Grupul Statuar Burebista La Favorit in Bucuresti3

3
Fundaţia Academia DacoRomână TDC COMUNICAT DE PRESĂ: PROPUNERE DE RIDICARE A UNUI GRUP STATUAR AL A MARELUI REGE DAC BUREBISTA - ÎNTÂIUL INTREGITOR ȘI GARDA SA, LA PIAŢA FAVORIT DIN BUCUREŞTI NOI, membrii Fundaţiei Academia DacoRomână TDC, constituiîn scopul cunoaşterii, cercetării, creării, stimulării, promovării, apărării şi eternizării valorilor dacoromâneşti şi pregătirii spirituale a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale propunem: Ridicarea unei statui a marelui rege dac Burebista în capitala României, municipiul Bucureşti, la Piaţa Favorit, în faţa noului Centru Cultural, care va purta aceeaşi denumire la final. Prin aceste schimbari Stația ITB şi Piața Favorit (nume care nu spune nimic, deocamdată!), sa fie denumită Staţia ITB BUREBISTA. De asemenea, recomandăm ca noua staţie de metrou în construcție să poarte acelaşi nume: BUREBISTA ! Grupul statuar va fi ridicat cu ajutorul a trei sculptori, membri ai Academiei DacoRomâne: domnii Pierre Georgescu-Dedy, Ioan Marchiş din Maramureş - autorul unor statui monumentale ale

Transcript of Grupul Statuar Burebista La Favorit in Bucuresti3

  • Fundaia Academia DacoRomn TDC COMUNICAT DE PRES: PROPUNERE DE RIDICARE A UNUI GRUP STATUAR AL A MARELUI REGE DAC BUREBISTA -NTIUL INTREGITOR I GARDA SA, LA PIAA FAVORIT DIN BUCURETI NOI, membrii Fundaiei Academia DacoRomn TDC, constituit n scopul

    cunoaterii, cercetrii, crerii, stimulrii, promovrii, aprrii i eternizrii valorilor dacoromneti i pregtirii spirituale a renaterii pentru rentregirea naiunii dacoromne de pretutindeni n contextul valorilor umane universale propunem: Ridicarea unei statui a marelui rege dac Burebista n capitala Romniei, municipiul Bucureti, la Piaa Favorit, n faa noului Centru Cultural, care va purta aceeai denumire la final. Prin aceste schimbari Staia ITB i Piaa Favorit (nume care nu spune nimic, deocamdat!), sa fie denumit Staia ITB BUREBISTA. De asemenea, recomandm ca noua staie de metrou n construcie s poarte acelai nume: BUREBISTA ! Grupul statuar va fi ridicat cu ajutorul a trei sculptori, membri ai Academiei DacoRomne: domnii Pierre Georgescu-Dedy, Ioan Marchi din Maramure - autorul unor statui monumentale ale

  • marilor voievozi i dl. C. Sinescu. Exist acordul de cooperare i al C.N.SERVICE - C.F. REC S.A. prin dl. Ing. dr. Constantin Cocenescu, membru al ADR. Domnia sa a mai ridicat statui ale multor fruntai ai istoriei noastre, cea mai recent fiind cea a domnitorului Carol I n Piaa Palatului. mpreun, avem deja n lucru un proiect de ridicare a unei copii n mrime naturala a Columnei lui Traian i Decebal n faa Parlamentului Romniei. Astfel c, aproape de Regimentul 30 Garda Mihai Viteazul, de unde trec subunitile la instrucie i la trageri n poligon, precum i la ceremoniale i onoruri militare, alte misiuni, inclusiv la alarme, acolo, lng fostul Minister al Aprrii Naionale care a cunoscut febra evenimentelor militare din decembrie 1989 i n care se afl acum actualul sediu al Statului Major al Trupelor de Uscat, lng hotelul militar Haiducului, nu departe de Universitatea Naional de Aprare Carol I, Burebista va fi un Mare Reper Militar al Rentregirii Naiunii DacoRomne. Tot aici, pe fostul cmp, pe care marele Tudor Vladimirescu i-a stabilit tabra sa la vremea revoluiei, acelai de unde i-a nlat aripile primul avion romnesc, Aurel Vlaicu. Nu departe de cartierul Drumul Taberei, se afl, lng Bucureti, Cetatea Argedava unde a domnit mritul rege Burebista i unde ne propunem s desfurm un proiect de mare amploare cultural, n viitor. n plus, n aceast zon s-au desfurat o vreme primele aciuni i comunicrile tiinifice Academia DacoRomn, la parterul blocului T-1, unde se afla sediul Bibliotecii publice C. Petrescu (azi, localul Trattoria Roma), n care se mai in bilanurile unor aciuni mai deosebite. n drept, la nr. 26, se afl sediul legal al Fundaiei Academia DacoRomn TDC. Denumirea locului drept BUREBISTA i dup ce noi cei de azi nu vom mai fi, este o victorie a marelui rege n capitala rii sale care nu are nc o statuie a sa! Ne propunem ca dezvelirea monumentului s fie la 5 mai 2015/2016, ziua asasinrii sale la Cozia - judeul Vlcea. Sperm c autoritile locale vor aproba aceast iniiativ privat.

  • Vom deschide o list public de donatori - susintori ai acestei aciuni de interes public. Revenim cu depunerea prezentului comunicat cu adres ctre Primria capitalei, n vederea urgentrii demarrii oficiale a demersurilor necesare acestor obiective culturale. Dr. Geo Stroe, pentru Senatul ACADEMIEI DACOROMNE Bucureti, 1 martie 2015

    ______________________________________________________________________ FUNDATIA ACADEMIA DACOROMN TEMPUS DACOROMNIA COMTERA (F.A.D.R.T.D.C.) este

    rezultatul unificrii prin absorbie a FUNDAIEI TEMPUS, fondat de preedintele fondator Geo Stroe (constituit la 23.11.1991 n Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judectoria sect.1), cu ACADEMIA

    DACOROMN A.D.R. (continuatoare i legatar unic a Institutului Naional pentru Romnitate i Romnistic - INPROROM, fondat la 1.12.1991 i a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr.

    34/PJ nregistrat la 24.01.1992 la Judectoria Sect.1, prin sentina civil nr. 49 din 31.01. 1992, reorganizat, ulterior, reorganizat n Academia Dacoromn la 9.05.1995; apoi, cu alte modificri n

    dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru nfptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaie, este independent de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridic de drept privat, de cercetare n domeniile tiinei, culturii, artei i tehnicii, independent n aciunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au contiin de dacoromni i deviza: A fi pentru a ti, a ti pentru a

    avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericii! A.D.R. este autonom n cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: ntru eternizarea valorilor temporale dacoromneti pe

    Terra noastr comun, ntr-o lume comterrist, a fiecruia i a tuturora! Scopul A.D.R. este cunoaterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, aprarea i eternizarea valorilor dacoromneti de

    pretutindeni, pe Terra noastr comun. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregtirea spiritual a renaterii pentru rentregirea naiunii dacoromne de pretutindeni n contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,

    Cod fiscal nr. 4929150.