UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

IMPARTIREA

ADMINISTRATIVA A

DACIEI ROMANE

Prof.univ.dr. FLORIN NEGOIŢĂ

Sudent:Rosiu Daniela

Specializare: drept

An I, zi

Dacii sau getii fac parte din marele grup etnic al tracilor. Asa cum afirma parintele istoriei

Herodot “ Neamul tracic-spune el in cartea a patra-este, dupa cel al indienilor cel mai mare dintre

toate.” Cei mai insemnati dintre toate neamurile tracice au fost dacii sau getii. Impartiti intr-un

numar mare de triburi, ei locuiau tinutul cuprins intre Tisa,Dunare, Marea Neagra si Nistru,

inaintand pana spre Bug, iar spre apus , ajunsesera pana la Dunarea panonica.

Istoria veche a dacilor nu ne bine cunoscuta. In anul 514 inainte de Hristos ,Darius regale

persilor, a trecut cu o armata uriasa prin partile noastre, prin Dobrogea, impotriva scitilor de la

nordul Marii Negre, care-I tulburau imparatia. Neamurile tracice din drumul armatei lui Darius,

inspaimantate, s-au inchinat de indata, fara lupta. Singuri getii n-au vrut “hotarandu-se la o

rezistenta indaratnica”. Disproportia de forte era insa prea mare, asa incat au fost supusi. Mai

tarziu in 335 inainte de Hristos, Alexandru cel mare a facut o incursiune de 24 de ore pe tarmul

stang al Dunarii, cucerind un oras al lor. Getii stransesera, spre a I se opune, o armata de patru

mii de calareti si zece mii de pedestrasi.

Cel dintai rege insemnat al getilor pe care-l cunoaste istoria este Domihetes, acesta a trebuit sa

lupte in mai multe randuri cu macedonenii, care voiau sa-si intinda stapanirea si in stanga

Dunarii. Dupa Dromihetes, a urmat o epoca de scadere si de tulburare. Este epoca navalirii

celtilor. Puterea acestora a durat vreo doua secole.

Cel mai insemnat rege al dacilor sau getilor a fost insa Burebista, care atrait in secolul unu

inainte de Hristos. El a unit toate triburile gete, le-a disciplinat si in cativa ani , invingand

neamurile celtice de la hotare sip e ceilati dusmani, a intemeiat o mare imparatie .

Dintre urmasii lui Burebista, in genere stapanitori slabi, pot fi numiti Cotiso si Dicomes ,

contemporani cu Octavian August, precum si Comosicus, pe care scriitorul antic Iordanes il

numeste descendent direct al marelui rege. Cei trei stapanitori din Dobrogea se numeau Roles,

Dapyx si Zyraxes. Cel dintai prieten al romanilor avea partea de miazazi, cel de-al doilea domina

centrul, iar cel de-al treilea, nordul Dobrogei.

In timpul celui de-al doilea razboi punic , in anul217 inainte de Hristos, legiunile romane trec in

Peninsula Balcanica si incep supunerea ei. In anul 46 dupa Hristos, pe vremae imparatului

Claudiu, legionarii faceau paza la Dunare pe toata intinderea ei de la izvoare pana la varsare .

Decebal si-a inceput domnia, se pare, in jurul anului 80. Era un stapanitor cu mari insusiri, care a

izbutit sa refaca unitatea poporului sau, reinviind vremurile lui Burebista . conflictul cu romanii,

in timpul lui Decebal, incepe printr-un atac al dacilor peste Dunare, la sfarsitul anului 85 dupa

Hristos. Armata guvernatorului Moesiei e sfarmata. Stirea acestei infrangeri face pe imparatul

Domitian sa trimita o noua armata impotriva lui Decebal. De data aceasta armata romana e

infranta iar generalul Cornelius Fuscus este ucis. Urmeaza o noua expeditie in anul 89, trecand

Dunarea in Banat, izbuteste sa bat ape daci la Tapae. Totusi pacea care e incheiata nu e tocmai

rea pentru Decebal . acesta e recunoscut in mod official de catre romani ca rege al dacilor, I se da

o suma de bani anual, si I se trimit ca unui aliat trupe si masini de razboi.

Nascut in Spania , Traian a fost unul dintre cei mai mari stapanitori ai lumii. Acesta nu a vrut sa

admita pacea incheiata de Domitian, cosidere clauzele incompatibile cu prestigiul roman.

Raboiul incepe in anul 101. Armata romana trece Dunare pe un pod de vase, pe la Viminacium,

cum facuse si Tettius Iulianus,si patrunde in Banat. Lupta hotaratoare are loc la Tapae si se

incheie cu victoria romanilor. Dupa victoria de la Tapae, armata romana apuca pe valea Bistrei in

sus, vale care raspundea chiar la Sarmisagetusa. In timpul iernii ostilitatile incetara , inprimavara

se relua inaintarea spre capital lui Decebal. Decebal este infrant si nevoit sa ceara pacea lui

Traian in conditii nu tocmai avantajoase. Traian intors la Roma isi ia denumirea de Dacicus.

Nu trecura doi ani si Decebal incalca conditiile pacii. Odata incalcate conditiile pacii traian s-a

hotarat sat termine cu Decebal si sa transforme Dacia in provincie romana. In primele zile ale

lunii iunie ale anului 105 izbucni cel de-al doilea razboi. Batalia hotaratoare se da chiar in fata

portilor Sarmisagetusei. Razboiul se incheie cu victoria romanilor.

Prada de razboi pe care o iau romanii este enorma numai aurul si argintul se ridicau la peste 600

de milioane de lei. Patru luni de zile au durat la Roma serbarile, de bucurie; zece mii de

gladiatori si unsprezece mii de fiare salbatice aparura in marele amfiteatru spre a desfata

multimea.

Pana la terminarea celor doua razboaie de cucerire a Daciei, teritoriile ocupate de romani la

nordul Dunarii au fost atasate administrativ Moesiei Superior si Moesiei Inferior. O data cu

infiintarea provincieie Dacia, in vara anului 106, ca noua entitate politica si militara a imperiului,

ctitoria lui Traian a constituit o singura unitate administrativa, separate de teritoriile dacice nord

dunarene ce apartin in continuare Moesiei Inferior.

Situatia aceasta va dura pana la inceputul domniei imparatului Hadrian, cand vor avea loc mari

schimbari politico- administrative si militare.

Ca provincie situate la frontiera imperiului, Dacia se incadra in categoria provinciilor imperiale,

spre deosebire de cele aflate in interior, a caror administratie revenea senatului roman. Astfel,

conducerea si administratia Daciei intrau in atributiile imparatulu, care era reprezenta la fata

locului de un guvernator, trimis al sau, legatus augusti propraetore, ales din randul senatorilor,

insarcinat sa indeplineasca atributiille imperial, politice, administrative, militare , judecatoresti.

Rangul unui guvernator era determinat de importanta provinciei, de numarul legiunilor

cantonate pe cuprinsul ei. O provincie care avea doua sau mai multe regiuni pe teritoriul ei

trebuia sa fie condusa de un guvernator de rang consular, fost consul, iar daca dispunea numai de

o singura legiune guvernatorul era de rang praetorian. In cazul in care provincial nu avea nici o

legiune ci numai trupe auxiliare, ea era guvernata de un procurator augusti din randul ordinului

ecvestru.un legatus augusti propraetore avea pe langa atributii civile ,comanda suprema asupra

intregii aramte dintr-o provincie.

Dacia in timpul lui traian

Ca provincie unitara neimpartita , de la 106 pana la inceputul domniei lui Hadrian 118, Dacia a

fost provincie imparialade rang consular deoarece pe teritorul ei se aflau 3 legiuni:XIII Gemina ,

IV Flavia, I Adiautrix. Guvernatorul isi avea resedinta la Apulum, in aproprierea castrului

legiunii XIII Gemina.resedinta procuratorului financiar se afla la Ulpia Traiana. Primul

guvernator consular al Daciei a fost Iulius Sabinus, dupa care a urmat Terentius Scaurianus , in

timpul mandatului sau a fost emis actul de intemeierea a primului oras roman pe eritoriul

Daciei :Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisagetusa. Dupa Scaurianus, pana la sfarsitul

domniei lui Traian se mai cunosc alti doi guvernatori: Avidius Negrinus si Iulis Quandratus

Bassus, amndoi de rang consular.

Guvernatorii Daciei tauene dispuneau de numerose effective militare , legiuni si trupe auxiliare.

Ei se confruntau cu, in mod firesc, si cu dificultati de costituire a sistemului defensive roman in

spatial dacic. In acelas timp trebuiau introduce permanentizate structurile organizatoricesi

administrative politice romane, aveau loc aplicarea sistemuli juridic rezolvarea, numeroselor

probleme legate de colonizarea masiva in curs de desfasurare. De aceea, primii guvernatori ain

provinciei au fost alesi din consularii cei mai vrednici, cu multa experienta politica ,militara si

administrative.

Reorganizarea Daciei sub Hadrian

La intorcerea sa din Orient , in drum spre Roma, in vara anului 117, Hadriana fost nevoit sa se

opreasca in Moesia si Dacia, unde aprecedat la mari schimbari politico-administrative si militare.

Acestea au fost direct determinate de atacurile roxolanilor si ale iazigilor impotriva teritoriilor

romane nord-danubiene, precum si de politica defensive pe care o urmarea noul imparat, care

urmarea fizarea granite imperiului pe aliniamente natural, mai putin costisitoare si mia usor de

aparat. In Orient Hadrian a renuntat la cele trei provincii intemeiatye la est de Eufrat in timpul

razboiului cu partii, iar la nordul Dunarii a abandonat sudul Moldovei si aproape toata Muntenia.

Astfel, in locul Dacie unitare, el a hotarat sa fie infiintae trei provincii separate: Dacia Inferior,

Dacia Superior si Dacia Porolissensis. Dupa evenimentele din 117-118 cele trei provinii dacice

intra sistemul obisnuit de guvernare, in functie de importanta si ponderea militara a fiecareia.

Revenind la Dacia divizata, trebuie relevant ca Daicia Superior va fi prima atestata documentar.

Sub raport territorial Dacia Suoerior este cea mai vasta ca intindere. Dacia Superior prezenta

chiar de la inceput importanta maxima nu numai ca extindere teritoriala si pozitie geografica ci si

din punct de vedere militar, social, economic si cultural. Dacia Superior era condusa de un

legatus augusti propraetore de rang praetorian , deoarece province dispunea atunci numai de

legiunea XIII Gemina, singura carea ramas in Dacia dupa 118. Resedinta guvernatorului se afla

la Apulum , el fiin si comandantullegiunii cantonata inca acolo. Legatul imperial de la Apulum

era ajutat in probleme financiare de un procurator augusti, din ordinal cavalerilor, care se ocuapa

de incasarea impozitelor pentru fiscul imperial, de plata soldelor, de asigurareasi evident

cheltuielilor necesare aparatului administrative al provinciei.

Dacia Inferior, desi infiintata in anul 118, este atestata epigraphic, abia la 22 martie 129.

Teritoriul ei cuprindea Oltenia de la rasarit la Jiu, sud-estul Transilvaniei si fasia dinvestul

Munteniei delimitate spre dacii liberide asa-zisul limes transalutan. La infiinatare provincial avea

un singur oras, Romula, ridicat la statutul de municipui de Hadrian chiar in timpul reorganizarii

Daciei. Mult mai bine statea pe plan military. Nu dispunea de nici o legiune dar pe de alta parte

dispunea de numeroase trupe auxiliare pe frontiera cu dacii liberii. Lipsa unei legiunii a facut ca

in fruntea ei sa fie un procurator presidial numit de imparatdin randurile ordinului ecvestru.

Acest procurator augusti dispunea de toate atributiile administrative, judecatoresti, financiare si

militare, in mana lui concentrandu-se intreaga putere de conducere a provinciei. Intre cele doua

provincii dacice existau legaturi stranse de colaborare stranse mai ales in situatii politico-militare

dificile.

Sediul guvernatorului a fost de la bun inceput stabilit la Buridava, dar dupa aceea s-a mutat la

Romula, care ridicata la nivel de municipiu a cunoscut o dezvoltare urbanistica rapida.

Dacia Porolissensis, un nume derivate de la localitatea Porolissum, este atestat pentru prima data

in timpul domniei lui lui Hadrian. Cu toate ca Dacia Porolissensis a fost recunoscuta abia in 123,

esten admis ca ea a fost infiintata odata cu celelalte doua provincii. Situate in partile nord-vestice

ale fostei Dacii traiane unitare, la nord de Aries si la Nord-vest de cursul superior al Muresului,

Dacia Porolissensis dispunea de un tertoriu mai restrains decat Dacia Inferior dar prezenta o

mare importanta militara. Pe teritoriul ei nu se afla nici o tregiune , in schimb trupele auxiliare

erau foarte numerose(ele formau o armata separata). Noua provincie la fel ca Dacia Inferior se

afla sub conducerea unui procurator augusti presidial, de rang ecvestru, care cumula toate

atributiile administrative , judecatoresti, militaresi financiare. Sediul sau permanent se afal la

Napoca .

Sistemul politico-adminstrativ si militaro-defensiv nu a fost modificat timp de o jumatate de

secol, dovedindu-se capabilsa asigure linistea vietii interne, apararea si stabilitatea frontierelor

celor trei provincii.

Noua reorganizare a Daciei sub Marcus Aurelius(anul 168)

Reorganizarea hadrianica si efectivele militare din provinciile dacice s-au dovedit

nesatisfacatoare in timpul domnie lui Marcus Aurelius, cand neamurile germanice au inceput sa

ameninte si chiar sa atace efectiv Dacia si alte provincii romane din Europa Centrala. In aceasta

situatie imparatul s-a vazut nevoit sa ia masuri de urgent pe plan administrativ si military, care sa

intareasca potentialul defensive mai ales in Dacia Porolissensis. Astfel in 168 are loc o noua

reorganizare a provinciilor dacice pentru o mai buna aparare si administrare a provinciilor

romane de la nordul Dunarii. In anul 168 este mutata de la Troemis la potaissa legiunea a V

Macedonica, iar cele trei provincii dacice sub raport administrative si miltar sunt puse sub un

singur guvernator cu sediul tot la Apulum. Acesta purta titlul de legatus Augustus propraetore

trium Daciarum si era de rang consular.

Cu toate ca cele trei Dacii ramaneu provincii separate in continuare, totusi ele constituiau o

unitate pusa sub conducerea legatului consularde la Apulum, in mana caruia se concentrau toate

competentele, in afara de cele financiare. Trebuie mentionat ca doua din cele trei provincii,

incepand cu anul 168 apar cu nume schimbat: Dacia Inferior se va numi Dacia Malvensis, iar

Dacia Superior va purta numele de Dacia Apulensis. Cat priveste Dacia Porolissensis, aceasta isi

va pastra in continuare denumirea anterioarasi vechile limite teritoriale.

Cu referire la Dacia Malvensis aceasta cuprindea vestul Muntenieie si intreaga Oltenie. In acelas

timp si Dacia Apulensis ingloba tot Banatul si Transilvania, impreuna cu zona ei sud-estica pana

la Carpatii Orientali, zona preluata de al Dacia Inferior, in schimbul Olteniei de vest.

In cadrul administratiei fiecare provincie avea procurator financiar propriu a carui resedinata se

gasea in capitala.organizarea administrative-militara facuta de Marcus Aurelius se pare ca nu a

suferit modificari pana la Gallienus. Sub domnia acestui imparat, in provinciile imperial, legati

Augusti au fost inlocuiti la comanda legiunilor cu praefecti din randurile cavalerilor, masura

carea s-a aplicat si in Dacia pentru cele doau legiuni de pe teritoriul. De altfel in timpul lui

Gallienus au loc evenimente care se ascund sub lapidara expresie Dacia amissa.

Organizarea administrative a teritoriului provinciei

Indata dupa cucerire, ca peste tot in imperiu, autoritatile romane preced la masurarea si

parcelarea pamanturilor, la organizarea administrative a intrgului teritoriu cuprins intre granitele

provinciei romane, operatiune care a fost apoi continuata si completata sau modificata, dupa

necesitati, in perioadele urmatoare, sub domnia diferitilor imparati.

In timpul celor doua razboaie de cucerire, din necesitati militare romanii au inteprins importante

lucrari de topografiere in tinuturile dacice ocupate, lucrari care s-au continuat si definitivat

pentru intreaga provincie in urmatorii ani. Dar masivele operatii de cadastrare au continuat duap

terminarea razboiului si intemeierea provinciei.

In concordant cu prevederile dreptului roman, intreg teritoriul dacic cucerit a trecut in

proprietatea statului, cu regim de pamant public, de cate imparatul putea dispune conform

prerogativelor sale.dupa luarea in evidenat a pamanturilor si a altor bunuri , fiscul imperial putea

percepe diferite taxe si impozitul de la toti locuitori provinciei.

De la inceput, intinse teritorii au fost acordate veteranilor si colonistilor, legiunilor si trupelor

auxiliare, iar o parte a ramas in folosinta populatiei autohtone dacice, pentru care se platea un

impozit. Colonisti fara cetatenie romana au primit si ei pamanturi, dar nu ca drept de proprietate,

ci numai de folosinta, pentru care erau obligati sad ea fiscului impozit funciar. Vaste teritorii de

mare interes economic au intrat in patrimonial imparatului, acestea fiind exploatate de

functionarii imperiali sau date in arenda unor membrii ai aristrocratiei locale, de obicei

cavalerilor. Din aceasta categorie faceu parte minele de fier si aur, pasunilesi padurile.

Cea dintai sic ea mai importanta atribuire de ager publicus in spatial dacic a avut loc cu ocazia

fondarii coloniei Ulpia Traiana Sarmisagetusa, unde s-au asezt numerosi veterani din trupele care

au luptat in razboiele de cucerire ale Daciei. In afara de Ulpia Traiana Sarmisagetusa in timpul

acesui imparat teritoriul provinciei a fost impanzit cu o sumedenie de asezari civile, ca rezultat al

unei colonizari de mari proportii.

In multe alte zone ale provinciei, numerosi veteran si cetateni romani au primit pamant din ager

publicus prin repartitie personala, dar numai in folosinta fara drept de proprietate. Tot din

pamantul statului au cumparat si multi colonisti. Acestia insa nu puteau vinde terenurile

respective deoarece statul isi pastra in continuare dreptul de proprietate. Ei puteu in schimb sa le

transmita urmasilor. Plata impozitului funciar era obligatoriu si in acest caz.

Orasele si asezarile din mediul rural

Odata cu aceste noi impoprietariri iau nastere noi forme de organizare administrative

territorial:asezari ale unor comunitati de cetateni romani(conventus civium Romanorum) si sate

(vici, pagi) de cetateni peregrini si colonistii.

Pe teritoriul si n timpul Daciei romane au luat fiinta foarte multe localitati noi. Dupa dezvoltarea,

modul e organizare si particularitatile lor, noile localitati se incadreaza in mai multe

categorii:orase, sate statiuni balneare,asezari civile de pe langa castre, catune,statiuni militare de

supraveghere si supraveghere de-a lungul drumurilor sau de la frontiere. Toate acestea se adauga

la ansamblul asezarilor autohtone existente pe intregul cuprins al provinciei si costituie totodata

dovada evidenta a unei mari cresteri demografice, a dezvoltarii social-economicesi cultural, fara

precedent ain epoca Daciei libere.

Orasele

In deplinatatea de sens a cuvantului orasele au aparut la nord de Dunare odata cu stapanirea

romana. Ca centre economice, administrative, social-politice si cultural-religioase, prin nivelul

civilizatiei, cofortul si conditiile elevate de viata cotidiana , orasele au jucat, capeste tot in

imperiul, rolul cel mai important in viata provinciei. In acelas timp ele constituiau veritabile

focare de romanizare, si o baza solida a stapanirii romane.

Coloniile erau alcatuite din cetateni romani avand toate drepturile; ei, puteau, asadar, intre altele,

sa aleaga la Roma pe inaltii demnitari si sa fie, la randul lor alesi,; se bucurau deci de “jus

sufragii”si de “jus honorum”. Unele colonii sunt considerate ca facand parte din Italia, se

bucurau deci de “jus italicum” care cofera privilegiul de a nu plati darile directe. Coloniile

constituiau centre puternice de romanizare; asezate in mijlocul populatiei straine ele exercitau

asupra acestora o puternica influenta.

Municipiile erau orase cu mia putine drepturi decat coloniile.Locuitorii lor reprezinta sub

raportul juridic un stadiu intermediar intre peregrine si colonisti. Cu vremea, municipiile puteau

fi ridicate la rangul de colonii, dupa cum statele puteu fi ridicate la rangul de municipiu. Dar

chiar intre municipii erau anumite deosebiri:unele aveau mai multe drepturi altele mai putine.

Prin aceasta diferentiere, romanii, care au avut intotdeauna un remarcabil simt politic, provocau

o adevarata emulatie si dadeau in acelas timp si un impuls actiunii de asimilare. Cu cat se

implementa mai mult romanizarea in Dacia, cu atat se stergea deosebirile ce existau intre colonii

si municipii. Deosebirea de natioalitate ce era la inceput a inceput sa dispara, stergandu-se

aceasta deosebire nu mai ramanea nici-o alta deosebire intre cele doua formatiuni,in privinta

claselor de drepturi acestea erau identice, de aceea ne punem intrebarea de ce romanilor le-a luat

ata de mult sa o recunoasca intrucat nu exisat nici o diferenta din punct de vedere juridic.

Coloniile si municipiile erau conduse de catre un cosiliu municipal, numit ordo decurionum

alcatuit-se pare- din 20 de consilieri sau decurioni. Dintre acestia se alegeau, in colonii, doi, iar

in minicipii patru, care aveau aproximativ atributiile primarilor si ajutorilor de primari din ziua

de astazi.In plus, ei puteau si judeca. De aceea li se spune chiar duumvri, respective quattuorviri

jure dicundo. Dintre quattuorviri, unul era mai insemnat, numit primus:acesta ar fi primarul de

azi, iar restul ajutorii primarului. Quattuorviri se alegeau pe cate un an; duuvirii, se pare, pe

cinci.

Numarul decurionilor oscila in functie de locuitorilor cu cetatenie romana. Din acest ordo puteau

face parte numai oamenii liberi si de mare vaza, care dispuneau si de o avere evaluata la 100000

de sesterti. Libertii nu erau admisi in ordo, chiar daca indeplineau conditia censului.varsta

minima pentru intrerea in decurionat era de 25 de ani, dar fii decurionilor aveau acces in ordin si

mai devreme, prin acordarea unei dispense de varsta. Deciziile luate in sedinte deveneau

executorii si aveua valabilitate urbana generala.

Decurionatul a fost la inceput o deosebita cinste, legata de anumite privilegii si

avantaje:membrii lor aveau dreptul sa poarte toga cu banda lata de purpura ceea ce constituia o

mare onoare; la solemnitati si la jocuri li se rezervau locurile cele mai bune; in epoca veche,

aveau si avantaje de ordin material. Cu vremea insa- paralel cu slabirea administratiei imperiului-

sarcinile si obligatiile decurionilor, la inceput moderate au devenit tot mai mari si in cele din

urma exceive, asa incat aceasta demnitate ajunsese sa fie considerate ca o pedeapsa. In faza

ultima, decurionii erau responsabili de strangerea birurilor,pe care trebuiau sa le garanteze cu

averea lor; de aceea nu puteua sa faca vanzari sau donatii. Cand se organizau serbari, se

imparteau alimente saracilor sau se facea vreun dar imparatului, decurioni erau iarasi pusi la

contributie. Aceasta evolutie in rau a decurionatului nu costituie un fenomen unic sau local. In

toate timpurile si toate tarile, se pot vedea cazuri asemanatoare:o demnitate sau un titlu, care la

inceput constituia o onoare, ajunge cu vremea o povara. Si in Principatele Romane se intalnesc

asemenea cazuri.

In afara de decurioni si duumiviri sau quattuorviri, administratie oraselor mai cuprindea si pe

edili, care se ingrijeua de problemele de estetica, de costructii.ca si in Roma si in Dacia se faceau

imparteli periodice de grau la cei saraci.Questori, care corespundeau casierilor comunali dea

astazi.

Mai multe feluri de preoti, care deserveau numeroaselor temple inchinate deosebitilor zeii

romani, pline de care deserves o bogata viata religioasa in Dacia. Asa intai avem pontificii, apoi

flaminii, antistitii, sacerdotii si preotii experti in arta prezicerii, augurii si haruspicii. Dinttre

acestia sacerdotiierau preoti ce cultivau imchinarile strain, precum si cele aziatice; iar ceilalti toti

apartineu cultului roman.

O clasa foarte numeroasa de preotii erau augastalii, pomeniti de nenumarate ori in inscriptii.

Acestia deserveau cultului imparatului. Augustalii erau asa de numerosi incat formau o intreaga

clasa a populatiei unui oras, intermediary intre decurioni si plebe. Erau organizati in colegii sau

corporatii, si eura condusi de sase barbate numiti seviri. Ei serbau cultul lui August pin jertfe,

ospete si jertfe date de cele mai multe ori din averea lor,incat si aceasta dregatorie ajunsese, ca

sic ea a decurionilor, a fi foarte impovaratoare pentru cei onorati cu ea.

Se mai obisnuia apoi ca orasele sa sa aiba sic ate o persoan sus-pusa, care sa le sprijine sau se le

ia apararea cand era cazul. De pilda, la fixarea impozitelor sau la stabilirea prestatiilor

extraordinare. Asemenea personae se mai numeau patroni sau defensori.

Satele erau locuite de obicei de populatia autohtona. De multe ori insa se asezau in ele si

colonisti romani:unele vici erau formate chiar-mai tarziu- de urmasi primului colonist, al carui

nume il purta satul respective.

Uneori, regiuni care reprezentau o insemnatate deosebita sub raport economic sau militar, un

numar de sate se grupau in jurul unui centru, formand un organism administrative autonom . in

fruntea unui astfel de era consiuliul(ordo), alcatuit din delegati, trimisi de satele respective.

Dintre acesti delegate se alegeau cativa, numiti quinquennales, care convocau cosiliul, prezidau

si conduceau dezbaterile lui. Conducatorii satelor unui teritoriu, numiti magistri vici sau

principles loci, faceau parte din consiliu. Puterea suprema ao avea comandantul militar al

garnizoanei din resedinta teritoriala.

1. Primul oras intemeiat de Traian in Dacia a fost Colonia Ulpia Traiana Augusta

Sarmisagetusa. El era situate la marginea de vest a campiei Hategului, in vatra satului

Gradiste. De la inceput orasul a primit statutul de colonie si purtat intregul nume cu toate

epitetele.

2. Apulum centru important, resedinta a Daciei Apulensis, resdinta legiunii a XII- a Gemina

si nod insemnat de drumuri. Se costata ca orasul era simultan atat titlul de colonie cat si

titlu de municipiu. Expilcatia poate fi urmatoarea la apulum erauerau in realitate doua

orase:unul vechi orasul dac, caruia I se daduse titlul de municipiu si unul nou format in

jurul canabelelor legiunii, adica a caselor cladite langa lagarul militar, case in care

locuiau negustorii si familiile soldatilor. Acestui nou oras se pare ca I se va da titlul de

colonie. Numarul insciptiilor si celorlalte stiri istorice pe care le avem arata ca Apulum a

fost un oras foarte popular

3. Napoca este amintita ca municipiu in vremea lui Hadrian. Sub Marcus Aurelius a fost

ridicata la rangul de colonie.

4. Malva era municipiu inca din vremea lui Traian. Decumentar o constatam cu titlul de

coloniein 230. La Malva era resedinta Daciei Malvensis.

5. Drobeta, municipiu pe vremeaeste facuta colonie de catre Septimius Severus

6. Romula e municipiu in timpul lui Marcus Aurelius, o inscripte din 248 o numeste

colonie.

Aproximativ trei sferturi din populatia provinciei, civili si militari, se aflau in tinuturile rurale, de

care depindeau insasi existent oraselor. Satele intemeiate prin colomizare, dupa sistemul roman

obisnuit, se nmesc in Dacia vici si pagi. Dar termenul generic de vicus s-a aplicat si

comunitatilor autohtone rurale.

In lumea romana un pagus intrunea trasaturile unei commune rurale, care, deseori, era situate pe

teritoriul unui oras cu statut de colonie. Alte asezari din Dacia atestate epigrafic poarta

denumirea de vici. Acestea erau sate de tip roman, mai mari sau mai mici, alcatuite din colonisti

cetateni romani ori peregrine, veteran si autohtoni. Administrarea comunelor din Dacia se

recurge la sistemul de a se numi o singura persoana, insarcinata cu administrarea comunei si a

acelui teritoriu in fruntea caruia se afla. Potrivit unor analogii acest princeps putea avea in Dacia

o situatie juridical aparte, el fiind conducatorul unei comune autonome cu un intins teritoriu

propriu, de care depindeau administrative anumite sate.

Pe de alta parte, se poate adauga ca, in multe vici si pagi, administratia se facea de catre

organelesi serviciile orasului pe teritoriul caruia se aflau, iar functionarii saudelegatii cu sarcini

administrative in acesti vici si pagi din tertoriul municipiului erau lipsiti de puteresi initiative in

problemele importantesi ca ei lucrau dupa instructiunile si dispozitiile venite direct de la oras.

In cazul satelor inglobate in teritorii militare al unui castru auxiliary sau de legiune, administratia

era dirijata de comandantul garnizoanei, ajutat probabil de un consiliu format din anumiti

proprietari rurali locali, oameni de incredere ai autoritatilor romane.

In zonele lipsite sau indepartate de zonele urbane, cum erau cele din estul Transilvaniei, vestul

Banatului, unele asezari, autohtone sau de colonisti puteau fi organizate in teritorii rurale cu

centrul intr-o localitate mai mare.in locurile mai retrase, unele aszari autohtone si-au pastrat

probabil si vechea lor organizare in obsti satesti, fara a adopta imediat organizarea comunala

dupa model roman.

In mediul rural se gaseau fireste, si asezarile care s-au infiripat si dezvoltat in jurul castrelor de

trupe auxiliare si a celor de legiune. Numarul lor in Dacia, aproximativ egal cu al castrelor

permanente, depaseste cifra de 70, ele variind ca importanta in functie de marimea trupei, de

durata functionarii castruluipe acelas loc si alti factori.

In general asezarile din jurul castrelor romane, in opozitie cu cele pur civile, se aflau sub

autoritatea nemijlocita a comandantului unitatii militare si depindeau, din toate punctele de

vedere, de castru. In anumite cazuri aceste asezari cu character predominant military, au evoluat

pana la rangul de municipiu, unele dintre ele capatand pana si statul de colonie, iar in aceasta

situatie este de inteles ca intrau in sfera de organizare a administratiei specific urbana.

In ansamblu rezulta ca Dacia, ca organizare si administratie , se incadreaza in sistemul general

roman din secolele II-III, existent in special in provinciile europene de limba latina.

Drumurile

Armata romana nu se inmultea pe teriroriul Daciei doar pentru a apara tara in timp de razboi ; in

timp de pace, ea facea diferite lucrari si constructii . in primul rand drumurile . ele nu erau

largi :doua care abia puteau trece unul pe langa altul; erau insa foarte trainice, lucrate din lespezi

mari de piatra, asezate pe un start gros de bolovani, legat cu un ciment extreme de tare. Unele

portiuni de drumuri romane de exemplu Italia, servesc si astazi dupa aproape doua milenii.

Stramosii nostrii au fost atat de impresionati de trainicia acestor drumuri si , in general, a

costructiilor romane , se vede foarte numeroase in Dacia , incat au dat cuvantul “pavimentum”

care inseamna in limba latina:arie facuta din pietris si mortar batut,podea de cameara, pavaj de

strada, strada pavata cu piatra sau caramida, un inteles pe care nu-l mai are in nici-o alta limba de

origine latina, anume acela de pamant.

Desi cunosteau evident si cuvantul terra care a dat in romaneste tara. Pavimentum e unul din

termenii a caror istorie arunca lumina asupra unei epoci intregi din trecutul nostrum. Exista o

sosea principal care strabatea provincial de la un cap la altul, plecand de la Dunare si ajungand la

porolissum.

In afara de soselele lucratte , cu placi de piatra sau ,simplu cu pietris au mai fost inca si multe

drumuri naturale. Unul dintre ele pe valea Ialomnitei, unind Dobrogea cu Ardealul. Un altul ar fi

fost cel de pe valea argesului, si valea buzaului

Un drum secundar trebuie sa fi fost de asemenea sip e valea Mostistei, in Muntenia o regiune

bine populate din cele mai vechi timpuri.

Colegiile –organizare

Colegiile aveau in Dacia o insemnatate deosebita si merita a fi studiate mai amnutit, intrucat

reprezinta parte cae mai originala a provincie iromane si in special a celei din Dacia. Caracterul

lor este complex. Ele slujeau si pentru un cult comun si pentru viata private a membrilor sai, era

un fel de asociatie de ajutor comun mutual sub scutul religiei. Statul roman le recunostea doar pe

cele care aveau un cult special al vreunei zeitati. Adeseori se intalnesc colegii care aleg cate un

geniu tutelar

Colegiile ce se constata a fi existat in Dacia sunt:aurarii(locratori la minele de aur),

fabri(deosebiti mesteri), centonarii(negutatori de lana), dendrofori(plutasii),nautae(corabieri),

negotiators(negutatori), utricularii(luntrasi pe burdufurile de piele) si lecticarii(palancari ,

purtatori de litiera).

Ele cuprindeau pe toti cei care cuprindeau un tip de indeltnicire. Organul lor era un fel de senat,

la fel ca sic el al oraselor, purtand si membri lor numele de decurioni. Sub acestia veneau

fruntasii colegiului si apoi o gramada a membrilor de rand. Autoritatea executive o avea

magistrul colegiului care mai avea pentru apararea intereselor lui in afara, cate un patrom sau

defendor, si probabil pentru savarsirea cultului si o mater collegii.

Existent acestor colegii a contribuit la denationalizarea poporului elementelor necunoscute

poporului roman. Cetatenii romani erua unitii prin interese, culture si petrceri commune.

Edilii si constructorii

Lucrarile de urbanistica din Dacia romana sunt impresionante. Impresionante prin cantitatea,

diversitatea si calitatea lor, dar si prin timpul scurt in care au fost trealizate.se poate spune ca cei

165 de ani de przenta efectiva a Romei in Dacia alcatuiesc o perioada istorica dominate de febra

constructiior. Din acest punct de vedere, oficialitatea romana, continuase la scara larga si nivel

superior, politica de constructii inaugurate de regii daci. Datorita acestei continuitati dar mai ales

datorita imensului effort constructive, caracterul spoliator al dominatiei romane In Dacia este

esentialmente atenuat.

In acelas sens pledeaza si destinatia prin excelenta publica, edilitara de interes public, cultural si

politica, si de interes strict intern a majoritatii constructiilor din orasele daco- romane.caracterul

pregnant-civic al urbanismului roman determinase autoritatile municipalitatiiasupra lucrarilor de

constructive.

Acest sever control nu anulase initiativele particulare. Dimpotrva, fondul de stat si resursele

municipale au crescut substantial prin contributiile unor imparati si guvernantori, antre nati in

raporturile de patronat, prin donatiile aristrocratiei locale, funciare si financiare, ale membrilor

colegiilor profesionalesi ale unor elemente soldatesti instarite din orasele Daciei.

Toate acestev activitatii erau dirijate de edili, magstrati care controlau, printer altele tectonica si

estetica strazilor , edificiilor, serviciul si instalatiile de salubritate publica.lucrarile de

constructive si reconstructie, fixate de edili si aprobate de senatul municipal, erau contractate de

antreprenori, adevaratii sefi de santiere. Tot ei contractau si marile constructii private din mediul

urban si rural. Specialitatile angajatilor nu apar in inscriptiidar ele nu erau decat cele unanim

intalnite:salahori, zidari si dulgherii. Aceste echipe dispuneau de de mesteri specializati in

lucrarile de finisaj. Prezenta lor este sustinuta de instalatiile hidrotehnice exterioare si interioare ,

publice si private. Antreprenorii mai pregatiti apelau la serviciile unui initiat de cate ori se iveau

situatii teoretice dificile.

In concluzie administratia Daciei in perioada romana a avut un impact puternic asupra

autohtonilor transformandu-le radical modul de viata.

Izvoare

Duap cucerirea Daciei de catre romani s-a aplicat si in noua provincie, aceleasi considerente

economic-sociale valabile pentru intregul imperiu, dreptul roman. Desi nu avem suficiente date

privind aplicarea sistemului juridic roman in Dacia, totusi, din felul in care au fost organizate

provinciile imperiale si din textele juridice referitoare la acestea, se poate reconstitui in linii mari

aplicarea dreptului roman in noua provincie.

Izvoarele noului system introdus in Dacia constau in edictele guvernatorilor si in constitutiile

imperiale. Edictele cuprindeau reguli de drept roman, dar si unele dispozitii din dreptul autohton

geto-dac. Dupa reforma juristconsultului Salvius Iulianus, facuta sub imparatul Hadrian,

guvernatorii isi pierd insa din initativa si din posibilitatea de a crea norme juridice noi, intrucat

trebuiau sa se conformeze unui edict tipizat ce urmarea intarirea puterii imperial central.

La randul lor constitutiile imperiale se materializau fie in mandate, ordine date de imparat

guvernatorilor, fie in edicte imperiale, dispozitii valabile pe tot timpul domniei imparatului care

le-a emis sip e intreg teritoriul Imperiului Roman. Dintre acestea din urma, amintim edictul lui

Caracalla din anul 212, prin care se acorda cetatenie unei parti considerabile a locuitorilor

Imperiului Roman.

Persoanele

Inainte de promulgarea edictului lui Caracalla, locuitorii din Dacia erau fie cetateni romani, fie

latini, fie peregrini. Cetatenii romani care locuiau in Dacia, in calitate de colonisti, aveau aceleasi

drepturi ca si locuitorii Romei, cu o singura exceptie:nu puteau avea in materie imobiliara un

dominium ex iure Quiritium, adica o adevarata proprietate roamana; in cazul cand pamantul

coloniei respective capatase ius Italicus, asadar calitatea de sol roman, romanii rezidenti in astfel

e orase aveau deplinatatea drepturilor cetatenesti, inclusive pe cel de proprietate funciara romana.

Latinii se bucurau de prerogativele dreptului latin, ceea ce presupunea egalitatea in materia

drepturilor patrimoniale cu romanii, dar nu aveau aceleasi drepturi politice si nici nu se puteau

casatori in conformitate cu legea romana. Prin naturalizare latinii, puteu insa devein cetateni

romani.

Marea masa a populatiei libere o alcatuiau asa-zisi peregrine, a caror capacitate juridicaera

stabilinita de dreptul autohtongeto-dac ori de cel al poporului din care faceau parte colonistii

necetateni. Spre deosebire de cetatenii romani, care erau individualizati prin trei nume, peregrinii

purtau numai unul, urmat de numele tatalui genitiv.

In Dacia ca si in alte provincii traiau si numerosi sclavi, carora li se aplicau fie regulile dreptului

roman, fie norme juridice locale, intregite cu unele reguli ale dreptului roman. Inscriptiile din

Dacia amintesc adesea de eliberarile de sclavi, acestia dobandind, dupa eliberare, in majoritatea

cazurilor calitatea de liberti. In fine, in Dacia nu stim daca au existat colonii, care, liberi de drept,

aveau in fapt o situatie similara cu cea a sclavilor.

Personae si familia

Institutia familiei era reglementata pentru cetatenii romani din Dacia de dreptul roman, iar pentru

peregrini de dreptul national, in unele cazuri de dreptul popoarelor. Diplomele militare din Dacia

mentioneaza ca imparatul acorda ostasilor necetateni ce se eliberau de la oaste, o data cu cettenie

si dreptul de a contracta o casatorie dupa legea romana cu peregrinele sau latinele ccu care urmau

sa se casatoresca in viitor.

La randul lor, sclavii din Dacia,ca pretutindeni in lumea romana, nu puteu incheia o casatorie:

uniunea sclavilor avea valoarea unui fapt pur si nu aceea a unei casatorii. Totusi in Dacia , casi in

alte provincii, asemenea uniuni capatand o stabilitate tot mai mare, deveneau in fapt adevarate

casatorii. Iata de ce intalnim deseori in inscriptii termenul coniux pentru a desemna sclava

conveietuia intr-un contubernium cu un sclav, pe care il considera in fapt sot. Uneori inscriptiile

amintesc si ce uniuni incheiate intre sclavi si femei libere, peregrine sau de cele mai multe ori

liberte.

Casatoriile libertilor aveau trasaturile caracteristice categoriilor de oameni liberi in care acestia

intrasera prin dezrobire: cetateni romai, latini, peregrini. Din analiza inscriptiilor din Dacia

rezulta ca de cele mai multe ori astfel de casatorii erau incheiate de libertii proveniti din sclavi

publici, imbogatiti din vremea cand indeplineua anumite slujbe.

Cat priveste institutiile dreptului familial, cetatenilor romani li se aplicau legea romana iar

peregrinilor dreptul local specific etniei lor. Alaturi de persoanele fizice, dreptul roman cunostea

si persoanele juridice; inscriptiile din Dacia amintesc, in aceasta ordine de idei, municipii,

colonii, colegii etc.

Regimul bunurilor

Regimul juridic aplicat cetatenilor romani cu privire la bunuri era cel prevazut de legile romane,

cu o singura exceptie: asupra imobilelor ei nu puteu avea o adevarata proprietate exceptand

situatia in care pamantul coloniei respective primise calitatea de ius Italicus, printr-o fictiune

Asupra solului provincial, cetatenii romani nu puteu avea decat o posesiune, proprietarul acestuia

era imparatul, intrucat Dacia era provincie imperiala. De aceea, ei erau obligati sa plateasca un

impozit pentru asemenea fonduri numite in texte praedia stipendaria. La randul lor peregrinii

puteau dobandi o proprietate romana daca li se acorda ius comercii. Cu toate acestea,

guvernatorul ocrotea proprietatea de fapt a peregrinilor in conformitate cu dreptul gintilor sau le

acorda actiuni cu fictiunea ca ra fi cetateni romani.

Peregrinii bastinasi din Dacia aveau probabil si o proprietate reglementata de vechiul drept, adica

dreptul geto-dac, in masura in care dispozitiile acestuia din urma fusesera recunoscute de Roma

biruitoare.

In domeniul dreptului succesoral, cetatenii romani era guvernati si aici de reguli juridice romane,

iar peregrinii de normele lor specifice acceptate de noua stapanire din Dacia. Cu toate aceste,

peregrinii puteau fi instituiti ca mostenitori prin testament de catre ostasii romani, care

intotdeauna s-au bucurat de niste privilegii.

Obligatii

Dupa cum rezulta in din tablitele cerate din Transilvania, aplicarea dreptului roman in materie de

obligatii contractual apare evidenta.dintr-un total de 25 de tablite, 12 dintre ele cuprind

contracte:de vanzare de cumparare, locatiune, societate, deposit si imprumut.

Vanzarile din tablitele cerate erau contractate fie de cetatenii romani, fie de peregrine, dupa unele

formulare utilizate la Roma, chiar daca acestea nu corespundeau intru totul situatie din provincial

Dacia. Spiritual de imitatie era asa de puternic, incat contractantii urmareau sa se apropie cat mai

mult de practica din Peninsula Italica, chiar daca aceasta era in anumite privinte inaplicabila in

provincii.

Tripticele respective- numite asa deoarece erau alcatuite din trei tabliteb de brad- serveau ca acte

probatorii ale contractelor de vanzare pe care partile le incheiasera.

Contractile de inchiriere apar in trei tablite si sunt redactate dupa regulile dreptului roman

classic; obiectul contractului este forta de munca pe care muncitorul o inchiriaza arendasului de

mine. Expresia folosita pentru determinarea incheierii fortei de munca este urmatoarea ser

locasse et locavit operas suas (lucratorul si-a inchiriat persoana sa fizica si munca sa). Dupa

toate probabilitatile, expresia se locasee era folosita spre a se preciza ca arendasul avea un drept

de constrangere personala asupra lucratorului.

De notat ca, spre deosebire de normele dreptului roman, arendasii de mine din Dacia impuneu

riscul cazului de forta major ape seama lucratorului. Astfel, daca mina va fi inundata de ape ,

muncitorul nu va avea drept la salariu prevazut in contract.

O alta tablita cerata cuprindea un contract de societate, menita sa ofere celor interesati

imprumuturi cu dobanda; e vorba de doi camatari care pun in comun un capital, pe cae apoi vor

sa-l exploateze, dandu-l cu dobanda. La sfarsitul contractului se prevede ca diversele clauze pe

care le contine au fost intarite printr-o stipulatie. Formele juridice pe care partile le folosesc

pentru stipulatie ne indreptatesc sa credem ca acestia erau cetateni romani.

Tablitele cerate cuprind si un contract de depozit, al carui obiect este o suma de bani; este vorba

de un asa-zis depozit de banca, care, initialin vigoare in provinciile grecesti ale imperiului, a

sfarsit prin a fi generalizat in toate provinciile.

In fine, trei tablite cerate cuprind contracte de imprumut; de notat ca partile, urmand practica

provincial romana, folosesc situatia pentru a da valoare juridical atat imprumutului, cat si

conventiei de dobanzi care i-a fost adaugata. Este o stipulare sortis et usurarum in acelas timp.

Tablitele cerate sunt scrise cu litere cursive si redactate intr-o limba latina cu multe elemente

vulgere, iar intocmirea lor materiala urmeaza practicile incetatenite in imperiu.

Cat priveste continutul juridic al acestora, ele arata ca dreptul roman s-a aplicat in Dacia uneori

sub o forma simplificatapentru nevoile practicii cotidiene:spiritual de promovare a tot ceea ce era

roman a fost mereu present in Dacia, dar uneori modelat dupa cerintele vietii sociale provincial.

Dreptul procesual

Procedura de judecata era aceeasi ca in toate provinciile romane. Cetatenii romani ca si

peregrinii, erau judecati de catre guvernator, fie dupa regula procedurii formulate in primul caz,

fie dupa cele ale procedurii extraordinare, in ambele cazuri.

In procesele dintre cetateni si peregrine, acestia din urma erau socotiti, pe durata procesului, ca si

cum ar cetateni romani, pentru a li se putea aplica, in acest chip, legile romane. In materie

penala, guvernatorul Daciei avea dreptul de a condamna la moarte pe locuitorii provinciei, cu

exceptia cetatenilor romani si a fruntasilor din provincie, care nu puteau fi condamnati la

pedeapsa capital decat de imparat.

Bibliografie:

Istoria romanilor, Scurtu Ioan, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003;

Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pina la moartea regelui Ferdinand , Giurescu

Constantin, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000;

Istoria romanilor din Dacia Traiana, Alexandru D. Xenopol, Editura. Cartea Romaneasca,

Bucuresti, [1925];

Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pina astazi, Giurescu Constantin, Giurescu Dinu,

Editura Albatros, Bucuresti;

Istoria statului si dreptului romanesc, Cernea Emil, Molcut Emil, Editura Universul juridic,

Bucuresti, 2006.