HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea...

18
1 GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind condiţiile de funcţionare, procedura de autorizare și evidența agenților de muncă temporară În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1 (1) Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de funcţionare, procedura de autorizare a persoanelor juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca agent de muncă temporară, precum şi evidența acestora. (2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor care au încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care sunt puse la dispoziţia unor utilizatori pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice sau private, autorizate ca agenţi de muncă temporară, precum şi utilizatorilor, înregistrați potrivit legii pe teritoriul României, care desfăşoară activităţi economice indiferent dacă au sau nu un scop lucrativ. Art. 2 (1) Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul şi la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sub supravegherea şi conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.

Transcript of HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea...

Page 1: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

1

G U V E R N U L R O M Â N I E I

HOTĂRÂRE

privind condiţiile de funcţionare, procedura de autorizare și

evidența agenților de muncă temporară

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1 (1) Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de funcţionare, procedura de autorizare a

persoanelor juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca agent de muncă temporară, precum

şi evidența acestora.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor care au încheiat un contract de muncă

temporară cu un agent de muncă temporară şi care sunt puse la dispoziţia unor utilizatori pentru a

lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora.

(3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice sau private, autorizate ca agenţi

de muncă temporară, precum şi utilizatorilor, înregistrați potrivit legii pe teritoriul României, care

desfăşoară activităţi economice indiferent dacă au sau nu un scop lucrativ.

Art. 2 (1) Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor

misiuni de muncă temporară în folosul şi la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88

alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

sub supravegherea şi conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei

hotărâri.

Page 2: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

2

(2) Pot fi încadraţi la un angajator agent de muncă temporară şi străinii care au obținut drept de muncă

în România în condiţiile legii.

CAPITOLUL II

Procedura de autorizare a agentului de muncă temporară

Art. 3 (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare ca agent de muncă temporară sau

prelungirii acesteia, după caz, persoana juridică, denumită în continuare solicitant, trebuie să

îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie persoană juridică constituită potrivit legii şi să aibă prevăzut în actul constitutiv, ca obiect

principal de activitate, ,,Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” - CAEN clasa

7820;

b) să nu înregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale; fac excepție situațiile în care

solicitantul beneficiază de eșalonare la plată, în condițiile legii, sub condiția prezentării documentelor

emise de autoritatea fiscală competentă prin care se dovedește acest fapt;

c) să nu fi fost sancţionat în ultimele 12 luni anterioare datei formulării cererii de autorizare sau de

prelungire a valabilității autorizaţiei, pentru fapte prevăzute de dispozițiile: art. 9 alin. (1) lit. b) din

Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările

și completările ulterioare; art. 260 alin. (1), lit. a), c), e) și lit. o) din Legea 53/2003-Codul muncii,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 23 din Legea nr. 108/1999 pentru

înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată;

d) să nu fi fost condamnat definitiv pentru faptele prevăzute la art. 264 și art. 265 alin. (1)-(3) din

Legea 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare

e) să constituie garanţia financiară în cuantumul prevăzut la art. 5 alin. (1) din prezenta hotărâre.

(2) Dacă împotriva proceselor verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor s-a

formulat o acțiune în instanță, acestea nu vor fi luate în considerare pentru obținerea autorizației

decât în situația rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești de menținere a sancțiunilor aplicate,

iar în cazul infracțiunilor a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare a

solicitantului.

Art. 4 (1) Autorizarea solicitantului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei

Sociale si Persoanelor Vârstnice, la propunerea agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială

sau, după caz, a Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, denumite în

continuare minister, și respectiv agenția teritorială competentă.

Page 3: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

3

(2) În scopul obţinerii autorizaţiei de funcţionare, solicitantul depune la agenţia teritorială

competentă, în a cărei rază teritorială are sediul social, o cerere de autorizare însoţită de următoarele

documente:

a) actul constitutiv sau actul adiţional la actul constitutiv, după caz, în care să fie menţionat obiectul

de activitate, prevăzut la art. 3 lit. a), în copie legalizată;

b) certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerţului, care să conțină

mențiuni privind datele de identificare, durata de funcționare declarată, activitatea principală cu

indicarea codului CAEN, asociați/acționari, administratori/persoane împuternicite, subunități/alte

sedii secundare, și să ateste că persoana juridică nu a fost condamnată penal, nu se află în procedură

de fuziune și nu este în faliment, potrivit legii, în original;

c) certificate de atestare fiscală privind situaţia obligaţiilor de plată la bugetul local și a obligaţiilor de

plată la bugetul de stat, care să ateste îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 3 lit. b), iar în cazul

debitelor eșalonate un document doveditor al faptului că solicitantul respectă termenele de plată, în

original;

d) document eliberat de unitatea bancară privind constituirea garanţiei prevăzute la art. 5 alin. (1),

emis cu 10 zile înainte de data depunerii cererii de autorizare, în original;

e) declarație pe propria răspundere din partea solicitantului care să ateste îndeplinirea condiției

prevăzute la art. 3 lit. c) și d).

(3) Filialele solicitantului se supun separat procedurii de autorizare.

(4) Documentele menționate la alin. (2) se depun în termenele de valabilitate stabilite de autoritățile

emitente.

(5) În termen de 10 de zile de la data înregistrării cererii de autorizare, agenția teritorială competentă

verifică dacă documentele depuse sunt conforme cu prevederile prezentei hotărâri şi transmite

cererea de autorizare însoțită de documentele prevăzute la alin. (2) la minister, în vederea evaluării și

autorizării.

(6) În cazul în care se constată că documentele depuse nu sunt conforme cu prevederile prezentei

hotărâri și se solicită completarea/refacerea unor documente, după caz, termenul de verificare

prevăzut la alin. (5) se prelungește cu 10 zile.

Art. 5 (1) Garanţia financiară se constituie prin depunerea unei sume, într-un cont distinct deschis la

o bancă din România, care să acopere contravaloarea a 25 de salarii de bază minime brute pe ţară,

garantate în plată, la care se adaugă contribuţiile datorate de către angajator bugetului asigurărilor

sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări

sociale de sănătate, potrivit legii; garanţia financiară se actualizează la fiecare modificare a salariului

minim brut pe ţară.

Page 4: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

4

(2) Agentul de muncă temporară este obligat să menţină garanţia financiară pe toată durata de

funcționare în care desfășoară ,,Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” - CAEN

clasa 7820 și să actualizeze valoarea acesteia în termen de 10 zile de la data de la care se majorează

salariul minim brut pe țară, garantat în plată, potrivit actului normativ de stabilire sau de majorare,

după caz.

(3) Agentul de muncă temporară trebuie să prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, în orice

moment, pe toată durata de valabilitate a autorizației de funcționare, documente care să ateste

menținerea/actualizarea garanției prevăzute la alin. (1).

(4) Garanţia financiară prevăzută la alin. (1) se utilizează numai pentru plata de către agentul de

muncă temporară a salariului, a celorlalte drepturi băneşti negociate cu ocazia încheierii contractului

colectiv de muncă sau a contractului de muncă temporară, după caz, precum şi a contribuţiilor

datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj

şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(5) La data scadenţei obligaţiilor prevăzute la alin. (4), agentul de muncă temporară este obligat să le

execute iar, în cazul în care fondurile proprii nu acoperă aceste obligaţii, se utilizează garanţia

financiară constituită potrivit alin. (1).

(6) În cazul în care în termen de 15 zile de la data la care obligaţiile prevăzute la alin. (4) au devenit

scadente şi exigibile, iar agentul de muncă temporară nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu

este suficientă pentru acoperirea acestora, obligaţiile se plătesc de către utilizator, în baza solicitării

salariatului temporar.

(7) Solicitarea salariatului temporar se formulează în scris, dovada putând fi făcută prin orice mijloc

de probă.

(8) Agentul de muncă temporară este obligat să menţină suma reprezentând garanţia financiară la

nivelul prevăzut la alin. (1), prin completarea acesteia în termen de 10 zile de la data diminuării.

Art. 6 (1) Pe baza documentaţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) transmisă de agenția teritorială

competentă, ministerul evaluează îndeplinirea condiţiilor de autorizare și soluționează cererea de

autorizare în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia prin eliberarea autorizaţiei de

funcţionare sau, după caz, prin respingerea motivată a cererii solicitantului.

(2) În situaţia în care se constată că documentele care însoțesc cererea de autorizare nu sunt complete

sau în conformitate cu cerințele prevăzute la art. 4 alin. (2), ministerul acordă un termen de 10 zile

pentru completarea sau refacerea, după caz, a documentelor și depunerea acestora la agenția

teritorială competentă. Agenția teritorială competentă primește documentația completată sau refăcută

și o transmite ministerului în ziua imediat următoare datei de depunere sau în aceeaşi zi, dacă

depunerea s-a realizat în ultima zi a termenului acordat.

Page 5: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

5

(3) În cazul menționat la alin. (2), termenul de soluţionare a cererii prevăzut la alin. (1) se prelungește

în mod corespunzător cu 10 zile.

(4) În situația în care solicitantul nu depune documentele solicitate în conformitate cu cerințele

prevăzute la art. 4 alin. (2) în termenul prevăzut la alin. (2), ministerul respinge cererea de autorizare

prin decizie motivată, solicitantul putând depune o nouă cerere de autorizare, în condițiile prevăzute

de prezenta hotărâre.

Art. 7 (1) Evaluarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare și soluționare a cererii se realizează de către

direcţia de specialitate cu atribuții în domeniu, din cadrul ministerului.

(2) În termen de 10 zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 6 alin. (1), direcţia de specialitate

din cadrul ministerului, comunică solicitantului rezultatul soluționării cererii de autorizare.

(3) Autorizaţia de funcţionare se ridică de către agentul de muncă temporară de la sediul ministerului

în termen de maximum 3 luni de la data comunicării prevăzută la alin. (2).

(4) Autorizația de funcționare eliberată agentului de muncă temporară în condițiile prezentei hotărâri

nu se transmite altei persoane juridice.

(5) Modelul autorizaţiei de funcţionare este prevăzut în anexa nr. 1.

(6) Tipărirea autorizaţiei de funcţionare, precum şi cheltuielile ocazionate de aceasta se asigură de

către minister, prin bugetul propriu.

Art. 8 (1) Solicitantul a cărui cerere de autorizare sau de prelungire a autorizaţiei a fost respinsă

poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a

cererii. Contestația se depune la minister, care are obligaţia soluţionării acesteia în termen de 30 de

zile de la data înregistrării.

(2) Actul administrativ prin care se soluţionează contestaţia se comunică contestatarului în termen de

10 zile de la data emiterii şi poate fi atacat la instanţa judecătorească competentă în condiţiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9 (1) Autorizația de funcționare eliberată în condițiile prevăzute la art. 6 este valabilă pentru o

perioadă de 4 ani și poate fi prelungită pentru perioade succesive de 4 ani.

(2) Cererea de prelungire a autorizaţiei de funcţionare se depune la agenția teritorială competentă cu

cel puțin 2 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate a acesteia.

(3) Cererea de prelungire a autorizaţiei de funcţionare însoțită de documentele prevăzute la art. 4 alin.

(2) se transmite ministerului în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (5).

(4) Direcția de specialitate din cadrul ministerului soluționează cererea de prelungire a autorizației de

funcționare cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 3 și în termenele stabilite la art. 6.

Page 6: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

6

(5) Cererea de prelungire a autorizației de funcționare depusă într-un termen mai mic de 2 luni

înainte de expirarea perioadei de valabilitate este respinsă motivat de tardivitatea depunerii acesteia.

(6) Agentul de muncă temporară aflat în situația prevăzută la alin. (5) poate depune cerere pentru

obținerea unei noi autorizații de funcționare în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.

Art. 10 (1) În caz de furt, pierdere, deteriorare sau distrugere a autorizației de funcționare, agentul de

muncă temporară are obligația de a informa în scris agenția teritorială competentă și de a solicita

eliberarea unei noi autorizații de funcționare, în termen de 10 zile de la data:

a) declarării furtului la organele competente;

b) publicării anunțului de pierdere într-un cotidian național;

c) producerii evenimentului de deteriorare sau distrugere.

(2) Pentru obţinerea unei noi autorizaţii de funcţionare, agentul de muncă temporară depune la

agenția teritorială competentă o cerere însoţită de documentele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), d),

e) și, după caz, următoarele documente:

a) dovada eliberată de unitatea de poliţie unde a fost reclamat furtul;

b) dovada publicării anunțului de pierdere într-un cotidian național;

c) autorizația de funcționare deteriorată;

d) declarația pe propria răspundere privind distrugerea autorizației de funcționare.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare se realizează de

minister în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 6.

Art. 11 (1) Ministerul anulează autorizația de funcționare a agenților de muncă temporară în

următoarele situații:

a) autoritățile competente constatată că pentru obținerea sau prelungirea autorizației s-au folosit

documente false;

b) agentul de muncă temporară nu a ridicat autorizația de funcționare în termen de maximum 3 luni

de la data emiterii;

c) la completarea autorizației, s-a produs o eroare materială;

d) autorizația a fost furată/pierdută/deteriorată/distrusă.

(2) În situațiile menționate la lit. c) și d), ministerul eliberează o nouă autorizație de funcționare

pentru perioada de valabilitate rămasă până la expirarea termenului de 4 ani fără reevaluarea

îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 3, în termen de 7 zile de la data comunicării deciziei de

anulare.

Page 7: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

7

(3) În perioada în care agentul de muncă temporară are anulată autorizația acesta poate desfășura

activități potrivit prezentei hotărâri în baza unei adeverințe cu care face dovada îndeplinirii condițiilor

de organizare și funcționare.

(4) Adeverința precizată la alin. (2) se eliberează de către minister sau agenția teritorială competentă,

după caz.

Art. 12 (1) Agentul de muncă temporară are obligația de a depune la agenția teritorială competentă

autorizația de funcționare în original, în următoarele situații:

a) la radierea obiectului principal de activitate din Registrul Comerțului, în termen de 15 zile de la

data înscrierii mențiunii;

b) la desființarea persoanei juridice, în termen de 15 zile de la data radierii din Registrul Comerțului a

societății;

c) la intrarea în inactivitate temporară, în termen de 15 zile de la data înregistrării mențiunii la

Registrul Comerțului;

d) la expirarea perioadei de valabilitate, dacă nu a fost solicitată prelungirea, în termen de 15 zile de

data împlinirii termenului de valabilitate de 4 ani.

(2) Agenţia teritorială competentă are obligaţia de a transmite ministerului autorizaţia de funcţionare

în original în ziua imediat următoare datei de depunere sau în aceeaşi zi, dacă depunerea s-a realizat

în ultima zi a termenului acordat.

(3) De la data depunerii autorizaţiei de funcţionare, agentul de muncă temporară duce la îndeplinire

obligaţiile stabilite la art. 18 şi 41 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.

(4) La realuarea activității după încetarea cauzei prevăzută la alin. (1) lit. c), agentul de muncă

temporară solicită la agenția teritorială competentă eliberarea autorizației de funcționare, în termen de

15 zile de la data înregistrării mențiunii de reluare a activității la Registrul Comerțului. Pentru

restituirea autorizației de funcționare agentul de muncă temporară depune o cerere însoțită de

următoarele documente:

a) certificatul constatator eliberat de Registrul Comerţului, care să conțină următoarele mențiuni: date

de identificare, durata de funcționare declarată, activitatea principală cu menționarea CAEN,

asociați/acționari, administratori/persoane împuternicite, subunități/alte sedii secundare și informații

privind condamnarea penală a persoanei juridice, procedura de fuziune/absorție, dizolvare, lichidare,

insolvenţă, potrivit legii, în original;

b) certificatul de înregistrare mențiuni privind reluarea activitătii eliberat de Registrul Comerţului, în

original;

c) document eliberat de unitatea bancară privind constituirea garanţiei prevăzute la art. 5 alin. (1),

emis cu 10 zile înainte de data depunerii cererii de autorizare, în original.

Page 8: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

8

(5) În termen de 7 de zile de la data înregistrării cererii, agenția teritorială competentă verifică

documentele depuse şi le transmite ministerului în vederea restituirii autorizației de funcționare

depusă în condițiile alin. (1) lit. d).

(6) Ministerul evaluează documentele prevăzute la alin. (4), transmise de agenția teritorială

competentă, și soluționează cererea în termen de 7 de zile de la data înregistrării acesteia.

(7) Perioada de inactivitate prevăzută la alin. (1) lit. c) nu prelungește termenul de valabilitate al

autorizației de funcționare.

Art. 13 În situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) – d), autorizația de funcționare trebuie însoțită

de certificatul de radiere/certificatul de înregistrare mențiuni, după caz, eliberat de Oficiul Național

al Registrului Comerţului, în original sau în copie legalizată.

Art. 14 Autorizaţia de funcţionare a agentului de muncă temporară se retrage în următoarele situaţii:

a) la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se decide intrarea în faliment a agentului

de muncă temporară, conform legii;

b) la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de menținere a sancțiunilor prevăzute la art. 28

alin. (1) – (3), cu exceptia sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (3), art.

20 și art. 21;

c) la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de menținere a sancțiunii aplicate sau de

condamnare, pentru situațiile prevăzute la art. 3 lit. c).

Art. 15 (1) Pentru situațiile prevăzute la art. 14 autorizaţia de funcţionare a agentului de muncă

temporară se retrage de către minister, prin decizie motivată, în termen de 15 zile de la data

propunerii realizate de către agenția teritorială competentă.

(2) Agenția teritorială competentă transmite ministerului propunerea de retragere a autorizației de

funcționare în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a situațiilor prevăzute la art. 14.

(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a comunica lunar agenției teritoriale competente

hotărârile judecătorești definitive de menținere a sancțiunilor aplicate pentru situațiile prevăzute la

art. 3 lit. c), art. 28 alin. (1) - (3), precum și denunțurile penale formulate împotriva agentului de

muncă temporară atunci când sunt indicii de săvârșire a faptelor prevăzute la art. 264 și art. 265 alin.

(1)-(3) din Legea 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Decizia de retragere a autorizaţiei de funcţionare se comunică în scris agentului de muncă

temporară în termenul prevăzut la alin. (1) şi poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă

în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările

ulterioare.

Page 9: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

9

(5) Agentul de muncă temporară căruia i s-a retras autorizația pentru situațiile prevăzute la art. 14

poate solicita o nouă autorizație, dar nu mai devreme de 12 luni de la data retragerii.

(6) Agentul de muncă temporară căruia i s-a retras de două ori consecutiv autorizația de funcționare

în ultimele 24 de luni, nu mai poate solicita o nouă autorizație.

Art. 16 Contractele de punere la dispoziţie şi contractele de muncă temporară, aflate în executare în

momentul retragerii, neprelungirii, anulării sau depunerii autorizaţiei de funcţionare, se derulează

până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate, cu respectarea dispoziţiilor art. 96 din Legea

nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a prejudicia

drepturile contractuale ale salariaţilor temporari sau ale utilizatorilor.

CAPITOLUL III

Funcţionarea agentului de muncă temporară

Art. 17 (1) Agentul de muncă temporară încheie cu salariatul temporar un contract de muncă

temporară, în scris, în limba română, în condițiile prevăzute la art. 94 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru fiecare nouă misiune de muncă temporară, între părţi se încheie un nou contract de muncă

temporară, în condițiile prevăzute la alin. (1).

(3) Contractul de muncă temporară încheiat pentru mai multe misiuni de muncă temporară încetează

la terminarea ultimei misiuni de muncă temporară pentru care a fost încheiat.

(4) Durata misiunii de muncă temporară se prelungește prin încheierea unui act adițional la contractul

de muncă temporară, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 53/2003-

Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art. 18 (1) Agentul de muncă temporară pune la dispoziţia utilizatorului un salariat temporar, în baza

unui contract de punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă.

(2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art. 91 alin. (2) din

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Condiţiile de bază de muncă şi de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca

suplimentară, repausul zilnic şi săptămânal, munca de noapte, concediile şi sărbătorile legale,

salarizarea, securitatea și sănătatea în muncă, precum și alte condiții care țin de natura muncii,

aplicabile salariaţilor temporari sunt, pe durata misiunii de muncă temporară la un utilizator, cel puţin

acelea care s-ar aplica salariaţilor în cazul în care aceştia ar fi fost recrutaţi direct de către utilizator

pentru a ocupa acelaşi loc de muncă.

Page 10: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

10

(4) Pe perioada realizării misiunii de muncă temporară salariatul temporar beneficiază la utilizator de

aplicarea normelor în vigoare privitoare la protecţia femeilor însărcinate și a mamelor care alăptează

şi protecţia copiilor, la concediul paternal, cele privind protecția tinerilor la locurile de muncă precum

și cele privind egalitatea de tratament între femei și bărbați, combaterea discriminării pe considerente

de sex, rasă sau origine etnică, religie, convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, astfel cum

sunt prevăzute în legislație, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi

prin orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului.

(5) Toate condiţiile de bază de muncă şi de angajare stabilite prin legislaţie, regulamentul intern,

contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi prin orice alte reglementari specifice aplicabile

utilizatorului sunt aplicabile în mod direct şi salariaţilor temporari pe durata misiunii de muncă

temporară. Răspunderea pentru respectarea acestor condiţii revine utilizatorului.

(6) Salariatul temporar beneficiază, în perioada realizării misiunii de muncă temporară, de concediu

de maternitate și concediu de creștere a copilului, precum și de concediu pentru pentru îngrijirea

copilului cu dizabilități până la vârsta de 7 ani, care se acordă de agentul de muncă temporară în

condițiile prevăzute de lege.

(7) Avizele, licenţele şi/sau orice alte autorizaţii sau condiţii speciale cerute sau impuse de lege

pentru desfăşurarea unei activităţi care se bucură de o reglementare specială, pe care utilizatorul o

realizează în mod curent sau intenţionează să o desfăşoare şi pentru care solicită agentului de muncă

temporară forţă de muncă în regim de muncă temporară, sunt şi rămân în sarcina utilizatorului. Prin

încheierea contractului de punere la dispoziţie, utilizatorul își asumă întreaga responsabilitate pentru

deţinerea valabilă a autorizaţiilor/atestatelor/licențelor sau îndeplinirea condiţiilor speciale impuse de

lege.

8) În cazul în care misiunea de muncă temporară oferită de agentul de muncă temporară poate pune

în pericol viaţa şi integritatea fizică şi/sau psihică a salariatului temporar, acesta este îndreptăţit să

refuze misiunea de muncă temporară.

(9) Refuzul salariatului se face în formă scrisă şi nu poate constitui motiv de sancţiune sau

concediere.

Art. 19 (1) Utilizatorul realizează supravegherea, coordonarea și controlul salariatului temporar pe

durata misiunii de muncă temporară acţionând întocmai ca un angajator.

(2) Agentul de muncă temporară nu poate fi ţinut răspunzător pentru prejudiciile create utilizatorului

de către salariatul temporar prin acte, fapte sau omisiuni care privesc activitatea ce face obiectul

misiunii de muncă temporară, în legătură cu aceasta sau care decurg din aceasta.

Page 11: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

11

Art. 20 Agenţii de muncă temporară au obligaţia de a ţine evidenţa şi de a înregistra contractele de

muncă temporară în Registrul general de evidenţă al salariaţilor, potrivit prevederilor art. 34 din

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 21 (1) Utilizatorul salariaţilor temporari are următoarele obligaţii:

a) să informeze salariaţii temporari cu privire la toate locurile de muncă vacante existente, în vederea

asigurării egalităţii de şanse cu ceilalţi angajaţi cu contract individual de muncă pe durată

nedeterminată la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncă permanent, prin afişarea unui anunţ

general într-un loc accesibil tuturor salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea la utilizatorul respectiv;

b) să asigure salariatului temporar accesul la cursurile de pregătire profesională pe care le

organizează pentru salariaţii săi;

c) să pună la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor

temporari, în cadrul informării generale privind ocuparea forţei de muncă;

d) să asigure salariaţilor temporari aceleaşi drepturi cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract

individual de muncă la utilizator, conferite de lege, de regulamentul intern sau de contractul colectiv

de muncă aplicabil utilizatorului, precum şi de orice alte reglementări specifice aplicabile

utilizatorului;

e) să ofere şi să prezinte informaţii exacte şi reale privind utilizarea salariaţilor temporari atunci când

sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, organizate potrivit legii, solicită situaţia

încadrării personalului propriu.

f) să obţină, să deţină sau să menţină valabile toate avizele şi autorizaţiile necesare desfăşurării

activităţii pentru care salariaţii temporari îi sunt puşi la dispoziţie de agentul de muncă temporară prin

contractul de punere la dispoziţie;

g) să respecte prevederile legale referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul

zilnic şi săptămânal, munca de noapte, concediile şi sărbătorile legale, salarizarea, securitatea și

sănătatea în muncă, precum și alte condiţii care ţin de natura muncii, aplicabile salariaţilor temporari,

și să transmită agentului de muncă temporară foile colective de prezență-pontajul în concordanță cu

aceste reglementări și în termenul convenit prin contractul de punere la dispoziție.

(2) Utilizatorul este obligat să realizeze instruirea salariaților temporari în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă cu respectarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 557/2007 privind completarea

măsurilor destinate să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă pentru

salariaţii încadraţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată şi pentru salariaţii

temporari încadraţi la agenţi de muncă temporară.

Page 12: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

12

Art. 22 În cazul încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 21 și 23 utilizatorul poartă răspunderea

stabilită prin clauzele contractului de punere la dispoziție,de normele legale în vigoare și de prezenta

hotărâre.

Art. 23 (1) Atunci când solicită punerea la dispoziție de salariați temporari utilizatorul comunică

agentului de muncă temporară toate condiţiile de bază de muncă şi de angajare prevăzute la art. 18

alin. (2) cu detalierea următoarelor informații:

a) nivelul de salarizare aplicabil pentru ocupațiile sau funcțiile existente sau similare la nivelul său și

indemnizațiile, sporurile, alte drepturi acordate;

b) dacă există contract colectiv de muncă aplicabil;

c) serviciile și facilitățile pe care le acordă;

d) riscurile pe care le implică locurile de muncă pentru care solicită salariați temporari;

e) dacă deține avizele necesare pentru activitate desfășurată în condiții de muncă deosebite sau

speciale.

(2) Orice modificare a condiţiilor de bază de muncă şi de angajare prevăzute la alin. (1) intervenită

după încheierea contractului de punere la dispoziție se comunică angentului de muncă temporară.

Art. 24 În situaţia în care agentul de muncă temporară a încheiat cu salariatul temporar un contract

individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în perioadele dintre misiuni salariatul are acces la

facilităţile existente la nivelul agentului de muncă temporară în ceea ce priveşte formarea

profesională precum şi cele care privesc îngrijirea copiilor.

Art. 25 Numărul salariaţilor temporari este luat în considerare la utilizator, la stabilirea pragului

minim pentru care sunt aleşi reprezentanţii salariaţilor, sau după caz, la constituirea organizației

sindicale, în condiţiile legii, la fel ca în cazul în care aceştia ar fi lucrători angajaţi direct de utilizator

pe aceeaşi perioadă.

CAPITOLUL IV

Evidența agenților de muncă temporară

Art. 26 (1) Ministerul asigură evidența la nivel național a agenţilor de muncă temporară prin

Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară, gestionat de direcția de specialitate cu

atribuții în domeniu.

(2) Înregistrarea agenţilor de muncă temporară în registrul prevăzut la alin. (1) se realizează în

termen de maximum 15 zile de la data autorizării.

Page 13: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

13

(3) Depunerea autorizaţiei de funcționare, precum și orice modificare privind denumirea, sediul,

schimbarea formei juridice, înfiinţarea și desființarea de subunităţi fără personalitate juridică la care

se desfășoară ,,Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” - CAEN clasa 7820, se

înscriu în registrul prevăzut la alin. (1) în termen de maximum 15 zile de la data comunicării

prevăzută la art. 27 alin. (1).

(4) Retragerea autorizaţiei de funcționare se înscrie în registrul prevăzut la alin. (1) în termen de

maximum 15 zile de la data emiterii deciziei de retragere.

(5) Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară se afişează pe pagina de Internet a

ministerului și se actualizează bilunar.

(6) Modelul Registrului naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi este prevăzut

în anexa nr. 2.

Art. 27 (1) În perioada de valabilitate a autorizației de funcționare, agentul de muncă temporară are

obligația de a comunica agenției teritoriale competente orice modificare privind denumirea, sediul,

schimbarea formei juridice, înfiinţarea de sucursale și/sau puncte de lucru la care se desfășoară

,,Activităţi de contractare pe baze temporare a personalului” - CAEN clasa 7820, în termen de 30 zile

de la data producerii acestora.

(2) În interiorul termenului prevăzut la alin. (1) agenţiile teritoriale competente au obligaţia de a

transmite ministerului modificările prevăzute la alin. (1) în vederea înscrierii în Registrul naţional de

evidenţă a agenţilor de muncă temporară.

CAPITOLUL V

Răspunderea juridică

Art. 28 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează, după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1), art. 18 alin. (3), art. 20, art. 21, art 23 şi art. 27 alin. (1),

cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei

b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) și (4), cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei;

c) desfăşurarea fără autorizaţie a activităţilor specifice agentului de muncă temporară, cu amendă de

la 10.000 lei la 30.000 lei.

(2) Punerea la dispoziţia utilizatorului, de către agentul de muncă temporară a unui număr de până la

5 persoane fără contract de muncă temporară se sancţionează potrivit prevederilor art. 260 alin. (1)

lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Page 14: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

14

(3) Punerea la dispoziția utilizatorului de către agentul de muncă temporară a mai mult de 5 persoane

fără încheierea unui contract de muncă temporară se sancționează potrivit prevederilor art. 264 alin.

(4) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) - (3) și aplicarea sancțiunilor se realizează de

către inspectorii de muncă.

(5) Inspectorii de muncă au obligația de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la cazurile

sau la situațiile de încălcare a dispozițiilor legale în domeniu, când există indicii de săvârșire a unei

infracțiuni.

(6) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la alin. (1) și (3), se completează cu prevederile

Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 29 (1) Cererile de autorizare, precum și cererile de prelungire a autorizațiilor, depuse până la

data intrării în vigoare a prezentei hotărâri la agențiile teritoriale competente sau aflate în procedură

de evaluare la nivelul ministerului, se soluționează în conformitate cu dispozițiile Hotărârii

Guvernului nr. 1256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a

agentului de muncă temporară.

(2) Autorizațiile de funcționare emise în temeiul dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1256/2011

privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară,

până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, sunt valabile până la expirarea perioadei de

valabilitate.

(2) Agenţii de muncă temporară care dețin autorizaţie de funcţionare eliberată pe perioadă nelimitată,

în temeiul dispoziţiilor Hotărârii nr. 938/2004 privind condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi

procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, au obligaţia de a solicita eliberarea unei noi

autorizații de funcționare în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Instrucţiunilor privind

procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, prin depunerea cererii de autorizare însoţită

de documentele prevăzute la art. 4 alin. (2) din prezenta hotărâre la agențiile teritoriale competente.

Art. 30 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 31 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

Page 15: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

15

(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României,

Partea I, se elaborează Instrucţiunile privind procedura de autorizare a agentului de muncă temporară,

care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale și persoanelor vârstnice, și

se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 32 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011 privind

condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2012, se abrogă.

Prezenta hotărâre transpune dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) lit. f), art. 5 alin. (1), art. 6

alin. (1) şi (5) lit. a) şi b), art. 7 alin. (2), art. 8 şi art. 10 alin. (2) din Directiva 2008/104/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă

temporară, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 327 din 5 decembrie 2008.

Page 16: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

16

ANEXA nr. 1

Seria ......... Nr. ................

AUTORIZAŢIE DE FUNCŢIONARE

Persoana juridică .........................................,

cu sediul în ..................................................,

cu număr de ordine în registrul comerţului

................................................., cod unic de

înregistrare .................................................,

se autorizează ca agent de muncă temporară,

în condiţiile legii.

Perioada de valabilitate: ................................

Director,

.....................

(semnătura şi ştampila)

Reprezentant,

.......................

(semnătura şi ştampila)

Seria ......... Nr. ...................

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE

AUTORIZAŢIE DE FUNCŢIONARE

Persoana juridică ....................................,

cu sediul în .....................................,

cu număr de ordine în registrul comerţului......................................................., cod unic de înregistrare

...................................................., se autorizează ca agent de muncă temporară, în condiţiile legii.

Perioada de valabilitate:…....

Director,

.......................

Faţa autorizaţiei

Page 17: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

17

Nr. crt. Perioada de prelungire a valabilității

Director

1

2

3

4

5

6

Verso-ul autorizaţiei

Falsificarea acestui document se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.

Page 18: HOTĂRÂRE de muncă temporară - mmuncii.ro · lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora. (3) Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice

18

ANEXA nr. 2

REGISTRUL NAŢIONAL

de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi

Nr.

crt.

Denumirea

agentului de

muncă

temporară

Cod unic de

înregistrare

Sediul

social/puncte de

lucru

Date de

contact

Seria, numărul şi

perioada de

valabilitate a

autorizației

Perioada de

prelungire a

valabilității

Mențiuni

(depunere, retragere autorizaţie

modificare denumire, sediu, schimbare

a formei juridice, înfiinţare/desființare

de subunităţi fără personalitate juridică

etc. )

1.

2.

3.

4.