Hernia de disc lombară

Acumularea cunoştinţelor despre patologia discului intervertebral lombar s-a făcut lent,

de-a lungul a 400 de ani.Prima descriere cunoscută a discului intervertebral aparţine lui

Vesalius,în 1555 Domenico Cotugno este cel care, în 1764, descrie sciatica, nurnită de el ischias.

Hernia de disc lombară, prin frecvenţa şi implicaţiile lor medicale, tind să devină o

problemă socială.

Studiile pe piese anatomice au evidenţiat că nu s-au produs hernii de disc prin simpla

mărire a presiunii exercitate asupra discului intervertebral, dar s-au produs fisuri în structura

inelului fibros, dacă mărimea presiunii a fost însoţită de o mişcare de inflexiune vertebrală,

indiferent de sensul acesteia.

Segment complex, de o mare importanță funcțională, coloana vertebrală este alcatuită din

33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri

intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale

acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă. La toate acestea trebuind adăugate

formațiunile nervoase (somatice și vegetative), vasculare, etc.

Hernia de disc lombară este o boală care afectează mai ales persoane tinere in plină

activitate.

Studii repetate au arătat că există o puternică predispoziție familială pentru degenerarea

discală. Defectul genetic poate avea ca efect diferite perturbari in segmentarea coloanei

vertebrale, ca de exemplu: blocul de dissegmentație, vertebra fluture, hemivertebre sau

modificari ale discului intervertebral care insoțesc malformații mai intinse ale coloanei

vertebrale.

In cazul blocului vertebral clasic se mai găsesc resturi ale nucleului pulpos intre

vertebrele interesate. Cel mai frecvent sunt intalniți noduli Schmorf – resturi notocordale la

nivelul defectului de obstrucție al canalului notocordal, cu aspect de hernie de nucleu pulpos

intraspongioas. Caracteristic pentru resturile notocordale este localizarea in treimea posterioara a

placilor cartilaginoase si prezența in mai multe vertebre.

1

Constatarea existenței deteriorărilor discale foarte precoce,fără etiologie evidentă, pune

problema existenței unei fragilități constituționale a țesutului discal la unii subiecți.

Nu trebuie insă să se ajungă la o "refugiere in constituție" ca o modalitate de acoperire a

actualelor insuficiențe in recunoasterea etiopatogeniei suferinței discale.

Forma si funcția discului intervertebral reprezintă doua entități inseparabile, atat din

punct de vedere descriptiv cat si terapeutic.

Desi numeroase alte țesuturi pot fi implicate, afectarea discului intervertebral lombar

rămane o cauză importantă. Pentru durerea lombară joasă si radiculopatie la nivelul

membrului inferior.

In ultimii 60 de ani, după publicarea unui articol de mare importantă in literatura de

specialitate de catre Mixter si Barr, s-a publicat un număr foarte mare de cercetări referitoare la

legătura dintre degenerarea discului lombar, anomaliile mecanice si sindroamele dureroase de la

nivelul regiunii lombare inferioare. Date noi referitoare la proprietățile histo-chimice,

comportamentul mecanic si factori care predispun la disfuncția discului intervertebral apar

frecvent si duc la dezbateri aprinse asupra rolului real al disc intervertebral.

Unul dintre cele mai importante progrese in evaluarea patologiei discului intervertebral il

reprezintă imaginile in vivo de rezonanță magnetică cu rezoluție inaltă ale coloanei vertebrale

lombare (IRM). Studii recente de IRM efectuate pe persoane cu sau fără durere lombară joasă

(LBP) au evidențiat rezultate surprinzătoare si i-au determinat pe mulți autori să reevalueze

condițiile prin care modificările in morfologia discurilor produc simptome.

Rolul discului intervertebral in durerea lombară joasă siradiculopatie. Degenerarea

discului interveretbral este caracterizată printr-o deshidratare a nucleului pulpos si uzura inelului

fibros ca rezultat aunor multipli factori mecanici si biochimici. O serie de modificări

degenerative pot fi descrise ca si procese de destabilizare urmate de procese de restabilizare. Un

sumar al acestor evenimente este descris in continuare. Inițial leziunile inelului fibros duc la

pierderea capacității de contenție a nucleului pulpos. Modificările interne concomitente ale

nucleului pulpos duc la pensarea spațiului articular si la o capacitate redusă de incărcare a

respectivului segment vertebral. Materialul nuclear nu mai este ferm conținut in interiorul

2

discului intervertebral si va migra in direcția rezistenței minime, aceasta fiind de obicei inspre

posterior sau postero-lateral. Aceasta migrare conduce la o proeminențăsau hernie�

incapsulatinelului fibros inspre gaura vertebral. sau canalul radicular. Dacă mijloacele de�

contentie inelara isi pierd stabilitatea, materialul nuclear poate hernia. Aceasta este asa-numita

hernie adevărată sau hernie capsulata.

Este important de observat ca ambele tipuri de hernie sunt rezultatul unui proces

degenerativ. Intr-un disc care nu a suferit in urma proceselor degenerative , ruptura in urma unui

traumatism se produce tipic la nivelul plăcii cartilaginoase vertebrale; un disc intervertebral

normal, care este traumatizat, va hernia rar.

Dupa disjuncția internă a discului intervertebral, pierderea inalțimii discului si totodată

reducerea capacității de stabilizare a inelului fibros reprezintă principalele mecanisme prin care

esteafectată stabilitatea segmentului de mobilitate (instabilitate segmentar.) Ca urmare a acestei

situații, la nivelul marginilor corpului vertebral si la nivelul arcului vertebral există un proces de

formare osoasă reactivă, care duce la aspectul radiologic clasic de osteofitoză si scleroză

subcondrală.

Procesul degenerativ este definit prin modificări structurale dar, modul in care

modific.rile produc simptome este mai puțin evident. Se pot emite teorii asupra modului in care

apare durerea

Biomecanica normală se referă la studiul mișcărilor coloanei care sunt extrem de

complexe și depind de elementele structurale ale acesteia: corpurile vertebrale, discurile

intervertebrale care trebuie sa fie integre, alte articulatii si ligamente. Se remarcă importanța

integrității nucleului pulpos care trebuie să aibă consistență, formă, așezare normale. Mișcările

vertebrale se execută pe nucleul pulpos ca pe un ax, acesta jucând rolul unei adevarate bile

mecanice (rulment) și fiind condiționat de tensiunea lichidului ce se află între elementele sale

componente (Baciu C., 1981). De aici rezultă o proprietate fundamentală a nucleului pulpos –

elasticitatea. Principalele miscari ale coloanei vertebrale sunt: flexia – extensia, inclinarile

laterale, rotatia si ca o rezultanta a acestora circumductia (Baciu C., 1981; Burnei Gh., 2004).

Forţele care atenuează presiunile mari asupra discului sunt:

3

- funcţia de amortizare a discului: trecerea din clino în ortostatism provoacă o suprapresiune de

45.5 kg la nivelul nucleului pulpos al discului intervertebral L5.

Ridicarea unei greutăţi (10 kg) din ghemuit, determină asupra apofizelor spinoase ale coloanei

lombare, o forţă de tracţiune de 141 kg; dacă este ridicat cu genunchii extinşi. forţa de tracţiune

devine de 255 kg; iar dacă greutatea este dusă şi înainte, forţa devine de 363 kg.

Nucleul pulpos reprezintă punctul de sprijin al acestor pârghii.

- presa abdomino-toracică: în momentul încărcării discului, 2/3 sau 3/4 din forţa exercitată este

absorbită de eforturile ce dilată discul; în plus, contracţia simultană a muşchilor abdominali,

toracici şi diafragmatici formează o presă musculară cu punct de sprijin pe bazin, descărcând

coloana de cel puţin 1/3 din încărcătura sa.

Conform studiilor lui Farfan, 65% din efortul mecanic este suportat de segmentul motor

posterior, 35% funcții e preluat de către sectorul anterior. Din studierea forţelor ce apar la

solicitarea în torsiune a segmentului-motor rezultă că modificările patologice apar precoce la

nivelul articulaţiei interapofizare, ceea ce poate explica degenerescența interapofizară.

Se caracterizeaza prin ruperea inelului fibros de la marginea discului , permitand

hernierea materilalului nucleului pulpos , care va interesa radacinile nervoase.

Debutul HDl este brutal, legat de un factor declansator (efort fizic mare , frig etc) sau

insidios, progresiv.

Orice pacient cu hernie de disc lombara prezinta clinic cinci sindroame:

1.) rahidian = vertebral ( durere , contractura musculara paravertebrala, tulburari de

statica vertebrala – scolioza , cifoza - si tulburari de dinamica vertebrala – limitarea miscarilor de

flexie , extensie , inflexiuni laterale);

2.) radicular = suma semnelor si simptomelor ce exprima suferinta a una sau mai multor

eadacini (durere radiculara , tulburari de sensibilitate si neuromotorii);

3.) dural = semne cu expresie clinica reziltate din cresterea presiunii la care este supus

lichidul cefalorahidian;

4

4.) miofascial = dureri localizate in tesutul moale , identificate la palmare;

5.) neuropsihic = totalitatea modificarilor comportamentae si de reactivitate neuropsihica

a bolnavului.

Principalele traicete radiculare la nivelul membrului inferior sunt:

L 2, L 3 – fata laterala si anterioara a coapsei , pana in treimea ei inferioara;

L4 – fata antero-externa sold, coapsa anterior (de-a lungul muschiului croitor), fata

interna a genunchiului; este corelata cu reflexul osteotendinos rotulian;

L5 – fesa, fata posterioara a coapseipana la capul peronelui, loja antero-externa a

gambei , in jurul maleolei externe , fata dorsala a piciorului pana la haluce si spatiul interdigital

I;

S1 – fesa, fata posterioara a coapsei pana in spatiu popliteu , fata posterioara a gambei

pana la nivelul tendonului achilian si calcaului , ½ externa a plantei , ultimele trei degete.

Suferințele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afecțiuni cu caracteristici

clinice care iau permis lui De Scze cu mai multi ani în urmă să alcatuiască o clasificare pe faze și

stadii a așa numitei hernii de disc lombare, clasificare care este si astazi de un mare interes

practic:

Faza I: este faza de instabilitate discală cu ușoară laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros,

determinând dureri lombare cronice intermitente, de tip postural.

Faza a II-a: este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros și cu protruzia postero-

centrală a nucleului pulpos, determinând un lumbago acut sau supraacut de tip discogen,

Faza a III-a: se mai numește și faza radiculară și apare prin protruzia postero-laterală a discului

herniat, care va intercepta în calea sa o rădăcină nervoasă. Din acest motiv simptomatologia va

apare unilateral. Aceasta fază are trei stadii: stadiul 1 – iritativ, stadiul 2 – compresiv, stadiul 3 -

de întrerupere.

Faza a IV-a: este faza modificarilor de tip degenerativ, cu apariția discartrozei si a artrozei

interapofizare, dupa vârsta de 40 de ani.

5

Examinarea bolnavului cu durere lombarã, de cãtre specialist,urmeazã 12 pasi:

1. observarea bolnavului în timp ce se miscă merge, se aseazã (observarea coloanei si feselor)

2. mersul pe distanță scurtă, mersul pe varfuri si pe călcaie

3. mobilitatea coloanei: flexia, extensia, inclinația laterală si rotația trunchiului. Mobilitatea nu se

exprimă in grade la alte articulații, ci mai degrabă in termeni ca: normal, usor limitat. (se

mobilizează aproximativ din amplitudinea maximă), moderat limitat. (aproximativ din

amplitudinea normal.), sever limitat. (aproximativ. din amplitudine)

4. asezarea bolnavului pe vine , prin flexia completă a genunchilor si soldurilor si se notează

eventualele dureri apărute in coloană, genunchi sau solduri

5. testarea reflexelor de tendon, la genunchi si gleznă, comparativ in dreapta si stanga, pentru a

identifica eventualele leziuni nervoase

6. măsurarea lungimii membrelor inferioare pentru a identifica un posibil dezechilibru al

coloanei, cauzat de inegalitate a membrelor inferioare

7. testarea sensibilității la membrele inferioare

8. testarea forței musculare analitic la membrele inferioare, m.surarea circumferin.ei coapsei si

gambei, comparativ

9. probe de elongațiea sciaticului la ambele membre inferioare (Lasegue etc.). acest test pune in

evidență si scurtarea sau spasmul ischiogambierilor.

10. mobilizarea articulațiilor coxofemurale, mai ales rotațiile si probe de provocare a durerii

sacroiliace, pentru a exclude o afectare la acest nivel

11. examinarea coloanei – presiunea la nivelul proceselor spinoase, pentru a identifica arii de

sensibilitate localã si reproducerea durerii sciatice („semnul soneriei”)

12. aprecierea pulsului la arterele pedioase, poplitee si inghinale

6

Obiectivele pe care trebuie sa si le propuna orice program de kinetoterapie sunt:

relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior.

pentru relaxarea musculaturii lombare cu reduicerea concomitenta a lombo-sacralgiei ,

Sbenghe recomanda aplicarea exercitiului hold-relax, modificat , cu rezistenta moderata

spre minima.

contractia unui grup muscular este urmata de relaxarea muschilor activati si ciclul se

repeta.

abordarea grupelor musculare se face de la distanta spre zona afectata.

se utilizeaza pozitiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre in scopul influentarii

musculaturii trunchiului.

diagonalele membrelor superioare vor influenta musculatura abdominala superioara si

cea exetnsoara superioara a trunchiului.

diagonalele membrelor inferioare vor influentza musculatura abdominala inferioara si pe

cea a trunchiului.

pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exercitii de remobilizare a coloanei vertebrale

lombare , basculari ale bazinului , intinderea musculaturii paravertebrale si muschiului

psoas-iliac , cel mai frecvent se utilizeaza programul Williams.

Mijloace de tratament

Tratament igieno-postural

Repaosul absolut se recomanda în suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.

În formele comune se recomanda repaos relativ, pe pat tare, în asa-numitele posturi

delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.

Alimentatia va cuprinde toate principiile alimentare, recomandîndu-se regim hipocaloric

la bolnavii cu plus ponderal.

În cazul folosirii medicatiei antiinflamatorii, se indica regim hiposodat.

Tratament medicamentos de baza se face cu antiinflamatorii nesteroidiene (AINS):

7

-indometacin drg 75 mg/zi sau supozitoare 100-150 mg/zi, diclofenac drg sau supozitoare 50-100

mg/zi, piroxicam tb sau supozitoare 20 mg/zi, aspirina 2-4 g/zi, fenilbutazona supozitoare 400-

600 mg/zi, ketoprofen tb 100-150 mg/zi

Tratament fizical

1. Electroterapia

În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea înlocui

celelalte forme de tratament.Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti

electrici în discopatiile lombare sunt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.

Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor simple

longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe

laba piciorului. În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsură locală.

Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul

lor în formele discogene este moderat.

Ultrasunetul se folosește în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferințe

musculo-tendinoase, miofasciale sau cu manifestări vasculo-vegetative.

Curentul Träbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic

comparabil cu al curentilor diadinamici. Media frecventă sub forma curenților interferențiali este

mai puțin eficientă în acut. Are un bun efect decontracturant.

 Efectele fiziologice ale curentului continuu   

1.Actiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase sensitive

       Receptori senzitivi din tegument înregistreaza la aplicarea curentului continuu o senzatie de

furnicatura ce creste proportional cu intensitatea catre întepaturi fine, la arsura si durere.   Dupa

cateva sedinte creste pragul sensibilitati tactile si dureroase obtinându-se actiunea analgetica, ea

se produce la polul pozitiv si se numeste  anelectrotonus.   La polul negativ se produce

catelectrotonus--realizat prin depolarizarea si cresterea sensibilitati în timp ce la anelectrotonus

membrana celulara se hiperpolarizeaza scazând excitabilitatea.  La intensitatile mici se produce

8

catelectrotonus,  iar la intensitatile mari se produce anelectrotonusuri, iar la intensitate medie se

produce echilibrarea anelectrotonusului.

2.Actiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase motorii

       Se produce o scadere a pragului de excitatie a fibrelor motori când folosim polul negativ ca

electrod activ.  Cresterea brusca a intensitati curentului ca si scaderea intensitati curentului

determina o contractie musculara prompta.  Aceasta actiune este utilizata în tratamentul

musculaturii.

3. Actiunea curentului asupra sistemului nervos central-Curentul continuu produce:

·     Diminuarea reflexelor la aplicarea curentului descendent, cresterea excitabilitati la aplicarea

curentului ascendent.

       La nivelul organelor de simt: reactii vizuale-senzatii luminoase  sub forma de puncte,

bastonase sau cercuri colorate în galben., reactii auditive-zgomote în urechi, ameteli, rotirea

capului spre dreapta sau stânga, reactiile gustative-un gust metalic corespunzator la polul

negativ, un gust acru la polul pozitiv.

4. Sistemul vegetativ vazomotor

       Curentul continuu are o actiune hiper-emianta. Initial este o scurta perioada de

vazoconstrictie urmata de o hiperemie  determinata de vazodilatatie reactiva, astfel se obtine

eritem cutanat si cresterea moderata a temperaturi cutanate. Aceste fenomene se produc la

nivelul vaselor superficiale cutanate cât si la celor musculare profunde si dureaza cîteva ore dupa

întreruperea aplicari. Se realizeaza astfel o înbunatatire a vascularizatiei în regiunile   de aplicare

a curentului continuu.  Circulatia superficiala creste sub  500% iar cea profunda cu 300%. Asfel

rezulta rolul biotrofic al curentului continuu prin înbunatatirea nutritiei tisulare precum si

actiunea rezorbtiva a edemului local.

9

5. Actiunea asupra sistemului vegetativ

       Sistemul nervos vegetativ reactioneaza în constant si individual în aplicarea curentului

continuu. Regiunea cervicala si dorsala superioara este zona specifica pentru influentarea

sistemului nervos vegetativ la aplicarea curentului continuu si se numeste gulerul scerback.

6. Actiunea asupra sistemului circulator.

       Curentul galvanic descendent-accelereaza afluxul sancvin din mica circulatie spre inima. 

Aceasta reprezinta circulatia de întoarcere a sangelui venos din plamâni si membrele superioare

spre inima, transporta sânge arterial catre postal.

       Curentul galvanic ascendent-accelereaza circulatia venoasa de la extremitatea membrelor

inferioare si organele interne catre inima, favorizeaza transportul sângelui arterial catre plamani

si extremitatile superioare accelereaza viteza sângelui venos de la inima la plamani.

2. Masajul

În formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier și de-a lungul membrului inferior.

În formele hiperalgice se evită folosirea tehnicilor de masaj. În formele cu hipotrofii și tulburări

vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic.Presopunctura reprezintă un procedeu terapeutic

derivat de la acupunctură.Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase,

micsorarea tonusului muscular, realizarea relaxarii musculare.

Presopunctura se foloseste în: afectiuni musculare - ex. miozitele de effort; în contracturile

musculare din artroze, în afectiuni ale sistemului nervos periferic - ex. nevralgiile; în afectiuni

ale tendoanelor - ex. tendinitele si entesztele.

Hidromasajul constă în asocierea în același timp a manevrelor de masaj cu o procedură de

hidroterapie. Există două metode de aplicare a hidromasajului si anume: dus-masajul si dusul

subacval.

Masaj local cu gheata este un procedeu care îmbină una din manevrele fundamentale de masaj,

netezirea, cu crioterapia. Aceasta consta în folosirea cuburilor de gheata cu care se face efleuraj

pe zona de tratat timp de 3-7 minute, manevra care se repeta la interval de 2 ore. Efectele

10

procedurii constau în:producerea unei vasoconstricții locale cu scăderea consumului de oxigen și

a metabolismului;diminuarea extensibilității colagenului cu prevenirea formării

edemului;realizarea unei miorelaxări cu reducerea contracturii;diminuarea conducerii

nervoase;acțiune analgezică.

Se utilizează pozițiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre în scopul influențării

musculaturii trunchiului.

Diagonalele membrelor superioare vor influența musculatura abdominală superioară și cea

extensoare superioară a trunchiului.

Diagonalele membrelor inferioare vor influența musculatura abdominală inferioară și pe cea a

trunchiului.

3. Kinetoterapia

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I

Exercitiul 1 - Decubit dorsal: se flectează și se extind genunchii.

Exercitiul 2 - Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amândouă mâinile la piept, încercând

atingerea lui cu fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt.

Exercitiul 3 - Ca la exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.

Exercitiul 4 - Decubit dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult, apoi

celălalt, apoi ambii.

Exercitiul 5 - Decubit dorsal cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 90˚,

tălpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii, se salta ușor sacrul de pe pat;

se revine, apoi se repetă.

Exercitiul 6 - În sezând pe scaun, cu genunchii mult depărtați: se apleacă mult înainte, astfel

încât să atingă cu mâinile solul de sub scaun; se menține această poziție 4-5 secunde, se revine,

apoi se repeta.

Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, repetîndu-se de 2-3 ori pe zi.

11

Dupa două săptămâni, acestor exerciții li se adaugă cele din faza a II-a.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A

Exercitiul 7 - Decubit dorsal, cu genunchii flectați, tălpile pe pat: se apleacă ambii genunchi spre

dreaptă, apoi spre stânga, până ating patul.

Exercitiul 8 - Decubit dorsal: calcâiul drept se așază pe genunchiul stâng; se execută o abducție

cât mai internă a soldului drept, până se atinge cu genunchiul drept planul patului, apoi se

inversează.

Exercitiul 9 - Decubit dorsal: se ridică alternativ cât mai sus câte un membru inferior extins.

Exercitiul 10 - În ortostatism: genuflexii cu mâinile în sprijin pe spatarul scaunului, spatele

perfect drept, calcâiele rămânând pe sol.

Exercitiul 11 - Poziția de “cavaler servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 900, sprijin și pe

sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare care trebuie să întindă

psoas-iliacul.

În aceasta perioada se fac și exerciții din atârnat: cu fața sau cu spatele la spalier, ridicare de

genunchi la piept, rotare genunchi stînga-dreapta, bascularea membrelor inferioare, cifozari

lombare cu picioarele pe o bara.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A

Exercitiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectati la 90, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat,

se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi miscari

lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pîna ajung sa fie complet întinsi.

CONCLUZII

1. Dintre domeniile investigate restricția de activitate s-a înregistrat la secțiunile ridicare de

greutãți 65% și poziția sezând, mai mult de ½.

2. Viața socialã este redusã la 1/2 la cazurile la care hernia de disc a fost sancționatã chirurgical.

12

3. Deficitul înregistrat de itemurile investigate cu ajutorul scorului Oswestry la cazurile cu hernie

de disc care au urmat tratament conservator nu diferã semnificativ statistic de cele nesancționate

chirurgical.

4. Afectarea mobilitații intalnit in hernia de disc lombara a avutimpact funcțional moderat

asupra organismului ca intreg, infirmitatea depinde de tratamentul aplicat.

5. Cazurile cu lombosacralgie discogena cu sau fara iradiere pe membrul inferior au restricție de

activitate in medie cu 1/5, ce difera semnificativ statistic fata de subiecții cu lombosacralgie prin

hernie de disc, dar care au necesitat intervenție chirurgical., care au pierdut aproape .

6. Pacienții cu lombosacralgie fara radiculopatie au media impactului leziunii sub 1/5 fata de

cazurile cu hernie de disc lombara care au afectare neurologica unde pierderea este de peste 1/5.

7. Desi printre cazurile a caror hernie de disc nu au fost tratate chirurgical au existat unii subiecti

cu lombosacralgie iar alții cu radiculopatie, care aveau valori mai crescute ale restricției de

activitate, aceste cazuri nu au influențat semnificativ valoarea medie a disabilitații.

8. Raportarea disabilitatii investigată cu chestionarulSindromului dureros lombar Oswestry, scală

de evaluare funcționala, cu infirmitatea evaluataprin criteriile Ghidului Asociației Medicale

Americane(AMA), indice de evaluare a mobilitații dovedeste o corelație mica, dar semnificativ.

9. Corelația variabilelor investigate cu scala Oswestry cu restric.ia de participare, obținut. prin

prelucrarea criteriilor Ghidului AMA este diferita: ingrijirea personala, semnificativ statistic,

mers, puternic semnificativ, somnsemnificativ statistic.

10. Domeniul de investigare al functiei sociale al scorului SF36 se coreleazã puternic, foarte

semnificativ cu indicatorii de disabilitate investigați cu criteriile AMA.

11. Starea de bine mental înregistratã cu SF36 se coreleazã puternic, foarte semnificativ statistic

cu infirmitatea depistatã cu AMA.

12. Limitãrile datorate problemelor emoționale se coreleazã puternic, foarte semnificativ cu

limitãrile datorate tulburãrilor de mobilitate (AMA )

13