Sven Hassel

Batalion de marsMARCHBATALION

Diferenta nu-i chiar atat de mare pe cat ar putea parea, declara Barcelona Blom, scuipand prin oblonul tancului. Dupa cum stiti, razboiul civil din Spania l-am inceput ca miliciano" in Servicios Especiales1. Cei banuiti ca ar apartine coloanei a V-a sau c-ar fi fascisti erau dusi, prin Calle del Ave Maria, pana la zidurile abatorului. Nisipul era intr-atat de uscat incat sugea imediat sangele, de nu mai era nevoie sa fie vanturat dupa executie. Preferam sa-i impuscam stand in picioare, dar unii se aruncau pe jos si nu era chip sa-i scoli. Multi strigau: Traiasca Spania!" Cand nationalistii lui Franco, au pus mana pe mine si m-au inrolat in Legiunea Straina spaniola, am fost nevoit sa le demonstrez ca sunt un bun german, luat cu sila de oamenii generalului republican Miaja. Am fost varsat la compania a 3-a, batalionul 2, aia care aveau gulerul tunicii albastru. Aici, faceam acelasi lucru ca si la Servicios Especiales ale generalului Miaja, numai ca-i impuscam legati de scaune, cu spatele la noi. Si ei, ca si ceilalti, tot Traiasca Spania!" strigau. Cand a venit sfarsitul razboiului, nu mai pridideam cu atata munca. La Barcelona, ii inghesuiam in arenele destinate coridelor si-i seceram cu mitraliera. Eram ajutati de patru escadroane de mauri, apoi s-a amestecat si politia care tragea in morti de la un pas. Dupa cum vedeti, toata lumea murea in acelasi fel si nimeni nu era vinovat de nimic! Ca sa dovedesti ca esti bun patriot, trebuia obligatoriu sa denunti pe careva. Judecatorii republicani ziceau: Gura, porcule!" cand vreun acuzat incerca sa se apere, la astilalti, la nationalisti, judecatorii ziceau: Fleanca, porc de caine!" Aici era toata deosebirea! Destul despre razboi! sari Micutul. Povesteste mai bine despre luptele de tauri si despre frumoasele gagici scaldate in soare! Barcelona isi freca pleoapele de parca ar fi vrut sa alunge de sub ele imaginea sangeroaselor executii. Se porni sa vorbeasca si uitaram pe loc si gerul care ne ardea obrajii, si troienele inghetate, acum nu mai vedeam altceva decat cerul albastru al Spaniei, nu auzeam decat vuietul entuziasmat al multimii. Chiar si T-34, tancul rusesc in care ne aflam, asculta, uitand ca nu mai are ulei, duduia incetisor si-si inchipuia ca e un taur, mare si negru. COMANDO CU DESTINATIE SPECIALA

1

Serviciile Speciale, recte Sigurana Statului

Zapada se invarteja si se involbura peste nemarginirea stepei. Rafale de fulgi biciuiau tancurile ce se aliniasera intr-un sir compact de-a lungul a ceea ce ar fi trebuit sa fie o sosea. Echipajele se inghesuisera dedesubtul lor sau se adaposteau pe dupa ele, in partea ferita de vant, protejandu-si fetele de apriga muscatura a Crivatului. Micutul se instalase sub tancul nostru, un MK-4. Tot acolo Porta isi confectionase un soi de saltea si ghemuit cum statea semana cu o bufnita, avandu-l si pe maruntelul legionar, complet inghetat, intre picioarele sale. Impetuoasa noastra inaintare fusese oprita deodata, fara ca cineva sa-si fi dat osteneala sa ne explice pentru ce de altminteri, ni se rupea-n paispe. Ce importanta avea pentru noi daca stam pe loc sau facem altceva? Julius Heide, care-si sapase o groapa in zapada, ne propuse o partida de septica, dar aveam degetele prea inghetate ca sa putem tine cartile. Legionarul avea degeraturi grave la maini si la urechi. Pomada care ni se distribuise parea ca face mai mult rau decat bine. De altfel, Porta o aruncase inca din prima zi, pretinzand ca pute a caca de pisica. Batranul se apropie de noi sufland din greu. Sosea de la comandant. Schmeisser2-ul ii luneca de pe umar si cazu in zapada, inainte ca proprietarul sa-l fi aruncat singur. Ce-a vrut animalul ala? se interesa Porta, privindu-si degeraturile purulente de pe maini. Batranul nu se grabi cu raspunsul. Tacticos, incepu sa-si indese pipa, vechea sa pipa din lemn, cu capacel de metal, fabricatie proprie. Legionarul ii intinse bricheta. Cea mai buna bricheta din lume ce nu daduse niciodata gres. O confectionase dintr-un tub de proiectil pentru mitralierele a.a., iasca, o tandara de cremene si o bucata din lama unui brici. Scanteia aprindea iasca, bobul de jaratec era aproape invizibil noaptea si nici cea mai cumplita furtuna nu-l putea stinge. Hai, zi-i, ce-a vrut? si Porta scuipa nerabdator in zapada. Micutul se plesnea peste coapse ca sa se mai dezmorteasca. Christoase, ce frig! Isi freca cu grija obrazul, care semana mai degraba cu un vechi pergament decat cu o piele omeneasca. Credeti ca mai e mult pana-n primavara? Tampitule! ranji Porta. Peste trei saptamani e abia Craciunul. Cat despre daruri, singurul pe care l-ai putea capata ar fi de la Ivan, sub forma unui glont in scafarlie! De sub vesta sa alba de camuflaj, Batranul extrase o harta pe care degetele sale aproape rigide o intinsera direct pe zapada. Aratatorul murdar se opri in dreptul unui punct de pe caroiajul hartiei. Uite, va trebui sa ajungem cu plutonul ici-sa. Ivit de dupa senila blindatului, Micutul se cazni sa descifreze numele localitatii. Locul unde ne aflam acum se numeste Kotelnikovo, explica Batranul, privindu-ne pe rand. E la 30 kilometri de pozitiile germane cele mai indepartate de Stalingrad. Urmeaza sa pornim in directia unei asezari pe nume Obilnoie si sa vedem cam ce concentrari de trupe sovietice au loc acolo, practic, e vorba de o misiune de recunoastere pe directia Sarpa si tarmul2

Marc de pistol-mitralier, cu pat metalic rabatabil, calibrul 9 mm

marii. Daca intoarcerea ne e taiata, avem ordin sa cautam o legatura cu Armata a 4-a romana, care se afla la sud-vest de Volga. Fireste, dac-o mai exista in acel moment! Porta izbucni in ras si trase un part zgomotos. Ia spune, Batrane, care dintre voi doi s-a ticnit: tu, ori animalul ala de capitan? Ivan nu-i nici prost, nici chior! O sa ne vada masinile de la sapte poste! Tinte mai procopsite nici ca se poate! Batrinul isi freca barbia si-si miji ochii. Afla, baiete, ca toata chestia-i cu dichis. In primul rand, trebuie sa transmitem zilnic un mesaj radio Corpului de armata si, in al doilea rind Batranul se opri, scoase pipa din gura si se scarpina cu mustiucul dupa ureche , in al doilea rind, ziceam, ne intolim in uniforme rusesti si ne imbarcam in T-34-urile pe care i le-am julit lui Ivan! Asta-i sinucidere curata! sari Legionarul. Pai daca Ivan ne prinde in trentele lui si cu fundul instalat in toracele personale cu stea rosie pe turela, streangul ne paste! Ba eu prefer latul unei morti lente in minele de plumb de la Kolima! Aiurea! suiera printre dinti Legionarul. Daca te-ar lasa sa alegi, afla ca ai intinde-o in pas alergator pana dincolo de Cercul polar! Toate povestile astea cu alesul sunt niste tampenii! Te lupti pentru viata, oricat ar fi ea de amarata si de paduchioasa! E vrerea lui Allah! Si vrerea lui Allah e sa ne costumam in hantele lui Ivan si sa ne indesam in cosciugele sale de otel? ranji Porta. Allah le-a prevazut pe toate, riposta Legionarul. Ba sa-mi fie cu iertare, striga Micutul de sub tanc. Zici ca Allah e bun si cand colo nu face decat sa ne bage tot mai mult in rahat! Legionarul se multumi sa dea din umeri. Pentru el nu mai incapea nici o discutie cand era vorba de Allah. Batranul se ridica de jos si-si culese pistolul-mitraliera din zapada. Hai, miscati-va! Capitanul Lander moare de dorul vostru! Ne scularam in sila si, aruncand armele pe umar, porniram in gloata spre tancul comandantului de companie. Capitanul Lander sosise de putin timp la batalionul nostru de mars si-l stiam drept un nazist fanatic, originar din Schlesswig. Nimerise pe front in urma unor istorii cam ciudate cu niste copii. Umblau tot soiul de zvonuri si Porta, ca intotdeauna, descoperise despre ce-i vorba datorita prietenului sau de la statul-major, fruntasul Feders. Maltratarea copiilor. Bai fortate in apa inghetata practicate intr-o casa de reeducare" si alte asemenea distractii". Intr-o buna zi, la fel ca si-n alte dati, aveam sa aflam tot adevarul. Ne picau tot soiul de indivizi, care ne bateau pe umar spunandu-ne camarade", care imparteau tigari cu nemiluita, care primeau din Danemarca pachete cu ditamai slanini afumate in ele, care povesteau pana le seca saliva din gura despre modul fratesc in care s-au purtat cu populatia tarilor ocupate... Pana la urma insa, pe diverse canale intortocheate, porcariile savarsite de ei sfarseau prin a ajunge la banuitoarele si mereu neincrezatoarele noastre urechi. Si atunci, Porta si Legionarul hotarau care le va fi soarta. Pe unii ii impuscam pe la spate in cursul vreunui atac, pe altii ii pasam lui Ivan si nu mai stiam de ei. Oricum, bine nu le era! Pe altii, in sfarsit, ii lasam pur si simplu sa crape de frig.

Capitanul Lander ne astepta langa tancul sau, cu picioarele cracanate si mainile inmanusate protapite in solduri. Era un tip scund si dolofan, de circa 50 de ani, fost negustor de delikatessen". Porta il poreclise taie-slanina". Ceea ce nu stiam inca era faptul ca, la el acasa, fusese un soi de epitrop al parohiei, si, totodata, presedintele consiliului local de tutela. Adora citatele biblice si cand expedia pe careva in fata tribunalului militar de campanie, rostea cu onctuoasa parere derau: Sunt indurerat ca trebuie s-o fac, dar e vointa Celui de Sus. Nestiute sunt caile Sale atunci cand vrea sa aduca indarat la turma oaia cea ratacita". Se ruga mai tot timpul, zicea Binecuvanteaza, Doamne" inaintea fiecarei mese, invoca Duhul Sfant inainte de a semna ordinul de executie a unor civili rusi pe care numai el singur ii considera partizani si doar ca nu se lingea pe buze in fata trupurilor ciuruite de gloante. Cel ce scoate sabia de sabie va pieri", zicea el ridicand spre cer niste ochi de oblete fiert. Il confunda pe Dumnezeu cu Adolf Hitler, dar de Iisus nu pomenea niciodata. De, un evreu! Intr-una din zile, cand a executat cu propria-i mana o tanara rusoaica, i-a soptit cu duiosie obligand-o sa se aseze in genunchi: In imparatia cerurilor te asteapta o lume mai buna", a mangaiat-o bland pe par si a apucat sa descarce de doua ori pistolul in ceafa nefericitei inainte ca aceasta sa se prabuseasca. Capitanul se tinea intotdeauna cat mai departe de linia-ntai. Crucea de fier era rezultatul unor matrapazlacuri ordinare, dar cand cei de la regiment au vrut sa afle mai multe despre motivele decorarii, locotenent-colonelul Hinka, comandantul nostru, a primit ordin de la persoane sus-puse sa inceteze imediat investigatiile. Batranul isi facu raportul si capitanul Lander lua cuvantul: Razboiul cere jertfe, e insasi vointa Domnului. Un razboi fara morti nu-i razboi! Misiunea pe care v-am incredintat-o presupune, fara indoiala, moartea multora dintre voi, dar va fi o moarte pe campul de lupta, o moarte glorioasa! Rahat! facu Micutul destul de tare. Lander amuti pentru o clipa. Privirea ii era dezaprobatoare, dar nu manioasa. La Scoala militara din Dresda invatase ca un ofiter nu trebuie sa-si piarda niciodata cumpatul. Elevul Lander umpluse o suta douazeci si sase de caiete cu extrase din regulament si preceptele ofiterilor-instructori. Unul dintre ele, de pilda, continea totul despre comportarea unui ofiter atunci cand se deplaseaza cu bicicleta. Asa stand lucrurile, nu invrednici plutonul decat cu o privire dispretuitoare. Moartea poate fi frumoasa, continua el cu intonatii de predicator. Ea poate fi chiar dulce, mai striga el, adresandu-se pustiului inghetat din jur, gustand parca adjectivul dulce". Datoria ostasului german este sa lupte si sa moara pentru mareata sa Patrie, nu-i sfarsit mai frumos decat acela de a muri ca un erou! N-ai decat sa sfarsesti tu, bai cap de caracuda! fu comentariul Micutului. Capitanul facu un imens efort ca sa stapaneasca urletul de furie intepenit in gatlej. Deschise si inchise de cateva ori gura in timp ce fata, altminteri vanata de ger, palea si se inrosea succesiv. Caporal, te poftesc sa-ti tii gura atata timp cat nu ma adresez direct!

Sa traiti, dom' capitan, racni Micutul, imi tin cu placere gura pana cand dom' capitan binevoieste sa mi se adreseze! Porta se hlizi, Legionarul asisderi, Steiner scuipa nepasator in directia unui cadavru acoperit pe trei sferturi cu zapada, Batranul juca pe loc, plesnindu-se peste coapse. Comandantul companiei isi musca buza, salta centironul care se cam lasase sub greutatea pistolului purtat la sold si continua cu glas ceva mai aspru: E insasi vointa lui Dumnezeu ca voi sa fiti cei desemnati pentru o misiune in spatele liniilor rosii, o magnifica misiune de care puteti fi mandri! Bai, Legiune, Dumnezeu e cumva general? se auzi vocea Micutului. De data asta, Lander uita si de caiete si de tot. Din trei pasi ajunse in fata matahalei si se porni sa urle, improscand cu stropi de saliva: Ticalosule! Jigodie! Porcule! Trei zile de carcera pentru obraznicie la adresa comandantului. Un cuvant in plus si te curat ca pe o jivina ce esti! Repeta ce-am spus! Da, sa traiti, numai sa nu trageti dom' capitan, raspunse Micutul ca la cazarma, ca daca dom' capitan nu ma nimereste s-ar putea sa fiu inaintat Tribunalului militar ca sa fiu reimpuscat! Capitanul deveni apoplectic, mana i se intinse spre tocul pistolului si o clipa ne-am temut ca va trage. Singurul care-si pastrase firea era huiduma noastra tampita care statea in pozitie de drepti si se holba la cer. Culcat! racni capitanul. Cine? Eu? Culcat! repeta Lander spumegand de furie. Micutul se pravali in zapada exact ca un sac cu cartofi care cade din pod. Grasanul ofiter se uita la el, scuipa scarbit si continua, adresandu-se plutonului: Criminalul asta e o rusine pentru intreaga companie. Daca v-a mai ramas un strop de onoare, aranjati-va in asa fel incat sa putrezeasca in cel mai scurt timp sub o cruce din craci cu o casca ruginita-n varf, dar va garantez ca zilele-i sunt numarate si ca primul tribunal de campanie o sa se ocupe de el! Din fericire, bacanul din Schlesswig nu putea auzi ce mormaie Micutul cu botul infundat in zapada, asa ca binevoi sa ne puna la curent cu misiunea incredintata. Grupa urma sa se echipeze in uniforme sovietice, sa se imbarce in patru tancuri T-34 si sa efectueze o recunoastere in spatele liniilor inamice. S-ar putea ca in Germania lumea sa aiba un respect deosebit pentru Conventia de la Geneva de vorbit, in orice caz, se vorbea intruna , dar ideea asta geniala constituia o violare flagranta a sus-amintitei conventii. Dupa ce ispravi ce avea de spus, capitanul ne facu vant cu un gest dispretuitor. In ochii lui eram de pe acum dati disparuti. Lucrul cel mai greu a fost sa gasim o uniforma sovietica in care sa incapa cei doi metri de ciolane si muschi ai Micutului. Acesta din urma zbiera cat putea ca-i o porcarie ce se face cu el, ca nimeni n-are dreptul sa-l indese in uniforma lui Ivan. Furibund, se zbatu sa traga pe el niste nadragi vatuiti, vru sa bage o caciula cu clape in gura tunului si rasturna cu piciorul o pusca-mitraliera ce se gasea in preajma-i. Las' ca stiu ce fac! racni el deodata. O sa cer executarea imediata a celor trei zile de carcera! Conform regulamentului, un pedepsit poate cere

incarcerarea pe loc daca e supus si unei alte pedepse suplimentare. Te-ai ticnit! riposta Legionarul. Taie-slanina" o sa te impuste pe loc pentru refuz de executare a misiunii ordonate si incercare de dezertare in fata inamicului. Ba sa stii ca am dreptate! insista colosul. Iti mai amintesti ziua in care l-am ales pe Adolf ca Fhrer si m-am incurcat la votare? Cei care eram veteranii companiei am izbucnit, fara voie, in ras aducandu-ne aminte de faimoasa zi a votarii. Era marele referendum liber" din 1930 care trebuia sa demonstreze unitatea poporului german. Participa toata lumea, inclusiv soldatii si detinutii din lagarele de concentrare. La noi slujeam pe atunci la Regimentul de care de lupta din Eisenach treaba a debutat prin lipirea pe toti peretii a unor prea frumoase afise colorate, apartinand diverselor partide. S-au tinut discursuri prin dormitoare si salile de masa, ba s-au organizat chiar si discutii libere" in timpul orelor de instructie. Unele dintre ele s-au dovedit a fi chiar furtunoase. In plutonul nostru existau patru comunisti si sapte social-democrati, toti ceilalti eram tufa in materie de politica, dar, dupa un anume timp, majoritatea dintre noi a ajuns la concluzia ca e mai bine sa votam impotriva lui Hitler, chiar daca nu stiam prea bine de ce anume. A venit si ziua referendumului. Pe strazi cantau fanfare, rapaiau tobe. Peste tot numai drapele, insa, desi votul era liber", nu le vedeai fluturand decat pe cele cu zvastica. La orele 15 trebuia sa fim prezenti la cazarma, fiecare grupa urmand sa voteze in dormitorul ei. Aproape ca ne luase cu friguri. Micutul declara sus si tare ca va vota numai pentru partidul care-l va trimite imediat acasa si, impreuna cu Porta, se si apucase sa-si stranga cazarmamentul si echipamentul ca sa le predea la magazie, totul fiind, in viziunea lor, o chestiune de ore. Usa s-a deschis facand loc locotenentului Ptz, poreclit Calugarita", care a patruns tinand in mana un teanc de buletine de vot. Drepti! a racnit seful de dormitor si i-a prezentat ofiterului raportul. Acesta a salutat cu trei degete duse la viziera, dupa care s-a uitat prin incapere sa vada daca totul e-n ordine. Sub talpa lui Porta a fost descoperit un pic de tarana, neglijenta care l-a costat invoirea de duminica, iar Micutul, al carui deget ramasese murdar de unsoare de arma s-a invartit de un planton peste rand. Acum, disciplina prusaca era salvata. Calugarita" a ordonat repaus, cu gesturi solemne a insirat buletinele pe masa, si-a netezit vestonul si ne-a cercetat cu o privire scrutatoare. Ceea ce a vazut l-a linistit: eram cum trebuia sa fim, o turma disciplinata si supusa pana la moarte. Tusi, dregandu-si glasul, mai trase o data de poalele vestonului de sub care spanzura, in cinstea acestei marete zile, stiletul de parada si ne zambi ca o fecioara la prima impartasanie. Camarazi! zbiera el. Astazi, marea Germanie urmeaza sa voteze. Traiti o zi mareata. O zi mareata in timpul careia se va petrece ceva cu totul deosebit! Se opri brusc, constatand ca Micutul nu-l asculta si-i cu privirea aiurea. Soldat Kreutzfeld, la ce te uiti? La muste, dom' locotenent. Care muste? Ale doua care se reguleaza acolo sus, pe lampa, dom' locotenent. Si Micutul arata cu degetul doua muste incalecate pe abajurul becului din tavan.

Idiotule! marai locotenentul. Repeta ce am spus! Micutul lua pozitia de drepti, abandonand contemplarea mustelor. Dom' locotenent a zis ca e o zi mareata. Bine. Dar de ce e o zi mareata? Huiduma il privi cu un aer nauc, aproape se auzeau scartaind rotitele creierului sau. Ei bine? intreba, sec, ofiterul. Chipul Micutului fu iluminat de o subita inspiratie: E o zi mareata pentru ca avem invoire pana la noapte, si ziua-i lunga. Cretinule! urla locotenentul si-i carpi o pereche de palme. Dupa ce-i reveni calmul, Calugarita" isi relua discursul: Camarazi, va ordon sa simtiti pana-n strafundul sufletului vostru emotia acestei marete zile! Daca exista vreunul care sa n-o simta, ii voi administra o asemenea chelfaneala incat fundul lui va frige atat de tare ca se va putea face omleta pe el! Sper ca m-ati inteles, brutelor? Isi potrivi stiletul de parada. Fhrer-ul nostru, de Dumnezeu binecuvantat, Adolf Hitler, a ingaduit unor nenorociti ca voi sa-l votati si mi-e greu sa-mi inchipui ca, asa tampiti cum sunteti, v-ati putea gandi sa votati pe altcineva! Toata gasca, inclusiv comunistii si social-democratii, am racnit de trei ori Heil!". Apoi, primul din flancul drept fu chemat la masa. Locotenentul ii vari un creion intre degete si-i arata buletinul: Pui o cruce aici! Unul dupa altul, fiecare dintre noi se prezenta la masa si totul merse ca pe roate pana veni randul Micutului. Tulburat si zapacit de ceea ce se intampla, brontozaurul nostru puse cruciulita altundeva. Unde? N-am aflat-o niciodata. Cert e ca locotenentul Ptz a explodat mai ceva ca o bomba: Inalta tradare! Porcule! Te mananc de viu! Micutul fu expediat pe sub paturi si pe dulapuri, primi trei plantoane peste rand, dupa care intreaga grupa a fost pedepsita cu o ora de instructie. Seara, comandantul de companie l-a condamnat pe Micutul la paisprezece zile de carcera pentru ca intinase onoarea companiei. Daca ar fi sa capeti ceea ce meriti, te-as trimite cu un sut in fund direct in fata plutonului de executie! si scuipa la picioarele huidumei. Eu insa indragesc oamenii si animalele, asa ca scapi numai cu carcera. Comandantul de batalion a transformat pedeapsa in trei luni de inchisoare cu lanturi la picioare. Si daca te pune dracul, malacule, sa iesi la raport la comandantul de regiment, te paste Tribunalul militar. Doamne, ce rau imi pare ca nu mai suntem in evul mediu! Singura ta sansa, bivole, e sa ceri executarea imediata a pedepsei! Zece minute mai tarziu, Micutul era la parnaie si timp de trei luni s-a tot intrebat unde te pot duce voturile liber exprimate! Batranul se apropie de noi cu mersul sau leganat, atat de caracteristic, si ordona pe un ton sec: Grabiti-va cu intolitul in hantele lui Ivan si pregatiti cele doua T-34. Plecarea intr-o ora! N-au fost nici surle, nici tobe, pur si simplu am disparut, cenusii si tristi.

Muti, comandantii de car ne priveau de la inaltimea turelelor. Batranul ridica o mana in semn de adio si cu asta se incheie totul. N-o sa-i mai revedem niciodata, spuse un locotenent de la compania a 4-a. Daca Ivan pune mana pe ei, urmeaza streangul in cinci minute, iar daca incearca sa se intoarca in liniile noastre in uniformele pe care le poarta si cu T-34-urile astea, se va trage in ei ca in ciori. Si scuipa cu amaraciune. Iarasi suntem in rahat! comenta Micutul, incercand sa largeasca, folosind talpa cizmei, caciula prea stramta. Tancul trudea din greu urcand panta, senilele scrasneau, tevile de esapament improscau scurte flacari albastre. Porta accelera. Mugetul motorului se repercuta de coastele muntilor. Barcelona-Blom, care, de regula, nu se gandea decat la livada sa de portocali pe care-o va avea dupa razboi, deschise unul din obloane si scruta noaptea. crivatul aduna peste tot troiene uriase. Munti si iarasi munti. Da, iar printre ei, Ivani si iarasi Ivani, completa Batranul. Am si trecut de liniile lor? se interesa Porta, ambaland motorul. Demult, murmura Batranul, sprijinindu-si fruntea de rama de cauciuc a periscopului si straduindu-se sa strapunga noaptea prin sticla groasa, armata cu sarma de otel. Barem sa nu nimerim peste mine! gandi el cu glas tare. Legionarul chicoti, sarcastic. Micutul renuntase sa mai largeasca prea-stramta caciula, pe care de altminteri o si expediase in decor, si acum trona cu melonul gri pe capatana, melonul care, alaturi de jobenul galben al lui Porta, provocase nenumarate accese de turbare diversilor superiori. Bai Legiune, zise el ajustandu-si melonul, crezi c-as putea intra in gradina lui Allah? Stii, cu religia nu m-am descurcat niciodata prea bine. Inchina-te si roaga-te lui Allah si el te va ierta, il povatui Legionarul. Nici un fel de iertare pentru gorila asta! izbucni Porta. Faradelegile lui depasesc chiar si puterea lui Allah! Daca s-ar intampla asa ceva inseamna ca si SS Himmler si-ar gasi acolo adapost, ceea ce e cu neputinta! Allah n-ar trebui sa accepte asa ceva! Destul! le-o reteza Legionarul. Putin ii pasa lui Allah de niste jigodii ca voi, dar asta nu inseamna ca nu-i datorati respect. Strigatul inabusit al Batranului ne trezi la realitate si intr-o clipita redeveniram ceea ce eram: fiare. Porta frana brutal si izbuti sa nu dea peste o coloana de infanteristi sovietici. Soldatii agitara bratele, strigara ceva acoperit de duduitul motorului, apoi disparura indaratul nostru, inghititi de vartejurile de zapada starnite de senile. Spre marea noastra usurare, aparu si celalalt tanc, involburand la rindu-i zapada, nimeni nu gasise nimic suspect in aparitia acestor doua T-34 cu stea rosie pe turela. Glasul Batranului rasuna, alterat, in casti: Pastreaza distanta intre vehicule. Celalalt tanc incetini, deveni o umbra, apoi pieri in noapte, doar parazitii din casti ii mai tradau prezenta. Dora unu catre Dora doi, soptea Batranul prin laringofon. Unghi de mars 216, viteza 30, indicativ 16. Terminat.

Parazitii disparura. Crap de frig, am gemut. Da-te jos si fa un cros pe langa noi, ma lua peste picior Porta. Ai putea chiar striga Heil!" Atunci sa vezi ce cald o sa ti se faca! N-as zice ca-i o placere sa rulezi asa, printre Ivani, facu Julius Heide, scuturandu-se. Daca ar banui ceva... ...s-ar termina cu noi in doi timpi si trei miscari, ii continua Batranul gandul. Si nimeni pe lumea asta nu le-ar putea reprosa ca ne-au casapit: incalcam cu nerusinare legile razboiului. Si atunci, de ce n-am zis nu? striga Micutul. De fiecare data cand m-au inhatat cei de la Kripo, de tot atatea ori au pretins ca am incalcat legea! Pentru ca, daca refuzam, tot streangul sau glontul ne astepta: neexecutarea ordinului pe campul de lupta. Nu mai pricep nimic, facu, imbufnandu-se, Micutul. Atunci executa si nu mai pune intrebari! conchise Legionarul. Intreaga noapte am rulat pe drumuri troienite, infundandu-ne in zapada si patinand. Brusc, Batranul scoase un strigat ingrozit. Ce s-a mai intamplat? mugi Micutul. Nu-i raspunse nimeni, doar Legionarul avu un ras amar: Sfarsitul, baietica, asta s-a intamplat. Pregatiti-va de lupta! ordona Batranul. Zi-i mai degraba de un corp-la-corp! rectifica Porta franand. Legionarul arma pistolul-mitraliera, eu inhatai o grenada, Barcelona isi lipi ochiul de ocularul periscopului. In lumina palida a zorilor ce abia mijeau se distingeau contururile imprecise ale unor tancuri oprite pe un drum lateral. Langa blindatul nostru se agita un tip, probabil un ofiter, care racnea ceva in ruseste. Batranul intredeschise chepengul si-i raspunse, amestecand alandala cuvinte letone, rusesti si lituaniene. Intre timp, aparu si cel de-al doilea T-34, care frana cu intarziere si ne tampona zdravan. Ofiterul se porni pe injuraturi si, har Domnului, in limba lor sunt destule. Luati-va dupa tancurile care vin! ordona el, sarind pe blindaj. Era un ofiter din trupele NKVD, poate chiar un comisar, cu o caciula alba de blana si petlite verzi a caror simpla vedere ne ingheta sangele in vine. Batranul, cu capul scos din turela, incerca sa se inteleaga cu el in vorbirea lui stalcita. Esti din tarile baltice? il intreba rusul. Ihi! Se vede dupa cum vorbesti. Dupa victorie, sa faci bine si sa inveti limba noastra cumsecade! Ne nimeriram in capul unei lungi coloane de tancuri. Peste tot enkavedisti in uniforma, care zbierau si se agitau, straduindu-se sa puna in miscare coloana. De unde dracu veniti? intreba ofiterul enkavedist, oferindu-i Batranului tabachera sa cu mahorca. Batranul indruga ceva in legatura cu o misiune speciala ceea ce nici macar nu era o minciuna , dar, spre fericirea noastra, atentia comisarului se concentra asupra invalmaselii care se produsese pe sosea si care bloca inaintarea. Sarind de pe blindaj, se indrepta in fuga spre agentii de circulatie, cerand prioritate pentru cele doua tancuri ale noastre, de fapt pentru el,

deoarece era in mod vadit grabit si noi ii slujeam drept mijloc de transport. Racnetele lui, injuraturile si amenintarea cu Siberia dadura rezultatul scontat si ni se facu loc. Mai repede! Mai repede! comanda el, sarind la loc pe blindaj. Pe drum, il complimenta pe Porta pentru modul magistral in care conducea mastodontul de otel si-l intreba pe Batranul daca, la o adica, n-ar vrea sa i-l cedeze ca sofer. Batranul ii promise ca va vorbi cu comandantul unitatii noastre. Dupa vreun sfert de ceas, comisarul, care inghetase bocna stand afara, a cerut sa i se faca un pic de loc in interior. Batranul se inghesui in Heide si prin chepengul deschis aparura cizmele cu carambi lungi ai ofiterului, apoi ateriza si el cu un buf" sonor pe planseul de otel. Ce bordel mai e si aici! exclama el, dand un sut ranitei Micutului. Aveti ceva vodca, pui de catea? Este, raspunse Batranul, intinzandu-i bidonul. La urmatoarea raspantie, alt baraj. Un sergent din trupele NKVD ne cere parola. Papali turnant nad rekoi3, raspunse prompt comisarul nostru". Tancurile fac parte din Regimentul 67 Blindate? il chestiona sergentul Niet, raspunse comisarul. Misiune speciala. Sergentul ne ruga sa asteptam, fiind vorba de o misiune speciala, trebuia sa raporteze sefilor sai. Ei fir-ar sa fie! injura comisarul, sarind din turela. Ne grabim! Bombanind, se lua dupa sergent si se indrepta spre un brad, sub care un maior, tot de la NKVD statea de vorba cu alti cativa ofiteri. L-am vazut pe comisar prezentandu-si actele, maiorul izbucni in ras si-i spuse ceva comisarului, aratand spre un automobil tras putin mai incolo. La randu-i, comisarul rase si el, era clar ca i se propusese un mijloc de locomotie nitel mai confortabil decat un T-34. Sergentul reveni si-i intinse Batranului cateva foi de hartie. Iata noile ordine de libera-trecere. Pe alea vechi le puteti rupe. Se pare ca ticalosii de fascisti s-au strecurat cu niste tancuri in spatele liniilor noastre, dar le venim noi de hac! D-aia se si schimba liberele-treceri si parolele. Aveti cumva un strop de vodca? Batranul intinse bidonul Micutului. Continutul disparu fulgerator, mai abitir ca roua diminetii sub razele soarelui de vara. Sergentul icni multumit si zgomotos. Iata si noua parola pe care nici un neamt n-o va putea rosti cum se cuvine si pe care voi, balticii, ar fi bine s-o pronuntati corect fiindca la cea mai mica zbarceala se trage fara somatie. Retineti: Rastvetali iabloni i grusi. Raspunsul e: Sumnaia ulita4. Sper ca stiti ca asta-i strada pe care e sediul NKVD-ului din Tomsk! Nici un neamt n-are de unde sti chestia asta. Cu un chicotit rautacios, se catara pe blindaj ca sa-i explice Batranului itinerariul: Te indrepti in directia Sadovoie, dar nu intri in localitate ca acolo-i toata divizia a 14-a. O iei spre sud, catre Krasnoie. Kommandatura de acolo iti va da noua S-au pornit ceurile pe ru" al doilea vers din binecunoscutul cntec Kaliua. 4 * nfloreau merii i perii", primul vers din Katiua. Rspunsul: Strada zgomotoas".3

parola. Te prezinti apoi la unitatea speciala din Elisa, unde ti se va incredinta ce o sa ti se incredinteze. Panimaiesi, tavarisci? Ihi, mormai Batrinul. Amicul de la NKVD ne facu semn sa-i dam drumul. Ore in sir am rulat catre sud, cautand sa ocolim toate asezarile ivite in cale, ne-am incrucisat, de cateva ori, si cu coloane in mars, dar nimeni nu ne-a cerut vreodata parola. Pe seara, am ajuns in inima muntilor. Tancurile au fost camuflate sub crengi de brad, atat de iscusit incat nu le vedeai de la un metru. Batranul ridica antena statiei radio si stabili legatura cu statul-major al Corpului de armata. Ordinul nu intarzie: Misiunea continua in directia Tuapse". Tuapse? facu Batrinul, strangandu-si calabalacul. Zau ca stabii nostri nu duc lipsa de imaginatie! Dac-am avea bafta sa dam peste un bordel al tatucai, ce fapta buna am putea face, se lasa Micutul prada visarii. Si cam ce fapta buna ai putea face? il intreba batjocoritor Barcelona. Sa aducem bietelor fete un pic de fericire. O partida de craci in aer cu Micutul e mai ceva decat sarutatul inelului Prea Sfantului Papa de la Roma pentru un credincios. Inceteaza sa mai amesteci lucrurile sacre cu porcariile tale! se stropsi Legionarul. Ti-am mai spus-o o data! Priceput? Da' n-am zis nimic de Allah al tau, bai sarpe al nisipurilor! E acelasi lucru. Exista un singur Dumnezeu, chiar daca poarta nume diferite. Baga-ti asta in capatana si sa nu te mai aud hulind! Heide, nazistul fanatic, deschise gura sa riposteze, dar, intalnind privirea aceea speciala a Legionarului, prefera sa taca. O stiam si noi si destui purtau pe trup diverse cicatrice facute de pumnalul micului caporal in cadrul unor discutii pe teme religioase. Nimeni nu-l uitase pe SS-istul care tragea la tinta intr-un crucifix. Legionarul ii taiase beregata de la o ureche la alta, dupa care, ca de obicei, daduse vina pe partizani. Duduind din uriasele lor motoare, tancurile pornira spre sud-vest. Carburantul e pe terminate, anunta Porta. Asta-i buna! sari imediat Micutul. Doar n-o sa mergem pe jos. Maica Prea-Curata din Kazan! Am bataturi si sufar de hemoroizi! Batranul arunca, batjocoritor: Nu uita sa le-o spui si celor din escorta cand te vor incolona directia minele de plumb din Ural! Manati din urma de nori burdusiti cu zapada, am reluat marsul spre apus. Muntii deveneau tot mai abrupti, mai salbatici. Drumul, care pe harta aparea ca o sosea larga, se ingusta intruna, mastodontii de otel patinau pe poleiul format si era nevoie de intreaga maiestrie a mecanicilor nostri conductori, Porta si Steiner, ca sa nu se rostogoleasca in prapastie. Sticla vizoarelor se acoperise cu un strat gros de gheata, trebuia sa mergem cu obloanele deschise, dar crivatul spulbera in asemenea hal zapada ca nu vedeam nici macar unde se termina teava tunului. Pe neasteptate, tancul condus de Steiner derapa si se propti cu botul in coasta muntelui. Am coborit cu totii si l-am prins cu doua cabluri zdravene de otel de tancul nostru. La prima tractiune, cele doua cabluri, groase cat bratul, s-au rupt ca si cum ar fi fost o biata sforicica. Atunci, am recurs la lantul cel

mare. Treptat, tonele de otel au prins sa se aseze pe directia dorita, dar, brusc, vehiculul luneca si nu se opri decat pe buza prapastiei, mai, mai sa traga si tancul nostru dupa el. Steiner sari din masina, insfaca un baros cat toate zilele si se apuca sa bata in disperare cu el in carligul de remorcare. Ni s-a taiat pur si simplu respiratia cand am vazut ca si tancul nostru e tras spre genune. Porta a accelerat brutal, jerbe de scantei au tasnit de sub senile, dar exact in momentul in care credeam ca totul e pierdut, carligul a cedat si tancul lui Steiner s-a pravalit, cu zgomot sinistru, in vidul negru, ducand cu sine, cosciug de otel, pe micul Mler, radistul-mitralior. De ce nu parasise si el blindatul? Nimeni n-ar fi putut-o spune... Cat carburant mai avem? a intrebat Batrinul. Cat sa spalam in el izmenele Micutului, raspunse Porta. Pai, atunci sunt cateva sute de litri, interveni Heide. Izmenele Micutului sunt mai imputite decat o groapa de vidanjare! Incetati cu tampeniile voastre, se stropsi Batranul. Vreau sa stiu exact cata motorina ne-a mai ramas! Joja e la zero. Hai sa zicem c-ar mai fi vreo cinci litri pe fundul rezervorului, comunica Porta. Stingerea-a-a! psalmodie Heide, imitand trompetul si aruncand un bulgare de zapada in prapastie. Bine, decise Batrinul. Ii facem vant in prapastie. Demontati inchizatoarele tunului si ale mitralierelor, luati tot ce poate fi transportat si amintiti-va ca munitia e mai pretioasa decat vodca! Sunt vreo cinci, sase sute de kilometri pana la pozitiile germane. Ai stofa de sportsman! se hlizi Porta. Un fleac de plimbarica de cinci, sase sute de kilometri! Si se porni sa fredoneze: Sunt o pasarica plimbareata, care zburda-n voia ei..." Am bataturi! se tangui Micutul. Gura! porunci Batranul. Daca va ordon s-o faceti pe pifanii e pentru ca asta-i singura sansa de a ajunge la ai nostri. Ne-au sters demult din controale, fii sigur, convinsi ca ne leganam cu totii atirnati de o craca, spuse in sila Heide. Legionarul arunca prin oblonul frontal ranita sa si trei pistoale-mitraliera si se uita la Porta care se sprijinea de blindaj. Faca-se voia lui Allah, murmura el. Tancul fu golit de tot ce putea fi necesar, dupa care Porta puse levierul schimbatorului de viteza in pozitia marsarier", bloca acceleratia si sari afara cu sprinteneala unei maimute. Peste cateva clipe, colosul cenusiu disparea in prapastie. Hai, eroilor, directia vest, spuse razand Steiner si-si arunca pe umar Schmeisser-ul. Nu ma simt deloc la mine acasa in pustietatile de-aici. Ce departe e Reeperbahnstrasse, numarul 26, murmura Micutul. Maica Precista, cat e de departe... Da' ce-i acolo de-i duci asa dorul?

Un bordel nemaipomenit cu noua corvete durde si tatoase. Slujeam acolo pe post de om-sandvici, racolam turistii. Ce timpuri minunate!... Cu priviri nostalgice, gorila urmarea sarabanda fulgilor de nea. Daca asta te-ar putea consola, il lua Legionarul peste picior, pana la Irkutsk e si mai departe, in schimb sansa de a ajunge acolo e mai mare decat la bordelul tau. Pe seara, ne-am oprit sa ne mai tragem sufletul. Ce viata de rahat! facu Micutul, scotand din buzunar un pachet de mahorca. Era unul din acele pachete turtite pe care le primeau soldatii sovietici. Cei care n-au facut niciodata parte dintr-un comando, cei care nu s-au simtit parasiti si, uitati in spatele liniilor inamice, aceia nu-si pot da seama de valoarea acestei mahorci atat de hulite in alte imprejurari. Neomenescul frig e dat uitarii, piere foamea care-ti rascoleste matele, madularele nu mai sunt ca de plumb... stai in zapada, bine proptit pe picioare si tragi adanc in piept fumul puturos... Din timp in timp, cate un oftat de placere, un zambet care mijeste... Avem mahorca si suntem liberi! Inca nu-i totul pierdut! Porta se inviorase de-a binelea. Bidonul cu vodca trecea din mana-n mana, ragaiam si scuipam in prapastie, vazuta prin volutele de fum, situatia nu mai parea atat de disperata. Aia cinci sute de kilometri ii facem in doi timpi si trei miscari, se impieptosa Barcelona. Cel mai misto insa ar fi sa gasim un hogeac de-al lui tatuca si sa asteptam acolo sosirea baietilor lui Churchill. Ce ziceti, o sa-i spanzure pe Adolf si pe Himmler de Poarta Brandenburg? se interesa Micutul. Pentru niste jigodii ca ei e buna si o craca din Gradina zoologica, riposta, Steiner. Mergeam si sporovaiam la nesfarsit despre ce-o sa fie dupa razboi si despre proiectele noastre, amestec ispititor de golanii si razbunari. In cea de-a sasea zi am scapat de munti si am dat de campie. In fata paseau Batranul, Steiner si Barcelona Blom. Porta, Legionarul si Micutul ramasesera mai in urma si se certau pe un codru de paine, ultimul de altfel. Eu ma bagasem dupa un maracinis si ma odihneam. Brusc, rasuna un strigat, sfasiind tacerea ca o lama de pumnal, un strigat caruia daca nu-i dadeai imediat ascultare, urma, invariabil, rafala: Stoi! Kto tam?5 Am sarit cu totii in picioare, nevenindu-ne sa credem ochilor. Coborand coasta unui deal, se indrepta in goana spre noi o sanie lunga, trasa de caini, erau acei caini siberieni, mici si indesati, capabili sa alerge la nesfarsit. Sania efectua un viraj larg in jurul Batranului, al lui Steiner si al lui Barcelona, la fel de nemiscati ca niste oameni de zapada. Stoi! Kto? strigara doi soldati cu petlite verzi, in cojoace albe, cu picioare la fel de scurte ca si cele ale cainilor. Schiuri, cate o balalaica6 de-a curmezisul pieptului, nelipsitul bici din fasii de piele, denumit nagaika, prins sub epolet de o jurubita de culoarea spanacului. Stai! Cine-i acolo? Porecl dat pistolului-mitralier PPS (Pistolet-pulemiot paghina) din pricina ncrctorului n form de disc5 6

Gestul de a cere actele la control e acelasi pretutindeni, chiar si-ntr-o stepa viscolita din Caucaz. Unul dintre enkavedisti ramase in acoperire, cu arma atintita spre noi. Celalalt se apropie. Cainii se culcara in zapada, cu limbile scoase, sufland aburi pe nari. Ramaseseram cu totii ca hipnotizati. Asa cum ne aflam, era imposibil sa tragem fara riscul de-ai rani pe cei trei camarazi. Singur Legionarul, calit in atrocele lupte dintre dunele si muntii nord-africani, se pricepu ce sa faca, invizibil, aidoma cobrei serpuind spre prada ochita, el se apropie de cei doi sovietici. Iata-l ajuns. Se ridica brusc intr-un genunchi, cu pistolul-mitraliera pregatit, si fluiera printre dinti cuvantul cel mai temut in aceasta tara: Stoi! Cei doi enkavedisti se rasucira pe calcaie, fixand inspaimantati uriasa cicatrice care brazda obrazul Legionarului. Mes amis, pentru voi razboiul s-a terminat! Schmeisser-ul rapai scurt. Unul dintre sovietici se prabusi, fulgerat pe loc, celalalt dadu sa fuga, dar baioneta Micutului il ajunse din urma implantandu-i-se intre umeri. Batranul se repezi spre caini, il insfaca de ham pe inaintas si-l sili sa ramana culcat, la inceput nervos, maraind si incercand sa muste, fiorosul dulau se potoli treptat. Sania era plina de alimente si munitii. Daduram si peste doua canistre cu vodca. Cat ai bate din palme, cei doi morti fura dezbracati la piele, placutele de identitate smulse de la gat si in cele cateva minute cat ne mai foiram, aranjandu-ne lucrurile in sanie, cadavrele lor erau de acum inghetate bocna. O-ha! racni Batranul, plesnind din nagaika. Cainele-inaintas scoase un urlet prelung si sania se smulse din zapada.

Ii spuneam Profesorul". Era norvegian, student la Oslo, si se angajase voluntar in Waffen SS. Nici unul dintre noi nu-l putea suferi. Porta zicea ca e un tradator scarbos, ca toti cei care pactizasera cu SS-ul si ca, odata revenit acasa, va fi spanzurat de primul copac de pe Glbrandsdal, bulevardul principal din Oslo. Batranul, in schimb, protesta, zicand ca, inainte de a condamna pe cineva, e nevoie sa cunosti motivele pentru care a facut ce a facut si ca, poate, Profesorul" avusese motivele sale. In cazul asta, a facut-o din tampenie, nu se lasa Porta, iar tampenia trebuie pedepsita. Ho-ho, se amesteca Micutul, simtindu-se vizat, ia-o mai usor! Ciudat mai era si acest student din Oslo! Optase pentru cauza lui Hitler si avusese naivitatea sa creada ca poate spune adevarul despre metodele celor din SS! Cat ai zice peste, s-a si trezit intr-un KZ7. iar de aici, directia regimentului disciplinar de PU8 si batalionul de mars. Micutul i-a propus chiar sa-i imprumute pistolul ca sa se poata sinucide mai comod.7 8

* Lagr de concentrare Politisch Unsicher nesiguri din p.d.v. politic

M-am apropiat de el avea ochii incercanati si obrajii supti si m-am apucat sa-i vorbesc in daneza, limba apropiata de norvegiana lui. S-a bucurat nespus si mi-a marturisit ca se simte condamnat si ca scadenta e pe undeva, pe-aproape. Am dat, nepasator, din umeri. Erau atatia pe care-i astepta moartea peste o ora, peste o zi, peste o saptamana... Regimente intregi! Ce mai conta un voluntar norvegian? ZAPADA, CAINI SI VODCA De fiecare data cand Micutul cadea in zapada, imensitatea stepei se cutremura de fioroasele sale injuraturi, Profesorul" era la capatul puterilor, chiciura asternuta pe lentilele ochelarilor il facea de-a dreptul orb, fata i se prefacuse intr-un soi de fulg mare si vinetiu, schiurile ii scapau din legaturi, plangea convulsiv, cu sughituri. Voluntar SS! il batjocorea Porta, nu asta ti-ai dorit? Mai ai un pic de rabdare si vin ei, enkavedistii, sa-ti intepe nitelus bucile cu baioneta! Pana la Kolama sunt inca 8 000 de kilometri, destul cat sa inveti cum se merge pe schiuri! Si rasul sau rautacios se pierdea in vajaitul furtunii. Subofiterul Julius Heide alerga pe langa atelaj si-l tot intarata pe cainele-inaintas, acesta, o fiara de culoare galben-ruginie, nu parea sa nutreasca sentimente mai tandre, maraia, incerca sa-l inhate de picior si, neizbutind, isi infigea coltii in propriul ham. Pocitanie! urla Heide. Har! Har! Musca! A-a, nu pricepi nemteste? Ciortova sabaka9 har-har! Acum ai priceput? Heide lungi pasul si reusi sa depaseasca atelajul. Cainele se incorda in ham, viteza spori, acum, intre oameni si animale nu mai era nici o diferenta: si unii, si altii, la fel de indaratnici, la fel de inraiti. Heide tragea cu coada ochiului la cainele galben: Javra ticaloasa! Ti-ar placea sa-l musti pe Julius. Afla, cotarla, ca Julius ii uraste pe jidani, cainii si zapada. Bagat la tartacuta? Sunt Julius Heide, subofiter tanchist, ucigas cu simbrie la stat si urasc intreaga lume, lumea asta de cacat! In aceeasi clipa se impiedica si cazu. Dulaul scoase un urlet prelung, triumfator parca, se avanta si mai tare, inversunandu-i si pe ceilalti. Sania porni ca din prastie. Ramas o clipa in zapada, Heide sari in picioare si se repezi dupa cainele-inaintas. Stai, potaie nenorocita, stai ca-ti vin eu de hac! Nu scapi tu de Julius Heide, Unteroffizier10, coloana vertebrala a armatei! Batranul, plesnea din cand in cand din nagaika: Ho-ho! striga el. Ho-ho! si cainii fugeau din rasputeri, tragand dupa ei sania greu incarcata. M-am saturat! Gafaiam, alergand in rand cu Porta. Atunci, culca-te in zapada si crapa! suna nemilosul sau raspuns.9

10

n rusete: cinele dracului Subofier

M-am apucat sa numar pasii, fiecare facea cam un metru, poate un metru si ceva. Nu, mai curand un metru. O mie de pasi, un kilometru. In ritmul asta faceam un kilometru la fiecare opt minute. Am incercat sa socotesc cat facem in douazeci si patru de ore. Dar in trei zile? Dar in cinci? Cadeam, ma ridicam, uitam, numaratoarea... In paisprezece zile ar trebui sa ajungem la liniile germane.... daca vor mai exista pana atunci... Din timp in timp, Batranul controla busola ca sa ne mentinem pe directia nord-vest. Departe, departe de tot, era Marea Baltica, iar dincolo de ea erau Suedia si Danemarca. Un bulevard luminat, vitrine scanteietoare, si tu, cu o palarie moale pe cap, te plimbi de colo pana colo, cu tigarea-n gura si mainile in buzunare! Numai imaginandu-mi asa ceva si simteam ca ma umfla rasul, dar iata, privirea imi luneca spre camarazii mei: obrajii vineti de ger, buze crapate, cautaturi de fiare incoltite, furisate pe sub streasina de otel a castilor. Si rasul pieri inainte de a se fi nascut. Brusc, Profesorul" scoase un tipat. I se rupsese legatura schiului si fara schi era pierdut in zapada asta afanata. Batranul opri sania, se indrepta de spate, isi scoase manusile cu doua degete si se apuca sa-si indese pipa. O facea pe-ndelete, tacticos, grijuliu sa nu risipeasca tutunul. Facuse o halta si, pentru el, varstnicul nostru comandant, halta insemna o noua pipa. Cu buricul degetului gros apasa jaratecul din vatra, apoi zambi. Zambetul Batranului! Ne incalzea inimile, ne insenina privirile. De vreme ce Batrinul zambea, insemna ca amarul nu-i chiar atat de amar, ca durerea nu-i chiar atat de dureroasa. Micutul se aseza in zapada cu picioarele larg desfacute. Fulgii se asezau pe el si semana cu o capita idioata, admitand ca exista asemenea capite. Istovit, Porta se sprijinea de marginea saniei. Heide se trantise cu burta in jos si parea mort. Eu abia ma tineam pe picioare. Legionarul se sprijinea de pusca sa mitraliera ca un cioban de bata si se uita intr-un fel ciudat spre rasarit. Barcelona si Steiner urmasera exemplul lui Heide. Ochii ne fugeau mereu spre Batranul, care fuma calm, rezemat si el de sanie. Se insera. Cainii se culcasera cu botul ascuns intre labe, inghesuiti unul intr-altul, bulgari de blana pe zapada neatinsa. Luati-va dupa caini, spuse Batranul, atintind spre ei mustiucul pipei. Camarazii nostri cu patru picioare. Cunosc muzica si stiu ce e de facut. Un caine de sanie nu moare niciodata de frig. Ne-am apucat, asadar, sa scormonim zapada ca sa construim un iglu. Micutul muncea ca un buldozer, carand cate patru blocuri de zapada, cand noi abia ne descurcam cu unul singur. Fir-ar sa fie de viata! izbucni el. Uite-ma si zidar! Manca-i-ar lupii pe rusi! Cateva blocuri ii scapara din maini si, de furie, le strivi sub picioare. Ce-si inchipuie ei? C-o sa-l faca mart pe Micutul? Si, in momentul imediat urmator, fu cat pe-aici sa-i crape capul lui Heide cu lopata Linemann11 pentru ca acesta il luase drept cretin. Porta se porni pe ras: Bai, apucatilor, ce facem noi se cheama sport! Cunosc barosani care ar plati gras sa se poata juca asa in zapada! Ideea unor domni bine, picati printre noi, il inveseli, pe data, pe11

Lopat de infanterie, individual, purtnd numele inventatorului

Barcelona, dar interventia Legionarului il potoli imediat. Nu auziti nimic? spuse acesta, uitandu-se mereu spre rasarit. Ce-i de auzit? intreba Porta, rasucindu-se in aceeasi directie, cu un aer nauc pe mutra. Ar trebui sa auziti, marai Legionarul. Brusc, cainii isi saltara capetele si ciulira urechile. Simtisera si ei acel ceva perceput de omul dunelor si al nisipurilor. Tacuti si incordati, cu nervii intinsi ca niste strune, ne intoarseram cu totii, scrutand, pe cat era posibil, stepa. N-aud nimic, facu Barcelona. Ti se nazare. Neinvrednicindu-se sa-i raspunda, Legionarul arma pusca-mitraliera, ca si cum, dintr-o clipa intr-alta, inaintea noastra avea sa se materializeze primejdia. Cainii incepura, si ei, sa scanceasca. Sarisera in picioare si se uitau in aceeasi directie ca si Legionarul. Acum, nu mai incapea indoiala. Undeva, departe in stepa, se petrecea ceva deosebit. Profesorul" isi mijea ochii sai de miop, ascunsi in dosul lentilelor bulbucate. Macar de ti-ai pune niste palnii in urechi, poate asa o sa fii si tu bun de ceva, suiera veninos Steiner. Norvegianul nu-i raspunse, se obisnuise, de cand era la noi, sa fie vesnicul tap ispasitor. Privirea Batranului se aprinse deodata: Caini, spuse el in surdina. Baieti, in tragatori, la douazeci de metri in fata. Tu, Profesore", ramai pe loc, dar sa te fereasca sfantul s-aud un caine latrand. Voi, ingropati-va in zapada, gata de lupta. Nu trage nimeni fara ordinul meu! In cateva minute, eram perfect camuflati, cu armele pregatite. Fulgii care se cerneau de sus faceau camuflajul nostru perfect. Ca sa fim descoperiti, ar fi fost nevoie ca cineva sa se impiedice de noi. Acum ii puteam auzi. Latraturi de caini, strigate. Aparura ca aduse de furtuna, doua sanii cu cate trei soldati pe fiecare si douazeci de caini in ham. Veseli, furiosi, sau poate doar beti, surugii zapezii scoteau racnete prelungi, imboldind cainii, care si asa fugeau din rasputeri. Ca niste naluci, cele doua atelaje trecura la numai patruzeci de metri de locul unde, necutezand nici macar sa respiram, terorizati de gandul ca javrele noastre s-ar putea porni pe latrat, ne adapostiseram noi, gata sa ucidem si sa fim ucisi. Nu s-a intamplat insa nimic, saniile disparura viziune fugara tot asa de brusc precum aparusera. Dumnezeule, sopti Heide, scuturandu-se. Ii radeam cat ai zice peste, marai Micutul. Nu erau decat sase. Da, interveni, acid, Barcelona, dar fiecare din ei face cat cinci de-alde tine! E de-ajuns sa zbiere stoi!" si-ai si facut in pantaloni! Ba, mie nu-mi e frica de nimeni si nimic! se impieptosa huiduma. Sa incerce numai careva sa ma impiedice sa revin acasa! Am promis o cafteala strasnica la doi gagii si, aplecandu-se spre Barcelona, zise amenintator: Micutul nu-si uita niciodata fagaduielile, intelesu-m-ai, bai Suge-Portocale? Pai, nu ti-am facut nimic, tampitule! exclama Barcelona. Asta-i norocul tau! Altminteri, adio livada de portocali! Viscolul se intetea, acum nu mai sufla, ci urla, parand ca se inversuneaza

impotriva noastra, a veneticilor. Eu sunt insasi Rusia, suiera si scrasnea el, sunt Rusia si o sa va nimicesc!" Taria vantului smulse de pe sanie diverse lucruri si, cu plamanii gata, gata sa plesneasca, a trebuit sa alergam prin stepa ca sa le adunam. Cadeam, ne ridicam, le adunam de prin zapada si iar cadeam, injurand intregul univers. Aici ne lasam oasele, gemu Heide. Sunt istovit, istovit se vaita Profesorul". Cretinule! il apostrofa Porta. Cin-te-a pus sa aterizezi la SS-isti, in loc sa ramai dracului in Norvegia ta? Ai vrut razboi, baiatule, ai vrut sa devii erou, sa fii un meterez in calea bolsevismului! Te-o fi imbratisat insusi Quisling12 in persoana la plecare? Asteapta numai sa revii, si-ai sa vezi cum te vor spanzura cu capul in jos! Nu vreau sa revin, sopti Profesorul". Atunci, Ivan va fi acela care te va spanzura. N-ai ascultat la radio Glasul Moscovei"? Nu, ce spun? E interzis sa asculti posturi straine... Sfanta Fecioara! exclama Micutul, plesnindu-se peste frunte. Auzi dumneata, interzis"! Pai, nu vezi unde-am ajuns! Norvegianul clatina trist din cap: Crezi ca am pierdut razboiul? Asta o sper inca din 1939! Uite acolo, departe de tot si Micutul arata cu degetul spre nord , bubuie mii de tunuri, destule ca sa faca praf si pulbere toata Armata a 6-a. Ba si alte armate, exceptand un singur soldat. Stii care va fi acela, unicul supravietuitor? Profesorul" clipea inspaimantat. Nimeni altul decat Micutul! Printre ruinele Cancelariei Reich-ului, eu voi fi acela care voi stuchi peste ciolanele inalbite ale eroilor istoviti! Nici nu m-ar mira sa se intample asa, mormai Batranul. Nu dupa mult timp, un racnet scos de malacul nostru ne atrase atentia. Gasise ceva in zapada, si acum scormonea de zor. Legionarul ii sari in ajutor si de sub crusta alba aparu o mana, apoi o fata vinetie, doi ochi ca albusul unui ou rascopt, un ranjet sinistru. Dezgropam astfel doi infanteristi germani, dintre care unul ne ameninta cu mana lui, parca invinovatindu-ne. Micutul dadu un sut in mana aia moarta. Sa-l ia dracu'! Nu l-am vazut in viata mea! Vedeti daca n-are ceva in sacul de merinde! striga Barcelona. Ba uita-te singur! Imi da fiori tipul asta care ma arata cu degetul! Mai putin delicat, Legionarul intoarse cadavrul cu fata-n jos si taie curelusa de care era prins un bidon. I-l intinse lui Heide, iar acesta mirosi continutul. Pute a vodca. N-am chef, si-i intinse bidonul lui Barcelona care deveni brusc alergic la alcool si-l plasa Micutului, care nici el nu vru sa-l atinga. Porta il amusina cu precautie, dar Legionarul i-l smulse din mana. Idiotilor! exclama el, ducand bidonul la gura. Vidkum Quisling, premierul guvernului norvegian dup ocuparea rii de ctre trupele hitleriste. Dup eliberarea Norvegiei, n 1945, a fost judecat i condamnat la moarte.12

Fascinati, ii urmaream fiecare zvacnire a omusorului, asteptandu-ne, dintr-un moment intr-altul, sa-l vedem prabusindu-se fulgerat. Nu-i rau, zise crestatul, stergandu-se la gura. Nu-i vodca, dar e fain si te incalzeste. Batranul trase si el o dusca zdravana. Atunci, Porta si Micutul se napustira asupra bidonului prins la centironul celuilalt cadavru, mai, mai sa se ia la cafteala. Steiner ii scotoci prin buzunare, luand livretele militare si desprinzand de la gat placutele de identitate. Mai incolo, ne strecuraram in igluul pe care-l construiseram, si, indesandu-ne unul intr-altul, dupa exemplul cainilor, adormiram instantaneu, nepasandu-ne de protestele Batranului. Nu era nimeni dispus sa vegheze. De ce sa mai punem sentinele cand avem doisprezece caini de paza? protesta Micutul si se baga sub poala mantaii lui Heide. Parca era un urs, gata de hibernare.

Subofiterul Julius Heide era copil de proletari. Intreaga sa viata fusese un sir interminabil de sicane, constrangeri si pedepse. La scoala, invatatorii nu-l inghiteau, preotul il punea in genunchi pe coji de nuca, taica-su il croia cu ce-i cadea la indemana. Isi incepea ziua la patru dimineata, facand curat si spaland podelele la o brutarie. Din pricina asta, sosea la scoala cam la un sfert de ora dupa ceilalti, motiv pentru invatator sa-l traga de urechi si sa-l dea vesnic ca exemplu negativ. Aceste neintrerupte brutalitati il facusera dur, neincrezator in nimeni. Dintre noi toti, era cel mai ingrijit imbracat, oricat de crancena, de fioroasa ar fi fost lupta, nu-l vedeai altfel decat perfect pieptanat, perfect curat. Statea ore in sir cu casca pe cap, dar cand o scotea, cararea era impecabila si nici un fir nu parea deranjat. In linia-ntai, ca si la cazarma, tinuta ii era ireprosabila. Eleganta, spunea el, iti aduce securitatea si consideratia". Esti mort dupa militarie, il lua Porta peste picior, suflandu-si nasul cu degetele. Nu, ii raspunse Heide, e doar o chestie de tactica. Chiar si la puscarie, un ostas ingrijit se bucura de mai mult respect. Unul ingalat e mai lesne pus la zid. Povestea vietii sale ne-a lasat pe toti cu gura cascata. Batranul s-a uitat lung la el si a spus: Dintre noi toti, tu esti cel mai inversunat, Julius. Tu nu traiesti decat pentru razbunare. SCHMIDT CEL ROSU Facuseram o halta. Franti de oboseala, cainii suflau din greu scotand valatuci de aburi din boturile lor deschise. Barcelona incerca sa mestece o bucata de paine inghetata, tare ca piatra. Batranul fuma in tacere, asezat pe talpica saniei. Deodata, Julius Heide se

porni pe vorbit. Vorbea fara oprire si, la inceput, nimeni n-a stat sa-l asculte. Era un lucru atat de obisnuit ca cineva sa se porneasca pe spus fara ca cei din jur sa ia seama la ce spune! De fapt, era nevoie de a-si comunica siesi ceva, si nu cuiva anume, din pricina zapezii, a spaimei, a mortii. Nu eram niciodata singuri, dormeam impreuna, mancam impreuna, impreuna ne cautam de paduchi, ucideam, ne lasam ucisi... Pana si nevoile ni le faceam tot impreuna fara sfiala. Asa si cu Julius Heide, in clipa de fata. Se adresa stepei, crengutelor moarte si tepoase ale maracinisului, departarii, netinand seama de noi ca si cum nici n-am fi existat. Babacul meu era un betivan inrait, spuse el, scuipand ca un tampit impotriva vantului. O butie fara fund! Doamne, cat mai putea suge! Porcul batran avea o centura a carei catarama infatisa o gagica goala si un negru. O centura a naibii de lata cu care se incingea prinzand-o pe fata aia de negru. M-am intrebat adesea de unde si-a procurat nenorocita aia de pafta, mai tare ca otelul. Heide privea spre apus. Ochii ii erau incredibil de albastri si limpezi, undeva, departe, ei zareau un orasel din Westfalia, negru de funingine si o cocioaba infecta. Cand era beat, batranu ne croia cu centura aia, dand ca un salbatic si, cum era aproape vesnic beat, bataile astea se tineau lant. Mama se ruga mult lui Dumnezeu si, asa cred, astea erau singurele sale clipe de bucurie. N-am stiut niciodata ce anume cerea ea in rugile sale, pentru ca abia le soptea. Credeti cumva ca va bat din pricina bauturii? zbiera babacul. Va inselati! O fac din datorie fata de marea noastra Germanie, din nevoia de disciplina! Cel mai bine inveti disciplina prin pedepsirea trupului cel pacatos!" Dupa care, izbucnea in ras si rostea de vreo suta de ori trup pacatos". Intr-o buna zi l-au saltat niste politisti si, puteti sa ma credeti, au avut grija sa-i aranjeze cum se cuvine trupul cel pacatos". Mama l-a adus acasa, dar in ce hal! Toata carnea de pe el era numai vanatai, verzi si albastre. Plangea cu capul pe genunchii mamei. Ea sedea pe singurul scaun pe care-l aveam, un scaun schiop de un picior, pe care-l inlocuisem cu o ladita, prea joasa, si un teanc de ziare vechi. Mama il mangaia pe par si-l consola pentru bataia primita la politie, mai apoi, s-au culcat sa se consoleze in continuare, iar pe noi ne-au dat afara, desi se facuse tarziu, nu ne privea cum aveau sa se consoleze! De altfel, nu era prima oara cand eram goniti, asa ca si de data asta ne-am dus in parc unde se inalta un monument al Kaiser-ului. Un prea frumos monument, infatisandu-l pe imparat in uniforma de cuirasier, calare pe un cal urias. O aveam in brate pe surioara mea cea mica, abia de un an, care inca nu stia sa umble. Saptamana asta o luasera pe Bertha si au dus-o la spital intr-o ambulanta Mercedes din cauza unei carii osoase. A murit peste cinci zile. Batranul a zis ca se lasa cu o economie, pentru ca ne puteam imbraca in toalele ei. Bertha era cea mai mare dintre noi, asa ca lucrurile ei se potriveau tuturora. Mai capatase si la spital cate ceva. Eu am dobandit pulovarul ei de lana, un pulovar aproape nou! Doamne, ce bun si calduros era. Imi amintesc ca i-am multumit lui Dumnezeu ca a luat-o pe Bertha la el, in cer, unde-i atat de bine, iar eu m-am ales cu un pulovar atat de calduros. Era singurul caruia ma pricepeam sa-i multumesc.

Iarna a fost cumplita si eu n-aveam altceva decat pulovarul. M-a pus dracu sa fur un paltonas, dar ce dandana a iesit din treaba asta! Invatatorul m-a batut, inspectorul scolar care se nimerise pe-acolo m-a croit si el, iar pastorul, care era si presedintele comisiei de supraveghere a copiilor, mi-a carpit o pereche de palme atat de zdravan incat m-a expediat direct in vitrina in care-si tinea bibelourile si alte marafeturi din portelan. Din izbitura, s-au spart trei cescute, motiv pentru care am primit o noua chelfaneala. Sfinte Sisoe, ce furios putea fi! O data din pricina paltonului, dar, mai ales, din pricina cescutelor. Zicea ca sunt veritabile"! (Heide se porni sa rada.) Auzi tampenie, ceasca-i ceasca, cum adica sa nu fie veritabila? Cert e ca s-a facut atata tambalau pe chestia asta cu paltonul incat l-am aruncat dracului. Unul din fratii mei si-a gasit scaparea in armata, ne-a scris o singura data, trimitandu-ne si o fotografie: el, cavalerist, intr-o garnizoana de pe nu stiu ce frontiera. De-atunci, n-am mai auzit nimic despre el, dar cred ca a sfarsit intr-un lagar de concentrare pentru ca era comunist si n-a stiut niciodata sa-si tina gura. Trancanea intruna despre victoria proletariatului si alte asemenea nazbatii. (Heide rase din nou amintindu-si de naivitatea fratelui disparut.) A mai fost si fratele celalalt, Wilhelm, care s-a curatat cand vatmanul tramvaiului de pe linia 4 a descoperit ca s-a suit in vagon fara bilet. Si el, si eu o faceam atat de des! Ba ne mai si distram strigandu-i vatmanului ca-i un porc si sarind apoi din mers, iar el n-avea cum sa opreasca si sa se ia dupa noi. In ziua aia insa, Wilhelm si-a calculat prost saritura si a nimerit pe sine, oamenii care au vazut s-au pus pe urlete de groaza, dar cand tramvaiul s-a oprit, in sfarsit, Wilhelm era facut terci. L-au adunat intr-un lighean. Am sperat sa-i pot mosteni sabotii, care erau noi, dar s-au dovedit prea mici pentru mine, calcaiul imi statea afara. Wilhelm era destul de pirpiriu si sor-mea Ruth s-a capatuit cu ce-a ramas de la el. Pentru Ruth, lucrurile s-au aranjat de minune: a fost cumparata adoptata, cum se zice de niste barosani din Linz. Taica-meu o batea de-o snopea deoarece mititica plangea amarnic, nevrand sa se desparta de noi. Pana la urma, de atata bataie, in ziua cand au venit s-o ia, amarata zambea cu gura pana la urechi. Babacul o prevenise: Asculta, mucoaso, daca nu te porti cum trebuie cand porcii aia de capitalisti o sa vina dupa tine, te agat de stinghia uscatorului de rufe si te bat pana nu mai ramane nimic din tine". Babacul a umflat cincizeci de marci de la domnul cel bogat din Linz, care venise cu un notar, un ofiter de politie, plus doua tipese ultraelegante, numai blanuri si pene de strut. Astea urmau sa fie martore ca Ruth nu mai e a noastra. Cat tambalau pentru o mucea ca asta! a comentat batranu-meu. Daca poftesc, pot sa le fabric si altele pe deasupra!" si se porni pe ras, sub privirile naucite ale elegantei societati. Cele cincizeci de marci le-a cheltuit pe bautura si cand s-a intors era turbat rau. Karl si cu mine ne-am ascuns in podul familiei Schultz, pana sa-i treaca artagul. Doamne, ce-a mai putut sa urle! A incercat el sa ne duca, promitandu-ne marea cu sarea, dar cunosteam placa si am ramas acolo, sus, chiar sub vartelnita de vant, urmarindu-l printr-o spartura din acoperis cum se roteste ca un rinocer prin curticica. La un moment dat, s-a impiedicat de copaia cu rufe a doamnei Schultz si a rasturnat-o. Madam Schultz a tasnit afara din casa cu o tigaie plina cu coltunasi fierti in ulei si a proiectat-o drept in botul lui taica-meu. S-a incins o paruiala de toata frumusetea, pana cand

s-a amestecat si fiica lui madam Schultz, Eva, una care facuse pana atunci trei avorturi. Gagica dadea zdravan, iar batranu-meu s-a apucat sa zbiere: Ajutor, politia"! pana cand a venit politia si s-au reclamat reciproc, politia l-a umflat pe babac si i-a tras un vajnic toc de bataie, la inapoierea lui maica-mea si cu noi am avut parte de unul dublu. A venit si ultima zi de scoala. O zi minunata. De-a doua zi incepea vacanta. Nici nu va puteti inchipui cat de fericit eram! Intrand insa in casa, am fost mirat ca nu aud masina de cusut a mamei, care la acea ora mergea, de regula, din plin. Mama confectiona un soi de plicuri din panza colorata pentru calendarele de buzunar pe care diversele magazine le distribuiau clientilor in chip de reclama. In locul tacanitului masinii am auzit un geamat prelung, ca acela cand o femeie naste. Heide ridica privirea spre cerul plumburiu din care se cerneau fulgi marunti de nea. Mangaia domol capul cainelui galben, mai sa nu ne credem ochilor, dar fiorosul dulau il lingea pe obraz, iar fiorosul Heide il scarpina, tandru, dupa urechi. Maica Precista, ce spaima am tras cand am auzit geamatul mamei! Primul imbold a fost s-o sterg, dar n-am indraznit. Poate era bolnava! Am deschis usa odaii, usa a scartait ingrozitor, pesemne ca babacul n-o mai unsese demult cu zeama de tutun. Mama era intinsa pe salteaua dinspre perete. Aveam patru saltele, dar nu erau de ajuns si Karl si cu mine dormeam pe niste saci vechi de cafea pe care-i sterpelisem dintr-o magazie. Erau grozavi sacii aia si, deseori, de cand ma aflu pe-aici, le duc dorul. Ochii mamei semanau exact cu cei ai ucisilor pe care i-am vazut in fabrica aia din Kiev. Am revazut intr-o clipita cadavrele din fabrica. Fiecare, cu cate o gaura de glont in ceafa, unele si cu cea de iesire la radacina nasului. Nu asta insa ne-a ingrozit, vazusem destule... Nu, ceea ce ne-a ingrozit au fost ochii: larg deschisi, halucinanti, disperati. Am inteles atunci cam ce putusera resimti victimele in ultima lor secunda de viata. Era intocmai expresia pe care am deslusit-o si in ochii mamei. Privirea lui Heide se atintise din nou spre norii vinetii, buhaiti de zapada. Buzele erau o rana sangerie, din obrazul acoperit de chiciura nu se zareau decat ochii, pe jumatate ascunsi de pleoapele tumefiate, urechea stanga, degerata, abia se mai tinea. Taticul o sa se infurie cand o sa se intoarca", gemu mama. Abia respira si rasuflarea ei suiera ca un motor care sta sa se inece. Naduseala curgea de pe ea mai abitir decat de pe noi, in ziua cand instructorul ne-a frecat ridichea, acolo, in spatele cazarmii de la Paderborn. Uite, de aici (Heide arata radacina parului) curgeau adevarate rauri. Ii stergeam sudoarea cu podul palmei, alungand mustele. Era o puzderie de muste care roiau prin camera, si dintr-acelea negre care se lipesc de om, si dintr-acelea verzi care stau numai pe putreziciuni. Tata va fi manios daca ma gaseste zacand si nefacand nimic", mi-a zis si a dat sa se ridice, dar n-a izbutit. Mama era foarte vrednica, n-am vazut-o niciodata stand de pomana, continua Heide, scarpinand mai departe cainele galben pe dupa ureche. Baieti, poate ca sunt al mai ticalos din toata armata asta de osanditi, un nime-n lume, betivan, talhar, unul care nu face nici cat curul celui mai amarat dintre SS-isti, dar va dau cuvantul meu de onoare ca n-am vazut-o niciodata pe maica-mea pilita!

Roti de jur-imprejur o privire plina de mandrie, isi freca precaut obrazul, desprinse de pe el o coaja si o dadu cainelui. Mama era dintr-o familie foarte onorabila, tatal ei, ca si bunicul, de altfel, fusesera brigadieri silvici. Aveau un apartament adevarat, doua camere la etajul trei si un pian maro, cu picioarele terminate in capete de lei, iar sub ele, role ca sa poata fi mutat fara sa zgarie parchetul. O adoram pe mama, ea tinea toata paduchelnita noastra: si maghernita, si cainele, si pisica, si pe babac, si pe noi, tancii. Mama nu ne-a batut niciodata si nici n-avea trascau ascuns prin closet, ca madam Schultz, ori in cuptorul de la aragaz, ca madam Hinzberg. Sambata seara, asta din urma se imbata atat de rau ca nu-ti venea sa crezi ca asa ceva e cu putinta, madam Schultz si alelalte putori cu care locuiam in aceeasi curte se imbatau si ele, dar nu chiar atat de tare. Se puneau pe cantat cantece porcoase si radeau de salta camasa pe ele, noi, pustimea, ascultam pe la usi, dar nu indrazneam sa radem, pana nu le simteam complet pilite. Odata, betivanca aia de Hinzberg s-a dus de-a berbeleacul pe scara si atunci sa fi vazut injuraturi si rasete! Mama noastra nu se amesteca niciodata in gasca lor, sambata seara, ea scarmana tot soiul de carpe vechi ca sa traga din ele ata necesara cusutului ciorapilor nostri, care, de fapt, erau numai o carpitura. Nici nu iti mai puteai da seama cum fusesera ei de noi, dar, credeti-ma, era o carpitura pe cinste! Mama era foarte indemanatica, cum e si firesc pentru cineva care vine dintr-o familie buna. Odata, babacul impreuna cu madam Schultz au incercat s-o faca sa bea, dar nu le-a mers. Cu mama nu tinea figura! Babacu s-a ales cu o impunsatura de cutit in coapsa, iar madam Schultz cu o sticla-n cap. Era o placere sa le vezi pe cazaturile astea doua sangerand ca porcii. Sigur, mai incolo, mama si-a incasat portia, ca, de, ordinea si disciplina trebuiau mentinute. Heide scuipa, iarasi, contra vantului, se sterse injurand si mangaie tandru dulaul galben care-si sprijinea capul pe genunchiul noului sau prieten. Doamne sfinte, cat de mult o iubeam pe mama! Nu va pot spune ce era in sufletul meu cand, sezand pe jos, ma uitam la mama care suferea intinsa pe salteaua ei. Ii mangaiam mana si-i netezeam parul, exact cum fac acum cu animalul asta. Ii stergeam fruntea. Faceam tot ce se poate face ca sa arati cuiva ca-l iubesti. Ma straduiam din rasputeri sa nu ma podideasca plansul, dar nu era usor. (Heide zvarli in noapte bulgarele de zapada pe care-l framantase in palme, un bulgare dur precum fierul.) Am adormit pe saltea, alaturi de mama. M-am trezit in zori, cand soarele abia trecuse de acoperisul grajdului din curte. Nu stiu daca va este cunoscuta senzatia asta ca intre timp s-a petrecut ceva, ceva cumplit. Senzatia asta am avut-o si am stiut imediat ca acel ceva s-a intamplat. Odaia era ingrozitor de tacuta. Lipsea un anume zgomot. Am ramas nemiscat, plimbandu-mi privirea prin incapere si, deodata, mi-am dat seama ca zgomotul pe care-l cautam era rasuflarea mamei. Mama nu mai respira. Am sarit in picioare si m-am uitat tinta la ea: Mama! am strigat. Mama!" Avea ochii larg deschisi, dar ochii ei nu mai vedeau nimic. N-aveti cum pricepe, aveam zece, ba nu, noua ani, sunt saptesprezece de-atunci. Intre timp, am vazut atatia morti incat spectacolul lor nu ne mai impresioneaza, exceptand cazul cand primim o misiune speciala" si suntem nevoiti sa impuscam sau sa spanzuram pe careva. Sigur, cu asa ceva nu te obisnuiesti niciodata pe deplin, dar, oricum, e mai putin groaznic decat ce am trait in acea

dimineata langa maicuta mea moarta. O iubeam atat de mult... Ne uitam, pe furis, la Julius Heide. Sedea pe zapada, cu spinarea sprijinita de un troian care ne adapostea de viscol, plangea si ne istorisea o tragedie survenita in urma cu multi ani, la mii de kilometri de aici, intr-un orasel minier, murdar si afumat. Am fost atat de inspaimantat incat m-am azvarlit peste trupul ei ca s-o trezesc. Totul insa se ispravise. Intre timp a aparut si babacul, beat crita, si, ca intotdeauna in asemenea ocazii, gata sa muste. Venise impreuna cu Schmidt-cel-Rosu, de la mina numarul 3. De fapt, Schmidt-cel-Rosu nu mai era la mina, unde nici nu facuse multi purici, acum, lucra la azilul de nebuni, unde-i caftea pe internati. Hei, zbiera taica-meu, e ceva de haleala pe-aici? Unde-mi esti, vrajitoare batrana? Auzitu-m-ai? Domnul si stapanul tau vrea sa manance!" S-a poticnit de o galeata si l-a apucat turbarea. La un moment dat, cei doi ticalosi m-au vazut si babacul, indreptand un deget tremurator spre mine, a racnit: Talharule, uite, cu mana asta o sa-ti trag un toc de bataie de-ai sa te scapi pe tine! Stai numa ca hoasca aia sa-si ridice curul de pe saltea!" Si, zicand asta, a dat cu piciorul in mama: Scoala-te, vrajitoareo! Azi nu-i duminica sa tragi la aghioase!" Si a mai lovit-o o data. Suna ca atunci cand tragi suturi intr-un burduf din piele de capra, umplut cu vin. Mama e moarta", i-am spus eu animalului. S-a uitat la mine, cu gura cascata, la fel ca si Schmidt-cel-Rosu. Se uitau ca tampitii, de parca m-as fi prefacut in cal sau alta parascovenie. Schmidt vazuse destule chestii ciudate la el, la balamuc. Se zvonea chiar ca a sugrumat doi furiosi care-l atacasera pe paznic si, daca ii priveai laboaiele, intelegeai ca nu i-a fost prea greu. Ce-nvarte la ora actuala Schmidt-cel-Rosu, se interesa Micutul, pasionat de povestirea lui Heide. E gardian-sef la ospiciu si se ocupa de incinerari. Se moare pe capete la ospiciu, toata lumea vorbeste de chestia asta, chiar daca-i gekados. Pai, de ce-i secret faptul ca mor? Ce, daca tu sau eu crapam, e vreo taina in asta? Nu-i acelasi lucru. La azil li se face cate o injectie, se numeste eutanasie". Dumnezeule mare! exclama Barcelona. Chiar sunt ucisi nebunii? Da, o fac medicii, aparent e legal, dar strict gekados. Vrajitoarele nu mor asa, cu una, cu doua!" se baga-n vorba Schmidt-cel-Rosu si-i propuse lui taica-meu sa-i traga mamei cateva scatoalce zdravene. Se preface, la fel fac si la azil. Arde-i cateva, Karl, putorii asteia si-ai sa vezi cum isi salta imediat tartita si ne face ceva de mancare!" De atunci, baieti, il urasc de moarte pe Schmidt-cel-Rosu si n-am sa ma las pana nu-l curat! Asta se-ntelege de la sine, il aproba Micutul. Trebuie lichidata javra. Cum ai sa pui insa gheara pe el? La Mnster, n-o sa-ti fie prea lesne. Va pica el aici, afirma raspicat Heide, cu un zambet diabolic pe buze. Stiu precis c-o sa-l avem printre noi. Ce-ai spus? facu uluit Batranul. De unde stii? Heide isi dadu capul pe ceafa si izbucni intr-un ras prelung si sinistru de ni se facu la toti pielea de gaina. El continua: Porcul de taica-meu a insfacat atunci un facalet care se gasea la indemana si s-a apucat s-o bata pe mama. Se clatina pe picioare, sughita, ii

curgeau balele. Trupul mamei tresalta, aproape se ridica, atat de cumplite erau loviturile. Am sarit la el sa-l musc, dar s-a descotorosit de mine si m-a azvarlit de perete. M-am ales cu un brat rupt si cu creierii zdruncinati. Ca sa nu ramana de caruta, Schmidt-cel-Rosu mi-a dat si el un picior in spate, asa ca am acum o coloana vertebrala usor deviata, tocmai ce trebuie ca sa nu uit. Au batut-o cu salbaticie pe mama, dupa care s-au carat inapoi la carciuma. M-am repezit imediat la politie, dar nu le-am spus ca mama murise peste noapte. Caralii i-au tinut inchisi vreo sase saptamani, cotonogindu-i de trei ori pe zi, pana cand m-am indurat si le-am spus adevarul. Intors acasa, babacu a fost apucat de asemenea draci incat m-am ales cu o hernie de pe urma bataii primite. Dupa ce-am iesit din spital, mi-am strans boarfele si am intins-o. Aveai multe lucruri, se interesa, nitam-nisam, Micutul. Se aduna cate ceva, chiar daca n-ai decat zece ani. Aveam un pulover din care ramasese doar o maneca si niste pantaloni scurti, candva albastri, dar decolorati complet de atatea spalari. Mi-i daduse gagica Gauleiter13-ului fiindca-i aduceam balega de cal pentru lalelele ei. Mai aveam si o pereche de tenisi, foarte placuti vara, cand se incinge piciorul in saboti. De ce punea gagica Gaulteiter-ului balega peste lalele? se mira Micutul. Isi inchipuia ca-n felul asta vor avea culori mai frumoase, il lamuri Heide si continua: Babacul a fost incorporat intr-o unitate de teritoriali. (Heide indeparta cu mana chiciura care i se formase pe sprancene). L-am cunoscut pe Spiess"14-ul cu care a fost potcovit. Dracul gol! Am fost intr-o vreme impreuna la Regimentul 5 care de lupta si, cand l-am revazut, bestia s-a jurat ca babacul o sa ajunga negresit fie la Torgau, fie la Glatz. Or, stiti si voi, din puscariile astea nu exista decat doua iesiri: una care te duce la stalpul de executie, ailalta, directia batalion de mars. Da' de unde stii ca Schmidt e in drum spre noi? Heide ranji si-si sterse, din nou, chiciura de pe frunte. Cand am slujit in 2 care de lupta si am intrat in Praga, am cunoscut pe unul Pabst. O facea pe combatantul, dar, de fapt, era omul Gestapo-ului, pus sa-i spioneze pe ofiteri. Mi-a marturisit-o singur, in ziua in care ne-am imbatat in cinstea victoriei. Daca aveam chef ca vreunul sa dispara, n-aveam decat sa-i soptesc la ureche, asa i-am aranjat soarta lui Schmidt-cel-Rosu. Pabst l-a cautat, l-a gasit si n-a fost nevoie de prea mult timp ca Schmidt, pilindu-se, sa-i dezvaluie tot ce era gekados la azilul lui. Drumul spre Glatz era asigurat. Acolo, un Stabsfeldwebel15, prieten cu mine, l-a primit cu toate onorurile si, sase luni mai tarziu, Schmidt-cel-Rosu pornea in niste cizme cu doua numere mai mici catre Batalionul disciplinar 937 de la Heuberg. Barcelona Blom suiera: Ai aranjat lucrurile de minune, Julius! La Heuberg e Felwebel-ul Mirzenski, vechiul furier al companiei noastre, ala de si-a pierdut ambele n sistemul nazist, foarte asemntor din punct de vedere administrativ celui comunist, Gauleiter-ul ndeplinea funciile unui prim-secretar judeean de partid 14 n jargon militar, subofier nsrcinat cu instruirea trupei 15 Feldwebel plutonier, Oberfeldwebel plutonier-major, Stabsfeldwebel plutonier adjutant13

picioare. O sa blesteme roscovanul ziua in care a dat in mama ta moarta! Exact! confirma Heide. O sticla de Schnaps, si Mirzenski s-a ocupat la bani marunti ca Schmidt sa aiba parte de trai vesel si de un itinerariu potrivit. Intai, bestia roscovana a devenit un specialist de neintrecut in curatarea latrinelor cu periuta de dinti si lingurita de ceai, nicicand n-au stralucit ele mai tare, desi, la indemnul lui Mirzenski, toti cei care le foloseau faceau alaturi de gaura, scuipau si-si suflau mucii pe jos. Chipul Micutului sclipea de placere. Acum, m-am prins! exclama el. Al dracului, Heide! Curand, curand, va primi un bilet, numai dus, catre Regimentul 27 tancuri. Aici, il ai pe adjunctul Skauw care-l va repartiza batalionului 1, sergentul Hengst, furierul, care-i prieten bun cu adjutantul, il va expedia pe numitul Schmidt direct la compania a 5-a, compania noastra, unde-l va lua in primire sergentul-major Bock, care Bock ii va face vant spre plutonul intai. Ei, si atunci, "misiunea mea va fi sa-l aduc, frumusel, pe linia ta de ochire. Porta ranji: Misto de tot, Heide! Nici eu nu le-as fi potrivit atat de bine. Vrei sa-l cadorisesti cu un glont obisnuit sau cu unul crestat la varf, ca acela pe care il aveam rezervat pentru capitanul Meyer? Ba cu unul crestat, plasat drept in boase. Dar nu imediat, vreau, mai intai, sa traiasca un pic, sa afle ce-l asteapta si cum e viata la noi. Singurul lucru de care ma tem e ca nu cumva sa fie repartizat la un alt regiment sau, ceea ce ar fi cu adevarat groaznic, Ivan sa apuce sa-l lichideze pe Schmidt inaintea mea. Zau daca suport ideea asta!

Vestea a explodat precum o bomba: ne aflam la doi pasi de Turcia! Inchipuirea noastra dobandi aripi. Porta aborda tema sa favorita: bordelul de lux si perversiunile sexuale. Ce naiba, zicea el, doar suntem oameni civilizati!" Si cu crapelnita cum va fi? se interesa Micutul. Specialitatea casei va fi piure de cartofi cu felioare de slanina prajita, totul stropit din belsug cu vin rosu si boia de ardei iute. Micutul saliva de pe acum, gandindu-se la piureul lui Porta. Doamne, de-am putea sa ne strecuram peste frontiera asta! Visul s-a spulberat repede. Turcia era aproape si, totodata, infinit de indepartata. Am parasit deci satul cu caini si cu enkavedistul nostru. Heide intarata din nou cainele galben. UN GLONT IN CEAFA Istoviti, cainii se intinsera pe jos. Oricine si-ar fi putut da seama ca nu ne-am priceput sa-i conducem. Chiar si Batranul, care, altminteri, stia multe, s-a dovedit, pana la urma, expert doar in doua meserii: cea de tamplar si cea

de ostas. Pe prima o iubea, pe cea de a doua o ura, iar cu atelajul facuse ce putuse: oricum, nici unul dintre noi nu s-ar fi descurcat mai bine. Tara asta, atat de ostila noua, strainilor, ne-a venit de hac. Am ajuns sa ne luam la bataie intre noi, sa ne muscam, sa ne scuipam. De dimineata, Micutul si Heide s-au mardit pe tacute pret de vreo douazeci de minute. Heide s-a ales cu nasul stalcit si, daca n-ar fi intervenit Batranul, dracu stie cum s-ar fi terminat incaierarea. Din fericire, in glasul potolit al Batranului e mai multa autoritate decat in corul reunit de racnete al tuturor majurilor si generalilor. Pugilatul a incetat, dar adversarii au continuat inca multa vreme sa se ameninte cu moartea. Ce-o fi si cu izbucnirea asta de ura? Unul din caini a trebuit sa fie sacrificat pentru ca schiopata si nu mai putea trage la ham. Calau i-a fost Micutul, care l-a injunghiat cu un suras de idiot pe buze. Cand ne-a auzit ca-l luam drept sadic, s-a stropsit furios la noi: Mi-am inchipuit o clipa ca e vorba de beregata lui Julius, halitorul de jidani! Murind, cainele scoase un urlet prelung. Micutul il privi staruitor pe Heide: Uite asa o sa urli si tu cand ti-oi despica gatita! Heide scuipa furios in zapada, dar caftul nu se reinnoi. Dupa un timp, Batranul opri sania langa un soi de taluz. Pe Allah din ceruri, exclama Legionarul, sa fie oare marea? Totusi, e cu neputinta! Ne-am uitat pe harta, ne-am uitat la busola, ne-am uitat unul la altul, dar nu incapea nici o indoiala: in fata noastra se intindea marea! Pe Porta il umfla rasul: Mama, da' grozavi mai suntem! Intai, am facut-o pe eschimosii cu sania, acu va trebui s-o facem pe vajnicii marinari-ce-pe-apa-sunt-strengari! (Flutura prin aer jobenul galben pe care-l purta indesat peste caciula cu clape si scoase din buzunarul mantalei pisoiul tigrat, mascota lui personala.) Stalin, batran, martan, ai pofta de-o scrumbie? Sa stii insa ca trebuie s-o pescuiesti singur, undita si carlig am uitat sa luam! Batrinul se scarpina, nedumerit, dupa ceafa, declarand ca nu mai pricepe nimic si ca ar fi trebuit sa fie mult mai departe. Inseamna ca avem cu totii halucinatii, fiindca eu o vad, uite colo, la treizeci de metri de noi! sari Porta. O fi un lac..., zise Steiner. Lac, lac, dar care anume? Consultaram impreuna, harta, dar pe ea nu figura nici un lac. Nu mai pricep nimic, mormai Batrinul, privind cu stupefactie intinderea de apa inghetata. Poate ca-i o mlastina? isi dadu cu parerea Profesorul", clipind marunt din gene in dosul lentilelor groase de miop. Una din ele era crapata, cazuse in ajun si sustinea ca Heide ii pusese dinadins piedica, ceea ce invinuitul nici macar nu nega. Treptat, descoperiram conturul unui tarm indepartat. Inseamna ca-i un fluviu, glasui Steiner. Care insa? Legionarul examina din nou harta, o orienta dupa busola, se uita la cer, se uita de jur-imprejur si clatina, descurajat, din cap. Busola e buna si harta asijderi. Nu ne ramane decat sa traversam

gheata si s-o tinem tot spre vest. Stam prost cu proviziile, spuse Batranul. Daca ratacim directia, ne-a vazut sfantul! Primul care s-a aventurat a fost Porta. Inainta pe burta, cu miscari lente si precaute. L-am urmat, cu inima cat un purice, ingroziti de ce s-ar putea intampla, pe frigul asta, o cadere in apa echivala cu moartea. Mai practic, Legionarul se lasa in genunchi si taie o copca, folosindu-se de pumnalul sau siberian, masura grosimea stratului de gheata si zambi multumit. Era suficient de groasa ca sa reziste. Descoperirea asta ne dadu o brusca buna-dispozitie, transformandu-ne din razboinici prudenti in niste pusti dezlantuiti, sarind in picioare, Porta si Micutul se pornira s-o faca pe patinatorii, cazand, sculandu-se si dandu-se nebuneste pe gheata. Ati capiat de-a binelea! incerca sa-i domoleasca Batranul. Uitati ca suntem la sute de kilometri in spatele liniilor sovietice? Vax! riposta, razand, Micutul. Daca apare Ivan, il invitam si pe el la joaca! O paraitura groaznica ne ingheta sangele in vine si stopa net zburdalniciile noastre. Ceva teribil zvacnea si trepida sub picioare. Cu schiurile pregatite, gata sa facem din ele opritori, inaintam pas cu pas. Batranul ne ordona sa ne razletim. Dupa nu mai stiu cat timp, ajunseram in sfarsit pe malul opus, un mal plin de mestecanis. Cat ai bate din palme, primul copac intalnit a fost doborat, si un foc strasnic lumina inserarea. Grozavi mai sunteti! se rasti Batrinul. Palalaia asta se vede de la kilometri distanta. Chiar aveti chef de belele? Mi se rupe! riposta, ranjind, Micutul. Daca apare vreun enkavedist, il miruiesc cu un glonte, dupa care il halim fiert! S-ar putea sa fie chiar gustos. Va amintiti de matele de la Dibuvilovka? Cine stie daca, nu cumva, un enkavedist mai dolofan nu-i mai bun decat pisicile alea sfrijite? Mai tine-ti, dracului, gura! se otari Heide. Maine, poimaine o sa ni se duca buhul ca suntem canibali! Uite, Julius, ca sa nu zici ca-s baiat rau, tie-ti cedez buca, se pare ca-i bucatica a mai aleasa! Focul nostru e un veritabil rug si flacari imense urca spre cer. Incercam sa le mai domolim, aruncand zapada, dar parca cu asta le atatam si mai tare. Fie si asa! Nu dupa mult timp, oameni si caini ne intreceam in sforaituri. Un tipat ascutit ne arunca in picioare, cu mainile pe arme si privirea incercand sa sfredeleasca noaptea. Tipatul se repeta, prelung si parca tanguitor. Christoase, ce-ar putea fi? intreba in soapta Barcelona, armand pistolul. Focul se stinse, licareau doar taciunii si in lumina lor nesigura zariram, printre copaci, un monstru, Porta scoase un soi de chitcait si se ascunse dupa Micutul, care, in genunchi, privea inspaimantat fioroasa aparitie. In intunecimea noptii rasuna un nou strigat. Legionarul izbucni intr-un hohot de ras de-am crezut ca innebunise subit. E o camila, fie slavit Allah! O camila! radea el, topaind pe loc. O camila salbatica. Cu siguranta ca nu-i singura. Ne-am apropiat, prudenti, cu armele pregatite. Nu se stie niciodata de unde vine primejdia si-i preferabil sa tragi un glonte in plus, decat unul in

minus. Atunci vazuram camilele: trei sau patru se inghesuiau una intr-alta, protejandu-se de vantul glacial, altele se desprindeau din noapte si zapezi. Maica Precista! exclama Steiner, sunt puzderie! Intunericul era plin de ele. Careva se intreba, cu glas tare, daca-s camile sau dromaderi. Camilele au doua cocoase, afirma Porta. Nici pomeneala! interveni Heide, batjocoritor ca intotdeauna. Dromaderii sunt cu doua cocoase. Oare pot fi calarite? Da, mon ami, confirma Legionarul, care mangaia domol botul unuia din animale, camilele pot fi calarite. Vorbeam de dromadere si fac ceva pe nasul aluia care-mi pomeneste de camile! replica, tafnos, Heide. Nu te-as sfatui, daca te referi la mine, i-o intoarse Legionarul, si afla ca exista camile si cu una, si cu doua cocoase. Ia stati putin, se amesteca Micutul. Pai fiarele astea traiesc in Africa, stie oricine. Inseamna ca am ajuns la Mediterana si ca Mediterana a inghetat ca sa ne fie mai usor sa trecem dincolo! Legionarul clatina deznadajduit din cap: Doamne, cum ai putut zamisli un asemenea tampit? Camile gasesti pana si-n China. Pesemne ca traiesc si aici, in Caucaz. Nu stii ca Ivan are unitati de meharisti? Spre stupefactia noastra, dintre copaci aparura trei indivizi imbracati in niste caftane facute din blana de animal. Vorbeau intr-o limba care n-avea nimic comun cu rusa, zambeau si aratau spre apus. Sa nu faceti prostii, tavarisci, ca altminteri va radem, facu, mereu calm, Batrinul. Acum, pe loc, propuse Heide, ridicand pistolul. Termina cu idioteniile tale! il repezi Legionarul. S-ar putea sa ne fie de folos. Nemet, spuse Batranul, adresandu-se celui mai varstnic dintre ei. Raspunsul fu de neinteles. Batranul dadu din umeri si murmura: Nix panemaiu. Ghermanski? Cum de ghicisera? Ne vor denunta oare? Imbracati in uniforme sovietice, eram tocmai buni pentru streang. Aborigenii pareau insa animati de sentimente prietenesti si doar Micutul, cu statura lui de urias, fruntea cat degetul si nasul stalcit, le inspira o oarecare teama. Camilarii ne oferira niste turte cam jilave si lipicioase, dar care se dovedira de-a dreptul delicioase, si ceva alb pe care-l turnara in gamelele noastre dintr-un burduf din piele de capra, de fapt, laptele aceluiasi animal. La randu-ne, ii imbiaram cu mahorca si o pagina de ziar in chip de foita. Radeau intruna si, cum rasul e molipsitor, sfarsiram si noi prin a rade cu ei. Varstnicul se interesa, mai prin semne, mai prin vorbe, daca n-aveam cumva si un strop de vodca. Prevazator, cum ii era obiceiul, Batranul mai pastrase cate ceva in bidonul sau si-i cinsti generos. Dobandind deplina incredere, cei trei il trasera pe Batranul mai deoparte si, prin gesturi si desene pe zapada, ii dadura de inteles ca asezarea lor e spre apus si ca tot spre apus e si razboiul: ba, unul dintre ei porni sa alerge in cerc, strigand bum! bum!", dupa care cazu, facand pe mortul. Spre marea lor bucurie, Batranul dadu din

cap in semn ca accepta. Doua zile mai tarziu, insotiti de camilari, intram intr-un sat. Nu-mi prea miroase a bine, facu Batranul. In sat sunt locuitori, iar unde-s locuitori, acolo sunt si enkavedisti. Simplu ca buna-ziua. Camilarii ghicira din nou temerile sale si unul dintre ei exclama vesel: Niet politruk! Aparitia noastra nu provoca cine stie ce interes. Starostele, pe care-l chema Feodor, ne introduse intr-o coliba pustie, unul dintre oamenii lui se ocupa de cjini, iar el ii facu semn Batranului sa-l urmeze afara. Vazand sovaielile acestuia, Feodor zise, razand: Niet politruk! Legionarul salta pe umar pusca-mitraliera si se oferi sa-l insoteasca pe Batranul. Aplecandu-se sa iasa prin scunda usita, acesta ne arunca peste umar Cautati-ne daca n-am aparut intr-o jumatate de ora. Nu-mi place deloc treaba asta, bombani Barcelona. Tipii s-au prins ca suntem nemti si, ajutandu-ne, isi asuma un risc enorm. Ma intreb de ce-ar face-o? Pentru ochii frumosi ai Micutului? Sa vedeti voi daca nu ne-om trezi cu un pluton intreg de enkavedisti pe capul nostru! Hai s-o stergem, propuse Steiner. Am vazut unde-s cainii si sania. Te-ai tacnit? Cum sa-i lasam de izbeliste pe Batranul si pe Legionarul? Asa-i, nimic de zis, dar o sa ma apuce cufureala asteptandu-i. Parca-i o cursa de soareci bojdeuca asta! Poate c-au si fost capturati, facu nervos Profesorul". Urmeaza acum randul nostru. Considera-te fericit daca te impusca pe loc, interveni Porta, inveselit. De regula, eroilor din Waffen SS le este rezervat un tratament mult mai special! Uite, de pilda, ai toate sansele sa nimeresti la Vorkuta. Stii ce-i asta? Nu, sopti scandinavul, mijindu-si ochi