Anul II Orăștie, Sâmbătă, 7/19 Septemvrie 1896 Nr. 37REVISTĂ ORĂSÎIEI5

ABONAMENTELE:Pe 1 an 3 fi.; pe 1/3 an 1 fl. 50 cr.; pe 4 luni 1 fi. Pentru România și străinătate 4 fl. la an. Manuscripte nu se înapoiază. — Scrisori nefrancate

nu se primesc.Abonamentele s£ plătesc înainte.

Apare în fiecare SâmbătăEDITOR AL FOII:

Aurel Popovici-Barcianu, director.PROPRIETATEA

Institutului tipografic „Minerva" în Orăștie.

INSERȚIUNILE:Un șir garmond prima-dată 5 cr., a 2-a oară 4 cr., a 3-a oară 3 cr. și timbru de 30 cr. Atât banii de abonament cât și pentru inserțiuni, sunt a să trimite la adresa: „Minerva“ institut tipografic

în Orăștie (Szâszvâros).

„Pace și liniște“.Publicăm la alt loc al foii noastre

răspunsul ce dl preot Câmpean ni-’l trimite la cele scrise despre d-sa în numerii trecuți. E un respuns pus pe temeiuri foarte greșite, și de aceea aflăm de lipsă se stăruim nițel asupra lui, la chiar acest loc de frunte.

Doue păreri aflăm mai ales primejdioase, că adecă, „dacă a scris ungurește, ungurește are să și subscrie", și că d-sa, nu vrea să aibă neplăceri nici cu alte naționalități, ci vrea să trăească cu toții — în pace și liniște i“

Dacă toți preoții și cărturarii români, și după ei și poporul întreg, ar gândi și vorbi cum dl preot Câmpean de astă- dată gândește și vorbește, o mare primejdie ar amenința națiunea noastră în aceste părți!

Auzi D-Ta vorbă: De scriu ungurește, ungurește am se și subscriu! De când? Numele da; porecla însă nu e iertat să se schimbe nici cu un semn, decum e scrisă în protocolul de botez! Aceasta n’ar trebui să fim siliți să ’i-o spunem noi unui preot! Cu același drept te puteai subscrie »Mezei« și atunci subsciiai chiar ungurește!

Cine să fie apoi criminalul care să nu dorească pacea și liniștea între cetățeni? Un om cuminte n’ar putea să n’o dorească!

Dar’ earăși cine e »cumintele« care între împregiurările între cari noi aici trăim, să fie »împăcat« cu aceste stări de lucruri, și, de dragul de a trăi în »pace și liniște«, să nu voiască a se împotrivi acestor stări, a le zbiciui și a se face de ură cu lumea întreagă, dacă e de lipsă, în lupta pentru îndreptarea lor /

Dorim și noi »pace și liniște», dar o pace și o liniște, întemeiată pe domnia dreptății pentru toți fiii acestei

(cri deopotrivă! Se nu fie unul ținut la sin, altul după ușe, de marna noastră »patrie«, adecă de cei-ce o cârmuesc; această patrie se nu fie unuia mumă, altuia ciumă! Atunci pacea și liniștea vor urma de sine, și noi, care azi, cu destulă durere de suflet, nu ne putem numi între susținătorii »păcii și liniștei« dlui Câmpean, câtă vreme lucrurile sunt așa de nedrepte pentru noi, ne vom face atunci cei mai străduitori apostoli și spriginitori ai ei!

Se nu ne jucăm dar’ cu cuvintele și se nu credem că provocându-ne la vorbe frumoase ca «pacea și liniștea«, ne-am scăpat de ori-ce învinuire pentru mari greșeli sevîrșite contra națiunii noastre, și mai ales se nu dăm și poporului pilde de gândire atât de triste și greșite, — ci să judecăm nițel totdeauna înainte de a face un lucru și de a zice o vorbă!

De felul de gândire al dlui preot Câmpean arătat în cele două puncte ale scrisorii sale, să ferească Dumnezeu mințile Românilor, căci la mare rău ne-ar duce!

Deschidă-’și fiecare ochii și inima și judece și simtă de nu e așa!

Deschiderea Porților-de-fer, se va întâmpla în 27 Sept. n. cu mare pompă și serbări. Vor fi de față mai multe capete încoronate, anume Maestatea Sa împăratul și Regele nostru, care deja în 26 Sept, va fi la Orșova unde va primi pe diplomați și pe membrii comisiei dunărene europene, ear’ în ziua următoare se vor primi cu mare cinste, Maiestatea Sa Regele Carol al României, care va veni însoțit de 5 bărbați de stat și 3 adjutanți, și apoi Regele Sârbiei. Vor urma apoi celelalte părți ale sărbărilor deschiderii » Porților-de-fer.«

*Im temniță. Dumineca trecută aîntrat în

temnița din Alba-Iulia dl adv. Rubin Patița, ca să-’și împlinească pedeapsa de 8 zile la care a fost osândit pentru subscrierea »Ma- nifestului» din Februar. Dl Iuliu Coroian a

întrat în săptămâna trecută în temnița din Cluj, ’ așa pe rând toți cari au subscris Manifestul, după-ce ministrul a respins recursurile contra judecății.

*(Janferența „de pace“ s’a deschis la

18 Se>pt. la Budapesta. Deputății italieni, elvețieni și englezi au scos foarte mult la iveală lipsa membrilor romani precum și a celor \boenii antisemiți și sloveni din Vicna și a celor din Serbia, Bulgaria și Grecia! Membrii grupurilor italian, elvețian și francez, în frunte cu dnii marchiz Pandolfi, Gobat, fost ministru, și Flourens, fost ministru francez, wr pleca septemâna viitoare la București, spre a- si areta astfel iubirea lor pentruRomâni

PACEA LUMIIDin Țarigrad.

Să părea că să mai liniștesc puțin lucrurile în Constantinopol, dar’ acum ear’ iau o față îngrijitoare. Turcii turbați au de gând se pustiiască din Constan- tincpol tot ce e creștin! Zeci de mii de Armeni își caută adăpost în alte orașe, părăsind primejdioasa capitală. Se vorbește și de o alungare a sultanului din fruntea împărăției, ca nefiind în stare a și-o mai stăpâni. In 16 Sept, o spaimă mare a cuprins ear’ orașul întreg: au isbucnit de nou crâncene încăerări între Tu. și sr-eștini. Trimișii statelor europene au primit scrisori dela comitetul revoluționar armean, prin care îi amenință că de nu silesc pe Sultan la facerea dreptății au se arunce în aer cu dinamită toate consulatete cu consuli cu tot! începutul îl vor face cu consulatul rusesc! Mare încurcătură și frică.

Italienii și Africanii.Italia a încheiat în urmă pace cu

Regele Menelik din Abisinia. Menelik cere 2 milioane lire, ca preț de răscumpărare a soldaților italieni ce-’i are prinși, și Italia să se restrîngă între hotarele vechi ale Abisiniei, peste care era stăpână nainte de răsboiu, — și apoi va fi pace!

„Asociațiunea“ la Cugir— Adunarea despărțământului IX (Orăștie).' —

Aducem de nou aminte iubiților noștri cetitori, că de mâne într’o săptămână, Duminecă în 15 27 Septemvrie, Despărțământul IX. (Orăștie) al „Aso- ciațiumi transilvane", își ține adunarea sa generală în marea și înfloritoarea comună Cugir!

Adunarea se va ținea în biserică, după următorul

Program:1. Deschiderea adunării prin Directorul

despărțământului;2. Raportul general al sub-comitetului

despre activitatea sa în anul trecut și despre starea despărțământului până în timpul de față;

3. Raportul cassarului despre starea cassei și în legătură cu aceasta cetirea membrilor Asociațiunii cu locuință pe teritorul despărțământului, precum și a membrilor în restanțe cu taxele lor;

4. Eventuale propuneri, referitoare la afacerile Asociațiunii și promovarea scopurilor aceleia;

5. Exmiterea alor 2 comisiuni pentru studiarea rapoartelor și propunerilor — și în- cassarea taxelor dela membrii noi și vechi;

6. Cetirea eventualelor «disertațiuni intrate la subcomitet;

7. Rapoartele comisiunilor;8. Distribuirea cărților de cuprins popular,

destinate a deștepta gustul de cetire 'a popor;9. Alegerea aiwr doi delegați la adunarea

generală a Asociațiunii;10. încheierea adunării;11. Privirea exposiției și împărțirea premiilor

prin delegatele «Reuniunii femeilor române din comitatul Hunedoara».

Membrii Asociațiunii și agenturile comunale, precum și toți cei-ce doresc și se' interesează de progresul cultural al poporului român din acest despărțământ, sunt poftiți cu toată dragostea a lua parte la această adunare generală !

Din ședința comitetului, ținută în Orăștie la 17 August 1896 st. n.Dr. Ioan Mihu m. p., L. Bercian m. p.,

director. actuar.

Tot pe atunci s’a pus la cale din partea «Reuniunii femeilor române» din

FOIȚA „REVISTEI ORĂȘTIEI“

Căpitanul Stănilescu.Nuvelă de Sofia Nădejde.

Căpitanul Alecu Stănilescu și femeea lui Aristița erau Moldoveni; ea era Pietreancă, fată de popă; făcuse câteva clase de școala centrală, și, fără a isprăvi cursul, se îndrăgise cu Alecu, care pe atunci era o f i c e r. In scurt timp se măritase. Idealul Aristiței era sS-’i zică lumea doamnă și s'o iubească un militar tinăr și frumușel. Alecu îi eșî înainte tocmai la vîrsta când fetele trăesc numai visând, și ea îl îndrăgise cu inimă și cuget. Singură la părinți, alintată din cale afară, nime nu-’i stătea împotrivă. Părinții cam erau pe gânduri : de, cum s’o mărite așa tinără. De plăcut le plăcea băiatul: ca militar avea purtări bune, avea rude cu trecere și bine știa părintele că are să ajungă macar colonel, de nu general. Dar’ tot ’i-se șiclea inima la gândul că militarul nu stă locului: azi e aici mâne la celalalt capăt al terii, și cam scârbit o întrebă:

Și vrei, Tiță, să te măriți, să ne lași ?— Ah! Tatică, e așa de frumos, ’mi așa

de drag! Și par’că am să vă las?— Vezi de ia seama bine: un asemenea pas

il face omul pe toată vieața; ești copilă încă, poți să mai aștepți, să te mai gândești; dă,

pe urmă să nu-’ți pară rău și să fie prea târziu; să nu-’mi faci rușinea cu divorțuri, cum obicî- nuesc fetele de azi.

— Să mă despart de dînsul ? ’Mi așa de drag; și el pare atât de bun și blând; doar’ numai moartea să ne desparță.

— Hei, fată, multe de acestea am auzit, și peste câte trei luni era vai de traiul lor I

Așa s’a trăgănat vre-o lună, pân’ce la urmă s’au logodit și s’au luat. Luna de miere a trecut, cum trec toate lunile de miere: lăsând în uimă puțină lâncezală, câte-o leacă de obo- sală, de plictiseală. Deșî erau tot ei, obiceiurile neschimbate de loc, desmerdările și sărutările poate încă și mai multe, dar’ nu mai era luna de miere. Aristița tot îi eșia înainte la poartă ca să-’l aștepte, dar’ geaba, ochii nu mai erau atât de străbătători, nu-’l vedeau așa de departe. Surisul nu mai era așa de vesel, glasul nu era tot așa de dulce, strînsul de mână nu mai dădea atâtea fiori. Aristița se temea singură de gândurile ei, și adesea fugea de singurătate, mergea de-’și căuta vorbă cu sluga ori cu soldatul, doar’ ar mai isgoni gândurile! Dar’ geaba. Gândul, vrășmaș neadormit, hojma o ispitea și adesea se trezea gândind: «Ce dracul! asta să fie dragostea? Cum de nu simt fiori, când îl văd, ca mai înainte: atuncia credeam că sărutatul lui are să-’mi dee a doua vieață; când îmi închipuiam că am să stau cu dînsul singură seri întregi, ’mi-se părea fericirea cea mai desăvîrșită, și acuma: mă sărută, îl sărut, dar’ nu simt să-'mi bată inima mai tare; mă plictisesc de nu

merg undeva! Caprițioasă simțire și iubirea! Sigur și el tot așa gândește; drept, se poartă ca mai nainte, dar' gândul omului nime nu-’l știe«.

Tocmai când asemenea gândiri începeau a se încuiba în inima Aristiței, se declara răsboiu. Alecu trebuia să plece.

Aristița îl petrecu până la Pașcani. Alecu, trist și mohorît la față, tot drumul îi ținu mâna, pare-că ar fi voit să și-o întipărească mai mult pe inimă; din când în când câte o lacrimă lucea la coada ochiului până-ce se usca dela sine, făcând loc alteia. Aristița ofta și ea, îl rugă să-’i scrie des. Când a șuerat trenul de plecare, ar fi voit ea să plângă, dar’ nu putea; ar fi voit să simtă o durere adâncă, jalnică, grozavă, dar’ nu putea. Se mângâia, se înșela singură, ticluind după plac alte gânduri, zicându-'și: «Așa-’s eu, ’mi-s’a împetrit inima de scârbă, de asta nu pot plânge, și doar’ mai bine-i de-o miie de ori să plângi: lacrimele ușurează». Au trecut câteva săptămâni și măritatul îi păru un vis; era la tătica, la mămuca, n’avea nici o grije, de cât doar’ să răspundă Iui Alecu la răvașe. Totuși însă nu mai avea aceeași veselie în față; nu mai putea visa; ce visuri se încăpeau, când era măritată, când idealul necunoscut nu mai era ? Privind seara stelele, gândul hain tot mereu îi zuzuia în urechi: «poa e-i mort ori rănit». Și încet șoptea: «Parcă văd că am să rămân văduvă și nici n’am încă 17 ani». De aici alte gânduri se înlănțuiau; se vedea în doliu, căinată de unul și altul: nu ’i-ar fi

fost silă și frică de altele multe ce stăteau gata să năvălească în roiuri și puteau s’o poarte departe de tot.

Dar’ ori gândești ori nu gândești, vremea, apă nesecată, își urmează mersul și tot curge, curge, cu același mers cumpătat și măsurat, fericirile noastre n’o opresc, nici n’o grăbesc o clipă. Trecii și vremea cât fusese Alecu în răsboiu, se făcu pace și el se înturnă mai slab, mai îmbătrânit. Se dusese locotenent și se înturna căpitan. Aceasta măguli nespus ambiția Aristiței; n’or s’o mai clevetească tovarășele, c’a luat-o un biet locotenent; acuma e căpi- tăneasă I

Alecu avea concediu, dar’ era mutat în București, nu îndrăsnia însă să-’i spună, se temea să n’o supere. O iubea tot așa de mult; de cât răsboiul îl cam schimbase: era mai tăcut, mai trist. Și la dreptul I Să trăești atâtea luni tot cu teamă de moarte; să auzi glonțurile vîjiindu-’ți la urechi și necurmatele bubuituri de tunuri să te cutremure din creștet până în tălpi; să vezi mii de morci și de răniți; să-’ți vezi tovarășii cum pier în clipă, să mori de mila soldaților ce stau cu zilele ne- mâncați și nebeuți, să-’i vezi cum n’au răgaz să-’și scuture ciuboatele de viermii de cadavre, și cum pe sărmanii îi mâncau și-’i rodeau de vii, — sânt lucruri ce nu le poate povesti limba omenească; să dai ordine de asalt, să pășești peste cei morți, fără a le arunca măcar o privire; și să nu te oprească nici gemetele nici oftările celor căzuți, numai glonții dușmani să te înțelenească locului — și să te

REVISTA ORĂȘTIEINr. 37 — Pag. 158______________

comitat o mică exposiție de lucruri de mână femeesti, din tot felul de teseturi, cum se făcuse la Hunedoara.

Se vor împărți între țerancele ce vor avea mai frumoase țesături expuse, premii în preț de 40 coroane!

*La adunarea despărțământului, după

cât avem știre, se vor ceti și 2 lucrări: una despre stupărit, alta despre însemnătatea neguțătoriei ca isvor de bogăție.

*După adunare se va trece la cer

cetarea exposițzei de lucruri femeesti, și împărțirea premiilor.

*Ear’ după aceasta: prânz comun în

localitățile școalei!*

Pe de seară inteligența română din Cugir a pregătit și o producțiune teatrală după care va urma petrecere CU joc! Prețul intrării: de persoană 80 cr., de familie 1 fl. 50 cr.

S’a constituit un comitet arangiator, care lucrează cu mare sîrguință ca toate să reușească frumos!

Acei p. t. domni, cari doresc a lua parte și la masă, sânt rugați a se insinua la dl Ioan Muntean, înv. în Cugir, până în 26 Sept. n.

Dr. Weigand în Munții-Âpuseni.După-cum nis-se scrie, la 11 Sept. n. di

mineața, dl Dr. Weigand a sosit pe neașteptate dela Zlatna în Bucium-Cerb, unde a descălecat la dl Aurelian Danciu, director de mine. Cu dl Danciu a mers la Bucium-Sat, unde în casa dlui preot Danciu s’a întâlnit cu mai mulți țerani români, cu cari a vorbit mai îndelung românește.

In aceeași zi după ameazi a sosit în Abrud. A descălecat la dl advocat Dr. V. Fodor. A fost primit ca un frate. Cea dintâiu dorință a învățatului profesor a fost să întâlnească țerani. In cancelaria dlui Dr. Fodor se aflau tocmai 3 țerani: unul din Mogoș, altul din Sohodol și al treilea din Abrud. A vorbit cu ei aproape două orei Se pare că se întreține așa de mult pe acolo cu țeranii, fiindcă află multe noutăți limbistice pentru d-sa, pe care aiurea nu le-a aflat. Inteligența din Abrud doria să dee un banchet în onoarea d-sale, dar’ dl Weigand ’și-a arătat dinainte dorința de a petrece aci fără sgomot, fiind și obosit. Astfel s’au adunat numai mai multe familii la o cină prietenească în casa dlui advocat Fodor, unde s’au simțit foarte fericiți toți a putea petrece o oră două în societatea acestui bărbat simpatic și inteligent.

In dimineața următoare dl Dr. Fodor ’l-a însoțit până la Câmpeni, unde a fost cu dra

goste primit de dl advocat Dr. Basiliu Preda. In Câmpeni fiind zi de tîrg, a întâlnit mulți țerani din Vidra, Ponorel, Scărișoara, Lupșa și Câmpeni.

A doua zi ’l-au însoțit până la Offenbaia dnii advocați Dr. Preda și Dr. Zosim Chir- toi>. In tot locul a fost deplin mulțumit și a dus cu sine bune impresii.

Părerea de rău a tuturor numai era, că așa de puțin îl pot avea în mijlocul lor, așa zicând numai în trecere. Dar’ nu putea sta mult într’un loc, căci, spunea dl Weigand, trebue să grăbească, având să mai meargă încă la Turda, Cluj, Oradea-mare, Beiuș, Vaș- cou, Halmagiu, Arad și de acolo de-adreptul spr« casă, în Germania.

Cronică scandaloasă.I/ueger ăl nostru. In discuția asupra

celor spuse despre d-sa în numărul 35 al «Revistei», dl Dr. Daian aduce între altele și o pildă înainte, despre cum trebue să se discute de oameni serioși și anume prin răspunsuri date contrarului în cuvinte stâmpărate, cumpănite, cu mănuși cum s’ar zice. Și de model îl ia pe Dr. Lueger, care la învinuirile contrarilor sei, răspunde serios și rece, fără patimă. Și răspunsurile acestea cuviincioase le publică apoi chiar și ziarele ce-’i sânt mai dușmane. Ear’ de regula asta, firește, dl Daian trebue să se folosească pentru a — zdrobi pe Dr. Lucaciul Pune în relief că dînsul la învinuirile ce ’i-se făcuse, nu așa a răspuns ca Dr. Lueger, ci d-sa, dl Daian, scrie așa, d-sa îl urmează pe Lueger. In laturi Dr. Lu- caciu, n’o să fii mata Lueger al Românilor, — eu sânt!

Bine; să fii. Dar’ atunci o mică întrebare. Dl V. Mangra trimisese „Tribunei" deja în 8/20 August, pe când dl Daian nu dăduse încă publicului românesc lecțiile despre cum trebue să scrie cuviincios, un răspuns foarte cuviincios. De ce «Tribuna» nu ’l-a publicat acel răspuns ? Ori numai așa, de trecere de vreme, stabilim «regule», dăm lecții, cum ar fi frumos să discutăm, ear’ când cineva vine la noi cu astfel de răspunsuri, îi închidem totuși ușa? Numai publicul să iee pildă dela Lueger cum să scrie, dar’ «Tribuna» însăși să nu iee dela ziarele contrare lui Lueger care îi publică acestuia răspunsurile cele cuviincioase.

înainte cu lecția luată, dl Dăian ni.- mis un răspuns la cronica noastră din nrul trecut de sub titula «E hotărît să rămână». S'a silit să apară înaintea noastră prin tonul scrisorii sale, nici mai mult nici mai puțin, ca un — Lueger. Ne spune cu vorbe cumpătate, că nu-i drept că ar fi umblat pe la Blaj după post de profesor, și că aceasta e numai o scornitură a «gurilor rele». Scrisoarea vrea să fie și o mică cursă. De n’om publica-o, să poată zice: eată, publicule, ce scrisoare cinstită ’i-s’a trimis »Revistei« și tot n’a publicat-oI Eată oamenii pătimașii Eată oamenii ce nu pricep pe »Lueger «1 Dela altul am fi publicat scrisoarea și și dela dl

Dăian, dacă și d-sa ar fi publicat scrisoriie cinstite ale altora în «Tribuna». Așa însă față de d-sa aplicăm aceeași «regulă» pe care dînsul față de dnii Mangra etc. dând 2—3 cuvinte din ea.

Lucruri dureroase.Despre desvălirea monumentelor istorice

dela Vulcan și Porțile-de-fer, au primit și celelalte foi române dări de seamă, toate scoțând cu durere la iveală, că Românii din acele părți n’au înțeles așa cum trebue să înțeleagă întreg lucrul și n’au avut o ținută care să le facă onoare, față de satrapii noștri dela comitat, cari ’și-au înălțat porți de triumf cu inscripții numai ungurești și au scris pe monumente numai ungurește.

Eată ce scrie „Gazeta Transilvaniei11 în numărul seu de Dumineca trecută, despre acest lucru:

«La sosirea «oaspeților» în Vulcan, comune întregi din vecinătate au alergat acolo. Nu cred să fi rămas vre-un preot român acasă, ori vre-un dascăl, ci cu popor cu tot au alergat la tămbălău, să primească cu »banderiu,« să facă »onoare» acelora, cari când au lipsă te desmeardă, te încântă și te îmbată cu vorbe goale, ear în cealaltă vreme: „o te biidos bocskor!"

«Nu mai zic nimic de preoții, cari au mers acolo să servească, căci aceia doară, vor avea de cine fi trași la răspundere... Dar’ ce să zic de ceilalți 6 gr.-cat. și 4 gr.-orient. cu 3 dascăli? Ce au căutat ei acolo?

«Ticălos »Măria Sa« părintele protopop din Petroșeni, Rădic Ștefan, a avut încă obrazul de-a pt esența pe Români la banchet printr’o vorbire in limba maghiară!

«Sărmanul Bolintinian, undea rămași?• Pentru limbă, lege și națiune moriȘi-'ți va fi mormentul încoronat cu flori*.

Numele celorlalți preoți îl retac, fiindcă ’mi-e rușine de rușinea lor.

«Hațegul încă se poate ascunde cu conducătorii sei. Bieții Români au purtat torțele și poporul a alergat în massă întru întimpinare! Vai de turma fără păstori După sosire și încuartirare, a urmat concert. Duminecă dimineața stradele și piața Hațegului erau pline de trăsuri și oaspeți.

«La 8 oare au plecat la Zeicani. Aci, ca și la Vulcan, poporul român a alergat în massă, ba aci înfiăcăratii »tribunisti« de odinioară se întreceau întru a face pe »patriotul», îți era scârbă a vedea pe învățătorul Nicolae Trimbițoniu dela Grădiște (Sarmisegetusa), care purta pe piept o cocardă națională ungurească mare ca o scovardă, — drept suvenire pentru cele 3 luni de temniță suferite în Seghedin. Causa el o va ști... Rușinea earăși lui ’i-se cuvine, ca și scriitorului notarial Ghilca Pâter. Pot să rîdă Ungurii, căci Românii cu șubele lor, cu căițele lor mari, oierii dela munte cu cocarde ungurești formau un banderiu de peste 120 oameni I

«Dar’ toate ca toate, cea mai mare nerușinare între cei vre-o 12 preoți români, ce

7/19 Septemvrie 1896erau ca privitori, a arătat-o tinărul administrator vicarial al Hațegului Nicolau Nestor, caie în vorbirea sa despre Huniade uitându-’și cu totul de românismul seu, atribui virtutea și meritul învingerilor, raportate de 15 .mii contra a 80 mii Turci, aproape numai Ungurilor / Ca orator el este un nemernic, atât în privința vorbirii, cât și a gesticulațiunilor. Dacă totuși Uugurii, mai ales cei mai șoviniști, ’l-au lăudat, apoi poate fi asigurat dl vicar, că aceasta au făcut-o numai ca să-’și bată joc de servilismul și nărozia lui!»

„Tribuna" în a sa dare de seamă scria între altele :

«Faimosului fișpan dela Deva ’i-s’au ridicat porți triumfale în Hațeg, Totești, Grădiște și Zăicani, toate cu inscripții și embleme maghiare, cu tricolorul unguresc / Inscripțiunea de monument e toată în limba maghiară — nici un cuvânt românesc, deși cheltuiala in cea mai mare parte cade în cârca Românilot, cari în majoritate preponderantă compun comitatul. Și cine au fost arangerii ? Cine a compus faimosul banderiu ? Cine purta cocarde ungureștii

«■'Mi-e rușine se spun!Banderiul a fost compus din — Românii «Români? — Dai Românii aceia cari au

fost și la Pesta și astfel au tradat causa națională. Scriitorași de notari român purtau cocarde ungurești etc. în fine totul fu îmbrăcat în formă millenară cu obicinuitele lău- dăroșii a celor-ce falsifică istoria.

«Monumentul a fost sfințit mai ântâiu de plebanul romano-catolic din Hațeg. Apoi ’l-au mai sfințit pe rînd vicarul român-unit din Hațeg: Nicolae Nestor, un preot român neunit, pe care din fericire nu-’l cunosc, și în fine preotul calvin din Hațeg. Mirare, că nu ’l-a sfințit și rabinul, precum se svonise.

«Și acum plecați culmile voastre, Carpaților, înalță-te, Retezatule, opriți-vă apelor și ascultați: vicarul Nestor se suie pe tribună și începe „cuvântarea ocasională" cătră poporul adunat.

Mai departe nu știu.Din depărtare auziam „âljena-\xx\ grandioase

și câte un slab »să trăească».»Imnuri ungurești, bandă ungurească, topor

unguresc, și la toate acestea se aflară și coade de român 1"

Un respuns.Hăertșxrr, la 15 Sept. 1896.

OiLOTCLtă Redacțiunel

Dați-’mi voe să dau un răspuns lămurit dlor din Petrila Simeon Suciu, preot, și Petru Stefonie Preda, la apărarea d-lor din «Revista Orăștiei» Nr. 36, contra celor scrise de «Un fiiu din popor» în numărul 34 al «Revistei».

Dl Stefone Preda, ar trebui să știe, că a scrie un adevăr la foaie nu e calumniare publică. Și ca să dovedesc că nu minciuni a scris «fiiul din popor», eată îți spun, d-le, că eu subscrisul cu ochii mei am văzut la gara din Banița între cei-ce mergeau pe 18 August la milleniu, și oameni din Petrila,

mai întorci tot cum te-ai dus, e greu, poate chiar peste putință.

Știrea plecării la București n’o întristă de loc pe Aristița: auzise că-i oraș mare și se petrece bine, sânt grădini, teatru, șosea; toate o momeau și nu o lăsau de fel a fi tristă. Se și plic isise de oraș mic, un an aproape nu eșise mai nicăiri de cât la cocoana cutare ori cutare I Petreceri, plimpări: pace I

S’au mutat, și în scurtă vreme se deprinsese, par’că era de acolo, eșia singură pe stradă; cutriera magaziile, pentru-ca să cumpere un cot de horbotă. Serile mergea câte-odată la teatru ori la grădină. Câteva luni trăi numai în vălmășagul ce aduce vieața unui oraș mare. Cu o curiositate copilărească vrea să cunoască orașul de-amăruntul.»

Alecu nu se împotrivea la nimic, îi împlinea toate caprițiile; copil n’aveau, pornirea de a-’și strînge avere nu-’i veni nici-odată în cap. Când lua leafa, ’i-o da: ea chivernisea, făcea cum vrea; el, o credea și se credea fericit.

** *— Ei, cum ’ți-se pare colonelul, o întrebă

într’o zi Stănilescu, fumându-’și țigara.— De, nu-i prost, ’mi-a făcut bunișoară

impresie; tu îl cunoști bine, ai fost cu dînsul în companie; dar’ pe femeea lui ai văzut-o? E tinără, frumușică ? zise Aristița, căscând de urît.

— Ii urîtă, s’o fi căutat anume că tot n’o nimerea așa hîdă. Asta n'ar avea de-a face, de ’i-ar fi fost dragă, dar’ a luat-o pentru avere. Are încă tupetul să se laude că el n’are frică de coarne ?

— Ce prostii spui, dar’ cine ar putea iubi o femee urîtă? Hei, cât despre coarne n’ar

trebuî să se prindă rămășag, adesea femeile urîte sânt mai șirete, se pricep mai bine să momească bărbații.

— La urmă ar avea și dreptate, colonelul e grozav de muieratec; mai toată leafa o chel- tuește cu berbăntlicuri: nu-i bărbat frumos, dar’ femeile se dau în vânt după dînsul.

— Ce are de-a face? Un bărbat poate fi urît și să fie mai plăcut de cât unul frumos.

— Drept, colonelul e vesel și vorbăreț, încât nu ’ți-se urește cu el. In companie câteodată eram cu toții posomoriți si triști, cum venia el, nu era chip se nu rîzi, atâta e de hazliu.

— Dar’ tu nu vorbești într’o lună cât a vorbit el aseară într’un cias, zise Aristița cu glas glumeț.

— Apoi, bonjour, Tiță, eu te las, sânt nouă.

Aristița nu se urni din loc, de mult nu mai avea obiceiu de a-’l petrece, îi era lene a face ori-ce mișcare; răzîmată pe canapea, se lăsase în voea gândurilor; ele îi vînzoleau fără cruțare mintea. Toate vorbele colonelului le știa de-a rostul.

*— Ce bărbat plăcut, cât de scurtă ’mi-a

părut vremea, cât a stat cu noii Ce maniere plăcute are! Cum dracul să nu-’ți placă așa om ? Ne-a făgăduit că are să ne visiteze. De-’i voiu fi plăcut cât de puțin, trebue să vină. Zeu, nu mi-ar părea rău; tare ’mi-se urește, atâta samănă o zi cu alta, încât par’că nici nu mai trece vremea! Ce ’ți-s’ar părea să-’l vezi acuși venind? Și nici nu-’s îmbrăcată.

La gândul că poate veni, se duse repede la oglindă, își așeză părul, se roti puțin: era într’un matineu elegant. Gândi să se schimbe, dar’ mai apoi ’i-se păru că-i mult mai mlădioasă așa cum e; arăta mai înaltă și stofa

moale însemna mai bine formele trupului, toate acestea le simți fără măcar să le gândească.

Albă la față, cu ochii negri și păr castaniu, nu era nici brunetă nici smadă, dar’ era frumoasă. Mulțumită de dînsa se apucă de împletit niște horbotă. De-odată îi sări inima din loc, cineva bătea la ușe : îl pofti. Era colonelul, Aristița se cam înroși, dar’ nu-’și pierdu cumpătul.

— Scuzați, dle colonel, nici m’așteptam să ne faceți atâta onoare. Cât îmi pare de rău! Alecu nu-i acasă, dar' poate să vină, de mai îngăduiți.

— Nu face nimic. Cu Stănilescu mă întâlnesc zilnic, pe d-voastră vă zăresc rar.

— Vă mulțumesc, că-’mi dați atâta atenție.— Nu-i pentru-ce, doamnă, n'am făcut de

cât o faptă egoistă, zise colonelul privind-o galeș. Deși nu-’s așa de tinăr, dar’ îmi place să fac visite numai la cocoane frumoase; destul că-’s urît eu, cel puțin să-’mi îndulcesc ochii de frumseța altora.

— Azi ați făcut o excepție.— Ba de loc, să mă iertați. Dar’ nu credeți

singură ceea-ce spuneți, zise colonelul apro- piindu-se cu scaunul de canapeaua pe care ședea Aristița; eu n’am văzut o singură femee, fie ea cât de urîtă, care să nu se socoată frumoasă. Aceasta e instinctiv la femee.

— Rele idei aveți de noi!— De fel, doamnă, nu le învinuesc de

prima-oară că la femee s'a căutat numai frumseța, ca la bărbat vitejia. Cum voiți ca fiecare să nu-’și atribue aceste însușirii

— Toate regulele au excepții. Dați-’mi voe ca eu să mă cred așa cum sânt, nici frumoasă, nici urîtă, — mijlocie.

— Prea multă modestie, doamnă Căpitanul de mult a plecat!? Bine că v’am găsit acasă; am o patimă, grozav ’mi ciudă când merg undeva și nu găsesc pe nime; de ’mi-se întâmpla mai ales azi aceasta, eram foarte mâhnit, zise colonelul, privindu-o eară galeș.

— Și eu nu mai puțin.— Dintre noi doi tot eu eram păgubașul,

deșî sânt militar, dar’ aclor arta; femeea frumoasă e idealul artei.

— Se vede că și d-voastră credeți că nimic nu place femeilor mai mult și nu țin minte mai îndelung timp de cât complimentele.

— Să mă iertați, doamnă, e lucru foarte omenesc de-a ne plăcea și a ținea minte ceea- ce ne măgulește. Sânt douăzeci de ani de când generalul m’a bătut pe umăr și ’mi-a zis că am să fiu un bun militar, și vecinie țin minte.

— Deosebire că bărbații față de femei nu sânt așa de sus ca generalii față cu ofi- cerii, zice Aristița zimbind ironic.

— Al nul de loc, doamnă. Noi față cu d-voastră nu sântem de cât niște nevrednici robi; de cât a cui e vina, dacă țineți poate prea mult chiar la părerea acestor nenorociți robi I

— Bre! bre, mais vous âtes en veine de compliments, azi.

— Ce complimente? e curat adevărul.— Să lăsăm, că pe calea aceasta n’o scoa

tem la capăt. Poftim cetiți jurnale, până va veni Alecu. Și Aristița se ridică să meargă.

— Al Ce? FugițiI Sânt atât de fioros? M’am apropiat prea tare? Eată că fug, văd eu că prea v’am supărat; din prisosința inimii grăește gura. Dacă numai de atâta fugiți, dar’ când ’mi-aș destăinui sufletul!

REVISTA7/19 Septemvrie 1896.îmbrăcați de sărbătoare, după portul petrilean. Sc înțelege numele n’au voit să ’și-’l spună, dar’ unul din ei ’mi-a spus că dl preot a zis că pot merge! Eată dar’ pe ce temeiu a scris «fiiul din popor», arătarea sa.

Dl preot Suciu încă s’a simțit neplăcut atins de scrisoarea «fiiului din popor», și în apărarea d-sale zice că de 4 ani, de când e în Petrila, a dat «sfaturi bune» la oamenii că e mângâiat că a putut aduce oamenii din rătăcirea din care’i-ai aflat, la «lumină»? Binel Daiă dacă e așa, te rog, dle preot, respunde-’mi numai la o singură întrebare: unde ai fost, și cum ai luminat poporul, de astă-toamnă Petrilenii votară la alegerea membrilor pentru congregație cu țidulele streme de neamul lor si al d-tale ? Ori doară acesta e semnul de «îndreptare» a poporului și aducere la «lumină» ?

Mai încolo ceri deslușiri despre numirea d-tale «coadă de topor» lui Balog Jânos? In fața acestei cereri, de doue fapte numai voesc a-’ți aduce aminte:

In luna Februarie 1896 un poporean din Banița spuse dlui notareș, că «popa nostru ni-a spus, că după lege numele pruncului se poate înștiința și după 2 luni», d-ta ’i-ai zis omului: «Și eu simt popă, dar’ despre așa legi n’am cetit. Vezi numai și bagă copilul în protocol, că apoi îl poți boteza și după aceea! că la noi așa se face!'1 Așadară de aceste învățături dai oamenilor? Să meargă întâiu să-’și închine fiiul înaintea notarului, fără nume, și numai după aceea să vie la d-ta să-’l botezi? Nu ajuți prin asta d-ta însuți să crească autoritatea slujbașului civil în ochii poporului, ear’ a preotului să scadă, tocmai ce s’a intenționat la aducerea acestor legi contrare bisericii? Așa apoi nu-i mirare dacă slujbașii unguri de printre noi se fac tot mai îndrăsneți, și lucrarea lor de maghiarisare, merge tot mai cu spor înainte I

Dacă nu mergeți mână în mână cu dl Balog, de ce nu era acest om așa mare apostol al ungurizării înaintea d-tale? Pentru-că nu avea pe preot într’ajutor! Și dacă d-ta te lapezi de el în apărarea d-tale, tot nu se la- pădă d-sa de d-ta, că doară dl Balog nainte de aparența apărării d-tale în foaie, a bătut doba că: „Respundem noiu la acusa fiiului din Merișor!» Nu cumva ați fost înțeleși despre apărare? Nu cumva ’i-ai cetit-o înainte dea o publica? Eată ceea-ce trebue să arătăm cu degetul și la ce nu e iertat să tăcem!

Fzidor Saturn, preot.

CORESPONDENȚĂMillenariștii noștri.

Din jurul Dobrei.

Dle Redactor,

Să vă spunem și noi pe ai noștri de pe aici! Căci prea e rușine ce au făcut și ce semn de nepricepere au dat cei-ce s’au dus la mil- leniu sub comandă, cu cocardă ungurească pe piept și sub steag național maghiari

— Ne cunoaștem de așa scurt timp că poate nu merit încă atâta încredere, zise Aris- tița, privindu-’l lung și cu un zimbet foarte încuragiator.

— Nu trebue ani pentru-ca două suflete să se înțeleagă! Zicănd asta se plecă și-’i sărută mâna cu foc. Aristița rămase ca țintuită în loc, nici nu cercă să-’și ia mâna, de abia șopti:

— Ce, te duci?— Un singur da, de ’mi-ai spune; m’aș

duce, dar’ ași fi cel mai fericit din lume. Ce zici: să te întreb numai două vorbe?

Aristița roși, smunci mâna și se aproapie de fereastră.

— Nu înțeleg, las pe altă-dată, ’mi-se pare că vine Alecu.

— A! Bon jour, mon cher colonel, ce faci, zise Alexandru intrând.

— Bon jour, căpitane, uită-te am venit să-’ți tac o visită, să te văd de ești bun gospodar.

— Și cum v’a eșit inspecția?— Minunat, cine-i bun militar, e și gos

podar bun.Mai vorbi de una de alta și pe urmă zise:

e târziu, m’a fi așteptând cu dejunul. Vă doresc poftă multă, trebue să fii flămând, căpitane, dela casarmă până aici e o bucățică I Ascultă, nu-’ți călugări cocoana, de seară e o serată venețiană; veniți, v’așteptat la intrare.

— A, mai ales! de ce nu? îndemnul d-tale, ’mi-e o adevărată poruncă.

— Atunci, la revedere, și colonelul eși. Tustrei erau fericiți. Colonelul pentru-că îi reușia planul, — din două căutături cunos-

Nu știți voi, sărmanilor, că cei-ce acum vă silesc să jucați, pe strămoșii voștri la glie îi osândea! Cei-ce acum vă chiamă la serbate, la robotă vă poruncea! Ei sânt aceia cari pus-au pedeci desvoltării și întăririi neamului românesc 1 Azi voi le mulțumiți și împreună cu ei vă «bucurați» în orașul lo.r Sodoma!

Intre acești mărginiți și păcătoși în aceeași vreme, au fost din aceste părți amărîtul dascăl din Pane, care prin purtarea-’i scandaloasă a pătat vaza corpului învățătoresc din tractul Dobrei! Se chiamă Arone Gyorgy, care se duce pe la șezători, unde a și păpat odată o strajnică de bătae păncărească și apoi a fost țipat în «triumf» cu picioarele în sus peste drum! Acesta e conducătorul millenariștilor din Pane.

Al doilea «dascăl» din tract e vestitul Josan Gyorgy din Stâncești-Ohaba, fiiul lui Bacus. Rog pe onorații cetitori să nu alunece a crede, că acesta ar fi dascăl, el e o rușine a dascălilor din tractul Dobrei! E om ce nu știe nici ceti literile românești, necum să cetească foi românești! Preparandia a absolvat-o în Brîznic la Cercea Niculae. La examenul din acest an și din alți ani nici un spor! Spun oamenii cari au fost de față la examen, că de multă «învățătură» ce ’i-a fost întrat prin gură, nici nu putea vorbi!

Din comuna Rădulești a fost Seleșan Lazar. Dar’ nime nu s’a arătat așa minunat la

reîntoarcerea s’a din Buda ca Bordei Bunacă din Stregoanea. Acest «ocoș» cu cocorda ungurească pe piept, povestea că a luat forma de pe o curte din Buda, după care voește să-’și edifice și el — bordeiul!

Și după ei apoi câțiva primari și țerani, din Dobra și jur.

Ca «conducător» al acestor năcăjiți pe stradele Pestei a fost deputatul Dobrei Lazar Arpăd, care arătându-le spoelile și sclipiciunile mincinoase, mulți aud c’ar fi voit să-’l — sărute 1 Aceasta samănă cu ispitirea lui Christos în pustie. Satana voind a înșela pe Mântuitorul suindu-se pe un munte înalt ’i-a arătat toate orașele și bunătățile lumii, făgăduind a ’i-le da lui, de ’i-se va închina... Firește acelea nu erau ale lui, ci numai amăgire. Christos a zis: du-te dela mine, Satano I și ’l-a gonit. Ai noștri însă se vede că stau cam departe de Christos și nici de faptele lui nu-’și mai aduc aminte 1

Călătorul.

Millenariștii dela Vața.Vața-de-jos, Sept. 1896.

Ort. Redacțiune,In transportul cel nou din cercul Baia-

de-Criș au luat parte mai toți primarii, apoi câțiva învățători și scriitori notariali. Numesc acî cu numele câțiva din cercul Vața-de-jos pentru a fi tămâiați după vrednicie. Pe primari nu-’i mai pun cu numele, că nu se plătește, ei cred că-’s slugi și robi ai solgăbirăilor, nu oameni de sine, apoi atâta le fie norocul! Dar’ o să scriu pe dnii dascăli, cari nu mai sânt «primari», ci »lumini« vezi Doamne, puse de popor la loc de frunte ca să lumineze în comună, și când colo eată ce lumină fac!

cuse tot caracterul Țiței; dînsa era prea măgulită; un colonel îi făcea curte. Stănilescu gândea și el că tot e bine se fii prieten cu un colonel, când la o înaintare tot mai repede pune și el umărul.

In mintea fiecărui se perindau cu totul alte gânduri.

Colonelul mergea spre casă țanțoș și pieptos, ai fi zis că se crede după asaltul Plevnei; ear’ în minte nu-’i sta de cât Aristița; vorbea singur cu gândul: «Nostimă femeiușcă, hei, m’aș mira eu să nu isbutesc. Pe femei, îndată-ce le atingi coarda simțitoare, le-ai și cucerit. Bietul căpitan are să poarte coarne; dar’ ce să-’i fac? De n’oiu fi eu, o fi altul, și dacă se poate de ce n’aș fi eu? Cam face o leacă de marafet d-neaei, dar’ aș pune rămășag s’o văd încă de două-ori, și-’i a mea».

Aristița, tăcută, ședea pe canapea fără voe, vorbele colonelului ’i-se înșirau în gând; complimentele ce-’i făcuse o măguleau grozav. De mult pofta necunoscută de a avea un amant o năcăjea: era dintre acei oameni, cărora necunoscutul le pare mai fericit și mai măreț de cât vieața obicinuită. Visita colonelului atât de neașteptată și de măgulitoare îi lănțul mintea ca prin farmec. Credința în căsnicie ’i-se părea menită numai pentru femeile proaste și urîte. A cui e vina dacă ’i-se urește, dacă idealul necunoscut și nelămurit nu ’i-se împlinește? Drept vorbind, ideal nu avuse ea; atâta țloar’ că fiind fată putea visa, putea să-’și zică: «Ah! cât am să fiu de fericită!» In sfîrșit necunoscutul ’i-se părea măreț, fericit, chiar și în căsătorie era destul de fericită la început, dar’ simțirea ’i-se toci repede și nu mai găsea acuma nici o fericire în căsnicie. Mai pre sus

ORÂSTIEI) _A fost Nicolau Gotea, învățător în Birtin,

un fricos de tremură ca iepurele de clătinarea frunzei; Csepcsa Andrăs, învățător în Tătărești, om de almintreîea sănătos la trup, dar’ nu știu cum la minte; în sfîrșit și Iosif Bașa, învățător diplomat în Birtin!

Așa; ca să-’i știm și să-’i putem arăta cu degetul când îi vedem printre oameni.

NOUTĂȚIMaiestatea Sa Regele Carol I. al Ro

mâniei și Maiestatea Sa Regina Elisabeta, s’au întors în țeară la 14 Sept, dela Ragaz, unde au fost la băi. Au trecut peste Viena— Pesta—Predeal. In Budapesta trenul regal a sosit la 1 oră și 1/i după ameazi, și Maiestățile Lor nici macar jos din tren nu s’au dat, cât au așteptat aici. La Predeal ’i-au întim- pinat toți miniștrii, doamnele lor și mulțime mare de cetățeni, veniți anume pentru întim- pinare și însoțire spre București.

*învățători confesionali, pentru anul șco

lar 1896/7 la școalele române din tractul gr.-or. al Orăștiei, au fost aleși săptămâna trecută în mai multe comune. In Romos, dl Sabin Safta, pedagog absolut, fost învățător în Săcărâmb; în Romoșel dl Avram Dubleș, pedagog absolut; în Sibișel dl Victor Oțoiu, teolog absolut; în Șibot dl Ludovic Giurca, teolog absolut. Alegerile și instituirile s’au întâmplat sub conducerea dlui administrator protopopesc, protopop Nicolau Ivan dela Alba-Iulia, despre stările din tractul căruia, cu plăcere scoatem la iveală, că sânt așa de așezate pe picior bun, cât, avându-’și școalele și posturile de învățători bine îngrijite, își poate îngădui luxul, de a trece dintre tinerii din tract, și la școalele din tractul nostru, administrat de d-sa!

*Pentru plătitorii de dare din Orăștie.

Magistratul nostru orășenesc aduce la cunoștință plătitorilor de dare din loc, că lista dării de clasa III., pe anul 1896 în timpul de față e pusă spre vedere publică la oficiul de dare orășenesc, dela 15—30 Septemvrie, în care restimp cei-ce ar avea ceva în contra dării ce li-s’a măsurat, pot să înainteze recursuri la direcția financiară din Deva.

*Părinții cu băieți de școală, sânt recer-

cați de cătră magistratul orașului nostru, ca ss ’și-’i înscrie la școală până la 25 Septemvrie n.! Cei de 3—5 ani la vre-un asii, ear’ cei dela 6—15 ani la vre-o școală poporală. Părinții ce nu-’și vor înscrie până la acest termin copiii la școală, vor fi pedepsiți deosebit de fiecare zi întârziată 1

*La școala industrială I Magistratul nos

tru orășenesc aduce la cunoștința industrie- șilor din loc, că înscrierile la școala de industrie în Orăstie, se fac mâne, Duminecă în 8/20 Septemvrie, la casa orașului. Toți in- Qustrieșii sânt provocați a-’și înscrie pe elevii lor, altfel vor fi pedepsiți dela 20—200 fl. 1 Taxa de înscriere e statorită cu 2 fl.

*

de toate: într’o virață avidomă și regulată n’avea ce visa. Pe când acuma, ce deosebire! «Iubirea amantului, își zicea ea, te face să tremuri, să ai fiori plăcuți; câtă paza, câtă grije, cum și în ce chip ’ți-ai vedea iubitul? Pe când bărbatul îl vezi atât de des, îi cunoști atâta cusururile că ’ți-i lehamite! E fatal ca pe amant să-’l vezi mai rar, ceea-ce te face să-’l iubești mai mult, pe când căsnicia par’că anume a fost scornită să-’i facă să-’și fie mai nesuferiți unui altuia».

Din melancolică se făcuse veselă; adesea, când rămânea pe gânduri, ochii-’i sclipiau, străluciau, și visurile închipuite se oglindau aidoma în minte-’i, zimbia la unele gânduri ce-’i scăpărau prin creeri. In ziua aceea de nenumărate-ori se uită în oglindă, în dorul de a fi îndrăgită se îndrăgise singură de dînsa și-’și zicea: »Uite ce oval minunat, ce sprîncene arcuite, nici un cusur; chiar când rîd nu ’mi-e gura mare, toate sânt atât de potrivite. Dar’ trupul! Ce forme minunate ! Zeu, n are gust rău colonelul, nici nu se putea să nu mă iubească*.

Până seara ’i-se păru un an. Trimise soldatul să aducă mâncare dela birt mai de vreme. A cercat toate rochiile să vadă care-’i viue mai bine.

— Cum ’ți-se pare, Alexandre, mă prinde rochia aceasta ?

- Mie îmi pari frumoasă ori cu care ai fi.

— Taci, taci, cu tine nu poate vorbî cineva fără să spui prostii. De-ai ști cât de bine te prinde când faci curte, n’ai mai face.

(Va urma.)

Nr. 37 — Pag. 159

Biserica nouă în Beriiu, s’a dat, pe cale de licitațiune la 12 Sept, n., în întreprindere dlui G. Părău, architect român în Orăștie, pentru suma de 3830 fl. dând poporul materialul întreg. Se vor începe în curând lucrările.

*Școala gr.-or. din Pișchinți a fost dată,

prin licitațiune publică la 11 Sept, n., în intre- prindere aceluiași architect român, dlui G. Părău din Orăștie, pentru suma de 1200 fl. și material dela popor.

*Marele ferăstrău (joager) din Sebeșul-

săsesc, al firmei Baiersdorf și Biach, a ars Dumineca trecută noaptea. Pentru stingerea groaznicului foc, ce mistuia cu o lăcomie de neînchipuit lemnul uscat de brad, afară de cei din Sebeșul însuși, au alergat pompierii din Alba-Iulia, din Petrifalău și din Vințul- de-jos. Au avut lucru greu și puțin a putut fi mântuit. Paguba urcă la 50—60 mii florinii A fost, firește, asigurat. Numai Românii sânt așa curagioși de nu se asigurează aproape nicăiri, și când vine nenorocirea, o simt apoi în toată groznicia eil

*Trageri la țintă. Sărbările împreunate cu

trageri la țintă, arangiate de reuniunea germană a pușcașilor din Orăștie Dumineca trecută și Luni, au reușit, ca și de altă-dată, frumos. Au fost 42 premii în preț de 300 coroane pentru cei mai buni nimeritori. Ca «Schtitzenkonig» a reușit de astă-dată dl Ștefan Nagy. Luni seara a fost petrecerea anunțată și de noi, în hotel «la două pistoale».

*Moarte, loan Cașolțan, notar comunal,

în Lancrăm, după un morb greu, împărtășit cu Sfintele Taine, a încetat din vieață în 12 Sept., în etate de 64 de ani.

— Dr. Ștefan P. Popp, protomedic în Făgăraș, decorat cu ordul «Francis Iosif cu coroana» membru, al «Asociațiunii transilvane», etc. a încetat din vieață la 9 Sept, n , în urma unui morb lung și greu!

Fie-le țărîna ușoară!

POȘTA REDACȚIEI.

D-Ior notari Z F. în L. d. j. și Z R. în P. d. / Am trimis scrisorile D-voastre tinerului care a publicat anunțul, ca s6 se poată pune în înțelegere cu ori- care din D-voastre.

D-lui X. în R. Iartă ră am mai scurtat din ser soarea trimisă. Nu avem loc pentru prea multă vorbă. Faptul să fie scos la iveală pus pe tipsie și arătat publicului, ear publicul nostru bun își are deja îndreptarele sile după care își face judecata: mintea, și inima, dar mai ales inima românească!

D-lui V. în 5. Sunt cam greșite ideile D-Tale despre «onorifica» și «fericita» posiție de «redactor.» Nu-i așa «fericită» precum crezi. Ce viață este fără neplăceri și greutăți? își are și «redactorul» pe-ale sale. D-Ta, de pildă, nu-1 întrebi c’a fost sănătos ori bolnav, vesel ori trist, c’a avut ori nu poftă de muncă, ci vrei se ai foaia la tîmp și încă îngrigită, bogată în tot felul de știri, se afli și învățătură și petrecere. Si el poate plângând după moartea unei rude ori unui ideal frumos, trebue să-’ți caute d-tale o glumă două, să ți-o dee ca o bomboană după ceealaltă materie mai serioasă. Asta o vei înțelege deplin dacă-’ți spun următoarea întâmplare: Primise unul un anunț de cununie. Gătindu’l pentru foaie, bietul redactor îl încheia cu cuvintele: »Fie-’i țărîna ușoară»! Atât de puțin avea sufletul lui parte de bucuria pe care o scria, cât a greșit, și-a încheiat notița ca pe un anunț de moarte!

D-lui G. R. și soții în B. N’a încăput în număru de față. Dar o să-’i facem loc într’unul viitor.

AmiceiX. Ești într’adevăro crudă! Ear ca la atare îți doresc și eu din inimă un—tiran adevărat! unul de ceia știi... • den du folgen solist, muszt! und es du—geme thust! .. Să n’aibă inimă nici cât d-ta, care n’ai mai deloc! Ce-ai mai visat cu V...?

Corespodența din Valișoara va apare negreșit în numărul viitor!

Respunsul preotului Câmpean.Fornâdia, 28 August 1896.

Dle Redactor,

Cele scrise despre mine în numerii 23 și 24 din «Revista Orăștiei» foarte mau măchnit și mult mă mir cum foaia noastră acărei abo- nent sânt și eu, să sloboade a publica cele mai mârșave apucături despre românii cei mai adevărați și iubitori ai seil

E adevărat că eu am fost la Pesta, însă am avut lucrurile mele private, economice, nu m’am dus mânat de nime, nici ca să fac cuiva plăcere, ci pentru-ca să-’mi cumpăr de ce aveam lipsă precum am și cumpărat de sume însămnate. M’am dus însă tocma atunci fiindcă mi s’a dat prilegiu a merge numai cu 3 fl.l Pentru-ce să nu sporolesc dacă pot ? Sânt om cu familie grea de 8 membrii, și parochia ’mi-e de tot miseră. Eu cu cruțarea am câștigat averea, nu după cum zice acel domn anonim despre care va fi vorba mai jos.

Se vede însă că am mulți pizmași, file-ar de cap, căci nici în Pesta n’am putut scăpa să nu scornească despre mine minciuni, și de aceea am fost silit se declar în Hunyad cum-că

Nr. 37 — Pag. 160 REVISTA ORĂȘTIEI 7/19 Septemvrie 1896

toate acele sânt minciuni, și fiindcă am scris ungurește, ungurește a trebuit se mi si iscălesc. (? ? Red.)

Nu gândiți dle Redactor, și onorat public, că pentru-că am fost la Pesta nu sânt Român bun; am fost la Pesta însS în pielea care m’am dus în aceea am și venit, n’am venit cu pinteni.

Mai departe pe acel domn îl provoc se easă din tufă, căci totuș va fi tras la răspundere pentru scorniturile cu cari mă atacă I

E adevărat cum-că eu m’am ocupat cu geșefturi ca se îmi căștig avere, cea-ce am și isbutit, nu e adevărat că sânt scăpătat, slavă Domnului, nici aceea nu, că aș fi cu poporul certat și aș avea procesuri, și pentru aceea stau bine cu domnii dela Deva ca să-’mi ajute N’am lipsă de ajutorul nimărui. Sânt înse acel preot care mă pot ajuta singur și pe alte căi afară de prescură, și pentru aceea mă pismuește acel domn anonim.

In fine fiindcă nici acel domn, nici on. domn redactor nu poate să cunoască politica mea (?) declar sărbătorește: deși ați zis să mă duc să mă lapăd de neamul meu, nu mă duc, nu mă lapăd, Român m’am născut, Român vreau să mor. Dar’ nu vreau să am neplăceri nici cu alte naționalități, ci vreau se tră- esc cu toți in pace și liniște /

Petru Câmpean, preot gr.-or.

FEL DE FEL— Tare aș dori să-'i fac una dobitocului

ăluia de Scofală!— Ai să ne gândim ce?— Aide.— Ia spune, mi se pare că acum un an

i-ai luat nevasta...— Da, ca un început.— Ei bine I — dă-io îndărăt I

*♦ *Cornuridi e foarte supărat.Niște ștrengari, trecând pe lângă el ’i-au

strigat:— IncornuratulelNevastă-sa ca să-’l liniștească. îi zice:— Lasă, dragă, nu te supăra; o să le vie

și lor rîndul....

Cărți noue.♦„Ciocoii vechi și noi" sau „Ce se naște

din pisică, șoareci mancă", unul dintre romanele cele mai de valoare scrise românește, de Nicolae Filimon, a apărut în «Biblioteca pentru toți», formând Nr. 80 și 81 al ei, costând astfel numai 30 cr.l Pân’acum trebuia să-’i cauți mult până să-’l afli, și să-’l fi plătit încincitl E o descriere de moravuri și stări de lucruri din vremile de mai nainte în România, și o sbiciuire a lor.

*A apărut:„în Viitoare", un nou volum de

nuvele de Al. Vlahuță. Tipărit în editura dlui N. Miloșescu în Tîrgu-Jiu (România), volumul cuprinde 200 pagine (12 coaie) executat cu grije și cu litere frumoase, cetețe. Sânt 15 nuvele, și 6 „impresii", cele mai multe reproduse din »Vieața«, revista dlui Vlahuță, acum încetată. Recomandăm cu plăcere și acest volum al poetului, ce cuprinde lucrări literare bune, în cari ca și în alte lucrări ale sale, să poate băga de seamă mai ales puterea de observare psichologică a autorului. Are o limbă frumoasă, condensată, cu cuvinte de efect.

Valoroasa lucrare costă doi lei, și se poate procura prin ori-care librărie dela noi.

LOTERIE.Tragerea din 12 Szeptember st. n.

Budapesta: 61 76 77 79 13Tragerea din 5 Septemvrie st. n.

Timișoara: 25 73 48 86 40Tragerea din 16 Septemvrie st. n.

Sibiiu: 16 77 6 84 43

CALINDARUL SEPTEMÂNEI dela 8—14 Septemvrie st. v.

Din public(Pentru cele publicate în rubrica aceasta, redacția

nu primește răspunderea).

NLerișor, la 14 Sept. st. n. 1896.

0 onorată, Redaețiune!

Intr’o corespondență datată din Merișor, la 17 August st. n. 1896, subscrisă de »Un Merișorean» și publicată în «Revista Orăștiei» Nr. 35 sub titul »Din durerile noastre», se descoper prin aceea corespondență unele fapte neromânești și necreștine ale dlui Cesar Theodosiu din Hațeg și de vre-o 21/a ani câr- cîmar în Merișor.

S’a zis în sus numita corespondență, că îl dăm publicității, doară se va îndrepta, ceea-ce cu greu vom crede.

Dacă dl Theodosiu prin corespondența d-sale s’ar fi apărat fără de a se folosi de cuvintele strigătoare contra corespondentului «Un Merișorean», în credința că voește a se îndrepta, îl lăsam în pace, dar’ cel cu musca pe căciulă face gură mare, o să-’l vedem.

Ca onorata redaețiune și onoratul public cetitor să nu rămână în credința, că doară acel »Un Merișorean» din răsbunare și în chip mincinos a scris fapte rușinoase contra dlui Theodosiu, eată acum eu subscrisul declar următoarele:

a) e adevărat că dl Theodosiu totdeauna a avut și are articli de beut si mâncare, mai răi și mai scumpi ca Izrael;

b) e adevărat, că e acățos, încât cu primarul, cu preotul, cu sergentul și alții, s’a hulit, așa că acum toți se feresc de cârcîma dînsului;

c) e adevărat că a făcut arătare la comanda gendarmerească din Deva contra dlui sergent, că «pactează» cu «hazaelens»-ul popă etc.;

z/j e adevărat că de când a venit în Merișor trăește în concubinat cu o fată de cojocar, cu care a avut o fată și un fiiu (Aurora și Axente).

Eată, dle Theodosiu I acestea sânt faptele d-tale cari nu le dam de gol, dacă nu într'un mod așa vătămător te apărai, și dacă nu te trudeai să duci în rătăcire onorata redaețiune I Ear’ dacă îți mai trebuesc și alte descoperiri, vom sta încă de vorbă.

M. I. Saturn.

Călindarul nouZilele Călindarul vechiu

Dum. înaint. înălț. s. Cruci, gl. 8, sft. uDum. 8 (f) Nasc. Născ. d. D. 20 EustachieLuni 9 f PP. Ioach. si Ana 21 MateiuMăriți 10 Mucenita Minodora 22 MauriciuMere. 11 Cuv. Teodora 23 TeclaJ°> 12 Muc. Antonom 24 GerhardVineri 13 Muc. Cornelie Sut. 25 EleofasSâmb. 14 (T) înălț. S. Cruci 26 Ciprian

125 (457; 3-3

Miere ile sînp!Se aduce Ia cunoștința onoratului

public, că în prăvălia d-lui Ioan I. Vulou din Orăștie, se află în deposit, spre venzare, miere de stup de cea ma> fină calitate și curată, din stupăria d-lui Ioan Muntean, învățător în Cugir.

RT* Se vinde și în cantitate mai mică, dela x/2 kilo în sus.

Pentru agronomi.Subsemnatul agronom ou diplomă dela școala agronomică din Cluj, — caut pe această cale un post de

PRACTICANTla ori-ce domeniu din patrie.

Posed limba română și maghiară.Săcărămb (Nagyăg) Sept. 1896.

130 (458) 2- AugustPentru redacție responsabil: Ioan M. Corvin.

131 (459’ „MINERVA“INSTITUT TIPOGRAFIC, SOCIETATE PE ACȚII ÎN ORĂȘTIE.

Active G°ntlil BilanțuluiCoroane Bani Coroane Bani

Cassa în numerar ..... 1377 80 Capital social:Efectele fondului de reservă . 2279 20 200 acții ă C. 50....................... IOOOOEfectele cauției „Rev. Orăștiei'1 5407 90 Fondul de reservă....................... 2279 20înv. Tipogr. . C. 8234 » 50 B. Fondul „Revistei Orăștiei" 246 64

după amortisare 411 » 72 » 7822 78 Dividende neridicate .... 260

Invent. mob. C. 1370 » 62 B. Creditori.............................................. 6515 98

după amortisare 68 » 54 » 1302 08 Profit curat................................... 4130 60

Debitori.............................................. 5242 66

23432 42 23432 42

Orăștie, 30 Iunie 1896 st. n.

Dr, Ștefan Erdâlyi m p., A. P. Barciann m. p., Dr. Silviu Moldovan m. p., Ioan Moța m. p.,membru în direcțiuue. director. membru în direcțiune. secretar.

Bilanțul s‘a aflat exact și în deplină conformitate cu registrele purtate la institut.

Laurian Bercian m. p. Petru Belei m. p. George Baciu m. p. Ioan Branga m. p.

❖ O O O O O ❖ O O O O ❖ O O O O O O o O O ❖ O O O •> o