95. Noţiuni de igienă individuală şi zonele tropicale. Igiena sugarului.

Îmbrăcămintea: este recomandată îmbrăcămintea de in, mătase şi

bumbac, de culoare albă, care suportă fierberea şi spălarea frecventă (cea

de corp se schimbă şi se spală zilnic şi se usucă sub însorire puternică, dar

nu pe iarbă sau pe trunchiuri de arbori, care prezintă risc de infestare cu

diverse artropode).

În timpul serii, îmbrăcămintea trebuie să acopere cât mai mult din

suprafaţa corporală, pentru a o proteja împotriva înţepăturilor de insecte.

Lenjeria din fibre de nylon este adesea rău tolerată. Pălăria se

confecţionează din paie cu boruri largi şi, împreună cu ochelarii

antisolari, oferă protecţie capului împotriva efectelor radiaţiilor termice.

Încălţămintea: se recomandă pantofii închişi şi flexibili. În zonele cu

scorpioni, controlul lor inaintea folosirii este obligatoriu. Se poartă

întotdeauna peste şosete care trebuiesc schimbate de 2-3 ori pe zi.

Periajul dentar: va fi efectuat respectând modalităţile de periaj şi timpul

adecvat recomandat. Se foloseşte numai apă potabilă, la nevoie obţinută

prin filtrare şi/sau fierbere şi păstrată în recipiente curate, bine acoperite

şi supravegheate.

Igiena corporală: se menţine prin duşuri cu apă potabilă, repetate de-a

lungul zilei. Pentru uscarea corpului se folosesc prosoape frecvent spălate

şi expuse timp îndelungat la soare. Fricţiile alcoolizate sau cu apă de

colonie ale tegumentelor sunt de asemenea utile. Grătarele de baie se

dezinfectează periodic cu crezil 2% sau formol 40%, după care se expun

la soare.

Se va evita scăldatul în râuri, lacuri, mări sau oceane, ca şi în piscinele

necontrolate de organele sanitare, întrucât prezintă întotdeauna un risc de

infestare şi contaminare.

1

Igiena sugarului: îmbrăcămintea este redusă, confecţionată din aceleaşi

materiale ca la adult, cu textură permeabilă pentru apă şi aer şi usor

lavabilă.

Patul se confecţionează dintr-un cadru rezistent care susţine o pânză

întinsă din fibre vegetale şi se aşează într-un loc răcoros, bine ventilat,

fără curenţi puternici de aer. În orele serii este acoperit cu un musticar

(reţea de material plastic sau metalică cu ochiuri mici) protector faţă de

insectele care înţeapă. Se asigură o continuă umidifiere a atmosferei din

cameră prin mijloace simple (întinderea unor pânze groase frecvent

umezite) sau cu ajutorul aparatelor de condiţionare a aerului, mai ales în

sezonul uscat sahelian.

Alăptarea la sân pe o perioadă cât mai mare (până la 16-18 luni) asigură,

în gradul cel mai înalt, dezvoltarea sugarului, sănătatea lui şi a familiei,

previne infecţiile şi malnutriţia. Fiind alimentaţia ideală pentru sugar,

societatea trebuie să protejeze femeia gravidă şi lehuză împotriva tuturor

influenţelor nefavorabile. O atenţie deosebită trebuie acordată hidratării

corecte a sugarului; începând din luna a treia, se poate administra apa

pură sau sărată (1 g%0 ) între supturi. Este foarte important ca

dezhidratarea să fie recunoscută clinic cât mai precoce, sugarul ţipă,

buzele şi limba sunt uscate, pielea este atonă şi menţine pliul cutanat

format, globii oculari sunt înfundaţi, fontanela deprimată, etc.

Un document O.M.S. din 1979, atrage atenţia că ”perioada de înţărcare e

o etapă critică, putând duce adesea la malnutriţie, dacă copilul nu

primeşte o alimentaţie satisfăcătoare cantitativ şi calitativ, preparată

igienic, convenabilă pe plan cultural, social şi economic”. O instrucţie

adecvată a mamelor şi o supraveghere atentă din partea medicului sunt în

măsură să asigure însă o evoluţie corectă a copilului, în condiţiile creşterii

standardului igienico-sanitar, al creşterii nivelului de viaţă în general.

2

96. Igiena locuinţei şi a activităţii curente în zonele tropicale.

Amplasarea locuinţei: între arbori înalţi asigură o minimă însorire directă

pe faţada principală. Pereţii expuşi la soare se zugrăvesc în culori

deschise. Amenajarea de verande, de deschideri şi ferestre înalte permit,

în absenţa aparatelor de climatizare, o ventilaţie suficientă şi menţinerea

stării de confort organic.

Izolarea termică a plafonului şi existenţa unui spaţiu ventilat între plafon

şi acoperiş, contribuie de asemenea la evitarea supraîncălzirii camerelor

de locuit.

Materialele de construcţie: pentru locuinţele permanente sunt cele

obişnuite şi în alte locuri: cărămida arsă şi betonul pentru ziduri, ţigla,

plăcile de fibrociment ondulat, tolele galvanizate sau de aluminiu

ondulate pentru acoperiş.

Pentru locuinţele temporare se folosesc paie, frunziş, împletituri, chirpici,

cărămizi uscate din argilă amestecate cu paie şi frunziş, lemn etc. Trebuie

avut însă în vedere că asemenea construcţii oferă adăpost artropodelor

parazite cu rol patogen pentru om.

Întreţinerea locuinţei: necesită operaţiuni de curăţenie curentă (zilnic) şi

de curăţenie de fond (săptămânal). Se acordă atenţie deosebită salubrizării

spaţiilor afectate, bucătăriei, folosindu-se detergenţi, produse antiseptice

şi insecticide. Cârpele de şters se spală şi se fierb frecvent şi se păstrează

în saci de plastic.

În camerele de dormit se tratează cu substanţe dezinsectizante spaţiile de

refugiu pentru unele insecte: spatele tablourilor, dulapurilor, abajurului, a

altor obiecte de mobilier etc.

Nu se omite verificarea stării igienico-sanitare a sistemelor folosite pentru

alimentarea cu apă potabilă şi pentru îndepărtarea reziduurilor lichide şi

solide.

3

Rezervele de petrol pentru iluminat se păstrează în bidoane sau butelii

etichetate.

Igiena activitatii curente: datele din literatură menţionează ca preferabil

pentru activitatea profesională sistemul zilei continue (între orele 7-15, cu

o pauză in jurul orei 9). Programul zilei discontinue (7-12 şi 15-18)

favorizează prânzurile copioase şi împiedică activităţile sportive.

Pot fi practicate toate sporturile cunoscute, dar in orele răcoroase, cu

reprize mai scurte şi cu îngrijiri cutanate riguroase.

Se menţionează în mod deosebit posibilitatea contractării tripanosomiozei

la pescuit şi a schistosomiozei la nataţie în ape necontrolate igienic.

De asemenea trebuie reţinut pericolul consumului băuturilor alcoolice,

care favorizează apariţia şi agravează evoluţia tulburărilor produse de

expunerea la căldură sau printr-o alimentaţie neraţională.

4

100. Igiena reziduurilor. Modalităţi de colectare şi neutralizare . Boli

tropicale telurice. Rolul solului în transmiterea bolilor tropicale

microbiene şi parazitare. Examenul morfologic şi parazitologic al

solului.

Definiţia reziduurilor: în urma diferitelor activităţi proprii colectivităţilor

umane sau animale, rezultă materii organice, minerale, metalice, sintetice

(resturi de alimente, cenuşă, bucăţi metalice sau de lemn, de sticlă, de

cauciuc, de bumbac, mase plastice ş.a.), care nu mai sunt folositoare

omului. Aceste materii şi resturi de materiale se numesc reziduuri şi după

starea lor fizică pot fi lichide sau solide.

Sursele lor de producere sunt:

activitatea fiziologică a omului şi animalelor

activitatea menajeră de salubrizare a spaţiilor şi zonelor de habitat

diferitele procese industriale sau agricole

Rol patogen:

1. Contaminarea organică cu agenţi - bacterieni

- virali

2. Infestarea cu diferite tipuri de paraziţi

3. Intoxicarea cu substanţe chimice

4. Contaminarea radioactivă

În zonele tropicale contactul frecvent al reziduurilor cu apa, solul,

alimentele facilitează apariţia sau întreţinerea unor stări epidemiologice

specifice în cadrul unor colectivităţi umane. Cel mai periculos reziduu

este reprezentat de MATERIILE FECALE („excretele unei persoane sunt

risc potenţial pentru sănătatea altora”). Densitatea umană este

proporţională cu intensitatea riscului (Orientul Mijlociu, zona deltelor).

Pericolul este amplificat de particularităţi igienico-sanitare locale:

inexistenţa în cea mai mare parte a teritoriului rural a unor sisteme

acceptabile pentru colectarea dejectelor umane (87%)

5

insuficienţa sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi a protejării

lor sanitare

nivelul cultural şi sanitar scăzut al populaţiilor

anumite condiţii ecologice care întreţin relaţia:

„dejecte – sol – apa – vectori – aliment – om”, deşi solul şi

radiaţiile solare contribuie în mare măsură la mineralizarea dejectelor şi

distrugerea majorităţii agenţilor patogeni (excepţie germeni sporulaţi şi

anaerobi).

Modalităţi de colectare şi neutralizare: după Ehlers şi Steel, un sistem de

colectare a reziduurilor lichide, mai ales a dejectelor umane trbuie să

îndeplinească următoarele condiţii igienico-sanitare:

să fie amplasat la mai mult de 6 m de locuinţă şi 30 m de puţ

(fântână)

să nu contamineze solul şi apa subterană

să nu pătrundă în sursele de apă potabilă

să nu fie accesibilă animalelor şi muştelor (vectori)

să nu necesite construcţii scumpe

să nu degaje mirosuri neplăcute

Sisteme folosite în prezent:

A. Reziduuri lichide:

1. Tineta (latrina cu găleată): conţinutul găleţii se colectează

periodic într-un rezervor mai mare care este apoi transportat

cu ajutorul unui vehicul până la un punct de deversare.

Sistemul prezintă riscuri majore de contaminare şi infestare.

2. Latrina şanţ: mică fosă superficială de formă pătrată cu

latura de 30 cm şi o profunzime de 40 cm protejată de o

bordură din pământ tasat. După fiecare utilizare, dejectele se

acoperă cu un strat subţire de pământ, iar la umplere se

acoperă cu pământul evacuat în timpul săpării.

6

Descompunerea dejectelor se realizează în cel mult 2 luni,

obţinându-se un bun îngrăşământ pentru sol.

3. Latrina fosă: seamănă cu latrina cu groapă simplă din zona

temperată dar suprastructura (cabina) este confecţionată din

materiale locale.

4. Closetul cu sifon de apă

5. Toaleta chimică: sub scaun are un rezervor confecţionat din

oţel special rezistent la coroziune, de aproximativ 500 l in

care se află o cantitate de soluţie Na OH (11.3 kg Na OH la

50 l apă); favorizează lichefierea şi sterilizarea dejectelor.

B. Reziduuri solide:

1. Compostarea: în fose cu pereţi de argilă de 1 m adâncime,

lungime 3 m şi lăţime 1.5 m se aşează straturi succesive de

reziduuri şi dejecte animale separate prin straturi subţiri de

pământ, paie sau cenuşă; după 4-6 luni compostul poate fi

folosit ca îngrăşământ.

2. Incinerarea: este o metodă simplă şi satisfăcătoare. Se poate

improviza un incinerator dintr-un butoi de 200 l (de petrol)

cu fundurile decupate care se fixează în poziţie verticală pe

un suport de lemn sau metal, sau se prinde de zidul unei

construcţii la 40 cm distanţă de sol. La partea inferioară a

butoiului se montează o grilă din tije metalice subţiri. Un

capac de lemn protejează reziduurile de accesul insectelor.

Când s-a colectat 2/3 din incinerator acestea se ard, iar

detritusul rezultat este fărâmiţat şi îngropat.

3. Sistemul pubelelor: folosit numai în mediul urban.

Conţinutul lor este încărcat în bene (recipiente mari montate

pe autovehicule speciale), prevăzute cu dispozitive de

încărcare şi descărcare. Depozitarea se face controlat, la

7

distanţă de marginea localităţilor urbane, într-un loc depărtat

de ape curgătoare sau de baraje. În fiecare zi reziduurile

descărcate trebuie să fie dispersate pe sol şi acoperite cu un

strat de pământ.

Asanarea teritoriului: folosirea de metode şi mijloace prin care să se

redobândească potenţialul sanogenetic al factorilor de mediu naturali şi

artificiali cu care colectivitatea umană vine în contact în viată şi în

muncă.

Proprietăţile solului: solul este compus din particule solide (grunji) care

delimitează între ele nişte spaţii libere (pori). Această structură e

străbătută de aer şi apă, permite ridicarea apei din straturile profunde

către suprafaţă prin fenomenul de capilaritate şi reţine în ea diverse

impurităţi din apă asigurând filtrarea acesteia. Primeşte căldură de la

soare, din pirosferă şi din procesele biochimice exogene telurice,

influenţând astfel viaţa a numeroase organisme. Conţine toate elementele

chimice cunoscute, pe care le transferă celorlalţi factori de mediu

(aerului, apei, alimentului) are şi o floră microbiană proprie care participă

la desfăşurarea complexelor procese din sol.

Potenţialităţi patogene bacteriene şi virotice: flora bacteriană şi virotică,

de origine umană eliminată pe sol prin materiile fecale, are o viabilitate

de câteva săptămâni, mai mare în solurile umede şi pentru entero-virusuri.

În afara acestora, cuprinde bacilul tific şi bacili paratifici, bacilul

dizenteric, vibrionul holeric, virusurile poliomielitic şi al hepatitei A, ş.a.

Boala la om se produce mai frecvent prin contaminare indirectă, cu

ajutorul apei şi alimentelor neprelucrate termic, dar care au venit în

contact cu solul. Flora patogenă eliminată de animale pe sol (bacilul

tetanic, bacilul antracic, bacilul botulinic, germenii gangrenei gazoase,

leptospira, brucella, pasteurella, rickettsia burnetti ş.a.) realizează

contaminarea umană atat direct cât şi indirect. Formele sporulate rezistă

8

în sol cu anii şi pătrund în organism prin leziuni cutanate care le pot oferi

condiţii de anaerobioză.

Potenţialităţi patogene parazitare: aceste potenţialităţi sunt reprezentate în

primul rând de geohelminţi ca Ascaris lumbricoides, Tricocephalus

dispar, Ancylostoma duodenale, Strongyloides stercoralis, pentru care

solul are rol activ. Tot prin sol, dar în mod pasiv se pot transmite şi

Enterobius vernicularis. De asemeni în sol pot prolifera fungii

Blastomyces dermatitidis (în Uganda, Zair, Mozambic, Tanzania, Africa

de Sud) provenit din urina şi sputa bolnavilor de Blastomicoză,

Histoplasma capsulatum (sau boala de „peşteră cu lilieci”), Aspergyllus

etc. ca şi larvele artropodelor.

Transmiterea acestor parazitoze se face prin contact direct cu solul, prin

contact cu obiecte murdărite cu pământ, prin consum de legume şi fructe

crude sau ingerarea apei venite în contact cu solul infestat.

Rezistenţa acestor paraziţi în sol este foarte mare, uneori de peste un an.

9