Guerilla CheesecakeZilele trecute m-a apucat făcutul de cheesecake. Nu mai făcusem de ceva vreme, nu am mai mâncat cheesecake peste limita decenței de foarte mult timp, așa că…

Am cumpărat tot ce-mi trebuia, neglijând un aspect minor: casa în care locuiam în București nu era prevăzută cu o tavă potrivită pentru coacerea unei asemenea prăjituri. Să  ies din casă și să mă apuc de căutat tăvi rotunde cu pereți detașabili nu mi se părea eficient, așa că am adoptat o strategie de guerilla baking, adică am improvizat cu ce aveam la îndemână. Adică am copt prăjitura într-o strecurătoare circulară cu fundul plat, căptușită cu hârtie de copt. E mai puțin complicat decât pare, și aici nu mă refer la coacere cât la scoaterea prăjiturii din strecurătoare. Trebuie doar să te asiguri că ai lăsat suficient de multă hârtie de copt la exterior, să ai de ce prinde, și că prăjitura s-a răcit de tot înainte de a o scoate. Acestea fiind spuse, să trecem la rețetă, că asta v-o interesa mai mult decât strecurătoarea în care am copt-o. Din cantitățile de mai jos ies zece porții generoase, iar pentru coacere aveți nevoie de o tavă circulară cu fund detașabil, din acelea care se folosesc la coacerea blaturilor de tort, cu diametrul de 28 cm.

Blatul e foarte simplu: 300-320 g biscuiți cu ovăz (îi găsiți vrac, în aproape orice supermarket), zdrobiți bine și amestecați cu 200 de grame de unt topit.

Nu e obligatoriu să transformați biscuiții în pulbere, pot să rămână și bucățele mai mari, dar nu foarte mari.

Untul poate fi gras, dar nu cel mai gras. Dacă vedeți că 200 de grame de unt topit nu leagă destul de bine compoziția, mai adăugați 50 de grame.

Am copt blatul 15 minute la 180 de grade Celsius. L-am scos din cuptor și l-am lăsat să se răcească puțin.

Partea yumm: 400 g brânză Philadelphia, 600 g mascarpone, 125 g zahăr pudră (puteți pune mai mult, pentru mine a fost suficient de dulce așa), coaja unei lămâi mari dată prin răzătoarea fină, trei ouă, 30 de mililitri de Pineau de Charente (puteți folosi Marsala, Lacrima lui Ovidiu sau un cognac bun, dar la fel de bine puteți să săriți peste).

E important să adaugi ouăle pe rând pentru a se încorpora bine. O spatulă (da, nici din aceea nu am avut la îndemână) din silicon e mai potrivită decât

un tel, întrucât nu aduce prea mult aer în compoziție, dar te poți descurca și cu telul atâta timp cât nu devii prea energic.

Toarnă compoziția peste blat. Coace prăjitura o oră și un sfert la 140 de grade Celsius. Se va coace uniform și nu va crăpa la suprafață ori în profunzime.

Cândva eram convins că trebuie să lași prăjitura asta în cuptor până se răcește de tot dacă vrei să nu crape. Am ajuns la concluzia că dacă ai grijă când faci compoziția, adică dacă nu aduci aer cu nemiluita în ea, și dacă nu te grăbești la coacere (poți să mergi cu temperatura la 130 de grade Celsius și să ai răbdare 90-100 de minute), nu va crăpa nimic.

Având în vedere condițiile, m-am declarat satisfăcut. De fapt, rezultatul a fost mult peste medie, cu sau fără strecurătoare.

Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.