Pau Ioana-ManuelaFranceza Romana,an IV

Tehnici narative la Hortensia Papadat Bengescu--perspectiva narativa, moduri de expunere--

Nicolae Manolescu în Arca lui Noe a încadrat-o pe Hortensia Papadat Bengescu în cadrul romanului ionic, caracterizat printr-o lume înfăţişată ce îşi pierde omogenitatea, cu spiritul de fineţe şi de analiză, contemplaţia, individualismul, dramele personale, spiritul reflexiv, problematica filosofică şi psihologică, discontinuitatea epică, absenţa unui subiect închegat. Compoziţia este modernă (jurnal, scrisori, articole de ziar, confesiune etc.), modul de expunere dominant este monologul, finalul este deschis, naratorul este şi personaj; H.Papadat-Bengescu, “Concert de muzica de Bach”.

Se poate aborda astfel stilul, tehnica redactării personajului, aspectul psihologic apar ca şi tehnici ale scriitoarei în întreaga ei creaţie epică.

În romanele mai cunoscute, scriitoarea reia problematica psihologică din nuvelele în care şi-a exersat mâna. Materialul epic romanesc este caracterizat printr-o strucutră romanescă riguros organizată, asamblată în jurul unui nucleu narativ a cărui specificitate conferă originalitatea, valoarea şi modernitatea scrisului bengescian: psihologia rămâne coordonata de bază în creaţia acesteia.

Felix Aderca surprinde sensul evoluţiei prozei Hortensiei de la contorsiunile ei psihologice din prima etapă de creaţie la obiectivarea anunaţată de ciclul hallipilor, cu care de altfel Hortensia Papadat Bengescu se şi identifica.

Feminitatea şi regalitatea femeii sunt câteva din şabloanele des întâlnite. Femeile primei etape ale Hortensiei trăiesc prin realitatea secundă care desparte aparenţa de esenţă, delimitând spaţiul existenţei, al experienţei cotiediene de faptele unei lumi supuse „dezordinii” devenirii, tranzitoriului.

Chiar dacă finalitatea pare a fi aceeaşi, distanţa dintre vis şi realitate ca elemente cataliazatoare ale închipuirii personajului, marchează într-un plan de adâncime transformarile modalităţii narative; relatarea visului şi a efectelor sale presupune un discurs analitic a cărui dezvoltare este condiţionată în primul rând de „fantezia” naratorului, în timp ce afirmarea genezei himerei din realitate implică structurarea într-un discurs epic a temporalităţii, cauzalităţii, dinamicii unor evenimente. Simţirea particulară a eroinei, incipienta creatiei ofera substanţa epică a textului. Scriitoarea a mărturisit în dese rânduri impactul asupra romanului lui Proust, o experienţă

1

decisivă asupra scrisului său cum declara scriitoarea intr-un interviu dat lui N.Papatanasiu:”sansa de a fi indiscret cu mare talent”. (Popasuri literare, in Viata, I, 1941, nr. 109, apud Ioan Holban)

Efortul de a găsi expresia fiecarei senzaţii şi de a o integra în textura trupului sufletesc are o funcţie „terapeutică” pentru personajul bengescian; cunoaşterea resorturilor declanşatoare ale simţirii presupune stăpânirea acesteia, premisă a realizării acelei igiene preventive sufletesti.

Un aspect al scrisului Hortensiei este şi cel al informului în raport de opoziţie ordine versus dezordine omenească, forma, ca si armonie versus inform, descompus, sub aspectul acţiunii devastatoare a pasiunilor si senzatiilor care scapa controlului raţiunii.

Ceea ce pare a fi definit ca fiind specific scrisului acestei scriitoare este relaţia cu Cetatea, oraşul devine personaj. Bucureştiul este văzut ca pământ al făgăduinţei, port al unei îndelungi călătorii.

Alături de oraşul personaj, un alt specific este personajul reflector sau personajul-oglindă. Relaţia de oglindire nu este numai o realitate din structura internă a romanului căruia îi organizează segmentele evenimenţiale; reflectarea este procedeul narativ esenţial, insăşţi instanţa textului nefiind altceva decât una dintre oglinzile unui sistem riguros construit.

Alături de acest concept de personaj-reflector, Ioan Holban în monografia dedicată Hortensiei Papadat Bengescu aminteşte de „personajul-agent”. Acesta ar fi un personaj ale cărui intrări în acţiune deschid şi închid pistele firului epic. Distincţia ar fi aceasta, primul element se naşte din subiectivitatea privitorului, celălalt din acţiunea obiectivă a unei mecanici a faptelor existentei: textul este reflecat de privirea şi conştiinţa celui care îl scrie, iar viaţa este produsă de aceşti agenţi.

Dacă în prima fază scrisul bengescian se concretizează într-o structură romanescă, ferm conturată în articulaţiile sale, în etapa urmatoare modalitatea eseistică este depăşită în favoarea unei adevărate construcţii epice, romanul Hortensiei fiind conceput ca un mecanism cu anume legi şi principi de funcţionare, chiar dacă se mai păstrează din temele anterioare. Planul psihologic al individului este dublat acum de cel al grupului din care face parte, de relaţiile care se stabilesc în cadrul acestor grupuri dar şi cu individualul.

Deşi autoarea declara că şi-a dorit să atingă acel „obiectivism absolut” şi lăsa stilul să decurgă pe măsura acestei forme, a reuşit dar nu în măsura pe care şi-a propus-o. Obiectivarea de care vorbeşte prozatoarea nu se referă atâta la materia narativă, cât la modalitatea de prelucrare a acesteia, la funcţionarea diferitelor mecanisme epice şi la modul de concepere şi

2

distribuire a personajelor in naraţiune. Fiecare dintre textele bengesciene aduc inovaţii sub aspectul „obiectivării” faţă de cel precedent, chiar dacă se păstra într-un fel sau altul interesul iniţial pentru psihologic; fiecare personaj „nou” nu mai seamănă cu cel „vechi”. Obiectivul rămâne fiinţa interioară a personajului dar cercetarea interioară se realizează altfel: naratorul nu mai caută acel trup integral al sensibilităţii, ci construieşte cu instrumentele artei clasice a portretizării o structură a fiinţei, inventariindu-i atent toate unghiurile.

Se poate spune că întreaga literatură a Hortensiei Papadat Bengescu provine din stăpânirea resorturilor nedesluşite ale structurii psihologice noi şi se integrează în preocuparea generală a culturii moderne de a limpezi actele conştiinţei în lumina iraţionalului şi a subconştientului. Preţiozitatea scriiturii se datorau mai mult – apud Şerban Cioculescu (biblioteca critică-Hortensia Papadat Bengescu)—noutăţii metodei introspective , decât structurii intuitive a romancierei. Pe măsură ce se desfăşoară fresca , se evidenţiază siguranţa fără greş a sondărilor morale, puterea de discernământ şi luciditate analitică , prin trasături repezi , prin inciziuni neşovăitoare. Literatura elaborată de Hortensia este dinamică dar nu în sensul dramatic, ci staticul apare din singurătatea destinelor umane pe care le prezintă şi se individualizează ca atare.

Atenţia feminină asupra structurii fiziologice aduce în opera Hortensiei Papadat Bengescu şi un alt aspect izbitor. Aici nu sunt tipuri, caractere, oameni buni sau răi, ci indivizi bine sau rău conformaţi, sănătoşi sau bolnavi. Dramele din toate romanele se învart în jurul unei boli, descrise cu o totală şi uneori o brutală repulsie, cu o atenţie calmă de infirmieră. Eroii romanelor sunt de obicei femei, şi acestea sunt bolnave. Ceea ce o deosebeşte pe autoare de literatura feministă, dupa parerea lui Tudor Vianu—(biblioteca critica-Hortensia Papadatr Bengescu)—este contribuţia ‚unei femei, dezvoltând datele proprii ale condiţiei, dar depăşind prin incisivitate şi robusteţe intelectuală caracterele atribuite indeobşte literaturii femeieşti.”

Stilist desăvârşit în literatura română, Tudor Vianu surprinde excelent un specific al operei bengesciene. Astfel, observă că analizele sensibilităţii pătrunse de numeroase elemente senzoriale, dobândesc largi dezvoltări, încât un simplu gest sau o singură reacţie sufletească este intens urmărită, aprofundată în toate laturile ei, printr-o metodă de istovire a amănuntului psihologic, prin bogate asociaţii în jurul unui punct infinitezimal , care , prin multiplicarea senzaţiilor prin reflecţie, aminteşte de tehnica lui Marcel Proust.

3

În ceea ce priveşte procedeele artistice ale compoziţiei, autoarea a folosit iniţial povestirea sau confesiunea atribuite unui personaj străin, mască destul de transparentă sub care se simte prezenţa autoarei. De aici atragerea atenţiei de către Eugen Lovinescu asupra unui „obiectivism” şi sfat pe care autoarea la şi aplicat în etapa următoare a creaţiei. Astfel, ea continuă cu confesiunea sub masca personajului preferat, dar atenţia se distribuie în mod egal asupra tuturor figurilor mai însemnate din roman. Această tehnică le conferă contur, relief, dar diminuează din lirismul şi din analiza incipientă creaţiei acesteia.

Un alt critic de elită al lieraturii romane, Mircea Zaciu in aceeaşi antologie critică—(biblioteca critica-Hortensia Papadat Bengescu)—face anumite constatări legate de construcţia epică a romanelor Hortensiei Papadat Bengescu. Astfel, consideră că autoarea ştie să îmbine o tradiţie clasica cu tehnica romanului modern, sa uneasca straduinta analitica de gen proustiană cu străduinţa clasică de a portretiza. În acelaşi sens, al îmbinării de elemente clasice şi moderne se poate discuta şi pe marginea compoziţiei romanelor. Arhitectura compoziţională a fost contestată inclusiv de mentorul scritoarei. Eroarea a fost de receptare, printr-o permanentă, raportare cu necesitate, la construcţia epică de tip clasic, balzacian.

Ceea ce este surprinzător este faptul pe care îl surprinde Viola Vancea şi anume inclinaţia poetică. Şi criticul aminteşte de melos, ritm, elemente ale muzicii. Mai mult consideră că „dacă scriitoarea nu ar fi autoarea romanelor, s-ar putea vorbi despre o o inclinaţie spre sentimentalism şi bovarism.”

Dar aşa se poate vorbi despre muzică şi poezie ca repere ale creaţiei sale, singurele care manifestă un interes stabil.

Un aspect interesant surprins de acelaşi critic este forma adjectivelor folosite cu un alt sufix decât cel obişnuit având la bază nu neglijenţa ci intuiţia că aşa sună mai bine, mai specific materialului epic, mai muzical. „Inexistenete in dictionarul academic, sunt inventate din necesitate.”

Fraza se construieşte din înaintări şi retrageri. Epitetele sunt dublate pentru lămurirea intenţiei, dar şi din necesitatea ritmării. Intervine cu efect contrapunctic rece şi echilibrat un enunţ scurt.

Poezia şi muzica se ascund în evoluţie, în adâncime, dar ele există şi configurează o linie melodică a epicului. Muzica apare ca un fond de lucru inspirator, dându-i impulsul necesar.

Autoarea nu se implică în prezenţa personajelor, mai mult prezintă o răceală faţă de acestea.

Preluând din propriile citate, Hortensia Papadat Bengescu considera romanul ca „realizare a vieţii deci a adevărului”, „în consecinţă ceva riguros

4

şi grav”. „ Adevărul se cercetează la lupă şi la microscop. Aşa apar toţi porii la microscop.”

Nu se resimte nici o implicare şi în cazul descrierii bolilor. Concluzia care se impune ţine de intenţionalitate. A conceput personajul şi ia dat independenţă, nemaiintervenind în datele sale.

Există pentru Hortensia Papadata Bengescu o lege a organismului romanului, care, odată stabilită, nu e modificată. Ea nu scrie la întâmplare, fără rigoare, ci gândeşte persoanjul, relaţiile şi lumea. Astfel personajele devin viabile. Totul este calculat, inclusiv abaterile acestora.

Parcurgerea cărţilor ei cele mai bune presupune un efort pe care nimeni nu l-a negat, o luptă cu fraza greoaie, punctuaţia nesigură, sintaxa chinuită. Stilul este mai degrabă concordant cu starea de tensiune în care elaborează autoarea, cu goana gândurilor ei, cu o avalanşă de idei.

Scrisul era desigur un suport pentru evitarea incertitudinilor la care era supusă condiţia umană. Scriitoare nu a fost una „amatoare” în inţelesul pe care îl dă şi Călinescu vorbei. Scrisul nu e numai un adăpost în care aşteapta să treacă răul şi primejdia. Dimpotrivă, o nouă povară, asumată, care, prin dificultăţile ei are desigur şi un sens curativ.

Indiferent de aspectele propuse de critic, autoarea are specificul ei, originalitate care a situat-o în rândul marilor romancieri ai vremii ei şi cei care s-au impus a fi într-adevar ctitori ai romanului.

Bibliografie1. Holban, Ioan. -Hortensia Papadat Bengescu, Bucuresti,

Editura Albatros, Colectia monografii, 19852. Cristescu, Maria-Luiza. -Hortensia Papadat-Bengescu-

portret de romancier, Bucuresti, Editura Albatros, Colectia Contemporanul nostru, 1976

3. Vancea, Viola. -Hortensia Papadat-Bengescu-universul citadin, repere şi interpretări, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980

4. ***. -Hortensia Papadat Bengescu, Bucuresti, Antolgie realizata de Viola Vancea, editura Eminescu, Colectia biblioteca critica, 1976.

5. Vianu, Tudor. –Arta prozatorilor români, Chişinău, Editura Hyperion, 1991.

5