Rolul pozitiv îndeplinit, în general, de biserica creştină, în tot decursul

evului mediu (cu excepţia ravagiilor făcute de inchiziţie) s-a manifestat

din plin şi în domeniul gîndirii economice a acelui timp. Avînd ca punct

de plecare explicarea Bibliei şi a canoanelor (legile bisericeşti) izvorîte

din ea, teologii cu o vastă cultură, care erau uneori şi profesori (scolastici)

în universităţile medievale (de exemplu: celebra Sorbona înfiinţată în

anul 1267), s-au referit şi la unele probleme social – economice din acel

timp. Ei au promovat principiul dreptăţii comutative potrivit căruia orice

drept implica, pentru persoana care-l revendica, şi o datorie, o obligaţie

faţă de societate. Astfel, admiţînd proprietatea privată, canoniştii sau

scolasticii considerau că aceasta nu era absolută, ci implica anumite

obligaţiuni pentru deţinătorul ei, printre care mila creştinească faţă de

semenii lui săraci.

Condamnarea avuţiei şi a inegalităţii de avere.

În linii generale Biblia – cartea sfîntă a creştinilor – îi apară pe cei

săraci. Ea dezaprobă zgîrcenia, cupiditatea, furturile, setea de pricopsire,

susţinînd că “dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor”. Biblia cere

credincioşilor să fie drepţi în relaţiile economice cu semenii lor. Camăta ,

considerată a fi temelia îmbogăţirii unora şi sărăcirii altora este blamată

în cei mai aspri termeni. În încercarea lor de a impune principiile justiţiei

sociale în viaţa de toate zilele, profeţii biblici condamnă bogăţia şi

inegalitatea de avere cu atîta vehemenţă încît unii autori susţin că s-ar

putea vorbi chiar de un socialism al profeţilor.

Proprietatea .

Ideile apărării celor săraci şi a condamnării bogăţiei sînt pe larg

animate şi în Noul Testament (Evanghelie), în care se descrie viaţa şi

învăţătura lui Isus Hristos. Proprietatea privată este considerată a fi o

piedică în calea desăvîrşirii spirituale. În Evanghelie este pe larg descris

modul de trai al primelor comunităţi creştine, în care proprietatea era

colectivă: “Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de

obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după

nevoile fiecăruia ” (Faptele apost. 2.44-45). În alt loc se precizează că “…

nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă; toţi cei ce aveau ogoare şi

case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute. Şi-l punea la

picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie ”

(Faptele; 4. 34-35).

Dar renunţarea la proprietate nu este obligatorie. Ea e valabilă numai

pentru cei mai buni, care au atins deja un anumit nivel al conştiinţei şi

doresc să pornească pe calea perfecţionări spirituale, a cunoaşterii lui

Dumnezeu.

Munca – o datorie.

În pofida faptului că Noul Testament susţine primatul Contemplaţiei

asupra Acţiunii, cît şi superioritatea Spiritualului în raport cu Materialul,

munca este considerată ca datorie sfîntă. Mai mult, Biblia lansează unul

din principiile ce se va afla mai apoi prezent în mai toate şcolile socialiste

şi expus de apostolul Pavel în următoarele cuvinte: “Cel ce nu vrea să

lucreze - să nu mănînce”. Tot la muncă credincioşii sînt îndemnaţi şi de

Isus Hristos: “Ieşi-va omul la locul său şi la lucrarea sa pînă seară”.

Treptat ideile economice s-au implimentat tot mai adînc în conştiinţa

societăţii.

Bibliografie:

1. Dumitru Moldovanu “Doctrine economice”

2. Sută – Selejan Sultana “Doctrine economice”

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate