Grupul de socializare apreciativ Un model de creativitate ... · Volumul „Grupul de socializare...

Solicitare Finanţare către

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Grupul de socializare apreciativ Un model de creativitate socială colaborativă

Autori: Simona PONEA, Antonio SANDU

Acest fişier conţine descrierea lucrării propuse spre evaluare, cuprinsul şi fragmente semnificative

Editura Lumen

2011

Prezentarea volumului

Grupul de socializare apreciativ.

Un model de creativitate socială colaborativă

Autori: Simona PONEA, Antonio SANDU Date despre volum: Reeditare a volumului cu acelaşi titlu apărut la Editura Lumen într-un tiraj de 100 de

exemplare deja epuizat. Date tehnice despre volum: Format A5(14,5X20,5 cm), număr de pagini aproximativ 220, hârtie 80g/cm import,

copertă în policromie plastifiată. Volumul „Grupul de socializare apreciativ. Un model de creativitate socială colaborativă”

propune analiza a unei metodologii apreciative de intervenţie la nivelul grupurilor aflate într-o stare de vulnerabilitate şi marginalizare, precum persoane cu dizabilităţi, persoane aparţinând unor grupuri etnice etc. Această metodologie de lucru am implementat-o în contextul planificării sociale, prin intermediul programului „Dimineaţa la cafea”, desfăşurat în cadrul Biroului de Asistenţă şi Consiliere pentru persoane cu Handicap, din cadrul Centrului Diecezan Caritas, Iaşi. Planificarea sociala înseamnă pentru unii autori (Cojocaru, 2003) “dezvoltarea, expansiunea şi coordonarea serviciilor sociale şi a politicilor sociale utilizând raţional resursele pentru rezolvarea problemelor atât la nivel local, cât şi la cel societal” (Lauffer, 1981, cf. Cojocaru, 2003).

Volumul de faţă prezintă o serie de elemente inovative ce pornesc de la procesele sociologice mixul metodologic şi metisarea de diferite teorii. Astfel de conturarea acestui nou model de grup social am optat de îmbinarea de elemente metodologice ce sunt specifice Anchetei Apreciative (Cooperider, 1987, 2005), grupurilor sociale din literatura de specialitate, precum şi din caracteristicile construcţionismului.

Considerăm volumul „Grupul de socializare apreciativ. Un model de creativitate socială colaborativă” ca fiind un excelent ghid în promovarea şi implementarea de noi metodologii de lucru la nivelul grupurilor minoritare în general, şi în particular în lucrul cu persoanele cu dizabilităţi. Cercetarea efectuată evidenţiază o serie de aspecte privind dezvoltarea personală şi profesională a membrilor grupului. Astfel fiecare membru participant la acest model de grup este încurajat să „preia puterea” (prin procesul de empowerment) şi astfel să-şi susţină

2

Grupul de socializare apreciativ. Un model de creativitate socială colaboratiă Simona PONEA; Antonio SANDU

Descriere, cuprins, fragmente semnificative

propria dezvoltare într-o societate unde încă există, în diferite forme, o serie de fenomene negative care împiedică integrarea socială a membrilor ce aparţin unor grupuri minoritare.

Prezenta cercetare a pornit de la implementarea grupului de socializare apreciativ şi analiza impactului asupra membrilor participanţi (persoane cu dizabilităţi locomotorii), analiza metodologică a grupului pornind de la nivelul teoretico-epistemic finalizată cu elaborarea unui model de protocol de implementare a grupului, precum şi posibilitatea extrapolării acestuia la nivelul altor arii ale practicii sociale.

Conform Dicţionarului de sociologie (1993:265) grupul social reuneşte „mai mulţi indivizi, definiţi de criterii formale şi informale, care împărtăşesc un sentiment al unităţii şi sunt legaţi împreună prin modele de interacţiune relativ strânse”. Pragmatic vorbind grupul este acea entitate în care existăm. Familia este un grup, copii find avem un grup de joacă, la şcoală învăţăm într-un grup şi ulterior lucrăm şi evoluăm tot în cadrul unui grup. Societatea globală este un tot unitar supus normelor, ideilor, acţiunilor, nevoilor, prejudecăţilor....societatea este reprezentată printr-un complex de grupuri.

Pe parcursul acestei lucrări vom aborda într-o manieră exhaustivă grupurile sociale, vom realiza un scurt incurs istoric privind evoluţia grupurilor, vom aminti diferite tipologii şi vom accentua în mod deosebit avantajele creării de astfel de modele de lucru. Principalul obiectiv al acestui demers ştiinţific este realizat prin definirea Grupului de socializare apreciativ, alături de conturarea unei propuneri de protocol privind implementarea acestui model.

Grupul de socializare apreciativ a apărut în urma organizării şi implementării acţiunii „Dimineaţa la cafea”, acţiune realizată împreună cu şi pentru un grup de persoane cu dizabilităţi locomotorii. Pentru o mai bună înţelegere a acestui demers vom accentua modelele care au stat la baza organizării şi implementării acestui program. Printre cele mai importante amintim: ancheta apreciativă, grupul socializare, grupul T, grupul de întâlnire (encoutering), grupul de suport şi totodată tehnici şi metode specifice andragogiei.

Cele două capitole dedicate cercetării vor evidenţia impactul modelului Grupul de socializare apreciativ asupra membrilor grupului din perspectiva specialiştilor. În urma analizei datelor obţinute prin triangularea metodelor, vom concepe un protocol de implementare a acestui model de grup. Cea de a doua parte a cercetării urmăreşte analiza datelor ce au vedere posibilitatea extrapolării noului model către alte tipuri de beneficiari sau alte domenii.

Vom încheia prezenta lucrare prin realizarea unei serii de propuneri, fără a considera acest subiect încheiat, propuneri care pot facilita procesul de schimbare socială. Considerăm Grupul de socializare apreciativ a fi un model care poate genera poveşti de succes, care poate ajuta la integrarea indivizilor ce aparţin unor grupuri defavorizate sau care poate susţine procesele de dezvoltare şi „creştere” (empowerment) a individului.

3

Grupul de socializare apreciativ.


Autori: Simona PONEA, Antonio SANDU Cuprins: Cuvânt înainte 1. Grupul de socializare apreciativ. Premise teoretice şi cercetări anterioare 1.1. Cadrele teoretice şi epistemice ale cercetării 1.2. Definiri conceptuale: grup, socializare, ancheta apreciativă 2. Grupul de socializare apreciativ – De la intervenţie pragmatică la construcţie

teoretică 2.1. Disabilitate, handicap, discriminare, integrare 2.2. Dimineaţa la cafea – Model de grup de socializare apreciativ 3. Fundamentari metodologice ale cercetării „Impactul grupului de socializare

apreciativ” 3.1. Cadrul metodologic 3.2. Metode de evaluare 3.3. Validarea datelor 3.4. Construirea instrumentelor 3.5. Selectarea grupului ţintă 3.6. Direcţiile cercetării 4. Analiza datelor cercetării Grupul de socializare apreciativ. De la impactul asupra participanţilor la extrapolarea

modelului 4.1. Impactul grupului de socializare apreciativ „Dimineaţa la cafea” asupra

participanţilor 4.2. Analiza modelului Grup de socializare apreciativ – Dimineaţa la cafea 4.3. Protocol de implementare a grupului de socializare apreciativ

4



4.4. Extrapolarea grupului de socializare apreciativ 5. Concluzii şi propuneri 5.1. Concluziile cercetării 5.2. Propuneri de dezvoltare Bibliografie: ANEXE

5



Fragmente semnificative Grupul de socializare apreciativ.


Autori: Simona PONEA, Antonio SANDU

1. Grupul de socializare apreciativ. Premise teoretice şi cercetări anterioare 1.1. Cadrele teoretice şi epistemice ale cercetării

Scopul cercetării ce urmează a fi prezentată în continuare este acela de a contura din

punct de vedere teoretic modelul „Grupul de socilizare apreciatuv” precum şi validarea experimentală în ptactica socială a acestuia.

Direcţii ale cercetării Analiza impactului Grupului de socializare apreciativ „Dimineaţa la cafea” asupra

beneficiarilor. Conturarea posibilităţilor de extrapolare a modelului Grupul de socializare apreciativ

la alte arii ale practicii sociale. Obiective Măsurarea impactului Grupului de socializare apreciativ „Dimineaţa la cafea” asupra

membrilor participanţi. Evidenţierea elementelor de noutate şi inovativitate aduse prin grupul de socializare

apreciativ. Analiza ariilor de extrapolare a grupului de socializare apreciativ 1.2. Definiri conceptuale: grup, socializare, ancheta apreciativă Conceptele principale reunite în această lucrare sunt „grupul”, „procesul de

socializare” şi „metodele apreciative”. Pentru o mai bună înţelegere a mixării (Cojocaru, 2010) dintre cele trei concepte / sintagme considerăm necesară definirea fiecăruia dintre ele. Grupul de socilizare apreciativ este un model nou care vine cu „reguli” noi şi cu reguli „împrumutate” specifice conceptelor anterior amintite.

6



1.2.1. Grupul Adrian Neculau prezintă originea termenului „grup” ca provenind din „artele

frumoase italiene” unde acesta desemnează mai mulţi indivizi pictaţi sau sculptaţi care formează un subiect (Neculau, 2007:15). De aici s-a extins în întreaga artă plastică precum şi în literatură unde capătă sensul de reunire de persoane, coeziune între membri şi comunicare, cu nota specială „cerc” sau „adunare de egali” (Anzieu, Martin, 1994; Devisscher, 2001, cf. Neculau, 2007:15).

În viziunea lui Neculau grupul reprezintă un sistem ce reuneşte valori comune şi roluri definite. Acestea propun ierarhii şi norme de autoritate, precum şi roluri individuale oferind totodată şi posibilitatea de a crea noi roluri (Neculau, 2007:18).

Câteva caracteristici ale grupului sunt date de următoarele elemente: - Interacţiunea directă şi imediată între membrii săi; - Sentimentul apartenenţei la grup şi crearea identităţii în funcţie de aceste sentiment al

apartenenţei; - Existenţa unei dinamici interpersonale; - Reguli formale şi / sau informale generate de (co)existenţa în grup; - Existenţa unei structuri formale şi / sau informale apărută prin asumarea de statusuri

şi roluri şi acceptarea sau inacceptarea acestora de către membrii grupului. Într-un grup identificăm o serie de statusuri cum ar fi: moderator, comoderator,

participant, student, observator, invitat, asistent etc. precum şi o serie de roluri: de lider, de constestatar, de mediator, de aderent etc. (Irimescu, 2009). Într-un grup suficient de mare, cum ar fi clasa de elevi, se pot forma subgrupuri în funcţie de afinităţi, scopuri comune, perspective, idei, sistemul de valori, interese.

Conform perspectivei sociologiei dezvoltării umane putem identifica două tipuri fundamentale de grupuri: cel de apartenenţă şi cel de referinţă. Grupul de apartenenţă reprezintă grupul în care individul este socializat şi la ale cărei norme şi valori aderă. Grupul de referinţă constituie ţinta socializării anticipate, individul pregătindu-se să-şi asume noile norme şi valori specifice acestuia. Un astfel de exemplu, de socializare anticipativă, este în cadrul fenomenului migraţiei, în care migrantul suferă un proces de resocializare în normele şi valorile grupului de referinţă, adică a grupului social în care urmează să se integreze în ţara de destinaţie. De aici deducem riscurile pentru procesul de socializare în cadrul migraţiei de revenire, când migrantul întors nu mai acceptă normele şi valorile grupului de origine pe care nu-l mai recunoaşte ca grup de apartenenţă (Badea, 2009). De la sociologia migraţiei şi minorităţilor, extindem mecanismul socializării anticipative la oricare tip de grup minoritar,

7



fie cel al persoanelor cu dizabilităţi, a minorităţilor de conştiinţă, sexuale etc. (Ionescu, 1993; Dorofte, 1991, 1997; Neamţu, 2004; Neculau, 2007).

Boudon la rândul său identifică următoarele categorii de grup: - Nominal – sau categorie socială – format din indivizi cu aceeaşi caracteristică socială

comună, de exemplu vârstă, sex, ocupaţie, religie, interese etc.; - Grupul latent – bazat pe interese comune; - Grup organizat – bazat pe structură comună şi bine definită şi cu mecanisme de

decizie colectivă; - Grupuri semi-organizate – de exemplu organizaţii profesionale, persoane care

reprezintă interesele altora etc. – în acest caz este vorba de o relaţie dintre grupurile latente şi grupuri nominale (Boudon, 1997; Miftode, 2003, 2005; Dâncu, 2010). Tatiana Dorofte defineşte grupul din perspectivă rogersiană ca fiind un mijloc de

descoperire şi remodelare a personalităţii, un „spaţiu” de învăţare socială (Dorofte, 1991:159). Autoarea clarifică posibilităţile de dezvoltare a funcţiilor grupului făcând referire la următoarele:

- Metodă de formare a aptitudinilor pentru relaţii umane sau de sporire a „competenţelor interpersonale” (Chris Argyris),

- “Terapie pentru normali” – presupunând o deplasare a accentului de la satisfacerea celor de creştere (Maslow, Weschelr, Massarick, Tannenbaum),

- Cadru favorizant şi stimulativ al evoluţiei personale (Grupul de întâlnire, Maratonul), - Tehnologie de educaţie promovată de numeroase orientări psihopedagogice actuale

atât la nivelul colectivităţilor şcolare, cât şi în domeniul formării adulţilor (Makarenko, M. Labrat, G. Ferry, R. Mucchielli),

- Mijloc de stimulare a creativităţii (Osborn, Stern, Gordon, Torence), - Tehnică de optimizare a procesului colectiv a luare a deciziilor (Delphi, Philips), - Strategie de remodelare psihică sau de dezvoltare umană care urmează cvasi-total

principiile psihanalizei (Dorofte, 1991:160-161). Pornind de la accepţiunea lui Shulman, Irimescu Gabriela defineşte grupul ca fiind „o

alianţă între indivizi care au nevoie unii de alţii, în măsură mai mare sau mai mică, realizată cu scopul de a-şi rezolva problemele comune” (Irimescu, 2009). Grupul este acea entitate în care ne aflăm cu toţii, este un model unic de creştere, de dezvoltare. Putem fi în interiorul unui grup întâmplător sau poate dorim să ne satisfacem o nevoie, să rezolvăm o problemă sau doar să fim „de acolo”.

8



1.2.2. Procesul de socializare Cercetătorul Anthony Giddens (2001) defineşte socializarea ca fiind acel „proces prin

care o persoană devine conştientă de sine, inteligentă, integrată în tipul de cultură în care s-a născut [...] socializarea leagă între ele diferite generaţii”. Prin intermediul socializării se realizează un proces de transmitere a unor norme sociale, obiceiuri, valori, mentalităţi de la cele mai simple, până la cele mai complexe (Dorofte, 2001:10).

Socializarea se poate defini ca proces fundamental de integrare şi adaptare a individului la viaţa comunităţii sociale şi de modelare a personalităţii prin construirea identităţii sociale a acestuia. Scopul educaţiei este de a socializa individul biologic prin construirea fiinţei sale sociale care să se suprapună celei individuale (E. Durkheim, 1980, cf. Carcea et. al, 2001:6 ). Dorofte Tatiana afirmă că procesul socializării reprezintă transformarea organismului biologic într-o personalitate înzestrată cu conştiinţă inclusiv conştiinţă de sine şi de propria identitate, cu norme şi valori, idealuri şi aspiraţii, interiorizate într-un „eu” şi capabile de disciplinarea şi ordonarea propriului comportament (Dorofte, 2001:8). Socializarea armonizează conduita individului cu modelele, normele şi valorile comunităţii şi grupurilor din care individul face parte, fiind o parte a procesului de constituire a personalităţii sociale a individului, ceea ce-l face să fie înzestrat cu originalitate şi unicitate.

Construcţia socială a personalităţii se realizează prin intermediul interacţiunilor sociale prin care individul se descoperă şi se autoconstruieşte treptat prin modificări succesive ale status quo – lui cognitiv şi socioafectiv (Dorofte, 2001) în funcţie de complexitatea interacţiunilor sociale în care individul este implicat.

Gergen subliniază că paradigma modernă consideră implicită existenţa unui fundal raţional al cunoaşterii, şi deci al socializării (Gergen, 2005:98). Terapiile construcţioniste, pe de altă parte, pornesc de la ideea contextualizării procesului de socializare în funcţie de diversele grupuri de apartenenţă în care individul socializează şi prin prisma cărora reconstruieşte interpretativ realitatea. În acest sens nu ne putem referi la un proces de socializare unic, ci la o serie simultană şi / sau succesivă de procese socializante în funcţie de grupurile de apartenenţă sau de referinţă pentru care realizăm interpretarea realităţii sociale. Neexistând o interpretare unică a realităţii, conştiinţa are tendinţa de a o înţelege ca fiind plurală făcând astfel posibilă experienţă „pluralităţii realităţilor sociale” în funcţie de contextul socializant (Sandu, 2009a; Sandu, 2010a,b; Sandu, Ponea, 2010a,b,c,).

Conform lui Adrian Neculau procesul de socializare stimulează crearea de similutidini, dar şi diferenţe între membrii unui comunităţi sau a unui grup, astfel individul fiind într-o continuă schimbare şi dezvoltare a abilităţilor şi capacităţilor sociale şi personale (Neculau, 2007:31). Autorul aminteşte de asemenea instanţele de socializare făcând referire la:

9



- Familie - Grupul de joc - Şcoala / Sistemul educativ (Neculau, 2007:3)

Socializarea este, conform celor afirmate anterior, învăţarea prin interacţiunea cu ceilalţi, în structuri coerente, a unor patternuri de conduită socială, norme, reguli, valori etc. Adrian Neculau atrage atenţia asupra caracteristicilor procesului de socializare care:

- Este un proces continuu de învăţare de modele, valori, idei, reguli, roluri, statusuri etc. - Susţine însuşirea şi interiorizarea de către individ a elementelor achiziţionate, - Ajută la dezvoltarea de diferite modele comportamentale în grup, presupunând

inclusiv agresivitate, supunere sau competitivitate, - Face ca individul să interiorizeze modul de funcţionare a sistemului social, maniera de

a percepe lumea şi de a o interpreta (Neculau, 2007:33). Menirea procesului de socializare este de a promova cooperarea şi încrederea

reciprocă între indivizi, de a stimula şi valoriza tendinţele altruiste, disponibilitatea faţă de celălalt. Literatura de specialitate distinge două forme ale procesului de socializare, cea primară şi cea secundară. Socializarea primară se realizează în principal în familie, în perioada copilăriei, în timp ce cea secundară se realizează în perioada adolescenţei şi a vârstei adulte prin intermediul grupurilor de referinţă, de tipul şcoli, organizaţii, sau a unor factori socializanţi difuzi precum mass-media, literatura, sistemul cultural (Dorofte, 2001; Giddens, 2001; Schifirneţ, 2002; Krogsrud, 2006; Neamţu, 2004).

Sorin Rădulescu (1994:236) afirmă existenţa celui nivel al socializării şi anume socializarea continuă a adultului, care presupune asimilarea de noi norme, valori, deprinderi, aptitudini, experienţe de viaţă şi roluri sociale.

Alina Dumitrescu (2010 ) subliniază faptul că o caracteristică importantă a resocializării este înlocuirea setului de valori şi credinţe anterior al individului, precum şi al concepţiilor despre sine, cu un nou set bazat pe ideologia grupului în care se petrece socializarea. De obicei, procesul se realizează prin interacţiuni de grup mic foarte intense, în care mediul fizic şi simbolic sunt controlate de către agenţii socializării.

1.2.3 Ancheta apreciativă Conceptul de anchetă apreciativă a fost lansat în anul 1987 prin lucrarea lui David

Cooperrider şi a lui Suresh Srivatsa, Appreciative inquiry in organizational life, care definesc ancheta apreciativă ca fiind „căutarea a ceea ce este cel mai bun în oameni, în organizaţii şi în lume din jur. Ancheta apreciativă implică sistematic descoperirea a ceea ce oferă "viaţa" la un sistem din viaţă, când acesta este cel mai viu, cel mai eficient, şi cel mai constructiv din punct de vedere economic, ecologic sau uman” (Cojocaru, 2005; Sandu, 2009b).

10



Fondatorul Anchetei apreciative, David Cooperrider defineşte „ancheta apreciativă” (appreciative inquiry) ca fiind o cercetare co-transformatoare a pozitivului din indivizi, grupuri, comunităţi sau organizaţii. Această paradigmă propune descoperirea propriilor surse generatoare de vitalitate a sistemelor sociale funcţionale în momentele lor de maximă eficienţă şi maximă capacitate creatoare în domeniul economic, ecologic,uman. Ancheta apreciativă plasează accentul îndeosebi pe evidenţierea punctelor tari ale sistemului vizat, asigurând astfel calea spre a le putea înţelege, anticipa şi maximiza potenţialul creativ (Sandu, 2009b).

Dezvoltarea organizaţională din perspectiva anchetei apreciativă este posibilă în principal prin valorificarea resurselor de coerenţă socială inerente la nivelul subgrupurile constituite în cadrul organizaţiei. Renunţarea la paradigma deficienţei transformă organizaţia dintr-un instrument centrat pe scop productiv într-un instrument centrat pe valorificarea resurselor, potenţialurilor constructive şi idealurilor membrilor componenţi, transformându-se astfel dintr-o instituţie într-un grup de referinţă căruia îi preia potenţialul resocializant.

Ancheta (cercetarea) apreciativă (Appreciative Inquirey in engleză) este un mod particular de a chestiona subiecţii dezvoltării organizaţionale şi în acelaşi timp de a prefigura viitorul, prin adoptarea unor relaţii pozitive pornind de la pozitivitatea fundamentală inerentă persoanei, organizaţiei sau unei situaţii, sporind capacitatea sistemului de cooperare şi schimbare. Metoda are ca presupoziţie fundamentală angajamentul indivizilor în îmbunătăţirea, schimbarea şi focalizarea pe performanţă (wikipedia.org/wiki/Appreciative_inquiry).

Ancheta apreciativă este o formă de pragmatică discursivă care înlocuieşte centrarea pe problemă cu centrarea pe elementele de succes din experienţa anterioară a indivizilor, grupurilor, organizaţiilor sau comunităţilor (Cojocaru, 2010b).

O metodologie de lucrul cu grupurile apreciative este dezvoltată de Cooperider şi Withney (2000) şi Gervase Bushe (2010), sub denumirea de AI Summits. Această metodologie propune experimentarea totalităţii (experience of wholeness) utilizând un protocol bazat pe un Design 4 D în vederea transmiterii şi însuşirii stării apreciative ca experienţă a ceea ce dă viaţă individului, grupului şi organizaţiei.

Principiile pedagogiei apreciative vizează „parteneriatul” dintre educator şi cel educat. Această experienţă se poate integra în discursul filosofic având ca referenţial maieutica şi dialogurile platoniciene. Hermeneutica realităţii văzută ca o reflecţie de ordin filosofic asupra cotidianului şi experienţelor pozitive din cotidian se încadrează în tradiţia filosofică de căutare a semnificaţiilor ultime ale realităţii. Discursul apreciativ porneşte de la viziunea postmodernă printr-o abordare constructivistă şi construcţionistă conform căreia realitatea însăşi este o construcţie socială generată prin succesive negocieri asupra interpretărilor. (Madrid, 2008; Sandu, 2010c).

11

http://en.wikipedia.org/wiki/Appreciative_inquiry



Ştefan Cojocaru punctează faptul că ancheta apreciativă porneşte de la aprecierea şi valorizarea a ceea ce este mai bun în organizaţie / grup, continuă cu construirea unei viziuni a ceea ce ar putea să fie şi dialogul privind ceea ce ar trebui să fie în baza presupoziţiei că o organizaţie / grupul este un mister ce ar trebui descoperit (2005:53).

Perspectiva Anchetei Apreciative este una socio-raţionalistă, rezumată de D. Cooperrider în câteva elemente esenţiale:

- Ordinea socială este fundamental instabilă, la orice moment fiind produsul unei negocieri sau convenţii între persoane, convenţie asumată tacit sau explicit de către acestea.

- Modelele acţiunii social-organizaţionale nu sunt impuse în manieră biologică sau fizică, ele sunt capabile de o varietate infinită.

- Acţiunea socială este susceptibilă de a fi interpretată diferit în funcţie de contextul istoric în care are loc, nici una dintre interpretări neputând fi considerată în mod obiectiv superioară alteia.

- Acţiunile umane sunt prescrise de către idei, credinţe, intenţii sau teorii; transformarea comportamentelor convenţionale umane se realizează prin schimbarea ideilor, teoriilor, ideologiilor convenţionale; socio-raţionalismul consideră că teoriile pe care le îmbrăţişăm, credinţele şi reprezentările noastre asupra sistemelor sociale au un efect puternic asupra naturii realităţii sociale.

- Cel mai puternic vehicul pe care-l au comunităţile pentru a-şi transforma convenţiile sau înţelegerile în norme, valori, scopuri, ideologii este actul dialogului, posibil prin limbaj; prin urmare, schimbările care au loc în practicile lingvistice pot provoca schimbări profunde în practicile sociale.

- Teoria socială poate fi văzută ca un limbaj elevat care posedă o gramatică proprie, ea poate fi folosită ca un instrument lingvistic capabil să creeze modele noi de acţiune socială.

- Orice teorie este normativă, indiferent dacă se intenţionează sau nu acest lucru şi are potenţialul să influenţeze ordinea socială indiferent dacă oamenii au sau nu reacţii de acceptare, respingere sau indiferenţă.

- Fiecare teorie socială are o semnificaţie morală: are potenţialul de a afecta şi de a regla relaţiile inter-personale în viaţa cotidiană.

- Cunoaşterea socială rezidă în interacţiune colectivă: ea este creată, menţinută şi folosită de către grupul uman (Cojocaru D. 2004; Cooperider, Whitney, 2005; Sandu, 2009b). Plecând de la adaptările realizate de Antonio Sandu (2009c) considerăm că este

important ca în cadrul implementării grupului de socializare apreciativ următoarele elemente să ocupe un loc primordial.

12



1. Realizările – se vor analiza realizările majore ale membrilor grupului cum ar fi: experienţe pozitive din trecut, poveşti de succese etc.;

2. Oportunităţi strategice – vor fi vizate oportunităţile membrilor grupului în funcţie de specificul grupului ca element unitar;

3. Unicitatea punctelor tari şi a experienţelor proprii a membrilor grupului; 4. Inovativitatea adusă prin intermediul membrilor grupului precum şi a modului de

organizare şi implementare a grupului; 5. Ideologie (gândire elevată) – sunt identificate şi promovate elementele specifice

grupului, elementele de cultură a grupului; 6. Promovarea practicilor pozitive; 7. Promovarea de emoţii pozitive şi satisfacţia trebuinţelor superioare; 8. Identificarea aspectelor fundamentale tipului de grup implementat; 9. Accentuarea posibilităţilor de dezvoltare a membrilor grupului şi a grupului ca

entitate unică (Visioningul); 10. Promovarea normelor şi valorilor existente la nivelul grupului ca elemente de

originalitatea şi unicitatea; 11. Macrotendinţe pozitive - existente atât la nivelul grupului în ceea ce priveşte

propunerea de noi practici, activităţi şi posibile produse; 12. Capital uman cu accente asupra poveştilor de succes ale indivizilor şi corelaţia

acestora într-o poveste unică a grupului. Valori şi performanţe ale indivizilor ce compun grupul, spiritul de echipă şi întrajutorarea, responsabilitatea socială existentă la nivelul grupului;

13. Sistemul de cunoştinţe utilizat în practica grupului cu accent asupra permisivităţii la nou, viziunii trans şi multidisciplinare, abordarea tehnologiilor avansate atât la nivel productiv/ a oferirii de servicii cât şi la nivel comunicaţional şi managerial.

1.3. Evoluţia grupurilor în practica socială Crearea grupurilor au rolul extins de a „vindeca boli emoţionale”. Literatura americană

de specialitate (Corey, M., Corey, 1977:15) defineşte grupul asemenea unui microcosm al societăţii, care poate oferi o „mostră” de realitate, extrasă din experienţele participanţilor la diferitele acţiuni ce au loc în acest tip de cadru. Această „dovadă a realităţii” arată cum interacţionăm între noi, cum primim feedback, cum evoluăm, cum întâmpinăm problemele şi cum le depăşim.

Adrian Neculau defineşte dinamica de grup ca pe un termen generic ce înglobează activităţi deosebite unele de altele dintre care aminteşte: dirijarea reuniunilor, munca în echipă, creativitatea în grup, dezvoltarea personală, antrenamentul în direcţia comunicării,

13



sensibilizarea faţă de relaţiile interpersonale, toate pornind de la grup şi activitatea în cadrul acestuia (2007:219).

Denizia Gal realizează următoarea clasificare: 1. Grupurile ce au ca scop dezvoltarea sau schimbarea personală. Cel mai

reprezentativ exemplu pentru acest tip de grup este cel al “Alcoolicilor Anonimi”. Răspândite sunt însă şi grupurile de recuperare a persoanelor cu handicap mintal, grupurile de persoane supraponderale (“Weight Watchers” – “Pazicii Greutăţii”), şi alte asemenea.

2. În SUA sunt foarte răspândite grupurile care militează pentru o cauză, fie că aceasta este în beneficiu personal, al familiilor, al grupurilor restrânse sau al unor categorii largi ale populaţiei. Scopurile unor astfel de grupuri pot fi: de a schimba legislaţia, de a crea noi servicii, de a influenţa o anumită politică. Exemple pot fi organizaţiile pentru apărarea drepturilor diferitelor categorii de persoane.

3. Grupuri al căror scop este de a promova modalităţi alternative de viaţă (grupuri ale homosexualilor).

4. Grupuri care oferă protecţie şi chiar adăpost persoanelor aflate în declin fizic sau psihic, sau celor care se tem de presiuni din partea familiilor sau a unor grupări sociale, ca reacţie la anumite fapte, atitudini sau comportamente asumate public (ex-consumatorii de droguri, persoanele infectate cu virusul HIV, femeile care avortează sau sunt adeptele liberalizării avortului).

5. Grupuri mixte, care întrunesc caracteristicile a două sau mai multe dintre categoriile mai sus menţionate.

- Grupul de egali - Un grup de egali este un grup social format din oameni care sunt egali din diferite perspective precum vârsta, educaţia sau clasa socială. Grupul „de la egal la egal” este un grup informal primar format din oameni care împărtăşesc un statut similar. Cu toate acestea grupurile de egali sunt foarte diverse, punându-se astfel accentul pe aspecte precum statutul socio-economic, nivelul de educaţie, rasă, credinţă, cultură, sau religie (http://en.wikipedia.org/wiki/Peer_group).

- Grupuri de socializare - Nota distinctivă a grupurilor de socializare este aceea că, prin intermediul lor se urmăreşte explicit dezvoltarea abilităţilor sociale, creşterea încrederii în sine ca şi planificarea unor scopuri emergente. Conform literaturii de specialitate acest tip de grup poate fi organizat cu: tineri cu manifestări predelicvente, cu persoane aparţinând unor etnii diferite, precum şi cu vârstnici, etc.

- Grupul apreciativ de dimensiuni mici (Bushe, 1998) – pornind de la ideea că ancheta apreciativă este o formă de cercetare acţiune în organizaţii sau comunităţi, se construieşte o metodologie specifică apreciativă de lucru cu grupe / echipe mici pe parcursul cărora se formează sau dezvoltă o viziune creatoare asupra muncii în echipă.

14

http://en.wikipedia.org/wiki/Peer_group



Metodologia implică ca moderatorul să solicite membrilor grupului să-şi amintească cele mai plăcute experienţe de grup (echipă) din care ei au făcut parte. Chiar şi celor care au o experienţă scăzută în interacţiunile cu alte persoane sau în interiorul unor grupuri, există totuşi cel puţin o experienţă care pentru acel individ poate fi considerată de vârf (Bushe, 1998). Fiecare membru al grupului îşi descrie propriile experienţe în timp ce ceilalţi membri sunt încurajaţi să intre în dialog, manifestându-şi curiozitatea faţă de vorbitor (Socoro, Fernando, 2010:17). Facilitatorul / moderatorul grupului încurajează membrii să renunţe la ideile preconcepute şi să îşi actualizeze experienţa pe care să o împărtăşească apoi celorlalţi. Moderatorul va urmări apoi ca prin discuţii să se dezvolte un consens asupra a ceea ce înseamnă grupul de maximă eficienţă (Socoro, Fernando, 2010:18). Procesul are un efect pozitiv atât asupra grupurilor, ajută la stabilirea de noi echipe, să-şi creeze identitate şi să se diferenţieze de alte grupuri / echipe similare, şi astfel prin recunoaşterea apreciativă să se creeze o coeziune de grup (Bushe, 1998). Se creează astfel o hartă mentală asupra succesului de grup, ajungându-se la imagini creative şi afirmative despre grup, împărtăşite de membrii acestuia, care să permită discursuri alternative ce susţin crearea de diferite seturi de puncte de vedere şi să deschidă noi oportunităţi de dezvoltare (Bushe, 1998, 2000, 2004). Comentându-l pe Bushe, Fernando consideră că acest grup poate fi cu scop terapeutic şi transformator atât pentru indivizi cât şi pentru relaţiile din grup (2010:19). Constantin Schifirneţ (2002:45-46) analizează motivele asocierii în grup după cum

urmează: - Atracţia pentru activităţile grupului; - Simpatia pentru membrii grupului; - Nevoile membrilor per se.

Linda Farris Kurtz (1997:24-29) afirmă despre grupurile sociale că au marele merit de a facilita procesul de transformare a individului, de a genera „creşterea / dezvoltarea” individului (empowerment), de a duce la o mai bună cunoaştere intrinsecă, de a identifica noi perspective asupra unei probleme (reframing) şi nu în ultimul rând de a dezvolta un nou stil de a trăi. Fiecare dintre acestea nu poate fi posibil fără o dorinţă proprie a individului de schimbare. Procesul de schimbare trebuie dorit şi susţinut prin diferite resurse de propria persoană, prin voinţă, dar şi de cei din jur.

Schimbarea socială este reprezentată de acea transformare cognitiv-comportamentală manifestată de un individ, grup sau comunitate. Constantin Schifirneţ consideră procesul de schimbare socială ca fiind acel proces prin care o societate sau o componentă a ei se transformă într-o altă stare, diferită calitativ şi cantitativ (2002:209).

15



Obiectivele unui grup se realizează prin intermediul acţiunilor propuse şi au ca rol schimbarea socială a unei realităţi. Cercetătorii Gerald Corey şi Marianne Schneider Corey (1977) amintesc o serie de obiective membrilor participanţi la diverse grupuri implementate în domeniul social:

- Să devină mai deschişi şi mai oneşti cu cei din jur; - Să înveţe să aibă încredere în propria persoană şi în cei din jur; - Să înveţe să devină liberi şi să depăşească termeni precum: trebuie, este obligatoriu; - Să se dezvolte în plină acceptare şi să înveţe să nu pretindă perfecţiune de la propria

persoană şi de la cei din jur; - Să recunoască şi să accepte “conflictele” cu ceilalţi; - Să asculte şi să înţeleagă pe cei jur; - Să fie ascultat şi înţeles de cei din jurul său; - Să poată tolera ambiguitatea; - Să înveţe să aleagă între alternative deoarece nimic nu este sigur în viaţă; - Să identifice soluţii în vederea rezolvării de probleme; - Să se comporte cu cei din jur cu respect, apreciere, onestitate.

La acestea am dori să adăugăm şi: - Să-şi dezvolte abilităţi de integrare; - Să-şi lărgească cercul de cunoştinţe; - Să-şi dezvolte capacitatea de a empatiza cu cei din jur; - Să-şi dezvoltare gradul de inteligenţă emoţională.

Avantaje şi dezavantaje (adaptare după Corey, M. Corey, 1977:8-10) ale participării la grupuri:

Avantaje Dezavantaje Explorarea de sentimente, trăiri, emoţii Creşterea gradului de dependenţă de grup

Explorarea tipului de interacţiune cu cei din jur

Creşterea gradului de vulnerabilitate a individului în faţa celorlalţi membri din grup

Oferirea şi primirea de suport din partea celorlalţi participanţi la grup

Deschiderea totală în faţa unor persoane pe care nu le cunoaştem foarte bine

Dezvoltarea de noi comportamente Nerespectarea confidenţialităţii

Facilitarea procesului de schimbare Transmiterea de experienţe negative şi intensificarea propriilor stări

16



Linda Farris Kurtz (1997) ne propune o serie de elemente esenţiale de care trebuie

ţinut cont atunci când se are în vederea formarea unui grup. Elementele de care trebuie să ţinem cont fac referire la următoarele:

- Mărimea grupului; - Specificul grupului; - Specificul instituţiei organizatoare; - Specificul şi caracteristicile membrilor (vârstă, clasă socială, tip de nevoi, sex,

preferinţe etc.); - Tipul de “constituire” a grupului; - Modalitatea de implementare a grupului (rigid/autoritar, democratic, colaborativ etc.); - Gradul de implicare a participanţilor; - Criteriile de formare şi regulile grupului; - Locul desfăşurării întâlnirilor;

modalitate de recreere Schimbarea propriilor norme şi reguli de

viaţă cu unele care nu se potrivesc persoanei

Primirea de feedback din partea specialiştilor şi partea „colegilor de grup”

Facilitarea creării de prejudecăţi

Dezvoltarea personală şi socială Acordarea încrederii totale

Însuşirea de noi abilităţi şi competenţe Managerierea neadecvată a întâlnirilor de grup

Acumularea de experienţă Considerarea participării la un grup ca fiind soluţia pentru orice tip de problemă

Traversarea de momente dificile Utilizarea grupului ca mod de sensibilizare a celorlalţi

Capacitatea de a transforma o problemă într-o oportunitate

Creşterea încrederii în sine şi în cei din jur Dezvoltarea potenţialului propriu Modalitate de depăşire a problemelor ce pot apărea la nivel de familie, cuplu, grup de referinţă

17



- Durata şi frecvenţa întâlnirilor - Comunicarea în grup; - Coeziunea grupului - Modalitatea de depăşire a situaţiilor “disfuncţionale”; - Obiectivele grupului; - Scopul grupului.

Considerăm că această scurtă trecere în revistă a celor trei concepte fundamentale care

stau la baza creării modelului Grupul de socializare apreciativ este ajutătoare în înţelegerea următoarelor informaţii din prezenta cercetare.

2.1. Dizabilitate, handicap, discriminare, integrare Conform literaturii de specialitate de cele mai multe ori persoanele cu nevoi speciale

erau „ascunse” de ochii lumii prin instituţii şi nimeni nu ştia ce se întâmpla acolo sau erau ţinute în umbră în cadrul propriei familii. Aceşti indivizi nu aveau drepturi, nu aveau obligaţii, nu aveau facilităţi şi astfel le erau încălcate drepturile esenţiale dintre cele prevăzute în Constituţie (Ponea, 2009).

Din punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, termenul de handicap ar trebui păstrat cu accepţiunea sa specifică de dezavantaj, de diferenţă defavorizantă, de consecinţă situaţională apărută ca urmare a deficienţelor şi maladiilor invalidante ne spune profesorul Constantin Rusu (1997:25).

Persoanele cu nevoi speciale, în general, şi cele cu dizabilităţi locomotorii, îndeosebi, sunt ţinta unor procese cum ar fi excluderea, marginalizarea sau discriminarea. Aceste persoane suferă, cu voie sau fără voie din cauza atitudinii afişate de societate. Ele sunt privite diferit, de cele mai multe ori cu milă sau cu indiferenţă, însă niciodată nu sunt privite ca de la egal la egal.

Persoanele cu nevoi speciale sunt cele care „cer prea mult” de la cei din jur, sunt privite ca o povară, ca o piedică în calea celorlalţi şi nimeni, sau poate foarte puţini dintre noi, îi privesc ca pe semenii noştri (Ponea, 2009). Bogdan Iovu susţine că „prin prisma statutului lor, la nivel de simţ comun se apreciază că persoanele cu handicap sunt printre cele mai vulnerabile din societatea prezentă. Cercetările realizate în acest domeniu argumentează destul de bine această asumpţie” (2007:52). În consens cu cele afirmate de autor suntem şi noi de părere că persoanele cu dizabilităţi au aceleaşi drepturi, aceleaşi responsabilităţi şi poate că de multe ori pot fi mult mai buni decât noi, cei fără dizabilitate, însă perspectiva existentă asupra acestui grup îi situează pe poziţii inferioare.

18



La aceste fenomene radicale şi negative totodată se ajunge din cauza vulnerabilităţii persoanelor, privite de Ştefan Cojocaru „ca un rezultat al mediului ostil asupra individului [...] sau ca o neadaptare a individului la condiţiile exterioare” (2005:28).

Marginalizarea este definită de Cătălin Zamfir ca o poziţie socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii. „Marginalizarea se manifestă prin absenţa unui minim de condiţii sociale de bază – condiţii economice, rezidenţiale, ocupaţionale, de educaţie şi instrucţie, printr-un deficit de posibilităţi de afirmare şi participare la viaţa colectivităţii.” (1993:84)

Becker consideră că marginal este individul care nu se conformează regulilor normalităţii, deoarece alţii i-au lipit cu succes eticheta de marginal. Marginalizarea este o corelaţie cu un alt fenomen social, şi anume etichetarea”(Zamfir, Vlăsceanu, 1993:84).

Profesorul M. Preda defineşte termenul de excludere socială ca fiind evocativ, ambiguu, multidimensional şi expansiv. Cu toate acestea, dificultatea de a-l defini constă în principal în faptul că este interpretat şi definit în contexte diferite, ceea ce poate fi văzut ca o oportunitate în analiza sa teoretică (2002:100). Prin procesul de excludere indivizii sau familiile acestora cunosc experienţa deprivării de resurse (precum venitul) şi de legături sociale cu comunitatea sau cu societatea mai largă. Acest termen este pus în legătură cu drepturile sociale şi cu barierele sau procesele prin care oamenii sunt împiedicaţi să şi le exercite, de asemenea excluderea este văzută ca o stare de izolare socială sau normativă de restul societăţii, ataşată direct situaţiilor de marginalizare extremă.

Neculau Adrian afirmă că tratamentul inegal al unor persoane, care în mod esenţial sunt egale, se practică în toate societăţile; acesta variază în funcţie de societate şi de epocă. În societatea actuală, noile forme de discriminare sunt cea simbolică, cea latentă şi cea regresivă (1996:36).

La nivelul politicilor este necesară schimbarea – consideră Ştefan Cojocaru - celor reactive, care nu fac decât să ofere soluţii la problemele apărute însă efectele sunt negative, cu cele proactive, care prin oferirea de soluţii doresc să prevină din timp condiţiile ce pot duce la amplificarea problemelor acute din societatea românească (2004:20-22).

Pentru ca integrarea acestui grup de indivizi să fie posibilă trebuie să mergem pe ideea de toleranţă, de egalitate de şanse pentru toţi semenii noştri, pe ideea de participare a persoanelor cu nevoi speciale, chiar dacă aparent aceştia par să fie „altfel”, să respectăm dreptul la individualitate tuturor celor din jurul nostru indiferent de diferenţele care există sau nu. Considerăm că este important ca persoanelor cu dizabilitate fizică să li se asigure accesul la viaţa socială din care fac parte, să le fie valorizate şi să li se creeze facilităţile necesare pentru integrarea lor. Pentru ca procesul de integrare să fie unul complet, persoanele cu handicap fizic trebuie să aibă acces în următoarele domenii: educaţie, accesibilitate, piaţa

19



locurilor de muncă, planning familial, asistenţă socială, sănătate, cultură şi lista ar putea continua.

Alois Gherguţ consideră că „integrarea presupune în sens larg plasarea/transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai puţin separat de unul obişnuit, vizând ansamblul de măsuri care se aplică diverselor categorii de populaţie, şi urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele ei” (2001:36). În acelaşi sens Ursula Şchiopu defineşte procesul de integrare ca „o cuprindere, asimilare, închidere într-un tot a unui element care devine parte componentă a întregului şi dobândeşte proprietăţi specifice şi rezultate din interecţiunea şi interdependenţa cu celelalate părţi componente” (2003:56).

Este important să înţelegem că integrarea socială a persoanelor cu deficienţe fizice se poate face doar cu ajutorul nostru, prin crearea de programe şi servicii adaptate nevoilor diferitelor subcategorii din categoria mari de persoane cu dizabilitate fizică. Considerăm că mult mai uşor s-ar realiza acest proces dacă am putea interveni în schimbarea mentalităţii sociale, dacă am accepta ca persoanele cu dizabilităţi locomotorii să participe la toate activităţile ce presupun existenţa lor, participarea lor poate reprezenta schimbarea pe care toţi ne-o dorim.

Termenul de integrare socială „descrie un tip de relaţie între elementele unui sistem prin intermediul căruia acestea acţionează laolaltă, pe de o parte, pentru a se evita dezmembrarea sistemului şi de a-şi păstra stabilitatea şi, pe de altă parte, pentru a coopera în vederea funcţionării lui ca o unitate.” (Dicţionar de sociologie, Oxford, 2003:292).

2.2. Dimineaţa la cafea – Model de grup de socializare apreciativ Grupul de socializare apreciativ „Dimineaţa la cafea” s-a desfăşurat în perioada în

perioada 4 martie 2009 – mai 2010. Grupul de socializare apreciativ îşi are originile în diferite tipuri de grup recunoscute

oficial de literatura de specialitate în domeniul social precum grupul de egali (peer group), grupul de suport, grupul T, grupul de întâlnire şi alte tipuri (a se vedea direcţia numărul 2 din capitolul 4). Metodologia de realizare, organizare şi implementare a acestui model s-a bazat pe principiul cercetării colaborative (Heron, 1996:56) şi de asemenea pe caracteristicile de bază ale creativităţii colaborative.

Grupul de socializare apreciativ este un tip de grup care presupune îmbinarea unor elemente cheie din metodele diferitelor tipuri de grupuri, urmărind integrarea socială a persoanelor membre şi autodezvoltarea lor prin stabilitatea cadrului de desfăşurare, acesta fiind un mod favorabil de exprimare a experienţelor trăite, stabilirea de noi relaţii în societate, realizarea procesului de integrare socială, identificarea de aspecte comune cu ceilalţi membri

20



ai grupului, îmbunătăţirea stimei de sine şi de autoapreciere şi promovare a egalităţii între indivizii societăţii.

Unul dintre modele de bază specifice metodelor apreciative este modelul 4D promovat de David Cooperrider (2005). În studiul de faţă modelul 5 D – o extensie a modelului 4 D (Cooperider, Whitney, 2005) a fost utilizat în vederea construirii unei abordări apreciative care să faciliteze individului parcurgea paşilor spre crearea unei noi identităţi. În mod particular am utilizat tehnica “poveştilor de succes” pentru a putea facilita evoluţia şi autodezvoltarea membrilor participanţi la grupul de socializare apreciativ – modelul Dimineaţa la Cafea, în vederea integrării sociale.

Grupul de socializare mai apare în practica asistenţei sociale pe teritoriul Americii. Modelul identificat presupune îmbinarea modelului grupului de suport cu modelul T. Este important să menţionăm că modelul propus în această lucrare are în vedere îmbinarea mai multor tipuri de grup la care se adaugă caracteristicele specifice anchetei apreciative.

Grupul de socializare apreciativ – Dimineaţa la Cafea, pornind de la metodele anchetei apreciative, aduce o nouă perspectivă asupra modelului prezentat anterior prin introducerea conceptului de parteneriat în „autodezvoltare” dintre echipa de organizare a grupului şi clienţii intervenţiei de grup. Grupul de socializare apreciativ are un aspect unitar având în componenţa sa atât membri ai comunităţii beneficiare, cât şi echipa de implementare a grupului, toţi fiind în raporturi de egalitate şi fiind în mod egal consideraţi membri ai grupului.

2.2.1. Prezentarea cadrului în care a fost conceput grupul de socializare

apreciativ – Dimineaţa la cafea Ideea activităţii „Dimineaţa la cafea” a pornit de la propunerea formării unui

parteneriat între specialişti, voluntari şi beneficiari, după modelul formulat, pe educaţie, de Federico Verona Madrid. Adaptat după acest model suntem de părere că între specialist, voluntari şi beneficiari se poate „încheia” un contract de colaborare, care să ajute la o dezvoltare triplă. Fiecare dintre participanţi învaţă din noile experienţe, indiferent de nivelul de cunoştinţe pe care îl are fiecare membru în parte.

Aşa cum parteneriatul educaţional (Yballe, O’Connor, 2004; Madrid, 2008; Sandu, 2009; Nicolaescu, 2010) are în vedere diverse beneficii pentru ambele părţi, la fel şi parteneriatul „social” presupune câştig pentru toţi membrii săi. Astfel se pune accent pe experienţa celui numit „beneficiar”, îndeosebi pe elementele pozitive, pe strategiile de succes/învingător de care acesta dispune şi totodată se dezvoltă acest parteneriat.

Scopul grupului de socializare apreciativ este de a „forţa” membrul grupului de a trece de la stadiu de victimă (auto-vulnerabilitate) la stadiul de învingător. „Vulnerabilitatea

21



reprezintă o stare de potenţialitate, de nemanifestare în prezent a unor factori care pot conduce în viitor la marginalizare, defavorizare sau alte fenomene conexe, o hartă mentală a unor interpretări neadecvate în raport cu realitatea sau cu potenţialul persoanei” (Cojocaru, 2005:30). De cele mai multe ori persoanele afectate de o anumită dizabilitate trec prin diverse procese negative, precum marginalizarea, excluderea sau discriminarea, dar sunt la fel de accentuate şi procesele de auto-vulnerabilizare, auto-marginazilare sau auto-discriminare.

Asistăm astfel la un dublu proces negativ care „susţine” excluderea persoanelor cu dizabilităţi. Prin aplicarea grupului de socializare apreciativ individul singur are capacitatea a depăşi atât procesele negative exterioare, dar cu atât mai mult depăşirea stadiului de autoexcludere manifestat de propria persoană (Ponea, 2010b).

Membrul participant la acest grup este cel care „preia puterea” (prin acel proces de empowerment) şi care se integrează prin propriile forţe, prin intermediul poveşti de succes, a obiectivelor pe care şi le propune, dar mai ales prin rezultatele pozitive pe care le obţine. În această manieră obiectivele proprii devin tot mai înalte şi tot mai dezirabile.

Grupul de socializare apreciativ Dimineaţa la cafea a urmat paşii modelului 4D promovat în literatura de specialitate specifică metodelor apreciative (Bushe 2000; Cooperider, Whitney, 2005; Thatchenkery, 2004; Gergen et. al, 2004; Cojocaru, 2005, 2010) la care au mai fost adăugate două etape extrem de importante în aplicarea activităţii „Dimineaţa la cafea”.

3.1. Cadrul metodologic 3.1.1. Construcţionismul Complementar deconstrucţiei postmoderne, construcţionismul păstrează de la aceasta

caracterul antirealist, centrarea asupra pluralităţii experienţelor şi interpretărilor într-o lume plurală sau chiar într-o pluralitate de lumi, precum şi corelarea sensului cuvintelor cu voinţa interpretativă. Se detaşează de aceasta prin medierea socială sau culturală a interpretării. Nu există un sens unic care să corespundă unui adevăr unic, ci o pluralitate de sensuri, oglindiri ale întregului în diversele niveluri ale fractalului existenţei. Epistemologia construcţionistă are în vedere apariţia paradigmelor ştiinţifice, sociale şi culturale ca pe o ”negociere” a interpretărilor oferite datelor provenite dinspre realitatea empirică sau din alte spaţii ale cunoaşterii cum ar fi teoretizări, modele etc. (Sandu, Ponea, 2010c; Sandu, 2009c,2010c)

Construcţionismul este o paradigmă semiotică care porneşte de la “axioma interpretativă” conform căreia harta prin care este citită realitatea nu reprezintă altceva decât o continuă negociere a interpretării. Orice tip de discurs este interpretat în sensul unei “reconstrucţii sociale a realităţii” pornind de la un consens cultural. Accepţiunile conceptelor, sub care acestea sunt preluate din limbajul ştiinţific în discursul cultural, constituie un model

22



paradigmatic, relativ independent faţă de cel ştiinţific din care provine. Derivarea culturală a sensului conceptelor stă la baza convergenţei semantice a oricărei paradigme socio-culturale. În planul mentalităţilor se produce cea mai profundă restructurare, prin trecerea de la înţelegerea unei lumi obiective, cognoscibile şi unice, la modelul unei pluralităţi de lumi, a cărei indeterminare este prezisă teoretic. (Sandu, Ponea, 2010c)

Aşa cum precizează Ştefan Cojocaru, construcţionismul abandonează ideea conform căreia mintea individului reprezintă oglinda realităţii. Construcţionismul se bazează pe relaţii şi susţine rolul individului în construcţia realităţilor semnificative (2005:25).

Cosima Rughiniş analizează influenţa simbolurilor etichetate social asupra preferinţelor, considerate fireşte într-o cultură sau alta. De exemplu autoarea arată că aversiunea faţă de consumul insectelor în culturile occidentale iroseşte potenţialul nutritiv al insectelor distrugându-le pentru a face loc unor culturi agricole a căror valoare nutritivă este mai scăzută dar este acceptată social (2007:18).

Metoda analizei construcţionist-fractalice a fost propusă de cercetătorul Antonio Sandu în cadrul cercetării doctorale cu titlul Filosofia orientului şi Fizica modernă O viziune umanistă a Universului (2008) constă în identificarea unui acord paradigmatic a grilelor semiotice şi prin aceasta identificarea unor axiome culturale, epistemice, sau sociale şi restructurarea succesivă a interpretărilor faptelor de cultură, sau sociale în concordanţă cu modelul paradigmatic propus (Sandu, 2010b). Metoda construcţionist-fractalică este în esenţă una semiotico-hermeneutică (Thatchenkery, 2004; Sandu, 2010b).

În cadrul acestei cercetări s-a avut în vedere implementarea analizei în manieră construcţionist fractalică şi anume regândirea modelului 4 D în mai multe etape ale cercetării şi pe niveluri diferite ale acesteia. Întreaga cercetare s-a constituit într-un exerciţiu de aplicare a modelului 4 D (5 D) după cum urmează:

1.Define – prezentarea cadrului teoretic, care reprezintă punctul de pornire a acestei cercetări şi anume definirea cadrului categorial şi conceptual în care cercetarea se petrece. În mod concret a fost prezentată evoluţia metodelor de grup în practica socială.

2. În cadrul etapei Discovery a fost prezentat un model de proiect de succes – Grupul de socializare apreciativ – Dimineaţa la cafea – implementat unui grup de tineri cu dizabilităţi locomotorii (Ponea, 2009). Caracterul de Discovery provine din convergenţa semantică între etapa Discovery aşa cum este descrisă de Cooperider (2005:38) ca fiind etapa în care se identifică şi se apreciază „ce este mai bun în ceea ce este” (the best of what is). În această etapă a fost generată povestea de succes a grupului „Dimineaţa la cafea” pe care o considerăm a fi un model inovator. Analiza acest poveşti de succes va fi prezentată în următorul capitol, ce se va constitui în etapa de Discovery a prezentei cercetări apreciative.

3. Etapa de Dream sau de Visioning apreciativ o constituie însăşi ideea cercetării de faţă, şi anume posibilitatea implementării modelului grup de socializare apreciativ ca practică

23



socială în alte arii de activitate. Cooperider consideră că prin intermediul acestei etape sunt amplificate elementele pozitive şi resursele identificate (2005:39). În cazul cercetării noastre „visul” aparţine pe de o parte echipei implementatoare dar şi participanţilor la cele două focus-grupuri care consideră ideea prezentată ca fiind o resursă generatoare de succes în cadrul practicilor de grup în domeniul social.

4. Etapa de Design s-a constituit din cadrul metodologic al cercetării apreciative expuse în cadrul acestei lucrări care se va finaliza cu propunerea unui ghid de protocol pentru grupul de socializare apreciativ, ca metodă în practica de grup. Premergătoare protocolului propus au fost cadrele teoretice şi metodologice ale designului cercetării şi anume: teoriile fundamentale ale cercetării, metodele şi tehnicile utilizate, grupul ţintă, stabilirea direcţiilor cercetării etc. Cooperider (2005) defineşte etapa de Design ca fiind fază ce implică conturarea cadrului creativ ce va susţine ulterior visul anterior stabilit.

5. În etapa de Destiny este prezentată noua imagine a acţiunii / evenimentului ce s-a dorit a fi implementat în etapa de Dream. Pentru cercetarea prezentă etapa de Destiny este reprezentată prin propunerile de extrapolare a modelului grupul de socializare apreciativ în alte arii. Acestea vor fi extrase atât din focus grupul ce a fost realizat cu reprezentanţii grupului de socializare apreciativ – Dimineaţa la cafea – precum şi cu specialiştii din arii apropiate asistenţei sociale cu persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Aşadar un prim palier al utilizării anchetei apreciative îl constituie implementarea caracteristicilor anchetei apreciative, şi în principal a modelului 4 D, la nivelul elaborării unor metodologii creative de practică socială.

Un al doilea palier al utilizării metodologiei apreciative îl constituie derularea unui ciclu paralel 4D în însăşi cursul etapele, de unde şi modelul fractalic. Astfel desfăşurarea grupului de socializare apreciativ – Dimineaţa la cafea – a avut la rândul său o structură 4 D după cum a fost tratat anterior (în capitolul 2).

Al treilea palier a aplicării acestei metodologii poate fi regăsit la nivelul derulării focus grupului apreciativ realizat cu membrii grupului care au organizat şi implementat forma originală a grupului Dimineaţa la cafea. Aşadar în etapa de Define se va realiza un brainstorming ce va viza identificarea conceptele reprezentative ale modelului de grup vizat în prezenta de cercetare. Pentru etapa de Discovery se urmăreşte evidenţierea „poveştile de succes” ale implementării acestui model prin identificarea elementelor pozitive, apreciative şi de noutate. Specific fazei de Dream este momentul în care se va discuta despre modalităţile de continuare şi dezvoltare a grupului de socializare apreciativ, ce vor fi concretizate ulterior în etapa de Design, în care se va aplica un chestionar în cadrul focus grupului apreciativ care va viza stabilirea elementelor de protocol, pentru grupul de socializare apreciativ, ca model de practică socială de sine stătătoare. Pentru ultima etapă a ciclului 5 D, etapa de Destiny se va urmări identificarea acelor arii în care poate fi aplicat modelul propus.

24



3.1.2. Andragogia În ceea ce priveşte procesul de adragogie acesta poate fi definit din perspectiva

literaturii de specialitate ca fiind: - O ştiinţa care se ocupă cu metodele de educaţie a adulţilor; - Un domeniu de cunoaştere şi practică socială al cărui obiect specific este ajutorul

educativ în folosul adulţilor; - O forma de învăţare facultativă pentru adulţi (Sandu, Ponea, Bradu, 2009; Sandu,

Cojocaru, Ponea, 2010). Principiile de bază ale andragogiei moderne pun în mod deosebit accent pe

următoarele dimensiuni: - Stiluri persoanele de învăţare:

1. Vizuală; 2. Auditivă; 3. Kinestezică (Davies, 2009).

- Stiluri de învăţare în grup: 1. Învăţare experenţială (learning by doing); 2. Învăţare participativă (group learning - lucrul în grup) (Davies, 2009).

- aspectul funcţional al învăţării – formarea de competenţă în care este importantă informaţiei)

- aspectul socializant: 1. satisfacerea nevoii de formar; 2. satisfacerea nevoii de socializare a indivizilor şi de apartenenţă la grup; 3. satisfacerea nevoii de recunoaştere.

- aspectul pragmatic al unităţilor de competenţă transmise în cadrul programelor de formare (utilitatea acelor informaţii şi posibilitatea de a fi transpuse ulterior la locul de muncă);

- aspecte de valorizare şi apreciere a cursanţilor implicate în programelor de formare; - aspectul explorativ prin care cursantul este susţinut să descopere noi elemente de

învăţare (acest tip de susţinere explorativă se face prin procesul peer to peer – de la egal la egal). Pe plan global se impune actualmente sintagma de „andragogie construcţionistă” care

propune implementarea procesului de învăţare, comunicare şi formare la adulţi ca parteneriat în dezvoltarea ambelor părţi. Campbell şi Kinsella (cf. Sandu, 2010c) consideră că viziunea construcţionistă propune un model prin care realitatea este creată în procesul de comunicare şi cu instrumentele limbajului, fiecare individ influenţând şi modelând răspunsurile celorlalţi.

25



Procesul de adragogie construcţionistă este strâns relaţionată de parteneriatul în educaţie, promovat de Varona Madrid (2008), care argumentează necesitatea unei colaborări centrată pe egalitatea dintre formator şi cel format. Această egalitate colegială se manifestă atât la nivelul transmisiei de informaţie (învăţare reciprocă), cât şi în plan de statusuri sociale instituite în procesul învăţării. Egalitatea colegială este acel proces care pune care valorizează competenţa sectorială şi valoarea umană a interlocutorului şi se utilizează de cele mai multe ori în mediile academice, ştiinţifice, educaţionale şi profesionale. Formatorul este partenerul cursantului, îi oferă susţinere şi-i valorizează reuşitele, transferându-i astfel un nivel ridicat de stimă de sine precum şi un spaţiu de socializare propice dezvoltării personale şi profesionale. Astfel procesul de educaţie al adulţilor se bazează pe un parteneriat permanent, în care rolul central îl au deopotrivă cursanţii şi formatorii în aceeaşi măsură, ca echipă (Sandu, Cojocaru, Ponea, 2010).

3.1.3.Trandisciplinaritate Principiile metodei apreciative în sociologie (Cojocaru, 2005:48-50) sunt corelate ideii

de inseparabilitate dintre cercetător şi mediul social. Organizaţiile sociale sunt rezultatele interacţiunilor dintre modelele mentale ale indivizilor care o compun. Obiectivitatea unei organizaţii este dată de corelarea unor realităţi subiective. Cercetarea unei organizaţii şi schimbarea la nivelul acesteia sunt simultane. Realitatea socială (organizaţia) – consideră Elliot – poate fi gândită ca un text care poate fi interpretat permanent” (cf. Cojocaru, 2005:49).

La nivelul realităţii sociale – notează Thomas Wachowski – harta (imaginea despre realitatea socială) precede teritoriul (realitatea însăşi). “Dacă oamenii definesc o situaţie ca fiind reală atunci această situaţie este reală prin consecinţele definirii ei ca reală” (cf. Cojocaru, 2006b:49). Consecinţele unei teorii ştiinţifice, propun experimentele ce urmează a fi efectuate pentru a o justifica. Aceste experimente fragmentează realitatea pentru a corespunde modelului teoretic. Harta cercetătorului, teoria ştiinţifică precede teritoriul (experimentul).

3.1.4. Ancheta apreciativă Sandu Antonio (2009b) sintetizând literatura de specialitate afirmă că diverşi autori au

definit o anchetă apreciativă ca fiind o paradigmă a evoluţiei conştiente generată de noul secol (Hubard 1998) o metodologie care duce ideea constructului social a realităţii către extrema sa pozitivă prin accentuarea metaforei şi naraţiunii, relaţionarea cu modul de cunoaştere şi limbajul aducând-o la potenţialul maxim de teorie generatoare „Cea mai importantă teorie generatoare” (Gergen, 1996) „Cea mai importantă teorie în cercetarea

26



acţiune din ultima decadă” (Bushe, 1991), O nouă Yoga a cercetării” (Harman, 1991), O abordare radical afirmativă a schimbării prin completa înlăturare a managementului centrat pe problemă (White 1997), Piatra filosofală a dezvoltării organizaţionale (Sorenson1996).

Reprezentativ anchetei apreciative este modelul 4 D care presupune parcurgerea unor paşi în crearea şi dezvoltarea propriilor planuri viitoare de succes şi strategii de implementare a acestora.

3.1.5. Mixarea şi metisarea teoretică Ştefan Cojocaru defineşte procesul de metisare a teoriilor ca fiind o formă de

descoperire, construcţie şi argumentare a noi teorii pornind de la elementele unor paradigme diferite (Cojocaru, 2010a:148).

Mixarea metodelor este văzută de Ştefan Cojocaru ca o utilizare a unor metode combinate în cercetarea socială ce vizează descrierea cât mai exactă şi fidelă a complexităţii realităţii sociale. Mixarea metodologică are avantajul diminuării erorilor inerente aplicării oricăror metodologii, pe de o parte, şi de a genera înţelesuri mai profunde şi mai largi, pe de cealaltă parte (2010a:144). Mixarea metodologică este aşadar un proces clarificatoriu şi generator de profunzime în procesul evaluării realităţii sociale, în timp ce metisarea generează inovaţie socială prin caracterul transparadigmatic.

În ceea ce priveşte metisarea teoriilor şi metodelor implementate în cadrul grupului de socializare apreciativ - Dimineaţa la cafea se poate observa trecerea de la paradigma centrată pe problemă, unde scopul activităţii a vizat integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în acord cu nevoile identificate, la paradigma centrată pe pozitiv şi apreciere, realizată prin însuşi metodele şi instrumentele utilizate în derularea activităţii.

3.2. Metode de evaluare Evaluarea reprezintă culegerea sistematică, analiza şi interpretarea informaţiilor despre

activităţile şi rezultatele programului, pentru a permite persoanelor interesate să emită judecăţi asupra unor aspecte specifice ale programului şi să îmbunătăţească programul” (Patton, 2008, p. 39). Pentru alţi autori, accentul în definiţia evaluării este pus pe aplicarea cercetării sociale în sfera programelor sociale: „cercetarea evaluativă este o aplicare sistematică a procedurilor de cercetare socială pentru aprecierea conceptualizării, designului, implementării şi utilităţii programelor de intervenţie socială” (Rossi şi Freeman, 1993, p. 5).

Scopul evaluării este planificarea viitoare a programului, dezvoltarea abilităţilor personalului, raportarea către grupurile interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării:

27



- obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu; - îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite aspecte legate de

program; - consolidarea unor structuri birocratice (Cojocaru, 2010a).

Evaluarea apreciativă porneşte de la paradigma afirmativă centrată pe identificarea aspectelor pozitive generatoare de succes şi potenţarea disponibilităţilor latente. Thatchenkery exprimă capacitatea „de a aprecia lumea apreciabilă” ca o potenţă de a realiza conexiuni cu elementele generatoare de putere, capacităţile inerente lumii care ne înconjoară, întregul potenţial pozitiv din cei apropiaţi sau în mod plastic de a vedea sculptura lui David în blocul de marmură înainte ca Michelangelo să-şi pună amprenta propriei date (Cooperider în Thatchenry, Metzker 2008:XI).

Elementele componente ale evaluării apreciative sunt aceleaşi cu cele identificate de Thatenckery şi Metzker pentru inteligenţa apreciativă şi anume:

- Predefinirea cadrului; - Aprecierea elementelor pozitive; - Sesizarea modului în care poate să evolueze viitorul pornind din prezent.

Recadrarea (Refraiming) apreciativ este văzut ca un proces psihologic de a aşeza într-o altă lumină o persoană, un context sau un scenariu (Thatchenkery, Metzker, 2008:7). Este un proces transfigurator, spunem noi de selecţie a pozitivului şi universalizare a caracteristicilor pozitive ale subiectului, evenimentului, activităţii vizate. Această redefinire nu ignoră aspectele diferite de cele pozitive, dar alege să se refere la potenţialităţile pozitive ca fiind cele dătătoare de sens.

Aprecierea elementelor pozitive este exprimarea intenţionalităţii de a aprecia pozitivul acolo unde este prezent, creând în mod intenţionat contexte apreciative. În acest mod există posibilitatea de a se identifica perspective, potenţialuri sau contexte generatoare de succes, de pozitivitate care altfel ar fi ignorate.

Sesizarea modului în care ia naştere viitorul din prezent (Thatchenkery, Metzker, 2008:8) reprezintă o capacitate de a se genera succesul dorit pornind de la evaluarea aspectelor pozitive reprezentative momentului prezent.

Preskill şi Catsambas pun accentul în evaluarea apreciativă pe dimensiunea formativă a evaluării. Evaluarea apreciativă este văzută ca fiind o formă colaborativă (2006:45) sau de creativitate colaborativă, am numi-o noi, în care se porneşte de la aplicarea sistematică a interviurilor apreciative şi a Visioningului apreciativ.

28



3.2.1. Grounded Theory Simona Branc identifică două paradigme principale la baza cercetării calitative şi

anume obiectivismul şi constructivismul. Prima dintre acestea porneşte de la premisa că informaţiile despre lumea socială pot fi analizate astfel încât să dezvăluie o realitate sau o structură socială „dincolo de datele colectate”, în timp ce a doua paradigmă dezvăluie modul în care datele sau discursurile sunt organizate şi create prin interacţiune socială (2008:86).

În opinia autoarei mai sus menţionate una din metodele cele mai potrivite analizei datelor calitative este grounded theory, aceasta presupunând un proces de generare sistematică a conceptelor şi teoriilor pe baza datelor colectate. Literatura de specialitate defineşte grounded theory ca fiind o abordare inductivă, ce porneşte de la observaţii generale şi care pe parcursul procesului analitic creează categorii conceptuale care explică tema cercetată. Cercetarea insistă asupra rolului teoriei sociologice de a manageria datele în cadrul cercetării şi pentru a furniza moduri de conceptualizare a descrierilor şi explicaţiilor (Goulding, 1999; Branc, 2008).

Conform cercetării de tip grounded theory teoria evoluează în timpul procesului de cercetare în sine şi este un produs de continuă interacţiunea dintre colectarea şi analiza datelor. Prin urmare, spre deosebire de multe alte metode, teoreticienii nu aşteaptă până când toate datele sunt colectate înainte de începerea analizei, ci mai degrabă caută sensul prin interogarea datelor incipiente (Goulding, 1999). Prezenta cercetare evoluează pe parcursul obţinerii de date şi de asemenea intercalării / confruntării acestora cu informaţiile deja existente în literatura de specialitate.

Strauss şi Corbin (1998:5) se referă la construcţiile generate în procesul de Grounded Theory ca fiind modificabile, deschise şi negociabile. Grounded Theory în sine reprezintă o strategie de cercetare care îşi propune generarea unor noi teorii sau modele plecând de la datele concrete. În acest sens elementele de grounded theory utilizate în cercetarea noastră vizează permanenta reorganizare a structurii de implementare a modelului propus în cadrul grupului de socializare apreciativ, construcţia teoretică (protocolul de aplicare) fiind ulterioară şi apărând ca rezultat al cercetării-intervenţie apreciative.

3.2.2. Focus grup Focus Grupul este o formă specială de interviu bazată pe o anumită temă, strict

delimitată, care este condus de un moderator şi face parte din categoria tehnicilor calitative de culegere a datelor pentru analiza percepţiilor, motivaţiilor, sentimentelor, nevoilor şi opiniilor oamenilor (Cojocaru, 2005b). Ştefan Cojocaru prezintă focus grupul ca fiind o “discuţie de grup planificată organizată pentru obţinerea percepţiilor legate de o arie de interes strict delimitată, desfăşurată într-un mediu permisiv; discuţia este relaxată şi adesea plăcută pentru participanţii

29



care îşi împărtăşesc ideile şi percepţiile; membrii grupului se influenţează reciproc, răspunzând ideilor şi comentariilor” (Kreuger, apud. Marlow, 1993: 55-56).

Richard Krueger şi Mary Casey definesc focus grupul ca un tip de grup special din punctul de vedere al scopului, mărimii şi a alcătuirii şi proceselor folosite. Acesta reprezintă o modalitate de a înţelege mai bine cum se simt oamenii sau ce părere au faţă de o anumită problemă, faţă de un produs sau un serviciu (Krueger, Casey, 2005:21).

Suntem de acord cu Maria Socoro şi Cristina Fernando (2010) care consideră că membrii focus grupului trebuiesc implicaţi în toate fazele procesului, aceştia fiind consideraţi co-cercetători în procesul de dezvoltare de noi propuneri de dezvoltare.

Dana Cojocaru consideră că interviul de tip focus grup se diferenţiază de interviul individual prin aceea că “focus grupul smulge o multiplicitate de perspective şi procese emoţionale într-un context de grup”(Cojocaru D., 2003:89) care produc date datorită interacţiunilor dintre indivizii participanţi, dar care nu încurajează discuţiile interactive dintre participanţi. Prin intermediul focus grupului se obţin date calitative care surprind comportamente ale indivizilor, percepţii şi opinii şi nu informaţii cantitative de tip cifric (Cojocaru, 2005b).

Adrian Hatos (2009), pornind de la Ştefan Cojocaru, consideră că focus grupul este o tehnică pe care o putem folosi în cercetarea/evaluarea unei situaţii, probleme prin prisma interpretărilor pe care le dau oamenii acestora, a sentimentelor faţă de un anumit eveniment, fenomen, a opiniilor faţă de un program, produs, servicii, idei etc. Practic, el poate fi aplicat în toate domeniile vieţii sociale atunci când se urmăreşte obţinerea unor informaţii în mod nemijlocit de la persoane. Tehnica focus grupului este una calitativă, dar care nu exclude tehnicile de tip cantitativ.

Organizarea focus grupului La focus grup participă între 6 şi 10 persoane în funcţie de criteriile vizate de tema de

cercetare şi implicaţia moderatorului Cojocaru Ştefan (2005). Etapele unui focus grup sunt următoarele:

- stabilirea temei de discuţie; - stabilirea structurii grupului şi a modalităţilor de selectare a participanţilor; - elaborarea şi testarea ghidului de interviu; - stabilirea datei, locului şi pregătirea acestuia pentru întâlnire; - pregătirea moderatorului, a asistentului moderator; - derularea focus grupului (Cojocaru D., 2003; Cojocaru, 2005; Hatos, 2009).

30



Focus grup apreciativ Focus grupul apreciativ reprezintă rezultatul mixării dintre focus grupul clasic, definit

anterior şi interviul nondirectiv apreciativ. Antonio Sandu defineşte interviul apreciativ ca fiind un instrument operaţional în cadrul metodelor apreciative utilizat cu precădere în etapele de Discovery şi Dreaming. Interviul are o formă intenţional non directivă cu un focus asupra elementelor afirmative din discursul subiectului (Sandu, 2009b; Cojocaru D., Cojocaru, Bunea, 2009).

Literatura de specialitate prezintă utilizarea focus grupului în cadrul general al unei cercetări apreciative, sub forma unui interviu apreciativ, ca o componentă majoră a paradigmei apreciative sau respectiv ca parte a evaluării programelor sau organizaţiilor aplicând întreagă întreaga metodologie apreciativă sub forma interviului de grup (Preskill şi Catsambas, 2006:88).

În prezenta cercetare s-a avut în vedere atât utilizarea focus grupului clasic în scopul de obţine date necesare desfăşurării cercetării apreciative cât şi a experimentării unui nou cadru al focus grupului, pe care-l numim focus grup apreciativ şi care în sine respectă elementele modelui 4 D, drept elemente de referinţă ale anchetei apreciative.

Focus grupul apreciativ se diferenţiază de modelul clasic al acestei metode, pe de o parte, prin crearea unui ghid de focus grup cu accent pe elementele pozitive ce se doresc a fi identificate în urma implementării procesului, iar pe de altă parte a modelului 4D, specific anchetei apreciative, pe întreg parcursul derulării focus grupului. Astfel această metodă este structurată în 4 faze unde: în partea de Discovery sunt identificate acele elemente pozitive, acele “poveşti de succes” care definesc tema cercetată, în partea de Dream sunt conturate visele şi dorinţele participanţilor în legătură cu tema cercetată, în etapa de Design este proiectată structura ce poate sprijini viziunea ulterioară, iar în ultima faza, cea de Delivery sunt stabilite la nivelul grupului acţiunile şi modul de implementare a planului ce vizează dezvoltarea viziunii stabilite în etapa a treia.

Un model similar focus grupului apreciativ, denumit Community Caffe, a fost aplicat în Londra de către Well London Community Engagement & Mapping Teams at The Institute for Health & Human Development, University of East London.

4.3.2. Grupul de socializare apreciativ ca formă de consiliere de grup. În acord cu practicile metodelor apreciative vom oferi câteva precizări în ceea ce

priveşte consilierea apreciativă, atât individuală cât şi de grup. Considerăm aplicarea consilierii ca o strategie în cadrul practicii sociale, care vizează

atât funcţia orientativă de evaluare a potenţialităţilor şi a resurselor clientului, cât şi cea

31



intervenţionist-sistemică de modificare a conduitei prin schimbări cognitive-comportamentale. O atenţie deosebită se va acorda tehnicilor de consiliere cu accent pe consilierea de grup care rămâne încă un domeniu de excelenţă a practicii sociale, o dimensiune metodologică fundamentală. Indiferent de modalitatea aleasă de abordare a consilierii, fundamentul operaţional al procesului de consiliere tradiţională îl constituie procesul rezolvării problemelor. Acest proces îl putem vedea ca o congruenţă între rezolvarea problemelor eului uman şi facilitarea funcţionalităţii reţelelor şi sistemelor sociale din care individul face parte. Tocmai la nivelul funcţionalităţii sistemelor sociale putem identifica spaţiul de referinţă a consilierii afirmativ-apreciative inclusiv cea de grup (Sandu, Ponea, 2010b).

Consilierea este un proces care vizează eminamente schimbarea. Procesul de schimbare se aplică atât persoanei clientului (clienţilor) cât şi mediului social compus dintr-o serie de reţele complexe care interacţionează şi se influenţează reciproc (formând împreună sistemul client). În ultimii ani, consilierea, ca intervenţie socio-pedagogică centrată pe client în genere, absoarbe ipoteze şi teorii ale psihologiei personalităţii orientate şi adaptate ştiinţelor socio–educaţionale.

Consilierea de grup nondirectivă în modelul clasic al lui Carl Rogers (grupul de întâlnire) porneşte de la afirmarea existenţei unei naturi necondiţionat pozitive a persoanei umane şi a unei tendinţe inerente autoactualizante. În cadrul grupului de socializare apreciativ am extras următoarele principii:

- atitudine non-estimativă, - empatie, - încredere deplină în capacităţile clientului, - lipsa oricăror sfaturi necerute etc.

Aceste modalităţi particulare ale consilierii centrate pe client, le considerăm fundamentale în consilierea centrată pe apreciere.

„Dacă întrevederea este condusă ferm şi orientată cu ajutorul unor întrebări precise, avem de-a face cu un

interviu dirijat sau directiv. Dacă întrevederea este liberă şi se desfăşoară în jurul unei teme, subiectul având posibilitatea de a se exprima într-o manieră personală, fără nicio întrebare codificată, avem de-a face cu un interviu non-dirijat, non-directiv. În cazul acestuia din urmă se porneşte de la principiul că persoana intervievată este cea mai aptă să prezinte propriile gânduri şi sentimente. Rolul cercetătorului este de a încuraja subiectul (clientul) în desfăşurarea povestirii, de a-i dovedi că-l ascultă cu atenţie, de a-l motiva în exprimarea a ceea ce ştie şi simte” (Miftode, 2003).

În cadrul protocolului nostru preluăm următoarele elemente de nondirectivitate

apreciativă: - Exprimarea liberă;

32



- Încurajarea membrilor grupului; - Ascultarea activă care se extinde asupra tuturor membrilor grupului, îndeosebi asupra

moderatorului; - Încurajarea expunerii propriilor experienţe, atitudini, idei, valori, sentimente etc.

Nondirectivitatea presupune renunţarea la oferirea de îndrumări, directive, de sugestii şi sfaturi. Dimensiunea intenţională vizează orientarea interviului apreciativ către strategiile de succes ale individului, care l-au dus de-a lungul timpului la autodezvoltare şi autoapreciere. În cadrul grupului acest lucru se aplică prin încurajarea fiecărui membru de a-şi exprima propriul punct de vedere în legătura cu tema dezbătută, având garanţia din partea celorlalţi de a nu-i fi criticată persoana ci doar ideea.

Elementul de nondirectivate este regăsit de asemenea la nivelul stabilirii temelor de dezbatere pentru fiecare întâlnire. Membrii grupului sunt invitaţi să supună la vot alegerea viitoarei teme de dezbatere şi de asemenea punctele ce sunt în acord cu interesele proprii.

Intervenţia astfel realizată, având ca tehnică interviul intenţional nondirectiv are ca specific faţă de nondirectivitate aşa cum este ea tratată în psihologie, faptul că ea nu-şi propune să rezolve probleme de natură strict interioară a individului, ci obţinerea stării de acord sau echilibru dinamic între nevoile clientului şi resursele la care acesta are acces, la nivel individual, de grup sau societal. Intenţionalitatea acestui tip de interviu este orientat spre obţinerea schimbării structurale şi funcţionale a clientului şi a reţelelor sociale din care acesta face parte.

Caracterul apreciativ adăugat acestui tip de interviu face homeostazia să se realizeze pe nivelul cel mai înalt al individului, respectiv cel mai înalt posibil la nivelul grupului printr-un proces de empowerment, atât la nivel individual, cât şi la nivelul grupului ca o sui generis de entitate colectivă.

Fazele procesului de consiliere de grup apreciativă Se poate delimita procesul de consiliere de grup apreciativă în cinci faze succesive în

consens cu modelul 5 D specific anchetei apreciative, constituind propriu-zis partea funcţională a prezentului protocol.

1. Construirea unei relaţii de parteneriat consilier-client. Din perspectiva anchetei apreciative, această fază poate fi considerată ca aparţinând

etapei de Define dintr-un model în 5 etape unde aceasta este suplimentar adaugă celor 4 D din modelul tradiţional al anchetei apreciative. Modelul 5 D separă o etapă suplimentară Define, din cadrul etapei Discovery tocmai pentru a fixa cadrul necondiţionat pozitiv al relaţiei. Relaţia dintre consilier / moderator şi client este una de parteneriat în autodezvoltare. Consilierul / Moderatorul şi membrii grupului se privesc reciproc ca fiind parteneri într-o spirală a

33



autodezvoltării apreciative. În cadrul grupului de socializare apreciativ etapa de Define a fost realizată prin identificarea nevoilor grupului ţintă şi totodată prin organizarea grupului vizat. La partea de organizare au participat pe de o parte specialiştii din cadrul organizaţiei, iar pe de altă parte au fost implicaţi în mod direct potenţiali membri ai grupului de socializare apreciativ - Dimineaţa la cafea.

2. Explorarea în adâncime a strategiilor de succes ale membrilor grupului Etapa se suprapune metodologic peste etapa „explorarea în adâncime a problemei”

din abordarea centrată pe problemă. Din punctul de vedere al modelului 5 D această etapă se suprapune cu cea de Discovery. În primele întâlniri ale grupului au fost explorate împreună cu moderatorul propriile “poveşti de succes” ale membrilor grupului. Un accent deosebit a fost plasat pe identificarea şi expunerea în faţa colegilor a evenimentelor cu caracter pozitiv din viaţa proprie, pe rememorarea apreciativă a sentimentelor şi trăirilor specifice acelui moment. Spre exemplu putem face referire la mărturia unuia dintre membri care afirmă că:

“a simţit că poate trăi şi în fotoliul rulant şi că mulţumeşte prietenilor şi familiei că l-au forţat să iasă din

casă”. Un alt membru afirma faptul că pentru el sunt poveşti de succes acele momente când a reînceput să-şi simtă

corpul (timp de aproximativ 6 luni fiind complet paralizat în urma unui accident). În această etapă de Discovery a consilierii apreciative de grup, participanţii explorează în

parteneriat cu consilierul / moderatorul, propriile strategii afirmative, propriile strategii de succes, resursele pentru schimbare etc. .

3. Explorarea soluţiilor alternative în parteneriat între participant şi consilier /

moderator. Soluţiile alternative din consilierea clasică, sunt înlocuite din perspectiva consilierii

apreciative cu procesul de visioning apreciativ. Etapa se suprapune celei de Dream din cadrul Anchetei Apreciative. În modelul grupului de socializare apreciativ această etapă presupune identificarea de strategii de atingere a obiectivelor proprii şi de grup prin derularea de discuţii centrate pe temele stabilite la nivel de grup. Ca exemplu ne putem referi la propunerile formulate pe parcursul întâlnirilor cu privire la identificarea şi implementarea unor diferite soluţii de integrare socială şi de autodezvoltare. În acest sens s-a propus realizarea întâlnirilor în aer liber, realizarea de schimburi de experienţă cu alte grupuri, dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi conducere prin alternarea fiecărui membru pe poziţia de comoderator. Putem adăuga faptul că în luna mai 2010 a fost o “predare de ştafetă” din partea moderatorului Simona Ponea către unul dintre comoderatorii grupului, considerând acest fapt ca fiind o dovadă relevantă a atingerii unui posibil “vis” (Dream).

34



4. Identificarea unor căi inovative de a crea viitorul dorit de participant pentru sine însuşi.

Această etapă se suprapune celei de contract din consilierea centrată pe problemă, iar din punct de vedere apreciativ îi poate corespunde etapa de Design. Aceasta este definită ca o etapă de identificarea unor căi inovative de a crea viitorul dorit de client pentru sine însuşi. Acest pas are ca specific concreteţea şi realizabilitatea, destinat să schimbe sistemul client / participant în congruenţă cu propriile proiecţii asupra viitorului.

În cadrul grupului de socializare apreciativ Dimineaţa la cafea etapa de Design este însoţită de elemente de empowerment şi advocacy. Pentru o bună clarificare vom oferi spre exemplificare un moment reprezentat prin participarea membrilor grupului împreună cu specialiştii din cadrul serviciului la Bursa locurilor de Muncă în anul 2009. Astfel membrii grupului au fost susţinuşi în identificarea şi aplicarea pe diferite posturi în acord cu propriile competenţe. Pe lângă susţinerea directă a membrilor s-a realizat de asemenea o campanie de promovarea a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, cu referire directă la încadrarea lor pe piaţa muncii.

5. Implementarea strategilor de autorealizare a participantului Etapa de implementare a contractului din abordarea centrată pe problemă, poate fi

revalorizată din perspectiva consilierii apreciative de grup în cadrul etapei Delivery (Destiny) a Anchetei Apreciative. Această etapă presupune implementarea propriu-zisă a strategilor de autorealizare identificate în etapa de visioning. Odată ce individul şi-a identificat şi construit o imagine asupra unui viitor preferat, se trece la utilizarea limbajului şi comunicării (interviului intenţional nondirectiv), pentru punerea în act şi urmărirea realizării concrete a viitorului proiectat.

Exemplificând pe membrii grupului de socializare apreciativ au fost îndeplinite ca “planuri de viitor” ieşirea în aer liber a grupului, realizarea de experienţă cu un grup de tinere mame şi un grup de tineri defavorizaţi în cadrul unor servicii din aceeaşi organizaţie. La acestea se pot adăuga ca elemente importante faptul că membrii grupului au ieşit împreună în oraş înafara întâlnirilor de grup, că păstrează legătura între ei prin diferite mijloace online de comunicare (Messenger, facebook etc.), că şi-au sărbătorit împreună zile de naştere, că ţi-au făcut prieteni în rândul voluntarilor participanţi.

Câteva elemente utile în abordarea consilierii de grup apreciative (Sandu, Ponea,

2010): - Identificarea poveştilor de succes;

35



- Crearea unei relaţii, în care clientul să poată revedea propria strategie de succes din trecut, să se centreze mai profund asupra ceea ce vrea sau este necesar să schimbe şi să atingă o nouă perspectivă în luarea propriilor decizii;

- Acordarea atenţiei şi a respectului necondiţionat şi aprecierii faţă de client, şi comunicarea cu acesta. Preocuparea faţă de interesele clientului trebuie manifestată explicit;

- Observarea atitudinilor în timpul interviului, a conduitei verbale şi non-verbale; - Manifestarea empatiei. Subiecţii trebuie să simtă respectul faţă de ei, demonstrat prin

atitudine şi comportament; - Transmiterea fermă faţă de clienţi a ideii că îi considerăm capabili să-şi exercite

controlul asupra propriului destin; - Înlocuirea judecăţii critice cu aprecierea elementelor pozitive, cultivarea resurselor de

schimbare, ascultarea activă şi înţelegere, manifestarea unei călduri sufleteşti, suport şi schimbare;

- Identificarea scopurilor proprii ale clienţilor şi constituirea parteneriatului client-consilier. Practica apreciativă în domeniul consilierii de grup apreciative înlocuieşte procesul de

realizare a unui inventar al tuturor problemelor cu care membrul grupului se confruntă cu redesignul situaţiei problemă într-o provocare generatoare de feedback social.

Încurajarea acţiunii pozitive În etapa de Design a consilierii de grup apreciative, membrul participant trebuie

susţinut în dezvoltarea şi evaluarea strategiilor de autodeterminare cu scopul de a-şi crea propria viziune asupra lumii (Sandu, 2002). Viziunea apreciativă odată stabilită, devine necesară adaptarea unei decizii asupra căilor importante prin care scopurile identificate să fie îndeplinite. În fiecare dintre etapele procesului de consiliere apreciativă intervine ca dominantă strategia de comunicare şi abordare a participantului centrată pe empowerment şi elemente pozitive.

Aserţiunea 1: Harta nu este tot una cu teritoriul. Există o diferenţă considerabilă şi fundamentală între realitate şi percepţia noastră

asupra realităţii. Acest principiu reprezintă o cheie de înţelegere a consilierii apreciative, atât individuală cât şi de grup, dintr-o perspectiva construcţionistă. Individul nu reacţionează în conformitate cu realitatea ci cu imaginea sa despre realitate. Harta noastră personală poate diferi uneori fundamental atât de realitate cât şi de hărţile altor persoane. Este rolul consilierii de grup de a realiza procese de negociere a hărţilor individuale astfel încât acestea să devină

36



congruente atât cu experienţa imediată a indivizilor cât şi cu maximul propriului lor potenţial. Grupul de socializare apreciativ poate folosi ca element fundamental renegocierea “metapovestirilor” obţinându-se o hartă comună asupra realităţii la nivelul grupului.

Interviul apreciativ trebuie însoţit de tehnica ascultării active, empatie, aprecierea potenţialului propriu, stimularea exprimării sentimentelor. Putem defini ascultarea activă ca o modalitate structurată de a asculta şi a răspunde interlocutorului. Ascultarea activă presupune focalizarea atenţiei exclusiv asupra interlocutorului, suspendând propriile cadre de referinţă, cu scopul de a le înţelege pe cele ale interlocutorului. Ascultarea activă presupune suspendarea judecăţii critice şi manifestarea deplină a empatiei faţă de interlocutor (Sandu, Ponea, 2010b).

Aserţiunea 2: Fiecare persoană este unică şi reacţionează în mod unic în cadrul

actului comunicării. Este necesar să facilităm decodificarea de către fiecare membru al grupului a modului

de expresie faţă de ceilalţi. În cadrul grupului vizat atât moderatorul cât şi fiecare dintre membrii participanţi sunt atenţi la elementele reprezentative ale fiecărui individ.

Aserţiunea 3: Fiecare comportament are un rol în adaptare

Identificarea conduitelor aşa-zis indezirabile care trebuiesc modificate în cadrul procesului de schimbare trebuie să ţină cont de situaţia adaptativă care a generat respectiva conduită. Procesul vizat pune accentul tocmai pe descoperirea necesităţii care a stat la baza unui comportament, pentru ca apoi acesta să fie înlocuit cu altul, mai benefic şi constructiv pentru fiinţa respectivă. Pentru membrii care temporar manifestă un discurs non-apreciativ şi focalizat pe problemă şi generalizări negative se urmăreşte înlocuirea colectivă a aspectelor negative cu cele de natură pozitivă dar care să fie proprii membrului / membrilor vizaţi.

Aserţiunea 4: Nu putem să nu comunicăm

Într-adevăr fie că facem apel la modalităţi non-verbale sau verbale, într-o formă sau alta ne vom manifesta în exterior atitudinea interioară, ca răspuns la un anumit stimul extern. Ascultarea este foarte necesară înainte de a avea orice reacţie fie ea o acţiune, o discuţie cu membrul participant sau un mod prin care este învăţat ceva.

A asculta reprezintă baza tuturor strategiilor de evaluare şi acţiune (Charkhoof, 1979). Reacţiile la ascultare (Charkhoof 1979, cf. Sandu, Ponea 2010) sunt deprinderi folosite de consilier pentru a realiza o ascultare adecvată. În funcţie de scopul urmărit, se clasifică în:

- Clarificarea (Zastrow 2002) constă într-o formulă utilizată după un mesaj ambiguu transmis de către client. Formula poate fi de genul: „Vreţi să spui că...” şi apoi se continuă cu reformularea mesajului. Scopul este de a încuraja clientul la o mai atentă elaborare a formulării, dar în acelaşi timp în termenii construcţionismului social o

37



reformulare a propriei hărţi, iar pentru operatorul interviului de a verifica acurateţea a ceea ce a auzit şi mai ales a înţeles de la cel dintâi (a propriei sale hărţi);

- Parafrazarea reprezentată de o reformulare a conţinutului mesajului receptat de la elev, în scopul de a-l determina pe acesta să se concentreze asupra semnificaţiei mesajului. Deprinderea implică reamintirea mesajului, identificarea părţii de conţinut a acestuia şi apoi reacţia la conţinut (Zastrow 2002).;

- Reflectarea, constă într-o reformulare a părţii afective a mesajului scopul de a-l ajuta pe cel consiliat să exprime mai mult din trăirile sale, cu mai multă intensitate sau să devină mai conştient de trăirile care îl domină. Fiecare dinte tehnicile prezentate anterior au fost utilizate în cadrul experimental

Dimineaţa la cafea iniţial doar de către moderator, acesta încurajând pe de o parte interlocutorul direct, precum şi pe fiecare dintre membri pentru a experimenta aceste tehnici dar şi pentru a facilita coeziunea la nivelul grupului de socializare apreciativ.

Aserţiunea 5: Semnificaţia unui mesaj este dată de reacţia pe care acesta o suscită.

Această aserţiune reliefează importanţa cunoaşterii sistemului de reprezentări interioare ale celuilalt şi faptul că este necesar să ne modulăm transmisia unui mesaj în funcţie de cel care îl receptează. În acest sens moderatorul, specialiştii şi voluntarii trebuie să acorde o importanţă deosebită limbajului utilizat în funcţie de grupul ţintă reprezentat prin membrii grupului de socializare apreciativ. Nu este recomandată emiterea de aprecieri nesusţinute de potenţialul real al individului la adresa membrilor grupului.

Aserţiunea 6: Pentru a comunica, este indispensabil să intrăm în sistemul celuilalt de

reprezentări asupra lumii înconjurătoare.

Fiecare individ percepe informaţiile din mediul înconjurător prin intermediul simţurilor sale: văz, auz, pipăit, miros şi gust.

Literatura de specialitate prezintă în consens cu aceasta Modelul AVK ca presupune existenţa a trei sisteme reprezentative de receptare senzorială şi anume:

- sistemul vizual; - sistemul auditiv; - sistemul kinestezic (care se referă la senzaţiile tactile, dar şi la emoţii, percepţii de

natură interoceptivă etc.). În cadrul grupului de socializare apreciativ se recomandă utilizarea tuturor celor trei

canale senzoriale asigurându-se astfel implicarea din diferite perspective a tuturor membrilor participanţi. Suntem de părere de asemenea că implementarea celor trei modele facilitează de asemenea diversificarea modului de desfăşurare a întâlnirilor, asigurându-se astfel un grad mai ridicat de coeziune şi de dezvoltare a relaţiilor interpersonale. Pe lângă utilizarea eficientă şi sistematică a canalelor senzoriale este indicat identificarea sistemului de credinţe, aspiraţii şi

38



valori proprii indivizilor şi de realizat ca metodă de dinamică de grup exerciţiul ludic “Jocul complimentelor” precum şi modelul propus de Bushe, grupul / echipa apreciativ(ă) de dimensiuni mici. În cadrul grupului de socializare apreciativ s-au folosit diverse materiale precum clipuri video şi audio, flipchart, postit-uri, markere, videoproiector, diverse tehnici comportamentale şi verbale: fluctuaţii ale vocii, gesticulare, mimică, limbajul corpului, precum şi utilizarea de elemente kinestezice: lucru pe echipe, ieşiri în aer liber cu scopul de a se crea o atmosferă non-formală.

Aserţiunea7: Fiecare persoană posedă în ea însăşi toate resursele necesare optimizării

propriului comportament. Această aserţiune evidenţiază în ea însăşi posibilitatea dezvoltării proprii, persoana

fiind însăşi agentul schimbării. Rolul consilierului/ moderatorului şi a lucrului într-un grup de egali este acela de a susţine individul în identificarea propriilor resursele necesare procesului de schimbare aşa cum este el proiectat de fiecare individ în parte.

4.4. Extrapolarea grupului de socializare apreciativ Validarea extrapolării s-a realizat prin aplicarea unui focus grup la care au participat 7

persoane, care ocupă fie funcţia de asistent social, fie sunt actuali sau viitori supervizori în domeniul social.

Acest focus grup va viza în mod deosebit posibilitatea aplicării modelului propus şi în alte instituţii decât BACH, unde acesta a fost implementat iniţial în lucrul cu persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

În urma aplicării focus grupului vor fi extrase acele categorii de subiecţi cărora li se poate aplica modelul Grupul de socializare apreciativ. În cadrul acestei secţiuni vom încerca să definim o serie de recomandări şi viziuni proprii în lucrul cu diferite alte categorii de persoane vulnerabile, decât cel cu care s-a lucrat iniţial.

În cadrul acestei direcţii se vor urmări: - Elementele pozitiv-afirmative reprezentative grupului de socializare apreciativ; - Elementele ce se propun a fi îmbunătăţite în implementarea acestui model; - Categoriile de subiecţi în beneficiul cărora poate fi implementat acest model;

5.1. Concluziile cercetării Lucrarea şi-a propus să analizeze aplicarea metodologiei apreciative în elaborarea şi

implementarea unor grupuri de socializare apreciative în diverse domenii sociale, modalitatea de constituire a acestora, specificul şi posibilul impact. În cadrul cercetării am identificat modelul unui grup de socializare apreciativ, pornind de la activitatea Dimineaţa la cafea, grup

39



de socializare implementat în cadrul Biroului de Asistenţă şi Consiliere pentru persoane cu Handicap, din cadrul Centrului Diecezan Caritas, modelul propus a fost implementat asupra unui grup constituit atât din beneficiari ai serviciului menţionat – persoane cu dizabilităţi locomotorii, cât şi din voluntari ai serviciului. Grupul are ca principale caracteristici creşterea reţelei sociale a participanţilor, promovarea parteneriatului şi a egalităţii, creşterea stimei de sine, implicarea activă în propria dezvoltarea şi generarea unei serii de acţiune de „integrare activă”.

Analiza impactului a scos în evidenţă beneficiile modelului propus cât şi elementele care constituie o provocare pentru dezvoltarea acestui tip de servicii, generându-se astfel un protocol integrativ de aplicare a grupului de socializare apreciativ.

Acest protocol a fost supus ulterior dezbaterii în cadrul unui focus grup în urma căruia au reieşit o serie de concluzii: caracterul de ecountering group, specificul socioterapeutic al modelului, precum şi o serie de domenii în care specialiştii prezenţi au considerat utilă extrapolarea modelului.

5.2. Propuneri de dezvoltare Pornind de la rezultatele cercetării calitative efectuate o primă propunere vizează

constituirea unui model sistemic al grupului de socializare apreciativ, adaptabil oricărei categorii de persoane împreună cu elementele sale cheie, modelul 5 D, elementele de consiliere apreciativ non-directivă, elemente de empowerment şi parteneriat.

Propunem dezvoltarea unei cercetări ulterioare pornind de la analiza secundară de date care să vizeze alte elemente inovative şi anume:

- metodologia focus grupului apreciativ; - adaptarea modelului în vederea implementării acestuia sub forma unor Team Building

apreciative în organizaţii; - dezvoltarea modelului reieşit ca serendipity; - implementarea protocolului şi la alte grupuri ţintă: - analiza comparativă a impactului generat prin implementarea acestui protocol în

diverse tipuri de categorii de indivizi; - delimitarea formelor terapeutice de tip psihoterapie de socioterapiile centrate pe

modelul construcţionist (fractalic), cât şi de alte forme de socioterapii.

40

Grupul de socializare apreciativ Un model de creativitate ... · Volumul „Grupul de socializare...

Documents

Transcript of Grupul de socializare apreciativ Un model de creativitate ... · Volumul „Grupul de socializare...