Graiul matern

Poetul Grigore Vieru a făcut totul pentru Limba Română, pe care atât de mult a iubit-o, încât s-a cununat cu ea pe vecie. Asemenea lui Eminescu, poetul Vieru a apărut pe bolta înstelată a Limbii Române ca un Luceafăr plin de lumină, încât poţi citi şi noaptea la Psaltirea graiului românesc. Toată opera lui este o respiraţie a Limbii Române şi un imn de doxologie adus acestui grai unic şi inconfundabil în acest Univers.Grigore Vieru era ferm convins că şi Dumnezeu, în cer şi pe pământ, vorbeşte tot în Limba Română cu toţi poeţii acestui Univers. „Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână. / Că Cineva veghează-al meu destin, / Că Eminescu-a scris doar în română, / Cu alfabetul nostru cel latin. // Am spus că Eminescu ne e scutul / Cel de lumină lină şi oţel, / Că este rău să ne uităm trecutul, / Că şi mai rău e să ocheşti în el” (Glontele internaţionalist).Prin Grigore Vieru, Limba Română a devenit cosmică, universală. Ea face legătura între lumea văzută şi cea nevăzută: „De departe vine – din colinde, / Din Psaltiri şi din condeie sfinte. / Ei îi îndrăgim întâi scânteia / Şi doar după Ea iubim femeia. / Limba Română. /... / Privegherea – Ea. Tot Ea – şi somnul, / În cuprinsul ei cântăm pe Domnul, / Umplem vremii cu luceferi hăul / Şi iubim şi ne-nfruntăm cu zmăul. / În Limba Română!” (Limpede ca lacrima). În Basarabia, pământ românesc luat cu japca de către ruşi, poetul Grigore Vieru a devenit avocatul Limbii Române, luptând din răsputeri cu duşmanii acestui grai care în ceruri pururi se glăsuieşte.Cu punerea în practică hotaririi cultural-ştiinţifice, de a se introduce limba română peste tot în Basarabia, cel mai mult s-a implicat poetul român Grigore Vieru. S-a născut, a trăit şi a fost martirizat pentru limba română pe care a personificat-o în opera sa. Peste tot i-a scris numele cu majuscule, a considerat-o a fi Fecioara-Mireasă a acestui neam străbun. I-a slujit ca un sacerdot, cu bucurie şi emoţie, cu dăruire şi credinţă. Pentru limba română a scris şi a cântat toată viaţa, spunându-le tuturor cât de mult o iubeşte, ca şi Sfântul Apostol Ioan Biserica. Basarabia nu poate exista într-o stare harică de creaţie fără limba română. Este limba care ţine de foame şi de sete; este limba în care poţi liturghisi înaintea Logosului. Limba română este delimitarea graniţei noastre culturale şi spirituale. „Ar putea oare să existe, / Neîngrădiţi de Limba Română, / Carpaţii?”, se întreba savantul lingvist Eugeniu Coşeriu. Tot pe acelaşi itinerar spiritual al conştiinţei de sine şi în aceeaşi tonalitate poetică, Grigore Vieru postulează sentimentul eminescian al „ţării de dor”: „Ar putea oare să fiinţeze / Dorul, / Neînconjurat de liniştea / Şi frumuseţea inimii tale?” (Fiinţa dorului).În Basarabia, dar şi în toate ţinuturile din jur unde trăiesc împrăştiaţi românii precum stelele pe cer, limba română a fost crucificată şi a înviat în scrierile sacre ale neamului românesc. „Strălucire de lacrimă şi tărie de diamant are înţelepciunea adevărată....S-a obişnuit lumea cu frumuseţea şi suferinţele Limbii Române aşa cum s-a obişnuit cu

răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos”, spunea cu sensibilitate Grigore Vieru.Pentru Grigore Vieru, Limba Română este „cina Carpaţilor”: „Mănânc din aceeaşi pâine / Cu Patria”.Fiecare scriere a lui Grigore Vieru este o chemare liturgică la cuminecarea din sacra limbă română: „Luaţi şi mâncaţi şi beţi / Din pâinea şi vinul / Răstignitelor trupuri / Şi înviaţi întru / Nepieritoare slovă / A pământului / Ce vi se cade” (Poate numai atunci).În Basarabia, Vieru a fost Apostolul chemat de Dumnezeu pentru a menţine vie conştiinţa de unitate cu Patria-mamă prin limba română: „Veniţi de vă treziţi, fraţi basarabeni, în suferinţele şi în lumina Limbii Române, sălăşluiţi-vă în ea, întru vecie, până în cele mai depărtate hotare ale dreptăţii ei”.Poezia lui Grigore Vieru este în sine o doxologie adusă limbii române, pe care a transfigurat-o cu harul credinţei. Un popor care vorbeşte Limba Evangheliei şi-L pune pe Hristos în slovă şi-n cântec a intrat deja în eternitate. Dragostea de Patrie se semnează cu iubirea faţă de limba română: „Iubirea de Ţară / Nu se mai semnează / Cu sânge” (Pe munte, pe vale).Pentru Grigore Vieru, întregul Univers nu are decât un singur nume: Limba Română, în care se zboară spre Dumnezeu. El spunea: „Stă în puterea Limbii Române să-l găsească pe Dumnezeu”.Prin limba română cu care s-a contopit, poetul Grigore Vieru a ajuns cu adevărat un Luceafăr al sufletului românesc.