1918 - 1921 : CONSOLIDAREA PUTERII BOLŞEVICE

Perioada cuprinsă între anii 1918 – 1921 a fost marcată, în spaţiul est europen, de Partidul Bolşevic, în frunte cu Vladimir Ilici Lenin. Personalitate despre care se poate spune că s-a născut în 22 aprilie 1870 în oraşul Simbirsk1 de pe Volga, pe numele său adevarat Vladimir Ilici Ulianov, într-o familie de intelectuali(tatăl său a rămas până la moarte, în 1886, un om cu vederi liber-conservatoare şi un admirator al reformelor lui Alexandru al II-lea). Alt eveniment ce şi-a pus amprenta asupra personajului Lenin avea să fie arestarea şi executarea fratelui mai mare, Alexandr, pentru complotarea în vederea asasinarii ţarului, iar ca urmare familia a fost exclusă de societatea din Simbirsk.2 Elev model, fară manifestări politice, a intrat la Universitatea din Kazan, iar în scrisoarea de recomandare data de Alexandr Kerenski a fost prezentat ca fiind „retras”şi „nesociabil”, însă acestea nu constituiau motive pentru formarea unei imagini negative. După intrarea la universitate Lenin a fost atras de o organizaţie politică clandestină, care avea să îi aducă eliminarea de la studii, dar şi interzicerea de a se înscrie la altă universitate. A urmat o perioadă de patru ani de inactivitate care i-a permis tânarului Lenin să se familiarizeze cu ideile radicale care l-au transformat într-un revoluţionar hotarât să distrugă statul. Convingerile nou însuşite erau alimentate de resentimente de natură personală. Iniţial a fost adeptul grupării „Voinţa Poporului”, de aici Lenin si-a însuşit metodele de organizare a unei grupări revoluţionare cu o disciplină strictă, dar şi convingerea că ţarul trebuie eliminat. Nu a renunţat la principiile sale nici după convertirea la social-democraţie(la începutul anilor 1890). În cele din urmă Lenin îmbrăţişează doctrina marxistă, după care o ţară nu putea deveni socialistă decât odată cu trecea printr-o perioadă capitalistă(în acele momente Rusia era în plină ascensiune capitalistă). Acestă decizie avea să-l ducă o perioadă de trei ani în exil, în Siberia, unde şi-a avut domiciliul între anii 1897- februarie 1900. Mai tâziu Lenin avea să recunoscă sursele de venituri provenite de la partid şi care l-au propulsat pe scena politică. O dată cu încheierea perioadei de exil, Lenin a plecat în Europa, a întemeiat un ziar, Iskra(Scânteia), şi a început o campanie de recrutare a agenţilor proprii, care s-au reunit în vara anului 1903 să organizeze un nou Congres al Partidului la Bruxelles, iar apoi s-au mutat la Londra din cauza poliţiei secrete. Cel de-al doilea Congres a marcat şi sciziunea bolşevicilor(majoritari) de menşevici(minoritari). Ca urmare în perioada următoare atenţia a fost îndreptată spre administrarea fondurilor existente dar şi asupra creării lor3, prin metode legitime sau nelegitime. În deceniul urmator Lenin şi-a găsit adăpost la Cracovia de unde susţinea ideea de transformare a războiului dintr-o luptă a naţiunilor în una a claselor. Iar propaganda anirusească manifestată deschis, ca şi exprimarea dorinţei de înfrângere a Rusiei au intrat în atenţia germanilor. Ca urmare a Alexander Parvus, după izbucnirea războiului, a luat legătura cu Lenin, iar în urma unui sprijin financiar acesta trebuia să furnizeze informaţii cu privire la situaţia internă a Rusiei. Legături de înaltă trădare au fost descoperite mult

1 Dimitri Volkogonov, Lenin. O nouă biografie, Ed. Orizonturi, Bucureşti,1994, pag.362 Richard Pipes, Scurtă istorie a revoluţiei ruse, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pag.1033 Dimitri Volkogonov, Op. cit., pag.86

mai târziu şi în situaţia colaborării cu Austria. Războiul a însemnat pentru liderul bolşevicilor o perioadă de sărăcie şi izolare faţă de patria mamă.4 Anul 1917 a fost marcat, în Rusia, de revoluţiile din februarie şi octombrie, după prima tulburare izbucnită spontan s-a prăbuşit regimul ţarist, iar Guvernul Provizoriu s-a bucurat de o recunoaştere imediată în rândul populaţiei. Acest prim moment îl găseşte pe Lenin la Zurich şi determină plecarea sa în Rusia urmand ruta Zurich-Stockholm-Pertograd, dar la jumătatea drumului un colaborator al partidului bolşevic de origine austriacă, Karl Radek, s-a întâlnit cu Parvus în vederea stabilirii condiţiilor sprijinului financiar acordat de Germania bolşevicilor. Călătoria a luat sfărşit pentru Lenin şi însoţitorii lui la 3 aprilie 1917, ora 23:10, moment ce a coincis cu încheierea Conferinţei Bolşevice din Întreaga Rusie, iar adepţii partidului le-au rezervat o primire caldă(o orchestră cânta Marseileza şi un automobil bildat l-a preluat pe lider). Atunci Lenin a rostit un mesaj scurt5 care i-a marcat profund pe cei prezenţi, şi care a constituit baza „Tezelor din Aprilie” în care propunea, după cum reiese din lucrarea lui Richard Pipes: „ieşirea din război, trecerea neîntârziată la următoarea etapă a revoluţiei, încetarea oricărui sprijin pentru Guvernul Provizoriu, trecerea întregii puteri în mâinile sovietelor, dizolvarea armatei şi înlocuirea ei cu miliţii populare, confiscarea marilor proprietăţi funciare şi naţionalizarea pământului, integrarea instituţiilor financiare ale Rusiei într-o singură Bancă Naţională(aflată sub directa supraveghere a sovietelor), controlul sovietelor asupra producţiei şi distribuţiei, crearea unei noi Internaţionale”, program prin care se urmărea şi integrarea ţăranilor săraci în noul val revoluţionar.6

Prima tentativă a Partidului Bolşevic de a prelua puterea a avut loc în aprilie, la numai trei saptămani de la întoarcerea lui Lenin, sub pretextul neînţelegerii dintre guvern şi Soviet în privinţa obiectivelor războiului, dar după expertienţa manifestărilor din luna februarie ce a semnalat fisuri în programul Guvernului Provizoriu, bolşevicii au concluzionat că nu au fost „îndeajuns de revoluţionari”. La mijlocul anului 1917 lunile mai-iunie partidul boşevic continua să ocupe locul trei în rândul partidelor socialiste: „la Primul Congres al Sovietelor din întreaga Rusie, desfăşurat la începutul lunii iunie, nu deţinea decât 105 locuri, faţă de cele 285 ale socialist-revoluţionarilor şi 248 ale menşevicilor.7” În pofida situării pe un loc inferior, bolşevicii aveau statut de unică alternativă la „status quo” şi organizaţialor paramilitară unică. În viziunea lui Lenin faza decisivă în preluarea puterii avea să fie un act violent, în acest sens a organizat o armată privată, Gărzile Roşii, pe care a refuzat să o subordoneze Sovietului, a făcut propagandă prin intermediul ziarelor distribuite gratuit. Toate aceste evenimente au fost premergătoare celor de la sfârşitul lunii octombrie cand Troţki şi alţi cinci membri bolşevici erau de părere că momentul declanşării puciului, dat fiind faptul că Lenin era ferit de vâltoarea acţiunilor represive, dar acestea trebuiau să se desfăşoare în coordonare cu Congresul Sovietelor. Lovitura de stat avea să se desăşoare la 24 octombrie cand iuncherii au instalat gărzi în punctele cheie ale Petrogradului: gările, oficiile poştale, centralele telefonice şi telegrafice, băncile şi podurile. Bolşevicii au preluat cartierul general al statului major fără a depune eforturi. În dimineaţa zilei de 25 octombrie şi-a făcut apariţia şi Lenin cu declaraţia de preluare a puterii supreme de către Partidul Bolşevic. În condiţiile în care nimeni nu a contestat evenimentele desfăşurate 4 Richard Pipes, Scurtă istorie a revoluţiei ruse, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pag.1125 Richard Pipes, Op. cit. , pag.1166 Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European Iaşi, 2000, pag. 4847 Richard Pipes, Op. cit., pag. 118-119

practic fără violenţe, viaţa în oraşul Petrograd şi-a reluat cursul normal. Nu fără dificultăţi a fost ocuparea altor puncte cheie ale statului, precum Moscova datorită unităţilor militare rămăseseră loiale guvernului provizoriu. În consecinţă organizatorii Congresului au prezentat o listă provizorie a membrilor noului guvern, sub numele de Consiliul Comisarilor Poporului(Sovnarkom), şi care urma să funcţioneze până la întrunirea Adunării Constituante. În aceste condiţii Lenin a preferat să acţioneze din umbră şi nu din posturi guvernamentale. 8

După relatările lui Nicholas V. Riasanovsky prima provocare serioasă a guvernului bolşevic a avut loc în ianuarie 1918, când s-a întrunit Adunarea Constituantă, deoarece socialiştii revoluţionari deţineau o majoritate absolută, în cele din urmă bolşevicii s-au bucurat de cooperare. Disciplina din armata sovietică dispăruse în întregime, iar soldaţii recurgeau adesea la masacre în rândul superiorilor. La sfârşitul anului 1917, după încheierea unui armistiţiu cu germanii, frontul s-a transformat în haos, soldaţii încercau să se întoarcă acasă prin orice mijloace. Pe de o parte germanii doreau să negocieze, dar impuneu condiţii grele, Troţki în calitate de ministru de externe a refuzat, iar trupele germane îşi continuau avansul pe teritoriul Rusiei Continentale ocupând oraş după oraş fără a face uz de arme9. Prin autoritatea lui Lenin balanţa s-a înclinat către o pace umilitoare, decizie luată cu tact deoarece în acele momente Rusia nu putea face faţă unei confruntări frontale cu Germania.10 Au urmat noi incursiuni germane şi austriece pe teritoriul rusesc, atunci Lenin a emis la 21-22 februarie un decret intitulat „Patria socialistă în pericol ”, prin acest gest al său avertiza că germanii erau hotărâţi să lichideze guvernul socialist şi să restaureze monarhia în Rusia. Se necesita luarea de măsuri imediate în vederea apărării revoluţiei: crearea unor batalioane de muncă forţată care să se ocupe de săparea de tranşee, opozanţii erau împuşcaţi; anumite categorii de indisciplinaţi ce urmau a fi executaţi pe loc. În mod concret libertatea de a ucide era pusă în mâinile noului organ de securitate, Ceka, condusă de Felix Dzerjinsk. O dată cu naşterea acestuia şi-a făcut debutul şi teroarea bolşevică. Rusia îşi expreima dorinţa de a rămâne în război cu condiţia ca partenerii occidentali să le ofere asistenţă militară şi economică.11 În cele din urmă s-a ajuns la încheierea unui tratat sovieto-german la Brest-Litovsk la 3 martie 1918, în defavoarea părţii ruse cu pierderi: 26% din totalul populaţiei, , 27% din terenul arabil, 26% din sistemul de căi ferate, 33% din industriile manufacturiere, 73% din industriile de fier, 75% din terenurile carbonifere. Pe când Ucraina, poloni, Finlanda, Lituania, Estonia şi Letonia şi-au obţinut independenţa, Rusia era nevoită să plătească mari despăgubiri de război.După înfrângerea definitivă a Germaniei în primul război mondial, a făcut să se revină asupra deciziilor luate la Brest-Litovsk, şi s-a înaintat pretenţia asupra teritoriului ucrainean. În aceste condiţii liderii sovietici au început o reorganizare rapidă la nivel politic, social şi economic. Odată cu noile schimbări sistemul juridic existent a fost suspendat, noile tribunale revoluţionare şi ale poporului aveu să urmeze „conştiinţa legală socialistă”, titlurile şi rangurile au dispărut, autorităţile au preluat controlul, s-au confiscat proprietăţi, s-au

8 Richard Pipes, Scurtă istorie a revoluţiei ruse, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995 , pag.120-1439 Richard Pipes, Op. cit., pag. 16410 Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European Iaşi, 2000, pag. 49211 Richard Pipes, Op. cit, pag. 164

făcut discriminari, s-au confiscat proprietăţile bisericilor şi s-a încetat predarea religiei în şcoli. Raţionamentul potrivit căruia capitalismul este neproductiv, iar socialismul, prin alocarea resurselor umane şi materiale, după principiul utilităţii maxime avea să fie baza politicilor economice aplicate de bolşevici între anii1918-1921, cunoscut sub numele de „comunism de război”, cu apogeu în perioada 1920-1921. Din interiorul partidului bolşevic, prin vocea lui Troţki, s-a auzit că obiectivul acestui sistem era de a „crea un adevărat comunism”.Vara anului 1918 a fost marcată de noua formă luată de comunismul de război, care prevedea:

1. Naţionalizarea mijloacelor de producţie şi de transport;2. Lichidarea comerţului privat, prin naţionalizarea schimburilor cu amănuntul şi a

celor en gros şi înlocuirea lor cu un sistem de desfacere controlat de stat;3. Desfiinţarea banilor ca unitate de schimb şi contabilă, în favoarea barter-ului

reglementat de stat;4. Administrarea economiei pe baza unui plan unic;5. Introducerea muncii obligatorii pentru cetăţenii adulţi de sex masculin apţi de

muncă şi, după nevoie, pentru femei şi copii. Prin numerease decrete ce aveau ca obiect abolirea proprietăţii private se punea în aplicare principiul marxist ce exprimau chintesenţa comunistă, dar şi a pieţei, care pentru marxişti semnifica inima economiei capitaliste. În consecinţă s-a acţionat pentru a sugruma liberul schimb al produselor şi serviciilor, eliminarea pieţei libere şi centralizarea distribuţiei sub controlul statului, măsuri ce au fost îndreptate împotriva sistemului capitalist fără a se ţine cont de repercursiuni. Astfel se intenţiona ca sistemul comunist să concentreze desfacerea de mărfuri în mâinile Comisariatului pentru Aprovizionare, Komprod. Acesta colecta şi distribuia produsele alimentarepe care guvernul reuşea să le obţină de la ţărani. Distribuirea se făcea prin centre de desfacere proprii şi în principal prin reţeaua de cooperative deja existente. Toţi locuitorii dintr-o regiune dată erau obligaţi să se înscrie în „comune de consum”, de unde puteau obţine alimente şi alte produse doar dacă făceau dovada posesiei unei cartele de raţionalizare. Sistemul de raţionalizare a fost introdus în cele mai diverse domenii, însă nu era utilizat doar în scopul pentru care a fost creat, ci se apela şi în cazul în care reprezentanţii Ceka doreau să îi identifice pe „burghezi”, care erau în permanenţă terorizaţi şi extorcaţi.12

Sfidând toate teoriile economice oficialităţile sovietice au creat un monopol în domeniul schimburilor comerciale şi au împărţit piaţa în două: un sector de stat, care vindea la preţul nominal sau distribuia gratuit bonuri de consum pe bază de cartele, iar în paralel funcţiona un sector privat ilegal, ce se baza pe cerere şi ofertă. În anul 1920 luna octombrie s-a decretat gratuitatea serviciilor publice, scutind instituţiile publice de plata telegrafului, a telefonului şi a poştei, a chiriei, măsură extinsă în anul următor şi pentru cetăţeni. Această stare de fapt nu putea fi o realitate pentru mult timp, deoarece economiile moştenite de la vechiul regim erau pe sfârşite, iar bolşevicii nu acţionau în vederea întreţinerii locuinţelor şi cu atât mai puţin a construcţiei. În timp ce sistemul privat continua să prospere. În lumea rurală s-a acţionat în mod tactic prin includerea ţărănimii în sistemul colectiv, care urma să lichideze proprietatea privată şi să includă instaurarea controlului

12 Richard Pipes, Op. cit, pag. 190

stataului asupra aprovizionării cu mărfuri alimentare(prin confiscarea produselor de la ţărani). Încă din mai-iunie 1918 bolşevicii au emis decrete agrare care aveau ca obiective: distrugerea ţăranilor implicaţi în politică(care erau aproape în întregime simpatizanţi social-revoluţionari), crearea unei reţele de soviete rurale conduse de comunişti, obţinerea unei cantităţi cât mai însemnate de produse agricole pentru oraşe şi forţele armate.13

Până la crearea unui sistem bine organizat bolşevicilor a avut de întâmpinat mişcarea albilor, iar decizia de a acţiona în centre cheie precum Moscova şi Petrograd, unde era concentrată majoritatea populaţiei, cea mai mare parte a rezervelor militare, care fuseseră pregătite pentru primul război mondial s-a dovedit a fi benefică. În lupta internă Armata Roşie a beneficiat de liniile de comunicaţie şi de o unitate de comandă strictă. Aceste condiţii au dovedit superioritatea organizatorică a roşilor faţă de albi, care în final au determinat rezultatul războiului civil. „La şfârşitul războiuluil civil, Rusia sovietică era epuizată şi ruinată. Secetele din 1920 şi 1921, precum şi foametea din ultimul an au constituit capitolul final, înspăimântător, al dezastrului. În anii ce au urmat Revoluţiei din Octombrie, iniţial nesângeroasă, epidemiile, foametea, luptele, execuţiile şi prăbuşirea generală a economiei şi a societăţii răpiseră aprope douăzeci de milioane de vieţi, iar alte două milioane părăsiseră Rusia. Comunismul de război a reuşit să salveze guvernul sovietic în timpul războilui civil, dar a şi contribuit mult la distrugerea economiei naţionale.(...) Situaţia insuportabilă a provocat revolte la ţară, greve şi tulburări violente în fabrici. În cele din urmă, în martie 1921, baza navală din Kronstadt, considerată de comunişti ca unul din punctele de început ale Revoluţiei din Octombrie, s-a revoltata împotriva conducerii comunuiste.(..) pe acest fond de nemulţumire, Lenin în vara anului 1921 a inaugurat noua politică economică, renunţând la comunismul de război.” 14

Regimul bolşevic a reprezentat o îndrăzneaţă încercare de a supune întreaga viaţă a unei ţări disciplinei unui plan atotcuprinzător, de a raţionaliza natura şi societatea. Acesta a permis anumitor indivizi să-şi proiecteze frustrările personale asupra societăţii.15

Bibliografie :

Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European Iaşi, 2000Richard Pipes, Scurtă istorie a revoluţiei ruse, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995 Dimitri Volkogonov, Lenin. O nouă biografie, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 1994

13 Richard Pipes, Op. cit , pag. 190-19414 Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European Iaşi, 2000, pag. 500-50315 Richard Pipes, Op. cit , pag. 190-194