HOTĂRÎREA PLENULUI

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la aplicarea Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice

nr.34 din 22.11.2004

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2008, nr.6, pag.4

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2004, nr.11, pag.6

* * *

modificată de:

Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de

Justiţie a Republicii Moldova nr.3 din

24.12.2007

Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de

Justiţie a Republicii Moldova nr.9 din

04.07.2005

Revizuirea suportului juridic al instituţiei insolvabilităţii a culminat cu intrarea în vigoare a

Legii insolvabilităţii nr.632-XV la 15.02.2002, substituind Legea cu privire la faliment nr.786

din 26.03.96. Scopul noii legi este stabilirea unui cadru juridic pentru procesul de restructurare a

întreprinderilor insolvabile în vederea remedierii lor financiare şi economice şi pentru procesul

de insolvabilitate în vederea satisfacerii colective a creanţelor creditorilor din contul

patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea

patrimoniului lui şi distribuirea produsului obţinut.

În scopul aplicării corecte şi unitare a legislaţiei ce vizează insolvabilitatea Plenul Curţii

Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de

Justiţie nr.789 din 26.03.96 şi art.13 Cod de procedură civilă, prin prezenta hotărîre oferă

următoarele explicaţii:

1. Prin insolvabilitate în sensul legii insolvabilităţii se va înţelege situaţia financiară a

debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile pecuniare de plată ajunse

la scadenţă. Incapacitatea de plată reprezintă o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor

băneşti şi altor bunuri necesare pentru plata obligaţiilor scadente, o stare în care debitorul nu

poate într-un ritm satisfăcător să mobilizeze resursele financiare necesare acoperirii datoriilor

sale comerciale.

2. Se atenţionează instanţele judecătoreşti, că prezenta lege este aplicabilă faţă de

persoanele fizice: întreprinzătorii individuali, inclusiv titularii patentei de întreprinzător

(Aici se vor lua în consideraţie şi prevederile art.26 Cod civil.)

persoanele juridice: a) societăţile comerciale:

- societăţi în nume colectiv;

- societăţi în comandită;

- societăţi cu răspundere limitată;

- societăţi pe acţiuni;

- cooperative;

b) întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale;

c) organizaţiile necomerciale:

- asociaţii;

- fundaţii;

- instituţii.

Nu pot avea calitatea de debitor într-un proces de insolvabilitate:

Statul, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul (ministerele, departamentele, inspectoratele),

autorităţile judecătoreşti reprezentate prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi

judecătoriile de drept comun sau specializate, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională,

Procuratura, Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Camera de

Comerţ şi Industrie, unităţile administrativ-teritoriale (consiliile municipale şi locale, preturile) şi

persoana fizică care nu practică activitatea de întreprinzător.

3. Curtea de Apel Economică judecă în prima instanţă conform art.art.36, 355, 356 CPC

cererile de declarare a insolvabilităţii şi acest proces se limitează, la prima etapă, cu intentarea

procesului judiciar de insolvabilitate şi, la a doua etapă după intentarea procesului, la efectuarea

sub controlul nemijlocit al instanţei de judecată a procesului propriu zis (adică a procedurii de

insolvabilitate prevăzute expres în Legea insolvabilităţii).

La prima etapă, pînă la intentarea procesului de insolvabilitate, apreciind temeiul

insolvabilităţii în cadrul examinării cererii introductive, instanţa de insolvabilitate hotărăşte

asupra intentării procesului de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive.

După intentarea procesului de insolvabilitate, instanţa este învestită prin lege de-a

supraveghea procedura publică a insolvabilităţii, efectuînd un control judiciar permanent pe tot

parcursul acestui proces specific, fiind în drept în cazurile prevăzute expres de lege să emită

actele judecătoreşti respective la etapele respective şi să soluţioneze toate litigiile şi

circumstanţele relevante pentru procesul de insolvabilitate, cu excepţia celor ce ţin de litigiul de

drept.

Se atenţionează asupra faptului, că procesul de insolvabilitate nu este un proces de

contencios (nu se examinează litigiu între părţi), ci un proces specific, aparte. Aici nu există

reclamant şi reclamat, ci debitor şi creditori. Instanţa de insolvabilitate soluţionează doar

divergenţele ce apar între creditori.

Toate litigiile de drept ce apar din momentul adresării cu cererea introductivă şi pînă la

etapa finală a procesului de insolvabilitate nu se judecă în cadrul aceluiaşi proces de

insolvabilitate, ci în cadrul altui proces civil separat de către instanţa competentă conform

regulilor generale prevăzute de CPC.

Cauzele pendinte, aflate pe rol în alte instanţe, cu privire la bunurile din masa debitoare se

judecă în conformitate cu prevederile art.88 din lege.

4. Conform art.19 din Legea insolvabilităţii dispozitivul hotărîrilor şi încheierilor instanţei

de judecată ce vizează procesul de insolvabilitate se publică în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova. La dispunerea instanţei publicarea dispozitivului hotărîrilor şi încheierilor se poate

face şi în ziarele locale din zonele unde debitorul îşi are sediul sau sunt concentrate sediile mai

multor creditori.

Notificarea participanţilor conform articolului menţionat, se consideră suficientă pentru

dovada citării, chiar dacă prin lege se prevede şi o altă modalitate de notificare.

Întrucît art.19 alin.(1) al Legii insolvabilităţii prevede, că „cheltuielile de publicare se

atribuie la cheltuieli de judecată", acestea urmează a fi achitate din contul părţilor la proces,

adică de către persoana care a depus cererea introductivă. Ulterior această persoană are drept de a

înainta cerere către instanţa de insolvabilitate pentru a deveni creditorul masei.

În caz de respingere a cererii introductive sau admiterii recursului asupra hotărîrii de

intentare a procesului de insolvabilitate cheltuielile de publicare urmează a fi încasate potrivit

prevederilor art.49 alin.(1) al Legii insolvabilităţii.

În contextul celor expuse, hotărîrea instanţei de judecată în procesele vizînd

insolvabilitatea urinează să includă şi obligarea persoanei care a depus cererea introductivă să

publice din contul său hotărîrea judecăţii în Monitorul Oficial.

Potrivit art.42 din Legea insolvabilităţii, publicarea sau divulgarea în alt mod a

informaţiilor privind insolvabilitatea debitorului pînă la data intentării procesului de

insolvabilitate se interzice. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că legea nu prevede

publicarea în mod obligatoriu a încheierii de primire spre examinare a cererii introductive. În

cazul în care instanţa, în baza prevederilor art.37(2) din Legea insolvabilităţii, va dispune

publicarea dispozitivului încheierii de admitere spre examinare a cererii introductive în partea ce

ţine de măsurile de asigurare, ea urmează să motiveze această soluţie în încheierea respectivă. [Pct.4 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

[Pct.4 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.9 din 04.07.2005]

5. Ţinînd cont de prevederile art.20 din Lege, hotărîrile şi încheierile instanţei de judecată

în cazurile de insolvabilitate se vor contesta numai cu recurs şi doar în cazurile şi de către

persoanele prevăzute expres în Legea insolvabilităţii.

Astfel, pot fi atacate cu recurs:

- încheierea de aplicare a măsurilor de asigurare - de către debitor (art.37 alin.3);

- hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate - de către debitor (art.47 alin.1);

- hotărârea de respingere a cererii introductive - de către părţile la proces (art.47 alin.2);

- încheierea de respingere a cererii de convocare a adunării creditorilor - de către solicitant

- creditor, debitor, administrator (art.67 alin.6);

- încheierea asupra cererii de anulare a hotărîrii adunării creditorilor:

a) de admitere a cererii - de către orice creditor chirografar sau garantat şi de către

administrator (art.70 alin.1);

b) de respingere a cererii - de către solicitantul debitor, creditor, administrator (art.70

alin.2);

- încheierea de demitere a unui membru al comitetului creditorilor - de către persoana

demisă (art.71 alin.5);

- încheierea de respingere a propunerii de desemnare a altui administrator - de către fiecare

creditor (art.75 alin.1);

- încheierea cu privire la aplicarea amenzii - de către administrator (art.77 alin.2);

- încheierea de destituire din funcţie sau de respingere a cererii de demisie a

administratorului - de către administrator (art.80 alin.4, 6);

- încheierea de respingere a cererii comitetului creditorilor sau a adunării creditorilor de

destituire a administratorului - de către orice membru al comitetului creditorilor sau, după caz, de

către orice creditor (art.80 alin.4);

- încheierea privind refuzul validării creanţelor - de către creditorul solicitant (art.138, 141

alin.1);

- încheierea privind contestarea listei de distribuire intermediare - de către orice creditor

(art.145 alin.2);

- încheierea de rectificare a listei de distribuire - de către administrator şi orice creditor

chirografar (art.145 alin.3);

- încheierea de respingere a cererii de distribuire suplimentară - de către solicitantul

debitor, creditor, administrator (art.152 alin.3);

- încheierea de distribuire suplimentară - de către debitor (art.152 alin.4);

- încheierea de respingere a cererii introductive - de către solicitantul debitor, creditor

(art.153 alin.1);

- hotărîrea de încetare a procesului de insolvabilitate - de către debitor şi creditori (art.162);

- încheierea privind aplicarea procedurii planului sau neadmiterea aplicării procedurii

planului - de către persoana care a depus planul sau de către creditori (art.164 alin.4);

- hotărîrea privind confirmarea planului sau respingerea confirmării planului - de către

creditori şi debitor (art.188);

- încheierea de respingere a unei noi cereri introductive - de către creditorul solicitant

(art.199).

Se atenţionează instanţele de judecată, că depunerea recursului împotriva hotărârii de

intentare a procesului de insolvabilitate nu are efect suspensiv datorită faptului devenirii

executorii a acestei hotărâri din momentul pronunţării ei (art.44 alin.(2) din Lege). Ea poate fi

suspendată doar printr-o încheiere a instanţei de recurs şi doar în cazurile expres prevăzute de

Codul de procedură civilă şi de Legea insolvabilităţii.

6. Potrivit art.22 din Legea insolvabilităţii intentarea unui proces de insolvabilitate

presupune existenţa unui temei general - adică o incapacitate de plată, care reprezintă o

insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti necesare pentru plata obligaţiilor

ajunse la scadenţă care nu presupune în mod obligatoriu ca activul patrimonial să fie inferior

pasivului (insolvenţa) sau temeiul special - adică supra-îndatorarea ce presupune un dezechilibru

al patrimoniului prin existenţa unui pasiv patrimonial care depăşeşte activul.

Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii introductive de intentare a

procesului de insolvabilitate.

Dreptul de a depune cererea introductivă potrivit art.24 al Legii insolvabilităţii îl au doar

debitorul, creditorii şi alte persoane indicate în lege, şi anume: Banca Naţională a Moldovei,

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Legea nu numai îi oferă debitorului dreptul de a depune cererea introductivă, dar îl şi

obligă să facă acest lucru la apariţia temeiurilor prevăzute la art.22 din Legea insolvabilităţii.

Într-un proces de insolvabilitate obligaţia debitorului de a depune cerere introductivă în

temeiurile prevăzute la art.22 al Legii insolvabilităţii nu poate fi înlocuită cu o acţiune oblică a

creditorilor săi din motivul că obligaţia de a depune cerere introductivă este o acţiune exclusiv

personală a debitorului.

Luând în consideraţie prevederile art.23 din Lege, instanţa va avea în vedere, că dacă

creditorul nu are cu debitorul relaţii contractuale civile şi nu este învestit să ceară datorii în

numele şi în interesul bugetului public atunci existenţa unei oarecare datorii nu poate servi drept

temei de intentare a procesului de insolvabilitate. Astfel, nu vor putea intenta procedură de

insolvabilitate:

- salariaţii faţă de întreprinderea sa;

- persoanele cărora le-a fost lezat dreptul de autor, drepturile conexe sau activitatea de

raţionalizare şi proprietatea industrială;

- persoanele cărora le-au fost cauzate prejudicii sănătăţii prin vătămarea integrităţii

corporale;

- consumatorii în cazul în care li s-a cauzat un prejudiciu ca rezultat al utilizării sau

consumării unor produse defectuoase;

- persoanele în cazul cauzării unui prejudiciu prin acţiunile organelor de cercetare penală,

de anchetă preliminară, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată;

- persoanele în cazul lezării onoarei şi demnităţii sau reputaţiei profesionale şi a.

Cazurile menţionate vor fi soluţionate ca nişte litigii de drept cu respectarea normelor de

procedură civilă.

Potrivit art.41 din Legea insolvabilităţii cererea introductivă poate fi retrasă de către

persoana care a depus-o pînă la adoptarea hotărîrii privind intentarea procesului de

insolvabilitate sau de respingere a cererii şi în acest caz remunerarea administratorului provizoriu

se achită din contul persoanei care a depus cererea introductivă.

7. Debitorul, în cazul apariţiei temeiului general sau temeiului special, este obligat, sub

posibila sancţiune penală a reprezentanţilor acestuia, a asociaţiilor cu responsabilitate nelimitată,

să depună cererea introductivă pentru declararea sa în stare de insolvabilitate. Depunerea cererii

introductive este obligatorie pentru debitor şi în cadrul lichidării, care se efectuează conform

altor legi, dacă devine evident că debitorul nu poate satisface integral creanţele creditorului sau

în cazul imposibilităţii satisfacerii creanţelor scadente ale tuturor creditorilor.

Creditorul va depune cerere introductivă doar după notificarea prealabilă a debitorului.

Notificarea prealabilă se consideră realizată dacă, pînă la depunerea cererii introductive,

debitorul a fost informat de către executorul judecătoresc sau de către creditor, sau, în cazurile

prevăzute expres de Codul fiscal, de către organele abilitate despre înaintarea spre executare a

titlului executoriu sau a altui document echivalent cu el în condiţiile prevăzute expres de Codul

de executare.

La cererea introductivă a creditorului se va anexa, în mod obligatoriu, copia hotărîrii

definitive a instanţei de judecată sau de judecată arbitrală (arbitraj), decizia (hotărîrea) organului

abilitat prin lege, care la acel moment este executorie; probele ce confirmă transmiterea spre

executare a titlului executoriu sau a altui document echivalent cu el în condiţiile prevăzute

expres de Codul de executare; dovada notificării prealabile a debitorului de către creditor. Pot fi

anexate şi alte documente ce justifică cererea creditorului (art.32, alin.2, lit.a) din Legea

insolvabilităţii).

Instanţele de judecată urmează să ţină cont de faptul că creditorul nu este în drept să

iniţieze proces de insolvabilitate debitorului în cazul în care acesta se află în proces de

restructurare (art.30 pct.3 din lege). La depunerea cererii în astfel de circumstanţe instanţa va

refuza admiterea cererii introductive ca inadmisibilă.

Reieşind din interdicţia prevăzută la art.30 alin.3 al legii, creditorii întreprinderii, care se

află în proces de restructurare şi ale căror datorii nu au fost incluse în obiectul acordului-

memorandum, pot înainta în instanţa de judecată o cerere de intentare a procesului de

insolvabilitate concomitent sau prealabil cu solicitarea Consiliului Creditorilor de reziliere a

acţiunii acordului-memorandum şi în caz de refuz se înaintează acţiune în instanţa de judecată

privind rezilierea acordului-memorandum. [Pct.7 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

8. Creditorii debitorului pot fi persoane juridice sau fizice care au creanţe comerciale sau

bugetare certe, lichide şi exigibile asupra patrimoniului debitorului. După adoptarea hotărîrii de

intentare a procesului de insolvabilitate în baza cererii introductive a unui sau a mai multor

creditori, ceilalţi creditori ai debitorului împotriva cărui a fost intentat procesul îşi înaintează

creanţele în instanţa de insolvabilitate în modul stabilit de lege.

Potrivit Legii insolvabilităţii creditorii se împart în:

- creditori garantaţi - clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut înainte

de intentarea procesului de insolvabilitate şi sunt asigurate cu garanţii reale în conformitate cu

legea. Asiguraţii cu garanţii reale se consideră creditorii care deţin un gaj convenţional sau legal.

Un gaj legal care poate greva bunuri ce rezultă din creanţele statului pentru sumele datorate

conform legislaţiei fiscale sau rezultate dintr-o hotărîre judecătorească poate fi considerat

constituit doar dacă este înregistrat în registrele respective, conform Legii gajului, cu preavizele

respective în adresa debitorului.

O hotărîre judecătorească sau creanţele statului în cazul revendicărilor impozitelor şi a

altor plăţi fiscale nu constituie temei a unor creanţe garantate de la sine fără constituirea în

modul stabilit a gajului legal;

- creditori chiroqrafari - clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut

înainte de intentarea procesului de insolvabilitate şi nu sunt asigurate prin garanţii;

- creditori ai masei - clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut după

intentarea procesului de insolvabilitate şi se execută în prealabil în mod curent pe măsura

apariţiei lor.

9. În cazul în care cererea introductivă a fost admisă spre examinare instanţa de judecată

adoptă o încheiere imediat, sau în cel mult 3 zile de la data depunerii cererii (art.33 pct.2 din

lege).

Potrivit art.34 din Legea insolvabilităţii instanţa de judecată returnează cererea

introductivă, dacă ea nu corespunde cerinţelor legii sau dacă nu au fost anexate documentele ce

adeveresc existenţa datoriei.

La cererea introductivă despre insolvabilitate cu creanţe izvorîte din raporturi fiscale se

anexează, de asemenea, dovada aplicării măsurilor de executare silită a creanţelor fiscale în

conformitate cu Titlul V Cod fiscal.

Dacă cererea introductivă este depusă de către debitor în temeiul obligaţiei de a depune

cerere fără anexarea documentelor respective, ea nu se returnează, dar se solicită, în ordinea

pregătirii cauzei pentru dezbaterile judiciare, prezentarea documentelor obligatorii. În acest caz

instanţa la fel urmează să verifice minuţios existenţa temeiurilor de intentare a procesului de

insolvabilitate.

10. Instanţa de insolvabilitate va ţine cont de faptul că toate măsurile necesare pentru a

preveni modificarea stării bunurilor debitorului în cauzele de insolvabilitate instanţa le aplică în

perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate (art.35 din lege).

Instanţa de judecată dispune aplicarea măsurilor de asigurare prin încheierea de admitere a

cererii introductive, dar aceasta poate fi făcută şi printr-o încheiere separată în orice timp pînă la

intentarea procesului de insolvabilitate.

Pe lîngă măsurile de asigurare prevăzute de C.P.C., instanţa de judecată aplică următoarele

măsuri de asigurare:

a) numeşte un administrator provizoriu;

b) dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului sau emite prescripţia ca

deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al

administratorului provizoriu;

c) pune sub sechestru toate bunurile debitorului şi corespondenţa lui comercială;

d) suspendă executarea silită asupra bunurilor debitorului;

e) pune sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale sau decide ca acestea să

poată fi înstrăinate doar cu consimţămîntul expres al administratorului provizoriu.

Din momentul desemnării administratorului provizoriu şi înlăturării debitorului de la

gestionarea întreprinderii, atribuţiile de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor debitorului

sunt transmise administratorului provizoriu şi se produc efectele stipulate în art.84 al legii şi

orice act de dispoziţie al debitorului în această perioadă pînă la intentarea procesului de

insolvabilitate poate fi declarat nul în modul stabilit.

Dacă un creditor sesizează instanţa de judecată (nu cea de insolvabilitate) cu acţiune către

un debitor care se află în procedura de insolvabilitate sau în privinţa lui este primită doar cererea

introductivă despre intentarea procesului de insolvabilitate ar fi mai raţional, ca instanţa să nu

aplice în mod repetat asigurarea acţiunii, întrucât acest act de procedură este deja înfăptuit

potrivit art.35 din Legea insolvabilităţii. Orice altă măsură de asigurare a acţiunii poate duce la

diminuarea patrimoniului debitorului, dereglarea activităţii întreprinderii insolvabile, crearea

impedimentelor în satisfacerea creanţelor, toate acestea ducând în mod inevitabil la lezarea

drepturilor creditorilor.

Încheierea de admitere a cererii introductive, reieşind din prevederile art.art.20 şi 33 ale

Legii insolvabilităţii, nu se contestă, ea poate fi atacată cu recurs de către debitor doar în privinţa

aplicării măsurilor de asigurare a acţiunii, potrivit art.37 alin.3 din lege. Depunerea recursului nu

suspendă executarea încheierii.

11. În cazul în care debitorul înaintează anumite obiecţii, inclusiv în referinţa la cererea

introductivă a creditorului, instanţa de judecată apreciază aceste circumstanţe înainte de a emite

hotărârea asupra intentării procesului de insolvabilitate. În acest sens, instanţa audiază debitorul,

creditorii care au depus cererea introductivă şi, după caz, experţii, specialiştii, administratorul

provizoriu, dacă acesta a fost desemnat.

La această etapă instanţa urmează să stabilească cu certitudine existenţa datoriei

debitorului faţă de creditorul ce-a depus cererea introductivă. Datoria poate fi confirmată printr-o

hotărâre a instanţei de judecată, decizie a organului fiscal, vamal sau a altui organ abilitat prin

lege să emită astfel de hotărâri şi care la acel moment este executorie sau este recunoscută de

către debitor şi confirmată documental existenţa acestei datorii ajunse la scadenţă sau chiar dacă

debitorul nu recunoaşte fără just temei datoria dar la convingerea instanţei ea este evidentă şi

între părţi nu există litigiu.

În urma examinării obiecţiilor debitorului asupra cererii introductive, instanţa de judecată

va adopta o încheiere care va conţine în special mărimea revendicărilor asupra cărora obiecţiile

debitorului au fost considerate neîntemeiate, adică n-au fost confirmate documental şi, deoarece

s-a depistat existenţa unui litigiu referitor la cerinţa respectivă, instanţa neexaminând fondul

acestui litigiu urmează să lămurească creditorului că ultimul are dreptul de-a intenta procedura

de insolvabilitate faţă de debitor având doar creanţe certe.

Această încheiere a instanţei va confirma doar mărimea creanţelor existente şi indiscutabile

ale creditorului care a depus cererea introductivă.

În situaţia cînd cererea introductivă au înaintat-o mai mulţi creditori, instanţa va confirma

prin încheiere mărimea creanţelor fiecărui creditor în parte cu condiţia că aceste creanţe au fost

confirmate prin documente justificative.

12. Apreciind temeiul insolvabilităţii şi al faptelor constatate în cadrul examinării cererii

introductive, judecata va da o hotărîre de intentare a procesului de insolvabilitate sau respinge

cererea în conformitate cu art.44 din Legea insolvabilităţii. În hotărîrea de intentare a procedurii

de insolvabilitate, instanţa de judecată, în mod obligatoriu, trebuie să stabilească şi să indice

suma certă a datoriei creditoare, care a fost pusă la baza hotărîrii cu privire la intentarea

procedurii de insolvabilitate a debitorului.

Prin hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate în mod obligatoriu se

desemnează administratorul insolvabilităţii, care pe tot parcursul procesului de insolvabilitate are

menirea de a reprezenta interesele debitorului.

Prin dispozitivul hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, care în mod

obligatoriu se publică în Monitorul Oficial şi în alte izvoare de informare în masă, se face apelul

către creditori de a-şi depune creanţele pînă la adunarea de validare, se face apel către creditorii

garantaţi de a preciza bunurile asupra cărora deţin un drept prioritar, garantat prin actul juridic

respectiv.

Instanţa de judecată afişează hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate în incinta

sa, iar administratorul expediază hotărârea Registrului de stat al întreprinderilor, Registrului de

stat al organizaţiilor, registrelor în care se înregistrează gajul, inspectoratului fiscal de stat,

teritorial, organului cadastral teritorial, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Registrelor de

stat ale transporturilor, Camerei de Comerţ şi Industrie şi băncilor la care debitorul are conturi şi

altor instituţii şi autorităţi relevante. [Pct.12 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

121. Art.84(3) din Legea insolvabilităţii prevede că din momentul intentării procesului de

insolvabilitate calcularea penalităţilor aferente datoriilor creditoare ale debitorului se întrerupe.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti că prevederile acestei norme nu sînt aplicabile datoriilor

apărute după data intentării procesului de insolvabilitate, inclusiv în cazul contractelor cu

executare succesivă, în sensul art.64(3) din Legea insolvabilităţii. [Pct.12

1 introdus prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

13. Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că din momentul desemnării

administratorului atribuţiile de administrare şi de dispoziţie asupra bunurilor debitorului sunt

transmise administratorului care va lua imediat în primire bunurile masei debitoare. Luarea în

primire a bunurilor se face doar în prezenţa şi cu semnarea actului de primire de către cel puţin

un membru al Comitetului creditorilor, dacă acest comitet este desemnat. În cazul în care

Comitetul creditorilor nu este desemnat, instanţa de judecată decide numirea unui reprezentant al

creditorilor, care va asista la luarea în primire a valorilor şi va semna actul de primire.

La data intentării procesului de insolvabilitate, administratorul trebuie să efectueze o

evaluare sistematizată, de ansamblu, a bunurilor, în care se vor specifica şi se vor juxtapune

bunurile din masa debitoare şi obligaţiile debitorului. În cazul în care se depistează existenţa unui

gaj, transmis spre realizare creditorului-gajist (conform prevederilor art.487 din Codul civil,

art.71 din Legea cu privire la gaj, art.345 din Codul de procedură civilă), dreptul de exercitate a

căruia nu a fost realizat pînă la aplicarea măsurilor de asigurare, bunul gajat urmează a fi remis

debitorului-gajist şi inclus în masa debitoare. Ulterior, faţă de acest bun sînt aplicabile

prevederile punctului 23 din prezenta Hotărîre.

În afară de inventarierea patrimoniului debitorului administratorul are obligaţia de a

colecta datoriile faţă de debitor, a recupera bunurile debitorului aflate în posesiunea unor terţi, a

executa măsurile de asigurare aplicate de instanţă, a executa hotărîrile instanţei, adunării

creditorilor, comitetului creditorilor, a elabora proiectul de plan, dacă s-a dispus aplicarea

procedurii planului, va prezenta rapoarte lunare despre starea masei debitoare, a ţine registrele de

evidenţă a datoriilor creditoare şi debitoare ale debitorului, a disponibiliza angajaţii debitorului,

distribuirea către creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare etc.

Administratorul are dreptul la remuneraţie şi la restituirea cheltuielilor, cuantumul cărora

se stabileşte prin hotărârea comitetului creditorilor, aprobată printr-o încheiere a instanţei de

judecată.

În cazurile în care creditor majoritar este statul, instanţele de judecată vor ţine cont de

Regulamentul privind remunerarea administratorului procesului de insolvabilitate aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.1717 din 27.12.2002.

Remunerarea administratorului se va efectua în dependenţă de sumele îndreptate pentru

satisfacerea creanţelor creditorilor, conform grilei de remunerare indicate în Regulament. [Pct.13 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

14. La cererea comitetului creditorilor, a adunării creditorilor sau din oficiu, instanţa de

judecată poate destitui administratorul din motivele specificate în alin.1 art.80 din Legea

insolvabilităţii.

După audierea administratorului instanţa de insolvabilitate adoptă o încheiere de destituire,

ce poate fi contestată cu recurs de către administrator, desemnând concomitent un alt

administrator sau respinge cererea de destituire.

Încheierea de respingere a cererii comitetului creditorilor poate fi atacată cu recurs de orice

membru al lui, iar în cazul depunerii cererii de către adunarea creditorilor - de către orice

creditor.

Pentru comiterea de acţiuni ilegale în procesul exercitării atribuţiilor administratorul poartă

răspundere administrativă sau penală conform legii. Aceste cauze vor fi judecate de către

instanţele de drept comun în baza codurilor respective, dar nu de către instanţa de insolvabilitate.

15. Instanţele de judecată care examinează procesele de insolvabilitate vor ţine cont de

faptul că, potrivit art.113 din Legea insolvabilităţii, administratorul poate introduce în instanţa de

insolvabilitate acţiuni în vederea anulării unor acte juridice, care afectează bunurile debitorului şi

care conţin indicii prevăzuţi la literele a) - g) din articolul citat.

Termenele de trei ani şi de patru luni prevăzute de art.113 din Legea insolvabilităţii sînt

nişte termene de decădere şi nu trebuie confundate cu termenul de prescripţie extinctivă.

Caracteristic termenelor de decădere este faptul că în interiorul lor titularul trebuie să-şi exercite

dreptul său subiectiv. Acest termen, în cazul dat, prevăzut de art.113(a-f), are ca efect pierderea

dreptului subiectiv şi nu poate fi suspendat, întrerupt şi este incompatibil cu noţiunea de repunere

în termen.

Conform art.114 din Legea insolvabilităţii administratorul poate introduce în instanţa de

judecată şi alte acţiuni de anulare a unor acte juridice, încheiate de debitor în ultimele 12 luni de

activitate.

Acţiunile depuse de administrator în temeiul art.art.113, 114 din Legea insolvabilităţii se

judecă ca nişte litigii de drept, conform regulilor generale prevăzute de Codul de procedură

civilă, dar nu în cadrul insolvabilităţii, cu achitarea taxei de stat, respectând prevederile alin.2

art.86 CPC RM. [Pct.15 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

16. Se va ţine cont de faptul că participarea activă a creditorilor la întreaga procedură a

insolvabilităţii se realizează prin două organe distincte, chemate să participe la aplicarea

procedurii: adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor.

Adunarea creditorilor ca organ comun iniţial format din toţi creditorii cunoscuţi, cu

completarea pe parcurs cu creditori ale căror creanţe au fost validate, are atribuţii importante de

reprezentare şi de control asupra derulării procedurii. Astfel, în cadrul şedinţelor adunării

generale, creditorii:

- aleg şi dizolvă comitetul creditorilor, stabilesc componenţa lui numerică şi nominală;

- analizează situaţia debitorului, măsurile luate de administrator şi efectele acestuia, pot

propune alte măsuri pentru derularea procedurii de insolvabilitate;

- decid asupra chestiunii privind continuarea activităţii debitorului prin aprobarea planului

sau încetarea activităţii acestuia prin lichidare;

- cer destituirea administratorului, atunci cînd nu există un comitet al creditorilor, din

motivele indicate la art.80 din Legea insolvabilităţii;

- îşi dau acordul pentru înstrăinarea întreprinderii ca un complex unic sau a unei acţiuni, a

unui depozit, unui alt bun imobil al participaţiunilor debitorului în alte întreprinderi, pentru

primirea unui credit care poate greva masa debitoare, pentru reluarea, renunţarea la un proces cu

o valoare importantă, încheierea unei tranzacţii de împăcare sau a unei clauze arbitrale;

- participă la analiza obiecţiunilor în raportul final de distribuire;

- decide în privinţa termenelor şi a formei de vînzare a bunurilor debitorului, precum şi în

privinţa preţului iniţial de vînzare a acestor bunuri.

Comitetul creditorilor soluţionează pe tot parcursul procesului de insolvabilitate chestiunile

ce revin în atribuţia sa în afară de cele date în competenţă exclusivă adunării creditorilor.

Aprobarea sau refuzul aprobării hotărîrilor adunării creditorilor, comitetului creditorilor

(art.68-72 din Legea insolvabilităţii) se va efectua în formă de încheiere judecătorească. [Pct.16 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

17. Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că în cel mult 45 de zile de la data

publicării dispozitivului hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate administratorul

convoacă creditorii la prima adunare în cadrul căreia, de regulă, în baza unui raport al

administratorului, decid despre desfăşurarea de mai departe a procesului de insolvabilitate

(adunarea de raportare).

Potrivit art.68 din Legea insolvabilităţii, adunarea creditorilor este condusă de către

preşedinte care e ales din rândul creditorilor participanţi la adunare.

Reieşind din prevederile art.70 din Legea insolvabilităţii creditorii (chirografari sau

garantaţi) şi administratorul dispun de dreptul de a înainta cereri de anulare a oricărei hotărîri a

adunării creditorilor, care contravine intereselor creditorilor chirografari. Prealabil cererea

urmează a fi făcută cunoscută la adunarea creditorilor şi menţionată în procesul-verbal.

Instanţa se pronunţă în privinţa cererii printr-o încheiere. Încheierea de anulare poate fi

atacată cu recurs de orice creditor (garantat sau chirografar). În cazul respingerii cererii

încheierea poate fi contestată cu recurs de către solicitant (orice creditor sau administrator).

18. Se menţionează că, în conformitate cu art.131 din lege creanţele creditorilor pot fi

înaintate oricînd, dar nu mai tîrziu decît pînă la data încetării procesului de insolvabilitate.

Potrivit art.131 alin.3 din Legea insolvabilităţii, creditorii pot înainta creanţele pînă la

aprobarea de către instanţă a tabelului creanţelor, dar cel tîrziu pînă la data încetării procesului de

insolvabilitate.

Astfel, în cauzele intentate în baza legii vechi cu privire la faliment, creditorii ce nu şi-au

înaintat creanţele timp de o lună mai sunt în drept să le înainteze pînă la data încetării procesului.

Legea insolvabilităţii nu pune interdicţie de validare şi a creanţelor cu termen expirat.

Nu se limitează, conform Legii insolvabilităţii, nici mărimea creanţelor contrar

prevederilor Legii cu privire la faliment.

În cazul unui proces pornit în baza legii cu privire la faliment cu declararea creanţelor în

mărime limitată (creanţele de satisfacere a obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale - în

limitele celor 6 luni precedente, creanţele precedente de satisfacere a obligaţiunilor faţă de

bugetul public naţional - în limitele unui an ş.a.) creditorii cu creanţe limitate îşi pot modifica

mărimea creanţelor conform Legii insolvabilităţii cu examinarea acestora în modul stabilit. Toate

creanţele validate, inclusiv şi cele înaintate prin cerinţe de majorare a cuantumului cerinţelor şi

validate ulterior, se satisfac în ordinea rangului oferit şi în modul prevăzut de lege.

19. La aceeaşi adunare (de raportare) sau, prin convocarea în cel mult 15 zile după prima

adunare a altei adunări, sunt validate creanţele creditorilor, prezentate pînă la această dată

instanţei de judecată (adunării de validare).

Adunarea de validare a creanţelor are loc sub conducerea instanţei de judecată. La

adunarea creditorilor la care participă judecătorul nu se scrie proces-verbal al instanţei de

judecată, ci se perfectează procesul-verbal al adunării creditorilor conform regulilor stabilite.

O creanţă este considerată validată dacă la adunarea creditorilor de validare nu a fost

contestată de către administrator sau de un alt creditor chirografar sau dacă contestaţia înaintată a

fost retrasă. Contestaţia debitorului nu se poate opune validării creanţei.

Judecătorul înregistrează în tabelul creanţelor la rubrica fiecărei creanţe înaintate în ce

măsură este validată conform valorii şi rangului ei, precum şi persoana care a contestat validarea.

Înregistrarea în tabel are pentru creanţele validate, conform valorii şi rangului lor, efectul

unei hotărîri definitive pentru administrator şi pentru toţi creditorii chirografari şi este

susceptibilă executării în conformitate cu Legea insolvabilităţii.

În cazul contestării creanţelor instanţa se va pronunţa printr-o încheiere referitor la

admiterea sau respingerea contestării creanţei. După soluţionarea contestaţiilor, validarea

creanţelor are loc în cadrul şedinţelor speciale de validare cu notificarea prealabilă despre aceasta

a persoanelor cointeresate.

20. Instanţa de judecată care soluţionează cazurile de insolvabilitate va ţine cont de faptul

că pricinile cu privire la bunurile din masa debitoare a debitorului, aflate pe rol în alte instanţe la

data intentării procesului de insolvabilitate, vor continua a fi judecate cu preluarea de către

administrator a drepturilor debitorului ca reclamant în condiţiile art.88 din Legea insolvabilităţii.

Dacă în cauzele cu privire la masa debitoare a debitorului acesta din urmă este pîrît,

judecarea pricinii va continua cu preluarea de către administrator a drepturilor şi obligaţiilor

părţii reclamate în cazurile de:

- separare a unui bun din masa debitoare care nu aparţine cu drept de proprietate

debitorului în baza cererii unei persoane care deţine un drept real asupra bunului;

- executare a creanţelor garantate în baza cererii unui creditor gajist;

- executare a creanţelor care au fost asigurate într-un alt mod prin masa debitoare.

Alte cauze cu privire la bunurile din masa debitoare sau care pot avea atingere masei

debitoare şi debitorului, pendinte la data intentării procesului de insolvabilitate, se suspendă pînă

la încetarea procesului de insolvabilitate. În asemenea cazuri creditorii chirografari-reclamanţi

pot declara creanţele în procedură de insolvabilitate şi doar în cazul invalidării acestora pot

solicita reluarea procesului suspendat pentru soluţionarea litigiului aflat în derulare.

21. Realizarea scopului procedurii de insolvabilitate presupune ordonarea şi realizarea unor

măsuri, atît prealabile cît şi după intentarea procesului de insolvabilitate, care constau în

deposedarea debitorului de bunurile sale, identificarea bunurilor debitorului prin inventarierea

masei debitoare, evaluarea acesteia în ansamblul ei, executarea altor măsuri precum şi

valorificarea masei debitoare în cazul lichidării sau, după caz, în cadrul procedurii planului.

Dacă adunarea creditorilor după audierea raportului administratorului la şedinţa de

raportare despre posibilitatea continuării activităţii sau încetarea activităţii debitorului decide

lichidarea debitorului, valorificarea masei debitoare se efectuează în mod neîntîrziat, în condiţii

cît mai avantajoase, avînd ca scop satisfacerea cît mai integrală a creanţelor creditorilor.

22. După adunarea de raportare, administratorul valorifică sau lichidează în condiţii cât

mai avantajoase, cu aprobarea adunării creditorilor, masa debitoare în condiţiile prevăzute de

art.124 al Legii insolvabilităţii. Termenul de valorificare şi de lichidare a masei debitoare nu va

depăşi 5 ani.

Se va ţine cont de faptul că, reieşind din interesul de a fi menţinut un subiect de drept al

cărui menire ar fi participarea în continuare în circuitul comercial, întreprinderea debitorului

aflată în stare de insolvabilitate poate fi vîndută în bloc ca un complex unic.

În cadrul vânzării întreprinderii ca un complex unic se înstrăinează toate tipurile de bunuri

destinate activităţii întreprinderii, inclusiv terenurile, clădirile, utilajele, inventarul, materia

primă, producţia, lucrările şi serviciile, inclusiv denumirea de firmă, dreptul la mărcile

comerciale şi mărcile de servicii înregistrate, precum şi alte drepturi care aparţin debitorului, cu

excepţia celor intransmisibile şi a creanţelor creditorilor faţă de debitor la data intentării

procesului de insolvabilitate. În asemenea cazuri raporturile de muncă cu salariaţii întreprinderii

se menţin în continuare.

În cazul imposibilităţii de a vinde întreprinderea ca un complex unic, bunurile debitorului,

inclusiv bunurile imobile şi valorile mobiliare, se vînd cu acordul comitetului creditorilor sau a

adunării creditorilor în modul stabilit de lege prin licitaţie, concurs.

23. Dacă în masa debitoare există bunuri afectate unor garanţii reale, constituite în

favoarea creditorilor garantaţi cum ar fi bunuri grevate prin gaj, ipotecă sau alte privilegii

speciale asupra unor bunuri mobile sau imobile, create în condiţiile dreptului comun,

administratorul trebuie să informeze creditorul garantat despre intenţia sa de a vinde bunul.

Creditorului i se permite să se pronunţe în termen de o săptămînă sau în alt timp util stabilit

înainte de înstrăinare asupra posibilităţii de valorificare a bunului cît mai avantajoasă. Dacă

creditorul garantat consideră că poate valorifica mai avantajos bunul, instanţa de judecată, după

audierea creditorului şi administratorului, decide asupra transmiterii în posesie a bunului către

creditor, stabilindu-i concomitent şi termenul de valorificare a bunului.

Dacă în timpul acordat de instanţă creditorul n-a valorificat bunul, ultimul se restituie

administratorului, care îl şi valorifică.

Dacă a fost pusă în gaj întreprinderea sau o secţiune a ei, pentru înstrăinarea lor

administratorul urmează să obţină aprobarea adunării creditorilor.

Sumele obţinute din vînzarea acestor bunuri vor fi distribuite pentru acoperirea creanţelor

creditorilor garantaţi după scăderea din produsul obţinut a cheltuielilor de validare (4 procente

din produs) şi a cheltuielilor de valorificare (5 procente din produs).

Cheltuielile de validare şi valorificare se restituie iniţial de către creditorul-garantat în

cazul în care acestuia i se transmite bunul grevat întru satisfacerea creanţelor sale.

Dacă sumele obţinute din vînzarea bunurilor afectate garanţiilor reale sunt insuficiente

pentru achitarea integrală a creanţelor garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţa neacoperită,

creanţe chirografare care vor veni în concurs cu celelalte creanţe chirografare.

24. În conformitate cu art.139 din Legea insolvabilităţii, distribuirea masei debitoare

creditorilor chirografari este efectuată de către administrator în dependenţă de mijloacele

obţinute de la desfacere cu acordul obligatoriu al comitetului creditorilor.

Lista de distribuire a creanţelor ce urmează a fi satisfăcută se depune în instanţa de

judecată cu indicarea concretă a sumelor ce urmează a fi achitate.

Este necesar de a ţine cont de faptul că administratorul insolvabilităţii este obligat să

rezerveze din masa debitoare partea pentru creditorii ale căror creanţe nu au fost validate în

cadrul procesului de insolvabilitate şi ale căror creanţe se examinează separat într-un proces

pendinte suspendat în cazul prezentării în termen de 15 zile din data depunerii listei de distribuire

în instanţă, dovadă a faptului că refuzul validării a fost contestat sau că procesul în derulare

suspendat a fost reluat.

25. Se atenţionează asupra faptului că de rînd cu necesitatea rezervării din masa debitoare a

cotelor necesare pentru creditorii indicaţi în punctul precedent ale căror creanţe încă nu au fost

validate, dar care au fost contestate în modul prevăzut, se va lua în consideraţie partea

neacoperită cu garanţii reale a creanţelor creditorilor-garantaţi sau cota integră a creanţelor

creditorilor-garantaţi în cazul renunţării acestora la garanţiile reale. Creanţa condiţionată de

asemenea trebuie luată în considerare la distribuire. Partea din masa debitoare care acoperă o

asemenea creanţă se rezervă la distribuirea intermediară.

În cazul în care condiţia executării în timp este incertă, adică este atît de departe în viitor

încît creanţa înaintată la momentul distribuirii nu are nici o valoare, la distribuirea finală creanţa

condiţionată nu va fi luată în consideraţie.

26. Pentru aprobarea distribuirii finale, instanţa de judecată fixează data adunării

creditorilor şi îi convoacă la ultima lor adunare. Între data publicării anunţului despre adunarea

de distribuire finală şi data acestei adunări se va stabili un interval de timp de cel puţin 2

săptămîni şi de cel mult o lună.

Adunarea creditorilor de distribuire finală are drept scop:

- examinarea raportului final al administratorului;

- înaintarea contestaţiilor contra listei de distribuire finală;

- hotărârea creditorilor cu privire la partea nevalorificată a masei debitoare.

Concomitent cu soluţionarea chestiunilor enumerate adunarea creditorilor dispune

decontarea sumelor rezervate pentru anumiţi creditori, cu încuviinţarea instanţei de judecată, pe

contul "Mijloace intrate temporar în dispoziţia instanţei de judecată", dispune restituirea sumelor

obţinute nejustificat de unii creditori ale căror creanţe au fost bazate pe fraude, greşeli sau erori

substanţiale, decide în privinţa sumelor neridicate de creditori, de surplusul restant, după

satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor, şi sesizează instanţa de judecată despre încetarea

procesului de insolvabilitate.

27. După terminarea distribuirii finale şi examinarea contestaţiilor declarate la adunarea

finală a creditorilor instanţa de judecată va hotărî în şedinţa de judecată încetarea procesului de

insolvabilitate.

În două săptămîni de la data publicării anunţului respectiv, administratorul prezintă

organului competent: Registrului de Stat al întreprinderilor, Registrului de Stat al organizaţiilor,

Ministerului Justiţiei sau Primăriei hotărârea instanţelor de judecată pentru radierea debitorului.

Se atrage atenţia instanţelor asupra modificărilor introduse prin legea nr.573-XV din

26.12.03 intrată în vigoare la 09.04.04 la art.28 din Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 cu

privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, potrivit cărora la intrarea în

vigoare a hotărîrii instanţei de judecată privind lichidarea debitorului pentru radierea lui din

Registrul de stat nu mai este necesară prezentarea actelor menţionate la alin.(1) al art.28.

Astfel, drept temei pentru radierea debitorului din registre serveşte doar hotărârea instanţei

de judecată şi nu mai sunt necesare alte acte.

Din momentul radierii sale, debitorul este considerat lichidat.

Surplusul de mijloace băneşti sau bunurile restante după distribuirea finală în cazul

satisfacerii creanţelor tuturor creditorilor se transmit fondatorilor asociaţi ai persoanei juridice

lichidate.

28. Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că procesul de insolvabilitate pornit poate

fi încetat şi din alte motive prevăzute de lege:

- în temeiul art.154 din lege - din motivul lipsei masei debitoare pentru acoperirea

cheltuielilor procesului de insolvabilitate. În cazul în care se constată că masa debitoare este

insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor creditorilor, procesul continuă cu satisfacerea

creanţelor din contul masei debitoare după rangurile de prioritate, prevăzute la art.54 din lege (în

cadrul aceluiaşi rang - proporţional sumei obţinute pentru distribuire). Dacă după constatarea

insuficienţei masei debitoare pentru acoperirea cheltuielilor procesului creditorii sau un terţ

achită aceste sume procesul de insolvabilitate continuă;

- în baza art.158 din lege - din lipsa temeiului de insolvabilitate. Încetarea procesului de

insolvabilitate din lipsa temeiului de insolvabilitate se va efectua la cererea debitorului care va

demonstra aceasta prin probe elocvente.;

- în temeiul art.159 din lege - la cererea debitorului în cazul în care dispune de aprobarea

tuturor creditorilor chirografari care şi-au înaintat creanţele şi ale căror creanţe sunt validate în

modul stabilit. Opunerea creditorilor-garantaţi şi a creditorilor ale căror creanţe sunt contestate şi

nu au fost validate nu constituie temei pentru respingere a cererii debitorului de încetare a

procesului de insolvabilitate, opozabilitatea deciderii fiind la discreţia instanţei de judecată.

În cazul încetării procesului de insolvabilitate în temeiul art.art.154, 158, 159 din Legea

insolvabilităţii se încetează concomitent şi examinarea contestaţiilor administratorului,

creditorilor-chirografari în privinţa validării sau invalidării creanţelor contestate. Alte cauze

aflate pe rol în alte instanţe se examinează în modul prevăzut de legislaţia procesual-civilă sau se

încetează în cazul lichidării.

29. Se explică că, în temeiul art.153 din Legea insolvabilităţii, se refuză intentarea unui

proces de insolvabilitate atunci când se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că

bunurile lui nu acoperă cheltuielile procesului de insolvabilitate, chiar şi în cazul existenţei

temeiurilor de insolvabilitate. Odată cu respingerea cererii introductive printr-o hotărîre

susceptibilă de recurs instanţa dispune dizolvarea debitorului în conformitate cu prevederile

art.153 din Legea insolvabilităţii şi articolele corespunzătoare ale Codului Civil.

30. Se va ţine cont de faptul că Legea insolvabilităţii prevede unele proceduri de

reorganizare judiciară a debitorului şi lichidării unor bunuri din averea acestuia pentru

satisfacerea creanţelor creditorilor garantaţi şi chirografari, proceduri care se realizează în bază

planică.

Procedura planului se aplică de instanţa de judecată în temeiul hotărârii adunării

creditorilor. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea procedurii planului sau

neadmiterea procedurii planului poate fi atacată cu recurs de persoana care a depus planul sau de

creditor în corespundere cu alin.(4) art.164 al Legii insolvabilităţii.

Instanţa de judecată nu va admite aplicarea procedurii planului, dacă:

a) este evident că planul propus de către debitor nu va fi aprobat de creditori sau nu va

putea fi confirmat de instanţa de judecată;

b) este evident că creanţele creditorilor, conform părţii organizatorice a planului depus de

către debitor, nu pot fi executate;

c) nu au fost respectate prevederile ce ţin de dreptul de a depune planul şi cerinţele faţă de

conţinutul unui plan şi persoana care a depus planul nu le poate înlătura sau nu le înlătură în

termenul rezonabil stabilit de instanţa de judecată.

Conform art.168 din Legea insolvabilităţii, dreptul de a propune planul în instanţa de

judecată îl au administratorul şi/sau debitorul.

Planul poate fi depus de către debitor odată cu cererea introductivă sau cu referinţă la

cererea introductivă, ori într-o cerere expres adresată instanţei de judecată pînă la şedinţa de

distribuire finală.

Administratorul elaborează un plan, la cererea adunării creditorilor, şi îl prezintă spre

aprobare în instanţa de judecată.

Planul trebuie prezentat instanţei de judecată în termen de 90 de zile, în caz contrar instanţa

poate decide lichidarea debitorului.

Termenul de prezentare a planului poate fi prelungit de către instanţa de judecată, la

cererea administratorului sau debitorului, cu cel mult 30 de zile.

31. Potrivit art.170 din Legea insolvabilităţii, planul va prevedea:

a) redresarea şi continuarea activităţii debitorului prin restabilirea solvabilităţii care va

specifica modalităţile de achitare a datoriilor debitorului, măsurile de restructurare sau

consolidare a pasivului debitorului, propunerile de reeşalonare a unor datorii, de diminuare a

valorii acestora sau de convertire a lor în titluri de participare la capitolul social al debitorului,

măsurile de restructurare operaţională şi financiară a debitorului prin majorarea capitalului

social, majorarea sau reducerile de preţuri, sporirea producţiei, îmbunătăţirea calităţii,

schimbarea profilului întreprinderii etc., măsurile de restructurare a personalului debitorului,

reorientarea profesională, substituirea conducerii debitorului ş.a.

În cazul în care planul prevede redresarea solvabilităţii debitorului, instanţa de judecată

prin aceeaşi încheiere de aplicare a procedurii planului (art.art.164-164/1 din Lege) sau printr-o

încheiere separată va institui un moratoriu asupra executării obligaţiunilor pecuniare ale

creditorilor şi a obligaţiilor fiscale pe un termen de pînă la 180 de zile.

Moratoriul nu se aplică creanţelor privind plata salariilor, pensiilor alimentare, creanţelor

privind recuperarea prejudiciilor cauzate sănătăţii angajaţilor sau creanţelor în legătură cu

decesul acestora, precum şi creanţelor pecuniare şi fiscale a căror scadenţă a survenit în perioada

de după aplicarea procedurii planului.

b) lichidarea patrimoniului întreprinderii. În acest sens proiectul planului trebuie să

prevadă în mod detaliat:

- măsurile de stingere a creanţelor creditorilor sau compensarea lor într-un alt mod în părţi

în capitalul social al debitorului, garanţiile care vor putea fi oferite fiecărei categorii de creditori,

cu excepţia creditorilor garantaţi sau privilegiaţi; care creanţe vor fi plătite în întregime sau nu

vor fi defavorizate de plan, ce despăgubiri urmează a fi oferite tuturor creditorilor în comparaţie

cu ceea ce ar primi prin distribuire în cazul de pricinuire a eventualelor daune prin neexecutarea

culpabilă de către debitor a obligaţiilor trasate în plan; cum şi cui va putea fi vîndută, în ce mod,

averea debitorului; efectele ce vor putea fi obţinute prin vînzarea întreprinderii (parţial sau în

bloc); folosirea salariaţilor etc.

32. În cel mult 30 de zile de la data depunerii planului, instanţa de judecată convoacă

adunarea creditorilor pentru examinarea planului, determinarea dreptului de vot şi votarea

planului. Despre aceasta instanţa de judecată notifică participanţii la proces, (conform art.19),

concomitent expediind o copie a planului depus (art.179).

Se specifică că creditorii cu drept de vot în privinţa planului sunt împărţiţi, potrivit art.171

din lege, în trei categorii:

a) creditori cu garanţii reale (garantaţi);

b) creditori chirografari, cu excepţia creditorilor de rang inferior (vezi art.54 din lege);

c) creditori chirografari de rang inferior.

Creditorii cu acelaşi regim juridic cu interese similare pot fi organizaţi în clase separate,

cum ar fi creditorii ale căror creanţe izvorăsc din contracte de muncă (salariaţii), obligaţii pentru

întreţinere etc.

Instanţa de judecată poate dispune ca planul să fie supus votului în cadrul unei şedinţe

convocate special. Şedinţa se va convoca într-un termen care nu va depăşi 30 de zile de la data

desfăşurării adunării de examinare a planului.

Fiecare clasă de creditori va vota separat asupra planului. Un plan se va considera acceptat

de către o clasă de creditori dacă în cadrul ei planul a fost votat de majoritatea deţinătorilor

exprimată prin valoarea creanţelor şi de majoritatea creditorilor acestei clase.

După acceptarea planului de către creditor şi debitor planul urmează să fie confirmat de

instanţa de judecată cu audierea prealabilă a administratorului, comitetului creditorilor şi a

debitorului.

33. Instanţa de judecată poate să nu confirme planul în cazurile, în care:

a) a fost ignorată o condiţie esenţială de conţinut al planului de către creditori şi debitori,

iar această încălcare nu poate fi înlăturată;

b) planul a fost acceptat cu rea-credinţă, în special prin favorizarea unuia dintre creditori.

În cazul confirmării planului, instanţa de judecată, în notificarea consemnată la art.19,

informează creditorii care şi-au declarat creanţele şi creditorii garantaţi despre confirmare,

anexînd planul sau un extras din plan.

După confirmarea planului şi intrarea în vigoare a hotărîrii de confirmare a planului,

activitatea debitorului se reorganizează în mod respectiv.

În cazul pronunţării hotărîrii de confirmare a planului, art.189 şi 192 din Legea

insolvabilităţii prevăd următoarele efecte specifice hotărîrii de confirmare a pianului:

1) creanţele şi drepturile creditorilor sunt modificate aşa cum este prevăzut în plan

(acoperirea parţială a creanţelor, sub anumite condiţii şi diferite modalităţi etc.);

2) în cazul unei executări silite planul confirmat va fi considerat ca o hotărîre definitivă

împotriva debitorului, inclusiv şi împotriva unui terţ care şi-a asumat obligaţia de executare a

planului de rînd cu debitorul.

Caracterul obligatoriu al condiţiilor planului ca o hotărîre definitivă se explică prin însuşi

faptul aprobării planului de către instanţa de judecată.

34. După ce hotărârea de confirmare a planului devine definitivă, instanţa de judecată

dispune, printr-o hotărîre, încetarea procesului de insolvabilitate şi continuă procedura planului.

Dispozitivul hotărîrii privind încetarea procesului de insolvabilitate se publică în conformitate cu

art.19 din Lege şi se notifică în mod individual debitorul, administratorul şi membrii comitetului

creditorilor.

Dacă realizarea planului este supravegheată, instanţa de judecată notifică acest fapt odată

cu publicarea conform art.19 a dispozitivului hotărârii privind încetarea procesului de

insolvabilitate (art.196 din lege)

Din momentul adoptării hotărârii de încetare a procesului de insolvabilitate şi de

continuare a procedurii planului, debitorul reintră în dreptul de administrare a masei debitoare.

Administratorul îşi exercită atribuţiile în conformitate cu articolele 193-194 ale Legii

insolvabilităţii.

Prin ultima propoziţie din alin.(3) art.193 al Legii insolvabilităţii "Prevederile art.36 se

aplică corespunzător" se va înţelege că aici vor fi aplicabile doar prevederile alineatelor 3 şi 4 ale

art.36 din Lege.

Procesele pendinte referitor la examinarea contestărilor depuse în cadrul procesului de

insolvabilitate pot fi continuate de administrator, dacă acest aspect este prevăzut în plan.

Instanţa de judecată dispune încetarea supravegherii în cazul:

a) exercitării sau asigurării executării creanţelor supravegheate;

b) expirării a 5 ani de la încetarea procesului de insolvabilitate şi nedepunerii unei noi

cereri introductive (art.197 din lege).

Dacă pe parcursul derulării procedurii planului debitorul nu respectă prevederile lui sau

planul nu este realizat în termen, fiecare creditor poate înainta o cerere introductivă, care va avea

ca efect lichidarea patrimoniului debitorului fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii lui.

Dacă se constată că cel puţin 2/3 din datoriile debitorului stabilite conform planului au fost

achitate, instanţa de judecată este în drept să respingă noua cerere introductivă, iar dacă la acel

moment derularea procedurii planului a expirat, instanţa decide prelungirea acestui termen cu cel

mult un an cu excepţia debitorilor pentru care termenul procedurii planului este stabilit prin

decizie de Guvern.

35. Se atenţionează asupra unor particularităţi prevăzute de lege la examinarea cazurilor de

insolvabilitate a altor subiecţi.

În cazul insolvabilităţii bancare, banca se va lichida şi nu se va admite aplicarea procedurii

planului.

Dreptul de-a înainta cerere de intentare a procesului de insolvabilitate unei bănci îl are doar

Banca Naţională a Moldovei şi doar în cazul în care BNM i-a retras băncii respective licenţa în

temeiul incapacităţii de plată sau al supraîndatorării sau în cazul existenţei pericolului iminent de

intrare a băncii în incapacitate de plată. În acest caz prevederile art.26 din Legea insolvabilităţii

nu se aplică, adică banca insolvabilă nu este obligată în temeiul art.24 al legii să depună cerere

introductivă în instanţa de judecată, ci este obligată să înştiinţeze imediat Banca Naţională a

Moldovei şi în acest caz faţă de această bancă insolvabilă se aplică corespunzător prevederile

alin.(2) art.26 al legii.

Prin derogare de la art.45 (publicarea hotărîrii), instanţa de insolvabilitate, intentează

procesul de insolvabilitate băncii comerciale din momentul depunerii cererii introductive de către

BNM.

Concomitent instanţa desemnează administratorul, fără a numi prealabil un administrator

provizoriu, şi aplică măsurile de asigurare.

Instanţele de judecată vor ţine cont de modificările operate prin Legea nr.174-XV din

03.06.04 la art.138 al Legii insolvabilităţii, potrivit cărora administratorul va transmite lista

creanţelor validate Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, care asigură

garantarea depozitelor bancare potrivit Legii nr.575-XV din 26 decembrie 2003 privind

garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar.

Potrivit art.206 al legii hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate a băncii nu se

supune nici unei căi de atac şi este inadmisibilă aplicarea art.47 din Lege. De asemenea instanţa

de judecată nu este în drept să respingă cererea de intentare a procesului de insolvabilitate a

băncii în cazul insuficienţei sau lipsei masei debitoare.

Prin derogare de la art.54, creanţele din depozitele bancare ale persoanelor fizice, garantate

de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, se atribuie rangului al doilea al

creanţelor chirografare; creanţele din depozitele bancare ale persoanelor fizice, altele decât cele

garantate de acest fond, se atribuie rangului al treilea al creanţelor chirografare. Plata datoriilor

subordonate se efectuează după executarea creanţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea

executării creanţelor acţionarilor.

La soluţionarea chestiunilor ce ţin de insolvabilitatea băncii instanţele de judecată vor mai

ţine cont de faptul că pînă la intrarea în vigoare a Legii insolvabilităţii lichidarea băncilor se

efectua pe cale extrajudiciară, procesul de lichidare fiind exclusiv sub supravegherea Băncii

Naţionale.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii insolvabilităţii prin Legea nr.623-XV din 09.11.2001

capitolul VII din Legea instituţiilor financiare, prin care se reglementa lichidarea băncilor, a fost

exclus. De rînd cu aceasta, prin prevederile art.38 modificat al Legii instituţiilor financiare Banca

Naţională în cazul constatării incapacităţii de plată sau supraîndatorării sau micşorarea mărimii

minime a capitalului mai jos de 2/3 a băncii, retrage autorizaţia şi sesizează instanţa de judecată

competentă pentru declanşarea procesului de insolvabilitate.

Procesele de insolvabilitate a băncilor, intentate până la data de 15 februarie 2002, sînt

reglementate în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul intentării acestor procese,

adică se continuă prin procedura extrajudiciară potrivit Legii nr.177-XV din 03.06.04 privind

interpretarea art.226 din Legea insolvabilităţii.

36. La intentarea procesului de insolvabilitate a unei întreprinderi agricole, instanţa de

judecată va ţine cont de caracterul sezonier al producţiei agricole, precum şi de posibilitatea

satisfacerii creditorilor din contul veniturilor care pot fi obţinute de întreprinderea agricolă pînă

la şi după încheierea perioadei de lucrări agricole.

Cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate a gospodăriei ţărăneşti

(de fermier) poate fi înaintată de conducătorul gospodăriei doar cu acordul în scris al tuturor

membrilor ei. În caz de intentare a procesului de insolvabilitate gospodăriei ţărăneşti (de

fermier), la masa debitoare se atribuie bunurile de irigare, animalele productive şi de lucru,

păsările, tehnica şi utilajele, mijloacele de transport, inventarul, precum şi dreptul de arendă a

terenurilor.

După intentarea procesului de insolvabilitate, administratorul desemnat expediază

obligatoriu hotărârea instanţei potrivit art.45 al Legii nu în adresa Registrului de stat al

întreprinderilor şi organizaţiilor, deoarece gospodăria nu se înregistrează acolo, ci în adresa

primăriei localităţii unde a fost înregistrată Gospodăria ţărănească.

37. Cererea introductivă privitoare la insolvabilitatea unei companii de asigurări poate fi

depusă de debitor, creditori chirografari şi de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea

Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii. Participarea la proces a organului de stat

menţionat este obligatorie.

Legea în vigoare nu prevede dreptul unui creditor garantat să înainteze cerere introductivă

de intentare a procesului de insolvabilitate unei companii de asigurări.

În cazul intentării procesului de insolvabilitate companiei de asigurări, acţiunea

contractelor de asigurare, încheiate de compania insolvabilă, ale căror cazuri asigurate nu au

survenit pînă la data intentării procesului de insolvabilitate, încetează.

În acest caz asiguraţii pot pretinde la restituirea unei părţi din contul companiei de

asigurare.

Acţiunea contractelor de asigurare nu încetează, dacă complexul patrimonial al companiei

de asigurare a fost vîndut doar unei organizaţii tot de asigurări care şi-a asumat contractele de

asigurare încheiate de compania insolvabilă.

Asiguraţii din contractele de asigurare, ale căror cazuri asigurate au survenit pînă la data

intentării procesului de insolvabilitate, pot pretinde achitarea sumei de asigurare.

38. La examinarea cauzelor privind insolvabilitatea participanţilor profesionişti la piaţa

valorilor mobiliare, participarea la proces a autorităţii de stat cu funcţii de reglementare a pieţei

valorilor mobiliare (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) este obligatorie.

Valorile mobiliare şi alte bunuri ale clienţilor aflate la debitorul insolvabil, participant-

profesionist la piaţa valorilor mobiliare, nu se atribuie la masa debitoare, iar după intentarea

procesului de insolvabilitate, se restituie proprietarilor de drept, dacă legea nu prevede astfel.

39. Se va ţine cont de faptul că instanţele de judecată ţin registrul cauzelor de

insolvabilitate, în care se fac menţiuni despre fiecare cauză de insolvabilitate examinată sau în

curs de examinare.

Prevederile prezentei legi se aplică şi în procesele de insolvabilitate intentate pînă la

intrarea ei în vigoare. Actele de procedură îndeplinite de instanţele de judecată în baza Legii cu

privire la faliment se menţin la continuarea examinării cauzei după intrarea în vigoare a Legii

insolvabilităţii.

40. Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că taxa de stat în pricinile de

insolvabilitate se achită:

a) la înaintarea acţiunii - de către creditor sau debitor în mărime de 2000% din salariul

minim;

b) la pronunţarea hotărârii - din contul debitorului în mărime procentuală din valoarea

creanţei încasată în contul fiecărui creditor, conform prevederilor art.3 pct.b) din Legea taxei de

stat.

În cazul pronunţării hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate în legătură cu

adoptarea planului prin care debitorul îşi continuă activitatea, cu excepţia lichidării patrimoniului

întreprinderii, taxa de stat la încetarea procedurii nu se percepe.

Autorităţile publice centrale, organele administraţiei publice centrale, structurile lor

teritoriale la înaintarea cererii introductive de insolvabilitate se eliberează de plata taxei de stat

(art.4 alin.1 pct.12 din Legea taxei de stat).

Instanţele vor ţine cont şi de modificările introduse la art.6 din Legea taxei de stat şi la

art.86 din Cod de procedură civilă potrivit cărora persoanele juridice declarate în stare de

insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor

debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a

tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate potrivit art.art.113, 114 din Legea

insolvabilităţii, achită taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data

adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii.

Interpretând prevederile alin.3 art.26 Cod civil potrivit cărora asupra activităţii de

întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care

reglementează activitatea persoanelor juridice, dacă din lege nu rezultă altfel, stipulările art.6 din

Legea taxei de stat şi art.86 din CPC sînt aplicabile şi persoanei fizice ce practică activitate de

întreprinzător.

41. În cazul în care sînt întrunite cerinţele prevăzute de art.221 din Legea insolvabilităţii,

pentru tragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere ale debitorului

instanţa de judecata decide printr-o încheiere ca o parte din datoriile debitorului să fie suportată

de membrii organelor de conducere ale debitorului, dacă aceştia sînt vinovaţi de acţiunile sau

inacţiunile prevăzute de art.221(1) din Legea insolvabilităţii. În cazul adoptării unei asemenea

încheieri, instanţă de judecată urmează să determine concret care punct din art.221 din Legea

insolvabilităţii se aplică şi prin ce este probată culpa fiecărei persoane trase la răspundere

subsidiară şi să stabilească valoarea datoriilor debitorului puse în sarcina membrilor organului lui

de conducere, pentru fiecare persoană aparte.

Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că în cazul tragerii la răspundere subsidiară în

temeiul prevederilor art.221 lit.(h) din Legea insolvabilităţii, membrii organelor de conducere ale

debitorului pot răspunde subsidiar în faţa creditorilor doar pentru obligaţiile apărute după

expirarea termenului prevăzut de art.26(3) din Legea insolvabilităţii. Astfel, aplicînd art.221(h)

din Legea insolvabilităţii instanţa de judecată urmează să stabilească data cînd debitorul era

obligat să depună cerere introductivă şi să delimiteze obligaţiile care au apărut după expirarea

termenului de o lună, în interiorul căruia debitorul era obligat să depună cerere introductivă. [Pct.41 introdus prin Hotărîrea Plenului CSJ nr.3 din 24.12.2007]

PREŞEDINTELE

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE Valeria ŞTERBEŢ

ANEXĂ

la Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea

Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice

În cadrul examinării pricinilor de insolvabilitate se va ţine cont de faptul, că unele

reglementări ce au atingere cu procedura de insolvabilitate sunt cuprinse în următoarele acte

normative:

- Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 03.01.1992 (Monitorul

nr.2/33 din 28.02.1994);

- Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03.12.1992 (republicată în M.O.1999, nr.133-134,

art.654);

- Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995 (M.O.1996, nr.1, art.2);

- Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr.575-XV

din 26.12.03, M.O. nr.30-34/169 din 20.02.04;

- Legea privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 (M.O.1997, nr.38-39,

art.332);

- Legea privind fondurile de investiţii nr.1204-XIII din 05.06.1997 (M.O. 1997, nr.45,

art.397);

- Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 15.07.1998 (M.O.1998, nr.72-

73, art.485);

- Legea cu privire la asigurări nr.1508 din 15.06.1993 (M.O. nr.5/53 din 15.09.1994);

- Legea cu privire la capitalizarea plăţilor periodice nr.123-XIV din 30.07.1998 (M.O.

1998, nr.85-86, art.570);

- Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XIV din 18.11.1998 (M.O. 1999,

nr.27-28, art.123);

- Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr.1265-XIV

din 05.10.2000 (M.O.2001, nr.31-34, art.109);

- Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier) nr.1353-XIV din 03.11.2000

(M.O.2001, nr.14-15, art.52);

- Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73-XV din 12.04.2001 (M.O.2001,

nr.49-50, art.237);

- Legea salarizării nr.847-XV din 14.02.2002 (M.O.2002, nr.50-52, art.336) art.art.13,33;

- Legea cu privire la activitatea de evaluare nr.989-XV din 18.04.2002 (M.O.2002, nr.102,

art.773);

- Legea privind cooperativele de producţie nr.1007-XV din 25.04.2002 (M.O.2002, nr.71-

73, art.575);

- Legea privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30.07.2001 (M.O.2001,

nr.108-109, art.836);

- Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002 (M.O.2002, nr.82-86,

art.661) art.art.86-101, 111, 118, 129, 143, 204, 364, 473, 487, 1242 ş.a.;

- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30.05.2003 (M.O.

nr.111-115, 2003);

- Regulamentul privind remunerarea administratorului procesului de insolvabilitate aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.1717 din 27.12.2002 (M.O. 2002, nr.185-189, art.1865);

- Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.21 din 31.01.2002 cu privire la stabilirea

criteriilor privind calificarea şi experienţa în domeniul activităţii bancare faţă de persoana

desemnată în calitate de administrator al unei bănci în proces de insolvabilitate (M.O.2002,

nr.21-22, art.50) şi alte acte normative.