TEHNOLOGIA ÎMPĂDURIRILORCURS I

ING:MICLE TRAIANCAP.1 ALEGEREA SPECIILOR PENTRU CULTURI FORESTIERE1.1.PRINCIPII PRIVIND ALEGEREA SPECIILOR

Necesităţile de lemn ale economiei şi cele legate de protecţia mediului obligă să fie conservat şi dezvoltat durabil fondul forestier.

Trebuie găsite metode de sporire a producţiei de lemn şi în acelaşi timp să se realizeze o structură a pădurii asfel încât aceasta să-şi exercite în condiţii optime funcţiile de protecţie.

Folosirea raţională a potenţialului productiv impune instalarea vegetaţiei lemnoase corespunzatoare factţorilor staţionali şi cerintelor social-economice.

Silvicultura trebuie să acţioneze ca o ramură a economiei naţionale, renuntandu-se la caracterul ei pur naturalistic care nu totdeauna corespunde cerintelor economice. O asemenea silvicultură orientată economic presupune printre altele reglarea compoziţiei arboretelor în raport cu condiţiile staţionale şi a ecologiei speciilor valoroase cerute de obiectivele urmărite.

Alegerea judicioasă a speciilor duce la realizarea de culturi viabile, corespunzatoare scopului urmarit , scop care defineste funcţiile pădurii.

Pădurile cu rol principal de producţie , de la sine înteles că trebuie să asigure necesarul de lemn şi alte produse pentru economia naţională. Cu toate că lemnul a mai fost înlocuit cu alte materiale , consumul acestuia creste în continuare.

Planificarea şi conducerea fazelor componente de la regenerarea pădurii şi până la exploatare se face în concordantă cu cerintele de lemn actuale le închiderea ciclului de producţie.

Masa lemnoasă ce se va produce trebuie să fie cantitativ şi calitativ corespunzatoare momentului în care se exploatează. Atât economic cât şi silvicultural trebuie sa se realizeze arborete amestecate care furnizează o sortimentaţie bogată şi asigură condiţii optime de vegetaţie.

Arboretele de amestec asigură utilizarea mai bună a spaţiului de nutriţie suprateran şi subteran , protejând şi ameoiorând solul.

Prezenţa unor specii în compoziţie duce uneori la stimularea creşterii speciilor cu rol principal de a produce lemn.

Unele specii asigură o gamă largă de produse nelemnoase numite accesorii. Unele conţin substanţe tanante folosite la tabacitul pieilor ( scumpia , cătina roşie ) , altele produc gutaperca folosită în industria cauciucurilor (salbă, măces , cătina albă ) , altele conţin vitamine , altele produc fructe comestibile , sălciile se folosesc pentru producţia de nuiele.

O pădure de producţie realizată de specii valoroase cu o structura optimă şi stare de vegetaţie normală pe langă lemnul produs îndeplineste în foarte bune condiţii o bună parte din funcţiile de protecţie.

Culturile forestiere cu rol principal de protecţie , vegetând în condiţii mai grele, se efectuează cu un sortiment mai larg de specii arborescente şi arbustive şi cu o desime mai mare decât în cazul celor cu rol principal de producţie. Astfel se realizează o retea mai bogată de rădăcini constituind obstacole impotriva scurgerilor de suprafată şi un plafon bine încheiat al coroanelor precum şi litiera continuă şi abundentă.

1

Şi pădurile de protecţie trebuie să raspundă pe cât posibil unor cerinte de producţie.Perdelele de protecţie se instalează în benzi lungi şi înguste pentru a proteja obiectivele importante împotriva agenţilor dăunători.În preajma zonelor populate , mai ales în zone fără păduri , perdelele de protecţie joacă rol estetico-peisagistic şi sanitar deosebit.

Se va avea în vedere şi geografia terenurilor destinate instalarii vegetaţiei forestiere , geografie care generează microstaţiuni.

Alegerea speciilor de viitor trebuie să asigure stabilitatea ecologică a ecosistemelor forestiere , cresterea productivitaţii şi ameliorarea funcţiilor de protecţie.1.2. CRITERII FOLOSITE LA ALEGEREA SPECIILOR

Se aleg acele specii care în comunitatea de viata îndeplinesc în cele mai bune condiţii scopul urmărit.

Criteriul economic pierde din importantă când se aleg specii pentru culturi cu rol principal de protecţie. Se vor lua în considerare indicaţiile oferite de tipul fundamental de pădure , tipul de staţiune , sau de culturile experimentale.

Pentru culturile cu rol principal de producţie se va tine cont ca acestea să furnizeze la varsta exploatabilitaţii în condiţii optime de productie material lemnos în cantitaţile şi sortimentele reclamate de necesitaţile viitoare ale economiei. ( la fag de exemplu cele mai multe sortimente vor fi solicitate în cantităţi sporite fată de prezent , la stejar vor creste cerintele de lemn pentru gater şi furnir ; consumul de lemn de furnir va creste la speciile cu valoare economică ridicată cum ar fi nucul , paltinul , frasinul , ciresul , teiul ; lemnul de răşinoase e necesar nu numai în scopuri papetare ci şi pentru alte nevoi ale economiei fiecărei ţări )

Extinderea speciilor repede crescătoare (productivităte mai mare de 10 metrii cubi pe an şi pe hectar ) şi cu valoare economică ridicată reprezintă calea cea mai rapidă şi mai sigură pentru sporirea productivitaţii pădurilor.

Se vor folosi mai ales speciile autohtone ameliorate , valoroase şi de mare randament.

Pentru alcătuirea perdelelor de protecţie se aleg specii cu crestere rapidă pentru a se asigura efectul protector într-un timp cât mai scurt.

Pentru spaţii verzi cu funcţie sanitară creativă se aleg specii decorative cu expresivitate plastică şi coloristică pronuntată. Speciile trebuie să fie rezistente la noxe , să fie antipoluante prin capacitatea lor de purificare a aerului şi de atenuare a zgomotelor.

Tipul natural de pădure este expresia ansamblului condiţiilor staţionale şi a potentialului staţiunii.

Tipul de staţiune poate cuprinde în arealul său unu sau mai multe tipuri de pădure diferenţiate numai după compoziţia specifică.

Existenta pe teren a numeroaselor situaţii netipice sub raportul structurii biocenozelor forestiere şi mai ales a capacităţii lor de producţie , prezenţa pădurii cultivate în locul celei naturale , a arboretelor divers derivate , a celor divers degradate şi mai ales existenţa suprafeţelor fară vegetaţie forestieră (poienile) destinate culturilor forestiere , reduc sau anulează posibilitatea folosirii indicaţiilor pe care le poate da tipul natural de pădure.

Acolo unde vegetaţia forestieră nu mai poate îndeplini rolul de indicator sintetic şi rezultantă de mare expresivitate ecologică primeste pondere foarte mare criteriile sistematice de ordin staţional în vederea alegerii speciilor.

2

Tipul de staţiune forestieră reprezinta ansamblul unitaţilor stationale elementare identice său ecologic şi silvopotenţial echivalente , cu caractere fizico-geografice complet sau în mare parte asemanatoare , cu soluri de acelasi tip genetic sau tipuri apropiate , cu volum fiziologic util apropiat şi amestecuri de plante ce exprima regim de troficitate , aeraţie şi căldură asemanatoare şi care sunt apte pentru aceeasi vegetaţie forestieră.

Vegetaţia spontană ierbacee şi lemnoasă oferă informaţii importante privind climatul regional , altitudinea , expozitia , panta , dacă sunt urmarite şi corect interpretate în funcţie de relief. E bine să se ţină cont şi de microclimatul înregistrat temporar. În unele zone insolaţia , umbrirea sau înghetul capăta valori ridicate din cauza peretelui nordic sau sudic al arboretului matur situat în vecinătate.

Lipsa vegetaţiei forestiere care să protejeze culturile tinere de insolaţie, uscaciune sau înghet poate constitui un factor limitativ pentru anumite specii.

Faptul că unii factori sunt deficitari sau în exces poate duce la nerealizarea productivităţii speciilor.

În orice staţiune regimul de umiditate are o importantă deosebită. Când solul dintr-un tip de staţiune prezintă variaţie importantă în privinta unor caracteristici , apar microcomplexe staţionale care determină amplasarea şi alegerea speciilor.

Urmărind stabilitatea şi dezvoltarea normală a ecosistemelor forestiere artificiale trebuie să se armonizeze cerintele speciilor cu mediul staţional , avându-se în vedere nu numai faza de instalare ci intreaga durată a ciclului de producţie.

În cazul speciilor autohtone provenienţa locală e întotdeauna de preferat , aceasta vegetand în condiţii mai bune şi valorificand mai bine potenţialul productiv al speciilor.

Numai după parcurgerea unei perioade importante din viata în cere specia luată în considerare a facut dovada adaptabilitaţii sale , se pot trage concluzii certe cu privire la posibilitatea extinderii ei prin cultură.

Culturile forestiere experimentale executate de-a lungul anilor în fond forestier , parcuri şi grădini cu specii exotice sau indigene introduse în afara arealului lor natural oferă indicaţii legate de alegerea unor specii.Au fost extinse specii exotice cum sunt: salcamul , duglas , pin negru , pin strob , chiparosul de baltă , stejarul rosu iar dintre cele indigene în afara arealului lor natural molidul , pinul silvestru şi altele.

În scopuri practice tipurile de staţiuni ca unităţi biogeografice limitate prin unitatea lor în privinţa caracterelor determinante pentru vegetaţia forestieră se constituie în unitaţi de cultură.

CURS IICAP IIASOCIEREA SPECIILOR FORESTIEREPRINCIPII GENERALE PRIVIND ASOCIEREA SPECIILOR

3

Asocierea speciilor e redată de compoziţia specifică a viitorului arboret. La compoziţie se iau în considerare numai speciile arborescente, fără a se ţine cont de arbuşti.

Pot fi culturi forestiere pure când o specie reprezintă cel puţin 90% din arbori şi amestecate în celelalte situaţii.

Arboretele amestecate-se conduc mai uşor pe parcursul dezvoltării lor. Acestea furnizează material lemnos relativ omogen, dar consumând substanţele nutritive cam de la acelaşi nivel din sol, valorificând deci incomplet volumul edafic se întâmplă să dea producţii mai mici decât dau aceleaşi specii şi în aceleaşi condiţii staţionale dar din arborete amestecate.

Speciile de lumină nu protejează şi nu ameliorează solul. Arboretele pure sunt mai expuse la calamnităţi (cum e cazul răşinoaselor la incendii, vântul la molid şi alţi agenţi dăunători biotici). Arboretele pure ar trebui să constituie excepţii în culturile forestiere. Se recomandă numai în cazul speciilor repede crescătoare (plop, salcâm, sălcii) şi care sunt supuse unor cicluri scurte de producţie. Acestea se exploatează şi regenerează înaintea apariţiei simptomelor de degradare a solului. Şi la molid e indicată monocultura când aceasta e instalatv în condiţii optime de vegetaţie ferit de pericolul doborâturilor de vânt.

Culturile intensive specializate destinate producerii de lemn pt celuloză, de răchitv pt împletituri sunt prin excelenţă culturi pure.

Şi d.p.v. estetic arboretele amestecate au o valoare mai mare peisajul fiind diversificat.

La asocierea speciior în arboretele amestecate trebuie să se ţină cont de sistemul de înrădăcinare a fiecărei specii ce va compune viitorul arboret. Dacă staţiunea e nună, cu sol profund şi molidul dezvoltă rădăcini chiar până la 1 m, realizându-se culturi rezistente şi mai productive. În acest caz asocierea molidului cu alte specii e facultativă.

Asociaţiile forestiere constituite din molid, brad şi fag sunt cele mai valoroase în zona de deal şi în zona de munte. Asemenea arborete îşi îndeplinesc cu prisosinţă şi funcţiile de protecţie.

Covorul des, dens şi continuu de plante erbacee care se instalează într-o cultură arborescentă formată numai din specii de lumină (larice, pin)consumă o cantitate de substanţe nutritive şi apă echivalente cu cele necesare dezvoltării unui al doilea etaj de fag.

Speciile luminoase trebuie să se asocieze când acestea au ritmuri de creştere diferite cu multă atenţie ţinând cont de efectul negativ al fenimenului de eliminare naturală. Cu cât speciile care se asociază se diferenţiază ecologic mai mult cu atât grupele constituite trebuie să fie mai mari. Pot fi instalate în amestec intim două sau mai multe specii dacă ele au aproximativ aceeaşi creştere.

Speciile deumbră trebuie să aibă creştere puţin mai lentă decât cele de lumină.

După durata de convieţuire a speciilor din amestec, amestecurile pot fi:-permanente-temporare (provizorii)

În cazul celor temporareo anumită specie se extrage înainte de a se ajunge la vârsta exploatabilităţii. Tot amestec temporar e şi cel constituit din brad pt pomi de crăciun în făgete exploatabile sau preexploatabile.

FORMULA DE ÎMPĂDURIRE

4

Acestea sunt asortimentul de specii arborescente şi arbustive ce intră în alcătuirea unei culturi forestiere. Convenţional formulade împădurire indică nominal prin simboluri speciile componente şi precizează proporţia acestora de participare.

Pt fiecare unitate de cultură forestieră se adoptă formula de împădurire corelată cu compoziţia ţel care se va realiza la vârsta exploatabilităţii.

După funcţia atribuită în amestec speciile lemnoase din formula de împădurire sunt: principale, secundare şi pentru protecţia şi ameliorarea solului.

Speciile principale sunt de mărimea I situându-se întotdeauna în plafonul superior al arboretului, au rol de a produce în principal lemn de lucru. Într-un arboret pot fi una sau mai multe specii principale. Specia cea mai valoroasă d.p.v. economic e specia principală de bază, celelalte principale însoţitoare sunt principale de amestec. Unele dintre acestea au rol de a diversifica producţia de lemn, alele au rol cultural prin ameliorarea solului şi prin sporirea rezistenţei arboretelor faţă de adversităţi.

CURS III Speciile secundare formează deregulă un al II-lea etaj stimulând

creşterea în înălţime şi etajul natural al speciilor principale. De aici derivă şi denumirea funcţiei lor de stimulare, de împingere sau de ajutor. Rămân secundare numai în privinţa cantităţii şi calităţii lemnului produs ele fiind deregulă de mărimea a II-a şi a III-a..

Speciile pt protecţia şi ameliorarea solului – aici se încadrează arbuştii care alcătuiesc un etaj propriu – subarboretul. Pt molidisurile din zona montană nu se găsesc specii de ajutor şi arbustive care să poată vegeta într-o cultură încheiată de molid în care lumina pătrunde foarte greu. Unde speciile principale au temperament mai de umbră şi reuşesc să formeze singure un plafon încheiat şi dens în stare să protejeze în condiţii optime solul şi să stimuleze elagajul natural nu sunt necesare speciile de ajutor şi arbustive aşa cum este cazul pădurilor de molid, brad şi fag şi amestecul lor.

SCHEME DE ÎMPĂDURIRE Reprezintă modul de asociere a celor trei categorii de specii din formula de

împădurire precum şi dispunerea lor parţială în spaţiu pe suprafaţa de cultură. Grafic schema de împădurire adică amplasarea speciilor, dispozitivul de plantare şi desimea culturilor redă schema de împădurire. În general pe fondul mai bine reprezentat al speciei principale de bază se introduc speciile principale de amestec grupate în buchete de pană la 25 exemplare, în palcuri mici 25-100 ex, sau pâlcuri mari >100 ex.. Gruparea se poate realiza în ochiuri adică dreptunghi, cerc, patrat sau în benzi continue sau întrerupt.

Când temperamentul speciilor principale este apropiat şi creşterile sunt aproximativ egale se pot grupa în buchete de aproximativ 10 exemplare în aşa fel încât pe parcurs amestecul să devină intim. Asa este cazul molidului, bradului şi fagului. Speciile se dispun pe teren în raport cu condiţiile multistaţionale.Înterenurile accidentate benzile se orientează pe curba de nivel fără a depăşi lăţimea de 20-25 m mai ales în cazul speciilor cu temperament de lumină. Speciile de de ajutor şi cele de pt protecţia şi ameliorarea solului se introduc în totdeauna în amestec intim cu speciile principale. Desimea culturilor se exprimă prin numărul de puieţi la ha. Aceasta trebuie să ducă într-un timp cât mai scurt la mediu specific forestier prin închiderea masivului. Într-o cultură

5

forestieră prea rară fiecare exemplar este obligat să lupte singur cu vicisităţile mediului.Desimea este determinată în primul rând de însuşirile biologice ale speciei şi de natura terenului. La plopii euro-americani se plantează într 500-1000 puieţi la ha. În lucrările obişnuite de înpăduriri se folosesc în general între 4500-7000 puieţi la ha. În staţiuni cu soluri sărace, terenuri degradate se adoptă pt culturi cu caracter antierozional cel puţin 10.000 puieţi la ha.

CURS IVDispozitivul de culturãAratã modul de repartizare a puieţilor pe suprafaţa terenului.Aceştia pot fi amplasaţi neregulat la distanţe variabile mai ales unde sunt

stânci şi regulat sau la distanţe constante în formã de pãtrat, dreptunghi sau romb (şi chincos).

Situaţia se apreciazã în raport cu figura geometricã pe care o formeazã patru puieţi din rândurile alãturate. Dispozitivul chincos se recomandã mai ales pt a preveni eroziunea.

PREGÃTIREA TERENULUI PT CULTURILE FORESTIERE Importanţa şi necesitatea pregãtirii terenuluiPrin pregãtirea terenului se asigurã condiţii de vegetaţie cât mai bune.

Accentul se pune în principal pe pregãtirea solului. Toate celelalte lucrãri uneori foarte importante au caracter auxiliar. Afânarea şi eventual fertilizarea solului sunt principalele obiective urmãrite în cadrul lucrãrilor de pregãtire a terenului. Când puieţii se instaleazã pe soluri specific forestiere neînierbate pregãtirea solului în terenurile cu vegetaţie ierbacee puieţii pot fi total compromişi mai ales când provin din sãmãnãturi directe.

La câmpie solul se lucreazã pe toatã suprafaţa.Lucrarea solului pe toatã suprafaţaSe recomandã în zonele în care volumul precipitaţiilor este scãzut 400-500.

Îngroparea adâncã prin desfundare a stratului de suprafaţã duce şi la curãtirea solului de buruieni. Uneori lucrarea este precedatã de scoaterea cioatelor, discuire şi cultivaţie. Arãtura adâncã se executã toamna lãsându-se peste iarnã negrãpatã pt a fi reţinutã umiditatea.

Lucrarea parţialã a soluluiSe efectueazã în zonele de deal şi munte în fâşii-benzi sau tãblii. La pante

mai mari de 45o plantaţiile se executã pe vetre terasate. Aşa se âmlãturã pericolul spãlãrii solului. Cu cât panta terenului este mai mare cu atât benzile lucrate pot fi mai mici. La pante mai mici aceste benzi pot ajunge sã ocupe pânã la 75% din suprafaţa terenului.

Pe solurile mlãştinoase la distanţe convenabile de pânã la 1,5m se trage o singurã brazdã adâncã şi latã creându+se o coamã de brazdã iar pe aceasta se instaleazã cultura. Şanţul care se creazã ajutã şi la instalarea apei în exces.

Instalarea solurilor prin semãnãturi directeAcestea sunt preferate mai ales în cazul speciilor care din primul an

formeazã un pivot puternic.Semãnãturi prin împrãştierePresupun distribuirea cât mai uniformã a seminţelor pe toatã suprafaţa de

culturã. Se utilizeazã de 3-4X cantitãţi de seminţe mai mari decât la semãnãturile în rânduri sau cuiburi.

Semãnãturile directe în rânduri6

Se efectueazã cu ajutorul maşinilor de semãnat.Semãnãturile directe în cuiburiSe efectueazã pe suprafeţe cu diametrul mai mare de 40 cm. Numãrul

seminţelor este de pânã la 4X mai mare decât numãrul puieţilor în cazul rãşinoaselor.

INSTALAREA CULTURILOR FORESTIERE ÎN PLANTAŢII Importanţa plantaţiilor şi condiţii de aplicareTehnologia presupune utilizarea puieţilor. Puieţii din plantaţii suportã mai

uşor concurenţa buruienilor. Prezintã dezavantajul cã putregaiul roşu la molid poate fi consecinţa vãtãmãrilor de la scosul şi tualetatul puieţilor.

CURS VPLANTAREA ÎN DESPICĂTURĂAdică se plantează puieţii într-o fantă deschisă în sol cu diferite unelte

manuale. Rădăcinile puieţilor capătă forme de evantai Procesul se aplică în soluri neînierbate, bine afănate şi reavăne sau

pregătite în prealabil. Unealta cu care se execută este plantatorul.Pt a evita formarea pungilor cu aer pământul se presează pe rădăcini. Se

poate folosi şi sapa forestieră.PLANTAREA ÎN GROPIPuieţii se aşaază în poziţii cât mai apropiată de normală. Este procedeul cel

mai des utilizat.Groapa este cubică cu latura conform stasului (30X30, 30X25).Solul înierbat se înlătură pe o suprafaţă de 60X60 cm sau 60X80 rezultând

vatra în mijlocul căreia se execută groapa de plantat. Pământul structurat bogat în humus din straturile de la suprafaţă va servi la acoperirea rădăcinilor.

Gropile se sapă cu târnacopul, sapa forestieră sau cazmaua, dar se pot săpa şi mecanizat. Puietul se prinde cu o mână deasupra coletuli iar cu cealaltă se răsfiră şi aşează rădăcinile cât mai convenabil în spaţiulgropii. Solul bogat, curat şi reavăn va acoperi progresiv rădăcinile puieţilor până la suprafaţă. Pe măsură ce rădăcinile se îngroapă pământul se tasează bine la început cu pumnul iar apoi cu piciorul. La speciile speciile cu înrădăcinare trasantă pe fundul gropii se formează un muşuroi pe care se răsfiră rădăcinile. În regiunile cu climat umed pământul se adună sub formă de muşuroi iar în cele secetoase se formează o concavitate.

Procedee speciale de plantare-pe muşuroi-în concavităţi-pe brazde de plug-plantarea mecanizată – se efectuează pe terenuri mai mult sau mai puţin

aşezatePlantarea puieţilor cu rădăcini protejateSe fac plantaţii în gropi echivalente ca formă şi mărime cu recipientul în

care se găsesc rădăcinile.Epoca de plantarePlantarea puieţilor cu rădăcini nude se execută în timpul repausului

vegetativ pt a preveni dezechilibrul dinte absorţie şi transpiraţie.ÎNGRIJIREA CULTURILOR FORESTIERE

Urmărirea şi controlul culturilor7

Finalizarea culturilor este finalizată numai cănd s-a incheiat starea de masiv adică atunci când se întrepătrund şi se intercondiţionează coroanele. Se face controlul regenerării pt a aplica la momentul potrivit lucrările de îngrijire. Pt aceasta se face controlul anual al regenerărilor la sfârşitul verii.

Receparea puieţilor În regiunile mai uscate după plantare mai ales în perioadele de secetă

prelungită tulpinile puieţilor se usucă din cauza deuechilibrului dintre absorţie şi transpiraţie. Din zona coletului pornesc tulpini care refac tulpina dispărută adică puieţii se autorecepează. În această situaţie se pot dezvolta tulpini rău conformate, bifurcate sau mai multe la număr. Se recomandă suprimarea tulpinii după plantare la 1-2 cm deasupra coletuli. Operaţia se numeşte recepare sau retezarea tulpinii.

Se aplică numai la foioasele cu capacitate de lăstărire. Se recepează şi puieţii din regenerări naturalecând aceştia sunt vătămţi sau cu stare de vegetaţie lâncedă.

Reglarea desimiiSe face prin completări în care sunt prea mulţi puieţi se răresc culturile.

Lucrarea se execută cu ocazia revizuirilor de primăvară. Tot cu această ocazie se execută deşosările (descălţările) replantându-se puietii dăunaţi.

Tăieri de formare şi stimulareUneori tăierile de formare începute în primăvară continuă şi după plantare.

Rolul acestora este de a stimula fructificaţia în plantaţie, de a obţine forme decorative în spaţii verzi sau producerea lemnului fără defecte din culturi.

Întreţinera soluluiAcesta trebuie să se menţină fără buruieni la câmpie la munte numai se

înlătură buruienile adică se descopleşesc puieţii, la cămpie prăşitul se execută manual cu sapa sau mecanizat cu ajutorul prăşitoarelor.

Combaterea chimică a vegetaţiei dăunătoareSe folosesc fitocide de la combaterea buruienilor în pepiniere până la

îngijirea arboretelor tinere atât înainte cât şi după închiderea stării de masiv.Fertilizarea solurilor forestiereEste ameliorarea artificială a potenţialului silvoproductiv influenţând pe

deoparte patrimoniul ereditar al speciilor forestiere iar pe de altă parte factorii de mediu. se aplică îngrăşăminte şi amendamente cu calciu oferindu-se puieţilor începând de la o un plus de viguare.

Igiena culturilorProductivitatea pădurilor de silvostepă este limitată de insuficienţa apei în

sol fiind obligatoriu uneori măsuri de udare.Măsuri de securitatea muncii (T.S.M.)-la pantă mai mare de 15% toate lucrările vor începe din aval-lucrătorii vor lucra pe cât posibil pe aceeaşi curbă de nivel la distanţe

convenabile-se interzice orce activitate la baza versanţilor-uneltele vor fi bine fixate în cozi, lamele bine ascuţite, cozile şi mânerele

vor fi netede-puieţii cu ghimpi vor fi manipulaţi cu mănuşi -fiecare şantier va fi dotat cu o trusă sanitară

CULTURA SPECIILOR LEMNOASE8

CULTURA SPECIILOR RĂŞINOASE AUTOHTONECULTURA MOLIDULUI – PICEA ABIES

-ocupă aprox. 20% din fondul forestier-aprox. 70% din răşinoase-este răspândit la munte pe o diferenţă de alt de 700m-este indiferent la compoziţia solului-înrădăcinarea trasantă rezultă că vegetează pe soluri superficiale unde este însă vulnerabil la doborâturile de vânt-preferă staţiuni umede-solurile cele mai bune sunt cele brune sau brune gălbui de pădure, podzoluri sau podzolice adesea scheletice (podzol primar = apare în zona de munte; podzolul secundar = provine din sol brun gălbui)-lâncezeşte pe soluri mlăştinoase sau la altitudini la altitudini mari podzoluri primare -la altitudini mari este exigent faţă de lumină şi rezistent la ger-în staşiuni mai joase devine specie de semiumbră fiind sensibil la îngheturi târzii-la 50 ani produce 4-18 m3 /an/ha-este important pt industria mobilei şi hârtiei iar cel cu inele înguste pt rezonanţă-extins în afara arealului natural a înrăutăţit condiţiile edafice din cauza descompunerii incomplete-ca specie principală în zona de munte are o pondere de 80% -temperaturile medii anuale în staţiuni trebuie să fie mai mari de 8oC iar precipitaţiile mai mari de 600 mm-se instalează în general prin plantaţii-periodicitatea fructificaţiei este de 3-5 ani-maturaţia este în noiembrie-diseminarea are loc la sfârşitul lui ianuarie -dintr-un hl de seminţe rezultă 11 kg de seminţe-temperatura în uscătorie este mai mică de 45oC-se seamănă cu 3 săptămâni înainte de ultimele îngheţuri târzii-norma de semănat este de 1,2 g seminţe la metru de rigolă -la 3-4 ani rezultă 70 puieţi pe metru de rigolă apţi de plantare-în solar se fac semănături în ianuarie – februarie -puieţii se repică în verde în august sau în primăvara anului următor-când e arşiţă puieţii se umbresc-culturile se mulcesc toamna-pt plantaje molidul se reproduce şi vegetativ-se plantează 5000 puieţi la haculturile se îngrijesc prin descopleşiri

CULTURA BRADULUI – ABIES ALBA -aprox. 5% din fondul forestier-19% dintre răşinoase-arealul natural 1000 – 1500 m-intrând mai devreme în vegetaţie este mai sensibil la îngheţurile târzii-temperament de umbră-preferă solurile fertile, profunde, afânate, reavăne şi bogate în humus-vegetează bine în zona calcaroasă-se instalează mai ales sub masiv-în amestec cu molidulprevine doborâturile de vânt

9

-litiera se descompune mai uşor ca la molid şi nu măreşte aşa de mult pH-ul-fructifică la 2-3 ani -maturaţia în sept-octombrie după care solzii se desfac şi cad odată cu seminţele-pepinierele se amenajează în arboretele de fag cu consistenţa mai mică de 0,4-la nevie culturile din pepiniere se umbresc-puieţii sunt apţi de plantare la 4-5 ani-se folosesc 22 g seminţe pe metru de rigolă la 3 cm adâncime-răsar după cca. 20 zile-se retează pivotul cu un an înainte de afi scoşi şi plantaţi la 25 cm-creşte încet până la 10 ani

CULTURA LARICELUI – LARIX DECIDUA-0,3% din suprafaţa fondului forestier-este una dintre cele mai valoroase specii de răşinoase-spontan creşte spre limita superioară a vegetaţiei forestiere utilizându-se şi în afara arealului său natural-produce până la 15m3/an/ha-temperament de lumină-este indicat pt treimea superioară a versanţilor-este sensibil la umiditatea din atmosferă-pretinde precipitaţii de 600 – 1200 mm-la o aprovizionare permanentă cu apă poate vegeta şi pe soluri mai sărace-este o specie principală de amestec-este indicat în făgete, amestecuri de fag cu răşinoase sau cu gorun, în gorunete şi şleauri de deal-fructifică la vărsta de 15 ani la un interval de 5 ani-maturaşia seminşelor este în octombrie-conurile se pot recolta până primăvara -din 100 l de conuri rezultă 2,5 g seminţe-se folosesc 2,4 g seminţe la metru de rigolă- se protejează la nevoie contra uscăciunii, ploilor torenţiale şi grindinii, se mulcesc-sunt apţi de plantare la 3 ani- schema de plantare 2X2 (2500 puieţi la ha)

CULTURA PINULUI SILVESTRU – PINUS SYLVESTRIS -este o specie rustică (creşte rapid şi se instalează uşor)-se instalează pe soluri foarte sărace unde alte specii nu vegetează-rezistă la ger şi arşiţă-pe turbării este specie pionieră-realizează productivitate mare pe soluri brune de pădure-lemnul este elastic şi rezistent-poate fixa nisipurile continentale şi ameliora terenuri degradate prin eroziune-se recomandă de la deal până la limita superioară a amestecurilor de fag cu răşinoase-nu vegetează bine pe soluri argiloase, bogate în carbonaţi de calciu-fructifică începând de la 20-30 de ani - maturaţia la 2 ani-se seamănă 1,1 g pe metru de rigolă-la 2 cm adâncime

10

-puieţii sunt apţi pt plantare la 3 ani-se plantează 4500 puieţi la ha -specie de bază sau de amestec

CURS VICULTURA SPECIILOR DE RĂŞINOASE EXOTICE

PSEUDOTSUGA MENZIESII – DUGLASUL - are lemn de calitate superioară- este cel mai valoros răşinos exotic- are creştere rapidă, până la 21 m3/an/ha- rezervaţii la Aleşd, Nădrag- preferă staţiunile cu umiditate în sol şi azmosferă fără îngheţuri târzii- soluri cu textură ,ijlocie, permeabile şi profunde- se cultivă cu succes în partea de vest a ţăriide la Dunăre până în MM- apare între 300 – 1000 m- fructifică la 2 – 3 ani de la vârsta de 30 – 50 ani- conurile se recoltează cel târziu în octombrie- dintr-un hl de conuri rezultă 0,5 – 0,7 kg seminţe- seminţele se stratifică în nisip umed 10 – 15 zile - se seamănă 2,6 g /m rigolăla adâncimea de 2 cm- la nevoie culturile se umbresc- puieţii sunt apţi de plantare la 3 aniPINUS STROBUS – PINUL STROB - poate produce lemn de calitatesuperioară şi în zona de cămpie- productivitatea – până la 19 m3 /an /ha- pretinde umiditate în sol şi în atmosferă- vegetează greu pe soluri nisipoase sau compacte- recomandabil în zona de câmpie şi deal- fructifică după 35 ani - seminţele se maturează în anul al II-lea - se diseminează în august – septembrie - dintr-un hl conuri rezultă 0,7 – 1,2 kg seminţe- adâncimea de semănat este sub 3 cm- culturile se umbresc la nevoie- puieţii sunt apţi de plantare la 3 aniPINUS NIGRA – PINUL NEGRU- a fost introdus mai ales pe calcare- nu cere umiditate şi nici sol bogat- rezistă la ger şi secetă- vegetează bine pe terenuri degradate cu marne şi argile până la 800 m

alt.- trebuie evitate solurile compacte şi cele foarte sărace- conurile se maturează în luna noiembrie în anul al II-lea- dintr-un hl seminţe rezultă până la 1,8 kg seminţe- se seamănă 2,6 g / m rigolă- seminţele se stratifică 20 – 30 zile înainte de semănat- puieţii sunt apţi de plantare la 3 ani

CULTURA FOIOASELOR AUTOHTONECULTURA PLOPILOR - sunt cele mai productive foioase din emisfera nordică

11

- este exploatabil la 20 – 30 ani- produce până la 30 m3/an/ha- se butăşesc frecvent- generativ se înmulţesc plopul alb, negru şi tremirător- pt culturi în luncile inundabile puieţi trebuie să fie bine dezvoltaţi şi

rezistenţi la viituri, îngheţuri, vânt şi uscăciune- aceştia vor avea tulpina de un an şi rădăcina de 2 ani sau de 2 cu 3 ani

adică se recepează tulpina după primul an de viaţă- contra inundaţiilor se îngroapă până la 50 cm deasupra coletului- se plantează la 4X4 m sau 6X6 m- în lunca inundabilă a Dunării se plantează între 6,5 şi 7,5 higrogradeCULTURA GORUNULUI ŞI STEJARULUI PEDUNCULAT - QUERCUS- exceptând fagul prin proporţia lor de participare acestea sunt cele mai

importante foioase atât prin suprafaţa ocupată cât şi prin valoarea lemnului

- Go ocupă 10% iar St 2% din fondul forestier- Lemnul românesc de Go şi St este cel mai valoros din lume- zona Go este dealul şi muntele jos- zona St este câmpia- se vor evita monoculturile- se poartă în amestec de 35%- Go fructifică la interval de 4 – 6 ani , St fructifică la interval de 3 – 8 ani

de la 50 – 70 ani- maturaţia – în sept – octombrie- pt a nu se încinge ghinda se zvântă- se păstrează la umiditate mai mare decât a mediului, aerisită la -2 -

+2oC- se seamănă 40 – 50 seminţe / m rigolă la 7 cm adăncimetoamna şi 5 cm

adâncime primăvara- în luna iunie se retează pivotul- sunt apţi de plantat la 2 ani- regenerările se fac prin semănături directe sau plantaţii în teren

descoperit sau sub masivFAGUS SILVATICA – FAG- ocupă aprox 30% din fondul forestier - specie amelioratoare în masiv- fructifică la 4 – 6 ani la vârste de 60 – 80 ani- se păstrează greu până primăvara la 0oC şi umiditate ridicată- se seamănă cu 4 ani înainte de ultima tăiere în cuiburi- se poate planta pe teren descoperit doar dacă expoziţia este adăpostită- în pepiniere culturile se umbresc- puieţii sunt apţi de plantare la 2 ani- aceştia pot rezulta şi din repicaje care s-au din regenerări naturale de un

anFRAXINUS EXCELSIOR – FRASIN COMUN- ve3getează în câmpii şi văi răcoroase pe soluri fertile, bogate în Ca şi

afânate- la deal merge şi pe sol uscat până la limita inferioară a răşinoaselor- nu rezistă la geruri excesive

12

- este specie principală de amestec- la 20 – 30 ani fructifică la 2 ani- sem. se stratifică la 12 – 15oC 75 zile, temp. este bine să alterneze cu 2 -

3oC- se seamănă aprox 75 seminţe / m rigolă la 4 cm adâncime- puieţii sunt apţi de plantat la 4 ani- dacă se recepează rezultă puiţi bifurcaţiPRUNUS AVIUM – CIREŞUL PĂDUREŢ- creşte în zona de deal- este specie principală de amestec- se vor evita solurile grele argiloae şi cele uscate şi mlăştinoase- nu rezistă la temp. mai mici de 30oC- seminţele se stratifică 40 zile în nisip umed la 5 – 7oC- toamna se seamănă la adâncimea de 5 am iar primăvara la 4 cm- se seamănă 20 g /m rigolă- puieţii apţi de plantat la 2 aniCULTURA TEILOR – TILIA- intră în şleaurile din S-E şi V ţării- există şi teişuri pure- în staţiuni prielnice produce până la 12 m3/an/ha- rolul ameliorator al teilor în pădurile de cvercinee este de prim ordin

formând etajul 2- teiul pucios (Tilia cordata) se recunoaşte ca specie de ajutor în staţiuni

proprii şleaurilor de deal pe soluri cutextură mijlocie şi P mai mari de 600 mm

- teiul argintiu (Tilia tomentosa)este indicat în zonele de câmpie şi coline pe soluri cu troficitate ridicată permanent revăne

- teiul cu frunză mare (Tilia platyphyllos) se recomandă în şleaurile de câmpie

- seminţele se maturează în august - se pot recolta în pârgă şi semăna toamna imediat - perioada optimă de recoltare este 5 -10 august la câmpie, 15 – 25 aug la

deal pt teiul cu frunză mare- perioada optimă pt teiul argintiu este de 1 – 5 sept la câmpie şi 10 – 15

septembrie la deal- perioada optimă de recoltare pt teiul pucios este de 20 aug 10

eptembrie- seminşele recoltate după coacere se stratifică 150 – 180 zile la 3-5oC- expuse la temperaturi alternante li se poate reduce perioada de

stratificare la 70 zile- se seamănă la 4 cm adâncime- la nevoie culturile se umbresc- puieţii sunt apţi de plantat la 2 aniCULTURA PALTINILOT – ACER- Pam şi Paprezintă cea mai mare importanţă pt silvicultură- În amestec îmbogăţeşte componenţa pădurilor- Pam este indicat în amestec cu Go, Fa şi răşinoasele pt soluri profunde,

reavăne bogate în humus- Pa este indicat în amestec cu St şi Go

13

- disamarele se maturează în sept – octombrie - acetea se zvântă şi se păstrează în saci, coşuri sau lăzi în camere bine

aerisite, stratificate- semănate toamna răsar normal- se stratifică pt a fi semănate primăvara 30 zile la 3 – 5oC la Pam şi 60 –

90 zile la Pa- adâncimea de semănat este de până la 4 cm- norma de semănat este de 16 – 18 g/ m riolă- puieţii sunt apţi de plantat la 2 aniCULTURA ULMILOR – ULMUS- cele mai importante specii: Ulmus foleacea (ulm de câmp) şi ulmus

montana (ulmul de munte)- acestea se găsesc diseminate de la câmpie până la munte- Ulc vegetează în pădurile de deal şi câmpie- pretinde soluri bogate, afânate, reavăne până la jilave cu calcar- se pot folosi pe terenuri degradate prin eroziune sau crude pe depozite

de transport din formaţiuni cu argile, marne, loessuri şi calcare sau pe soluri afânate,

- este o specie rustică rezistănd la inundaţii de scurtă durată - este rezistent la uscăciune- Ulm apare de la deal până la munte- cere soluri bogate, revăne vege uneori şi pe soluri superficiale,

calcaroase- seminţele se maturează în mai- se seamănă imediat după recoltare în rigole dreptunghiulare de 5-6 cm

şi adânci de 2-3 cm- sămânţa se acoperă cu un strat de 0,4 cm pământ sau compostcernut

care se taseaşă uşor- solul se udă înainte şi după semănare şi se protejează prin mulcire- culturile se umbresc dacă este nevoie de la început- puieţii sunt apţi de plantat la un anCULTURA ANINILOR – ALNUS- cele mai importante sunt Alnus glutinosa (anin negru) şi Alnus incana

(aninul alb) - vegetează în condiţii improprii pt alte specii- glutinosa vegetează în văi şi lunci pe soluri cu ape freatice aproape de

suprafaţă bogate în humus sau mâloase- datorită nodozităţilor de pe rădăcini pot suporta excesul de apă- la 60 ani realizează 11 m3/an/ha- incana este specie montană care vegetează pe soluri afânate, bogate în

humus, dart şi pe soluri crude compacte fiind deci tot o specie rustică- pot fi introduşi în albiile joase şi pe malurile cursurilor de apă- glutinosa se cultivă din regiunea de câmpie până în cea montană

inferioară- seminşele se maturează în septembrie- se seamănă în rigole dreptunghiulare de 2-2,5 cm adâncime şi late de 5-

6- acestea se împrăştie pe fundul rigolelor şi se acoperă cu 2 – 6 mm

humus sau compost cernut menţinându-se în stare umedă permanentă14

- la nevoie culturile se umbresc- puieţii sunt apţi de plantare la 2 ani- în teren cu exces de umiditate gropile se execută pe muşuroaie sau pe

coame de brazde- obişnuit se plantează la 2X2 m dar în terenuri mlăştinoase şi la 1X1 m- semănăturile directe se efectuează în zone mai umede mai ales la cel

alb- sămânţa se împrăştie pe toată suprafaţa la nevoie pe muşuroaie sau pe

valuri de pământCURS VII

CULTURA SPECIILOR EXOTICE DE FOIOASECULTURA SALCÂMULUI-ROBINIA PSEUDACACIA- este un arbore deosebit de valoros graţie creşterii rapide, plasticităţii

ridicate, uşurinţei de cultură şi calităţii deosebite a lemnului care rivalizează cu cel de stejar

- este pretenţios faţă de sol şi climă- datorită sistemului său radicelar bine dezvoltat poate explora volumul

mare de sol vegetând mulţumitor şi pe soluri sărace- vegetează viguros în zone cu multă căldură , cu sezon de vegetaţie lung

în staţiuni cu soluri uşoare, nisipoase până la lutoase- preferă sol fără calcar neutru sau slab acid - vegetează şi pe soluri mai grele textural sau mai sărace în umiditate - nu suportă solurile excesiv compacte şi înăerbate- cultura este indicată începând din zona de câmpie şi până în cea de deal

fără a depăşi limita superioară a stejarului- fructifică abundent anual maturaţia are loc în luna august - păstăile se recoltează şi se treieră- seminţele forţate hidrotermic, mecanic sau chimic se seamănă la 3-4 cm

adâncime folosind 1,6 g seminţe/m rigolă- puieţii devin apţi de plantare la 1-2 ani - după plantare puieţii se recepează pt a creşte mai viguros- culturile de salcâm se întreţin prin praşileCULTURA NUCULUI NEGRU-JUGLANS NIGRA - creşte în zone mai joase- nu are fineţea nucului comun- se instalează pe soluri uşoare, profunde, nisipo-lutoase, reavăn-jilave

până la jilav umede- vegetează bine în luncile râurilor care nu sunt supuse la inundaţii de

lungă durată - poate vegeta şi pe soluri mai puţin umede dacă apa freatică este

accesibilă- se poate cultiva până la 400 m altitudine- seminţele se maturează în luna septembrie- nucile se curăţă de învelişul cărnos şi se pun la stratificat pt

semănăturile de primăvară- se seamănă 20 nuci la m liniar de rigolă- adâncimea de semănat este sub 6 cm- puieţii sunt apţi de plantat în primul an- este specie principală de amestec

15

STEJARUL ROŞU – QUERCUS RUBRA- este rezistent la atacul făinării stejarului şi omizilor defoliatoare- se cultivă până la limita gorunului pe soluri nisipo-lutoase bogate,

afânate, reavăne până la jilave- poate fi instalat şi pe soluri mai sărace, nisipoase, luto argiloase sau

calcaroase cu condiţia să aibă regim favorabil de umiditate- nu suportă uscăciunea şi nici umiditatea excesivă- fructifică timpuriu şi aproape anual- maturaţia este bienală- rezistă la temperaturi scăzute iarna datorită stratului pâslos izolator din

ghindă aflat între tegument şi cotiledon- puieţii devin apţi de plantare la 1-2 ani

CULTURI FORESTIERE SPECIALIZATEAu destinaţie specială care produc materie primă cu diverse scopuriCultura răchitelor-speciile arbustive de salcie , numite răchite , furniyeaya material lemnos

mai ales pentru împletituri.Pentru a obţine nuiele de un an se amenajeayă răchitării

-2 specii sunt importante pentru împletituri : Salix viminalis (răchita galbenă) şi Salix rigida

Salix viminalis vegeteayă bine pe soluri bogate , lutonisipoase şi reavene.Suportă uneori chiat şi prundişurile , solurile mai sărace , scheletice dacă umiditatea este suficientă. Nu poate vegeta pe soluri mlăştinoase sau turboase.Producţia maximă se realizează după 2-3 ani şi este aproape constantă până la 10-15 ani.

Salix rigida are lujeri glabri , frunye oblong lanciolate până la lanciolate , peţiol de 1,5 cm , avînd şi stipe reniforme.Vîrful lujerului în timpul creşterii este puţin recurbat.Staţiunile cele mai indicate pentru răchitării sunt cele ocupate de răchitării sunt cele ocupate de zăvoaie din lincile râurilor , de productivitate scăzută. Solul se lucrează pe toată suprafaţa afânându-se profund 50-60 cm.

Răchitele se instalează prin butăşiri cu butaşi lungi de până la 35 cm executându-se de obicei primăvara butaşii înfigându-se vertical în sol. În primul an se prăşesc de până la 4 ori iar în anii următori se execută câte o praşilă primăvara înainte de formarea lăstarilor şi alte 2 în perioada de vegetaţie.

Pt a spori viguarea de creştere a lăstarilor prin formarea de rădăcini cioatele se muşuruiesc până la 15 cm. Anual locurile tufelor dispărute se completează prin butăşiri sau marcotaj. La nevoie se administrează şi îngrăşăminte chimice şi se irigă.

Nuielele se recoltează anual printr-o tăiere perpendiculară pe ax cât mai jos posibil, nu este indicată recoltarea de primăvară după pornirea sevei deoarece se reduce capacitatea de lăstărire cu toate că se cojesc nuielele mai uşor.

Cu timpul se formează căpăţâni mari în care se instalează boli criptogamice fiind obligatorie retezarea acestora la intervale de 5 ani.

Cultura nucului comun- se plantează până la altitudinea de 900 m- fructifică începând de la 6-9 ani anual sau la 2-3 ani- nucile se stratifică în nisip până la 7 săptămâniCultura pomilor de iarnă- la noi s-a extins după al II-lea război mondial

16

- se instalează mai ales brad şi duglas pe culoarele liniilor electrice- bradul este indicat a se cultiva la adăpostul rărit al făgetelor- se pot înfinţa pepiniere pt cultura pomilor de crăciun- bonitatea trebuie să fie mijlocie- solurile fertile accelerează creşterile şi verticilele sunt distanţate- pe solurile sărace creşterea poate fi prea înceată iar acele îşi pierd

culoarea lor normală- puieţii trebuie să fie de cea mai bună calitate - schema de plantare este 1X1 sub masiv şi 0,4X0,4 în teren descoperit.REGENERAREA PĂDURILOR PE CALE NATURALĂ- ajutorarea regenerării naturale este un complex de măsuri speciale ce

favorizează instalarea şi menţinerea seminţişului. - metoda se aplică în situaţia în care din diferite motive nu a avut loc

regenerarea naturală şi aceasta este dorită.- există lucrări de ajutorare a regenerării naturale propriuzise şi lucrări de

îngrijirea lucrărilor naturaleLucrările de ajutorare propriuzise:a) Strângerea şi îndepărtarea litierei groase care se realizează în arboretele

în care litiera impiedică încolţirea seminţelor sau menţinerea plantulelor a căror radicelă nu pot ajunge la stratul de sol. Lucrarea se realizează numai în anii de fructificaţie de obicei în benzi late de 1 m şi orientate pe curba de nivel folosind greble metalice înainte de a cădea sămânţa.

b) Îndepărtarea humusului brut care se face cu acelaşi scop şi aceeaşi tehnică de la a)

c) Distrugerea şi înlăturarea păturii vii uneori rugii, mişchii verzi sau anumite plante erbacee care formează un covor dens inpenetrabil pt seminţe. Rugii se taie cu un topor bine ascuţit sub colet în lunile iunie-iulie strângându-se apoi în grămezi. În arboretele de răşinoase şi amestec se îndepărtează în benzi muschii cu greble de fier sau cu sape de munte în sept-octombrie. Speciile care înţelenesc solul se îndepărtează cu tot cu rădăcini.

d) Mobilizarea soluluise execută până la 10 cm întorcând brazdele pe loc şi mărunţindu-se în lunile aug-octombrie

e) Extragerea subarboretului se practică în arboretele de stejar sub coroană. Tăierea se face cu toporul sau târnacopul sub colet.

f) Extragerea seminţişului şi tineretului preexistent neutilizabil utilizând toporul bine ascuţit , tăierea făcându-se sub colet

Provocarea drajonări la arboretele de salcâm tratate în crâng mai multe generaţii şi regenerate din lăstari duce la creşterea productivităţii şi vitalităţii acestora. Aceasta se poate realiza prin scoaterea cioatelor, astuparea gropilor şi aratul terenului sau prin exploatarea arboretului prin căzănire , astuparea superficială a gropilor şi aratul terenului sau se poate efectua arătura şi fără scoaterea cioatelor şi discuire între cioate.

Lucrări de îngrijire a regenerării naturalea) Receparea seminţişului şi a tineretului rănit pt a nu fi periclitată starea

sanitară a viitorilor arbori, se execută cu topoare iar ttulpina pt a nu crăpa se sprijină în partea opusă cu un ţăruş înfipt în sol lângă puiet. Cei cu diametre mai mici de 2 cm pot fi retezaţi cu foarfeci speciale cu mânere lungi. Se mai poate efectua şi cu motounelte.

17

b) Descopleşirea seminţişului se face în general cu secerac) Înlăturarea lăstarilor este necesară în salcâmetele unde se urmăreşte

drajonarea. Se taie cu toporul de 1-2X pe an. Pt a preveni pericolul insolaţiei lucrarea se execută în a II-a jumătate a lunii august.

18