Universitatea din BucureştiFacultatea de Teologie Ortodoxă

Secţia: Teologie Pastorală

Lucrare de seminar la disciplina Dogmatică«Ierarhia cerească »

ÎNDRUMĂTOR:Pr. Asist. Dr. Mihai Burlacu

STUDENT: Iancu AlexandruANUL: III

BUCUREŞTI2013

Cuprins:

1. Introducere. Generalităţi 2. Originea Îngerilor 3. Însuşirile Îngerilor 4. Împărţirea şi lucrarea îngerilor după Dionisie Pseudo – Areopagitul 5. Împărţirea şi lucrarea îngerilor după Dionisie Pseudo – Areopagitul 6. Bibliografie

1

Ierarhia cerească

1. Introducere. Generalităţi

Caracterul unitar al lumii îl arată, în primul, originea făpturilor, toate fiind aduse la existenţă, din nimic, de către Dumnezeu.

Lumea, ca un ansamblu unitar şi armonios al întregii creaţii, constă din două părţi: lumea materială şi lumea spirituală. Lumea îngerilor este exprimată prin cuvântul cer, din Scriptură: “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”(Fac 1,1).

Învăţătura Bisericii despre îngeri are la bază datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creaţie nu vorbeşte în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat la Facere 1,1 – Cerul înseamnă lumea spirituală, a puterilor cereşti, a îngerilor, iar pământul lumea materială. Nu se aminteşte în mod expres, crearea îngerilor din cauză că evreii erau înclinţi spre idolatrie.

Adevărul că îngerii sunt creaţi de Dumnezeu şi formează lumea duhurilor netrupeşti este exprimat de Biserică în Simbolul Niceo-Constantinopolitan, după care Dumnezeu este Creatorul “tuturor celor văzute şi nevăzute”(art. 1).1

Existenţa îngerilor, “puterile cele fără de trup” – cum le numeşte Biserica noastră, este obiect al credinţei religioase. Prezenţa lor ca fiinţe active în lumea create, ca slujitori ai providenţei divine, este un adevăr care face parte integrantă din religia creştină.

În doctrina creştină a primelor veacuri, acest adevăr de credinţă ocupă un loc considerabil, indicând premizele unei angelologii care se va contura ulterior, în operele celor trei mari ierarhi ai Bisericii, şi a Fericitului

1 http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/ingeri/despre-ingeri-69080.html

2

Augustin, pentru ca să se afirme apoi în opera capital a lui Pseudo Dionisie Areopagitul.2

2. Originea Îngerilor

Împotriva concepţiilor unor gnostici care susţineau că îngerii sunt emanaţii din Dumnezeu, sau a altora care afirmau că sunt creaţi de Dumnezeu din materie, Biserica a învăţat totdeauna că îngerii, asemenea întregii creaturi, au fost creaţi de Dumnezeu din nimic.

Plecând de la textul de la Facere 1,1 unii dintre Sfinţii Părinţi spun, că prin cer – în opoziţie cu pământul trebuie să înţelegem universal în totalitatea lui, deci întreaga creatură în afară de pământ; alţii afirmă că prin “cer”, se înţelege lumea îngerilor, adică locuitorii cerului, spre deosebire de oameni, locuitorii pământului.

În ceea ce priveşte timpul creării lor, bazaţi pe Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, în majoritatea lor au convingerea că îngerii au fost creaţi de Dumnezeu înaintea lumii văzute: “Când s-au făcut stelele laudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii mei” (Iov 38,7).

Spre a argumenta că lumea spirituală a fost creată înaintea celei materiale, Sfântul Ioan Damaschin, afirma că: “Se şi cădea să fie făcută mai întâi firea raţională, după aceea cea simţuală şi la urmă cea mixtă, adică omul”. 3

Unii spun că îngerii s-au făcut înaintea oricărei făpturi, după cum spune Grigore Teologul: “La început Dumnezeu gândeşte puterile îngereşti şi cereşti şi gândul Lui s-a făcut faptă”. Alţii spun că s-au făcut după ce s-a creat primul cer. Toţi însă mărturisesc că s-au făcut înainte de plăsmuirea omului. Dar eu sunt de părerea lui Grigore Teologul, căci trebuia să fie zidită mai întâi fiinţa spiritual şi apoi cea sensibilă şi in urmă, din cele două, însuşi omul.

2 Anca Manolache, Un capitol de anghelologie, în „S.T.”, nr. 1 - 2/1995, p. 1223 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 21

3

Dar toţi care spun că îngerii sunt creatorii vreunei fiinţe, aceştia sunt gura tatălui lor, diavolul. Căci îngerii, fiind creaturi, nu sunt creatori. Făcătorul, Proniatorul şi Ţiitorul tuturor este Dumezeu, singurul nezidit, cel lăudat şi slăvit în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.4

3. Însuşirile Îngerilor

Din cele expuse mai sus observăm ca Dumnezeu este făcătorul şi creatorul îngerilor; El i-a adus de la neexistenţă la existenţă şi i-a zidit după propriul Lui chip, o natură necorporală, un fel de duh şi de foc imaterial, după cum spune dumnezeiescul David: “Cel care face pe îngerii Lui duhuri şi pe slugile Lui pară de foc” (Evrei 1,7; Psalmi 103,5). Prin aceste cuvinte arată că ei sunt uşori, arzători, calzi, străbătători, grabnici spre dorul de Dumnezeu şi slujirea Lui, îndreptaţi spre cele de sus şi liberi de orice gând material.

Aşadar, îngerul este o fiinţă spirituală, veşnic mişcătoare, liberă, necorporală; slujeşte lui Dumnezeu şi a primit în firea lui nemurirea în har. Care este, însă, natura şi definiţia fiinţei lui numai Ziditorul o ştie. Se spune că este necorporal şi imaterial în raport cu noi, deoarece tot ceea ce se pune în comparaţie cu Dumnezeu, singurul incomparabil, este grosolan şi material. Numai Dumnezeirea este în realitate imaterială şi necorporală.

Deci, îngerul are o fire raţională, spirituală, liberă şi schimbătoare în felul de a gândi sau de a voi, căci tot ceea ce este creat este schimbător. Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este raţional este şi liber. Aşadar, pentru că îngerul are o fire raţională şi spirituală este liber; iar pentru că este creat şi schimbător, are facultatea de a rămâne şi a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău (cazul îngerilor căzuţi).

Îngerul este incapabil de pocăinţă, pentru că este necorporal. Omul, însă, din pricina slăbiciunii trupului are parte de pocăinţă.

Îngerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har, tot ceea ce are început are şi sfârşit potrivit naturii lui. Numai Dumnezeu este veşnic, dar mai

4 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Apologeticum, Bucureşti, 2004, pp. 39-40

4

degrabă este mai presus de veşnicie. Căci Cel care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului.

Îngerii sunt lumini spirituale secundare, care îşi au luminarea din lumina primară fără de început. Nu au nevoie de limbă şi de auz, ci transmit unii altora propriile lor gânduri şi hotărâri fără să rostească cuvânt.

Toţi îngerii au fost zidiţi prin Cuvânt şi au fost desăvârşiţi de Sfântul Duh prin sfinţire, participând la luminare şi la har în măsura vredniciei şi rangului lor.

Îngerii sunt circumscrişi, căci atunci când sunt în cer nu sunt pe pământ şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ nu rămân şi în cer. Nu sunt limitaţi de pereţi, de uşi, de încuietori şi de peceţi, căci sunt nelimitaţi. Eu spun nelimitaţi. Cu toate acestea ei nu apar aşa cum sunt, celor vrednici, cărora Dumnezeu va voi ca ei să se arate, ci sub o formă oarecare, în aşa fel încât să-i poată vedea aceia cărora li se arată. Nelimitat însă, prin fire şi în sensul propriu al cuvântului, este numai cel Nezidit, căci toată zidirea este limitată de Dumnezeu, care a zidit-o.

Ei au din afară sfinţenia fiinţei lor, de la Duhul. Au, prin harul dumnezeiesc, darul profeţiei. Nu au trebuinţă de căsătorie, căci nu sunt muritori.

Fiind spirite, ei sunt în locuri spirituale. Nu sunt circumscrişi şi în felul celor corporale, natura lor nu are o formă trupească şi nici nu au cele trei dimensiuni, ci sunt prezenţi în chip spiritual şi activează acolo unde li s-ar porunci; cu toate acestea ei nu pot să fie şi să activeze simultan în două locuri deosebite.

Nu ştim dacă fiinţa lor este aceeaşi sau se deosebeşte a unora de a altora. Numai Dumnezeu care i-a făcut, ştie, El care ştie toate. Se deosebesc însă unii de alţii prin iluminare şi prin rang, fie că au rangul potrivit gradului de luminare, fie că participă luminării potrivit rangului în care sunt ; ei se luminează reciproc potrivit superiorităţii rangului sau firii.

Natura îngerilor este comună, au toţi o singură fire – o singură raţiune de a fi. Acestea se vede din faptul că, deşi împărţiţi după lucrare în trepte,

5

toţi se numesc deopotrivă îngeri, sau puteri îngereşti. Prin raţiunea naturii lor mai presus de lume ele se definesc ca fiinţe, putere şi lucrare.5

Aşadar, se pot numi toţi îngeri pentru rolul lor de descoperitori ai tainelor lui Dumnezeu, dar şi puteri pentru că toate sunt fiinţe înzestrate cu putere dumnezeiască; lucrare pot fi numite pentru că toate cetele îngerilor se împărtăşesc de lucrarea lui Dumnezeu.6

Este, însă evident că cei care sunt mai sus împărtăşesc celor mai de jos luminarea şi cunoştinţa.

Îngerii sunt puternici şi gata spre a îndeplini voinţa divină. Prin iuţeala firii lor se găsesc îndată pretutindeni unde ar porunci învoirea dumnezeiască. Ei păzesc părţile pământului.7 Sunt înainte stătătorii neamurilor şi ai locuitorilor, după cum au fost orânduiţi de Creator. Ne conduc şi ne ajută în lucrurile noastre. Negreşit, potrivit voinţei şi poruncii dumnezeieşti, ei sunt superiori nouă şi stau totdeauna împrejurul lui Dumnezeu.

Ei se înclină greu spre rău, dar nu sunt neînclinaţi. Acum, însă, au ajuns neînclinaţi, nu din pricina firii lor, ci prin har şi prin stăruinţa în unicul bine.

Gândirea lor este şi hrana lor, care este vederea feţei lui Dumnezeu, atât cât le stă în putinţă.8

Din această vedere ei împărtăşesc şi oamenilor, fiind hermineuţii lui Dumnezeu înaintea acestora, mijlocitori ai tainelor dumnezeieşti de care ei dintâi s-au făcut părtaşi.9

Sunt mai presus de noi, pentru că sunt necorporali şi liberi de orice pasiune trupească; cu toate acestea nu sunt impasibili, căci numai Dumnezeirea este impasibilă.

Iau forma pe care le-ar porunci-o Stăpânul Dumnezeu şi astfel se arată oamenilor şi le revelează tainele dumnezeieşti.

5 Diac. Drd. Vasile Neacşu, "Politeia îngerilor şi îndumnezeirea omului. Angelologie teologică şi cosmologie în procesul spiritual de sfinţire a fiinţei umane" în “Revista Teologica”, nr.1/2008, p.26-516 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, nota 25, 26, la Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, p. 68.7 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Apologeticum, Bucureşti, 2004, pp. 37-388 Maica Alexandra, Sfinţii Îngeri, Editura Anastasia, 1992, p. 2569 Andrei Pleşu, Despre Îngeri, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 257

6

Locuiesc în cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui dumnezeieşti.

Prea Sfântul şi prea sfinţitul şi marele teolog Dionisie Areopagitul spune că toată teologia, adică Sfânta Scriptură ne indică 9 fiinţe cereşti.

4. Împărţirea şi lucrarea îngerilor după Dionisie Pseudo - Areopagitul

“Ierarhia este, după mine, o sfinţită rânduială şi ştiinţă şi lucrare asemănătoare, pe cât e cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date ei de la Dumnezeu pe măsura ei. Ierarhia desăvârşeste prin slujirea cea mai dumnezeiască, potrivit ei, în mod armonios, chipul celor ce participă la cele săvârşită.

Deci scopul ierarhiei este asemănarea (Mat. 5,48) şi unirea cu Dumnezeu, avându-l pe El drept călăuzitor în sfânta ştiinţă şi lucrare. Cel ce spune “ierarhie”, numeşte în general o anumită rânduială sfântă, un chip al frumuseţii dumnezeieşti.”10

După ce face o bogată introducere, din care am amintit doar un fragment, Dionisie Pseudo Areopagitul ne înfăţişează ierarhia propriu-zisă a îngerilor.

“Câte şi cum sunt ordinele fiinţelor mai presus de ceruri şi cum se desăvârşesc ierarhiile lor, numai obârşia îndumnezeitoare a desăvârşirii o ştie întocmai. Deci nu vom grăi din proprie mişcare, ci vom înfăţişa vederile îngereşti câte au fost contemplate de sfinţii scriitori ai Scripturii, după ce am fost învăţaţi tainic despre ele, potrivit cu felul în care suntem noi…Scriptura a făcut cunoscute toate fiinţele cereşti prin numiri descoperite în numar de 9, trei cete întreite: Tronurile presfinte şi cetele cu ochi mulţi şi cu multe aripi, numite în limba evreiască Heruvimi şi Serafimi, sunt aşezate nemijlocit în cea mai înaltă apropiere în jurul lui Dumnezeu...Al doilea grup zice că este cel compus din Stăpânii, Domnii şi Puteri. A treia şi cea din

10 Sf. Dionisie Areopagitul, Opere Complete, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 19-20

7

urmă dintre treptele ierarhiilor cereşti spune că este cea a Îngerilor, a Arhanghelilor şi a Începătoriilor.Despre numele cel sfânt al Serafimilor, cunoscătorii limbii evreieşti spun că arată fie ca pe cei care ard, fie ca pe cei ce încălzesc. Iar cel al Heruvimilor exprimă bogăţia cunoştinţei sau revărsarea înţelepciunii. Tronurile sunt arătate şi ca cele ce încălzesc şi ca cele ce revarsă înţelepciunea printr-un nume care le descoperă însuşirea lor de chip dumnezeiesc prin deprindere.

Socotesc că numirea care ne descoperă pe sfintele Domnii arată înălţimea nerobită şi liberă de toată dorinţa după cele de jos. Numirea sfintelor Puteri exprimă o bărbăţie puternică şi neclătinată în toate lucrările lor de asemănare dumnezeiască. Se îndreaptă şi spre Puterile cele după ele, cărora le comunică putere în chip dumnezeiesc. Numirea sfintelor Stăpânii arată armonia bine rânduită şi neamestecată în buna primire a celor dumnezeieşti. Ele arată buna rânduială a Stăpâniilor mai presus de lume şi spirituale.

Numirea Începătoriilor cereşti exprimă însuşirea lor începătoare şi conducătoare spre cele dumnezeieşti, potrivit treptei lor sfinte, însuşire arătată în mod cuvenit ei, în puterile lor începătoare. Ceata sfinţilor Arhangheli stă pe aceeaşi treaptă cu cea a Începătoriilor cereşti. Treapta Arhanghelilor, prin locul ei ierarhic mijlociu, tine în legătură cele două margini căci comunică şi cu Începătoriile cât şi cu Îngerii. Îngeri, încheie toate ordinele cereşti având cea din urmă calitate îngerească între fiinţele cereşti. Şi ei sunt numiţi de către noi îngeri în chip cu atât mai propriu decât cei dinainte, cu cât treapta lor ierarhică este cea mai vădită şi mai apropiată de lume”.11

5. Reflectarea ierarhiei cereşti în ierarhia bisericească

Faptul că ierarhia cerească se oglindeşte în cea bisericească îl înfăţişează în chip minunat Dionisie Pseudo Areopagitul prin sintagma “imitarea mai presus de lume”, nu o imitare în sensul de copiere identică ci cu sensul de învătare adică ierarhia bisericească trebuie urmeze exemplul

11 Ibidem, p. 26-28

8

celei cereşti, exemplu de sfinţenie a vieţii şi de asculare: “Începătorul desăvârşirii ne-a rânduit preacucernica ierarhie bisericescă, învrednicind-o de imitarea mai presus de lume a ierarhiei cereşti, ca pe una ce înfăţisează ierarhiile nemateriale amintite în chipuri materiale şi forme compuse, pentru ca potrivit cu noi înşine, să fim ridicaţi de la chipurile preasfinte spre înălţimile şi asemănările simple şi lipsite de chipuri.”12

12 Ibidem, p. 15-16

9

Bibliografie:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008

2. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Apologeticum,

Bucureşti, 2004

3. Sf. Dionisie Areopagitul, Opere Complete, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996

4. Maica Alexandra, Sfinţii Îngeri, Editura Anastasia, 19925. Manolache, Anca, Un capitol de anghelologie, în „S.T.”, nr. 1 - 2/19956. Neacşu, Diac. Drd. Vasile, "Politeia îngerilor şi îndumnezeirea omului. Angelologie

teologică şi cosmologie în procesul spiritual de sfinţire a fiinţei umane" în “Revista Teologica”, nr.1/2008

7. Pleşu, Andrei, Despre Îngeri, Editura Humanitas, Bucureşti, 20078. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, nota 25, 26, la Sf. Dionisie Areopagitul, Opere

complete, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 19939. Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologia Dogmatică, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca,

2006

10