IMPACTUL EVOLUŢIILOR DEMOGRAFICE ASUPRA SISTEMULUI DE PENSII

Masterand: Chiru Georgiana

INTRODUCERE

Studiile internaţionale arată că în întreaga lume, şi cu precădere în Uniunea Europeană, se manifestă severe probleme demografice: ratele de natalitate şi fertilitate scad în mod drastic, iar vârsta medie a populaţiei se află în creştere constantă. Cu alte cuvinte, populaţia scade şi se confruntă din ce în ce mai mult cu

fenomenul îmbătrânirii demografice. Ponderea persoanelor de 60 de ani şi peste,

în total, a crescut mai rapid decat ponderea oricărui alt segment de vârstă. În anii 2025, respectiv 2050, numărul vârstnicilor va ajunge la 1,2 miliarde, respectiv 2 miliarde.

CAUZE

Creşterea standardelor de viaţă din ultimii o sută de ani.

Progresul continuu al medicinii moderne reprezintă cauzele cheie ale îmbătrânirii populaţiei.

Tinerii se concentrează în prezent asupra carierei şi dezvoltării lor profesionale, întârziind sau neglijând astfel crearea unei familii şi naşterea copiilor.

Populaţia în scădere şi supusă fenomenului îmbătrânirii se bazează pe tot mai puţini contributori (angajaţi activi), ce sustin tot mai mulţi beneficiari (pensionari). Aceste probleme demografice demonstrează că bugetul pensiilor de stat nu mai este sustenabil în forma actuală şi necesită reforme majore. Este motivul pentru care multe ţări ale lumii au adoptat sistemul pensiilor private.

EVOLUŢIA INDICATORILOR DEMOGRAFICI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

EVOLUŢIA POPULAŢIEI ÎN ŢĂRILE UE ÎN URMĂTORII 50 DE ANI.

Deşi se observă o uşoară creştere totală, vom vedea ulterior că structura demografică va fi marcată de o pondere crescută a vârstnicilor. Conform acestei proiecţii, în anul 2060 se constată o creştere de numai 2,1% faţă de anul 2008.

Aproape jumătate din statele membre ale UE vor avea de-a face cu scăderi ale populaţiei şi anume: Bulgaria, Germania, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania, Slovenia şi Slovacia.

Cele mai dramatice scăderi le vor cunoaşte Bulgaria (-28,2%), Letonia (-25,9%), Lituania (-24,3%) şi România (-21%).

VARSTA MEDIE PENTRU TARILE UE 27 INDICATORUL VÂRSTA MEDIE SE DETERMINĂ CA MEDIE ARITMETICĂ PONDERATĂ A VÂRSTELOR EXPRIMATE ÎN ANI, FOLOSIND CA PONDERI STRUCTURA PE GRUPE DE VÂRSTĂ A POPULAŢIEI.

VARSTA MEDIE PENTRU TARILE UE 27

Se observă că Germania a înregistrat vârsta medie maximă în anii 1980, iar Italia în anul 2000. Germania va continua să deţină supremaţia la acest indicator în anii 2020 şi 2040, pentru ca apoi ţări estice să preia valorile maxime (România în 2060, cu 52,4 ani).

După 2040, conform proiecţiilor Eurostat, Letonia şi România (România bătând recordul în 2060 cu 52,4 ani) vor avea cele mai ridicate vârste medii, evidenţiind deplasarea către est a fenomenului îmbătrânirii populaţiei.

SPERANTA DE VIATA LA NASTERE ESTE REPREZENTATĂ DE NUMĂRUL DE ANI PE CARE I-AR TRĂI UN NOU-NĂSCUT DACĂ S-AR MENŢINE MODELUL ACTUAL DE MORTALITATE.

SPERANTA DE VIATA LA NASTERE

în ultimii ani, speranta de viata la nastere s-a aflat în continuă creştere în UE.

Dacă scăderea mortalităţii continuă în acest ritm, mulţi dintre cetăţenii UE vor avea o viaţă foarte lungă. Aceasta înseamnă că speranţa de viaţă la naştere pentru bărbaţi va creşte cu 8,5 ani şi cu 6,9 ani pentru femei în următorii 50 de ani

In 2010, speranţa de viaţă a fost maximă în: Suedia (79,2 ani – masculin) şi Franţa (84,6 ani – feminin), situaţia neschimbându-se nici în viitor, respectiv în intervalele 2020- 2030 şi 2040-2050.

Speranţa de viaţă la naştere este mai mare la femei decât la bărbaţi, pentru toate cele trei intervale. Dacă Suedia înregistrează cele mai mari valori la speranţa de viaţă a bărbaţilor pentru anii 2008, 2010, 2020, şi 2040, Franţa deţine recordul la speranţa de viaţă a femeilor pentru toţi anii luaţi în considerare (2008, 2010, 2020, 2040, şi 2060). Cele mai mari creşteri în intervalul 2008-2060 le înregistrează însă ţări estice – Lituania cu 14,6 ani la bărbaţi şi Letonia cu 10,1 ani la femei.

RATA FERTILITĂŢII RATA TOTALĂ DE FERTILITATE – NUMĂRUL MEDIU DE COPII NĂSCUŢI DE O FEMEIE PE PARCURSUL VIEŢII SALE

RATA FERTILITĂŢII

La nivelul UE, rata totală de fertilitate este proiectată să crească

de la 1,54 în 2008 la 1,60 în 2030 şi la 1,67 în 2060. Rata de fertilitate va creşte în toate statele membre ale UE, cu excepţia Irlandei (-0,02) şi a Franţei (-0,05).

În Danemarca si Suedia acest indicator rămane la acelaşi nivel. În toate ţările însă ratele de fertilitate vor rămane sub rata naturală de înlocuire de 2,1 în perioada ce se întinde până în 2060.

Conform proiecţiilor, cele mai mari creşteri ale ratelor fertilităţii se vor înregistra în România, Polonia şi Lituania, ţări care au cele mai mici rate ale fertilităţii în anul 2008. Se observă de asemenea că Franţa înregistrează cele mai ridicate rate ale fertilităţii în anii analizaţi.

RATA DE DEPENDENŢĂ A POPULAŢIEI VÂRSTNICE REPREZINTĂ NUMĂRUL DE PERSOANE DE 65 DE ANI ŞI PESTE, RAPORTAT PROCENTUAL LA NUMĂRUL DE PERSOANE CU VÂRSTE ÎNTRE 15-64 DE ANI. ACEST INDICATOR ESTE UNUL DINTRE CEI MAI IMPORTANŢI FOLOSIŢI ÎN EVALUAREA INCIDENŢEI FINANCIARE A PROCESULUI DE ÎMBĂTRÂNIRE ASUPRA SISTEMULUI DE PENSII.

RATEI DE DEPENDENŢĂ A POPULAŢIEI VÂRSTNICE

Dacă în prezent există 4 persoane de vârstă activă la fiecare persoană de peste 65 de ani, în 2060 se va ajunge la doar două persoane de

vârstă activă. Dacă în 2040 vârsta de ieşire de pe piaţa muncii ar fi de 67 de ani, atunci rata de dependenţă ar rămane constantă, iar creşterea corespunzătoare anului 2060 ar fi mult mai puţin dramatică decât în cazul vârstelor mai scăzute de pensionare. Nu ar exista nici o creştere dacă vârsta de pensionare ar mai spori cu alţi 3 ani între 2040 şi 2060.

Rata de dependenţă demografică înregistrează cele mai mari valori în Germania (31,4), Italia (30,8) şi Suedia (27,7).

Dacă în anul 2020 cea mai ridicată rată de dependenţă se află în Finlanda, în anii 2030, 2040 şi 2050, Germania va deţine cele mai înalte valori ale acestui indicator, respectiv 47,2, 56,4 şi 58,1.

În perspectiva mai îndepărtată a anului 2060, din nou fenomenul se mută către est, Letonia atingând nivelul maxim de 68,0.

INFLUENŢA FACTORILOR DEMOGRAFICI ASUPRA SISTEMULUI DE PENSII DIN ROMÂNIA

. Efectele procesului de îmbătrânire s-au făcut simţite în România începând cu 1 ianuarie 2000, când populaţia vârstnică a întrecut numeric şi procentual populaţia tânără.

La 1 ianuarie 2000, numărul total al populaţiei României a fost de 22.455.485 locuitori. Numărul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani a fost de 4.496.409 (18,7%), devansând numărul celor cu vârste cuprinse între 0-14 ani, respectiv 4.159.567 persoane (18,5%).

Populaţia României a scăzut cu 4 milioane locuitori în perioada 1990- 2012, de la 23,2 la 19,1 mil. loc. Acest trend este contrar celui înregistrat la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, unde a avut loc o creştere absolută a populaţiei, de 9.9 mil. persoane, în intervalul 2005-2010.

INFLUENŢA FACTORILOR DEMOGRAFICI ASUPRA SISTEMULUI DE PENSII DIN ROMÂNIA

Rata natalităţii a scăzut în România de la 13,7‰ în 1990 la 9,9‰ în 2011 şi se prevede scăderea ei în continuare.

Ratele fertilităţii în România au scăzut de la 2,3 nou-născuţi în 1989 la 1,32 nou-născuţi în 2008 şi 1,33 în 2010 stagnând la acest nivel pe o perioadă de 12 ani. Acest nivel nu asigură înlocuirea generaţiilor. Pentru înlocuirea generaţiilor, rata fertilitatii ar trebui să fie de 2,1 copii.

România avea in 2010 una din cele mai scăzute rate ale fertilităţii din UE, după Polonia (1,28) şi Slovacia (1,26).

Speranţa de viaţă la naştere în România a crescut de la 70 ani în 1990 la 74 ani (70,3 ani pentru bărbaţi şi 77,1 ani pentru femei) în 2010 şi continuă să crească.

Migraţia externă, a cărei dimensiune nu poate fi evaluată cu exactitate, are şi ea valori foarte ridicate.Dintre cei plecaţi la muncă, 65% au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, persoane care pot aduce pe lume copii.

CONCLUZII Indicatorii de mai sus evidenţiază că populaţia României se află în

continuă scădere şi îmbătrânire, tendinţa apărând ca ireversibilă şi neexistând perspective de stopare a acesteia.

Toate aceste evoluţii demografice au afectat semnificativ asigurarea cheltuielilor bugetare legate de pensii, ajutoare sociale şi alte forme de sprijin cu caracter special.

Acest fapt impune o serie de măsuri în domeniul reformării sistemului de pensii şi al problemelor vârstnicilor, cum ar fi: majorarea vârstei de pensionare (la 65 de ani atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei); renunţarea la pensia anticipată în sistemul public; atragerea tinerilor pentru înscrierea la fondurile de pensii facultative pentru a beneficia la bătrâneţe de venituri mai mari decât cele cuvenite din sistemul public de pensii; dezvoltarea unor programe de reinserţie şi de menţinere a unei vieţi active şi a unei participări semnificative a persoanelor vârstnice în societate; instituirea de convenţii care să permită prelungirea vieţii active peste 65 de ani; promovarea „îmbătrânirii active”, care presupune educaţia şi formarea pe parcursul întregii vieţi, retragerea din activitate mai târziu şi progresiv, contribuind astfel la reducerea dependenţei şi a costurilor retragerii din activitate şi ale îngrijirilor ulterioare de sănătate.