GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7, SATU MARE …gradinita7-satumare.ro/revista/mare.pdf · ne...

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7, SATU MARE REVISTA LICURICILOR

REALIZATORI LIANA ACHIM ŞI ANCA IOANA DUMITRU 2005 GRUPA MARE



PAGINA PĂRINŢILOR

O CLIPĂ DE MEDITAŢIE...

NEVERLAND, REGÂNDIREA PARADISULUI

Mai au copiii nevoie de poveşti?

Copiii secolului XXI sunt înzestraţi cu abilităţi digitale înnăscute, mânuiesc de la vârste fragede, cu o

rapiditate uimitoare, tabletele şi telefoanele, iar când ajung la vârsta de şcoală, ştiu deja să utilizeze

calculatorul şi cedează atracţiei imaginilor oferite de televizor, oricât de obosiţi ar fi.

În tot acest tumult de informaţii, la care sunt supuşi atât părinţii cât şi copiii, mai este oare timp

pentru spus şi ascultat poveşti? Obiceiul, care exista cândva şi se adresa în primul rând adulţilor şi nu

copiilor, s-a pierdut demult. Nevoia sufletească a rămas însă aceeaşi şi o vedem deghizată în succesul pe

care îl au poveştile moderne: „Stăpânul Inelelor” sau „Harry Potter”. Ea izvorăşte din acea parte esenţială

din noi înşine pe care Eric Berne o numea „starea eului copil”, o parte care conţine „intuiţiile,

spontaneitatea şi creativitatea” noastră. Mulţi părinţi vor susţine că basmele vor fi avut, poate, importanţa

lor în trecut, dar că în zilele noastre copiii ar trebui educaţi în contact cu realitatea tehnicii şi a conţinuturilor

acesteia. Lumea basmelor, vor spune ei, este o lume ireală, fantastică, care nu are nici o legătură cu lumea

exterioară. La o primă vedere, superficială, aceste afirmaţii nu pot fi contrazise. Însă, analizate în

profunzime, poveştile au legătură cu lumea interioară a oricărei fiinţe umane. Ele ne vorbesc simbolic despre

povestea fiecărei vieţi omeneşti, despre drumul pe care îl parcurgem fiecare, în felul nostru unic şi totuşi la

fel. Poveştile pot avea o influenţă subtilă asupra identităţii copiilor, dar şi a adulţilor. Ele nu oferă informaţii

folositoare despre lumea externă, ci despre procesele interioare care au loc într-un individ.

La vârsta copilăriei, poveştile şi desenul sunt principalele mijloace

de exprimare a vieţii afective a copilului. În această etapă de vârstă se

fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar copilul se identifică cu

personajul care corespunde modelului educaţional existent. Personajele

din basme ne însoţesc în anii copilăriei şi ne oferă modele de urmat în

viaţa adultă.

În zilele noastre, părinţii preferă să cumpere un DVD sau să

permită accesul excesiv al copilului la televizor sau la calculator, în

detrimentul timpului alocat unei relaţii comune, în care ambii parteneri au

de câştigat: copilul se va dezvolta armonios şi va şti să-şi rezolve

conflictele, iar părintele va câştiga un timp preţios alături de propriul

copil, timp pe care altfel nu l-ar mai fi primit niciodată.

Prin lectură sunt deschise căi de înţelegere a lumii, cititorii sunt

puşi în contact cu mari gânditori şi personalităţi, înţeleg importanţa transmiterii valorilor de la o generaţie

la alta; spre deosebire de internet şi televiziune, care au ca spaţiu predilect cotidianul şi sunt tributare

modelor şi audienţei.

Lectura stimulează gândirea şi creativitatea. Am lăsat la urmă acest argument, fără pretenţia de a le

fi enumerat pe toate, pentru că aici se ascunde şi o slăbiciune a cărţii: ea acţionează prin cuvânt. În

consecinţă, lectura presupune un efort de reprezentare. Citind, configurăm spaţii, personaje, cadre şi peisaje,

ne imaginăm situaţii, construim imagini într-un mod personal. Televiziunea şi jocul pe calculator scutesc

utilizatorul de efortul de imaginaţie, adăugând la cuvânt imaginea şi sunetul - pagini întregi de descriere sunt

înlocuite cu un singur cadru, personajele au chip gata determinat, au un timbru al vocii, coloana sonoră vine

şi ea să faciliteze efortul de înţelegere, lucrurile sunt pe jumătate procesate. Iar omul, prin natura sa, alege

calea minimului efort. Cu cât vârsta este mai fragedă, cu atât seducţia exercitată este mai mare.



Mai mult, jocurile pe calculator, din ce în ce mai evoluate, dau copilului posibilitatea să intervină

direct în cursul acţiunii. În povestea citită, el poate cel mult să se identifice cu un personaj, în joc el este

personajul dorit, poate să reia totul de la început, ori de câte ori vrea, şi să schimbe deznodământul.

Nu are rost să ne închipuim că, dacă îl vom pune pe copil să citească o carte, acesta, contaminat

brusc de plăcerea lecturii, va merge să ceară o alta de la bibliotecă. Este nevoie de lecturi comune, de

implicare din partea părinţilor, educatorilor, bibliotecarilor, prin acţiuni specifice, antrenarea în

dezbateri pe marginea celor citite, efort participativ. Exemplul personal al părinţilor, un mediu adecvat, chiar

dacă nu sunt condiţii obligatorii, ajută mult. Mai trebuie să existe şi un început de predispoziţie lăuntrică...

Încercăm să protejăm, prin această campanie, un mod de a fi şi valorile în spiritul cărora am trăit.

Dar, după cum am spus, lumea este într-o schimbare accelerată, iar direcţia în care se orientează este greu de

prevăzut. Deja se aud voci în sociologie care spun că utilizarea calculatorului dezvoltă abilităţile necesare

integrării în lumea care se configurează. Dacă această lume este mai bună, rămâne de văzut...

Să acordăm deci timp

copiilor noştri, să investim în

inteligenţa şi personalitatea lor!

Vă invităm, aşadar,

într-o călătorie în lumea

basmelor, a fanteziei, a jocului

neîngrădit de barierele realului, într-o

poveste în care eroii principali sunt chiar copiii

dumneavoastră. Vrem ca povestea noastră să fie

despre maturizare, despre ce înseamnă să devii responsabil

pentru cei din jurul tău. Sperăm ca cititorii să vadă în acest scenariu un argument

că putem creşte fără să ne pierdem neapărat toată inocenţa copilărească sau puterea de a

mai crede în minuni.

Cu stimă şi consideraţie, educatoarele grupei mari LICURICII,

LIANA ACHIM ŞI ANCA IOANA DUMITRU



CAPITOLUL 1

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti...

Este, aşa cum n-a fost niciodată, o trupă de Licurici însetată de cunoaştere, de

neastâmpăr şi freamăt continuu pentru experienţe inedite, de dorinţa de a călători

spre locuri şi tărâmuri noi, de a lega prietenii în urma cărora înveţi ceva. Azi,

avem în faţă o provocare nouă: rolul de viitor şcolar. Aşa că, ne-am hotărât să

plecăm spre Oz, acolo unde este cea mai mare şcoală şi cel mai iscusit vrăjitor,

capabil să facă nişte vrăji şi descântece pentru a fi cei mai buni şi cei mai silitori.

Pentru a fi pregătiţi în faţa încercărilor, ne „înarmăm” cu toate accesoriile fermecate (ştiţi

voi, cele care ajută eroii din basme să treacă peste obstacole) şi ne îndreptăm spre

Neverland (Tărâmul de Nicăieri), la prietenii noştri Lost Boys (Băieţii pierduţi).

Bineînţeles că şi ei trebuie să devină şcolari, să înveţe să scrie şi să citească; altfel cum va

afla lumea întreagă de şotiile lor şi cum vor răspunde email-urilor primite de la toţi

năzdrăvanii?

Am uitat un detaliu: ne vor însoţi Anca Wendy şi Lia Wendy, dar nu ca accesorii importante, ci numai ca

ghizi...ştiţi voi, ca să nu ne pierdem...Pornim la drum spre Neverland cu ajutorul prietenului

nostru Peter Pan, al lui Tinkerbell şi al prafului de stele, dar în timpul zborului, din cauza

gps-ului luat la second şi cam uzat, greşim ruta şi ne întâlnim cu Albă ca Zăpada. Asta nu ne

supără şi petrecem puţin timp împreună.



Deoarece nu avem vase murdare în chiuvetă şi nici pânze de păianjen pe la colţuri, Albă ca Zăpada

are timp să cânte şi să danseze cu noi, în aşteptarea prinţului ei.



Cum călătorului îi şade bine cu drumul, pornim voioşi spre Neverland, dar o tornadă ivită

ca din senin ne schimbă traseul, praful de stele se pierde în vântul învolburat şi ajungem în

final pe tărâmul din Oz. Suntem încântaţi să o întâlnim cu Dorothy şi pe prietenii ei. După

ce facem cunoştinţă şi ne împrietenim cu toţii, ne dăm seama că fiecare se luptă cu

problemele lui şi că pare să aibă nevoie de ajutor.

Fetiţa dorea să stea într-un loc mai bun, „undeva sub curcubeu”, Sperie–Ciori, omul făcut din

paie, îşi dorea să aibă şi el puţină minte, Leul cel Laş dorea să devină şi el un leu curajos, iar

Omul Tinichea avea dorinţa ca în pieptul său să bată o inimă la fel cu a celorlalţi oameni

normali.

Tinkerbell a plecat să studieze fluctuaţiile pieţei pentru a face rost de praf de stele nou, la un

preţ cât mai avantajos, iar noi, ca să putem continua călătoria, am primit pantofi fermecaţi,

identici cu ai fetiţei, ceea ce demonstrează faptul că Dorothy este o adevărată prietenă şi are

un suflet bun. Pentru aceasta, noi am hotărât să o recompensăm pe ea şi pe prietenii săi.

Din povestirile noastre, Dorothy a aflat despre minunata viaţă a Licuricilor din grădiniţă, şi

din familie (locul nostru bun de sub curcubeu).



CAPITOLUL 2

Din povestirile noastre, Sperie-Ciori a învăţat despre bogăţiile toamnei, moduri de preparare

şi conservare ale fructelor şi legumelor, despre alimente sănătoase care ne fac puternici,

despre obiceiuri şi tradiţii pe care Licuricii trebuie să le ducă mai departe pentru a exista

tărâmul lor peste ani şi ani de zile. În toată această aventură au fost ajutaţi de Zânele Bune de

la Est, Vest, Sud şi Nord, precum şi de uneltele lor fermecate.

Dar s-o luăm de la început...Curtea grădiniţei este împodobită cu tot ce ne dă toamna mai bun, după un an de

trudă şi eforturi susţinute.



Zânele bune îşi pregătesc accesoriile fermecate şi împărtăşesc copiilor din experienţa lor.

Învăţăm să preparăm sandvişuri sănătoase şi să umplem clătite cu gem de casă. Sperăm că vom putea şi

gusta din ele spre sfârşit...

Începem să desluşim misterul din reţetele de prăjituri şi să înşirăm felii colorate de fructe pe beţe de frigărui.

Putem concura la Masterchef...numai să mai rămână cu ce...



Ca să ne luăm gândul (şi ochii) de la frigăruile cu fructe, cochetăm cu legumele şi le aşezăm frumos în

borcane: întregi, jumătăţi, golite de seminţe, tăiate felii sau răzălite. Oricum se vor certa între ele, „Ba eu

sunt mai dulce, ba eu mai gustoasă”, până când oţetul acru rău de tot le va mura şi le va amuţi pe toate...Ce

pot să mai spună? Că murătura-i pe masă şi-i straşnic de bună!

Nu uităm de musafirii puişori, care fac gălăgie pofticioşi la atâtea bunătăţi. Nu-i servim cu delicateţurile

noastre, dar le desfăcăm urgent nişte bobiţe, aşa ca să nu mai poftească la clătite şi prăjituri.

A sosit vremea recompensei! Nu uităm să ne rugăm şi să fim recunoscători pentru bunătăţile Zânei Toamna,

apoi, asemeni puişorilor la boabe, aşa şi noi la toate cele, mai că uităm şi regulile mestecatului cu guriţa

închisă. Dar azi toate se iartă pentru că am muncit din greu, am învăţat multe lucruri interesante şi utile, iar

pentru aceasta, le mulţumim foarte frumos zânelor noastre.



Iar tu, Sperie Ciori, poţi fi recunoscător cu asemenea prieteni alături de care ai trăit

experienţe utile creierului tău.

Vă mulţumin!



CAPITOLUL 3

Pe Sperie Ciori nu l-am putut sătura de clătite cu brânză, cu gem, dar mai ales, cu ciocolată.

Este înnebunit după ciocolată. Iar dl Willy Wonka, cel mai iscusit inventator din lume,

deschide porţile uimitoarei sale fabrici de ciocolată doar pentru Licurici. Bomboane care nu

se termină niciodată, caramele magice, acadele-lampadar şi un râu de ciocolată caldă,

încântătoare – Sperie Ciori are nevoie de un singur Bilet de Aur şi aceste dulciuri minunate

ar putea fi toate ale lui. Licuricii îl ajută cu Biletul de Aur, dar au un plan bine gândit...nu va

bea Sperie Ciori din râul cu ciocolată.

Aşadar, ne pregătim iar de drum. În zorii zilei suntem întâmpinaţi de dl. Wonka în faţa fabricii.

Apoi am intrat în fabrică şi am vizitat camera în care era râul de ciocolată. Acolo erau omuleţii Umpa-

Lumpa. Ei erau muncitori în fabrică. Wonka le-a spus copiilor să nu bea din râu.



...Dar că pot să guste...Uraaaaaaaaaa!!!!

O arcă din acadele ne-a dus de-a lungul râului şi am intrat in camera Invenţiilor. Acolo era un aparat care

făcea cutii de ciocolată.

Am aflat că de aici se aprovizionează Moş Crăciun, ca să nu mai transporte ciocolata din Laponia, ciocolată

la care renii râvnesc atât de mult.



Apoi am ajuns în faţa unei camere, unde nişte veveriţe separă alunele bune de cele rele. Vizitatorii nu au

voie să intre în acea cameră, deoarece veveriţele se sperie şi te aruncă în groapa de gunoi. Am văzut, totuşi,

rezultatul muncii lor... Am şi gustat...

...Am gustat chiar mai mult decât este permis...Ne-a molipsit Sperie Ciori...

Pentru că trebuie să-l învăţăm pe Sperie Ciori lucruri bune, i-am spus că ciocolata se consumă în cantităţi

mici şi nu în fiecare zi, fiind în partea de sus a Piramidei alimentaţiei, alături de toate dulciurile. Am vizitat

magazinul de prezentare al Fabricii de ciocolată şi ne-am făcut provizii pentru următoarele luni, pentru a nu

consuma toată ciocolata permisă pe timp de un an într-o zi.

La revedere d-le Willy Wonka, mulţumim pentru ospitalitate! Promitem că îţi vom asculta sfaturile!



Din povestirile noastre, Omul Tinichea nu înţelegea cum ciocolata poate face rău

organismului. Aşa a început călătoria misterioasă şi interesantă în tainele corpului uman.

Leul cel Laş a zburat în cosmos şi a aflat lucruri interesante despre sistemul nostru solar şi

planeta Pământ, despre continente, mări şi oceane, ţări şi oameni, porturi şi obiceiuri.

Toţi şi-au exprimat dorinţa de a cunoaşte şi alte locuri şi tărâmuri înainte de a ajunge la vrăjitor. Dar, din

cauza pantofilor tociţi de atâta drum şi zbenguială, nu mai puteam face un pas. Dovedindu-şi unele calităţi

manageriale pentru excursii şi călătorii (fără de care nu-şi va putea înfiinţa niciodată visata firmă de turism

Adventure Travel sau Călătorii Fantastice), Tinkerbell a apărut în timp util cu noul praf de stele şi am pornit

cu noii prieteni spre Neverland.



CAPITOLUL 4

Ajungem la Băieţii pierduţi (The Lost Boys) şi le facem cunoştinţă

cu noii prieteni. Copiii se împrietenesc mult mai repede decât

adulţii, barierele sunt inexistente indiferent de limba vorbită,

aspectul fizic, mediul şi locul în care au crescut. Vă daţi seama de

rapiditatea cu care s-au înnodat noi legături, s-au împletit poveşti şi

experienţe de viaţă.

Sperie Ciori a înţeles că aceşti copii nu au familie, protecţie şi educaţie. Leul cel Laş îşi făcea deja strategii

pentru lupta cu piraţii lui Hook. Omul Tinichea îi mângâia şi îmbrăţişările lui păreau că doresc să

înlocuiască dragostea unui cămin părintesc.

Licuricii îi învaţă despre drepturile copiilor, drepturi care ar trebui să fie valabile pentru copiii de

pretutindeni (din orice galaxie, de pe orice tărâm).

Orice copil are dreptul la nume, naţionalitate, familie.



Orice copil are dreptul la protecţie, sănătate şi educaţie.

Toţi copiii lumii sunt egali.

Orice copil are dreptul la viaţă, joacă, libertate, de a fi ascultat.



Am vizitat eroi curajoşi care apără drepturile copiilor şi ale adulţilor.



Ne gândim şi la cei nevoiaşi.

Cum toţi sunt dornici să afle mai multe lucruri despre locurile minunate din care vin Licuricii, aceştia le

descriu ţara lor, România, şi cea mai frumoasă sărbătoare a copiilor de pe Pământ, Crăciunul.



CAPITOLUL 5

Nu există copil care să nu cunoască semnificaţia zilei de 6 decembrie. Atunci este Sfântul

Nicolae, una dintre cele mai fericite zile pentru copiii cuminţi. Este ziua în care Moş

Nicolae îşi scutură barba pentru a aduce prima zăpadă şi, totodată, ziua în care copiii care

au fost neascultători tot anul, primesc drept răsplată o nuieluşă. Se spune că, în noaptea de

5 spre 6 decembrie, un moş cu barba albă, pe care nu l-a văzut nimeni niciodată, vine pe

la ferestre şi, după informaţii numai de el ştiute, pune în cizmuliţe diferite daruri: pentru

copiii cuminţi el are în desagă dulciuri, fructe şi jucării, iar pentru cei năzdrăvani o

mulţime de nuieluşe.

Seara ne pregătim conştiincios ghetuţele şi le lăsăm la uşă sau la

geam, în aşteptarea lui Moş Nicolae. Oricât tragem de pleoape să nu

adormim pentru a-l vedea măcar o dată pe Moşul, acest lucru nu ne

reuşeşte, deoarece, chiar în clipa în care aţipim, el vine şi lasă darurile

cuvenite. Dimineaţa, mirosul dulciurilor şi al portocalelor proaspăt

stoarse ne trezesc şi ne îndreaptă teleghidat către ghetuţe, iar în aceste

momente ne încearcă un sentiment de bucurie, amestecat cu unul de

ciudă că nici anul acesta nu l-am văzut pe Moş Nicolae. Apoi, gustând

cu plăcere din darurile primite, ne promitem în mod solemn că anul viitor vom fi şi mai cuminţi, pentru a

primi şi mai multe daruri. Aceste amintiri ne îndreptăţesc să ducem legenda mai departe şi să o povestim la

rândul nostru şi prietenilor noştri.



Moş Nicolae este Moşul pentru care cei mici sunt în stare să facă unul dintre cele mai neplăcute

lucruri: curăţatul ghetuţelor. Poate este prima responsabilitate din viaţa lui: să aibă ghetele curate pentru ca

Moşul să fie impresionat şi să pună în ele multe dulciuri. Aşa că... la treabă: cu perie, cârpuşoare, cremă de

ghete, cu seriozitate şi entuziasm, copilaşul se apucă de trebăluit. Cu limba scoasă de concentrare maximă,

chiar reuşeşte să cureţe ghetele. Ce fericire!!

De ce să punem ghetuţele la fereastră sau la uşă? Ca să vadă Moşul cât sunt de

curate şi frumoase. Ca să avem o explicaţie că Moşul nu intră în casă şi ca să vadă

toată lumea cât de cuminte şi de harnic e copilul. Da, fereastra şi uşa sunt legăturile

cu ceilalţi! Apoi, ce e mai frumos decât un copil pe jumătate adormit, în pijamale

curate, mângâind ghetuţele proaspăt curăţate şi aşteptându-l la fereastră pe... Moşul!!!

Moş Nicolae nu e foarte bogat, nici atât de spectaculos precum Moş Crăciun, dar este

cel care nu uită, de mii şi mii de ani, să dăruiască ceva, cât de mic, fiecărui copil. Este

cel care îl pune la treabă pe micuţ, pentru că, nu-i aşa, toţi trebuie să facem ceva, cât

de puţin, ca familia să fie mulţumită, unită şi FERICITĂ! Aşa că, lustruiţi-vă ghetuţele, fiţi ascultători

şi aşteptaţi-l pe... Moşul!



Crăciunul înseamnă mai mult „a dărui“ decât „a primi“. Părinţii şi educatorii noştri ne-au

învăţat că "sărbătoarea de Crăciun" nu se referă doar la a primi lucruri noi, jucării

sofisticate, ci şi la a împărtăşi dragostea cu alţii. Încercăm să înţelegem diferenţa dintre

fericirea de moment, care dispare într-o clipă, imediat ce la tv apare o reclamă cu o

jucărie nouă, şi bucuria care durează, "procurată" prin actul dăruirii altruiste şi al

ajutorării aproapelui. Aşa avem "sărbători fericite" şi descoperim secretul prin care întotdeauna vom şti unde

să căutăm bucuria.



În fiecare an, în liniştea nopţii din ajunul Crăciunului, cete de colindători de

toate vârstele, merg din casă în casă şi vestesc Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Bucuria colindului este nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună şi pornesc

colinda. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, micuţii se adună în cete şi

pornesc pe uliţele satului sau pe străzile oraşului ca să vestească Naşterea

Mântuitorului. Gazdele care îşi primesc colindătorii îşi deschid atât porţile sufletului,

cât şi porţile caselor din care ne îmbie un miros dulce de mere, colaci calzi şi

bomboane... precum şi mirosul bradului proaspăt împodobit.

Colindatul, atât la ţară cât şi la oraş, a rămas o sărbătoare a comunităţii, a copiilor şi tinerilor care

colindă, ca şi a celor care primesc colindători, răsplătindu-i cu daruri şi contribuind astfel la păstrarea

datinilor străvechi.



Aşa s-a încheiat prima parte a călătoriei noastre spre Oz. Din aventurile noastre

am învăţat că, dacă ai credinţă în tine, poţi să ajungi la orice vrei. Dorothy, fetiţa cea

orfană, şi-a găsit o familie frumoasă în cuibul grădiniţei noastre, iar Licuricii sunt fraţii

ei de cruce.

Omul Tinichea a scăpat de rugină deoarece nu a stat locului nici măcar o secundă (poate am uitat să

vă spunem că noi suntem plini de neastâmpăr şi freamăt continuu; cine ni se alătură nu mai ştie ce este

odihna sau plictiseala, iar Marius, preparatorul nostru fizic, este foarte atent la mobilitatea şi flexibilitatea

corpului nostru). Dragostea cu care i-a învăluit pe Băieţii Pierduţi, grija pentru viaţa şi educaţia lor, pentru

respectarea drepturilor lor, i-a demonstrat Omului Tinichea existenţa inimii în pieptul său, chiar dacă nu a

fost conştient de acest lucru. Şi era o inimă care bătea chiar foarte repede la emoţiile nenumărate pe care le-

am trăit împreună, o inimă care vibra alături de noi şi ne încânta cu sensibilitatea ei.

Sperie Ciori a învăţat nenumărate lucruri de la Licurici: a pătruns în tainele naturii, ale literelor şi

cifrelor, ale spaţiului şi Pământului, ale corpului uman, şi câte şi mai câte...Mihaela a avut grijă să ne înveţe

şi engleza, să ne putem înţelege cu Peter Pan şi prietenii lui, iar Omul de Paie mai că ne-a întrecut. Pare că

va fi un bun lingvist. El avea un creier, dar era puţin ruginit de prea multă odihnă, iar noi am avut grijă "să-l

ungem" şi să-i dăm de lucru. Mai are puţin şi ne ajunge, că de întrecut nu are cum, noi suntem invincibili.

Dar cel mai mult ne-a impresionat Leul cel Laş, mă rog, care se credea fricos şi laş. Când am văzut

cum a gândit strategii de salvare a Neverland-ului de piraţii fioroşi ai lui Hook, cum se străduia să ducă la

final orice acţiune începută, cu curaj şi perseverenţă, am înţeles că nu curajul îi lipsea, ci puţină încredere în

forţele proprii. Am avut noi grijă să-i oferim cu îmbelşugare acest lucru şi să-l sprijinim în planurile sale. Iar

Toto, căţelul lui Dorothy, ne-a păzit conştiincios tot drumul, ne-a atenţionat pe parcurs, pentru că el nu se

înşeală niciodată şi prevede pericolele mult mai bine.

Această călătorie este o poveste despre depăşirea defectelor şi a neajunsurilor personale prin

deschiderea către ceilalţi şi prin acceptarea lor aşa cum sunt. Toţi avem nevoie de puţină minte în plus, de un

dram de dragoste de oferit, dar de foarte, foarte mult curaj. Am înţeles că tot de ce ai nevoie este încrederea

în tine. Nu există nicio fiinţă vie care să nu se teamă atunci când stă faţă în faţă cu un pericol. Adevăratul

curaj înseamnă să înfrunţi pericolul atunci când ţi-e frică. Noi toţi împreună am dovedit că astfel de curaj

avem îndeajuns. La fel, minte, suflet, dragoste de oameni...Şi vrem să le împărţim cu voi...

Am sta să share-uim împreună, dar se apropie vacanţa şi avem de trebăluit prin case. Ne vom

reîntâlni în minunata aventură a călătoriei spre Oz, unde vom împărtăşi toate experienţele noastre cu voi,

dragi cititori. Asta mai spre vară, când va fi cald şi bine. Până atunci, aveţi grijă de voi...că noi vom avea...

Dacă doriţi să vedeţi aspecte din culisele poveştii, accesaţi cu încredere link-urile de mai jos.

Fisa cunoasterea mediului

Fisa estetic si creativ

Fisa limba si comunicare

Fisa matematica

http://gradinita7-satumare.ro/revista/fisa_cunoasterea_mediului.pdf

http://gradinita7-satumare.ro/revista/fisa_estetic_creativ.pdf

http://gradinita7-satumare.ro/revista/fisa_limba_comunicare.pdf

http://gradinita7-satumare.ro/revista/fisa_matematica.pdf

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7, SATU MARE …gradinita7-satumare.ro/revista/mare.pdf · ne...

Documents

Transcript of GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7, SATU MARE …gradinita7-satumare.ro/revista/mare.pdf · ne...