apoi supune regatul Pontului, învingând la Zela pe Pharnaces al II-lea, fiul lui Mithridates al VI-lea Eupator. în 46 î.Hr. distruge la Thapsus, în Africa de Nord, ultima opoziţie republicană a lui Cato din Utica (care se va sinucide, neadmiţând să primească iertarea din partea lui Caesar), îşi sărbătoreşte triplul triumf asupra gallilor. populaţiei Pontului şi africanilor lui luba. neamintind deloc de victoriile în faţa concetăţenilor lui de convingeri pompeiene. Senatul îi acordă onoruri deosebite: dictatura pe 10 ani, cenzura pe trei ani, dreptul de a lua cel dintâi cuvântul în şedinţele senatului. Un an mai târziu, la Munda. în Spania, partizanii lui Pompei sunt anihilaţi vremelnic, deşi Caesar era aproape să plătească cu viaţa, iar la întoarcere intră în triumf în Roma. ca şi cum ar fi învins nişte străini (Plutarh. Caesar, 56).

Caesar va încerca atunci, în etape, să creeze acea monarhie de esenţă divină, al cărei model i-a fost furnizat de Orient şi care pare singura în măsură să asigure grandoarea Romei. Deja şef al religiei romane, Mare Pontif din anul 63, este numit dictator pe viaţă în anul 44, ceea ce-i permite să modifice constituţia. Noi titluri şi onoruri îi sunt oferite de senatori: dictatura pe viaţă, consulatul pe 10 ani, titlul de pater patriae şi de imperator, dreptul de a face recomandări comiţiilor privind alegerile de magistraţi, ceea ce echivala, de fapt. cu numirea lor. de a purta mereu o cunună de lauri pe cap. Caesar refuză consulatul pe zece ani şi păstrează doar competenţa de a recomanda jumătate din candidaţi lăsând cealaltă jumătate la discreţia comiţiilor. Alte măsuri pe care le-a luat au vizat organizarea statului şi a finanţelor. Măreşte numărul senatorilor la 900, readuce la zi listele censoriale. printr-un minuţios recensământ al populaţiei şi prin înregistrarea proprietăţilor şi veniturilor (ca o consecinţă directă, numărul celor care primeau distribuţii de grâu din partea statului este redus la aproape jumătate), reorganizează fiscalitatea şi finanţele statului, condamnă luxul. Nu sunt anulate datoriile (punctul sensibil al Romei acelor timpuri) dar cu prilejul împroprietăririlor de veterani, liberţi şi cetăţeni modeşti, din anul 48 Caesar decide scăderea pentru datornici a dobânzilor deja plătite (măsură care-i irită deopotrivă pe creditori şi debitori). Ulterior Caelius Rufus şi Cornelius Dolabella reiau propunerea ştergerii datoriilor pregătindu-se de noi răscoale. Sunt însă învinşi de trupele cezariene. Faţă de ceilalţi Caesar se poartă diferenţiat, de altfel a rămas proverbială clemenţa sa. Facilitează răspândirea normelor juridice romane şi modifică sistemul de strângere a impozitelor din teritoriu, înlocuind societăţile de publicam cu autorităţile locale. Astfel, realizează cointeresarea colaborării elitelor locale la actul de guvernare, paralel cu stabilirea la doi ani a duratei guvernării provinciilor. De asemenea, extinde cetăţenia romană (de exemplu, acordarea cetăţeniei romane galilor transpadani, în 49), iar în 45 stabileşte descentralizarea întocmirii listelor censoriale, asigurând o mai mare viabilitate administraţiei de tip imperial. Mărturia epigrafică (Tabula de la Heracleea. CIL. I. 206) a acestei din urmă măsuri, luată înainte de reforma calendarului căci luna iulie este numită Quintilis şi nu luliis. dezvăluie o mai suplă concepţie de organizare a relaţiilor dintre centrul de decizie politică şi zonele de aplicare a acesteia. Puterea lui Caesar se sprijină în principal pe armată, de aceea el măreşte solda soldaţilor de Ia 120 la 225 de denari; deşi în timpul războiului civil Roma avea la un moment dat 39 de legiuni, la moartea lui Caesar mai rămân doar 26. oricum un număr dublu faţă de momentul izbucnirii conflictului cu Pompeius. Sub aspect cultural-religios Caesar purcede la reformarea calendarului, corectând rămânerile în urma faţă de calendarul astronomic şi schimbă numele celei de-a şaptea lună în care se născuse el, cu numele de lulius; introduce în calendarul liturgic roman republican sărbători închinate victoriilor sale. ceea ce reprezenta o premieră, căci în epoca republicană sărbători publice aveau doar zeii; se preocupă de deschiderea unei biblioteci la Roma. îl însărcinează pe Varro să fixeze în scris trecutul Romei şi tradiţiile ei (Antichităţi romane).Dar concentrarea de tip monarhic a puterii politice nu rămâne fără opoziţie, şi aceasta în pofida faptului că Caesar controla Senatul prin pârghiile sale de putere, armata, prin postura de comandant, şi viaţa religioasă, prin calitatea de mare pontif. La finele anului 45 se încheagă o coaliţie anticezariană în fruntea căreia se găseau Marcus lunius Brutus, Quintus Cassius, Caius Casca, Decimus Brutus. In timpul sărbătorilor din Februarie ale Lupercaliilor, Marcus Antonius îl numise rege, spre dezaprobarea generală a mulţimii. Observând reacţia participanţilor, Caesar

refuză acest titlu, chiar dacă Antonius îşi repetă gestul. Mai mult, exista zvonul potrivit căruia cel care va obţine victorii în Orient va fi doar un rege, ori tocmai atunci Caesar plănuia o dublă campanie împotriva părţilor şi a geţilor nord-dunăreni - conduşi de Burebista. Conjuraţii au folosit şedinţa senatului din 15 martie ca prilej pentru asasinarea dictatorului.

Primul act al războiului civil s-a petrecut rapid. În 49 î.Hr., Cezar şi-a alungat adversarii din Italia către estul strâmtorii Otranto. Apoi a zdrobit armata lui Pompei în Spania. Către sfârşitul lui 49 î.Hr., l-a urmărit pe Pompei peste Marea Adriatică şi a obţinut o revanşă, câştigând o victorie decisivă la Pharsala pe 9 august 48 î.Hr. Cezar l-a urmărit pe Pompei din Tesalia în Egipt, unde Pompei a fost asasinat de un ofiţer al regelui Ptolemeu. Cezar a petrecut iarna în Alexandria, luptând cu populaţia şi distrându-se cu regina Cleopatra. În 47 î.Hr. a luptat într-un scurt război local în nord-estul Anatoliei împotriva lui Farnace, regele Bosforului Cimerian, care încerca să recâştige regatul Pont al tatălui său, Mitridate. Faimoasele cuvinte ale lui Cezar Veni, vidi, vici (Am venit, am văzut, am învins) reprezintă propria relatare despre această campanie.

Moartea lui CezarCezar a revenit la Roma, însă câteva luni mai târziu, acum cu titlul de dictator, a plecat în Africa, unde se concentraseră adversarii săi. În 46 î.Hr. le-a zdrobit armata la Thapsus şi s-a întors la Roma, însă în noiembrie a plecat în Hispania pentru a înăbuşi o răscoală, pe care a zdrobit-o pe 17 martie 45 î.Hr. la Munda. A revenit la Roma pentru a începe reorganizarea lumii greco-romane. A avut mai puţin de un an la dispoziţie pentru această activitate dificilă de reconstrucţie, fiind asasinat în 44 î.Hr. în clădirea Senatului din Roma, pe 15 martie (idele lui Marte).Moartea lui Cezar a fost provocată în parte de mila şi nerăbdarea sa, care au constituit o combinaţie periculoasă pentru siguranţa personală. Cezar nu a ezitat să comită atrocităţi împotriva „barbarilor” când i s-a părut necesar, dar s-a dovedit foarte generos cu adversarii săi romani înfrânţi. Astfel, mila nu era doar o chestiune de politică. Prima experienţă în cariera politică a lui Cezar fusese persecutarea de către Sylla a adversarilor săi interni înfrânţi. Cezar şi-a iertat adversarii, iar unora dintre ei le-a oferit funcţii în noul său regim. Caius Cassius Longinus, personajul principal al complotului de asasinat, şi Marcus Iunius Brutus, încarnarea conceptului de republicanism roman, erau foşti adversari. Replica Et tu, Brute (Şi tu, Brutus) a fost felul în care Cezar si-a arătat suferinţa de a fi înjunghiat de un om pe care îl iertase, în care avea încredere şi pe care îl iubea.Însă printre cei 60 de conspiratori se aflau şi foşti susţinători ai săi. Aceştia se schimbaseră radical din cauza tendinţei monarhice tot mai pronunţate a regimului lui Cezar şi, probabil, a dispreţului aristocratic care îl împiedica pe Cezar să facă ceva pentru a mai îndulci situaţia. Unii ştiau că, la nivel personal, mai degrabă aveau de pierdut decât de câştigat prin eliminarea autocratului care le asigurase ascensiunea politică. Însă chiar dacă acţionau din principiu, ei nu-şi dădeau seama că nobilimea romană era fărâmiţată şi că nicichiar Cezar nu ar fi putut să răstoarne vechiul regim dacă distrugerea sa nu ar fi fost mult întârziată. De asemenea, nu au înţeles că, transformându-l pe Cezar în martir, îi creau moştenirea politică postumă.