Lector dr.Ion Diaconu Curs privind Protectia drepturilor omului

in dreptul international contemporan Codul cursului Denumirea cursului : Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan

Tipul cursului : -obligatoriu (la Facultatea de drept si stiinte administrative) -optional (la Facultatea de relatii internationale) Durata cursului : un semestru, 5 credite

Perioada de accesare a cursului : -prelegeri, in semestrul II -consultatii, in noiembrie pentru studentii la fara frecventa si in mai pentru studentii la cursuri de zi

Manualul recomandat : Ion Diaconu, ProtecŃia drepturilor omului in dreptul international contemporan Editura FundaŃiei România De Mâine Obiectivul principal al cursului : -dobandirea de cunostinte privind continutul drepturilor omului, locul lor dreptul international, modalitati de garantare si de

promovare a aplicarii lor, mijloace de actiune pentru a supraveghea si obtine respectarea lor; -formarea aptitudinii de a invoca drepturile omului in fata organelor competente

si de a le aplica drept criteriu al oricarei activitati umane

-intelegerea locului drepturilor omului in sistemul de drept al Uniunii Europene Modul de stabilire a notei finale : examen grilă Consultatii pentru studenti : in noiembrie pentru studentii

fara frecventa si in mai pentru studentii la zi Adresa E-mail a titularului de curs : Titularul cursului : -conferenŃiar universitar, dr. Ion Diaconu -adresa E-mail

-adresa la facultate :str. Ion Ghica nr.13, sector 3 Bucuresti Continutul tematic al cursului ; 1. -Reglementari in vigoare

2.-Trasaturi generale ale drepturilor omului potrivit documentelor internationale 3.-Categorii de drepturi 4.-Drepturi ale omului pe categorii de persoane 5.-Drepturile persoanelor care fac parte din

minoritati 6.-Drepturile omului in timpul conflictelor armate 7.-Drepturile de solidaritate 8.-Uniunea Europeana si drepturile omului 9.-Mecanisme pentru protectia drepturilor omului

-3- 10.-Evolutii in viata internationala si efectul

lor asupra drepturilor omului 11.-Diversitatea culturala si drepturile omului 12.-Protectia drepturilor omului in Romania 13.-Drepturile omului si relatia drept intern-drept international

14.-Natura si contextul exercitarii drepturilor omului Bibliografie minima obligatorie : -Ion Diaconu, ProtecŃia juridică a drepturilor omului în dreptul internaŃional contemporan, Editura FundaŃiei România de Mâine

-Victor Duculescu, Protectia juridica a drepturilor omului, 1998,Editura Lumina Lex Bibliografie facultativa : -Vincent Berger, Jurisprudenta Curtii

Europene a Drepturilor Omului, ed. a 4-a, 2003, Institutul Roman pentru Drepturile Omului -Dumitru Mazilu, Drepturile omului, 2000, Editura Lumina Lex -Adrian Nastase, Drepturile omului-religie

a sfarsitului de secol, 1992, Institutul Roman pentru Drepturile Omului Prezentarea lectiei nr.1-Reglementari Obiectivul : cunoasterea evolutiei reglementarilor, a tipurilor de documente adoptate, a tematicii abordate, pentru a

intelege dimensiunea fenomenului si directia in care evolueaza

-4- Concepte cheie : documente universale,

documente regionale Rezumat : Până la cel de al doilea război mondial problemele drepturilor omului au fost

tratate în mod fragmentar, in domenii limitate- interzicerea sclavajului, protecŃia victimelor conflictelor armate, protecŃia minorităŃilor, unele norme privind protecŃia drepturilor în domeniul muncii. Drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului au devenit obiectul unor reglementări cu caracter global şi au cunoscut o evoluŃie fără precedent în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Condamnarea unanimă a încălcărilor masive şi grave ale drepturilor

cele mai elementare ale omului, în perioada premergătoare şi în timpul celui de al doilea război mondial, a determinat un puternic curent de opinie în direcŃia unor reglementări cuprinzătoare şi universale, a creării unui cadru de colaborare internaŃională în domeniul drepturilor omului. Carta OrganizaŃiei NaŃiunilor Unite, adoptată la 26 iunie 1945, reafirma credinŃa popoarelor în demnitatea şi valoarea fiinŃei umane şi

stabilea ca obiectiv al OrganizaŃiei, în acelaşi timp cu menŃinerea păcii şi securităŃii, înfăptuirea colaborării în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor şi libertăŃilor fundamentale faŃă de toate persoanele, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Pe baza unor hotărâri ale puterilor coaliŃiei antifasciste, la sfârşitul războiului au fost create Tribunalul militar internaŃional de la Nurnberg şi

cel de la Tokio, ca şi alte tribunale pentru judecarea crimelor comise în timpul războiului; principiile şi normele pe care au fost întemeiate statutele şi hotărârile adoptate de ele au fost reafirmate şi consacrate într-un document unic, rezoluŃia 95(I) din 11 decembrie 1946 a Adunării generale a ONU, care va influenŃa alte dezvoltări în acest domeniu. Prevederile Cartei ONU în domeniul drepturilor omului au un caracter general; ele nu specifică drepturile şi libertăŃile omului şi nici natura

-5- obligaŃiilor asumate de state. Pentru prima dată, însă, problematica

drepturilor omului a fost acceptată ca obiect al cooperării dintre state. 1.Documentul care marchează începutul unei noi etape în acest domeniu este DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea generală a ONU. DeclaraŃia Universală reprezintă o combinaŃie unică a drepturilor civile, politice, economice şi culturale, sub semnul constant al egalităŃii şi

nediscriminării. Ea a fost concepută ca un standard comun al omenirii; numeroase din prevederile ei au fost preluate şi dezvoltate în tratate cu vocaŃie de universalitate sau cu caracter regional. De aceea, prevederile DeclaraŃiei trebuie să fie evaluate în prezent împreună cu tratatele adoptate ulterior şi cu practica dezvoltată în aplicarea lor. Unele din aceste tratate se referă la condamnarea şi reprimarea unor încălcări grave ale drepturilor omului. Astfel, ConvenŃia pentru prevenirea şi

reprimarea crimei de genocid, adoptată de Adunarea generală a ONU la 9 decembrie 1948, confirmă că genocidul este o crimă de drept internaŃional, îl defineşte (uciderea membrilor unui grup, atingerea gravă adusă integrităŃii lor fizice sau mentale, supunerea lor la condiŃii de existenŃă care aduc la distrugerea lor, măsuri de împiedicare a naşterilor şi transferul forŃat de copii de la un grup) şi prevede pedepsirea actelor de genocid, ca şi a înŃelegerii cu

scopul de a-l comite, a incitării directe şi indirecte la acesta, a tentativei şi complicităŃii. PărŃile contractante se angajează să pedepsească penal orice persoană vinovată de asemenea fapte şi pot sesiza organele competente ale ONU pentru a se lua măsuri pe plan internaŃional. ConvenŃia suplimentară privind abolirea sclavajului, a traficului de sclavi şi a instituŃiilor şi practicilor analoge sclavajului, încheiată la Geneva

la 7 decembrie 1956, dezvoltând dispoziŃii ale ConvenŃiei din 1926, prevede că fapte cum sunt transportul şi traficul de sclavi, menŃinerea în sclavie, aducerea altor persoane într-o asemenea stare, ca şi practici similare, ca aservirea pentru datorii, servajul , transmiterea de femei şi copii altor persoane contra cost, trebuie complet abolite , iar cei ce le comit sau sunt complici să fie pedepsiŃi penal. Statele părŃi se angajază să coopereze între ele şi cu ONU, în vederea aplicării prevederilor ConvenŃiei.

ConvenŃia internaŃională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid, adoptată de Adunarea generală la 30 noiembrie 1973, declară că

6 apartheidul este o crimă contra umanităŃii şi că actele inumane rezultând din

politicile şi practicile de acest gen constituie crime, iar organizaŃiile, instituŃiile şi persoanele care le comit sunt considerate criminali. Statele participante se angajează să ia toate măsurile legislative şi altele, pentru a împiedica producerea unor asemenea fapte şi să ia măsuri legislative, judiciare şi administrative pentru a urmări, judeca şi pedepsi persoanele vinovate de comiterea lor.

In aceeaşi ordine de idei se situează ConvenŃia asupra imprescriptibilităŃii crimelor de război şi a crimelor contra umanităŃii, adoptată de Adunarea generală la 26 noiembrie 1968, care proclamă drept imprescriptibile crimele de război, crimele contra umanităŃii, expulzarea populaŃiei prin atac armat sau ocupatie, actele inumane decurgând din politica de apartheid, ca şi genocidul, şi cere statelor părŃi să ia toate măsurile legislative pentru a asigura imprescriptibilitatea crimelor

respective. Alte convenŃii vizează eliminarea discriminărilor în anumite domenii. Astfel, ConvenŃia internaŃională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală la 7 martie 1965, condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părŃi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei

persoane egalitatea în faŃa legii, fără deosebire de rasă, culoare, origine naŃională sau etnică. ConvenŃia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faŃă de femei, adoptată de Adunarea generală la 18 decembrie 1979, condamnă discriminările faŃă de femei sub orice formă, statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politici menite să le

elimine. In acest sens, ele se angajează să includă în legislaŃie principiul egalităŃii depline şi sancŃiuni împotriva oricăror discriminări, să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor, pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic, al vieŃii publice, al educaŃiei, al dreptului la muncă, al sănătăŃii şi în viaŃa economică şi socială, pentru asigurarea egalităŃii depline în faŃa legii. ConvenŃia cu privire la eliminarea oricăror forme de discriminare în

învăŃământ, adoptată de ConferinŃa generală a UNESCO la 15 decembrie

7 1960, prevede angajamentul statelor părŃi de a elimina şi preveni orice

discriminare în acest domeniu, luând în acest scop măsurile legislative necesare şi aplicând o politică naŃională care să promoveze egalitatea de sanse şi de tratament. In aceeaşi ordine de idei se înscriu ConvenŃia împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante, adoptată de Adunarea generală la 10 decembrie 1984, ConvenŃia privind drepturile

copilului, adoptată de Adunarea generală în decembrie 1990 si Conventia privind protectia drepturilor tuturor muncitorilor migranti si a membrilor familiilor lor,adoptata de Adunarea generala in 1992. Notam, de asemenea, Conventia din 1951 si Protocolul aditional din 1967 privind statutul juridic al refugiatilor. Majoritatea acestor documente au creat şi mecanisme de promovare şi protecŃie a drepturilor pe care le proclamă.

In sfârşit, o altă direcŃie a fost cea de elaborare a unor instrumente juridice cu privire la ansamblul drepturilor omului şi libertăŃilor fundamentale, si anume a celor două Pacte internaŃionale referitoare la drepturile economice, sociale şi culturale, respectiv la drepturile civile şi politice, adoptate de Adunarea generală în unanimitate, prin rezoluŃia 2200/XX din 16 decembrie 1966.

Prin reglementări paralele şi identice, cele două pacte plasează drepturile omului în contextul dreptului popoarelor de a dispune de ele însele, de a-şi stabili statutul politic şi a asigura în mod liber dezvoltarea lor economică, socială şi culturală şi al dreptului popoarelor de a dispune liber de resursele lor naturale. De asemenea, ele au ca elemente comune prevederi referitoare la egalitatea in drepturi a tuturor, egalitatea în drepturi a

bărbatului şi femeii, dreptul la asociere, protecŃia familiei şi a copiilor. Ele dezvoltă în termeni juridici, uneori mai generali, alteori suficient de expliciŃi, drepturile economice, sociale şi culturale, respectiv civile şi politice. Pactul privind drepturile civile şi politice este însoŃit de un Protocol facultativ, care prevede competenŃa Comitetului de experti creat in acest scop de a primi şi examina comunicări provenind de la persoane aflate sub

jurisdicŃia statelor părŃi la Pact, privind pretinse încălcări ale drepturilor lor.

8 La sesiunea Adunării generale din 1989 a fost adoptat un nou

Protocol facultativ la acest Pact, pentru abolirea pedepsei cu moartea. Supravegherea si promovarea aplicării celor doua pacte de către statele parti face obiectul activitatii a doua comitete de experti. 2.O serie de dezvoltări s-au înregistrat în domeniul drepturilor omului şi pe plan regional sau subregional.

Astfel, statele membre ale Consiliului Europei au încheiat, la 4 noiembrie 1950, ConvenŃia europeană privind protecŃia drepturilor omului şi libertăŃilor fundamentale, care a intrat în vigoare în anul 1953. ConvenŃia din 1950 a fost completată printr-un număr de protocoale referitoare la : dreptul la educaŃie; dreptul la proprietate; organizarea de alegeri libere; dreptul de a circula liber pe teritoriul statului şi de a-şi părăsi Ńara, libertatea faŃă de expulzare; abolirea pedepsei cu moartea; dreptul la

recurs în cazuri penale; acordarea de compensaŃii pentru pedepsirea din eroare; egalitatea între soŃi. Conventia a creat o Comisie si o Curte europeana a drepturilor omului. Prin Protocolul nr.11 s-a stabilit ca mecanism unic de protecŃie a drepturilor prevăzute Curtea europeană a drepturilor omului, competentă să examineze atât plângeri ale statelor privind încălcarea ConvenŃiei sau protocoalelor de către alte state, cât şi

petiŃii ale persoanelor, organizaŃiilor neguvernamentale sau ale unor grupuri de persoane care pretind că sunt victime ale unor încălcări ale drepturilor prevăzute în ConvenŃie sau protocoale. Protocolul nr.12 prevede ca norma generala aplicabila in domeniul drepturilor omului nediscriminarea pe baza de sex, rasa, religie, apartenenta la o minoritate nationala, avere, opinie politica sau alt statut; aceasta inseamna ca jurisdictia Curtii Europene a

Drepturilor Omului se extinde, din punctul de vedere al nediscriminarii, asupra tuturor drepturilor omului, chiar daca nu sunt prevazute in Conventia din 1950 si in protocoale sau in alte documente internationale. Drepturile economice, sociale şi culturale au fost tratate, în cadrul Consiliului Europei, în Carta Socială Europeană, semnată la Torino la 18 octombrie 1961, în vigoare din 1965. Carta Socială a fost completată prin protocoale referitoare la drepturile legate de muncă, examinarea rapoartelor

statelor de către un Comitet de experŃi independenŃi si un sistem de plângeri

9 colective care să fie examinate de Comitet. Carta a fost revizuită în 1996,

incorporând toate aceste protocoale. In plan european au fost adoptate si o serie de conventii sectoriale, intre care Conventia cadru pentru protectia minoritatilor, Conventia impotriva torturii, Conventia pentru protectia drepturilor copilului si altele. In America Latină, în 1969 a fost adoptată ConvenŃia americană asupra drepturilor omului, în vigoare din 1978, care cuprinde în esenŃă

drepturi civile şi politice. Un Protocol adiŃional adoptat în 1988 enunŃă drepturi economice şi sociale. ConvenŃia din 1969 cuprinde în asamblu prevederi similare Pactului privind drepturile civile şi politice, iar Protocolul din 1988 este redactat în termeni apropiaŃi Pactului privind drepturile economice, sociale şi culturale. ConvenŃia din 1969 a dat competenŃe Comisiei interamericane a drepturilor omului de a examina rapoarte şi informaŃii din partea statelor, ca şi plângeri ale persoanelor, grupurilor de

persoane sau organizaŃiilor neguvernamentale, dacă statele vizate acceptă în mod expres această procedură. O Curte interamericană a drepturilor omului are competenŃa de a examina cazuri supuse de state părŃi, care se plâng de încălcarea ConvenŃiei de către alte state părŃi (dacă ambele state în cauză au acceptat această procedură) sau de Comisie, dacă nu a reuşit să rezolve o plângere cu satisfacŃia părŃilor. Comisia a primit ulterior şi competenŃa de a

examina plângeri individuale ale persoanelor contra statelor. Pe plan african, în 1981 OrganizaŃia UnităŃii Africane a adoptat Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. Această Cartă, cu valoare de tratat internaŃional, acoperă drepturi civile, politice, economice şi sociale într-un singur text; ea include un catalog de obligaŃii pentru persoane, ca şi pentru state, precum şi drepturile popoarelor. A fost creată o Comisie

africană pentru drepturile omului şi popoarelor, competentă să examineze plângeri atât de la state, cât şi de la persoane, fără nici o declaraŃie prealabilă de acceptare din partea statelor. De asemenea, Ńările arabe au creat, la ConferinŃa regională arabă a drepturilor omului de la Beirut din 1968, o Comisie permanentă arabă asupra drepturilor omului, cu funcŃia de a pregăti proiecte de acord şi alte recomandări.

In categoria documentelor care tratează problematica drepturilor omului trebuie să menŃionăm, de asememnea, Actul final al ConferinŃei

10 pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki la 1 august

1975. Actul final prevede, în principiul VII din DeclaraŃia referitoare la principiile care guvernează relaŃiile reciproce dintre statele participante, că aceste state vor acŃiona în domeniul drepturilor omului şi libertăŃilor fundamentale în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei NaŃiunilor Unite şi cu DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului şi îşi vor îndeplini obligaŃiile cuprinse în convenŃii şi acorduri la care sunt părŃi, inclusiv în

pactele drepturilor omului. Actul final cuprinde şi alte prevederi cu caracter general, referitoare la importanŃa universală a respectării drepturilor omului, respectarea drepturilor tuturor persoanelor, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, promovarea exercitării efective a drepturilor omului. El reia, în ceea ce priveşte persoanele care fac parte din minorităŃi naŃionale şi garantarea libertăŃilor religioase, unele concepte fundamentale şi prevederi din pactele drepturilor omului.Prevederi ale Actului final au fost dezvoltate

in documente adoptate de reuniuni ulterioare ale CSCE/OSCE de la Viena din 1989,Copenhaga(1990) si Moscova(1991). ActivităŃile Uniunii Europene au de asemenea o dimensiune din ce în ce mai consistentă privind respectarea drepturilor omului. In 1986 miniştrii afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii au adoptat o DeclaraŃie privind drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului. In anul 2000, la

reuniunea Consiliului European de la Nisa a fost adoptată o Cartă a drepturilor fundamentale ale cetăŃenilor Uniunii. Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007 atribuie acestei Carte valoare obligarorie pentru statele membre şi instituŃiile Uniunii, ceea ce înseamnă că respectarea ei va fi supusă jurisdicŃiei CurŃii Europene de JustiŃie şi devine condiŃie de validitate a actelor instituŃiilor Uniunii. Carta prevede că Uniunea recunoaşte o serie

de drepturi, libertăŃi şi principii, pe care le enunŃă în continuare sub titlurile “Demnitate”, “LibertăŃi”, “Egalitate”, “Solidaritate”, “Drepturi ale CetăŃenilor” şi “JustiŃie”. Este important de notat că prevederile Cartei se referă la un ansamblu de drepturi civile, politice, sociale, economice şi culturale, şi le acordă în general tuturor persoanelor; numai unele drepturi politice sunt rezervate cetăŃenilor Uniunii, ca şi dreptul de a se deplasa liber şi a-şi stabili reşedinŃa pe teritoriul statelor membre.

EvoluŃia dreptului internaŃional a dus, prin urmare, la un ansamblu de

reglementări coerente în acest domeniu, unele cu caracter universal, altele în

plan regional, unele cu conŃinut global, altele specifice. Ele fac parte integrantă din dreptul internaŃional şi, de altfel, s-au dezvoltat în paralel şi în strânsă legătură cu alte principii şi norme ale dreptului internaŃional. Izvoarele normelor privind drepturile si libertatile omului sunt in primul rand tratatele internationale; multe din aceste norme au devenit insa norme cutumiare general acceptate ale dreptului international si ca atare sunt

obligatorii si pentru statele care un au devenit parti la un tratat sau altul. Unele din normele privind drepturile omului sunt norme imperative ale dreptului internaŃional general, nefiind permise derogări de la ele în raporturile inter se. Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul I din lucrarea “ProtecŃia drepturilor omului in dreptul international

contemporan”, p.11-45. Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale: -Enuntati documentele universale privind drepturile documentele omului -Enuntati documentele regionale privind drepturile

omului -Enuntati documente europene privind drepturile omului Tema a 2-a- “Trasaturi ale drepturilor omului potrivit

documentelor internationale” Obiectivul : cunoasterea liniilor directoare care caracterizeaza ansamblul reglementarilor privind drepturile omului (universalitatea, egalitatea si nediscriminarea, indivizibilitatea, combaterea incalcarilor grave si flagrante, un raport armonios

intre drepturile omului si societate) Concepte cheie : universalitatea, egalitatea, nediscriminarea, indivizibilitatea

Rezumat:

Respectarea drepturilor omului a devenit din ce in ce mai mult criteriu de referinta pentru reglementari adoptate in cele mai diverse domenii ale raporturilor internationale; tratatele privind dezarmarea si controlul armamentelor, tratatele privind protectia mediului, cele privind transporturile si navigatia, folosirea energiei nucleare si realizarea celor mai diverse proiecte de dezvoltare economica nu mai pot fi incheiate fara a lua in

consideratie impactul lor asupra drepturilor omului. In al doilea rand,constatam ca reglementarile internationale in domeniul drepturilor omului se caracterizeaza prin: universalitate(privesc toate fiintele umane si toate statele lumii),nediscriminare si egalitate in drepturi, indivizibilitatea drepturilor omului(economice,politice,sociale si culturale), tendinta de a stabili un raport armonios intre om si societate si combaterea in primul rand a incalcarilor masive si flagrante ale drepturilor

omului. Exista, de asemenea, o legatura stransa intre dreptul popoarelor de a dispune de ele insele si drepturile omului. Declaratia universala a drepturilor omului proclama ca toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi.De la aceasta conceptie pornesc toate documentele internationale din domeniul drepturilor omului. Conventiile regionale s-au inspirat din Declaratia universala sau din

documente universale si nu contrazic in nici un fel principiul general al universalitatii drepturilor omului. Finalitatea tuturor reglementarilor din acest domeniu este este tocmai transpunerea in realitate a drepturilor omului fata de orice persoane, in toate tarile lumii. Caracterul universal al drepturilor omului se exprima in stabilirea unui standard minim, pe care toate statele sunt chemate sa-l accepte, sa-l transpuna in legi si sa-l puna in

aplicare. Dreptul international contemporan postuleaza egalitatea in drepturi a tuturor persoanelor si eliminarea oricarei discriminari. Statele s-au angajat sa garanteze ca drepturile prevazute in diferitele documente vor fi exercitate fara nici o discriminare pe motive de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alt statut. O serie de dispozitii specifice privind drepturile si libertatile

femeilor, ale copiilor si tinerilor, ale persoanelor de alta rasa sau religie, ale celor care fac parte din minoritati vizeaza crearea conditiilor pentru ca aceste

persoane sa poata beneficia de drepturi egale cu ceilalti membri ai societatii.

De asemenea, regimul juridic al strainilor este in ansamblu cel al egalitatii in drepturi cu cetatenii, cu exceptia drepturilor politice, care sunt rezervate cetatenilor.Nu orice diferenta de tratament constituie o discriminare, daca scopul urmarit este legitim conform tratatului respectiv. Astfel, documentele internationale prevad posibilitatea adoptarii de masuri speciale in favoarea grupurilor dezavantajate, pentru a atenua si a elimina conditii care au facut

sa apara o situatie discriminatorie sau duc la continuarea ei. Egalitatea in drepturi este norma fundamentala in domeniul drepturilor omului, criteriul de baza al respectarii acestora. Dreptul international contemporan trateaza drepturile omului ca un tot, in indivizibilitatea dintre ele.Este general recunoscuta legatura indestructibila intre drepturile civile si politice si cele economice, sociale si culturale. Exercitarea drepturilor si libertatilor politice este practic

imposibila pentru cei care sunt privati de mijloace de subzistenta. Desi in ceea ce priveste drepturile civile si politice angajamentul asumat este de a le pune in aplicare imediat,fata de toate persoanele aflate pe teritoriul unui stat, iar in ce priveste drepturile economice si sociale statele s-au angajat sa actioneze cu maximum de resurse de care dispune fiecare pentru a asigura in mod progresiv exercitarea acestor drepturi, aceasta nu afecteaza relatia de

interactiune si interdependenta care exista intre cele doua categorii de drepturi. Ele un pot fi tratate in mod izolat si un pot fi contrapuse unul altuia. Documentele internationale exprima de asemenea conceptia unui raport armonios intre drepturile omului si societatea, comunitatea din care face parte. Drepturile si libertatile omului nu acorda unei persoane dreptul de a desfasura o activitate sau de a comite acte indreptate spre distrugerea

drepturilor sau libertatilor altor persoane. De asemenea, multe drepturi si libertati pot face obiectul unor restrictii prin lege, pentru a protectia ordinii si securitatii publice, a moralei sau sanatatii publice ori a drepturilor altor persoane. Astfel, drepturile omului nu pot fi puse in aplicare cu incalcarea indatoririlor sale fata de societate si fata de semenii sai. Ele un pot fi tratate nici ca drepturi absolute, nici separate de de indatoriri. Este expresia necesitatii respectarii unor raporturi juste si armonioase intre exercitarea

drepturilor omului de catre diferitele persoane, ca si fata de interese de ordin

general ale societatii; deformarea acestui raport duce fie la restrangerea drepturilor omului, fie la inegalitati.

O alta orientare de baza in acest domeniu este combaterea incalcarilor masive si flagrante a drtepturilor omului. Asemenea prevederi se regasesc in documentele cu caracter general, dar mai ales in conventiile adoptate in acest scop-conventia pentru eliminarea si pedepsirea genocidului, a apartheidului, a discriminarii rasiale, a discriminarilor in alte domenii.Unele din aceste fapte sunt calificate drept crime de drept international(genocidul,

apartheidul), unele sunt declarate imprescriptibile(crimele impotriva umanitatii, genocidul). Asemenea prevederi au fost incluse mai recent in statutele unor tribunale penale internationale, in principal in Statutul Curtii Penale Internationale adoptat la Roma in 1998.Desigur, orice incalcare a drepturilor omului, fata de una sau mai multe persoane, trebuie sanctionata; statele trebuie sa ia masurile necesare in acest scop. Incalcarile masive si flagrante de tipul celor mentionate ridica insa alte probleme, caci abordarea

nationala poate sa un existe ori sa un fie suficienta. In sfarsit, documentele internationale reflecta relatia stransa care exista intre drepturile omului si dreptul popoarelor de a dispune de ele insele. Drepturile omului nu pot fi pe deplin exercitate daca un popor este tinut sub dominatie straina si nu- si poate decide statutul sau fata de alte state si popoare.Pe de alta parte, un popor nu-si poate decide liber problemele

interne si externe daca drepturile omului sunt sistematic incalcate. Pentru aprofundare, vedeti Capitolul II “Principii generale” din din lucrarea mentionata,p.54-84. Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala :

- In ce consta universalitatea drepturilor omului

- Prin ce mijloace se prevede realizarea unui raport armonios intre drepturile omului si societate

- Tema pentru un studiu de caz : deosebirea intre egalitate si nediscriminare in cazul minoritatilor nationale

Lectia a 3-a- Categorii de drepturi

Obiectivul : cunoasterea principalelor drepturi ale omului, grupate ca drepturi civile, politice, economice, sociale si culturale ;intelegerea deosebirilor dintre ele si a obligatiilor care revin statelor in fiecare caz Concepte cheie : -obligatiile de a garanta, a proteja,

si a asigura -derogari, restrictii Rezumat : In doctrină şi în documentele internaŃionale sunt prezentate mai multe categorii de drepturi ale omului: drepturi civile şi politice, drepturi

economice, sociale şi culturale, drepturi de solidaritate; sunt tratate, de asemenea, drepturi specifice ale anumitor segmente ale populaŃiei diferitelor state: femei, copii, persoane care fac parte din minorităŃi şi altele. ImpărŃirea în aceste categorii este discutabilă; astfel, drepturile culturale apar în contextul drepturilor economice şi sociale; ele sunt însă strâns legate de ansamblul drepturilor şi libertăŃilor omului, inclusiv cele

politice şi civile, cum este cazul drepturilor culturale, dacă luăm în considerare cultura în sens larg, ca “mod de viaŃă, incluzând un ansamblu de valori produse şi împărtăşite de spiritul uman, moştenite de o comunitate, precum comportamente, moravuri, limbă, religie, creaŃie culturală, ca şi materială”. Drepturile culturale apar astfel ca fiind strâns legate de libertăŃile de gândire şi opinie, de expresie , de asociere, ca şi de participarea la viaŃa

publică, precum şi de drepturi economice şi sociale, cum sunt dreptul la un standard de viaŃă decent, la educaŃie şi altele. Dreptul la cultură este astfel considerat un drept mixt, deservind mai ales drepturile politice şi civile, dar strâns legat de cele economice şi sociale din punctul de vedere al realizării lui practice. Dreptul la asociere este înscris atât în documentele privind drepturi politice şi civile, cât şi în cele privind drepturi economice, sociale şi

culturale. Dreptul la educaŃie este considerat tot mai mult, cel puŃin sub forma dreptului la alfabetizare, ca parte integrantă a drepturilor politice.

Drepturi proclamate ca politice şi civile- protecŃia copilului, dreptul de a

forma o familie, de a participa la viaŃa publică- prin complexitatea măsurilor pe care le presupune exercitarea lor, sunt adesea plasate alături de unele drepturi economice şi sociale, din punctul de vedere al modului în care este concepută protecŃia şi înfăptuirea lor. Pe de altă parte, nu trebuie să omitem faptul că articolul 27 din Pactul internaŃional privind drepturile civile şi politice enunŃă, ca drepturi specifice

ale persoanelor care fac parte din minorităŃi, dreptul de a beneficia de propria cultură, dreptul de a folosi limba maternă şi de a profesa propria religie; or, dreptul la folosirea limbii proprii şi la profesarea propriei religii sunt strâns legate de dreptul la educaŃie. Dacă dreptul la cultură şi la educaŃie sunt drepturi politice şi civile pentru persoanele care fac parte din minorităŃi, ele trebuie caracterizate la fel şi pentru persoanele care fac parte din majoritate.

In realitate, multe din drepturile politice şi civile au o pronunŃată dimensiune economică şi socială, iar drepturile economice şi sociale sunt strâns legate de exercitarea celor politice. In acelaşi timp, analiza textelor documentelor şi a practicii internaŃionale arată că obligaŃiile asumate de state cu privire la diferitele drepturi şi libertăŃi nu sunt de aceeaşi natură. Astfel, Pactul privind

drepturile civile şi politice, ca şi ConvenŃia europeană şi ConvenŃia americană, enunŃă un număr de drepturi care trebuie să fie respectate în orice împrejurare, chiar în caz de pericol pentru existenŃa naŃiunii, de situaŃii de urgenŃă (dreptul la viaŃă, dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, dreptul a nu fi adus în stare de sclavaj sau servitute, libertatea de gândire, religie sau conştiinŃă, interzicerea

discriminării numai pe motiv de rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine socială). Sunt norme care protejează valori inalienabile ale persoanei umane; statele nu pot deroga de la ele nici în situaŃii excepŃionale. Există prezumŃia că acestea sunt şi norme imperative, deoarece dacă statele nu pot deroga prin legi interne, este dificil a accepta că ar putea să facă acest lucru prin înŃelegeri între ele. Aceste drepturi ar reprezenta “nucleul dur” al drepturilor şi libertăŃilor omului.

Constatăm că alte drepturi şi libertăŃi pot face obiectul restricŃiilor şi limitărilor, prin lege şi pentru raŃiuni bine determinate(dreptul de a-şi

manifesta religia sau credinŃa, libertatea de expresie, de reuniune, de

asociere). In sfârşit, pentru realizarea unor drepturi- atât economice şi sociale, cât şi politice- este necesară crearea unui ansamblu de condiŃii materiale, politice şi sociale, care nu sunt reunite în toate Ńările în aceeaşi măsură. Nu este vorba, însă, de o ierarhie, decurgând din judecăŃi de valoare subiective, ci de relaŃia cu valori inalienabile ale persoanei umane, general

recunoscute ca atare, şi de elementul obiectiv, al condiŃiilor concrete necesare pentru exercitarea unora din drepturi şi libertăŃi.

Drepturile civile şi politice. Pactul , ca şi convenŃiile regionale, enunŃă în primul rând dreptul la viaŃă, la libertatea fizică şi la integritatea persoanei; în legătură strânsă cu ele, notăm interzicerea sclavajului, a servajului şi muncii forŃate, interzicerea torturii şi a tratamentelor ori pedepselor crude,

inumane sau degradante. Aceste drepturi reprezintă, fără îndoială, o condiŃie indispensabilă pentru exercitarea tuturor drepturilor omului. Alte drepturi pot fi considerate ca dezvoltări ale lor. Numeroase prevederi ale Pactului şi ale convenŃiilor regionale sunt menite să asigure protecŃia persoanelor arestate sau deŃinute şi a persoanelor învinuite, respectarea dreptului lor la apărare sub toate aspectele, pornind de

la prezumŃia de nevinovăŃie, neretroactivitatea legii penale şi alte norme general aplicabile în procesul penal, ca nulla poena sine lege şi non bis in idem. Obiectivul urmărit este asigurarea unui proces corect, a unei bune administrări a justiŃiei, a protecŃiei drepturilor individuale ale persoanelor. O altă serie de drepturi civile şi politice vizează protecŃia personalităŃii, a vieŃii particulare, a inviolabilităŃii domiciliului şi

corespondenŃei, a onoarei şi reputaŃiei oricărei persoane. Conform documentelor internaŃionale, sunt interzise orice imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaŃa particulară a oricărei persoane, în familia, domiciliul sau corespondenŃa sa, ca şi acte ilegale care aduc atingere onoarei sau reputaŃiei sale. Un loc aparte în contextul drepturilor civile şi politice revine libertăŃilor publice, incluzând libertatea de expresie, de asociere, de

reuniune, de gândire, conştiinŃă şi religie. Aceasta include libertatea de a căuta, a primi şi a răspândi informaŃii şi idei de orice fel, dreptul de a se

asocia liber cu alte persoane, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi a adera la ele, dreptul la reuniune paşnică, dreptul de a avea sau adopta o

religie sau o convingere la alegere, ca şi dreptul de a şi-o manifesta individual sau în comun. O serie de drepturi şi libertăŃi privesc participarea cetăŃenilor la viaŃa publică, la conducerea treburilor societăŃii. Aceasta include dreptul de a vota şi a fi ales în algeri periodice corecte, de a avea acces, în condiŃii de egalitate, la funcŃiile publice, dreptul de a lua parte la conducerea treburilor

publice fie direct, fie prin intermediul reprezentanŃilor aleşi. RestricŃiile la exercitarea acestor drepturi trebuie să fie obiective şi rezonabile (condiŃii de vârstă, cazurile de incapacitate mentală, condamnarea pentru o infracŃiune cu privarea de drepturi). Alte drepturi, în acest context, se referă la libertatea oricărei persoane de a părăsi orice Ńară, inclusiv pe a sa, de a circula liber pe teritoriul unei Ńări unde se află în mod legal şi de a-şi alege liber reşedinŃa pe acest

teritoriu, de a reveni în Ńara sa. Desigur, dreptul unei persoane de a-şi părăsi Ńara depinde de admiterea ei în altă Ńară; nici un stat nu are însă obligaŃia de a primi alte persoane, afară de proprii cetăŃeni. Documentele internaŃionale se referă, de asemenea, la protecŃia familiei, protecŃia copilului şi regimul juridic al căsătoriei, bazată pe consimŃământul liber şi deplin şi egalitatea în drepturi şi răspunderi a soŃilor.

Se porneşte de la concepŃia conform căreia familia este elementul natural şi fundamental al societăŃii şi are dreptul la protecŃie din partea societăŃii şi a statului, ca şi copiii. Beneficiarii drepturilor civile si politice sunt toate persoanele aflate pe teritoriul statului si supuse jurisdictiei sale. Desigur, de unele drepturi politice beneficiaza numai cetatenii (dreptul de a alege si a fi ales, de a

ocupa functii publice);unele persoane un sunt supuse jurisdictiei statului (diplomatii straini, reprezentantii organizatiilor internationale); in afara de aceste cazuri, toate persoanele au aceste drepturi politice si civile si ele trebuie protejate. Respectarea acestor drepturi inseamna in primul rand ca statele trebuie , prin ansamblul organelor lor, sa se abtina de la acte de incalcare a lor; in al doilea rand, ca trebuie sa ia masurile necesare pentru a permite

persoanelor sa-si exercite aceste drepturi, inclusiv sa le protejeze fata de incalcari ale lor de catre alte persoane; in privinta altor drepturi, cum sunt

cele privind familia si protectia copilului, statele trebuie sa ia masuri in

domeniul economic si social pentru a crea conditiile necesare exercitarii drepturilor in cauza.Masurile care pot fi adoptate privesc adoptarea de legi, masuri de ordin administrativ, asigurarea recursurilor eficiente, masuri in plan economic sau social si altele. Documentele internationale prevad posibilitatea unor derogari de la unele drepturi civile si politice in cazuri exceptionale, in perioada in care un

pericol public ameninta existenta unei natiuni.Asemenea derogari sunt supuse unor conditii foarte stricte: a)ele un pot sa se refere la unele drepturi si libertati, si anume dreptul la viata, interzicerea torturii, interzicerea sclavajului si a servajului, innterzicerea intemnitarii pentru imposibilitatea platii unei datorii contractuale, interzicerea incriminarii pentru acte sau omisiuni care la data comiterii un constituiau infractiuni potrivit dreptului intern sau dreptului

international, dreptul fiecaruia de a i se recunoaste personalitatea in fata legii, libertatea de gandire, constiinta si religie; b)ele un trebuie sa implice discriminari exclusiv pe temei de rasa, culoare, sex, limba, religie, sau origine sociala;

c)ele trebuie sa fie strict necesare in functie de cerintele situatiei; d)ele trebuie adoptate prin lege, trebuie proclamate oficial si

notificate celorlalte state parti la tratate si dureaza numai atat cat dureaza situatia internationala. Documentele internationale prevad, de asemenea, ca unele din drepturile civile si politice pot face obiectul restrictiilor stabilite prin lege, necesare pentru apararea securitatii nationale, a ordinii publice, a sanatatii si moralei publice, a drepturilor si libertatilor altor persoane.Ele sunt concepute

deci in stransa legatura cu indatoririle fiecarei persoane fata de semenii sai si fata de comunitatea din care face parte. Drepturile economice, sociale şi culturale trebuie realizate de state, folosind la maximum resursele lor disponibile pentru a le realiza în mod progresiv. ObligaŃiile statelor, corespunzătoare acestor drepturi, diferă faŃă de cele corelative drepturilor civile şi politice. Ele se situează la trei niveluri: -obligaŃia de a respecta libertatea persoanei de a-şi alege un loc de

muncă sau de a-şi folosi resursele, singură sau în asociere cu altele;

-obligaŃia de a proteja libertatea de acŃiune şi de folosire a resurselor

unei persoane, împotriva altor subiecte mai puternice sau mai agresive (interese economice mai puternice, fraudă, nerespectarea contractelor, deversarea de substanŃe toxice sau periculoase); -obligaŃia de a asista şi a înfăptui drepturile economice, sociale şi culturale, constând în măsuri pentru a îmbunătăŃi producŃia, conservarea şi distribuirea hranei, a dezvolta sau reforma sistemele agrare, mergând până la

acoperirea nevoilor de bază constând în hrană, ajutor alimentar sau securitate socială. Masurile care pot fi luate pentru respectarea acestor drepturi sunt de ordin legislativ, administrativ, in planul justitiei pe baza legilor adoptate, dar mai ales de ordin economic, social si bugetar. Si in ceea ce priveste aceste drepturi, beneficiul si exercitarea lor pot fi supuse unor limitari sau restrictii stabilite prin lege, in masura in care

asemenea limitari sau restrictii sunt compatibile cu natura drepturilor in cauza si sunt adoptate pentru a favoriza bunastarea generala intr-o societate democratica.Pactul international privind drepturile economice, sociale si culturale prevede, pentru tarile in curs de dezvoltare, latitudinea de a determina in ce masura vor garanta drepturile economice recunoscute in Pact in favoarea persoanelor care nu au cetatenia lor.

Documentele internaŃionale, mai ales Pactul internaŃional din 1966 privind drepturile economice, sociale şi culturale enunŃă, în această categorie, în primul rând dreptul la muncă şi o serie de drepturi conexe; aceasta include dreptul fiecărei persoane de a avea posibilitatea de a-şi câştiga existenŃa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată, care este legat de orientarea şi formarea tehnică şi profesională, adoptarea şi aplicarea de

programe, politici şi tehnici de natură să asigure o dezvoltare economică, socială şi culturală constantă. In strânsă legătură cu dreptul la muncă, sunt prevăzute drepturi referitoare la condiŃii de muncă juste şi favorabile, între care: -dreptul la o remuneraŃie care să asigure cel puŃin o existenŃă decentă; -remuneraŃie egală la muncă de valoare egală; -condiŃii de muncă similare şi remuneraŃie egală pentru femei, la

muncă de valoare egală; -securitate şi igienă a muncii;

-posibilităŃi egale de promovare la categoria superioară pe baza

vechimii în serviciu şi a aptitudinilor; -odihnă, vacanŃe, limitare raŃională a duratei muncii, concedii periodice plătite, remunerarea zilelor de sărbătoare, a orelor prelungite; -eliminarea riscurilor ocupaŃiilor inerent periculoase sau dăunătoare sănătăŃii, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, reducerea orarului de muncă sau plata unor indemnizaŃii adiŃionale.

O altă categorie de drepturi priveşte dreptul fiecărei persoane de a se organiza în sindicate, împreună cu alte persoane, ori de a se afilia la sindicate alese de ea, pentru a-şi proteja interesele economice şi sociale, şi dreptul la grevă, în conformitate cu legea. In aceeaşi ordine de idei, se recunoaşte dreptul fiecărei persoane la securitate socială, inclusiv asigurări sociale; în acest scop, unele documente prevăd angajamentul statelor de a stabili şi menŃine sisteme sociale de

securitate, de a se strădui să le ridice treptat la un nivel mai înalt, de a asigura un tratament egal cetăŃenilor proprii şi celor ai altor state părŃi. Prevederi exprese se referă la drepturile persoanelor în vârstă şi ale persoanelor handicapate. In strânsă legătură cu aceste drepturi, Pactul internaŃional prevede dreptul fiecărei persoane la un nivel de viaŃă decent, pentru ea şi familia sa,

inclusiv la hrană, îmbrăcăminte şi o locuinŃă satisfăcătoare, ca şi la o îmbunătăŃire constantă a condiŃiilor sale de existenŃă.De asemenea, este prevăzut dreptul fiecărei persoane de a beneficia de cel mai înalt nivel de sănătate fizică şi mentală care-l poate atinge; în acest scop, se prevede luarea de măsuri pentru a diminua mortalitatea la naştere şi mortalitatea infantilă, a asigura dezvoltarea sănătoasă a copilului, a îmbunătăŃi igiena mediului şi pe

cea industrială, a asigura profilaxia şi tratamentul bolilor, a crea condiŃii în vederea asigurării de servicii medicale şi asistenŃă în caz de boală pentru toate persoanele. O serie de drepturi din această categorie sunt legate de dreptul la educaŃie; numeroase documente internaŃionale se referă la aceste drepturi. In vederea asigurării exercitării acestui drept, statele recunosc că:

a)învăŃământul primar trebuie să fie obligatoriu şi accesibil gratuit

tuturor; b)învăŃământul secundar, inclusiv cel tehnic şi profesional, trebuie să

fie generalizat şi accesibil, tuturor, pe toate căile, inclusiv prin

instaurarea treptată a gratuităŃii; c) învăŃământul superior trebuie să fie accesibil tuturor, în condiŃii de egalitate, în funcŃie de capacitatea fiecăruia, mai ales prin instaurarea treptată a gratuităŃii; d) trebuie încurajată educaŃia de bază pentru persoanele care nu au primit instrucŃiune primară sau nu au urmat ciclul complet;

e)trebuie dezvoltată o reŃea şcolară la toate nivelele, stabilit un sistem adecvat de burse şi îmbunătăŃită continuu situaŃia materială a personalului didactic. In ceea ce priveşte drepturile culturale, documentele internaŃionale prevăd că statele părŃi vor recunoaşte dreptul fiecărei persoane de a lua parte la viaŃa culturală, a beneficia de progresul ştiinŃific şi de aplicaŃiile sale şi de protecŃia intereselor morale şi materiale decurgând din orice producŃie

ştiinŃifică, literară sau artistică al cărei autor este. Dreptul la proprietate nu este prevăzut în cele două Pacte; el este enunŃat în ConvenŃia din 1965 pentru eliminarea discriminării rasiale, din punctul de vedere al discriminării pe motiv de rasă, culoare, origine naŃională sau etnică. ConvenŃiile regionale prevăd dreptul de proprietate, împreună cu drepturile civile şi politice.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul IV “Drepturi civile si politice” si Capitolul V “Drepturi economice, sociale si culturale” din lucrarea mentionata, p.95-131. Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale:

-Enuntati drepturile omului de la care statele nu pot deroga -Care sunt drepturile legate de dreptul la munca -Care sunt drepturile care protejeaza libertatea personala Tema pentru un studiu de caz: explicati relatia care exista intre libertatile de expresie, de asociere, de

reuniune,de gandire, constiinta si religie si respectarea drepturilor altor persoane

Lectia a 4-a-Drepturile omului pe categorii de persoane (cetateni- straini, refugiati, cetatenia europeana) Obiectivul: -cunoasterea diferentelor de regim juridic pentru straini si refugiati fata de cetateni -cunoasterea drepturilor care revin persoanelor in calitate de cetateni ai statelor membre ale

Uniunii Europene Concepte cheie : tratamentul national, functie publica, vot universal si direct, dreptul de petitie Rezumat : Pe teritoriul unui stat pot locui la un moment dat

cetateni, straini, muncitori migranti, refugiati, iar intre acestia femei, copii, persoane care fac parte din minoritati. Intinderea drepturilor si libertatilor de care se bucura fiecare din aceste categorii de persoane este diferita. Cetatenii se bucura de ansamblul drepturilor si libertatilor omului, prevazute in tratate internationale acceptate de un stat si in legile nationale(politice, civile, economice, sociale si culturale), in conditii de

egalitate si fara discriminari bazate pe rasa, sex, limba, religie, origine etnica sau nationala , avere si orice alt statut. Strainii nu se bucura de drepturile politice de a alege si a fi alesi in functiile elective, de dreptul de a ocupa functii publice si de a desfasura activitati politice pe teritoriul altui stat. De asemenea, ei nu au dreptul de a intra si dreptul de sedere pe teritoriul altui stat decat pe baza unei decizii a

acestuia;aceste drepturi sunt de regula reglementate si pot comporta restrictii.In unele state este restrictionat si dreptul strainilor de a achizitiona proprietati imobiliare. Potrivit pactelor drepturilor omului, ei trebuie sa se bucure de celelalte drepturi la fel cu cetatenii; in fapt, insa, numeroase tari restrang drepturile economice, sociale si culturale acordate strainilor. Dintre straini, apatrizii(persoanele fara cetatenia statului in cauza) se bucura de drepturile cele mai restranse, deoarece ei nu pot avea

nici beneficiul unor acorduri bilaterale intre state si al protectiei diplomatice a unui stat.

In ceea ce priveste muncitorii migranti, conventia

internationala adoptata in 1990(in vigoare din 2003 intre un numar restrans de state, dintre cele de emigratie) prevede aplicarea unui tratament nu mai putin favorabil decat cel acordat cetatenilor proprii in ceea ce priveste remuneratia si conditiile de munca si drepturi legate de munca, precum si drepturi de acces la educatie si servicii de formare profesionala, la locuinte si servicii de sanatate tinand seama de situatia lor specifica.

Potrivit conventiilor in vigoare privind pe refugiati, acestia se bucura de tratamentul national in legatura cu accesul la invatamantul primar, legislatia muncii, securitatea sociala, taxele fiscale, libertatile religioase, proprietatea intelectuala si dreptul de a sta in justitie. Cu privire la drepturi ca libertatea de asociere, exercitarea profesiilor liberale, proprietatea mobiliara si imobiliara, locuintele, accesul la invatamantul secundar si superior si libertatea de circulatie se prevede ca vor beneficia de regimul cel

mai favorabil acordat strainilor. Femeile, copiii si persoanele care fac parte din minoritati se bucura de unele drepturi specifice care tin de situatia lor deosebita, cu scopul de a li se asigura in ultima instanta egalitatea in drepturi si conditii pentru exercitarea tuturor drepturilor omului. Cetatenii Uniunii Europene se bucura, in afara de drepturile lor

ca cetateni ai statelor respective, de urmatoarele drepturi: de a se deplasa si a-si stabili resedinta in mod liber pe teritoriul oricarui stat membru; de a vota si a candida in alegerile locale ale statelor membre in aceleasi conditii cu cetatenii proprii; de a lua parte la vot si a candida pentru Parlamentul European in statul in care isi au resedinta,ca si cetatenii proprii; dreptul la protectia diplomatica si consulara a unui stat membru intr-un stat in care nu

exista o misiune diplomatica a statului propriu; dreptul de petitie pe langa Parlamentul European; dreptul de a se adresa in scris organelor Uniunii si de a primi raspuns. Pentru aprofundare, a se vedea in lucrarea mentionata p.132-157 si Capitolul IX « ProtecŃia drepturilor omului

în cadrul Uniunii Europene »

Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala:

-Deosebiri intre cetateni si straini in domeniul drepturilor omului -Drepturi ale refugiatilor fata de alte persoane -Drepturi specifice cetateniei europene Tema de control : un muncitor migrant a dobandit cetatenia unui stat membru al UE; sotia lui s-a stabilit in

acest stat in cadrul reunificarii familiei, ca si fiica; fiica se casatoreste cu un refugiat; prezentati

comparativ drepturile de care se bucura cele 4 persoane Lectia a 5-a-Drepturile persoanelor care fac parte din

minoritati Obiectivul : -cunoasterea problemelor cu care sunt confruntate si a drepturilor lor specifice -intelegerea naturii acestor drepturi si a relatiei cu drepturile altor persoane -intelegerea problematicii identitatii

minoritatilor Concepte cheie : drepturi specifice, identitatea culturala, lingvistica si religioasa, diversitatea, minoritate nationala, etnica, lingvistica sau religioasa Rezumat :

1.Persoanele care fac parte din minorităŃi se bucură de ansamblul drepturilor omului, aşa cum au fost prezentate. Ele se bucură însă şi de unele drepturi specifice, ca urmare a identităŃii lor, protejată prin norme distincte ale dreptului internaŃional. O serie de documente internaŃionale, adoptate mai ales în secolul 19, s-au referit la protecŃia unor minorităŃi religioase.

După primul război mondial, în contextul formării unui mare număr de state noi şi al întregirii altora, ca rezultat al luptei popoarelor din Europa

Centrală şi de Est şi al distrugerii imperiilor austro- ungar şi Ńarist, dar şi al

formării unor minorităŃi noi, deşi mai puŃin numeroase decât anterior războiului, puterile aliate şi asociate învingătoare au considerat necesară crearea unui mecanism de protecŃie a minorităŃilor din anumite Ńări. Acest mecanism era bazat pe prevederi referitoare la minorităŃi, înscrise în tratatele de pace cu Ńări învinse, ca Austria, Bulgaria, Ungaria şi Turcia, pe tratate speciale cu privire la protecŃia minorităŃilor cu Polonia,

Cehoslovacia, Regatul serbo- croato-sloven, România şi Grecia şi pe declaraŃii individuale ale altor state, ca o condiŃie pentru admiterea lor în Societatea NaŃiunilor (Albania, Lituania, Estonia şi Irak). In esenŃă, aceste reglementări urmăreau să asigure persoanelor care făceau parte din minorităŃi egalitatea în faŃa legii şi menŃinerea trăsăturilor şi tradiŃiilor proprii, să evite asimilarea forŃată a grupurilor minoritare şi să permită participarea lor la viaŃa publică.

Acordurile prevedeau şi un mecanism de urmărire şi promovare a aplicării lor; orice stat membru al SocietăŃii putea supune Consiliului SocietăŃii ceea ce considera ar fi o încălcare a acordurilor şi prevederilor respective de către alt stat. De asemenea, s-a creat şi un mecanism de examinare a petiŃiilor persoanelor sau asociaŃiilor care acŃionau în numele unui grup minoritar; aceste petiŃii erau examinate de un comitet format din

trei membri ai Consiliului. Sistemul astfel creat avea un caracter limitat, fiind impus unui număr restrâns de state, deşi minorităŃi şi probleme cu acestea existau în întreaga lume; el era legat de rezultatele războiului mondial şi de condiŃiile de pace; statele învinse au contestat tot mai mult aceste rezultate; unele minorităŃi au fost folosite în scopuri revizioniste; statele care acceptaseră sistemul au cerut fie universalizarea, fie abolirea lui.

Cu toate acestea, sistemul de protecŃie dezvoltat de Societatea NaŃiunilor rămâne un experiment foarte important; el a însemnat recunoaşterea existenŃei minorităŃilor, deşi pe un spaŃiu restrâns; persoanele făcând parte din minorităŃile din unele state au obŃinut o anumită protecŃie, s-au stabilit ori au fost menŃinute şcoli şi instituŃii care au folosit limba maternă. 2.In primele două decenii de activitate, ONU a pus accentul pe

egalitatea în drepturi şi pe respectarea universală a drepturilor şi libertăŃilor

individuale ale persoanei, pornindu-se de la concepŃia că prin aceasta se

asigură şi protecŃia drepturilor persoanelor care fac parte din minorităŃi. Prima reglementare care marchează trecerea la abordări specifice în acest domeniu este cea cuprinsă în Pactul internaŃional din 1966, referitor la drepturile civile şi politice. Potrivit articolului 27 din acest Pact: “In acele state în care există minorităŃi etnice, religioase sau lingvistice, persoanele care fac parte din aceste minorităŃi nu pot fi lipsite de

dreptul de a avea, în comun cu ceilalŃi membri ai grupului lor, propria lor viaŃă culturală, de a profesa şi de a practica propria lor religie, sau de a folosi propria lor limbă”. In ultimul deceniu al secolului XX, atât pe plan european, cât şi în cadrul ONU, au fost adoptate documente care conturează un standard minim privind drepturile persoanelor care fac parte din minorităŃi şi protecŃia identităŃii lor.

Astfel, documentul adoptat în 1990 de Reuniunea de la Copenhaga a ConferinŃei asupra dimensiunii umane a OSCE a inclus un capitol care conŃine o abordare mai aprofundată a problemei. După ce reafirmă postulatul egalităŃii în drepturi şi nediscriminării, documentul conŃine prevederi referitoare la dreptul persoanelor respective de a-şi exprima, menŃine şi dezvolta în deplină libertate identitatea etnică, culturală, lingvistică sau

religioasă şi de a-şi menŃine şi dezvolta cultura sub orice forme, la adăpost de orice tentative de asimilare împotriva voinŃei lor. In cadrul Consiliului Europei, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptată în 1992, cuprinde angajamente destul de flexibile privind folosirea acestor limbi în procesul educaŃiei, în faŃa autorităŃilor judiciare, administrative sau altor servicii publice, în mijloacele de

informare, în activităŃile culturale şi în viaŃa economică şi socială. Documentul care prezintă cea mai mare importanŃă, adoptat de Consiliul Europei, este ConvenŃia-cadru pentru protecŃia minorităŃilor naŃionale, adoptată în noiembrie 1994 şi semnată la 1 februarie 1995 de 27 state membre ale Consiliului. ConvenŃia porneşte de la concepŃia că protecŃia minorităŃilor naŃionale şi a drepturilor persoanelor care fac parte din acestea constituie parte

integrantă a protecŃiei internaŃionale a drepturilor omului. Alte prevederi de principiu ale ConvenŃiei statuează: dreptul fiecărei persoane care face parte

dintr-o minoritate de a alege liber să fie tratată în acest fel sau nu, fără ca din

aceasta să decurgă vreun dezavantaj; dreptul de a exercita drepturile prevăzute în ConvenŃie, individual sau în comunitate cu alŃii; garantarea egalităŃii şi a protecŃiei în faŃa legii şi eliminarea oricărei discriminări bazate pe apartenenŃa la o minoritate, ca şi obligaŃia statelor de a adopta, atunci când este necesar, măsuri adecvate pentru a promova egalitatea deplină între persoanele care fac parte din minorităŃi şi din majoritate în toate domeniile

vieŃii economice, sociale, politice şi culturale, fără ca asemenea măsuri să fie considerate discriminatorii. In ceea ce priveşte identitatea persoanelor care fac parte din minorităŃi, ConvenŃia prevede că statele părŃi vor promova condiŃiile necesare pentru ca aceste persoane să-şi menŃină şi să-şi dezvolte cultura şi să-şi păstreze elementele esenŃiale ale identităŃii;sunt prevazute drepturi specifice de a folosi limba maternă, inclusiv numele şi prenumele şi

inscripŃii în limba maternă, ca şi dreptul de a studia limba maternă sau de a primi educaŃie în această limbă, participarea efectivă a persoanelor care fac parte din minorităŃi la viaŃa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, mai ales cele care le afectează, dreptul persoanelor care fac parte din minorităŃi de a stabili şi menŃine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane stabilite legal în alte state, în special cele cu care ele au aceeaşi

identitate etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori moştenire culturală comună, ca şi dreptul acestor persoane de a participa la activităŃile organizaŃiilor neguvernamentale, atât la nivel naŃional, cât şi internaŃional. In plan internaŃional, eforturile începute în 1978 în cadrul Comisiei ONU pentru drepturile omului au dus, în 1992, la adoptarea DeclaraŃiei asupra drepturilor persoanelor care fac parte din minorităŃi naŃionale sau

etnice, religioase şi lingvistice. In ceea ce priveste insasi existenta minoritatilor,ConvenŃia din 1948 privind prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid precizează că obiectul protecŃiei îl constituie “grupurile naŃionale, etnice, rasiale sau religioase, ca atare”; fără a se da o definiŃie acestor grupuri, este limpede că minorităŃile, în sensul celor la care s-au referit documentele menŃionate mai

sus, sunt incluse în sfera de aplicare a ConvenŃiei. Interzicerea genocidului şi obligaŃia de a pedepsi persoanele care-l

comit reprezintă o normă imperativă a dreptului internaŃional, obligatorie

pentru toate statele. In strânsă legătură cu dreptul la existenŃă şi protecŃia existenŃei minorităŃilor se pune problema recunoaşterii oficiale de către state a acestora. Majoritatea statelor lumii recunosc existenŃa minorităŃilor pe teritoriul lor. Există în mod cert tendinŃa de a recunoaşte tot mai multe

minorităŃi, inclusiv pe cele noi. In multe Ńări este vorba de o recunoaştere expresă, fie prin constituŃie, fie prin legi speciale. In numeroase Ńări, recunoaşterea este numai implicită, decurgând din acordarea unor drepturi restranse la domenii cum sunt folosirea limbii materne si libertatile religioase. Nu exista o definitie general acceptata privind conceptul de minoritate. AbsenŃa unei definiŃii general- acceptate nu a împiedicat insa ,

aşa cum am văzut, adoptarea de documente internaŃionale cu conŃinut din ce în ce mai bogat şi mai cuprinzător privind standardele aplicabile persoanelor care fac parte din minorităŃi şi recunoaşterea unui mare număr de minorităŃi în majoritatea Ńărilor lumii. 3.In ceea ce priveste drepturile persoanelor care fac parte din

minorităŃi, documentele internaŃionale au consacrat ca normă fundamentală egalitatea în drepturi şi nediscriminarea. Fără a conŃine formulări identice, aceste documente se referă cel mai adesea la rasă, culoare, limbă, religie, origine naŃională, naştere sau alte statute, ceea ce acoperă toate cazurile de minorităŃi la care ne-am referit. Nediscriminarea înseamnă plasarea membrilor minorităŃilor din toate punctele de vedere pe picior de egalitate cu

ceilalŃi naŃionali ai statului, prevenirea oricărei acŃiuni care neagă indivizilor sau grupurilor de persoane egalitatea de tratament şi suprimarea sau prevenirea oricărui comportament care neagă sau restrânge dreptul unei persoane la egalitate . In acelaşi timp insa, egalitatea nu înseamnă în mod necesar tratament identic în orice moment şi nu orice diferenŃă de tratament este discriminare, dacă scopul urmărit este de a obŃine un drept care este legitim, potrivit

Pactului şi dacă criteriile folosite sunt raŃionale şi obiective. Din analiza documentelor internaŃionale se pot desprinde mai multe

serii de drepturi, în principalele domenii ce deosebesc persoanele care fac

parte din minorităŃi de alte persoane, şi anume: cultura, limba şi religia. Principalele aspecte ale dreptului la cultură proprie al persoanelor care fac parte din minorităŃi, rezultând din aceste documente, pot fi prezentate astfel : -menŃinerea şi dezvoltarea propriei culturi, sub toate aspectele ei, inclusiv a tradiŃiilor şi obiceiurilor;

-stabilirea şi menŃinerea propriilor instituŃii, organizaŃii sau asociaŃii educative, culturale şi religioase; -promovarea accesului la informaŃie, difuzarea şi schimbul de informaŃii în limba maternă, sub forma de presă, radio, televiziune; -încurajarea cunoaşterii istoriei, tradiŃiilor, limbii şi culturii minorităŃilor, inclusiv în cadrul programelor şcolare, cel puŃin la şcolile publice;

-contacte cu alte persoane cu care au în comun aceeaşi cultură, din Ńară şi din alte Ńări; -încurajarea dialogului şi a pluralismului cultural, a spiritului de toleranŃă, a respectului reciproc şi cooperării în domeniile educaŃiei, culturii şi mijloacelor de informare; -respectul pentru demnitatea şi specificitatea fiecărei culturi, pentru

diversitatea şi varietatea lor fecundă, ca parte integrantă a patrimoniului comun al omenirii, neexistând culturi superioare şi inferioare; -participarea la viaŃa culturală, accesul la cultura majorităŃii şi a altor minorităŃi, la cultura universală. In ceea ce priveşte folosirea limbii materne de către persoanele care fac parte din minorităŃi, documentele şi practica internaŃională conturează o

serie de drepturi şi libertăŃi care în esenŃă privesc: -păstrarea şi dezvoltarea limbii materne, ca element esenŃial al identităŃii lor; -folosirea liberă a limbii minoritare, în particular şi în public, oral şi în scris; -folosirea numelui şi prenumelui în limba minoritară şi recunoaşterea lor ca atare;

-studierea limbii materne şi primirea unei educaŃii în limba minoritară; -afişarea denumirilor geografice şi topografice în limba minoritară;

-libertatea de expresie, difuzarea de informaŃie şi accesul la informaŃie

în limba maternă; -folosirea limbii minoritare în relaŃiile cu autorităŃile administrative; -promovarea cunoaşterii limbii minorităŃilor, alături de cea a majorităŃii, formarea educatorilor şi accesul la manuale; -contacte cu persoane situate în alte Ńări, care au în comun limba, originea etnică ori moştenirea culturală.

Persoanelor care fac parte din minorităŃi li se recunoaşte dreptul de a practica şi profesa propria religie. Din analiza documentelor internaŃionale se pot desprinde o serie de drepturi şi libertăŃi, intre care în principal: -dreptul de a-şi menŃine şi practica propria religie, cu sărbătorile şi riturile specifice, cu simbolurile proprii; -dreptul de a folosi limba maternă în practicarea religiei, de a edita, difuza şi procura cărŃile şi publicaŃiile necesare în această limbă;

-dreptul de a stabili şi menŃine localurile de practicare a cultului propriu, de a stabili şi menŃine asociaŃii de caritate sau umanitare, conform prescripŃiilor cultului ; -dreptul de a stabili şi menŃine comunicarea cu persoane şi comunităŃi care împărtăşesc aceeaşi religie sau credinŃă, de a lua parte la procesiuni sau pelerinaje;

-dreptul de a preda religia sau credinŃa proprie în locuri adecvate, de a forma preoŃi şi profesori pentru cultul respectiv în limba maternă şi de a asigura educaŃia religioasă sau morală a copiilor conform propriilor convingeri. Nici aceste drepturi nu au caracter absolut; ele pot face obiectul restricŃiilor prevăzute, de exemplu, de Pactul internaŃional asupra drepturilor

civile şi politice (în ceea ce priveşte manifestarea religiei sau credinŃei, libertatea de expresie, de reuniune şi de asociere ), desigur cu condiŃia ca asemenea restricŃii să nu fie discriminatorii. De asemenea, o analiză mai aprofundată a documentelor arată că exercitarea acestor drepturi este strâns dependentă de exercitarea ansamblului drepturilor omului, de către întreaga populaŃie a unei Ńări.Exercitarea unora din aceste drepturi poate fi realizata in moduri diferite,

in functie de situatia concreta(de exemplu educatia in limba materna se

realizeaza tinand seama de numarul elevilor, de cereri si de posibilitati, si

impreuna cu obligatia de a studia limba oficiala). Ele sunt drepturi specifice persoanelor care fac parte din minorităŃi, prevăzute distinct pentru aceste persoane alături de toate drepturile omului, ca urmare a caracterului lor esenŃial pentru identitatea acestor persoane. Ele nu sunt drepturi colective, ci individuale. Aşa cum se

arată în mai multe documente, este vorba, în fapt, de exercitarea în comun a unor drepturi, care prin dimensiunea lor colectivă fac necesar acest lucru. Astfel, exercitarea a numeroase drepturi ale omului - nu numai drepturile la cultură, limbă şi religie, proprii persoanelor care fac parte din minorităŃi- are o dimensiune colectivă, mai mult sau mai puŃin pronunŃată, în funcŃie de modul de exercitare, toate fiind un fenomen social. In ceea ce priveste participarea persoanelor care fac parte din

minoritati la viata publica, aceasta se poate realiza prin exercitarea tuturor drepturilor politice in calitatea lor de cetateni, dar si prin forme specifice, cum sunt asigurarea reprezentarii in organele politice centrale si locale sau a unor forme de consultare a organizatiilor sau asociatiilor lor reprezentative cu privire la masuri sau proiecte care afecteaza in mod direct interesele lor. 4. Normele dreptului internaŃional adoptate in ultima perioada

pun accentul pe respectarea identităŃii persoanelor care fac parte din minorităŃi ca atare, deşi recunoaşterea existenŃei minorităŃilor nu reprezintă o obligaŃie în dreptul internaŃional. Dreptul la identitate şi protecŃia identităŃii decurg, în ultimă analiză, din dreptul persoanelor şi al grupurilor umane de a fi diferite faŃă de alte persoane şi grupuri umane. Desigur, diversitatea şi dreptul la diferenŃă

privesc numeroase aspecte, din care numai unele se referă la persoanele care fac parte din minorităŃi. Elementul “cultural” al identităŃii, incluzând şi tradiŃiile şi moştenirea culturală, dar şi dezvoltarea culturii, este foarte important pentru menŃinerea identităŃii persoanelor şi minorităŃilor, fiind cel mai intim legat de identitatea lor distinctă. In ultimă instanŃă, cultura, religia, limba maternă reprezintă aspecte

ale identităŃii persoanelor care fac parte din minorităŃi şi ale minorităŃilor; ele

se regăsesc împreună sau numai unele din ele, având o importanŃă mai mare sau mai redusă în definirea identităŃii acestora. Identitatea este în cele mai

multe cazuri un fenomen complex, cuprinzând limba, religia şi cultura specifice, ele însele strâns legate între ele, în interacŃiunea lor firească; în unele cazuri, însă, persoane sau minorităŃi pot avea numai o identitate lingvistică sau religioasă distinctă; identitatea culturală, de regulă, nu poate fi separată de cea lingvistică sau de cea religioasă. ObligaŃia statelor este de a recunoaşte şi a proteja atât identitatea

individuală a persoanei- decurgând din exprimarea liberă a voinŃei acesteia de a aparŃine minorităŃii, desigur pe baza elementelor obiective- cât şi identitatea grupului minoritar. Aceasta înseamnă în primul rând obligaŃia de a nu lua şi de a interzice măsuri de orice fel, legislative, administrative sau politice care ar duce la negarea identităŃii grupului, de la cele generale, de discriminare sau de asimilare forŃată, până la atitudinile intolerante, vexatoare.

In al doilea rând, aceasta înseamnă recunoaşterea specificităŃii şi a trăsăturilor distincte ale persoanelor şi grupurilor şi adoptarea de măsuri care să permită, să încurajeze şi să faciliteze exprimarea şi dezvoltarea identităŃii. Genul de măsuri şi întinderea acestora sunt lăsate la latitudinea statelor, în funcŃie de situaŃia concretă. IdentităŃii persoanelor şi a grupurilor minoritare ii corespund

drepturile individuale ale persoanelor care fac parte din minorităŃi; prin garantarea acestor drepturi individuale, specifice, de a beneficia de propria cultură, de a profesa şi practica religia proprie şi de a folosi limba maternă în mod individual sau în comun cu alŃi membri ai grupului respectiv, se asigură protecŃia identităŃii persoanelor şi a grupurilor minoritare. Exercitarea acestor drepturi poate să necesite măsuri speciale din partea statelor, atâta

timp cât acestea sunt necesare pentru a corecta situaŃii ori condiŃii care ar preveni sau ar împiedica exercitarea lor în condiŃii de egalitate cu ceilalŃi cetăŃeni. Problematica identităŃii este, deci, legată de exercitarea efectivă, individual sau în comun, a drepturilor specifice ale persoanelor care fac parte din minorităŃi.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul VII “Statutul

persoanelor care fac parte din minoritati” in lucrarea mentionata, p.158-191. Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala : -drepturi specifice ale persoanelor care fac parte din minoritati in domeniul culturii

-cum este protejata identitatea persoanelor si a grupurilor minoritare Tema de control : ce masuri poate sa ia un stat pentru a asigura dreptul de participare la viata publica persoanelor care fac parte din minoritati Lectia a 6-a- Drepturile omului in timpul conflictelor armate

Obiectivul : -cunoasterea drepturilor dferitelor categorii de persoane si a obligatiilor statelor si ale persoanelor implicate -intelegerea relatiei dintre drepturile omului in general si protectia victimelor conflictelor armate

Rezumat : Intre fenomenele sociale care afecteaza cel mai grav drepturile omului se situeaza razboiul, conflictele armate de tot felul. 1.Principalele documente internationale in acest domeniu sunt:Conventia pentru imbunatatirea situatiei militarilor raniti in armatele in

campanie din 1864, conventiile de la Haga din 1899 si 1907 privind adaptarea la razboiul maririm a regulilor razboiului terestru, conventiile de la Geneva din 1929 privind imbunatatirea situatiei bolnavilor si ranitilor in razboiul terestru, respectiv tratamentul prizonierilor de razboi, cele 4 conventii de la Geneva din 1949 privind imbunatatirea situatiei bolnavilor si ranitilor in razboiul terestru, imbunatatirea situatiei membrilor fortelor armate maritime raniti, bolnavi si esuati, tratamentul prizonierilor de razboi

si protectia populatiei civile in timp de razboi si protocoalele de la Geneva din 1977 referitoare la protectia victimelor conflictelor armate internationale,

respectiv la protectia victimelor conflictelor armate care nu au caracter

international. Dreptul internaŃional a evoluat de la interzicerea recurgerii la război pentru soluŃionarea diferendelor internaŃionale- prin Pactul Briand-Kellogg din 1928 - la interzicerea folosirii forŃei şi a ameninŃării cu forŃa, prin Carta NaŃiunilor Unite din 1945 şi numeroase documente subsecvente. In esenŃă, aceasta este calea cea mai bună pentru a proteja drepturile omului, pentru a

asigura că nu vor exista victime ale conflictelor armate. Normele dreptului umanitar au urmărit- începând cu ConvenŃia din 1864 şi terminând cu protocoalele din 1977 - să asigure un minimum de tratament uman, şi, treptat, de drepturi ale omului pe perioada războaielor şi a altor conflicte armate. In prezent, dreptul umanitar este privit mai puŃin ca un cod de onoare pentru combatanŃi, cât ca un mijloc pentru a proteja cât mai mult pe

necombatanŃi de ororile războiului. Dreptul umanitar a evoluat în direcŃia protecŃiei unei sfere cât mai largi de drepturi ale omului şi pentru segmente cât mai extinse ale populaŃiei în timpul conflictelor armate. Cea mai importantă clauză, din acest punct de vedere, este postulatul conform căruia protecŃia acordată victimelor conflictelor armate trebuie să fie aplicată fără nici o discriminare.

Desigur, cea mai mare parte a normelor dreptului umanitar sunt menite să protejeze dreptul la viaŃă. In primul rând sunt protejate persoanele care cad direct în puterea inamicului, care nu pot fi ucise, căci acesta ar fi un act de cruzime inutil; asemenea clauze au fost înscrise în convenŃiile de la Geneva din 1949 şi au fost dezvoltate în Protocolul adiŃional I din 1977. Chiar şi în ceea ce-i priveşte pe combatanŃii angajaŃi în ostilităŃi,

Protocolul adiŃional I, preluând reguli din documente anterioare, prevede interzicerea folosirii armelor care sunt de natură să producă răni superflue ori suferinŃe inutile, urmărind astfel cel puŃin parŃial să scoată în afara legii acele arme care produc un număr excesiv de mare de morŃi în rândul soldaŃilor. In ceea ce priveşte populaŃia civilă, Protocolul adiŃional I din 1977

prevede că părŃile în conflict vor distinge în mod constant între populaŃiile civile şi combatanŃi şi între obiectivele civile şi cele militare, şi în consecinŃă

îşi vor îndrepta operaŃiunile numai împotriva obiectivelor militare; populaŃia

civilă ca atare, ca şi persoanele civile, nu vor face obiectul unui atac; se interzice atacul generalizat, inclusiv bombardarea neselectivă a unui oraş sau sat chiar dacă acesta conŃine un obiectiv militar. De asemenea, convenŃiile de la Geneva şi protocoalele prevăd în mod detaliat asigurarea condiŃiilor necesare pentru a susŃine viaŃa în modul cel mai raŃional posibil într-un conflict armat; astfel, condiŃiile de viaŃă

prevăzute pentru prizonierii de război în cea de a treia convenŃie de la Geneva sunt reluate în termeni similari pentru persoanele civile internate, pe teritoriul ocupat. In ceea ce priveşte populaŃia civilă în general, puterea ocupantă are obligaŃia să asigure că aceasta va avea, în asamblu, mijloacele necesare de supravieŃuire, iar dacă pentru atingerea acestui scop este necesar, să accepte trimiterea de ajutoare din afară(cea de a 4-a convenŃie de la Geneva şi Protocolul I).

Interzicerea folosirii armelor chimice, biologice şi bacteriologice prin convenŃii încheiate în cadrul ONU este destinată de asemenea să asigure protecŃia vieŃii şi integrităŃii corporale, atât a combatanŃilor cât şi a populaŃiei civile. In ceea ce priveşte armele nucleare, în urma avizului consultativ dat de Curtea InternaŃională de JustiŃie în 1996, dar şi în lumina ansamblului normelor dreptului umanitar, se poate afirma că s-a format o

normă cutumiară de drept international care interzice folosirea lor în conflictele armate, chiar dacă doctrinele militare ale puterilor deŃinătoare prevăd posibilitatea folosirii lor. Alte norme privind protecŃia dreptului la viaŃă se regăsesc în ConvenŃiile de la Geneva care prevăd, în articolul 3 comun, interzicerea absolută a “violenŃei împotriva vieŃii şi persoanei, mai ales omuciderea de

orice fel, mutilarea, tratamentul cu cruzime şi tortura”, ca şi ofensarea demnităŃii personale, în special tratamentul umilitor şi degradant; ele merg mai departe, descriind în detaliu cum trebuie să fie comportamentul uman faŃă de victimele conflictelor armate. Interzicerea sclaviei este în mod explicit prevăzută în Protocolul adiŃional II şi este în mod indirect incriminată prin diferitele forme de protecŃie prevăzute de convenŃiile de la Geneva.

ConvenŃiile de la Geneva conŃin prevederi detaliate cu privire la garanŃiile judiciare, recunoscând importanŃa crucială a controlului judiciar

pentru a evita execuŃiile arbitrare şi tratamentul inuman, mai ales în timpul conflictelor militare. Alte norme ale dreptului umanitar se referă la protecŃia copiilor şi a vieŃii de familie, la respectarea libertăŃilor religioase şi a altor drepturi ale omului a căror încălcare poate fi mai frecventă în caz de conflict armat. Protocolul adiŃional II a extins multe din aceste norme la conflictele

armate care nu au caracter internaŃional. 2.Regulile dreptului umanitar, ca norme convenŃionale, se aplică în caz de război sau orice alt conflict armat între două sau mai multe părŃi contractante. Multe din aceste norme sunt însă şi norme cutumiare şi ca atare se aplică tuturor statelor. Deja convenŃiile din 1949 stabileau unele dispoziŃii care să se aplice şi în caz de conflict fără caracter internaŃional, oferind astfel un minimum de

protecŃie şi în cazul acestor conflicte, Protocolul I din 1977 a extins şi mai mult sfera de aplicare a dreptului umanitar. Potrivit acestui Protocol, nu numai conflictele armate între state, ci şi conflictele armate în cadrul cărora popoarele luptă împotriva dominaŃiei coloniale şi ocupaŃiei străine şi împotriva regimurilor rasiste, în virtutea dreptului lor de a-şi hotărî singure soarta, sunt declarate conflicte cu caracter internaŃional. Ele intră sub

incidenŃa tuturor normelor privind protecŃia victimelor conflictelor armate, conform ConvenŃiilor din 1949 şi Protocolului I. O serie de norme ale dreptului umanitar, incluse în Protocolul II, se aplică şi conflictelor care se desfăşoară pe teritoriul unei părŃi contractante, între forŃele sale armate şi forŃe armate disidente aflate sub un control care să le permită desfăşurarea de opearŃiuni militare continue şi concertate şi să

aplice prevederile Protocolului. Sfera dreptului umanitar s-a extins astfel, incluzând treptat şi alte entităŃi decât statele, şi anume popoarele care luptă pentru autodeterminare, beligeranŃii, răsculaŃii. Observăm, de asemenea, că normele dreptului umanitar obligă statele nu numai în raport de cetăŃenii altor state, ci şi în raport de proprii cetăŃeni, ca şi normele privind drepturile omului. De asemenea, statul care încalcă

asemenea norme răspunde pe plan internaŃional nu numai faŃă de statul care a suferit prejudiciul direct, ci şi faŃă de celelalte state.

Unele din aceste norme sunt considerate norme imperative, de la care

statele nu pot deroga prin convenŃii între ele. 4.Persoanele protejate prin norme ale dreptului umanitar sunt: combatantii- raniti, bolnavi, naufragiati; prizonierii de razboi; populatia civila;personalul sanitar si religios. Bunurile protejate sunt: cele cu caracter sanitar; cele cu caracter civil, inclusiv bunurile culturale, ca si operele si instalatiile care contin forte

periculoase, cum sunt barajele, centralele nucleare sau altele. Se prevede si protectia mediului inconjurator, in sensul de a nu i se aduce daune durabile si grave. Sunt interzise: folosirea de arme conventionale de natura sa produca efecte nediferentiate, vatamari sau suferinte inutile; folosirea armelor chimice si bacteriologice si prin analogie si a armelor nucleare.Sunt interzise represaliile fata de raniti, bolnavi, naufragiati, bunurile civile, bunurile si

zonele culturale, bunurile indispensabile vietii. Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul XII « Drepturile omului si conflictele armate » din lucrarea mentionata , p.257-279 Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale :

-Persoane protejate, in ce consta protectia; -Bunuri protejate, in ce consta protectia; -Interdictii Tema de casa: Descrieti evolutia drepturilor omului in timpul conflictelor armate fata de evolutia drepturilor omului in general

Lectia a 7-a- Drepturile de solidaritate Obiectivul : cunoasterea tezelor privind dreptul la dezvoltare, la un mediu sanatos, la pace Concepte cheie : -dezvoltarea ca drept individual si drept

colectiv; -obligatiile statului si rolul cooperarii internationale

Rezumat:

In dreptul international sunt din ce in ce mai mult recunoscute, ca expresie a unei conceptii de viata in comunitati mai largi, drepturi cum sunt dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos, dreptul la pace.Se sustine ca ele trebuie sa apartina nu numai persoanelor, ci si grupurilor si popoarelor si ca realizarea lor presupune cooperarea internationala, bazata pe notiunea

de solidaritate. Dreptul la dezvoltare este afirmat in Carta africana a drepturilor omului si popoarelor din 1981 si in declaratii si rezolutii ale ONU, in special in Declaratia din 1986 privind dreptul la dezvoltare. Potrivit acestor documente, el este atat un drept al fiecarei persoane, cat si al tuturor popoarelor si este conceput ca drept la o dezvoltare economica, sociala, culturala si politica in care drepturile si libertatile fundamentale ale omului

sa fie pe deplin realizate.Sunt subliniate ca aspecte ale acestui drept importanta participarii fiecarei persoane, a popoarelor la procesul dezvoltarii, obligatia statelor de a incuraja participarea populara in toate domeniile, necesitatea de a asigura bunastarea intregii populatii si a tuturor persoanelor, distribuirea justa a beneficiilor decurgand din aceasta, egalitatea de oportunitati pentru toti in ceea ce priveste accesul la resurse de

baza, la educatie, servicii de sanatate, munca. Sunt aspecte care tin de aplicarea principiilor nediscriminarii si egalitatii in drepturi si, in ansamblu, de protectia drepturilor economice, sociale si culturale. Ca mijloace de actiune sunt mentionate politicile si programele nationale, dar si cooperarea internationala. Ca drept individual, se poate sustine ca dreptul la dezvoltare nu este

un drept autonom sau distinct, ci mai curand o recunoastere si aplicare, in plan intern si international, a drepturilor economice, sociale si culturale.Deoarece dezvoltarea se realizeaza in esenta la nivelul tarilor si popoarelor, ea este un drept colectiv, caruia ii corespund obligatii ale statelor si entitatilor publice locale, iar in plan international ale comunitatii internationale, organizatiilor internationale si fiecarui stat, si anume obligatia de a nu se opune dezvoltarii, a nu o impiedica, a o proteja, dar si de a o

promova prin politici si programe adecvate. Dreptul la dezvoltare reprezinta o sinteza a ansamblului drepturilor

omului, putand fi prezentat si ca premisa si ca rezultat al exercitarii depline a

acestora..Ceea ce aduce nou pare sa fie o abordare integrata a aspectelor de ordin intern si international ale procesului dezvoltarii. De aceea, nu exista un consens cu privire la continutul sau, mai ales cu privire la obligatiile pe care le genereaza in plan international. Dreptul la un mediu sanatos a fost enuntat sub diferite forme mai ales in documentele internationale privind protectia mediului, incepand cu

Declaratia adoptata de Conferinta de la Stockholm din 1972 (ca drept fundamental la libertate, egalitate si conditii adecvate de viata, intr-un mediu de o calitate care sa permita o viata in demnitate si bunastare). De asemenea, drepturi legate de mediu au fost si sunt reclamate in contextul altor drepturi ale omului, mai ales dreptul la sanatate si dreptul la viata.Ca urmare a recunoasterii caracterului global al problemelor mediului, majoritatea documentelor in acest domeniu subliniaza interesul comun al umanitatii

privind protectia mediului, iar obligatiile statelor sunt considerate obligatii erga omnes, care nu sunt supuse conditiei reciprocitatii. Dreptul la un mediu sanatos da expresie mai ales relatiei stranse dintre respectarea drepturilor omului si protectia mediului. Dreptul la pace poate fi desprins din numeroase documente internationale, in primul rand din Carta ONU. O declaratie adoptata de

Adunarea generala a ONU in 1984 a proclamat solemn ca toate popoarele au dreptul sacru la pace si ca respectarea si promovarea infaptuirii acestui drept constituie o obligatie pentru orice stat. O alta declaratie adoptata in 1999 a subliniat rolul si obligatiile care revin guvernelor, ca si societatii civile, media si persoanelor implicate in educatie de a promova o cultura a pacii, ca un complex de valori, atitudini, traditii, comportamente si moduri de viata

fondate pe respectul fata de viata, respingerea violentei si promovarea si practica neviolentei. Dreptul la pace se prezinta astfel ca un corolar direct al dreptului la viata, dar si ca o premisa a exercitarii tuturor celorlalte drepturi ale omului. In acest context, putem plasa si preocuparile pentru drepturile si protectia generatiilor viitoare. Mai multe document internationale, dar in principal Declaratia adoptata de UNESCO in 1997 privind „raspunderile

generatiilor prezente fata de generatiile viitoare”, au subliniat necesitatea de a mentine si perpetua omenirea, de a mentine Pamantul necontaminat, de a

pastra conditiile de viata pe pamant, de a pastra identitatea si diversitatea

culturala, de a asigura conditiile pentru dezvoltarea individuala si colectiva a generatiilor viitoare.In acelasi sens, in 2005, in cadrul UNESCO a fost adoptata, de asemenea, Conventia privind protectia si promovarea diversitatii exprimarilor culturale. Drepturile de solidaritate reprezinta o alta fateta a drepturilor si obligatiilor fundamentale ale omului.

Pentru aprofundarea temei, a se vedea Capitolul VIII din lucrarea mentionata, p.192-204. Subiect pentru pregatirea in vederea evaluarii finale : raportul dintre dreptul la dezvoltare si respectarea drepturilor omului Tema de casa : asezati in paralel drepturile omului

care sunt legate de dreptul la un mediu sanatos Lectia a 8-a- Uniunea Europeana si drepturile omului Obiectivul: -cunoasterea evolutiei privind acceptarea drepturilor omului ca parte a dreptului

comunitar -intelegerea modalitatilor practice de aplicare a prevederilor dreptului comunitar referitoare la drepturile omului Concepte cheie : subsidiaritatea, proportionalitatea, securitatea juridica, drepturi si principii

Rezumat : Desi tratatele prin care au fost create initial comunitatile europene nu contin prevederi referitoare la protectia drepturilor omului, avand un continut exclusiv economic, in cadrul Uniunii Europene s-a admis treptat, in primul rand ca urmare a jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, ca

respectarea drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute si protejate de constitutiile statelor membre , ca si de tratatele internationale in acest

domeniu acceptate de statele membre, constituie o parte integranta a

dreptului comunitar. Cele trei institutii comunitare-Parlamentul European, Consiliul si Comisia-au adoptat declaratii comune in 1977 si 1986 privind drepturile fundamentale ale omului, in care au subliniat importanta pe care o acorda acestor drepturi si au declarat ca, in exercitarea competentelor lor si in urmarirea scopurilor

comunitatilor, ele respecta si vor continua sa respecte aceste drepturi. Tratatul de la Maastricht din 1992 a prevazut ca Uniunea Europeana va respecta drepturile fundamentale garantate de Conventia din 1950 privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, adoptata in cadrul Consiliului Europei, si de traditiile constitutionale ale statelor membre. Potrivit tratatului de la Amsterdam din 1997, Uniunea este bazata pe principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor si libertatilor

fundamentale ale omului. Respectarea acestor principii a fost prevazuta si ca o conditie a solicitarii calitatii de membru si a aderarii la Uniune, precum si ca temei pentru aplicarea de sanctiuni statelor membre responsabile de incalcari serioase si persistente ale drepturilor omului. In procesul integrarii, competentele institutiilor comunitare au inclus treptat aspecte privind problemele sociale, angajarea in munca, educatia,

cultura, sanatatea publica, coeziunea economica si sociala; ca urmare, respectarea drepturilor omului a devenit una din preocuparile centrale ale Uniunii. In numeroase hotarari ale Curtii Europene de Justitie, au fost aplicate principii cum sunt nediscriminarea, mai ales cea intre barbati si femei si cea pe baza de cetatenie, dreptul la proprietate, exercitarea libera a activitatilor

economice si comerciale, respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si corespondentei, dreptul de circulatie libera si de sedere pentru cetatenii statelor membre, ca si drepturi legate de asigurarea unui proces just si echitabil. In 2002, Conferinta Interguvernamentala de la Nisa a sefilor de stat si de guvern ai statelor membre a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale omului, care cu mici modificari a fost inclusa in partea a doua a proiectului

Tratatului de instituire a unei constitutii pentru Europa, semnat la 29 octombrie 2004 la Roma. Acest tratat a fost respins prin referendum de

unele state membre, iar altele nu l-au ratificat; ca urmare, a fost negociat un

nou tratat, cel de la Lisabona, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul tratat nu include textul Cartei, dar prevede că aceasta va avea forŃă obligatorie pentru statele membre şi instituŃiile Uniunii. Carta reafirma drepturile care rezulta in principal din traditiile constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale,din Cartele sociale adoptate de Uniune si de Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Drepturile inscrise in Carta sunt grupate pe titluri, astfel: -demnitatea (dreptul la viata, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei si a muncii fortate);

-libertatile(dreptul la libertate si securitate, respectarea vietii private si de familie, protectia datelor cu caracter personal, dreptul la casatorie si de a intemeia o familie, libertatea de gandire, constiinta si religie, libertatea de exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, libertatea artelor si stiintelor, dreptul la educatie, libertatea de alegere a ocupatiei si dreptul la munca, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de

proprietate, dreptul de azil, protectia in caz de stramutare, expulzare si extradare); -egalitatea(egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre femei si barbati, drepturile copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu handicap);

-solidaritatea(dreptul lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii,dreptul de negociere si de actiune colectiva, dreptul de acces la serviciile de plasament, protectia in cazul concedierii nejustificate, conditii de munca echitabile si corecte, interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca, viata de familie si viata profesionala, securitatea sociala si asistenta sociala, protectia sanatatii, accesul la serviciile de interes economic general, protectia mediului, protectia consumatorilor);

-drepturile cetatenilor(dreptul de a alege si a fi ales in Parlamentul

European, dreptul de a alege si a fi ales in cadrul alegerilor locale, dreptul la o buna administrare, dreptul de acces la documente, accesul la mediatorul

european, dreptul de petitionare, libertatea de circulatie si de sedere, protectia diplomatica si consulara); -justitia(dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, prezumtia de nevinovatie, dreptul la aparare, principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de doua ori pentru aceeasi infractiune).

Carta contine „drepturi” si „principii”; drepturile subiective trebuie respectate ca atare, in timp ce principiile trebuie puse in aplicare prin intermediul actelor legislative sau executive (adoptate de Uniune in cadrul competentelor sale sau de statele membre, in aplicarea dreptului comunitar). Principiile nu dau nastere unor drepturi imediate, ci creeaza obligatia unei actiuni pozitive a institutiilor Uniunii sau a statelor membre. Exemple de principii: privind drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu

handicap, dreptul muncitorilor la informare si consultare; unele texte contin atat drepturi, cat si principii (cele referitoare la egalitatea intre femei si barbati, la viata de familie si la securitatea sociala). Pentru prima data institutiile judiciare comunitare si tribunalele nationale vor avea competenta de a judeca litigii privind incalcari ale drepturilor fundamentale inscrise in Carta, ca parte a dreptului comunitar;

ansamblul institutiilor si mijloacelor de protectie, care asigura aplicarea dreptului comunitar, devin aplicabile cu privire la drepturile fundamentale enuntate. Observam ca sunt incluse atat drepturi civile si politice-care in cadrul Consiliului Europei sunt reglementate prin Conventia din 1950 si protocoalele aditionale la acasta si sunt protejate prin jurisdictia Curtii

Europene a Drepturilor Omului, cat si drepturi economice, sociale si culturale, care in sistemul Consiliului Europei sunt reglementate prin alte documente si nu fac obiectul jurisdictiei Curtii decat partial, din punctul de vedere al principiului nediscriminarii. Pentru prima data drepturi economice, sociale si culturale (unele redactate in termeni imperativi spre deosebire de alte documente internationale, in sensul ca orice persoana are dreptul) vor face obiectul unei

protectii judiciarte in plan international Totodata, retine atentia formularea unora din drepturile fundamentale

in termeni mai generali decat in alte documente; aceasta va face necesar, in

caz de litigii, sa se recurga la explicatiile elaborate sub autoritatea prezidiului Conventiei europene si, desigur, la conventiile din cadrul Uniunii si al Consiliului Europei si la jurisprudenta celor doua Curti. Explicatiile prezinta la fiecare din articole izvorul prevederii respective-fie Conventia europeana din 1950 sau protocoale aditionale la aceasta, fie alte conventii adoptate in cadrul Consiliului Europei sau al Uniunii Europene,fie decizii ale

Curtii de Justitie ori ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, fie tratate internationale acceptate de statele membre Se prevede ca dispozitiile Cartei sunt obligatorii pentru institutiile, organele, oficiile si agentiile Uniunii, cu respectarea principiului subsidiaritatii, fara a extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii in afara competentei acesteia, fara a-i modifica competentele si sarcinile si fara a crea competente si sarcini noi.

Se prevede posibilitatea unor restrictii in exercitarea drepturilor fundamentale cu respectarea principiului proportionalitatii, daca sunt necesare si numai daca raspund efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor celorlalti. Pentru asigurarea coerentei necesare intre Carta drepturilor

fundamentale si Conventia europeana din 1950, se prevede ca, in masura in care unele drepturi corespund celor garantate prin Conventia europeana, intelesul si sfera lor de aplicare, ca si restrictiile admise, sunt identice cu cele din Conventia europeana; mai ales in ceea ce priveste restrictiile, legiuitorul trebuie sa respecte normele instituite in aplicarea Conventiei europene a drepturilor omului, care devin aplicabile automat, fara a se aduce atingere

autonomiei dreptului Uniunii. Se prevede in mod expres ca nivelul protectiei asigurate de Carta nu poate fi niciodata inferior celui garantat prin Conventia europeana. Pentru aprofundare, a se vedea capitolul IX din lucrarea mentionata.

Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

-cum vor fi puse in aplicare perevederile Cartei fundamentale a drepturilor omului -raportul dintre Carta drepturilor fundamentala le şi Conventia europeana din 1950 privind drepturile si obligatiile fundamentale Tema de casa : in ce masura institutiile comunitare au

dobandit noi competente prin adoptarea Cartei fundamentale a drepturilor omului Lectia a 9-a- Mecanisme pentru protectia drepturilor omului Obiective :-cunoasterea mecanismelor, a modului lor de functionare

-cunoasterea obligatiilor statelor si a raporturilor care se creeaza cu aceste mecanisme Concepte cheie : rapoarte,comunicari, plangeri, diferende Rezumat :

In paralel cu reglementarile privind drepturile substantiale ale omului, s-a pus si problema unor mecanisme pentru urmarirea si promovarea respectarii angajamentelor asumate. In primul rand, in conceptia documentelor internationale, respectarea si punerea in aplicare a drepturilor omului sunt strans legate de legile si institutiile nationale. Statele au obligatia de a adopta legi care sa

prevada aceste drepturi si sa reglementeze conditiile exercitarii lor, inclusiv obligatiile corelative si raspunderile institutiilor competente. De asemenea, statele s-au angajat sa asigure fiecarei persoane caile de recurs eficiente, daca ea considera ca drepturile sale au fost incalcate, in fata unei autoritati judiciare, administrative sau a altei autoritati competente. De altfel, procedurile si mecanismele internationale care permit examinarea plangerilor individuale ale persoanelor conditioneaza admisibilitaea

plangerilor de epuizarea recursurilor interne in statele in cauza. In plan international, avand in vedere vocatia de universalitate a

tratatelor privind drepturilor omului, de la inceput s-a pus problema

asigurarii unei interpretari cat mai uniforme si a unei aplicari cat mai extinse a acestor tratate.In acest scop s-a prevazut recurgerea la mai multe tipuri de maecanisme. a)Unele tratate au prevazut crearea unor comitete formate din experti, cu scopul de a sintetiza si promova cele ma adecvate modalitati de aplicare a tratatelor, a semnala neajunsuri si a adresa statelor recomandari, pornind de

la prevederile tratatelor si de la experienta statelor parti. Functioneaza 6 asemenea comitete: Comitetul drepturilor omului(pentru drepturile civile si politice), Comitetul pentru drepturile economice, sociale si culturale, Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei,Comitetul pentru drepturile copilului, Comitetul impotriva torturii si Comitetul pentru protectia muncitorilor migranti si a membrilor familiilor lor.

In plan regional, de asemenea, au fost create asemenea comitete prin unele conventii; de exemplu, in cadrul Consiliului Europei, comitetul de experti pentru promovarea aplicarii Cartei sociale europene si comitetul consultativ pentru supravegherea aplicarii Conventiei cadru privind protectia minoritatilor. Principala misiune a acestor comitete este examinarea rapoartelor

periodice ale statelor parti cu privire la masurile adoptate pentru realizarea drepturilor si libertatilor prevazute. Pe baza acestei examinari, cu participarea reprezentantilor statelor, ele adreseaza statelor observatii, sugestii si recomandari, care sunt inscrise in rapoarte anuale ale comitetelor, impreuna cu eventuale comentarii ale statelor, si pot cere informatii sau rapoarte suplimentare. Se stabileste astfel un dialog constant, in cadrul

caruia se revine periodic asupra problemelor care pot exista sau apare in aplicarea tratatelor, irmarindu-se clarificarea sau solutionarea lor.De asemenea, comitetele elaboreaza si adopta comentarii sau recomandari generale, care constituie atat interpretari ale tratatelor date de organele chemate sa promoveze aplicarea lor, cat si sinteze ale practicii pozitive si ale cailor de urmat in aplicarea tratatelor. Unele tratate au dat acestor comitete si competenta de a examina

comunicari individuale din partea persoanelor aflate sub jurisdictia statelor care accepta in mod expres aceste proceduri, privind pretinse incalcari ale

drepturilor si libertatilor inscrise in tratat. Procedura de examinare a acestor plangeri este confidentiala; ea se incheie cu elaborarea unei opinii a comitetului, care poate sa adreseze statului recomandari cu privire la masurile pe care trebuie sa le ia. Comitetele respective au primit si competenta de a examina comunicari ale statelor parti care considera ca un alt stat parte nu aplica

prevederile tratatului, in esenta o procedura de examinare a unui diferend intre doua state parti. Unele tratate prevad si posibiltatea ca un stat parte sa supuna un asemenea diferend Curtii Internationale de Justitie. Niciuna din aceste proceduri de reglementare a diferendelor cu privire la respectarea tratatelor privind drepturile omului nu a fost folosita pana in prezent. Unele din aceste comitete au creat si proceduri de urgenta, in caz de incalcari grave si masive ale drepturilor omului, constand in solicitarea de

informatii si rapoarte din partea statului in cauza si examinarea acestora la prima sesiune.Comitetul adreseaza statului recomandari, dar poate sa aduca situatia creata in fata organelor ONU, poate crea un mecanism propriu de urmarire a situatiei, poate oferi consultatii sau alt sprijin statului. De asemenea, unele comitete au primit competenta de a efectua vizite sau anchete pe teritoriul statelor parti, desigur cu acordul acestora, daca se

considera necesare constatari la fata locului in lumina informatiilor credibile primite. b)In statutele unor organizatii internationale au fost prevazute proceduri si mecanisme de promovare a respectarii drepturilor omului din domeniul respectiv. In cadrul Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), care a

elaborat peste 170 conventii in domeniul sau de activitate, functioneaza un comitet de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor Organizatiei, care examineaza anual rapoartele guvernelor cu privire la masurile luate de ele in aplicarea acestor conventii si recomandari. Raportul comitetului de experti este supus anual Conferintei internationale a muncii. O procedura similara este aplicata de comitetul comitetul pentru libertatea de asociere,cu un mandat limitat, care supune rapoarte si recomandari

Consiliului de Administratie al Organizatiei.Tot de libertatea de asociere se ocupa si o comisie de ancheta si conciliere, stabilita printr-un acord intre

ONU si OIM in 1950, avand ca obiectiv stabilirea faptelor intr-un caz si cautarea unei solutii amiabile. De asemenea, Consiliul Guvernatorilor al OIM poate numi comisii de ancheta ad-hoc, pentru a examina o plangere a unui stat contra altuia privind o pretinsa incalcare a unei conventii acceptata de ambele state. In cadrul UNESCO functioneaza un comitet pentru conventii si

recomandari, care are competenta de a examina rapoarte ale statelor membre, dar si comunicari provenind de la persoane, grupuri de persoane si organizatii neguvernamentale, privind incalcari ale drepturilor omului in domenii de competenta UNESCO,in cadru unei proceduri confidentiale cu caracter diplomatic si administrativ.Comitetul prezinta un raport confidential Consiliului Executiv al UNESCO, care poate cere statului sa ia masuri pentru a restabili drepturile incalcate.

Tot in cadrul UNESCO, prin Conventia impotriva discriminarilor in domeniul educatiei din 1960 a fost creata o comisie de conciliere si bune oficii care are ca misiune cautarea unor solutii amiabile diferendelor intre state parti cu privire la aplicarea si interpretarea Conventiei. c)In plan regional, functioneaza de asemenea curti ale

drepturilor omului, care adopta decizii obligatorii pentru state. In cadrul Consiliului Europei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost creata prin Conventia din 1950, iar din 1994 este singurul organ cu misiunea de a asigura respectarea angajamentelor inscrise in aceasta conventie si in protocoalele aditionale. Curtea examineaza pretentii supuse de orice stat parte la Conventie impotriva altui stat parte, ca si de

persoane, organizatii neguvernamentale sau grupuri de persoane care pretind ca sunt victime ale unei incalcari de catre un stat parte a Conventiei sau a protocoalelor. Curtea incearca intr-o prima etapa sa rezolve cazul intr-o procedura confidentiala, cu reprezentantii partilor; daca nu reuseste si constata o incalcare a Conventiei, Curtea poate decide asupra acordarii unei satisfactii juste partii pagubite. Statele parti s-au angajat sa respecte deciziile

Curtii ca obligatorii. Curtea poate da avize consultative cu privire la

interpretarea Conventiei si protocoalelor, la cererea Comitetului ministrilor al Consiliului Europei. Curtea interamericana a drepturilor omului judeca numai cazuri supuse de Comisia interamericana sau de statele parti la Conventia interamericana a drepturilor omului.Plangerile individuale de la persoane, grupuri sau organizatii neguvernamentale sunt supuse Comisiei, care

incearca sa le rezolve pe cale amiabila, iar daca nu reuseste adopta propriile sale concluzii si recomandari. Curtea africana a drepturilor omului si popoarelor, creata in 1998, primeste si examineaza plangeri de la Comisia africana a drepturilor omului si de la state; ea poate examina si plangeri de la persoane si organizatii neguvernamentale, cu conditia ca statul in cauza sa fi acceptat competenta Curtii de a primi asemenea comunicari.

d)In cadrul ONU exista o procedura de examinare a comunicarilor primite de la persoane sau organizatii internationale, in cadrul Comisiei drepturilor omului(înlocuită din 2006 prin Consiliul Drepturilor Omului). Un grup de experti examineaza comunicarile si supune unui grup de lucru al Consiliului, format din reprezenanti ai grupurilor regionale, situatiile care par sa releve existenta unui ansamblu de incalcari flagrante ale drepturilor

omului, despre care exista dovezi de incredere. Consiliul examineaza raportul in sedinta inchisa, invitand statele in cauza sa-si prezinte punctul de vedere; el poate decide sa inchida cazul, sa-l mentina in atentie cerand noi informatii, sa numeasca un expert independent ori sa treaca situatia in procedura de examinare publica. Consiliul Drepturilor Omului reprezinta el insasi principalul for al

ONU in care sunt examinate cele mai diverse probleme privind respectarea si promovarea drepturilor omului. In acest scop, el are grupuri de lucru, unele permanente(grupul pentru minoritati, cel pentru popoarele indigene) altele ad-hoc, numeste raportori tematici care examineaza situatia drepturilor omului in lume in diferite domenii, sau raportori pentru cate o tara daca apreciaza ca situatia intr-o tara sau alta impune o asemenea abordare. Principalul organ al Consiliului este un Comitet consultativ, care a

înlocuit Subcomisia pentru prevenirea discriminarii si protectia minoritatilor. In plan european, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in

Europa a examinat si examineaza situatia drepturilor omului in statele

participante si a adoptat documente de substanta in acest domeniu. Inaltul Comisar pentru minoritati , in limitele mandatului acordat, joaca un rol important in promovarea unor solutii constructive, pe baza respectarii drepturilor persoanelor care fac parte din minoritati. Un rol tot mai important il joaca, in plan european, Consiliul Europei, care include aproape toate statele continentului, atat prin

documentele juridice adoptate, cat si prin activitatea Curtii Europene a Drepturilor Omului si a altor organe create in cadrul Consiliului. Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul X din lucrarea mentionata, p.221-239. Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale : -efecte ale examinarii rapoartelor periodice

ale statelor parti la tratate -conditii de admisibilitate a comunicarilor si a plangerilor Tema de casa : enumerati etape posibile ale actiunii ONU in cazul unor incalcari grave ale drepturilor omului

Lectia a 10-a-Evolutii in viata internationala si efectul lor asupra drepturilor omului Obiectivul :- cunoasterea efectelor pe care pot sa le aiba asupra drepturilor omului noile tehnologii, globalizarea si traditiile culturale

- -intelegerea modului de actiune pentru a

- evita consecintele lor negative - Concepte cheie : globalizare, cultura, religie - Rezumat :

Revolutia tehnologica si drepturile omului

Intr-o prima perioada, documentele privind drepturile omului au abordat problemele stiintei si tehnicii numai in sens pozitiv, prin prisma

contributiei acestora la promovarea drepturilor omului, in sensul ca orice

persoana are dreptul de a lua parte la progresul stiintific si la beneficiile lui. Pentru prima data, Conferinta de la Teheran asupra drepturilor omului din 1968 a recomandat organelor ONU sa examineze, intre altele: respectarea vietii private in contextul tehnicilor de inregistrare; protectia personalitatii omului si a integritatii sale fizice si intelectuale, avand in vedere progresele in biologie,medicina si biochimie; folosirea electronicii si

limitele ei intr-o societate democratica;echilibrul care trebuie stabilit intre progresul stiintific si tehnologic si progresul intelectual, spiritual, cultural si moral al omenirii. Adunarea generala a ONU a adoptat in 1975 Declaratia asupra folosirii progreselor stiintei si tehnicii in interesul pacii si in beneficiul umanitatii, prin care proclama ca toate statele trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru a impiedica folosirea acestor progrese cu scopul de a

limita sau impiedica exercitarea drepturilor omului.Alte documente cu caracter declarativ au fost adoptate de-a lungul anilor de unele institutii specializate, mai ales Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNESCO. In plan european, in cadrul Consiliului Europei a fost adoptata in 1996 Conventia pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane in legatura cu aplicatiile biologiei si medicinei.

Dreptul international nu contine in prezent norme generale care raspunda amenintarilor pe care folosirea noilor tehnologii le poate crea pentru drepturile omului. In plan intern exista de asemenea deficiente in ceea ce priveste atat legislatiile,cat mai ales structurile si procedurile judiciare menite sa solutioneze diferite cazuri. In unele state nu exista legislatie specifica, ramanand sa se aplice legile generale privind protectia vietii, a

integritatii si demnitatii persoanei, care nu raspund intotdeauna noilor situatii.Pe de alta parte, tribunalele si juriile nu stapanesc problemele stiintifice complexe pe care le ridica asemenea cazuri. Este notabil, de asemenea, accesul inegal la noile cuceriri ale stiintei si tehnologiei. Marea majoritate a omenirii a ramas in general in afara revolutiei tehnice, chiar daca in unele tari in curs de dezvoltare s-au dezvoltat o serie de industrii de baza, ca siderurgia, extractia si prelucrarea

petrolului. Progresul tehnologic numai intr-o parte a omenirii si mentinerea

multor tari in afara revolutiei tehnice au dus la inegalitati grave in schimburile internationale.

1.In domeniul biotehnologiei si transformarilor genetice, dezvoltarile rapide legate mai ales de transplantul de organe si tesuturi si de tehnologiile reproductive, ca si ingineria genetica, au un impact profund asupra drepturilor omului. Transplantul de organe, de la persoane in viata sau decedate, ridica probleme privind: consimtamantul pentru donarea de organe, ca si pentru

transplant; respectul pentru morti; conservarea organelor si tesuturilor; stabilirea momentului in care poate avea loc recoltarea organelor sau tesuturilor de la persoane. Tehnologiile reproductive (inseminarea artificiala, folosirea de mame de substitutie, fertilizarea in vitro) ridica probleme juridice deosebite, intre care calitatea de parinti, identitatea juridica a persoanei, drepturile copiilor nascuti in acest mod, drepturile parintilor, fara a uita traditiile culturale si

religioase diferite. Transformarile genetice, ca metode de modificare a trasaturilor mostenite de un organism prin alterarea materialului sau genetic, ofera posibilitati pentru corectarea unor stari genetice anormale sau vindecarea unor boli; in acelasi timp, alterarea genelor si a celulelor germinative poate duce la schimbarea genetica permanenta a organismului si a generatiilor

viitoare. Progresele la care s-a ajuns prin clonarea unor organisme pe baza unei gene individuale creeaza pericolul de a se trece la crearea de hibrizi umani, problema care afecteaza insasi esenta fiintei umane, demnitatea si integritatea ei. Progresele in biologie, medicina si genetica au pus problema stabilirii unor norme juridice si de etica in aceste domenii, pentru a preveni

abuzuri si incalcari ale dreptului omului. In cadrul OMS au fost adoptate norme orientative privind cercetarea biomedicala asupra persoanelor si privind transplantul de organe. Comisia ONU pentru drepturile omului a adoptat, de asemenea, in 1995, o rezolutie privind drepturile omului si bioeticile. Conventia adoptata in cadrul Consiliului Europei in 1997 pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii persoanei in legatura cu

aplicatiile biologiei si medicinei enumera si dezvolta ca principii ale bioeticii intre altele: cerinta consimtamantului liber si constient al persoanei in cauza

, in legatura cu orice interventie asupra ei; dreptul la respectarea vietii

private; prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana in viata in scopuri de transplant numai in beneficiul terapeutic al primitorului; interzicerea castigului financiar pe seama corpului uman si a unor parti ale sale. Protocolul aditional din 1998 la aceasta Conventie,cu privire la interzicerea clonarii fiintelor umane, declara ca instrumentalizarea fiintei umane, prin crearea deliberata de fiinte umane genetic identice, este contrara demnitatii

omului si constituie o folosire inadecvata a biologiei si medicinei. De asemenea, in cadrul UNESCO a fost adoptata in 1997 o Declaratie universala asupra genomului uman si drepturilor omului, care prevede limite pentru interventiile in mostenirea genetica a umanitatii si a persoanelor si reia unele din principiile enuntate, adaugand interzicerea oricarei discriminari bazata pe caracteristici genetice,confidentialitatea datelor genetice ale unei persoane si dreptul la reparatii pentru orice daune suferite

ca rezultat al unei interventii care afecteaza genomul sau. Fara a nega libertatea de cercetare, ca parte a libertatii de gandire, Declaratia adopta o pozitie echilibrata, afirmand ca nici o cercetare sau aplicatie privind genomul uman nu trebuie sa primeze asupra respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si demnitatii umane. 2.Tehnologiile care afecteaza mediul constituie un alt subiect de

preocupare, datorita efectelor lor distrugatoare: reducerea stratului de ozon, distrugerea florei si faunei, caderea ploilor acide, desertificarea, poluarea atmosferei, apelor si solului. Asemenea efecte reprezinta, totodata, incalcari ale drepturilor omului, in multe cazuri ale tuturor oamenilor, la viata, la integritate fizica, la sanatate, ca si a multor drepturi economice, sociale si culturale, cum sunt dreptul la un nivel de viata decent, la hrana, la o

dezvoltare fizica si intelectuala normala.In acelasi timp, se creeaza consecinte grave, uneori ireversibile, pentru generatiile viitoare. Mai multe conferinte internationale au atras atentia asupra acestor pericole si au subliniat legatura dintre respectarea drepturilor omului si protectia mediului, incepand cu Conferinta de la Stockholm din 1972 pana la cea de la Rio din 1992; numeroase conventii internationale prevad obligatii ale statelor de a reduce si elimina poluarea in diferite domenii; este insa o

arie de actiune in care raman inca multe de facut pentru ca cooperarea

internationala sa raspunda cerintelor respectarii drepturilor omului pe Pamant.

3.Tehnologia informatiilor, telecomunicatiile, televiziunea si internetul au, desigur, unele efecte pozitive pentru drepturile omului: dreptul la educatie poate fi mai bine promovat prin accesul mai larg la informatie; dreptul de a participa la viata culturala dobandeste noi dimensiuni prin posibilitatea de a avea acces la mostenirea culturala universala; se deschid noi oportunitati de a beneficia de progresele stiintei si tehnicii.

O prima problema care apare este cea a accesului la informatii; inegalitatea de acces creeaza o situatie de discriminare , de excludere, ceea ce este evident pentru majoritatea tarilor. Noile tehnologii au insa si efecte negative in sfera drepturilor omului: ele pun in pericol dreptul la viata privata,ca urmare a tendintei de centralizare a datelor cu privire la circulatia persoanelor, la plata impozitelor, serviciile de sanatate si altele, care ofera un vast dosar de

informatii despre fiecare persoana; se creeaza pericolul abuzului de informatie, al folosirii acestei informatii contra drepturilor persoanei, ca si al transferului datelor peste frontiera, deci in afara controlului statului sub jurisdictia caruia se afla persoanele. Omul poate fi supus unei supravegheri crescande prin datele de pe computer, prin ascultarile telefonice si alte mijloace, intrand sub puterea unor forte pe care nu le cunoaste decat dupa ce

sunt folosite impotriva lui. Cea mai grava problema creata prin noile tehnologii informationale este folosirea internetului, acum si a telefonului, pentru difuzarea pornografiei, pentru promovarea rasismului, a ideilor de superioritate rasiala, a xenofobiei si violentei.Aceasta ridica problema limitelor libertatii de expresie si de informare. In multe tari exista legi

impotriva promovarii rasismului si pedofiliei; nu toate statele au adoptat asemenea legi, si ca urmare transmisiunile respective peste frontiere nu pot fi combatute in mod eficient. Pe de alta parte, exista pericolul monopolizarii mijloacelor de informare de catre guverne sau de grupuri de interese, ceea ce permite falsificarea informatiei, incalcand astfel dreptul persoanelor la o informare libera si completa privind problemele care le afecteaza; aceasta pune in

pericol exercitarea multor drepturi ale omului, in primul rand a drepturilor politice legate de participarea la viata publica.

4.Alte progrese stiintifice pot fi, de asemenea, folosite in

detrimentul drepturilor omului: perfectionarea drogurilor, inclusiv a celor sintetice, perfectionarea metodelor de tortura fizica si psihica, folosirea noilor tehnologii de catre retelele teroriste si criminale si altele. Desigur, noile tehnologii au adus intotdeauna schimbari si tulburari in viata oamenilor; sunt cunoscute efectele trecerii la industria manufacturiera asupra micilor meseriasi, ale industriilor moderne asupra

siderurgiei si mineritului in tarile dezvoltate. Societatea a asimilat fiecare din aceste evolutii, realizand un nou echilibru intre punerea lor in aplicare si interese fundamentale ale omului. In realitate, nu tehnologia insasi a creat dificultati omului, ci folosirea ei in scopuri contrare drepturilor omului sau peste limite acceptabile. Problema care se pune nu este de a opri revolutia tehnologica, ci de a cauta caile si metodele si a lua masurile pentru ca noile tehnologii sa nu

fie folosite in scopul periclitarii vietii, sanatatii, al oprimarii , persecutiei, poluarii, al producerii altor atingeri ale drepturilor omului. In principiu, nici una din noile tehnologii-energia nucleara, informatica, biotehnologia si altele-nu este contrara drepturilor omului. Este insa necesara o preocupare constanta si conjugata pentru ca ele sa fie folosite in beneficiul omului si nu in detrimentul lui, pentru ca drepturile omului sa

nu fie puse in pericol prin practici sau cercetari noi, bazate pe noile tehnologii. Aceasta cere un efort continuu de reglementare si adaptare in raporturile dintre state, ca si de reglementare in plan intern, pentru a asigura respectarea drepturilor omului in aplicarea oricarei noi cercetari sau tehnologii.

Globalizarea si drepturile omului

In sens larg, globalizarea inseamna crearea unei piete mondiale unice prin universalizarea economiei, prin reducerea barierelor nationale fata de comert si investitii, dezvoltarea sistemelor de telecomunicatii si informatie si accesul tot mai larg la acestea, universalizarea pietelor

financiare, cresterea rolului companiilor multinationale si extinderea acestora in alte tari prin achizitii, aliante si retele de intreprinderi. Sunt procese ale interdependentei crescande , generata de cooperarea economica extinsa si de nevoia de a raspunde impreuna la

probleme globale. Ele sunt insotite de o mobilitate crescanda a persoanelor, a capitalurilor, a tehnologiilor. Desi aceasta evolutie poate duce la dezvoltarea economiei mondiale in ansamblu si la progrese reale, se constata ca unele probleme

economice si sociale grave persista si chiar se adancesc; o serie de tari raman inca in stadiu de subdezvoltare completa, iar altele au realizat numai un inceput de dezvoltare, decalajul dintre ele si tarile dezvoltate crescand continuu; chiar si in unele tari dezvoltate se mentin zone de saracie si de marginalizare a unor grupuri umane, mai extinse sau mai restranse. Beneficiile procesului globalizarii revin astfel unui numar redus de state,

populatii numeroase ramanand in afara lui. In aceste conditii, se constata in multe tari neglijarea standardelor umanitare minime, ceea ce duce la tulburari sociale, la conflicte interne si la cresterea insecuritatii generale. Actiunea companiilor multinationale nu tine seama intotdeauna de problemele sociale ale tarilor gazda, iar circulatia libera a informatiei, ca rezultat al noilor tehnologii, nu are numai efecte pozitive. Se apreciaza de asemenea ca rolul statului ar fi in declin, ceea ce

poate afecta indeplinirea misiunii sale primordiale de realizare a drepturilor omului, mai ales a celor economice, sociale si culturale. Se apreciaza ca globalizarea este un factor contributiv la incalcari ale dreptului la viata, la sanatate, ale libertatii de asociere, ale dreptului la conditii de munca sigure, ale drepturilor persoanelor care fac parte din minoritati. Competitia acerba intr-o economie globalizata obliga tarile in

curs de dezvoltare sa mentina salarii mici si conditii de munca reduse, acesta fiind singurul lor avantaj competitiv. Procesele economice legate de globalizare au afectat grav drepturile popoarelor indigene, mai ales in legatura cu folosirea pamanturilor pe care le detineau sau le foloseau in mod traditional. Se apreciaza totodata ca procesul globalizarii nu raspunde, din multe puncte de vedere, standardelor de baza ale nediscriminarii rasiale; in

multe locuri in Africa globalizarea ar fi generat rasism, diferentiere etnica si discriminare; in tarile dezvoltate au crescut xenofobia si practicile rasiste care au dus la reducerea protectiei juridice a refugiatilor si muncitorilor migranti, la gheto-uri si marginalizare. Globalizarea a dus si la extinderea poluarii , reducand posibilitatea de actiune a statelor fata de societatile multinationale care controleaza procesele de productie; are loc in mod crescand depozitarea deseurilor

poluante in tari sau zone sarace.

Monopolizarea si controlul asupra mijloacelor de informare peste

frontiere, ca urmare a globalizarii, permite determinarea continutului informatiei difuzate si deci distorsionarea acesteia, aducand atingere multor drepturi ale omului. In ceea ce priveste schimburile culturale, se apreciaza ca tendinta de a liberaliza comertul cu lucrarile culturale creeaza un pericol real pentru pastrarea diversitatii culturale. In acest sens, Conferinta interguvernamentala

a UNESCO din 1998 privind politicile culturale pentru dezvoltare a reafirmat importanta culturii pentru demnitatea umana si necesitatea de a proteja identitatea si diversitatea culturala si a exprimat preocuparea sa crescanda ca , desi leaga culturile si intareste interactiunea dintre ele, globalizarea ameninta sa submineze diversitatea creatoare si poate duce la uniformizare. Pentru a evita asemenea consecinte negative, se impune tot mai

mult cerinta ca orice activitate economica importanta sa fie evaluata prin prisma respectarii drepturilor omului. In acest sens, Conferinta mondiala de la Viena asupra drepturilor omului din 1993 a cerut, pentru orice proiect, o evaluare de impact asupra drepturilor omului, avand in vedere consecintele negative posibile, temporare sau pe termen lung, ale activitatii propuse asupra drepturilor omului de orice sector al societatii nationale si stabilirea

unor mecanisme participative de supraveghere si evaluare. Aceasta cerinta, a evaluarii impactului asupra drepturilor omului, vizeaza atat agentiile internationale de dezvoltare, cat si guvernele individuale, donatoare sau receptoare. O alta cale de actiune preconizata este includerea problematicii drepturilor omului pe agenda companiilor, a firmelor nationale sau

multinationale. In esenta, datorita globalizarii, care a devenit un proces obiectiv, este necesar sa existe un set armonios de regimuri juridice privind comertul, drepturile omului si protectia mediului, care sa asigure atat dezvoltarea productiei valorilor materiale, cat si mentinerea conditiei umane pentru toti locuitorii planetei. Deoarece este imposibil a opri procesul globalizarii, este necesar sa

se asigure un echilibru adecvat care sa garanteze ca dezvoltarea economica indusa prin globalizare contribuie la respectarea drepturilor si libertatilor omului, prin masuri care sa reduca si sa elimine efectele sale negative.

Pentru aprofundare, a se vedea capitolul XIII

din lucrarea mentionata, p.280-305 Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale : -ce drepturi ale omului pot fi afectate de noile tehnologii -ce efecte are globalizarea asupra drepturilor politice

Tema de casa : puneti in paralel noi tehnologii in medicinei si drepturi ale omului care pot fi afectate

- Lectia a 11-a-Diversitatea culturala si efecte asupra drepturilor omului

Obiectivul : -intelegerea relatiei dintre cultura si drepturile omului -cunoasterea modalitatilor de actiune pentru a evita consecintele negative ale traditiilor asupra drepturilor omului

Concepte cheie : cultura, traditie, relativismul cultural Rezumat : In diferite parti ale lumii se constata disparitati in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului; unele din aceste disparitati isi au radacina in diferente de cultura si in traditii vechi, anterioare adoptarii documentelor internationale.

Relativismul cultural este conceptia conform careia traditiile culturale locale (inclusiv practicile religioase, politice si juridice) ar determina existenta si intinderea drepturilor omului intr-o societate anumita. Aceasta ar insemna ca nu exista standarde juridice internationale dupa care sa evaluam modul de respectare a drepturilor omului intr-o tara sau alta. Relativistii pretind ca standardele drepturilor omului difera in functie de cultura, ca ceea ce reprezinta intr-o tara o incalcare a drepturilor omului poate fi legal

intr-o alta tara; admitand existenta unui set de norme conventionale sau cutumiare general-acceptate in domeniul drepturilor omului, ei sustin ca

sensul acestora difera de la cultura la cultura si deci se aplica diferit. Exista

si opinii radicale, care neaga insasi universalitatea drepturilor omului; la latura opusa, universalistii radicali sustin ca exista un singur set de norme privind drepturile omului, care se aplica la fel peste tot, fara a fi influentate de diferente culturale sau istorice. 1.Statele din diferite regiuni geografice au subliniat, in documente oficiale adoptate de ele, universalitatea drepturilor omului; in acelasi timp,

statele asiatice au adaugat ca ele trebuie sa fie considerate in contextul unui proces dinamic si evolutiv de stabilire a normelor internationale, tinand seama de particularitatile nationale si regionale si de fundalul istoric, cultural si religios diferit; delegatiile unor state islamice au cerut ca normele privind drepturile omului sa fie completate cu bogatia si experienta diferitelor culturi. Declaratia adoptata de Conferinta mondiala de la Viena din 1993 a

afirmat ca toate drepturile omului sun universale, indivizibile si interdependente intre ele; daca particularitatile mentionate trebuie luate in considerare, este indatorirea statelor, indiferent de sistemele lor politice, economice si culturale, de a promova si a proteja toate drepturile si libertatile fundamentale ale omului. In ceea ce priveste referirile la „valorile asiatice” in acest domeniu, s-

a facut referire la respectul pentru traditii, legaturile de familie puternice si respectul pentru batrani, comunitarism, accentul pe obligatii si raspunderi. Asemenea sisteme de valori se regasesc si in unele tari din Europa Centrala si de Est si in tari arabe si africane. Ele nu sunt insa in principiu incompatibile cu drepturi sau libertati fundamentale ale omului; ele pot implica unele modalitati diferite de exercitare a unor drepturi, fara a afecta

esenta acestora. Ceea ce se atribuie tarilor occidentale ca fenomene pe care tarile asiatice au declarat ca nu le considera ca parte a conceptului universal al drepturilor omului-individualismul, consumerismul, consumul de droguri si criminalitatea-nu pot fi considerate ca valori pe care drepturi sau libertati ale omului le-ar impune ca universale. Adunarea generala a ONU a evidentiat compatibilitatea diversitatii culturale, etnice si religioase, a pluralismului cultural, cu drepturile omului,

afirmand ca respectarea diversitatii culturale favorizeaza beneficiul drepturilor omului universal acceptate.

Nici unul din documentele internationale privind drepturile omului,

nici cele regionale, nici cele cu vocatie de universalitate, nu prevede posibilitatea unor derogari sau exceptii decurgand din culturile si traditiile locale si nu confera statelor dreptul de a le invoca pentru a nu-si respecta obligatiile asumate. Toate aceste documente contin clauze de nediscriminare pe baza de rasa, sex, religie sau alte criterii. 2.Prin universalism nu intelegem o lume uniforma, un model stabilit

intr-o parte a lumii, la care toti trebuie sa adere fara discutie.Trebuie sa acceptam ca societatile umane au cunoscut dezvoltari diferite, in functie de mediul lor propriu, ca si de interactiunea cu cel din jurul lor; ca urmare, exista mari disparitati in ceea ce priveste organizarea sociala, relatiile interumane, locul religiei in viata omului, nivelul si tipul de educatie. In acelasi timp, este general recunoscut ca nu se pot admite abateri de la demnitatea si integritatea fizica a persoanei, nici de la condamnarea

crimelor contra pacii si securitatii umanitatii, deoarece acestea sunt valori fundamentale, legate de insasi existenta persoanei si a societatii umane. Se apreciaza ca aceste valori sunt protejate prin norme imperative, de la care statele nu pot deroga sub nici un motiv. Normele care le protejeaza ar constitui „nucleul dur” al drepturilor omului. In ceea ce priveste islamul, se considera ca unele aspecte ale

traditiilor acestuia sunt incompatibile cu drepturile omului, intre care: -ideea de superioritate juridica, politica, economica si sociala a oamenilor liberi fata de sclavi, a musulmanilor fata de ceilalti, a barbatilor fata de femei; din acestea au ramas unele inegalitati fata de femei; -pedepsele corporale, pentru unele infractiuni; -atingeri ale unor libertati individuale si colective, inclusiv

asentimentul si uneori participarea activa a unei parti a populatiei, in cazul a ceea ce se considera a fi infractiuni religioase. In multe tari islamice a avut loc o evolutie semnificativa a legislatiei (au fost eliminate pedepsele corporale, ca si contestarea religioasa ca infractiune, a fost in mare masura eliminata inegalitatea femeilor), chiar daca sunt cunoscute reculuri si abordari fragmentare. Consideram ca in abordarea acestor probleme trebuie sa se renunte la

conceptia unei pretinse superioritati culturale a traditiei occidentale a drepturilor omului, in spiritul careia ar trebui educate alte popoare. Trebuie

recunoscut ca toate culturile au valoarea lor si pot contribui la dezvoltarea

conceptelor legate de drepturile omului. In acelasi timp, nu putem adopta o atitudine de neutralitate fata de orice traditii culturale; existenta diferentelor culturale si a traditiilor diferite nu trebuie sa duca la respingerea nici unei parti a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Unele drepturi ale omului, ca dreptul la viata sub toate aspectele, dreptul de a nu fi supus torturii si alte drepturi la integritate fizica, sunt absolute, in sensul ca nu le

pot fi opuse culturi traditionale. Exista un nucleu intangibil al fiecarui drept si al ansamblului drepturilor omului. De aceea, daca orice cultura si traditie trebuie respectate in functie de valorile pozitive pe care le poarta, nici o traditie nu poate fi invocata pentru a justifica incalcari ale acestor drepturi. In acelasi timp, practica a demonstrat necesitatea unui dialog intercultural constant pentru a confrunta sistemele de valori, a intelege diferentele si a inlatura neintelegerea si suspiciunea, dar si acele traditii

contrare unor drepturi ale omului.Punctul de plecare il reprezinta documentele internationale care consacra aceste drepturi, acceptate de marea majoritate a statelor si care nu dau posibilitatea unor derogari. In numeroase documente internationale, Adunarea generala a ONU s-a pronuntat, de exemplu, pentru eliminarea practicilor traditionale sau cutumiare care afecteaza sanatatea femeilor si fetelor, pentru asigurarea

egalitatii in drepturi prin aplicarea legilor si crearea institutiilor, ca si prin educatie si schimbarea moravurilor. Pentru aprofundare, a se vedea capitolul XIII, secŃiunea a doua din lucrarea menŃionată, p.292-298 Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale :

-traditii culturale si drepturi ale omului pe care ele le pot incalca Tema de casa : cum pot actiona statele pentru a eradica traditiile culturale care incalca drepturi ale omului

Lectia a 12-a- Protectia drepturilor omului in Romania

Obiectivul : -cunoasterea principalelor reglementari si institutii romanesti care asigura protectia drepturilor omului Concepte cheie : primatul reglementarilor internationale, nediscriminarea, sistemul de recursuri multiple

Rezumat : Protectia drepturilor in Romania este asigurata in primul rand prin dispozitiile Constitutiei si ale legilor in vigoare.Constitutia Romaniei, adoptata in 1991, cu modificarile aduse in urma referendumului din 2003, stabileste baza juridica a drepturilor omului in tara noastra.Ea prevede de la inceput ca Romania este un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a

personalitatii umane, dreptatea, pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate. Constitutia enunta, in titlul II denumit “Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale” numeroase drepturi si libertati, conform documentelor internationale acceptate anterior de statul roman. Intr-un capitol de dispozitii comune, Constitutia prevede universalitatea drepturilor

si libertatilor, principiul neretroactivitatii legilor, egalitatea in drepturi a cetatenilor, protectia cetatenilor aflati in strainatate, accesul liber la justitie si Include dispozitii referitoare la cetatenie,regimul strainilor si apatrizilor. Prezinta o importanta deosebita prevederile art. 20 din Constitutie, potrivit caruia ”Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia

universala a drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”. Acceptand primatul normelor dreptului international privind drepturile omului fata de legile interne, aceste dispozitii dau expresie unei conceptii

moderne, conform careia drepturile omului depasesc cadrul legislatiilor

nationale si trebuie aplicate in toate statele lumii, intr-un mod cat mai uniform.

Numeroase alte legi transpun in norme precise aceste drepturi si libertati, incepand cu codurile civil, penal, al familiei si altele si continuand cu legea electorala, legile privind administratia publica, privind activitatile economice si altele. Aplicarea acestor prevederi trebuie asigurata de un cadru institutional corespunzator, creat prin Consttutie si legile in vigoare si adaptat in mod

constant la necesitati.Un rol important revine Curtii Constitutionale, institutie noua, menita sa asigure controlul constitutionalitatii legilor; cum drepturile si libertatile sunt enuntate in Constitutie, Curtea Constitutionala, ca organism independent, se poate pronunta cu privire la orice prevedere cuprinsa intr-un act normativ si decizia ei este definitiva, nefiind supusa nici unui recurs. In ceea ce priveste aplicarea legilor, ansamblul organelor statului are obligatia de a asigura organizarea societatii si desfasurarea vietii

politice, economice, sociale si culturale pe teritoriul tarii astfel incat sa fie respectate drepturile omului. Un rol deosebit revine organelor din sistemul de jurisdictie, chemate sa judece litigiile in care persoanele isi valorifica drepturi si libertati impotriva oricaror incalcari sau limitari, inclusiv in cadrul contenciosului administrativ, impotriva actelor organelor de stat prin care ar putea fi incalcate. In scopul garantarii indeplinirii acestei misiuni, se

prevad independenta si inamovibilitatea judecatorilor, precum si trei grade de jurisdictie: judecatoriile, tribunalele si curtile de apel, precum si existenta Curtii supreme de justitie. Constitutia reglementeaza, de asemenea, institutia Avocatului Poporului, caruia ii revin atributii importante in apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile cu autoritatile publice. El primeste

plangeri privind incalcari ale drepturilor si libertatilor si urmareste rezolvarea lor, solicitand autoritatilor sau functionarilor administratiei publice in cauza incetarea incalcarilor,repunerea in drepturi a persoanelor si repararea pagubelor. El actioneaza la cererea persoanelor vatamate, dar si a organizatiilor neguvernamentale actionand in numele membrilor lor. Pentru respectarea drepturilor si libertatilor omului actioneaza de asemenea partidele politice, parlamentul, diferitele institutii de drept public

si organizatiile neguvernamentale. De asemenea, Romania este parte la principalele documente

internationale in domeniul drepturilor omului-cele doua pacte,conventiile privind eliminarea discriminarii rasiale si fata de femei, privind drepturile

copilului si impotriva torturii, iar in plan regional la Conventia din 1950 a Consiliului Europei privind drepturile si libertatile fundamentale si protocoalele sale aditionale, la Conventia cadru privind protectia minoritatilor nationale din 1995 si la alte documente adoptate in acest cadru. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va adauga noi reglementari, inclusiv cele cuprinse in Carta drepturilor fundamentale. Majoritatea acestor

documente au creat mecanisme de supraveghere a aplicarii lor, iar in plan european functioneaza Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana de Justitie a Uniunii Europene, competente sa adopte decizii obligatorii pentru statele membre. Pentru aprofundare, a se vedea Victor Duculescu,lucrarea mentionata, capitolele IV si V, p.141-236 ; I.Diaconu, lucrarea menŃionată, p.240-254

Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale : -ce natura au legile care reglementeaza in Romania drepturile omului si cum sunt adoptate -ce norme va aplica un judecator roman cand i se supune o plangere privind o

a drepturilor omului Tema de casa : numiti in ordine logica si juridica caile pe care le are la dispozitie o persoana pentru a-si valorifica un drept in Romania

Lectia a 13-a- Drepturile omului si relatia drept intern-drept international Obiective :- intelegerea raporturilor intre cele doua ordini juridice si a consecintelor acestora -intelegerea intrepatrunderilor care se creeaza si a rolului tuturor factorilor

implicati Concepte cheie : problema interna-problema internationala, subiect de drept, tipuri de protectie

Rezumat :

Numeroase conventii internationale-cu caracter universal sau regionale-reglementeaza deci raporturile dintre state in domeniul drepturilor omului, mai precis obligatiile statelor in acest domeniu.In acelasi timp, garantarea, exercitarea si respectarea acestor drepturi sunt strans legate de organizarea vietii politice si de stat, de ansamblul masurilor luate de un stat pe teritoriul sau pentru reglementarea raporturilor umane. Documentele

internationale mentionate pun la baza realizarii drepturilor omului pe care le prevad masuri pe care fiecare stat parte este obligat sa le ia in plan legislativ si administrativ. In consecinta, respectarea drepturilor omului ramane o problema de drept intern, de competenta fiecarui stat, el fiind singurul care poate lua masurile respective pentru a garanta prin lege si a asigura exercitarea efectiva a acestor drepturi.In acelasi timp, statele si-au asumat angajamente

unul fata de toate celelalte de a respecta aceste drepturi si de a coopera in acest scop.Acestea sunt angajamente de drept international. Problema drepturilor omului a devenit in acest fel si o problema de drept international, in sensul ca fiecare stat si-a asumat angajamente fata de alte state in acest domeniu si fiecare stat poate cere altui stat sa-si respecte aceste angajamente, inclusiv fata de cetatenii proprii.O asemenea solicitare nu

constituie amestec in treburile interne ale altui stat. Documentele internationale creeaza drepturi si obligatii directe numai intre statele parti; pentru fiecare stat parte ele creeaza obligatia de a le transpune in ordinea juridica interna (ceea ce are loc prin adoptarea unor legi care preiau continutul lor sau prin insusi actul de ratificare); drepturile persoanelor decurg din aceste legi interne si pot fi reclamate in justitie, in

fata tribunalelor interne, pe baza acestor legi.Numai in mod exceptional persoanele pot initia proceduri in plan international pentru apararea drepturilor lor, daca statele au acceptat in prealabil asemenea proceduri. Protectia drepturilor omului se desfasoara in primul rand la nivel national, prin organele de stat, dar si prin actiunea organizatiilor nrguvernamentale si a societatii civile. Este vorba in primul rand de instantele de judecata, de intregul aparat judiciar, dar si de organisme

parlamentare, organe executive, de ombudsman (avocatul poporului) si organizatii neguvernamentale.

In plan international, protectia drepturilor omului se realizeaza in

primul rand prin supravegherea aplicarii angajamentelor asumate de state de catre organisme create in acest scop, prin examinarea rapoartelor periodice ale statelor si examinarea de plangeri individuale ale persoanelor in cazul in care asemenea proceduri au fost acceptate de state, prin luari de pozitie in cadrul organismelor internationale. In plan regional, curti de justitie specializate examineaza plangeri ale persoanelor si adopta decizii obligatorii

pentru state. In al doilea rand, statele au adoptat numeroase conventii prin care s-au angajat sa incrimineze si sa pedepseasca anumite fapte si sa coopereze in acest scop (conventii pentru abolirea sclavajului, a comertului cu sclavi si a institutiilor si practicilor analoge, a traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope, pentru interzicerea si pedepsirea traficului de femei si copii, a terorismului si altor acte de violenta).

Protectia drepturilor omului se realizeaza si prin pedepsirea in plan international a unor incalcari deosebit de grave ale drepturilor omului, cum sunt actele de genocid,crimele contra umanitatii si crimele de razboi; astfel de fapte, pentru care sunt pedepsite persoanele vinovate indiferent de functia pe care o ocupa in stat, pot fi judecate de tribunale internationale stabilite in acest scop (Tribunalul international pentru fosta Jugoslavie, Tribunalul

international pentru Rwanda, Curtea Penala Internationala). Totodata, in cazul in care incalcari grave si sistematice ale drepturilor omului pun in pericol pacea si securitatea internationala, Carta ONU prevede posibilitatea actiunii Consiliului de Securitate prin masuri de constrangere impotriva statului care le comite, mergand pana la folosirea fortei.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul III din lucrarea mentionata “Respectarea drepturilor omului problema interna sau internationala”,p.79- 92. Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale : -cum se aplica in dreptul intern norme ale dreptului international privind drepturile

omului -ce drepturi au alte state in legatura cu respectarea drepturilor omului in dreptul intern

Tema de casa : cum procedeaza un judecator atunci

intr-un caz este invocata neconstitutionalitatea unei legi, ca fiind contrara unui tratat din domeniul drepturilor omului

Lectia a 14-a –Natura si contextul exercitarii drepturilor omului Obiective : -intelegerea locului care revine drepturilor persoanei in raport de drepturile altora si de interesele societatii in ansamblu -intelegerea contextului social in care se exercita drepturile omului, a sensului restrictiilor care pot fi aplicate

Rezumat : Drepturile si libertatile fundamentale ale omului formeaza un tot.Fiecare din ele trebuie interpretat si aplicat in contextul celorlalte.Ele sunt indivizibile. Nici unul din drepturi nu poate fi opus altor drepturi si libertati. De exemplu, dreptul unei persoane la exprimare libera nu poate fi

opus dreptului alte persoane la reputatie sau la viata privata; si unele si altele sunt valori protejate si legea sanctioneaza incalcari ale lor. Mai mult, exercitarea unui drept nu justifica incalcarea drepturilor altor persoane sau contestarea acestora. De asemenea, drepturile si libertatile trebuie intelese si aplicate tinand seama de obligatiile fiecarei persoane fata de semenii sai.Numeroase

documente privind drepturile omului prevad obligatia fiecarei persoane careia i se atribuie drepturi si libertati obligatia de a respecta legislatia nationala si drepturile si libertatile altor persoane.De exemplu, dreptul de a studia limba materna sau de a primi instructie in aceasta limba al persoanelor care fac parte din minoritati este insotit de obligatia acestor persoane de a studia limba oficiala a statului. Exista obligatii ale fiecarei persoane si fata de comunitatea din

care face parte, fata de societate in intregul ei, caci drepturile si libertatile omului presupun un climat de securitate si de ordine publica, de sanatate

publica, de moralitate, iar in plan economic si social eforturi de dezvoltare in

cadrul unor programe administrate de stat, dar la care trebuie sa contribuie toate persoanele in forme stabilite prin lege. Pentru realizarea si mentinerea acestui climat, statele pot sa ia masurile necesare, inclusiv de restrangere a exercitarii unora din drepturi si libertati. Drepturile omului nu sunt deci absolute, nu trebuie confundate cu libertatea de actiune arbtrara, ci se exercita in contextul drepturilor similare ale altor persoane si al obligatiilor

fata de fiecare persoana si fata de societate in intregul ei. Drepturile si libertatile omului revin fiecarei persoane , sunt drepturi individuale. Este conceptia care sta la baza tuturor documentelor privind drepturile omului, care enunta drepturi ale “oricarei persoane”; referiri la grupuri, mai precis la minoritati, apar numai sub aspectul protectiei, existentei si identitatii lor. Raportul explicativ la Conventia cadru privind protectia minoritatilor din 1995 a Consiliului Europei precizeaza insa

ca nu sunt avute in vedere drepturi colective. Procedurile de supunere a plangerilor individuale in fata organismelor internationale, judiciare sau altele, prevad prezentarea comunicarilor respective de regula de catre persoanele care pretind ca sunt victime ale incalcarilor, si nu de grupuri sau asociatii in numele lor. Nu trebuie confundata exercitarea in comun a unor drepturi ale omului cu drepturile

colective.Numeroase drepturi si libertati sunt exercitate in comun cu alte persoane: dreptul de asociere si de intrunire, drepturile culturale, participarea la viata publica.Omul ramane insa titularul individual al acestor drepturi; el le poate exercita cand si cum doreste si drepturile sale nu pot fi preluate de un grup si exercitate independent de vointa sa; chiar in cazul minoritatilor documentele precizeaza ca drepturile specifice in domeniile culturii,

educatiei si religiei pot fi exercitate in mod individual sau in comun cu membrii grupului respectiv. Pentru aprofundare, a se vedea in lucrarea mentionata Capitole II, III şi IV. Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale :

-ce obligatii revin statului pentru protectia drepturilor omului ale

unei persoane si ale societatii in ansamblu

Tema de casa : ce motive pot invoca statele pentru a aplica restrictii la exercitarea unor drepturi politice si civile si ce conditii trebuie sa respecte Exemple de teste de autoevaluare din toata materia :

1.In ce consta universalitatea drepturilor omului. Raspuns: in Lectia 1. 2.Drepturile care protejeaza libertatea personala. Raspuns: in Lectia a 3-a. 3.Drepturile care protejeaza viata si integritatea fizica. Raspuns: in Lectia a 3-a. 4.Enuntati drepturile omului de la care statele nu pot deroga

nici in caz de pericol pentru existenta natiunii. Raspuns: in Lectia a 3-a. 5.Enumerati documentele universale privind drepturile omului. Raspuns: in Lectia 1. 6.Enumerati documente europene privind drepturile omului. Raspuns: in Lectia 1.

7.Prin ce mijloace se realizeaza un raport armonios intre drepturile omului si societate. Raspuns: in Lectia a 2-a si in Lectia a 14-a. 8.Analizati deosebirile intre nediscriminare si egalitatea in drepturi. Raspuns: in Lectia a 2-a. 9.Enumerati drepturile legate de dreptul la munca. Raspuns:

in Lectia a 3-a. 10.Ce deosebiri exista intre cetateni si straini in domeniul drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 4-a. 11.Drepturile refugiatilor in raport cu cetatenii si alti straini. Raspuns: in Lectia a 4-a. 12.Drepturile specifice cetateniei Uniunii Europene. Raspuns: in Lectia a 4-a.

13.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati in domeniul culturii. Raspuns: in Lectia a 5-a.

14.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati

in domeniul lingvistic. Raspuns: in Lectia a 5-a. 15.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati in domeniul libertatilor religioase. Raspuns: in Lectia a 5-a. 16.Cum se poate asigura persoanelor care fac parte din minoritati dreptul de a lua parte la viata publica. Raspuns: in Lectia a 5-a.

17.Persoane protejate in timpul conflictelor armate. Raspuns: in Lectia a 6-a. 18.Bunuri protejate in timpul conflictelor armate. Raspuns: in Lectia a 6-a. 19.Raportul dintre drepturile omului si dreptul la un mediu sanatos. Raspuns: in Lectia a 7-a. 20.Elemente noi in domeniul drepturilor omului in Uniunea

decurgand din Tratatul constitutional din 2004. Raspuns: in Lectia a 8-a. 21.Raportul dintre Carta fundamentala a drepturilor omului a Uniunii Europene si Conventia europeana a drepturilor omului din 1950. Raspuns: in Lectia a 8-a. 22.Posibilitati de actiune in plan international in caz de

incalcare a drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 9-a. 23.Posibilitati de actiune in Romania in cazul incalcarii drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 12-a. 24.Respectarea drepturilor omului-problema de drept intern sau de drept international. Raspuns: in Lectia a 13-a. 25.Aplicarea de restrictii in ce priveste exercitarea unor

drepturi ale omului : motive, conditii.Raspuns: in Lectia a 3-a si in Lectia a 14-a.