1

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” FACULTATEA DE ŞTIINłE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

BRAŞOV

DREPTUL ADMINISTRATIV AL BUNURILOR

SUPORT DE CURS AN DE STUDIU III

LECT. UNIV. DR. ŞERBAN CERNAT CLAUDIA

BRAŞOV 2008-2009

2

CUPRINS

CAP.I. DREPTUL ADMINISTRATIV AL BUNURILOR-ASPECTE INTRODUCTIVE

Pag. 3

1.1. Dreptul administrativ al bunurilor- definiŃie şi caractere specifice Pag. 3 1.2. Conceptul de domeniu şi regimul juridic domenial Pag. 4 1.3. CorelaŃia dintre domeniu şi patrimoniu Pag. 5 CAP. II. PROPRIETATEA- INSTITUłIE FUNDAMENTALĂ A STATULUI DE DREPT

Pag. 9

2.1. Proprietatea- concept, structură şi caractere juridice Pag. 9 2.2. Proprietatea administrativă Pag. 14 2.3. Constituirea domeniului public şi protecŃia juridică a acestuia Pag. 15 CAP. III. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL PUBLIC ŞI PRIVAT

Pag. 19

3.1. Delimitarea domeniului public de domeniul privat Pag. 19 3.2. Delimitarea domeniului public de interes naŃional de cel de interes local

Pag. 27

CAP.IV. DOMENIUL PUBLIC

Pag. 30

4.1. Regimul juridic al domeniului public. Modurile de constituire ale domeniului public

Pag. 30

4.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică Pag. 32 4.3. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică Pag. 34 CAP. V. UTILIZAREA BUNURILOR DOMENIULUI PUBLIC

Pag. 40

5.1. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică Pag. 40 5.2. Permisiunile domeniale Pag. 44 5.3. Contractele administrative Pag. 45 5.4. Concesionarea bunurilor proprietate publică Pag. 50 CAP.VI. DOMENIUL PRIVAT

Pag. 54

6.1. Aspecte generale privind conceptul de „proprietate privată” Pag. 54 6.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată Pag. 55 BIBLIOGRAFIE

Pag. 57

3

CAP.I. DREPTUL ADMINISTRATIV AL BUNURILOR- ASPECTE

INTRODUCTIVE

1.1. Dreptul administrativ al bunurilor- definiŃie şi caractere specifice

Din punct de vedere etimologic, cuvântul administraŃie provine din limba latină

şi este format din prepoziŃia ad = la, către şi minister = servitor, supus mai mic. De aici

cuvântul legat administer ne apare atât înmtr-o semnificaŃie directă: ajutor al cuiva,

slujitor, executant, cât şi într-o semnificaŃie figurativă de unealtă, instrument.1

Plecându-se de la sensul etimologic, s-a ajuns la o primă semnificaŃie a noŃiunii de

administraŃie = serviciul celui mai mic, a celui supus, activitate subordonată, sub

comandă. Această semnificaŃie din limba latină a pătruns în toate limbile de circulaŃie

mondială.

Din punct de vedere al exigenŃelor logico-metodologice clasice, remarcăm că

noŃiunea de administraŃie publică ne apare ca o specie a genului intitulat fenomenul

administrativ (sub acest aspect, administraŃia publică este cercetată de ştiinŃa

administraŃiei) dar şi ca o specie a genului intitulat fenomenul puterii publice, de unde

cunoscuta teorie a separaŃiei puterilor (sub acest aspect, fenomenul este studiat de

ştiinŃele juridice, în primul rând de ştiinŃa dreptului administrativ).

Dreptul administrativ este acea ramură a dreptului care cuprinde ansamblul

normelor juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi

activitatea administraŃiei publice pe baza şi în executarea legii.2

Obiectul şi metoda de reglementare impun dreptul administrativ ca ramură a

dreptului public.

Dreptul administrativ al bunurilor trebuie înŃeles ca reprezentând acea

subramură a dreptului administrative care cuprinde normele juridice ce 1 G. DuŃu- DicŃionar latin român, Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 38 2 Rodica N. Petrescu- Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj Napoca, 2004, pag. 44

4

reglementează situaŃia bunurilor administraŃiei publice şi regimul domenial

aplicabil acestora.3

1.2. Conceptul de domeniu şi regimul juridic domenial

Din punct de vedere etimologic conceptul de domeniu îşi are originea în

latinescul dominium, care înseamnă stăpânire, proprietate.

În doctrină şi în jurisprudenŃă s-a relevat de-a lungul timpului, necesitatea

existenŃei unei categorii speciale de bunuri, care datorită naturii lor sau din alte raŃiuni, să

fie destinate, prin reglementări speciale, uzului sau folosinŃei colective.

Astfel s-a conturat teoria potrivit căreia colectivităŃile publice organizate juridic,

pot deŃine bunuri pe care să le utilizeze în procesul de asigurare a intereselor generale.

Deci prin domeniu (bunuri domeniale) înŃelegem ansamblul de bunuri mobile

sau imobile, corporale sau necorporale, aparŃinând titularilor puterii de a

administra treburi publice.4

Aceste bunuri care fac parte din patrimoniul administraŃiei constituie domeniul

administrativ şi el se clasifică în: domeniul public şi domeniul privat.

Domeniul public- cuprinde bunurile mobile şi imobile ale administraŃiei care sunt

afectate unui interes general, fie că ele sunt afectate unui serviciu public, fie că ele sunt

afectate uzului tuturora.5

Domeniul privat- cuprinde bunurile mobile şi imobile ale administraŃiei care nu

sunt afectate în mod direct unui interes general.6

Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de formă şi

fond, reguli derogatorii de la dreptul comun.

3 Emil Bălan- Dreptul administrativ al bunurilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 13 4 Emil Bălan- Dreptul administrativ al bunurilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 13 5 Emil Bălan- Dreptul administrativ al bunurilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 4 6 E.D.Tarangul- Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, CernăuŃi, 1944, pag. 355

5

Regimul domenialităŃii, ca regim specific aplicabil bunurilor persoanelor

juridice de drept public-ex:stat, judeŃ, oraş, comună- constă în regulile juridice

speciale de formă şi de fond aplicabile bunurilor, care se suprapune şi se adaugă

regimului proprietăŃii asupra acestora.7

Drepturile domeniale sunt configurate de dreptul de proprietate publică şi de

dreptul de proprietate privată asupra bunurilor domeniale, a celorlalte drepturi reale

constituite pe baza acestora, cum ar fi: dreptul de administrare, dreptul de folosinŃă,

dreptul de concesiune sau drepturi de creanŃă constituite în legătură cu un bun

domenial.

1.3. CorelaŃia dintre domeniu şi patrimoniu

NoŃiunea de domeniu este strâns legată de aceea de patrimoniu, fără a se confunda cu

aceasta.

Patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligaŃiilor

patrimoniale aparŃinând unei persoane fizice sau juridice determinată, privite ca o

sumă de valori active si pasive, strâns legate intre ele 8.

7 Emil Bălan- Dreptul administrativ al bunurilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 13 8 A se vedea Gh. Beleiu- Drept civil. Teoria generală, Universitatea Bucureşti, 1986, pag.108;C. Stătescu, C. Bârsan- Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Universitatea Bucureşti, 1988, pag.4; L. Pop- Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca, 1987, pag.2

6

Patrimoniul prezintă următoarele caractere juridice :

� este o universalitate juridică

� Unicitatea patrimoniului

� Inalienabilitatea patrimoniului

� Divizibilitatea patrimoniului.

FuncŃiile patrimoniului în dreptul civil sunt:

a) Gajul general al creditorilor. Această funcŃie este consacrată expres in art. 1718

C. civ., unde se dispune: ,,Oricine este obligat personal este Ńinut de a îndeplini

îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare.” Textul

instituie aşa numitul drept de gaj general al creditorilor.

b) SubrogaŃia 9. În dreptul civil subrogaŃia este de două feluri:

1. SubrogaŃie personală- constă în înlocuirea unuia dintre subiectele

raportului juridic de obligaŃii civile cu o altă persoană.10

2. SubrogaŃie reală, care poate fi:

� SubrogaŃia reală cu titlu universal, adică înlocuirea

automată a unei valori cu altă valoare, în cuprinsul unui

patrimoniu.

� SubrogaŃia reală cu titlu particular, înlocuirea unui bun

individual determinat, cu un alt bun, privite izolat.

c) Transmisiunea universală şi cu titlu universal.

1. Transmisiunea universală intervine atunci când se transmite

întregul patrimoniu, nefracŃionat de la o persoană la altă persoană

9 Cuvântul subrogaŃie înseamnă înlocuire. 10 L.Pop- Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, pag.18

7

2. Transmisiunea cu titlu universal constă în transmiterea fracŃiontă

a întregului patrimoniu al unei persoane la două sau mai multe

persoane sau desprinderea unei parŃi dintr-un patrimoniu pentru a

reveni unei alte persoane.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au un conŃinut

economic, fiind evaluabile în bani.

Ele se împart în două categorii: drepturi reale şi drepturi de creanŃă.

Drepturile reale sunt drepturi subiective patrimoniale care conferă titularului

lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care el le poate

exercita in mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară în acest scop, intervenŃia oricărei

alte persoane. 11

Drepturile de creanŃă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea

cărora titularul lor sau subiectul activ, numit si creditor are posibilitatea juridică de a

pretinde subiectului pasiv, numit debitor persoană determinată, să dea, să facă sau să nu

facă ceva.12

Clasificarea drepturilor reale:

1) Drepturile reale pot fi :

� mobiliare (au ca obiect bunuri mobile)

� imobiliare (au ca obiect bunuri imobile)

2) Drepturile reale pot fi:

� principale- sunt acele drepturi reale care au o existentă independentă, de

sine stătătoare, în raport cu alte drepturi reale sau de creanŃă

� accesorii- sunt acele drepturi reale care se constituie pentru a însoŃi şi

garanta alte drepturi (de creanŃă), fără a avea independentă sau existenŃă

de sine stătătoare .

11 L.Pop- op.citată, pag.22 12 L.Pop- op.citată, pag.22

8

Drepturile domeniale ne apar ca drepturi patrimoniale reglementate de norme de

drept public sau supuse unui regim juridic mixt (de drept public şi drept privat).

Unii autori clasifică drepturile domeniale astfel13:

A. Drepturi reale principale:

•••• Dreptul de proprietate publică asupra bunurilor domeniului public

•••• Dreptul de proprietate privată asupra bunurilor domeniului privat

B. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate publică

• Dreptul de administrare al instituŃiilor publice şi al regiilor autonome

• Dreptul de concesiune asupra bunurilor domeniului public

• Dreptul de folosinŃă gratuită al instituŃiilor de utilitate publică

C. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate privată al

statului ori colectivităŃilor locale

Dreptul de administrare al instituŃiilor publice şi al regiilor autonome

Dreptul de folosinŃă

Dreptul de concesiune

D. Drepturi de creanŃă

• Permisiunile domeniale

• LocaŃiunile domeniale

13 A se vedea de exemplu Emil Bălan- op.citată, pag. 43

9

CAP.II. PROPRIETATEA-INSTITUłIE FUNDAMENTALĂ A

STATULUI DE DREPT

2.1. Proprietatea- concept, structură şi caractere juridice

Pe întreg parcursul istoriei, dreptul de proprietate a fost un drept de apropiere al

bunurilor, susceptibile să producă titularului lor anumite utilităŃi, prin exercitarea unor

prerogative în condiŃiile prevăzute de lege.

În decursul timpului însă, conŃinutul şi funcŃionalitatea dreptului de proprietate au

cunoscut importante modificări şi interpretări.

NoŃiunea de proprietate, sau de drept de proprietate, este abordată din două puncte

de vedere unul economic şi altul juridic.

În doctrina economică, proprietatea este definită ca fiind totalitatea relaŃiilor

economice şi juridice, dintre oameni, în legătură cu bunurile, relaŃiile reglate de norme

istoriceşte stabilite pe plan social. 14

Cu alte cuvine sub aspect economic, dreptul de proprietate este un drept de

apropriere a unor bunuri materiale.

Sensul juridic al proprietăŃii este mult mai profund, îmbinând atât aspectul

economic,cât şi pe cel juridic, iar atributele care îl compun sunt mult mai complexe

producând efecte juridice de mare importanŃă.

În dreptul civil român, dreptul de proprietate are o definiŃie legală, cuprinsă în

art. 480 Cod civil, în sensul că „proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se

bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele stabilite de

lege”.

DefiniŃia Codului civil este considerată totuşi incompletă, astfel dreptul de

proprietate a fost definit în literatura de specialitate:

Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele

profesiei, folosinŃei şi dispoziŃiei, asupra unui bun, atribute pe care numai el

14 A.B.C.-ul economiei pe piaŃa modernă, Ed. ViaŃa Românească, Bucureşti, 1991, p.149.

10

(proprietarul), le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său

propriu, cu respectarea normelor juridice în materie15.

Din definiŃia legală şi cea doctrinală a dreptului de proprietate se desprind cele

trei atribute care formează conŃinutul juridic al dreptului de proprietate:

� posesia - jus utendi (usus) - este acel atribut al dreptului de proprietate care

conferă proprietarului lor posibilitatea de a stăpânii faptic bunul asupra căruia

are un drept de proprietate de a stăpânii materialiceşte şi economic substanŃa

acestuia, direct, nemijlocit, fie personal, fie prin intermediu altei persoane,

care, bineînŃeles exercită acest atribut tot în interesul proprietarului.

� folosinŃa – jus fruendi (fructus) - conferă titularului său facultatea de a

întrebuinŃa bunul, de a-l utiliza şi exploata, de a-i percepe în proprietate toate

fructele şi veniturile pe care le obŃine de la acesta16. Acestea se referă atât la

fructele civile, naturale sau industriale, cât şi la producte.

� dispoziŃia – jus abutendi (abusus) - este acel atribut al dreptului de

proprietate format din dispoziŃia materială şi dispoziŃia juridică. DispoziŃia

materială vizează posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a dispune

de substanŃa materială a bunului, în sensul de a-l consuma, transforma,

distruge, în limita respectării normelor juridice în vigoare. În privinŃa

dispoziŃiei juridice, aceasta presupune posibilitatea proprietarului de a

înstrăina bunul respectiv, prin acte juridice (indiferent de caracterul lor

gratuit sau oneros) precum şi facultatea de a-l greva de sarcini ori cu alte

drepturi reale derivate din dreptul de proprietate.

Din definiŃiile date dreptul de proprietate luând în considerare şi conŃinutul său

juridic, se desprind o serie de caractere specifice lui:

1. Caracterul absolut - Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că,

făcând parte din categoria drepturilor reale, este singurul dintre acestea care

15 C. Statescu, C.Bârsan, Tratat de drept civil, teoria generală a obligaŃiilor, Editura Academiei Române, Bucureşti 1981, pag.32 16 M. Costin, M.Mureşanu, V.Ursa, DicŃionar de drept civil, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pag. 200.

11

conferă titularului său exerciŃiul tuturor atributelor. Fiind un drept real, el este

un drept absolut, în sensul că toate celelalte subiecte de drept sunt obligate să

nu facă nimic de natură a-l încălca. Cu alte cuvinte, absolutismul dreptului de

proprietate se manifestă în opozabilitatea sa erga omnes17.

2. Caracterul inviolabil - Absolutismul dreptului de proprietate este întărit şi

conservat de un alt caracter, cu care se află în strânsă legătură, respectiv

inviolabilitatea sa.Conform ConstituŃiei proprietatea privată este, în condiŃiile

legii, inviolabilă. Inviolabilitatea proprietăŃii este o garanŃie a existenŃi

democraŃiei şi statului de drept şi aceasta pentru că proprietatea particulară şi

legea sunt coordonatele majore ale oricărui sistem democratic.Deci, nimeni nu

poate încălca acest drept, dar cum orice regulă are propriile sale excepŃii, şi în

această cauză există situaŃii când inviolabilitatea proprietăŃii este afectată legal

şi există două situaŃii în care ope legis, caracterul inviolabil al proprietăŃii este

înlăturat, făcând loc unor interese economico - juridice mai puternice:

Bunurile imobile aflate în proprietatea privată pot fi expropriate, în

condiŃiile legii, pentru cauză, de utilitate publică.

Subsolul oricărei proprietăŃi imobiliare poate fi exploatat şi folosit

pentru lucrări de interes general.

3. Caracterul deplin - Dreptul de proprietate este un drept deplin, pentru că el

conferă titularului său plena in re potestas, adică toate prerogativele sale

juridice, respectiv: posesia, folosinŃa şi dispoziŃia.Acest caracter îl deosebeşte

total de celelalte drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate,

care nu sunt depline atâta timp cât nu conferă decât parŃial exerciŃiul acestor

atribute. Nici unul dintre titularii de dezmembrăminte ale dreptului de

proprietate nu are între atributele pe care le conferă aceste drepturi, pe cel de

dispoziŃie, nici materială,nici juridică. A pierde atributul dispoziŃiei,

echivalează cu însăşi pierderea dreptului de proprietate.

17 I. P. Romoşan, Drept civil. Drepturi reale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1996, pag. 41.

12

4. Caracterul exclusiv - Alături de faptul că este un drept deplin, dreptul de

proprietate este şi un drept exclusiv.Exclusivitatea dreptului de proprietate

presupune că titularul acestui drept îşi exercită prerogativele excluzând orice

altă persoană de la acest exerciŃiu deci, atributele conferite de dreptul de

proprietate sunt independente de imixtiunea oricărei alte persoane, singura

care le exercită fiind însuşi proprietarul.18 Acest caracter este profund atenuat

în cazul dezmembrămintelor dreptului de proprietate, când acesta, fiind golit

de o parte din conŃinutul său juridic, unele dintre atributele sale sunt exercitate

de alte persoane decât proprietarul. Bucurându-se de această putere deplină şi

exclusivă, proprietarul poate face asupra bunului său orice act, bineînŃeles fără

a depăşi limitele pe care legea i le impune.

5. Caracterul perpetuu şi transmisibil - Perpetuitatea dreptului de proprietate

înseamnă că acest drept real durează atâta timp cât există bunul. El nu se

stinge prin neuz. Dreptul de proprietate se perpetuează transmiŃându-se19

. Cu

alte cuvinte, viaŃa dreptului de proprietate se prelungeşte prin transmiterea lui

dintr-un patrimoniu în altul. Caracterul transmisibil al dreptului de proprietate

este îndepărtat în totalitate în cazul bunurilor din domeniul public, care, fiind

inalienabile, sunt intransmisibile.

Structura dreptului de proprietate

Structura dreptului de proprietate poate fi stabilită şi evidenŃiată numai pornind de

la anumite criterii:

după subiectele dreptului de proprietate distingem :

dreptul de proprietate al persoanelor fizice ;

dreptul de proprietate al persoanelor juridice

18 Adam Ioan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998, pag. 27. 19 A. Colin, H. Capitant, Course elementaire de droit civil francais, tome I, Edition IV, Paris, Dalloz, 1923, pag. 736.

13

după modurile de dobândire avem :

dreptul de proprietate dobândit prin acte juridice şi dreptul de proprietate

dobândit prin fapte juridice;

dreptul de proprietate dobândit în raporturile dintre vii şi dreptul de

proprietate dobândit pentru cauză de moarte ;

dreptul de proprietate originară dobândit prin moduri originare de dobândire a

proprietăŃii şi dreptul de proprietate derivată dobândit prin acte juridice

translative de proprietate;

după cum dreptul de proprietate nu este sau este afectat de modalităŃi:

dreptul de proprietate pur şi simplu, care are ca titular o singură persoană asupra

unuia şi aceluiaşi bun;

dreptul de proprietate afectat de modalitaŃi, care poate fi drept de proprietate

comună, drept de proprietate rezolubilă sau revocabilă şi drept de proprietate

anulabilă;

după regimul său juridic:

dreptul de proprietate publică ;

dreptul de proprietate privată;

Dreptul de proprietate publică.

Potrivit art.135 pct. 2. şi 3 din ConstituŃia din 1991 ,,proprietatea publică este

garantă şi ocrotită prin lege şi aparŃine statului sau unităŃilor administrativ-

teritoriale”.20

Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate asupra bunurilor

din domeniul public de interes naŃional şi din domeniul public de interes local

20 DispoziŃiile constituŃionale se completează cu prevederile art. 475 alin.2, art. 476-478, art. 499, art. 1310 şi art. 1844 C. civ. precum şi cu cele din legile speciale privind de exemplu: fondul funciar, administraŃia publică locală etc.

14

aparŃinând statului şi unităŃilor administrativ-teritoriale, care se exercită în regim de

drept public, fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.21

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică sunt:

• dreptul de proprietate publică este inalienabil;

• dreptul de proprietate publică este imprescriptibil;

• dreptul de proprietate publică este insesizabil;

2.2. Proprietatea administrativă

Teza că domeniul public nu poate fi considerat ca obiect de proprietate pentru

administraŃie a dominat timp îndelungat, reunind autori ale căror concepŃii privitoare la

domeniu erau foarte diferite. Pe întreaga durată a sec. al XIX-lea idea dominantă a fost

aceea că domenialitatea publică nu are vreo legătură cu proprietatea, a cărei origine se

găseşte în dreptul roman. În prezent, ideea ostilă dreptului de proprietate asupra

domeniului public pare a fi abandonată. Doctrina actuală admite că administraŃia este

proprietara domeniului său public, apreciind că obiecŃiile ridicate împotriva acestei teze

nu fac decât să sublinieze diferenŃele ce separă domenialitatea publică de proprietatea

privată individualistă. 22

Astfel jurisprudenŃa, aplicând domeniului public regulile şi procedurile tehnice

împrumutate de la instituŃia dreptului de proprietate recunoaşte administraŃiei23:

21 L. Pop- op.citată, pag. 56. Pentru detalii a se vedea şi E. Safta Romano- Dreptul de proprietate privată

şi publică în România, Ed. “Graphis”, Iaşi, 1993, pag.95-96; L. Pop- Drept civil. Drepturile reale

principale, Ed. “Cordial” Cluj Napoca, 1993, pag. 42-43; A. Iorgovan- Drept administrativ. Tratat

elementar, vol.III, Ed. “Proarcadia”, Bucureşti, 1993, pag. 85-89; L. FrenŃescu- NoŃiunile de domeniu

public şi domeniu privat al statului. ConŃinut şi regim juridic, în “Dreptul” nr.10-11/1993, pag. 45-47 etc. 22 Pentru detalii privind evoluŃia ideilor privind domenialitatea publică a se vedea Emil Bălan- Dreptul

administrativ al bunurilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 17-27 23 Emil Bălan- op.citată, pag. 25

15

• dreptul de a exercita în profitul domeniului său public acŃiunea în revendicare şi

acŃiunea de intrare în posesie;

• dreptul de a dobândi coproprietatea asupra gardului limitrof al domeniului

public;

• dreptul de a dobândi bunurile prin efecte accesorii proprietăŃii: aluviuni ale

cursurilor de ape, dobândirea tezaurelor găsite etc.

Regimul domeniului public sau privat apare ca o reglementare suplimentară,

adăugându-se drepturilor şi obligaŃiilor pe care persoana publică le deŃine în calitatea sa

de proprietar al bunurilor, reglementare susceptibilă de a modifica anumite caracteristici

ordinare ale dreptului de proprietate.

Referindu-se la natura dreptului de proprietate asupra domeniului public, autori

precum Hauriou şi A. de Laubadére au apreciat că aceasta este diferită de natura

proprietăŃii private. Hauriou este de altfel cel care a denumit acest tip de proprietate

“proprietate administrativă”.24

2.3. Constituirea domeniului public şi protecŃia juridică a

acestuia

Domeniul public se poate constitui printr-o serie de acte şi operaŃiuni precum:

• achiziŃia- ca act juridic sau fapt material în urma căruia bunul intră în

patrimonial general al administraŃiei

• încorporarea- reprezintă actul sau faptul în urma căruia bunul respective intră

în domeniul public

• afectarea- reprezintă actul sau faptul în urma căruia bunului îi este dată

destinaŃia sa particulară

24 Emil Bălan- op.citată, pag. 25

16

Trebuie distins în această privinŃă între domeniul natural, care rezultă din

fenomene fizice naturale şi domeniul public artificial, rezultat din voinŃa şi acŃiunea

omului.

Bunurile intrate în domeniul public se menŃin în acest domeniu câtă vreme sunt

utile unui serviciu public sau unei folosinŃe directe a publicului. Atunci când această

utilitate încetează, bunurile pot fi scoase din domeniul public.

CondiŃiile de ieşire a bunurilor respective sunt diferite în funcŃie de apartenenŃa

acestora la domeniul public natural sau la domeniul public artificial. Astfel:

a. în cazul bunurilor aparŃinând domeniului public artificial- actul formal şi

expres prin care este pronunŃată ieşirea bunului poartă numele de declasare şi

îmbracă forma unui act juridic (simpla dezafectare nu este suficientă pentru

ieşirea bunului din domeniul public, orice alienare a unei dependinŃe

domeniale presupune în prealabil o declasare)

b. în cazul bunurilor aparŃinând domeniului public natural- ieşirea bunului

din domeniul public natural reprezintă o situaŃie foarte rară, de regulă bunurile

domeniului public natural care au intrat ca urmare a fenomenelor naturale,

independent de voinŃa persoanelor publice, ies din domeniu în mod similar

(ex: când un curs de apă îşi părăseşte definitive albia, acesta nu mai aparŃine

domeniului public)

Spre deosebire de dreptul comun, regimul juridic al domeniului public prezintă

unele trăsături specifice. Domeniul public trebuie protejat împotriva tuturor atingerilor

sau degradărilor care ar putea compromite afectarea acestuia, această protecŃie se referă

la diverse aspecte precum:

• riscurile de degradare materiale care s-ar putea ivi din însăşi neglijenŃa

administraŃiei- acest tip de risc impune măsuri de constrângere şi de

sancŃionare administrativă sau penală, după caz;

• riscul dezmembrării juridice din partea unor particulari- împotriva

acestui risc domeniul este asigurat de principiul inalienabilităŃii şi al

imprescriptibilităŃii;

17

riscul ocupării fără titlu exercitate de către terŃi- în astfel de situaŃii

administraŃia beneficiază de următoarele mijloace specifice:

� acŃiunea represivă în cadrul regimului contravenŃional şi

sesizarea judecătorului pentru a face să înceteze ocupaŃia fără

titlu;

� acŃiunea civilă de expulzare, care de fapt este o acŃiune

posesorie în justiŃie prin care titularul unui drept asupra

domeniului abuziv ocupat, poate cere instanŃei să ordone

evacuarea domeniului de către cel care îl ocupă fără titlu;

� executarea silită- sau executarea din oficiu a măsurii de

evacuare a ocupanŃilor fără titlu a domeniului public

� condamnarea pecuniară- este de competenŃa judecătorului

administrativ care de altfel şi fixează această indemnizaŃie, la

cererea proprietarului public

Din punct de vedere al situaŃiei juridice, trebuie de asemenea să distingem între:

a. particularii care utilizează domeniul public colectiv şi anonim- aceştia se

supun puterii legale de a folosi un bun public conform cu destinaŃia sa;

b. şi cei care exercită asupra unor porŃiuni limitate drepturi particulare,

individuale- aceste drepturi (permisiuni, concesionări etc.) reprezintă

drepturi reale administrative pentru beneficiarii lor.

Dreptul real administrativ se distinge net de dreptul real civil prin:

•••• precaritatea sa, adică prin nonopozabilitatea sa faŃă de administraŃia

proprietară (care poate oricând să pună capăt sau să dezafecteze domeniul

public, atunci când interesul general o impune);

•••• este însă opozabil terŃilor în condiŃii similare celorlalte drepturi reale, putând

fi protejat prin acŃiuni posesorii

În ceea ce priveşte domeniul privat şi acesta cuprinde o serie de reguli care

derogă uneori de la dreptul comun.

18

Persoanele publice pot constitui dependinŃe ale domeniului lor privat, folosind

proceduri de drept privat: achiziŃie, schimb, donaŃie, legate etc.

Întâlnim şi moduri de dobândire proprii dreptului public cum ar fi: bunurile

vacante şi fără stăpân, succesiunile prin decădere, confiscările legale, epavele navelor,

dezafectarea dependinŃelor domeniului public.

În principiu domeniul privat este alienabil, însă unele dintre dependinŃele acestui

domeniu au fost declarate inalienabile de către legiuitor.25

Alienările voluntare ale bunurilor private sunt supuse şi ele unor constrângeri cum

ar fi: caracterul public, interdicŃia alienărilor gratuite, respectarea regulilor de

publicitate a tranzacŃiilor şi de concurenŃă.

Litigiile referitoare la contractele încheiate între administraŃia proprietară şi

particulari, în domeniul achiziŃiei, alienării şi gestiunii domeniului privat, sunt de

competenŃa instanŃelor de drept comun.

25 A se vedea pentru detalii şi exemple: Emil Bălan- op.citată, pag. 36

19

CAP.III. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIU

PUBLIC ŞI PRIVAT

3.1. Delimitarea domeniului public de domeniul privat

În doctrina interbelică, domeniul a fost definit ca „totalitate a bunurilor mobile şi

imobile aparŃinând statului, judeŃului sau comunei, întrebuinŃate pentru satisfacerea

interesului general"26. Se distingeau două categorii de domenii, şi anume: domeniul public

şi domeniul privat, primul fiind supus regimului de drept public, iar al doilea

reglementărilor dreptului privat.

Domeniul public poate fi de interes naŃional, caz în care proprietatea asupra sa, în

regim de drept public, aparŃine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de

asemenea în regim de drept public, aparŃine comunelor, oraşelor, municipiilor sau

judeŃelor.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 213/199827 privind proprietatea publică şi regimul

juridic al acesteia, dreptul de proprietate publică aparŃine statului sau unităŃilor

administrativ-teritoriale, şi poartă asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor,

sunt de uz sau de interes public.

Potrivit acestor dispoziŃii legale noŃiunea de „proprietate publică" şi cea de

„domeniu public" sunt sinonime, după cum sunt sinonime şi noŃiunea de „proprietate

privată" şi cea de „domeniu privat".

Proprietatea publică este alcătuită din:

• bunurile prevăzute de art. 136 alin. (3) din ConstituŃie;

• bunurile stabilite în mod expres în anexa Legii nr. 213/1998;

• orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes

public şi sunt dobândite de stat sau de unităŃile administrativ-teritoriale prin

modurile prevăzute de lege [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998].

26 A se vedea P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Institutul de arte Grafice, Editura Mârvan, Bucureşti, pag. 103. 27 M.Of. nr. 778 din 27 noiembrie 1998.

20

Stabilirea bunurilor care aparŃin domeniului public şi privat se face, fie în mod

expres de lege, fie de către autorităŃile administrative, pe baza anumitor criterii stabilite de

lege. Astfel, potrivit art. 136 alin. (3) din ConstituŃie, fac obiectul exclusiv al proprietăŃii

publice următoarele bunuri: bogăŃiile de interes public ale subsolului, spaŃiul aerian, apele

cu potenŃial energetic valorificabil de interes naŃional, plajele, marea teritorială, resursele

naturale ale zonei economice şi ale platoului continental şi alte bunuri stabilite prin lege

organică. În art. 136 alin. (7), ConstituŃia prevede că bunurile proprietate publică sunt

inalienabile. In condiŃiile legii organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome

ori a instituŃiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

Legea nr. 213/1998 face distincŃie între domeniul public al statului şi cel al unită-

Ńilor administrativ-teritoriale, precizând bunurile din care este alcătuit fiecare. Astfel,

domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 din ConstituŃie,

din cele prevăzute la pct. I din anexa Legii nr. 213/1998, precum şi din alte bunuri de uz

sau de interes public naŃional, declarate ca atare prin lege.

Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri:

1. bogăŃiile de interes public ale subsolului, în stare de zăcământ28

;

2. spaŃiul aerian;

3. apele de suprafaŃă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele

subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăŃiile lor

naturale şi cu potenŃialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul

apelor maritime, căile navigabile interioare;

4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de

cultură, de producŃie ori de administraŃie silvică, iazurile, albiile pâraielor,

precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac

parte din fondul forestier naŃional şi nu sunt proprietate privată;

5. terenurile care au aparŃinut domeniului public al statului înainte 6 martie

1945; terenurile instituŃiilor de lucrări de îndiguiri, de desecări şi de

combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor şi staŃiunilor de cercetări

28 Textul iniŃial din ConstituŃia din 1991 era formulat astfel: “bogăŃiile de orice natură ale subsolului”

21

ştiinŃifice şi ale unităŃilor de învăŃământ agricol şi silvic, destinate cercetării

şi producerii de seminŃe şi de material săditor din categoriile biologice şi de

animale de rasă;

6. parcurile naŃionale;

7. rezervaŃiile naturale şi monumentele naturii;

8. patrimoniul natural al RezervaŃiei Biosferei „Delta Dunării";

9. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, împreună

cu platoul continental;

10. infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă;

11. tunelele şi casetele de metrou, precum şi instalaŃiile aferente acestuia;

12. drumurile naŃionale, autostrăzi, drumuri expres, drumuri naŃionale europene,

principale şi secundare;

13. canalele navigabile, cuvetele canalului, construcŃiile hidrotehnice aferente

canalului, ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri, zonele

de siguranŃă de pe malurile canalului, drumurile de acces şi teritoriile pe care

sunt realizate acestea;

14. reŃelele de transport al energiei electrice;

15. spectrele de frecvenŃă şi reŃelele de transport şi de distribuŃie de

telecomunicaŃii;

16. canalele magistrale şi reŃelele de distribuŃie pentru irigaŃii, cu prizele aferente;

17. conductele de transport al ŃiŃeiului, al produselor petroliere şi al gazelor

naturale;

18. lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de

producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naŃional,

sau cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viitură;

19. digurile de apărare împotriva inundaŃiilor;

20. lucrările de regularizare a cursurilor de ape;

21. cantoanele hidrotehnice; staŃiile hidrologice, meteorologice şi de calitate a

apelor;

22. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare - terenurile pe care sunt situate

acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcŃii hidrotehnice pentru

22

acostarea navelor şi pentru alte activităŃi din navigaŃia civilă, bazine,

acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente

istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile,

în afara incintelor portuare destinate activităŃilor de navigaŃie;

23. terenurile destinate exclusiv instrucŃiei militare;

24. pichetele de grăniceri şi fortificaŃiile de apărare a Ńării;

25. pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-

debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate.

26. statuile şi monumentele declarate de interes public naŃional;

27. ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice;

28. muzeele, colecŃiile de artă declarate de interes public naŃional;

29. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul,

PreşedinŃia, Guvernul, ministerele şi celelalte organe ale administraŃiei

publice centrale şi instituŃiile publice subordonate acestora; instanŃele

judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, unităŃi ale Ministerului

Apărării NaŃionale şi ale Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de

informaŃii precum şi ale DirecŃiei generale ale penitenciarelor, serviciile

publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate

ale administraŃiei publice centrale, precum şi prefecturile cu excepŃia celor

dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea

privată a acestora.

Domeniul public al judeŃelor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din

anexa Legii nr. 213/1998 şi din alte bunuri de uz sau interes public judeŃean, declarate ca

atare prin hotărâre a Consiliului judeŃean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau

de interes public naŃional. Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este

alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din anexa aceleaşi legi şi din bunuri de uz sau

de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt

declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naŃional sau judeŃean.

23

Domeniul public judeŃean este alcătuit din următoarele bunuri:

a) drumuri judeŃene;

b) terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeŃean şi

aparatul propriu al acestuia, precum şi instituŃiile publice de interes judeŃean,

cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judeŃene şi alte asemenea bunuri, dacă nu

au fost declarate de uz sau interes public naŃional sau local;

c) reŃelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum

şi staŃiile de tratare cu instalaŃiile, construcŃiile şi terenurile aferente acestora.

Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din

următoarele bunuri:

1. drumuri comunale, vicinale şi străzile;

2. pieŃele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi

zonele de agrement;

3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naŃional sau judeŃean;

4. reŃelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staŃiile de tratare

şi epurare a apelor uzate, cu instalaŃiile, construcŃiile şi terenurile aferente;

5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi

primăria, precum şi instituŃiile publice de interes local, cum sunt: teatrele,

bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;

6. locuinŃele sociale;

7. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naŃional;

8. bogăŃiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost

declarate de interes public naŃional;

9. terenurile cu destinaŃie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al

statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor

juridice de drept privat;

10. cimitirele orăşeneşti şi comunale.

24

De asemenea, Legea fondului funciar, după ce face o enumerare a categoriilor de

terenuri care aparŃin domeniului public, prevede că fac parte din acest domeniu şi alte

terenuri care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public [art. 5 alin. (1)].

Astfel potrivit art. 5 alin. 1 fac parte din domeniul public:

1. terenurile pe care sunt amplasate construcŃii de interes public, pieŃe, căi de

comunicaŃie, reŃelele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi,

2. terenurile cu destinaŃie forestieră,

3. albiile râurilor şi fluviilor,

4. cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării

teritoriale,

5. Ńărmurile Mării Negre, inclusiv plajele,

6. terenurile pentru rezervaŃiile naturale şi parcuri naŃionale,

7. monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele

naturii,

8. terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinŃe care, potrivit legii,

sunt de domeniu public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.

În doctrină s-a arătat că prin bunuri de uz public se înŃeleg „acele bunuri care sunt

destinate, chiar prin natura lor, de a fi folosite de toŃi cei administraŃi şi la care au

acces toate persoanele, cum ar fi: pieŃele, parcurile publice, străzile, căile de co-

municaŃie etc”.29

Prin bunuri de interes public se înŃeleg „bunurile care au menirea de a fi folosite

în cadrul unei activităŃi care interesează pe toŃi membrii societăŃii, deşi nu pot fi folosite

de orice persoană, spre exemplu: terenurile pe care sunt amplasate şcoli, biblioteci,

teatre, muzee etc.”30

Distinct de domeniul public care, potrivit legii, este echivalent cu noŃiunea de

proprietate publică, legea reglementează şi domeniul privat al statului şi al unităŃilor

29 A se vedea D C Tudorache, Domeniul public şi domeniul privat al statului în lumina Legii fondului funciar, în Dreptul nr. 5/1992, pag. 19. 30 Idem

25

administrativ-teritoriale, care este alcătuit din totalitatea bunurilor care se află în

proprietatea acestora, altele decât cele care fac parte din domeniul public.

Cu privire la aceste bunuri, legea prevede în mod expres că ele formează

proprietatea privată a statului sau, după caz a unităŃilor administrativ-teritoriale

(art. 7 din Legea nr. 213/1998).

Bunurile din domeniul privat sunt supuse dispoziŃiilor de drept comun, dacă prin

lege nu se prevede altfel. Prin urmare, aceste bunuri pot fi înstrăinate (cu anumite

restricŃii prevăzute de lege) potrivit dreptului comun. în schimb, bunurile din domeniul

public sunt supuse unui regim juridic special de drept public, aceste bunuri fiind

inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al

statului sau al unităŃilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1975-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui

titlu valabil, cu respectarea ConstituŃiei, a tratatelor internaŃionale la care România este

parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate de stat fără

titlu valabil, inclusiv cele obŃinute prin vicierea consimŃământului, pot fi revendicate de

către foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de

reparaŃie. Stabilirea valabilităŃii titlului este de competenŃa instanŃelor judecătoreşti.

Determinarea obiectului dreptului de proprietate publică nu se poate realiza decât

dacă se iau în considerare criteriile de determinare ale domeniului public,respectiv ca

bunul să fie prin natura sa de uz sau interes public, sau să fie declarat de lege ca atare.

În ce priveşte criteriile distincŃiei între domeniul public şi cel privat al statului , în

lieratura juridică s-au conturat mai multe opinii.

Într-o opinie31s-a statuat că criteriul distincŃiei ar fi natura bunurilor ce compun

cele două domenii, în sensul că unele bunuri stabilite de lege nu pot aparŃine

particularilor sau, bunurile ce aparŃin domeniului public nu sunt susceptibile de

proprietate privată.

31 A se vedea C. Hamagiu, I.Rosetti- Bălănescu, Al. Băicoianu, „Tratat de drept civil”, vol.I, Bucureşti, 1928, pag. 919

26

Acest criteriu rezultă şi din prevederile art. 476 Cod civil care, în partea sa finală,

dispune că aparŃin domeniului public toate părŃile din pământul României ce nu sunt

proprietate particulară, precum şi art. 4 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991,

articole care prevăd că bunurile, prin natura lor, sunt de domeniul public sau de domeniul

privat.

Aşadar, bunurile ce fac parte din domeniul public, de îndată ce intră în comerŃ,

prin încetarea acestei calităŃi, de a mai servi la uzul public, în mod express au tacit, devin

alienabile şi prescriptibile32.

Într-o altă opinie33exprimată, s-a decis că un bun face parte din domeniul public

dacă bunul respectiv este afectat unui serviciu public.

În prezent, criteriul de distincŃie între bunurile ce intră în domeniul public şi cele

ce intră în domeniul privat, este stabilit de lege, de declaraŃia legii34, iar prin Legea

privind proprietatea publică, se realizează o arie largă de cuprindere a bunurilor ce

alcătuiec domeniul public, însumând şi alte bunuri enumerate în ConstituŃie şi alte legi

care cuprind dispoziŃii în această materie.

Un alt criteriu este natura bunului.

Acest criteriu rezultă din conŃinutul art. 3 alin.1 din lege şi are în vedere

împrejurarea că unele bunuri, datorită calităŃilor lor intrinseci, nu sunt susceptibile de

proprietatea privată, putând forma doar obiectul dreptului de proprietate publică35.

Aşadar, acest criteriu, pe lângă cel al declaraŃiei legii, realizează o şi mai mare acoperire a

paletei de bunuri ce fac parte din domeniul public.

Criteriul afectaŃiunii bunului uzului sau interesului public rezultă tot din

prevederile art. 3 alin. 1 din lege, unde se face referirea la includerea în domeniul public

şi a altor bunuri care, „ …sunt de interes public ”.

«Sunt bunuri de ,,Uz public ” , acelea care, prin natura lor, sunt de folosinŃă

generală ( parcuri publice, drumuri, pieŃele publice), iar bunuri de interes public sunt

acelea care interesează pe toŃi membri societăŃii, chiar dacă aceştia nu au acces direct,

32 A se vedea C. Hamagiu, N. Georgean- op.citată, pag. 320 33 A se vedea D. Alexandresco, ExplicaŃiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Vol. VIII, partea I, Bucureşti 1909, pag. 211 şi urm. 34A se vedea I.P.Filipescu, “Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale”, Editura Actami, Bucureşti, 1996, pag. 86. 35 A se vedea Ioan Adam, “Drept civil – Teoria generală a drepturilor reale”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998, pag. 60.

27

nemijlocit la folosinŃa lor, cum ar fi de exemplu, edificiile şcolilor, spitalelor, muzeelor,

căilor ferate, etc. »

3.2. Delimitarea domeniului public de interes naŃional

de cel de interes local 36

Cum până în prezent nu a fost edictată o lege care să stabilească unitar criteriile

de includere a bunurilor din domeniul public în cel de interes naŃional sau cel de interes

local, acest lucru s- a realizat prin mai multe legi : Legea nr. 213/1998, Legea nr. 18/1991

republicată, Legea nr. 69/1991 republicată. Potrivit art. 80 din Legea nr. 69/1991

republicată ,,aparŃin domeniului public de interes local, sau judeŃean, toate bunurile

care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public, şi nu au fost

declarate de interes naŃional ”.

Tot astfel, art. 80 alin. 2 din aceeaşi lege, prevede că ,,Bunurile domeniului public,

de interes local sau judeŃean, cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcŃiile de

interes local, judeŃean, pieŃele, reŃelele stradale, parcuri publice, clădirile, monumentele

de interes public local sau judeŃean pădurile şi lacurile, care potrivit legii nu aparŃin

domeniului publicde interes naŃional. Pot aparŃine domeniului public de interes local sau

judeŃean şi alte bunuri dobândite de comună, oraş, judeŃ, în condiŃiile legii”.

Astfel, s-a decis că fac parte din domeniu public de interes naŃional următoarele

bunuri:

1. drumurile naŃionale,

2. marea teritorială,

3. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,

4. porturile,

5. aeroporturile,

36 A se vedea A. Trăilescu, S. Şerbu, „Probleme în legătură cu determinarea patrimoniului unităŃilor

administrativ-teritoriale”, în Dreptul nr. 12/1993, pag. 70

28

6. spaŃiul aerian,

7. trenurile şi clădirile cu destinaŃii speciale pentru nevoile de apărare,

8. clădirile Parlamentului, PreşedinŃiei, Guvernului, autorităŃilor administraŃiei

publice centrale şi autorităŃilor judecătoreşti,

9. terenurile pe care se află aceste construcŃii, rezervele statului, precum si altele

asemenea stabilite de lege.

În art. 5 alin. 1 din Hot.Guv. nr. 113/1992, se prevede că fac parte din domeniul

public de interes naŃional şi alte bunuri stabilite de lege, ceea ce înseamnă că enumerarea

făcută nu este limitativă.

Totodată, au fost enumerate, dar nu limitativ, şi bunurile ce vor aparŃine

domeniului public de interes local al comunelor Ńi oraşelor, distingându-le de cele ce

aparŃin domeniului public de interes judeŃean.

S-a decis că vor aparŃine domeniului public de interes local al comunelor şi

oraşelor:

1. terenurile şi clădirile de interes public,

2. pieŃele,

3. căile de comunicaŃii,

4. străzile,

5. zonele de agrement, parcurile publice,

6. pădurile şi păşunile (comunale),

7. docurile şi alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau

interes local şi nu au fost declarate de interes naŃional.

În ce priveşte bunurile ce vor face parte din domeniu public de interes judeŃean,

s-a decis că în categoria acestora intră în bunuri de natura celor enumerate în cazul

domeniului public de interes local al comunelor şi oraşelor, cu condiŃia ca ele să nu fie de

uz sau interes local sau de interes public naŃional (art. 5 alin. 2).

29

Din analiza efectuată, rezultă că, de principiu, orice bun susceptibil de apropiere,

poate fi obiect a dreptului de proprietate publică, al domeniului public, dacă printr-o

dispoziŃie legală, sau prin natura sa, este de uz sau de interes public37.

În ce priveşte domeniul public de interes judeŃean, art.5 al.2 din aceeaşi hotărâre

dispune că aparŃin acestuia, bunurile de natura celor prevăzute la al.1, dacă nu sunt de uz

sau interes local ori naŃional.

Hotărârea de Guvern nr. 113/1992 prevede organul competent şi procedura de

urmat în vederea defalcării şi trecerii în patrimoniul unităŃilor administrativ-teritoriale a

bunurilor şi valorilor de interes local, în domeniul public şi privat al statului.

Astfel, în fiecare judeŃ, în municipiul Bucureşti, şi în sectorul agricol Ilfov, s-a

constituit şi funcŃionează o comisie, în subordinea prefectului, pentru inventarierea

patrimoniului public şi privat al comunelor, oraşelor, municipiilor şi al judeŃelor.

Pentru fiecare unitate, administrativ-teritorială – comună, oraş sau municipiu- s-a

înfiinŃat câte o comisie aflată în subordinea primarului, viceprimarului general al

capitalei, sau a preşedintelui Consiliului judeŃean.

Procedura reglementată de H.G. nr. 113/1992 cuprinde două etape, respectiv:

� determinarea bunurilor mobile şi imobile de către subcomisie, şi

definitivarea propunerilor, de către comisia ce funcŃionează în subordinea

prefectului

� aprobarea de către Guvern a propunerilor înaintate de comisiile judeŃene.

Apoi, după ce se emite o Hotărâre de Guvern, se trece la pledarea/primirea printr-

un protocol semnat de prefect, ca reprezentant al statului, şi primarul comunei, oraşului,

municipiului, ori preşedintele Consiliului judeŃean, cu reprezentanŃi ai autorităŃii publice

locale.

37 A se vedea I. Adam, ,,NoŃiunea şi natura domeniului public”, în Dreptul nr.8/1994, p.30-31.

30

CAP.IV. DOMENIUL PUBLIC

4.1. Regimul juridic al domeniului public. Modurile de constituire

a domeniului public

Potrivit art. 5 din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al

acesteia, regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de această

lege, dacă prin legi speciale nu se dispune astfel. Cu alte cuvinte, acolo unde prin legi

speciale nu se stabileşte un regim derogator, se aplică prevederile legii organice, în ce

priveşte regimul juridic al dreptului de proprietate publică.

În ce priveşte modurile de dobândire, legea prevede că dreptul de proprietate

publică se dobândeşte38

a) pe cale naturală, înŃelegând, prin aceasta, accesiunea mobiliară şi imobiliară ;

b) prin achiziŃii publice efectuate în condiŃiile legii;

c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;

d) prin acte de donaŃie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeŃean sau

de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităŃilor admi-

nistrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate

publică. Trecerea se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului

judeŃean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a

consiliului local;

f) prin alte moduri prevăzute de lege, ca de exemplu:

•••• contracte civile şi comerciale, cum ar fi vânzarea şi schimbul, când sunt

făcute pentru utilitate publică (art. 51-55 Codul silvic; HG nr. 796/2002

etc.)

•••• accesiunea imobiliară artificială şi accesiunea mobiliară (art. 488 şi

urm.)

38 Art. 7 din Legea nr. 213/1998.

31

•••• darea în plată, prevăzută de art. 171 C. proc. fiscală39

Legea nr. 213/1998 reglementează şi unele moduri speciale de schimbare a tipului

de proprietate sau a titularului acesteia, precum şi condiŃiile în care acestea pot avea loc,

astfel:

a) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăŃilor comer-

ciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acŃionar, se poate

face numai cu plată şi cu acordul adunării generale a acŃionarilor societăŃii

comerciale respective. în lipsa acordului menŃionat, bunurile societăŃii

comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura

exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă

despăgubire 40.

b) trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei

unităŃi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeŃean,

respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local,

după caz, prin hotărâre a Guvernului [art. 9 alin. (1)].

c) trecerea unui bun din domeniul public al unei unităŃi administrativ-teritoriale în

domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a

consiliului judeŃean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau

a consiliului local [art. 9 alin. (2)].

d) Trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin

hotărâre a Guvernului, a consiliului judeŃean, respectiv a Consiliului General al

Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin ConstituŃie sau prin alte

legi nu se dispune altfel. Hotărârea de trecere a unui bun în domeniul public sau

privat poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ.

Dreptul de proprietate publică încetează în două situaŃii41:

39 Codul de procedură fiscală a fost adoptat prin OG nr. 92/2003, republicată, M.Of. nr. 863 din 26 septembrie 2005 40 Art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998. 41 Art. 10 din Legea nr. 213/1998.

32

1. bunul a pierit;

2. bunul a trecut în domeniul privat.

ParticularităŃi privind ocrotirea şi apărarea dreptului de proprietate publică:

Drepturile reale derivate constituite pe baza dreptului de proprietate publică:n dreptul

de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinŃă gratuită au o natură

administrativă, ceea ce le face inopozabile faŃă de proprietar. Statul ori colectivitatea locală

care le-a constituit le va putea revoca prin act de putere fără ca titularul dreptului derivat să

se poată opune ori apăra folosind mijloace de drept civil (acŃiuni posesorii, acŃiuni în

revendicare etc.).42

Totuşi titularul dreptului derivat se va putea apăra de eventualele abuzuri pe calea

acŃiunii în contenciosul administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

4.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică

Bunurile din domeniul public sunt supuse unui regim juridic special de drept

public, ele fiind2:

1) inalienabile, adică nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi date numai în administrare,

concesionate sau închiriate, în condiŃiile legii; Inalienabilitatea semnifică

împrejurarea că bunurile aflate sub acest regim juridic, nu pot fi înstrăinate, ceea

ce înseamnă că actele de înstrăinare cu privire la aceste bunuri sunt lovite de

nulitate absolută43. Datorită acestui caracter juridic al dreptului de proprietate

publică, este interzisă nu numai înstrăinarea, dar şi dezmembrarea proprietăŃii,

ceea ce înseamnă , că în principiu, asupra bunurilor ce formează obiectul dreptului

de proprietate publică nu se pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de

42 Emil Bălan- op.citată, pag. 126 43 A se vedea C.S.J. secŃ. Cont. Adm. dec. Nr. 790/1994, în Dreptul nr. 9/1995, pag. 88.

33

proprietate. Inalienabilitatea operează numai în perioada cât bunul aparŃine

domeniului public, astfel că, dacă prin decizia autorităŃii publice competente bunul

este dezafectat din domeniul public, şi trecut în domeniul privat, acesta intră în

circuitul civil putând fi înstrăinat.

2) imprescriptibile, adică nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune

sau prin efectul posesiei de bună-credinŃă, în cazul bunurilor mobile. Acest

caracter juridic al dreptului de proprietate publică îşi are reglementarea în

prevederile art. 1844 Cod civil: ,,nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care

prin natura lor proprie sau printr-o declaraŃiune a legii nu pot fi obiecte de

proprietate privată, ci sunt scoase din comerŃ”. Deşi legea nu se referă decât la

imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv, bunurile din domeniul public sunt

imprescriptibile şi sub aspect extinctiv, în sensul că dreptul la acŃiunea în

revendicare a acestor bunuri nu se stinge niciodată. Imprescriptibilitatea din punct

de vedere extinctiv face ca acŃiunea în revendicare a unui bun să poată fi exercitată

oricând, astfel că, oricât timp nu a fost exercitată, ea nu se stinge.

Imprescriptibilitatea din punct de vedere achizitiv44 face ca acŃiunea în revendicare

cu privire la un bun din respectiva categorie să nu poată fi paralizată prin

invocarea dobândirii proprietăŃii asupra lor, prin uzucapiune (în cazul bunurilor

imobile), sau prin posesia de bună credinŃă, în condiŃiile art. 1909 Cod Civil (în

cazul bunurilor imobile).

3) insesizabile, adică nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot

constitui garanŃii reale; Aşa fiind, bunurile în proprietatea de drept public ale

statului şi unităŃilor administrativ-teritoriale nu pot fi urmărite de către creditorii

proprietarului lor, sau creditorii celor cărora le-au fost date în administrare sau cu

orice titlu. Dacă s-ar accepta ideea ca aceste bunuri să fie urmărite silit, s-ar încălca

regula inalienabilităŃii lor. În literatura de specialitate45, s-a exprimat opinia în

legătură cu acest aspect, că nu se pune problema urmăririi silite, pentru că se

prezumă că statul este totdeauna solvabil, indiferent dacă bunurile aparŃin

domeniului public sau privat al statului.

44 A se vedea Adam Ioan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998, pag. 48. 45 A se vedea G.N.LuŃescu, Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti, 1947, pag. 159.

34

Actele juridice privind bunurile din domeniul public încheiate cu nerespectarea

regimului lor juridic sunt lovite de nulitate absolută.

4.3. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

A. Măsuri premergătoare exproprierii

Exproprierea de imobile în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de

utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească.

Pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor

juridice cu sau fără scop lucrativ, precum şi cele aflate în proprietatea privată a

comunelor, municipiilor şi judeŃelor.

InstanŃele judecătoreşti competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce

utilitatea publică s-a declarat potrivit legii nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

După declararea utilităŃii publice, exproprietorul imobilului trebuie să execute

planurile cuprinzând terenurile şi construcŃiile propuse spre expropriere, cu indicarea

numelui proprietarilor, precum şi a ofertelor de despăgubire. Aceste documente vor fi

depuse la consiliul local al comunei , oraşului sau municipiului pe teritorul căruia sunt

situate imobilele ce se supun aprobării pentru expropiere, în vederea consultării de către

cei interesaŃi, cu excepŃia documentelor lucrărilor privind apărare Ńării şi siguranŃa

naŃională. În aceste cazuri se depune la consiliul local numai lista cu imobilele propuse

expropierii, propietarii acestora şi ofertele de despăgubire.

Expropiator, în înŃelesul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică46, este statul, prin organismele desmnate de Guvern, pentru lucrările de

interes naŃional,şi judeŃele , municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes

local.

Propunerile de expropiere a imobilelor şi procesul-verbal se notifică persoanelor

fizice sau juridice titulare de drepturi reale, în termen de 15 zile de la publicare.

46 Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994

35

Cu privire la propunerile de expropiere, propietarii şi titularii altor drepturi reale

asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea

notificării.

Întămpinarea se depune la primarul comunei, oraşului sau al municipiului pe al căror

teritoriu se află imobilul. Primarul va primi şi va înregistra întâmpinarea şi va consemna

ofertele de despăgubire şi pretenŃiile propietarilor sau ale persoanelor titulare de alte

drepturi reale. În termen de 30 de zile, întregul dosar cuprinzând documentele mai sus

menŃionate precum şi eventualele întâmpinări, va fi înaintat la Secretariatul General al

Guvernului, pentru lucrările de interes naŃional, iar pentru cele de inters local, la consiliul

judeŃean sau la Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, după caz.

Întâmpinările trebuie să fie soluŃionate în termen de 30 de zile de o comisie

constituită prin hotărâre a Guvernului pentru lucrările de interes naŃional, prin decizia

delegaŃiei permanente a consiliului judeŃean sau prin dispoziŃia primarului municipiului

Bucureşti pentru cele de interes local.

Comisia este alcătuită din 3 specialişti din domeniul de activitate în care se realizează

lucrarea de utilitate publică, 3 propietari de imobile din municipiul, oraşul suau comuna

în care sunt situate imobilele, propuse pentru expropiere, aleşi prin tragere la sorŃi dintr-o

listă de minimum 25 de propietari, precum şi primarul localităŃii. Comisia lucrează sub

conducerea unui delegat al Guvernului, în cazul lucrărilor de interes naŃional, sau a unui

delegat al consiliului judeŃean ori al Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, în cazul

lucrărilor de inters local , ca preşedinte.47

Nu pot face parte din comisie proprietarii imobilelor care sunt în cauză, rudele, afinii

lor până la al patrulea gradinclusiv, persoanele care deŃin funcŃii în administraŃia publică

locală sau centrală şi care au interes în executarea lucrărilor şi nici membrii comisiilor

care au declarat utilitatea publică.

Comisia constituită poate lucra valabil în prezenŃa a cel puŃin 5 dintre membrii săi.

Decizia comisiei se ia prin vot secret. Preşedintele nu are drept de vot, el asigurând

cadrul organizatoric al activităŃilor comisiei. În caz de paritate a voturilor, votul

primarului este preponderent.

47 Art. 15 (2) din Legea nr. 33/1994- privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994

36

Comisia analizează documentele prezentate, ascultându-i pe cei interesaŃi, putând

cere informaŃii şi date suplimentare, la solicitarea celor care i s-au adresat din oficiu.

Oferta expropiatorului, pretenŃiile propietarilor şi susŃinerile acestora se vor formula şi se

vor depune în scris, consemnându-se într-un proces-verbal.

În urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al expropiatorului sau

îl poate respinge şi va consemna aceasta într-o hotărâre motivată.

Comisia va consemna, dacă este cazul şi învoiala dintre părŃi, sub semnătura acestora.

Hotărârea se comunică părŃilor în termen de 15 zile de la adoptare.

În cazul în care comisia respinge propunera expropiatorului, acesta are posibilitatea

sărevinăcu noi propuneri, cu refacerea coresopunzătoare a planurilor.

În cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropiatorul precum şi propietarii

sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropiere

pot contesta hotărârea comisiei la Curtea de apel în raza căruia se află situat imobilul, în

termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului

administrativ nr 29/1990. ContestaŃia este scutită de taxă şi se soluŃionează de urgenŃă şi

cu precădere.

B. Expropierea şi stabilirea despăgubirilor

SoluŃionarea cererilor de expropiere este de competenŃa tribunalului judeŃean sau a

Tribunalului Municipului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru

expropiere.48

Tribunalul va fi sesizat de expropiator pentru a se pronunŃa cu privire la expropiere,

în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împtriva propunerii de expropiere sau dacă

această cale de atac a fost respinsă .

Preşedintele instanŃei va fixa termen şi va dispunecitirea propietarilor sau după caz, a

posesorilor, altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscut care pot

justifica un intares legitim asupra imobileleor propuse a fi expropiate.

SoluŃionarea cererii de expropiere se face cu participarea obligatorie a procurorului.49

48 Art. 21 din Legea nr. 33/1994- privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994 49 Art. 23 (1) din Legea nr. 33/1994- privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994

37

InstanŃa va verifica dacă sunt întrunite toate condiŃiile cerute de lege pentru

expropiere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şinsuma cuvenită fiecărei părŃi.

Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

În cazul în care părŃile se învoiesc în faŃa instanŃei asupra expropierii şi asupra

despăgubirii,acesta va lua act de învoială şi va pronunŃa o hotărâre definitivă.

Atunci când părŃile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la

expropiere, dar şi asupra despăgubirii, instanŃa va lua act de învoială şi va stabili

despăgubirea.

În cazul în care una sau mai multe părŃi titulare de drepturi asupra imobileleor, deşi

legal citate, nu s-a prezentat, instanŃa va putea hotărâ în lipsă.

În cazul în care expropiatorul cere expropierea numai a unei părŃi de teren sau din

construcŃie, iar propietarul cere instanŃei expropierea totală, instanŃa va aprecia, în raport

cu situaŃia reală, dacă expropierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune

expropierea totală.

Pentru stabilirea despăgubirilor instanŃa va constitui o comisie de experŃi compusă

dintr-un expert numit de instanŃă, unul desemnat de expropiator şi un al treilea din partea

persoanelor care sunt supuse sxpropierii.

Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejuduciul cauzat

propietarului sau altir persoane îndreptăŃite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experŃii precum şi instanŃa vor Ńine seama

de preŃul cu care se vând,în mod obişnuit,imobilele de acelaş fel în unitatea administrativ-

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse

propietarului sau,după caz,altor persoane îndreptăŃite, luând în considerare şi dovezile

prezentate de aceştia.

ExperŃii vor defalca despăgubirile cuvenite propietarilor de alte drepturi reale.

În cazul expropierii parŃiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropiată va dobândii

un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experŃii vor putea propune

instanŃei o eventuală reducere numai a daunelor.

38

Despăgubirea acordată de instaŃă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropiator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropiat sau de altă persoană

interesată.

Transferul dreptului de propietate asupra bunurilor supuse expropierii în patrimoniul

expropiatului se produce îndată ce obligaŃiile impuse lui prin hotărîre judecătorească au

fost îndeplinite.

Ipoteca şi privilegiul se strămută de drept asupra despăgubirilor stabilite, iar

servituŃiile prin fapta omului se sting în măsura în care devin incompatibile cu situaŃia

naturală şi juridică a obiectivului urmărit prin expropiere, raporturile obligaŃionale dintre

vechiul şi noul propietar rămânând supuse dreptului comun.

Uzul, uzufructul, abitaŃia şi superficia, precum şi orice alte drepturi reale, cât şi

concesionarea şi atribuirea în folosinŃă se sting prin efectul expropierii, titulrii acestora

având dreptul la despăgubiri.

Hotărârea de expropiere va stabili despăgubirea Ńinând seama, pentru drepturile reale

prevăzute de defalcarea despăgubirii cuvenite propitarului de cele ce se cuvin titularilor

de alte drepturi.

Orice locaŃiune încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de

expropiere.

În cazul expropierii unor clădiri cu destinaŃie de locuinŃă, evacuarea persoanelor care

le ocupă în mod legal în calitate de propietari şi a chiriaşilor al căror contract de

închiriere a fost legal perfectat, înainte de înscrierea lucrării în planurile urbanistice şi de

amenajare a teritoriului, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropiator a

spaŃiuluide locuit, potrivit legii50, la cererea acestor persoane, în modalitatea prevăzută în

hotărârea judecătorească.

Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi

retrocedare, inclusiv înaintea instanŃelor judecătoreşti se suportă de către expropriator.51

50 A se vedea art. 29 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994- privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994 51 Art. 38 din Legea nr. 33/1994- privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Monitorul Oficial nr. 139/2.06.1994

39

C. Plata despăgubirilor şi punerea în posesie a expropiatorului

Plata despăgubirilor se va face în orice mod cuvenit între părŃi; în lipsa acordului

părŃilor, instanŃa va hotărâ, stabilind şi termenul de plată, care nu va depăşi 30 de zile de

la data rămânerii definitive a hotărârii.

Eliberarea titlului executoriu şi punerea în posesie a expropiatorului vor putea fi

făcute numai pe baza unei încheieri a instanŃei, care constă în îndeplinirea obligaŃiilor

privind despăgubirea, nu mai târziu de 30 de zile de la data plăŃii acesteia.

Punerea în posesie asupra terenurilor cultivate sau a celor cu plantaŃii se va face

numai după ce recolta a fost culeasă, cu excepŃia cazului în care în valoarea despăgubirii

a fost cuprinsă şi valoarea estimativă a recoltei neculese.

În caz de extremă urgenŃă, impusă de executarea imediată a unor lucrări ce

interesează apărarea Ńării,ordinea publică şi siguranŃa naŃională, şi în caz de calamităŃi

naturale, instanŃa stabilind, că utilitatea publică este declarată, poate dispune prin hotărâre

punerea de îndată în posesie a expropiatorului, cu obligaŃia pentru acesta de a consemna

în termenul de 30 de zile, pe numele expropiaŃilor, sumele stabilite drept despăgubire,

potrivit procedurii prevăzute.

În situaŃia în care există creditori privilegiaŃi sau alŃi creditori stabiliŃi prin

hotărâre judecătorească, aceştia vor fi plătiŃi din drepturile cuvenite cu titlu de

despăgubire. Pentru plata lor, suma se va consemna de către expropiator, urmând să fie

împărŃită potrivit legii civile.

Dacă imobilul expropiat este oferit pentru închiriere înaintea utilizării lui în

scopul pentru care a fost expropiat, iar expropiatorul este în situaŃia de a-l utiliza, el are

un drept de prioritate pentru a-i fi închiriat în condiŃiile legii.

Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit

scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost

începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă

declarare de utilitate publică.52

52 A se vedea în acest sens Decizia nr. 6/1999 a SecŃiilor Unite ale CurŃii Supreme de JustiŃie.

40

CAP.V. UTILIZAREA BUNURILOR DOMENIULUI PUBLIC

5.1. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică

Titularii dreptului de administrare

Din Legea privind proprietatea publică, rezultă ca titulari ai dreptului de

administrare ale bunurilor ce aparŃin domeniului public pot fi: regiile autonome,

instituŃiile publice de interes naŃional, judeŃean sau local, prefecturile şi autorităŃile

administraŃiei publice centrale sau locale.

Regiile autonome sunt persoane juridice al căror statut juridic este reglementat

de Legea nr.15/1990 privind transformarea unităŃilor economice de stat în regii

autonome Ńi societăŃi comerciale.

Potrivit art. 2 din această lege, ,,regiile autonome se organizează şi funcŃionează

în ramurile strategice ale economiei naŃionale – industriile de armament, energetica,

exploatarea minelor, a gazelor, poştă, transporturi, feroviare – precum şi în unele

domenii aparŃinând altor ramuri stabilite de Guvern”.

În funcŃie de actul de înfiinŃare, acestea sunt de interes naŃional, fiind înfiinŃate

prin hotărâre de Guvern, şi în interes local, când actul de înfiinŃare este o Hotărâre a

Consiliului judeŃean, sau local după caz53.

În literatura de specialitate54 s-a exprimat opinia că regiile autonome sunt

persoane juridice de natură mixtă de drept public, şi de drept privat.

Tot în literatura juridică s-a exprimat opinia55 că regiile autonome, cel puŃin în

măsura în care au ca obiect de activitate administrarea bunurilor din domeniul public,

dobândesc calitatea de persoană juridică de drept public, pentru că acŃionează în numele

53 Pentru detalii a se vedea V. D. Zlătescu, I. Moroianu Zlătescu, ,, Regiile autonome ca persoane juridice”, în Dreptul nr.3/1992, p.11. 54 A se vedea M. Mureşan, ,,Drept civil. Persoanele”, Ed. Cordial; Cluj-Napoca, 1992, p.163 55 A se vedea I. Iorgovan, ,, Drept administrativ. Tratat elementar” , vol III, Ed.Procardia Bucuresti, 1993, p.99;

41

statului sau autorităŃii administrativ-teritoriale, adică sub comanda administraŃiei publice

centrale, ori locale,competente.

Este important de precizat că regiile autonome au în proprietatea lor bunuri cu

regimuri juridice diferite, respectiv bunuri asupra cărora regia are un drept de proprietate,

şi bunuri asupra cărora au doar un drept de administrare, proprietatea aparŃinând in regim

de drept public statului sau unităŃilor administrativ-teritoriale.

InstituŃiile publice sunt toate persoanele juridice înfiinŃate prin act de putere

sau de dispoziŃie ale autorităŃilor publice centrale sau locale, al căror scop este

realizarea unor activităŃi fără caracter comercial.

În categoria acestora intră: universităŃi, muzee de stat, teatrul de stat, policlinici,

spitale, institute de cercetare ştiinŃifică.

Aceste instituŃii publice sunt finanŃate în principiu, de la bugetul de stat sau de la

bugetele locale, însă pot avea bunuri în proprietate, cât şi în administrare, în această

ultimă categorie de activitate intrând bunurile din domeniul public ce le-au fost date cu

acest titlu juridic.

AutorităŃile administraŃiei publice centrale sau locale sunt organizate şi

funcŃionează la nivel central (la nivelul întregii Ńări), sau la nivel local (în unităŃi

administrativ-teritoriale: comune, oraşe, municipii, judeŃe), în conformitate cu

prevederile legale, în scopul de a conduce şi administra problemele colectivităŃii.

Sunt organe ale administraŃiei publice centrale: PreşedinŃia, Guvernul, ministerele

şi celelalte autorităŃi de specialitate ale administraŃiei publice centrale.

În categoria organelor administraŃiei publice locale intră, potrivit Legii nr.

69/1991, Consiliile locale, primarii şi Consiliile judeŃene.

Prefecturile potrivit Legii nr. 69/1991, sunt organe ale administraŃiei publice

locale, conduse de un prefect numit de Guvern, fiind reprezentantul Guvernului pe plan

local.

Bunurile din domeniul public pot fi date în administrare numai persoanelor juri-

dice de drept public, adică regiilor autonome, prefecturilor, autorităŃilor administraŃiei

42

publice centrale şi locale, altor instituŃii publice de interes naŃional, judeŃean sau local.

Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului

judeŃean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să

dispună de acesta în condiŃiile actului prin care a fost constituit acest drept. Dreptul de

administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi

execută obligaŃiile născute din actul de dare în administrare.

În litigiile privitoare la dreptul de administrare, titularul acestui drept va sta în

instanŃă în nume propriu. în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului,

titularul dreptului de administrare are obligaŃia să arate instanŃei cine este titularul

dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă56.

Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiŃiile legii, pentru

prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaŃii57. De asemenea,

neîndeplinirea acestei obligaŃii poate atrage revocarea dreptului de administrare.

În litigiile privitoare la bunurile din domeniul public, statul este reprezentat de

Ministerul FinanŃelor, iar unităŃile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către

consiliile judeŃene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale,

care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeŃean sau, după caz,

primarului. Acesta poate desemna un alt funcŃionar public sau un avocat care să-l

reprezinte în faŃa instanŃei [art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998].

Observăm că în astfel de litigii patrimoniale au calitate procesuală fie proprietarii

bunurilor, în cazul litigiilor referitoare la dreptul de proprietate asupra acestora, fie

autorităŃile (instituŃiile) publice sau regiile autonome, în cazul litigiilor privind dreptul

de administrare asupra bunurilor în cauză.

După cum am constatat, Legea nr. 213/1998 reglementează numai calitatea proce-

suală în litigiile privind bunurile din domeniul public, întrucât participarea statului şi a

unităŃilor administrativ-teritoriale în litigiile privind bunurile din domeniul privat este

reglementată prin Decretul nr. 31/195758 şi Legea nr. 215/2001.

56 Cu privire la arătarea titularului dreptului, a se vedea art. 67-66 Cod procedură civilă. 57 A se vedea art. 12 alin.7 din Legea nr. 213/1998. 58 Art. 15 din Legea nr. 213/1998.

43

Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1957, statul este persoană juridică în

raporturile la care participă nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaŃii. El

participă în astfel de raporturi prin Ministerul FinanŃelor, afară de cazurile în care legea

stabileşte alte organe, în acest scop.

De asemenea, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă

comuna sau oraşul în relaŃiile cu persoanele fizice sau juridice din Ńară şi din străinătate,

precum şi în justiŃie, fără a fi necesar mandatul scris din partea consiliului local, ca în cazul

litigiilor privind bunurile publice.

O dispoziŃie legală asemănătoare o găsim cu privire la preşedintele consiliului

judeŃean, în art. 117 din Legea nr. 215/2001.

Statul şi unităŃile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor în

folosinŃă gratuită59, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ care

desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.

ServituŃile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care

aceste servituŃi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate

bunurile afectate.

EvidenŃa contabil-financiară a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al

statului şi unităŃilor administrativ-teritoriale se Ńine distinct60, potrivit normelor

metodologice elaborate de Ministerul FinanŃelor şi aprobate prin Hotărâre a Guvernului.

În acest scop, Legea nr. 215/2001 prevede în art. 127 că toate bunurile aparŃinând

unităŃilor administrativ-teritoriale trebuie inventariate anual, iar consiliile locale şi

judeŃene li se va prezenta anual un raport asupra situaŃiei bunurilor din patrimoniul local

(judeŃean).

Ministerele, celelalte organe centrale de specialitate ale administraŃiei publice

centrale, autorităŃile publice centrale, consiliile judeŃene, Consiliului General al

Municipiului Bucureşti şi consiliile locale, după caz, au obligaŃia să facă înregistrarea

operaŃiunilor de modificare al bunurilor din domeniul public al statului şi unităŃilor

administrativ-teritoriale.

59 Art. 126 din Legea nr. 215/2001. 60 Art.18 din Legea nr. 213/1998.

44

CompetenŃa61 luării deciziilor cu privire la bunurile de interes local, indiferent de

domeniul public sau privat din care fac parte, aparŃine consiliilor locale şi, respectiv,

judeŃene.

5.2. Permisiunile domeniale

Domeniul public este susceptibil nu numai de utilizări în comun, ci poate face

obiectul unor utilizări private, în măsura în care asemenea utilizări sunt compatibile cu

destinaŃia generală a bunurilor proprietate publică.

Persoane fizice sau juridice private se pot instala pe o porŃiune determinată a

domeniului public în vederea desfăşurării unei activităŃi, cu excluderea celorlalŃi

particulari care nu posedă o autorizaŃie administrativă.

Regimul juridic al utilizărilor privative are o serie de particularităŃi, astfel:

• ele nu pot fi exercitate decât în urma unei autorizări prealabile din partea

administraŃiei, emisă prin organul competent

• utilizările privative sunt supuse plăŃii unor sume de bani care au caracterul unor

taxe, în cazul permisiunii de staŃionare sau al unor redevenŃe, în cazul

permisiunilor de ocupare temporară

• utilizările privative au caracter precar şi revocabil, caractere care decurg pe de-o

parte din principiul inalienabilităŃii proprietăŃii publice, iar pe de altă parte, din

dreptul recunoscut administraŃiei publice, care serveşte interesul general, de a

aprecia oportunitatea menŃinerii sau nu a autorizării date în funcŃie de condiŃii

concrete

Utilizările privative se pot clasifica după natura actului juridic care stă la baza constituirii

lor în:

61 Art. 125 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

45

1) utilizări privative întemeiate pe un act administrativ unilateral-

(ex:permisiunea sau autorizaŃia de staŃionare; permisiunea de ocupare

temporară a domeniului public)

2) utilizări privative întemeiate pe un contract

5.3. Contractele administrative

Actele administrative de gestiune sunt acele acte juridice pe care autorităŃile

administraŃiei publice la încheie cu diverse persoane fizice juridice, prin acordul de

voinŃă al părŃilor, în regim de drept public sau de drept privat, pentru administrarea

domeniului public şi privat şi organizarea de servicii publice în vederea satisfacerii

unor interese generale 62.

Actele administrative de gestiune se împart în:

• acte de gestiune publică – pe care administraŃia la încheie în calitatea sa de

putere publică pentru satisfacerea intereselor generale; sunt denumite şi

contracte administrative, sunt supuse unui regim juridic mixt de drept public

şi de drept privat, preponderent fiind regimul de drept public.

• acte de gestiune privată – care sunt acte de drept comun pe care

administraŃia la încheie în calitate de persoană juridică civilă; sunt denumite şi

contracte de drept comun sunt supuse cu preponderenŃă regimului de drept

privat care se completează cu unele reguli speciale de drept public.

Trăsături caracteristice ale actelor administrative de gestiune:

• au la bază acordul de voinŃă între două sau mai multe părŃi dintre care, cel

puŃin una, este o autoritate a administraŃiei publice;

62 A. Trăilescu- op.citată, pag. 213

46

• au ca obiect organizarea de servicii publice, efectuarea de lucrări publice şi

valorificarea bunurilor proprietate publică sau privată;

• cauza actelor administrative de gestiune constă în satisfacerea intereselor

publice.

Cea mai importantă categorie a actelor administrative de gestiune ale

administraŃiei publice o constituie contractele administrative.

În funcŃie de obiectul lor contractele administrative pot fi clasificate astfel:

• Contractul de concesionare (a activităŃilor şi a serviciilor publice, precum şi

a bunurilor din domeniul public sau privat)- este contractul prin care o

autoritate publică, numită concedent, transmite pentru o perioadă

determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane numită concesionar,

care acŃionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaŃia de

exploatare a unui bun, a unei activităŃi sau a unui serviciu public în

schimbul unei redevenŃe.

• Contractul de achiziŃii publice (a bunurilor şi investiŃiilor publice) are trei

variante:

� contractul de furnizare de produse- care are ca obiect

furnizarea unuia sau mai multor produse, pe baza cumpărării, inclusiv în

rate, sau a închirierii, aceasta din urmă cu sau fără opŃiune de cumpărare a

acestor produse;

� contractul de lucrări publice- are ca obiect execuŃia, sau

după caz, atât proiectarea cât şi execuŃia uneia sau mai multor

lucrări de construcŃii;

� contractul de servicii- are ca obiect prestarea unuia sau

mai multor servicii de către un particular în favoarea unei

autorităŃi publice.

• Contractul de împrumut public- este contractul prin care statul sau unităŃile

administrativ-teritoriale obŃin sau garantează împrumuturi de pe pieŃele

47

interne sau externe pentru realizarea de investiŃii publice, precum şi

pentru refinanŃarea datoriei publice;

• Contractul de grant- este acel contract încheiat între Fondul Român de

Dezvoltare Socială şi reprezentanŃii comunităŃilor rurale şi a grupurilor

dezavantajate, în temeiul căruia Fondul transmite beneficiarilor sau, după

caz, organizaŃiilor intermediare, cu titlu gratuit, sume de bani denumite

granturi, în scopul exclusiv al executării proiectelor aprobate.

Contractele administrative se încheie între o autoritate a administraŃiei publice şi

un particular (persoană juridică sau fizică).

De remarcat că principiul consensualismului din materia contractuală a

dreptului comun, îşi menŃine valabilitatea şi în cazul contractelor administrative, dar este

în parte atenuat deoarece cele mai importante clauze ale acestor contracte sunt stabilite, în

mod unilateral, de către administraŃie, prin caietul de sarcini. Astfel prin modul de

elaborare, contractele administrative se aseamănă cu contractele de adeziune63.

De regulă, contractele administrative se încheie cu acel particular - persoană

fizică sau juridică – care a fost declarat adjudecatar, în urma licitaŃiei organizate de către

administraŃie. Particularul contractant al administraŃiei publice este ales în baza unei

licitaŃii, finalizate cu un proces-verbal de licitaŃie, care stau la baza încheierii

contractului. LicitaŃia poate fi organizată de administraŃia publică, direct sau prin

intermediul unei firme specializate. Pentru a fi valabilă ea trebuie să întrunească toate

condiŃiile de publicitate prevăzute de legile speciale şi completate cu cele cuprinse în

dispoziŃiile art. 499-510 din C.proc.civ.

LicitaŃia are mai multe forme 64:

• licitaŃia deschisă, când participarea la aceasta este permisă oricărei persoane

fizice sau juridice, fără nici o restricŃie;

• licitaŃia deschisă cu preselecŃie, când autoritatea administrativă poate

organiza o clasificare a contractanŃilor în funcŃie de garanŃiile oferite, pentru o

63 Pentru detalii a se vedea A. Trăilescu- op.citată, pag. 216. 64 Art. 11 din Legea nr. 219/1998

48

executare corespunzătoare a clauzelor din caietul de sarcini şi proiectul de

contract;

Actele de gestiune ale administraŃiei publice trebuie să întrunească pe lângă

condiŃiile generale65 şi condiŃii speciale.

În privinŃa formei, unele reglementări speciale prevăd obligativitatea încheierii

actelor administrative în formă scrisă, sub sancŃiunea nulităŃii absolute a acestora. În

aceste cazuri, forma scrisă reprezintă o condiŃie de valabilitate a contractului

administrativ. Totuşi forma scrisă este cerută de lege, cel puŃin, ca o condiŃie ad

probationem.

Durata contractelor administrative se stabileşte de către părŃi.

Obiectul contractelor administrative constă în exploatarea bunurilor din domeniul

public şi a activităŃilor economice de interes public, organizarea de servicii publice,

executarea şi exploatarea de lucrări publice.

O altă condiŃie specială de valabilitate a actelor de gestiune ale administraŃiei

publice o reprezintă aprobarea lor de către autorităŃile administraŃiei publice.

Efectele contractelor administrative

Prin efectele actului juridic se înŃeleg drepturile subiective şi obligaŃiile

născute, modificate sau stinse prin actul respectiv. Această definiŃie se aplică şi în cazul

contractelor administrative.66

1. ObligaŃia principală a particularului contractant depinde de tipul contractului

administrativ încheiat, constând, după caz, în:

• asigurarea continuităŃii funcŃionării serviciului public;

• executarea unor lucrări publice;

• achiziŃionarea unor bunuri publice;

65 CondiŃiile generale de valabilitate a unei convenŃii sunt prevăzute în art. 948 C.civ , şi anume: capacitatea de a contracte, consimŃământul valabil, un obiect determinat şi o cauză licită. 66 Principiul care guvernează efectele actului juridic bilateral este principiul forŃei obligatorii a contractului consfinŃit prin art. 969 C.civ.. Acest principiu îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul contractelor administrative ale administraŃiei publice.

49

• exploatarea unui bun din domeniul public sau privat.

ObligaŃii accesorii pot fi:

• executarea lucrărilor de investiŃii la care particularul s-a obligat prin caietul de

sarcini;

• plata eventualelor redevenŃe;

• restituirea bunurilor concesionate libere de orice sarcini la expirarea

contractului.

2. ObligaŃia principală a administraŃiei publice este de a asigura condiŃiile

necesare executării contractului şi, în anumite cazuri, de a plăti preŃul convenit.

PărŃile nu pot fi dezlegate de obligaŃiile lor decât din cauze de forŃă majoră sau

dacă fapta culpabilă a uneia din părŃi a determina imposibilitatea absolută de executare a

contractului.

PărŃile nu pot fi, de regulă, substituie în executarea obligaŃiilor lor, întrucât

contractul este încheiat în considerarea prestaŃiei particularului adjudecatar (intuitu

personae).

După cum s-a arătat în literatura juridică, răspunderea părŃilor din contractele

administrative este, de regulă, asemănătoare cu cea din dreptul comun 67.

Încetarea efectelor contractelor administrative

Toate contractele administrative îşi încetează efectele, în mod firesc, prin

executarea lor integrală de către ambele părŃi contractante.

În cazul contractelor cu executare succesivă, momentul stingerii lor este cel al

expirării termenului pentru care au fost încheiate. Ele pot înceta oricând prin acordul

părŃilor.

Contractele administrative pot înceta şi prin manifestarea unilaterală de voinŃă a

administraŃiei publice, după cum urmează:

67 V. Prisăcaru- Tratat de drept administrativ român. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993.

50

a) rezilierea unilaterală a contractului de către administraŃia publică pentru

nerespectarea obligaŃiilor asumate de către particularul contractant.

b) denunŃarea unilaterală a contractului de către administraŃie este specifică

contractelor de concesiune de bunuri şi servicii publice.

c) renunŃarea particularului cocontractant la executarea contractului datorită

unei cauze de forŃă majoră care a condus la dispariŃia bunului concesionat sau

în cazul imposibilităŃii concesionarului de a-l exploata din alte cauze obiective

care au ca efect ruperea definitivă a echilibrului financiar al contractului în

detrimentul său. În astfel de situaŃii, particularul contractant poate renunŃa la

executarea contractului, fără a fi obligat la plata de despăgubiri.

5.4. Concesionarea bunurilor proprietate publică

Aşa cum am mai arătat, contractul de concesiune este contractul prin care o

autoritate publică, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult

49 de ani, unei alte persoane numită concesionar, care acŃionează pe riscul şi pe

răspunderea sa, dreptul şi obligaŃia de exploatare a unui bun, a unei activităŃi sau a unui

serviciu public în schimbul unei redevenŃe.

Contractul de concesiune prezintă următoarele caractere juridice:

• este un contract solemn

• este un contract care se încheie intuitu personae

• este un contract sinalagmatic

• un contract cu titlu oneros

• este comutativ

• cu executare succesivă

• este un contract constitutiv de drepturi reale

51

Dreptul de concesiune se naşte dintr-un contract administrativ care constituie

izvor al unui raport juridic de drept public.

Asupra bunului public, obiect al concesiunii, concesionarul dobândeşte un drept

real derivat din dreptul de proprietate publică.

Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaŃie

publică, în condiŃiile legii 3.

Concesionarea şi închirierea acestor bunuri se aprobă, după caz, prin hotărâre a

Guvernului, a consiliului judeŃean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a

consiliului local. Această hotărâre trebuie să fie prealabilă încheierii contractului de

închiriere sau de concesionare, prin aceasta stabilindu-se condiŃiile în care va avea loc

închirierea sau concesionarea.

Contractul de închiriere sau concesiune se poate încheia cu orice persoană fizică

sau juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de

administrare. Contractul de concesiune sau închiriere trebuie să cuprindă clauze de natură

să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.

În cazul contractului de concesiune, majoritatea clauzelor contractuale sunt

stabilite anticipat de către concedent prin caietul de sarcini, concesionarul neavând

decât posibilitatea să adere sau nu la clauzele prestabilite.

Sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică

se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau bugetele locale. În cazul în care contractul de

închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să

încaseze din chirie o cotă parte reprezentând un procent de 20-50%, stabilită după caz,

prin hotărâre a guvernului, a consiliului judeŃean, respectiv a Consiliului General al

Municipiului Bucureşti

Prezentăm în continuare câteva aspecte definitorii pentru acest tip de contract:

1. principalele drepturi ale concesionarului sunt acelea de a utiliza domeniul

public potrivit clauzelor din contract şi caietul de sarcini sau prevederilor

stipulate în regulamentele administrative

2. aceste drepturi pot fi valorificate împotriva terŃilor prin acŃiuni posesorii şi

chiar împotriva administraŃiei concedente, în situaŃia în care aceasta îşi

exercită abuziv dreptul de revocare

52

3. redevenŃa obŃinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la

bugetele locale, după caz

4. contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română,

indifferent de naŃionalitatea sau cetăŃenia concesionarului, pentru o durată care

nu va depăşi 49 de ani, începând de la data semnării lui (el poate fi prelungit

pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniŃială, prin

simplul accord de voinŃă al părŃilor)

5. subconcesionarea este interzisă, cu excepŃia situaŃiilor expres prevăzute de

OUG nr. 54/2006

6. principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:

• transparenŃa

• tratamentul egal, nediscriminatoriu

• proporŃionalitatea

• libera concurenŃă

7. procedurile de atribuire a contractului de concesionare sunt:

• licitaŃia

• negocierea directă

8. refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune

poate atrage după sine plata daunelor-interese

9. concesionarul nu poate fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de

execuŃia obligaŃiilor sale, în cazul în care creşterea rezultă în urma:

• unei măsuri dispusă de o autoritate publică

• unui caz de forŃă majoră sau unui caz fortuit

10. fiind un drept real, dreptul de concesiune conferă titularului său anumite

prerogative, de exemplu: atributele de posesie şi folosinŃă asupra bunului

concesionat, inclusive de culegere sau percepere în proprietate a fructelor

produse de acesta, în condiŃiile contractului de concesiune68

Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situaŃii:

a. la expirarea duratei stabilite în contractul de concesionare 68 Emil Bălan- op.citată, pag. 118

53

b. prin denunŃarea unilaterală de către concedent (cu plata unei

despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia) dacă interesul

naŃional sau local o impune

c. rezilierea contractului de către concedent în cazul nerespectării

obligaŃiilor contractuale de către concesionar (cu plata unei

despăgubiri în sarcina concesionarului)

d. rezilierea contractului de către concesionar în cazul nerespectării

obligaŃiilor contractuale de către concedent (cu plata unei

despăgubiri în sarcina concedentului)

e. prin renunŃare, la dispariŃia, dintr-o cauză de forŃă majoră, a bunului

concesionat sau în cazul imposibilităŃii obiective a concesionarului

de a-l exploata (fără plata vreunei despăgubiri)

La încetarea contractului de concesiune, concesionarul este obligat să restituie, în

deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat.

CAP.VI. DOMENIUL PRIVAT

6.1. Aspecte generale privind conceptul de „proprietate privată”

În raporturile juridice de proprietate, în actuala economie de piaŃă, proprietatea

privată este forma dominantă de proprietate, şi aceasta, în primul rând, pentru că bunurile

ce o compun sunt în circuitul civil, ceea ce permite o rapidă punere în circulaŃie a lor.

În cadrul sistemului proprietăŃii, proprietatea privată este regula, iar proprietatea

publică excepŃia.

Întrucât acest sistem, prin care se realizează o circulaŃie rapidă a bunurilor aflate

în circuitul civil, proprietatea privată se bucură de un regim special de protecŃie, de ordin

constituŃional. Conform prevederilor ConstituŃiei, proprietatea privată, este ocrotită în

mod egal de lege, indiferent de titular.

54

Tot în ceea ce priveşte regimul juridic constituŃional al acestei forme de

proprietate, ConstituŃia prevede că proprietatea privată în condiŃiile legii este inviolabilă.

De asemenea, în legătură cu protecŃia proprietăŃii private, ConstituŃia prevede că

nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit

legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Deci, în comparaŃie cu proprietatea publică, proprietatea privată nu este

exclusivă69. Ea nu aparŃine numai anumitor subiecte de drept, anume determinate de lege,

ea poate aparŃine oricui, oricărui subiect de drept, oricărei entităŃi juridice. Ea poate

aparŃine cetăŃenilor români,- persoanelor fizice, persoanelor juridice, - cu condiŃia ca

acestea să fie titulare de personalitate juridică, altfel nu pot fi titularele unui patrimoniu

(societăŃi comerciale, asociaŃii fără scop lucrativ, asociaŃii şi fundaŃii, regii autonome,

etc), statului, unităŃilor administrativ-teritoriale, cetăŃenilor străini Ńi apatrizilor, precum Ńi

persoanelor juridice de naŃionalitate străină.

Definim astfel, dreptul de proprietate privată ca fiind acel drept de proprietate

ce are ca titular statul, unităŃile administrativ-teritoriale, persoanele fizice sau juridice,

asupra bunurilor mobile şi imobile, aflate în circuitul civil, exercitând asupra lor

atributele conferite de dreptul de proprietate ( posesia, folosinŃa şi dispoziŃia), în nume

şi în interes propriu, în limitele determinate de lege70.

6.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată

Bunurile aparŃinând proprietăŃii private sunt alienabile, prescriptibile şi sesizabile.

1. Alienabilitatea – indiferent de titularul lor, bunurile ce formează obiectul

proprietăŃii private se află în circuitul civil. Tot astfel, nu se poate acredita

teza că, în funcŃie de titularul dreptului de proprietate unele bunuri ar fi mai

mult sau mai puŃin alienabile, aceasta pentru că, potrivi prevederilor

69 A se vedea Adam Ioan, Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, pag. 161. 70 A se vedea M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, ConstituŃia

României- comentată şi adnotată, Bucureşti, 1992, pag. 104-106.

55

constituŃionale, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, astfel că

din punct de vedere al inalienabilităŃii, există o egalitate deplină între titularii

acestui drept.

2. Prescriptibilitatea- proprietatea privată este prescriptibilă. Acest caracter

juridic rezidă în aceea că proprietatea privată este supusă prescripŃiei

extinctive şi achizitive. Aşa fiind, asupra acestor bunuri, indiferent de titularul

dreptului de proprietate , poate fi dobândit dreptul de proprietate publică prin

efectul uzucapiunii. De asemenea, acest tip de proprietate va putea fi dobândit

prin modurile generale de dobândire a proprietăŃii, or, potrivit art. 1837 Cod

civil, proprietatea se poate dobândi şi prin intermediul prescripŃiei achizitive.

Oricărui proprietar al dreptului de proprietate privată i se va putea opune

posesia de bună credinŃă.

3. Sesizabilitatea – bunurile aparŃinând proprietăŃii private sunt sesizabile.

Bunurile ce formează obiectul acestei proprietăŃi vor putea fi urmărite de

creditori, pentru satisfacerea creanŃelor lor, fără distincŃie dacă sunt mobile

sau imobile. Art. 1718 Cod civil dispune că oricine este obligat personal, este

Ńinut de a-şi îndeplini obligaŃiile sale, cu toate bunurile sale mobile sau

imobile prezente şi viitoare. Prin excepŃie, bunurile obiect al domeniului

privat al statului şi unităŃilor administrativ-teritoriale nu vor putea fi urmărite,

pentru că statul este prezumat a fi solvabil, indiferent dacă bunurile aparŃin

domeniului public sau privat71. În practica judiciară72, s-a statuat că bunurile

ce alcătuiesc domeniul privat al statului nu vor putea fi sechestrate, deoarece,

statul este considerat totdeauna solvabil

71 A se vedea G.N. LuŃescu, op. cit., pag. 159 72 A se vedea P. Perju, DiscuŃii în legătură cu unele soluŃii privind drepturile reale pronunŃate de instanŃele

judecătoreşti din judeŃul Suceava în lumina Legii nr. 18/1991, în Dreptul nr. 8/1992, pag. 21-22.

56

BIBLIOGRAFIE

I. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII

• Alexandresco D.- ExplicaŃiunea teoretică şi practică a dreptului civil român,

Vol. VIII, partea I, Bucureşti 1909.

• Adam Ioan- Drept civil – Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa

Nova, Bucureşti, 1998.

• Adam Ioan- Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România,

Editura All Beck, Bucureşti, 2000

• Albu E.- AdministraŃia ministerială în România, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004

• Alexandru I.- Curente de gândire privind administraŃia publică, Ed.

Economică, Bucureşti, 2000

57

• Alexandru I.- Drept administrativ comparat, ediŃia a II-a, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2003

• Apostol Tofan Dana- Drept administrativ, vol.I, Ed. All Beck, Bucureşti

2003 şi vol.II, 2004

• Bălan Emil- Dreptul administrativ al bunurilor, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,

2007

• Beleiu Gh.- Drept civil. Teoria generală, Universitatea din Bucureşti, 1986

• Chiriac L.- Activitatea autorităŃilor administraŃiei publice, Ed. Accent, Cluj

Napoca, 2001

• Cziprian Kovacs L.- AdministraŃia publică locală din România-1992-2000,

Presa Universitară Clujană, 2005

• Constantinescu M., Deleanu I., Iorgovan A., Muraru I.,Vasilescu F.,Vida

I.- ConstituŃia României- comentată şi adnotată, Bucureşti, 1992

• Hamagiu C., Rosetti- Bălănescu I., Băicoianu Al.- Tratat de drept civil,

vol.I, Bucureşti,1928

• Filipescu I. P.- Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami,

Bucureşti, 1996.

• Filipescu P. I.,Filipescu Andrei I. – Drept civil - Dreptul de proprietate şi

alte drepturi reale, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2000

• Giurgiu L.- Domeniul public, Editura Tehnică, Bucureşti,

• Iliescu Gh.– Curs - Drepturi Reale, Universitatea „Lucian Blaga”Sibiu,

1987

• Iordan Nicola- Drept administrativ, Ed. UniversităŃii “Lucian Blaga”, Sibiu,

2005

• Iorgovan A., Gilescu Valentina- Drept administrativ şi ştiinŃa administraŃiei,

T.U.B., 1986

• Iorgovan A.- Tratat de drept administrativ, vol.I, ediŃia 4, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2005

• Iovănaş I.- Drept administrativ, Ed. Servo-Sat, Arad, 1997

58

• Lupan E., Reghini I.- Drept civil. Drepturile reale, Universitatea “Babeş

Bolyai” Cluj Napoca, 1977

• Leş I.- Drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

• LuŃescu G. N.- Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti, 1947.

• Măgureanu F.- Drept procesual civil, ediŃia a VIII-a, Ed.All Beck, Bucureşti,

2004

• Mureşan M.- Drept civil. Persoanele, Editura Cordial; Cluj-Napoca, 1992.

• NegoiŃă Al.- Drept administrativ şi ştiinŃa administraŃiei, Ed. Atlas Lex SRL,

1993

• Niculeasa Irinel Mădălin- Noua lege a contenciosului administrativ- Legea

nr. 554/2004- comentată- JurisprudenŃa CurŃii ConstitutŃionale, Enciclopedia

juridică “Rentrop & Straton”, Bucureşti, 2006

• Otoveanu M. T.- Tratat de drept administrativ, Universitatea “Dimitrie

Cantemir”, Bucureşti, 1994

• Pop Liviu- Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Cordial, Cluj Napoca,

1993

• Pop Liviu- Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 1996

• Pop Liviu – Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2001

• Petrescu Rodica Narcisa- Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj Napoca,

2004

• Preda M., Voinescu C.- Drept administrativ. Partea generală- Casa de

Editură “Calistrat Hogaş”, Bucureşti 1992

• Prisăcaru V. I.- Actele şi faptele de drept administrative, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2001

• Prisăcaru V. I.- Tratat de drept administrativ român. Partea generală- ediŃia

a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

• Popa E.- Controlul de legalitate al prefectului, Ed. Servo-Sat, Arad, 1997

59

• Romano E. Safta- Dreptul de proprietate privată şi dreptul de proprietate

publică în România, Ed. Graphis, Iaşi, 1993

• Santai I.- Drept administrativ şi ştiinŃa administraŃiei, vol.I, Ed. Risoprint,

Cluj-Napoca, 2004

• Stătescu C., Bârsan C.- Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale,

Universitatea din Bucureşti, 1988

• Şerban Cernat Claudia, Constantin Eugen- Repere juridice, Ed. Status,

Miercurea Ciuc, 2006

• Teodorescu A.- Tratat de drept administrativ, vol.I, ed. A II-a, Institutul de

Arte Grafice Eminescu SA, Bucureşti, 1929

• Trăilescu A.- Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti,

2002

• Trăilescu A.- Drept administrativ-curs universitar, ediŃia 2, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2005

• Tarangul E.D.- Tratat de drept administrativ român, Tipografia “Glasul

Bucovinei”, CernăuŃi, 1944

• Vedinaş Virginia- Drept administrativ şi instituŃii politico-administrative,

Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

• Vedinaş Virginia, Alexandru Ciobanu- Reguli de protecŃie domenială

privind unele bunuri proprietate privată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001

• Vida I.- Puterea executivă şi administraŃia publică, Regia Autonomă

“Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994

II. STUDII ŞI ARTICOLE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

• Adam I.- NoŃiunea şi natura domeniului public, domeniului privat şi

proprietăŃii private, în Dreptul nr. 8/1994

• Curtea de Apel Bucureşti - Culegere de practică judiciară în materia

contenciosului administrativ, Editura Rosetti, 2003.

• Deleanu I.- Revizuirea ConstituŃiei, în “Dreptul” nr. 12/2003

60

• FrenŃescu G.- NoŃiunile de domeniu public şi domeniu privat al statului.

ConŃinut şi regim juridic,în Dreptul nr. 10-11/ 1993

• Filipescu I.- Domeniul public şi privat al statului şi al unităŃilor

administrative teritoriale, în Dreptul nr. 5-6/1994

• Giurgiu L.- ConsideraŃii în legătură cu Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în Dreptul nr. 2/1995

• Giurgiu L.- ConsideraŃii în legătură cu domeniul public, în Dreptul nr.

8/1995

• Trăilescu A.- CompetenŃa decizională cu privire la bunurile din patrimonial

unităŃilor administrative-teritoriale, în Dreptul nr. 9/1992

• Trăilescu A., Şerban St.- Probleme în legătură cu determinarea

patrimoniului unităŃilor administrative-teritoriale, în Dreptul nr. 12/1993

III. DICłIONARE

• Busuioc Ioan ş.a.- DicŃionar de drept constituŃional şi administrativ- Ed.

ŞtiinŃifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978

• DuŃu G.- DicŃionar latin-român- Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1983

• Ghimpu Sanda ş.a.- DicŃionar juridic selectiv- Ed. Albatros, Bucureşti, 1985

IV. LEGISLAłIE

• ConstituŃia României- revizuită şi publicată în M. Of. Nr. 767/31.10.2003

(Legea nr. 429/2003 de revizuire a ConstituŃiei a fost aprobată prin

referendumul naŃional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data

61

de 29.10.2003, data publicării în M. Of. Nr. 758 a Hotărârii CurŃii

ConstituŃionale nr. 3/2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului

naŃional din 18-19 octombrie 2003).

• Codul civil

• Codul de procedură civilă- cu modificările şi completările aduse prin OUG

nr. 138/2000, M. Of. nr. 479/02.10.2000, aprobată cu modificări şi completări

prin Legea nr. 219/2005, M. Of. nr. 609/14.07.2004; OUG nr. 58/2003, M.

Of. 460/28.06.2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.

195/2004, M. Of. nr. 470/26.05.2004; OUG nr. 65/2004, M. Of. nr.

840714.09.2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004, M. Of. nr.

1071718.11.2004

• Legea fondului funciar nr. 18/19.02.1991, republicată în M. Of. nr.

1/05.01.1998, cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 1/1998,

republicată în M.Of. nr. 26/26.01.1998, aprobată cu modificări prin Legea nr.

218/1998, M. Of. nr. 453/26.11.1998; OUG nr. 102/2001 privind modificarea

şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii

fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi

modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată în M. Of.

350/29.06.2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002, M. Of. nr.

492/09.07.2002; Legea nr. 545/2001, M. Of. nr. 659/19.10.2001; Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile propietăŃii şi justiŃiei şi unele

măsuri adiacente, M. Of. nr. 653/22.07.2005.

• Legea privind expropierea pentru cauză de utilitate publică nr.

33/27.05.1994, M. Of. nr. 139/02.06.1994

• Legea cadastrului şi a publicităŃii imobiliare nr. 7/13.03.1996, M. Of. nr.

61/26.03.1996; cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 70/2001,

M. Of. 266/23.05.2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2002, M.

Of. nr. 154/04.03.2002; OUG nr. 41/2004, M. Of. nr. 509/07.06.2004,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 499/2004, M. Of. nr. 1069/17.11.2004;

62

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile propietăŃii şi justiŃiei şi

unele măsuri adiacente, M. Of. nr. 653/22.07.2005.

• Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în M.Of. nr.

459/30.11.1998 şi Normele metodologice-cadru de aplicare a Legii nr.

219/1998, aprobate prin HG nr. 216/1999, publicată în M.Of.

nr.140/06.04.1999

• Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al

acesteia, M. Of. nr.448/24.11.1998, cu modificările aduse prin OUG nr.

206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăŃământului nr. 84/1995,

M. Of. nr. 594/22.11.2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 713/2001,

M. Of. nr. 803/14.12.2001; Legea nr. 241/2003 pentru modificarea anexei la

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,

M. Of. nr. 415/13.06.2003

• Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 nr. 10/08.02.2001, republicată

în M. Of. nr. 279/04.04.2005, astfel cum a fost modificată şi completată prin

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăŃii şi justiŃiei,

precum şi unele măsuri adiacente, M. Of. nr. 653/22.07.2005

• Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcŃionarea Guvernului

României şi a ministerelor, publicată în M. Of. Nr. 164/02.04.2001

modificată şi completată de Legea nr. 23/2004, publicată în M. Of. Nr. 187

din 03.03.2004

• Legea administraŃiei publice locale nr. 215/23.04.2001, M.Of. nr.

204/23.04.2001, modificată prin OUG nr. 74/2001, M. Of. nr.

271/25.05.2001, aprobată prin Legea nr. 738/2001, M. Of. nr.

802/14.12.2001; Legea nr. 216/2002, M. Of. nr. 288/29.04.2002; Legea nr.

141/2004, M. Of. nr. 396/04.05.2004; Legea nr. 393/2004, M. Of. nr.

912/27.10.2004

• Legea nr. 554/2004-legea contenciosului administrativ- publicată în M. Of.

nr. 1154/07.12.2004

63

• Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile propietăŃii şi justiŃiei şi

unele măsuri adiecaente, M. Of. nr. 653/22.07.2005.

• Hotarârea nr. 950/27.09.2001 cu privire la înfiinŃarea, organizarea şi

funcŃionarea AutorităŃii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 completată de Hotărârea nr.

950 din 27 septembrie 2001

• Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea

societăŃilor comerciale ce deŃin în administrare terenuri proprietate

publică şi privată a statului cu destinaŃie agricolă şi înfiinŃarea AgenŃiei

Domeniilor Statului, M. Of. nr. 390/17.07.2001, cu modificările şi

completările aduse prin HG nr. 315/2002, M. Of. nr. 239/09.04.2002; HG nr.

28/2003, M. Of. nr. 47/28.01.2003; HG nr. 270/2004, M. Of. nr.

216/11.03.2004; HG nr. 354/2005, M. Of. nr. 421/19.05.2005

• Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului

privind procedura de constituire, atribuŃiile şi funcŃionarea comisiilor

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a

modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi

punerea în posesie a proprietarilor, M.Of. nr. 732/11.08.2005

• Hotarârea Guvernului nr. 1.019/28.08.2003 privind organizarea şi

funcŃionarea prefecturilor

• Hotarârea Guvernului nr. 950 din 27 septembrie 2001 cu privire la

înfiinŃarea, organizarea şi funcŃionarea AutorităŃii pentru urmărirea

aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 completată de Hotărârea nr. 950 din 27 septembrie 2001

• Hotărârea Guvernului nr. 710 din 3.07.2002 privind funcŃionarea

Institutului NaŃional de AdministraŃie modificată şi completată de

OrdonanŃa nr. 74/2003

64

• OrdonanŃa de Guvern nr.16/2002 privind contractele de parteneriat

public-privat, publicată în M.Of. nr.92/02.02.2002