Impodobirea bradului de Craciun Istoria impodobirii bradului

Traditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei preluat pe la jumatatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia,asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii. Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată la Riga, Letonia, în 1510.

La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer. Potrivit altor istorici, până în anul 1700, tradiţia bradului de Crăciun era legată de districtul Râului Rin. Din 1700 încolo, când luminile au fost acceptate drept decoraţii, bradul de Crăciun a devenit o parte şi din tradiţiile Germaniei, apoi acest obiect a traversat Atlanticul.

Se cunoaste foarte putin faptul ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit: bradul era un copac ritual taiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul inca se pastreza in regiuni din Oltenia si sudul Banatului. Astfel, in cadrul ritualului de inmormantare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea si natura.

Bradul, impodobit in vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile.

Impodobirea bradului in zilele noastre

In zilele noastre impodobirea bradului de Craciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atat in mediul rural cat si urban, odata cu asteptarea in seara de Ajun a lui Mos Craciun. In povestirile parintilor nostri, de cele mai multe ori bradul era adus de Mos Craciun, atunci cand copiii dormeau. Sau in locul lui Mos Craciun nu apucau sa vada decat bradul trecand pe sub fereastra.

Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipseste din nici o casa (case cu copii) in Sfanta seara a Craciunului si cu o nerabdare crescuta asteptam infrigurati cu mic si mare momentul magic al impodobirii bradului.

Beteala, globuletele colorate ce sclipesc in lumina lumanarilor si a luminitelor colorate ce dau parca viata bradului, steaua vestitoare a Nasterii Domnului Iisus cocotata in varful bradului, ingerasii care ne indeamna sa traim emotiile Nasterii Pruncului Sfant, toate ne anunta Seara cea Mare.

Dupa zilele de Craciun, bradul ramane ca decoratiune de sezon, ca motiv de mandrie(mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru ca nu se indura sa-l arunce prea repede. Oricum, in cele mai multe din casele romanilor exista obiceiul ca bradul sa fie aruncat (ars in foc spre distractia copiilor) inainte de Boboteaza, urmand sa primeneasca locuinta pentru sarbatoarea Botezului Domnului. In acel moment nostalgia pomului de Craciun este alungata spre a se face loc Noului An in deplinul sens al cuvantului

Istoria sarbatoririi Craciunului In urma cu 4000 de ani, primii care au sarbatorit perioada din mijlocul lunii decembrie au fost mesopotamienii prin celebrarea Anului Nou, care dura 12 zile. Ei venerau mai multe zeitati, iar cel care ii conducea era Marduk. In fiecare iarna, Marduk ducea o lupta cu fortele raului, ale intunericului. Oamenii il ajutau sarbatorind Zarmuk, iar la sfarsitul acestei sarbatori regele se sacrifica pentru a-l ajuta pe Marduk in lupta (de fapt sacrificatul era un talhar imbracat in hainele regelui).

Babilonienii si persienii aveau Sacaea. Romanii sarbatoreau Saturnalia, in cinstea zeului Saturn. Aceasta era tinuta din mijlocul lunii decembrie pana la inceputul lunii ianuarie. In aceste zile se organizau carnavaluri, mese festive, se ofereau cadouri si se mergea in vizita la prieteni.

In anul 274, imparatul Aurelian a proclamat ziua de 25 decembrie “Ziua soarelui invincibil” iar in 320 Papa Julius I a declarat aceasta zi ca ziua Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos pentru a contracara Saturnalia, sarbatoare ce era tinuta si de crestinii convertiti. Cu timpul aceasta credinta a fost adoptata, iar data de 25 decembrie este cunoscuta ca ziua Nasterii Domnului.

Acesta sarbatoare a devenit populara in anul 1860, cand Washigton Irving l-a portretizat prima data pe Mos Craciun in cartea “ Cum se sarbatoreste Craciunul la Bracebrige Hall”. Tot in 1860, Thomas Nast, celebru caricaturist a promovat imaginea unui batran vesel, imbracat intr-un costum rosu cu nasturi negri si cu o curea din piele in cotidianul Harper's Illustrated Weekly. Nast a contruit imaginea lui Mos Craciun timp de 30 de ani, timp in care a stabilit resedinta Mosului la Polul Nord si a construit legenda comerciala.

Mos Craciun asa cum il stim in zilele noastre a fost creat de Harddon Sundblom, el atribuidu-i Mosului burta, costum rosu-alb si curea. Aceasta imagine a fost promovata de o companie producatoare de bauturi racoritoare, care avea culorile produsului similare cu costumul Mosului.

Craciunul la romani Celebrarea Nasterii Domnului este prilej de mare sarbatoare pentru romani ca popor majoritar crestin ortodox.

Incepand cu 20 decembrie incepe cu adevarat sa miroase a Craciun. De fapt miroase a par parlit de porc, a pomana porcului, a afumatura si toate acestea dupa guitaturile porcilor sacrificati in ziua de Ignat. Tobele rasuna mai tare, nu asa timid ca la inceputul Postului Craciunului. Copiii repeta colindele, iar unii dintre ei pregatesc “Steaua” si “Cantecul de Stea”.

Sarbatoarea Nasterii Pruncului Sfant incepe in dimineata lui Mos Ajun cu colinde care tin pana noaptea. Intre timp, seara, se pregateste masa de Craciun la care vor participa toti membrii familiei.

In dimineata de 25 decembrie toata lumea participa la Sfanta Liturghie de Craciun si apoi la masa de Craciun asta daca nu au facut-o deja de cu seara si treptat incep sa-si faca aparitia copiiii cu “Steaua”. Acestia vestesc faptul ca Iisus S-a nascut si povestesc despre inchinarea Magilor.

Inchinarea Magilor si faptul ca acestia au dus daruri Pruncului Sfant au generat obiceiul

cadourilor de Craciun. A fost creat si un personaj mitic Mos Craciun care imparte cadouri copiilor. In satele romanesti copiii gasesc cadourile sub bradul impodobit in Ajun si li se spune ca Mosul a venit cand ei dormeau sau cand erau la colindat.

La oras si in familiile mai instarite exista o persoana care imbracata in haine rosii joaca rolul Mosului si ofera darurile pe masura meritelor din timpul anului.

In calendarul ortodox cele trei zile de Craciun se incheie cu sarbatoarea Sfantului Stefan. Toate zilele de Craciun sunt sortite revederii parintilor, neamurilor, si prietenilor asa ca lumea “cu mic cu mare” merge in vizita si asteapta oaspeti. Craciunul in familia romanesca Craciunul este o sarbatoare a luminii, a compasiunii fata de semeni; o vreme de voiosie, bucate alese si clipe de neuitat petrecute cu familia. Aceasta sarbatoare este tinuta pe tot Globul indiferent de rasa pentru ca este un moment in care toti au uitat de aceste aspecte.

In Romania Craciunul este in primul rand momentul in care se strang toti membrii familiei, chiar daca unii sunt plecati departe. Membrii familiei incep sa se stranga pe langa gospodina casei. Aceasta imparte sarcinile: “tu alegi orezul”, “tu toci carnea”, “tu cerni faina”, tu tii ligheanul la framantat” etc. Oricum se creaza o zarva si o agitatie placuta. Una sau doua zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prajiturilor. De obicei Ajunul si in preziua ajunului se pregatesc mancarurile. Daca la Ignat s-au facut preparatele de porc atunci ramane de treaba numai pentru Ajun(sarmale, friptura, ciorba, salata de “boeuf”, piftia sau raciturile de porc), daca nu atunci ea se va lupta si cu caltabosi, leber, chisca etc. Miroase a mirodenii, mancarurile sunt gustate doar de gospodina daca ceilalti postesc sau se fac pe negustate existand convingerea ca acestea vor iesi mai bune decat atunci cand sunt gustate.

In dimineata de Craciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile mosului, apoi glasurile lor trezesc toata casa. Urmeaza micul dejun, la care participa toata familia.

In dimineata Craciunului toata familia merge la biserica pentru a asista la slujba. Se intorc voiosi spre casele lor, si urmeaza sa duca pomana o farfurie cu friptura de porc celor care nu au avut ce sa sacrifice de Ignat.

Gospodinele incep sa puna pe masa frumos decorata tot ce au pregatit mai bun pentru ziua de Craciun: toba, caltabosi, piftie, sarmale, friptura de porc, cozonac, prajituri, toate facute cu cele mai bune ingrediente, la care se adauga rugaciune sau macar o cruce facuta deasupra mancarurilor la gatit si a aluatului pus la dospit. In zonele rurale ale tarii, in special in Moldova si Oltenia sarmalele se fac si se servesc in mod traditional(pentru coacere sarmalele sunt puse intr-o oala de lut, care este stropita cu apa, ca sa nu crape. Astfel, sarmalele se coc in tihna, uniform si au o aroma deosebita).

La tara barbatii aduc lemne sa puna pe foc (ca sa iasa bune copturile, sarmalele si friptura focul este o intreaga stiinta) si apoi se ocupa de bauturile traditionale, tuica fiarta cu piper si usor indulcita si nelipsitul vin fiert cu scortisoara si diferite plante aromatice musai servite in cani din lut, nu de alta, dar acestea pastreaza savoarea bauturilor.

Odata pusa familia la masa, se face rugaciunea, si toti membrii familiei se bucura de bucate alese dupa un post lung. Voiosia trebuie sa fie peste tot, in toate inimile. Dupa ce toti membrii s-au saturat, masa nu se strange, se lasa chiar si peste noapte pentru ca familia sa aiba parte de un an imbelsugat.

Daca este zapada, copiii zburdalnici ies afara pentru a face oameni de zapada sau pentru o bulgareala zdravana. Parintii si bunicii raman in casa pentru a pregati bucatele pentru colindatorii ce vor veni cu “Steaua”.

Seara este momentul pentru musafiri. Se spune ca daca primul invitat este barbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toti invitatii trebuie sa vina cu inimile curate, cu ganduri bune si voiosie pentru ca toate sa mearga bine.

Odata lasata noaptea, toti se retrag la casele lor in pace pentru o binemeritata odihna. Chiar daca Craciunul a devenit comercial, trebuie sa-i recunoastem meritele. Reuneste familia de peste tot, si pentru o zi toti oamenii uita de griji, toti avem aceeasi culoare si credem in aceleasi valori si zambim de fiecare data cand il vedem pe omul acela cu burta si barba alba care este imbracat in rosu chiar daca nu il vedem zburand intr-o sanie trasa de reni.

Primul brad de CrăciunBradul de Crăciun, asa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri, instalaţie electrică, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deşi în Europa originea sa precreştină nu mai este contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în el o reprezentare a arborelui lumii, alţii îl consideră o referire directă la arborele Paradisului, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai. Până în secolul XV, oamenii împodobeau casele cu crenguţe verzi şi tradiţia era considerată păgână, la fel şi cea de a-şi face daruri unii altora. La început, bradul era împodobit cu mere, nuci vopsite şi conuri aurite. Începând cu secolul al XIX-lea au apărut podoabe confecţionate ca mici jucării.Tot cam atunci au apărut şi globurile, devenite repede tradiţionale. Lumânările au început să fie folosite la decorarea bradului de Crăciun în secolul al XVIII-lea, în Germania, şi simbolizau focurile solstiţiale din antichitate.

Dar nu peste multă vreme, în locul crenguţelor va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul brad de Crăciun, într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii.În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobeşte primul brad aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. După 1878, decoraţiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, aşa că această tradiţie pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie ca este vorba despre ţări din Asia, Africa, America sau Australia.La sfârşitul secolului al XIX-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără bradul de Crăciun, împodobit şi scânteietor.În 1776, prin intermediul soldaţilor germani care participau alături de englezi la războiul de independenţă, această tradiţie ajunge şi în Statele Unite, iar în 1880 cucereşte şi Casa Albă.

Alte surse insa ne mentioneaza ca traditia bradului de Craciun a fost inaugurata de Sf. Mucenic Bonefaciu, care a trait in anii 675-754 dupa Hristos. Acesta a fost un episcop englez care s-a

ocupat cu propovaduirea crestinismului in Europa, dar in special in Germania. Legenda spune ca odata Bonefaciu a vizitat un trib pagin care se inchina unui stejar. Acesta a darimat stejarul, aratind ca acolo nici un duh rau nu exista. Tot in acelasi loc a crescut in vazul tuturor un mic bradut, Bonefaciu explicind ca acesta este simbolul vesniciii si al crestinismului. Toti membrii acelui trib s-au convertit la crestinism, aparind astfel traditia bradului.Dupa cum observam, traditia bradului a existat in foarte multe culturi in diferite perioade de timp. Insa dupa cum bine stim, traditia impodobirii bradului de Craciun este asociata in prezent aproape in totalitate cu crestinismul. Asocierea impodobirii bradului de Craciun cu crestinismul a fost facuta de neamtul Martin Luther, in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Acesta de altfel a fost un doctor in teologie si un reformator, care a dat nastere Bisericii Evangheliste Luterane.

Atârnat de tavan cu vârful în jos!

  Povestea începe cu adevărat prin secolul al VII-lea, când un călugar din Devonshire (Anglia) a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Legenda spune că s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În secolul al XII-lea, de Crăciun, în Europa exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos. În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. În anul 1841, în Anglia, bradul de Crăciun a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări. În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.

La 1610 se folosea beteală din argint

  Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610, la acea vreme ea fiind chiar din argint. Pentru obţinerea unor folii subţiri au fost inventate maşini speciale. Pentru că argintul oxida însă prea repede, au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Aşa se face că beteala de argint a fost folosită doar până la mijlocul secolului al XX-lea. În secolul al XVII-lea, în Germania exita obiceiul ca orice membru al familiei care se aşeza la masă să aibă în dreptul său un brad micuţ împodobit cu beteală din argint, lumânări şi mărgele. Cea mai mare parte a decoraţiunilor erau făcute în casă de tinerele doamne, care pierdeau ore întregi decupând fulgi de zăpadă şi steluţe şi împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri. Toate acestea erau completate de mărgele şi beteala din argint, alături de îngerii ce erau aşezaţi în vârful bradului în inele de lemn.

Îngeraşi şi clopoţei pentru alungarea spiritelor rele

  O dată cu trecerea timpului, brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alunga spiritele rele. În Polonia, de exemplu, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, iar în Suedia era ornat cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi, în timp ce în Danemarca „purtau” cu cinste steaguri mici, clopoţei sau inimioare. În China, ornamentele erau confecţionate din hârtie, lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehoslovacii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate. Bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc. Acum bradul nu lipseşte din nicio casă, iar momentul magic al împodobirii bradului din Ajunul Crăciunului îl aşteptăm totdeauna cu nerăbdare şi cu suflete curate.

Folosirea jucariilor colorate de sticla a fost pentru prima data folosita la sfirsitul anului 1858. Aceasta s-a datorat faptului ca in regiunile Moselle si Vosges in perioada anului a fost o seceta cumplita, iar roada aproape nu a existat. Astfel localnicii nu aveau cu ce impodobi bradul de Craciun.Unui sticlar din acea vreme i-a venit o idee geniala, care avea sa revolutioneze traditia impodobirii bradului pina in prezent. Acesta a fabricat din sticla jucarele in forma de globulete in forma merelor si altor fructe. Si iata de atunci cite putin traditia folosirii produselor naturale a fost inlocuita cu folosirea celor artificiale.

Impodobirea bradului de sarbatorile de iarna in tarile ortodoxe chiar pentru o anumita perioada a fost interzisa. In anul 1916 cind era in plin Primul Razboi Mondial, Sfintul Sinod a interzis traditia impodobirii bradului, motivind ca este o zamislire germana. Insa desigur nu toti au ascultat de recomandarile acestea. Interdictia a existat pina in anul 1935 cind obiceiul impodobirii bradului a revenit oficial in casele oamenilor.In majoritatea tarilor catolice, traditia impodobirii bradului a fost interzisa pina in secolul XX. Ba mai mult, oficial Vaticanul a introdus traditia impodobirii bradului de Craciun abia in anul 1982, la initiativa Papei Ioan Paul al II-lea.Ritualul arderii  trunchiului de brad la romani

  În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României, obiceiul suprapunându-se peste cel al butucului de Crăciun. Ritual astăzi dispărut, dar atestat încă de la romani, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.

Obicei păgân pentru americani

În anul 1834, Regina Angliei, Victoria, şi-a adus soţul german, Prinţul Albert, la castel, introducând în imperiu tradiţia bradului de Crăciun şi a colindelor. În anul 1836, Alabama devenea primul stat din SUA care declara Crăciunul sărbătoare legală.

În 1837, cartea lui T.H. Hervey "Cartea Crăciunului" devenea best seller, iar în 1860, ilustratorul american Thomas Nast se inspira din povestirile europene despre Sfântul Nicolae pentru a-l crea pe Mos Crăciun (Santa Claus). În anul 1907, Oklahoma devenea ultimul stat american care declara Crăciunul sărbatoare legală.

Statele Unite datorează multe din tradiţiile de sărbători, inclusiv împodobirea bradului, emigranţilor germani şi olandezi. Primii au adus tradiţia împodobirii bradului, deşi americanii, pe la 1830, considerau obiceiul păgân!

Stiati ca...Obiceiul sacrificarii porcului de Ignat este unic in lumea crestina si isi are radacinile pe teritoriul tarii noastre in ritualurile vechilor daci din ziua Solstitiului de iarna