MESAJELE SUBLIMINALE

„La nivel subliminal suntem potential divini, potential atotcunoscatori, potential capabili de a sti tot ce s-a petrecut, se petrece sau se va petrece vreodata in intregul univers!” (Serena Roney-Dougal)Primim simultan in creier o multime de mesaje de la diversele organe de simt, si nu numai, si nu putem fi constienti de toate. Ele sunt integrate la nivel subliminal. Astfel bataile inimii, functiile rinichilor sau ale celorlalte organe sunt reglate de la acest nivel psihic, corespunzator subconstientului. Mesaje subliminale sunt considerate acele informatii care, suntand constientul, au ecou direct in subconstient.

Exemplul clasic, datand din perioada celui de-al doilea razboi mondial, este folosirea zvasticii de catre nazisti, in timpul proiectarii filmelor. Un film este o succesiune de imagini care se deruleaza cu o anumita viteza. Ochiul uman este „pacalit” si are impresia ca este o miscare continua. Nazistii inlocuiau una dintre imaginile de pe rola de film cu una infatisand drapelele cu zvastica fluturand. Ochiul nu putea sesiza existenta ei, imaginea patrunzand direct la nivelul subconstientului. Putini stiu ca simbolul respectiv era utilizat, inca din vechime, tocmai pentru accesarea subconstientului uman, fiind folosit in vindecari deoarece facilita eliberarea energiilor acumulate aici.

Mesajele subliminale sunt folosite si prin muzica, la care, dincolo de textul propriu-zis si indiferent de acesta, pot fi introduse in subconstient idei pe care respectivul om sa le considere ca fiind ale lui. Muzica este energie, toti avem melodii care „ne merg la suflet”, adica impresioneaza chakra inimii. Repetitia, adesea caracteristica slagarelor, duce mesajul tot mai adanc in subconstient pentru ca, la un moment dat, sa iasa in constient ca dorinta „proprie” a fiecarui individ.

Toate relaxarile care se fac pe muzica sunt de fapt modalitati de introspectie, dar au neajunsul de a sensibiliza fata de sugestii. Plus ca, prin deschiderea subconstientului catre un alt individ, catre cel care face sugestia hipnotica sau regresia, o parte din energia acestuia ramane in pacient, pe care il poate manipula in sensul in care doreste el, tocmai pentru ca are accces la cel mai intim spatiu al omului, subconstientul.

Pe masura ce te adancesti in cunoasterea propriului Sine, mecanismele psihice create special de natura pentru propria noastra aparare sunt depasite, dar trebuie construite altele, altfel esti prada celor care stiu tainele psihismului uman. Muzica poate fi o energie portanta pentru mesaje transmise telepatic la distanta. Oricine va putea fi mai usor de „prins” mental printr-o anumita melodie care i-a ramas in subconstient, pentru simplul motiv ca se usureaza apropierea de vibratia lui. Receptorului ii va aparea in minte acea melodie, pe care va incepe sa o fredoneze. In aceeasi secventa de timp, emitatorul poate afla ceea ce doreste de la Sinele subiectului si poate implanta ganduri noi sau chiar comenzi, de care sa devina constient doar

dupa momentul indeplinirii acestora. Din pacate, este posibil ca un om sa fie facut sa se sinucida prin mesajele subliminale, mai ales daca acestea sunteaza accesul la comenzile propriului sau trup.

Procesele depind foarte mult de constiinta de sine, care difera de la un individ la altul. Este usor de indus unui om, gandul de sinucidere daca si conjunctura in care se afla ii apare ca un drum inchis (niciodata nu este asa, dar este modul transant in care percep sinucigasii acel moment, de tipul „nimic nu se mai poate face” sau „nu mai este nici o alternativa”), caz in care probabilitatea de a pune intentia in aplicare creste.

Mesaje subliminale se pot transmite la telefon, printr-o conversatie aparent banala, cea adevarata desfasurandu-se la nivel de Sine. Daca ambii sunt constienti de Sinele lor, este minunat (imaginati-va doi spioni!), iar daca nu, este o modalitate de manipulare ideala. Poti afla despre celalalt ceea ce doresti, fara ca acesta sa fie constient. In general, firmele care se ocupa cu vanzari organizate la domiciliul mai multor persoane isi antreneaza diversi specialisti in marketing, care nu fac decat sa capteze atentia persoanelor care participa la curs, pentru ca mesajele sa fie introduse in subconstient, prin mancare sau bautura, sau chiar banala cafea. De ce acasa? Pai, omul de buna-credinta isi invita prietenii, care, aflandu-se la un cunoscut, lasa garda jos si devin vulnerabili si prada usoara pentru cineva antrenat. In limbaj ortodox, se poate spune ca se folosesc de demonii fermecatori specifici.

De-a lungul timpului toate guvernele, organizaţiile, marile companii au încercat să îndoctrineze cât mai multă lume pentru a-şi atinge scopurile malefice, pentru a atrage atenţia.

Acum la mare modă este Programarea Neuro Linvistică, manipularea în masă, limitarea accesului la informaţiile reale (ştiri de umplutură) şi încă de acum cateva decenii – mesajele subliminale, ascunse în reclame, filme, muzica. Se cunosc numeroşi artişti care au folosit mesaje subliminale negative pentru influenţarea publicului: de la Beatles la Led Zeppelin (Stairway to heaven), Queen până la Panic at the Disco şi muuulţi alţii.

Să nu uităm de unele desene animate, chiar apreciate, de genul celor Disney până la Pokemon, anime-uri şi cele teribil de violente cu roboţi şi monştri în rolurile principale. Dacă primele desene animate erau în general cu final fericit, acum „la modă” sunt cele în care înving forţele răului. Toate acestea promovează rebeliunea, chiar satanismul, apărând simboluri oculte, ale societăţilor secrete (de exemplu cele masonice).

Un exemplu mai la îndemână: Pokemon

Moto: „Să-i prindem pe toţi”. E evident, nu-i aşa? Psihicul copiilor este extrem de uşor de influenţat.

Pokemonii au puteri supranaturale, ei evoluează, se pot dezvolta sub alte forme. Să-l luăm drept exemplu pe Kadabra. Mai întâi numele său provine de la celebra formulă magică sau incantaţie „abracadabra”. În cărţile de joc făcute după numele desenului, acesta apare făcând salutul cu mâna stângă, specific sectelor satanice, având şi o stea în frunte, iar pe abdomen apare SSS, ca 3 fulgere, ducându-mă cu gândul la formatia de rock Kiss.

Un alt personaj este Stari, o stea, o pentagramă, simbolul franc masonilor si simbolul lui Baphomet.

Pikachu, mascota serialului are şi el coada în formă de fulger.

Ash Ketchum, eroul are pe şapca pe care o poarta un simbol asemănător cu cel al conturului unei piramide, iar globul în care îşi ţine pokemonii seamănă cu un ochi.

Misty, personajul feminin face mereu salutul cu 3 degete cu un simbolism negativ.

Şi celelalte personaje, majoritatea prezintă semne ciudate, au probleme de temperament, fiind egoiste, rebele, chiar malefice.

În desenul animat apar 151 de pokemoni. Cu puţină matematică aflăm mai mult: 151 este al 36-lea număr prim (fiind de asemenea masonic). 36 e considerat valoarea secretă a lui 666 deoarece suma numerelor de la 1 la 36 este 666. Interesant, nu-i aşa?

Fapt ce demonstrează existenţa mesajelor demoniace în acest desen animat:

În 16 decembrie 1997 în Japonia, în primele 30 de minute ce au urmat finalului desenului 618 copii au ajuns la spital având simptome care sugerau crize de epilepsie. Experţii cu fost de acord cu faptul că aceste crize au putut fi cauzate de unele scene în care apăreau lumini puternice

A fost găsit şi un al 25-lea cadru, imagine. Aceasta este o metodă subliminală de control mintal, aplicată în unele filme care afectează negativ subconştientul, copii devenind ca nişte „zombi”. Psihologii vorbesc de un genocid intelectual.

Unele ţări au interzis această emisiune, printre care şi Japonia, Rusia, Arabia Saudită, Qatar. În 8 aprilie 2001 Şeicul Ahmed al-Haddad, membrul instanţei religioase al Emiratelor Arabe Unite a publicat un decret de condamnare pentru Pokemon, demonstrând că jocul susţine teoria evoluţiei, darwinist-sionistă care se află în dezacord cu adevărurile universale şi cu islamul.

Ei bine, cu siguranţă avea dreptate. Din cauza acestor tipuri de emisiuni copiii cresc, considerând normale societăţile secrete, violenţa de orice fel, negând existenţa Divinului sau, mai rău, încercând să stopeze evolutia spirituală a celor din jur, conducând chiar persecuţii.

Partea cea mai rea a mesajelor subliminale negative este că oamenii, în general nu ştiu cum să îşi dea seama de adevăratele intenţii ale societăţii în care trăim. Etichetările nu ajută la nimic.

În epoca în care trăim nimic nu este ceea ce pare.

Povești de oameni mari și mesaje ascunse în basmele pentru copiiCărțile pentru copii și desenele animate ascund mai mult decât povețe de viață, de moralitate sau mesaje precum: „Binele triumfă întotdeauna asupra răului." Unele dintre acestea au conotații politice, sociale și istorice, în vreme ce altele ascund mesaje subliminale cu tentă sexuală, discriminatorie sau chiar malefică.

„Valorile care conturează o carte reprezintă politicile autorului. Promulgarea acestor valori prin publicare este un act politic. Cu excepția câtorva tipuri de literatură pentru copii care par a fi lipsite de valoare, cea mai mare parte din ceea ce citesc copiii sunt umplute cu ideologii, indiferent de sursă, scop și mod de exprimare, fie conștient promulgată de autori sau nu. În cărțile scrise bine, abilitatea narativă a autorului, strălucirea imaginativă și abilitatea de a crea personaje atractive și firele narative au tendința de a masca ideologiile exprimate. Dar dacă ideologiile au potențiale puteri de persuasiune, ele nu devin mai puțin persuasive pentru că sunt ascunse”, scria Robert D. Sutherland în eseul Persuadorii ascunși: Ideologii politice în literatura pentru copii, publicat în Children’s Literature in Education.

Cărțile copilăriei și dedesubturile lorMai mult decât o poveste care a captivat copii și adolescenți, Huckleberry Finn, romanul lui Mark Twain, este „o carte cu conținut politic ridicat”, susține Sutherland. Prin această lucrare, autorul „atacă” fenomenul sclaviei și consecințele rasismului. Iar povestea Vrăjitorului din Oz, scrisă de L. Frank Baum, care le-a făcut pe fetițe să viseze la o pereche de pantofi roșii magici „satirizează feminismul militant prin acțiunile generalului Jinjur și a Armatei sale a Revoltei”.

Despre cartea aventurilor lui Alice în Țara Minunilor, a lui Lewis Carroll, au fost emise multe teorii: ar putea fi o operă închinată logicii matematice, ar putea ascunde substraturi legate de droguri sau chiar o satiră la adresa Războiului celor Două Roze, scrie BBC. Ideea că opera ar fi legată de consumul de droguri este alimentată prin diverse scenete, precum cele în care Alice mănâncă ciuperci care o fac mai înaltă sau mai scundă, ori de omida care fumează din narghilea. Teoria este întărită și de accesul legal la opium din acea perioadă. Însă despre Carroll experții susțin că nu era un consumator, notează BBC.

Exemplele de mesaje ascunse printre rândurile poveștilor pentru copii pot continua. De exemplu, despre cartea Cronicile din Narnia, scrisă de C. S. Lewis, se crede că are substraturi legate de teologia creștină. The Little Engine that Could ar putea ascunde mesaje feministe, iar Cum a furat Grinch Crăciunul ar putea evoca fenomenul consumerismului și materialismului din perioada sărbătorilor de iarnă.

Mesaje care se văd, dar nu se observăÎn cazul desenelor animate adresate în special copiilor, dar iubite de publicurile de toate vârstele, cei care au fost extrem de atenți la imagini au observat o serie de mesaje subliminale care ascund diverse sensuri. De exemplu, posterul pentru filmul animat Mica Sirenă ascunde o conotație falică. Despre această imagine se spune că ar fi fost creată intenționat de artistul care a realizat-o, pentru că urma să fie concediat, scrie Listverse. Artistul însă sugera că această „scăpare” este o eroare.

Textul „sex” poate fi observat în mai multe desene animate populare și îndrăgite de copii. De exemplu, el apare „scris” pe cer într-o secvență din Regele Leu. În acest caz însă, echipa care s-a ocupat de efectele speciale susțin că literele sunt de fapt o „amprentă personală” și formează construcția „SFX”.

Cuvântul „sex” pare să apară și în desenul animat Frumoasa și Bestia, încrustat într-un element decorativ. În acest film însă, pot fi observate și alte simboluri care ar putea avea semnificații malefice: precum apariția unei forme care imită un craniu (în ochii unuia dintre personaje) ori frecventa apariție a gestului care imită coarnele, făcut cu ajutorul mâinii.

Totodată, într-una dintre scenetele din The Rescuers apare pe fundal o imagine care aduce mult cu un bust al unei femei dezbrăcate, care apare pentru foarte puțin timp în cadru. Iar în filmul Monsters Inc., într-una dintre scene este înfățișat un desen care o prezintă pe mama eroinei și pe “unchiul Rob” în ipostaze intime.

De asemenea, mesaje subliminale ar putea fi transmise și sonor, prin replicile personajelor. De exemplu, într-una dintrescenele din filmul animat Lampa lui Aladdin se poate auzi următoarea replică: „Good teenagers take off your clothes” („Adolescenți cuminți dezbărcați-vă”). Însă, potrivit scenariului, replica ar fi trebui să sune astfel: „Good kitty, take off and go”, scrie Listverse. Totodată, într-un alt desen animat, pare că îndrăgitul rățoi Donald Duck dă dovadă de rasism, adresându-i se lui Daffy Duck (un rățoi de culoare neagră) cu replica: „God

damn stupid nigger” („Nenorocit negrotei stupid”). Alții sunt de părere însă că Donald ar fi spus: „Goddurn stubborn nitwit” sau „You doggone little…”. Despre personajul Donald însă au mai apărut acuzații legate de replicile sale care conțin cuvinte nepotrivite pentru un public tânăr.

Impactul mesajelor subliminaleÎn ceea ce privește conotații și mesaje mult mai puternice de dincolo de poveștile din cărțile pentru copii, chiar dacă nu le receptăm conștient, „nu înseamnă că nu le absorbim”, susține dr. Alison Walter, de la Centrul Național de Cercetare pentru Literatura pentru Copii Roehampton, citată de BBC. Uneori, acestea nu sunt receptate fie din cauza vârstei fragede a copilului, fie datorită faptului că povestea l-a captivat la un nivel înalt pe cititor. Aceste dedesubturi profunde „sunt cruciale pentru longevitatea poveștilor care devin clasice, iar basmele sunt un exemplu primar”, punctează BBC.

În ceea ce privește mesajele subliminale, studiile au arătat că acestea, deși nu sunt receptate în mod conștient, au o mare putere asupra psihicului uman, influențând comportamentul sau atitudinile individului. Un grup de experți a observat că expunerea pentru foarte scurt timp la cuvinte asociate fricii a activat regiuni ale creierului responsabilă de această emoție, scrie World Science.

Într-un alt studiu, experții de la Princeton au observat că expunerea la mesaje subliminale legate de sete, care apăreau în serialul The Simpsons, a crescut această senzație în rândul participanților.

Și cercetătorii de la Hebrew University of Jerusalem au observat o putere de influențare a mesajelor subliminale, care are însă un efect diferit față de studiile prezentate mai sus. Ei au descoperit că expunerea la mesajele subliminale, precum prezentarea steagului național, nu intensifică atitudinile politice, ci dimpotrivă, scrie Psych Central. În cadrul unui experiment la care au participat locuitori ai Israelului, o parte dintre voluntari au fost expuși unor mesaje subliminale care prezentau steagul național. Când aceștia au fost rugați să își exprime părerea legată de conflictul dintre israeliți și palestinieni, acest grup a adoptat o atitudine moderată față de subiect.

Pe de altă parte, există și experți care diminuează puterea de influență a mesajelor subliminale. De exemplu, în urmă cu aproape 60 de ani, James Vicary, expert în marketing, susținea că plasarea de astfel de mesaje în filme a crescut vânzarea unor produse alimentare: Coca Cola și popcorn, scrie Discovery. Mai târziu însă, concluziile sale s-au dovedit a fi false.

Mesaje subliminale sexuale în producţiile Disney Pare greu de crezut că desenele animate cu care cresc copiii noştri abundă de mesaje sexuale subliminale? Vă oferim câteva astfel de exemple, pentru a vă convinge singuri. Internetul abundă de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirenă „Kiss the girl…” se află un grup Jamaican care pronunţă cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoană care priveşte.În filmul Alladin, dacă rulaţi încet filmul el spune foarte repede ca să nu se înţeleagă „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenţi dezbrăcaţi-vă”.“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pură demonologie. Ideea principală a serialului este aceea că o rasă de demoni protejează New York City. Unul dintre personaje se numeşte Demona.În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima producţie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cărţii

„Crescând Homosexual”, purtătorul de cuvânt al Disney îi invită pe toţi adolescenţii de sex masculin să exploreze „frumoasa lume a homosexualităţii”.În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajaţii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri ale „iluminaţilor”Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ» de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor. Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice. În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”Tunelurile subterane World Disney

Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.

Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii. Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare. Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”. Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită de francmasoni. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări. Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.Programe de control mentalÎn 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se. Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera. Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv. Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă. Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney. În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este

altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”. Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni). Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50. S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta. Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat. Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”. De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu? De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă. Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii.Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental. El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt

foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent. După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii» şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile. Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum. Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Disney, ca fiind un model de sfinţenie. Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american. Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney. Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Copilul în lumea televizorului și a calculatoarelor/ Cum îi ajutam pe copiii noștri să-și păstreze sănătatea sufletească și

fizică în lumea contemporană tehnologizată?„Rupt de natura vie, copilul oraşului contemporan trăieşte într-o lume a maşinilor, unde pulsează, scânteiază şi te orbesc luminile artificiale şi ecranele, unde se schimbă caleidoscopic imaginile electronice; unde duduie automobilele; (…) unde radioul şi televizorul zi şi noapte vorbesc, (…) „trăiesc” alături de oameni şi îi sorb în viaţa lor artificială şi fără de Dumnezeu.”Cum să facem interesantă şi plină de bucurie viaţa copilului, fără a apela la televizor, jocuri electronice, „McDonald’s”-uri şi altele ca acestea? Cum să o umplem de conţinut duhovnicesc, fără a lipsi copilul de jocurile şi recreările cuvenite lui? Cum poate fi prevenită acţiunea impresiilor care otrăvesc sufletul şi astfel să creştem un om sănătos sufleteşte, fără a-i transforma viaţa într-o serie de interdicţii?1) Din partea editorilorÎn anii din urma a apărut o literatura ortodoxa care demasca efectul negativ al televizorului si al jocurilor pe calculator. Aceasta carte este dedicata unui singur, insa extrem de important aspect al acestei probleme: influenta sus-numitelor inventii asupra sufletului copilului.Autorul cartii, preot ortodox, remarcand raspandirea dereglarilor psihice si decaderea moralitatii la copiii societatii contemporane, pune acest fapt în legatura cu influenta negativa a mediului urban “tehnicizat”. Bazandu-se pe literatura patristica, pe materiale din periodice si pe o serie de lucrari ortodoxe si folosind, de asemenea, exemple din literatura clasica rusa, el explica modul în care lumea inconjuratoare provoaca sufletului de copil emotii negative, cultiva în el fantezia sterila si patimile ucigatoare de suflet.Autorul arata ca acele stari sufletesti particulare, ce pregatesc terenul pentru dezvoltarea patimilor, impatimirea legata de jocurile pe calculator, “reincarnarea” prin imaginatie în eroii de televiziune sau 

din jocurile pe calculator, cufundarea pasiva în vartejul gandurilor, toate aceste stari nu sunt un produs al civilizatiei moderne, ci erau bine cunoscute cu sute de ani în urma si au fost descrise de catre Sfintii Parinti, care le califica drept “pacatoase”.În carte exista si un “program pozitiv” sui generis: autorul, urmand traditiei Sfintilor Parinti, ne propune asa-numitele “antidoturi”, pe care parintii, folosindu-le, vor putea, daca nu distruge, macar amortiza influentele ucigatoare de suflet ale lumii.Nădăjduim ca aceasta carte va afla ecou în randul cititorilor, ca se va arata necesara si folositoare în fiecare familie ortodoxa.2) IntroducereLumea contemporana il starneste pe copil catre pacat la fiecare pas. De-abia reuseste copilul sa iasa din starea de frageda pruncie, ca din toate partile il pandesc deja inrauririle ucigatoare de suflet.La aceasta contribuie cateodata si parintii “iubitori”; mai inainte de toate, prin aceea ca nu-si educa fiul sau fiica potrivit severelor principii ale comportamentului crestin, ci atata inclinatiile pacatoase ale firii lor, le stimuleaza dezvoltarea în directia pacatului. Sunt satisfacute toate capriciile posibile ale micutului: el capata alte si alte not jucarii, jocuri, distractii si amuzamente. Un asemenea copil nu stie ce este infranarea; el traieste calauzindu-se dupa o singura porunca: “eu vreau”.Si iata ca astfel pruncul creste potrivit zicalei ruse “parintilor ocara si neamului rusine”. Un asemenea om si la varsta adulta se inconjoara de “jucarii”, distractii si comoditati; el nu poate sa se opuna patimilor si se cufunda din ce în ce mai adanc în abisul pacatului.Iar jucariile din ziua de azi – si cele pentru copii, si cele pentru aduiti – sunt infinit de variate. Cei ce le fabrica folosesc ultimele realizari ale electronicii. Pentru ce? Ca sa-l distreze pe “consumator” intr-un mod nou, inedit. lar “a-l distra” inseamna a-l distrage de la o atitudine serioasa, responsabila fata de viata, a-l abate de pe calea cea stramta, calea mantuitoare, si a-l trage spre pieire, pe calea cea batatorita a jocurilor si distractiilor.3) ‘Puiul’ electronicSe spune ca scolarii japonezi sunt innebuniti dupa o noua jucarie electronica. Este vorba de asa-numitul “ceas-ou”, programat sa imite un organism viu. Cu timpul, daca il “ingrijesti” cum trebuie, din “ou” trebuie sa “iasa” un “pui”, care, la randul lui, are nevoie de ingrijire: o serie de operatiuni computerizate ii asigura “existenta”.Jucaria trebuie “hranita” la timp, trebuie “facut curat dupa ea”, dimensiunile sale mici ii permit copilului sa nu se desparta de ea nici un minut. Daca toate operatiunile sunt indeplinite la timp si în mod corect, “puiul” “traieste”, “creste”, amintindu-i stapanului de existenta sa prin “piuit”. Daca acesta uita de el sau face o greseala, “puiul” poate sa se “imbolnaveasca” si chiar sa “moara”.Pesemne ca aceasta “noutate” va aparea si la copiii rusi. Ea va inlocui jucariile-insotitor gen “cubul lui Rubik” sau jocurile electronice de buzunar. Poate ca deja se joaca cu ea copiii “noilor rusi” *. Ciudata jucarie. Un fleac inofensiv, o bagatela, un breloc intra cu omul în relatii complexe de interdependenta si aproape iubire. Un mecanism artificial, lipsit de viata, devine parca un partener de joc autonom al omului, acesta avand suflet nemuritor ! Aceasta este, desigur, pura iluzie, inchipuire, dar tocmai aceasta este esenta jocului.

* Este vorba de clasa celor care au facut averi considerabile, din afaceri mai mult sau mai putin curate, dupa caderea comunismului. (n. tr.)Cum de a fost indragit pana într-atat de copii ? Explicatia “oficiala” este urmatoarea: ea a inlocuit cainele sau pisica, acestea nemaifiind acceptate intr-o familie japoneza a zilei de azi;dar ea nu reprezinta oare si un fel de simbol al copilariei din ziua de azi, al instrainarii, al singuratatii copilului de la oras, plasat în lumea lipsita de suflet a masinilor si care cauta în aceasta lume o mangaiere si un prieten ?…4) Frica de lumeRupt de natura vie, copilul orasului contemporan traieste intr-o lume a masinilor, unde pulseaza, scanteiaza si te orbesc luminile artificiale si ecranele, unde se schimba caleidoscopic imaginile electronice; unde duduie automobilele; unde urla sistemele de semnalizare sonora; unde piuie calculatoarele; unde totul în jur suna, zumzaie, bubuie, suiera;unde radioul si televizorul zi si noapte vorbesc, canta, urla, ameninta cu glasuri omenesti, “traiesc” alaturi de oameni si ii sorb în viata lor artificiala si fără de Dumnezeu.Copilul, desigur, se adapteaza la lume, cum spun savantii, dar ce alternative are ? Adaptandu-se, el percepe insa lumea ca pe ceva dusmanos si infricosator.Psihologii care se ocupa în mod special de aceasta problema au elaborat un test. Copilului (elev în scoala primara) i se dau o carioca rosie si una neagra si i se propune sa coloreze trei cercuri. Primul cerc simbolizeaza “clasa” din scoala, cel de al doilea simbolizeaza “spatiul de joaca” si cel de-al treilea simbolizeaza “orasul” (sau “lumea”). Culoarea rosie semnifica predominanta binelui, culoarea neagra cea a raului. Cu patru ani în urma (lucrarea este scrisa în 1997 – n. tr.), pe toate desenele culoarea rosie era mult mai bine reprezentata. Chiar daca “clasa” mai era vazuta si în “negru”, “lumea” aparea totusi buna; iar în ziua de azi, aproape toti copiii (opt copii din zece) vad “orasul/lumea” în negru, rau, amenintator.Tocmai prin acest fapt explica medicii cresterea proportiei de dereglari psihice la copii. Ei spun ca au aparut o multime de copii nevrotici, care traiesc intr-o stare de teroare cvasi-permanenta. Aceasta frica este numita “frica obsesiva”.Vor zice unii: pai bine, copiii s-au temut intotdeauna, de intuneric, de pilda: pare-se ca în noi preexista o cunoastere subconstienta a faptului ca intunericul este raul, iadul, taramul demonilor, iar lumina este binele, Dumnezeu. Copiii se tem si de moarte, ca de o taina necunoscuta si infricosatoare.Psihologii insa vorbesc anume despre frica obsesiva, de masa, inaintea lumii inconjuratoare.Consecinte si simptome medicale ale acesteia sunt: envrezisul, defectele de vorbire, ticurile nervoase. Ei au constatat, oricum, ca aceasta nevroza afecteaza nu doar copiii din familii “defavorizate”; copiii “noilor rusi” sunt afectati de ea chiar în mai mare masura. Sociologii considera ca acest fapt este legat de criminalitatea “business”-ului contemporan: copilul unui om de afaceri aude deosebit de frecvent convorbiri legate de crime, torturi, rapiri de copii. Oricum, informatiile de natura sa trezeasca groaza nu-i ocolesc nici pe colegii lui de generatie din familii obisnuite.Dezvoltandu-se, devenind constanta, aceasta frica il face pe copil pasiv, timorat, nehotarat sau, dimpotriva, agresiv. Cateodata, ambele aspecte se asociaza, conform imaginii despre lume care se formeaza la copil. Astfel, jocul preferat al unui baietel de sase ani, vesnic panicat, timid, era urmatorul: zile intregi, facand pe politistul, tortura pe scaunul electric un Mickey Mouse din plus.

Inaintea copilului apare problema: daca e sa incerci sa birui frica, ei bine, cum s-o faci ? Raspunsul cel mai la indemana este foarte simplu – sa devii tu insuti fioros.5) “De ce sunt atât de cruzi ?”Dupa cum scriu ziarele, în Rusia sunt astazi circa 100.000 de copii asociati în grupari criminale de sine statatoare. Zeci de copii au devenit ucigasi. Crimele nemotivate, stranii, savarsite de catre grupe de copii de 10-12 ani, poarta amprenta unei deosebite cruzimi, a unei veritabile ferocitati. Printre micii criminali se afla si copii care provin din familii foarte instarite, obisnuiti sa nu duca lipsa de nimic.Aceste date dau marturie despre extrem de profunda pervertire morala a intregii noastre societati. Daca mai adaugam la ele si deprecierea fizica a scolarului din ziua de azi (potrivit statisticilor, el este ceva mai slab si cantareste cu 5 kg mai putin decat cel de aceeasi varsta cu zece ani în urma), dereglarile psihice si profunda sa pervertire ni se infatiseaza infricosatorul tablou al viitorului Rusiei.Parintii se mahnesc adesea, vorbind despre fiul sau fiica lor: “Cat e de crud(a) cu noi! Cat e de nesimtitor si nepasator fata de suferinta noastra, de viata noastra!”Sentimentui caracterului exceptional, irepetabil, al fiecarei personalitati umane este, în mod vizibil, dintru inceput sadit în firea noastra. Reactia copilului curat, nepervertit, la suferinta straina este intotdeauna vie si profunda. La fel se intampla si în ce priveste moartea. Copilul doreste ca toti sa aiba parte de bine si de bucurie. Cine nu stie cat de neplacute sunt pentru el povestile cu sfarsit nefericit! Insusi gandul ca cineva a suferit si n-a primit, în cele din urma, mangaiere (o mangaiere pe masura intelegerii constiintei copilului) starneste un adanc cutremur în sufletul lui.De aceea, oamenii cu experienta în predarea din cadrul scolilor de duminica * stiu ca nu trebuie povestite copiilor nici vietile mucenicilor-patimitori si cu atat mai mult nu trebuie descrise amanuntele patimirilor lor – mai bine li se povesteste despre drepti, sfinti, ostasi, stareti, facatori de minuni.* În Rusia, religia nefiind materie de invatamant, exista pe langa biserici asa-numitele “scoli de duminica”, în cadrul carora se face educatie religioasa pentru copii. (n. tr.)O fetita de cinci ani, crescuta pe langa biserica (fiind fiica de prescurareasa), a auzit pentru prima oara viata lui Alexie, omul lui Dumnezeu: cum a murit si zacea în sicriu, iar parintii abia atunci au aflat ca acel sarac, acea sluga era iubitui lor fiu pe care il pierdusera !… Dar fata nu intelegea ceva. Ea a refuzat sa accepte un asemenea sfarsit si intreba cu insistenta, la modul afirmativ: “Dar mama si tatal lui l-au luat din sicriu ?” Intr-adevar, de vreme ce l-au gasit, cum sa-l lase iar singur ? Acum inchipuiti-va ca acestei fetite sau alteia, sau unui baietel oarecare i se va povesti în fiecare zi despre omoruri, torturi, razboaie cosmice si totodata i se vor arata aceste lucruri – se va mai pastra oare simtirea infiorata a valorii si irepetabilitatii absolute a vietii fiecarui om? Nu, ci mai degraba isi va insusi ideea (care se formeaza o data cu sentimentul fricii obsesive) ca viata omeneasca nu reprezinta nimic, ca omul este o gaza care poate fi strivita sau un robot care poate fi “scos din priza”. Copilul se va deprinde sa accepte moartea ca pe un lucru cumplit, Insa de domeniul cotidianului.Dupa aceasta, insa, nu mai avem de ce sa ne miram ca nu-l mai misca oboseala mamei, sau durerea de cap a tatei, sau neputinta batraneasca a bunicii.6) “Educatorul” copiilor nostri

Unde poate vedea copilul vremii noastre si crime, si violuri, si cadavre ciopartite ? Unde află el ce este un “sadic” sau un “pervers” ? Unde, în fine, poate vedea un mort iesind din groapa, un monstru cumplit, un demon ? Desigur, la televizor.Aceste scene si acesti eroi umplu “thriller”-urile americane cu care – în pofida firavului protest al parintilor, sau în lipsa lor, sau impreuna cu ei – se delecteaza adolescentii rusi.Apanajul fratilor si surorilor mai mici sunt, inca, “desenele animate”. Cateva generatii de copii au crescut cu “desene animate”. Pentru unii, desenul preferat era “Floarea purpurie” (ceva în genul “Frumoasa si Bestia” – n. tr.), pentru altii “Ceburaska” (în spiritul lui “Miaunel si Balanel” – n. tr.). Copiii din ziua de azi se uita la “desene animate” care seamana cu niste filme de razboi.Intr-un articol pedagogic se face o comparatie interesanta intre niste vechi eroi ai “desenelor animate” si alti eroi, actuali: este vorba de testoasele ninja si de Ceburaska si prietenii sai. Daca Ceburaska seamana cu un copil simpatic si naiv, testoasele sunt mai degraba niste “baieti duri” care, facand ordine si reinstaurand dreptatea, “caftesc” la adversari în dreapta si în stanga – ei evoca nu o ceata de copii, ci o banda de tineri. Daca strengariile lui Ceburaska si ale prietenilor sai, chiar ei insisi apartin unei lumi luminoase si calde,testoasele traiesc si actioneaza intr-o cu totul alta lume, intunecata si cumplita, unde “gasca” eroilor se opune armatelor de partizani ai raului…Nu incape discutie: “cunostinta” cu asemenea personaje il ajuta pe copil sa se “adapteze” mai repede si sa intre în lumea eroilor din filmele de razboi si a “thriller”-urilor “pentru aduiti”: maniaci asasini, supermani zburatori si vampiri.Vampirii (un film de “desene animate” se numeste chiar “Micul vampir”), monstrii, stafiile, vizitatorii din cosmos (în realitate, demoni) intra de pe “micile ecrane” în constiinta sarmanilor nostri copii, care adesea nu este protejata de nimic. Abundenta terifiantului toceste, în cele din urma, sensibilitatea si, ca urmare, copilul insusi vrea de-acum sa guste senzatii noi, mai tari. Tocmai acesta este modul în care actioneaza în om patima: ea cere hrana noua, are nevoie de tot mai mult si mat mult. Si iata ca pe adolescent nu-l mai sperie si nu-l mai misca de-acum maruntaiele scoase si cadavrele ciopartite.Totui incepe prin dezvoltarea, în stadiul “desenelor animate”, a unei nevroze persistente: caci copilul, spre deosebire de adult, inca nu distinge precis artificialul de realitate. El reactioneaza în mod sincer si violent la imaginea teatrala – de desen animat – cinematqgrafica, nerecunoscand defel caracterul conventional al acesteia.Nu intamplator, atunci cand sunt anchetati parintii de catre medicii psihiatri cu privire la principala cauza a panicilor copilului, acestia scriu: “Desenele animate”.7) Copiilor le place sa imitePrescolarii si scolarii mici fac cunostinta cu viata intr-un mod foarte activ. Specialistii în psihologie infantila spun ca copiii de aceasta varsta traiesc nu una, ci cateva vieti: si pe cea proprie, si pe cea a eroilor din povesti si din “desenele animate” din acelea care afla rasunet în sufletul impresionabil al copilului. Astfel, ei tind spre o traire maximala a evenimentelor.Foarte mult depinde aici de educatori si mai inainte de toate de parinti. De ei depinde pe cine si în ce privinta vor imita copiii lor. Oare va fi “Micul vampir”, sau Mickey Mouse, ori, mai tarziu, extraterestrul-superman ?

Desigur, este atragator sa devii puternic, un om de care se tem toti, în stare sa faca ce altii nu pot face – de pilda, sa pluteasca liber, ca o pasare, deasupra pamantului, sa dea foc lucrurilor cu privirea !… Cum sa nu…Un baiat din Moscova iubea “desenele animate”. Inchipuirea lui a fost aprinsa de catre un serial de “desene animate” despre ursuletii-gummy: acesti ursuleti puteau face sarituri dibace si inalte prin copaci, pe case s.a.m.d. La inceput, baietelul sarea prin apartament: “Sunt un ursulet-gummy ! Sunt un ursulet-gummy !” Si iata ca s-a suit, o data, impreuna cu alti copii, pe acoperisul unui bloc de saisprezece etaje. Copiii isi faceau de cap. Deodata, baietelului nostru i-a trecut prin cap ca ar putea, la fel ca ursuletii indragiti, sa sara pe acoperisul vecin: doar ei faceau exact la fel. Cativa pasi pana la margine si…De aici reiese ca a dezvolta imaginatia copiiilor aratandu-le supereroi este un lucru foarte periculos.Dar vai, nici aceasta întâmplare tragica nu-i va face pe parintii copiilor mici sa scoata cablul televizorului din priza.8) Periculos pentru sănătate!Pe langa toate cele aratate mai sus, “micul ecran”, inaintea caruia familiile din ziua de azi isi petrec aproape în intregime timpul liber, aduce prejudicii neindoielnice sanatatii fizice si psihice a copiilor. Specialistii în psihiatrie si psihologie infantila presupun ca principalele boli ale copiilor secolului XXI vor fi cauzate de televiziune si calculatoare.Ieromonahul Anatolie (Berestov), doctor în stiinte medicale, explica detaliat modul în care televizorul dauneaza sanatatii copiilor.În primul rand, cinescopul produce o iradiere care conduce la dereglari neuro-somatice în organismul copilului: în urma acestei iradieri, sistemul nervos al acestuia se epuizeaza rapid. În al doilea rand, sederea prelungita în fata ecranului de televizor (ca si în fata calculatorului sau chiar a cartii, daca copilul stie deja sa citeasca) conduce la tulburari astenonevrotice: din pricina sedentarismului se deregleaza functionarea intestinului, din organism se elimina defectuos produsii de catabolism (toxinele rezultate din metabohsmul organismului – n. tr.), si copiii se imbolnavesc frecvent. Cel mai mult ies în evidenta insa tulburarile psiho-emotionale legate de actiunea informationala a televiziunii asupra organismului copilului. S-a observat ca la copiii obisnuiti sa stea la televizor le slabeste memoria; ei asimileaza mai greu, nu se pot concentra la ore; sufera de insomnie; devin agitati, irascibili, suparaciosi.Se inrautatesc si relatiile cu parintii, îndeosebi daca acestia Ie cer sa se desprinda de televizor.Acest lucru nu trebuie sa ne mire, caci televiziunea inrobeste sufletul, manifesta o actiune hipnotica. Nu numai copilul, ci si adultul, care are un psihic mai putemic si mai rezistent, este incapabil sa se opuna acestei actiuni, chiar daca el recepteaza în mod critic ceea ce vede. Televiziunea codifica prin diverse mijioace, voluntar sau involuntar, comportamentul copilului sau adolescentului – il determina sa traiasca dupa legile lumii ecranului.9) Pervertirea moralitatiiParintele Anatolie da marturie, în calitate de medic, despre cazuri de infarcte si crize de hipertensiune survenite în fata “micului ecran”: oameni inaintati în varsta incearca o mare tensiune emotionala urmarind intamplarile de pe ecran: traiesc cu adevarat o viata straina.Copilul, asa cum am spus deja, delimiteaza cu greu imaginarul de realitate. Lui ii este si mai usor decat adultului sa se scufunde în lumea iluziei; si intrucat aceasta viata este mult mai interesanta si mai bogata în intamplari decat viata 

sa proprie, cea de zi cu zi, el prefera viata imaginarului. În fata ecranului, el pierde simtul realitatii si se cufunda intr-o stare stranie de somnambulism, care aminteste betia. Dupa cum graieste zicatoarea ruseasca, “cel beat si cel adormit nu gandesc gandul lor”. Dar al cui ?…Viata televizorului, în care copilul traieste sentimente atat de putemice, i se pare acestuia mai “adevarata” decat cea autentica. Revenind, în mod obligat, din lumea iluziei, el isi vede existenta în culori cenusii si plicticoase, iar apropiatii sai i se par neinsemnati si jalnici.Nici chiar adolescentul nu intelege de ce il atrage atat de mult televizorul, de ce ii place sa priveasca filme despre violenta si desfrau. În viata, totul este insipid – acolo totul este plin de senzatii tari. Principalul insa este ca atunci cand privesti esti transportat – acolo, unde tot ce e rau, tot ce e ascuns în suflet, toate patimile ascunse, refulate sau nestiute, capata hrana si spatiu de desfasurare.“Gadiland” aceste patimi, televiziunea favorizeaza pervertirea copilului. Aratandu-i violenta chiar si în “desenele animate”, infatisandu-i scene de desfrau, cruzime sau viata de placeri, televiziunea trezeste în sufletui copilului patimile maniei, desfranarii, invidiei, lacomiei. Filmele de actiune il invata sa-l dispretuiasca pe cel slab, il forteaza sa adopte nu numai un anumit mod de viata, ci si o atitudine fata de oameni, obraznica si lipsita de jena, incompatibila cu modestia retinuta si, cu atat mai mult, cu smerenia crestina.Eroii de pe ecran fumeaza si beau atat de “fain” si de semet, ii trag pe sfoara cu atata dibacie pe adversari, se bat cu atata neinfricare, imbratiseaza femei atat de frumoase, gonesc cu atata viteza în masini de lux ! Si codul este acceptat de bietul suflet. El va cauta si în viata reala satisfacerea patimii iesite la iveala. Si ce-l mai poate opri ?…10) Idolul caseiEste dureros faptul ca oamenii au devenit dependenti psihologic de televizor. Deschizi si trec, la prima vedere, intristarea si plictiseala. De aceea, daca televizorul se strica deodata, este o catastrofa: se asterne o liniste neobisnuita, inspaimantatoare si iese la iveala faptul ca membrii familiei sunt despartiti sufleteste. De-acum insa, pentru aceasta eventualitate, stau, aproape în fiecare casa, cate doua-trei televizoare: se strica unul, dam drumul la altul.Exista familii în care televizorul este deschis în zorii zilei si toata viata se scurge “în umbra lui”: dupa serial vin stirile, dupa aceea nu stiu ce emisiuni despre “probleme la ordinea zilei”, programe “de autor”, apoi iar stiri, alt serial, nu stiu ce show, “Roata norocului”, filmul de actiune si uite ca a trecut ziua… Copilul este de fata, absorbind în sufletul sau receptiv hrana antiduhovniceasca pe care i-o indeasa pe gat idolul casei.Folosind aceasta hrana fără discernamant, telespectatorii isi pierd treptat individualitatea, se niveleaza, se depersonalizeaza. Dupa expresia unui oarecare sociolog, gratie televiziunii se formeaza un nou tip antropologic, cu un nivel intelectual si moral scazut.De obicei, copiii sunt profund atrasi de televizor în familiile în care sufera de aceasta patima adultii. În aceste familii, televizorul devine adevaratul stapan al casei, autoritatea suprema, cel mai drag membru al familiei “domnul Televizor” (asa se numeste un articol consacrat lui în ziarul ,,Moscova ortodoxa”). Acest idol contemporan ocupa locul de cinste în “coltul frumos” * si, atunci cand toti membrii familiei se aduna în jurul lui ca la rugaciunea de seara, urzeste o iluzie a tihnei si iubirii reciproce.

* Astfel este numit în Rusia, în mod traditional, coltul cu icoane. Intentia ironic-amara a autorului este evidenta. (n. tr.)În anii din urma, “domnul Televizor” a inceput sa fie concurat în activitatea de inrobire a sufletelor de copii de catre “domnul Calculator”.11) Calculatorul “în sine”Multi credinciosi, mai ales din generatia carunta, nutresc fata de orice calculator o groaza superstitioasa: unii socotesc aceasta “masina inteligenta” un fel de instrument al lui Antihrist, altii afirma ca în el “e cuibarit dracul” si ca locuinta în care se afla un calculator e spurcata. Chiar si un calculator scos din functiune li se pare de spaima. Acesti oameni sunt categoric impotriva oricarei intrebuintari a calculatorului, mai cu seama pentru nevoile Bisericii…Calculatorul este, insa, doar o masina, un obiect, “lucru de maini omenesti”; si, ca din orice lucru, se poate face din el un idol – cum si este, de altfel, pentru unii programatori. De asemenea, ca si alte produse ale progresului tehnic, nu este în sine nici bun, nici rau. Bun sau rau il poate face vointa omului – depinde de modul în care folosim aceasta inventie complexa.Meditand asupra acestui fapt, preotul Serghei Maruk, autor al unui articol despre calculatoare din revista “Cuvantul ortodox”, remarca în mod just ca si cu un instrument atat de simplu si folositor asa cum este lopata se poate omori un om.În zilele noastre, pare-se, deja nu ne mai putem descurca fără a intrebuinta calculatorul ca instrument practic în toate sferele vietii sociale; si nu avem unde fugi de acest fapt – vremea merge inainte, si astazi, de pilda, bibliotecile din intreaga lume trec, deja, la intrebuintarea calculatoarelor în locul cataloagelor – altfel ne-am ineca în marea hartiilor. Si cartile sunt editate cu ajutorul calculatoarelor – altfel, munca de editare ar fi de cateva ori mai inceata…Si totusi, ar fi de dorit copiilor sa se tina mai departe de aceste “masini inteligente”. Influenta lor vatamatoare asupra sanatatii fizice a omului nu sufera indoiala, si nici un fel de ecrane protectoare nu sunt în stare sa apere complet de iradierea vatamatoare. Nu degeaba s-au stabilit în toata lumea norme de timp pentru lucrul pe calculator. Medicii stiu bine ca toti “calculatoristii” au un nivel net scazut al leucocitelor în sange – este afectata, adica, functia de aparare a organismului, scade rezistenta la imbolnaviri.Un medic moscovit cu douazeci si cinci de ani de experienta în munca sa a realizat o serie de experimente cu ajutorul unui sistem terapeutico-diagnostic bazat pe “metoda Foil” pentru a elucida modul în care obiectele inconjuratoare influenteaza starea fizica a omului. Materialist convins, el a aflat lucruri uluitoare: s-a aratat ca apa sfintita si untdelemnul de maslu normalizeaza indicatorii organelor bolnave. Apoi, în conditiile unei “tovarasii” prelungite cu calculatorul scade puternic imunitatea, lasand organismul lipsit de aparare, în special în fata afectiunilor oncologice si a altor “boli ale secolului”. Fiul acestui medic, adolescent, pasionat de jocurile pe calculator, convingandu-se de acest fapt în urma experimentelor, s-a lasat de “jocul cu moartea”. Acest lucru il povesteste tatal sau.Insa pe langa vatamarea pricinuita sanatatii trupesti, calculatorul poate vatama si sufletui omului – mai ales pe cel de copil.Este bine cand copilul creste intr-o familie ortodoxa, imbisericita, cand sufletul lui este aparat de ingradirea Bisericii, de tainele ei, de rugaciunea ei de Maica… Dar daca nu ?

Daca unui suflet joaca pe calculator nu-i pricinuieste o vatamare insemnata, pentru altul ea poate reprezenta o doza de otrava mica, dar mortala.12) Jocurile pe calculatorCalculatorul nu este doar un instrument ajutator în diversele ramuri ale activitatii umane; pe el ne putem si juca. Multe jocuri copilaresti: “X si O”, “vaporase”, “leapsa”, “hotii si vardistii” si altele asemenea pot fi, pare-se, “transpuse” în “creierul” calculatorului si copilul se poate juca fără a sari, fără a alerga, fără hartie si creion – doar apasand pe butoane si urmarind desfasurarea jocului pe ecran. Aici nu este nevoie de tovarasi de joaca, tovaras-partener este masina, calculatorul adica: te joci pe el, în el si cu el. Cu doi-trei ani în urma, multi scolari moscoviti erau nedespartiti de niste cutii plate: jocurile electronice de buzunar. Intrand în orice vagon de metrou puteai zari printre pasageri un copil, stand jos sau în picioare, cufundat în joc si nebagand în seama nimic din jur. Sfarsitui partidei – pierdere sau castig – nu insemna ca jucaria era varata în buzunar. Jocul continua, intrucat jucatorul era, neindoielnic, stapanit de patima. Se zice ca unii copii, prin antrenament neintrerupt acasa, la scoala, pe drum, au ajuns la un inalt nivel de maiestrie în aceste gen de joc si aproape ca nu mai pierdeau.Jocurile pentru calculatorul mare, de birou, sunt si mai atractive. Tentativele parintilor de a-si smulge fiul sau fiica de la joc se soldeaza adesea cu scandaluri cumplite, crize de isterie, convulsii – iata puterea impatimirii. A-l desprinde pe copil de televizor tot este mai usor: si cel mai oribil, mai dezgustator film, tot are un sfarsit. Jocul pe calculator insa poate continua la infinit: pierzand, vrei sa castigi; iar castigand sa obtii un rezultat si mai bun. Spre deosebire de “simplutele” jocuri de buzunar, cele “adevarate” sunt foarte diverse. Mai mult, conform spuselor specialistilor, la fiecare doi ani programele lor sunt imbunatatite (si pot fi imbunatatite la nesfarsit), iar pretul ramane acelasi, în vreme ce jocurile vechi se ieftinesc considerabil. Si-ti da mana sa nu te joci ?Jocurile electronice complicate, mai ales cele create pe principiul “vanatorii” sau “luptei”, ii absorb pana intr-atat pe adolescenti, incat acestia uita de orice pe lume.Un cunoscut savant si publicist ortodox, V. Trostnivcov, compara, în articolul “Monstrii pentru cei mici”, jocurile pe calculator cu niste “narcotice pentru copii“: în vechea Rusie, tarancile fără minte bagau în gura copilasilor carpe cu zeama de mac; copilul, sugand narcoticul, dormea linistit, iar mama putea sa se ocupe de gospodarie. Acum, medicina stie clar ca un asemenea fapt nu are cum sa nu se reflecte asupra viitorului copilului. “Insa si mai amarnice repercusiuni – scrie V. Trostnicov – vor avea asupra lui monstrii electronici care-l implica în rafuielile lor.“13) ImpatimireaImpatimirea este o stare a sufletului care il face pe acesta o adevarata jucarie a patimilor. Se produce o completa vlaguire a sufletului, desi jucatorului (sau celor care il observa) i se pare uneori ca este concentrat si calm.Aceasta stare infricosatoare si primejdioasa poate prinde în ghearele ei pe oricine isi ingaduie sa se delecteze jucandu-se.Dostoievski, în romanul “Jucatorul”, realizeaza portretul, uimitor prin veridicitatea sa, al unei femei batrane, în varsta de saptezeci si cinci de ani, cuprinsa de patima jocului: aceasta patima “elibereaza” patimile care dormitau în ea, pare-se, dinainte – mai intai de toate mania si lacomia. lata despre ce este vorba: o boieroaica moscovita, cu un picior în groapa, tintuita de fotoliul de invalid, calatoreste intr-o

statiune balneara nemteasca. I se arata cazinoul în care se joaca la “ruleta”. La inceput, batrana ii urmareste curioasa pe jucatori, apoi mizeaza si ea. Mizeaza pe “zero”, pierde. Iarasi mizeaza si iarasi pierde. Inca o data “zero” si bila trece iarasi de caroul fatal… Dar iata, în sfarsit, iese si “zero” – a castigat! Batrana intra intr-o stare de puternica agitatie.“Doamne, intarziem ! Acum invart ruleta ! Mizeaza, mizeaza ! se agita batrana. Nu te lalai, mai repede ! isi iesi ea din fire, imbrancindu-ma din toate puterile.– Dar pe ce sa mizez, bunico ?– Pe zero, pe zero ! Iarasi pe zero ! Mizeaza cat mai mult! Cati bani avem cu totul ? Saptezeci de galbeni ? N-are rost sa-i crutam: mizeaza cate douazeci de galbeni o data.– Veniti-va în fire, bunico ! Cateodata nu iese zero si de cate doua sute de ori la rand ! Va asigur ca o sa pierdeti tot capitalul.– Minti, minti ! Mizeaza ! Uite ca suna acul! Stiu eu ce fac – batrana ajunsese sa tremure de frenezie. (…)– Le jeu est fait! (Jocul este facut!) striga crupierul. Roata se invarti si iesi treisprezece. Pierduseram !– Iar ! Iar ! Iar ! Mizeaza iar ! – tipa batrana. De acum nu m-am mai impotrivit si, strangand din umeri, am mizat inca douazeci de galbeni. Roata se invarti indelung. Batrana pur si simplu tremura urmarind roata. “Nu cumva crede ca o sa castige din nou zero ?”, am gandit eu, privind-o cu nedumerire. Pe fata ei stralucea incredintarea nestramutata ca va castiga, dimpreuna cu asteptarea ferma ca acum, acum, se va auzi strigatul: zero ! Bila se opri intr-un carou.– Zero ! striga crupierul.– Vezi ! ! ! se intoarse catre mine, triumfand frenetic, batrana.”Se intelege ca acesta a fost doar inceputul. Demonul jocului, atatandu-si jertfa, si-a batut joc de ea. Cum era de asteptat, batrana, dupa un castig consistent, a continuat sa joace pana ce a pierdut intreaga avere, banii pe care contau rudele ei.Aceasta este patima. Daca jocul nu are miza în bani, miza tot exista: locul unei patimi – lacomia – este luat de alta patima – trufia. Aceasta dicteaza “dorinta de victorie” – chiar daca joci cu masina.Orice fel de joc de noroc – la fel si jocurile pe calculator – atata laturile intunecate ale firii noastre pacatoase.Asadar, ce se petrece cu sufletul de copil, cand este cuprins de patima jocului, daca nici un om batran, cu experienta vietii, nu poate sa se opuna acestei patimi ? Atunci cand copilul se lupta cu monstrii de pe ecran, sau pur si simplu “impusca rate”, el este cuprins de o emotie puternica ce ii rascoleste intreaga fiinta. În el prinde viata tot ce este mai rau; starea lui se apropie de cea a unui posedat.Jocul pe calculator, cu impatimirea pe care o naste, cu imprevizibilitatea sa, cu hazardul care domneste în el, reprezinta – conform justei observatii a aceluiasi V. Trostnivcov – o ocupatie tipic infernala, demonica. “Asadar, pentru ce loc isi pregatesc copiii acei parinti care Ie cumpara jocuri electronice ?” isi incheie el, printr-o intrebare retorica, studiul.14) Ce se intampla cu sufletul?Un baietel inteligent, rosu în obraji, sta la birou. Muscandu-si buza si tinandu-si degetele pe tastatura complexei masinarii, el nu-si desprinde privirea incordata de pe ecranul pe care misuna imagini marunte. Baietelul este prins de joc. Este în casa, nu afara. lar pe ecran nu este nimic ingrozitor sau indecent.

Adultilor le convine situatia. Ei pot chiar sa vina din cinci în cinci minute si sa-si priveasca fiul: nu vad insa decat exteriorul, trupul. Dar ce se intampla în acest timp cu sufletul ?El petrece departe de Dumnezeu, de parinti, de viata cea adevarata. Este stapanit de minciuna si patimi. Traieste intr-o lume inexistenta – în nimic. Emotiile sale atat de profunde s-au iscat pe un loc pustiu. Se produce, în general, acelasi lucru ca la vizionarea unui tele- sau videofilm. Exista totusi o deosebire de principiu. Specificul jocului pe calculator face din om nu un spectator pasiv, ci o persoana care intervine în mod activ. Si acesta traieste, actioneaza, nu în lumea noastra, ci în alta – iluzorie.lar lumea aceasta se conformeaza unor legi primitive si nemiloase, carora jucatorul este obligat sa li se supuna. El ia hotarari prestabilite de catre programator. Potrivit convingerii parintelui Serghei Maruk, autor al unui articol despre calculatoare, astfel este realizata programarea în constiinta copilului a anumitor deprinderi si stereotipuri comportamentale.Ce anume introduc jocurile pe calculator în constiinta copilului ? O conceptie despre lume lipsita de Dumnezeu.În primul rand, aceste jocuri presupun o atitudine pozitiva (aproape familiara) fata de lumea demonilor – lume populata de monstrii “extraterestri”, de vampiri, de roboti ucigasi si alte dracii. Prin insusi acest fapt este incalcata bariera pe care Dumnezeu a oranduit-o intre om si duhurile cazute. Unele jocuri (de pilda “Star Wars” si altele) au un caracter demonic manifest.În al doilea rand, jocurile ii invata pe copii sa traiasca dupa legile acestei lumi demonice, unde “invinge” cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai necrutator. Personalitatea umana inceteaza sa mai insemne ceva în aceasta lume; ea este receptata nu ca semen, nu ca si chip al lui Dumnezeu, ci ca “adversar potential” sau “material de constructie”.Anumite jocuri “de inteligenta” (de pilda, “Civilisation”) le dau jucatorilor posibilitatea de a-si dezvolta o nemarginita sete de putere de a instaura (tot în aceasta lume iluzorie) o noua ordine mondiala, pregatindu-le astfel constiinta pentru venirea lui Antihrist.Autorii cartii “Lupta cu fiara” definesc jocurile pe calculator ca “magie tehnotronica” comuniune cu duhurile rele prin mijiocirea tehnicii computerizate. Nu este de mirare ca pana si cele mai inofensive, aparent, dintre aceste jocuri distrug pe neobservate psihicul, duc la imbolnaviri nervoase si chiar la indracire.15) “Daca as fi vrajitor…”Sloganul potrivit caruia jocurile pe calculator ar dezvolta intelectul constituie un mit de mult timp spulberat în literatura medicala si în cea religioasa ortodoxa. Conform justei observatii a lui V. Trostnivcov, aceste jocuri il plaseaza pe copil intr-o lume puternic simplificata, condusa dupa cateva reguli exacte, în timp ce în stiinta si în orice activitata umana “vie” este necesara nu o panoplie de algoritmi, ci intuitie creatoare.Se considera ca jocurile pe calculator dezvolta imaginatia. În privinta acestui lucru nu este greu sa cadem de acord. Dar ce bine aduce el ?O imaginatie bogata este socotita insusire a unui suflet inzestrat. Educatorii o stimuleaza si o dezvolta în fel si chip.

Un bunic inteligent povestea cu indignare ca, la orele de istorie, micutul sau nepot dimpreuna cu ceilaiti copii sunt pusi sa se joace de-a oamenii primitivi – sa-i imite, alergand prin clasa, dand din maini si scotand sunete nearticulate, ca animalele… Copiii, desigur, erau foarte multumiti…În unele scoli au fost introduse “pauze” pentru meditatie.Copiii sunt pusi în mod constant sa isi inchipuie si sa reprezinte ceva. Si daca “meditatia” este un produs al atractiei generale din ultimii ani catre ocultism, tema de toti stiuta “daca as fi vrajitor” este dezvoltata, de treizeci-patruzeci de ani, de o generatie dupa alta de scolari.Copiilor din familii ortodoxe nu Ie vine usor în scolile din ziua de azi. Ei trebuie sa fie neclintiti si plini de barbatie pentru a rezista multimii ispitelor. Astfel, o fetita ortodoxa de noua ani a scris în compunerea despre , “vrajitor” urmatoarele cuvinte: “Eu cred în Dumnezeu. N-am vrut si nu vreau sa fiu vrajitor, fiindca aceasta este un pacat…”Oare este bine sa-si inchipuie cineva ca este vrajitor, stapan al lumii, al oamenilor si al stihiilor? Sau superman puternic, care restabileste dreptatea si pedepseste pe raufacatori? Sau frumoasa care si-a intalnit printul?… În feluritele intorsaturi ale jocului imaginatiei ies la iveala si se dezvolta felurite patimi – asta-i tot.Nu are importanta nici macar ce ne imaginam. Sfintii Parinti invata ca nu este de folos sa ne inchipuim nici macar privelisti inalte si sfinte. Ei interzic cu desavarsire orice slabiciune fata de visare.Pentru firea cazuta, visarea este insa atat de placuta ! Visarea o atrage prin subconstient sa se abandoneze fără rezerve în torentul patimilor, sa se “odihneasca”, sa “uite”, sa “viseze”… Si în aceasta visare strecoara, vai, pacatul tot ce doreste.Sa nu credem ca omul copil sau adult s-a deprins sa iasa din lumea trezviei si a simtirii realitatii în lumea iluziilor doar de ieri-alaltaieri, o data cu aparitia televiziunii si a calculatoarelor. Nu, el a stiut sa faca asta dintotdeauna: cu atat mai bine cu cat s-a aflat mai departe de aripile Bisericii.16) Visatorii“…El se gandea cat de bine ar fi fost sa traiasca impreuna cu prietenul pe malul unui oarecare rau; apoi, peste acel rau i se construieste în inchipuire un pod, pe urma o casa uriasa cu un balcon atat de inalt ca de acolo se poate vedea chiar Moscova; si acolo bea seara ceai în aer liber, meditand la oarecare lucruri placute. Apoi, visa ca merge impreuna cu Cicikov în societate, în trasuri luxoase, si acolo ii farmeca pe toti cu purtarile lor alese; iar Suveranul insusi, afland de minunata lor prietenie, ii face generali”…Da, este Manilov din “Suflete moarte”. Tipul clasic de visator. Portret al unui suflet bolnav, stapanit de patimile slavei desarte si trandaviei. Gogol arata cu mare maiestrie felul în care imaginatia lui neinfranata de nimic construieste singura, sub ochii nostri, o lume paruta, iluzorie.Si iata inca un visator inveterat, patimas, care deja nu mai poate trai în lumea reala. Este vorba de eroul “Noptilor albe” ale lui Dostoievski. Exemplul lui ne poate ajuta sa intelegem multe lucruri.Visarea ia nastere în chipul unui “sentiment obscur”, unei “dorinte ademenitoare”. Daca realitatea nu o impiedica (prin vreun zgomot ori vreo vizita), inchipuirea incepe sa lucreze: “Un nou vis – o noua fericire ! O noua doza de otrava subtila, voluptuoasa !” Sufletul cade intr-o stare ciudata de epuizare, lipsita de repaos – stare asemanatoare cu a drogatilor. El devine jucaria patimilor – a slavei desarte si a patimii dezmierdarii (voluptatii). Visatorul lui Dostoievski isi imagineaza ca este poet incununat de slava, participand eroic la evenimentele celebre ale istoriei, amant fericit, sarutandu-si cu pasiune iubita. El 

confunda lumea imaginata cu cea reala; în cea dintai traieste cu adevarat, în cea de-a doua doar exista. Trairile sale sunt insa atat de intense, incat tocmai viata imaginata i se pare autentica.Si iata ca respiratia i se intretaie, pulsul i se accelereaza, “din ochi ii tasnesc lacrimi”, “obraji palizi, umeziti… ard…” ;Cat de cumplita este aceasta stare ! Cat de putin seamana ea cu starea de luare-aminte intru trezvie, de concentrare, de liniste si pace sufleteasca, proprie nevoitorilor ortodocsi!17) Realitatea fictivă (“virtuală”)Citirea de romane favorizeaza jocul autonom al imaginatiei. Fără aceasta hrana, imaginatia se epuizeaza. Si mai puternic actioneaza asupra imaginatiei, mai ales la copii, receptarea prin auz. Cine nu cunoaste atractia copiilor fata de “povestile infricosatoare”, pe care le-ar asculta la nesfarsit, tremurand de groaza !lata descris felul în care batrana doica povesteste astfel de istorii unui baietel care inca nu stie sa citeasca (Iliusa Oblomov, din faimosul roman al lui Goncearov):“Copilul, cuprins de o groaza necunoscuta, se lipi de ea cu lacrimi în ochii. Fie ca era vorba de morti care se sculau în miez de noapte din morminte, sau de jertfe care se chinuiau în robia vreunui monstru, sau de ursul cu picior de lemn… perii copilului se zbarleau pe cap de groaza; inchipuirea de copil acum ingheta, acum se aprindea; el incerca o stare chinuitoare, de o durere dulce; nervii se intindeau ca niste strune.” Rezultatul delectarii cu istorii de groaza este urmatorul: “Inchipuirea baiatului fu populata de spectre infioratoare; teama si intristarea pusera stapanire pentru mult timp, poate pentru totdeauna, pe sufletul lui. El se uita cu mahnire imprejur, vazand în viata numai rau si nenorocire”…Si mai puternic rascoleste sufletul receptarea prin imagini a terifiantului (prin televizor); etapa urmatoare este participarea la intamplarile imaginate. Cum este posibil acest lucru ? În vis ? Nu numai. În jocurile pe calculator ? Da.Imaginati-va ca visatorului i se da posibilitatea sa vada si sa simta cu adevarat, cu toate organele de simt, lucrurile la care viseaza. Nu este nevoie decat sa se conecteze la un anumit senzor ca sa devina una cu masina si sa aleaga butonul. Vrei sa simti o teroare care-ti ingheata sufletul, sa te ascunzi de monstri etc. ? Apasa pe butonul “groaza”. Vrei “sa iubesti si sa fii iubit” ? Apasa pe “dragoste” sau “sex”. Vrei sa iei parte la evenimente istorice ? La care ? Poftim: “Cruciadele”, “Noaptea Sfantului Bartolomeu”, “Waterloo” ?… Vrei sa fii “dumnezeu” ? Apasa pe buton si…Tocmai aici duce noua distractie pe calculator – “realitatea virtuala”. Cu ajutorul ei, visatorul poate experimenta orice trairi, care-i sunt inaccesibile sau interzise în viata reala. De ce sa te lupti cu patimile, cand este asa de usor si placut sa li te supui ? De ce sa refuzi o delectare accesibila si “inofensiva” ?… În curand, la “realitatea virtuala” vor avea acces si copiii nostri. Aceasta constitute un pericol inspaimantator pentru suflet.În cartea “Numarul fiarei”, ieromonahul Anatolie (Berestov) da urmatoarele date: “Potrivit aprecierii savantilor japonezi, catre anul 2 000, volumul vanzarilor de noi tehnologii legate de lumea realitatilor virtuale va atinge valoarea de 10 trilioane de yeni, fapt care va atrage dupa sine o veritabila revolutie, similara cu cea nucleara, cosmica, informationala, sexuala.” Se poate presupune ca noua delectare ameninta cu pieirea duhovniceasca o parte insemnata a omenirii.Ea il cufunda în mod absolut pe om în lumea desfatarilor si patimilor. Mai mult, ea ofera creatorilor de programe posibilitatea de a dirija pe deplin psihicul omului, de a-i programa comportamentul, modul de viata, gandirea. Cine va profita de aceasta posibilitate ?…

18) DemoniiBineinteles, va profita în primul rand vrajmasul neamului omenesc – diavolul. El utilizeaza pentru scopurile sale nu numai “realitatea virtuala”, ci si oricare descoperiri tehnice: de pilda, televizorul si calculatorul, starnind în sufletul omului adult sau copil patimile care dormitau, indemnandu-l sa pacatuiasca cu gandul, lucru cu nimic mai bun decat pacatul cu cuvantul sau cu fapta. Totusi, nu masinile sunt vinovate ca noi pacatuim cu gandul. Cain a savarsit pacatul uciderii de frate, insa mai inainte pacatuise cu gandul – l-a zavistuit pe Abel cel drept. (Facerea 4, 5) Ce cale a trebuit sa strabata gandul pizmasului pentru a ajunge la hotararea de a-si ucide fratele ? Si ce premerge pizmei, care este deja un pacat ? Si este oare cu putinta sa oprim gandul care a inceput deja sa se miste pe calea pierzarii, care duce de la cugetarea intamplatoare pana la hotararea de a pacatui cu fapta ?La aceste intrebari ne raspund Sfintii Parinti din vechime, care ne-au lasat o invatatura amanuntita despre ganduri.Fie ca muncim, fie ca mergem pe strada, fie ca stam în casa, daca în acest timp mintea noastra petrece în nelucrare inseamna ca se indeletniceste cu gandurile. Acestea manjesc constiinta cu inchipuiri, imagini, amintiri nefolositoare, desarte, chiar vatamatoare si pacatoase. Acestea impiedica gandirea sa urmeze un curs corect, nu ne lasa sa meditam si sa ne rugam în tihna…Daca nu ne tinem mintea în frau, mai ales capacitatea ei imaginativa, gandurile pun stapanire pe ea cu desavarsire, si omul inceteaza sa ia aminte la lucrurile cu care se indeletniceste sufletul sau. În acest mod traiesc foarte multi oameni. Intre timp, potrivit cuvintelor Prea Cuviosului Isihie al lerusalimului, “demonii obisnuiesc sa vorbeasca cu sufletul prin ganduri, ascunzandu-se în spatele acestora, si il invata la rau”. Iar noi ne dam de buna voie în stapanirea puterii demonice care ne manjeste si ne pangareste constiinta, inima, pentru a pune stapanire în chip desavarsit pe vointa noastra.19) Cum pune gandul stapanire pe sufletLa inceput, în minte apare momeala – o oarecare inchipuire sau gand, care vine în minte în mod independent de vointa omului. Not putem sa nu ne oprim atentia asupra acestui gand – el va disparea, fiind inlocuit de altul. Daca insa ingaduim mintii sa staruie asupra gandului sau inchipuirii care a batut la usa ei (Sfintii Parinti numesc acest lucru “a cerceta gandul”), atunci are loc impreunarea cu gandul.Se intampla ca omul, cercetand gandul si hotarand ca este pacatos, sa il respinga, intrebuintand o anumita incordare a vointei. El poate insa consimti sa primeasca gandul care a aparut, sa se invoiasca cu el, lucru care reprezinta deja un pacat evident cu gandul.Noi pacatuim cu gandul tocmai în acea etapa cand inca putem respinge gandul, si totusi il primim. Unul dintre Sfintii Parinti a spus: “Nu poti impiedica pasarea sa zboare, dar poti sa o impiedici sa-si faca siesi cuib acolo ori dincoace.” Dar hai sa zicem ca pasarea si-a facut cuib: omul a ales pacatul. Ce se intampla în continuare ?Dupa aceasta, gandul pune stapanire pe inima noastra, ca si cum ar robi-o – acest stadiu este numit de altfel al inrobirii sufletului. Se intampla ca mintea, atrasa de gandurile cele viclene, ca o corabioara în voia vanturilor si a valurilor, deja sa nu-si mai poata veni în fire.Gandul care a pus stapanire pe sufletul nostru, s-a inradacinat în el si a devenit pentru el ca o deprindere, se numeste patima. Patima este intretinuta de noi ganduri aduse de vrajmasul si hranita de imaginatia noastra.

O astfel de viata care urmeaza patimilor duce la pieirea sufletului. De aceasta stare ne putem izbavi doar pe calea unei pocainte profunde si sincere…19) De unde vin gandurile si cum sa ne luptam cu eleSfintii Parinti raspund: gandurile vin de la diavol, de la firea cazuta si de la lume.Dostoievski, marele psiholog, a zugravit adesea oameni aflati sub stapanirea gandurilor. De pilda, în romanul “Adolescentul” exista un episod curios. Unul dintre eroi, Versilov, observa în sine o dedublare interioara. “Ca si cum ar sta langa tine un alter ego”, povesteste el celor apropiati. “Tu esti intelept si chibzuit, dar celalalt vrea neaparat sa faca langa tine vreo absurditate (…) si deodata bagi de seama ca tu insuti vrei sa faci acelasi lucru (…) oarecum, vrei fără sa vrei.” În continuare, el recunoaste ca în timp ce vorbea a inceput sa-l sacaie gandul ca daca ar lua vechea icoana a familiei si “ar da cu ea de soba, chiar de coltul acela”, ea s-ar despica în doua. Versilov isi continua monologul, face cunoscuta hotararea sa de a porni în calatorie si deodata sare, inhata icoana si o sfarama de coltul sobei ! “Fata lui palida se inrosise cu totul, aproape se impurpurase, si fiecare trasatura de pe chipul sau incepuse sa tremure.”Este limpede ca intr-un asemenea caz gandul este insuflat de demon – pana intr-atat este de salbatic, urat, inexplicabil. Vechii nevoitori, pustnicii, al caror trup era smerit prin postirea de multi ani si lipsa contactelor cu lumea exterioara, aveau de infruntat cel mai adesea gandurile demonice.Gandurile vin si de la firea cazuta. De pilda, omul deprins sa-si rasfete pantecele este biruit adesea de dorinta de mancaruri si bauturi gustoase.În fine, oamenii din lume sunt supusi cel mai adesea atacului gandurilor de la lumea inconjuratoare.Spre deosebire de pustnici, noi primim tot timpul impresii din exterior: vedem ceva, auzim ceva, simtim ceva… lar pentru ca gandul sa apara nu trebuie prea mult; el vine pe neasteptate, pe negandite, ramane sau pleaca, schimbandu-se cu altui, si tot asa la nesfarsit. Folosind o comparatie patristica, ne putem reprezenta acest fenomen prin urmatorul tablou:Prin ferestrele deschise ale unei camere intra si ies pasari, astfel incat necontenit se aude galagie si falfait de aripi. Multe dintre pasari raman în camera si isi fac cuib în ea, astfel incat ramane foarte putin loc liber. În cuiburi tipa puii, totui e murdar de gainat, intunecat, zgomotos si infricosator…Daca aceasta camera este imaginea sufletului nostru, care sunt “ferestrele” prin care intra în ea impresiile din lumea exterioara ?Sfintii Parinti numesc simturile – vazul, auzul, mirosul, pipaitui, gustul – ferestre ale sufletului, prin care acesta comunica cu lumea exterioara. “Prin ele – se spune în cartea rRazboiul nevazut_ – sufletul iese în afara, gusta din lucrurile care cad sub cercarea fiecarui simt, se desfateaza si din inmanuncherea lor isi alcatuieste un cerc de dezmierdari si placeri.” Asadar, prin “ferestrele” simturilor, în sufletul omenesc intra si cate o imagine necuviincioasa, si cate un cantecel obsedant, si indeobste tot felul de intipariri (impresii) pacatoase. Acestea se cheama în-tipar-iri, tocmai pentru ca nu trec fără sa lase urmari: tot ce vedem, auzim, simtim, lasa în suflet o amprenta.Aceste amprente se acumuleaza în memorie, pervertesc imaginatia, dau o “hrana aducatoare de moarte” visarii, prefac inima omului intr-un vas spurcat a toata necuratia.Din pricina ca “ferestrele sufletului” nostru sunt deschise cu credulitate în fata lumii inconjuratoare, ca nu stim sa ne infranam curiozitatea si nu luam aminte la noi insine, mintea noastra este ocupata mai mereu de ganduri.

Am spus mai sus ca este indispensabila o anumita sfortare a vointei pentru a ne izbavi de gandul care incearca sa ne robeasca sufletul. Ce fel de sfortare este aceasta ?Cum sa nu gandesti, cand oamenii gandesc ? Cum sa nu-ti amintesti si sa nu visezi, cand oamenii isi amintesc, isi inchipuie si viseaza ? Ne putem interzice acest lucru ?Nu putem izgoni gandul decat inlocuindu-l cu altul. Este de dorit, fireste, ca acesta sa fie inalt si sfant. Daca exista obiceiul meditatiei evlavioase, atunci inchipuirea nu este un obstacol, ci un bine. Astfel, pe Sfantul Ignatie Briancianinov, vederea unui arbore despuiat de frunze, iarna, il “mangaie cu nadejdea innoirii sufletului”… Exista insa si ganduri obisnuite, cu care nu este pacat daca ne ocupam în timpul liber. Astfel, Sfintii Parinti au poruncit sa cugetam la lucruri concrete: cum sa cladim o casa, sa facem o soba, sa coasem o haina, sa pregatim de mancare s.a.m.d.Un mijioc verificat de lupta cu gindurile este descoperirea lor – destainuirea acestor ganduri tainice unui povatuitor duhovnicesc incercat. Sfintii Parinti au scris multe despre folosul descoperirii gandurilor, care-si pierd astfel puterea vatamatoare. În manastiri (de pilda, la Optina) era obiceiul descoperirii zilnice a gandurilor inaintea batranilor duhovnicesti.Mirenii care duc viata de trezvie si iau aminte la starea lor launtrica isi descopera gandurile duhovnicului la spovedanie. Se considera ca nu e necesar sa marturisim toate gandurile care ne vin în minte, nici nu este cu putinta (ele vin si pleaca cu miile), trebuie descoperite acelea care ne urmaresc cu o deosebita insistenta, mai ales daca le primim (lucru despre care am vorbit în capitolul anterior)…20) Putem apara copilul ?Intr-o biserica din Moscova tocmai s-a terminat slujba. Un baietel de sapte ani, care ajuta la slujba în altar, sta langa pangar si discuta serios, interesat, cu un tovaras de varsta sa. Despre ce ? Poate ca isi indeamna prietenul sa calce mai des pe la biserica ? Sau ii explica felul în care este construita biserica ?… Vai: el povesteste despre nu stiu ce biorobot special – nu jucarie, nu erou de “desene animate”.Cu toate acestea, în casa baietelului nu exista televizor, parintii lui sunt credinciosi, oameni imbisericiti, niciodata nu i-ar cumpara vreo jucarie “infricosatoare”. De unde are atata experienta si atractie în privinta unui lucru pe care apropiatii se straduie din rasputeri sa il excluda din viata lui ? Inseamna ca a vazut la colegi, la scoala, pe afara, s-a interesat…În lumea de azi este greu sa-ti pazesti sufletul neintinat. Scriitorul V. Krupin scrie: “Mergi pe strada, ridici ochii: toata strada este plina cu reclame de desfrau si imbogatire rapida; deschizi televizorul – în el sunt demonii care propovaduiesc violenta si inchinarea la vitelul de aur; deschizi ziarul: barfe, vulgaritati, scandaluri, amoruri. Ce sa facem ?…”Sfintii Parinti ne dau la aceasta intrebare un raspuns complet: trezvie si infranare. Atunci cand Prea Cuviosul Ioan Colov a fost intrebat cum alunga el gandurile, acesta a raspuns: “Eu ma aseman unui om ce sade sub un copac inalt si vede ca se apropie de el multime de fiare si de serpi; daca nu poate sa Ie stea impotriva, se urca în copac si se mantuieste. Asa si eu, linistindu-ma în chilia mea, vad gandurile rele care se scoala asupra mea; atunci cand nu pot sa le stau impotriva, alerg la Dumnezeu prin rugaciune si ma mantuiesc.”Intelegand ca “materialul” pentru gandurile pacatoase ni-l furnizeaza, mai inainte de toate, lumea cazuta, sfintii nevoitori stiau sa zavorasca ferestrele sufletului, ferindu-le de impresii intamplatoare. În Pateric este o istorisire pilduitoare despre un pustnic care a fost silit, la chemarea episcopului, sa mearga intr-o

cetate mare. Dupa ce s-a intors, fratii l-au intrebat: “Cum e cetatea ?” El a raspuns: “În afara de episcop, n-am vazut acolo pe nimeni” si, vazand nedumerirea fratilor, a lamurit: “M-am silit sa nu ma uit la nimeni.”Tocmai asa, în duhul Sfintilor Parinti, rezolva problema apararii sufletului si V. Krupin: “Ce sa facem ? Desigur, sa ne straduim sa nu ne uitam la televizor, sa nu citim ziare, sa privim reclama ca pe o pata colorata pe garduri sau cladiri si sa ne rugam…” Desigur, acest sfat este adresat în primul rand adultilor. Dar copiii ?Putem, în ziua de azi, sa izolam copilul inocent de draciile care ne inconjoara din toate partile ? Foarte greu. Chiar daca il retragem din scoala si il educam acasa (lucru care este departe de a fi accesibil tuturor), parintii nu-l vor pazi astfel de multimea impresiilor vatamatoare.Ce este de facut ? Sa-i povestim copilului despre modul în care actioneaza gandul ? Despre patimi ? Sa-l chemam la nevointa trezviei ? Sa-l punem sa mearga pe strada cu ochii lasati în jos, ca un monah ?…21) AntidotulAcum, slava Domnului, exista literatura pedagogica crestina, si parintii se pot familiariza cu principiile acestei pedagogii. Ne vom opri asupra unei singure probleme, careia ii este dedicata, de altfel, cartea noastra: cum poate fi ajutat copilul sa isi pastreze sanatatea fizica si psihica în lumea contemporana tehnologizata? Cum poate fi prevenita actiunea impresiilor care otravesc sufletul, fără a face din copil un “mos”, fără a-l lipsi de jocurile copilariei si de alte placeri ? Cum, în fine, sa-l crestem asa incat sa devina un om sanatos sufleteste, moralmente, fără a-i transforma viata intr-o serie de interdictii?Substanta care opreste actiunea otravii sau ajuta organismul sa lupte impotriva ei se numeste antidot. Ce bine ar fi sa-i administram copilului un asemenea antidot care sa-l ajute sa respinga tot ce este vatamator de suflet, iar noi sa scapam de grija !În capitolul despre simturi am spus ca putem izgoni gandul, inlocuindu-l cu altul. Daca sufletul copilului este otravit de impresii vatamatoare, nu le putem oare inlatura sau atenua prin alte impresii folositoare? Astfel de impresii bune, folositoare de suflet, pot constitui acel antidot sufletesc pe care-l cauta parintii contemporani.Specialistii în psihologia copilului au remarcat de multa vreme ca acesta este mai mult emotiv decat logic; el isi aminteste sentimentele, nu faptele: si impresia unei intamplari adesea neinsemnate ii ramane uneori imprimata în memorie pentru toata viata. Numeroase evenimente petrecute cu mult timp în urma ne raman în memorie numai pentru ca au fost insotite de o puternica miscare a sufletului: fie ca am fost socati de ceva, sau profund raniti, fie ca, dimpotriva, am intalnit intelegere si dragoste acolo unde nu ne asteptam. Iar impresiile bune primite în casa parinteasca, prin comuniunea cu parintii, sunt pentru noi o mare comoara.Asadar, sa inlaturam impresiile vatamatoare prin altele, bune si folositoare de suflet. Sa cautam pentru copiii nostri antidoturi bune.22) Educarea bunelor deprinderiDe ce, în vreme ce un scolar se invoieste cu bucurie sa incerce “gustul” fumatului si bauturii, altul refuza fără nici un regret ? De unde apar fetele în prezenta carora prietenii si prietenele nu indraznesc sa spuna lucruri urate ? De ce intr-o gasca vesela de adolescenti se gaseste cate unul care sa se uite la ceas, avand grija sa ajunga la timp acasa ?

Este evident ca acesti copii au fost educati sa se comporte în acest fel. Fie de frica pedepsei parintesti, fie din deprinderea ascultarii si infranarii, ei pot sa se abata de la rau. Calea educarii bunelor deprinderi este, fără indoiala, preferabila.În literatura patristica exista o comparatie graitoare: “Deprinderile dobandite în copilarie sunt asemenea cu slovele sapate în scoarta copacului tanar: acestea cresc impreuna cu el, se maresc si devin adesea chiar o parte a lui.” S-a scris mult despre folosul adus de bunele deprinderi. “Obisnuinta este o a doua natura”, graieste zicatoarea. Exista si o alta vorba inteleapta: “Trandavia este maica tuturor relelor.” Este foarte bine daca micutui este deprins, din frageda copilarie, sa nu petreaca în nelucrare. Aceasta naste si obiceiul de a sta ceasuri intregi la televizor, si impatimirea de jocurile pe calculator, chiar si visarea.De aceea, este bine daca parintii pot, atunci cand copiii nu sunt la scoala, sa le umple timpul cu ocupatii utile si interesante. De pilda, rucodelia (lucrul manual).Noi intrebuintam acest cuvant în sensul sau larg, asa cum este folosit el în literatura patristica.Rucodelia (lucrul de mana, lucrul manual) reprezinta un efort fizic, proportional cu puterile fiecaruia, ce are ca scop folosul sufletesc. Iar scopul consta, mai inainte de toate, în izbavirea de trandavie si nelucrare, despre a caror nocivitate am vorbit deja.Indeletnicirea cu o “rucodelie” simpla si monotona (cum ar fi impletirea de cosuri sau funii si lucrarea gradinii de zarzavat) ajuta vechilor nevoitori sa-si adune mintea, nu-i lasa sa se imprastie de ganduri si sa petreaca în rugaciune neincetata. Si nu numai celor vechi.Prin anii 1950, intr-una din manastirile rusesti se nevoia un monah care în timpul liber (cand nu era la ascultare sau la slujbe) cosea si desfacea la loc cearceaful de plapuma… El eraun adevarat nevoitor si rugator. Pentru noi, oamenii obisnuiti, indeletnicirea lui poate parea un mod lipsit de sens de petrecere a timpului; poate ca unora le va smulge un zambet ironic. Din acest exemplu, putin cam socant pentru cei ca noi, se vede insa limpede ca principalul în “rucodelie” nu este rezultatul exterior.“Rucodelia” nu este o “munca” (intelegand prin aceasta ceea ce facem pentru a castiga painea cea de toate zilele), intrucat scopul ei este nu folosul trupesc, ci acela sufletesc. În “rucodelie” este important nu atat rezultatul exterior, cat cel interior. Spunem aceasta pentru ca, pazindu-i pe cei mici de trandavia cea pierzatoare si stricatoare, trebuie sa-i deprindem tocmai cu “rucodelia”; si sunt multe lucruri în gospodarie pe care parintii nu le lasa în seama copiilor tocmai pentru ca au în vedere rezultatul exterior. “Mai bine fac singura !”, spune mama, cateodata, cu un oftat, strangand în urma baietelului jucariile imprastiate sau nelasandu-si fetita sa spele vasele. Intr-adevar, este mai usor (si mai de calitate !) sa faca adultui aceste lucruri, dar pentru copil este mai util invers.Desigur, adevaratul scop al “rucodeliei” trebuie sa fie cunoscut doar parintilor – copiii trebuie sa fie convinsi ca efortul lor este necesar în familie, ca ei ajuta cu adevarat.Dupa cum ne arata experienta a numeroase familii, copiii mici ajuta cu placere mamei la bucatarie. mai ales la gatit, si mai ales daca se gateste ceva special, gustos, festiv. Pe copii – fapt binecunoscut – nu-i poti desprinde de la aluat. Fetele pot fi deprinse cu “rucodelii” femeiesti: cusut, brodat (la inceput pentru papusi), mai apoi la tricotat.Baietelul poate fi pus la treburi de tamplarie pe langa gospodarie. Dorinta de a ajuta adultilor este o dorinta foarte valoroasa si ea trebuie stimulata pe toate caile. Si prajiturile pe care le-a copt fetita pentru prima oara n-au decat sa fie grosolane si rele la gust, iar

scaunelul facut de baietel n-are decat sa fie mai putin reusit decat daca ar fi fost mesterit de tata: acestea nu trebuie sa constitute motive pentru a-i expedia pe copii: “Las’ ca facem noi mai bine !”În unele familii, mamele cultiva impreuna cu copiii (chiar si în conditii de apartament) plante decorative sau comestibile. Cei care au fericita posibilitate de a-l scoate pe copii vara din oras (la vila, la tara) ii repartizeaza acestuia un mic razor în gradina pentru ca el, cultivand în mod independent pamantul, sa invete a se purta în chip serios si responsabil cu lumea zidita de Dumnezeu.Este foarte important ca fiecare copii sa aiba în familie indatorirea sa permanenta: o ascultare, cum se spune în manastiri. Aceasta poate fi pentru cei mai mici indatorirea de a-si strange jucariile; mai tarziu, cand copilul este mai mare, sa-si faca patul; si mai tarziu sa aspire în apartament, sa ude florile, sa cumpere la timp paine pentru familie s.a.m.d. Aceste indatoriri, fireste, nu trebuie sa fie excesiv de multe – mai bine una, dar indeplinita cu strictete.În familiile cu multi copii, pe umerii celor mai mari poate fi pusa raspunderea de a se ingriji de cei mai mici. Si iarasi este mai bine daca acest lucru este realizat nu sub forma de “insarcinari disparate”, ci ca ascultare constanta, nestramutata: plimbarea de fiecare zi cu fratiorul sau surioara, sau indeletnicirea, seara de seara, cu o oarecare “rucodelie”… Copiilor mai mari li se poate da, de exemplu, sarcina de a-si lua fratii mai mici de la “gradinita”, ori (daca acestia sunt deja scolari) de a verifica daca si-au facut temele s.a.m.d.În unele familii ortodoxe, copiilor le este incredintata în intregime intretinerea animalelor de casa – pesti, sau pisica, sau caine. Se intampla ca adolescentul sa refuze sa-si piarda vremea dupa terminarea orelor si sa se grabeasca acasa, pentru ca acolo il asteapta cainele, pe care nimeni, daca nu vine el, nu il va scoate la plimbare. Desigur, toti membrii familiei nu trebuie sa vada în animalele de casa niste jucarii pe care, dupa ce te-ai distrat cu ele, poti sa le arunci, fiindca nu-ti mai trebuie, ci niste zidiri ale lui Dumnezeu incredintate ingrijirii noastre.23) Educarea simturilorVorbind despre mijioacele prin care putem apara simturile copilului de impresiile vatamatoare, vrem sa incepem cu natura. Aceasta constitute un minunat antidot impotriva influentei “civilizatiei masiniste”, care otraveste trupul si sufletul.Si sufletul de copil se poate umple de impresiile bune capatate în urma contactului cu natura. În vremea plimbarii, mama va atrage atentia copilului asupra curgerii anotimpurilor. Ea ii va arata cum cad toamna frunzele în parc, cum zapada acopera pamantul iarna, cu cata veselie renaste parcul primavara. Desavarsirea formei si albeata curata a zapezii, puterea cu care nazuieste spre viata firul de iarba sau mugurele primavaratic si multe, multe alte bogatii ale naturii vii – totul poate sa-i procure copilului bucurie si sa-l educe, invatandu-l sa-L cunoasca în zidire pe Ziditor. Raul care curge tihnit, paraul limpede, norii si stelele de pe cer, fertilitatea pamantului… Viata insectelor, a pasarilor...Observarea vietii naturii, stiintele naturale constituie o ocupatie care nu doar ca nu este pacatoasa, ci poate fi evlavioasa si folositoare. Multi dintre nevoitorii pentru dreapta-credinta (de pilda, Sfantul Teofan Zavoratul) recomandau mirenilor sa dea de citit propriilor copii în loc de romane carti de stiinte naturale, ca fiind instructive si indemnand la eviavie fata de Ziditorul.Natura predispune la meditatii inalte, duhovnicesti. Sfantul Ignatie Briancianinov are o minunata meditatie pe aceasta tema, “Livada în vreme de iarna”, unde numeste natura “carte data spre citire lui 

Adam celui intai zidit”, care “cuprinde în sine cuvintele Duhului, asemenea Dumnezeiestilor Scripturi”. Astfel, în livada inzapezita putem deprinde “invatatura despre invierea mortilor” – numai sa stim privi…Parintii – mai ales de prescolari, oricat ar fi de ocupati, nu trebuie sa-si crute puterile si timpul în ce priveste plimbarile impreuna cu copiii. Lasand deoparte posibilitatea de “a lua aer”, plimbarea reprezinta un contact cu copilul, realizat în conditii placute si interesante. Varsta sub sapte ani este “vremea de aur” pentru educarea sufletului, cand copilul este inca deschis fata de aduiti si crede cu multa usurinta spusele lor. Lectiile de viata primite de la parinti în cursul unor asemenea plimbari raman, de regula, intiparite în memorie pentru toata viata.Este important si faptul ca prin contactul cu natura copiii invata sa-si cunoasca si sa-si iubeasca Patria. Sub ochii nostri are loc ceea ce s-ar putea numi americanizarea fortata a intregii noastre vieti la nivel social si moral. Copiii contemporani incep sa se rusineze de faptul ca sunt rusi si privesc cu invidie catre Occident.Parintii ortodocsi nu dau, uneori, acestei probleme atentia cuvenita, considerand ca educatia patriotica este o reminiscenta a epocii comuniste. Lucrurile nu stau insa asa. Sfantul Ioan de Kronstadt, cu sufletul patruns de durere pentru Rusia aflata în deriva, graia în anul 1907 intr-o predica: “Amintiti-va ca Patria pamanteasca, dimpreuna cu Biserica ei, este pridvorul Patriei Ceresti. De aceea, iubiti-o fierbinte si fiti gata sa va puneti sufletul pentru ea, ca sa mosteniti dincolo viata vesnica.“Cum poate fi insuflata copilului mic dragostea fata de Patria pamanteasca ? Prin dragostea fata de Biserica Ortodoxa, fata de natura Patriei, de istoria Patriei. Se poate incepe putin cate putin.Se stie ca micutilor le place sa se joace. Ei – dupa cum considera specialistii în pedagogie, jucandu-se, invata sa cunoasca lumea si se elibereaza de tensiunea emotionala. Pronuntandu-se impotriva jocurilor pe calculator, psihologii, medicii, preotii nu sunt contra jocului ca atare – ei sunt contra unui anumit gen de jocuri, care submineaza sanatatea copilului si ii influenteaza în mod negativ intelectul si psihicul. Pentru copil, jocurile sunt intr-adevar indispensabile – insa jocurile de miscare în aer liber: “leapsa”, “de-a v-ati ascunselea”, “ratele si vanatorii”, “hotii si vardistii”… Si jucariile bune.Jucariile au suferit mari schimbari în ultimii ani – acest lucru este observat de catre toti parintii. Papusile s-au schimbat: în locul papusii-“fiice”, papusa cu aspect de copil, fetitelor li se ofera “Barbie”, papusa cu aspect de femeie formata, cu un intreg arsenal cosmetic si garderoba la moda. Mamele baga de seama cu neliniste ca prin Barbie, Cindy si alte asemenea, fetitelor li se propune un model de urmat. Jucariile favorite ale baieteilor sunt masinutele si soldateii. Acestia din urma au fost, mai nou, inlocuiti de catre fiinte fantastice americane si japoneze: “supermani”, “roboti”, “testoase ninja” eroi din filmele de “desene animate”. Unele dintre ele sunt atat de terifiante (coiful cu coarne, mana-cleste, expresia bestiala a chipului), ca pe ambalaj este tiparit în engleza urmatorul avertisment: “Pentru copii nu mai mici de cinci ani!”Este foarte important cu ce fel de jucarii se joaca fiii nostri: caci jucariile le umplu lumea interioara. Preotul Artemie Vladimirov spunea intr-una din convorbirile sale cu parintii si cu copiii: “Arata-mi, copile, jucariile tale; spune-mi pe care dintre ele le numesti prieteni si mi se va descoperi o buna parte din viitorul tau. Daca tovarasii tai sunt testoase americane lipsite de mila e una, si daca sunt bravi husari, infanteristi, calareti pe cai albi este altceva.” Se pare ca si jucariile il invata pe copil sa isi iubeasca Patria.

Fireste, este lesne de observat ca “testoasele” si alte fapturi asemenea lor se vand la orice chiosc, la orice colt, în vreme ce soldateii de moda veche… ia-i de unde nu-s ! Acesta este un motiv pentru a incerca sa captivam mintea copilului cu povestiri despre luptele ostirii binecredincioase, despre barbatia si marinimia ostasului ortodox, despre marile capetenii crestine…Citirea cartilor de istorie despre viata si petrecerea evlaviosilor nostri stramosi, a domnitorilor binecredinciosi, a eroilor si nevoitorilor ortodocsi va ajuta educarea dragostei de Patrie în copil. Pe primul loc, se intelege, vor fi vietile sfintilor nostri, ale nevoitorilor bunei-cinstiri.Astfel, copilul va capata treptat notiunea Patriei adevarate, a Patriei vii. Aceasta notiune poate constitui, la timpul ei, un antidot impotriva dorintei de “dolce vita” dupa model occidental.Un antidot bun contra vulgaritatii “culturii de masa” (“soap operas”, filme de groaza si de actiune, show-uri muzicale si jocuri), contra vatamatoarei muzici “rock”, poate deveni pentru copiii nostri adevarata arta de inalta clasa.Nu este vorba numai de arta bisericeasca. Desigur, este foarte bine daca micutul asculta din frageda copilarie numai cantari duhovnicesti, vede numai icoane si i se citeste numai literatura aghiografica. S-au observat insa ca o astfel de educatie “sub clopot de sticla” poate, cu vremea, sa-si arate un revers neplacut: contrastul dintre lumea în care traieste copilul si realitatea inconjuratoare se poate dovedi prea mare. Nimerind în mediul scolar sau al tovarasilor de joaca si reprezentand o oaie neagra printre copiii de varsta sa, copilul se va simti frustrat si se va revolta impotriva parintilor, apoi si impotriva Bisericii…Fără indoiala, merita sa-i familiarizam pe copii cu cele mai valoroase mostre ale artei lumesti, pentru a educa în ei gustul estetic. Despre folosul pe care il aduce sufletului aceasta arta intr-o anumita etapa de formare a personalitatii au vorbit staretii Optinei.Daca se pune problema ce carti sa citeasca micutul, este bine ca acestea sa nu fie numai carti de povesti. Cate comori sunt în poezia pentru maturi a secolului al XIX-lea, pe deplin accesibile receptarii si invatarii pe dinafara de catre copii ! Copilul sa fie familiarizat cu cadentele versului nostru clasic, sa invete a pricepe imaginile poetice. Si cate teme interesante pentru discutiile cu copiii nu ofera poezia !Fericiti sunt copiii din acele familii în care exista obiceiul ca toti sa se adune laolalta si sa citeasca felurite carti bune cu glas tare. Timpul pe care il pierd adultii cu aceasta indeletnicire este compensat de uriasul folos pe care ea il aduce copilului si intregii familii. Pentru aceste lecturi sunt potrivite numeroase productii ale literaturii clasice universale. De pilda, în Familia Imperiala (este vorba de familia tarului – n. tr.) erau alese, în vederea acestor lucrari colective, nu doar bucati din Sfanta Scriptura – se citea si din Dickens, si din Walter Scott, si din Turgheniev…Tablourile cu teme biblice si istorice, peisajele, tablourile de gen pot fi analizate impreuna cu copiii nu doar în galeriile de arta, ci si rasfoind albumele de arta. Iar principalul il constituie muzica clasica serioasa. Copilul trebuie deprins cu ea din primii ani de viata; astfel, ea va deveni mai tarziu cel mai bun antidot contra muzicii “pop” si “rock”. Adolescentii care frecventeaza salile de concert recepteaza orice “metale” cu mult calm, lasandu-se foarte putin atrasi de ele – cel mult în semn de protest, daca parintii exagereaza cu educatia “clasica”.As vrea sa-i sfatuiesc pe toti parintii sa-si dea copiii sa invete muzica de la o varsta frageda: fie sa cante la un instrument, fie sa cante intr-un cor. Coruri de copii exista acum pe langa multe scoli de duminica *. lar adevarata educatie muzicala, studiile facute în scoala de muzica, mai sunt utile si prin aceea ca ii

ocupa copilului mult timp, izbavindu-l de nelucrarea (trandavia) cea vatamatoare. Elevul scolii de muzica nu are timp de jocuri pe calculator: în afara de lectii si plimbari, trebuie sa mai mearga si “la muzica”, studiind suplimentar si acasa.Familiarizarea cu arta adevarata il face pe copil si mai selectiv cu privire la programele TV.* Din pacate, afirmatia aceasta este valabila doar pentru Rusia. (n. tr.)24) Totusi, ce este de facut cu televizorul si calculatorul ?…Vai, trebuie sa luam ca premiză acest fapt: televiziunea a intrat deja în viata copilului contemporan. A nu avea televizor în casa inseamna a fi prea diferit de norma general acceptata. Cat sunt de pregatiti pentru aceasta parintii ? Si inteleg ei oare ca în acest fel copiii lor se afla rupti de tovarasii lor de varsta ? Oare toti sunt în stare sa faca fata acestui fapt ? Sau calea aceasta este doar pentru cei mai stoici si curajosi parinti ?În orice caz insa, toti parintii trebuie sa se straduie a reduce “contactul” copilului cu televizorul la minimum (pentru pastrarea sanatatii fizice) si sa-l faca strict selectiv (pentru pastrarea sanatatii sufletesti).S-a observat ca insisi copiii prefera ca în loc sa se uite în mod pasiv la televizor sa se ocupe cu alte îndeletniciri interesante care consuma timp si energie atunci cand au la indemana asemenea indeletniciri. De aceea, parintii prescolarilor n-ar trebui sa-si precupeteasca fortele jucandu-se cu copiii lor.Mai tarziu, pe primul plan va trece o alta sarcina – selectarea judicioasa a emisiunilor TV. Aceasta preocupare – vizionarea programelor TV, luand în considerare prejudiciile aduse sanatatii copilului de catre iradiere, trebuie sa aiba un rost precis.Nu este nevoie de mari eforturi pentru a intinde mana si a da drumul la televizor. De ce insa face asta omul (adult sau copil) ? Iata ceea ce este important. Masinal, din obisnuinta ? Din lipsa de altceva ? Pentru a se “deconecta”, a uita de sine inaintea ecranului ? Spre a crea un fundal pentru alte preocupari ?… Nu, aceste motive nu pot fi considerate de catre parinti ca intemeiate si trebuie respinse ferm, folosindu-se autoritatea parinteasca.Dar nu exista oare emisiuni TV folositoare ? Nu exista emisiuni stiintifice care dezvolta intelectul, starnesc apetitul pentru cunoastere si gandire autonoma ?… Emisiunile de popularizare a stiintei, care se ocupa de istorie, de arta, de stiintele naturii, nu numai ca nu dauneaza adolescentului, ci ii aduc si un anumit folos. Acelasi lucru se poate spune si cu privire la unele filme artistice si, desigur, la emisiunile religioase ortodoxe care au aparut în ultimii ani. Parintii trebuie doar sa selecteze aceste emisiuni, si sa le selecteze cu rigurozitate.Astfel, intr-o familie ortodoxa, tatal deschide în seara zilei de duminica, impreuna cu fiica sa, programul TV pe saptamana urmatoare si, inarmandu-se cu o carioca, aleg impreuna emisiunile pe care le vor viziona. Daca ies prea multe, se face o selectie si mat stricta, avand ca baza o “limita” de timp determinata… Poate ca aceasta experienta li se potriveste si altora ?… Este foarte important ca televizorul sa fie deschis numai pentru a se viziona ceva anume, nu pentru a se pierde vremea în fata lui. Te uiti la ceva si inchizi imediat, fără a te lasa atras sa vizionezi si emisiunea urmatoare. Acesta este lucrul principal.Parintii intelepti stiu sa puna si televizorul în slujba familiei. Pentru ei, el nu mai este “domnul Televizor”, ci un umil ajutator. Imaginea vizuala este cea mai vie, cea care ramane cel mai usor în memorie. Limbajul

vizual al artei cinematografice penetreaza pana în sufletul copilului. De aceea, este important ce se rosteste prin acest “limbaj”.Putem doar adauga ca interdictia parinteasca (daca cel mic vrea foarte mult sa vada o anumita emisiune, iar parintii stiu ca aceasta nu se cuvine defel) trebuie sa fie motivata fie si prin cele spuse despre televizor în cartea noastra. În orice caz, sarcina parintilor este sa explice intr-un mod accesibil copilului necajit ca nimic nu este pentru suflet lipsit de urmari si sa-l ajute a distinge ceea ce este rau de ceea ce este bun.Nu trebuie sa fugim ingroziti nici de calculator. Aici pot fi facute aceleasi recomandari ca si în privinta televizorului: limitarea stricta a timpului consacrat folosirii calculatorului si o atitudine judicioasa. În secolul computerizarii generale, cand calculatoarele se afla chiar si în manastirile ortodoxe, a-l tine pe copil intr-o izolare artificiala fata de ele inseamna a complica pentru el viata “adulta” care ii sta în fata, studiile si, poate, activitatea profesionala. Oare merita sa-l retragem pe copil din scoala numai pentru ca acolo se deschide o clasa de informatica ?Asadar, pentru ca el, avand acces la “masina inteligenta”, sa nu se lase prins de patima jocurilor, au de jucat un rol si parintii, care sunt datori sa-i explice cu autoritate cum stau lucrurile: ca calculatorul nu este o jucarie, ci un instrument destinat activitatilor folositoare, si trebuie sa slujeasca la lucruri bune, nu spre vatamarea omului.25) Educarea sufletuluiAsadar, sa-l ajute pe copil a-si pastra sanatatea trupeasca si sufleteasca în lumea masinilor poate doar un sistem de aparare interioara. Construirea lui trebuie sa devina sarcina principala a parintilor contemporani care tin la binele copilului lor.Mat inainte de toate, datoria lor sfanta este sa-i dea o orientare corecta în viata. Astfel, nici un fel de teleeroi nu vor deveni idolii sai si impresiile vatamatoare din lumea cazuta nu vor putea sa se joace în voie cu sufletul lui.Pentru oamenii credinciosi, ortodocsi, singura orientare infailibila se intemeiaza pe poruncile lui Hristos. Numai bazandu-se pe acestea poate omul sa aprecieze în mod corect, duhovnicesc, tot ce se petrece cu el. Altminteri, acoperit de valurile propriilor patimi, nevazand în viata sa nici un sens mai inalt, el se ineaca în marea vietii, cufundandu-se din ce în ce mai mult în abisul pacatului.Copilul provenit dintr-o familie ortodoxa primeste o educatie crestina corecta si impresii bune, folositoare de suflet, în primul si în primul rand în Biserica. Aici exista momente cruciale: alegerea corecta si la momentui potrivit a unui duhovnic pentru copil, problema posturilor si multe altele. Sa ne oprim asupra catorva dintre ele.De pilda, cum sa facem interesanta si plina de bucurie viata copilului, fără a apela la televizor, jocuri electronice, “McDonald’s”-uri si altele ca acestea ? Cum sa o umplem de continut duhovnicesc, fără a lipsi copilul de jocurile si recreerile cuvenite lui ?…De parinti depinde sa arate copiilor (nu cu vorba, ci cu fapta) cum poti sa te bucuri de viata fiind ortodox. Trebuie ca micul scolar sa aiba ceva interesant de contrapus distractiilor tovarasilor sai de varsta, fără a invidia pe cei care au vazut toate filmele de “desene animate”. Este bine daca el, discutand cu camarazii sai despre felul în care a petrecut duminica, sa poata spune: “Iar noi am mers ieri undeva si am vazut ceva.” Acest ,,ceva” poate fi, de pilda, o manastire…

Pasind în adolescenta, copilul se ciocneste în mod inevitabil de tentatia vietii usoare si placute, “urmand patimilor”, asupra lui navaleste propaganda neinfranarii si dezmatului. De aceea, este bine daca sufletul lui a fost intarit din timp de imaginea unui alt mod de viata: acel despre care s-a spus: “Stramta e poarta si ingusta e calea ce duce la viata, si putini sunt cei care o afla pe ea.” (Matei 7, 14)Pentru copilul ortodox este foarte util sa cunoasca nu numai parohia sa si preotul sau, ci sa mearga si prin manastirile care renasc acum în orase si sate. Acest lucru nu numai ca ii va largi orizontul ci va favoriza si dezvoltarea sa duhovniceasca.Intrand pe portile manastirii, copilul trece un fel de granita. Lucrul acesta este vizibil mai ales în manastirile din orase: adineauri erai pe strada galagioasa, care-ti lasa impresia unui fel de haos, a unei nebunii colective si iata ca inaintea ta sta o alta lume, care traieste dupa alte legi: o icoana “sui generis” a Imparatiei Cerurilor. Ei bine, aratati-i copilului aceasta icoana. A-l duce pe copil în curtea manastirii, a-i explica mai inainte regulile de comportament din manastire, a-i arata monahii care slujesc si indeplinesc felurite ascultari, a-l duce la un ieromonah pentru a lua blagoslovenie – toate acestea se pot face inca din frageda pruncie a copilului. Pe drum, mama sau tatal ii poate povesti copilului ca monahii nu traiesc ca toata lumea, nu sunt din lume: ei au parasit lumea spre a sluji numai lui Dumnezeu.Copiii mai mari vor fi interesati de istoria manastirii; ei pot fi dusi în excursie. Stramosii nostri indrageau foarte mult aceasta modalitate evlavioasa de recreere familiala (dupa desertaciunea vietii de zi cu zi) pelerinajul la manastiri. Pentru copii, aceste pelerinaje reprezinta si niste calatorii atractive, cu pregatiri minutioase etc… Multi dintre ei isi aduc aminte de aceste pelerinaje pentru tot restui vietii. Desigur, dintr-o serie de motive, ele nu pot fi intreprinse des, dar cu atat mai serioasa si mat interesanta va fi pregatirea în vederea lor, cu atat mai profund se vor intipari ele în memoria copilului.În multe manastiri exista case de oaspeti fără plata, pentru pelerini, unde se poate ramane cateva zile si munci în folosul Sfantului locas. Adultii pot merge acolo insotiti de fiii adolescenti. Manastirile din orase au, indeobste, schituri în afara oraselor, gospodarii-anexe, unde ajutorul pelerinilor este primit cu bucurie.Manastirile ortodoxe, cu sfintele lor odoare, cu izvoarele facatoare de minuni, cu slavitul lor trecut istoric, sunt, de asemenea, un chip al adevaratei, viei Patrii.Manastirea este un loc unde se face simtita suflarea unei alte vieti. Acelasi lucru, desi intr-un mod putin diferit, poate fi simtit de copil si intr-un cimitir ortodox…Am vorbit, deja, despre faptul ca, gratie “culturii de consum”, în constiinta copilului se incuibeaza o conceptie despre viata si moarte foarte superficiala, complet straina de viziunea ortodoxa asupra lumii. Cum sa educi copilul, asa incat sa nu existe în el nici teroarea inaintea mortii, nici obisnuinta cu moartea pe care i-o insufla cele ce se vad în ziua de azi?Aici este de mare ajutor o indeletnicire evlavioasa si folositoare de suflet ca vizitarea cimitirului. Despre utilitatea vizitarii cimitirelor au scris Sfintii Parinti. Pedagogii ortodocsi contemporani impartasesc pe deplin aceasta parere si în ceea ce-i priveste pe copii: si pentru ei este folositor sa mearga la cimitir. Mai inainte de toate la mormintele celor apropiati.Aici este locul cel mai bun pentru a sta de vorba cu copilul despre moarte: printre morminte si cruci. Toate meditatiile asupra desertaciunii desfatarilor lumesti, care suna putin cam abstract în 

imprejurari obisnuite, sunt receptate altfel aici. În cimitir, unicitatea si irepetabilitatea fiecarei persoane umane, precum si pretui vietii daruite de Dumnezeu se fac simtite altfel.Este bine daca cei mici ajuta mamei sa curete mormintele celor apropiati, sa sadeasca flori de primavara, sa aprinda o lumanare inaintea crucii si – lucrul principal – daca se vor deprinde sa se roage pentru odihna sufletelor celor raposati, precum si a celorlaiti crestini ortodocsi inmormantati acolo.Exista un obicei eviavios – a merge în mod special pentru a te ruga la mormantul unui drept care inca nu a fost proslavit de Biserica, dar este cinstit de catre poporul credincios.În cimitir sta de fata viata vesnica. Este un loc care predispune în mod deosebit la convorbiri duhovnicesti. Aici se intaresc legaturile familiale, se reinnoada lantul vremurilor si generatiilor.Vorbind despre lecturile în familie, inca nu am vorbit despre ceea ce este esential: citirea Evangheliei copiilor. Acest obicei bun, fără de care este de neconceput o educatie crestina corecta, a existat dintotdeauna si exista si acum în multe familii ortodoxe.Parintii contemporani citesc Evanghelia copiilor – cel mai adesea atunci cand acestia sunt bolnavi ori inainte de culcare, atunci cand sufletul de copil este mai receptiv si este distras mai putin de preocuparile lumesti. Partea trupeasca a omului se smereste si se potoleste în timpul bolii; inainte de culcare, atunci cand copilul este deja intins în pat, desertaciunea din timpul zilei se retrage, iar copilul simte mai multa nevoie de contact cu mama sau cu tata.Experienta demonstreaza ca trebuie sa incepem a citi impreuna cu copiii, de la o varsta cat mai frageda, veritabilul text canonic al Noului Testament. Despre acest fapt scrie în cartea “Atunci cand copiii se imbolnavesc” preotul Alexie Craciov. “Uneori – spune el – parintii nu se hotarasc sa le citeasca celor mici Evanghelia pentru adulti, le citesc Mica Biblie. Deja de la varsta de sapte ani, sau chiar mai devreme, copilului i se poate citi textul canonic, pentru ca el sa se deprinda cu hrana duhovniceasca integrala. El nu trebuie hranit cu mancare artificiala, ci cu lapte de mama.”La aceeasi concluzie ajung, pe baza propriei experiente, multi parinti ortodocsi. Mama a doi baietei (A. Sarcolova, autoare a unor eseuri pedagogice publicate în 1996 în revista “Moscova”) ne impartaseste observatiile sale. Ea a fost uimita de profunda impresie pe care Cuvantul lui Dumnezeu cel “original”, nu adaptat – o produce asupra copiilor sai (de opt si cinci ani): ei recepteaza poruncile lui Dumnezeu, atunci cand li se citeste Evanghelia “adevarata”, “ca pe o chemare nemijiocita adresata lor”.Aceasta mama ii sfatuieste pe toti parintii: “Evanghelia (nu cea adaptata) poate fi citita în mod selectiv copilului, incepand de la varsta de patru ani. Daca aveti o buna cunoastere a Noului Testament, nu va va fi greu sa alegeti un fragment mic, anticipand prin citirea lui venirea unui mare praznic. Aceste citiri sunt extrem de importante, intrucat astfel incepe viata crestina constienta, care este nedespartita de Marea Carte.”Psihologii spun ca vremea de dinainte de somn, cand copilul este deja intins în pat, este cea mai propice pentru convorbiri “de taina”. Unii parinti, dupa o scurta lectura, incep sa discute cu copiii; s-a observat, de pilda, ca cei mici raspund cu placere atunci cand li se pun intrebari legate de cele citite, integrand în viata proprie ceea ce tocmai au auzit.26) Exemplul parintilorTrebuie oare sa mai adaugam ca a-l plasa pe copil, pe terenul ferm al poruncilor crestinesti este un lucru de care sunt în stare numai acei parinti care ei insisi se straduiesc sa traiasca potrivit acestor porunci ?…

Spiritului distructiv al epocii noastre parintii ii pot opune pacea si stabilitatea vietii în Biserica si în familie (mica biserica), asa incat copilul mic sa simta: “aici e bine”, iar devenind adult sa-si aminteasca: “acolo era bine”. Precum se stie, adevarurile de credinta nu se demonstreaza teoretic, ci se arata pe viu. Probabil ca unul din cele mai puternice antidoturi fata de impresiile vatamatoare venite de la lume este modelul unor oameni care traiesc “aici si acum”, dar în pofida legilor acestei lumi. Cel mai bine este atunci cand acesti oameni sunt parintii.Nu trebuie sa uitam ca cei mici sunt permanent cu ochii pe noi. Copiii observa si imita incontinuu. În ciuda aparentei lor superficialitati, ei observa tot: si felul în care ne purtam în biserica, si felul în care ne rugam acasa, si modul în care ne purtam cu oamenii sau felul în care ne exprimam despre ei, ce ne bucura si ce ne intristeaza.Cu cat inainteaza copilul mai mult în varsta, cu atat ne apreciaza mai critic, cu atat vede mai bine punctele în care vorbele si faptele noastre nu se potrivesc intre ele. El poate aprecia din ce în ce mai bine propriile noastre eforturi de a trai în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu.Iata o intrebare importanta: cum sa-i invatam pe copii sa se roage ? Cum sa facem ca rugaciunea sa nu devina pentru ei o obligatie plictisitoare, o “pravila” moarta, pe care trebuie s-o termine cat mai iute de citit? Multi parinti au inteles ca si aici exista un mijioc educativ de neinlocuit: exemplul propriu. Si au inceput sa se roage în prezenta copiilor, asa incat acestia sa vada si sa auda. Intrucat pe copilul mic nu-l faci sa stea locului si sa asculte – daca are posibilitatea sa se joace, parintii au gasit momentul convenabil: aceeasi vreme dinainte de culcare, cand copiii stau deja lungiti în pat. Multi copii adorm invaluiti de rugaciunea parintilor.Copiii ii privesc si asculta cu deosebita atentie pe adultii care se roaga, insusindu-si experienta de rugatori a acestora.Staretul schiarhimandrit Gavriil (din manastirea Spaso-Eleazarski) isi amintea cum mama sa il dojenea pentru pozne în copilarie, iar atunci cand poznele se repetau, se scula la rugaciune: “Ingenunchea – povesteste staretul – inaintea sfintelor icoane si incepea sa se planga de mine lui Dumnezeu, rugandu-se cu glas tare: Doamne, iata ca am cerut de la Tine fiu, dar el isi tot face de cap si nu ma asculta. Ce sa ma mat fac cu el ?… El o sa piara si o sa ma piarda si pe mine… Doamne, nu-l lasa, intelepteste-l, ca sa nu-si mai faca de cap… Si tot asa, se ruga cu voce tare, plangea. Iar eu stateam langa ea, potolit, ascultandu-i plangerile. Tare rusine mi-era, dar si mila de mama…“Mamico… Auzi, mamico !… N-am sa mai fac…” ii sopteam cu teama. Iar ea se tot ruga lui Dumnezeu pentru mine. Iarasi ii fagaduiam ca n-o sa mai fac si degraba incepeam sa ma rog si eu, impreuna cu mama…”As vrea sa adaug numai ca cei mici sunt foarte sensibili la nesinceritate: sa nu dea Dumnezeu ca sa bage de seama copilul ca mama se roaga “de ochii lui”, “demonstrativ” ! Urmarea va fi scepticismul si chiar inrairea sa; telul unei astfel de rugaciuni cu voce tare trebuie sa fie doar rugaciunea în sine.27) ÎncheiereUn oarecare om în varsta si-a amintit toata viata, pana la adanci batraneti, cum parintii lui, pregatindu-l de culcare, puneau pe masa o iconita, cu o candela aprinsa dinaintea ei, ca sa-l apere pe copil impotriva fricii de noapte: si cata bucurie si liniste avea, adormind, de la privelistea icoanei luminate de candela.

Cateva astfel de amintiri au, fără indoiala, o actiune binefacatoare asupra sufletului, aparandu-l la vreme de ispita. Iar în zilele noastre, copiii au mare nevoie de impresii benefice, folositoare de suflet, pentru ca lumea contemporana literalmente copleseste sufletele copiilor cu impresii terifiante si care indeamna la pacat.De parinti depinde ca impresiile benefice sa atarne mai greu. Amintirea pelerinajelor la manastiri, a plimbarilor facute seara impreuna cu tata, a felului în care mama se ruga la capataiul sau, pot reprezenta pentru adolescent si adult echivalentui acelei candele, izgonind intunericul pacatului.A ocroti sufletul copilului de inrauririle vatamatoare ale acestei lumi nu este un lucru chiar imposibil. Mai inainte de toate, copilul botezat are aparatori chiar mai puternici decat parintii sai: Ingerul pazitor, Sfantul al carui nume il poarta. Si Domnul Insusi, precum este scris, “pazeste pruncii”. Nici Maica Domnului nu-i paraseste. Trebuie numai ca micutul sa isi aduca aminte de Aparatorii sai Ceresti si sa se roage lor. De aceea este atat de important sa-i invatam pe copil sa se roage – nu sa “prociteasca” dimineata si seara o adunatura de cuvinte al caror inteles ii scapa, ci sa se roage cu adevarat lui Dumnezeu, adica sa stea de vorba cu El, sa ceara ajutorul si ocrotirea Lui.Exista o povestire a scriitorului crestin contemporan A. Dobrovolski, numita “Kremlin”, în care este vorba despre doi baietei, doi frati care s-au ratacit pe aglomeratele strazi ale Moscovei si s-au indepartat din ce în ce mai mult de casa. Ei au fost izbaviti printr-o minune dumnezeiasca – a fost ascultata rugaciunea unuia din copii, care si-a amintit povata bunicii: “Sasa, daca te imbolnavesti, sau daca ratacesti ceva, daca tu insuti te ratacesti sau te sperii roaga-te lui Dumnezeu, si Dumnezeu iti va ajuta.” Si iata, amintindu-si aceste cuvinte, copilul speriat mergea pe strada, tinandu-si fratele de mana, si se ruga necontenit: “Doamne, ajuta-ma ! Doamne, du-ma acasa !” Si rugaciunea fierbinte a copilului a fost ascultata: Domnul le-a trimis baietilor o calauza – o sfanta necunoscuta în chip de monahie batrana, care le-a aratat drumul…Atunci cand ii explicam copilului felul în care lumea cazuta actioneaza asupra sufletului sau, felul în care demonii “vorbesc” cu sufletul prin ganduri si de unde vin gandurile, merita, probabil, sa-i spunem ca nici macar marii nevoitori nu s-au putut impotrivi acestor atacuri ale demonilor cu propriile puteri, ci ei, vazandu-si neputinta, stiau ca “ceea ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 27); se rugau lui Dumnezeu si El ii apara. Toata sarcina lor era sa ia aminte la sine si sa se roage. Aceasta este o lectie si pentru noi. Si pentru copiii nostri, care în ceasul cel greu al ispitei se pot ruga lui Dumnezeu si primi ajutor grabnic.Parintii contemporani nu au posibilitatea de a-si inchide copilul intr-un “turn de fildes”, ca astfel sa-l izoleze complet de influentele vatamatoare de suflet ale lumii. Acest lucru ar fi, de altfel, o manifestare destul de nechibzuita a dragostei parintesti. Dragostea cu dreapta-socoteala este smerita si stie ca nu toate stau în puterea ei. În schimb, “ceea ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu”. De aceea, datoria fundamentala a parintilor crestini din toate timpurile ramane rugaciunea pentru copii. Tot aceasta constitute baza intregului proces de educatie în familie.Pr. Alexandru

Impactul negativ al desenelor animate, al jucăriilor/ eroilor la modă și al televizorului asupra copiilor – StudiiDincolo de conţinutul nepotrivit, desenele au impact negativ pentru că reprezintă o activitate pasivă, în care copilul stă pironit câteva ore în faţa ecranului, fără să facă nimic. În copilărie învăţarea este strâns legată de mişcare şi de implicare activă. Copilul are nevoie să exploreze lumea, să testeze, să încerce, să se mişte. Privitul la televizor însă nu îi oferă deloc această şansă. În loc să îşi folosească energia într-un mod constructiv, micuţul care se uită la televizor o acumulează şi o transformă într-o stare de agitaţie difuză şi neastâmpăr. Privitul la televizor pur şi simplu nu este compatibil cu dezvoltarea intelectuală a acestuia.”

Un alt efect negativ pe care îl poate avea este oatitudine pasivă, de acceptare necondiţionată a tuturor lucrurilor pe care le vedem la televizor. Pentru că imaginile trec cu repeziciune pe ecran şi pentru că mereu se întâmplă ceva nou, copiii nu apucă să reflecteze asupra lucrurilor pe care le văd. Ei le asimilează fără să se gândească mult la ele. Tot ce se întâmplă în desene este preluat ca atare şi nu trece prin filtrul critic, pentru că acest filtru nu are când să se activeze.

… Copiii nu se mai adună cu părinţii în jurul mesei sau a locului de joacă, ci în faţa televizorului. În loc să fie un accesoriu, televizorul este în multe familii centrul casei, în jurul căruia se întâmplă toate activităţile în familie. Mulţi copii nu relaţionează cu părinţii decât în faţa televizorului, iar această relaţionare este de fapt improprie (ei nu vorbesc, doar se uită în aceeaşi direcţie). Pe termen lung, acest tip de interacţiune dintre părinţi şi copii duce la alienare şi înstrăinare.

Multe desene animate prezinta scene de violenta sau pericol, bine invaluite intr-un noian de actiuni, pentru a nu atrage in mod explicit atentia. Nu mica mi-a fost mirarea cand, chiar in cadrul unui desen Dinsey considerat a face parte din categoria “lipsita de probleme” am auzit insulte de genul “idiot”, iar zilele trecute stupoarea mea a atins pragul maxim cand intr-un desen difuzat de Cartoon Network am remarcat un personaj care comitea nici mai mult nici mai putin decat ... o sinucidere (de fapt si intr-un episod cu Tom si Jerry – cel cu ratusca care se considera urata). Nu stiu cat de mult intelege un copil acest concept, insa nu este deloc in regula sa li se prezinte asemenea lucruri. Mai ales cand se stie foarte bine gradul in care pot fi influentati cei mici.

Aspecte importante

Principala scena problematica pentru copii este, desigur, reprezentata de violenta explicita, mai exact cand se “bat ca chiorii” sau chiar se omoara. In lipsa unor lectii de viata adecvate pentru a contrabalansa aceste efecte, cei mici pot dezvolta un comportament agresiv si se pot angaja in acte violente, fara a intelege ca lumea reala presupune mult mai multe consecinte decat cea virtuala. Televiziunea incepe sa joace un rol tot mai important in categoria de varsta 3-6 ani, iar micii telespectatori nu doar inteleg ce vad, ci doresc si informatii suplimentare; multi parinti nici nu constientizeaza gravitatea situatiei.

Iata si cateva exemple la indemana: testoasele Ninja care se bat cu “dusmanii” lor sau distrug totul in cale, rezultand fete lovite, maini si picioare rupte si cladiri dezafectate. Tom si Jerry este un alt caz in care violenta joaca un rol important, doar stiti bine ca se fugaresc si se agreseaza continuu, ca si Wile E.Coyote si Road Runner. In toate cazurile cineva sfarseste lovit, si chiar rau, fie ca este vorba de un pian cazut in cap, de arme, expolizibil, toate aceste scene transmit mesaje subliminale dar si directe catre mintile copiilor care ajung sa accepte violenta ca pe ceva normal. Trebuie subliniat faptul ca un nou tip de desene animate incadrate drept Anime (Dragon Ball Z, Digimon si Pokemon) sunt considerate cele mai violente; contin acelasi nivel ca si jocurile video asociate.

Doamna Raluca Mosora (Vasiliu) – consilier psihologic si psiholog clinician, absolventa de Master de Consiliere Educationala si de Master in Programare Neuro-Lingvisticawww.psihologpentrucopii.ro subliniaza: 

„Cand ne gandim la impactul negativ pe care il au desenele animate, trebuie sa luam in considerare doua aspecte: in primul rand continutul desenelor animate si in al doilea randactivitatea de a privi la televizor, in sine.In ceea ce priveste continutul desenelor animate, cu siguranta ca el depinde foarte mult de tipul de desene la care se uita copilul. Exista desene animate cu continut violent la fel cum exista desene pasnice, care incurajeaza blandetea, de exemplu. Exista desene in care personajele sunt obraznice, “smechere”, cum spunea un copil, la fel cum sunt unele desene educative. Nu putem include toate desenele in aceeasi categorie. Asadar, sa ne gandim putin care sunt desenele animate periculoase din punct de vedere al continutului pentru copil.

In primul rand sunt desenele animate cu continut violent. Chiar daca super-eroii salveaza omenirea, totusi ei apeleaza la violenta pentru a o face: impusca rau-facatori, arunca cu bombe, lovesc, distrug. Actele de violenta din desenele animate instiga la violenta, copiii care se uita la desene animate violente devin mai violenti (nu o spun eu, ci cercetarile de specialitate pe aceasta tema). Copilul care este expus frecvent la continuturi violente considera agresivitatea ca pe ceva normal, o solutie la indemana. Asa cum eroii buni folosesc agresivitatea pentru a-si atinge scopul, asa si el va crede ca uneori a

fi violent este cea mai buna solutie. De cele mai multe ori eroul pozitiv care foloseste agresiunea nu suporta nicio consecinta negativa pentru ea. Dimpotriva, el este recompensat si apreciat de ceilalti. In acest caz si copilul considera ca este in regula sa fie agresiv atata timp cat o face in numele unei cauze bune (poate de aici si credinta ca, atata timp cat are un motiv, este justificat sa fie agresiv cu ceilalti).  In al doilea rand sunt desenele animate care ii sperie pe copii. Copiii nu reusesc sa faca prea bine diferenta intre realitate si ceea ce vad la televizor. Ei cred ca personajele si intamplarile din desene exista si in realitate. Oricat ni se pare de simpatic Scooby Doo, aventurile lui i-au speriat pe o gramada de copii. Fantomele si creaturile din desene continua sa le dea cosmaruri multor copii, chiar daca parintii le explica ca acestea nu exista in realitate. In al treilea rand sunt desenele animate greu de inteles pentru copii, care prezinta un mesaj incoerent, dificil. Sunt genul de desene animate in care se vehiculeaza cuvinte precum portal, univers paralel, monstri spatiali, xiaolin samd. Personajele sunt niste ciudatenii, imaginile de fundal nu au nici o legatura cu realitatea, actiunea este sacadata, cadrele se schimba prea repede. Aceste desene induc o stare de alerta difuza si nu transmit de fapt nici un mesaj coerent si util pentru copil. 

Dar, dincolo de continutul nepotrivit, desenele au impact negativ pentru ca reprezinta oactivitate pasiva, in care copilul sta pironit cateva ore in fata ecranului, fara sa faca nimic. In copilarie, invatarea este strans legata de miscare si de implicare activa. Copilul are nevoie sa exploreze lumea, sa testeze, sa incerce, sa se miste. Privitul la televizor insa nu ii ofera deloc aceasta sansa. In loc sa isi foloseasca energia intr-un mod constructiv, micutul care se uita la televizor o acumuleaza si o transforma intr-o stare de agitatie difuza si neastampar. Privitul la televizor pur si simplu nu este compatibil cu dezvoltarea intelectuala a acestuia.”

Efecte negative ale desenelor

Copiii care vizioneaza emisiuni in care violenta este realist prezentata, repetata frecvent si lipsita de consecinte vor imita cel mai probabil ce vad. Expertii de la Academia Americana a Pediatrilor considera ca acei copii care vizioneaza desene pline de violenta tind sa fienervosi, agresivi si neascultatori, dar si lipsiti de rabdare. Iata si principalele efecte asupra celor mici:

– devin insensibili la durerile si suferintele celorlalti– nu resimt disconfort ca urmare a violentei din jur in viata reala– sunt predispusi reactiilor agresive si comportamentului violent.

Desi multe persoane nu cunosc acest lucru, sunt implicate si probleme de sanatate de tipul convulsiilor (colaps, tulburari temporare ale modului de functionare al creierului si chiar pierderea constiintei). Astfel, in Japonia in anul 1997, 653 de copii au fost spitalizati pentrucrize epileptice si s-a aflat ca cauza a constat intr-un episod din renumitul desen animatPokemon (in care apareau lumini rosii si albastre); acesta a fost interzis de guvern si nu a fost nicioadata difuzat. De asemenea, in cazurile de vizionare prelungita, nu este afectata doar vederea, ci apar si probleme asociate curbarii coloanei vertebrale; lipsa de activitate fizica creeaza probleme cu greutatea (obezitate) conform Asociatiei Americane Medicale,deoarece consuma deseori si mancare de tip junk food in acest timp (si nu depun efort fizic pentru a creste nivelul de ardere a caloriilor si metabolismul).

In plus, multi experti considera ca este influentat in mod negativ si limbajul copiilor cu varsta pana 3 ani deoarece urmaritul desenelor constituie o activitate pasiva in care nu exista niciun fel de interactiune benefica dezvoltarii limbajului(conform Comstock 1991); astfel este rapit un timp de calitate destinat altor activitati (aptitudini de creativitate, motrice, sociale, de vorbire-se dezvolta prin joaca, explorare si conversatie). Se amorteste astfel mintea copilului, impiedicandu-l sa exercite initiative, sa fie provocat intelectual, sa gandeasca analitic si sa-si foloseasca imaginatia; cei mici intampina probleme in ajustarea de la invatarea vizuala la cea aurala (invatare prin ascultare), in consecinta prezentand si o atentie limitata. Tot in acelasi sens, copiii care urmaresc programe televizate in exces tind sa lucreze mai putin la teme; iar cand le efectueaza cu un televizor in fundal, retin mai putine informatii. Daca sunt privati de odihna din cauza televizorului, vor fi mai putin alerti ziua, aparand rezultate scolare reduse.

Nu in ultimul rand, copiii se identifica cu personajele care devin modele. Acestea dispun fie de un comportament agresiv, fie au puteri supranaturale (zboara, arunca cu panza de paianjen din mana, sar de pe o cadire pe alta, arunca fulgere, alearga mai repede ca vantul, cad de la inaltime si nu patesc nimic, se lupta cu 15 infractori deodata s.a), deci e vorba de o identificare neadevata. In lipsa supravegherii parentale (explicarii diferentei intre realitate si fictiune), copiii pot folosi desenele animate drept un inlocuitor pentru viata reala, din nou un pericol pentru dezvoltarea psihologica armonioasa.

Doamna Raluca Mosora (Vasiliu) – consilier psihologic si psiholog clinician, absolventa de Master de Consiliere Educationala si de Master in Programare Neuro-Lingvistica www.psihologpentrucopii.ro completeaza: 

„Din pacate, efectele negative pe termen lung asupra privitului la desene pot fi destul de semnificative. Cred ca cel mai grav se refera la stilul de viata sedentar cu care il obisnuim pe copilul nostru. Un copil care nu este obisnuit sa se miste, care nu exploreaza, care sta nemiscat ore in sir la varsta la care ar trebui sa fie mereu activ are sanse mari sa se transforme intr-un adult sedentar si din aceasta cauza sa aiba probleme de sanatate. 

Un alt efect negativ pe care il poate avea este o atitudine pasiva, de acceptare neconditionata a tuturor lucrurilor pe care le vedem la televizor. Pentru ca imaginile trec cu repeziciune pe ecran si pentru ca mereu se intampla ceva nou, copiii nu apuca sa reflecteze asupra lucrurilor pe care le vad. Ei le asimileaza fara sa se gandeasca mult la ele. Tot ce se intampla in desene este preluat ca atare si nu trece prin filtrul critic, pentru ca acest filtru nu are cand sa se activeze. Pentru a intelege ceva in profunzime este necesar sa ne oprim si sa ne gandim, sa il intoarcem pe toate fetele, ori privitul la desene pur si simplu nu este o experienta care ne ajuta sa facem asta. 

Nu in ultimul rand, este pacat ca de multe ori privitul la televizor devine principala interactiune dintre parinti si copii. Copiii nu se mai aduna cu parintii in jurul mesei sau a locului de joaca, ci in fata televizorului. In loc sa fie un accesoriu, televizorul este in multe familii  centrul casei, in jurul caruia se intampla toate activitatile in familie. Multi copii nu relationeaza cu parintii decat in fata televizorului, iar aceasta relationare este de fapt improprie (ei nu vorbesc, doar se uita in aceeasi

directie). Pe termen lung, acest tip de interactiune dintre parinti si copii duce la alienare si instrainare. 

In concluzie, consider ca privitul la desene animate nu ar trebui sa fie o activitate centrala in viata copilului, ci doar o forma marginala de distractie sau de relaxare. Si, pentru ca nu dorim sa crestem copii dependenti de desene animate si nici persoane hipnotizate de micul ecran, trebuie sa ne asiguram ca le oferim copiilor doar desene potrivite si doar o perioada limitata de timp.” 

Studii

Primul studiu de mentionat in acest sens a fost realizat cercetatorii Universitatii din Iowacare au constatat faptul ca emisiunile animate destinate tinerilor contin deseori mai multa brutalitate decat programele destinate audientei generale. 

Conform Macbeth, 1996 copiii care au urmarit desene si programe Tv in timpul perioadei prescolare au prezentat aptitudini de citire mai slabe si, de asemenea, au fost mai putin interesati sa citeasca carti sau alte medii imprimate (Wright&Huston, 1995). De asemenea, profesorii au remarcat o obsesie a copiilor legata de personajele animate; acestea sunt incluse in povesti, desene si transformate in modele. Intr-o ancheta ce a implicat cadre didactice, acestea au consimtit (88%) asupra desenelor animate cum sunt Power Rangers considerate a reprezenta o influenta negativa asupra elevilor care au devenit mai violenti si au exclus fetele din jocurile lor.

Conform expertului in vorbire si limbaj Sally Ward, 20 ani de cercetare demonstreaza ca acei copii bombardati cu zgomot TV in case au probleme de focalizare a atentei (cand exista un sunet de fundal). In acelasi sens, intampina dificultati in canalizarea atentiei pe profesori, fiind obisnuiti cu stimularea derulata rapid de la TV. 

Un studiu pe termen lung condus de Studiul Cohort Millennium publicat in 2013 a identificat faptul ca acei copii care au urmarit mai mult de 3 ore pe zi de tv, video, dvd-uri (concluziile nu se aplica celor care au jucat jocuri video) au prezentat risc mai mare de probleme comportamentale, simptome emotionale si de relationare pana la varsta de 7 ani. In acelasi sens, in urma unui studiu s-a observat o legatura intre gradul de agresivitate si programele tv vizionate pana la 8 ani (prezic comportamentul la maturitate).

Cercetatorii de la Universitatea Sidney au raportat o legatura intre durata totala de timp in fata ecranului si grosimea arterei retinale (din ochi) la copii, fiind vorba de o ingustare a acesteia ce indica risc de boli cardiace.

Din punct de vedere al privarii de efort fizic, conform Universitatii din Montreal, suntpredispusi obezitatii, dar si unei conditii fizice precare. 

Alte efecte negative ale desenelor violente constau in anxietate crescuta, comportamente antisociale, dar si cosmaruri in care apar personaje animate (Chandler). In ce priveste somnul, copiii care vizioneaza desene de tip Scooby Doo sunt mai predispusi tulburarilor de somn decat cei care urmaresc de exemplu Curiosul George; in acest sens cercetatorii de la Universitatea Washington au analizat peste 500 familii cu copii 3-5 ani. Jumatate dintre ele nu au mai urmarit desene violente, ulterior fiind analizati la interval de 6, 12 si 18 luni si au dormit mult mai bine. Interesant de subliniat este faptul ca adultii de multe ori nu constientizeaa violenta, parandu-le mai degraba amuzanta. Copiii sunt insa mai concreti, mai literali si vad asadar violenta comica drept potential inspaimantatoare, inducatoare de anxietate.

Nu in ultimul rand, fiecare ora in plus de urmarit al televizorului de la varsta de 2 ani si jumatate este asociata cu agresivitatea in colectivitate si bravura fizica in gradinita, conform profesorului Linda Pagani de la Universitatea din Montreal si Spitalul de Copii Sainte-Justine.

De retinut 

In medie, copiii americani vizioneaza 32 acte de violenta pe ora, aceasta statistica crescand considerabil in comparatie cu acum 20 ani cand era doar 12 acte pe ora (Krieg). La un calcul simplu, un copil va fi vizionat intre 8000-10000 scene violente inainte de a termina scoala primara (Weiss). In timp ce adultii pot urmari violenta si intelege ca nu este reala, copiii intampina dificultati in diferentierea intre ce este real si ceea ce doar pare a fi real.

Programele televizate expun mai mult sau mai putin direct copilul unor influente negative, aratand violenta, alcool, chiar abuz de droguri si sex intr-un mod pozitiv, iar mintea sa este ca un lut, formandu-si impresii timpurii asupra a ceea ce vede; acest impresii determina in mare masura modul cum vede lumea, afectandu-i cresterea. Invata faptul ca agresivitatea constituie un mod de a rezolva conflictele (Benham), fiind extrem de reala zicala ca violenta naste violenta(Krieg). In plus, copiii tind sa imite si alte comportamente daunatoare cum sunt raspanditul zvonurilor, barfa si rostogolitul ochilor peste cap.

Ce putem face pentru a reduce impactul negativ al desenelor si a le folosi pe acestea in contextul unui mediu sanatos copiilor? In primul rand, este necesar un echilibru al activitatilor, inclusiv al timpului petrecut in fata televizorului. Apoi, parintii trebuie sa controleze si limiteze timpul acesta la maxim 1 ora pe zi, dar si sa explice faptul ca personajele nu sunt de fapt ranite, insa in viata reala ar suferi leziuni grave sau chiar ar muri. Cu toate ca de multe ori pentru a-si putea desfasura treburile casnice, copiii sunt lasati un timp nelimitat in fata televizorului, acesta nu poate substitui activitatile normale adecvate varstei. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca un comportament violent nu este cea mai buna solutie pentru a rezolva un conflict. Ar fi de ajutor si impunerea unei limite de varstacareia ii este adresat programul respectiv (insa doar in tari straine se intampla in prezent acest lucru), iar canalele tv ar trebui sa dispuna de echipe profesioniste care sa evalueze scenele care pot fi sau care nu pot fi expuse la televizor. Sub nicio forma copiii nu ar trebui sa urmareasca desene animate al caror continut nu-l pot intelege; in schimb exista variante cu un impact pozitiv care, cel mai indicat, pot fi urmarite si explicate alaturi de adulti. Faptul ca se prezinta ca desene animate nu inseamna ca pot fi si vizionate fara probleme.

Doamna Raluca Mosora (Vasiliu) – consilier psihologic

„Cred ca cel mai important este ca parintii sa controleze continutul desenelor animate la care se uita copilul lor. Pe langa faptul ca desenele nu ar trebui sa fie violente, infricosatoare sau prea abstracte, ele ar trebui sa se potriveasca cu copilul. Un desen potrivit este usor de inteles, are o actiune usor de urmarit, este captivant. Are personaje cu care copilul se poate identifica si care ii pot fi modele. Cele mai bune desene sunt cele care il invata pe acesta cum sa faca fata provocarilor de zi cu zi. Desenele amuzante, care trateaza cu umor situatiile dificile, sunt de asemenea potrivite. 

Apoi, este important ca parintii sa monitorizeze atent timpul pe care il petrece copilul la televizor. Din pacate, multi parinti isi uita copiii in fata desenelor pentru ca acestia stau cuminti si ei isi pot termina treburile. Insa, cu cat un copil sta mai mult la desene, cu atat are mai putin timp pentru joaca si pentru a relationa cu ceilalti. Chiar daca micutul renunta cu drag la joaca pentru cateva episoade de desene in plus, parintii sunt cei care trebuie sa preia responsabilitatea si sa limiteze timpul. 

De multe ori parintii stiu ca micutul se uita prea mult la televizor, insa nu reusesc sa il smulga pe acesta din fata lui decat cu proteste si lacrimi. Iata de ce multi ajung sa il lase pe copil ore in sir in fata desenelor, ca sa nu treaca prin momentele de tensiune de la stingere. Acestor parinti le-as recomanda sa stabileasca impreuna cu copilul de la inceput cat se va uita la televizor si, cand se apropie ora de inchidere a desenelor, sa il anunte ca timpul a expirat (mai ai 5 minute si inchidem). Chiar daca micutul protesteaza, parintii trebuie sa se mentina pe pozitii. Altfel, ei risca sa prelungeasca foarte mult protestele de la ora inchiderii desenelor.”Copiii au adesea probleme de comportament care, dacă nu sunt gestionate cum trebuie de adulţi, se pot acutiza şi devin mult mai greu de îndepărtat. Îngrijorător este că agresivitatea apare la vârste foarte fragede când cei mici încep să imite ceea ce văd. Orice părinte ar trebui să ştie că desenele animate cu roboţi şi monştri înarmaţi pun o amprentă puternică pe dezvoltarea psihică a copiilor şi pot duce până la adevărate tragedii.

Copiii învaţă prin imitaţie. Învăţarea prin model este genul de învăţare cel mai frecvent întâlnită la pitici. Genul de informaţie la care este expus copilul este relevantă pentru că, în prima fază, el o ia complet brută. Nu o poate distinge, nu o retuşează, n-o modifică, o ia aşa.

De-a lungul timpul, câteva cazuri au îngrozit opinia publică trăgând un puternic semnal de alarma asupra agresivităţii excesive pe care desenele animate o promovează.

În august 2008, un copil de numai opt ani din Bacău a murit după ce s-a spânzurat din greşeală. Băieţelul încerca să îl imite pe eroul său preferat de desene animate, Spiderman, însă funia i s-a înfăşurat în jurul gâtului, lăsându-l fără aer.

În septembrie 2007, o fată de 14 ani din Timiş s-a spânzurat în podul casei în care locuia, crezând că va fi salvată de un cal alb, zburător. Fata ar fi vrut astfel să imite un personaj din desenul animat pe care îl urmărea.

Şi în afara graniţelor au fost înregistrate cazuri cutremurătoare. Spre exemplu, în Marea Britanie, un copil de nici 2 ani, fascinat de personajul Buzz Lightyear din “Toy Story”, s-a aruncat pe fereastră de la etajul unual clădirii în care locuia, aflată la o înălţime de 6 metri, fiind sigur că poate zbura precum personajul său preferat.

Tot în Marea Britanie, în 2008, o fetiţă de patru ani s-a spânzurat după ce a încercat să copieze o figură din desenele animate preferate. Micuta Paige urmărise o scenă în care un personaj înota cu o franghie în jurul gâtului.

„Desenele animate induc o agresivitate copilului. Ei la vârsta asta trăiesc în lumea desenului, a basmului şi atunci preiau modele de acolo. Am văzut în comportamentul lor ce se întâmpla şi noi rugăm părinţii să vegheze asupra copiilor, să le selecteze programul, să urmărească ce desene văd ei la televizor. Dacă zi de zi un copil este lăsat să vadă ore în şir desene animate cu persoanaje hidoase, agresive, imaginile ramân stocate în creierul copilului şi nu ştii în ce moment al vieţii lui răbufnesc aceste lucruri. Avem copii care, văzând acasă aceste desene, au tendinţa de a-şi bate colegii”, a declarat pentru RomaniaTV.net Luci Petcu, educatoare la o grădiniţă din Ploieşti.

De asemenea, cadrul didactic mărturiseşte că a avut parte şi de incidente neplăcute cu cei mici. „Am avut un copil care la 4 ani când a fost adus la grădiniţă trăia în lumea desenelor animate. La un moment dat a luat un scaun şi a vrut să lovească un coleg în cap pentru că aşa văzuse în desene”, mai spune educatoarea.

Părinţii trebuie să pună limite

Studiile arată că în momentul în care un copil este expus unui desen în care lucrurile se întâmplă foarte repede, în care există multe acţiuni, copilul este hiperstimulat. Atenţia lui este foarte stimulată şi el este pus în alertă. El se aşteaptă ca în viaţa lui de zi cu zi lucrurile să se întâmple la fel. El se agită pentru că el

crede că realitatea din jurul lui se va schimba. Pentru asta, copilul este pedepsit, primeşte tot felul de reproşuri, de reguli.

Psihologul Alina Plăişeanu spune că este indicat ca părintele să-i selecteze copilului programele de desene animate. Părintele este cel care hotăreşte unde este limita.

„Eu le spun părinţilor să pună limite, să stabilească foarte clar cât au voie, când au voie, ce au voie să facă copiii lor. Să explice copiilor de ce şi să existe întotdeauna o consecinţă pozitivă a respectării regulilor. Copiii mici chiar dacă nu înţeleg intelectual tot ceea ce li se explică, ei înţeleg starea pe care părintele o transmite. Depinde foarte mult ce i se explică. Chiar dacă cel mic se uită la un moment dat, inevitabil, la desene animate agresive este important ca un părinte să fie acolo şi după să îi explice şi să-l ajute să-şi consume energia“, a declarat psihologul pentru RomaniaTV.net.

Părinţii cred că desenele animate şi cărţile pentru copii îi ajută pe cei mici să se dezvolte şi să înveţe. Psihologii le atrag însă atenţia că este foarte important ce fel de desene vede copilul, pentru că unele le pot face chiar rău, influenţând negativ procesul de învăţare.

„Părinţii se gândesc că şi copiilor le plac acele desene şi cred că fac bine. Ei vor să faca o bucurie copiilor. Viaţa nu o să fie presărată numai de lucruri bune. Este în regulă ca cel mic să mai şi plângă. Frustrarea face parte din viaţă şi se va mai întâlni cu ea de nenumărate ori. Tu trebuie să stai cu el până se linişteşte, nu trebuie să cedezi în faţa lui. Problema este că părinţilor le este greu să facă faţă supărării sau cerinţelor copiilor. Li se pare straniu că cel mic este trist. Greşit, este în regulă. Copilul poate avea parte şi de tristeţe”, a completat Alina Plăişeanu.

Mii de scene de violenţă pe canalele de desene animate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a făcut un studiu în 2006 privindviolenţa în desenele animate şi a constatat că în doua săptămâni pe Cartoon Network, Jetix si Minimax s-au inregistrat 7.581 de scene de violenta, dintre care 4.908 de scene de violenta fizica (65%) si 2673 de scene de violenta verbala (35%).

La nivelul canalelor analizate scenele de violenta s-au distribuit astfel:

3.285 de scene de violenta (43%) la Cartoon Network

2.130 de scene de violenta (28%) la Jetix

2.166 de scene de violenta (29%) la Minimax.

In ceea ce priveste violenta fizica, aceasta s-a regasit in:

2.031 de scene de violenta fizica (41%) la Cartoon Network

1.235 de scene de violenta fizica (26%) la Jetix

1.642 de scene de violenta fizica (33%) la Minimax.

Violenta verbala a insumat:

1.254 de scene de violenta verbala (47%) la Cartoon Network

895 de scene de violenta verbala (33%) la Jetix

524 de scene de violenta verbala (20%) la Minimax

Din totalul scenelor de violenta fizica înregistrat în perioada prezentei analize, formele de manifestare cele mai frecventa au fost: loviturile, exploziile, bataile si accidentele. Cartoon Network a excelat prin lovituri, explozii, rănire cu obiecte, bătăi; la Jetix au abundat exploziile, loviturile si bataile, iar la Minimax s-a inregistrat cel mai mare numar de accidente.

Violenta verbala a fost reprezentata, in primul rând de manifestari verbale stridente (ridicare de ton, tipete), injurii si expresii de argou. La Cartoon Network cea mai mare frecventa au avut-o injuriile, expresiile de argou dar si stridentele verbale sonore; acestea din urma au atins cotele cele mai inalte la Jetix (532 de scene cu ridicare de ton, tipete). La Minimax s-au regasit in proportii semnificative pe lânga expresiile de argou, si stridentele verbale sonore.

Potrivit CNA, dintre canalele analizate, Cartoon Network prezinta un număr mai mare de scene de violenta decât celelalte doua canale, atât ca violenta fizica, dar si ca violenta verbala.

In privinta canalelor Jetix si Minimax datele indica pentru perioada de analiza un volum mai mare de violenta verbala la Jetix, in timp ce la Minimax predomina violenta fizica.

Copiii între frică și ispită

In acest capitol sunt mai multe sfaturi si avertismente adresate parintilor care vor sa-si educe copii sanatosi din punct de vedere spiritual. Numai o personalitate sanatoasa moral se poate impotrivi agresiunii societatii contemporane: „Fumeaza, nu sunt tari!”, „Bea, este scump!”… „Omoara, sunt straini, nu sunt ai nostri!”

De aceea, avand in fata dilema educationala: „sa-l cresc cinstit sau bogat si de succes?”, multi parinti, satui de macabrul televiziunilor si de foamea spirituala, cauta pentru copilul lor o soarta mai buna, o cale dreapta si o orientare corecta.

In vacuumul spiritual, umplut de permisivitatea absoluta si uneori chiar de indracire, te poti sprijini doar pe o spiritualitate autentica si pe setea de Lumina. Nu trebuie sa permitem ca fiul sau fiica noastra sa creasca singur, ca o buruiana pe marginea drumului, fara sa inteleaga unde este Dumnezeu si unde este intunericul, unde este binele si unde este raul.Altfel, el va creste devenind „buruiana” pentru batranetile parintilor. De aceea, intai de toate, sa ne concentram in misiunea noastra de a nu permite pacatului sa intre in copiii nostri si, ferindu-i de spini si palamida, sa construim in prunci acele caracteristici care sunt placute lui Dumnezeu si care vor aduce folos societatii.

Pacatul nu necesita eforturi, de aceea sufletul slab se si deda influentelor negative. Exista multe variante ale dezvoltarii inclinatiilor pacatoase, dar se poate urmari dinamica lor. Chiar si la un prunc se poate urmari, spre exemplu, inclinatia spre iubirea de avutie. Astfel de copii au placerea de a detine, intai

de toate, jucariile si sa nu le imparta cu ceilalti copii, cu fratiorul sau surioara. Pe masura ce cresc, aceasta inclinatie poate deveni la ei iubire de arginti. Adolescentii, mai ales cei din timpurile noastre „comerciale”, solicita de la parinti bani, cadouri scumpe si multi chiar se supara daca dorintele nu le sunt satisfacute. In urma iubirii de arginti vine si slava desarta. Aceasta patima pacatoasa are o multime de nuante si transformari; se descopera in asociere cu hainele la moda, bijuteriile, cosmeticele. Dorinta de a placea celor din jur este, in cazul acestei patimi, supradimensionata.

Se pot determina, in acelasi fel, si alte aspecte al slavei desarte: laudarosenia, iubirea de sine, mandria. In urma acestor patimi apare si lacomia, adica imbuibarea, de la care provine orice fel de necuratie trupeasca.

„Tratarea” patimilor necesita insa autocunoastere, pocainta sincera si harul lui Dumnezeu.Copiii mici trebuie imbisericiti, invatati cu rugaciunea si deasa impartasanie. Parintii trebuie sa tina minte ca evlavia lor si sanatatea spirituala a copiilor se afla intr-o foarte stransa legatura.

Jucaria si functiile acesteia

Jucaria influenteaza foarte serios psihicul copilului si dezvoltarea personalitatii acestuia. Pentru el jucaria este ceva viu si adevarat. Fiind pasionat de jucarie, copilul se identifica adesea cu aceasta, cu „trasaturile” si cu esenta ascunsa a ei. Este periculos daca acest lucru se produce in jocul cu un erou negativ. Pericolul consta in faptul ca tot ceea ce este pierdut, la joc, de catre copii, se regaseste reflectat in viata reala. Astfel, daca cel mic se comporta uman, milostiv si cu grija in joaca, inseamna ca are in minte un model a ceea ce trebuie sa faca. Si, dimpotriva, daca cel mic este agresiv, grosolan si dur, atunci un astfel de comportament va fi transpus, cu siguranta, si in realitate.

Jucaria „programeaza” comportamentul copilului. De aceea este foarte important sa intelegem felul in care aceasta actioneaza, ce fel de „program” are. In lume exista bine si rau, ideal si antiideal,  iar jucaria poate fi si o antijucarie. Jucariile-monstri, atat de iubite de multi copii, detin o putere distructiva. Acestea pot provoca la copii disfunctii psihice.Specialistii considera ca jucaria este purtator de informatii pentru copii, la fel ca ziarul sau Internetul pentru un adult.

Magazinele sunt pline de testoase Ninja, roboti transformeri si Batmani. Acesti eroi provoaca la copii fantezii agresive, care sunt transpuse in realitate vizavi de cei mai slabi: animale sau copii.

S-ar parea ca jocurile de masa nu au nimic negativ. Vechile cuburi cu imagini din povesti, mozaicurile sau constructoarele pentru copii, care si-au demonstrat, de-a lungul vremii, utilitatea, dezvoltand intelectul, invatand copiii sa rabde si sa se miste, toate acestea nu mai sunt la fel. Uitati-va doar la denumirile lor: „Piratii”, „Stapanul Universului”, „Cuceritorul”. Spre ce anume ii indreapta aceste jocuri pe copii? Spre manifestarea mandriei si a slavei desarte.

Povestile sunt inlocuite de lumea Fantasy, cu eroi extraterestri si monstri. Acum sunt foarte populare jocurile de-a afacerile, de-a banii si bancile. Ce ii invata acestea pe copii? Din pacate, le intarata dorinta de inavutire, minciuna si manipulare. Si inca un exemplu: Jocul „Concurs de frumusete” – instructii pentru fetite cum sa se pregateasca pentru un astfel de concurs. Jocul invata cum trebuie sa-ti arati corpul si cum sa lupti impotriva concurentelor. Iar mamele si tatii cumpara aceste jocuri, dupa cum spun vanzatorii, cu mare ardoare.

Copiilor le place constructorul de tip „Lego”. Intr-adevar, acesta e o jucarie viu colorata si ecologica. Cu ajutorul ei poti construi diferite peisaje sau scene. Dar ce fel de scene?„Catastrofe mondiale”, „Extraterestri”, „Fantome”, „Razboinici galactici” – aceasta este tematica lor principala.

Exista jucarii bune si inteligente. Parintii trebuie sa le aleaga cu grija. Pentru copiii mai mari acum se pot cumpara diferiti constructori de corabii, avioane sau barci. Pentru fetite se pot cumpara seturi de cusut rochite la papusi, iar pentru baieti instrumente de teslar sau strungar. Acestea invata copiii sa fie independenti, muncitori si grijulii fata de cei din jur.

Teleeducatii

In 2007, copiii cu varsta mai mica de 14 ani au savarsit 60 de mii de infractiuni. O astfel de crestere a infractionalitatii a fost legata de multi cercetatori de transmisiunile televizate care contin modele de comportament agresiv, criminal si antisocial. Acest lucru nu este de mirare. Mass-media este dotata tehnologic pentru conducerea societatii. Aceasta actioneaza asupra sentimentelor oamenilor, formeaza valori, gusturi si gandiri. In manualele de psihologie a mass-media sunt enumerate metodele principale de actionare asupra omului: metode de comportament, fiziologice, schimbarea cadrelor. In practica aceste metode se realizeaza perfect.

Ecranul formeaza astazi personalitatea, pentru care sunt caracteristice agresivitatea si insensibilitatea emotionala. Televiziunea incurajeaza consumismul excesiv si comportamentul sexual denaturat. Oricat de paradoxal ar parea, toate acestea se demonstreaza chiar si in desenele animate pentru copii, mai ales cele produse in Occident.

Stiinta a colectat un intreg sistem de dovezi si fapte care vorbesc despre fenomenul invatarii sociale. In anii ’70 psihologul Canadian A. Banduar a cercetat conditiile in care se desfasoara aceasta invatare. „Un singur model televizat se poate constitui in exemplu de urmat pentru milioane de oameni”, scria el in cartea sa, bazandu-se pe cercetari de durata. Iata una dintre acestea. Doua grupuri de copii cu varsta cuprinsa intre patru si sase ani au fost introduse in camere de joaca, fara adulti, dar cu supraveghere

video. Unul dintre grupuri a vazut un film agresiv. Dupa compararea inregistrarilor, in cadrul grupului care vazuse filmul au fost enumerate de opt ori mai multe actiuni agresive. Iar copiii repetau replicile vazute, cu putin timp in urma, pe micul ecran.

Sunt cunoscute multe cazuri, cand copiii comit infractiuni, imitand intru totul hainele si comportamentul eroilor de la televizor sau Cinema. In 1993, un copil de cinci ani a dat foc patului cu o bricheta, dupa ce urmarise unul din episoadele desenului „Beavis si Butthead”. Acolo, protagonistii – adolescenti, huligani -, declara ca „focul este cool”! In 2004, niste tineri parinti din Moscova au observat ca fiul lor de sapte ani copiaza intru totul protagonistii serialului „The Simpsons”. Tatal nici nu-si dadea seama ca in desenul care se difuzeaza in miezul zilei poate fi ceva atat de daunator. Revoltat, acesta a dat in judecata canalul de televiziune REN – tv. Toate concluziile expertilor au fost de partea tatalui si canalul de televiziune nu a mai difuzat serialul.

In familiile contemporane copiii se uita des si mult la televizor. Televizorul devine aproape unicul interlocutor si educator al copilului. Interesul copilului pentru „cutia vorbitoare” este explicabil. Stralucirea ecranului, pe care omul o percepe inconstient, are un ritm definit. Acesta actioneaza hipnotic asupra psihicului. Drept rezultat, micul omulet intra in transa si percepe fara critica tot ceea ce curge din ecran. Productia cinematografica, adesea „sangeroasa”, in loc sa-l invete sa vorbeasca, il invata sa raga sau sa se exprime prin interjectii. Aceasta duce la incetinirea ritmului de dezvoltare psihica a tanarului spectator. Drept rezultat, copiii nu pot asimila informatia auzita. Ei percep doar informatia vizuala, iar cuvintele trec pe langa urechi. De aceea, in scoala, acesti teleeducati aproape ca nu percep ce spune profesorul si invata cu greu materia. Dificultati apar la astfel de copii si in comunicarea lor cu cei de aceeasi varsta

Dansând cu televizorul. Danion VasileCât timp ocupă, în viaţa creştinului, televizorul? Oamenii care sunt sporiţi în viaţa duhovnicească n-au nevoie de televizor. Dacă spunem că omul care este creştin n-are televizor în casă, ar însemna că într-o ţară în care optzeci şi ceva la sută din oameni sunt botezaţi ortodox, nici măcar unu la sută nu sunt creştini. Până şi cel mai sărac om se îngrijeşte să aibă un televizor şi am rămas şocat, mergând între două conferinţe, să ajung prin sate mai sărăcăcioase, dar oricât de dramatic arătau casele, aveau deasupra antena de televiziune care receptează prin satelit. M-a şocat imaginea, chiar aş fi vrut s-o fotografiez… Cred că una dintre cele

mai precise oglinzi ale sufletului omenesc este oferită de ceea ce se vede pe ecranul televizorului tău. Pentru că „Spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti” se traduce şi „Spune-mi ce vezi la televizor şi cât stai la televizor, ca să-ţi spun cât de creştin eşti”. De ce-i necesar televizorul în viaţa unui creştin? Nu-i necesar. Atunci de unde dependenţa asta de televizor în casele creştinilor? Biserica efectiv tolerează toate acestea sau pur şi simplu o ia ca pe un element inofensiv pentru sănătatea duhovnicească? Biserica tolerează multe. Iar părinţii care nu tolerează televizorul au probleme chiar de la fraţii lor de altar. La o conferinţă preoţească, un preot a început să vorbească contra televizorului – făcea referire la cartea lui Virgiliu Gheorghe „Despre efectele televiziunii asupra minţii umane” – şi confraţii preoţi din sală au sărit la el cu cuvinte cât se poate de dure.Asta ce arată? Că atâta vreme cât preotul n-o să aibă o raportare firească la televizor, nici credincioşii nu o vor avea. În acelaşi timp, există duhovnici care, din rigorism duhovnicesc, le impun ucenicilor lor să nu privească deloc la televizor, iar aceştia nu se pricep cum să ducă această ascultare; adică renunţă la televizor, dar ajung la nişte crispări sufleteşti foarte ciudate.I-am spus lui Virgiliu Gheorghe, înainte să tipărească volumele împotriva televizorului, că mai important decât a tipări o carte despre de ce e rău să te uiţi la televizor ar fi să lămurim oamenii cum să scape de dependenţa de televizor… Reţeta asta, să renunţe total, nu funcţionează decât la foarte puţini. Tot aşa cum vine duhovnicul şi zice la o sută de fumători: „Renunţaţi la fumat de azi”. Ei, de azi vor renunţa poate doi dintr-o sută. Dar dacă zice duhovnicul: „Încercaţi să înjumătăţiţi numărul de ţigări, încercaţi să le reduceţi la zece, încercaţi să le reduceţi la cinci, apoi la trei, apoi la una”… Efectele acestei metode s-au dovedit mai eficace, în cazul dependenţei de fumat. De ce televizorul ne e duşman? Nu e o formă de socializare aceasta? De culturalizare? E, oare? E, oare, o formă de culturalizare? Că s-a constatat că elevii care stau mult în faţa televizorului sunt mult sub nivelul colegilor lor care nu pierd timpul în faţa televizorului. Din punctul de vedere al informaţiilor, deşi cei care stau la televizor se mai uită şi la emisiuni pe National Geographic sau pe Discovery, află tot felul de lucruri interesante, din care nu rămân cu nimic.Eu nu vreau să neg rostul unei emisiuni pe teme ştiinţifice foarte bine realizate, că, uneori, decât să vorbeşti o oră despre animalele sălbatice, mai bine vezi o emisiune cu animalele respective şi te lămureşti şi cum e cu girafa şi cu hipopotamul.Cred că faptul că unii creştini, printre care şi eu – deci folosesc ne-ul –, ne uităm la televizor arată că nu ne-am maturizat în viaţa duhovnicească. Eu am vrut să renunţ la televizor şi am stat o vreme fără televizor, dar duhovnicul mi-a spus că trebuie să mă uit, ca să înţeleg problemele celor pe care vreau să îi catehizez, şi am luat-o ca pe o ascultare. Şi, luând-o ca pe o ascultare – că duhovnicul nu mi-a zis să mă uit la toate prostiile şi nici să pierd mult timp în faţa televizorului – totuşi m-am lăsat păcălit uneori de televizor.Din câţi creştini cunosc, foarte puţini se uită la televizor atât cât consideră că merită să se uite. Marea majoritate au mândria că ştiu să discearnă – ei ştiu ce să aleagă, ei pot alege să se uite numai la emisiunile de calitate – dar dacă-i întrebi: „Practic, asta faci?” „A, nu, practic, eu mă uit şi la emisiunile de doi bani, şi la telenovele de doi bani, şi la comedii de doi bani, şi la filme sexy, şi la…, şi la…, şi la..”. „De ce?” „Pentru că sunt obosit, pentru că sunt necăjit, pentru că…, pentru că..”. – dar sunt chestii paralele.În loc să recunoască: „Nu sunt în măsură să fiu stăpân al butonului de la telecomandă” – chiar există o boală, zapping se cheamă, pe care o studiază psihologii şi psihiatrii din străinătate, din Occident, pentru că au ajuns oamenii în spitalele de psihiatrie de la privitul prea mult la televizor.Şi e un film foarte interesant pe tema aceasta, Requiem pentru un vis, care arată că dependenţa provocată de droguri e aproape egală cu dependenţa provocată de televizor. Şi chiar îmi pare rău că filmul are câteva imagini explicit sexuale, pentru că altfel merita recomandat creştinilor.

Un prieten de-al meu, sporit în viaţa duhovnicească, dar care totuşi se foloseşte şi de filme pentru a face misiune, încercând să-i convingă pe prietenii lui să vadă filme de calitate pentru a contrabalansa mizeria pe care o văd de obicei la televizor, mi-a spus: „Cred că o să iau filmul ăsta, Requiem pentru un vis, o să cenzurez 20 de secunde sexy şi o să-l dau să-l vadă creştinii en gros şi en detail”. În contrapondere, cum stăm cu mass-media religioasă? Penibil. Pentru că ori avem oameni care fac filme creştine, dar nu sunt bine pregătiţi, ori avem oameni care fac filme creştine, fără să înţeleagă că mesajul respectiv nu percutează. Există puţine excepţii – de exemplu, filmul Quo vadis?, în varianta poloneză, se termină cu o secvenţă în care, după Roma din vechime, ni se arată Roma de astăzi. După ce vedem Roma care i-a prigonit, care i-a mucenicit pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, vedem Roma de astăzi şi imaginea e pur şi simplu şocantă, pentru că mesajul, de fapt, ăsta e: „Fraţilor, noi trăim în Roma extinsă care i-a mucenicit pe Sfinţii Apostoli şi pe mulţi alţi sfinţi, alături de ei, în Colosseum”. Or, rar găseşti scenarişti, regizori care să aibă astfel de sclipiri. Se produc filme religioase mediocre, din păcate, care nu conving pe nimeni. Cum sunt mare parte din emisiunile pretins religioase pe posturile laice de televiziune şi radio? Mi-aduc aminte cum, cu ani în urmă, am fost invitat la Credo, la televiziunea naţională, şi înaintea emisiunii Titi Dincă spunea că în nu ştiu ce ţări din nordul Europei sunt emisiuni săptămânale religioase doar de câteva minute. Şi-am întrebat: „Dar ce se face în emisiunea aia? Dă genericul de început, vorbeşti puţin şi dă genericul de sfârşit?” Nu mai ştiu, era vorba de Suedia, sau Olanda, nu mai ştiu la ce ţară făcea referire.Din păcate, emisiunile religioase de pe unele posturi de televiziune sunt cam siropoase şi diluate.La o conferinţă, m-a întrebat un om din sală, pe bileţel mai întâi: „Sunt realizator de emisiuni, vreau să pornesc un ciclu de emisiuni religioase ortodoxe, dar CNA-ul (sau nu mai ţin minte cine) îmi impune să aduc în emisiune şi un catolic şi un protestant, să nu fie o emisiune pur ortodoxă”. Şi i-am zis: „Decât să faci o emisiune prin care să creezi confuzie, mai bine nu mai faci nimic”. Pentru că nu trebuie mărturisit adevărul oricum, trebuie mărturisit adevărul aşa cum este.I-am mai spus: „Degeaba faci o emisiune interesantă despre rugăciune, una interesantă despre post, dacă în a treia faci o emisiune în care îi convingi pe oameni că toate confesiunile sunt bune, ai ratat primele două mărturii. Şi Dumnezeu te va osândi”.E foarte dificil să faci o emisiune ortodoxă şi o să fie din ce în ce mai dificil, mai ales că, o dată cu integrarea în Europa, ne vom integra şi în acest multi-confesionalism şi-n acest multi-culturalism, care va sufoca mărturia ortodoxă. Să spunem că realizatorul respectiv îşi poate face emisiunea cum îl taie capul şi că o să fie chiar real ortodoxă. Cum vezi însă aşezarea mozaicată a unei emisiuni religioase, fie ea şi de bună calitate, într-o mulţime de alte emisiuni de-a dreptul penibile sub aspect etic, moral, într-o grilă de programe care e foarte variată şi cu totul „neortodoxă”? Era nu ştiu ce emisiune religioasă şi în pauze erau tot felul de reclame, până şi femei cu sânii goi şi chestii de genul ăsta. Nu-mi aduc aminte exact despre ce-i vorba. Şi totuşi, se punea întrebarea: „Ce i-a impresionat mai mult pe telespectatori? Mesajul din timpul emisiunii sau reclamele din pauză? Adică, după ce au văzut emisiunea au rămas în câştig sau în pierdere?” Şi nu cred că se poate da un răspuns standard, generalizat. Eu fac alergie la răspunsuri generale. Pentru că oamenii sunt atât de sensibili, încât poate că un sfert din cei care au văzut emisiunea, sătui de reclamele pe care, oricum, le-au văzut pe alte canale, nu s-au smintit; se vorbeşte chiar de un fel de un fel de imunizare în faţa violenţei din mass-media, că tot vedem şi vedem şi violenţă nu ne mai mişcă. Vedem filmul Cei 300 şi e foarte multă vărsare de sânge, dar, practic, nu te impresionează deloc; dacă vedem pe viu cum calcă o maşină o găină, ne doare mai tare sufletul, şi aşa e, pe de o parte. Însă nu cred că putem vorbi despre o imunizare în faţa păcatului şi, de fapt, a mesajelor subliminale. Ce ne facem cu creştinul nostru, care nu se uită decât la informaţia propriu-zisă, la emisiunea aia religioasă, cel care şi-a luat televizorul şi-l gestionează într-adevăr realist, se uită numai la Actualităţi... Se uită numai la Actualităţi? Nu înţeleg, asta înseamnă că-şi gestionează bine timpul, dacă se uită zilnic la ştiri?

Nu, nu!… La Actualităţi, la câteva emisiuni de calitate… Rubrica de ştiri poate fi una dintre rubricile cele mai vătămătoare, pentru că, alături de lucruri interesante, vezi, de pildă, la rubrica de sport, ce mai fac amantele sportivilor, mai înainte, ce viol zdrobitor a avut loc nu ştiu unde, ţi se arată cum, pe plaja de nu ştiu unde, toate fetele fac topless, deci ţi se arată şi imagini smintitoare en-gros. Cred că, dacă s-ar număra secvenţele smintitoare de la emisiunile de ştiri, s-ar vedea că depăşesc cu mult rata normalului. Totuşi, tânărul creştin trebuie să fie şi unul informat. Să ştie şi el ce e în jurul lui. Să nu meargă şi el, la rândul lui, la mare şi să se trezească pe plajă între fete care fac topless, de pildă… Problema e că, dimpotrivă, se duce tocmai pentru că a văzut la televizor care-i situaţia şi zice: „Aici e de mine!” Ai făcut trimitere puţin mai înainte, chiar referitor la ceea ce discutam, la amprenta imaginii. Acele imagini flash care apar şi care rămân… Câţi tineri n-au vise erotice de la filmele pe care le-au văzut – şi filme nevinovate, încă, nu filme porcoase! Vezi un film de dragoste foarte, foarte frumos, iar noaptea visezi prietena, pe care tocmai ai sărutat-o şi tu mergi mai departe în vis, continui visul şi ajungi ca noapte de noapte să-ţi spurci mintea cu tot felul de vise. Iar apoi ziua încerci să repeţi live ce ai făcut în vis… Unele vise vin de la fire, altele vin de la îmbuibare, altele vin de la diavol. Cred că sunt foarte multe vise care vin numai de la faptul că noi nu ne-am păzit mintea aşa cum trebuie. Şi dacă am ştiut să închidem televizorul când vedeam o secvenţă mai vulgară într-un film, a fost poate mai bine… Dar e puţin penibil să închizi televizorul în toiul filmului. Însă e necesar. Am văzut că puţini creştini reuşesc să renunţe total la televizor. Acceptăm până la urmă ideea să avem televizor în casă? Problema e că majoritatea nici nu-şi pun problema de a renunţa la televizor. Nu-şi dau seama cât îi vatămă televizorul. Ei în televizor au prietenul care-i convinge că nu sunt atât de păcătoşi pe cât li se pare că sunt. Pentru că privesc în televizor, văd imagini, văd oameni mai păcătoşi, şi atunci conştiinţa lor e liniştită: „eu mă aflu pe linia de plutire!” Se raportează totdeauna la ceea ce văd la televizor. „Ia uite-o pe duda aia ce-a făcut, ia uite-l pe criminalul ăla ce-a făcut, şi faţă de ei eu sunt întotdeauna mai curat la sufşet”. Eu niciodată nu dau 70 de milioane pe o pereche de bikini, cum a dat de curând nu ştiu care actriţă româncă… I-am văzut azi într-o poză din ziar, în metrou, citea cineva lângă mine… Să dai 70 de milioane de lei vechi pe o pereche de bikini e penibil. Înseamnă că, dacă eu dau numai 200.000 sau 500.000 pe o pereche de chiloţei, sunt mai smerită şi mai duhovnicească decât tipa aia. Poate ăsta e modul prin care se poate valoriza, într-adevăr, persoana respectivă. Adică? Aşa valorează şi ea şaptezeci de milioane… Să nu fim răutăcioşi. Poate fi şi o altă variantă: creştinul să conştientizeze într-adevăr că e păcat televizorul… Televizorul e un obiect, nu e păcat, poate privitul la televizor. Diferenţierea e importantă… … dar să nu se poată lăsa de el. E ca şi fumatul. Toţi spun şi recunosc că tutunul dăunează grav sănătăţii – se afirmă chiar ostentativ acest lucru, inclusiv pe pachetele de ţigări – şi, cu toate acestea, nu scade nicidecum rata fumătorilor… Dar, dacă doctorul zice că dacă mai fumezi mori în trei luni sau şase luni, sunt destui care renunţă, când află de moarte, brusc. Ce n-a rezolvat Biserica într-un an de zile, rezolvă doctorul, când eşti aproape să dai colţul.

Există şi oameni puternici. Mi-a povestit soţia o întâmplare. O profesoară de-a ei s-a dus la patul mamei ei bolnave (mama ei era creştină). Mama i-a zis: „Of, dacă ai şti ce dorinţă am..”. „Ce dorinţă, mamă?” „Să te laşi de fumat”. Şi atunci, profesoara, care fuma foarte mult, a pus pachetul de ţigări pe masă şi s-a lăsat de fumat. De atunci nu a mai fumat nici o ţigară. Ei, tot aşa ar fi bine să existe şi părinţi care să vrea nu numai ca fiii lor să se lase de fumat şi de droguri, să se lase şi de dependenţa pe care o dă televizorul. Ce facem? Zicem că suntem liberi să nu păcătuim, dar ne lăsăm manipulaţi de televizor? Dacă suntem liberi, hai să fim liberi. Cum e păcat televizorul, din moment ce ne aduce în casă Sfânta Liturghie?… Asta n-o aduce! Nu aduce în casă Sfânta Liturghie, nu mă pot împărtăşi, nu pot pune gura pe boxe, să-mi dea părintele ceva prin televizor. Din păcate, s-a observat că există şi un efect secundar negativ al faptului că liturghiile se dau la radio şi la televizor, pentru că mulţi oameni, din lene, preferă să stea acasă, să vadă slujba de Paşti. E mai bine, e mai frumos decât în aglomeraţia din biserică, o vezi acasă, liniştit. Deşi bolnavii care nu pot ajunge sub nici o formă la biserică se pot folosi de faptul că se dă slujba la televizor, foarte mulţi din cei care pot ajunge la biserică şi nu se duc preferând să o vadă la televizor; pierd, pentru că nu e aceeaşi stare duhovnicească. Şi nu transmisia radiofonică nu transformă apartamentul într-o biserică. Pe de altă parte, avem şi situaţia aceasta în care oamenii efectiv nu sunt interesaţi de biserică. Doar pentru că au televizor în casă, duminică îl deschid şi găsesc şi o slujbă religioasă, pe care altfel n-ar vedea-o deloc. Această credinţă căldicică este cea despre care Mântuitorul zice că nu duce lipsă: „Vai vouă, celor căldicei, vă voi scuipa din gura Mea”. Cuvinte foarte dure, pe care le spune Scriptura, dar de care noi fugim, nu ne plac. Noi facem aşa, o selecţie, cum fac sectanţii, şi ne alegem ce nu ne place şi ţinem deoparte. Un om din fotbalul românesc a emanat o perlă, spunea că a subliniat într-o carte cu o culoare ce a citit şi i-a plăcut, iar cu altă culoare ce n-a citit şi nu i-a plăcut. Ar fi interesant să putem să ne dăm şi noi seama de ce e interesant şi ce nu e interesant, să putem vedea ce nu ne zideşte. Avem televizorul în casă. N-am reuşit să renunţăm la el, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că ne poate vătăma. Cum alegem grila proprie de vizionare? Ce să vedem şi ce să nu vedem la televizor? Cred că, dacă nu am avut puterea de a renunţa definitiv la televizor, revistele cu programul TV ne pot ajuta să aflăm răspunsul la întrebare. Acuma depinde şi care reviste, că sunt multe. Marea majoritate a programelor TV sunt tipărite în reviste care alături de emisiunile posturilor respective conţin tot felul de articole seducătoare şi smintitoare: despre horoscoape, sexualitate – eu nu zic că sexualitatea e ceva rău, spun doar că sexualitatea pe care o promovează genul ăsta de reviste e nefirească; promovează sexualitatea păcătoasă şi nu pe cea lăsată de Dumnezeu. Că dacă ne-ar oferi numai învăţături despre cum trebuie creştinul să se orienteze în asemenea labirint, poate n-ar fi la fel de rău. Numai că reperele pe care le dau revistele respective nu sunt creştine.Eu am crezut o vreme că soluţia e programul de televiziune, mi-l cumpăram săptămânal şi-mi însemnam ce merita să văd, până când a început copilul să mă întrebe: „De ce tanti aia n-are sutien?” De ce una, de ce alta, văzând şi el programul, şi mi-am dat seama că e dificil să ai un program de televiziune pe care să-l ascunzi de copil, pentru că nu faci altceva decât să-i creezi copilului interesul faţă de articolele hot ale programului respectiv.Acum, dacă eu combat programul TV, aceeaşi atitudine ar trebui să o aibă un părinte creştin faţă de celelalte reviste. Sunt copii care, văzând la părinţii lor Husler sau Playboy, au început viaţa sexuală foarte devreme. Cred că un părinte trebuie să aibă foarte, foarte mare discernământ atunci când cumpără o revistă, tocmai de aceea eu cu soţia mea nu cumpărăm reviste, tocmai de aceea nu cumpărăm ziare. Dacă ar avea aceeaşi atitudine toţi creştinii, ar falimenta mass-media. 87% din clienţii mass-mediei neopăgâne sunt ortodocşi. Paradoxal, nu? Şi de aceea am ales să văd programul de televiziune de pe internet. S-ar schimba cu ceva situaţia dacă filmele noastre, să zicem, emisiunile noastre, ar fi religioase până-n măduva peliculei? … Toate?

Ar prezenta, să zicem, aspecte ale sexualităţii din viaţa de familie, să spunem. Ar schimba cu ceva situaţia? Depinde şi cum ar prezenta, pentru că o prezentare prea necenzurată riscă să ne transforme în obsedaţi sexual şi-n maniaci şi să ne dea tot felul de fantezii. Nu ştiu dacă soluţia e să creştinăm articolele pe teme sexuale din programele TV. Poate ar fi mai bine să fie scoase cu totul, pentru că există riscul ca ce foloseşte pe unul să îi smintească pe doi… Şi, ce-am rezolvat? Problema unor astfel de filme ar fi cam tot la nivel de imagine e miza, nu? Da! Şi dacă un tânăr creştin vede cum doi soţi fac dragoste, chiar dacă sunt creştini, mintea lui tot vede nişte imagini erotice care-i rămân în suflet şi vrea şi el să le repete cu colegele de clasă. Mă gândeam că dacă o să fiu preot vreodată, o să recomand creştinilor sau o să pun pe net, undeva, la fiecare săptămână, ce aş recomanda din programul TV. Nu le voi putea impune: „Vedeţi doar asta!” Dar cred că preotul trebuie să ţină seama de starea duhovnicească a turmei sale. Dacă ai nişte ucenici mai sporiţi, care nu se uită deloc la televizor, nu le ceri să se uite la televizor; sau dacă ai nişte ucenici care se uită foarte puţin la televizor, nu le ceri să se uite mai mult, dar pentru marea majoritate dai anumite repere, iar pentru cei mai sporiţi dai cea mai interesantă emisiune, dar poate nici nu există o astfel de emisiune, că poate să fie o săptămână în care să nu merite să vezi nimic interesant la televizor.Oricum, la televizor sunt unele canale care transmit numai emisiuni de doi bani – bârfe, violuri, scandaluri, şi alea nu merită să le ai în televizor. Televizoarele acestea mai noi, şi nu numai cele de ultimă generaţie, ci şi penultima, au o opţiune prin care poţi să selectezi anumite canale şi să le ştergi, să nu le recepteze televizorul, pur şi simplu. Şi cred că e bine creştinul să aibă tăria să scoată de la bun început programele care nu îi aduc nici un folos. Nu doar programele cu desene animate violente pentru copii, nu doar să aibă grijă de copii, să aibă grijă şi de el însuşi şi să le scoată şi pe cele care-l vatămă. Nu ţi se pare că toată această critică a televizorului ascunde de fapt o comoditate a noastră, a ortodocşilor, eschivând o combatere pozitivă? Condamnăm aceste programe, emisiunile, dar de ce nu facem noi altele bune? De ce nu creăm o alternativă? Să facem, să le arătăm celorlalţi: „aşa ar trebui să faceţi voi, în televiziune, din punct de vedere creştin”. Cunoşti vreo iniţiativă de genul acesta, în spaţiul ortodox? În televiziune, nu prea. Televiziunea macină de altfel cultura contemporană, care e o cultură ariană, după cum potrivit a numit-o Cuviosul Iustin Popovici… Tu încerci să propui alternative la această cultură ariană? Puterile mele sunt slabe, dar… Eu tocmai asta am încercat să fac prin scrisul meu. Am încercat să propun un teatru creştin, o poezie creştină, ba chiar poveşti cu morală creştină… Nu-i de ajuns să combatem „Evangheliştii” doamnei Pippidi şi tot felul de chestii de doi bani, trebuie să încercăm să propunem o alternativă foarte serioasă. M-a sunat o fată care a cântat într-o formaţie, în Angels parcă, dacă ţin bine minte, şi mi-a zis: „M-am rupt de lumea aceasta a muzicii comerciale şi totuşi simt că dacă Dumnezeu mi-a dat voce, trebuie s-o folosesc într-un fel. E rău să cânt acompaniată de un flaut?” Eu am încurajat-o să cânte. Dacă ea crede că poate… dacă ea crede că muzica respectivă oferă o anumită trăire bună, dacă muzica respectivă nu trezeşte patimile, atunci n-are decât să cânte. Eu sunt obsedat de ideea de a produce literatură creştină, muzică creştină, filme creştine. Am o idee de scenariu de film pe care de câţiva ani mă gândesc cum l-aş putea face să ajungă la Mel Gibson. E o utopie să crezi că poţi colabora cu Mel Gibson, pentru că mă gândesc că toţi păcălicii care au scris câte ceva în viaţa lor se gândesc că vor colabora cu oameni mari – şi trebuie să-ţi vezi lungul nasului, de asta nici nu m-am prea grăbit să rog pe cineva să mijlocească pentru a-mi înlesni o astfel de colaborare.Dar ce-a făcut Mel Gibson cu Patimile? A dat palme tuturor fariseilor şi cărturarilor contemporani, că au venit să vadă Patimile nu numai oameni interesaţi de punerea în imagine a Evangheliilor, ci şi oameni care pur şi simplu au vrut să vadă un film de calitate făcut de Mel Gibson. Făcând filme foarte bune, el a reuşit să pătrundă la sufletele spectatorilor. E adevărat că, spre deosebire de Patimile, care e explicit creştin, a făcut imediat Apocalypto, în care mai

greu e să înţelegi mărturia creştină, pentru că are foarte multă violenţă. Ca şi Patimile, de altfel, unde însă filmul nu prezintă decât o umbră faţă de tonele de suferinţă de care a avut parte Hristos în vremea patimilor Sale.Cred că trebuie foarte multă rugăciune ca să răsară oameni care să poată lucra într-o mass-media creştină. De obicei, creştinii care se ocupă de media se raportează la trăirea creştină superficial, ei în primul rând sunt oameni de media şi apoi sunt creştini. Şi ei încearcă din afară să vorbească din biserici, mănăstiri, pelerinaje, dar n-au o trăire creştină. Pe ei, dacă-i întrebi de viaţa duhovnicească, o să-ţi spună: „Ştii, eu sunt creştin, dar fumez, dar beau, dar curvesc, dar..”. sau, despre curvie, poate nu recunosc ei, afli bârfele, că circulă… imediat se împrăştie vorba: „Auzi, cu cine trăieşte ăla!” Deşi mare parte din bârfe sunt şi exagerări sau n-au chiar nici o bază reală.Cred că trebuie să provocăm o alternativă, însă trebuie luptat pe ambele planuri, pentru că alternativa creştină pe care ar trebui să o propune mass-media creştină ar avea ca ţel renunţarea la media. Adică n-are nevoie creştinul să trăiască modelat de televizor, chiar dacă sunt cele mai tari emisiuni.Eu nu neg impactul pe care-l poate avea o emisiune creştină. Mie mi s-a întâmplat – eu nu-s prea plângăcios din fire, am plâns de puţine ori în viaţa mea, aşa, plâns în hohote – dar o dată am plâns când am văzut o emisiune, o înregistrare cu părintele Sofian de la Antim, care vorbea despre copilăria lui prin Basarabia… N-avea aproape nimic explicit duhovnicesc în ea emisiunea respectivă. Dar faptul că părintele ducea o viaţă de rugăciune făcea ca fiecare cuvânt al lui să poarte o anumită putere, pe care n-am auzit-o la unii preoţi nici când vorbeau despre Învierea lui Hristos sau despre cele mai duhovniceşti subiecte. Pe când părintele Sofian, vorbind despre copilărie şi nu ştiu ce, transmitea atâta iubire pentru Hristos, atâta dorinţă de mântuire, atâta luptă cu patimile, încât m-a pus faţă-n faţă cu mine însumi… Nu ştiu câte spovedanii au reuşit să-mi dea aceeaşi trăire religioasă.Problema care e? Că mass-media ce face? Face o emisiune cu părintele Sofian, una cu părintele Cleopa, şi zece cu tot felul de părinţi care sunt ei înşişi dezorientaţi în viaţa duhovnicească, în ceea ce priveşte trăirea duhovnicească. Părinţi care au luat trei diplome, cinci diplome teologice şi pe astea le pun în faţă. Părintele Sofronie ne-a prevenit că nu fac doi bani diplomele astea teologice, că poţi să-L pierzi pe Hristos: ai luat diplomele şi ţi-ai pierdut mântuirea. Însă canalul de televiziune vine la ei: „gata, ai diplomă, eşti o personalitate în lumea creştină”. Nu e deloc aşa. Vorbeşte-ne puţin despre programele, despre genurile preferate şi despre genurile dubioase de programe TV. Creştinii se uită foarte mult la emisiuni de divertisment, pentru că simt nevoia unei relaxări de greutatea psihică a zilei. Sunt unele emisiuni, făcute ori de Mondeni, ori de Cârcotaşi, care au în ele secvenţe de umor de foarte bună calitate. Problema e că secvenţele alea sunt amestecate cu tot felul de prostii sau cu … Bebeluşele care dansează la Cârcotaşi, de exemplu… Cred că un duhovnic n-ar trebui să le recomande ucenicilor lui să se uite la Cârcotaşi, nu pentru excesul de judecată şi de bârfă de care dau dovadă Cârcotaşii, ci chiar numai pentru cele două domnişoare care îşi mişcă fundurile pe scenă.Dar cine nu se uită la Cârcotaşi, gândindu-se că-l vatămă cele două Bebeluşe? Sau cine se uită negândindu-se că sunt atâtea şi atâtea lucruri care nu-l fac mai bun, ci îl fac mai grabnic la a judeca, a bârfi? Există unii oameni care au o anumită plăcere în a se uita la emisiunile cu animale de pe National Geographic sau de alte canale; şi tot văd şi tot văd lumea animalelor, şi ce frumos e, şi nu-şi dau seama că, tot uitându-se, le sporeşte dependenţa de televizor şi, după ce obosesc tot privind balene şi rechini, pe la 11-12 noaptea, mai dau şi pe la alte emisiuni şi filme.Ceea ce e şocant e pur şi simplu invazia de violenţă şi de sex în media. Eu nu pot să-mi explic cum, pe canalele de sport, au un atât de mare impact emisiunile cu lupte K1, wrestling, de parcă acolo ar fi cea mai mare bucurie din lume, să vezi cum un forţos îi zdrobeşte unuia capul cu genunchiul… Mi se pare că ni se infuzează această sete de violenţă pe care nu o regăsesc la oamenii lângă care trăiesc. Cred că cei care privesc K1 încep să fie modelaţi de K1, deşi în sufletul lor nu simt nevoia de violenţă. Iar emisiunile pe teme sexuale sunt şocante.Am văzut o parte dintr-o emisiune în care o expertă în sex învăţa trei cupluri să practice o anumită perversiune, iar unul dintre cei şase invitaţi regreta că până acum n-a avut atâta iubire încât să-i ofere iubitei lui perversiunea respectivă! De parcă a face perversiuni e un act de smerenie, de iubire autentică, de lepădare de sine şi … Eram, efectiv, uimit de vulgaritatea emisiunii respective, mai ales că la începutul ei mai mulţi tineri se lăudau cât de puternic au simţit avantajele perversiunii respective. Şi am închis televizorul după zece minute pentru că mi-era teamă că o să-i şi arate pe cei din primul cuplu cum renunţă încet-încet la toate inhibiţiile şi devin experţi în perversiunea respectivă, mai ales că sex-experta emisiunii i-a prevenit chiar de la început pe telespectatori că „degeaba cunoaşteţi toate tehnicile sexuale, până nu deveniţi experţi şi în chestia asta, n-o să vă pot da diploma de maeştri ai sexului”. Ceea ce m-a şocat şi m-a dezgustat era că emisiunea aia avea cerculeţ cu recomandarea „interzis minorilor sub 15 ani”. Asta

însemna că tinerii de la 15 ani şi o zi pot să o vadă, şi m-am întristat foarte tare, pentru că o vor vedea colegii copiilor mei, sper să nu o vadă copiii mei când vor fi la această vârstă, dar văzând-o colegii lor, automat vor încerca să-i viruseze şi pe copiii mei, mai ales că păcatul era prezentat cu atâta nonşalanţă şi dezinvoltură de parcă ar fi vorbit de mâncatul de îngheţată. Ce programe merită văzute? În primul rând, emisiunile religioase, care sunt însă din ce în ce mai puţine şi sunt difuzate la ore foarte nepotrivite. De asta eu nu urmăresc săptămânal nici o emisiune religioasă. Am auzit că există una, făcută de părintele Gavrilă de la Biserica Rusă, dar n-am cum să o văd pentru că… noi ne culcăm devreme, ne culcăm la ora zece, zece jumate, avem trei copii şi, ca să-i putem convinge pe ei să se culce, trebuie să dăm stingerea devreme în toată casa. E un sacrificiu pe care-l face părintele. Dacă cel mic ştie: „Ia uite, tata stă la televizor!”, el, în camera cealaltă, nu doarme, stă şi se frământă: „Oare tata ce vede? Oare eu de ce n-am voie să văd?” Şi chiar dacă depăşim uneori ora zece jumătate, încercăm să ne culcăm devreme, pentru copii. Nici emisiunea Părintelui Vasile n-o văd, pentru că e difuzată târziu. Ar fi bine să fie emisiunile astea la 6, la 8 sau la 9, să le pot vedea şi eu. S-a desfiinţat canalul PAX. Erau unele emisiuni interesante pe canalul PAX – doar unele emisiuni interesante, nu tot canalul. E şocant că s-a desfiinţat canalul PAX. Adică, nu se desfiinţează Pro TV-ul, nu se desfiinţează Antena 1, nu se desfiinţează canalele astea mari şi puternice, care nu dau emisiuni de folos creştinilor, şi se desfiinţează exact singurul canal care avea emisiuni creştine, PAX. A ieşit o vorbă: o dovadă că Biserica Ortodoxă e chiar Biserica lui Hristos e că dacă de 2000 de ani ortodocşii n-au reuşit s-o dărâme, numai Hristos o ţine. Şi, în cazul PAX-ului, gura aceasta slobodă a târgului povesteşte că ar fi fost tot o neînţelere internă, în care ortodoxiştii noştri s-au cam ofticat de existenţa lui şi că, de fapt, tot din interior a pornit şi dizolvarea acestui post. Ar fi trist să fie aşa. Nu te ispiteşte gândul să-ţi mobilezi casa cu mai multe televizoare, pentru că tot e la modă acum? Eu vreau să renunţ şi la ăsta pe care-l am! De fapt nu să îl arunc, ci să îl folosesc doar ca monitor pentru calculator… Dacă soţia mea va ajunge la concluzia că e bine pentru ea şi pentru copii să renunţăm definitiv la televizor, eu aş renunţa oricând. Mai ales că acuma sunt atâtea filme pe care le poţi vedea şi pe calculator. Ar fi de ajuns să le vedem pe calculator.Dar ea, ca mamă, se gândeşte că decât să stea copiii noştri să se uite pe furiş la cine ştie ce emisiuni, la cine ştie ce colegi de-ai lor, mai bine să aibă posibilitatea de a vedea acasă anumite emisiuni. Copiii mei ştiu că sâmbăta şi duminica au voie să vadă desene animate, sau unele filme, băiatul – fetele sunt mici. Şi atunci, cred că e prea de ajuns un televizor în casă. Ar fi ideal să avem aşa, doar o jumătate de televizor. Să migrăm puţin către filme. Te uiţi la filme? Da. Eu zic însă că-i mai bine când nu vezi nici un film, că mintea e mult mai liniştită, şi la rugăciune… Dar dacă tot văd, măcar să încerc să descopăr cum ar putea creştinul care tot se uită să se folosească într-o anumită măsură de ce vede. Măcar să nu vadă ca prostul. Ispita e mare.Dar cred că, dacă se poate vorbi de contemplarea lui Dumnezeu în creaţie, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, şi dacă Sfânta Iuliana din Lazarevo nu ştia să citească Scriptura, dar pentru ea, viaţa însăşi îi oferea un fel de icoană a trăirii creştine, cred că noi, autorii creştini, ar trebui să încercăm să înţelegem exact care e modul în care putem lua ce e bun din televizor. Aşa cum, de altfel, Sfântul Vasile cel Mare, în celebrul său „Cuvânt către tineri”, îi îndemna pe aceştia să citească marile opere ale autorilor păgâni şi să culeagă, ca albina, polenul din flori.Or, dacă Sfântul Vasile le recomanda să citească opere care au destule elemente smintitoare – dacă ne uităm cu atenţie la lista Sfântului Vasile cel Mare, vedem că nu numai despre marile virtuţi îi îndemna să citească pe tineri, tot aşa şi cu televizorul, dacă tot ne uităm, măcar să rămânem cu ceva.

Există două moduri de raportare la orice produs al culturii: ori îl iei aşa cum e şi te laşi modelat de ce-a fost bun sau ce-a fost rău în sufletul autorului atunci când a compus ceva, ori încerci să scoţi tu propria tâlcuire, să adaptezi tu filmul, clipul, la modul în care vrei tu să-l înţelegi.Eu am spus şi-n „Cartea Nunţii” şi-n unele conferinţe pe care le-am ţinut că pentru mine filmul „Titanic” e biruinţa ortodoxiei asupra catolicismului. Şi unii au spus că sunt bătut în cap, că am luat-o razna şi că bat apa-n piuă, că sunt un obsedat care vede numai ortodoxie sau erezie. Dar pentru mine, asta arată filmul: biruinţa vieţii fireşti, a iubirii curate, împotriva făţărniciei occidentale, apusene. Asta nu înseamnă că văd biruinţa ortodoxiei când Jack şi Rose fac dragoste, că nici nu fac dragoste, ei se culcă acolo. Dar eu am încercat să nu rămân din film cu secvenţa celor doi care fac dragoste – deşi secvenţa aia m-a bântuit multă vreme, ca un duh necurat, şi mi-a rămas în minte, într-o anumită măsură.Cred că era bine ca această secvenţă, artistic realizată de altfel, să le rămână în minte soţilor care din scârbă, dar invocând iubirea de asceză, neglijează viaţa trupească… Părintele Argatu zicea că femeia face cancer genital dacă a făcut avorturi şi cancer la sân dacă-şi refuză soţul la pat, sub pretextul ascezei… Ei, o astfel de femeie care, săraca, e în primejdie de a face cancer la sân că-şi tot refuză soţul, cred că trebuie să vadă „Titanicul” şi secvenţele respective poate o mai îmblânzesc puţin, o mai aduc cu picioarele pe pământ. Dar marea majoritate a oamenilor care nu au astfel de probleme se pot vătăma pur şi simplu de la secvenţa în care Jack şi Rose se străduiesc să facă dragoste. Ce fel de filme vezi? Ce fel de filme nu văd? Nu văd filme porno, filme de groază, nu ştiu dacă am văzut în viaţa mea un singur film de groază, nu-mi aduc aminte. Bine, dacă „Păsările” lui Hitchcock e considerat de groază, am văzut unul, în copilărie, cu părinţii, la cinematograf. Cel mai tare îmi plac filmele istorice, chiar dacă ştiu că sunt făcături unele secvenţe din ele. Totuşi, în mare respectă adevărul istoric şi îmi plac foarte mult, pentru că într-o lume din ce în ce mai anti-eroică, filmele istorice îţi pun în suflet dorinţa de a te jertfi pentru celălalt. De mic copil îmi doream să fac ceva pentru ceilalţi, văzându-i pe haiduci cum se luptă, văzându-l pe Robin Hood cum se luptă, văzându-l pe D’Artagnan cum se luptă. Ce frumoasă era copilăria mea, când visam să fiu ca Robin Hood şi ca D’Artagnan! Copiii de astăzi văd filme de doi bani şi vor să fie ca Superman şi ca Batman, să zboare şi să… Deşi era Superman şi pe vremea noastră, şi ca Superman îmi doream să fiu, ajutându-i pe ceilalţi. Problema e că mi se par mult mai murdare filmele cu Batman decât filmele cu haiduci – ca imagine, ca violenţă… Îmi plac filmele de dragoste. Într-o carte, într-o discuţie pe care a avut-o părintele Necula cu maica Ecaterina Fermo pe tema Ostrovului, părintele spunea că Love Story reprezintă ceva de genul sfârşitul filmelor de dragoste. Depinde cum îl vezi. Mie îmi place la nebunie Love Story, chiar dacă e dragostea personajelor e aparent fără Dumnezeu, totuşi e dragostea mai puternică decât firea, că fata moare… şi el o iubeşte în continuare, ani după aceea. Or, sunt atâţia creştini care n-au nici un sfert din iubirea celor din Love Story. Şi melodia din film e între melodiile mele de suflet. Apare în film o iubire foarte profundă. Chiar dacă ei păcătuiesc, încerc să nu rămân la secvenţele astea de păcat, încerc să nu le bag în seamă, ci să rămân cu ce e frumos din film.Recunosc, prefer filme de dragoste mai curată, în top acuma fiind Barfuss, un film nemţesc, care circulă piratat pe huburi; e efectiv zdrobitor, decât să predici despre dragoste creştină, mai bine te uiţi la „Barfuss” şi înţelegi multe, chiar dacă noi n-avem de-a face nici aici cu un film explicit creştin. Eu fac puţină alergie la oamenii care vor să înduhovnicească, îmbisericească, boteze tot în mod forţat. Cred că trebuie să vezi şi viaţa pur şi simplu ca dar al lui Dumnezeu, să te bucuri de ea, nu să trăieşti în patimi, dar să te bucuri că te-a făcut Dumnezeu, să te bucuri că eşti, că poţi iubi, să te bucuri, pur şi simplu! Şi în momentul în care doi chinezi se iubesc frumos, nu trebuie neapărat să-i vezi că se duc la preot să se logodească şi apoi să se căsătorească. Dacă se iubesc, nu fac păcate mari, filmul ăla e extraordinar, îţi arată cât de mult poate să se sacrifice un om pentru persoana pe care o iubeşte, fără să o bage prin tufişuri şi boscheţi pentru a-şi arăta sentimentele. Avem şi filme religioase în adevăratul sens al cuvântului? Depinde de ce înţelegem prin adevăratul sens al cuvântului, dacă înţelegem strict filmele gen Cămaşa lui Hristos, Quo vadis, avem puţine. Dar eu aş încerca să consider religios în adevăratul înţeles al cuvântului şi Avocatul diavolului. Aş include aici şi Misiunea, cu Robert de Niro, care e un film extraordinar.Până unde şi de unde considerăm un film că este religios? The Ghost, Fantoma, mi se pare că are un impact spiritual mai tare decât al multor cateheze. E adevărat că pe mulţi îi convinge să se apuce de spiritism sau să creadă în spiritism.

Problema care e? Că nu poţi recomanda, de exemplu, după predică: „credincioşilor, diseară e Fantoma, uitaţi-vă!” Că unii vor rămâne cu o percepţie a filmului care îi vatămă. Dacă omul e întărit în credinţă – nu atât de întărit încât să renunţe la televizor, dar atât de întărit încât să ştie că spiritismul este lucrarea diavolului – poate înţelege din film o anumită raportare la moarte.E un film cu Banderas – unul din actorii mei preferaţi, chiar dacă alţii îl dispreţuiesc – Imagining Argentina, în care e prezentată perioada comunistă din Argentina, cu bărbaţi care au dispărut fiind arestaţi de comunişti. Sau chiar ucişi. Şi chiar dacă Banderas joacă rolul unui medium – orice ortodox ar trebui să îşi dea seama că mediumul nu comunică cu spiritele, ci doar cu diavolul – totuşi poţi înţelege lucruri care ţin de dragostea curată dintre un bărbat şi o femeie sau despre rezistenţa în prigoană.Mi-e foarte greu să vorbesc pe şleau despre filme. Au fost câteva filme pe care mi le-am luat dinainte să îmi cumpăr video. La vita e bella mi se pare un film de dragoste extraordinar, mi se pare un film creştin şi cred că dacă ar fi fost toţi evreii cum a fost tatăl din film, istoria lumii ar fi fost alta. Dacă oamenii erau în stare să ajungă la o aşa de mare măsură a iubirii… Tatăl, în închisoare, nu face altceva decât să încerce să-l ţină pe copil departe de iadul închisorii în care trăia. E o dragoste nebună şi mă bucur că există astfel de reuşite în lumea cinematografică.Alt film care m-a marcat a fost Brave Heart. Pe mine mă impresionează că William Wallace e un personaj real, e eroul naţional al Scoţiei şi lupta din film apare chiar în volumul cu cele mai mari bătălii ale istoriei. Au rezistat scoţienii cu adevărat eroic, din dragostea de neam. Iubesc foarte mult Gladiatorul, deşi îmi pare rău că în cinematografe şi pe video e doar varianta cenzurată, din care lipseşte secvenţa cu creştinii duşi la lei. Îmi place, totuşi, că ei… ce-au reuşit să facă? Să scoată o secvenţă explicit creştină, dar n-au putut să scoată mesajul până la urmă creştin al filmului, şi anume că dacă în sufletul tău e frumuseţe, Dumnezeu te ajută să o scoţi la capăt. Eu acum nu vorbesc de faptul că Maximus nu era creştin, nu încerc acum să vorbesc despre virtuţile păgânilor. Dar cred că sunt foarte mulţi creştini care nici măcar la nivelul de virtute pe care-l avea Maximus în Gladiatorul nu se află. Asta nu înseamnă să luăm lecţii de la păgâni, ci să încercăm ca, dacă tot ne uităm la televizor, măcar să ne folosim la maxim de astfel de filme. Pentru mine, Gladiatorul e lupta mea de creştin, pentru Hristos, în care sunt făcut praf masiv de patimile mele şi, cu toate astea, cred lui Hristos că n-o să mă lase, că mă va scoate la capăt, că mă va ajuta să fiu al Lui. Şi încerc să mă lupt ca să devin propriul erou, propriul gladiator, în războiul meu. Înţeleg ce spui, dar, în acelaşi timp, mi se pare că e şi un subterfugiu de a-ţi converti o anumită pasiune pentru acest fenomen. Adică mă îndoiesc că intenţia regizorală a unui regizor oarecare, a unui film de genul acesta, a fost sau a avut şi un germene creştin… Nici nu afirm că ar fi avut! Nici Gladiatorul, nici Ultimul Samurai. Dar pot încerca să am o privire creştină, în care să iau tot ce se poate lega de viaţa mea personală şi să încerc ca orice conflict să-l adaptez la situaţia în care mă aflu… Când vorbeam despre filme efectiv religioase, mă refeream la filme pornite chiar din intenţia aceasta a regizorului, dintr-o nevoie de a-L mărturisi pe Hristos prin cinematografie. Gen Zefirelli, cu Iisus din Nazaret, Cămaşa lui Hristos, sau Ostrovul – mai recent. Deşi Ostrovul nu mi se pare un film pentru mase, mi se pare un film elitist, pe care, dacă-l dai maselor, rişti să-l înţeleagă greşit. Pentru că oamenii nu înţeleg nici măcar ce înseamnă sfinţenia, dar ce înseamnă nebunia în Hristos? Şi am auzit de oameni care au văzut Ostrovul şi au rămas total zăpăciţi, că nu înţelegeau defel comportamentul personajului respectiv. De altfel, viaţa unui nebun pentru Hristos nici nu poţi s-o înţelegi din afară. Iar când întreabă cineva: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?” şi Anatolie îi răspunde: „Păcătuieşte cât mai puţin!”, asta nu-i reţetă de mântuire, „păcătuieşte cât mai puţin!” Spune-le oamenilor: „Păcătuieşte mai puţin!” şi, în loc să bea cinci căni de ţuică, o să bea trei căni de ţuică, dar tot o să cadă sub masă. În loc să-şi înşele nevasta cu câte trei femei, şi-o vor înşela cu câte una. Nu-i de ajuns cuvântul acela stăreţesc „Păcătuieşte mai puţin!”, poate să dea un impuls bun pentru Hristos unei persoane şi atâta tot, dar nu se poate extinde asupra oamenilor dintr-o parohie, de exemplu. Şi dacă dai o reţetă, dacă iei un cuvânt stăreţesc pe care un sfânt, mai ales un nebun întru Hristos, l-a spus unei anumite persoane, şi încerci să-l extinzi asupra parohiei, parohia îl va recepta în mod greşit.

Ce-i invata Disney pe copii ?!Iata cam ce invata copiii de la filmele Disney:1. Vor fi abandonati de parinti !2. Fetele “printese” nu au nevoie de mame pentru a se maturiza !3. Copiii se descurca exemplar si daca nu au parinti !

Cateva exemple:

Lion King – tatal moareFinding Nemo – mama moareCinderella – mama moare, inlocuita cu mama vitregaChicken little – mama moareTeachers pet – fara tataJungle book – mama si tatal morLilo and Stitch – mama si tatal au muritBambi – mama moareAngels in outfield – orfani, casa de adoptieBeauty and the Beast – mama moare sau e absentaJames and the giant peach – mama si tatal au muritThe little Mermaid – mama moareSleeping Beauty – Luata de mica de la parintiSnow White – mama si tatal au murit, ramasa cu mama vitregaHunch back of Notre Dame – mama moare, orfanAladdin Jasmines – mama moareTarzan – mama si tatal au muritFox and the Hound Todd’s – mama a muritToy story – tatal absentPocahontas – mama a muritShang – mama a murit, tatal absentPeter Pan – orfani, traiesc singuriHuey Duey and Louie – orfani, traiesc la un unchiGoofy movie – mama absentaAtlantis – tatal moareDumbo – separat de mamaBrother Bear – mama moareThe rescuers – orfani, traiesc singuriOliver and company – orfani, traiesc singuri pana sunt luati de o gascaThe treasure planet – tatal absentThe sword in the stone – orfan, folosit la lucru in castelPetes Dragon – orfan, parinti adoptivi rai