Ideologii+Politice+Contemporane+Suport+de+Curs+Id

CURS

IDEOLOGII POLITICE CONTEMPORANE

Forma de învăţământ: ID

Suport de curs

Prep. Univ. Drd. Oana Băluţă

1

NOTĂ

Programa conţine prezentarea extinsă a cursului care este utilă pentru

aprofundarea ideologiilor politice.

PROGRAMĂ

Titulatura cursului

Ideologii politice contemporane

Curs şi seminar

Drd. Oana Băluţă

Acest curs este o introducere în ideologiile moderne contemporane.

Începe cu o scurtă explorare a termenului „ideologie” şi a importanţei lui

pentru politică, urmând să prezinte atât cum concepte politice fundamentale

–libertate, egalitate, justiţie, democraţie, putere, cetăţean- sunt conturate de

fiecare ideologie, cum interacţionează acestea cu genul, rasa, etnia, cât şi

cum ideologiile ne influenţează viaţa.

Un alt scop al cursului este de a ne face mai atenţi la modul în care

utilizăm cuvintele şi punem etichete, la distingerea nuanţelor incluse în

categoriile cu care operăm în viaţa noastră zilnică. Pentru a scoate

conceptele politice dintr-un „turn de fildeş”, pentru a învăţa cum să le

operaţionalizăm, bibliografia obligatorie va fi sprijinită de beletristică şi de

filme.

2

De ce aţi urma acest curs?

Motive„academice”:

1. pentru că viaţa noastră cotidiană a fost şi este influenţată de o serie de

valori şi principii care au rădăcini ideologice.

2. pentru că dincolo de personalizarea şi spectacularizarea vieţii politice,

în spatele disputelor se află convingeri privind importanţa şi

prevalenţa libertăţii, a egalităţii.

3. pentru că fiecare ideologie se raportează diferit la democraţie, putere,

cetăţeni (femei şi bărbaţi).

Motive„non-academice”:

1. pentru a fi mai activi atunci când nu vă sunt respectate drepturile în

calitate de jurnalişti, studenţi.

2. pentru a fi cetăţeni şi nu doar consumatori ai vieţii politice.

3. pentru a înţelege că guvernele trebuie să fie transparente atunci când

utilizează taxele şi impozitele noastre.

Condiţii obligatorii de participare

Frecvenţă de cel puţin 50% la cursuri şi seminarii.

Modalitatea de desfăşurare a activităţilor de curs

Prelegerea are rol orientativ-tematic.

3

Cerinţe privind desfăşurarea seminariilor.

Să interpretaţi şi să clarificaţi un text din bibliografia tematică.

Fiecare text va avea „un susţinător” şi „un critic”.

În cadrul seminarului, vom trece dincolo de text, încercând să aplicăm ideile

la probleme legate de politica actuală.

Evaluarea activităţii

Evaluarea are două componente:

Prezentare şi activitate de seminar (40%)

Referat seminar (eseu)

Puteţi primi bonusuri la notarea finală pentru intervenţii pertinente la curs şi

seminar.

CURSURI ŞI SEMINARII

I. Prima parte: INTRODUCERE

1. Prezentarea cursului, cerinţe, modalitate de evaluare (o

săptămână)

2. Curs introductiv: De la ideologie la ideologii ideologii (ideologii

democratice şi ideologii totalitare) (o săptămână)

Bibliografie curs

Terence Ball; Richard Dagger, Ideologii politice şi idealul democratic,

Editura Polirom, 2000 (capitolul 1 şi capitolul 8)

4

Barbara Goodwin: Using Political Ideas: (Third Edition), John Wiley and Sons,

New York, 1995 (capitolul 2)

Film: Crash, 2004, regizor Paul Haggis.

Partea a II-a: IDEOLOGII DEMOCRATICE

3. Liberalism (curs şi seminar) (două săptămâni)

Bibliografie curs


Editura Polirom, 2000.

Barbara Goodwin: Using PoliticalIdeas: (Third Edition), John Wiley and Sons,

New York, 1995.

Bibliografie seminar

John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001 (capitolul

2)

Norberto Bobbio, Liberalism şi democraţie, Editura Nemira, 1998 (capitolele 3, 8,

13, 16)

Adrian Paul Iliescu, Liberalismul între succese şi iluzii, Editura All, 1998

(capitolul 1)

Lectură recomandată: Jack Kerouac, Pe drum, Editura Polirom, 2003.

4. Conservatorism curs şi seminar (o săptămână)

5

Bibliografie curs




New York, 1995


Adrian-Paul Iliescu, Conservatorismul, în Alina Mungiu Pippidi, Doctrine politice,

Editura Polirom, Iaşi, 1998.

Ion Bulei, Conservatorismul românesc, în Alina Mungiu Pippidi, Doctrine politice,


Film: Rămăşiţele zilei, 1993, regizor James Ivory.

Bibliografie opţională

Friedrich A. Hayek, Constituţia libertăţii, Editura Institutul European, 1998 (Post-

scriptum De ce nu sunt un conservator?)

Mihaela Miroiu, Societatea retro, Editura Trei, 1999 (capitolul I)

5. Socialism (o săptămână)

Bibliografie curs




New York, 1995.

6


Anthony Giddens, A treia cale şi criticii ei, Editura Polirom, 2001.

Lecturi recomandate:

George Bernard Shaw, Pygmalion, Editura Albatros, 1990.

Mario Vargas Llosa, Paradisul de după colţ, Editura Humanitas, 2004

6. Feminism (curs şi seminar) (două săptămâni)

Bibliografie curs

Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie, Teorii politice feministe, Editura

Polirom, Iaşi, 2004.

Mihaela Frunză, Ideologie şi Feminism, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004.



Polirom, Iaşi, 2004. (capitolul 1)

Mihaela Miroiu, 2006, Nepreţuitele femei, Editura Polirom, 2006. (articole

selectate: Inegalele „egalilor”, Minoritare, anonime, invizibile, O poveste

„banală” şi originea ei politică, Cine educă pentru viaţa privată?)

„dosar de presă”

Cristian Tudor Popescu, Femeia nu e om, în Adevărul literar şi artistic,

1998.

Mihaela Miroiu, De)Formatorii de opinie, în Revista 22, aprilie 1998.

Dan Ciachir, Frigiditate şi ateism, în Ziua, miercuri, 12 octombrie 2005.

7

Miruna Munteanu, Editorial feminist, frigid şi ateu, în Ziua, 13 octombrie,

2005.

Mihaela Miroiu, Gâlceava danciachirilor cu demnitatea spritituală a

femeilor, în Observator cultural, nr. 35, 27 octombrie 2005.

Adrian Papahagi, Feminismul şi adevăratele priorităţi pentru femei, în Averea, nr.

137, 17 octombrie 2005.


Ion Bogdan Lefter, Postmodernism. Din dosarul unei bătălii culturale

Editura Paralela 45, 2002. (capitolul 4)

Film (la alegere), Thelma şi Louise, 1991, regizor Ridley Scott.

Iron jawed angels, 2004, Katja von Garnier.

Lectură recomandată: Sylvia Plath, Clopotul de sticlă, Editura Polirom, 2003.

7. Ecologism (curs şi seminar) (o săptămână)

Bibliografie curs şi seminar



Andrei Ţăranu, Doctrine politice moderne şi contemporane, Editura Fundaţiei Pro,

2005. (partea a II-a, Ecologismul, p. 187-199).

Film: An Inconvenient Truth, 2006, regizor Davis Guggenheim.

8


Marcian Bleahu, Ecologia politică-doctrina secolului XXI, în Alina Mungiu

Pippidi, Doctrine politice, Editura Polirom, Iaşi, 1998.


Polirom, Iaşi, 2004. (p. 169-176)

Partea a III-a: IDEOLOGII TOTALITARE

8. Comunism (două săptămâni)





New York, 1995.

Raymond Aron, Democraţie şi totalitarism, Editura All Educational, 2001.


Popa, Raluca 2006, Corpuri femeieşti, putere bărbătească. Studiu de caz

asupra adoptării reglementărilor legislative de interzicere a avortului în

România comunistă (1966), în Băluţă, Oana (ed.), Gen şi putere. Partea

leului în politica românească, Editura Polirom, Iaşi.

Slavenka Drakulic, On doing laundry, în How we survived communism and

even laughed,Norton and Company, 1991, pp. 43-54

9


Gail Kligman, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România şi

Ceauşescu, Editura Humanitas, 1998 (capitolul 2)

Lecturi recomandate

Slavenka Drakulic, How we survived communism and even laughed, W.W.

Norton & Company, New York, 1991.

Milan Kundera, Gluma, Editura Humanitas, 2002.

George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru, Editura Polirom, Iaşi,

2002.

Film la alegere

Născuţi la comandă. Decreţeii (documentar), regizor Florin Iepan

432, regizor Cristian Mungiu

9. Fascism şi Nazism (o săptămână)

Bibliografie curs



Chantal Milon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Editura Polirom,

2002 (pag. 53-91)

Bibilografie seminar

10

Sondaj de opinie privind Holocaustul din România şi percepţia relaţiilor

interetnice, Realizat pentru Institutul Naţional pentru Studierea

Holocaustului din România "Elie Wiesel", Mai 2007

Raport final, Comisia pentru Studierea Holocaustului în România, Editura

Polirom, 2004. (p. 107- 178 şi p. 227-245)

Bubliografie opţională

Alexandru Florian, Cosmina Guşu, Manifestări de anti-semitism şi negarea

Holocaustului în mass-media din România. Analiză de mesaj, 2005-2006.

(www.inshr-ew.ro/pdf/ro_caiet2.pdf)

Lecturi recomandate:

Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, 2006.

Primo Levi, Mai este oare acesta un om?, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Jorge Semprun, Scrisul sau viaţa, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2004.

Film: Lista lui Schindler, 1993, regizor Steven Spielberg.

Bibliografie opţională pentru curs & seminar 8 şi 9

Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, 2006.

Raymond Aron, Democraţie şi totalitarism, Ed. ALL, Bucureşti, 2001.

Alain Besançon, Nenorocirea secolului, Editura Humanitas, 2007

10. Fundamentalism


11



Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor, Editura Antet, 1997.

Lectură recomandată: Salman Rushdie, Versetele satanice, Editura Polirom,

2007

Azar Nafisi, Citind Lolita în Teheran, Editura RAO, 2003.

Bibliografie generală

Andrew Vincent, Modern political ideologies, Blackwell, Oxford, 1995


New York, 1995

Friedrich A. Hayek, Constituţia libertăţii, Editura Institutul European, 1998.

Alina Mungiu Pippidi, Doctrine politice, Editura Polirom, Iaşi, 1998.

Gail Kligman, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România şi

Ceauşescu, Editura Humanitas, 1998



John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.

Raymond Aron, Democraţie şi totalitarism, Ed. ALL, Bucureşti, 2001.

Chantal Milon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Editura Polirom,

2002

Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie, Teorii politice feministe Polirom,

Iaşi, 2004.

Mihaela Miroiu, 2006, Nepreţuitele femei, Editura Polirom, 2006.

Mihaela Frunză, Ideologie şi Feminism, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004.

12

Raport final, Comisia pentru Studierea Holocaustului în România, Editura

Polirom, 2004.

Oana Băluţă, (ed.), Gen şi putere. Partea leului în politica românească,


Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, 2006.

Alain Besancon, 2007, Nenorocirea secolului, Editura Humanitas,

Bucureşti.

Dezbateri ideologice româneşti

Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Humanitas, Bucureşti, 1990.

Horia Roman Patapievici, Politice, Humanitas, Bucureşti, 1996

Adrian Paul Iliescu, Liberalismul între succese şi iluzii, Editura All, 1998.

Miroiu Mihaela, Societatea retro,, Editura Trei, Bucureşti, 1999

Ion Bogdan Lefter, Postmodernism. Din dosarul unei bătălii culturale

Editura Paralela 45, 2002.

Lucian Boia, Mitul democraţiei, Humanitas, 2003.

Andrei Cornea, Turnirul khazar: împotriva relativismului contemporan,

Editura Nemira, 1997.

Filme

Thelma şi Louise, 1991, regizor Ridley Scott.

Lista lui Schindler, 1993, regizor Steven Spielberg.

Rămăşiţele zilei, 1993, regizor James Ivory.

Iron jawed angels, 2004, Katja von Garnier.

Crash, 2004, regizor Paul Haggis.

13

Născuţi la comandă. Decreţeii, 2005, regizor Florin Iepan.

An Inconvenient Truth, 2006, regizor Davis Guggenheim.

Beletristică

George Bernard Shaw, Pygmalion, Editura Albatros, 1990.

Milan Kundera, Gluma, Editura Humanitas, 2002.

George Orwell, Ferma animalelor, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru, Editura Polirom, Iaşi,

2002.

Jack Kerouac, Pe drum, Editura Polirom, 2003.

Sylvia Plath, Clopotul de sticlă, Editura Polirom, 2003.

Azar Nafisi, Citind Lolita în Teheran, Editura RAO, 2003.

Mario Vargas Llosa, Paradisul de după colţ, Editura Humanitas, 2004.

Primo Levi, Mai este oare acesta un om?, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Primo Levi, Armistiţiul, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Jorge Semprun, Scrisul sau viaţa, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2004.

Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, 2006.

Salman Rushdie, Versetele satanice, Editura Polirom, 2007

Primo Levi, Armistiţiul, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

14

SUPORT DE CURS

PRIMA PARTE

CURS Despre ideologiile politice

1. Un rom a omorât o italiancă.

2. Ieri a avut loc marşul homosexualilor iniţiat de Asociaţia Accept.

3. Libertatea de exprimare versus corectitudine politică.

4. Femeile nu beneficiază de şanse egale cu bărbaţii pe piaţa muncii.

1,2,3,4 pot fi titlurile unor articole, însă, în spatele lor se află schimbări

majore în gândirea despre etnie, rasă, naţionalitate, relaţiile între femei şi

bărbaţi, rolul guvernului ş.a.

Ideologiile politice nu sunt fixe, statice ci sunt extrem de dinamice.

Istorie: de la “ştiinţă” la “armă în lupta de clasă”

Atunci când a fost fondată de Antoine Destutt de Tracy la începutul anilor

1790, ideologia era “studiul sistematic al ideilor”, studiul ştiinţific al ideilor,

statul pe care de Tracy îl dorea pentru ideologie era cel de ştiinţă asemenea

biologiei, geologiei etc. (Ball, Dagger, 2000, p. 19)

De Tracy susţinea că multe idei sunt greşite şi false, în această categorie

intrând şi ideile religioase sonsederate simple superstiţii. Accentul

“părintelui ideologiei” fiind pus pe raţionalitate şi ştiinţă.

15

În epocă, dar şi mai târziu, ideologia a avut şi adversari precum Biserica

Catolică (din cauza accentului pus de Tracy pe raţiune şi ştiinţă), oamnei

politici ai vremii precum Napoleon Bonaparte care “a declarat noua ştiinţă a

fi nimc altceva decât o mască pentru planurile politice subversive ale

oponenţilor şi criticilor săi” (Idem, p.20)

Karl Marx este cel care va institui pentru mult timp o conotaţie eminamente

negativă a termenului de ideologie. Potrivit acestuia, ideologia este un

instrument, un sistem de idei care oferă legitimitate şi justificare unei clase

să o domine pe alta. Marx susţine că ideologia maschează relaţia de

dominaţie şi prezintă relaţiile sociale ca fiind normale, necesare şi de

neschimbat.

În 1920 Karl Mannheim a extins noţiunea de ideologie la un sistem de

credinţe despre lumea înconjurătoare şi a atras atenţia că ideologia e mai

mult decât un discurs al clasei conducătoare.

Acesta distinge între o concepţie particulară şi una totală privind ideologia.

Prima reprezintă „un set de idei caracteristice intereselor unui anumit grup

care îşi promovează aceste interese”, în timp ce concepţia totală a ideologiei

priveşte „un tip de gândire caracteristic unei întregi societăţi sau unei

perioade istorice, o ‚privire asupra lumii’ de care indivizii nu pot scăpa dt

dacă migrează într-o altă cultură-unde vor întâlni o altă ideologie totală”.

(Goodwin, 1992, p. 22)

Ball şi Dagger susţin că ideologia este un termen important care nu

poate fi abandonat uşor, că pentru mulţă el rămâne un termen cu conotaţie

peiorativă. (Idem, p.23)

Dar există autori care folosesc ideologia într-un sens neutru. Unul dintre

aceştia este Putnam care consideră că ideologiile sunt

16

“un sistem de credinţe, valori şi scopuri care afectează stilul politic şi

acţiunea”. (1983 în The Beliefs of Politicians)

Definiţia dată de Putnam este cea la care ne vom raporta în cadrul acestui

curs.

Barbara Goodwin deduce o serie de trăsături ale ideologiei potrivit

diverselor definiţii ale autorilor nemarxişti:

1. ideologia prezintă idei şi cunoaştere care determină anumite credinţe

şi acţiuni.

2. ideologia pretinde că are putere explicativă, că face lumea de înţeles

adepţilor săi, cu toate cp, în realitate distorsionează adevărul prin

selectare, interpretare sau falsificare.

3. ideologia are putere de persuasiune, preceptele sale apar sub forma

unor impretaive morale, încearcă să hrănească emoţiile făcând apel la

prejudecăţi şi temeri comune.

4. ideologia modernă pretinde că este ştiinţifică pentru că argumentele

sunt asemănătoare cu cele invocate de ştiinţă sau că se sprijină pe

dovezi ştiinţifice. (Goodwin, 1992, p. 23)

Îmsă, aşa cum subliniază şi Goodwin, caracterul peiorativ nu trebuie accptat

obligatoriu.

Alte definiţii:

Hannah Arendt: “ideologiile sunt ism-uri care explică totul adepţilor săi

pornind de la o singură premisă”.

Barbara Godwin: “o ideologie este o doctrină despre modul correct, nodul

adecvat de organizare a societăţii şi de a face politică bazată pe o serie de

consideraţii despre natura umană şi despre cunoaştere”. (Goodwin, 1992, p.

30)

17

Ball şi Dagger în Ideologii politice şi idealul democratic oferă o definiţie

operaţională a ideologiei, respectiv “set coerent de idei care explică şi

evaluează condiţiile sociale, ajută oamenii să îşi înţeleagă locul în societate

şi oferă un program pentru acţiune politică şi socială”. (Ball, Dagger, 2000,

p. 22)

Din această definiţie, potrivit autorilor, se pot deduce 4 funcţii pe care le

îndeplineşte o ideologie:

1. explicativă

2. evaluativă

3. orientativă

4. programatică

În continuare, voi prezenta descrierea pe care cei doi autori o fac funcţiilor

de mai sus.

Funcţia explicativă

Ideologia “oferă o explicaţie asupra cauzelor care fac condiţiile sociale,

politice şi economice să fie aşa cum sunt (…)”. (Ball, Dagger, 2000, p. 23)

De pildă: De ce femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii pe piaţa muncii?

O feministă ar spune pentru că sunt discriminate.

Un liberal ar spune: pentru că au competenţe diferite, iar remuneraţia se face

pe baza competenţelor transpuse în performanţe.

Funcţia evaluativă

O ideologie “oferă standarde de evaluare a condiţiilor sociale”, hotărăşte

dacă anumite evenimente sunt bune sau nu.

Evaluarea se face în funcţie de anumite criterii. De exemplu, un liberal va

evalua o anumită măsură în funcţie de rolul guvernului, o feministă se va

18

întreba dacă măsura respectivă este sau nu în interesul femeilor, un

communist se va întreba dacă măsura este în interesul clasei muncitoare.

Funcţia orientativă

Ideologiile “oferă adepţilor săi o orientare şi înţelegerea identităţii lor- a ceea

ce el sau ea este, a locului căruia îi aparţin, a felului în care el sau ea

relaţionează cu restul lumii (…)”. (Ball, Dagger, 2000, p. 24)

De exemplu, dacă eşti communist te percepi ca membru al clasei

muncitoare, dacă eşti feministă/feminist importantă este identitatea de

femei/de gen (ca bărbat care simpatizează cu problemel femeilor).

Funcţia programatică

O ideologie “spune adepţilor săi ce să facă şi cum să procedeze”. (Ball,

Dagger, 2000, p. 24)

Dacă eşti nazist îţi doreşti ca rasa superioară să-i izoleze, să-i extermine pe

evrei, ţigani şi alt erase inferioare. Dacă eşti liberal îşi propui ca intervenţia

guvernului în vieţile oamenilor să fie minimă.

Două elemente sunt deosebit de importante pentru o ideologie: natura

umană şi libertatea.

Concepţia unei ideologii despre natura umană are consecinţe directe asupra

programului politic pe care aceasta îl propune. Un liberal va susţine că

fiinţele umane sunt în mod natural competitive, un communist va spune că

sistemul capitalist le “perverteşte” pe fiinţele umane şi le face competitive,

un nazist susţine că există un conflict între rase etc.

Libertatea

19

În mod paradoxal toate ideologiile susţin că protejează şi determină creşterea

libertăţii, dar fiecare defineşte altfel libertatea. Ball şi Dagger preiau

definiţia libertăţii a lui Gerald MacCallum. Acesta propune un model

triaduic de definire a libertăţii care conţine trei elemente:

1. agent

2. obstacol

3. scop

Agentul este liber să atingă scopul atunci când nu întâlneşte un obstacol.

Agentul, obstacolul şi scopul sunt diferite pentru fiecare ideologie. Pentru

liberali agentul este un individ, pentru marxilşti el este reprezentat de o

clasă, pentru nazişti- de o rasă etc.

În ceea ce priveşte scopul, pentru un comunist, acesta este societatea fără

clase, pentru un feminist este acela de a trăi într-o societate în care

competenţele şi valorile femeilor să fie valorizate ş.a.

Obstacolele pot fi sexismul şi discriminarea de gen pentru feminişti, rasele

inferioare pentru nazişti, falsa conştiinţă de clasă a muncitorilor pentru

comunişti etc.

Bibliografie şi Texte suplimentare: vezi Sylabus

PARTEA AII-A IDEOLOGII DEMOCRATICE

CURS Liberalism

“Asupra sa, asupra propriului trup şi asupra propriei minţi, individual este

suveran” (John Stuart Mill)

20

Liberalismul îşi propune promovarea libertăţii individuale, dar de la apariţia

sa până în perioada contemporană, în interiorul liberalismului există

disensiuni în legătură cu semnificaţia exactă a libertăţii. Disensiuni există

între: neoclasici şi liberalii “statului bunăstării”.

Natura umană şi libertatea

Liberalismul pune accent pe loberattea individuală pentru că porneşte de la

premisa că fiinţele umane sunt indivizi raţionali, că oamnii sunt capabili să

trăiască liberi şi pot prin intermediul raţiunii să îţi domine pasiunile.

Fiinţele umane sunt raţionale, ăşi urmăresc propriul bine şi sunt fiinţe

concurenţiale.

Agentul pentru liberali este Individul.

Obstacolele sunt legi, obiceiuri sau diferite condiţii care împiedică alegerea

individuală.

Scopul- a trăi după cum crede individul

Valoarea fundamentală pentru liberali este libertatea individuală.

În raport cu egalitatea, ceea ce acceptă liberalii este egalitatea şanselor.

Orice element (legi pentru aristocraţie, monopoluri care blochează

competiţia economică, discriminarea baztă pe rasă, sex etc.) care împiedică

indivizii să aibă şanse egale în competiţie trebuie înlăturat. (Ball, Dagger,

2000)

Trecut istoric

Liberalismul a apăut ca reacţie împotriva:

1. Conformismului religios

2. Originii sociale

21

Reprezentanţi ai liberalismului

Liberalismul timpuriu

Thomas Hobbes (1588-1679)

Primul text liberal îi aparţine lui Thomas Hobbes, Leviathanul (1651)

Hobbes îşi imaginează o starea de natură în care toţi indivizii erau liberi şi

egali, dar într-o situaţie conflictuală, era “un război al tuturo împotriva

tuturor”. Pentru a pune capăt conflictului, poporul îl investeşte pe Suveran

cu putere absolută.

Concluzia lui Hobbes potrivit căreia Suveranul este investit cu putere

absolută nu este liberală, dar premise toţi indivizii erau liberi şi egali da. Prin

urmare Hobbes este considerat un protoliberal.

John Locke (1632-1704)

Scrisoare despre toleranţă: credinţa religioasă este o problemă privată, e

greşit ca un guvernământ să îi forţeze pe cetăţni să se conformeze unei

religii.

Două tratate despre guvernământ: Locke prezintă un model teoretic similar

cu cel al lui Hobbes. Oamenii se află într-o stare de natură, au drepturi

naturale (viaţă, libertatea şi proprietate) , dar de această dată nu se află într-

o stare de război, ci doar într-una neconvenabilă. Misiunea pe care oamenii o

încredinţează guvernământului este a a apăa drepturile naturale (viaţă,

libertatea şi proprietate)

Liberalism şi capitalism

22

Liberalii au luptat împotriva aranjamentaleor sociale, politice, religioase în

numele “drepturilor naturale”. Un aspect fundamental este căutarea libertăţii

economice.

Adam Smith (1723-1790)

“Laissez-faire, laissez-passer”

Cecetare asupra naturii şi cauzelor bunăstării naţiunilor (1776):

- sunt necesare politici economice care să-i permită indiviodului să

concureze liber pe piaţă;

- restricţiile economice nu servesc binelui public

Lipsa de competiţie înseamnă preţuri mai mari şi bunuri mai puţine.

Lăsat liber, interesul indicidual va promova binele public pentru că mâna

invizibilă direcţionează interesele persoanel ale celor aflaţi în competiţie

pentru a servi interesul comun al întregii societăţi.

Binele public reprezintă binele fiecărui individ, nu o abstracţie definită de

stat.

Guvernul trebuie să se intersecteze cât mai puţin cu schimburile economice;

trebuie să îndeplinească 3 funcţii:

1. să apere ţara împotriva invaziilor;

2. să promoveze dreptatea prin protejarea drepturilor de proprietate şi

menţinerea ordinii

3. să pună la dispoziţia cetăţenilor servicii şi instituţii pe care nu le pot oferi

instituţiile private (de pildă, infrastructură).

Liberalismul în secolul al 19-lea

Filosofii utilitarişti

Jeremy Bentham (1748-1832)

Oamenii acţionează urmărindu-şi propriul interes.

23

Ceea ce trebuie urmărit este utilitatea, cât timp oamenii doresc să fie fericiţi,

utilitatea promovează fericirea.

Ce înseamnă să cauţi utilitatea?

“Fă orice va aduce cea mai mare fericire pentru cat mai multi posibil”.

1. Scopul guvernământului este să acţioneze pentru a aduce fericirea cea mai

mare celui mai mare număr de oameni posibil. Cum? Lăsându-i pe oameni

în pace, indivizii sunt cei mai buni judecători ai propriilor interese, iar

guvernământul ar trebui să-i lase pe oameni să acţioneze aşa cum consideră

ei necesar.

2. Guvernul nu poate promova cea mai mare fericire a celor mai mulţi dacaă

este controlat de un segment mic al populaţieiGuvernul trebuie să ţină cont

de interesele tuturor prin urmare, toţi trebuie să aibă dreptul de a vota.

John Stuart Mill (1806-1873)

Despre libertate, 1859

Noua amenenţare la adresa libertăţii este opinia publică. Coerciţia morală

pe care o exercită opinia publică poate afecta libertatea de gândire şi de

acţiune.

Mill este preocupat de îngrădirea “tiraniei majorităţii”.

Unicul scop pentru care puterea poate fi exewrcitată în mod legitim supra

membrilor unei comunităţi şi împotriva dorinţei acestora este prevenirea

vătămării celorlalţi. Mill introduce “principiul vătămării”: libertatea unui

individ se opreşte acolo unde încalcă libertatea altui individ.

Libertatea este esenţială pentru dezvoltarea persoanlă. Pentru a fi împliniţi

din punct de vedere uman, pentru ca societatea să progreseze, indivizii

trebuie să fie liberi să gândească şi să vporbească pentru ei înşişi. Progresul

24

este posbil doar atunci când există competiţie deschisă între idei, opinii,

atunci când există o “piaţă liberaă a ideilor”.

Liberalismul divizat

În urma efectelor revoluţiei industriale, reprezentanţii liberali s-au scindat în

două grupuri

1. unii liberali susţineau că guvernământul trebuie să salveze poporul de

sărăcie, ignoranţă şi boală, respectiv să fie preocupaţi de bunăstarea

generală a individului liberalii bunăstării generale sau ai statului

bunăstării

2. alţii: orice mişcare precum cea de la punct 1 va oferi putere prea mare

statului. Sttaul este un rău necesar liberali neoclasici (sunt mai

preocupaţi de liberalismul timpuriu)

Liberalsimul neoclassic

începând cu a doua jumătate a secolului al 19-lea: statul- “paznic de noapte”:

scopul legitim fiind acela de a proteja persoana şi proprietăţile indivizilor

împotriva fraudei.

Herbet Spencer (1820-1903)

Indivizii sunt liberi să concureze între ei, cei mai puternici, inteligenţi vor

prospera. Dacă cei săraci, mai slabi sunt ajutaţi, ajutorul reprezintă un

impediment pentru libertatea individuală şi întârzie progresul social pentru

că îi trage pe cei buni înapoi.

William Graham Sumner (1840-1910)

25

Guvernământul trebuie să vegheze asupra proprietăţii bărbaţilor şi asupra

onoarei femeilor. Nici guvernământul, nici individul nu ar trebui să încerce

săp-l ajute pe celălalt, cu excepţia cazului în care îi oferă protecţie împotriva

fraudei şi forţei.

Liberalismul bunăstării

Crede în valoarea libertăţii individuale

Statul nu mai e un rău necesar, ci condus în mod adecvat, guvernământul

poate promova libertatea inviduală, asigurându-se că toată lumea se bucurtă

de şanse egale în viaţă.

TH. Green (1836-1882)

Liberalismul trebuie să înlăture obstacolele care stau în caklea evoluţiei

libere a indivizilor şi în calea dezvoltării lor.

Libertatea nu înseamnă doar că cineva este lăsat în pace, ci reprezintă şi

puterea de a afce ceva. Prin urmare, guvernământul ar trebui să organizeze

şcoli şi spitale publice, să reglementeze condiţiile d emuncă ale muncitorilor.

Se conturează două tipuri de libertate:

1. pozitivă: presupune sprijinul statului

2. negativă: presupune absenţa constrângerii

Secolul XX

John Rawls, O teorie a dreptăţii, 1971

26

Dacă oamenii s-ar afla în spatele unui văl de ignoranţă şi şi-ar imagina o

societate dreaptă, ar imagina-o ca o societate care respectă următoarele

reguli:

1. fie care să fie liber în mod egal

2. fiecare să se bucure de egalitate de şanse

Oamenii care depun cele mai amri eforturi şi folosesc cele mai înalte abilităţi

nu merită efectiv o recompensă mai mare decât oricare altul. De ce? Pentru

că efortul şi abilitatea se dobândesc ereditar sau prin influenţa mediului.

Susţine o distribuţie egală a bogăţiei şi a resurselor.

Robert Nozick, Anarhie, Stat şi Utopie, 1974

Singurul stat legitim este cel care asigură doar funcţia de protecţie.

Liberalismul azi

1. Liberalismul este citicat de fundamentalismul islamic

2. Liberalii rămân divizaţi: liberalii bunpstării generale cer sprijin pentru

indivizi prin: şcoli publice, asistenţă medicală, chiar asistenţă

financiară pentru nevoiaşi.


CURS Socialism

27

Socialismul este un răspuns la liberalismul secolului al 18-lea şi începutul

secolul al 19-lea.

Socialiştii:

- se opun accentului pus de liberali asupra competiţiei şi libertăţii

individuale.

- susţin că fiinţele umane sunt creaturi sociale sau comunitare.

- Cooperarea reprezintă ufundamentul unei societăţi în care fiecare să

se bucure de libertate, justiţie şi proprietate într-o măsură decentă

- Nu acordă nicio valoare specială tradiţiei sau obiceiurilor

- Nu sunt ataşaţi de proprietatea privată pe care o consideră sursa

diviziunilor de clasă

- Susţin programele care vor distribui bogăţia şi puteera într-un mod

mai echitabil

- Societatea, nu indivizii trebuie să deţină şi să controleze proprietatea

în beneficiul tuturor.

Cât de mult din proprietatea ar trebui să fie deţinut şi controlat de societate?

1. unii socialişti spun: majoritatea bunurilor trebuie considerate ca

proprietate publică

2. alţii: doar mijloacele de producţie trebuie deţinute (râuri, păduri,

fabrici mari)

Majoritatea socialiştilor se plasează undeva între 1 şi 2.

Sunt de accord cu: tot ceea ce contribuie semnificativ la producerea,

distribuirea şi livrarea bunurilor necesare din păunct de vedere social trebuie

să fie controlat social în folosul tuturor.

Cum se poate exercita acest control de către societate?

1. prin control centralizat. Sttaul sau guvernul trebuie să îţi assume

responsabilitatea pt administrarea proprietaăţilor şi a resurselor (vezi

28

URSS); prin intermediul acestui tip de control creşte eficienţa

planificării, a administrării economiei de către stat.

2. prin control descentralizat. În cazul 1 spun socialiştii care susţin

controlul descentralizat, consecinţa va fi: birocraţia extreme de

greoaie.

În opinia lor, descentralizarea presupune investirea unor grupuri cu acest

control.

Natura umană şi libertatea

Socialiştii se opun libertăţii individualiste (liberale), nu pentru că libertatea

nu ar fi importantă, ci pentru că ei oferă o altă perspectivă asupra libertăţii.

Pentru socialiştii, agentul este

- individul aflat în diferite relaţii (de producţie, de distribuţie şi de

schimb), nu izolat pentru că socialiştii cred că fiinţele omeneşti sunt

creaturi sociale.

Obstacole sunt:

- diviziuni de clasă, inegalităţi economice, conştiinţa falsă de clasă.

- privesc divizarea societăţii într-o clasă bogată, cea a proprietarilor şi o

clasă săracă, a producătorilor care sunt siliţi să-şi vândă munca pentru

a supravieţui

Ce spun socialiştii este că:

1. „o persoană nu poate fi liberă să îşi scoată un profit din munca altuia”

2 . fie suntem toţi liberi, fie nu este nimeni (Mark, Engels, Manifestul

Partidului Comunist)

Scopul: satisfacerea nevoilor umane

Saint Simon (1760-1825)

29

- istoria umană este împărţită în etape sau perioade successive; pe

măsură ce o veche formă de societate dispare, apare una nouă care îi

ia locul. Fiecare etapă presupune anumite clase şi depinde de anumite

credinţe.

- Nu a susţinut clar transferarea proprietăţii private sub controlul public

- A argumentat împotriva capitalismului laissez-faire: în competiţie

oamenii produc prea mult dintr-un bun şi părea puţin din altul.

Charles Fourier (1772-1837)

- instituţia căsătoriei, a familiei conduse de bărbat şi a pieţei împiedică

atisfacerea pasiunilor (12), de exemplu: pasiunea “fluture” care ne

determină să căutăm varietate etc.

- Există o a 13-a pasiune, pentru armonie, dar în societatea capitalistă

oamenii nu auparte de armonie pentru că sunt divizaţi unul împotriva

celuilalt în competiţia pentru slujbe, profit.

- Societatea armonioasă se numeşte: “falanster”, este alcătuită din

aporx. 1600-1610 oameni şi se bazează pe munca voluntară potrivită

însă cu talentul fiecăruia.

Socialismul lui Karl Marx

- Interpretarea materialistă a istoriei: Istoria este lupta speciei umane

împotriva unei lumi ostile, celel mai importante conflicte sunt cele de

clasă, istorii fiind povestea luptei de clasă pentru interese şi resurse

materaile sau economice diferite.

- Producţia materială are nevoie de:

30

a. forţe materiale de producţie (materii prime: zăcăminte de metalifere,

maşini pentru extragerea acestor materaile, fabricile în care

materialele sunt transformate în bunuri etc.)

b. relaţii sociale de producţie (include muncitorii la căile ferate care

transportă materia primă, cei care constriesc, bancheri etc.). Din

aceste relaţii sociale iau naştere clasele. Clasa din care faci parte este

esenţială deoarece de ea depinde relaţia pe care o ai cu forţele

materiale de producţie.

- clasa care domină:

a. este mai puţin numeroasă decât cea care este dominată

b. controlează agenţiile de coerciţie. Statul este un fel de comitet

executive care sprijină burghezia.

c. Controlează gândurile şi ideile din societatea, pe ale clasei

muncitoare muncitorii dobândesc o falsă conştiinţă de clasă

Conştiinţa de clasă:

a. legitimează diviziunea muncii, inegalităţile de bogăţie, status etc.

b. împiedică clasa muncitoare să-şi formeze o imagine despre sitiaţia

reală, ceea ce va face ca muncitorii să nu îşi cunoască propriile

interese.

Critica la adresa sistemului capitalist

Capitalismul a fost progresist, dar s-a demodat, trebuie înlăturat.

Capitalismul a pregătit drumul pentru o altă societate, cea comunistă.

Sistemul capitalist creează alienare deoarece:

1. oamenii sunt nevoiţi să-şi vândă munca

2. ucide spriritul creator al muncitorilor, muncitorii nu mai au satisfacţia

muncii

31

3. alienează muncitorii unii de alţii încât îi face să concureze unii

împotriva altora pentru locuri de muncă.

Despre socialismul în conteomporaneitate: la "seminar” (tutorat 2)

Anthony Giddens, 2001, A treia cale şi criticii ei, Editura Polirom.


CURS Feminism

Prima parte

GENERAL. DEBUTUL FEMINISMULUI

FEMEILE NU SUNT OAMENI: RENASTERE, perioada Querelle des

femmes (1400-1600): indirect legata de feminismul politic

- Christine de Pisan, Cartea cetăţii doamnelor (1405).

Femeile vor păşi pe un teritoriu care le fusese interzis: cultura

Unele abordări circumscriu debutul feminismului în contextul

„feminismului timpuriu”, cel al Renaşterii, supranumit perioada Querelle

des femmes (1400-1600), etapă aflată sub influenţa lucrării Christinei de

32

Pisan, Cartea cetăţii doamnelor (1405). Ulterior perioadei renascentiste,

mai indirect legată de feminismul politic.

FEMINISMUL MODERN

Marea Britanie

1694 Mary Astell publica A Serious Proposal to Ladies, „Dacă toţi oamenii

se nasc liberi, cum se face că toate femeile se nasc sclave?”1

FEMINISM PUBLICISTIC SI LITERAR

George Sand, Olympe de Gouges, Jane Austen şi surorile Bronte

FEMINISM POLITIC

ILUMINISM

Mary Wollstonecraft: A Vindication of the Rights of Woman (1792).

coerenţa cu discuţiile iluminst-raţionaliste despre drepturi şi cetăţenie

polemică teoretică îndreptată împotriva ideilor autorilor de teorii

politice şi filosofice care, pe de-o parte spărgeau prejudecăţile creând

un spaţiu al universalizării cetăţeniei, pe de altă parte îşi menţineau

1 Citată de către Carol Pateman, 1989, p. 170 din lucrarea lui Mary Astell: Câteva reflecţii asupra căsătoriei.

33

intact conservatorismul în privinţa femeilor, refuzându-le acestora

statutul de fiinţă deplin raţională (vezi John Locke, Jean Jacques

Rousseau, Thomas Paine).

Ideile centrale ale lui Marry Wollstonecraft sunt următoarele: femeile

trebuie să devină cetăţeni raţionali, cu responsabilităţi familiare şi

civice, prin urmare educaţia trebuie să devină o veritabilă co-educaţie,

aceeaşi pentru ambele sexe; educaţia trebuie axată pe libertate,

demnitate personală, independenţă economică; femeile trebuie să

poată îmbrăţişa profesii de orice tip şi să poată fi reprezentate politic.

Mary Wollstonecraft nu cere în mod explicit dreptul la vot.

La mijlocul secolului al XIX-lea

HarriettTaylor Mill, (Enfranchisment of Woman, (Emanciparea politică

a femeii) 1851 publicată anonim).

John Stuart Mill şi al lucrării sale: Subjection of Women, (Aservirea

femeilor), 1869

Urmând şi ideile lui Taylor, Mill consideră că femeile sunt tratate ca

sclave şi slugi şi că subordonarea unui sex de către altul este un

lucru condamnabil. Ceea ce numim „natura femeii” este o creaţie

artificială. Femeile trebuie să aibă drepturi egale cu bărbaţii.

Mill a fost primul parlamentar britanic care a propus dreptul la vot

pentru femei, în 1867 (introducând şi susţinând în Parlament o

petiţie a femeilor britanice), dar propunerea sa nu a fost acceptată.

34

Termenul feminism se pare că a fost folosit pentru prima oară în 1895, în

Marea Britanie.

Statele Unite.

Convenţia de la Seneca Falls, din 1848. La această convenţie au participat

aproape 300 de persoane dintre care 40 de bărbaţi.

Declaraţia sentimentelor, citită public cu această ocazie şi construită după

modelul Declaraţiei de Independenţă, cere abolirea tuturor formelor de

discriminare bazată pe sex, o legislaţie care să dea acces egal la

proprietate, divorţ şi vot.

Principalele autoare ale acestei declaraţii au fost Elizabeth Cady Stanton şi

Lucretia Mott.

DREPT LA VOT

SUA

Dreptul la vot a fost acordat treptat, în diferite state americane, începând cu

1869 (statul Wyoming). Dar procesul de universalizare a votului a fost lung.

MAREA BRITANIE

În Marea Britanie militantismul mişcării sufragetelor (femeile care militau

pentru recunoaşterea accesului la vot indiferent de sex) s-a extins după 1905.

35

Primul război mondial a demonstrat că femeile pot să preia producţia

economică în locul bărbaţilor şi acest fapt a fost folosit ca argument pentru a

cere drepturi politice.

Dreptul de vot deplin (pentru toate femeile majore) s-a obţinut în 1928.

“Noua Zeelandă (prima, în 1893), Australia, la sfârşitul secolului XIX,

Ţările Scandinave (1906-1907), apoi Anglia şi SUA, au devenit vârful de

lance în avangarda mişcării feministe şi un model demn de urmat pentru

celelalte ţări.” (Mihaela Miroiu, 2004, Drumul catre autonomie)

Franta: dreptul la vot a recunoscut pentru femei mai ales sub presiunea

Naţiunilor Unite.

Rusia devenită comunistă (URSS) a universalizat drepturile, indiferent de

sex, dar a “deschis şi era încălcării lor în contextul comunismului totalitar.”

(Mihaela Miroiu, 2004, Drumul catre autonomie)

FEMINISM ROMANESC

- LEGISLATIE

36

În naţiunea română suntem şi noi, Doamnelor 2

DE CE A FOST NEVOIE DE FEMINISM?

Din cauza statutul normativ inferior al femeilor: schimbarea legislaţiei

devine ţintă predilectă.

„Documentele vremii stau mărturie că statutul juridic al femeilor române era

umilitor, sub demnitatea umană. Potrivit tradiţiei, în căsnicie bărbatul era

stăpân. (Mihăilescu, 2002)

A. Pravila lui Vasile Lupu şi cea a lui Matei Basarab prevăd că

„....bărbatul avea voie să îşi sechestreze şi să-şi bată soţia dacă greşea, „dar

nu prea din cale afară” (Mihăilescu, 2002, p. 17).

B. Până în 1865 când intră în aplicare noul cod civil erau în vigoare Legile

Caragea (1818) şi Calimachi (1817), cu prevederi opuse egalizării în

drepturi a sexelor. Ambele prevedeau privilegiul masculinităţii la moşteniri,

restricţii impuse femeilor în folosirea zestrei lor, în acţiuni de tutelă, în

posibilităţile de a depune mărturii; femeia avea însă dreptul de a se folosi de

averea sa, care era diferită de zestre.

MODERNITATE PENTRU FEMEI?

2 Operile doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Cocea, precedate de viaţa autoarei, de Iulia A.,art. Epistola adresată tuturoru Doamneloru moldovene, Tărgulu Neamţului, 1855, Tipografia Naţională a lui Ştefan Rasidescu, Bucuresci, 1862, pag. 16.

37

Această tradiţie normativă a continuat şi la începtul moderrnităţii,

după Revoluţia de la 1848, adică în 1866, în contextul Codului Civil

românesc, de influenţă napoleoniană.

Codul civil din 1865 menţinea femeia căsătorită subordonată bărbatului.

(selectie)

actele juridice pe care femeia le încheia nu erau valabile fără

autorizarea soţului său.

În cadrul familiei: nume, domiciliu, cetăţenie

în timpul căsătoriei: numai tatal avea drept de folosinţă a averii

copiilor şi de administrare a acesteia.

reglementarea divorţului: de exemplu, pentru adulterul săvârşit de

femei, bărbatul putea oricând să ceară divorţul; însă, la rândul său,

femeia putea cere divorţul pentru adulterul comis de bărbat, numai

dacă acel adulter fusese însoţit de circumstanţe agravante.

În asemenea condiţii, spre jumătatea secolului al XIX-lea, situaţia

majorităţii femeilor se contura astfel:

1.instruire insuficientă,

2. inaccesibilitate în numeroase profesii,

3. inegalitate civilă şi dependenţă economică faţă de bărbat,

4. totala neparticipare oficială la viaţa politică.

38

Ideile emancipării femeii şi-au făcut apariţia şi în Ţările Române, încă din

primele decenii ale secolulul al XIX-lea, aproximativ în acelaşi timp cu

răspândirea unor curente asemănătoare în Anglia, Franţa, Suedia şi în alte

ţări industriale dezvoltate,

EDUCATIE, Contributia mijloacelor de imprimare, ziare, reviste

Femeia şi munca -statutul femeii române:

Principiile de egalitate şi dreptate ale Revoluţiei franceze din 1789 şi-au

găsit ecou în rândurile reprezentanţilor societăţii româneşti.

În Ţara Românească, Proclamaţia de la Islaz (1848), prevedea, la articolul

16, „Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă sexele”.

A. I. Heliade Rădulescu a întemeiat în 1837, o revistă literară şi

ştiinţifică, pe care o denumeşte semnificativ Curier de ambe sexe pentru că

jumătate din omenirea contemporană este de sexul cel frumos şi deosebit că

şi ea poate să-şi reclame în soţietate drepturile de om atingătoare la felul

său.3

3 I. H. Rădulescu, Curier de ambe sexe, art. Femeile sau cugetul acestei foi, nr.2, 1837, pag. 44; periodul I; dela 1836 la 1838; a doa ediţie; Bucureşti; Tipografia Heliade şi Associaţi; 1862.

39

Încă din primele numere ale revistei, I.H. Rădulescu îi îndeamnă pe

bărbaţii români să nu le interzică sau limiteze femeilor accesul la

învăţătură pentru că neînvăţătura este un rău, o ciumă omorâtoare a

fericirii omului.4 Îi avertizează pe aceştia să nu se plângă de starea nu tocmai

fericită în care se află căsătoria pentru că ei îşi au partea lor de vină bărbaţi,

nu vă plângeţi de femeile voastre, că pricina nu este într-însele, ci în cei ce

le-au crescut. Plângeţi-vă împotriva voastră că nu vă creşteţi fetele,

plângeţi-vă împotriva părinţilor voştri că nu v-au crescut surorile...5

Acest reprezentant al culturii române din secolul al XIX-lea aminteşte

contemporanilor săi de neajunsurile ce decurg din inegalitatea cu care se

confrunta femeile şi este conştient că temeiul de a avea cetăţeni buni şi

creştini adevăraţi, este de a face mai întâi mume cetăţene şi creştine...6

În această revistă, precum şi în alte publicaţii: Albina Românească,

Icoana lumii, Amiculu familiei, Contemporanul ş.a., au apărut articole,

pamflete, fragmente din opere literare despre menirea femeii.

B. George Bariţiu se întreba într-unul din articolele publicate în Gazeta

de Transilvania: Oare făcut-am noi românii, până acum destul la această

straşnică datorie către omenire, către noi înşine, de a ne creşte fiicele

noastre măcar numai proporţional creşterii date părţii bărbăteşti.7

În ajunul revoluţiei paşoptiste, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Ion şi Dimitrie

Brătianu, Nicolae Bălcescu discutau problemele acute ale societăţii

româneşti printre care şi starea precară a femeilor.

4 Idem, pag. 45.5 Idem, pag. 46.6 Idem.7 Gazeta de Transilvania, nr. 9, 1838.

40

C. Liderul Revoluţiei române (Nicolae Bălcescu) afirma că fără

schimbarea statutului anacronic al femeii, nu va fi posibil progresul real al

ţării.8

Specificitatea feminismului romanesc: COMPONENTA NATIONALA

Protagoniştii generaţiei de la 1848 îşi exprimau convingerea că şi în Ţările

Române emanciparea femeii va presupune înfăptuirea obiectivelor

fundamentale ale revoluţiei burghezo-democratice; C.A. Rosetti considera

drept datorie supremă a femeilor române să susţină cauza revoluţiei ca pe

propria lor cauză: ...Vezi că cei ce voiesc ca naţia română să fie un singur

trup, precum este un singur suflet, ştiu foarte bine că unirea nu va fi deplină

şi temeinică dacă familia va fi robită şi trunchiată, precum este astăzi a

noastră...9

EDUCATIE

1. Starea de inferioritate intelectuală, în care era menţinută femeia, se

reflecta în însuşi sistemul de învăţământ. În primul rând:

8 În amintirea aniversărei a cincidecea a Gazetei Transilvaniei, 1838-1888, Braşovu 1 ianuarie 1888; Chemigrafia Alexi, Braşov, pag 21, ziar Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 3, 28 ianuarie, 1846.9 Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929); C.A. Rosetti, Scrisoare deschisă către femeile claselor privilegiate; pag.13.

41

A. şcolile rurale şi urbane, primare şi secundare pentru fete erau în

număr mai mic decât cele pentru băieţi. Urmarea era procentul mare al

analfabetismului în rândurile femeilor.

B. programele şcolare erau alcatuite diferit pentru fete şi pentru băieţi.

În şcolile secundare, unde se puteau dezvolta aptitudinile adolescenţilor de

ambele sexe, învăţământul pentru fete era dirijat către literatură, artă şi

economia casnică, pregătindu-le nu pentru exercitarea unei profesii, ci

pentru viaţa de familie.

4. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Sofia Nădejde dezbătea

aceeaşi problemă stringentă referitoare la educaţia fetelor: În ce constă

educaţiunea noastră? În a vorbi franţuzeşte, danţa, cînta în a face oarecari

întorsături de fraze comice dar fără nici un fond serios.10

Femeile au înţeles şi au dovedit cât de importantă este educaţia în viaţa

unei persoane fie ea de sex masculin sau feminin; au evidenţiat cât de

sumară şi neconformă cu spiritul epocii este educaţia ce li se dă fetelor:

Educaţiunea ce s-a dat până acuma femeei a fost tot o deauna dictată de

modă, nici o artă de raţiune, nici o dată nu s-a căutat, dacă educaţiunea ce i

se dădea, sau i se dă, îi va fi folositoare pentru fericirea ei, altele au fost tot

deauna scopurile ce le-a urmărit.11

Acest mod de a aduca fetele, prin joc, cântec, limbi străine le asigura

acestora un bărbat, dar femeia va putea iea fi fericită, sau nu cu această

educaţiune?12

10 Sofia Nădejde, Contemporanul, 1881-1882, art. Către femei, pag. 3.11 Sofia Nădejde, Contemporanul, 1881-1882, art. Educaţiunea femeei, pag. 604.12 Idem, pag. 605.

42

OBSTACOLE in calea drepturilor egale

1. MATERNITATE

Bărbaţii ridicau ca prim obstacol ipoteza că, odată ce femeia devine

emancipată, odată ce i se permite accesul în sfere ale culturii care îi erau

interzise şi la care nu putea decât să viseze, maternitatea nu va mai

constitui pentru ea o preocupare, prin urmare însăşi familia era în pericol.

Dar tocmai educaţia care îi era refuzată o va ajuta să-şi crească descendenţii

într-un mod corespunzător (Sofia Nădejde)

2. STEREOTIPURI PRIVIND ROLUL FEMEILOR

Erau de asemenea conştiente şi de reticenţa bărbaţilor, de piedicile şi

prejudecăţile pe care trebuiau să le înfrunte şi să le înfrângă. Vrăjmaşii îi

sunt opinia publică, moravurile, legile. Învinsă cea dintâi, celelalte se vor

supune de la sine.13 Acum era momentul pentru a-şi demonstra priceperea şi

dorinţa de a fi parte activă: naţiunea nu înţelege prin acest cuvânt numai pe

bărbaţii unei ţări; nu; ...femeile sunt dreapta jumătate a oricărei naţiuni.14

Sofia Cocea a zugrăvit foarte clar situaţia în care se aflau femeile din

România: rolul nostru reîncepe de îndată ce poporul român a intrat în

familia europeană,15 dar toate acestea puteau fi obţinute numai dacă educaţia

devenea un factor decisiv în viaţa tuturor, nu numai a femeilor. Este de

13 Maria C. Buţureanu, Femeia. Studiu social., cu o prefaţă de D-ra Eleonora Stratilescu, profesoară, ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Copm., Societate Anonimă, 1921, pag. 338-339.14 Operile doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Cocea, precedate de viaţa autoarei, de Iulia A., art. Către Damele Române, Fălticeni, 11 mai 1859, Tipografia Naţională a lui Ştefan Rasidescu, Bucuresci, 1862, pag. 7815 Idem, pag. 84.

43

datoria tuturor femeilor cari pot, de a căuta a se instrui cît mai mult, căci

atunci vor putea mai cu înlesnire lupta pentru emanciparea sexului lor.16

Femeia şi munca -statutul femeii române DIFERENTE INTRE FEMEI:

muncitoarea, salarizare, domenii in care femeile puteau sa lucreze

Statutul femeii române nu se deosebea în mare parte sau complet de cel al

femeilor din Europa.

LUCRAU IN AGRICULTURA

Deosebirea fundamentală era furnizată de cadrul economic; nefiind o ţară

puternic industrială, în România predomina activitatea femeilor în

agricultură. Existau însă voci care susţineau că starea femeilor din România

este chiar mai grea decât a celor din Occident în comparaţie cu femeile din

alte naţiuni, cele din România sunt în urmă.17

Într-un recensământ al profesiiilor întocmit pentru prima dată în

Vechiul Regat, în 1913, reiese că dintr-un procent de 55,8% reprezentat de

populaţia activă, 43,4% îl constituie femeile, este vorba, în primul rând de

femeile din agricultură.

16 Sofia Nădejde, Contemporanul, 1881-1882, art. Către femei, pag. 4.

17 Operile doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Cocea, precedate de viaţa autoarei, de Iulia A.,art. Epistola adresată tuturoru Doamneloru moldovene, Tărgulu Neamţului, 1855, Tipografia Naţională a lui Ştefan Rasidescu, Bucuresci, 1862, pag. 15.

44

În România, începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se

observă o creştere însemnată a numărului femeilor angajate în industrie.

Treptat femeile au pătruns şi în alte domenii ale activităţii sociale, şi au făcut

faţă cu competenţă obligaţiilor de muncă nu numai în agricultură şi în

industrie, ci şi în sistemul bancar şi de credit, în comerţ, în transporturi

şi în alte servicii publice, situaţie care se va menţine şi în perioada

interbelică.

Rata de angajare a femeilor

Totuşi, în aceste sfere procentajul de femei angajate era mult mai mic

decât cel al bărbaţilor. Motive:

1. prejudecata conform căreia femeile nu ar putea îndeplini decât munci

inferioare,

2. nivel scăzut de calificare profesională a majorităţii acestora.

După cum am văzut, poziţia româncelor nu era una singulară, în aceeaşi

situaţie se aflau şi femeile din alte ţări ale Europei.

Rolul educatiei

Studii şi anchete apărute în ziarele şi revistele de orientare democratică

ale vremii atrăgeau atenţia opiniei publice asupra faptului că, deşi porţile

şcolilor elementare şi secundare şi cele ale universităţilor erau deschise şi

femeilor, acestea au fost absolvite doar de un număr relativ mic de fete şi că

45

majoritatea femeilor aveau un nivel redus de cultură şi condiţii mizere de

trai.

În timp ce fraţii noştri, prietenii noştri de aceiaşi vîrstă se educau în licee

şi Universităţi cu profesori speciali, în timp de 14 sau 15 ani continuu

aplicaţi numai la studiu; educaţiunea noastră era finită în 1 sau 8 ani.18

Salarii, munca in agricultura

Asemănător femeilor din Occident care îndurau condiţiile grele din

industrie, în România femeile suportau condiţiile primitive în care se

muncea în agricultură şi salariile mai mici decât ale bărbaţilor.

DE CE nu li se permitea accesul la piata muncii?

1. Faptul că ele au mai puţine nevoi decât bărbaţii nu constituie o

explicaţie.

2. Justificarea salariilor mici pentru femei, fără a se ţine cont de munca

grea, de calificarea adesea deosebită a acestora a fost reactualizată şi de

apropierea limbajului economic de cel al antropologilor,

biologilor evoluţionişti care postulau inferioritatea femeii. Factorul

decisiv în stabilirea salariilor a fost sexul, indiferent de calificare.

Paradoxul în privinţa muncii femeii îl constituie faptul că ea încearcă să

se emancipeze prin muncă, însă legată de căminul tatălui sau al soţului, cel

mai adesea rotunjea veniturile familiei. În general o femeie muncitoare nu

obţinea decât jumătate din salariul masculin. Chiar şi în perioada interbelică,

18 Sofia Nădejde, Contemporanul, 1881-1882, art. Către femei, pag. 3.

46

femeia câştiga doar o parte din salariul unui bărbat, însă între 1911 şi 1943

salariile femeilor au crescut mai rapid decât cele ale bărbaţilor, ceea ce nu

înseamnă că nu au rămas inferioare. Evoluţia muncii feminine a continuat,

fiind accelerată prin criza de mână de lucru din anii 1914-1918.

Discriminare in privinta accesului la profesii

Pe de altă parte, chiar dacă femeile aveau diplomă universitară şi

calificarea corespunzătoare, nu aveau acces la toate profesiile, nu erau

admise nici în administrarea societăţilor economice, nici în consiliile de

conducere al băncilor şi corporaţiilor etc.

Emanciparea femeii, care a avut loc prin muncă, a fost una extrem

de anevoioasă. Un progres treptat în ceea ce priveşte evoluţia salariilor şi a

standardului de viaţă este problematic atunci când este legat de istoria

femeilor. Una dintre cauzele posibile ar fi aceea că nu au ştiut să se

organizeze în sindicate; asociaţiile feminine apar în jurul anului 1848 şi sunt

la început asociaţii de producţie.

Vor avea de aşteptat ani buni până când va fi reglementată munca

femeilor; nu vor fi decât câteva dispoziţii care vor interzice munca minorelor

noaptea, vor fi lăsate libere duminicile şi în zilele de sărbătoare. Încet, încet

se constituie o legislaţie socială, iar munca feminină va fi protejată prin

stipularea unor garanţii de igienă.

47

Maternitate

Un alt inconvenient în relaţia femeie-muncă l-a constituit îmbinarea

acestei relaţii cu funcţia reproductivă a femeii; în fazele industrializării

femeia şi-a adaptat munca la cerinţele familiale. Evoluţia femeii este strâns

legată de participarea ei la producţie şi de “controlarea” reproducerii.

Dintre meseriile femeilor necăsătorite,

a. guvernanta a devenit la începutul secolului al XIX-lea, alături de fata

care muncea în fabrică, o îndeletnicire specifică, foarte des întâlnită. Deşi tot

prost plătită, era o alternativă la cusut.

b. meseria cea mai răspândită şi mai frecventă a fost serviciul casnic,

permanent sau cu ziua, care reprezenta o alternativă, mai ales, pentru fetele

care migrau din zona rurală spre cea urbană, spre fabrică, cu un salariu şi un

program mai stabil. Disponibilitatea şi mobilitatea forţei de muncă feminine

a constituit un alt avantaj al acestora.

Partea a doua

Feminism politic

48

Chestia femeii este o chestie foarte serioasă. Şi nimeni dintre cei fără

idei preconcepute n-ar putea contesta influenţa hotărâtoare ce are femeia

asupra civilizaţiei unui popor.

Influenţa femeii în bine, ca şi în rău ca : mamă, soră, soţie... e ceva

fatal, deoarece bărbatul din leagăn şi până la mormânt nu se poate

sustrage ei.19

Spre dreptul de vot

Femeile de pretutindeni au început să-şi revendice dreptul de a vota atunci

când au văzut că există o şansă ca să-l obţină. Indiferent de ţară, modul în

care a evoluat lupta pentru drepturi electorale a fost asemănător.

Femeile au fost excluse de la viaţa politică pe baza criteriilor oferite de o

veche tradiţie- masculinitatea ca premisă a dreptului electoral. Controversa

dintre grupurile pro şi contra acceptării dreptului electoral feminin s-a

intensificat pe măsură ce au putut fi înregistrate progrese la nivelul

drepturilor comunale şi regionale.

Pentru opinii IMPOTRIVA VOTULUI vezi Eleonora Stratilescu, Situaţia

femeiii în soietate şi în stat, în Ştefania Mihăilescu, 2002, Din istoria

feminismului romanesc, Editura Polirom, Iaşi, p. 215-225

Totuşi nu toate femeile au consimţit acordarea dreptului electoral, astfel,

începând cu sfârşitul secolului a crescut numărul femeilor, dar şi al

bărbaţilor care s-au organizat împotriva sufragismului. Se vehiculau idei

19 Maria C. Buţureanu, Femeia. Studiu social., cu o prefaţă de D-ra Eleonora Stratilescu, profesoară, ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Copm., Societate Anonimă, 1921, pag. 338

49

potrivit cărora femeile aspiră la dominaţia asupra bărbaţilor prin acoperirea

dreptului de vot, că bărbaţii vor pierde admiraţia şi respectul femeilor, fiind

pusă în pericol instituţia căsniciei. În această perioadă sporise şi de partea

feministelor valoarea simbolică a dreptului electoral, precum şi numărul

susţinătorilor. Prin urmare, începuturile naţionale ale sufragismului s-au

transformat într-o mişcare transnaţională.20

Începând cu anii 1890, sufragismul nu a fost influenţat numai de

evenimentele constituţional-politice specifice fiecărei ţări, ci şi de

comunicarea transnaţională dintre sufragete; intervalul 1895-1914 a

constituit punctul culminant al mişcării feministe. 21

Discursul politic al sufragismului s-a născut pe parcursul mai multor

generaţii, din disputa dintre femei şi bărbaţi, dintre susţinătorii masculini şi

feminini ai sufragiului şi cei care erau împotrivă, femei sau bărbaţi. Din nou

s-au dus dezbateri legat de ceea ce sunt sau ar trebui să fie femeile şi sexele,

dezbateri care au devenit din ce în ce mai tensionate pe măsură ce în centrul

polemicilor se situa dreptul de vot într-un stat „masculin”. Dar un stat nu

este alcătuit numai din cetăţeni de sex masculin, nu este nevoie doar de taţi

ai oraşului, ci şi de mame.22

Problema reprezentarii politice: politica ideilor, politica prezentei

Opozanţi ai dreptului electoral se întâlneau şi printre femei care considerau

că sunt deja reprezentate de către bărbaţi, iar legislaţia le protejează

20 Gisela Bock, Femeia în istoria Europei. Din Evul mediu până în zilele noastre , traducere din limba germană de Mariana Cristina Bărbulescu, Editura Polirom, 2001, pag. 174.21 Idem, pag. 175.22 Idem, pag. 178.

50

interesele. Însă numeroase voci argumentau necesitatea acordării dreptului

electoral şi femeilor prin faptul că bărbaţii nu sunt reprezentanţi naturali ai

femeilor, că doar femeia înţelege cu adevărat nevoile, interesele ei, la urma

urmelor bărbaţii sunt bărbaţi şi femeile sunt femei.23 La nivel politic,

deosebirea dintre femei şi bărbaţi a devenit un vehicul pentru motivarea

participării politice a femeilor. S-a formulat şi ipoteza legitimităţii dreptului

electoral prin maternitate, contrazicând vechiul argument potrivit căruia

datorită obligaţiilor lor de mame ar fi incapabile de decizii şi de acţiuni

politice. Sufragetele au accentuat convingerea că acordarea dreptului

electoral ar contribui nu numai la binele femeii, ci şi la binele general.

Primele asociaţii de femei românce şi reflectarea publicistică a

emancipării femeii

Aspectul national

„din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: s-a produs depăşirea rapidă a

rolului preponderent filantropic al primelor asociaţii de femei, care au luat

fiinţă în provinciile româneşti aflate sub dominaţie austro-ungară. Aceste

asociaţii, pentru a obţine autorizaţie de funcţionare au trebuit să

eludeze scopurile politice urmărite şi să înscrie în statutele lor obiective

culturale şi filantropice. „ (Ştefania Mihăilescu, 2002)

PROBLEMA CETATENIEI

23 Idem, pag. 180.

51

Din punct de vedere individual, ca o dezvoltare şi afirmare mai mare a

conştiinţei eului femeiesc, amestecarea femeii în treburile politice este o

necesitate. ...nu ai conştiinţa eului tău decât atunci când activezi, adică

traduci în fapte voinţele şi simţirile tale deci, cât timp ai câmp larg de

acţiune şi putinţă de aţi face respectată individualitatea ta.24

ORGANIZATII DE FEMEI

Cea mai veche şi mai prestigioasă organizaţie de femei din Transilvania, este

cea de la Braşov, constituită în 1850, sub numele de Reuniunea Femeilor

Române pentru ajutorul creşterii fetiţelor orfane române mai sărace.

Deşi în statutele sale declara că se va ocupa de educaţia acestor

orfane, ea a desfăşurat o activitate mult mai bogată şi mai variată în

interes naţional.

Ca şi în unele ţări din Europa, Reuniunea era sprijinită de Biserica Ortodoxă

şi Greco-Catolică, precum şi de bănci româneşti şi de oameni de afaceri.

Din aceste fonduri au fost trimise la studii multe orfane dotate, au fost create

şcoli secundare de fete, iar mai târziu internate şi o bibliotecă a Reuniunii.

După modelul Reuniunii Femeilor Române din Braşov, s-au înfiinţat

asociaţii asemănătoare la Sibiu, Blaj, Deva, Făgăraş şi în alte localităţi, mai

ales în deceniile care au urmat înfiinţării ASTREI (Asociaţiunea transilvană

pentru literatură română şi cultura poporului român, 1861).

24 Eugenia de Reuss-Ianculescu, Drepturile femeii, art. Femeia română şi politica, anul II, ianuarie-februarie 1913.

52

2. Societatea Doamnelor Române din Bucovina, s-a constituit în 1891,

Societăţii doamnelor române cu sediul în Cernăuţi, mai ales a Victoriei

Grigorcea, au fost inaugurate, în 1892, un curs de limbă şi literatură română.

Societatea şi-a sporit mereu fondurile prin subvenţii şi donaţii generoase, dar

şi datorită veniturilor obţinute de pe urma seratelor, a bazarelor cu produse

ale industriei casnice, a serbărilor etc., reuşind să deschidă o „şcoală

poporală” pentru fete în 1898 şi să înfiinţeze un atelier de cusătorie şi

croitorie şi să pună la dispoziţia copiilor nevoiaşi două azile.

Un rol deosebit în coordonarea activităţii organizaţiilor de femei din

provinciile româneşti ale Imperiului Austro-Ungar l-au avut publicaţiile:

Familia, Gazeta Transilvaniei, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, care

au informat permanent opinia publică despre preocupările acestor asociaţii şi

au publicat în paginile lor articole consacrate problematicii feministe.

ROLUL PUBLICATIILOR

La extinderea şi la buna organizare a acestor prime asociaţii de femei a

contribuit în mare măsură apariţia, între 1878-1881, la Bucureşti, a

publicaţiei Femeia Română, condusa de Mariei Flechtenmacher.

Printre colaboratorii revistei se aflau personalităţi importante ale vieţii

politice şi culturale, ca C. Dobrogeanu-Gherea, Sofia Nădejde, Adela

Xenopol. În paginile sale se dezbăteau sensul emancipării femeii, se

combăteau atitudinile şi concepţiile anacronice privind statutul ei în

53

societate şi se lansau apeluri către femeile din toate categoriile sociale să

susţină eforturile pentru câştigarea drepturilor lor.

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea este evident rolul mişcării

socialiste în maturizarea reuniunilor şi asociaţiilor de femei. Adepţii ideilor

socialiste, Sofia şi Ion Nădejde, Panait Muşoiu, Constantin Mile, Paul

Scorţeanu ş.a. au semnat articole, studii şi polemici în Munca, Drepturile

omului, Lumea nouă, Contemporanul dar şi în alte publicaţii, şi au atras

atenţia asupra importanţei înfăptuirii reformelor democratice, în primul rând

a votului universal, pentru atingerea scopurilor mişcării feministe.

Revista ieşeană Contemporanul (1881-1891) a pornit o adevărată campanie

împotiva celor care, sub pretinsul motiv că femeia ar avea creierul mai

mic decât al bărbatului, susţineau că femeile n-ar fi în stare să se afirme

în sfere spirituale mai înalte, în nici un caz, în politică.

Sofia Nădejde s-a ridicat împotriva opiniei lui Titu Maiorescu (exprimată cu

prilejul unei conferinţe, Darvinismul şi progresul intelectual, ţinută în mai

1882 la Ateneul Român), potrivit căreia ar fi cu neputinţă să se încredinţeze

soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană e cu

10% mai mică.25 În legătură cu „chestiunea emancipării femeilor”, Titu

Maiorescu considera că ideea...în starea de azi a lucrurilor, este precipitată

şi ...cam nerealizabilă.26 Sofia Nădejde demonstra pe baza descoperirilor

biologiei, antropologiei, anatomiei că, raportată la greutatea corpului,

greutatea creierului femeii întrece chiar şi pe cea a bărbatului. Cauza stării

de inferioritate a femeii trebuie căutată în mediul social în care trăieşte, plin

25 Sofia Nădejde, Contemporanul, art. Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei, anul I, nr. I, 1881-1882, pag. 875. 26 Idem.

54

de prejudecăţi, în legislaţia discriminatorie ( dacă femeia cultă de azi are

alte ocupaţii, alte idealuri, decât cele ce ar trebui şi care ar fi folositoare

societăţii, aceasta nu înseamnă că nu e inteligentă, ci că educaţia ce i s-a

dat a fost rea...27) şi în imposibilitatea de a se instrui conform exigenţelor

epocii. Bărbaţii au dorit să aibă în femeie o fiinţă care să îi desfete, iar

femeile au făcut din bărbaţi nişte producători de bani, care să le poată

satisface capriciile. Şi unii şi alţii prin selecţiunea naturală au ajuns la

culme.28 (Ştefania Mihăilescu, 2002)

Sofia Nădejde:

Emanciparea femeii fusese înţeleasă greşit atât de femei, cât şi de bărbaţi

care sub pretextul că femeia n-ar mai fi o mamă bună se opuneau cu

înverşunare oricărei schimbări în statutul femeii sau îşi închipuiau că a

emancipa femeele însemnează a le duce cu grămada în Cameră şi Senat.29

Dar paradoul îl reprezintă faptul că tocmai femeile emancipate, cu educaţie

se pot ocupa mai bine de educaţia copiilor.

Multe femei s-au temut că şi azi vor mai fi unii şi încă din cei cari conduc

destinele neamului nostru cari cred că femeia are a-şi vedea de casa ei şi n-

are a se interesa de chestiunile de interes general, dincolo de orizontul

îngust al menajului ei, fiindcă atunci îşi uită menirea! Chestiunile acelea

mari sunt patrimonul exclusiv al bărbatului...30

27 Idem, pag. 880. 28Idem, pag. 879.29 Idem, pag. 326.30 E. Stratilescu, prefaţă la Femeia. Studiu social, Maria C. Buţureanu, ediţia a II-a, revăzută, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Comp., Societate Anonimă, 1921, pag. 3

55

INCLUDEREA ALTOR CATEGORII DE FEMEI (muncitoare,

ţărănci)

1. Revistele feministe, sub direcţia Adelei Xenopol, Dochia (Iaşi, 1896-

1898), Românca (Iaşi, 1904-1906), Viitorul Româncelor (Bucureşti, 1912-

1914),

Dochia –menită se apere, se susţie şi se cerceteze drepturile femeei...pentru

a dovedi că ea a fost vrednică în toate timpurile şi în toate treptele sociale

de la Doamnă la opincă.31 constatarea că emanciparea femeii nu era

îndeajuns sprijinită în România, fiindcă nu era pe deplin înţeles conţinutul

mişcării: ce e mai de notat, e că nu numai bărbaţii sunt în potrivă, dar chiar

şi femeele sunt gata a lua în derâdere chestiunea...32, încerca să indice căi de

emancipare a femeii mai apropiate de accepţia contemporanilor săi.

2. Asociaţia Unirea Educatoarelor Române, înfiinţată la Iaşi în 1908, a

înaintat Adunării Constituante, întrunită în primăvara anului 1914 pentru

revizuirea Constituţiei, un memoriu, prin care se cerea drept de vot pentru

scriitoare, învăţătoare şi profesoare, doctoriţe, funcţionare titulare de

stat, , având cel puţin patru clase elementare. Limitarea dreptului de vot

la aceste categorii de femei era motivată prin atitudinea ostilă a majorităţii

parlamentare faţă de intrarea femeilor în viaţa politică.

La 1911 a fost creată la Bucureşti Asociaţia pentru Emanciparea Femeii.

La întrunirile asociaţiei, cu participarea unor cunoscuţi oameni politici,

31 Vezi Anexa 2, Adela Xenopol, Dochia, anul I, iulie 1896, nr. 1, art. Un cuvânt înainte, pag. 1. 32 Vezi Anexa 3, Adela Xenopol, Dochia, anul I, iulie 1896, nr. 1, art. Emanciparea femeei române, pag. 4.

56

scriitori şi publicişti, N. Fleva, I. Theodorescu, N.D. Cocea, P.P.Negulescu

ş.a., au fost examinate modalităţile schimbării statutului juridic şi politic al

femeii şi căile dobândirii independenţei sale economice.

În 1913, când în ţările ocidentale miscarea sufragetelor era în plin avânt,

Asociaţia si-a schimbat denumirea în Drepturile Femeii şi şi-a înscris în

program:

- egalizarea femeii cu bărbatul in politica,

- modificarea legilor în ceea ce priveşte restricţiunile juridice şi civile ale

femeilor,

- independenţa economică a femeii măritate asupra avutului său etc.

PETITII. Lobby

1. Asociatia Drepturile Femeii: Toate aceste obiective, cuprinse într-o

petitie, în primăvara anului 1914, au fost prezentate parlamentului prin

intermediul prof. I.Th. Florescu, deputat de Bucureşti, vicepreşedintele

Camerei Deputaţilor.

2. Pe aceeaşi poziţie s-a situat şi Adela Xenopol, care, pe 21 aprilie 1914,

a înmânat, în numele unui grup de femei intelectuale deputatului I.Al.

Brătescu-Voineşti o petiţie care insista pentru acordarea dreptului de vot,

cel puţin pentru comună.

57

DREPTURI POLITICE

Din punctul de vedere al culorii politice, femeia înainte de a fi

conservatoare, liberală, junimistă, democrată, naţionalistă, radicală,

progresistă, socialistă, legitimistă, clericală, este trebuie să fie

„Feministă” adică: unirea tuturor femeilor fără deosebire de culoare

politică a familiei sub un singur steag... steagul revendicărilor feministe. 33

RAZBOI

Izbucnirea primului razboi mondial, participarea României la conflict

pentru întregirea teritoriului său naţional, suferinţele şi mutaţiile petrecute în

structurile societăţii româneşti au marcat puternic şi mişcarea de femei.

Asociaţiile şi reuniunile femeilor române au condamnat imperiile pentru

declanşarea războaie

Feministele din punct de vedere al politicii externe sunt pentru

„Pacifism”.34

Protagonistele mişcării de emancipare a femeii ca Adela Xenopol, Eugenia

de Reuss-Ianculescu, Constanţa Hodoş, Eleonora Stratilescu ş.a., în

articolele şi în cuvântările lor, au susţinut participarea României la

război, pentru întregirea ţării.

33 Eugenia de Reuss-Ianculescu, Drepturile femeii, anul II, ianuarie-februarie 1913.34 Idem.

58

Femeile= forta de munca secundara

Mobilizarea generală a forţelor militare româneşti, în vara anului 1916, a

creat necesitatea preluării muncii şi îndatoririlor bărbaţilor de către

femei.

Corpurile Legiuitoare au modificat, în favoarea femeilor, unele articole de

legi.

Tot în septembrie 1916, s-a înfiinţat un oficiu de plasare pentru a ajuta la

preluarea de către femei a celor mai diferite obligaţii, îndeplinite până atunci

numai de bărbaţi în intreprinderile industriale şi în instituţiile publice,

demonstrând că ele puteau face faţă celor mai critice situaţii.

NOUA CONTITUTIE: LOBBY PRIN PETIONARE

Nu numai dreptul absolut ce-l are fie-care individ într-o alcătuire

statornică de a-şi spune cuvântul pentru garantarea intereselor sale morale

şi materiale, coprinse în însă-şi interesele alcătuirei, dă femeei dreptul de

vot, ci chiar interesul colectiv o cere: individul ce nu poate lucra la interesul

obştesc este o nulitate socială.35

În vara anului 1917, un grup numeros de femei din Moldova, printre care:

Ella Negruzzi, Olga Sturdza, Cornelia Emilian, Ana Conta Kernbach, Elena

35 Vezi Anexa 8, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, anul I, nr. 5, 1 iulie 1919, art. Necesitatea dreptului de vot pentru femee- Valentina D. Focşa, pag. 1.

59

C. Meissner a înaintat Senatului o petiţie, cerând ca la elaborarea noii

Constituţii a ţării să se recunoască drepturile integrale ale femeii.

La 20 iulie s-a constituit o organizaţie, Asociaţia pentru Emanciparea

Civilă şi Politică a Femeilor din România ( A.E.C.P.F.R.) care avea drept

misiune câştigarea sufragiului universal al femeilor, atât pentru corpurile

legiuitoare, cât şi pentru consiliile judeţene.

Asociaţia îşi propusese să combată prin publicaţii, articole de jurnal,

manifeste, întruniri publice, conferinţe, congrese prejudecăţile referitoare la

menirea femeii, să obţină accesul la toate profesiile, să îndrume femeile către

comerţ şi meserii, să combată analfabetismul, înfiinţând şcoli pentru adulţi

etc.

În publicaţiile Asociaţiei – Acţiunea feministă ( Piatra Neamţ, 1919-1921)

condusă de Valentina Focşa, şi Buletinul Trimestrial ( Iaşi, 1919-1921), sub

conducerea Mariei C. Buţureanu au fost explicate pe larg obiectivele

urmărite36, iar opinia publică a luat la cunoştinţă de discuţiile săptămânale

ale Cercului de Studii feminine de la Iaşi.

SUNT FEMEILE PREGATITE PENTRU POLITICA?

Cele mai aprige dezbateri s-au iscat în jurul atragerii femeilor în

viaţa politică, când au fost combătute punctele de vedere susţinute mai

ales de parlamentari care considerau că femeile ar fi nepregătite şi

incapabile de a se implica în problemele de stat.

36 Vezi Anexa 12, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, 1 iunie 1919, art. Ce vrem noi, pag. 1.

60

Numeroşi susţinători ai cauzei feministe au atras atenţia că la Alba–Iulia

a fost recunoscut votul universal şi pentru femei şi au reamintit importanţa şi

rolul ocupat de femeia română în timpul războiului. Nu-mi pot imagina,

după războiul mondial, democraţie adevărată fără rectificarea

neîndreptăţirii femeii.37

!!!!!

Un alt caz pe care s-a sprijinit neacordarea dreptului de vot femeilor a

fost faptul că Franţa, Elveţia şi statele balcanice nu au admis votul femeilor;

dacă Franţa, care a constituit dintotdeauna un model nu a fost de acord, cum

ar putea atunci România să ia în considerare acordarea dreptului de vot

femeilor ?! Au existat voci, cum este cea a Sandei Filitti, care au

demonstrat că situaţia Franţei unde clerul catolic are ascendent mai mare

asupra femeilor se deosebeşte de cea a României.

Singurul argument care s-ar putea opune deci la noi votului feminin ar fi

lipsa lor de pregătire cetăţenească, dar acordarea dreptului de vot este

singurul mijloc de a face această pregătire.38

ROLUL AECPFER

S-a discutat mult şi despre atitudinea pe care Asociaţia trebuia să o

aibă faţă de partidele politice, hotărându-se că era de preferat păstrarea

37 Vezi Anexa 13, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, anul I, nr. 17, 1 ianuarie, 1920, art. Femeia şi sufragiul universal- Aurel Lazăr, deputat de Oradia Mare, pag. 1.38 Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, anul I, nr. 17, 1 ianuarie 1920, art. Votul femeilor- Sanda Filitti, pag. 2.

61

autonomiei sale şi abia după câştigarea dreptului de vot să se decidă

susţinerea acelor partide care cuprindeau în programele lor, parţial sau total,

ţelurile urmărite de mişcarea feministă.

La adunările publice ale secţiei bucureştene a Asociaţiei personalităţi

politice ca Vasile Goldiş, I. Theodorescu, Polizu-Micşuneşti, P. Negulescu

susţineau că a venit momentul pentru acordarea dreptului de vot şi femeilor.

Aici s-au lansat apeluri către femeile de pretutindeni să se solidarizeze în

efortul de a schimba legislaţia anacronică privind femeile.

Au fost trimise noi memorii şi petiţii Corpurilor Legiuitoare prin care se

atrăgea atenţia asupra primirii favorabile care, în toate statele culturale din

Europa, s-a făcut propunerilor de deplină emancipare a femeii39 şi se

demonstra că femeia română era îndreptăţită să-şi ocupe locul ce i se

cuvenea în societate

SONDAJUL AECPFR

Din iniţiativa Asociaţiei s-a întreprins o anchetă privind atitudinea

liderilor diferitelor partide politice, dar şi a altor personalităţi ale vieţii

publice, referitoare la statutul femeii; toţi cei intervievaţi au recunoscut că

emanciparea femeii a devenit o necesitate, o cerinţă indispensabilă a

organizării statului de drept modern.

Din fericire pentru ambele părţi, argumentele pe care ne-am sprijinit

până azi în susţinerea vechii teze moştenite de la omul cavernelor: că o

jumătate de omenire are dreptul de a porunci, iar cealaltă numai datoria de

39Vezi Anexa 14, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, anul I, nr. 15, 1 decembrie, 1919, pag. 3 şi nr. 18, 15 ianuarie, 1920, pag. 3, Cerere înmânată guvernului de către delegaţia Asociaţiei feministe centrale.

62

a se supune...s-au dus de-acum şi ele cu cele din urmă sfărâmături ale unei

lumi despre care multe se vor spune, dar mai ales aceasta: c-a trăit prea

mult. Vremea ne cere pe toţi...40 VLAHUTA

CARE ESTE ATITUDINEA PARTIDELOR POLITICE?

LIBERALII: femeile nu sunt pregatite, trebuie cooptate

Astfel, programul partidului liberal prin Ion I.C. Brătianu – drepturile

femeei nu se mai pot tăgădui-41 şi I.C. Duca, prevedea doar dreptul

femeilor de a participa la alegerile municipale, nu şi la cele

parlamentare, pentru care se aprecia că ele n-ar fi încă pregătite.

La propunerea liberalului G.C. Mârzescu a fost emis un decret-lege, care

permitea femeilor cu activitate de binefacere să fie cooptate, şi nu alese, în

consiliile comunale interimare.42 Comitetul Central al Asociaţiei pentru

Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor din România a cerut membrelor

Asociaţiei să refuze cooptarea în consiliile interimare şi să revendice votul

integral.

Eforturile A.E.C.P.F.R. au fost susţinute şi de alte organizaţii de femei,

printre care Uniunea Femeilor Române şi Societatea Ortodoxă Naţională a

Femeilor Române.

40 Al Vlahuţă, Buletin trimestrial, anul, nr.2, aprilie 1918, Iaşi, art. Drepturile femeii, pag. 241 Vezi Anexa 15, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, anul I, nr. 17, 1 ianuarie, 1920, Rezultatul anchetei Asociaţiei feministe, pag. 3.42 Vezi Anexa 16, Acţiunea Feministă, organ de propagandă pentru emanciparea civilă şi politică a femeei, 1 iunie 1919, art. Femeia în Consiliul Comunal, pag 3.

63

GRUPAREA ORGANIZATIILOR DE FEMEI: CNFR

În anul 1921 s-a constituit Consiliul Naţional al Femeilor, o federaţie la

care să adere cât mai multe asociaţii. Aceasta a luat fiinţă în urma

elaborării proiectului noii Constituţii când comisiile parlamentare au

impus articolul 6 privind statutul femeii, potrivit căruia legi speciale,

votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub care

femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor

se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe.43

Scopul principal din statutul Consiliului, votat la Bucureşti, pe 8 iunie

1924 era de a stabili legături de simpatie şi de solidaritate între toate

manifestările activităţii feminine şi feministe din România Mare, în vederea

îmbunătăţirii condiţiilor juridice, economice şi morale ale femeii.44

Preşedinta Comitetului Executiv al C.N.F.R., Calypso C. Botez a atras

atenţia că noul organism va avea învedere interesele vitale ale tuturor

femeilor indiferent din ce categorie socială făceau parte, respingând

separaţia femeilor pe criterii de clasă, susţinută de Internaţionala Comunistă.

Imediat după înfiinţarea sa C.N.F.R., în frunte cu Calypso C. Botez,

Alexandrina Cantacuzino, Maria Baiulescu, Ella Negruzii, Elena C.

Meissner, a declanşat o amplă acţiune publică pentru a-i determina pe

43 Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc, Editura Polirom, 2002, pag. 40.44 Idem.

64

parlamentari să modifice articolul 6 al proiectului de Constituţie, înscriind

în cuprinsul său acordarea de drepturi integrale femeilor.

Cu câteva zile înaintea depunerii proiectului de Constituţie în Parlament,

pe 4 martie 1923, Bucureşti, INTRUNIRE DE PROTEST

Elena C. Meissner, delegata feministelor din Moldova şi Bucovina, a

dezvăluit în faţa asistenţei lipsa de temei a opiniei multora dintre

parlamentari, după care intrarea în politică a femeilor ar produce un adevărat

dezechilibru social: cerem Constituantei să nu înceapă cu un act de

nedreptate faţă de cea mai mare parte a populaţiunii acestei ţări, privând-o

de drepturile acordate doar celuilat sex.45

Şi ceilalţi vorbitori, I. Teodorescu, Alexandrina Cantacuzino, Elena

Manicatide-Venert, Maria Popp, Calypso C. Botez, argumentau că adevărata

democraţie înseamnă consacrarea prin lege a tuturor drepturilor şi

îndatoririlor pentru toţi cetăţenii ţării, fără deosebire de sex.

Discutarea articolului 6 al proiectului de Constituţie a început în

Adunarea Deputaţilor, pe 19 martie 1923; o seamă de deputaţi, printre care

N. Iorga, dr. Şt. Bogdan, I. Pistiner, au condamnat privarea unei jumătăţi din

populaţie de dreptul de vot, cu atât mai mult cu cât erau nesocotite hotărârile

marilor adunări naţionale ale românilor din provinciile istorice. Raportorul

C.G. Dissescu s-a pronunţat potrivit convingerilor sale pentru acordarea

dreptului de vot femeilor, dar, cedând presiunii majorităţii parlamentare, a

susţinut amânarea soluţiei integrale, sub pretextul că ar fi lipsit datele

45 Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc, Editura Polirom, 2002, pag. 41.

65

necesare referioare la numărul femeilor care ar putea beneficia de

drepturi politice.

(1924-1929)

Votarea fără nici o modificare a articolului 6 al noii Constituţii a stârnit

un val de proteste şi critici la adresa cercurilor guvernamentale. Acestea au

fost şi mai motivate cu cât devenise tot mai evidentă, în anii 1924-1925,

tendinţa comisiilor parlamentare, care lucrau la unificarea legislaţiei pe

întregul teritoriu al ţării, de a lăsa neatinse vechile paragrafe discriminatorii,

referitoare la statutul femeii.

În aceste împrejurări C.N.F.R. a creat o comisie juridică pe lângă

Comitetul său Executiv, formată din specialişi şi personalităţi politice,

susţinătoare a cauzei feministe (Grigore Iunian, Corneliu Botez, Dem

Dobrescu, Constantin Mille, Mircea Djuvara, Jean Th. Florescu ş.a.) care au

elaborat situaţii şi au iniţiat dezbateri, indicând modalităţile concrete ale

legalizării în drepturi a femeilor cu bărbaţii.

Toate acestea au fost completate cu o serie de cercetări, întreprinse de

Secţia Feminină (constituită în 1925) a Institutului Social Român sub

dircţia lui Dimitrie Gusti: Calypso C. Botez, care împreună cu alte

reprezentante ale feminismului românesc, a elaborat un program de studiere

a întregii problematici feminine, cu scopul de a oferi soluţii comisiilor

juridice ale parlamentului şi de a atrage atenţia opiniei publice asupra

inechităţilor păstrate în legislaţia ţării.

MODIFICARI LEGISLATIVE

66

1. Comisiile parlamentare n-au ţinut seama decât într-o foarte mică

măsură de concluziile şi propuneile făcute de C.N.F.R., astfel, o lege votată

în februarie 1924 permitea femeii căsătorite să-şi păstreze naţionalitatea,

făcând o declaraţie în acest sens în momentul oficierii căsătoriei.

2. Au fost modificate prevederile codului civil după care femeia era

obligată să dea ascultare soţului, specificând că soţii îşi datorează unul

altuia credinţă, sprijin şi ajutor. Căsătoria nu restrânge capacitatea femeii

de a exercita drepturile civile.46

3. O altă lege (20 aprilie 1932) va anula incapacitatea civilă a femeii

măritate: i se recunoştea dreptul de a încheia contracte, de a se prezenta în

faţa justiţiei, fără să ceară în prealabil consimţământul soţului.

Au rămas nesoluţionate: căutarea paternităţii; nu s-a schimbat nici

regimul dotal, nefiind acceptate separarea bunurilor şi dreptul femeii de a

dispune de averea sa: n-au fost recunoscute nici drepturile succesorale ale

femeii văduve etc.

OBTINEREA DREPTULUI DE VOT

Presiunile exercitate de asociaţiile de femei asupra organelor de stat au

dat primele rezultate. În timpul guvernării Partidului Naţional-Ţărănesc, care

avea înscrisă în programul său atribuirea dreptului de vot şi femeilor, s-a

promulgat la 3 august 1929, Legea pentru oganizarea administrativă. Potrivit

acesteia, au fost luate măsuri privind descentralizarea aparatului de stat. S-a

prevăzut, pentru prima dată în România, acordarea dreptului femeilor de a

46 Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc, Editura Polirom, 2002, pag. 44.

67

vota şi de a fi alese în consiliile comunale şi judeţene. Exercitarea acestui

drept a fost însă limitată de îndeplinirea uneia din următoarele condiţii,

prevăzute de lege: să fie absolvente ale învăţământului secundar, normal sau

profesional, ciclul inferior, funcţionare de stat, judeţ sau comună, văduve de

război etc.

MODALITATI DE PARTICIPARE

Au fost exprimate în rândul asociaţiilor de femei mai multe opinii privind

modalităţile de participare la alegerile consiliilor locale şi a tacticii de urmat

în lupta pentru obţinerea drepturilor integrale.

1. Alexandrina Cantacuzino a susţinut că numai prin crearea unui

partid politic independent al femeilor ar fi fost posibilă desfăşurarea unor

acţiuni eficiente.

Prin aceată soluţie nu se urmărea constituirea unei opoziţii contra

bărbaţilor, ci evitarea intrării femeilor în clientelele cluburilor politice.47 În

1929 a luat fiinţă Gruparea Naţională a Femeilor Române (G.N.F.R.),

preşedintă fiind Alexandrina Cantacuzino. Scopul noii organizaţii era să

pregătescă politiceşte femeia română ca să-şi câştige egala îndreptăţire

politică în stat şi prin forţa politică ce o va realiza să colaboreze la

conducerea ţării din toate punctele de vedere în aceleaşi condiţii ca şi

bărbatul.48

47 Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc, Editura Polirom, 2002, pag. 46.48 Idem..

68

2. Pe de altă parte reprezentantele Uniunii Femeilor Române şi ale

A.E.C.P.F.R., printre care Maria Baiulescu, Elena Meissner, Calypso Botez,

îşi afirmau convingerea că organizarea unui partid pe criteriu de sex

însemna repetarea greşelii săvârşite de partidele politice de a fi exclus

femeile din rândurile lor.

Soluţia ar fi fost sprijinirea acelor partide politice care aveau prevăzute

în programele lor revendicări cât mai apropiate de scopurile mişcării de

femei.

În viaţa politică din anii următori s-au manifestat ambele orientări. Au

fost alese fie pe liste independente, fie pe cele ale unor partide politice un

număr important de femei în consiliile comunale şi judeţene.

Se încheia astfel, o importantă etapă din istoria feminismului politic

românesc. Printr-o serie de iniţiative, primele femei consiliere, alese în

Capitală, Alexandrina Cantacuzino, Ortansa Satmary, Calypso-Botez,

Zefira Voiculescu, Ella Negruzzi, Margareta Paximade-Ghelmegeanu, au

întărit în opinia publică sentimentul că participarea femeilor la viaţa

obştească este şi în România, ca şi în alte ţări ale lumii, în beneficiul întregii

comunităţi.

Votul universal nu va fi “legitimat” de epoca interbelică, ci va fi

introdus prin Constituţia din 1946, pentru populaţia ajunsă la vârsta

majoratului, fără nici o discriminare.

În 1948 s-a înscris în Constituţia ţării egalitatea deplină în drepturi a

tuturor cetăţenilor, fără deosebire de sex; s-a legiferat accesul femeii în

toate funcţiile şi profesiile, salarizare egală cu bărbatul la muncă egală,

69

ocrotirea familiei şi a copilului s.a. Aceste drepturi au fost reconfirmate

şi de Constituţia din 1952, dar şi de Codul familiei din 1954.49

ACHIZITII MAJORE ALE PERIOADEI

(în sensul drepturilor civile şi politice) ale acestei etape au fost:

1. accesul femeilor la educaţia superioară

2. reforma învăţământului gimnazial şi liceal,

3. deschiderea accesului femeilor la unele profesii de la care erau

excluse (mai ales cele de medic şi jurist),

4. recunoaşterea dreptului de proprietate pentru femeile măritate,

5. îmbunătăţiri ale legislaţiei asupra divorţului şi custodiei asupra

copiilor, obţinerea dreptului la vot.


PARTEA a III-a IDEOLOGII TOTALITARE

CURS Despre totalitarism

Potrivit lui Raymon Aron, fenomenul totalitar trebuie să aibă o serie de

trăsături (Aron, 2001, p. 212-213):

1. partid care are monopol asupra activităţii politice.

49 Lexicon feminist, Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu (editoare), Editura Polirom, 2002, pag. 207.

70

2. partidul monopolist este ghidat de o ideologie care reprezintă

Adevărul oficial al statului.

3. pentru a-şi face cunoscută ideologia, statul are monopol şi

asupra “mijloacelor de constrângere” şi asupra “mijloacelor de

convingere”, mijloacele de comunicare se află sub controlul

statului.

4. activităţile economice sunt controlate de stat

5. orice greseala economică, profesională este o greşeala

ideologică, ceea ce presupune politizarea tuturor greşelilor

indivizilor şi, “în concluzie, o teroare care este în egală măsură

poliţienească şi ideologică”. (Aron, 2001, 213)

Aron afirmă că “… putem considera ca fiind esenţial, în cadrul definiţiei

totalitarismului, fie monopolul partidului, fie etatizarea vieţii economice, fie

teroarea ideologică. Fenomenul este perfect atu8nci când aceste elemente

sunt reunite şi realizate deplin”. (Aron, 2001, p. 213)

Friedrich şi Brzezinski ideintifică următoarele elemente ale societăţii

totalitare:

1. o ideologie oficială care conţine o viziune despre statul ideal, viziune

care este obligatorie.

2. un partid unic birocratic şi ierarhizat, de obicei condus de o singură

persoană.

3. securitate/teroare poliţienească.

4. monopol asupra mijloacelor de comunicare.

5. monopol asupra armelor.

6. economie centralizată.

71

(Friedrich şi Brzezinski apud Goodwin, 1992, p. 180)

Trăsăturile 1-6 sunt caracteristice: Germaniei naziste, Rusiei sub conducerea

lui Stalin, ţărilor comuniste din estul Europei şi Italiei conduse de Mussolini.

Hannah Arendt explică apariţia totalitarismului prin identificarea

rădăcinilor sale în evenimente istorice şi în cultura politică. Ea numeşte

totalitarismul ca fiind teroare totală.

Cele 4 condiţii esenţiale pentru formarea statului totalitar suntŞ

1. distrugerea/decăderea claselor şi a comunităţilor în timpăul şi după

primul război mondial datoritpă industrializării rapide şi a răspândirii

doctrinelor liberalismului individualist.

2. dobândirea drepturilor politice de către mase care din cauza lipsei de

cultură politică şi a necunoaşterii procedurilor democratice reprezintă

o ţintă uşoară pentru liderii demagogi.

3. o “solidaritate negativă” a indivizilor. Indivizii încearcă să-şi

găsească o identitate prin activităţi de masă.

4. precondiţia este existenţa unei populaţii întinse în cadrul căreia există

o serie de “ţapi ispăşitori” . (de exemplu, evrei, chiaburi)

(Arendt, Originile totalitarismului, 2006)

O serie de autori au identificat elementele gândirii politice totalitare prin

analiza asumpţiilor şi a premiselor totalitarismului. De exemplu, Popper a

identificat susţinători ai unor elemente totalitare începând cu Platon, Hegel,

Marx şi gânditorii utopici.

Gândirea totalitară conţine următoarele elemente:

1. viziunea utopică

72

- Ideologia dominantă oferă o viziune explicită a societăţii ideale, care

reprezintă un scop căruia totul trebuie să i se subordoneze.

- Pentru că există un unic Adevăr, toate celelalte ideologii sunt

interzise, “scoase în afara legii”.

- Nu se acceptă pluralitatea adevărurilor.

- Nu există toleranţă pentru alte adevăruri.

Karl Popper identifică viziunea utopică în Ideile platoniciene50 şi condamnă

acest mod de gândire ca fiind antitetic celui din “societatea deschisă”.

2. mâhnire faţă de /neîncredere în natura umană

Concepţia privind natura umană este hobbesiană prin pessimism,

conservatoare prin condescendenţa sa şi apropiată viziunii medievale a

teologilor privind păcatul originar.

Oamenii sunt consideraţi fundamental slabi, egoişti, prin urmare anti-sociali.

Ei sunt asemănători unor copii, sunt incapabili să fie autonomi, să ia decizii

pentru ei înşişi şi pot să existe doar ca parte a sistemului social.

Pentru că oamneii sunt iraţionali şi iresponsabili, salvarea lor vine de la

lideri.

Premisele acestea sunt diametral opuse:

- concepţiei liberale asupra naturii umane ca raţională şi independentă

- concepţiei marxiste asupra fiinţelor umane ca fiind sociabile

Există două clase fndamentale: a celor conduşi şi a celor are conduc.

3. nevoile reale

50 Ideile reprezintă o existenţă eternă, absolută, se referă la o existenţă neschimbătoare, universală, substanţială (există în sine şi prin sine)

73

Ideologiile totalitare fac o distincţie clară între nevoi reale şi ceea ce simt

oamenii că reprezintă nevoile lor susţinând că defectele oamenilor îi fac

incapabili pe aceştia să îşi cunoască propriul bine.

Prin umare, un despot sau partidul stabileşte care sunt nevoile adevărate ale

oamenilor, adesea împotriva voinţei oamnilor şi folosind coerciţia.

Rezultatul este paternalism susţinut prin forţă.

Teoria democratică liberală susţine contrariul: singurul mod de a cunoaşte

nevoile oamenilor este exprimarea preferinţelor în mod democratic de către

oameni. Dacă nu se ţine cont de dirinţele lor percepute şi de preferinţe, nu

există nicio garanţie că, în realitate, conducătorii nu vor substitui dorinţele

poporului cu ale lor, ceea ce au făcut liderii totalitari.

4. sacrificarea libertăţii

Pentru a atinge acea viziune ideală, statele totalitare reduce libertatea

individuală, uneori oferind în schimb o mai mare securitate materială.

Strategia aceasta este legată de concepţia asupra naturii umane: dacă

oamenii sunt incapabili de libertate, atunci libertatea nu poate să reprezinte o

prioritate a ideal politic.

Cetăţenii ţărilor comuniste totalitare au avut puţină libertate politică, dar o

mare securitate economică.

Teoreticienii liberali sunt extreme de critici faşă de această abordare a

libertăţii şi considertă diminuarea libertăţii ca fiind trăsătura esenţială a

statului totalitar.

5. hipertrofia politicii

Totalitarismul “politizează” întreaga viaţă, extinde sfera publică nepermis de

mult, invadează sfera privată într-un mod dăunător binelui individual.

74

Totalitarismul reconceptualizează rolul sferei publice şi al sferei private, în

sesnsul reducerii sferei private. Concepţia totalitară asupra celor două sfere

este fundamental diferită celei din teoria liberală.

Şi Platon, Aristotel cred că împlinirea omului se face în sfera publică, prin

particapare politică mai degrabă decât prin viaţa privată şi economică.

Liberalii privesc critic intervenţia statelor totalitare în probleme private

precum controlul naşterilor.

Statele totalitare extend intervenţia politică asupra unor elemente considerate

private de către liberali.

Pentru liberali o crimă a totalitarismului este lipsa de recunoaştere a

graniţelor dintre public şi privat.

5. supremaţia statului

Este foarte apropiataă de extinderea sferei publice, de o viziune exaltată

asupra statului.

Individual este perceput ca o parte subordonată unui întreg, prin urmare

indivizii sunt trataţi în mod asemănător, ca având nevoi şi dorinţe identice,

ceea ce duce la omogenizare forţată.

Supravieţuirea statului indiferent de costuri şi de mijloace devine scopul

politic suprem.

În Germania, statul era văzut ca o entitate mistică a cărui existenşă era legatp

de puritatea rasială şi de integrittatea teritorială a naţiunii.

Prin contract, marxismul este anti-stat, dar practica comunistă a exaltat şi a

oferit putere apartaului de stat şi, în mod contrar viziunii internaţionaliste a

socialismului a adoptat o startegia profound naţionalistă. In consecinţă, cele

două ideologii care au sprijinit sistemele totalitare aveau o abordare

diferită a statului.

75

Etatizarea este ceea ce oamenii identifică drept trăsătura esenţială a

totalitarismului.

Patru convingeri liberale sunt ameninţate de totalitarism.

1. că binele social poate fi definit cu precizie.

2. că oamenii îşi cunosc cel mai bine propriile interese şi nevoi.

3. minimalizarea puterii statului în democraţie şi legi bazate pe

consimţământâ; oamenii pot să facă acele alegeri care vor duce la

maximizarea utilităţii personale.

4. pluralitatea nevoilor, a dorinţelor şi a gusturilor în chestiuni private şi

politice poate fi posibilă doar într-un sistem bazat pe toleranţă care

permite opoziţia.

Bibliografie

Barbara Goodwin, 2001, Using Political Ideas, New York..Arendt, Hannah, 2006, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, Bucureşti – I 890Aron, Raymond, 2001, Democraţie şi totalitarism, Ed. ALL, Bucuresti – II 1937 /320Besançon, Alain, 1999, Nenorocirea secolului, Ed. Humanitas, Bucureşti Kligman, Gail, 2000, Politica duplicităţii, Editura Humanitas, Bucureşti. Popper, Karl R., 1993, Societatea deschisă şi duşmanii săi, Ed. Humanitas, Bucureşti – vol II

CURS Comunismul românesc

Prima parte

76

Comunismul poate fi abordat nu doar prin prisma macropoliticilor

referitoare la economie, la relaţiile de clasă, ci şi prin categoriilor de

politici care ai vizat femeile şi bărbaţii având în vedere că una dintre

trăsăturile unui regim totalitar este hipertrofia politicii, respectiv,

politizarea elementelor de viaţă privată, extinderea sferei publice şi

invadarea sferei private în sensul reducerii acesteia.

Potrivit Mihaelei Miroiu, „comunismul românesc începe cu o ideologie a

emancipării şi sfârşeşte cu o ideologie conservator-maternalistă, încurajată

de comunismul naţionalist.” (Mihaela Miroiu, 2004, p. 195) Dacă în anii

’50-’60, porpaganda comunistă înfăţişa un model de femeie emancipată, în

ultimele decenii legătura era „mamă-viaţă-pace”.

La începutul comunismului, femeile erau asemenea bpărbaţilor „muncitoare

fruntaşe”.

« Principala funcţie a femeii era pe atunci cea de muncitoare, în fabrică sau

pe ogor; urma apoi meseria de mamă, cea de gospodină şi ultima atât în

ordinea enumeraţiei cât şi în cea a importanţei – calitatea de intelectuală »

(Gheonea, 2003, p. 127).

Odată cu 1966 când este interzis avortul, propaganda oficială pune accentul

pe un alt model al femeii noi, care de această dată nu mai este angajată

politic şi activă din punct de vedre profesional, ci are o dimeniune maternă.

Maternitatea se află în slujba statului în condiţiile în care decizia

indivizilor privind aducerea pe lume a unui copil era semnificativ diminuată.

77

„Statul51 devine, din perspectiva propagandei oficiale, cel care face, dă,

protejează, are grijă. El este « marele patriarh »”. (Miroiu, 2004, p. 197)

POLITICILE DE GEN

Comunismul a reprezentat o schimbare importantă în relaţiile de gen

în ţările central şi est-europene, în România în particular.

La nivel ideologic aceasta însemna:

1. independenţa economică a femeilor faţă de bărbaţi,

2. dezvoltarea statutului de „tovarăşi de muncă şi de viaţă”

pentru bărbaţi şi femei,

3. sprijinul statului în creşterea copiilor,

4. industrializarea muncii casnice,

5. educaţie egală,

6. participarea deplină a femeilor la viaţa politică.

(Mihaela Miroiu, 2004, p. 199)

Elementele cheie în politicile de gen sunt: egalitatea economică, egalitatea

politică, educaţia egală, egalitatea în viaţa privată.

1. egalitatea economică

51 A se înţelege partidul-stat.

78

Comunismul a introdus în Constituţie şi legi egalitatea în drepturi şi în

îndatoriri a cetăţenilor. Constituţia din 1948: “La muncă egală femeia are

drept de salarizare egală cu bărbatul” (art. 21).

Statutul general egal, indiferent de sex, rasă, etnie, religie, era cel de „om

al muncii”.

Pentru femei strategia aceasta presupunea independenţă economică de

bărbaţi, statutul lor fiind acela de “tovarăşe de muncă şi viaţă ale

bărbaţilor”. Numărul femeilor casnice era foarte mic.

„Să îi tratăm pe toţi oamenii nu ca bărbaţi şi femei, ci în calitatea lor de

membri de partid, de cetăţeni pe care îi judecăm exclusiv după munca pe

care o depun” (Nicolae Ceauşescu, 1973 în Olteanu, 2003, p. 41.).

2. egalitatea politică

„Femeile au avut acces la putere în etapa în care puterea era goală de

sens, respectiv în comunismul totalitar”. (Miroiu, 2004, p. 202)

În Constituţia din 1948 este interzisă discriminarea în participarea la viaţa

politică, egalitatea între bărbaţi şi femei devine principiu constituţional

Consiliul Naţional al Femeilor este organizaţia femeilor care trebuia pe de

o parte să promoveze politica partidului femeilor şi pe femeie în partid.

Din punct de vedere formal, accesul femeilor la poziţii de decizie nu mai

era îngrădit, comunismul chiar a promovat femeilr pe baza cotelor.

79

Prezenţa femeilor în organele de conducere ale partidului a crescut, în

1989, Comitetul Central al PCR avea 24% membri plini femei şi 40%

membri supleanţi, iar Comitetul Politic executiv avea 10% membri plini

femei şi 8% supleanţi (Olteanu (ed), 2003, Anexa 1).

Ierarhic, femeile erau mai prezente la nivelurile inferioare ale deciziei

politice decât la cele de vârf, însă

„ ...este de remarcat faptul că, din păcate, femeile apar în prim-planul

politicii româneşti de abia în regimul comunist, că nu există o tradiţie

nici măcar excepţionalistă a prezenţei femeilor în politică până atunci,

altfel decât ca soţii, amante sau fiice, în întreaga istorie a României”

(Miroiu, 2004, p. 201)

3. educaţia egală

Articolul 22 din Constituţia comunistă din 1948 prevede dreptul egal la

învăţătură.

Educaţia a urmărit construirea „omului nou, învăţământul era mixt şi

general accesibil, indiferent de sex. Omul nou nu avea gen.

Femeile au recuperat decalajul educaţional în raport cu bărbaţii, ceea ce

le-a permis accesul la profesii calificate.

A doua parte. Sfera privată

4. egalitatea în viaţa privată

80

Totalitarismul se caracterizează şi prin intruziunea statului la nivelul vieţii

private.

În România comunistă, statul intervenea în viaţa privată a indivizilor.

a. a normat nevoile de consum ale indivizilor, „de exemplu, în anii 80

în România, erau normaţi kilowaţii, erau alocaţi 20 de litri de benzină

pentru un automobil, 1,5 kg de zahăr de persoană pe lună, 1 l de ulei, 10

ouă. Nimeni nu garanta că aceste vor fi livrate, dar dacă era posibil, raţiile

nu puteau fi depăşite. Mai mult, termenul popular pentru raţiile alimentare

era cel de „drepturi”. (Miroiu, 2004, p. 206)

b. a intervenit în reglementarea căsătoriilor şi divorţurilor. Acestea au

fost politizate şi afectau cariera şi poromovarea persoanelor.

Creşterea copiilor: statul a înfiinţat creşe de întreprindere şi grădiniţe,

părinţii îşi puteau continua munca.

Începând cu perioada comunistă, femeile au început să trăiască o nouă

experienţă: dubla zi de muncă în condiţiile în care munceau în producţie

şi în familie.

Violenţa împotriva femeilor

Bătaia în familie, abuzurile, violul marital, hărţuirea sexuală nu erau

interzise prin lege.

POLITICILE REPRODUCTIVE

“Practicarea întreruperilor de sarcină reprezintă o acţiune antinaţională şi

antisocială, o piedică în calea dezvoltării normale a poporului nostrum (…)

81

trebuie să introducem cea mai deplină ordine şi disciplină în aplicarea

legilor şi a reglementărilor în vigoare la interzicerea întreruperilor de

sarcină”.

(Decizie a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului

Comunist Român în Kligman, 2001, p. 53)

-notă: sublinierile îmi aparţin

Prin Decretul 770 din 1966, avorturile au fost interzise.

Femeile trebuiau să contribuie la construirea societăţii multilateral

dezvoltate, dar mai aveau şi „datoria patriotică” să nască.

De ce a fost interzis avortul? Au fost identificate 3 raţiuni:

Gail Kligman, 2000,

1. nevoia de forţă de muncă

2. Ceauşescu dorea să fie conducătorul unui popor numeros

Raluca Popa, 2004

3. tradiţionalism comunist

Gail Kligman

„Reproducerea slujeşte ca localizare ideală prin care poate să fie iluminată

complexitatea relaţiilor formale şi informale între stat şi cetăţeni sau

noncetăţeni, cum este cazul situaţiei de faţă” (Kligman, 2000 p. 3).

Avortul:

a. apare în ideologia pronatalistă „inamic perfid al viitorului biologic al

poporului”,

b. duce la „declinul mâinii de lucru”,

c. subminează independenţa patriei,

d. denaturează „împlinirea destinului femeiesc”

82

e. este un atac la „patria mumă” şi la „plaiul strămoşesc.

(Kligman, 2004, p.124-130).

Mihaela Miroiu consideră că „uzurpând controlul femeiesc, dar şi pe cel

bărbătesc asupra facultăţilor reproductive (existent în contextul

patriarhatului tradiţional), statul totalitar îşi putea manifesta parentalitatea

represivă”. (Miroiu, 2004, p. 209)

Consecinţele politicii pronataliste româneşti au fost: număr mare de femei

moarte de septicemii sau hemoragii, femei mutilate genital, femei şi medici

închişi pentru avorturi, copii orfani sau abandonaţi, traume sexuale şi teama

de sexualitate.52 (vezi Băban, 2000, Kligman, 2001, Miroiu 2004)

În totalitarismul comunist, maternitatea şi paternitatea, din alegeri

personale, s-au transformat în obligaţii politice.

„Lecţia fundamentală a politicii demografice româneşti, a cărei piesă

centrală a alcătuit-o re-criminalizarea avortului, este aceea că legea trebuie

să protejeze avorturile sigure. Dosarele istorice comparative ale mortalităţii

materne în ţările în care avortul este interzis indică limpede faptul că

femeile caută în astfel de situaţii căi ilegale să avorteze atunci când

opţiunea de a preveni sau de a elimina o sarcină nedorită nu le sunt

accesibile. Pe scurt, femeile îşi riscă viaţa ca să poată obţine controlul

fertilităţii proprii. Accesul la cunoaşterea metodelor contraceptive, atât de

către femei, cât şi de către bărbaţi este aspectul critic al practicilor sexuale

şi reproductive, şi, desigur, al controlului fertilităţii.” (Kligman, 2000, p.

246).

52 În problemele legate de denaturarea vieţii sexuale şi transformarea ei mai degrabă în experienţă a fricii, vezi studiul Adrianei Băban, 1996

83

CURS NAZISMUL

Asemănări între nazism şi fascismul Italian:

1. urau comunismul şi liberalismul.

2. aveau aceeaşi atitudine împotriva maselor: trebuiau să fie supuse

voinţei marelui conducător.

3. apel la forţa militară, nevoia de disciplină şi de sacrificiu.

4. accent pe naţionalism.

5. spirit totalitar.

Rasa este o caracteristica fundamentală a fiinţei umane, însă pentru fasciştii

italieni nu a fost întotdeauna importantă. Mussolini a luat măsuri împotriva

evreilor la presiunile lui Hitker.

Fascismul nu a fost şi nu trebuia să fie necesar o ideologie rasistă, nazismul da pentru că

avea la bază credinţa fundamentală potrivit căreia o rasă este ereditar superioară altora.

Fascism + Rasism = Nazism

Natura umană

- Hitler şi adepţii săi considerau că apartenenţa fiinţelor umane la rase

diferite este datul fundamental al fiinţei umane.

- Nu există o natură umană universală pentr că diferenţele care fac

distincţia dintre o rasă şi alta marchează pentru fiecare un rol, un

destin în lume.

- Secolul 19, Joseph Arthur Gobbineau: rasa este asociată cu creşterea

şi cu descreşterea marilor civilizaţii. Distrugerea Imperiului Roman a

84

fost urmarea amestecului raselor. Un popor ajunge la putere când

compozişia sa rasială este pură.

- Rasele nu au fost create egale. Rasa albă este superioară celei galbene,

cea galbenă celei negre.

- Lupta pentru supravieţuire a darwiniştilor sociali a fost interpretată:

nu există o luptă între specii cum spune Darwin, nu e o luptă între

indivizi (Herbert Spencer), ci o luptă între rasele pământului =

aceasta este esenţa poziţiei naziste.

Arienii sunt rasa extraordinară, izvorul celei mai amri părţi din ce este

civilizat şi merită atenţie. Naziştii au decis că destinul arienilor era să îi

conducă pe ceilalţi, să subjuge rasele inferioare.

Pentru Hitler, rasa ariană este sursa creatoare de cultură a civilizaţiei

europene.

Poporul german reunea cele mai pure rămăşiţe ariene, în consecinţă trebuiau

să extermine popoarele inferioare.

Libertate

- Viziuna rasistă a fost integrată şi în dezvoltarea cocnepţiilor despre

libertate.

- S-au opus perspectivei liberale conform căreia libertatea are legătură

cu drepturile individuale.

- Libertatea este libertatea naţiunii, a volk-ului (poporului german).

- Naziştii susţineau că singura libertate care contează este cea a volk-

ului care aparţinea “rasei stăpânilor”.

- Libertatea este libertatea arienilor.

Obstacole

85

- Rasele inferioare care fac tot posibilul pentru a-i trage în jos pe arieni.

- Ideile şi idealurile Iluministe care erau considerate idealuri evreieşti.

- Fraternitatea universală care îşi avea bazele în liberalism şi Marxism.

Acestea dou nu erau dopar un obstacol, cu duşmani care trebuiau

distruşi.

- Fiecare individ este o celulă în marele organism al poporului:

Destinul poporului este şi Destinul indivizilor.

Nazismul este o ideologie bazată pe un “complot imaginar urzit împotriva sa

şi pe certitudinea conjugată şi paralelă a proprei excelenţe” (Delsol, 2002,

p. 53)

Spre deosebire de marxism-leninism, nazismul “este mai mult o ideologie a

respingerii decât una a aşteptării. Nazismul vrea să înlăture răul înainte să

pregătească binele” ((Delsol, 2002, p. 53)

Statul totalitar nazist

- Hitler a promulgat rapid o lege care suprima libertăţile individuale (de

întrunire, de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea

domiciliului)

- Au fost create lagăre de concentrare, Gestapo-ul

- Partidele adverse au fost persecutate, apoi interzise

- Cultura a fost cenzurată

Gândirea totalitară conţine şi o viziunea utopic potrivit căreia ideologia

dominantă oferă o viziune explicită a societăţii ideale, un unic Adevăr, nu se

acceptă pluralitatea adevărurilor, nu există toleranţă pentru alte adevăruri.

Hitler a scris in Mein Kampf :

86

“doctrina naţional-socialistă nu este servitoarea intereselor politice ale

statelor confederate; ea trebuie să fie într-o zi regina şi stăpâna naţiunii

germane. Ea are de condus şi de organizat viaţa unui popor”. (Hitler, p. 574

apud Delsol, 2002, p. 88)

“o doctrină nu este tolerantă; ea nu poate fi “un partid între aletele!; ea cere

imperios recunoaşterea exclusivă şi toptală a cocneptelor sale, care trebuie să

transforme întreaga viaţă publică. Ea nu poate tolera în aporpierea ei nici un

vestigiu al Vechiului Regim”. (Hitler, p. 552 apud Delsol, 2002, p. 88)

87

Ideologii+Politice+Contemporane+Suport+de+Curs+Id

Documents

Transcript of Ideologii+Politice+Contemporane+Suport+de+Curs+Id