ICONOSTASUL BISERICII „SF. ÎMP. CONSTANTIN ŞI ELENA” IAŞI ...

ICONOSTASUL BISERICII „SF. ÎMP. CONSTANTIN ŞI ELENA” IAŞI

aspecte privind starea de conservare 1

Asist. Mina Moşneagu, Prep. Iuliana Gavril

Iconostasul bisericii „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Iaşi este un model tipic pentru arta moldovenească din secolul al XIX-lea, atât din punctul de vedere al tehnicilor de execuţie folosite, cât şi al abordării artistice şi teologice, ilustrând în mod evident menţinerea tradiţiei locale în ceea ce priveşte meşteşugul şi punerea în operă a mesajului teologic. Acest iconostas este unul din numeroasele cazuri, din nefericire foarte des întâlnit, care reflectă modul în care credincioşii au înţeles să-şi exprime veneraţia pentru sfintele icoane şi să le păstreze. Timp de aproximativ două secole uzura funcţională, degradarea materialelor constitutive şi evidenţierea deficienţelor de tehnică de autor erau inevitabile, însă neglijenţa celor care aveau menirea să îngrijească biserica şi modul în care s-a intervenit asupra iconostasului, modificându-i aproape complet aspectul, nu pot fi justificate în mod obiectiv. Astfel, în decursul ultimilor 25 de ani, iconostasul a trecut prin două incendii, care, inevitabil, au impus reconstituirea zonelor pierdute prin carbonizarea materialelor şi restaurarea fragmentelor afectate de temperatura excesivă. Însă, intervenţiile au constat în vopsirea repetată a lemnului ars, pe verso, şi repictarea grosolană a icoanelor, acoperirea aurului şi argintului cu o foiţă de aur fals şi bronz, vopsirea fondului panourilor decorative (de culoare albastră) cu o vopsea de ulei, de culoare verde. Practic, efectul a fost o trecătoare înfrumuseţare şi nicidecum o însănătoşire a iconostasului afectat de incendiu. După cel de-al doilea incendiu din 1997, iconostasul, prezentând o rezistenţă mecanică scăzută, a ajuns în pericolul de a se prăbuşi peste credincioşi, fapt care a condus la demontarea lui şi înlocuirea cu un nou iconostas.

În prezent, el se află în laboratoarele de conservare şi restaurare ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, făcând parte din piesele care

1 Prezentul studiu se bazează pe analizele primare care au permis intervenţiile de

conservare. Datele investigaţiilor, mult mai eloborate, în care s-a urmărit starea de conservare la nivelul fibrei de celuloză şi a peliculei picturale vor fi prezentate într-un studiu ulterior.

Asist. Mina Moşneagu, Prep. Iuliana Gavril 230

sunt analizate interdisciplinar în vederea determinării stării de conservare şi stabilirii metodelor de tratament.

O primă etapă în intervenţia asupra obiectului de artă este analiza stării de conservare. Aceasta defineşte condiţia actuală a operei de artă ca „rezultat al transformărilor cumulate în timp, prin acţiunea factorilor de degradare interni şi externi operei”2.

I. Examinarea şi investigarea iconostasului I.1. Tehnicile de realizare

Iconostasul, având dimensiunile 6 metri lăţime şi 7 metri înălţime, se compune din două părţi: iconostasul propriu-zis confecţionat din lemn masiv sculptat, traforat, pictat şi aurit, şi elementele de susţinere care alcătuiesc structura de rezistenţă, formată dintr-o reţea de grinzi şi stâlpi ce susţin iconostasul propriu-zis. Grinzile au fost fixate prin încastrarea capetelor în pereţii laterali ai bisericii.

Iconostasul propriu-zis este alcătuit din: panouri pictate şi decorate (coronamentul, registrele Sf. Prooroci, Sf. Apostoli,

a icoanelor prăznicare, uşile împărăteşti şi diaconeşti); icoane detaşabile cu panouri de susţinere (registrul icoanelor împărăteşti); elemente decorative de sine stătătoare verticale (coloane la nivelul icoanelor

împărăteşti şi de poală), şi orizontale (arhitrava, frizele decorative dintre registrele superioare).

Lemnul suport al iconostasului este de esenţă moale, probabil tei, prelucrat manual prin debitare, sculptare, traforare, apoi grunduire, pictare, aurire şi argintare.

Scândurile care alcătuiesc suportul diferitelor registre, frizele, baghetele şi coloanele au fost îmbinate prin încleiere, fixare cu ajutorul cuielor de lemn (cepuri), fixare cu ajutorul traverselor rectangulare ataşate şi traverse în coadă de rândunică semiîncastrate în suport.

Ornamentele în relief (tridimensionale) au fost realizate prin: 1. sculptare în méplat, basorelief şi altorelief:

din lemnul suport al icoanelor pe care le încadrează; elemente decorative de sine stătătoare, ataşate: coloane (încadrând icoanele

împărăteşti), frize şi baghete profilate (delimitând registrele); 2. traforare (împrejurul suprafeţei pictate a uşilor împărăteşti şi diaconeşti şi a

elementelor ce compun coronamentul);

2 Knut Nicolaus, The Restauration of Paintings, Editor: Ch. Westphal, 1999, Konemann,

p. 375.


231

3. aurire şi argintare după ce, în prealabil, lemnul a fost grunduit şi acoperit cu bolus roşu şi galben.

În urma analizelor chimice s-a stabilit că tehnica de realizare a picturii este tempera grasă, pe grund semiabsorbant din praf de cretă şi clei animal, iar peliculizarea finală s-a făcut cu verni din răşină naturală. Pigmenţii identificaţi sunt, în principal, culori de pământ (ocru, umbră, siena naturală şi arsă, pământ verde), alb de plumb, negru vegetal, albastru de Prusia.

I.2. Iconografia Autorul a păstrat iconografia tradiţională de reprezentare a temelor şi

personajelor care alcătuiesc în mod obişnuit iconostasul. În urma ultimului incendiu o parte din iconostas s-a pierdut, neputându-se preciza identitatea primei icoane prăznicar, la nivelul celorlalte registre lipsind doar fragmente din partea decorativă. Arsura şi stratul de funingine depus fac ilizibile imaginile şi, implicit, înscrisurile de pe icoane. În urma intervenţiilor de restaurare, în unele zone din registrul prăznicarelor, putem recunoaşte scenele şi citi denumirile acestora, denumiri caligrafiate cu caractere chirilice. S-au constatat unele diferenţe faţă de Erminia lui Dionisie, în sensul înlocuirii unor praznice împărăteşti (de exemplu, Adormirea Maicii Domnului) cu scene evocând alte evenimente din viaţa Mântuitorului (de exemplu, Învierea lui Lazăr, Duminica Tomii).

Pe linia mediană a catapetesmei s-a păstrat reprezentarea obişnuită a Maicii Domnului Rugătoare în registrul Sf. Prooroci dar, în registrul Sf. Apostoli, în locul scenei Deisis sau a reprezentării Sf. Treimi, se observă icoana Mântuitorului, Pantocrator. Coronamentul este simplu, compus din Sf. Cruce şi cele două molenii cu Maica Domnului şi Sf. Ev. Ioan, situate pe un element de susţinere pe care a fost pictat dealul Golgotei şi craniul lui Adam. Din partea inferioară a iconostasului s-au păstrat uşile diaconeşti cu reprezentarea Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, uşile împărăteşti cu şase medalioane care prezintă scena Bunei Vestiri şi pe cei patru Sf. Evanghelişti cu simbolurile lor. Icoanele împărăteşti au fost integrate în noul iconostas al bisericii „Sf. Împ. Constantin şi Elena”, iar în locul icoanei arse din partea stângă a iconostasului s-a realizat o icoană nouă cu Sf. Ioan Botezătorul.


I.3. Elementele decorative Elementele decorative sunt preluate din tradiţia locală, reprezentând motive

geometrice şi vegetale stilizate în stil neoclasic, cu influenţe baroce specifice secolului al XVIII-lea.

Motivele geometrice sunt împletiturile la baza uşilor diaconeşti, acolada care încadrează toate icoanele registrelor superioare, meandrele (panglici) la uşile împărăteşti, coloane şi arhitravă, razele drepte şi frânte în partea superioară a uşilor diaconeşti, cercul simplu sau ornamentat care include medalioanele uşilor împărăteşti, crucea în medalion la baza uşilor diaconeşti, torsadele coloanelor din registrul icoanelor împărăteşti, volutele la coloanele inferioare, ovele la baza uşilor diaconeşti, cartuşul încadrând medalionele uşilor diaconeşti, denticulii la baghetele dintre registrele superioare.

Motivele vegetale sunt vrejurile şi frunzele de acant la uşile împărăteşti şi diaconeşti cu ancadramentele lor, la arhitravă şi Sf. Cruce, viţa-de-vie (ciorchini şi frunze) la coloanele icoanelor împărteşti, laleaua între icoanele Sf. Apostoli, trandafirul boboc sau în floare între icoanele Sf. Prooroci, prăznicare, garoafa în registrul prăznicarelor, floarea de măceş la coloana centrală a uşii împărăteşti.

I. 4. Analiza stilistică Pictura, specifică interpretării artistice bisericeşti locale din secolul al XIX-

lea, este o îmbinare a tradiţiei neobizantine cu elemente autohtone subordonate tendinţei curentului realist. Ea se se caracterizează printr-o oarecare sărăcie, atât în ceea ce priveşte schema compoziţională, cât şi a elementelor de limbaj plastic. Compoziţiile sunt simple, operându-se cu un singur plan, un al doilea plan fiiind prezent doar în scena Floriilor (sugerat de cetatea Ierusalimului). Personajele sunt aşezate după un traseu orizontal, de regulă în grupuri egale, simetrice faţă de un personaj central-Mîntuitorul sau Maica Domnului-care devin centre de interes ale compoziţiilor. Simetria este principiul constitutiv al întregului iconostas; există o axă de simetrie care coincide cu linia mediană ce porneşte de la uşile împărăteşti şi se finalizează cu Sf. Cruce. Se observă o descreştere, de sus în jos, a dimensiunilor reprezentărilor individuale ale sfinţilor. Astfel, Sf. Arhangheli sunt înfăţişaţi în picioare, Sf. Apostoli sunt prezentaţi mi-corps, iar Sf. Prooroci, bust. Această variaţie a dimensiunilor personajelor, respectiv a registrelor, creează o dinamică a liniilor şi a suprafeţelor, cu atât mai mult cu cât dimensiunile frizei cu Sf. Prooroci sunt reluate aproape identic la nivelul prăznicarelor.


233

Având în vedere estetica icoanelor, valoarea iconostasului este dată de elementele decorative care îl împodobesc. Se remarcă jumătatea inferioară a iconostasului, cu coloanele în torsadă şi în volute la registrele icoanelor împărăteşti şi de poală, uşile împărăteşti şi diaconeşti în lemn traforat, şi bogata arhitravă decorată cu vrejuri de acant, deasupra registrului icoanelor împărăteşti. Această zonă a iconostasului este dominată de motivele fitomorfe. În zona superioară registrele sunt delimitate de baghete profilate, decorate cu un motiv simplu geometric, elementele vegetale fiind prezente doar pe suprafeţele libere dintre icoane. Coronamentul este decorat cu vrejuri de frunze de acant.

II. Starea de conservare Starea de conservare este rezultatul cumulării în timp a acţiunii factorilor interni şi externi care conduc la modificarea materiei operei de artă, respectiv la modificări estetice şi funcţionale.

Prin factori interni se înţeleg greşelile autorului la punerea în operă a iconostasului, prin folosirea unor materiale şi tehnici improprii unei bune conservări în timp; factorii externi sunt factorii fizici, chimici, biologici ce caracterizează mediul de prezervare a obiectului, la care se adaugă acţiunile voluntare şi involuntare ale omului. Aceşti factori acţionează simultan sau sinergic, mai rar izolat, ceea ce impune analiza interdisciplinară a obiectului în vederea corelării rezultatelor obţinute, pentru înţelegerea cauzelor şi a mecanismelor de boală.

II.1. Degradări datorate greşelilor de autor Suportul de lemn al iconostasului s-a degradat datorită alegerii şi folosirii

unui lemn sensibil (tei) la acţiunea agresivă a factorilor de mediu. Lipsa unor tratamente profilactice şi pregătirea incorectă a suportului picturii au dus la apariţia unor forme de degradare specifice.

Debitarea scândurilor trebuie să se facă după o secţiune perpediculară pe inelele anuale, paralelă cu razele medulare, astfel încât să se evite inima arborelui. Explicaţia este dată de faptul că lemnul târziu se umflă şi se contrage mai mult decât lemnul timpuriu3. Din cauză că unele scânduri folosite la iconostas au fost tăiate tangenţial la inelele de creştere, scândurile s-au curbat, uneori s-au gondolat neuniform, în funcţie de noduri şi alte neregularităţi ale ţesutului lemnos. Folosirea scândurilor cu noduri a determinat degradarea stratului pictural o dată cu crăparea nodului la uscare, uneori cu deplasarea acestuia din plan (uşa diaconească Sf. Arh. Gavriil).

3 Apud, Knut Nicolaus, op. cit., p. 19.


Fierberea în apă sau ulei a scândurilor de lemn are rolul de a îndepărta substanţele solubile din ţesutul lemnos. În cazul elementelor de mari dimensiuni, această operaţie este dificil de realizat, însă poate fi înlocuită cu „spălarea” lemnului prin menţinerea acestuia într-o apă curgătoare. Aceste metode au rolul de a împiedica modificările dimensionale şi de planeitate ale panourilor după pictare. În cazul iconostasului studiat, neaplicarea acestor tratamente profilactice a condus la curbarea şi gondolarea lemnului, contragerea lui, în special pe lăţimea scândurilor, fisurarea, şi a asigurat premisele instalării unui atac xilofagic. Toate frizele sunt uşor convexe, uşile diaconeşti şi împărăteşti s-au îngustat, determinând desprinderea stratului pictural de pe suport şi deslipirea, şi modificarea planeităţii suportului.

Modul de îmbinare a scândurilor prin încleiere şi sistemele de consolidare asigură stabilitatea formală a suportului. Consolidarea se realizează prin traverse fixate perpendicular pe fibra lemnului, având şi rolul de a opune o uşoară rezistenţă la tendinţa de curbare a lemnului, datorită folosirii unui clei de calitate inferioară şi a unui lemn uscat insuficient, scândurile îmbinate s-au dezlipit şi s-au distanţat cu 3-7mm.

Aplicarea unor tratamente cu rolul de a preveni un atac biotic (microorganisme, insecte xilofage) constă, de regulă, în fumigaţii prin care se obţinea uscarea lemnul şi, în acelaşi timp, „îndepărtarea cariilor”4. În cazul suportului de lemn al iconostasului, s-a constatat prezenţa unui atac biologic de mare intensitate.

Degradările stratului pictural sunt în principal datorate acţiunii suportului, prin modificările dimensionale şi de formă, modificări care s-au transmis, într-un mod amplificat, la nivelul stratului pictural. Aceasta se explică prin mobilitatea mult mai mare a lemnului în comparaţiei cu cea a stratului pictural. Lemnul se află într-un continuu proces de echilibrare cu mediul, absoarbe sau elimină vaporii de apă din/sau spre atmosferă. Această mişcare continuă de dilatare şi contragere este percepută mult mai acut la nivelul stratului pictural rigid, prin formarea unei reţele de fisuri (craquelure) mai mult sau mai puţin vizibilă, în funcţie de amplitudinea mişcărilor lemnului şi de caracteristicile materiale ale stratului pictural.

O altă categorie de degradări sunt cele cauzate de folosirea unor materiale de calitate inferioară, cum este cazul cleiului din compoziţia grundului. În urma pierderii proprietăţilor coezive şi adezive într-un timp scurt, cleiul nu mai

4 M. Mustaţă, Insecte dăunătoare bunurilor de patrimoniu, Editura Universităţii „Al.I.

Cuza”, Iaşi, p. 6.


235

îndeplineşte bine rolul de liant şi adeziv a stratului pictural, fiind puţin rezistent la acţiunea agenţilor fizico-chimici.

La nivelul stratului de culoare se observă prezenţa craclurilor timpurii superficiale, având forma reţelei, densitatea şi lăţimea fisurilor diferite de la o culoare la alta. Cauza este folosirea unei tehnici de lucru defectuoase, prin suprapunerea straturilor de culoare groase, la intervale de timp insuficiente pentru uscare.

Fig.1 Se remarcă calitatea inferioară a grundului cu numeroase goluri de aer; porii de la suprafaţa nefinisată au lăsat să pătrundă în grund culoarea albastă a picturii

originale

Îngălbenirea până la îmbrunare a suprafeţei pictate este rezultatul folosirii verniului preparat dintr-o răşină sensibilă la acţiunea luminii. Acest aspect este accentuat de aplicarea verniului în strat gros, ceea ce a dus la o percepţie eronată a cromaticii şi a detaliilor picturii.

Nr. crt. Degradările suportului de lemn Degradările stratului

pictural 1. modificarea dimensiunilor scândurilor

(îngustare) grund pulverulent

2. modificarea formei scândurilor (curbare) cracluri de vechime 3. fisurarea lemnului după fibră cracluri timpurii 4. deslipirea fragmentelor îmbinate fisuri 5. distanţarea fragmentelor deslipite îngălbenirea verniului 6 deplasarea din plan a fragmentelor deslipite

(dislocări)

7. crăparea şi deplasarea din plan a nodurilor


II.2. Degradări provocate de instabilitatea microclimatului Principalii parametrii care caracterizează microclimatul din punct de vedere

fizico-chimic sunt umiditatea relativă, temperatura, lumina şi compoziţia chimică a aerului. Aceşti factori degradează prin depăşirea unor valori adecvate sau prin variaţia mare, într-un timp scurt, a valorilor optime conservării. Biserica Sf. Împ. Constantin şi Elena, dispunând de un sistem de încălzire central, în timpul iernii s-au produs variaţii mari de temperatură, respectiv de umiditate relativă. O dată cu antrenarea particulelor de apă din masa lemnului, sub influenţa căldurii, lemnul s-a contractat (în principal de-a lungul inelelor de creştere), ceea ce a dus la modificări dimensionale semnificative ale suportului de lemn. Astfel, la uscare, îmbinările au cedat provocând fisuri, fracturi, distanţări şi modificări de planeitate. Amploarea acestor degradări a fost determinată de greşelile de tehnică de autor, care au constituit premisa degradărilor ulterioare, sub acţiunea factorilor de mediu. Modificările suportului s-au răsfrânt şi asupra stratului pictural, determinând formarea unei reţele de cracluri de vechime, a desprinderilor oarbe şi a desprinderilor sub formă de acoperiş. În condiţiile unor variaţii mici de temperatură şi umiditate a aerului, lemnul, receptiv la aceste modificări, este într-un continuu proces de absorţie-desorbţie, respectiv de dilatare-contracţie. Fiind un material elastic, lemnul nu suferă considerabil în urma acestor mişcări, în condiţiile în care a fost bine prelucrat. În caz contrar, lemnul cedează tensionării şi se formează mici fisuri de-a lungul fibrei, evoluând până la distanţări de câţiva milimetri. Aceste mişcări ale lemnului sunt preluate şi de stratul pictural care, fiind puţin elastic, se fisurează treptat. Aceste fisuri (cracluri) evoluează în timp dinspre stratul de grund spre suprafaţă, devenind vizibile mult timp după iniţierea procesului de craclare. Se formează o reţea regulată de cracluri dispuse după două axe: verticală şi orizontală. Forma şi densitatea craclurilor sunt specifice fiecărei picturi şi sunt determinate de structura lemnului şi a straturilor picturii, de calităţile microclimatului şi impactul acestuia asupra obiectului. În cazul picturii iconostasului studiat, reţeaua de cracluri apare diferenţiat la nivelul fiecărui tip de registru. Pictura icoanelor prăznicare, a Sf. Apostoli şi a Sf. Prooroci nu are cracluri vizibile, pe când cea a Sfintei Cruci şi uşilor este străbătută de cracluri, mai evidente pe direcţia fibrei lemnului. Acest fapt se explică prin diferenţele de grosime şi lăţime ale diferitelor fragmente de lemn şi prin intensitatea diferită a factorilor externi de degradare.

Atunci când lemnul este supus unei temperaturi excesive el se usucă, ducând ulterior la îngustare; rezultă o suprafaţă mai mică decât cea a stratului pictural, ceea ce duce la desprinderea acestuia de pe lemn. Forma şi amplitudinea


237

desprinderilor sunt determinate de caracteristicile materialelor constitutive obiectelor şi de gradul de agresivitate a factorilor externi de degradare. În cazul nostru, desprinderile oarbe sunt prezente la lemnul sculptat, traforat şi poleit (uşile împărăteşti şi diaconeşti, coloane) iar cele în formă de acoperiş la stratul pictural al Sf. Cruci şi al uşilor diaconeşti. În timp, pe linia craclurilor longitudinale, s-au format desprinderi sub forma unor fisuri detaşate de pe suport, fără a prezenta însă pericolul formării de lacune, şi deci de pierdere a stratului pictural. Dar, la un şoc termic, s-au format desprinderi în acoperiş extrem de importante ca amploare, antrenând aproape tot stratul pictural al uşilor diaconeşti (medalioanele şi partea inferioară a Sfinţilor Arhangheli). Aceste desprinderi neconsolidate, într-un timp scurt, au dus la formarea unor lacune superficiale şi profunde până la lemn. Deoarece obiectele au fost păstrate în continuare în aceste condiţii, procesul de degradare a evoluat, ajungându-se la imposibilitatea aplicării unor tratamente de consolidare cu rezultate bune, în absenţa unor aparate şi mijloace de lucru performante.

Microcraclurile şi desprinderile sunt prezente şi la nivelul verniului, întrerupând continuitatea peliculei cu repercusiuni la nivelul perceperii imaginii. Sub influenţa luminii, verniul s-a întunecat, în prima fază îngălbenindu-se, iar ulterior devenind brun. Astfel, se realizează un amestec prin suprapunerea dintre culorile picturii şi nuanţa verniului, percepându-se, practic, o altă cromatică decât cea propusă de autor.

Nr. crt. Degradările suportului lemnos Degradările stratului pictural

1. deslipiri cracluri de vechime 2. fisuri desprinderi oarbe 3. desprinderi în acoperiş 4. întunecarea culorilor 5. îngălbenirea verniului 6. opacizarea verniului

II.3. Degradări provocate de factorii biotici

Prezenţa unui atac biotic la o pictură este foarte probabilă în condiţiile în care materialele din care este alcătuit obiectul sunt uşor biodegradabile, constituindu-se în substrat de creştere şi menţinere a unei activităţi metabolice pentru viaţa organismelor. Lemnul, grundul, stratul de culoare şi verni se constituie atât ca sursă de hrană cât şi ca spaţiu de dezvoltare şi chiar adăpost împotriva


agresivităţii mediului. Probabilitatea instalării atacului biologic încă din faza de concepere a obiectului este destul de mare, având în vedere omniprezenţa factorului biotic. O dată cu trecerea cleiului din starea solidă în cea lichidă sau a oului în starea de emulsie ca liant al culorilor se creeză un mediu nutritiv ideal pentru microorganisme. Acest atac s-a constatat şi la iconostas, manifestându-se prin fragilizarea stratului pictural, până la pulverulenţă la nivelul grundului. Atacul a fost favorizat de prezenţa unei umidităţi relative optime pentru dezvoltare, ceea ce explică intensitatea atacului mult mai mare în registrele inferioare (în imediata apropiere a suprafeţei de evaporare a solului, la nivelul de respiraţie al omului) comparativ cu cele superioare (unde căldura este mai mare şi ventilaţia mai puternică). De asemenea, suportul lemnos a fost perforat în întregime de insectele xilofage, urmele atacului fiind: galerii vizibile la suprafaţă, în grosimea fracturilor şi distanţărilor, săpate după

direcţii neregulate, predominând cele în sensul fibrei lemnului, pline cu rumeguş fin;

orificii de eclozare de diferite forme şi dimensiuni, indicând diferite stadii de dezvoltare.

Intensitatea mare a atacului, în toată grosimea lemnului, a dus la scăderea considerabilă a rezistenţei mecanice a acestuia, iar la nivelul stratului pictural s-a manifestat prin modificarea planeităţii, în sensul formării de concavităţi şi fisuri de-a lungul galeriilor situate la limita dintre lemn şi stratul pictural.


1. galerii superficiale şi profunde ale insectelor xilofage

lacune

2. orificii de eclozare grund pulverulent 3. friabilizarea lemnului sub acţiunea

microorganismelor modificarea planeităţii suprafeţei

II.4. Degradări datorate factorului social

Pe fondul degradărilor descrise mai sus, persoanele în a căror îngrijire era iconostasul au contribuit la degradarea acestuia, involuntar sau nu, fără a conştientiza urmările acţiunilor lor. Se pot menţiona curăţenia incorectă şi neglijenţa, dar acestea au o pondere infimă în comparaţie cu degradările uneori


239

ireversibile, pe suprafeţe ample, provocate de incendiile şi, ulterior, intervenţiile de refacere ale iconostasului. Incendiile au dus la pierderi de lemn (la uşile diaconeşti, prima icoană împărătească, partea stângă a registrelor superioare, la Sf. Cruce), carbonizarea lemnului situat în apropierea acestor zone, accentuarea fisurilor, curburilor şi a zonelor deslipite, micşorarea volumului şi a suprafeţelor suportului prin deshidratare. Stratul pictural prezintă, pe aproximativ 70% din suprafaţă, desprinderi sub formă de vezicaţii, fiind acoperit de un strat gros de funingine.

Acesta, împreună cu verniul oxidat au înnegrit toată pictura, fiind necesare intervenţii repetate şi diversificate de îndepărtare a acestora.

Fig.2 Fig.3 La suprafaţa picturii se remarcă forma specifică de degradare a peliculei de protecţie care, la căldură, s-a topit şi s-a recristalizat neuniform înglobând depune-rile de murdărie de pe suprafaţă, sub formă de vezicaţii de culoare neagră.

Expunerea picturii la temperaturi excesive a dus la formarea desprinde-rilor stratului pictural sub formă de vezicaţii, care ulterior au spart.

În urma primului incendiu s-a impus restaurarea iconostasului, incluzând şi refacerea fragmentelor arse în întregime. Din nefericire restaurarea a vizat mai mult refacerea aspectului şi mai puţin însănătoşirea obiectelor. Astfel, s-a constatat prezenţa a şapte straturi de vopsea date peste lemnul carbonizat şi fragilizat de insecte, fără a consolida structura supotului extrem de sensibil la şocurile mecanice. Rezultatul a fost apariţia unor noi pierderi de lemn, dar, cel mai important, imposibilitatea menţinerii iconostasului în biserică după cel de-al doilea incendiu. Consolidarea a constat în completarea suportului pierdut cu noi elemente sculptate şi lipite, fără a respecta forma originală a lemnului. Completările uneori grosolane, fisurile, chiturile au fost făcute cu un adeziv sintetic extrem de greu reversibil, îndepărtarea lui făcându-se doar cu riscul tensionării zonelor originale alăturate. In


plus, uşile împărăteşti au avut de suferit datorită fixării lor într-un cadru metalic rigid, care nu a permis lemnului să se mişte, ceea ce a dus la fracturarea acestuia. Alt tip de intervenţie necorespunzătoare a fost acoperirea lemnului aurit şi argintat cu foiţă de aur fals şi bronz argintiu. Acestea nu pot înlocui aurul şi argintul din original deoarece proprietăţile şi tehnica prin care aceşti înlocuitori se aplică, fac imposibil de recuperat aspectul dat de poleirea cu foiţă şi clei pe bază de apă. Foiţa de schlag metal s-a aplicat cu mixtion ceea ce a făcut imposibilă şlefuirea, pierzându-se astfel din luciul obişniut al lemnului poleit. La aceasta se adaugă faptul că aurul fals, în timp, se oxidează, virând cromatic spre nuanţe verzui sau roşietice. Bronzul, sub formă de pulbere amestecată cu un liant, nu poate reda luciul foiţei, fiind o materie poroasă. Efectul negativ al acestei intervenţii a sporit o dată cu aplicarea bronzului argintiu peste zonele care iniţial fuseseră aurite, modificându-se astfel concepţia autorului.

La acestea se adaugă repictările grosolane, de multe ori prezenţa lor fiind nejustificată, deoarece acoperă fragmente de pictură intactă (exemplu: repictarea parţială a scenei Botezului fără a fi nevoie, stratul pictural respectiv păstrându-se în întregime). Repictat de patru ori a fost şi fondul decorativ al icoanelor şi ornamentelor, care iniţial era de culoare albastru luminos. S-au aplicat treptat un strat de albastru foarte deschis, după care a urmat un strat de bronz argintiu, pentru ca în final suprafaţa să fie vopsită în verde închis. Aceată culoare a fost înlocuită însă cu un roşu de fier, în partea inferioară a iconostasului. Un aspect pozitiv al acoperirii iconostasului cu numeroasele straturi de răşini, culoare şi bronzuri, este faptul că, la al doilea incendiu, acestea au protejat parţial originalul de ardere, astăzi fiind posibil de recuperat în mare parte imaginea iconostasului de sub straturile de bronz şi culoare degradate de căldură.


1. pierderi de lemn murdărie, praf, pânze de paianjeni 2. fracturi fum, funingine 3. carbonizarea lemnului prin

ardere desprinderi sub formă de vezicaţii

4. accentuarea fisurilor, curburilor şi a zonelor deslipite

îmbrunarea verniului

5. modificarea volumului şi suprafeţelor

falsă aurire şi argintare

6. vopsirea versoului bronz scurs peste pictură 7. completări incorect realizate repictarea zonelor bine conservate 8. lipirea incorectă a diferitelor modificarea aspectului lemnului traforat


241

fragmente prin aplicarea bronzului argintiu peste zonele aurii

9. fixarea lemnului în cadre metalice rigide

repictări cu modificarea originalului (cromatic şi compoziţional)

10. vopsirea fondului decorativ, modificându-se cromatica originală

În urma acestor degradări se impune consolidarea întregii structuri a iconostasului (suport de lemn şi strat pictural) şi îndepărtarea diferenţiată şi stratificată a repictărilor pentru redarea aspectului original.

ICONOSTASUL BISERICII „SF. ÎMP. CONSTANTIN ŞI ELENA” IAŞI ...

Documents

Transcript of ICONOSTASUL BISERICII „SF. ÎMP. CONSTANTIN ŞI ELENA” IAŞI ...