Iacob I al Angliei

Iacob al VI-lea şi I (engleză : James VI and I) (19 iunie 1566 – 27 martie 1625) a fost rege al Scoţiei ca Iacob al VI-lea, şi rege al Angliei şi Irlandei ca Iacob I.

A domnit în Scoţia ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoţiei. Cât timp a fost minor, a guvernat o regenţă în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deşi nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei şi Irlandei din dinastia Tudor, Elisabeta I, care murise fără moştenitori. Avea să conducă Anglia, Scoţia şi Irlanda timp de 22 de ani, până la moartea sa la 58 de ani.

Iacob şi-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoţia, dar a avut de înfruntat multe dificultăţi în Anglia, inclusiv Complotul Prafului de Puşcă (Gunpowder Plot) în 1605, precum şi conflicte repetate cu parlamentul englez. Conform unei tradiţii care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinaţia lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, şi menţinerea unor favoriţi impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez Istoricii recenţi, cu toate acestea, au revăzut reputaţia lui Iacob, şi l-au tratat ca pe un monarh serios şi preocupat de responsabilităţile sale.

Pe parcursul domniei lui Iacob, „Epoca de aur” a literaturii şi dramei elizabetane a continuat, cu scriitori precum William Shakespeare, John Donne, Ben Jonson, sau Sir Francis Bacon, care au contribuit la o cultură literară înfloritoare. Iacob însuşi a fost un erudit, autorul unor opere precum Daemonologie (1597) sau Basilikon Doron (1599). Sir Anthony Weldon a pretins că Iacob a fost numit „cel mai înţelept nebun din creştinătate”, un epitet atribuit caracterului său până astăzi.