Îmblânzirea izvoarelor
49
GELA I OVIȚĂ Îmblânzirea izvoarelor
-
Upload
iliescu-ioana -
Category
Documents
-
view
117 -
download
9
description
Poezii
Transcript of Îmblânzirea izvoarelor
GELA IOVIȚĂ
Îmblânzirea izvoarelor
EDITURA FUNDAȚIEI ALFACluj, 2012
Gela Ioviță
Îmblânzirea izvoarelor
Poezii și eseuri
Copertă Și tehnoredactare: Francisc BAJA
Redactor: Ștefan MELANCU
Descrierea CIP a Bibliotecii NaȚionale a României
COLECȚIA CARTEA DE POEZIE
______________________________
EDITURA FUNDAȚIEI ALFA
Bd. N. Titulescu, nr. 30/25
Cluj-Napoca, România
E-mail: [email protected]
Tel: 0364-882446; 0722577396
______________________________
Printed in Romania
54
Date biografi ce
09.10.1936 – s-a născut Gela Albu, la Plugova (jud. Caraș-Severin), a doua fi ică
a lui Ilie și a Elenei;
1943- 1947 – urmează Școala Elementară la Plugova;
1947-1953 –urmează gimnaziul și liceul la Reșița;
1953-1954 – continuă studiile la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Galați;
1953 (octombrie) îl cunoaște pe Nelu Ioviță, cel ce-i va deveni soț;
1954-1956 – lucrează ca tehnician bobinator la fabrica „Electroputere Craiova”;
1955 – intră la facultatea de litere din Craiova, dar nu poate continua studiile,
deoarece provenea dintr-o familie de „chiaburi”;
1956-1958 – lucrează la Cooperativa Meșteșugărească din Potcoava (jud. Olt);
1958-1959 – profesoară la Școala Elemenară Bârlogu (jud. Olt);
20.10.1959 – se căsătorește cu Nelu Ioviță la Corbu (jud. Olt);
1959 – se stabilește la Mangalia;
24.07.1960 – se naște Iulian;
1961-1964 – lucrează la Serviciul tehnic al Marinei ca tehnician;
1964-1975 – lucrează în Șantierul Naval Mangalia, Sectorul I, contabilă;
09.06.1965 – se naște Daniela;
1975-1990 – lucrează în Șantierul naval Mangalia, sectorul II, contabilă;
1990 (octombrie) – se pensionează;
1990-2010 – continuă să lucreze în particular la diferite societăți, contabilă;
09.03.2011 – se stinge din viață, la 76 de ani.
Amintiri despre mama
E foarte greu, aproape imposibil, să povestesc despre mama la timpul trecut... am iubit-o cu toții și o vom iubi mereu, deși nu am știut niciunul dintre noi, cei din familie, să i-o arătăm cu adevărat... ne-am lăsat zilnic pradă grijilor mărunte și nu am băgat de seamă că timpul trece... abia acum, după aproape un an de la plecarea ei, în grabă, vedem cu tristețe golul imens lăsat în urmă... Și e greu de crezut că, deși aș putea povesti o viață despre ea, nu știu mai nimic, sunt multe lucruri care mi-au scăpat. Nu-mi amintesc ce fl ori prefera, nici măcar culorile pe care le iubea, nu știu aproape nimic despre copilul din ea... Știu doar că au fascinat-o mereu aștrii nopții, că și-a dorit să fi e astromaut, cândva, că iubea caii și marea, deși nu a scris despre ele. Iubea fl orile câmpului și lanurile de grâu unduind alintate de briza mării, cu maci purpurii, pete vesele de culoare în marea aurie. Asista cu uimire primăvara, la trezirea natu-rii. Iubea miresmele îmbătoare de mai. A dorit să se scalde în apele Mediteranei, pe un țărm elen, undeva, spera să vadă piramidele în lumina orbitoare a zeului Ra, și-a dorit să privească curgerea liniștită a Gangelui la Varanasi, să se piardă în mulțimea pestriță de pe Champs-Elysées... oh, câte n-a mai dorit ea...
I-a plăcut Eminescu, poezia, în general, de aceea s-a sfi it să publice încercările ei literare. Și-a dorit să publice, totuși, o parte dintre poezii sub pseudonimul Ioana Așchie, un nume banal, să rămănă oarecum în anonimat.
Dar cel mai mult ne-a iubit pe noi. N-am avut ochi să vedem atunci, nici simțuri să simțim toată dragostea revărsată peste noi... trăiam într-o mare de iubire și nu observam... aștepatam cu toții să ne-o spună clar, răspicat, să ne confi rme verbal ceea ce era atât de evident... asta a fost mama: un ocean de iubire în care trăiam...
Mamei cu toată dragostea, Daniela, Nelu și Iulian
76
PRIMUL CÂNTEC
Pe drumu-acesta m-am rugat fi erbinte,pe drumu-acesta am înțeles că sunt.Pe drumu-acesta simplu, de pământpe drumu-acesta am început să cânt.Să cânt o rugă preacurată,s-o cânt treimii Dumnezeu,să cânt puterea care mi-a fost dată,să cânt iubirea veșnic ne-ntinată.Să cânt mereu slăvitul Soare,să cânt întinderea de mare,să cânt văzduhul pur de zare,să cânt pământul de-nchinare,să cânt a holdei răsăriresă-i cânt triumful peste ger,să-i cânt mireasma primăverii,să-i cânt tot aurul din veri.Să cânt ivirea dimineții.Să cânt altarul frumuseții.Să cânt cu greierii câmpia,Să cânt în zbor cu ciocârlia.
REGĂSIRE
M-am regăsit prin veacurile-apuseși m-am cules din miile de animai limpede ca zorii primei Ereși limpede ca cel mai pur cristal.Mă regăsesc în ploaia care mâineva cerne pretutindeni veșniciiși mă culeg cuminte, zâmbitoare,din depărtate galaxii.Căci m-am născut când s-a născut Lumina și-o rază-a ei am fost din prima zi,de-aceea și pe vechile morminteLumina mea mereu va străluci.
98
IUBIREA MEA
Iubirea mea e-o fl oare albăce îmi răsare în gând și-n drum;e fl oarea ce tot crește-n sufl etși pot s-o dărui orișicui:– Poftim o petală de zâmbet!– Poftim o petală de dor!– Poftim o petală de cântec!– Poftim o petală de zbor!Iubirea mea nemuritoarem-a însoțit prin mii de ani,mi-a răsărit și pe morminte și-o să-mi răsară-n leagăn iar.Iubirea mea nemăsurată cuprinde ceruri și pământ,petalele-i multicoloresunt curcubee peste timp.Iubirea mea i-o nestematăscoasă curată din adânc.Pe oglinzile-i scânteietoarezâmbește Soarele cântând.Iubirea mea, cunună de mireasăînalță sufl etul spre cerînvăluind misterul vieții,dar eu secretul nu i-l cer.Iubirea mea cea fl oare albăce o culeg din veșniciieste rodirea frumusețiiși rațiunea de a fi .De-aceea o împart cu toți drumeții
și o împart cu orice stea,o-mpart cu zorii diminețiiși o împart cu dumneata:– Poftim o petală de cântec!– Poftim o petală de dor!– Poftim o petală de sufl et! – Poftim o petală de zbor!
1110
AȘ VREA
Aș vrea să trec în infi nitca o brîndușă mov de toamnăîncet și simplu, neștiutcând bruma-ntinde prima haină.Și precum Soarele-ncălzeșteși glia-mbrățișează blând,iar ploaia din văzduh sporeșteviteze-armiile de grâusă le tot dau și eu prin veacuri, încet, prin mine câte-un strop,să ducă viața mai departe, spre a-mplini Divinul scop.
PRIETENUL DIN VISE
Prieten din lumea de visetu vii oricând te-aș chema.Prieten din lumea de viseești marea Iubire a mea.Prieten din lumea de visetu știi să-i alini pe cei triști.Prieten din lumea de viseferice ce sunt că exiști.Prieten din lumea de viseești rodul bogat de pe ram.Prieten din lumea de viseferice ce sunt că te am.Prieten din lumea de visetu ești al ursitelor fi u.Prieten din lumea de viseferice ce sunt că te știu.Prieten din lumea de viseești mamă, ori fi ică, ori stea.Prieten din lumea de viseești marea Credință a mea.Prieten din lumea de visetu nici nu gândești să mă cerți,Prieten din lumea de visetu poți totdeauna să ierți.Prieten din lumea de visetrecut, viitor la un loc,Prieten din lumea de visetu ești veșnicia – un strop.Prieten din lumea de visece vii oricând te-aș chema,Prieten din lumea de viseești marea Speranță a mea.
1312
IZVOARELE
Ne-am pomenit cândva două izvoarerăsărind din lutul din câmpie.Am privit același arc de zaresusurând acceași melodie.
Dar cum totu-i curgere pe lume,am pornit să ne căutăm un numeși nu știu de valul mării-albastres-o-ntâlni cu cerurile noastre?Căci eu simt că-ntruna al meu dorîmi va-ntoarce unda spre izvor.
CER IERTARE
Cer iertare, cu smerenie,pădurii trecute-n hârtia aceastauitând ce a fost.Cer iertare ploii care nu se mai revarsăpeste câmpia pădurii ce-a fost.Cer iertare grânelor, fructelorpentru durerea nerodiriiseminței ce-au fost.Cer iertare mieilor, iezilorpentru neajungerea gustului ierbiiși adulților ce mâine-ar fi fost.Cer iertare oamenilor triști alergând după pâine,jefuiți de al vieții lor rost.Cer iertare Înaltului Cerpentru ce mi-o fi fost scris să fi uși n-am fost.
1514
ÎMI PARE RĂU
Îmi pare rău că mai sunt oamenice surzi și orbi trec pe cărare,că nici cu mireasma și culoarea nu-i poate ademeni o fl oare.Îmi pare rău că ciocârlia,exemplu-naltelor iubirinu poate zilnic să-i trezeascăpe toți ce-ar vrea să fi e miri.Îmi pare rău când curcubeulse-arată vesel după ploiși arcuita lui splendoaree pusă-n umbră de noroi.Îmi pare rău cînd în aprilieși pomii sunt în sărbătoarese-abate câte-o brumă recestrivind comoara lor de fl oare.Îmi pare rău de multe încăși-aș vrea pe dată să răstornorgoliul frunților îngusteși împietrirea-oricărui om.Dar cum nu pot și mai am vremeși am putere încă-n pas, voi colinda câmpii și stelefăcând ici, colo vreun popas.
ÎȚI MULȚUMESC, MĂRITE SOARE
Îți mulțumesc Mărite Soarecă astăzi, ca și-n alte dățiîmi ștergi tristețea de pe sufl etși-mi dai speranța altei vieți.Și mare, tu, cu valu-n spumănisipul plajei când săruțiiei de pe mine orice bubăși în adâncul tău o muți.Mă lași ca lebăda pe valuriplutind, ușoară să mă simtși în seninul clar al nopțiiprin constelații să colind.
1716
INTRAREA ÎN LUME
Am intrat în lume muncind,o muncă grea, dârză, dureroasăalături de munca mamei meleși ea dârză, dureroasă, duioasă;am intrat în lume muncind.Am intrat în lume țipând,anunțând dreptul meu la viață, dreptul meu la iubire, la gândam intrat în lume țipând.Am muncit pentru propria mea naștereși am supt un an la sânul mamei meleDragoste.N-am fost scoasă în lume de chirurgi,am muncit pentru propria mea naștere.De ce-mi luați dreptul la muncădomnilor guvernanți, de ce-mi luați dreptul la dragoste?De ce murdăriți cu cuvinteși imagini păcătoase trupul meu,domnilor gazetarieditori, pamfl etari?Vă întrb cu durere,cu disperare, cu dârzenie, vă întreb DE CE domnilor:guvernanți,gazetari,deputațivă temeți?
Temeți-vă, da,de rodirea gândului meu.Temeți-văde adevăratul zâmbet al meuși nu-l mai ofensați pe Dumnezeu!
1918
OPTIMISM
Spre seară oboseala, ca umbra mă cuprinde...și-ncet, cu viclenie, asemeni ei, dărâmăcoloanele luminii ce bolți multicoloreîn inimă-mi susțin.Privesc...și neputința-mi cu neguri mă-nfășoarăși gândurile toate se pare că ațipescși se ivesc în visuri castele dărâmate,păduri ce cu lianeca șerpii mă-ncolocesc,și labirinturi strâmteîn cale se ivesc,dar, Slavă Ție, Doamne,deodată mă trezesc.
SE FACE IAR LUMINĂ
A fost ca un cutremur uriașce-a dărâmat din temeliisfântul meu templuce l-am ridicatdin întristări și bucurii.Și parcă n-ar fi fost destul:din neștiute văgăunis-au năpustit în valuri relenoroaie râncede și grelecrezând că o să se mai spele.A fost cumplită apocalipsăși dracii toți au triumfatdansând peste-un morman de pietrece-au fost un templu minunat.La dansul lor priveam cu groazădin nu știu ce crâmpei de spațiu, din nu știu ce reper de timp,minusculă și copleșită, biet ghiocel rupt de-o copilă.Ne-ngăduit de mult puturăacele forțe reci și strâmbeîn sufl et suliți să-mi împlânte!Dar într-o dimineață-albastrăîncet, încet m-am ridicatși Acelui ce mi-a dat putereaun gând pios i-am închinat.Și nu știu dacă ploi venirăsă mă ajute imediatsau numai lacrimile meleîntrg noroiul l-au spălat.
2120
SPRE ALTARUL SOARELUI
Într-o răscruce, la un colț de țarăam poposit odată, într-o vară;mi-am strâns toată tristețea-n cânturiși-am dat-o celor patru vânturis-o risipească ele-n lumea toată, nicicând la ușa mea să nu mai bată.Era acolo și un cimitirpustiu și tainic, sus pe o colină,cu pietre risipite-n vălmășiede câte veacuri, nimeni nu mai știe;dar sigur buze fost-au să le chemepe-aceste pietre verzi, roase de vremeși poate mai așteaptă un cuvânt, de bucurie, plânset ori alint. De-aceea am decis să le șoptescpovestea vieții mele cum a fost,cu bune și cu rele întâmplăritrecute prin a timpurilor vămi;și-am să le dau, de o să mă-nțeleagădin bucurii, la toate, câte-o boabăsă își împodobească fruntea roasăprecum cununa capul de mireasă.Și-apoi am să le rog, dacă se poate,să-mi ia necazurile toate,pe veci sub talpa lor să le îngroape.Cred că m-au înțeles, căci deodată,O ciocârlie a pornit – săgeatădin ierburile dintre rânduriși sufl etu-mi s-a agățat de cântu-iși-l urmăresc cum urcă, ca pe-o scarăspre Altarul Soarelui, în calda zi de vară.
CONJUGARE
Sunt o picătură de ploaieplonjând spre o grădinăîndelung însetată.Și mă întreb:am mai fost oare, pe acest pământpicătură sau fulg?Voi mai fi nor, grindină sau taifun,voi mai fi vreodată?Vreau să fi u lacrimătot mereu pe pământ, dar și norul legănat de vânt.Aș fi mai curând un izvorsusurând printre pietre cu dor.Și-mi spun: fi i puternică,picătură ce sapă prin piatrănăscând altă piatră!E frumos și a fi strop strălucitor în curcubeufi ind roșu, verde sau albastru,ca balta care naște-n orice clipă un astru.Mâine mă voi naște din nouși voi fi tot ce sunt și am fost, dar sperând spre alt rost.
2322
SULFINEI
Să nu te superi că te rup, sulfi nă,te-străinez de al tău loc,căci eu îți las aici o rădăcinăși când mai trec îți spun: noroc!Să nu te superi că te rup, sulfi nă,căci, vezi, te port în brațe ca sfânt snopsă-aduci în casa mea, ce-o vreau seninădin vraja câmpului, un strop. Să nu te superi că te rup, sulfi nă,căci te voi pune în vaze de cristalși vei trona ca o regină,iar peste-an te culeg iar.Să nu te superi că te-am rupt, sulfi nă!
TEILOR
***În orice an când teii sunt în fl oareși-și risipesc mireasma-mbătătoaresub poala lor bogată, de ce oareaștept și-acum nedata sărutare?
***Aceiași tei sunt parcă, aceeași fl oare,același iz de mare sărbătoare,aceiași ochii mei plini de mirareși-aceiași dragoste, la fel de mare.
***O, teiul sfânt e-atâta de uman,trezește orice simț din nepăsare,răsfață ochiul auria-i fl oare,urechea o dezmiardă-n adiereși picură parfum suav și mieredin trunchiu-n care-am pus o mângâiere.
2524
DE PRIMĂVARĂ
Și iar e Primăvară pe pământși din semințe viețile irumpși își caută rostul lor în lume,și fl ori și roade capătă un nume, căci nimeni nu e părăsit, se parecât Soarele apune și răsare;și iar, și iar cețoasa vreme trece;și ghiocelul iar o iarnă o petrece;și iar se-nalță-n slavă ciocârliaînveselind văzduhu-nalt și glia.
***Când bate le geamuri zâmbind Primăvaraprimește-o și tu zâmbitoare.Ți-aruncă din sufl et povara,fi i fl utur, fi i fl oare,fi i tu primăvara!
01.03.1997.Danielei, cu dragoste.
LUNA MAI
În mai e-atâta strălucireși-atâta zumzet viu prin fl orică te întrebi cum pot fi , oare,urechi și ochi nesimțitori...
***Miros de rapiță-nfl orită,miros de grâu ce-a dat în spic,miros de glie fericităpe care ploaia a-nverzit.Miros de maci ce râd prin lanuri,cu roșii, strălucite fețe, de parcă cineva anumei-a pus privirea să-ți răsfețe.
***S-a dus, s-a dus și luna maiCu curcubee de petaleși-acum așteaptă orice plairodirea înfl oririi sale.
***S-au dus și zilele de mai,cele mai sfi nte clipe-a fi riiși de n-ai semănat fl oarea iubiriipoți aștepta ca rodul ei să-l ai?
2726
ȘTEFAN
Mă numesc Ștefan,fi u de dobrogean,sunt în clasa-ntâi,dar să scriu nu-mi place,nici nu vreau și pace!Literele mici parcă sunt arici,literele mari parcă sunt ogari,cele mici mă-nțeapă,cele mari m-aleargă.Dar eu fug mai tare,pe un cal călare,ca un Făt Frumosblond, voinic, pletos;și le-arunc în față,ca un val de ceață,fi le tot mai multe,din caiete ruptesă le-mpleticească,să le năucească,să se dea bătute,cu picioare rupte,cu capete sparte,să se-ntoarcă-n carte.Când mai cresc vin singur,tot ca Făt Frumos,bun, viteaz, spătos,scriu cu ele-o carteși-n loc să mă certe,sper c-o să mă ierte.
DOVLEACUL ȘI BOLOVANUL
Din creasta unui munte, într-o iarnăs-a prăvălit un bolovan și-n vale,o vreme, singur s-a prăjit la soaretânjind după înaltul casei sale.Dar într-o vară, iată că aparela umbra lui un alb dovleacce cu respect și-a salutat vecinul;însă pietroiul l-a privit ursuz(crezându-se ca toate mai presus)și nu i-a dat nici un răspuns.Dovleacul trist, se trase mai la valedar spuse pietrei reci, crezând c-o doare:– Ce folos c-așa puternic eștidacă niciodată nu-nfl orești?Eu așa umil precum mă veziîntind spre soare frunze verziși-aștept o capră care să mă pascăca și prin mine iezii ei să crească, și-n ochii lor sfi oși, de nestematesă văd răsfrâte cerurile-nalte.
2928
NU-I LOC
Nu-ți mai zvârli povara grea din sufl etpe-o biată inimă de muritor,că oricât ar vrea,nu-i loc niciunde s-o poată-ascunde;nu-i foc, nici apă, nici săgeatăs-o poată arde,s-o poată stingesau s-o străpungă,nu-i loc niciunde,sub nici o stea!
CARACATIȚA
Caracatiță hidoasă,de prezența ta nu-mi pasă!Nu, nu, nu, deloc nu-mi pasă;ia-ți tentaculul murdarce l-ai îndreptat spre mineși întreg bagajul tău de releia-l! Eu sunt doar un râu de foc,sunt o ploaie de luminăși-ntr-o clipă îți fac scrumiadul tot de smoală și de tină.Caracatiță hidoasă,fă-te ghem și fugi, și fugiși nicicând nu-ți mai trimitesolii veninoși și sluțiîn lumea noastră!
3130
ECOUL
...și-ntr-o zi, ca oricare,când absent vei sosi,nu vei recunoaște ecoulpășind tot mai rarpe-o cărare. Căci sursa lui, cu bucurii în undevoia viața toată să ți-o umple,dar cheia de la al lor lăcaș i-a fost furată-n primul ceas....e cam târziu când s-a retras.dar...o să mai vină-n răstimpuriîmprumutând tot alte chipuri:cu-n stol de păsări călătoare,pe-un vânt cu o-nmiresmată boare,prin pomii gârboviți de fl oare,cu gânduri fără de cuvinte,ca ploaia caldă să te-alinteși-apoi în curcubeu să intre.
GÂȘTELE
A fost cândva... ca-ntr-o poveste,dar timpului nu-i pun măsuri,așa că fost-a întâmplareași ani câțiva... și niște luni.Spun ce-am văzut, din întâmplare,cum două cârduri mari de gâștes-au rupt de cele mai mărunteși cu gâscani țâfnoși în frunteau început să se înfrunte.Nicicum gâscanii nu se lasă,vor spații tot mai largi pe lacsă-și plimbe gâștele nevesteși boboceii, după plac.Războiul lor tot ia amploare...Oare se cred la vreo serbareși-ar vrea să fi e aplaudațide nat de rând sau de-ai lor frați?Și prinprejur mulțimi confuzede gâște solo și obtuzețin scorul, dar le mai și scapăcăci ele sunt mai mult... sub apă.Și-acei gâscani ce sunt în frunte,umfl ați în pene de insulte,cu gâturi lungi și roșii ciocurinu văd nimica pe alături.Nu văd cum cârduri mititele,sfi oase la-nceput, novice,se tot frământă și se-adunăși s-ar putea să îi răpună.
3332
***Viața e ca un uriaș lan de grâu, anonim dar atotputer-nic; doar ici, colo își ridică zâmbitoare capete macii, cu strălucirea lor efemeră sau obraznice tufe de buruieni; dar spicele, anonimele, nu le bagă în seamă – ele au un scop, o chemare, nu au timp de trufi e.
***Privind în zare cum pornesc spre sud cohorte lungi de păsări călătoare mă-ntreb: viața pe Pământ e oare doar un popas spre alte lumi nemuritoare?
***Iarna care-și tot lungește trena-i de abanos iat-o, cu un toiag de neguri se trudește să alunge visele de soare pline ce-au rămas încă în fl oare, parcă tor ar vrea să uite că ele sunt nemuritoare.
TERRA
Priveam cerul într-o noapte senină de vară, cu aceeași în-cântare și uimire cu care privesc cerul înstelat de când mă știu, căutând să țin departe veșnica întrebare fără răspuns: unde se termină Universul, când se va termina timpul și cine l-a creat pe Dumnezeu?
Priveam cerul... un infi nit de stele, un infi nit de întrebări... Îmi aleg, ca întotdeauna o minusculă stea din Calea Lactee; știu că este un Soare. Câtă nestăvilită chemare spre acel necunoscut! Deodată îmi fulgeră un gând că sunt acolo, pe o planetă ce gra-vitează cuminte de milioane de ani în jurul acelei stele pe care o botez „Spic”. O planetă albastră, aidoma Terrei. Mă văd acolo tot așa, privind Calea Lactee, cu infi nitatea ei de stele, printre care un misterios Soare, alergând prin spațiu, înconjurat de salba lui de planete. Simt cu mintea Terra și văd milioane de ochi de copii nedumeriți privind cu încântare cerul înstelat. Și-atunci mă cuprinde un sfâșietor dor de EA.
3534
LUI EMINESCU
A fost să treci în nemurire cum ai vrut,când teii sfi nți își etalează fl oarea și-mprăștie miresme dulci în undece se grăbesc ca fruntea să-ți sărute;tăcută fruntea ta trecută-n piatrăce va rămâne-n veci a țării vatră.
RUGĂCIUNE
O, Maică a virtuții,Feioară Preacuratăce izvorăști luminăși har și bunătate,deși nu merit, vinoși picură-mi în sufl etiubirea Ta divină.Spre Fiul tău deschide-mia inimii ferestre,că oblonite-s toatede neguri și de teamăși-i paznic îndoiala,cea mai cumplită fi ară.O, Maică a virtuții,Fecioară PreacuratăTe rog întinde-mi mânași poartă-mă cu Tinespre veșnica și dulceaHristosului lumină.
3736
PRIMĂVARA
Din nou e-aproape Primăvară,Măritul Soare-i ține trenacea grea de fl ori și curcubee.O, de-ar putea la noi în sufl etCu-a ei mireasmă să tot steie...
Eu zic că nu mai este iarnă,că-n jur sunt multe, multe fl oripe staturi semănate-anumeși prin găleți, la vânzători.
Tu poți vedea cu ochii mințiibuchetul ce-ți trimit în dar,alături de toți brazii falniciși al livezilor nectar.
Elisabetei01.03.2000
LA-NCEPUT DE DRUM
Este septembrie șaizeci și șapteși este mâine prima zi de școală.Copilul stă pe gânduri și priveștecum ghiozdanul mama-i pregătește.Tata caută în tolba lui cu snoavece-ar putea să fi e potrivit...ia poziție militărește, grav,apoi rostește către pici:– Dragul tatii, mâine-i o zi mare,vei porni la drum ca un soldat,dar la vară, când va fi serbare,poți să porți cunună de-mpărat.Știe el, copilul, că glumește,împărați sunt numai în poveste,pe el altceva îl chinuiește...mamei la ureche îi șoptește:– Mami, spune-mi, oare de la școalăpoți din când în când să mai lipsești?– Sigur, dragul mamii, dacă ai motive, poți, dar foarte rar, să te-nvoiești.Mititelul, luminat la fațăși cu zâmbetul cel îngeresc:– Știți, eu azi n-am prea fost la joacă,de aceea mâine mă-nvoiesc!
3938
CÂNTEC
De părerea ta nu îmi mai pasă,nici de tristeți, de vorbă rea,pot să fi u teribil de bogatăcu tot ce am cules în viața mea.
Am scotocit prin anii tineriși-am dat de mine undeva,în locul neștiut de nimeni,stăpână fi indu-mi doar inima.
Că orice cărare, orice gândmi-e presărat cu lucruri sfi nteși găsesc în graiul meu cuvintepe care fi ecare să le cânte.
LUAȚI-VĂ DE MÂNĂ!
Luați-vă de mână și porniți pe drumul vostru.El este semănat cu dragostea strămoșilor, smălțuit cu fl orile dăruirii părinților;semănați și voi fl ori pe toate cărările urmașilor...Oricine, oricând, întorcând clepsidra să se simtă într-o mare de fl ori.Luați-vă de mână și pornițispre orizontul Speranțelor!
Annei Marina și Florin
4140
RUGĂCIUNE
Cred, Dumnezeu e pretutindeniEl știe ce gândesc și facși se mâhnește când iubireapentru aproape eu o calc.
De-aceea eu te rog fi erbinteprea bun și-ndurător Părinte,învață-mă să fac doar bine,să te cinstesc cum se cuvine.
Ajută-mă să muncesc binecu voie bună și cu sporși să răspund la orișicinecu zâmbet bun, cu glas domol.
Ajută-i pe ai mei copiisă își găsească drumu-n viață,să fi e și cinstiți și harnici,de la cei buni să ia povață.
Și dă-le, Doamne-nțelepciuneși dor de propria lor casăunde să aibă și căldurăși ce-și doresc mereu pe masă.
Ajută-i, Doamne, să iubească,la rândul lor iubiți să fi e,să-și făurească un căminîmbelșugat în bucurie.
ZILE DE VARĂ
Prin sufl et tot mai des colindăsenine zilele de varăcând mă culcam, fi ind copilă,în fânul unduit de vântdin mica, splendida livadă.Și când prin ramuri roditoarese strecurau cu veselieghidușe razele de soarede-mi sărutau pleoapele-nchise,iar corpul tot trecut în ierburi,trecut adânc în rădăcini,simțea și auzea izvoarece se-nălțau lin prin tulpini.
4342
LANSAREA LUI „LEANDROS”
Octombrie se-ntrece azi pe sineși-ntrece azi o Primăvară-ntreagă:risipă de căldură și culoare,un cer nemărginit, scăldat în mare.
Stăpânul zilei, mândru, la zenittrimite în oglinda docului alt soarecare-și răsfrânge razele în sustransfi gurând mulțimea-n așteptare.
E liniște și calm în toată zareanumai aici, la poarta unui visochi plini de soare, ca-ntr-o horă, roată privesc minunea ce au făurit.
Deodată liniștea se sparge,se sfarmă-n cioburi, spumă și urale,fanfară, sunet de sirene...aplaudă mâinile biruitoareși-nchină mării darul lor cel mare.Să-l însoțești pe ape line, Soare!
15.10.1980.
CĂLĂTORIE CU AUTOBUZUL
Mă întorceam de la Galați pentru prima dată, cu autobu-zul. M-am văzut înconjurată de un peisaj bizar, mută de atâta frumusețe. Rămânea Dunărea în urmă, cu undele-i vesele, în straie cerești. Nu-și dădeau seama că Soarele coboară prin lanu-rile de la Greavăn și-o să-i închidă în urmă poarta de lumină a cerului. Triste, straiele lor se vor cerni până dimineața.
Dar acum, amurgul de vară, pe dealuri de lavă incandescen-tă a înfl orit în fi ecare ochi de apă trandafi ri purpurii.
17.11.1980.
4544
ANIVERSARE
Focuri de artifi ciiexplodând în nopți de sărbătoare,roșul-portocaliu al Luniiivite la o geană de mare,cireși inocenți pe șoseleinundând văzduhul cu fl oare, roua curată din zori,efemere oglinzi pentru Soare.
Maramă argintie de noriascunzând cornul Lunii în creștere,roiuri de stele din timp neștiutclipind pe Calea Lactee;eșarfe albastre fl uturând în port,la țărmuri de vise,așteaptă iubirea cea mare, supuse.
12.03.1988.Marcelei Rău
TRECÂND PE PONTOANE-N FURTUNĂ GÂNDESC
Eu am strămoșice-au fost legați de glieși de-obiceiuri țărănești din veac,din cei ce-și respectau femeia,ca pe-o zeiță-n templul casei, drag.De-aceea când încep din Nord să latreturbați dulăii vântului dușman,mă duce dorul către-a casei vatră,să spun povești copiilor din clan.Dar ce dușmani ai vieții plănuirăsă-nfrunte cețuri, și ninsori și ploi,aceste mici picioare nedeprinse,în loc să tricoteze haine noi?
30.01.1989.
4746
SOȚULUI MEU
Ajută-l, Doamne, pe-al meu soțmereu să fi e în putereși dragostea pentru ai săi să fi ecea mai de seamă-a lui avere.Să-și amintească zi de zide-ai săi părinți care voirăca fi ii lor să fi e domni,precum ei înșiși nu putură.Să-și amintească ceas de ceasde anii lungi de-nvățătură,care au fost și mulți și grei,dar plini de frumusețe pură.Și ani de-ar mai veni pe-atâți,nimic, nicicând să nu-i știrbeascădestinul ce și l-a croit,pe temelia strămoșească.
09.10.1991.
RĂSPUNS
Spuneai mereu că sunt cu capu-n nori.Da, și nu mă amețea, nici speria înaltul,știind că-alături, tu, ca nimeni altul,puternic ancorat în glie,m-ai sprijini, să cad de-ar fi să fi e...Observ, mult prea târziu, că tu, de faptn-ai fost decât o rădăcinăși poate că nicicând n-ai încercatsă-nalți spre mine o tulpină...De-aceea scutur astăzi, în tăcere,tot norul și ploaia mea de vise pe glia-ți secetoasă, de lumină,sperând că, poate-n primăvară,copacul cel visat o să răsară.
26.10.1994.
4948
NECUNOSCUTEI FEMEI
Maică, te-am întâlnit azi într-un trence gonea pe o nesfârșită câmpie ninsă.Toată bucuria albului căzuse pe pământiar cerul își pierduse seninul albastru.Numai ciori și nori de cenușă...Maică, ochii tăi nu erau luminațide nici o bucurie,fața ta brăzdată de ani,gândul tău - părea o pustie...Maică, nu cred că o să te mai văd.Cât mă doare întristarea ta!Aș vrea să-ți dau puțindin tinerețea lui Adam,ceva din sănătatea și forța lui Hercule,mai mult din frumusețea Afroditei,din înțelepciunea Minervei – un gramși din mine lumina iubirii ce-o am.
09.01.1995.
ANIVERSARE
Chiar și maturii cred că toamna viețiialungă primăverile din noi,dar se înșeală, că-i doar vremeacând aruncăm ce-a fost noroi.Și nu-i ușor să recunoștică spinii toți umbriră crinulși trandafi rul că n-a fostdecât ce este iarna – spinul.Nu, nu-i ușor, nici imposibilîn pragul de mileniu trei,numai valutele din sufl etuită că-n lume-s mai mulți lei.Dar de-ar veni zeci de mileniicu-armii care să curgă, râu,n-ar fi apărători ai viețiica mândre spicele de grâu.
20.03.1995.
5150
DE VINĂ EȘTI
Nu te-ntrista că pe-al tău drum,deși ești zâmbet și culoare,te tot atacă rând pe rândgrăbite-albine lucrătoare.Deci, nu te-ntrista, nu le-alunga, nu le blamacăci vina este doar a ta.
De vină ești că salți în mersși scuturi fl oarea de cireș;de vină ești cu-a ta alură,cu fl oare de cais pe gură;de vină ești că porți drept salbăpodoaba vișinilor albă;de vină ești că-ți faci tichiedin fl ori de corcoduș - o mie;de vină ești că porți în părroz-albe fl orile de măr;de vină ești că-ți faci brățăridin sfi icioase fl ori de peri;de vină ești că-ți pui cununidin fl ori alb-dulce de salcâm;de vină ești că-ți legi cerceidin parfumate fl ori de tei;de vină ești că-ți pui pe pleoapedulceață de smochine coapte;de vină ești că-ți dai pe genecu aur de la Sânziene;de vină ești când ai pe coapse
mireasma piersicilor coapte;de vină ești c-ascunzi în sânaroma fl orilor de crin;de vină ești călcând cu ghetesavoarea fl orilor cochete;de vină ești...
Dar toată vina ți-e iertatăcând cu blândețe râzi la Soare,cu șiruri de mărgăritare.
09.06.1996.
5352
DESTIN
Nu ne-a fost datîn viața asta scurtăsă ne-ntâlnimvibrând pe-aceeași undă,dar poate-n altă erăundeva,destinul iar ne va chemacu sufl ete mai bune și mai pureși veșnicia n-o să ni se fure.
17.08.1996.
PĂDUREA HAGIENI
Pădurea-i nesecat izvor de viațăși poate-al Terrei leagăn cel dintâică fi ecare frunză te răsfațăși-ți spun în șoaptă: „mai rămâi!”
Pădurea-aceasta prea scăldată-n Soare,pe un teren pietros, neprimitor,doar pentru noi și păsări călătoarebiruie vara, luna lui Cuptor.
Pădurea-aceasta-i un noian de visece-au început pe unda unei măriși fl ori, și melci, și pietre, și rățușteaud, când plouă, valuri de chemări.
Și Dumnezeu este mereu aproapeîn răsufl area caldă a fl orilor de maica și-n răzleața umbră a pinilor anemici,tânjind după a muntelui lor plai.
Și dinspre lac o adiere linăînvolbură armii de anonime spicece-s ca beteala lungă, aurie,în pomul de Crăciun – de-o veșnicie.
Pădurea-aceasta blândă, Elvi, vinecu tot noianul ei de fl ori, în prag la tine,căci tu, doar tu o poți simți, copilă,și știi să-i mângâi chipul de lumină.Elenei-Victoria
20.05.1997
5554
ÎMBLÂZIREA IZVOARELOR
După ce a cărat patruzeci de zile apă neîncepută pentru sufl etul Elenei, mica preoteasă, în straie purpurii, a îmblâzit, desigur, izvoarele râului, căci altfel cum ar fi lăsat unda lui rece și învolburată să treacă nestinsă corabia de făclii ce va lumina drumul sufl etului pornit spre eternitate?
18.10.1997Corbu
SĂ MĂ AȘTEPȚI– mamei mele –
Să mă aștepți,să mă aștepți, te rog fi erbinte,să mă aștepți, oriunde-aș fi ,la semnul ce mi-l vei trimitedorințele s-or împlini.Să mă aștepți ușor nu-ți este,simt dureros în ochii stinși,dar știu asemeni, c-o vei face,că-mi vei da mâna peste hăuși-apoi noi vom porni-mpreună,vom cerceta multe poteciși sper c-o vom găsi pe-aceeape care sfere-nalte treci.Să mă aștepți, să mă aștepți!
11.09.1997.
5756
URĂRI DE CRĂCIUN
Auzi? Iar sună clopoțeiispre a trezi din vis Speranțași pomii își pudrează fața,iar grânele-și pun văluri albe;copii colidă cu fl ori dalbe...și noi pioși, ca toți în lumepășim în gând c-o rugăciunespre Altarul veșnic al Iubirii,al Împăcării, al Mântuirii.
***Și totuși vine Moș Crăciuncu un brăduț cam mititel,c-o raniță de la război,îmbătrânită și beteagă,dar noi nu prea băgăm de seamă;putem chiar să-l cinstim cu-n șprițși-i sărutăm cărunta frunteca mulți, mulți ani să nu ne uite.24.12.1997
***Când, iată, vine Moș Crăciun la noi cu tolba ruptă-n cotam vrea ca cel puțin la voisă-și ia o raniță de soi...să-ncapă-n ea un porculeț,ceva berici și vinuleț,iar pentru cei micuți, nutreț.
Să-ntâmpinăm cum se cuvinevenirea Domnului în lume! Iar Noul An care soseșteSă fi e mai prietenos, fi rește.
24.12.2001.
5958
ELENEI
Sunt zile când uitate basmece ne vrăjeau copilăriarăsar dintr-un ungher de sufl etatât de slobode și purecă ne mirăm cum viclenia lui Cronosdin noi putut-a să le fure.Și-atunci ne-am ridica năvalnicsă luăm tot ce ne-a furat,dar dintr-un alt ungher de sufl etșoptește-o voce: „n-are rost,tot vine uitarea de le furăcă nu știi niciun adăpost”.Te mulțumește că sunt zileîn care mândre Cosânzeneridică valuri de lumină.
21.05.1999.
AGAPA
Ce-nseamnă patru-ș-cinci de aniîn risipirea vremii oarbe?Dar ce înseamnă pentru noi?Vom mai vorbi și mâine oare?Căci anii trec cum trec cocoareîn stoluri lungi migrând spre sudca noii pui să și-i botezeîn doar de ei știutele fântâni.Și s-or întoarce-n primăvarăcu pui maturi și pregătițisă-nceapă noul ciclu-al viețiide-aceleași locuri ocrotiți.La fel ca ele am străbateși vânturi și furtuni și ploi, catargul vieții de ne-ar ducespre cinzeci-ș-patru, înapoi.
11.11.1999.Constanța
6160
DE PRIMĂVARĂ
De ce, Primăvară duioasălași vântu-n comoara de fl ori,căci pe cât ești tu de bogatăeste el profund stircător.
O, binecuvântată Primăvară, zeița vieții la-nceput de calece-ademenești chiar Soarelesă-ți fi e-nsoțitor și tatăatâtor întrupări miraculoase,că n-am cuvinte să descriu, atâta frumusețe creatoare.
***Mult așteptata primăvară trimite iar un sol plăpândSă-l întrebăm sau să ne-ntrebe:– Alauil ei cel mare... când?
***Zăpada încă mai persistăși soarele n-are puteredar ghiocelul fi n insistăși dreptul primăverii-l cere.
***Și totuși Primăvara vineSfi dând și ierni și-apocalipseși-aduce fl ori la fi ecare,iar vouă casa cea din vise.
01.03.2000.
VENIREA BERZELOR
E Soarele la echinoxși-ncununează Primăvara;o scaldă-n raze de iubireși-i prinde-n plete curcubee.
Un stol de berze ce trecurăprin poarta Sudului deschisă(de vameși nebăgate-n seamă)s-a revărsat, puhoi năvalnic,ningând pe verdele câmpiei.
Fac scurt popas și-apoi se-nalțăîn hore lungi, unduitoarecreând o sfântă legăturăîntre pământ, văzduh și Soare.
Și-apoi, vibrând de bucurie,plutesc spre vechile cuibare.C-am fost părtașă-acestor clipeîți mulțumesc, mărite Soare!
21.03.2001.
6362
VAVILEI
Norocul te-a adus în primăvarăcând curcubee strălucesc în fl ori.Norocul prindă-ți spice coapte-n pletedin bogăția caldă-a Sfi ntei Veri.Norocul pas cu pas cu tine meargăcând toamna își oferă darnic rod.Norocul să-ți întindă văluri albepeste al iernii nepătruns mister.
14.04.2001.
ILUSTRAȚIE DE CRĂCIUN
Priviți! Renii înhămați la săniuța năzdrăvană a lui Moș Crăciun au și pornit din castelul și pădurile de brad ale Miază-Noapte-i! Curând vor sosi la fereastra visurilor noastre cu daruri.
Ne vom trezi toți să-i primim?Sau unii, înlănțuiți în zgârcenie, vor rămâne să hiberneze?...
23.12.2001.
***Iubirea este nemărginită. Ea izvorăște din tot ce este viu,
străbate Universul în toate dimensiunile. Chiar dacă vrei să fugi, n-ai unde – te înfășoară cu căldura undelor sale. Trebuie doar să-ți deschizi inima spre ea. Primește-o!
09.06.2001.
***E timpul...să oprești goana timpuluisă-i vorbești timpului,să-l vrăjești,să-l ierți pentru zilele de fericire furate;să-l rogi să te ierte pentru goalele zileneplânse de tine;să-l rogi să ți le-aducă pe toate-napoi.Să le faci zâne nemuritoare,cu dărnicie, căldură, culoare, Lumină și Soare!
09.06.2003.
6564
ADUCEȚI PLOAIA
Aduceți norii, Îngerilor buniși-i puneți Soarelui perdeacăci El, cel dătător de viațăazi ne omoară cu dogoarea.
Aduceți norii, Îngerilor buniși-o ploaie binecuvântatăpeste câmpia care moare,cu rodul ei uscat în fl oare.
Aduceți ploaia, Îngerilor bunisă stingă lava mirișii,s-oprească vântul ce tot latrăca dezertat de pe pustii...
Aduceți norii, Îngerilor buniși-i revărsați cu dărniciepe acest drum, că-abia mai mergși-mi pare-n jur că-s Hiroshime.
Aduceți ploaia, Îngerilor bunipeste grădina mea uscatăcare-a rămas ce se mai vede,covor de fructe verzi picate.
Aduceți ploaia, Îngerilor bunipeste livada care-ar plânge,dar seva-n ramuri e uscatăși e uscată-n rădăcini.
Aduceți ploaia, Îngerilor bunipeste întinsa stepă dobrogeanăcă tot pământu-i un cuptor și toată fi rea e bolnavă.
07.08.2002.
6766
RECUNOȘTINȚĂ
Îți mulțumesc, Părinte,că mi-ai deschis ochiipe acest sfânt pământpe care l-ai botezat în ape limpezi și albastreși gingaș l-ai înfășuratîn valuri srăvezii de zare,spre a-l feride prea fi erbintea dragostea Sfântului Soare!
01.03.2003.
FEMEII
Tot speri că va veni o ziîn care Soarele Prea-Sfântte-o ajuta să te înalțidoar cu lumina ta din sufl et?S-aștepți mereu această zicum așteptat-au milioane(vânzându-și trupurile goale)când mintea lor putea sclipipe-a lumii aurite tronuri,nu tot prin colonii hulităși pusă jertfă pe altare.În van aștepți Femeie-Îngerși-ți tremuri sufl etul prin cețuri,căci ești ca-n vremurile tulbriaceeași marfă, alte prețuri.Salvarea n-o mai căuta în oameni,n-o aștepta nici de la Zei.Salvarea dormitează-n tine,în mintea ta, în ochii tăi.O să te lupți cu cei netrebnici,nu cu vreo armă meșteritădin vreo materie oarecare,ci doar cu inima și minteape-adevăratele altare.
08.03.2003.
6968
FRUNZE DE TOAMNĂ
O, Doamne, ce belșug de frunzemulticolore și ușoarese-nalță, spiralat spre Soare,să-i dea salutul lor din urmă’nainte de-a se-ntoarce-n humă.
Și-apoi se-nvârtejesc pe case,pe alei, pe câmpuriși se-adună,coloane strâmbe-n debandadă,precum epuizați soldațiidupă o luptă câștigată.
Dar ele știu că-n glia sfântăviteaz semințele se luptă,iar seva-și domolește pulsulși-ntr-o cuminte așteptare,sub plăpumi albe de ninsoare,curând le vine iarăși rândulsă râdă vesele la Soare.
11.11.2003.Elenei Victoria Atanasiu
ECATERINEI
Iubita noastră, la-nceput de iarnăși-n prag de Sfi nte Sărbătoriți-aducem crizanteme albeca pur preludiu de ninsori;și îți urăm să-ți ții cărareacea tapetată cu iubire,nu-ți pese c-o să vină toamna,căci roade ea ți-a dat destule.Și-apoi o să mai fi e verisă-ți scalde sufl etu-n văpăiși cucubee de speranțece s-or preface-n primăveri.
03.12.2003
7170
POMUL DE CRĂCIUN
Este un dar al Ceruluipomul de Crăciun.este un dar al Pământului Sfânt.Nu știu destule cuvinte să-l cânt.Pot doar, cu evlevie, să-l binecuvânt.Și să-i împodobesc toate crengilecu lumini, cu globuri de bucuriiși cu gânduri curate de pace,de iubire, de noroc, de sănătate,pentru zâmbete de copii.
24.12.2003.
PLUGUȘOR
Aho, aho, băieți și fetenu mai tropăiți din ghetecă îndată ne-om dezghețala bădița de coleace-are o plită... vai de ea!Dar mai areehe hei... cică...niște dolăreice s-or naște ehe hei!La mulți ani și la mai mareși o pungă cu parale!Heeeei, heei!
Aho, aho copii, fl ăcăi,fetelor mai mari și micihai să mai urăm pe-aici!La o Doamnă cu „D” marerecordmenă, se pare,care are la activplicuri de concurs, vreo mieși-ncă tot se mai agită...Să-i urăm să ia bun startși s-aducă-n cioc, acasă,ca cocoșul din povesteo punguță-n chip de... zestre.Heeei, heei!
31.12.2003.
7372
AȘTEPTÂND PRIMĂVARA
Primăvara cea seninăo să vină ea pe câmpuricu armatele fl ori.Și-apoi o să treacă-n roadeși-o să treacă în ninsori.Aș tot vrea s-o țin în poală,să-i dezmierd părul de aurși să uit că-s călătoare.
29.02.2004.
ETERNITATE
Mâinile Îngerului au adormitși-au oprit cernerea clipelor...oare-n ce târziu se vor trezi?Oare au să-mi îngâne simfoniidin eternitățile uitateși o să-mi ridice albele perdelece ascund neliniștile mele?și-o să mă-nsoțească iarăși, cu iubire,înspre repetate veșnicii?
30.05.2004.
7574
MELCII
Cobor...pe faleză, de sus,înspre mare...scara-i stăpunsă de iarba subțire;norii s-au dus,ploaia-i doar urmă, marea, cu geamăt,respiră.Melcii, mărgelepe ierburi înșiră...alții de-a valma ies pe cărare;îi tot ferescși mă doarecând unii, prea mici,îmi trosnesc, sfărâmați,sub picioare.
06.06.2004.
MESTECĂNAȘUL
În parcul mic de lângă mare,mic ca întindere și ani,răsare triumfală viațade prin nisip, din bolovani;... a înfl orit trifoiul, iată,cu fl oarea mov, ca un găitan,pătlagina la ea acasă primește vesel un lipan, iar păpădia-și zboară pufulpeste întinderea de val.
Dar cel mai mult mă înfi oarămesteacănul cel mititelce-a scos și el de sub frunzuțeniște... le zice mâțișori;el singur a scăpat prigoaneiunei cohorte de copiice-au rupt, neștiutori, sărmaniitoți frații lui și niște tei.
Mă-ntreb și îmi răspund îndatăcă puiul fost-a apăratde salcia cea rămuroasăce peste el, cu duioșie,cosițele și-a răsfi rat.
De-atunci sunt ani, vreo trei, aș credeși el i-ajunge la genunchi,
7776
e pe sub poala ei bogatăca sub o cloșcă-un pui mărunt.
Dar primăverile trec iuteși se transformă-n veri, în ierni,curând, cu pletele cărunte,ea va dormi la umbra lui...
06.06.2004.
UMBRA
Ca de obiceiprivesc cu tristețecum se lungește umbra târâtoarespre răsăritși șterge încet, încet orice culoare.
17.06.2004.
7978
CHEMARE
Iisuse, al meu și-al tuturor,te chemîn inima-mi ce este, sărmana, foarte mică;de-oceanul de iubire ce-l porțiparcă i-e frică;dar simt cum unda-i blândăîncet mă împresoară...Speranțele se-adunăalcătuind o plută.Spre țărmuri de luminăzi după zi mă mută.
12.12.2004.
BRÂNDUȘELE
Cresc brândușele de toamnăpe uitatele morminteși un soare blând mai scaldăpietrele roase și strâmbe.Da-n curând veni-va iarnacu alaiul ei de gheațăși cu vânturile aspre,să le biciuie pe față.Dar și pături de ninsoareva aduce în răstimpurisă le-nfeșe, grijulie,pentru-a mai dura prin timpuri.Și când vânturile caldevor aduce primăveri,alte rânduri de brândușe movvor străluci sub cer.
08.11.2004.
8180
MESAJUL
Eu din adâncuri vreau s-aud chemareace-mi e adâncul dar dumnezeiescși-aștept un simbol: sunet, gust, culoare,mireasma plantelor, o literă, o fl oare,sau vreo timidă, slabă alintare...
Cu ochii-nchiși demult aștept cuminte...când se stârnește-un vuiet de cuvintece mă-nfășoară, mă-nbrâcesc, mă leagă,de nu pot riposta cu vreo silabă;și-aș vrea să spun, să strig o rugăciunedar, dușmănoasă, mintea o răpune.De-odată-mi fulgeră parcă-un cuvânt, mă străduiesc în sufl et să-l cuprind,să deslușesc mesajul ce-l animăsperând că-i a Fortunei sfântă mână...Și prin toți porii fulgerul colindăși-mi tremură cuvântul ca o undăși parcă obligă mintea să-l cuprindă.Da, iată-l, ca pe-un fi rmamentSe-nșiră-ncet cuvântul: împreună.Bine-ai venit, speranță de lumină!
Cuvântul, însă, singur, nu-i de-ajuns,În el prea multe taine s-au ascuns.Să deslușesc mesajul sunt chematăși marea de-ntrebări s-o străbat toată.
27.02.2005.
ÎNTÂMPINÂNDU-MĂ
Aș vrea ca mie însămisă-mi pot ieși în calecu înmiresmată pâine și cu sare.Să îmi deschid a inimii ferestre,să scot la soare a sufl etului zestreși clipa să nu-mi parăprea mică sau prea mare,ci doar cât să încapăIubire și Închinare.
01.03.2005.
8382
IAN (IONATAN)
Mărul meu de viță purăde doi ani ieșit din scutecse dă totuși brav fecior:și-a deschis câteva fl ori.
Sigur s-o lupta cu vântul să nu i le fure lacom,s-o lupta ca Făt-Frumoszmeului să-i taie capul.
Și când toamna o să viemelancolică și tandrăi-o-mpleti-n cosița surăroada lui ca pe o salbă.
21.04.2005.
VÂNTUL DE APRILIE(pe litoral)
Vântul rece de aprilie, de toți arborii temutse-nrudește doar cu ceațași cu brumele, pe rând;căci alungă toți bondariiși albinele sprințare,vrea doar el să fi e mirepentru-orice gingașă fl oare;dar nu știe să le-alinteși în șoapte să vorbească,se repede în rafalelăsând ramurile sterpe.
21.04.2005.
8584
POPÂNDĂUL
Mergi cuminte pe cărareși deodată îți răsare,doar o palmă mai în față,o dihanie ciudată;nici n-apuci să te uiți binec-a pierit de lângă tine,de gândești că ai vedenii...dar ți-apare-n partea dreaptăși, privindu-te în ochi,piere iar, să n-o deochi,și-apoi iarăși îți aparemai la stânga, pe cărare,chicotind, cu mare haz,când mai calci în gropi și cazi.
16.09.2005.
ELENEI-VICTORIA
Eu simt că te rogi azi pentru mineși știu că te rogi zilnic pentru toți:pentru acei ce n-au în casă pâine,pentru copiii izgoniți pe străzi, pentru șomerii triști, de azi, de mâineși pentru câinii fără adăpost.Și-ți mulțumesc.
Te văd ca pe un lan de grâu cât marea, ce biruie al iernilor prăpădde dragul de-a ajunge mâinesă sature sărmanii lumii toți;să sature și-acea mulțime mutăce-ncet, încet pe alt meleag se mutălăsându-ne al datinilor rost.
09.10.2005.Elenei Victoria
8786
BRADUL
Azi noapte m-am visat în Paradisși-l căutam pe pruncul Sfânt Iisus,căci se făcea că-mpodobeam un brad(era demult, în satul meu natal...)cu tot ce am cules cu voioșiede prin pădure, țarini și câmpie:alune, nuci, gutui, măceșe coapte, ghirlande lungi de frunze colorate,legându-le cu panglici de hârtie...Și, Doamne, câtă bucurie!Ceva mai bun n-ar fi putut să fi ela vârsta aceea binecuvântată.Dar m-am trezit din vis, fără tristețe,că timpu-mi oglindește alte fețe;iar pentru bradu-acestui an, real,podoabe și mai multe am.Dau la o parte-ncet al toamnei strai,rodirile-nfl oririlor din maiși frunze roșii, galbene, brumateși gândurile de iubire toate.Iar sub pufoase dune de ninsoare,speranțele rodirii viitoare,căci, Doamne, nu găsesc, nu știu ceva mai bunla înălțimea timpului de-acum.
14.12.2005.
OBSESIA NEMURIRII
Mâinile îngerului au adormitși-au oprit cernerea timpului.Oare-n ce târziu se vor trezi?Oare au să-mi repete simfoniidin eternitățile uitate?Oare au să-mi ridice albele perdelece ascund neliniștile mele?Și-o să mă-nsoțească iarăși, cu iubire,înspre repetate veșniciiîntrerupte doar pentru-o clipităde popaspe Terra mea iubită?
30.05.2006.
***Din oastea timpului, haină,aș împușca orice soldatce-aleargă ca nebun, cu steagul,când ținta nu s-a inventat.
***Mă simt, încă, înhămată la cuvânt,armăsarii gândului o iau razna, nu pot să-i strunesc, să-i ajung,căci zboară, nebuni, prin Calea Lactee.
***Această primă zi de varăo dăruiește Anul-tată, mărinimos,
8988
la toți copiii, iată:e orice stea o jucărieși raza Soarelui le fel;tot jucărie e un fl utur,o scoică, o fl oare, un inel.
01.06.2007. POVESTE
– Iulian, povestea nouă, nemaiauzită, pe care ți-am promis că ți-o spun când vei veni la mine, n-am găsit-o încă, deși am căutat-o, așa că mă gândesc s-o scriem chiar noi acum, amândoi. Vom găsi destule cuvinte pe drum. Văd că te bucuri. Deci...por-nim? Start! Ne așezăm călare pe un scăunel din bucătărie, lângă fereastră, și pornim. Scaunul, ca prin minune ne pare un cal năz-drăvan cu copite de foc, ori aripi... Nu, nu, ar fi prea demodat. Iată, îi crește o elice năstrușnică care, nici grijă, nici teamă nu are, de iarba măruntă de jos, ori de adâncul din cer. Dar mai curios este că el, să-i zicem un mini-elicopter, nu cunoaște ceasul, nu știe să se orienteze în timp. El ziua de azi sau de mâine le-nghite la fel, fără pâine, cum a-nghițit și ziua de ieri și pe cea de poimâi-ne. În privința asta o să ne fi e mai greu.
În acest loc, pe care-l ocupăm noi acum, stătea, cu vreo zece ani în urmă Gilda-Lu (o cunoști tu). Tăcea și se gândea că nu-i nimeni mai amărât ca ea. Sau poate o fi fost cândva Scufi ța Roșie, sau poate sărmana găină a babei, bătută, care-a adus în gușă-o mărgea. Era și ea într-un fel pedepsită, nu mai știu de ce, nici nu contează. Nu avea voie în ziua aceea să treacă pragul apartamen-tului. De aceea privea pe fereastră, ca noi acum și tăcea. Ei, dar cum spune câte-o poveste că tot rău-i spre bine, s-a întâmplat și cu ea... în fi ne...
Privea blocul acela uriaș din față care numără cinci etaje (și nu era atunci în oraș altul mai mare) care îi închidea o parte din zare, cu toate că era la etajul trei, vezi bine, căci am înlocuit-o acum cu tine.
Cât se străduia Gilda-Lu să treacă cu privirea în cealaltă par-te, dar nu reușea deloc, căci năzdrăvanul nostru de mini-elicopter era doar un prăpădit de scăunel...
Ei, dar ce descoperă deodată, de rămâne cu gura căscată? Ghicește!
9190
– Un escavator cu cupă!– Mi-a plăcut, în ce scop, mă rog?– Păi, să facă niște blocuri mai mari, cum se fac acum în față
la noi. Știi cum am căzut în groapa cu noroi...– Dar spuneam că asta a fost acum zece ani, când Gilda-Lu
abia-mplinea opt ani.– Dar și tu ai uitat că nărăvașul nostru încurcă timpul, el
judecă la fel ca mine, simplu. Atunci să zicem că era pe bloc o autostradă mare, cu multe benzi și semne de circulație, cum am văzut eu spre Pitești, pe care zbura și Skodița noastră albastră. Și eu râdeam că tati a depășit un Trabant verde ca un bondar.
– Nu, nu Iulian, cum le mai încurci, tu încă nu erai născut atunci.
– Eu nici nu zic că am fost cu Gilda-Lu, cum sunt cu tine-acu, dar cred că eram la Eforie, cu tataia, la cumpărături.
– Nu, Iulian, tu erai pe atunci într-o împărăție secretă și culegeai multe fl ori să le aduci pe Pământ.
– Nu mă mai joc dacă încurcăm iar mâine cu ieri și cu azi, nu mai deslușesc nimic. Spune tu ce a văzut Gilda-Lu pe bloc și pe urmă să coborâm din mini-elicopter, vrei?
– Cum să nu! Uite, acolo sus era un pui de pescăruș, la fel ca ăsta. Și privea la fel marea, cu ciocul roșu în sus, de parcă aștepta să-i trimită marea, în zbor, un pește. Și era atât de nostim că Gilda-Lu a început să râdă și a uitat de supărare și de ușa încuiată. Se simțea liberă și voioasă. Se imagina călare pe pescăruș, ca-n cea mai grozavă poveste știută de ea. Vedea tot orașul de sus. Apoi și-au luat zborul spre mare și vedea până hăt, departe, departe cum marea-și trimitea spre maluri, armate de valuri, armate albastre, purtându-și în frunte, solie, drapelele albe. Apoi s-au înălțat și mai sus, să vadă și alte orașe, și sate, și munți, și râuri late. Și au vrut să zboare și spre miază-noapte, și spre Soare-apune, dar i-au dus spre casă vânturile nebune. El degeaba voia să devină șoim pe un vârf de munte, Gilda-Lu i-a șoptit că el n-are ghiare, iar ei îi e dor de casă. Și de marea veselă sau furioasă cu armatele ei de valuri neînfricate...
– Te uită, s-a stricat elicea, năzdrăvanul a luat-o razna, se mai oprește, icnește... ce mai, s-a săturat de poveste. Să coborâm și să ne gândim la altă poveste.
– Da, dar o să pornim cu o rachetă care să aibă și ceas bun, o.k.?...
ALTAIR 9
Frecându-și mâinile cu bucurie copilărească, nanogenarul profesor Daniil Sebastian Door, se îndreptă spre masa de scris pentru a schița programul ce-l pregătea televiziunii internaționale, cadou în cinstea zilei de 8 Martie.
Câtă trudă, câte înfrângeri și reluări, iar și iar, de la zero, în acești 62 de ani de izolare voită pe Adis – asteroidul captat și trans-format în imens laborator spațial menit să salveze viața pe Terra.
I se perindă prin minte sute de oameni – în special femei – aduși aici în diferite stadii ale sindromului blestemat; disperarea cu care s-a agățat de fi ecare viață și nepunța, amarnica neputință de a-i salva. Dar iată că a reușit, în cele din urmă, pe cimpanzeii de experiență. Au fost salvați, s-au născut trei generații perfect sănătoase.
Germenul a fost înfrânt!Ovulele recoltate de la 2.067 donatoare (numărul simboli-
zează anul începerii experimentului), imunizate împotriva tutu-ror bolilor contagioase cunoscute pe Terra, așteaptă congelate, noua eră ce va începe: a sănătății și longevității.
Bucuria acestei vești pe care o va dărui pe 8 Martie pământe-nilor face bătrâna lui inimă să tresalte dureros. Reiese că trecerea lui prin spațiu și timp să nu fi fost zadarnică, ci poate cea mai bogată existență (din cauza experiențelor cu cobalt făcute, nopți la rând, din primul an de studenție, el nu putea avea copii). Dar era neasemuit de bogat acum: 2.067 de vieți care puteau începe neamenințate de nici o boală, 2.067 de mame fericite că au fost alese și că vor duce ele ștafeta viitorimii.
Nu se mai gândea că în afara celor câteva perechi de cimpan-zei, rămăsese singura inteligență vie de pe Adis.
Planul emisiunii era gata. Chemă pe Teddy, robotul trans-misionist, să ia legătura cu satelitul de informații pentru a-i fi xa ora emisiunii.
9392
Când Teddy reveni peste câteva minute, savantul contempla pe un ecran evoluția magnifi că a planetei albastre, transfi gurat de emoție, parcă ar fi văzut-o pentru prima oară.
În ultimii 60 de ani rar și-a putut îngădui timpul s-o facă. Acum era fericit.
Teddy știa ce simte profesorul și nu îndrăzi să-l tulbure.În cele din urmă profesorul realiză prezența acestuia și-l fi xă
interogativ, impacientat de pâlpâirea roșie-cărămizie a ochilor săi.– Ce s-a întâmplat? Nu au spațiu pentru emisiunea noastră?
Au uitat de noi, ne ignoră? Nu le-ai spus cât este de important? Sau au găsit ei rezolvarea, începu să se bucure iar Sebastian Door.
– Nu, răspunse șoptit Teddy. S-au schimbat multe pe Terra în acești ani. Am fost informat de la centrele spațiale că generația actuală a planetei este formată exclusiv din calculatoare. Emisiunea nu mai are rost. Ar dori să-i ajutăm, totuși, inventând un virus care să frâneze proliferarea demografi că a calculatoarelor, căci amenință să devoreze planeta în căutare de materie primă.
Profesorul se prăbuși în fotoliu.– Nu înțeleg, bâigui el.– Pe Terra există o societate cibernetică cu funcții diversifi ca-
te, ca în societatea umană. Cele programate pentru multiplicare sunt atât de prolifi ce încât au început să demoleze edifi cii im-portante și tot ce le poate furniza materia primă necesară acestui scop. Vor devasta planeta, trebuie oprite. Poate vor reinventa și războaiele, căci cercetează toate arhivele.
– Cum, întrebă ca pentru sine profesorul. Nu mai găsim câteva femei capabile să transmită viitorimii oameni superiori? Numai ei ar putea reprograma calculatoarele, numai ei ar putea opri cancerul roboticii. Eu nu știu decât să distrug germeni pato-geni, să salvez vieți, iar viața mea proprie, iată, se stinge, mă simt în agonia neputinței. Teddy, trebuie să anunți centrele spațiale de pe Terra să pregătească câteva expediții cosmice care să ia ger-menii vieții, imunizați de noi, să-i poarte prin Univers până ce se vor găsi medii propice de dezvoltare. Să pună în aceste nave tot ce e mai valoros din arhivele civilizației terestre. Și toate datele necesare pentru a se putea întoarce cândva acasă.
Ochii lui Teddy au devenit mai luminoși, numai munca îi reacti-va circuitele. Trebuie să-i roage să ambaleze totul corespunzător pentru
călătorii de mii de ani. Mii de ani? S-a speriat singur. Apoi revenindu-și, a realizat că nu-i decât o frântură de clipă a timpului galactic.
Profesorul rămăsese în fotoliu, strivit. Prin conștiința care părea adormită, îi fulgerau crâmpeie din toată viața, într-o năvală haotică.
Îi apăreau mai des scene duioase din copilărie și adolescență, din anii petrecuți în familie, ocrotit de căldura căminului părintesc. Oare au existat asemenea clipe? Mama lui îl învățase să se roage în clipele grele. El nu l-a căutat însă pe Dumnezeu, fusese, oare, prea orgolios? Nu-și găsise timp nici să se lase furat mai des în imperiul acestor amintiri. Iar acum...
Zadarnic, gândi profesorul, zadarnic... zadarnic... zadar... zaaadaaa... zâââ...zââ...
În juru-i s-a instalat un zumzet continuu, orb, în afara timpului, parcă. Imaginile din copilărie îi iluminau tot mai rar întunericul zumzăitor.
Apoi acel zumzet a început să crească încet, încet, foarte încet și parcă, apropiindu-se din hăuri neștiute, ca un convoi bănuit de lumină slabă, simțită tactil, sau, mai corect ea, căutân-du-l, pipăindu-l. Corpul fl asc abandonat în fotoliu a simțit parcă, totuși. Că niște galaxii se apropiau cu lumina și zumzetul lor.
„Se apropie!” gândi intrigat. Nu se poate, doar este verifi cată teoria expansiunii Universului. Și-acum galaxiile venind spre el oarbe, himnotizate parcă. El devenise ținta călătoriei lor împo-triva mecanicii cerești. El... cu eforturi uriașe a reușit să deschidă ochii spre a se elibera de coșmar. Totul s-a liniștit: și goana galaxi-ilor și zumzetul lor. Terra cu tot seninul ei neobișnuit de albastru. Seninătatea ei i-a pus stăpânire pe toate celulele, întinerindu-l parcă.
„Nu se poate să-și piardă inteligența și ochii care s-o priveas-că cu evlavie, nu se poate!”
Dar... dacă ar încerca s-o salveze folosind maimuțele ca vir-tuale ma... Gândul s-a întors speriat în abisuri, presat de goana nebună a galaxiilor zâââ... zââââ... zââ... z... zumzetul devine tot mai strident, dureros. Ochii nu-și mai pot ține deschise ferestre-le speranței. Acum distinge stelele, sorii care aveau mâini întinse spre el, aplaudându-l, mulțumind. „Pentru ce să-i mulțumească?”, gândi. Zâââ... zââââââââââââ... zââ..., mai aproape, tot mai aproape. Speriați, ochii minții, mijindu-se, au văzut mâinile stelelor slabe, leproase, muribunde, cerșindu-i. „Mie-mi cerșesc, gândi iar, ce să le dau eu, cel mai jalnic cerșetor de nimic, nimănui?”
9594
Ferestrele minții au căzut obosite.„Zadarnic, zadarnic!”... zââââ... zâââ... zâââââ... zââ... A trecut, poate, o nouă veșnicie până când zumzetul i-a pătruns
în toate moleculele. Nu-l mai putea refuza. Îl ardea parcă, cu mii de ace incandescente. A simțit iar, îngrozit, valurile stelare înconjurându-l cu uriașe brațe de caractiță cu megalitice spirale șerpuind din infi nit.
„Doamne, de ce această pedeapsă?” a încercat să strige, dar vorbele s-au oprit în gât.
Deodată a început să vadă mai bine, nu din stele erau alcă-tuite aceste armate, ci din embrioni umani în diferite stadii de dezvoltare, dar toți cu mâinile întinse spre el, cu disperare.
„Mă vor strivi spulberându-mă-n spațiu împotriva fi zicii ce-i pune-n mișcare?”
Nu, toată mișcarea era doar spre el, nimic n-ar răzbi în afară! Va ajunge el centrul Universului, contractat într-un punct, gata de o nouă explozie? Și-atunci se vor naște alți sori, materie oarbă stelară, sau numai inteligență pură?
Atât ar fi vrut să știe, dar zumzetul îi acoperi fi ința, nu mai simțea nimic... nu mai simțea lumina. Era sfârșitul?... Începutul?...
„Doamne Dumnezeule!” a srigat și vocea lui, nebănuită, s-a izbit de pereți multiplicându-se în mii de ecouri.
Teddy intrase demult în încăpere, dar, paralizat de imaginea profesorului, care părea micșorată, strivită de spațiu, n-a mai pu-tut articula cuvintele.
Într-un târziu se auzi, ca o părere, un comutator și-apoi o voce puternică, metalică vibră ca un spasm dureros.
– Ross către Adis, Ross către Adis, emisie! Apelul s-a tot re-petat, parcă ieșit din timp până a reușit Teddy să articuleze:
– Aici Adis, recepție. Aici Adis, recepție!– Se întoarce echipajul navei Altair 9, plecat în anul 2.035.
Sunt la bord șapte familii din generația a patra. Ne dirijăm spre Adis. Terminat.
Totul a fost ca o părere. Un alt coșmar al profesorului?Dar zumzetul a încetat. Planeta albastră și-a reluat cuminte
locul pe ecran, iar pe alt ecran a apărut Altair 9.Ochii profesorului priveau cu nesaț. A realizat: „Se-ntoarce
Altair 9”. Și s-a cufundat în această nesperată bucurie, topindu-se în marea veșniciei...
Cuprins
Amintiri despre mama 5PRIMUL CÂNTEC 6REGĂSIRE 7IUBIREA MEA 8AȘ VREA 10PRIETENUL DIN VISE 11IZVOARELE 12CER IERTARE 13ÎMI PARE RĂU 14ÎȚI MULȚUMESC, MĂRITE SOARE 15INTRAREA ÎN LUME 16OPTIMISM 18SE FACE IAR LUMINĂ 19SPRE ALTARUL SOARELUI 20CONJUGARE 21SULFINEI 22TEILOR 23DE PRIMĂVARĂ 24LUNA MAI 25ȘTEFAN 26DOVLEACUL ȘI BOLOVANUL 27NU-I LOC 28CARACATIȚA 29ECOUL 30GÂȘTELE 31TERRA 33LUI EMINESCU 34RUGĂCIUNE 35PRIMĂVARA 36LA-NCEPUT DE DRUM 37CÂNTEC 38LUAȚI-VĂ DE MÂNĂ! 39RUGĂCIUNE 40ZILE DE VARĂ 41LANSAREA LUI „LEANDROS” 42CĂLĂTORIE CU AUTOBUZUL 43
96
ANIVERSARE 44TRECÂND PE PONTOANE-N FURTUNĂ GÂNDESC 45SOȚULUI MEU 46RĂSPUNS 47NECUNOSCUTEI FEMEI 48ANIVERSARE 49DE VINĂ EȘTI 50DESTIN 52PĂDUREA HAGIENI 53ÎMBLÂZIREA IZVOARELOR 54SĂ MĂ AȘTEPȚI 55URĂRI DE CRĂCIUN 56ELENEI 58AGAPA 59DE PRIMĂVARĂ 60VENIREA BERZELOR 61VAVILEI 62ILUSTRAȚIE DE CRĂCIUN 63ADUCEȚI PLOAIA 64RECUNOȘTINȚĂ 66FEMEII 67FRUNZE DE TOAMNĂ 68ECATERINEI 69POMUL DE CRĂCIUN 70PLUGUȘOR 71AȘTEPTÂND PRIMĂVARA 72ETERNITATE 73MELCII 74MESTECĂNAȘUL 75UMBRA 77CHEMARE 78BRÂNDUȘELE 79MESAJUL 80ÎNTÂMPINÂNDU-MĂ 81IAN (IONATAN) 82VÂNTUL DE APRILIE 83POPÂNDĂUL 84ELENEI-VICTORIA 85BRADUL 86OBSESIA NEMURIRII 87POVESTE 89ALTAIR 9 91
