Guy Debord Societatea Spectacolului

7/16/2019 Guy Debord Societatea Spectacolului

http://slidepdf.com/reader/full/guy-debord-societatea-spectacolului 1/4

Societatea spectacoluluiGuy Debord – Societatea spectacolului|

SPECTACOLUL ŞI AUTO-CONTEMPLAREA CONTEMPORANĂ

“Toată viaţa societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se prezintă ca oimensă acumulare de spectacole. Tot ceea ce era trăit în mod direct s-a îndepărtat într-oreprezentare.”

Descriind viaţa societăţilor contemporane ca pe o auto-contemplare distantă, Guy

Debord arată cum spectacolul a devenit modelul actual al vieţii dominante la nivel social, iarspaţiul interuman unul al imaginii autonomizate. Metafora omului ca privitor, spectator laderularea propriei vieţi, frecvent folosită în cinematografia ultimilor ani, este teoretizată aicica tendinţă socio-culturală.

Cu alte cuvinte, este vorba despre o hipertrofiere a entertainment-ului asupra celorlalte funcţii

psihice ale colectivităţii. Înţelesul termenului de spectacol este aici, în mod evident, unulnegativ, autorul încărcându-l cu toate neajunsurile postmodernităţii pe care alţii le-au numitefecte ale consumerismului, alienare socială sau prevalenţa aparenţei asupra esenţei.

Spectacolul descris de autor este o negare vizibilă a vieţii, un monopol asupra aparenţei. “Elnu este un supliment al lumii reale, un ornament adugat ei. El este miezul irealismuluisocietăţii reale.” (p 41). Deşi fixează în spectatori anumite imagini, “ fiecare noţiune astfel fixată nu are ca temei decât trecerea în opusul său: realitatea apare în spectacol, în vreme cespectacolul este real. Această alienare reciprocă este esenţa şi suportul societăţii existente. ”(p 42). De fapt, este vorba despre topirea formelor şi a conţinuturilor într-un imund de imagini, într-un hiperflow menit a ne ţine branşaţi.

Raportându-se la afirmaţia mai veche conform căreia generalizarea pieţei a dus latransformarea lui a fi în a avea, Debord susţine că aceea a fost doar o primă fază a dominaţieieconomice. “Faza actuală, a ocupării totale a vieţii de către rezultatele acumulate aleeconomiei, conduce la o alunecare generalizată a lui a avea în a părea.” (p 44). Consumul seorientează din ce în ce mai mult, cu alte cuvinte, spre bunurile care ajută la afişarea unuistatus cât mai opulent. Spectacolul este, prin urmare, moştenitorul tuturor slăbiciunilorproiectului occidental.

„Spectacolul este visul urât al societăţii moderne încătuşate, care nu e, în cele din urmă,decât expresia dorinţei sale de a dormi. Spectacolul e paznicul acestui somn.” (p 45).

Parafrazând vechiul proverb roman, este vorba de contopirea circului şi a pâinii într-un singurprodus. Şi a grupurilor în mase dominate de o funcţie contemplativ-pasivă, printr-un show carene trăieşte.

Legat intrinsec de dezvoltarea excesivă a pieţii, spectacolul nu doar devine marfă, dar face caşi marfa care se doreşte viabilă se se transforme în spectacol. Această dezvoltare este una careexclude calitativul. „Spectacolul este cealaltă faţă a banului: echivalentul general, abstract,



al tuturor mărfurilor. [..] Spectacolul nu e numai servitorul pseudoîntrebuinţării, el este dejaîn sine pseudoîntrebuinţare a vieţii.” (p 59)

Dincolo de diversiunile sclipitoare pe care le generează acesta, mişcarea generală, la nivelmondial, este una de banalizare a trăirii. Însăşi condiţia de vedetă este una de specializare în

trăitul aparent, însă irealitatea vieţii se aplică în egală măsură şi spectatorilor. Efortulcoordonat de a-i ţine „adormiţi” (de a anihila gândirea critică şi de a minimiza riscul uneialternative reale) foloseşte diversitatea spectaculară pentru a cultiva iluzia alegerii. Însă „ înspatele opoziţiei spectaculare se ascunde unitatea mizeriei” (p 67).

Artificialul mărfurilor şi acumularea în straturi a acestui artificial antrenează pretutindenifalsificarea vieţii sociale. Dedesubturile, mizeria de sub stratul strălucitor, devin vizibile maiales prin fenomenul demodării ca denunţare spontană de către aceiaşi promotori de ieri aimărfii în cauză. „Fiecare nouă minciună a publicităţii este şi mărturisirea minciunii sale precedente.” (p 71)

Debord afirmă că există deja în ţările mai avansate economic semne ce se multiplică, anunţând

un nou atac proletar asupra societăţii de clasă, pentru distrugerea maşinilor hiperconsumuluipermis. De această dată, abundenţa capitalistă e cea care a eşuat.

În a doua jumătate a cărţii, autorul rezumă câteva consideraţii asupra timpului discutând pemarginea felului în care acesta modela percepţia umană nu doar în cadrul societăţilorcontemporane. Cred că aceasta este partea prin care lucrarea se remarcă în primul rând. Încontinuare, iată câteva extrase care vorbesc de la sine:

„Istoria a existat dintotdeauna, dar nu întodeauna în forma ei istorică. Temporalizareaomului, aşa cum se efectuează ea prin intermediul unei societăţi, este egală cu o umanizare atimpului. Mişcarea inconştientă a timpului se manifestă şi devine adevărată în conştiinţa

istorică.” (p 114)

„… dar societatea care a posedat atunci o tehnică şi un limbaj, deşi este produsul propriei saleistorii, nu posedă decât conştiinţa unui prezent perpetuu. Orice cunoştinţă, limitată lamemoria celor mai vârstnici, este transmisă întotdeauna de către cei vii. Nici moartea şi nici procreaţia nu sunt înţelese ca o lege a timpului. Timpul rămâne imobil, asemeni unui spaţiuînchis. Când o societate mai complexă ajunge să capete conştiinţa timpului, efortul său seîndreaptă mai curând înspre negarea lui, căci ea vede în timp nu ceea ce trece, ci ceea cerevine. Societatea statică organizează timpul conform experienţei sale imediate a naturii,după modelul timpului ciclic.” (p 114)

Timpul ciclic, dominant în experienţa popoarelor nomade, conform autorului, este un timp fărăconflict, o copilărie a timpului, identificabil cu ordinea cosmică: „Eternitatea se află cuprinsă în el: este aici reîntoarcerea aceluiaşi.” (p 115) În acest punct, descrierea lui Debord convergecu teoriile lui Mircea Eliade asupra timpului cosmic şi a eternei reîntoarceri.

O dată cu naşterea puterii politice, timpul devine ireversibil. „Timpul ireversibil este timpulcelui care domină, iar dinastiile sunt prima lui măsură. Scrisul este arma sa.” (p 117) pentrucă o dată cu scrisul apare o conştiinţă care nu mai e purtată şi transmisă prin relaţie directă,



imediată, între cei vii, ci devine o memorie impersonală aparţinând administraţiei societăţii.Acest timp piere concomitent cu forţa fiecărei puteri particulare, recăzând în uitareaindiferentă a timpului ciclic, singurul cunoscut de masele ţărăneşti şi care nu se schimbăniciodată.

„Evul Mediu, această lume mitică neîmplinită ce-şi găsea perfecţiunea înafara ei, estemomentul în care timpul ciclic, ce reglează încă partea principală a producţiei, esterealmente ros de către istorie.” (p 121) Încetul cu încetul, măcar sub forma succesiuniivârstelor, o anumită temporalitate ireversibilă începe să ne insinueze individual tuturor. „ În perioada declinului Evului Mediu, timpul ireversibil care invadează societatea este resimţit,de către conştiinţa ataşată încă vechii ordini, sub forma unei obsesii a morţii. ” (p 122) Dinacea perioadă descrisă de autor şi din intensa sa melancolie a dispariţiei unei lumi ne-a rămasastăzi arta medievală târzie, cu intensităţile ei fulgurante.

Renaşterea aduce după sine, afirmă Debord, ruperea bucuroasă şi senină de eternitate. Seafirmă arta sărbătorilor ca bucurie a trecerii timpului, iar burghezia este legată profund de

timpul muncii, pentru prima dată eliberat din mişcarea ciclică. Victoria burgheziei este victoriaunui timp profund istoric, al producţiei economice, iar victoria timpului ireversibil echivaleazăcu transformarea sa într-un timp al lucrurilor.

De la acest timp al producţiei s-a trecut în prezent la un timp spectacular, arată autorul.Acesta este un timp profund alterat de către industrie, un timp pseudociclic consumabil.„Timpul general al non-dezvoltării umane există şi sub aspectul complementar al unui timpconsumabil, care se întoarce către viaţa cotidiană a societăţii, pornind de la această producţiedeterminată, ca un timp pseudociclic.” (p 128) Acest timp pseudociclic este „deghizareaconsumabilă a timpului-marfă al producţiei” (p 129).

Un simptom foarte vizibil este vânzarea de blocuri de timp complet echipate (ceea ce numim

servicii all-inclusive). Sau tristul spectacol a ceea ce inerţial numim sărbători. „ Această epocă,ce-şi prezintă sieşi timpul ca fiind în mod esenţial revenirea grăbită a unor nenumărate festivităţi, este totodată şi o epocă fără sărbătoare. [..] Când pseudosărbătorile salevulgarizate, parodii ale dialogului şi ale dăruirii, îndeamnă la un surplus de cheltuireeconomică, ele nu provoacă decât decepţia mereu compensată de promisiunea unei decepţiinoi.” (p 131)

„Realitatea timpului a fost înlocuită de publicitatea lui” (p 131).

Tot ce ţine de organizarea vieţii în comun devine simptomatic pentru impregnarea progresivă avieţii de irealitate. Asigurările de viaţă, obsesia pentru tinereţe nu indică decât că „această

absenţă socială a morţii este identică cu absenţa socială a vieţii” (p 133).

Amenajarea teritoriilor înseamnă doar destrămarea autonomiei şi calităţii locurilor, urbanismule doar încremenirea vizibilă a vieţii. Integrarea în sistem este doar izolarea împreună aindivizilor. Momentul actual este deja unul al autodistrugerii mediului urban. „Dar organizareatehnică a consumului nu este decât primul aspect al disoluţiei generale care a făcut astfel caoraşul să se consume pe el însuşi.” (p 139)



Cultura, privită atât de des ca o cale de mântuire, nu este în acest caz o soluţie, susţineDebord. Fiecare rezultat al ei nu face decât să o înainteze către dispariţie. „ Ea este sensulunei lumi cu prea puţin sens.” (p 144). Despre credinţă autorul nu pomeneşte mare lucru, iaratunci când o face nu este în cei mai favorabili termeni.

Istoria ideologiilor a luat sfârşit, anunţă Guy Debord. Spectacolul este „ideologia prinexcelenţă, pentru că el expune şi manifestă în toată plenitudinea sa esenţa oricărui sistemideologic: sărăcirea, aservirea şi negarea vieţii reale” (p 159). El este echivalent cu „ştergerealimitelor dintre eu şi lume prin sfărâmarea eului asediat de prezenţa-absenţa lumii, estetotodată, şi ştergerea limitelor dintre adevărat şi fals” (p 161).

Conform autorului şi în chip de concluzie a lucrării sale, societatea contemporană este într-unstadiu generalizat de autism şi schizofrenie colective.

Mie nu îmi plac de obicei lucrările scrise pe un ton de pesimism apocaliptic, iar lucrarea defaţă este, cel puţin ca impresie în timpul lecturii, una dintre acelea. Le apreciez cu atât maipuţin pe cele care se mărginesc la a incrimina o realitate în care nu mai văd nimic valoros, însă

fără a propune şi o cale de regăsire de sine a lumii. Cu toate acestea, cartea lui Debordnuspune într-un mod mai puţin exact ceea ce are de spus, iar justeţea observaţiilor estecompletată într-un mod pe care l-am apreciat de teoria legată de evoluţia raportării omului latimp.

Autor: Guy Debord

Rating:

Traducători: Ciprian Mihali, Radu Stoenescu

Editura: EST

Anul apariţiei: 2002

240 pagini

ISBN:973-8346-03-7

Guy Debord Societatea Spectacolului

Documents

Transcript of Guy Debord Societatea Spectacolului