Impactul Greciei Antice asupra culturii europene este de

netãgãduit, iar moştenirea sa culturalã este una din cele mai

bogate, variind de la literatura, arhitecturã, jocuri olimpice,

ştiinţã, pânã la matematicã şi politicã. Iatã doar câţiva

dintre cei mai memorabili greci care au avut ceva de oferit

omenirii…

Alexandru cel Mare. Nãscut la Pella în 356 a. Hr., Alexandru îl are ca

tuture pe Aristotel pãnã la vârsta de 16 ani. La 30 de ani este fãuritorul unuia

dintre cele mai vaste imperii din lumea anticã, care se întinde la Marea

Ionianã la Himalaya. Rãmâne neînvins în bãtãlie şi este considerat unul dintre

cei mai mari comandanţi din istorie. Alexandru îi urmeazã la tron tatãlui sãu în

336 a.Hr., dupã ce acesta este asasinat. Ca general continua expansiunea

începutã de Filip. In 334 a.Hr. invadeazã Asia Micã aflatã sub control person

şi întreprinde o serie de campanii care se întind pe 10 ani. Alexandru

nimiceşte puterea persona în mai multe rânduri, notabile fiind luptele de la

Issos şi Gaugamela. Ulterior îl rãstoarnã pe Darius al III-lea şi cucereşte

întregul Imperiul Persan. La momentul respective imperiul se întinde de la

Marea Adriaticã la Indus.

Urmãrind sã ajungã la capãtul lumii, invadeazã India în 326, dar este forţat sã

comande retragerea trupelor. Moare în Babylon în 323, fãrã a duce la bun

sfârşit campanile plãnuite care ar fi început cu o incursiune în Arabia. În anii

de dupã moartea sa rãzboaiele civile scindeazã imperiul în mai multe state

cârmuite de diadohi. Moştenirea lui Alexandru include difuziunea culturalã pe

care au presupus-o cuceririle sale. Fondeazã cam 20 de oraşe care îi poartã

numele, cel mai important fiind Alexandria Egiptului. Plasarea de colonişti

greci şi rãspândirea culturii greceşti în est rezultã în civilizaţia elenisticã, ale

cãrei aspect încã mai persist în tradiţii bizantine de secol 15. Alexandru

devine un personaj legendary în genul lui Ahile, figurând adesea în istoria şi

mitologia greacã.

Socrate. Creditat drept unul dintre fondatorii filozofiei vestice, este o figurã

enigmaticã cunoscutã mai ales prin scrierile elevilor sãu Platon şi Xenofon,

precum şi comediile lui Aristofan. Prin portretul pe care i-l face Platon, Socrate

capãtã un renume în domeniul eticii şi tot el dã numele conceptelor de ironie

socraticã şi metodã socraticã. Ultima reprezintã un instrument foarte uzitat în

dezbateri şi este un tip de pedagogie în care se pun întrebãri nu numai pentru

a atrage rãspunsuri, ci şi pentru a încuraja analiza. Tot Socrate al lui Platon

aduce contribuţii în domeniul logicii şi epistemologiei, iar influenţa ideilor sale

rãmâne puternicã în cultura occidentalã, fiind perceput ca un fel de idol,

maestru al filozofiei.

Homer. Autorul Iliadei este celebrat în tradiţia vesticã drept cel mai mare

poet epic grec. Ciclul sãu epic stã la baza canoanelor literaturii, având o

influenţã covârşitoare asupra istoriei literaturii. Contribuţia pe plan formativ a

lui Homer, în conturarea culturii greceşti, este recunoscutã de majoritatea

cercetãtorilor. Opera sa relevã multe trãsãturi ale grecilor din epoca arhaicã,

poetul elogiind curajul, onoarea sau elocinţa care rãmân emblematice de

3000 de ani pentru scritori şi artişti din toatã lumea.

Aristotel. Filozof multivalent, se ocupã de multe subiecte, incluzând fizica,

metafizica, poezia, teatrul, muzica, logica, retorica, lingvistica, politica, etica,

biologia sau zoologia. Împreunã cu Platon şi Socrate, Aristotel este şi el un

personaj fondator al culturii occidentale. Scrierile sale creeazã pentru prima

datã un sistem complex care cuprinde morala, estetica, logica şi ştiinţa,

politica şi metafizica. Abordãrile sale privitoare la ştiinţele natural au avut

efecte considerabile asupra dezvoltãrii învãţãturiii medievale şi renascentiste.

În zoologie afirmaţiile sale capãtã valoare de adevãr abia în secolul al 19-lea.

Lucrãrile sale conţin cele mai timpurii studii de logicã formalã. Gândirea

teologicã şi filozoficã din tradiţiile islamicã şi iudaicã îi datoreazã la rândul lor

destul de mult, ca sã nu mai vorbim de tradiţia scolasticã a bisericii catolice.

Toate aspectele filozofiei sale continua sã fie obiect de studio în mediile

academice. Din pãcate, doar o treime din scrierile sale s-a pãstrat.

Platon. Elev al lui Socrate şi fondator al Academiei din Atena, prima instituţie

de învãţãmânt avansat din vest. Împreunã cu Socrate şi Aristotel, este unul

din pãrinţii culturii occidentale. În faimoasele cuvinte al lui A.N. Whitehead:

“Cea mai sigurã caracterizare a tradiţiei filozofice occidentale este aceea cã

ea constã din nişte note de subsol la filozofia lui Platon. Nu mã refer la

schema sistematicã de gândire pe care învãţaţii au extras-o din scrierile sale.

Mã refer la bogãţia de idei generale care se regãsesc acolo”. Dialogurile sale

sunt un instrument util în învãţarea logicii, matematicii, eticii, retoricii.

Pericle. Om de stat remarcabil, orator şi general atenian în timpul epocii de

aur a oraşului. Influenta sa asupra societãţii ateniene este atât de

proeminentã încât istoricul Tucidide îl declarã “primul cetãţean al Atenei”.

Pericle transformã Liga de la Delos într-un veritabil imperiu atenian şi este

commandant în primii doi ani ai rãzboiului peloponeziac. Periada dintre 461 şi

429 a.Hr. este cunoscutã şi drept epoca lui Pericle, deşi perioada respective

poate include vremuir mai timpurii, ca de pildã rãzboaiele Greco-persane.

Pericle a susţinut artele şi literature, motiv pentru care Atena se afirmã ca

central cultural şi educaţional al lumii antice. Elaboreazã un proiect ambiţios

care genereazã majoritatea structurilor de pe Acropole. Proiectul

înfrumuseţeazã oraşul, îi expune Gloria, dar oferã şi de muncã oamenilor. Mai

mult, Pericle mizeazã atât de mult pe democraţia atenianã încât unii critici l-au

numit populist. Cea mai vizibilã moştenire se gãseşte în operele literare şi

artistice ale epocii de aur, despre care un istoric grec spunea cã sunt

suficiente pentru a înscrie numele Greciei în eternitate. Discursul la funeraliile

celui valorizat ca idealul omului de stat devine sinonim cu chemarea la lupta

pentru democraţia participativã.

Pitagora. Are contribuţii majore în religie şi teologie în secolul al VI-lea.

Adesea este apreciat drept un mathematician talentat, un mistic şi om de

ştiinta, dar cel mai cunoscut este pentru teorema omonimã. Totuşi, pentru cã

legenda umbreşte opera sa în şi mai mare mãsurã comparative cu alţi filozofi

presocratici, se pot spune relative puţine despre învãţãturile sale. Multe dintre

realizãrile sale este posibil sã fie de fapt ale colegilor sau succesorilor sãi. Se

spune cã este primul care s-ar fi numit filozof, sau iubitor de filozofie,iar ideile

pitagoreice au avut un impact deosebit asupra lui Platon şi implicit asupra

întregii culturi europene.

Arhimede. Arhimede din Syracuza a fost mathematician, fizician, inginer,

inventator şi astronom. Deşi se cunosc puţine detalii despre viaţa sa, este

privit ca unul din principalii oameni de ştiinţã din antichitatea clasicã. Printer

inovaţiile sale din fizicã se numãrã principiile hidrostaticii, staticii şi principiul

levierului. Concepe maşinãrii precum dispositive de asediu sau pompa care îi

poartã numele. Experimentele moderne au confirmat cã Arhimede a construit

maşini capabile de a da foc corãbiilor folosind un sistem de oglinzi.

Mathematician eminent, calculeazã aria de sub arcul de parabolã şi oferã o

arpoximare destul de exacta a lui pi. Defineşte de asemenea spirala care îî

poartã numele, calculeazã formulele pentru volumele suprafeţelor de revoluţie

şi realizeazã un sistem ingenious pentru a exprima numere foarte mari. Spre

deosebire de invenţiile sale, scrierile matematice sunt mai puţin cunoscute în

antichitate. Matematicieni din Alexandria îl citeazã , dar prima compilaţie

serioasa apare în 530 a.Hr. sub pana lui Isidor din Milet, în vreme ce

comentariile lui Eutocius din secolul al VI-lea deschid calea unui public mai

numeros. O importantã descoperire se face în 1906, când se scot la ivealã

opera necunoscute pânã atunci, care oferã o nouã perspective asupra

rezultatelor sale matematice.

Leonida. Eroul-rege al Spartei, al 17-lea pe linia Agizilor, unul dintre fiii lui

Anaxandridas al II-lea, ilustrat în mitologie sub chipul unui descendent al lui

Herakles. Notabil pentru nãtãlia de la Termopile, cea mai faimoasã mişcare

de rezistentã din antichitate. Povestea luptei cu soarta ne este transmisã de

Herodot. Deşi cifrele sunt exagerate (300 vs. 2 milioane), apar astfel în multe

lucrãri vreme de secole, performanţa apãrãtorile servind ca exemplu crucial

de bravurã şi exploatarea a condiţiilor de teren. Ba mai mult, serveşte şi ca

exemplu de superioritate a unei armate de voluntari. Sacrificiul spartanilor dã

naştere unei referinte culturale de necontestat.

Herodot. Istoric grec din Halicarnassus, Caria, trãieşte între circa 484 şi

425 a.Hr. Pãrintele istoriei este primul care adunã materialele sistematic şi le

analizeazã oarecum acurateţea, aranjându-le într-o formã narativã vivace.

Istoriile, capodopera sa, este o documentare a cercetãrii sale, o investigare a

originii rãzboaielor greco-persane care include o sumedenie de informaţii

geografice şi etnografice. Deşi unele dintre relatãri nu sunt precise, el pretinde

cã relateazã din ce i se spune. Despre istoric existã informaţii preacare.

Democrit. Nãscut în Abdera, elev al lui Leucip, care formuleazã teoria

atomica. Contribuţiile sale exact sunt greu de disociat de cele al profesorului

sãu. Speculaţiile lor în privinţa atomilor se aseamãnã cât de cât cu înţelegerea

structurilor în secolul al 19-lea, de aceea sunt consideraţi mai mult oameni de

ştiinta decât filozofi, cu toate cã ideilor lor au rãdãcini diferite. Ignorat în Atena,

ii este binecunoscut lui Aristotel. Platon în schimb îl detestã pe cel vãzut de

mulţi pãrintele ştiinţei moderne.

Solon. “Evaluându-l pe Solon, sursele antice se axeazã pe cât de

democraticã este constituţia. Dar Solon îşi primeşte extraordinara sarcinã de

la nobili, care vor ca el sã elimine posibilitatea ca poziţia nobililor sã fie

rãsturnatã” (Stanton). Solon este om politic, legislator şi poet. Este reţinut mai

ales datoritã eforturilor de a opri declinul politic, economic şi moral în Atena

arhaicã. Reformele sale eşueazã în scurt timp, şi totuşi i se atribuie punerea

bazeolor democraţiei ateniene.

Fidias. Sculptor, pictor şi architect din secolul al V-lea. Statuia lui Zeus din

Olimpia, capodoperã a sa, era una din cele şapte minuni ale lumii antice.

Fidias mai elaboreazã şi statuia Atenei pe Acropole, Athena Parthenos, mai

précis în interiorul Parthenonului, şi statuia Athenei Promarchos, de bronz,

aflatã între Parthenon şi Propylaea, o poartã monumental de la intrarea în

Acropole. Înainte de rãzboiul peloponeziac, Fidias este acuzat de sustragere

de aur pãstrat statuia Athenei din Parthenon. Duşmanii lui Pericle gãsesc un

martor fals pe nume Menon. Fidias moare în închisoare, deşi Aspasia, soţia

lui Pericle, este achitatã de acuzaţii.

Thales. Filozof din Milet şi unul din cei şapte înţelepţi ai lumii antice. Mulţi îl

privesc drept primul filozof în tradiţia greacã. Potrivit lui Bertrand Russell,

filozofia occidentalã începe cu Thales. El a încercat sã explice fenomenele

natural fãrã apelul la mitologie. În domeniul matematic, utilizeazã geometria

pentru a rezolva probleme, cum ar fi calculul înãlţimii piramidelor şi a

distantelor corãbiilor de ţãrm. Este creditat cu prima folosire a raţionamentului

deductiv în geometrie, derivând patru corolare din teorema omonimã. Drept

urmare este salutat ca primul mathematician în toatã puterea cuvântului,

primul personaj cãruia I se atribuie o descoperire matematicã. Este şi primul

care studiazã electricitatea.

Hippocrate. Medicul din Cos care a trait în era lui Pericle este o figurã

remarcabilã în domeniul medicinii, numit pãrintele sãu în virtutea cercetãrilor

întreprinse şi fondãrii Scolii Hippocratice. El revoluţioneazã domeniul,

delimitând disciplina de altele cu care a tot fost asociatã (teurgia, filozofia) şi

definind-o ca pe o profesie.