SCOALA TEHNICA POSTLICEALA”HENRI COANDA”STEI

SPECIALIZAREA :ASISTENT MEDICAL GENERALIST

DOMENIU:SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

LUCRARE DE DIPLOMA

Coordonator:

BANCIU LAURA,ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL

Absolvent:

BORTIS ANCA

STEI-2012

1

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

IN INGRIJIREA PACIENTELOR CU

GUTA

2

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………….pag4

CAPITOLUL I-Anatomia aparatului locomotor ………………… pag5

CAPITOLUL II-Guta aspecte generale …………………………pag7

2.1Definitie………………………………………………………….. pag7

2.2Trasaturi clinice …………………………………………………..pag8

2.3Manifestari renale asociate gutei………………………………… pag10

2.4Diagnostic pozitiv ………………………………………………..pag11

2.5Diagnostic diferential……………………………………………. pag12

2.6Tratament………………………………………………………... pag14

CAPITOLUL III-Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu guta

………………………………………………………………………..pag15

CAPITOLUL IV-Prezentarea cazurilor………………………… pag20

4.1 CAZ I ……………………………………………………………pag20

4.2 CAZ II ……………………………………………………………pag25

4.3 CAZ III …………………………………………………………..pag30

CONCLUZII…………………………………………………...pag34

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………...pag36

3

INTRODUCERE

Despre gută s-a spus la un moment dat că este o regină a bolilor şi în

acelaşi timp o boală a regilor şi a fost în acelaşi timp subiect pentru excelente

pagini de roman.

Să vedem însă cum arată o scurtă istorie a acestei boli, luând în

considerare evenimentele cele mai importante ce au marcat cercetarea acestei

boli, încă din cele mai vechi timpuri şi până la momentul actual.

Astfel, încă din secolul V î.e.n., celebrul Hipocrate consemnează în

lucrările sale “Aforisme asupra gutei” pentru ca apoi, în secolul I e.n. însuşi

Seneca să scrie despre caracterul familial al gutei.

În secolul III e.n., Galen, părintele medicinei, face o descriere a

tofilor gutoşi pentru ca însă abia în secolul XIII să se impună termenul de “gută”

consacrat de data aceasta de către Vielehardouin.

De aici în colo, descoperirile sunt extrem de numeroase şi nu le

putem reda decât pe cele mai importante. În 1679, van Leeuweuhoek descrie

pentru prima dată existenţa cristalelor de A.U. la nivelul tofilor gutoşi. În 1776

este decelată prezenţa acidului uric la nivelul calculilor renali din cadrul litiazei

renale uretice pentru ca nu mult timp mai târziu să se evidenţieze prezenţa

uratului de Na la nivelul tofilor, de către Wollaston în 1797. Prima încercare de

tratare a gutei, urmată de un mare succes a avut loc în 1814 când Want a descris

eficacitatea Colchicinei în tratarea atacului acut de gută; încercare urmată la

scurt timp de stabilirea cauzei acestei boli şi anume prezenţa hiperuricemiei

(Garrod, 1848) în 1899 Freudweiler descoperă faptul că şi artrita gutoasă este

datorată tot cristalelor de urat, de data aceasta existente la nivelul lichidului

sinovial .

În secolul nostru, Talbot (1950) face o introducere asupra agenţilor

uricozurici iar în 1963 Gutman şi Yü fac o introducere asupra Allopurinolului

pentru ca abia în 1967 să fie descris primul defect enzimatic specific gutei de

către Kelley et al.

4

CAPITOLUL I

ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineşte funcţia

locomotorie a organismului, este alcătuit dintr-un complex de organe cu

structuri şi funcţii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muşchi striaţi

şi peste 310 articulaţii trebuie adăugate reţeaua nervoasă (cu căile aferente şi

eferente) şi reţeaua vasculară care irigă toate aceste organe.

Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme şi dimensiuni diferite,

ceea ce demonstrează relaţia dintre aspectul lor exterior şi funcţiile care le revin.

Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se împart în trei tipuri :

oase lungi

oase scurte

oase plate

Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanţă osoasă compactă,

având în centru un canal medular şi la cele două extremităţi, mai mari ca volum,

câte un bloc de substanţă spongioasă, înconjurată de un strat de substanţă

compactă.

Ele acţionează ca pârghii şi prin intermediul lor se vor realiza mişcări

rapide şi de mare amplitudine, motiv pentru care alcătuiesc scheletul membrelor.

Oasele scurte sunt blocuri de substanţă spongioasă acoperite de un strat

de substanţă compactă. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului

(oasele tarsiene), de a contribui la menţinerea echilibrului intrinsec al coloanei

vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea mişcărilor complexe şi

delicate ale mâinii (oasele carpiene).

5

Oasele plate sunt late şi subţiri şi participă la alcătuirea unor cavităţi care

protejază organele importante (cutia craniană) sau la realizarea unor suporturi

stabile (oasele bazinului), sau oferă muşchilor suprafeţe întinse şi mobile de

inserţie (omoplatul).

Către extremităţile lor segmentele osoase sunt legate între ele prin părţi

moi,participând astfel la formarea articulaţiilor.

Articulaţiile în funcţie de gradul lor de mobilitate se clasifică în:

1. prima grupă o formează sinartrozele (articulaţiile fixe), în care mişcările sunt

minime sau inexistente. Aceste articulaţii sunt lipsite de o cavitate articulară, iar

funcţia lor de mobilitate diminuă până la dispariţie,nemai rămânând decât nişte

zone interosoase, cu un ţesut intermediar, care poate fi transformat chiar în ţesut

osos, ceea ce face ca delimitarea dintre oase să dispară. În funcţie de stadiul de

evoluţie al mezenchimului care se interpune între oase, deosebim:

sinfibrozele (extremităţile oaselor sunt unite prin ţesut fibros)

sincondrozele (legătura se face prin ţesut cartilaginos)

simfizele (ţesut interpus este fibrocartilaginos)

sinostozelor (mezenchimul se osifică)

2. a doua grupă de articulaţii o formează articulaţiile semimobile, cu mişcări

ceva mai ample, denumite amfiartroze (hemiartrozele,schizartrozele) în care

zona intermediară prezintă o fantă incompletă, aparută sub influenţa unor

mişcări de amplitudine redusă.

3. a treia grupa, cea a adevăratelor articulaţii, este reprezentată de diatroze

(articulaţiile mobile), caracterizate prin prezenţa unei cavităţi articulare, care

apare între extremităţile oaselor.

6

CAPITOLUL II

GUTA-ASPECTE GENERALE

2.1 DEFINIŢIE:

Guta este o boală cu substrat metabolic complex, cu puternic caracter

familial, observată cu precădere la bărbaţii tineri, caracterizată clinic prin

episoade caracteristice de artrită acută şi mai târziu prin afectări cronice ale

articulaţiilor şi altor ţesuturi ale organismului; toate acestea evoluând pe fondul

unei hiperuricemii persistente. Se consideră hiperuricemia o valoarea a acidului

uric seric mai mare de 7 mg/dl şi această stare conduce la unele persoane la o

depunere a acidului uric (A.U.), sub formă de cristale de urat de sodiu, la nivel

articular şi de asemenea şi la nivelul altor structuri. Urmarea acestor depuneri o

reprezintă atacurile acute de artrită gutoasă de pe o parte, întrucât şi-a

demonstrat existenţa la nivelul leucocitelor din lichidul articular a cristalelor de

urat monosodic iar pe de altă parte tot depunerea acestor cristale la nivel tisular,

articular şi periarticular determină apariţia unor noduli – aşa numiţi tofi gutoşi ce

pot duce la diverse deformări şi infirmităţi.

Tot o consecinţă a hiperuricemiei şi prin urmare una din manifestările

chimice ale bolii este constituită de prezenţa afectării renale ce interesează atât

glomerulii, tubii, cât şi interstiţiul renal, ducând în final la o nefropatie uratică

cronică; alt mod de manifestare al bolii la nivel renal fiind dat de prezenţa

litiazei urice..

Termenul de gută primară se foloseşte atunci când hiperuricemia se

datorează în principal unei anomalii metabolice condiţionată genetic şi prin

urmare moştenită, anomalie survenită evident la nivelul metabolismului purinic,

iar termenul de gută secundară este folosită atunci când hiperuricemia (H-U)

este rezultatul unei boli dobândite sau unor factori externi, de mediu, de

exemplu atunci când se datorează unor boli hematologice: leucemie mieloidă cr; 7

policitemia vera etc., sau administrării unor medicamente hiperuricemiante

exemplu: diureticele tiazidice, salicilaţii, citostaticele.

2.2 TRĂSĂTURI CLINICE ALE GUTEI

În cursul evoluţiei sale, la majoritatea pacienţilor, guta urmează patru

etape clinice:

A. Hiperuricemia asimptomatică

B. Artrita acută gutoasă

C. Guta intercritică

D. Guta cronică tofacee

A. Hiperuricemia asimptomatică se caracterizează prin niveluri

serice crescute ale acidului uric fără a se însoţi de simptome de

artrită acută, tofi sau litiază renală uratică.

Această stare de hiperuricemie asimptomatică încetează

odată cu apariţia primului atac de gută sau a litiazei uratice. În

mod obişnuit, totuşi, primul atac de gută survine după o stare

de hiperuricemie ce a durat 20 – 30 ani

B. Artrita acută gutoasă Principala trăsătură clinică a gutei este reprezentată de

atacul de artrită acută ce debutează aproape întotdeauna prin afectarea unei

singure articulaţii (este deci cel mai frecvent monoarticular) la nivelul căreia

apare mai întâi o senzaţie de disconfort evoluând pe o perioadă variabilă (ore

până la zile) însoţită rapid de durere ce poate fi extrem de severă; este una dintre

cele mai chinuitoare dureri.

Cel mai frecvent aceste atacuri de gută debutează noaptea, trezind

pacientul din somn sau, în unele cazuri, simptomele apar imediat după trezire, la

primii paşi ai bolnavului.

8

În câteva ore articulaţia afectată devine roşie (eritematoasă), lucioasă,

uşor edemaţiată, prezentând deci toate caracteristicile unei articulaţii supuse

unui proces inflamator: rugor, calor, dolor (edem, eritem, durere)

Trebuie menţionat, de asemenea, că datorită unei sensibilităţi extreme, bolnavul

nu mai poate tolera nici măcar îmbrăcămintea sau palparea uşoară a zonei

afectate. Eritemul este o trăsătură de bază, mai ales în ceea ce priveşte

articulaţiile mici;De asemenea, în cursul unui atac de gută apare la nivelul

articulaţiei afectate o descuamare cu caracter iritativ a pielii ce poate fi observată

pe măsură ce atacul cedează, iar la nivelul sistemic semnele de inflamaţie sunt

prezente, ele incluzând leucocitoză, febră, o creştere ridicată a VSH-ului.

Examenul radiologic nu evidenţiază în stadiile incipiente decât un edem al

ţesuturilor moi periarticulare, dar poate fi folositoare pentru a diferenţia un atac

de gută de alte artrite.

Din punct de vedere al articulaţiei afectate 90% dintre atacuri survin

la nivelul articulaţiilor MTF, halucelui iar următoarele articulaţii, în ordinea

descrescătoare a frecvenţei sunt: glezna şi alte articulaţii ale piciorului,

genunchi, degete, cot, încheietura mâinii, regula în general observată fiind că

sunt afectate în primul rând articulaţiile situate distal apoi cele situate proximal,

în timp ce articulaţiile aparţinând scheletului axial sunt afectate doar în mod

excepţional; guta poliarticulară fiind de asemenea rară la fel ca şi afectarea

articulaţiei şoldului, umărului, articulaţia sacro-iliacă, sterno-claviculară sau

temporo-mandibulară putând însă apărea bursite la nivel prepatelar sau la nivelul

olecranului, sau afectarea tendonului lui Achile.

Deşi atacul de gută survine de obicei brusc, în plină stare de sănătate,

el poate fi totuşi, în unele cazuri, precedat de un oarecare prodrom manifestat

prin modificări ale apetitului, greaţă sau balonări, crampe, insomnie, oboseală,

iar anamnestic pacientul poate relata existenţa în antecedente a unor dureri la

nivelul călcâiului, luxaţii sau junghiuri la nivelul halucelui. Se poate de altfel

întâmpla ca un traumatism la nivelul unei articulaţii să fie urmat în decurs de

câteva ore de apariţia unui atac de gută la nivelul articulaţiei afectate; de altfel se

9

pare că halucele este cel mai frecvent implicat, deoarece el este supus unor

stresuri repetate în timpul mersului.

În plus guta are tendinţa să evolueze în cursul altor boli sistemice,

cum ar fi pneumonia, endocarditele sau în urma unui stres emoţional important.

Alţi factori predispozanţi sunt cei alimentari, cei legaţi de

intervenţiile chirurgicale, traumatisme, ingestia de alcool, hemoragiile, infecţiile,

radioterapia.

C.Guta intercritică

Perioadele între două atacuri succesive de artrită gutoasă sunt denumite

perioade intercritice. Uneori aceste perioade sunt nelimitate întrucât unii pacienţi

nu mai fac un al doilea episod acut de gută, iar în alte cazuri această perioadă

poate dura 5 – 10 ani. La majoritatea pacienţilor totuşi durata medie a perioadei

intercritice este cuprinsă între 6 luni şi 2 ani.

D. Guta cronică tofacee (Artropatia gutoasă)

Artrita conică gutoasă se datorează depozitelor de cristale de urat sub

formă de tofi gutoşi la nivelul diferitelor structuri articulare, ceea ce duce la o

artropatie distructivă cu afectare degenerativă secundară. Este o manifestare a

bolii gutoase ce apare preponderent în urma mai multor episoade acute dar poate

avea o evoluţie insidioasă afectând o articulaţie indemnă anterior.

2.3 MANIFESTĂRI RENALE ASOCIATE GUTEI

Afectarea renală pare a fi cea mai frecventă complicaţie a gutei după

artrita acută existând de altfel mai multe tipuri de afectare renală asociată cu

hiperuricemie. Printre acestea nefropatia uratică se datorează depozitării

cristalelor de urat monosodic la nivelul interstiţiul renal, depunere asociată cu

existenţa unei stări cronice de hiperuricemie.

Nefropatia acidurică (prin depozitele de acid uric) este legată de

formarea cristalelor de acid uric la nivel tubular renal sau la nivelul bazinetului

sau chiar ureterului, ceea ce duce la o scădere a fluxului urinar. Această entitate 10

este cauzată de existenţa unor concentraţii crescute ale acidului uric în urină care

se pot manifesta fie prin această nefropatie, fie prin apariţia calculilor de acid

uric. De asemenea, trebuie menţionat faptul că nefropatia prin oxalat de Ca+

apare şi aceasta mai frecvent la pacienţii cu hiperuricemie şi gută.

2.4 DIAGNOSTICUL POZITIV AL GUTEI

A. Acesta este în primul rând clinic:

Prezenţa în antecedente a unor episoade de artrită acută instalată brusc, cu

remisiune completă în maxim 1 – 2 săptămâni;

Prezenţa tofilor gutoşi.

B. Explorările de laborator pentru confirmarea diagnosticului includ:

a) Uricemia > 7 mg%;

b) Evidenţierea cristalelor de urat de Na+ la nivelul lichidului sinovial;

c) Examinarea histologică a tofilor;

d) Examinarea radiologică;

e) Anatomia patologică.

C.Aspecte radiologice

Radiografiile executate în stadiile timpurii ale gutei sunt normale dar cu

trecerea timpului, distrugerile de la nivelul cartilajului şi osului prin depuneri

subcondrale de urat determină modificări radiologice caracteristice.

Corespunzător acestor modificări, radiologic vom observa eroziuni frecvent

asociate cu o margine circulară ascuţită osteosclerotică, aflate în vecinătatea

unei articulaţii intacte, imagine care este foarte sugestivă pentru o artrită gutoasă

fără a fi însă foarte specifică, ea întâlnindu-se uneori şi în poliartrita reumatoidă.

Mai apare de asemenea şi o interesare a ţesuturilor mai adiacente în aceste

manifestări.

Uneori, în special la nivelul primei articulaţii metatarsofalangiene, leziunile sunt

situate ventral, ceea ce este foarte sugestiv pentru gută.

11

Secundar se mai poate dezvolta şi osteoartroză cu formare de osteofite şi

îngustarea cartilajului.

Tofii sunt în general radiotransparenţi dar ocazional pot prezenta depozite de

Ca+ vizibile.

2.5 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL GUTEI

Un istoric de sinovită recurentă cu perioade de completă remisiune,

frecvent survenite la adulţi de sex bărbătesc (sau femei postmenopauză),

frecvent asociat cu un istoric familial de gută şi asociat cu hiperuricemie, pot

duce în mod obişnuit la un diagnostic corect fără mari dificultăţi.

Aspectul articulaţiilor în forma cronică /acută de boală în formele lor

tipice sunt foarte caracteristice dar sunt totuşi şi alte afecţiuni cu care trebuie

făcut un diagnostic diferenţial.

Aspectul accesului acut de gută poate fi simulat de o celulită la nivelul

piciorului şi fisurile interdigitale la nivelul piciorului trebuie întotdeauna

diferenţiate de o epidermofiţie; o posibilă poartă de intrare pentru streptococ.

Guta survenită la haluce trebuie de asemenea diferenţiată de o inflamaţie a

bursei articulare (bursită) şi de sinovitele traumatice survenite la nivelul unei

articulaţii MTF cu procese de osteoartroză. Ultimul diagnostic diferenţial este

greu de exclus căci traumatismul poate să precipite apariţia unui atac de gută.

Hemartroza, fie posttraumatică, fie secundară unor tulburări

hematologice poate de asemenea simula guta.

Guta acută şi artrita septică pot semăna şi în cazurile dubioase se face

biopsie de lichid sinovial.

Guta, mai ales cu afectare poliarticulară trebuie diferenţiată de

numeroase alte forme de sinovită ca de exemplu: boala reumatoidă (PAR), febra

reumatică, sindromul Reiter, artrita psoriazică. Ultimele două cazuri, mai ales

dacă se prezintă cu o afectare relativ acută, interesând un singur deget la mână

sau picior sunt foarte asemănătoare cu artrita gutoasă. În final, atacurile cauzate

12

de depozitele de urat sunt clinic identice cu cele produse în artropatia cu

pirofosfat de Ca+ apărută în asociere cu condrocalcinoza numită în trecut

pseudogută. În ambele boli există episoade de sinovită, uneori cu o incidenţă

crescută familială şi modificări cronice degenerative pot surveni la nivelul

articulaţiei. Guta prin depozitare de acid uric este totuşi mai frecventă la nivelul

halucelui, în timp ce condrocalcinoza survine în mod egal la ambele fese. Artrita

cronică gutoasă este de obicei greu de confundat dar nodulii Heberden

(umflături la nivelul oaselor datorită unei osteoartroze) la nivelul articulaţiei

interfalangiene distale trebuie diferenţiaţi de articulaţiile gutoase ca şi

osteoartrozele articulaţiei MTF ale halucelui de gută. Totuşi cele două afecţiuni

nu se exclud una pe cealaltă. Prezenţa cristalelor de uraţi poate fi evidenţiată la

nivelul nodulilor Heberden, aceştia fiind o combinaţie specifică gutei indusă

prin tratament diuretic mai ales la femeile în vârstă. Din nou, poliartrita cronică

inflamatorie (PAR), în mod special dacă afectează degetele în mod asimetric

cum se întâmplă şi în artrita psoriazică trebuie luată în seamă.

Tofii sunt uşor de recunoscut în mod deosebit atunci când se ulcerează şi

îşi elimină conţinutul (cretos) dar există şi alte formaţiuni cu care pot semăna şi

care includ micile excrescenţe cartilaginoase la nivelul pavilionului urechii; la

bursa olecranului, chisturile sebacee, nodulii subcutanaţi din PAR/febra

reumatică, tumorile ca lipomul, neurofibromul/carcinoame secundare,

xantomatoza şi calcinoza aşa cum apare în sclerodermie şi dermatomiozită.

Diagnosticul se pune uzual pe evaluarea clinică şi ocazional este

necesară biopsia articulară.

În final, este necesar să amintim că mulţi oameni au un nivel seric

crescut de acid uric fără a dezvolta simptome de gută şi pot avea afecţiuni

articulare fără legătură cu această condiţie.

2.6TRATAMENT

13

Obiectivele terapeutice în gută sunt următoarele:

1. Oprirea evoluţiei atacului acut cât mai rapid posibil;

2. Prevenirea apariţiei unor noi atacuri;

3. Prevenirea apariţiei complicaţiilor rezultate prin depunerea de urat de

sodiu sau acid uric la nivel articular, renal sau în oricare alt organ;

4. Prevenirea apariţiei asociaţiilor morbide cum ar fi: obezitatea, HTA,

hipertrigliceridemia.Medicamentele folosite în tratamentul gutei aparţin din

punct de vedere al mecanismului de acţiune atât clasei de agenţi antiinflamatori

cât şi clasei medicamentelor cu efect antihiperuricemic.

CAPITOLUL III

14

ROLULASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA

PACIENTILOR CU GUTA

Rolul asistentei medicale constă în a „ ajuta persoana bolnavă sau

sănătoasă să-şi câştige sănătatea ( sau să o asiste în ultimele sale clipe) prin

îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa

sau cunoştinţele necesare".

Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, a îngriji astfel

bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. Va ajuta bolnavul

să respecte prescripţiile terapeutice ale medicului.

Unii pot considera foarte limitat acest rol al asistentei medicale de a suplini la

bolnav ceea ce-i lipseşte pentru a fi complet întreg sau independent din cauza

slăbiciunii fizice, a lipsei de voinţă sau de cunoştinţă. Cu cât ne gândim mai

mult , cu atât rolul asistentei medicale este mai complex.

Asistentele medicale trebuie să înţeleagă foarte bine ceea ce vrea pacientul şi

care sunt nevoile sale pentru a se menţine în viaţă şi pentru a-şi câştiga existenţa.

Ea va fi pentru un timp : „conştiinţa celui lipsit de cunoştinţă, dorinţa de a trăi

pentru cel ce a gândit la suicid, membru pentru cel căruia i-a fost amputat,

ochiul pentru cel ce a orbit, mijlocul de locomoţie pentru copil,cunoştinţe şi

încredere pentru mama tânără, vocea celor prea slabi pentru a se putea exprima".

Rolul ei este cu totul aparte deoarece fiind în locul unde este nevoie de ea, poate

dărui dragoste celor suferinzi. De mai multe ori, un zâmbet, o vorbă bună o

ascultare sunt mult mai benefice decât un tratament complex.

In unităţile sanitare, în general se tratează suferinţa fizică, nepunându-se mare

preţ pe cea sufletească. Oamenii sunt nişte fiinţe minunate, de aceea trebuie

trataţi ca atare. Ei merită toată atenţia noastră şi tot efortul nostru trebuie

îndreptat spre a-i aduce la starea de bine.

Viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată la un moment dat, de o suferinţă

apărută brusc, care-1 aduce într-o situaţie critică acută ce trebuie rezolvată de

serviciul sanitar cu promptitudine şi deosebită competenţă. Asistenta medico-

15

chirurgicală solicită zi şi noapte corpul sanitar. Eficienţa asistenţei de urgenţă

impune o muncă dusă în echipă, pentru a fi eficientă, cere din partea fiecăruia

multă dăruire, dar în acelaşi timp multă responsabilitate. Spiritul acestei

responsabilităţi cere la rândul ei conştiinţă şi competenţă profesională, care să

asigure pentru bolnavul de urgenţă,a cărui viaţă este ameninţată a se sfârşi

uneori în câteva zile, dar şi în câteva ore sau minute chiar, aplicarea imediată a

tuturor măsurilor terapeutice care să înlăture cauzele care se opun supravieţuirii.

Competenţa corpului sanitar, pusă în valoare de o bună organizare şi

dotare a asistenţei de urgenţă, impune, din partea medicilor şi a cadrelor medii, o

continuă pregătire şi perfecţionare.

Asistenta medicalǎ îşi îndreaptǎ atenţia asupra bolnavilor, ele au

responsabilitatea de a crea un mijloc psihic, social şi spiritual favorabil

vindecǎrii şi se strǎduiesc prin pregǎtire şi exemple sǎ previnǎ bolile şi sǎ

promoveze sǎnǎtatea.

Asistentele sunt în serviciul sǎnǎtǎţii individului, al familiei şi al societǎţii, ele

coordonându-şi acţiunile împreunǎ cu membrii altor profesii din echipa sanitarǎ.

A servi umanitatea este funcţia esenţialǎ a asistentelor şi motivul profesiei lor.

Exerciţiul profesiei este bazat pe nevoile omului, în consecinţǎ el nu poate fi

limitat nici de consideraţie naţionalǎ, de rasǎ, de credinţǎ, de culoare şi nici de

consideraţii de ordin politic sau social.

Principiile fundamentale sunt credinţa în libertǎţile esenţiale ale omului şi

respectul pentru viaţa umanǎ. Profesia recunoaşte cǎ un cod internaţional nu

poate sǎ ia în consideraţie, în detaliu tot ceea ce înseamnǎ comportamentul

individual şi social al asistentelor condiţionat în caz cert de convingeri şi pǎreri

personale.

Asistenta are trei responsabilitǎţi principale:pǎstrarea vieţii;alinarea

suferinţei;promovarea sǎnǎtǎţii.

În atenţia pe care ea o acordǎ şi în exerciţiul profesiei sale, asistenta trebuie ca în

tot acest timp sǎ menţinǎ cel mai înalt grad calitativ. Trebuie sǎ vegheze

constant la menţinerea unui nivel ridicat al cunoaşterii sale teoretice şi tehnice.

16

Asistenta trebuie sǎ respecte convingerile religioase ale pacientului. Ea este

legatǎ strict de secretul profesional.

Conştientǎ de întinderea responsabilitǎţilor sale, asistenta în cunoştinţa limitelor,

nu recomandǎ şi nu executǎ un tratament fǎrǎ prescripţie medicalǎ, iar în caz

urgent şi într-o eventualitate face raport medicului pânǎ la cel mai mic detaliu.

Asistenta are obligaţia de a executa prescripţiile medicului cu inteligenţǎ şi

loialitate.

Asistenta trebuie sǎ stimuleze şi sǎ încurajeze încrederea faţǎ de medic şi de

ceilalţi membrii ai echipei sanitare.

Ea trebuie sǎ coopereze cu colegii sǎi şi sǎ menţinǎ cu ei relaţii armonioase.

Asistenta trebuie sǎ facǎ dovada unei moralitǎţi care sǎ onoreze profesia sa.

În conduita sa personalǎ, asistenta nu trebuie sǎ meargǎ cu bunǎ ştiinţǎ contra

moravurilor şi tradiţiilor comunitǎţii în care trǎieşte şi munceşte.

Asistenta împarte resposabilitǎţile şi se alǎturǎ acţiunii concetǎţenilor şi altor

membrii ai echipei sanitare în vederea de a rǎspunde nevoilor publicului în

domiciliul sǎnǎtǎţii pe plan local, naţional şi internaţional.

Eforturile medicului și asistentei medicale au ca scop, ca pacientul să

afirme starea de bine fizic și psihic, să aibă respirație liberă, ușoară, eficientă,

să se poată alimenta pe cale naturală și să nu intervină complicații. În cazul unui atac acut de gută trebuie instituit repausul imediat al

articulaţiei afectate şi trebuie de asemenea începută prompt terapia care se

efectuează cel mai frecvent cu Colchicină, Indometacin sau alte antiinflamatoare

nesteroidiene (AINS), mai rar cu Fenilbutazonă.

În primul rând trebuie atrasă atenţia asupra faptului că medicamentele

care modifică concentraţia serică de urat, nu trebuie întrerupte sau începută

brusc în timpul unui atac acut şi nu trebuie de asemenea schimbate deoarece

modificările bruşte ale nivelului seric de urat pot precipita apariţia unui atac acut

sau creşte amplitudinea reacţiei inflamatorii; de asemenea , terapia

antihiperuricemică trebuie instituită numai după terminarea unui atac acut.

De asemenea, dacă un atac acut nu s-a rezolvat în 24-48 de ore de la 17

instituirea unui tratament, atunci trebuie avute în vedere alte posibile

diagnostice, spre exemplu un proces infecţios sau trebuie schimbată terapia dacă

se exclude un alt diagnostic în afara gutei, spre exemplu colchicina poate fi

înlocuită cu fenilbutazonă în caz de eşec şi dacă nici după schimbarea schemei

terapeutice, atacul nu se rezolvă iar inflamaţia persistă, se poate proceda la

administrarea de glucocorticoizi intraarticular.

Profilaxia în acest sens se efectuează de obicei prin administrarea de

doze scăzute de colchicină zilnic (o tabletă) sub supravegherea formulei

leucocitare odată la 6 ore iar pentru pacienţii care nu suportă acest medicament

se recomandă utilizarea indometacinului în doze de 25 mg pe zi.

Acest tip de tratament poate fi întrerupt dacă pe o perioadă de 1 an

uricemia s-a menţinut în limite normale şi nu au fost atacuri acute în această

perioadă.

Regimul alimentar al persoanei gutoase trebuie să fie sărac în purine,

grăsimi, protide; obligatoriu hipocaloric (dacă persoana este obeză) şi fără

băuturi alcoolice, o dietă restrictivă ducând la o scădere a excreţiei urinare de

purine de 200-400 mg/zi şi la o scădere a valorilor serice cu 1-2 mg/dl.

Conţinutul zilnic în proteine trebuie să fie de maxim 70-80 mg/zi iar

aportul hidric de peste 2 l/zi.

Alimente foarte bogate în purine (150-1000 mg/100g):

- inimă, carne de oaie 174;

- sardele 172;

- icre de sardină 484;

- extracte de carne 236 – 356;

- drojdie de bere 570 – 990;

- cacao 1900;

- momiţe 990;

- scrumbii, heringi 790;

- ciocolată 620;

- creier 195.

18

Alimente bogate în purine (75 – 150 mg/100g):

- carne de viţel, de pasăre (curcan, gâscă);

- şuncă;

- vânat;

- moluşte;

- ficat;

- rinichi;

Prin fierbere carnea pierde 50% din conţinutul său de purine, care trece

în apă.

1) Alimente cu conţinut mediu de purine (sub 75 mg/100g):

- limbă;

- carne de porc;

- creier;

- peşte;

- ciuperci;

- mazăre;

- spanac.

2) Alimente fără purine:

- produse din făină;

- ouă;

- grăsimi;

- lactate;

- dulciuri;

- fructe şi sucuri de fructe.

De asemenea, trebuie evitate alimentele bogate în oxalaţi: fructele

oleginoase (nuci, alune, migdale, alcoolul, cafeaua, cacao, fasolea, mazărea,

spanacul, ciupercile, varza, conopida.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA CAZURILOR

19

CAZUL I

Nume si prenume : A. V.

Varsta : 62 ani

Sex: masculin

Diagnostic de trimitere – Artrita gutoasa

Diagnostic la internare : Artrita gutoasa

Motivul internarii :

- dureri poliarticulare la nivelul calcaiului;

- febra;

- durere;

- stare generala alterata;

- oboseala

AHC – f. imp.

A.P. – amigdalite repetate

Conditii de munca si viata : corespunzatoare; nu vizeaza toxice

Istoricul bolii : boala actuala debuteaza prin dureri la nivelul calcaiului de

aproximativ o saptamana, apoi dureri la nivelul articulatiei piciorului, febra,

greturi, oboseala, stare generala alterata, motiv pentru care bolnavul se prezinta

la medical de familie de unde este trimis in serviciul nostru pentru investigatii si

tratament de specialitate.

20

Nevoia fundamentala

Diagnostic de ingrijire

Obiective Interventii proprii Interventii delegate Evaluare

Nevoi de a-si mentine temperatura corpului in limitele normale

Hipertermie manifestata prin febra,39°C

Pacientul sa aiba o temperature normala

Asigur repausul la pat în perioada febrila;- aerisesc încaperea mai ales dimineata si seara;- masor zilnic temperatura si notez valorile obtinute în foaia de observatie;- asigur un climat corespunzator prin: aerisirea salonului, asigur o temperatura corespunzatoare de 18 -20°C, umiditate corespunzatoare ( plasarea unor vase cu apa pe calorifer );- pentru combaterea frisonului încalzesc pacientul cu una sau mai multe paturi în plus si cu sticle cu apacalda;- am asigurat lenjeria de pat si de corp curata si

La indicatia medicului administreaza tratament medicamentos cu antitermice si antibiotice

Temperatura se normalizeaza

21

uscata pe care le-am schimbat de câte ori a fost nevoie;- calculez bilantul ingesta-excreta pe 24 h;- am servit pacientul cu ceaiuri îndulcite si vitaminizante pentru a compensa pierderile apei din organism;- observ si masor zilnic temperatura, pulsul, diureza.

Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

Alterarea mobilitatii din cauza durerii la nivelul calcaiului

Pacientul sa nu mai prezinte dureri

Instalez pacientul in pat respectand pozitiile anatomice ale corpului,asigur igiena tegumentelor si a lenjeriei de pat,efectuez exercitii pasive si active,invat pacientul pozitia adegvata,masez regiunile predispuse la escare,o ajut sa faca exercitii musculare active,ajut pacienta in satisfacerea celorlalte nevoi

Adminisrez medicatia prescrisa de medic(antiinflamatoare, antiinfectioasa, antialgice)

Durerea se amelioreaza

22

fundamentale, o linistesc cu privire la sterea sa fizica si psihica.

Nevoia de a dormi si a se odihni

Dificultatea in a se odihni datorita durerii manifestata prin insomnie si datorita anxietatii fata de boala

Pacientul sa aiba un somn odihnitor,sa nu mai prezinte durere si sa aiba o stare de bine fizic si psihic

Furnizez pacientului cunostintele necesare despre boala,despre tratamentul de întretinere; ajut pacienta sa identifice factorii care altereaza capacitatea de a-si conserva sanatatea;fac cu pacienta un bilant al fortelor si deficientelor sale;asigur un climat cât mai personal posibil: obiecte.personale aduse de acasa;iau masuri de evitare a receptivitatii la.infectii.intraspitalicesti;informez si stabilesc împreuna cu pacienta planul de recuperare a starii de sanatate si cresterea rezistentei organismului.Mentin conditiile necesare somnului,invat pacientul sa practice tehnici de

La indicatia medicului administrez miorelaxante si sedative si le urmaresc efectul

Pacientul prezinta un somn odihnitor si o stare de bine

23

relaxare,exercitii respiratorii,intocmesc un program de odihna corespunzator organismului,creez un climat de incredere,incurajez si linistesc pacienta fizic si psihic.

Nevoia de a fi curat si ingrijit de a proteja tegumentele si mucoasele

Incapacitate de a se îngriji singur,cauzată de dureri

Pacientul sa fie curat si ingrijit si sa aiba o stare de bine fizica si psihica

Schimb lenjeria de pat si pijamaua la nevoie,il ajut sa se imbrace si dezbrace , iau masuri de evitare a receptivitatii la infectii.intraspitalicesti;Sustin pacientul din puct de vedere psihic explicandu-i cauza .

Pacienta reuseste sa-si faca toaleta singura,sa se imbrace si sa se dezbrace singura

24

CAZUL II

Nume si prenume : M. M.

Varsta : 57 ani

Sex : masculin

Diagnostic de trimitere – Artrita trifiotarsiana

Diagnostic la internare : Artrita gutoasa

Motivul internarii :

- dureri la nivelul articulatiei piciorului;

- febra;

- varsaturi;

- oboseala;

- insomnie

AHC – f.imp.

A.P. – f.imp.

Conditii de munca si viata : corespunzatoare; fumeaza ocazional

Istoricul bolii : boala actuala debuteaza in urma cu 4-5 zile prin dureri la nivelul

articulatiilor piciorului,varsaturi, febra, durere, insomnii, stare generala alterata,

motiv pentru care bolnavul se prezinta la medical de familie de unde este trimis

in serviciul nostru pentru investigatii si tratament de specialitate.

25

Nevoi nesatisfacute

Diagnostic de nursing

Obiective Interventii proprii Interventii delegate Evaluare

1. Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

Alterarea mobilitatii din cauza bolii manifestata prin durere la nivelul articulatiei piciorului

Ameliorarea dureriiPacientul sa se poata mobilize cu un minim de dificultateSa fie echilibrat fizic si psihic

-asigur un microclimat adecvat-creez un confort fizic si psihic-asigura pozitia antalgica-pregateste psihic pacientul, in vederea efectuarii oricarei tehnici de ingrijire-Suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor sale, il serveste la pat cu cele necesare-reda increderea pacientului ca imobilitatea sa este o stare trecatoare si ca isi va putea relua activitate.

La indicatia medicului asistenta pregateste si administreaza tratamentul medicamentos :

Durerile s-au amelioratPacientul se mobilizeaza cu minim de dificultate

2. Nevoia de a bea si a manca

Alimentatie inadecvata prin deficit

Pacientul sa aiba o alimentatie

-asigur microclimate adecvat- nu se administreaza in

La indicatia medicului pregateste si administreaza

Pacientul se alimenteaza adecvat

26

manifestat prin durere,greata, varsaturi

adecvata din punct de vedere calitativ si cantitativ, fara greata si varsaturiSa fie echilibrat hidroelectrolitic si nutritional ,psihic

prima faza nimic peroral, -aseaza pacientul cu capul intr-o parte-protejeaza lenjeria cu musama si aleza in functie de pozitia pacientului-ajuta pacientul in timpul varsaturilor-incurajeaza pacientul-alimenteaza pacientul parenteral -exploreaza gusturile si obiceiurile alimentare ale pacientului -constientizeaza asupra importantei regimului alimentar in mentinerea sanatatii-exploreaza preferintele asupra alimentelor premise si interzise-serveste cu alimente la o temperature moderata, la ore regulate si prezentate atragator

tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, saruri minerale

Este echilibrat psihic

27

3.Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale

Hipertermie manifestata prin febra 39,80 C

Pacientul sa prezinte temperatura corpului in limite normaleSa aiba o stare de bine fizic si psihic

-asigurarea unui microclimat adecvat-aeriseste incaperea-asigura imbracaminte lejera-aplica comprese reci-incalzeste pacientul in caz de frisoane-calculeaza bilantul hidric/ 24 ore-serveste cu cantitati mari de lichide-schimba lenjeria de corp si de pat ori de cate ori este nevoie-mentine igiena tegumentelor-pregateste psihic in vederea tehnicilor de recoltare si examinare

La indicatia medicului pregateste si administreaza tratamentul medicamentos: antitermice, antibiotice

Pacientul prezinta temperatura corpului in limite normale

4. Nevoia de a elimina

Eliminare inadecvata manifestata prin varsaturi

Pacientul sa nu mai prezinte varsaturiSa fie echilibrata hidroelectroliticSa fie echilibrat psihic

-asigur microclimate adecvat-aseaza pacientul cu capul intr-o parte cat mai aproape de marginea patului-il linisteste din punct de vedere psihic-il ajuta in timpul varsaturii si pastreaza produsul

La indicatia medicului pregateste si administreaza tratamentul pt hidratare parenterala :perfuzii cu glucoza hipertona, vitamine, electroliti

Pacientul nu mai prezinta varsaturiEste echilibrat psihic

28

eliminate- ii ofera un pahar de apa sa-si clateasca gura-suprima alimentatia peroral si alimenteaza a parenteral-face bilantul lichidelor ingerate si eliminate-rehidratarea orala se va incepe incet cu cantitati mici de lichide reci oferite cu lingurita-monitorizeaza functiile vitale

29

CAZUL III

Nume si prenume : D. P.

Varsta : 70 ani

Sex : masculin

Diagnostic de trimitere – Boala reumatoida

Diagnostic la internare : Boala reumatoida

Motivul internarii :

- febra;

- oboseala;

- insomnii

- dureri la nivelul articulatiei piciorului;

AHC – f.imp.

A.P. – f.imp.

Conditii de munca si viata : corespunzatoare; nu uzeaza toxice

Istoricul bolii : boala actuala debuteaza in urma cu 5-6 zile prin dureri la nivelul

articulatiei piciorului mai ales a halucelui, febra, oboseala, insomnie, balonatii,

motiv pentru care bolnavul se prezinta la nostru de familie de unde este internat

in serviciul nostru pentru investigatii si tratament de specialitate.

30

Nevoia fundamentala

Diagnostic de ingrijire

Obiective Interventii proprii Interventii delegate Evaluare

Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale

Hipertermie manifestata prin febra 39,80 C

Pacientul sa prezinte temperatura corpului in limite normale

Sa aiba o stare de bine fizic si psihic

asigurarea unui microclimat adecvat-aeriseste incaperea-asigura imbracaminte lejera-aplica comprese reci-incalzeste pacientul in caz de frisoane-calculeaza bilantul hidric/ 24 ore-serveste cu cantitati mari de lichide-schimba lenjeria de corp si de pat ori de cate ori este nevoie-mentine igiena tegumentelor-pregateste psihic in vederea tehnicilor de recoltare si examinare

La indicatia medicului pregateste si administreaza tratamentul medicamentos: antitermice, antibiotice

Pacientul prezinta temperatura corpului in limite normale

Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

Alterarea mobilitatii din cauza durerii la nivelul articulatiei

Pacientul sa nu mai prezinte dureri

Instalez pacientul in pat respectand pozitiile anatomice ale corpului,asigur igiena tegumentelor si a lenjeriei de pat,efectuez exercitii

Adminisrez medicatia prescrisa de medic(antiinflamatoare, antiinfectioasa,

Durerea se amelioreaza

31

piciorului pasive si active,invat pacientul pozitia adegvata,masez regiunile predispuse la escare,il ajut sa faca exercitii musculare active,ajut pacientul in satisfacerea celorlalte nevoi fundamentale, il linistesc cu privire la sterea sa fizica si psihica.

antialgice) si antispastica si urmaresc efectele medicatiei; 

Nevoia de a dormi si a se odihni

Dificultatea in a se odihni datorita durerii manifestata prin insomnie si datorita anxietatii fata de boala

Pacientul sa aiba un somn odihnitor,sa nu mai prezinte durere si sa aiba o stare de bine fizic si psihic

Furnizez pacientul cunostintele necesare despre boala,despre tratamentul de întretinere; ajut pacientaul sa identifice factorii care altereaza capacitatea de a-si conserva sanatatea;fac un bilant al fortelor si deficientelor sale;asigur un climat cât mai personal posibil: obiecte.personale aduse de acasa;iau masuri de evitare a receptivitatii la.infectii.intraspitalicesti;informez si stabilesc

La indicatia medicului administrez miorelaxante si sedative si le urmaresc efectul

Pacientul prezinta un somn odihnitor si o stare de bine

32

împreuna cu pacientul planul de recuperare a starii de sanatate si cresterea rezistentei organismului.Mentin conditiile necesare somnului,invat pacientul sa practice tehnici de relaxare,exercitii respiratorii,intocmesc un program de odihna corespunzator organismului,creez un climat de incredere,incurajez si linistesc pacientul fizic si psihic.

Nevoia de a fi curat si ingrijit de a proteja tegumentele si mucoasele

Incapacitate de a se îngriji singur,cauzată de dureri la nivelul articulatiei piciorului

Pacientul sa fie curat si ingrijit si sa aiba o stare de bine fizica si psihica

Schimb lenjeria de pat si pijamaua la nevoie,il ajut sa se imbrace si dezbrace , iau masuri de evitare a receptivitatii la infectii.intraspitalicesti;Sustin pacientul din puct de vedere psihic explicandu-i cauza .

-Pacientul reuseste sa-si faca toaleta singur,sa se imbrace si sa se dezbrace singur

33

CONCLUZII

Ţinând cont de datele expuse atât în partea generală, neomiţând însă

nici aspectele clinice biologice, cât şi în lumina datelor prezentate în partea

specială, care reflectă studiul unor cazuri clinice concrete şi actuale şi prin

aceasta capabile să particularizeze datele expuse în partea generală în funcţie de

o anumită situaţie geografică, economică şi socioculturală, putem trage anumite

concluzii referitoare la tema lucrării.

Astfel, guta este o maladie caracterizată în principal printr-o

dezordine metabolică bine precizată şi uşor cuantificabilă şi anume

hiperuricemia (nivelul acidului uric seric mai mare de 7 mg/dl) cu determinări în

principal articulare – determinări atât cronice (artropatia gutoasă cronică) cât şi

cu potenţial de evoluţie acută (artrita acută gutoasă) - afectarea articulară fiind

uşor de observat radiologic unde apar imagini caracteristice.

Secundar afectării articulare, apare în anumite cazuri şi o afectare

renală litiaza renală uratică iar cel mai frecvent în scădere pare a fi şi expresia

clinică a depunerilor de cristale de acid uric extraarticular sub forma tofilor

gutoşi, întâlniţi azi doar la aproximativ 38% din pacienţii afectaţi de gută, aşa

cum reiese de altfel din graficele prezentate în anexă şi comentate în partea

specială.

Vârsta de debut a bolii ca şi frecvenţa sa în funcţie de vârstă, au

cunoscut o scădere faţă de deceniile trecute, probabil datorită creşterii globale a

nivelului de trai.

Astfel, am luat în consideraţie consumul de alcool prezent la

pacienţii gutoşi, frecvenţa asocierii între gută şi alte boli datorate consumului

excesiv de alcool cum ar fi:

- hepatita cronică toxic – nutriţională;

- steatoza hepatică;

- pancreatita cronică;

34

unele dintre ele necitate în literatura de specialitate dar pe care le-am întâlnit

frecvent în cazuistica studiată, drept pentru care am considerat necesar să le

expunem şi comentăm în partea specială.

Pe de altă parte am ilustrat existenţa unor strânse legături între

afectarea metabolismului glucidic, manifestată prin incidenţa diabetului zaharat

tip II şi gută, precum şi între afectarea metabolismului lipidic, manifestată prin

obezitate şi dislipidemii, plus bolile asociate acestora (hipertensiune arterială) şi

gută.

Toate aceste conexiuni observate practic şi ilustrate şi de literatura de

specialitate consultată, duc în final la concluzia că guta este o entitate nosologică

complexă, metabolică, cu manifestări preponderent reumatismale.

Astfel, deşi acestea sunt caracteristicile sale de bază, ele nu trebuiesc

privite dintr-un punct de vedere singular, ci dintr-un cadru mult mai larg şi mai

complex.

35

BIBLIOGRAFIE

1. Popescu E., Ionescu R. – Compendiu de reumatologie, Editura Tehnică, 1993.

2. Şunţeanu S. – Clinica şi tratamentul bolilor reumatice, Editura Medicală,

Bucureşti, 1983.

3. Gherasim L. – Medicină Internă, volumul I, Editura Medicală, Bucureşti,

1995.

4. Saragea M., Pereţianu D. – Tratat de fiziopatologie, volumul II, Metabolismul

purinelor, Editura Academiei, 1994.

5. Stoia I., Bercovici P. – Reumatologie, Editura Medicală, 1953.

6. Danielopolu D. – Reumatologie, Editura Medicală, 1954.

7. Lupu N.G. – Boala reumatismală – Editura Medicală, 1963.

36

37