Iisus Biruitorul 10/2011 (prima pagină)
2
An ul XXII, nr. 10 (778) 28 FEBR. – 6 MARTIE 2011 OBRAZUL DREPT – OBRAZUL STÂNG, LA PÃRINTELE IOSIF TRIFA Traian DORZ (continuare în pg. 6) (continuare în pg. 5) Părintele Iosif TRIFA EU SUNT PROSL[VIT ÎN EI (continuare în pg. 5) Postul – Postul – Postul – Postul – Postul – mijloc de pocăinţă mijloc de pocăinţă mijloc de pocăinţă mijloc de pocăinţă mijloc de pocăinţă Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai „Poarta de Aur” „Poarta de Aur” „Poarta de Aur” „Poarta de Aur” „Poarta de Aur” Pr. Claudiu MELEAN •Gesturi şi semnificaţ ii liturgice / Pr. Constantin NECULA, pg. 2 Din sumar Din sumar Din sumar Din sumar Din sumar •Interpretarea Sf. Scripturi / Pr. Dr. Şt. ZARĂ, pg. 4 • Un fior tainic... / Marian ISTRA TE, pg. 2 • Amintiri şi mărturii / Vasile MARINI, pg. 3 • Pr. Trifa –Om al suferinţ ei / M. VELESCU, pg. 3 PE URMELE M ÂNTUITORULUI (XXXI) P oarta prin care a intrat Mântuitorul în Ierusalim este una din cele șapte porţi ale Ierusalimului. Această poartă e în partea dinspre r ăsăritul cetăţii, și prin ea se intr ă de-a dreptul în templu, în sinagoga zidită pe locul unde a fost templul lui Solomon. Această poartă nu e um- blătoare, ci de sute de ani st ă zidită și închisă de tot. Tradiţia arab ă spune că poarta s-a închis de la sine și nu se va deschide decât în Ziua cea Mare a Judecăţii. Potrivit aces- tei tradi ţii, arabii numesc a- ceast ă poartă „Poarta Veșnică” sau „Poarta Veșniciei”, iar în Ierusalimul de azi e cunoscută sub numele de „Poarta de Aur” (dăm pe pagina 5 fotografia acestei porţi). Tradi ţia arabă spune că prin această poartă vor intra sufletele morţilor în Ziua Judecăţ ii, trebuind s ă treacă Valea Chedronului. Tot tradiţia arabă spune că dinspre această vale vor veni sufletele în Ziua Judecăţii, trebuind să treacă Valea Chedronului pes- te o punte îngustă ca ascuţi- șul sabiei. Potrivit acestei tra- diţii, arabii ţin să se îngroape în apropierea „Porţii Veșnice”. În faţa Porţii de Aur e plină coas- ta de morminte musulmane. Poarta de Aur face parte din zidul ce înconjoară de jur- împrejur Ierusalimul. În te- meliile porţii se văd și azi u- riașe pietre pătrate de pe vre- mea lui Solomon. Interesant e și faptul că tradiţia arabă spune că pe aici va intra un principe cre știn și va cuceri din nou Ierusalimul. Un fior religios mă cuprin- de în faţa Porţii de Aur, au- zind aceste tradiţii. Mă aplec în genunchi și, îmbrăţișând un stâlp din „Poarta Veșniciei”, în- cep să mă rog. În faţa porţii, cât ţine coas- ta muntelui Sionului, până jos, A stăzi ne pune Biserica înainte izgonirea lui Adam din Rai. Ast ăzi ni se aduce aminte de unde am căzut, ca să ştim încotro s ă ne îndreptăm. Biserica vrea s ă ne aducă aminte încă o dată cum petreceau Adam şi Eva în Gr ă- dina Edenului; cum stăteau faţă în faţă cu Dumnezeu, cum vor- beau cu Dumnezeu într-un mod direct; cum petreceau ei într-o le- gătură strânsă cu toate viet ăţile şi cu cele din jur; cum se hr ă- neau ei. În Sfânta Scriptur ă ni se spune aşa: „Apoi a zis Dum- nezeu: Iat ă, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are F F F F F iul lui Dumnezeu spune Tatălui că uce- nicii Săi sunt ai Lui, ai Tatălui, pentru ca, Numele lui Dumnezeu-Tatăl fiind che- mat peste ei, să ştie toţi că nu numai slujba pe care o fac, dar şi puterea care îi păzeşte sunt ale lui Dumnezeu: Tot ce este al Meu este al T ă u ş i ce este al T ă u este al Meu ş i Eu sunt prosl ă vit în ei (Ioan 17, 10). Hristos ar fi putut mântui lumea şi f ără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înl ăture cu totul împreună-lucrarea lor cu El. După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi f ără Întruparea, ca om, a Fiului Său, Iisus Hristos. Căci lui Dumnezeu toate lu- crurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26). Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea, căci în acest fel a ştiut El că va fi cel mai bine. Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze, venind în lu- me, şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale, dar a ales-o pe Preasfânta Fecioa- r ă Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni, pentru mân- tuirea oamenilor. Fiindcă nici o altă cale nu era mai potrivit ă ca aceasta, nici mai curată şi nici mai iubi- toare pentru noi, nici un alt mijloc nu era mai bun şi nici o altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoas ă ca ea, spre a fi mai vrednică de sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dum- nezeu şi pentru Dumnezeu. De ce Preasfintei Fe- cioare Maria i s-a închinat arhanghelul str ălucit, zi- cându-i: „Plecăciune ţie, că- reia ţi s-a f ăcut mare har”? (Luca 1, 28) Pentru că Duhul Sfânt Se pogorâse peste ea, Puterea Celui Preaînalt o umbrise şi Sfântul care Se La 3 martie 1888 venea pe lume un mare „om trimis de Dumnezeu” Neamului românesc, Părintele Iosif Trifa. El era menit s ă adune laolaltă la picioarele lui Iisus cel Răstignit zeci şi sute de mii de suflete prinse în tab ăra celui r ău. P ărintele Iosif şi-a îndeplinit aceast ă misiune cu tot elanul său duhovnicesc, ieşind din sinea sa, din eu-l său, dăruindu-se cu totul celorlal ţi. S-a deşertat pe sine spre al ţii; iar a te de şerta înseamnă a te supune deşer- tăciunii, fragilităţii, a-ţi recunoaşte alcătuirea firavă de „trestie bătută de vânt”. Părintele a adus la vedere, în fa ţa celorlalţi, l ăuntrurile sale adânci, fa ţa sa de taină, supunându-se, astfel, atât de şertăciunii publice, pe de o parte, cât şi dragostei iubitorilor de Dumnezeu, pe de alt ă parte. Părintele Iosif s-a deşertat de sine ie şind spre ceilal ţi cu orice risc, alegând să-şi tr ăiască existenţa în slujba tuturor, fapt ce a contribuit la crearea unei comunit ăţi reale, trainice: Fr ăţietatea Oastei Domnului. Prin via ţa sa şi prin scrisul său, a devenit un semn, o m ărturie şi o adeverire a unui sens înalt: viaţa cea nouă în Hristos. Prin ceea ce a lucrat, nu s-a s ustras vederii generale. Unii l-au aprec iat, al ţii l-au dezaprobat; unii îl l ăudau şi-l încurajau, al ţii îl luau în „zeflemea”. În fa ţa tuturor acestor situaţii Părintele stătea cu exemplar ă demnitate, întorcându-le şi celălalt obraz de fiecare dat ă când era lovit. Cuvântul Mântuitorului „iar celui ce te love şte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt” (Mt 5, 39) este explicat de P ărinţii Bisericii, ar ătând că mândria şi încântarea ascunsă de pe urma virtuţilor sunt, de fapt, păcate de-a dreapta: „Când dracii te inspir ă – prin gândurile ce ţi le aduc – la obrazul drept, f ăcându-te să te mândreşti pentru faptele cele de-a dreapta, întoarce cel ălalt obraz, adică scoate la vedere faptele de-a stânga s ăvâr şite de noi” (Sf. Maxim Mărturisitorul, în Filocalia, vol. II, Ed. Harisma, Buc. 1993, p 226). Ca orice om vieţuind în lume, P ărintele Iosif nu a fost scutit de aceste încercări. În primul an de Oaste, 1923, de şi erau puţini cei care se înscriau în Lucrare, iar al ţii se ar ătau neîncrezători cu privire la aceasta, au fost şi din cei care, prin adeziunile lor la Oas tea Domnului, îl l ăudau şi-l încurajau: „...de când citesc foaia dumneavoastr ă Lumina, de atunci m-am hotărât şi am plecat pe drumul ce ne arată foaia” (N. Luca, Bârsa, Arad); „Citind gazeta dumneavoas tr ă «Lumina Satelor», am văzut cât de mult lupta ţi pentru acest popor r ătăcit” (T. Simion, Leca-Poceni, Basarabia); „Vă trimit hotărârea din «Lumina Satelor», subscrisă cu numele meu” (Gh. Voinescu, L ăpuşata, Vâlcea); „...citind gazeta dumneavoastr ă, totdeauna parc ă mă aprind de dragostea înv ăţă turilor sufleteşti ce le scrieţi în ea” (Roman Topău, Pogoritta, Bucovina) (Apud Moise Velescu, Profetul vremilor noastre, vol. III, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, pp. 76-77). Simţind laudele din partea lumii ca pe o atingere a obrazului drept, P ărintele foloseşte un bun prilej de a-l întoarce şi pe cel stâng, socotindu-se pe sine a fi un umil vas „mic şi slab”, de care S-a folosit Domnul în Luc rarea Sa. În dese prilejuri s-a numit pe sine „piticul” de la moara Oastei, care doar pare c ă învârte moara, adevăratul motor şi promotor al ei fiind Duhul Sfânt. De o deosebită relevanţă este r ăspunsul pe care l-a dat Părintele celor care i-au cerut fotografia. Mărturisirile f ăcute cu aceast ă ocazie scot în evidenţă atitudinea sa faţă de cuvântul Mântuitorului cu privire la obrazul drept. Oamenii te laudă, î ţi vor „fotografia”, te vor pe piedestal , dar tu, om al lui Dumnezeu, întorci repede obrazul stâng: „În lumina Evangheli ei, este o singur ă «fotografie» pe care trebuie s ă o privim şi admir ăm: Iisus cel Răstignit. (...) Eu, o fiin ţă mică şi slabă, nu mă pot lăuda decât în «slăbiciunile mele». (...) Iat ă al ături o fotografie a mea. Şi ţin însă să spun că nu e gata. De ani de zile lucreaz ă la ea un «Pictor»vestit, şi totuşi nu e gata. E înc ă plină de pete. Nu e gata din vina mea. Ceea ce «Pictorul» lucreaz ă, eu stric şi murdăresc. De ani de zile lucrează Scumpul meu Mântuitor – Pictorul cel Ceresc – la chipul meu cel sufletesc, ca să-i dea «chipul Celui ce l-a f ăcut» (Col 3, 10). Dar, vai, eu stric mereu – prin păcatele mele – ceea ce lucreaz ă Pictorul Ceresc” (Idem, Profetul vremilor noastre, vol. I, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998, pp. 174-17 5). O minunată lecţie de smerenie! Un preţios îndemn pentru noi şi o măreaţă pildă de atitudine faţă de laudele oamenilor, fie ei chiar fra ţii de credinţă! S-a deşertat de sine şi s-a ar ătat lumii cu inima deschisă, cu fiinţa sa firavă, dar cu sufletul de uriaş al Domnului. Ispitei de la obrazul drept, acest mare om al lui Dumnezeu cu atitudine de sfânt i-a întors, cu toat ă umilinţa şi smerenia, şi obrazul celălalt, al faptelor celor de-a stânga. Merit ă să luăm aminte! Aurel MATEI • Te-am c ăutat şi... m-ai găsit / Iosif BADIU, pg. 4
-
Upload
radiooasteadomnului -
Category
Documents
-
view
229 -
download
0
Transcript of Iisus Biruitorul 10/2011 (prima pagină)
8/7/2019 Iisus Biruitorul 10/2011 (prima pagină)
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-biruitorul-102011-prima-pagina 1/1
Anul XXII, nr. 10 (778) 28 FEBR. – 6 MARTIE 2011
OBRAZUL DREPT – OBRAZUL STÂNG,LA PÃRINTELE IOSIF TRIFA
Traian DORZ
(continuare în pg. 6)
(continuare în pg. 5)
Părintele Iosif TRIFA
EU SUNTPROSL[VIT
ÎN EI
(continuare în pg. 5)
Postul –Postul –Postul –Postul –Postul –
mijloc de pocăinţămijloc de pocăinţămijloc de pocăinţămijloc de pocăinţămijloc de pocăinţă
Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai
„Poarta de Aur”„Poarta de Aur”„Poarta de Aur”„Poarta de Aur”„Poarta de Aur”
Pr. Claudiu MELEAN
•Gesturi şi semnificaţ ii liturgice /
Pr. Constantin NECULA,pg. 2
Din sumarDin sumarDin sumarDin sumarDin sumar
• Interpretarea Sf. Scripturi / Pr. Dr.Şt. ZARĂ, pg. 4
•Un fior tainic... / Marian ISTRATE, pg. 2
•Amintiri şi mărturii / Vasile MARINI, pg. 3
• Pr. Trifa –Om al suferinţ ei / M. VELESCU, pg. 3
PE URMELE MÂNTUITORULUI (XXXI)
P oarta prin care aintrat Mântuitorul
în Ierusalim esteuna din cele șapte porţi aleIerusalimului. Această poartăe în partea dinspre răsăritulcetăţii, și prin ea se intră de-adreptul în templu, în sinagogazidită pe locul unde a fosttemplul lui Solomon.
Această poartă nu e um-blătoare, ci de sute de ani stăzidită și închisă de tot. Tradiţiaarabă spune că poarta s-aînchis de la sine și nu se vadeschide decât în Ziua ceaMare a Judecăţii. Potrivit aces-tei tradiţii, arabii numesc a-ceastă poartă „Poarta Veșnică”sau „Poarta Veșniciei”, iar în
Ierusalimul de azi e cunoscutăsub numele de „Poarta de Aur”(dăm pe pagina 5 fotografiaacestei porţi). Tradiţia arabăspune că prin această poartăvor intra sufletele morţilor înZiua Judecăţii, trebuind sătreacă Valea Chedronului. Tottradiţia arabă spune cădinspreaceastă vale vor veni sufletele
în Ziua Judecăţii, trebuind sătreacă Valea Chedronului pes-te o punte îngustă ca ascuţi-șul sabiei. Potrivit acestei tra-diţii, arabii ţin să se îngroape înapropierea „Porţii Veșnice”. Înfaţa Porţii de Aur e plină coas-ta de morminte musulmane.
Poarta de Aur face partedin zidul ce înconjoară de jur-împrejur Ierusalimul. În te-meliile porţii se văd și azi u-riașe pietre pătrate de pe vre-mea lui Solomon.
Interesant e și faptul cătradiţia arabă spune că pe aiciva intra un principe creștin șiva cuceri din nou Ierusalimul.
Un fior religios mă cuprin-de în faţa Porţii de Aur, au-
zind aceste tradiţii. Mă aplecîn genunchi și, îmbrăţișând unstâlp din „Poarta Veșniciei”, în-cep să mă rog.
În faţa porţii, cât ţine coas-ta muntelui Sionului, până jos,
AAAAAstăzi ne pune Bisericaînainte izgonirea luiAdam din Rai. Astăzi
ni se aduce aminte de unde amcăzut, ca să ştim încotro să neîndreptăm. Biserica vrea să neaducă aminte încă o dată cumpetreceau Adam şi Eva în Gră-dina Edenului; cum stăteau faţăîn faţă cu Dumnezeu, cum vor-beau cu Dumnezeu într-un mod
direct; cum petreceau ei într-o le-gătură strânsă cu toate vietăţileşi cu cele din jur; cum se hră-neau ei. În Sfânta Scriptură nise spune aşa: „Apoi a zis Dum-nezeu: Iată, vă dau toată iarbace face sămânţă de pe toată faţapământului şi tot pomul ce are
FFFFFiul lui Dumnezeuspune Tatălui că uce-nicii Săi sunt ai Lui,
ai Tatălui, pentru ca, Numelelui Dumnezeu-Tatăl fiind che-mat peste ei, să ştie toţi cănu numai slujba pe care o fac,dar şi puterea care îi păzeştesunt ale lui Dumnezeu:
Tot ce este al Meu este al T ă u ş i ce este al T ă u este al Meu ş i Eu sunt prosl ă vit în ei (Ioan 17, 10).
Hristos ar fi putut mântuilumea şi f ără ucenicii Săi,dacă ar fi vrut să înlăture cutotul împreună-lucrarea lor
cu El. După cum Dumnezeuar fi putut face acest lucruşi f ără Întruparea, ca om, aFiului Său, Iisus Hristos.Căci lui Dumnezeu toate lu-crurile Îi sunt cu putinţă (Mt19, 26). Dar, în înţelepciuneaSa cea veşnică, El a ales săfie astfel mântuirea, căci înacest fel a ştiut El că va fi celmai bine.
Mântuitorul ar fi putut săSe întrupeze, venind în lu-me, şi în alt fel, pentru că,Dumnezeu fiind, El nu puteafi îngrădit de legi omeneştişi de piedici de netrecut înalegerea căilor Sale, dar aales-o pe Preasfânta Fecioa-ră Maria ca mijlocitoarea
celei mai binecuvântate căiprin care trebuia să vină Elîntre oameni, pentru mân-tuirea oamenilor. Fiindcănici o altă cale nu era maipotrivită ca aceasta, nicimai curată şi nici mai iubi-toare pentru noi, nici un altmijloc nu era mai bun şinici o altă fiinţă nu era maicurată şi mai frumoasă caea, spre a fi mai vrednică desfinţenia Celui ce venea săsfinţească toate, de la Dum-nezeu şi pentru Dumnezeu.
De ce Preasfintei Fe-cioare Maria i s-a închinatarhanghelul strălucit, zi-cându-i: „Plecăciune ţie, că-reia ţi s-a f ăcut mare har”?(Luca 1, 28) Pentru că DuhulSfânt Se pogorâse peste ea,Puterea Celui Preaînalt oumbrise şi Sfântul care Se
La 3 martie 1888 venea pe lume un mare „om trimis de Dumnezeu”Neamului românesc, Părintele Iosif Trifa. El era menit să adune laolaltă lapicioarele lui Iisus cel Răstignit zeci şi sute de mii de suflete prinse în tabăracelui r ău. Părintele Iosif şi-a îndeplinit această misiune cu tot elanul săuduhovnicesc, ieşind din sinea sa, din eu-l său, dăruindu-se cu totul celorlalţi.S-a deşertat pe sine spre alţii; iar a te deşerta înseamnă a te supune deşer-tăciunii, fragilităţii, a-ţi recunoaşte alcătuirea firavă de „trestie bătută de vânt”.Părintele a adus la vedere, în fa ţa celorlalţi, lăuntrurile sale adânci, faţa sa detaină, supunându-se, astfel, atât deşertăciunii publice, pe de o parte, cât şidragostei iubitorilor de Dumnezeu, pe de altă parte.
Părintele Iosif s-a deşertat de sine ieşind spre ceilalţi cu orice risc, alegândsă-şi tr ăiască existenţa în slujba tuturor, fapt ce a contribuit la crearea uneicomunităţi reale, trainice: Fr ăţietatea Oastei Domnului. Prin viaţa sa şi prinscrisul său, a devenit un semn, o mărturie şi o adeverire a unui sens înalt:viaţa cea nouă în Hristos.
Prin ceea ce a lucrat, nu s-a sustras vederii generale. Unii l-au apreciat, alţiil-au dezaprobat; unii îl lăudauşi-l încurajau, alţii îl luau în „zeflemea”. În faţa tuturor acestor situaţii Părintele stătea cu exemplar ă demnitate, întorcându-le şi celălalt
obraz de fiecare dată când era lovit. Cuvântul Mântuitorului „iar celui ce te loveştepeste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt” (Mt 5, 39) este explicat de PărinţiiBisericii, ar ătând cămândria şi încântarea ascunsăde pe urma virtuţilor sunt, defapt, păcate de-a dreapta: „Când dracii te inspir ă– prin gândurile ce ţi le aduc – laobrazul drept, f ăcându-te să te mândreşti pentru faptele cele de-a dreapta, întoarcecelălalt obraz, adică scoate la vedere faptele de-a stânga săvâr şite de noi” (Sf.Maxim Mărturisitorul, în Filocalia, vol. II, Ed. Harisma, Buc. 1993, p 226).
Ca orice om vieţuind în lume, Părintele Iosif nu a fost scutit de acesteîncercări. În primul an de Oaste, 1923, deşi erau puţini cei care se înscriau înLucrare, iar alţii se ar ătau neîncrezători cu privire la aceasta, au fost şi din ceicare, prin adeziunile lor la Oastea Domnului, îl lăudau şi-l încurajau: „...de cândcitesc foaia dumneavoastr ă Lumina, de atunci m-am hotărât şi am plecat pedrumul ce ne arată foaia” (N. Luca, Bârsa, Arad); „Citind gazeta dumneavoastr ă«Lumina Satelor», am văzut cât de mult luptaţi pentru acest popor r ătăcit” (T.Simion, Leca-Poceni, Basarabia); „Vă trimit hotărârea din «Lumina Satelor»,subscrisă cu numele meu” (Gh. Voinescu, Lăpuşata, Vâlcea); „...citind gazetadumneavoastr ă, totdeauna parcămăaprind de dragostea învăţăturilor sufleteştice le scrieţi în ea” (Roman Topău, Pogoritta, Bucovina) (Apud Moise Velescu,Profetul vremilor noastre, vol. III, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, pp. 76-77).
Simţind laudele din partea lumii ca pe o atingere a obrazului drept, Părintelefoloseşte un bun prilej de a-l întoarce şi pe cel stâng, socotindu-se pe sine a fiun umil vas „mic şi slab”, de care S-a folosit Domnul în Lucrarea Sa. În deseprilejuri s-a numit pe sine „piticul” de la moara Oastei, care doar pare căînvârte moara, adevăratul motor şi promotor al ei fiind Duhul Sfânt.
De o deosebită relevanţă este r ăspunsul pe care l-a dat Părintele celor care i-au cerut fotografia. Mărturisirile f ăcute cu această ocazie scot în evidenţăatitudinea sa faţăde cuvântul Mântuitorului cu privire la obrazul drept. Oameniite laudă, î ţi vor „fotografia”, te vor pe piedestal , dar tu, om al lui Dumnezeu,întorci repede obrazul stâng: „În lumina Evangheliei, este o singur ă «fotografie»pe care trebuie să o privim şi admir ăm: Iisus cel Răstignit. (...) Eu, o fiinţămicăşi slabă, nu măpot lăuda decât în «slăbiciunile mele». (...) Iatăalături o fotografiea mea. Şi ţin însă să spun că nu e gata. De ani de zile lucrează la ea un«Pictor» vestit, şi totuşi nu e gata. E încă plină de pete. Nu e gata din vina mea.Ceea ce «Pictorul» lucrează, eu stric şi murdăresc. De ani de zile lucreazăScumpul meu Mântuitor – Pictorul cel Ceresc – la chipul meu cel sufletesc, casă-i dea «chipul Celui ce l-a f ăcut» (Col 3, 10). Dar, vai, eu stric mereu – prinpăcatele mele – ceea ce lucrează Pictorul Ceresc” (Idem, Profetul vremilor
noastre, vol. I, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998, pp. 174-175).
O minunată lecţie de smerenie! Un preţios îndemn pentru noi şi o măreaţăpildă de atitudine faţă de laudele oamenilor, fie ei chiar fra ţii de credinţă! S-adeşertat de sine şi s-a ar ătat lumii cu inima deschisă, cu fiinţa sa firavă, dar cusufletul de uriaş al Domnului. Ispitei de la obrazul drept, acest mare om al luiDumnezeu cu atitudine de sfânt i-a întors, cu toată umilinţa şi smerenia, şiobrazul celălalt, al faptelor celor de-a stânga. Merită să luăm aminte!
Aurel MATEI•Te-am c ăutat şi... m-ai găsit / Iosif BADIU, pg. 4
