icoane pe sticla

7/23/2019 icoane pe sticla

http://slidepdf.com/reader/full/icoane-pe-sticla 1/5

Icoana pe sticlă: semnifcaţii şi simbolistică

“Două sunt raţiunile pe care se fundamentează icoana ca obiect de cult: întrupareaLogos-ului dumnezeiesc şi nevoia de concret a omului. Prin Întrupare, materia a devenit

mijloc prin care se poate exprima Dumnezeu, iar omul simte nevoia receptării mesajuluilui Dumnezeu cu toată fiinţa lui(…)” Vasile RăducăCe este icoana? Considerată unul din produsele artei ţărăneşti, icoana este şi un

important obiect de cult în biserici şi mănăstiri. Icoana bizantină mai târzie,ca şi cearomânească, este un portret idealizat( termenul de ikon= portret). Chipul reprezentat înicoană este reprodus după criterii precise impuse de dogma religioasă, nu orice pictură cusubiect religios poate fi sfinţită, nu orice chip poate fi reprezentat. Pictorul nu caută să seexprime pe sine, ci învăţătura Bisericii. În ceea ce priveşte rolul icoanei, constituia aşacum am mai afirmat parte din recuzita religioasă, alcătuind fie ansambluri sub formaiconostaselor sau tâmplelor, fie singulare plasate pe tetrapoduri. Imaginile religioasealcătuiau uneori decorul bisericilor din lemn, înlocuind pictura murală.

Credinciosul primeşte la botez icoana sfântului al cărui nume îl poartă, lacăsătorie,părinţii binecuvântează pe tinerii soţi cu icoane, iar la înmormântare, în frunteacortegiului funerar este purtată icoana primită la botez sau la cununie şi cea a SfinteiFecioare. La plecarea în călătorie, creştinul ia cu sine o icoană de dimensiuni mai mici pentru protecţie. Când intrăm în biserică,aprindem lumânări şi sărutăm icoanele în semnde respect deoarece icoana oferă suportul pentru meditaţie, pentru contemplarea celor nevăzute.

Caracteristic pentru structura icoanei este spiritul narativ în condiţiile în care procentul de ştiutori de carte era destul de mic. Omul de rând cunoştea întregul ciclucristologic,marile sărbători, viaţa unor sfinţi, întregul sinaxar,scene din VechiulTestament din icoanele din biserică. Din punctul de vedere al lui Dionisie Areopagitul,

biserica trebuie considerată o imagine a Bisericii Cereşti. Sinodul din 869-870: “icoanane anunţă şi ne face prezent ceea ce Evanghelia ne spune prin cuvânt”,icoana ne face săsimţim prezenţa personală a cuiva( Dumnezeu, Maica Domnului, sfinţii)

Primele icoane din spaţiul românesc au fost pictate pe lemn, dar din cauză cămaterialul devenise prea scump şi datorită răspândirii tehnicii pictării pe glajă au apărut şis-au răspândit icoanele pe sticlă. Existenţa centrelor de fabricare a glajei în secoleleXVIII şi XIX,numite în Germania Glasshuten este una din premizele apariţiei icoanelor pe sticlă. În urma influenţei austriece asupra Transilvaniei, ca parte componentă aImperiului Austro-Ungar, şi datorită faptului că sticla era mai ieftină decât mai lemnulaceastă nouă tehnică de pictură a fost adoptată şi în spaţiul intracarpatic( există anumitesimilitudini între compoziţii din centrul ardelean de la Nicula şi unele tablouri dinSandl). O legendă povesteşte că în bisericuţa satului Nicula se afla o icoană pe lemn,înfăţişând pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe care a început să lăcrimeze în prezenţa unui grup de ofiţeri şi soldaţi germani aflaţi în biserică. Evenimentul a produsreacţii diverse inclusiv în oraşul învecinat, Gherla. Nicula devine în urma acesteiîntămplări un important centru de pelerinaj, iar icoane din Europa Centrală sunt aduse însat şi vândute ca suveniruri, dar curând niculenii preiau meşteşugul de la străini şi începsă picteze ei înşişi.

1



La început iconarii niculeni au folosit acelaşi şablon cu majoritatea tablourilor dinstrăinătate după care şi-au creat propriile izvoade, iar meşterii au avut grijă să nu repetemodalităţi şi motive de reprezntare, fiecare atelier, familie imprimau icoanelor o anumitănotă specifică deosebită. Există cicluri de motive cu nenumărate variante în funcţie de preferinţele stilistice şi viziunea plastică a meşterului, meşterii încercând de fiecare dată

să aducă o nouă interpretare a temei. Unele motive sunt comune cu cele bizantine, cuOccidentul sau cu Orientul Apropiat, de exemplu “Pomul Cunoştinţei”, “Adam şi Eva”,“Buna-Vestire”, “Sfântul Ion în faţa Irodiadei”, “Cina cea de taină” etc., dar ele au fostasimilate, autohtonizate şi integrate spiritului popular.

Icoanele s-au răspândit uşor, multe dintre ele fiind destinate comercializării la târg,datorită circulaţieie meşterilor. Icoanele ofereau prilejul unor pelerinaje, târguri anuale:ţăranii din Maramureş şi din Năsăud se întălneau cu cei din părţile Sucevei,Bistriţei şi Neamţului, iar cei din N Olteniei treceau munţii pentru a ajunge la Prislop, Nicula şiRadna .

După Nicula în urma succesului înregistrat de acest tip de icoane s-au creat şi altecentre, mai ales în interiorul arcului carpatic. Situat în N Transilvaniei, centrul de la

Iernuţeni se deosebeşte prin prezentarea monumentală a sfinţilor, decorativismulcoloritului, fondul alcătuit în întregime cu foiţă de aur, presărat uneori cu cu florimulticolore în formă de stele. Temele abordate frecvent sunt relativ puţine: ArhanghelulMihail, Sfântul Nicolae, Maica Domnului cu pruncul Iisus, Iisus învăţător, Sfânta Troiţă,etc.

Din cauza supraproducţiei, mulţi dintre meşterii iconari niculeni au plecat pentru ase stabili în alte părţi cum ar fi Scheii Braşovului, care devine un centru importantfocalizat în jurul bisericii Sfântul Nicolae. Iconarii veniţi de la Nicula se adapteazăcerinţelor unui anumit mediu unde încăperile caselor erau mult mai mari şi exista predilecţia pentru un decor viu şi bogat. Ca rezultat, se supradimensionează mărimeaicoanei, desenul este mai schematic, se folosesc pigmenţi de provenienţă industrială, iar

cromatica nu concordă cu conţinutul spiritual. Tematica restrânge ciclul cristologic înfavoarea portretelor de sfinţi, iar Maica Domnului apare frecvent bogat înveşmântată cumaforion roşu, coroană purtată de îngeri şi i s-a adăugat o salbă din bani de aur( aşa cum poartă ţărăncile avute din Ţara Românească).

Icoanele din Făgăraş, Ţara Oltului au creat o adevărată şcoală în cadrul căreia s-aumanifestat două curente distincte: cel al zugravilor profesionişti de pictură murală şi celal artiştilor populari, al ţăranilor care au moştenit meşteşugul din tată în fiu. Astfel pictura pe sticlă a devenit o tradiţie de familie: familia Popp( unul din membrii acestei familiieste autorul imaginii Sfintei Troiţe într-un singur trup, care simbolizează ideea trinităţiiîntr-un singur personaj), familiile Grecu şi Tămaş, etc. Tema întâlnită cu predilecţie înicoanele din Ţara Oltului este Sfântul Ilie, având în vedere că este o regiune agricolă, dar mai apar şi scene din ciclul cristologic, iar subiectul preferat de Ana Deji, descendentazugravului Tămaş, era Maica Domnului Jeluind.

Au existat şi meşteri care au deprins meşteşugul picturii în diverse centre după careau lucrat individual, atrăgând şi discipoli, la rândul lor. Unul din aceşti iconari este SavuMoga, despre care se spune că a învăţat meşteşug la Gherla sau la Nicula, dar sestabileşte în Arpaşul de Sus, unde se căsătoreşte. Icoanele sale închipuiesc o lume aparte,în care nu pătrunde viaţa înconjurătoare, concepţia sa fiind mai apropiată de heratismulicoanelor bizantine, iar cromatica pe care o foloseşte este potrivită subiectului abordat.

2



Matei Purcariu, zis Ţâmforea, este unul din cei mai importanţi meşteri iconaritransilvăneni care a moştenit meşteşugul de la tatăl său. Unicitatea operei sale constă înaspectul narativ al icoanelor sale, cu multe detalii, pe mai multe registre, cu un evidentsens moralizator şi un ascuţit simţ al dreptăţii( din cauza situaţiei sociale speciale aromânilor din Transilvania). Imaginile erau reprezentate cu multă imaginaţie, deşi nu a

părăsit niciodată satul de origine. Spre deosebire de Savu Moga, Ţâmforea a asimilatelemente din viaţa de zi cu zi a satului în icoanele sale.Veneraţia adusă icoanei este veneraţia adusă arhetipului, a chipului reprezentat.

Datorită asemănării, icoana este legată în mod spiritual de arhetip, concepţia identităţiiexplică stricteţea cu care iconarii repetau chipurile din icoane. Tema şi simbolismulicoanei nu ţin de artist şi nu sunt rezultatul intelectului, ci icoana este o mică parte dinrealitatea duhovnicească. Există şi un simbolism secundar: detaliile majore ale icoanei,mişcarea mâinilor care indică rugăciunea, martirii care ţin o cruce în mână, simbol almărturiei de credinţă.

Reprezentând scene din viaţa Mântuitorului şi a Maicii sale,icoanele praznicelor împărăteşti transmit cel mai semnificativ mesaj în legătură cu mărturia de credinţă.

Naşterea Maicii Domnului înfăţişează ultimele pregătiri ale neamului omenesc pentru primirea dumnezeirii, Adormirea Maicii Domnului- legătura strânsă dintre mamă şi prunc( Fiul, Adam cel Nou, apare întru slavă,înconjurat de îngeri şi ţine în braţe pe Sfântasa Maică, pe Noua Evă), este considerată şi o apoteoză a omului; Schimbarea la Faţăreprezintă tansfigurarea de pe Muntele Tabor, nu Hristos este cel care se transfigurează,ci Apostolilor li se deschid ochii şi îl percep pe Iisus în totalitate; Intrarea în Ierusalim sauDuminica Stâlpăriilor- din punctul Sfântului Epifanie al Ciprului Hristos intră aşezat peun animal pentru a sugera că va fi înălţat pe cruce şi slăvit, cei doi ucenici trimişi în satsimbolizează cele două Testamente, asina este sinagoga iudaică care a fost persecutată şi pe baza căreia Iisus îşi va clădi Biserica; Cincizecimea- Apostolii adunaţi în jurul tronuluigol al lui Hristos a cărui prezenţă este readusă prin limbile de foc şi lumina care îi

înconjoară, sub Apostoli într-un cerc de culoare neagră se află un împărat cu 12 rulouri înmâini ce simbolizează cosmosul în captivitate şi mântuirea anunţată de predicaApostolilor reprezentată de cele 12 rulouri; Învierea-(tema icoanei este împrumutată dinEvanghelia apocrifă a lui Nicodim Aghioritul) Iisus zdrobeşte porţile iadului şi calcămoartea în picioare, eliberează pe Adam şi pe toţi sfinţii, învierea dă sens morţii luiHristos şi explică tot ceea ce s-a întâmplat anterior momentului răstignirii.

Preferinţa pentru anumiţi sfinţi este condiţionată şi de legendele care circulă în jurullor, astfel se explică atribuirea de puteri magice unor sfinţi de mentalul ţărănesc: Sfântul Nicolae era considerat aducător de noroc, Sfântul Haralambie apăra de ciumă şi de alte boli, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ioan erau apărători ai vitelor, în timp ce Sfântul Ilieocrotea comunitatea şi recoltele de trăznete. Între temele icoanelor din Transilvania suntşi sfinţi sub semnul cărora ţăranul îşi aşază munca şi roadele: sfinţii Gheorghe, Dumitru, Nicolae şi Fecioara Maria reprezentau primăvara, vara, toamna şi iarna.

Meşterii, recrutaţi dintre ţărani, îşi aduc propriile contribuţii şi, astfel deseori, apar elemente din viaţa satului şi a tăranului. De exemplu, Sfântul Ilie îi aruncă lui Eliseu uncojoc asemănător cu cel purtata de oierii din satul Poiana Sibiului. Apar ciobani cu şubemiţoase din zona Făgăraşului, mori de apă de tip transilvănean, Eva toarce ca o ţărancă,iar Adam ară cu un plug tras de boi. Temele mai sunt condiţionate şi de zona respectivă,dacă este o zonă agricolă se întâlneşte preponderent icoana Sfântului Ilie gonind deasupra

3



norilor într-un car tras de armăsari de foc chemat să ocrotească recolta şi să ferească degrindină şi de trăznet. O icoană prezentă aproape în fiecare casă ţărănească este ceareprezentând-ul pe Sfântul Haralambie drept “ stăpânitorul şi purtătorul tuturor bolilor”ce zdrobeşte monstrul sau scheletul uman înarmat cu o coasă, simbolizând molimaucigătoare pe care a biruit-o şi pe care o stăpâneşte.

Icoanele înfăţişând-ui pe sfinţii Ioan şi Gheorghe puteau fi găsite în grajduri şi înşuri pentru a păzi sănătatea vitelor şi recolta adunată. Sfântul militar Gheorghe a fostadoptat ca patron şi de regomentele de grăniceri din Ardeal, care- i purta efigia. O temănu foarte des întânită, dar importantă este cea a Sfântului Dumitru care ucide din fugacalului pe împăratul Ioan Păgânul. Într-o icoană din Valea Sebeşului apar împreună sfinţiimilitari Gheorghe şi Teodor Tiron, pe cai pictaţi pe culori diferite pentru a-i diferenţia,ambii ucigând simultan câte un balaur.

Obiceiul de alegere a unui sfânt patron este de origine catolică, însă nu numai ţăraniiaveau un protector divin, ci şi breslele de meseriaşi: Sfântul Haralambie era considerat patronul tăbăcarilor şi al căruţaşilor, brutarii erau apăraţi de Sfântul Petru, pescarii deSfântul Nicolae. Deşi nu fac parte din categoria protectorilor, Sfinţii împăraţi Constantin

şi Elena sunt des întâlnişi în icoanele pe sticlă datorită importanţei lor în evoluţiacreştinismlui.Adoptare obiceiului sfinţilor patronimici a sporit respectul acordat de omul de rând

pentru icoană, ca imagine a divinităţii, şi implicit pentru divinitate. În secolul al XVIII-lea o icoană era un obiect preţios datorită conţinutului său spiritual şi a semnificaţiei pecare o avea pentru ţăranul simplu, neştiutor de carte, dar care a reuşit să creeze după priceperea sa o imagine concretă a logos-ului. Ţăranul a învăţat ceea ce înseamnă religiadin icoanele sau picturile murale din biserică, unde se adunau toţi membrii comunităţii pentru a celebra marile sărbători sau evenimente importante: naşterea unui copil, botezul,formarea unei noi familii sau dispariţia fizică a unui membru al comunităţii. Rolul icoaneiatunci era cu mult mai important cu cât mentalul şi valorile societăţii erau cu totul altele

decât azi, se acorda o mai mare apreciere conceptelor religioase.Azi sunt specifice două atitudini ale creştinului de rând: cea de creştin pasiv( fără prea multă implicare în activitatea religioasă, majoritatea populaţiei) şi cea de creştinactiv( ia parte la mare parte din slujbele religioase, persoane de obicei mai în vârstă).Această degradare a rolului religiei în viaţa de zi cu zi se datorează şi modificărilor dementalitate şi ale sistemului de valori. Acum se pune mai mult accent pe materialism,pe arealiza ceva important care să rămână în memoria colectivă, a-şi face o carieră într-undomeniu interesant. Oamenii sunt mai egoişti, mai grăbiţi,îşi aduc aminte de religie doar când sunt în impas şi au nevoie de ajutor. Această degradare se aplică şi în cazul icoanei,care este în continuare prezentă în casa oricărui creştin, dar nu mai este adorată cu aceeaşievlavie, nu mai are aceeaşi importanţă în viaţa de zi cu zi. Nu foarte de mult a fostdeclanşată o controversă, mediatizată intens, ce punea în discuţie plasarea sau nu în sălilede cursuri a icoanelor. Pe teritoriul României există mai multe etnii( fiecare cu religia sa)şi au aceaşi drepturi ca şi românii( inclusiv accesul în învăţământ), pentru a evitadisconfortul şi anumite conflicte pe temă religioasă, s-a decis retragerea oricărei imaginireligioase din şcoli. Hotărârea a declanşat, cum era şi firesc ample dezbateri, alături deBiserica Ortodoxă Română au reacţionat negativ şi mare parte din părinţi. Este ca şi cums-ar interzice educaţia religioasă în şcoală, ceea ce e o mare greşală. Din punctul meu de

4



vedere, totul nu este decât o încercare de adaptare la condiţiile din alte şcoli dinstrăinătate, dar într-un mod specific românesc.

Un element imprtant de continuitate în tradiţia icoanei este aspectul sfinţilor patronimici care se mai păstrează şi azi. În concluzie, rolul icoanei, ca produs al arteiţărăneşti şi ca imagine sacră, se degradează pe zi ce trece din cauza decăderii rolului

religiei în viaţa românului. Nu cred că omul va uita vreodată de Dumnezeu sau de icoană,în ciuda schimbărilor ce vor surveni.

Listă bibliografică:1)Corina Nicolesco,”Icoane vechi româneşti”, edit. Meridiane, Bucureşti, 1971.2) Dumitru şi Iuliana Dancu,”Pictură ţărănească pe sticlă”3)Michel Quinet, “Icoana.Fereastră spre absolut.”, edit. Enciclopedică, Bucureşti,1993

5

icoane pe sticla

Documents

Transcript of icoane pe sticla