Glossa

Glossa de Mihai EminescuPoezia Glossa a aparut in volumul de Poesii editia I de Titu Maiorescu in decembrie 1883. Potrivit precizarilor lui Perpessicius,poezia Glossa dateaza din timpul studiilor berlineze (1873-1874). Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din prima strofa.Incepand cu a doua strofa se comenteaza fiecare vers al strofei-tema,ultima strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in ordinea inversa a versurilor. Tema poemului se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand. Discursul liric este dispus sub forma unui monolog liric al poetului destinat omului de geniu, drept instanta referentiala, pronumele tu . Continutul monologului realizeaza o initiere a omului de geniu, eul liric fiind pus in ipostaza de mistagog. Scopul initierii este pentru neimplicarea omului de geniu in viata sterila a societatii, traind astfel starea de antaraxie.

Poezia numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului definitiv,aceasta cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua versiuni se plaseaza in urma Luceafarului si capata influentele poemului. Poemul contine 10 strofe, fiind o glosa de tip german. In prima strofa, se regasesc cugetari si aforisme, poetul prezinta spectacolul lumii din care insa omul de geniu trebuie sa retina doar pe cele mai importante; primele versuri "Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine"sunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau".

Strofa a doua prin "vreme trece, vreme vine" figureaza astfel pericolul disolutiei timpului sacru in cel profan: punctul de maxima repetabilitate, din cercul eternitatii, devine linie, cu toate limitele impuse de o evolutie liniara, monotona, care nu mai rezolva problemele existentiale si indreapta omul catre preocupari marunte si pasiuni inutile, nedemne de originea sa arhetipala, insusi cuvantul "vreme" dobandeste un semantism greoi, sugerand o roata a timpului miscata incet, dar implacabil, spre apocalipsa unei omeniri ce nu mai poate sa aduca noul, condamnandu-se la moarte prin inexistenta eternitatii-umane.Strofa a treia prin metafora balantei, inedita si deosebit de sugestiva, poetul indeamna omul de geniu la o viata rationala in detrimentul fericirii, care este efemera iar in cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere "Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, ".

Strofa a patra - Ideea lumii ca teatru Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru Totusi tu ghici-vei chipu-i". Recunoastem aici ideea indiana a reincarnarii sufletului, preluata de Eminescu din filozofia lui Schopenhauer. Acesta din urma compara lumea cu o scena" pe care apar actorii" (oamenii) care isi ,Joaca rolul" (traiesc viata) si apoi dispar in culise; dupa o vreme, aceeasi actori" apar in alte roluri" (sufletul migrand, dupa moarte, intr-o alta incarnare si traind o noua viata). Toti sunt miscati in scena de Regizorul universal (despre care Schopenhauer scria ca este Vointa de a trai). Rezulta ca, fiecare om este doar reprezentarea vremelnica si neinsemnata a vointei universale. Versurile urmatoare : Cu un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena Te momeste in varteje." Geniul este sfatuit sa ramana surd la amagitoarea chemare a lumii comune, intrucat numai astfel isi va realiza menirea de a-si pastra esenta eterna : Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama." Lumea este o structura statica, intepenita, in care nimic nu se schimba (Toate-s vechi si noua toate") si putine lucruri merita sa fie bagate in seama:Multe trec pe dinainte, in auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?De acest spectacol al zadarniciei (metafora zgomote desarte") geniul trebuie sa se detaseze; solutia o constituie regasirea sinelui propriu, prin autocunoastere: Tu aseaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Cand cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.".Intalnim aici vechiul dicton grecesc Cunoaste-te pe tine insuti", atat de apreciat in lumea antica. Ataraxia stoica, renuntarea la tumultul unei lumi care nu este decat un joc al mastilor, i-ar aduce geniului linistea contemplativa atat de ravnita: De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece." Situat deasupra lumii si ignorandu-i framantarile vane, geniul o poate privi cu o rece seninatate (asa cum o face Luceafarul, in finalul poemului cu acelasi titlu). Ideea prezentului etern in care traim este preluata tot din filozofia lui Schopenhauer; in Glossa", aceasta apare in strofele a IlI-a si a V-a, la realizarea ei contribuind doua imagini: cumpana gandirii (care-si inclina axul spre clipa suspendata intre trecut si viitor) si foaia de hartie (ale carei fete sunt doua timpuri iluzorii identice). Clipele fiind vechi" si noua" nu alcatuiesc decat niste secvente, o durata divizata; clipa efemera se poate transforma in fericire, dar aceasta nu este decat o masca, nefericirea fiind trama neschimbata a vietii. Nefericit este si geniul (care nu confunda mastile), intrucat mintea lui luminata ii permite sa vada raul din lume. Sarcasmul eminescian se intrevede, dupa cum observa Calinescu, in strofele a VII- IX-a; satira este insa mascata, integrata mecanicii lumii, in care cantecul de sirena" reprezinta principiul universal al mortii. Ultima strofa e socoteala totala a lumii, linia trasa dedesubt pentru aceasta suma" (Calinescu).Versul Vreme trece, vreme vine" ocupa o pozitie aparte, incadrand poezia si incheind strofa I: asemenea codrului din elegia filozofica Revedere", geniul priveste nepasator la curgerea vremii, conditia sa fiind aceea de flinta eterna. Prin motivele de inspiratie, George Calinescu semnaleaza motivele antice si cele romantice.Tudor Vianu,referindu-se la tema vietii ca spectacol,precizeaza ca aceasta este una dintre cele mai vechi teme care apare in toata filosofia greaca.

Glossa lui Eminescu se incadreaza intre marile creatii universale si ale literaturii romane,avand ca tema fundamentala timpul,iar ca motive:fugit irreparabile tempus(timpul fuge fara sa se mai intoarca); fortuna labilis(soarta schimbatoare) si vanitos vanitatum (desertaciunea desartaciunilor).

Glossa este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datorita conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste omul comun.

Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic,maiestria artistica a acestei creatii poetice consta in tocmai in clasicitatea ei ce reiese in primul rand din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa cum este Glossa,precum si lapidaritatea convingatoare a versurilor.

a glosa = a explica un cuvant, sau un pasaj obscur dintr-un text;

Glosa este o poezie de idei, o creatie filosofica, rodul unei munci inelungate este o poezie cu forma fixa, greu accesibila fiecare strofa se va incheia cu un vers ca o concluziePoezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.

S1:- strofa tema a poeziei cuprinde cugetari si aforisme- versurile se grupeaza doua cate doua in patru distihuri- primele versuri Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e binesunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca binele de rau.- totul e pus sub semnul zadarniciei Ce e val, ca valul trece- Nu spera si nu ai teama geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale sperantei si temerii si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare ,asemenea Luceafarului: De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece, rece avand sensul de nepasator, indiferent- cuvintele vreme si toate sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.

S2:- incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe....Verbul trec sugereaza efemeritatea a tot ce ne inconjoara.- empirismul este ilustrat de cuvintele suna si asculte (Si ar sta sa le asculte ?...). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a intregului, care se incearca prin repetarea pronumelui multe.- Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, .

S3:-Recea cumpan-a gandirii metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care refuza iluzia fericirii masca fericirii si subliniaza desertaciunea ei.- Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ; temporalitatea este redusa la clipa, accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare.-Toate-s vechi si noua toate; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte masti.S4:-Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui Eminescu introduce motivul lumii ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa. Fiind un teatru lumea si viata nu trebuie sa ne amageasca- Tu in petreci in tine omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.petrecerea din sufletul geniului contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva shopenhaueriana pesimista.- privind acest teatru, omul superior va putea sa disocieze binele de rau, ca un adevarat critic al actorilor.

S5:- Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete,/.../ In prezent le-avem pe toate, sugereaza faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar o conventie. De fapt, noi traim intr-un prezent etern, care inglobeaza totul (idee preluata de Shopenhauer de la Sfantul Augustin ).- prezentul este singura forma concreta a existentei.

S6:- Caci acelorasi mijloace/ Se supun cate exista esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul de geniu.

S7, S8, S9:- Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si oamenii de rand devenind si mai clara.- misei si natarai sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediat; omul de geniu nu trebuie sa li se prinda lor tovaras.- ultimul vers Ce e val, ca valul trece impune in strofa urmatoare existenta unor imagini acvatice cantec de sirena, lucii mreje, varteje sugerand faptul ca lumea este la fel de schimbatoare ca si marea.- versurile Tu pe-alaturi te strecoara,/ Nu baga nici chiar de seama.../ , De te-ating, sa feri in laturi/ De hulesc, sa taci din gura.../ , Ca sa nu-ndragesti nimica,/ Tu ramai la toate rece.refuzul total de a se reintegra in lumea inconjuratoare.

S10:- reia versurile din prima strofa, insa in ordine inversa, constituind axiome. - Glosa seamana cu o demonstratie matematica.

Vreme trece, vreme vine,Toate-s vechi i nou toate;Ce e ru i ce e bineTu te-ntreab i socoate;Nu spera i nu ai team,Ce e val ca valul trece;De te-ndeamn, de te cheam,Tu rmi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,n auz ne sun multe,Cine ine toate mintei ar sta s le asculte?...Tu aeaz-te deoparte,Regsindu-te pe tine,Cnd cu zgomote dearteVreme trece, vreme vine.

Nici ncline a ei limbRecea cumpn-a gndiriinspre clipa ce se schimbPentru masca fericirii,Ce din moartea ei se natei o clip ine poate;Pentru cine o cunoateToate-s vechi i nou toate.

Privitor ca la teatruTu n lume s te-nchipui:Joace unul i pe patru,Totui tu ghici-vei chipu-i,i de plnge, de se ceart,Tu n col petreci n tinei-nelegi din a lor artCe e ru i ce e bine.

Viitorul i trecutulSunt a filei dou fee,Vede-n capt nceputulCine tie s le-nvee;Tot ce-a fost ori o s fien prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zdrnicieTe ntreab i socoate.

Cci acelorai mijloaceSe supun cte exist,i de mii de ani ncoaceLumea-i vesel i trist;Alte mti, aceeai pies,Alte guri, aceeai gam,Amgit att de-adeseNu spera i nu ai team.

Nu spera cnd vezi mieiiLa izbnd fcnd punte,Te-or ntrece ntrii,De ai fi cu stea n frunte;Team n-ai, cta-vor iarintre dnii s se plece,Nu te prinde lor tovar:Ce e val, ca valul trece.

Cu un cntec de siren,Lumea-ntinde lucii mreje;Ca s schimbe-actorii-n scen,Te momete n vrteje;Tu pe-alturi te strecoar,Nu bga nici chiar de seam,Din crarea ta afarDe te-ndeamn, de te cheam.

De te-ating, s feri n laturi,De hulesc, s taci din gur;Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,Dac tii a lor msur;Zic toi ce vor s zic,Treac-n lume cine-o trece;Ca s nu-ndrgeti nimic,Tu rmi la toate rece.

Tu rmi la toate rece,De te-ndeamn, de te cheam;Ce e val, ca valul trece,Nu spera i nu ai team;Te ntreab i socoateCe e ru i ce e bine;Toate-s vechi i nou toate:Vreme trece, vreme vine.