IESIREA DIN INTRISTARE PRIN RUGACIUNE si CONVERTIREA DURERII IN BUCURIE DARUITA:

Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos

Cele doua rani ale inimiiNe este lene sa iesim din intristarea noastra. Desi toti avem o bomboana

dulce in buzunar, ramanem cu amaraciunea noastra. Mergi pe drum si

te roade supararea. Deodata iti aduci aminte: „Doamne, Iisuse

Hristoase, miluieste-ma”. O bucurie adanca te cuprinde. A fost atat de

usoara iesirea din intristare…

Uitarea ne vatama atat de mult! Truda creatoare ne alunga intristarea din

inima. Suntem raniti de sagetile intristarii, iar inima Sfintilor este ranita de

iubirea lui Hristos. Cei ce traiesc in confort sunt raniti de suparari. Dimpotriva,

cei ce traiesc in nevointele jertfei sunt raniti de dorinta de a-L iubi pe Hristos.

22-03-2007

Dorirea celor dumnezeiestiDaca ne intoarcem energia spre Dumnezeu, indepartand-o de diferitele

dorinte si tulburari pe care le traim zilnic, vom dobandi lesne dorirea

celor dumnezeiesti.Rugandu-ne cu ravna la Dumnezeu, simtim prezenta

Lui, care vine sa domoleasca si dorintele pamantesti. Intamplarile

extreme din viata noastra, cele care ne scot din hotarele noastre, care

ne aduc inaintea unor riscuri abisale, care ne fac sa vedem limpede

haosul sau moartea in fata noastra, sunt ocazii unice de participare la

harul dumnezeiesc. Atunci rugaciunea devine arzatoare. Cand

„cuiburile” pamantesti se destrama, n-ai alta solutie decat sa strigi la

Dumnezeu.

Nici un om „confortabil” nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu. Parintii purtatori de

Dumnezeu, prin nevointele lor extreme, din iubire puternica de Dumnezeu, au

atins „hotarele” Lui necuprinse.Parintele Porfirie voia sa-si riste viata, dar

si pe cea a monahilor sai, crezand ca prin acest risc trezvia creste si se

adanceste cautarea lui Dumnezeu.

Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra,

inchizandu-ne in tristete si melancolie. Maica Domnului n-a inabusit

marea durere pe care a trait-o langa Cruce, ci a preschimbat-o in

rugaciune fierbinte si puternica pentru toti cei aflati in suferinte. A

devenit cea mai mare tamaduitoare si mijlocitoare a oamenilor.

Prin incercari voluntare sau involuntare, Sfintii au ajuns la extreme pentru

Dumnezeu si acolo L-au intalnit. Noi toti putem sa-L intalnim pe Dumnezeu

in situatii extreme nedorite. Odata, Sfantul Siluan l-a sfatuit pe un

tanar sa se roage, iar tanarul i-a raspuns:

„Am invatat sa ma rog in razboi, parinte. Gloantele imi treceau pe la

urechi si eu, aflandu-ma sub teroare, ma rugam si nu ma atingeau”.

Atunci Sfantul a spus:

„intreaga stare a tanarului, in ceasul cand imi vorbea, arata ca este

afundat in rugaciune”.

Sa lasam minciunile, fratilor. Atunci cand ne dorim patul cel frumos, somnul

cel dulce, mancarea cea gustoasa, intalnirile cu prietenii, terminarea predicii,

dobandirea bunatatilor materiale, nu vom simti iubirea dumnezeiasca, pe

Hristos. Ar fi o lucrare binecuvantata, ca in ceasul cand ne indreptam cu

nerabdare spre patul nostru, sa avem si un cuget dumnezeiesc:

„Dumnezeul meu, Te doresc si pe Tine la fel in viata mea?“. Acest cuget

smerit este ceva din putinul nostru, punctul pe care Dumnezeu sa se bazeze

pentru a ne binecuvanta.

30-07-2007

Omul liberAdevarul il poate vedea si rosti numai omul liber. Omul liber este cel

desprins de lume.Cel care nu este legat de o parte a lumii, ci care poate

imbratisa lumea intreaga.

Omul liber nu este tarat de sentimentele lui, de simpatii si antipatii, de

interes. Pe toti ii vede cu aceeasi dispozitie. Dispozitia iubirii intru

Hristos. Strainii sunt ai nostri si ai nostri sunt straini. In felul acesta vine

echilibrul. Cel ce-L iubeste pe Hristos se indurereaza pentru toti si le da

tuturor bucurie spre mangaiere. Dimpotriva, cel ce iubeste

sentimental, cauta de la altii bucurie, placere, si ofera reprosurile si

nemultumirile lui.

Omul sfant aduna durerea oamenilor si da bucuria. Cel „salbatic”, adica

omul lumesc, aduna bucuria si da durerea. Adevarul se pastreaza

mereu. Minciuna are termen de expirare. La fel se intampla si cu omul

interesat, care iubeste si promoveaza grupul lui apropiat, in

contradictie cu omul sobornicesc, care iubeste si ajuta dezinteresat

intreaga lume.