Grounded Theory

5/16/2018 Grounded Theory - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/grounded-theory-55ab58827ec43 1/3

Grounded Theory

Teoria întemeiată empiric (grounded theory), în cadrul cercetării calitative, este o metodologie generală.

Teoria rezultă chiar în timpul desfăşurării cercetării, ca urmare a analizei sistematice a datelor, în special, a analizelor

comparative. Termenul ca atare a fost creat de Barney Glaser şi Anselm Strauss (1967), iar bazele tehnicilor şi procedurilor pentru dezvoltarea teoriei întemeiate au fost expuse cuprinzător de Anselm Strauss şi Juliet Corbin (1990). Grounded

theory sau teoria întemeiată (conform echivalenţei propusă de Petru Iluţ) “este derivată din date, sistematic adunate şi

analizate în procesul cercetării. Colectarea datelor, analizele şi eventuala teorie sunt în strânsă relaţie. Teoria este

emergentă din date” (Strauss şi Corbin, 1990/1998, 12). Autorii anterior citaţi apreciază că ceea ce denumesc teorie

întemeiată s-a dezvoltat prin contribuţiile multor cercetători de orientări filosofice diferite (R. E. Park, W . I. Thomas, J.

Dewey, G. H.Mead, E. C. Hughes, H. Blumer), dar care au în comun faptul că susţin: a) necesitatea cercetărilor de teren

pentru a cunoaşte ce se întâmplă în mod real; b) relevanţa teoriei întemeiate pe date, ca disciplină ştiinţifică şi ca bază

pentru acţiunea socială; c) complexitatea şi variabilitatea fenomenelor şi acţiunii umane; d) credinţa că persoanele sunt

actori care au un rol activ în găsirea răspunsurilor la situaţiile problematice; e) realizarea actelor persoanelor au o bază

raţională; f) înţelegerea acestor raţionalităţi este definită şi redefinită prin interacţiuni; g) sensibilitatea faţă de natura

evenimentelor

Evolutive şi explicabile; h) conştiinţa relaţiilor dintre condiţii (structuri), acţiuni (procese) şi consecinţe (Strauss şi Corbin,

1990/1998, 9-10).

Aşa cum arăta Michael Quin Patton (1990, 434–435), cercetările realizate în cadrul teoriei întemeiate presupun o gândire

critică şi creativă, deopotrivă ştiinţă şi artă a analizelor. Pentru promovarea gândirii creative în cercetările calitative,

Michael Quin Patton este de părere că cercetătorul trebuie:

a) să fie deschis unor posibilităţi multiple

b) să genereze o listă de opţiuni

c) să exploreze diferite posibilităţi înainte de a alege una dintre ele

d) să utilizeze diferite căi de expresie, precum arta, muzica şi metaforele

e) să facă apel la forma nonliniară de gândire, să revină şi să înconjoare subiectul cercetării pentru a obţine o perspectivă

nouă

f) să se distanţeze de modul de gândire şi acţiune obişnuite

g) să aibă încredere în procese, nu în obstacole

h) să nu utilizeze euristici (scurt-circuitări ale gândirii), ci mai degrabă să depună energie şi efort în activitatea sa de

cercetare.Creativitatea cercetătorului poate se manifeste în diferite. În denumirea corectă a categoriilor, în urmărirea unor probleme

stimulative, în comparaţiile pe care le face şi în extragerea din masa de date neorganizate a unor scheme inovative,

integrate şi realiste. Cercetătorul care se ghidează după principiile teoriei întemeiate trebuie să dea dovadă de abilităţi

multiple:

1) să analizeze, revenind mereu, situaţiile

2) să recunoască tendinţa prin bias-uri

3) să gândească abstract

4) să fie flexibil şi deschis la criticile ce îl pot ajuta

5) să fie sensibil la cuvintele şi la acţiunile respondenţilor

6) să fie absorbit şi devotat cercetărilor sale



Dintre multiplele cerinţe formulate faţă de cercetarea calitativă, implicit faţă de modelul teoriei întemeiate, flexibilitatea şi

gândirea nonliniară apar – după opinia noastră cu deosebire importante.

Cercetarea calitativă, în ansamblul ei, a apărut ca o revoltă “împotriva utilizării standardizate, mecanice, inflexibile a

diverselor metode, procedee şi instrumente” (Iluţ, 1997, 8). A fi flexibil în abordarea fenomenelor sociale înseamnă a

proceda ca un bricoler (fr. bricoleur, “persoană care se ocupă cu lucrări de întreţinere şi reparaţii, care practică mai multe

meserii”). Dacă, în sens comun, un bricoler – “meşter la toate” – este un diletant, o persoană “care se descurcă”, în

metodologia cercetărilor calitative termenul de “bricoler” desemnează un profesionist foarte bine format, capabil să

efectueze activităţi de cercetare diverse, trecând de la intervievare la observaţie, la interpretarea documentelor personale şi

istorice, la autoreflecţie intensivă şi introspecţie” (Strauss şi Corbin, 1990/1998, 2). Cercetătorul- bricoler nu porneşte în

studiul vieţii sociale cu o teorie preformulată şi cu metode prestabilite. În funcţie de problemele ce apar, de context şi de

ceea ce este disponibil, el adaugă sau renunţă la unele metode, tehnici sau instrumente de investigare, bricolajul fiind “o

construcţie emergentă” (Weinstein şi Weinstein, 1991, 161), ce rezultă că într -un puzzle (joc de asamblare) din datele

obţinute cu ajutorul unui număr mare de metode şi tehnici. Un astfel de cercetător acceptă că investigaţia sociologică

reprezintă un proces interactiv în care biografia sa, apartenenţa la genul biologic (masculin/feminin), la o anumită clasă

Socială, rasa, etnie, naţionalitate sau confesiune religioasă îşi fac resimţite prezenţa. El este conştient că ştiinţa înseamnă

putere şi că prin cercetarea sa oferă o descriere a lumii, printre multe altele, cu implicaţii politice. Pentru cercetătorul –

bricoler ştiinţa nu poate fi liberă de valori. Flexibilitatea în cercetările calitative rezultă şi din faptul că cercetătorul nu

privilegiază şi nu refuză ab initio nici un set de metode sau de date. El utilizează – aşa cum remarcau C. Nelson, P. A.

Treicher şi L. Grossberg (1992, 2) – abordări, metode şi tehnici ale etnometodologiei, hermeneuticii, feminismului,

psihanalizei, studiilor culturale, ancheta sociologică, observaţia participativă şi altele (apud Strauss şi Corbin, 1990/1998,

3). Rezultă, aşadar, că cercetătorul- bricoler acoperă un câmp interdisciplinar, transdisciplinar şi, uneori, contradisciplinar şi

că acceptă nu una, ci, după caz, mai multe paradigme convergente sau chiar concurente. Din această cauză, cercetarea

calitativă înseamnă concomitent mai multe lucruri, fapt ce o face dificil de definit chiar pentru metodologii care au

consacrat-o. Gândirea nonliniara în abordarea calitativă a vieţii sociale este şi ea definitorie pentru teoria întemeiată.Cercetarea cantitativă este văzută de calitativişti ca un proces liniar, în care cercetătorul, înainte de a începe cercetarea de

teren, îşi construieşte un model a fenomenului ce urmează a fi investigat, formulează un set de ipoteze şi operaţionalizează

atent conceptele. În felul acesta – apreciază Uwe Flick (1988, 41) – “Teoriile şi metodele au prioritate faţă de obiectul

cercetării. În contrast cu aceasta, teoria întemeiată dă preferinţă datelor şi terenului de studiu”. Aşa cum s-a arătat, teoria

întemeiată are multe similarităţi cu celelalte modalităţi de cercetare calitativă. Sursa datelor este aceeaşi: interviuri şi

observaţii de teren, ca şi documente de tot felul (însemnări zilnice, scrisori, autobiografii, povestiri istorice, ziare şi a lte

materiale din mass-media). Ca şi în alte cercetări calitative, teoria întemeiată utilizează şi date cantitative sau combină

datele cantitative cu cele calitative. Ea implică o activitate interpretativă şi responsabilitate în legătură cu aceasta. Faţă de

alte modalităţi ale cercetării calitative, teoria întemeiată se diferenţiază prin accentul pus pe dezvoltarea teorie i, ca scop

(Strauss şi Corbin, 1990/1994, 274). Generarea teoriei şi efectuarea cercetării sunt considerate două laturi ale aceluiaşi

proces, nu două momente separate ale procesului de cercetare. Prin densitate conceptuală (conceptual density) şi prin

relaţiile dintre concepte se poate ajunge la teoretizări cu diferite niveluri de generalitate.

Cercetarea de tip teorie întemeiată urmăreşte descoperirea modelelor de acţiune (patterns of action) ale diferitelor unităţi

sociale. Ea se concentrează pe procese, ca schimbări în modelele de acţiune.

Grounded Theory

Documents

Transcript of Grounded Theory