Hierapolis – Drumul spre cripta Sf. Apostol Filip

Revin cu o descriere mai amplă a unui obiectiv drag mie, inclus în orașul antic Hierapolis. În 2014 am avut inspirația de a hotărî să vizităm Pamukkale, deși ne aflam cazați tocmai la Bodrum și distanța este apreciabilă. De ce spun că am avut inspirația? Pentru că o parte din însoțitorii mei au preferat să achiziționeze o croazieră de o zi prin golfurile peninsulei Bodrum; nu au fost tocmai mulțumiți: marea a fost agitată, apa foarte rece la început de iunie, prânzul oferit pe vas slab calitativ (ceva paste) și băuturi la pet de 2 litri. Când au văzut seara fotografiile de la Pamukkale au regretat refuzul de dimineață.

Am plecat la prima oră dimineața fără a mai aștepta micul dejun. După mici peripeții prin câteva sate arhaice, încercând să nimerim o variantă mai scurtă a drumului, am revenit pe D330 și am gonit în lumina dimineții către obiectivul mult lăudat. În aproximativ 3 ore și jumătate am parcurs cei 270 km de șosea, în cea mai mare parte de bună calitate. Partea montană ne-a întâmpinat cu aer rece și fuioare de ceață, apoi după Mugla versanții erau îmbrăcați de un soi de tufe cu floricele galbene – o vreme superbă pentru călătorii.

Bineînțeles că peisajele ce le-am descoperit la Pamukkale ne-au fermecat; terasele albe, ochiurile de apă în diverse nuanțe de albastru (în funcție de momentul zilei), „țurțurii” albi și micile cascade ne-au făcut să uităm de soarele ce devenise tot mai arzător în jurul prânzului. Am simțit acest lucru abia când am ajuns sus, în vârful teraselor, la umbra binefăcătoare a pâlcului de arbori din jurul micii terase și a chioșcului de pliante/vederi.

Acolo sus, pe o suprafață mare, se află ruinele monumentului UNESCO: orașul Hierapolis. Antica localitate, întemeiată de un rege al Pergamului, s-a constituit și dezvoltat rapid în jurul izvoarelor termale din zonă. Să nu uităm că turiștii de azi se delectează cu o baie pe cinste în piscina Cleopatrei. O apă limpede, coloane albe pe fundul „piscinei”, leandri înfloriți, palmieri și conifere – un decor perfect pentru o fotografie reușită. Totul la un preț destul de piperat.

Zona e un fel de 3 în 1: terasele de la Pamukkale, baia în piscina antică și ruinele orașului Hierapolis. Lângă Piscina Cleopatrei (un adevărat complex cu vestiare, restaurante, tratamente cu doctor fish, etc.) se află Muzeul de Arheologie (era închis) precum și locul de unde pleacă microbuzele ce îți oferă un tur motorizat al orașului antic.

Fiind pasionat de istorie am înfruntat cu stoicism razele arzătoare alea astrului solar și am purces la explorarea ruinelor antice. Majoritatea sunt din epoca romană, atunci când orașul devenise o adevărată stațiune balneară. Obiectivul important ce mi-l propusesem, în ceea ce privește vizita la ruinele Hierapolis-ului (conștient de întinderea mare a orașului), pe lângă teatrul roman (excelent conservat), era mormântul Sf. Apostol Filip.

Sf. Apostol Filip a fost al treilea apostol chemat de Iisus; a propovăduit învățătura lui Hristos în Asia Mică și Grecia. A fost răstignit cu capul în jos în orașul Hierapolis de romanii potrivnici răspândirii creștinismului. În ultimele decenii mai multe studii au încercat să lămurească dacă Sf. Apostol Filip a predicat și pe meleagurile Sciției Minor (Dobrogea de azi). Ar fi astfel vorba de prezența a doi apostoli pe pământurile românești: Sf. Andrei și Sf. Filip. Citisem despre descoperirea în 2011 a mormântului Sf. Apostol Filip la Hierapolis și am zis că trebuie să văd și eu acel loc. Deși majoritatea turiștilor nu urcau mai sus de teatrul roman noi am îndrăznit să înfruntăm arșița și să ne purtăm pașii către un loc sfânt.

Urmărim câteva indicatoare micuțe ce ne îndreaptă pe coasta dealului. Trecem pe lângă diverse fragmente de coloane ori basoreliefuri – urmăm o cărare din dale de piatră străjuită de un mic gard din pietre. Roșul aprins al macilor pigmentează calea spre martiriu. Câte o șopârlă pământie cu aspect de dragon fioros se ițește pe sub plăcile mari de piatră. Ne oprim în dreptul mai multor ruine/clădiri, semnalizate prin panouri explicative: Poarta Sf. Filip (utilizată de pelerinii ce urcau pe deal spre sanctuarul dedicat Apostolului Filip), Podul (traversa o ravenă care mai ales iarna era inundată; format dintr-o singură arcadă – se păstrează doar fundațiile), Baia octogonală (dedicată tot pelerinilor; imaginile aeriene surprinse pe panouri îmi permit o vizualizare de ansamblu a ruinelor). De aici începe un urcuș mai anevoios, de 70 m, pe trepte de travertin; privim puțin peste umăr: imaginea este fantastică, întreaga regiune se desfășoară la picioarele noastre. Căldura e puternică (nu vreau să mă gândesc la lunile iulie-august), apa dispare rapid din sticle. O treaptă imensă apare, o traversăm; alți coloși de piatră străjuiesc calea. În sfârșit intrăm în perimetrul bisericii unde arheologii italieni au descoperit în 2011 mormântul. Accesul la cripta Apostolului se făcea atât prin partea de sus a bisericii, cât și din interiorul lăcașului de cult. Curios este faptul că mormântul nu este poziționat în Martirionul dedicat sfântului ci în această biserică cu trei nave de lângă. Această biserică a fost construită în jurul criptei romane unde rămășițele Apostolului au rămas până la sfârșitul secolului al VI-lea, când au fost mutate la Constantinopol, iar de aici la Roma. Zăbrele de fier opresc accesul în criptă; în interior o cămăruță întunecoasă și răcăroasă; o emblemă sculptată se află deasupra intrării; mai multe coloane din altarul bisericii încă stau în picioare. Am avut un sentiment de mulțumire că am ajuns pe calea pelerinilor din vechime până în locul unde Sf. Apostol Filip a pătimit.

Nu plecați fără a urca și la imensul Martyrion (ridicat la începutul secolului al V-lea d. Hr.); am trecut pe lângă o fântână sacră (loc de odihnă și refresh înainte de închinare), am urcat o serie de trepte abrupte și m-am trezit în fața unui edificiu grandios: o cameră octogonală centrală înconjurată de opt camere rectangulare mai mici în care pătrundeai pe sub arce ce aveau sculptate simboluri creștine. Nucleul central a fost acoperit cu un dom de lemn; în jurul acestui complex religios se afla un fel de piațetă formată din 32 de încăperi. Locul e superb; eram singur în mijlocul acestei construcții, doar vântul stârnea mici zgomote; m-am făcut mic și mi-am închipui forfota vremurilor de atunci. Ce bine ar fi dacă la toate monumentele importante am putea petrece câteva minute fără mulțimea turiștilor!

Drumul de întoarcere ni s-a părut atât de ușor; am coborât treptele și ne-am îndreptat spre teatrul roman. Mi-ar fi plăcut să văd și partea cu necropolele romane și Poarta lui Pluto dar trebuia să străbatem din nou terasele de bumbac pentru a ajunge la autoturism și a ne întoarce 270 km la Bodrum. Oricum tot ce s-a întâmplat în acea zi, parcurgerea teraselor de la Pamukkale și vizitarea unei părți din orașul antic Hierapolis, au constituit o experiență extrem de plăcută.