1

Ghid practic în domeniul migrației forței de muncă

pentru specialiștii

din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

și agenţiilor teritoriale

Iulie-2013

2

Introducere

Acest Ghid Practic reprezintă un produs al proiectului ”Gestionarea eficientă a migrației de

muncă și a calificărilor”, implementat de Organizația Internațională a Muncii (ILO) și finanțat de

Uniunea Europeană (UE). A fost conceput pentru o mai bună gestionare a fenomenului migrației în

diversitatea aspectelor sale, în vederea reglementării exodului forţei de muncă şi revenirii în ţară a

cetățenilor, cu un accent deosebit pe dezvoltarea resurselor umane şi prevenirea pierderilor de

competenţe și calificări.

Migrația este, adesea, o decizie individuală cu consecințe pe plan psiho-social. Deseori, lucrătorii

sunt expuşi diverselor forme de exploatare, care pot avea urmări deosebit de grave, în cazul deplasării

nedocumentate în afara țării. Aceasta se întâmplă frecvent, din cauza decalajelor dintre competențele

oamenilor și nevoile piețelor muncii din țările gazdă, dar şi din lipsa unui mecanism eficient de

recunoaștere a calificărilor.

Un aspect esențial în procesul migraționist îl constituie importanța remitențelor pentru familiile

lucrătorilor și în economia națională, însă se vorbeşte foarte puţin despre copiii și persoanele în etate,

rămase fără îngrijire.

Persoanele repatriate voluntar sau forțat se confruntă cu provocări similare: dificultățile

reintegrării în societate și pe piața muncii.

De aceea, rolul serviciilor publice de ocupare trebuie să fie consolidat prin evaluarea fenomenului

nu doar sub raportul medierii tradiționale de pe piața muncii. Specialiștii Agenției Naționale pentru

Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), oficiilor teritoriale și celor private trebuie să ofere informații și

servicii de referință altor instituţii relevante.

Autorii prezentului manual sunt dna Jana Costachi, consultant național, dna Natalia Popova,

specialist superior în angajare, Echipa de Suport Tehnic pentru Munca Decentă/Biroul pentru Ţările

din Europa Centrala si de Est (ILO DWT/CO-Budapesta), dna Oxana Lipcanu, coordonator naţional de

proiect ILO și dl. Francesco Panzica, expert internațional în materie de ocupare a forței de muncă și

migrației. Ghidul a fost conceput în baza materialului de instruire, utilizat în luna decembrie 2012, în

procesul de inițiere și perfecționare a circa 50 de specialişti ai ANOFM și agențiilor teritoriale,

efectuată de către dna Jana Costachi. Textul a fost revizuit substanțial și îmbunătățit cu un ansamblu de

informații suplimentare, adaptate la necesităţile specifice ale funcţiei de consilier din domeniul

ocupării forţei de muncă a cetățenilor Republicii Moldova.

Necesitatea elaborării unui ghid în domeniul migrației forței de muncă

ANOFM are mandatul de a oferi migranților serviciile necesare pentru a asigura o migrație legală

şi de a acorda asistenţă cetățenilor reîntorşi, pentru a se reintegra în țară. Serviciile menţionate sunt

furnizate, în mare parte, de consilierii, care îşi desfăşoară activitatea la nivel raional, prin intermediul

agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Aceste instituții sunt expuse unei fluctuații

intense a cadrelor, fapt ce subminează asistența de calitate a cetățenilor moldoveni. Prin urmare, pe

lângă sesiunea de formare amintită, proiectul a susținut elaborarea unui instrument practic, ce ar putea

servi atât pentru ghidarea personalului curent, cât şi pentru instruirea noilor angajaţi.

Astfel, Ghidul a fost conceput pentru a permite personalului ANOFM și agențiilor teritoriale:

să identifice sprijinul necesar pentru a răspunde nevoilor migranților; să furnizeze informații cu privire la serviciile de consiliere profesională (vocaţională) în carieră,

instruire, consultanță juridică etc., atât în RM, cât și în țările de destinație;

3

să permită evaluarea impactului produs de programele de profil implementate, în vederea

îmbunătățirii serviciilor de sprijin oferite migranților;

să asigure instruirea noilor angajaţi ai ANOFM, ai agențiilor teritoriale, ca urmare a

fluctuației majore de personal, în special la nivel raional. Tot aici ne referim și la perfecționarea

specialiștilor agențiilor private de ocupare a forței de muncă.

Ghidul este structurat pe cinci compartimente:

Capitolul 1 - Tendințele migraționale la nivel mondial, oportunitățile de migrare,

definiții;

Capitolul 2 - Rolul ANOFM, al agențiilor private de ocupare, prevederile legale;

Capitolul 3 - Asistenţa acordată potenţialilor lucrători migranţi;

Capitolul 4 - Munca şi traiul peste hotare;

Capitolul 5 - Reintegrarea migranţilor reveniţi.

4

Capitolul 1 – Tendințele migraționale la nivel mondial, oportunitățile de migrare, definiții

1.1 Migraţia în Republica Moldova

Republica Moldova este o țară de migrație recentă. Până la independența țării din anul

1991, dar și pe parcursul următorilor zece ani, statisticile au indicat cifre modeste în legătură cu

deplasarea populației peste hotare.

Tabelul 1 – Distribuția migranților în funcţie de țările de destinație (2010)

Ţara

Numărul

migranţilor

Grecia 2,500

Israel 8,200

Italia 58,600

Portugalia 5,100

România 2,300

Federaţia Rusă 191,900

Turcia 9,000

Ucraina 6,500

Alte ţări 26,900

Total 311,000

Sursa: BNS Moldova

În total, bărbaţii reprezintă 64,5% din exodul din 2011, ceea ce înseamnă că mobilitatea

spre alte ţări, cu excepţia Italiei, este dominată de bărbaţi.

Analizând distribuţia fluxurilor migraţioniste după vârste, propensiunea de durată excesivă

de a migra se înregistrează în grupul de vârstă cuprinsă între 25–34 ani, adică, 33,4% din totalul

persoanelor deplasate peste hotare.

Figura 1– Migranții conform grupurilor de vârstă (%) – 2011

Sursa: BNS Moldova

22.5

33.4

20.8

18.5 4.8

15-24 years

25-34 years

35-44 years

45-54 years

55-64 years

5

Majoritatea migranţilor provin din mediul rural – circa 70,7%, în comparaţie cu 29,3% din

mediul urban. Rata în creştere (a fost de 59,4% versus 40,6% în anul 2000) evidențiază

reducerea numărului de angajaţi din agricultură, care au înregistrat, la mijlocul anilor 1990,

aproximativ 50% din totalul cifrei necesare de lucrători, pentru a cădea drastic la 27,5%, în anul

2010.

Reflectând asupra structurii forţei de muncă după nivelul de pregătire, majoritatea

migranţilor au studii medii (64,17%), iar cota parte a celor cu studii primare sau fără educație

este mai mică de 1%. De remarcat faptul că migranții cu studii superioare constituie 10,7%, iar

din totalul lucrătorilor angajați, aceştia reprezintă 22,7%. Acest detaliu arată, că mai mulţi

lucrători calificaţi au rezultate mai bune pe piaţa muncii, în ceea ce priveşte obţinerea joburilor.

Totuşi, acest fapt nu relevă niciun indiciu în privința calității locurilor de muncă şi armonizării

calificărilor necesare pieţei naţionale a muncii.

Tabelul 2 – Migranţii după nivelul de studii – 2010

Nivelul de studii Număr Procente

Superioare 33300 10,7

Medii specializate 40700 13,1

Medii profesionale 79500 25,6

Medii generale 79400 25,5

Gimnaziale 76200 24,5

Primare sau fără studii 1900 0,6

Total 311000 100

Sursa: calculul autorului, în baza datelor furnizate de BNS Moldova

1.2 Factorii ce impulsionează și extind migraţia

Conform unor studii, principalul factor ce determină cetățenii moldoveni să migreze este cel

de natură economică, din cauza sărăciei, salariilor mici şi lipsei de oportunităţi ocupaţionale.

Unii indicatori ne oferă o idee clară referitoare la mediul economic obiectiv, în care trăiesc

mulţi cetăţeni, condiție hotărâtoare în luarea deciziei de a migra.

Întâi de toate, perioada de tranziţie a început în anii ‘90, marcată de o scădere economică

dramatică, dar și a structurii ocupaționale a ţării. Modernizarea sectorului agricol a generat un

nivel scăzut de angajați în câmpul muncii - mai mult de 50% din totalul de 27,5% din prezent.

Totodată, restructurarea industriei a cauzat alte pierderi semnificative în ceea ce priveşte

oportunităţile ocupaţionale, care nu au fost compensate prin crearea de noi joburi în sectoarele

servicii şi construcţii.

La sfârşitul anilor ‘90, nivelul PIB-ului în RM constituia 34% din valoarea celui înregistrat cu

un deceniu mai devreme. Dezvoltarea economică din anii 2000 (5% în medie din creşterea

PIB-ului) nu s-a transpus într-o îmbunătăţire a oportunităților de angajare, ci într-o tendinţă

negativă a acesteia, deoarece rata de ocupare s-a redus de la 54,8%, în anul 2000 - până la

38,5%, în 2010.

Salariile nominale continuă să fie foarte mici, în comparaţie cu cele din ţările vecine. Astfel,

salariul mediu lunar brut variază între 138 dolari SUA în sectorul agricol şi 199 dolari SUA în

învăţământ, 270 dolari SUA – în asistență personală, 503 dolari SUA – în comunicații și

tehnologii informaționale şi 556 dolari SUA – în serviciile financiare. Salariile reale sunt

afectate puternic de ratele înalte ale inflaţiei. Ca rezultat, s-a extins nivelul sărăciei. Banca

6

Mondială a estimat că, în anul 2009, 21,9% din populaţia RM se afla sub pragul național al

sărăciei (http://data.worldbank.org/country/moldova). Astfel, migrația în masă a fost, de fapt,

cauzată de factori economici, fiind utilizată ca mecanism de eradicare a pauperității.

Cifra de 30,92% din totalul locurilor de muncă este raportat ca fiind din sectorul informal.

Într-un mediu atât de dificil, deplasarea la muncă în străinătate pare a fi o metodă de

supravieţuire. Strategiile migraţionale sunt, uneori, susţinute de istoriile de succes ale cetățenilor

RM din afară şi de reţelele sociale constituite de rudele, cunoştinţele şi prietenii apropiaţi, care deja

locuiesc şi muncesc peste hotare.

Piața internațională a forței de muncă întâmpină dificultăți în „preluarea” migraţiei tradiționale

pe termen lung. Recesiunea globală a impus modele de migrație pe termen scurt (temporare,

circulare, sezoniere). Astfel, migrația individuală devine foarte dificilă, iar necesitatea unui sprijin

consolidat din partea instituțiilor din țara de origine devine vitală. Sunt necesare politici

migraționale, care ar depista obstacolele cu care se confruntă persoanele vizate și care ar identifica

soluții adecvate în remedierea acestor situații.

1.3 Definiţii

Migrația internaționala este definită ca o deplasare a oamenilor către o altă ţară decât cea de

reședință şi pentru o perioadă de, cel puțin, 12 luni, cu diferite scopuri, astfel încât statul de

destinație devine efectiv noua țară de reședință obișnuită.

Potrivit Convenției internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a

membrilor familiilor acestora, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în cadrul Rezoluției

sale 45/158 din 18 decembrie 1990 (în vigoare de la 1 iulie 2003), termenul de „lucrător migrant” se

referă la „o persoană care urmează să fie angajată sau este angajată într-o activitate remunerată într-

un stat al cărui cetăţean nu este”. Convenția ONU se aplică și migranților nereglementaţi. Utilizarea

termenului de “migrant ilegal" trebuie să fie evitată.

Conform definiției oferite de Diviziunea de Statistică a ONU (UNSD, 1998), “migranții reîntorşi”

sunt "persoane revenite în țara lor de cetățenie cu o experienţă de migraţie internațională (fie pe termen

scurt sau pe termen lung) într-o altă țară și care intenționează să rămână în țară lor de reşedinţă pentru

o perioadă de, cel puțin, un an”.

Migrația forței de muncă poate fi documentată (sau reglementată) și nedocumentată (sau

nereglementată).

Migranţii reglementaţi sunt:

migranții permanenți - migranții care deţin documente legale și care au dreptul să se

stabilească în țara de destinație pentru o perioadă nelimitată de timp;

lucrătorii migranți temporari - persoanele admise de o țară, în scopul prestării unei activități

economice sau a unei munci, în baza permisului de muncă pentru o perioadă limitată de timp,

într-un anumit sector. Din această categorie fac parte următorii muncitori:

lucrătorii sezonieri - salariaţii angajaţi pe perioada sezonului (într-o anumită perioadă a anului);

lucrătorii migranți, bazaţi pe proiecte, care sunt admişi în ţara gazdă pentru o perioadă

determinată de timp, cu scopul de a fi angajaţi în cadrul unui anumit proiect;

lucrătorii migranți pe bază de contract, ce prevăd perioadele în care migrantul va presta

anumite servicii, de regulă, pe durata de executare a contractului individual de muncă. Această

categorie de muncitori nu au dreptul la schimbarea locului de muncă pe durata contractului.

Pentru acest Ghid, au fost adaptate următoarele definiții, ce corespund noţiunilor utilizate

de multe țări ale UE:

7

Lucrătorii migranți pe termen scurt sunt membri ai gospodăriilor, cu vârsta cuprinsă între 15-

64 de ani, care au lipsit din familii mai puțin de un an, în timpul perioadei de observare, determinați

de o angajare/efectuare a unor munci sau a unei cercetări în străinătate (de exemplu, persoanele cu

locuri de muncă sezoniere sau temporare, etc).

Lucrătorii migranți sunt membri ai gospodăriilor, cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, care au

lipsit din familii mai bine de 12 luni.

Migranții reîntorşi sunt membri ai gospodăriilor, cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, care au

revenit în țara lor de origine, se află în perioada de observare, care şi-au încheiat un raport de

muncă ori s-au aflat în căutarea unui loc de muncă în străinătate.

Migraţia circulară poate fi definită ca o formă a migraţiei temporare repetată. Prin urmare,

trebuie să se facă distincție între migrația permanentă și migrația temporară ("one-shot").

1.4 Sistemele principale de migrație

Există două sisteme principale de migrație reglementată: schemele bazate pe puncte și sistemele

de cote.

Scheme de imigrare fundamentate pe puncte

De obicei, acestea permit evaluarea persoanelor calificate, în baza acumulării unui scor de puncte.

Punctajul se acordă conform unor criterii, precum vârsta, calificările profesionale ale persoanelor și

experiența din trecut. UE și SUA au adoptat soluții diferite în acest sens.

Mai jos este prezentată lista țărilor, care folosesc sisteme de punctaj, pentru atragerea imigranților

calificați.

Carta Verde / Green Card pentru Danemarca (http://www.nyidanmark.dk/en-

us/coming_to_dk/work/greencard-scheme/)

Danemarca utilizează un sistem de puncte, numit Carta Verde Daneză, similar Programului de

Imigrare pentru Persoane cu Înaltă Calificare (HSMP), derulat de Regatul Unit al Marii Britanii, cu

scopul de a implica muncitori calificați. În plus, Danemarca are un sistem de permise de muncă, aşa-

numita Schemă a Listelor Pozitive pentru persoanele care au oferte de muncă viabile din partea

angajatorilor din această țară.

Sistemul danez Green Card conferă dreptul de a locui și munci în Danemarca, în cazul dacă

migrantul poate înscrie puncte suficiente în baza unor criterii, precum vârsta, competențele lingvistice,

experiența de muncă și nivelul de educație. Scorul minim de o sută de puncte permite lucrătorului să

obţină un permis de ședere, valabil până la trei ani și dreptul de a-şi aduce imediat membrii familiei

acolo sau pe parcurs.

Australia (http://www.immi.gov.au/skilled/skilled-workers/)

Economia Australiei în plină expansiune a generat un deficit de brațe de muncă calificate într-o

gamă largă de activități și joburi. În consecință, Australia, a lansat Programul General al Migranților

Calificați (General Skilled Migration Programme), destinat forței de muncă din toată lumea.

Persoanele care au șanse să lucreze în Australia trebuie să se regăsească pe Lista Ocupațiilor Calificate

(LOC) și pot verifica eligibilitatea solicitanților. Dacă ocupațiile lor figurează pe LOC, acestea pot

depune cereri pentru a primi vize de Australia, în cazul în care întrunesc condițiile impuse de

autoritatea respectivă. Solicitanții care doresc să lucreze pentru angajatori australieni, trebuie să fie

sponsorizaţi de către aceștia.

8

Canada (http://www.workpermit.com/canada/individual/skilled.htm)

Canada aplică un sistem bazat pe puncte migranţilor calificați, extrem de necesari pentru

economia sa. Potenţialii migranţi sunt selectaţi pentru rezidenţă, conform studiilor (calificărilor

universitare şi profesionale / vocaţionale), experienţei de lucru, vârstei, nivelului de cunoaştere a

englezei sau / şi francezei (obțin puncte bonus dacă posedă ambele limbi), disponibilităţii unei oferte

de muncă viabile, cât şi altor criterii, ce dovedesc faptul că persoana va avea stabilitate financiară.

Noua Zeelandă (http://www.workpermit.com/new_zealand/employee.htm)

Noua Zeelandă oferă, de asemenea, un sistem bazat pe puncte. Această țara depinde, în mare

măsură, pe brațe de muncă externe, pentru a-şi menține economia puternică și, din acest considerent,

încurajează cetățenii străini să migreze activ acolo. Persoanelor care înregistrează suficiente puncte, le

este garantat accesul în Noua Zeelandă și dreptul de a-şi căuta un loc de muncă, timp de nouă luni,

după care, în caz de reuşită, devin eligibili pentru rezidență permanentă. Autoritățile de imigrare din

această țară evaluează şansele migranților de succes, potrivit ocupațiilor și conformării lor cu ceea ce

țara consideră a fi domenii prospere de viitor, dar și cu sectoarele care au deficit de personal.

Punctajul este acumulat şi în baza altor criterii, cum ar fi calificările (cu puncte bonus, în cazul dacă au

fost obținute în Noua Zeelandă) și experiență relevantă de muncă. Sistemul are două etape: investirea

în expresia de interes și invitaţia de a aplica pentru statutul de rezident. În prezent, pentru a putea

depune o scrisoare de intenție, este nevoie de a înscrie minimum o sută de puncte. Le este garantată

selectarea, în vederea aplicării pentru statutul de rezident acelora care reuşesc să adune, cel puțin, 140

de puncte sau dispun de oferte de muncă viabile.

Scheme migraționiste bazate pe un sistem de cote

Numărul cetățenilor străini admiși într-o ţară este determinat potrivit cotelor anuale de intrare în

scop de muncă, stabilite de guvernul ţării de destinaţie.

Italia

(http://www.mpimmigration.com/index.php?option=com_content&view=article&id=48&Itemid=27)

Migrația în Italia a luat amploare la începutul anilor `70. De atunci, numărul străinilor acolo a

crescut de 30 de ori și, în prezent, aceștia numără mai puţin de patru milioane de oameni. Majoritatea

sunt romani ( 18,2 % ) , urmați de albanezi ( 11,7 % ) și marocani ( 10,7 % ). Italia atrage imigrația

ilegală mai mult decât alte țări europene, atât din cauza extinderii imense a frontierelor sale cu țările de

emigrație și de tranzit, cât și din motivul creșterii economiei informale.

Prima lege privind migrația în această țară a fost adoptată în anul 1986 și a avut drept scop

punerea în aplicare a principiilor Convenției internaționale a ILO (nr. 143) din anul 1975 privind

protecția imigranților pe piața muncii și reprimarea traficului de persoane. Legea a stabilit egalitatea

de tratament în ceea ce privește accesul la servicii pe piața muncii, eliminarea impedimentelor în

realizarea deplină a drepturilor lor.

Italia a încheiat acorduri de gestionare a fluxurilor de migrație de muncă cu RM, Egipt, Maroc și

Albania. Lucrătorii din aceste țări (și din țările care au semnat acorduri de readmisie) au beneficiat, în

2008, de cote preferențiale de intrare în scop de muncă.

Portugalia

În anul 2007, în Portugalia erau înregistraţi în jur de 435,736 cetăţeni străini, care locuiau legal pe

teritoriul ţării, reprezentând circa 4% din totalul populației și aproximativ 5% din totalul forței de

muncă. Brazilienii (15,2%) și cetățenii Republicii Capului Verde (14,7%) formează cele mai

9

numeroase grupuri, fiind urmate de ucraineni (9,1%). Similar portughezilor din Europa de Sud, cele

mai intense fluxuri de imigranți ţin de migraţia de muncă.

În plus, cei mai mulți lucrători migranți recenți au ocupat locuri de muncă de joasă calificare în

sectoare, precum construcțiile, sectorul hotelier, restaurante şi catering (HORECA), servicii prestate

companiilor sau domestice (menajere, de îngrijire a persoanelor, etc.). Creșterea economică

semnificativă, până în primii ani ai noului secol, bazată deseori pe domeniile care foloseau forţa de

muncă în regim intensiv, a generat o cerere mare de lucrători și a exercitat un factor puternic de

atragere a imigraţiei. Începând cu anii ’80, guvernul portughez a lansat mai multe inițiative politice cu

scopul de a reglementa imigrația și de a promova integrarea imigranților.

Noile evoluții ale politicii portugheze de imigrare s-au produs în anul 2001, când presiunea

exercitată de imigrare asupra statului a atins cel mai înalt nivel. Pentru prima dată, a fost introdus un

sistem de cote pentru recrutarea imigranților, bazat pe un raport cu privire la necesarul forţei de muncă

pe piaţa internă. Pentru a munci legal în Portugalia, imigranții urmau să solicite un permis de muncă la

consulatele portugheze din țările lor de origine. După cum relevă rezultatele unei cercetări realizate

anual, de către Institutul de Ocupare și Formare Profesională, un departament al Ministerului Muncii

din Portugalia, numărul de permise / vize trebuia să coincidă cu cel al joburilor, identificate în diferite

sectoare economice (cf. cotelor stabilite).

Pentru a reglementa fenomenul imigrației, o lege din 2007 a introdus un nou sistem, cunoscut

sub numele de "contingent global", care fixează totalul necesarului anual de forţă de muncă în țară.

Spania

Sistemul spaniol de cote a forței de muncă a fost elaborat în anul 2002, pentru a se focusa asupra

deficitului de angajați pe piața de muncă internă, pe termen scurt și lung. Sistemul de cote a fost creat,

în vederea atragerii muncitorilor calificați sau antreprenorilor, care şi-ar crea şi desfăşura afaceri în

acest stat. Schema în cauză permite numeroșilor imigranți să obțină statut legal.

Sistemul de cote stabilește un număr estimat de oportunități, stabile pentru fiecare tip de activitate

economică, în toate provinciile spaniole, care ar putea fi furnizate de piața muncii. Joburile oferite

sunt cele pentru care există dezinteres pe piața națională a muncii, fie din partea cetățenilor spanioli

sau cetățenilor din alte țări ale UE. Sistemul de cote susține dezvoltarea serviciilor de ocupare de

intermediere, ce permit o adaptare cât mai eficientă a cererii și ofertei de muncă. Acesta sprijină

dezvoltarea serviciilor de intermediere a forţei de muncă şi permite o corelare cât mai eficientă a

cererii și ofertei de muncă. Sindicatele și patronatele joacă un rol important în definirea nevoilor

specifice ale pieței forței de muncă din Spania. Acest stat a semnat acorduri bilaterale cu privire la

gestionarea fluxului de migrație legală cu țări precum Columbia, Ecuador, Republica Dominicană,

Maroc, Bulgaria și Mauritania.

Guvernul spaniol a creat posibilitatea de a sponsoriza întreprinderile și instituțiile, care desfășoară

cursuri de formare a personalului în țările de origine, pentru a facilita integrarea migranților în Spania

și în vederea îmbunătăţirii competenţelor profesionale ale potențialilor migranți, conform standardelor

pieţei muncii a acestei țări. Politica autorităților din acel stat oferă, de asemenea, un stimulent pentru

cetățenii care decid să revină în țările lor de origine, sub forma unor subvenții de concediere.

Persoanele care participă în cadrul acestui program, beneficiază de o indemnizaţie de 40% din

asistența financiară alocată în Spania, iar restul de 60% sunt acordate în cazul dacă solicitanții se

reîntorc în țările lor de reşedinţă.

10

Alte abordări

Cartea Albastră a UE

Cercetările relevă faptul că, dacă tendințele actuale se vor menţine, Europa se va confrunta cu un

deficit de 20 de milioane de lucrători, până în anul 2030. La finele primăverii anului 2009,

Parlamentul European a adoptat o măsură pentru a reglementa problema îmbătrânirii populației și

scăderii forței de muncă înalt calificate, așa-numita Carte Albastră. Similar Cărții Verzi / Green Card

din SUA, Cartea Albastră a UE conferă cetăţenilor din afara spațiului european, care fac dovada

calificărilor profesionale superioare, dreptul la muncă și de ședere în UE.

În prezent, imigranții calificați constituie doar 1,7% din populația europeană activă, în comparaţie

cu 3,2% înregistrată în SUA. Lucrători străini care vor să beneficieze de Cartea Albastră, trebuie să

dispună de oferte de muncă valabile. În plus, să fie titulari ai diplomelor de studii, eliberate de instituții

de învățământ acreditate ori să aibă, cel puțin, cinci ani de experiență într-un domeniu relevant.

Posesorii unei Cărți Albastre au acces la sisteme de protecție socială, beneficiază de plăți

pentru limită de vârstă și de sănătate. Ei au, de asemenea, dreptul de a se muta în alt stat membru al

UE, după 18 luni de şedere legală, în cazul obținerii unui loc de muncă în altă țară. Reîntregirea

familiei este, de asemenea, permisă după o perioadă de șase luni. Statele membre au obligaţia de a

pune în aplicare prevederile Cărții Albastre, timp de doi ani, deși unele țări, cum ar fi Irlanda și Marea

Britanie, pot renunţa la acest program.

Pentru combaterea exodului de creiere, Directiva UE prevede dispoziții speciale, ca statele UE să

nu aibă tendința de-a atrage lucrători cu înaltă calificare, în mod activ, în sectoarele care deja se

confruntă cu un astfel de deficit de resurse umane sau acolo unde există eventualitatea unei asemenea

probleme, în țările de origine. Directiva se referă, în special, la sferele sănătății și educației. Germania

reprezintă un exemplu important de aplicare a Cărții Albastre (http://www.bluecard-eu.de/eu-blue-

card-germany/).

Cartea Verde (Green Card)

Cartea Verde sau permisul de ședere permanentă serveşte ca dovadă a statutului legal de rezident

al unei persoane, aflate pe teritoriul Statelor Unite. Deţinătorii unui asemenea act au dreptul legal de a

munci şi trăi permanent în SUA. Cartea Verde valabilă a unei persoane indică, de asemenea, asupra

faptului că el sau ea este înregistrat/ă în SUA, în conformitate cu prevederile Legii de imigrare a SUA.

Există diverse modalități de a obţine o Carte Verde, iar o persoană poate avea mai multe opțiuni

de aplicare pentru acest permis. De exemplu, oricine poate intra în posesia unui asemenea permis, în

baza dreptului de muncă obţinut, dar şi a unei relaţii de rudenie sau membrilor de familie, care deja se

află în Statele Unite.

Un alt mod de a dobândi o Carte Verde este Loteria anuală a vizelor pentru SUA, care a alocat

pentru anul 2014, 50.000 de permise pentru persoanele native ale unei țări calificate. Cetățenii din

țările care în ultimii cinci ani au trimis deja peste 50.000 de migranți în SUA, nu sunt eligibili pentru

aplicare (http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2012/09/198057.htm).

11

Capitolul 2 - Rolul ANOFM și agențiilor private de ocupare, prevederile legale

2.1 Cadrul legislativ naţional

Cadrul legislativ naţional în domeniul migraţiei este reglementat de următoarele legi:

Legea RM cu privire la migraţie (nr. 1518-XV) din 6.12.2002 stipulează principiile şi obiectivele

migraţiei, regulile de bază ale emigrării şi imigrării, competenţele organelor administrative

implicate în problemele migraţiei.

Legea cu privire la migrația de muncă (nr.180-XVI) din 10.07.2008 a intrat în vigoare la 1 ianuarie

2009. Aceasta reglementează angajarea în muncă a cetățenilor străini și apatrizi sosiţi pe teritoriul

RM, dar şi cerințele care le conferă dreptul la muncă și ședere provizorie în scop de muncă.

Legea privind regimul străinilor în RM (nr. 200) din 16.07.2010 prevede intrarea, aflarea şi ieşirea

străinilor pe/de pe teritoriul RM, acordarea şi prelungirea dreptului de şedere şi repatriere. Măsurile

specifice de evidenţă a imigraţiei sunt stabilite anual sau în conformitate cu priorităţile stabilite de

guvern.

Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă pentru anii 2007–2015

abordează următoarele aspecte:

managementul impactului migraţiei asupra pieţei forţei de muncă şi dezvoltarea continuă a bazei de

date privind migranţii;

promovarea cooperării externe pentru protecţia migranţilor din RM peste hotare (acordurile

bilaterale);

elaborarea şi implementarea diverselor instrumente de instruire antreprenorială şi de comunicare

publică, pentru canalizarea veniturilor remise ca investiţii în sectorul real al economiei;

stimularea migranţilor reîntorşi de peste hotare în lansarea şi dezvoltarea afacerilor proprii, prin

programe speciale de instruire şi politici de reducere a costurilor pentru deschiderea şi gestiunea

micului business;

utilizarea competențelor profesionale dobândite peste hotare de cetățenii reîntorşi acasă, în

activitățile de producţie din RM;

informarea populaţiei referitor la impactul migraţiei ilegale şi condiţiile de angajare peste hotare.

Strategia naţională în domeniul migraţiei şi azilului pentru anii 2011–2020 a fost aprobată prin

Hotărârea Guvernului nr. 655 din 8 septembrie, 2011. Documentul legiferează managementul

proceselor migraţioniste şi azilului, prin racordarea cadrului juridic naţional la standardele dreptului

internaţional şi legislaţiei UE.

La strategie se adaugă un Plan de Acțiuni, ce permite punerea în aplicare a acesteia.

Un alt document important pentru administrarea migrației este Parteneriatul de Mobilitate între

UE şi RM, semnat, la 5 iunie 2008, la Luxemburg, în cadrul reuniunii Consiliului Miniştrilor de

Justiţie şi Afacerilor Interne ai UE. Este un instrument politic, ce prevede cooperarea

interguvernamentală între statele membre ale UE și o țară terță, ca mecanism de promovare a

programelor de migrație circulară. Parteneriatul oferă numeroase proiecte vizând consolidarea

capacităților de gestionare a migrației pentru instituțiile din RM.

RM a ratificat unele convenții internaționale importante în domeniul migrației, cum ar fi:

Convenţia ILO (nr. 181) privind agențiile private de ocupare din 1997 (ratificată în anul 2001);

Convenția ILO (nr. 97) privind migrația în scop de angajare din 1949 (revizuită),

(ratificată în anul 2005);

Convenţia europeană cu privire la statutul juridic al lucrătorilor migranți (ratificată în 2006).

12

Organizația Internațională a Muncii acordă sprijin autorităților naționale, în continuare pentru

includerea în planurile de activități a următoarelor documente ILO: Convenţia privind egalitatea de

tratament (securitatea socială) - (nr.118) din 1962; Convenția privind menţinerea drepturilor de

securitate socială (nr. 157) din 1982, precum și alte acte relevante care stipulează drepturile

lucrătorilor migranți. Tot aici ne referim și la Convenția ILO privind migrația în scop de angajare (nr.

97) din 1949, Convenția privind lucrătorii migranți (nr. 143) din 1975 și recomandările acestora de

însoțire - nr. 86 și nr. 151, precum și la principiile enunțate în Convenția internațională privind

protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora din 1990.

2.2 Gestionarea migraţiei

Principalele autorități publice responsabile de gestionarea migrației sunt:

1. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este responsabil de elaborarea, promovarea

şi realizarea politicii statului şi reglementarea proceselor în domeniul migraţiei forţei de muncă,

eliberează permise de muncă cetățenilor străini, se ocupă de angajarea forței de muncă peste

hotare și de protecția cetăţenilor RM, care muncesc în străinătate.

2. Ministerul Afacerilor Interne este responsabil de gestionarea fluxului de imigrare, eliberarea și

extinderea valabilității vizelor, acordarea statutului de imigrant, refugiat sau de repatriat,

îndeplinește funcții privind acordarea azilului pe teritoriul RM etc.

3. Ministerul Educației reglementează funcționarea învățământului, coordonează reglementările

pentru studenții internaționali și negociază acorduri bilaterale cu alte țări. Ministerul în cauză

negociază, împreună cu ministerele de Externe și Justiției, acorduri bilaterale privind

recunoașterea reciprocă a actelor de studii cu alte state. Procedura de recunoaștere, echivalare şi

autentificare a diplomelor emise migranților, inclusiv refugiaților, pentru a se conforma normelor

și standardelor internaționale și, dacă este necesar, să elaboreze mecanisme de evaluare și

verificare a cunoștințelor profesionale și a calificărilor migranților, inclusiv a refugiaților,

recunoașterea acestor acte etc.

4. Biroul Național de Statistică colectează toate datele statistice, inclusiv informațiile cu privire la

fluxurile migraţionale.

5. Ministerul Afacerilor Externe si Integrării Europene este responsabil de eliberarea vizelor,

acordarea serviciilor consulare, înregistrarea cetățenilor care locuiesc în străinătate. Instituția

respectivă derulează un program permanent de informare cu titlul “Ambasada vine mai aproape

de tine", destinat cetățenilor moldoveni peste hotare.

6. Un Birou special pentru Relații cu Diaspora a fost creat în anul 2012, în cadrul Cancelariei de

Stat. Scopul acestei structuri ține de consolidarea/valorificarea relaţiilor statului cu migranţii

moldoveni şi asociațiile lor, pentru a-i ajuta să-şi protejeze drepturile în țările de destinație. Biroul

a semnat, recent, Acordul de cooperare privind circulația lucrătorilor creștini (MCW), care

specifică o serie de facilități pentru membrii diasporei şi asociaţiile moldoveneşti de profil din

Italia. Acordul prevede dreptul cetăţenilor moldoveni de a accesa gratuit în toată Italia şi RM,

următoarele servicii: de asistenţă socială pentru persoanele nevoiaşe, asistenţă juridică în

domeniul muncii şi imigraţiei, la solicitarea şi eliberarea permisului de şedere (italian), în materie

de drept la pensie, angajarea în câmpul muncii, medierea culturală, lingvistică şi familială, în ceea

ce privește obligaţiunile fiscale pentru persoane fizice, formarea profesională.

Asistența migranților este oferită de:

a. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), din subordinea Ministerului

Muncii, Protecției Sociale și Familiei, este abilitată cu sprijinirea migranților moldoveni din afara

ţării, în vederea aplicării în practică a acordurilor bilaterale de muncă, încheiate de RM cu alte țări

(vedeți capitolul următor). ANOFM este, de asemenea, responsabilă de eliberarea permiselor de

muncă cetăţenilor străini, care aleg să muncească în țara noastră. Guvernul RM a stabilit o cotă de

0,05% pentru cetăţenii străini, care muncesc sau studiază pe teritoriul său. Detalii cu privire la

rolul ANOFM în domeniul migrației sunt furnizate în secțiunea 2.3.

13

b. Agenţiile private de ocupare. În prezent, în RM activează 85 de agenţii private de ocupare (AP),

titulare de licenţă, care prestează servicii de plasare în câmpul muncii, întâi de toate, în Israel,

SUA, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, Federația Rusă etc.

Tabelul 3 - Distribuţia agențiilor private de plasare în câmpul muncii, în funcţie de ţara de

destinaţie

Ţara Nr. de agenţii

Republica Moldova 20

SUA 20

Canada 3

Israel 12

Rusia 2

Polonia 9

Cipru 3

Japonia 2

Emiratele Arabe Unite 2

Turcia 2

România 5

Quatar 1

Italia 2

Belarus 1

Lituania 1

Total 85

Sursa: www.licentiere.gov.md

Deşi numărul agențiilor private de ocupare înregistrate este suficient de mare, funcționarea

lor este destul de limitată. În anul 2011, doar 36 dintre acestea au prezentat rapoarte de activitate,

unele indicând rezultate aproape nule. Numărul contractelor de colaborare încheiate cu angajatorii

străini şi înregistrate la ANOFM este, de asemenea, destul de mic – doar 43. Şi cifra persoanelor

angajate prin intermediul agenţiilor private este, de asemenea, modestă – 586 de persoane din cele

4871, care le-au solicitat locuri de muncă.

Rolul modest al agențiilor private de ocupare a fost explicat de expertul Dorin Vaculovschi,

dr. în economie, într-o lucrare specializată din 2012, o radiografie a situației acestor instituții în RM.

El a enumerat următoarele cauze: lipsa încrederii din partea lucrătorilor migranți faţă de AP,

informarea limitată referitoare la misiunea agențiilor respective, capacitatea lor redusă în acordarea

unor oportunități atractive de angajare, obstacole de ordin legislativ, atitudinea reticentă a autorităților

publice față de acestea. Pe de altă parte, intermediarii ilegali fără licență creează o concurenţă

neloaială puternică. Ei sunt mai avantajaţi în serviciile de plasare în câmpul muncii peste hotare,

deoarece pot beneficia de taxe de mediere şi nu suportă costurile legate de responsabilităţile agenţiilor

private faţă de lucrătorii migranţi, reflectate în Legea cu privire la migrația de muncă.

2.3 Rolul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în domeniul migraţiei

Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) și agențiile teritoriale de ocupare

au un rol important în procesul de asigurare a accesului persoanelor aflate în căutarea unui loc de

muncă atât în țară, cât şi în străinătate. În conformitate cu prevederile Legii privind ocuparea forţei de

muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (nr. 102-XV) din 13

martie 2003, ANOFM este organul central al serviciului public de specialitate, abilitat cu: promovarea

politicilor, strategiilor şi programelor de stat în domeniul dezvoltării pieţei forţei de muncă, protecţia

socială a persoanelor aflate în căutarea unui serviciu, prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sale

sociale, implementarea politicii de migrație a forței de muncă și monitorizarea activității agențiilor

private pentru ocupare.

14

Competențele ANOFM referitoare la deplasarea lucrătorilor în afara țării, pot fi grupate, după

cum urmează:

a. Implementarea politicilor privind migraţia în scop de angajare: asigurarea acumulării, păstrării,

prelucrării, difuzării şi schimbului de informaţii vizând procesele migraţionale pe plan intern şi

extern; participarea la elaborarea politicilor ce ţin de migraţia externă a forţei de muncă.

b. Contribuția la sporirea oportunităților de angajare în străinătate, în condiții sigure și legale –

participarea la elaborarea mecanismelor de amplasare în câmpul muncii peste hotare a cetăţenilor

RM; realizarea şi aplicarea în practică a instrumentelor juridice bilaterale şi multilaterale de

cooperare în domeniul migraţiei forţei de muncă, împreună cu instituţiile internaţionale.

Agenția își aduce aportul la informarea persoanelor interesate în privința oportunităților de

angajare peste hotare, promovând posibilitățile ce se referă la portalul EURES și șansele oferite

de legislația privind migrația circulară.

c. Protecția migranților în scop de angajare: înregistrarea contractelor individuale de muncă ale

cetăţenilor RM angajaţi peste hotare; implementarea, în colaborare cu alte instituţii statale,

internaţionale şi organizaţii neguvernamentale, a proiectelor de facilitare a repatrierii benevole a

cetăţenilor moldoveni din afară şi reintegrarea lor pe piaţa muncii de acasă.

d. Monitorizarea procesului de recrutare, coordonarea activităților agenţiilor private de ocupare în

ceea ce privește angajările peste hotare.

Prin urmare, consilierilor (specialiștilor) ANOFM și ai agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței

de muncă, vor fi atribuite următoarele competenţe și responsabilități:

Să consilieze potenţialii migranţi sau cei reveniţi, persoanele aflate în căutarea unui serviciu, ca

să-şi sporească oportunităţile de angajare, în primul rând, în ţara de origine, iar ulterior - peste

hotare. Specialiștii ANOFM și ai agenţiilor teritoriale trebuie să fie bine pregătiți pentru a putea

oferi informaţii şi recomandări, prin verificarea credibilității ofertelor. Recrutarea trebuie pusă în

legătură cu alte servicii de suport pentru lucrătorii migranţi, cum ar fi instruirea înainte de plecare.

Să acorde servicii de consultanță pentru migranţi, în dependenţă de natura problemelor acestora

şi etapa procesului migraţional, iar pentru servicii specializate, beneficiarii vor apela la

organizaţii publice sau private specializate.

Sa colaboreze cu ONG-uri şi servicii existente în comunități, responsabile de supravegherea

copiilor vulnerabili, monitorizarea cazurilor de violenţă, asistarea persoanelor revenite în țară şi a

victimelor traficului etc.

Să coopereze cu ONG-urile, organizaţiile patronale şi sindicale, comunitare, mass-media etc.,

pentru a se asigura că diseminarea informaţiilor are un impact pozitiv, că sunt veridice şi

relevante, că migranții au acces direct la ele. Multe organizații sunt deja active în derularea unor

programe de instruire şi de educaţie a potenţialilor migranţi, lucrători din această categorie şi

familiile lor. Este necesară o mai strânsă colaborare cu ONG-uri şi alţi parteneri sociali, pentru a

evalua sistematic informaţiile distribuite şi metodele de diseminare a acestora, pentru a identifica

cele mai utile schimburi de bune practici, asigurarea utilizării eficiente a resurselor, etc.

Să distribuie publicaţii despre experiențe migraționiste de succes, cu recomandări pentru

problemele tipice, întâmpinate de aproape fiecare migrant – de la alegerea unui agent de recrutare

și de încredere, până la modalităţile de trimitere a banilor acasă. Serviciile trebuie să fie accesibile

şi în zonele rurale, de unde provin mulţi potenţiali lucrători migranţi.

Să colaboreze cu diverse surse media, care să prezinte experienţele migraţiei în scop de angajare

într-un mod realist, echilibrat. Presa nu trebuie să neglijeze aspectele pozitive ale migraţiei,

inclusiv contribuţia adusă de cei plecați familiilor, comunităţilor şi ţărilor de destinaţie şi de

origine.

Să verifice şi să monitorizeze activitățile agenţiilor private de ocupare, pentru a garanta faptul, că

acestea nu oferă informaţii eronate potenţialilor migranţi şi familiile acestora.

15

2.4 Acordurile bilaterale

Protecția migranților legali în străinătate este asigurată, în principal, prin intermediul unor

acorduri de cooperare, menite să garanteze căi de deplasare reglementate în afara țării în scop de

angajare, protecție socială pentru migranții și familiile acestora și recunoașterea calificărilor lor.

RM a semnat acorduri bilaterale cu privire la migrația de muncă cu Italia, Federația Rusă și Israel.

Obiectivele esențiale ale Acordului bilateral privind migratia forţei de muncă între Italia şi RM,

semnat în anul 2011, se referă la: 1) impulsionarea relațiilor dintre instituțiile și serviciile de instruire

şi angajare din Italia și RM, administrarea flu urilor migrației forței de muncă calificate între cele

două țări şi consolidarea managementului în această direcție; 2) dezvoltarea unei rețele de servicii de

gestionare a fluxurilor migratorii în scop de muncă între cele două țări, 3) îmbunătățirea nivelului de

calificare a migranților prin cooperarea între agenţiile de ocupare şi instruire din Italia şi RM.

Acordul cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din RM în anumite sectoare din Statul

Israel a fost semnat de guvernele celor două state, în anul 2012.

Acordul şi Protocolul de implementare al respectivului act stipulează recrutarea a o mie de

lucrători temporari, calificaţi în domeniul construcţiilor, pentru a efectua munci în Israel. Aceștia

trebuie să dispună de o dovadă a abilităţilor profesionale, experienţă şi calificări înalte pentru una din

următoarele specialităţi: cofraj de construcţie industrializată, cofraj din lemn, sudarea oţelului,

acoperirea podelelor şi pereţilor cu faianță, lucrări de tencuială etc. Punerea în aplicare a Acordului va

contribui la asigurarea protecției drepturilor lucrătorilor moldoveni, condiţiilor de muncă şi de trai,

conform legilor şi regulamentelor relevante israeliene. Angajarea temporară a lucrătorilor ţine de

competența instituțiilor publice relevante ale celor două state. ANOFM este responsabilă de

implementarea documentului menționat.

Acordurile privind securitatea socială sunt prezentate în tabelul de mai jos (Tabelul 3).

Tabelul 4 – Acordurile bilaterale ale Republicii Moldova în domeniul securităţii sociale

Ţara Tipul

documentului

Locul şi data

semnării

Aprobat prin

Lege/Decret de

Preşedinte/ Hotărâre

de Guvern(DP/HG)

Intrarea în

vigoare

Bulgaria Acord 5 decembrie 2008 Legea nr. 5-XVI, din

2 februarie 2009

1 septembrie

2009

Aranjament

administrativ

20 ianuarie 2010 HG nr. 648/2009, din

6 noiembrie 2009

20 ianuarie

2010

Portugalia Acord 11 februarie 2009 Legea nr.188-XVIII,

din 15 iulie 2010

1 decembrie 2010

Aranjament

administrativ

26 octombrie 2011

DP nr. 653 – V, din

3 decembrie 2010

26 octombrie

2011

România Acord

27 aprilie 2010 Legea nr. 235-XVIII,

din 24 septembrie

2010

1 septembrie

2011

Aranjament

administrativ

3 martie 2012

HG nr. 685/2011, din

13 septembrie 2011

Aprobat prin HG nr.

394/2012 din 11 iunie

2012.

13 august 2012

16

Marele

Ducat de

Luxemburg

Acord

14 iunie 2010 Legea nr. 187,

din

29 septembrie 2011

1 ianuarie 2012

Aranjament

administrativ

25 ianuarie 2012

HG nr. 41/2012, din

25 ianuarie 2012

25 ianuarie 2012

Austria Acord

5 septembrie 2011

Legea nr. 25,

din 1 martie 2012

1 decembrie 2012

Aranjament

administrativ

5 septembrie 2011 DP nr. 216 – VI, din

22 iulie 2011

1 decembrie 2012

Estonia Acord

19 octombrie 2011 Legea nr. 64,

din 30 martie 2012

1 august 2012

Aranjament

administrativ

19 octombrie 2011 HG nr. 775/2011, din

18 octombrie 2011

1 august 2012

Cehia Acord

29 noiembrie 2011 Legea nr. 44,

din 15 martie 2012

1 octombrie 2012

Aranjament

administrativ

4 iunie 2012 HG nr. 892/2011, din 28 noiembrie 2011

1 octombrie 2012

Belgia Acord

12 septembrie

2012

Aranjament

Administrativ

Polonia În proces de

negociere

I-a rundă -

Chişinău, 31 Mai

– 4 iunie 2010

II-a rundă –

Varşovia, 6 – 10

iunie 2011

Lituania În proces de

negociere

I-a rundă -

Chişinău 25 – 27

octombrie 2011

II-a rundă Vilnius,

25-27 septembrie

2012

Ungaria În proces de

negociere

I-a rundă -

Budapesta, 20-22

septembrie 2011

II-a rundă –

Chişinău, 2-6

aprilie 2012

III-a rundă –

Budapesta, 6-8

noiembrie 2012

Sursă: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Republica Moldova

Recunoaşterea diplomelor şi altor calificări este facilitată de semnarea acordurilor bilaterale

privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii, gradelor științifice și titlurilor didactice cu țări,

precum Federația Rusă, Ucraina, România și Bulgaria, precum și prin încheierea unui acord

multilateral cu țările din CSI. Cu toate acestea, numărul statelor care au asemenea înțelegeri cu RM

este mai mic decât cel al țărilor de destinație pentru migranții moldoveni.

17

Conform Legii învăţământului (nr. 547-XIII) din 21 iulie 1995, competența pentru recunoaşterea

şi validarea calificărilor aparține Ministerului Educaţiei, anume prin intermediul Direcției relaţii

internaționale şi integrare europeană din cadrul acestuia. RM a semnat (la 6/5/1997) și a ratificat (la

23/9/1999) Convenția de la Lisabona privind recunoaşterea calificărilor referitoare la învăţământul

superior în regiunea europeană. În consecință, instituțiile de învățământ superior din RM oferă o

anexă la diplomă / un supliment, emisă într-una din limbile oficiale ale spațiului european, potrivit

cerinţelor Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) şi

Consiliului Europei, care favorizează procesul de recunoaștere a calificărilor în Europa.

Valabilitatea diplomelor sau certificatelor emise în RM se legalizează de Ministerul Justiției,

conform prevederilor Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961.

În contextul rețelei internaționale de protecție a drepturile lucrătorilor migranți, din care RM face

parte, de menționat protocoalele de cooperare de profil, semnate la 16 mai 2013, la Chișinău, de

organizațiile sindicale din Italia (CGIL, CISL, UIL) și partenerii din RM și Ucraina. Acordurile

angajează organizațiile semnatare să promoveze și respecte drepturile lucrătorilor migranţi, consfinţite

de convenţiile ILO şi ONU. În timp ce Italia a ratificat Convențiile ILO nr. 97 şi nr. 143 privind

lucrătorii migranți și Convenţia privind munca decentă pentru personalul casnic (nr. 189), RM este

parte a Convenției nr. 97, iar Ucraina nu a adoptat, deocamdată, cele trei documente. Promovarea

ratificării și punerea în aplicare a acestor instrumente internaţionale este esențială și în cazul aplicării

mecanismelor practice stabilite de sindicaliști la Chișinău, prin acele protocoale. Reprezentanții

sindicatelor italiene au declarat că, "implementarea noilor înțelegeri va garanta protecția lucrătorilor

moldoveni legali din Italia şi a celor italieni, ce activează în RM cu statut reglementat, care se referă

la principiile fundamentale ale drepturilor omului şi a celor în domeniul muncii".

Capitolul 3 – Asistenţa acordată potenţialilor lucrători migranţi

Convenția ILO privind migrația în scop de angajare (nr.97), revizuită în 1949,

stipulează următoarele: “Fiecare stat-membru care aplică prezenta Convenţie se angajează să creeze

un serviciu de asistenţă competent şi gratuit pentru lucrătorii migranţi şi, în mod deosebit, să le

asigure informaţii e acte” (art. 2) şi “să întreprindă în măsura limitelor permise de legislaţia

naţională, acţiuni în vederea prevenirii propagandei eronate privind emigrarea şi imigrarea” (art. 3).

Deși este important de a descrie factorii și mecanismele legate de decizia de a migra,

accentul va fi pus pe serviciile acordate sau, eventual, ce-ar putea fi oferite de ANOFM:

informații, consiliere, redirecționarea clienților către alte instituții sau servicii, în vederea

soluţionării unor probleme specifice (funcția de referire / sesizare).

3.1 Factorii ce influențează cetățenii de a migra

În general, decizia de a migra în scop de angajare este luată individual ori poate fi influenţată

de alte persoane. Prima etapă ţine de dorința de a pleca peste hotare şi, ulterior, de a explora

oportunitățile pieței internaționale a muncii. Oamenii identifică țările de destinație, în funcție de

istoriile migraționale de succes relatate de persoanele repatriate sau rudele și prietenii reali ai

acestora, sfaturile rudelor, prietenilor, potențialilor migranți din străinătate, în urma lecturării

ziarelor, apelării la centrele de informare de profil, la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de

muncă, la Centrul de Informare despre Piața Muncii, agențiile private de ocupare, internet.

Acest Ghid oferă indicații sistemice cu privire la sursele de colectare şi conţinutul

informațiilor oportune. O categorie aparte de lucrători, care nu va necesita, probabil, un sprijin

consolidat, constituie cei implicați în migrația circulară, care au vizitat aceeaşi țară de mai multe

ori, în vederea efectuării unor munci temporare sau sezoniere.

18

3.2 Riscurile migraţiei nedocumentate

Necesitatea intervenţiei statului pentru a proteja lucrătorii este necesară la etapa lor de

recrutare, când sunt expuși practicilor frauduloase extrem de răspândite. Există o mulţime de

scheme de escrocherii, în schimbul acordării locurilor de muncă inexistente în străinătate ori

serviciilor asociate cu procesul de migrare, care nu sunt prestate, de fapt. Astfel, șarlatanii obţin

venituri de la persoanele în căutare de serviciu. Metodele variază de la caz la caz: prin intermediul

unor contracte de muncă false, prin solicitarea plăţilor în avans sau mărirea preţurilor la biletele de

avion, vizelor false, banilor pentru teste medicale etc.

De fapt, a luat amploare „industria de migrație” înșelătoare, formată din agenți privați de

recrutare, promotori ai ocupării forței de muncă în străinătate, furnizori de resurse umane și de o

mulțime de intermediari, legali și ilegali, care facilitează migrația oamenilor muncii, în condiții

ilegale.

Practicile frauduloase de recrutare se efectuează, în special, prin:

publicitatea şi propaganda înşelătoare, solicitarea unor plăţi exorbitante (care depăşesc cu mult

costurile reale de recrutare) pentru oferte inexistente de muncă;

refuzul de a oferi informaţii sau dezinformarea privind joburile propuse şi condiţiile de angajare;

selectarea candidaţilor în dependenţă de sumele pe care sunt gata să le plătească, pentru obţinerea

unui serviciu şi nu în baza calificărilor profesionale.

Numărul de firme ilegale sau neautorizate de recrutare a crescut considerabil, fapt ce se explică

prin caracterul adesea restrictiv, dificil, îndelungat şi costisitor al procedurilor legale de emigrare,

dar şi prin sancţiunile slabe, impuse pentru practicile ilegale.

Lista recrutorilor ilegali sau neautorizați poate include, dar nu se limitează la:

Recrutorii individuali de nivel local/comunitar, cum ar fi lideri neoficiali din afara cadrului legal

din localitatea potenţialului migrant sau consăteni ai acestuia (pot fi foşti migranţi). Aceştia

identifică potenţialii migranţi, în special, femeile şi fetele vulnerabile, le abordează direct şi obţin,

prin înşelăciune, acordul lor voluntar la fraudă.

Agenţiile care-şi desfăşoară activitatea o perioadă scurtă de timp, sub masca unor firme de

angajare, turistice, de modelling, mariaj etc. Asemenea „afaceri” ascund, uneori, intenţii de

abuzuri şi exploatatoare din partea „soţilor”, care-şi caută „mirese” pentru a le domina şi controla.

Astfel de activităţi servesc drept paravan pentru turismul sexual sau pentru reţelele internaţionale

de prostituţie. Există numeroase cazuri, când femeile au corespondat prin poştă sau internet cu

bărbaţii care le-au ales din cataloagele agenţiilor de mariaj, apoi au emigrat din „dragoste” şi au

ajuns sclave casnice sau sexuale pentru „soţii” lor.

Carteluri mari şi bine organizate cu reţele şi structuri dezvoltate şi, deseori, cu legături în lumea

interlopă din mai multe ţări.

Prin urmare, un lucrător migrant trebuie să studieze cu atenție următoarele chestiuni:

Procesul de recrutare se realizează în lipsa unui contract de muncă sau cu un contract fără putere

juridică. Recrutorii nu oferă potenţialilor angajați detalii referitoare la locurile unde vor lucra,

obligaţiile reale pe care le presupune slujba, durata zilei de muncă şi timpul pentru odihnă,

modalitatea de plată şi reţinerile pentru diferite cheltuieli, condiţiile de asigurare medicală / de

viaţă, în caz de accident şi concediile de odihnă plătite, procedurile de renunţare la serviciu, suma

datoriei ce urmează a fi restituită recrutorului sau patronului şi condiţiile de împrumuturi.

Falsificarea actelor, inclusiv a documentelor de călătorie, a devenit o afacere foarte profitabilă în

unele ţări. Potenţialii migranţi în scop de angajare pot primi documente false – paşapoarte,

permise autentice de reintrare în ţară ale altor persoane, certificate de căsătorie, vize, contracte de

muncă, acte falsificate de studii universitare, liceale sau de cursuri de limbi străine, cereri de

19

reunificare a familiilor etc. E posibil ca migranţii nici să nu bănuiască că actele lor, pentru care au

plătit, deseori prea scump, sunt falsificate și, când ajung în ţara de destinaţie, pot fi deportaţi sau

chiar reţinuţi în instituţii penitenciare.

Frecvent, recrutorul care promite joburi în afară, se ocupă de obţinerea unor asemenea documente,

oferind acte false, despre care migrantul să nu ştie nimic. Spre exemplu, agentul poate să solicite vize

turistice, în locul celor de muncă. Migranţii potenţiali trebuie să denunțe la poliție falsificarea de

documente și să refuze să călătorească cu acte neautentice. În cazul dacă aceştia sunt detectaţi, sunt

expuşi riscului de a fi deportaţi sau expulzaţi, fără posibilitatea de a-şi recupera banii investiți în

migrație.

Călătoria poate fi directă spre ţara de destinaţie sau poate implica rute lungi şi complexe, prin

ţări de tranzit, iar perioada de deplasare poate dura luni sau chiar ani. Dacă migranţii sunt

recrutaţi ilegal ori sunt traficaţi, însoţitorii lor pot să aleagă trasee şi metode dificile pentru a-i

transporta spre destinaţie. În unele cazuri, sunt folosite căi pentru trafic de arme, droguri şi alte

mărfuri de contrabandă interzise / ilicite.

Mijloacele de transport pot varia la diferite etape ale călătoriei: avioane, trenuri, camioane,

containere, microbuze, furgonete sau pe jos. Pentru a ajunge la destinaţie, migranţii îşi pot alege

mijloacele de transport, în dependenţă de banii de care dispun şi de prevederile contractului de

muncă, în care patronul este cel care achită cheltuielile de deplasare. Uneori, se recurge la mai

multe tentative de traversare a frontierelor, traseele devenind tot mai lungi. Înainte de a trece la

următoarea etapă a călătoriei, migranţii ar putea avea nevoie de cazare în ţara de tranzit, uneori

pentru o perioadă importantă de timp.

Pentru migranţii recrutaţi ilegal sau traficaţi, trecerea frontierelor poate fi extrem de

periculoasă, deoarece organizatorii vor încerca să evite autorităţile vamale. În asemenea

circumstanţe, cei implicați trebuie să fie conştienţi de riscurile asumate şi eventualele consecinţe,

dacă vor fi capturați de către autorităţi. Dacă, însă, migranţii sunt victime ale reţelelor de

contrabandă sau trafic, iar deplasarea lor peste hotare se face contrar voinţei acestora, prin metode

de constrângere, trebuie să fie informați despre necesitatea de-a apela imediat la poliție sau

organele de frontieră și să anunțe abuzurile la care au fost supuși și să solicite asistenţă consulară.

Serviciile consulare pot oferi migranţilor „paşaportul alb” temporar, pentru revenirea în ţară, în

cazul dacă au fost deposedaţi de acte.

3.3 Canalele de migrație

Legea RM cu privire la migraţia de muncă (art. 15) stipulează că “angajarea provizorie în muncă

a cetăţenilor RM în străinătate se face:

a) în mod individual, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul înainte de

ieşirea din ţară;

b) prin intermediul agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă, care dispun de licenţă;

c) în conformitate cu prevederile acordurilor bilaterale.”

3.3.1 Recrutarea prin aranjamente reglementate / gestionate de guvern

Recrutarea se efectuează în baza acordurilor bilaterale privind migraţia în scop de muncă,

încheiate de RM cu ţările de destinaţie (de ex., Italia, Israel).

Acordurile specifică Autoritatea Competentă a țării de origine, responsabilă de punerea în

aplicare a prevederilor acestora. Reprezintă instrumente adecvate de asigurare a respectării depline a

drepturilor migranților, dar şi obligațiile privind normele și reglementările stabilite în țara de

destinație. Implementarea ţine de responsabilitatea instituțiilor publice identificate în fiecare

document. Acordul definește, de obicei, şi alte aspecte, precum:

Procedurile pentru selectarea candidaţilor potriviți pentru locurile de muncă vacante;

20

Controlul medical: aranjamente privind examinarea medicală a candidaţilor, care trebuie

efectuată înaintea selecţiei persoanelor, obligate să suporte cheltuielile;

Documentele necesare pentru a intra în ţară: acte de identitate, vize, paşapoarte, alte acte;

Permisele de muncă şi de şedere: dacă migranţii sunt obligaţi să obţină permise de şedere şi de

muncă în ţara gazdă, care le va elibera. Dacă li se vor garanta aceste documente până la intrarea

în statul de destinaţie sau dacă lucrătorul, patronul sau agentul va fi responsabil de obţinerea lor,

după sosirea în ţara gazdă şi condiţiile standard de prelungire a acestora;

Transportul: condiții de călătorie şi cine trebuie să suporte cheltuielile spre ţara gazdă şi la

întoarcere (după expirarea contractului de muncă sau la reziliere înainte de termen);

Contractul de muncă și clauzele generale ale acestuia: în mod ideal, la acord se anexează modelul

unui contract de muncă. Trebuie să fie redactat în câteva limbi, inclusiv în cea, pe care o înţelege

migrantul. Patronul străin şi lucrătorul ar trebui să semneze un contract până la plecare;

Asigurările sociale: dacă lucrătorii migranţi beneficiază de asigurări sociale existente în ţara de

destinaţie, dacă au dreptul la indemnizaţii în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii de acolo și care sunt

procedurile de accesare a sistemelor de protecție socială. Măsurile de garantare prevăzute a

migranților angajați în activităţi, ce nu intră în schemele de asigurări sociale;

Remitenţele: specificarea modalităților de transfer al câştigurilor şi economiilor lucrătorilor

migranţi;

Condiţiile de cazare: cine este responsabil de asigurarea cazării pentru lucrătorii migranţi, care

ajung în ţara de destinaţie și dacă există prevederi pentru verificarea condiţiilor de trai în casele

particulare, pentru lucrătoarele din industria domestică;

Revenirea acasă: mecanisme de reîntoarcere voluntară la expirarea contractului de muncă, cine

este responsabil de revenirea migrantului în țara de origine și cine îi acoperă asemenea cheltuieli;

Ta ele și impozitele plătite în țara de destinație;

Accesul la serviciile medicale în statul gazdă.

3.3.2 Recrutarea prin intermediul agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă

Tot mai mulți migranți sunt recrutați prin intermediul reţelelor informale şi tot mai puţini, cu

sprijinul agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă (AP). Conform Legii RM privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în

căutarea unui loc de muncă (nr. 102-XV) din 13.03.2003 (art.1), “AP reprezintă persoana juridică

care:

desfăşoară activitatea de selectare şi plasare a forţei de muncă în ţară şi/sau peste hotare;

dispune de licenţă, eliberată în modul stabilit de legislaţie.”

Potrivit Legii RM cu privire la migraţia de muncă, “AP prestează servicii de mediere a muncii în

baza licenţei pentru activitatea de plasare în câmpul muncii în străinătate a cetăţenilor RM” (art. 17),

dacă agentul economic întruneşte următoarele condiţii:

Dispune de spaţiu (să nu fie încăperi cu destinaţie locativă) uşor accesibil pentru toate

categoriile de cetăţeni, mobilat corespunzător şi dotat cu mijloace de telecomunicaţii (computer,

telefon, fax) pentru buna desfăşurare a activităţii.

Dispune de licenţă pentru desfăşurarea activităţii de selectare şi amplasare a forţei de muncă în

ţară şi / sau peste hotare, care confirmă dreptul intermediarului / angajatorului străin de mediere

sau angajare a cetăţenilor străini.

A încheiat cu intermediarii / angajatorii, persoane juridice sau fizice autorizate de organul

competent din străinătate, contracte de colaborare, în care sunt stipulate oferte veridice de locuri

de muncă şi a coordonat cu aceştia proiectul contractului individual de muncă, întocmit în

conformitate cu legislaţia ţării de destinaţie şi legislaţia RM.

A coordonat cu ANOFM prevederile contractului de colaborare cu intermediarul / angajatorul

străin şi proiectul contractului individual de muncă.

Dispune de personal calificat, cu domiciliul permanent pe teritoriul RM, care posedă abilităţi

profesionale necesare pentru desfăşurarea activităţii prevăzute de prezenta lege (conducătorul şi

21

colaboratorii AP trebuie să fie cetăţeni ai RM, cu studii superioare sau medii de specialitate şi să

posede limba de stat). Nu pot activa în domeniul plasării în câmpul muncii în străinătate cetăţenii

străini şi cetăţenii RM, care au antecedente penale nestinse sau neanulate în modul stabilit de

lege.

Dispune de o bancă de date veridice privind ofertele şi solicitările de locuri de muncă în

străinătate, condiţiile de ocupare a acestora, nivelul de calificare şi aptitudinile solicitanţilor,

aflaţi în evidenţa agenţiei private de ocupare.”

Legea cu privire la migraţia de muncă stipulează drepturile şi obligaţiile AP. Astfel, art. 21

stipulează: „Agenţii economici care desfăşoară activitatea de plasare în câmpul muncii în străinătate

a cetăţenilor RM au dreptul:

Să desfăşoare activitatea de plasare în câmpul muncii în străinătate a cetăţenilor RM, conform

legislaţiei în vigoare.

Să contribuie la încheierea contractelor individuale de muncă sau să încheie contracte

individuale de muncă cu cetăţenii, care solicită angajarea în muncă în străinătate, în baza

procurii angajatorului, legalizată în modul stabilit.

Să presteze servicii de mediere a muncii prin coordonarea cererii cu oferta locurilor de muncă.

Să creeze şi să gestioneze propria bază de date privind oferta locurilor de muncă, calificarea

solicitanţilor şi să publice informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a

acestora.

Să creeze asociaţii profesionale, conform legislaţiei în vigoare, AP pot să ia măsuri sub forma

adoptării unor coduri neobligatorii de conduită sau prin monitorizarea de către propriii membri

a activităţii AP. În anul 2008, în RM a fost creată Asociaţia agenţiilor private de ocupare a forţei

de muncă. O asemenea asociaţie este bine venită şi îşi va concentra atenţia asupra susţinerii şi

promovării sectorului privat de ocupare a forţei de muncă, precum şi la perfecţionarea cadrului

normativ de activitate al AP. La nivelul asociaţiei, poate fi elaborat codul deontologic al AP şi

iniţiată activitatea de colaborare internaţională în materie de plasare în câmpul muncii cu

asociaţii similare din alte state.”

3.3.3 Recrutarea prin intermediul reţelelor informale/rudelor/membrilor de familie

Rolul reţelelor sociale a devenit unul major în creşterea numărului de lucrători migranţi. Acestea

includ nu doar membrii unei familii, dar şi alte rude sau prieteni. În cele ce urmează, vom descrie

dezavantajele unei astfel de recrutări.

Obligaţia datoriilor: pentru a putea plăti diferite taxe intermediarilor, mulţi migranţi intră în

datorii, împrumutându-se de la recrutori sau cămătari. Dacă migranţii primesc de la agentul de

recrutare plata în avans şi această datorie devine cauză a obligaţiei, lucrătorul trebuie să ramburseze

banii prin muncă neremunerată, până împrumutul este restituit, fapt ce creează premise pentru situaţii

de servitute, exploatare şi abuz.

Decepţionarea lucrătorului migrant în privința ofertei de muncă: chiar dacă aceasta vine din

partea vecinilor, sătenilor, prietenilor de încredere, etc. Din acest motiv, migrantul trebuie să insiste

asupra semnării unui contract individual de muncă, pe care îl va încheia cu patronul din statul de

destinaţie înainte de plecare, urmând înregistrarea acestuia la Secția angajare peste hotare, din cadrul

ANOFM, urmată de plata contribuțiilor la Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS).

3.3.4 Recrutarea directă de către patron

Migranţii pot fi recrutaţi, de asemenea, direct de către angajatorii străini. În astfel de cazuri,

patronii pot contacta, selecta lucrătorii fără intermediari şi stabili condiţiile angajării, inclusiv

perfectarea vizei şi actelor de călătorie. Patronii trebuie să expedieze contractele semnate autorităţilor

de profil. Lucrătorii ar fi cazul să insiste asupra încheierii contractelor individuale de muncă cu

angajatorii din statele vizate, până la plecare și, ulterior, le vor înregistra la ANOFM. Dacă legislaţia

naţională a ţării angajatoare prevede încheierea contractului individual de muncă pe teritoriul său,

lucrătorii migranți trebuie să obţină până atunci de la patroni informaţiile necesare cu privire la

22

condiţiile de lucru şi de viaţă, alimentare, salarizare, recompense financiare, asigurarea socială şi

medicală, reţinerile din salarii şi impozitări.

3.3.5 Recrutarea prin intermediul serviciilor publice de ocupare din ţările de destinaţie

Un potențial migrant poate să identifice un job peste hotare în condiţii sigure, accesând bazele de

date ale serviciilor publice de angajare din diferite ţări. Este cea mai bună metodă de evitare a

practicilor abuzive în procesul de recrutare, administrare şi reglementare a angajării cetăţenilor în afara

țării, de protecţie a drepturilor lor, dar şi de punere în aplicare a contractului de muncă încheiat.

La nivel european, există o bază de date privind locurile de muncă vacante în statele membre ale

UE - Serviciul European de Ocupare (EURES)1.

Obiectivul esențial al acestei reţele a pieţei muncii ține de conectarea la serviciile publice de

ocupare din țările UE, precum și facilitarea mobilităţii lucrătorilor în Spaţiul Economic European

(SEE).

Serviciul EURES dispune de două baze de date, una conţinând oferte de muncă pentru cetăţenii

SEE, iar cea de a doua - informaţii generale privind condiţiile de trai şi de activitate în același spaţiu.

EURES oferă şi servicii de armonizare a calificărilor în cadrul SEE.

De menționat că rețeaua a fost creată pentru statele membre ale UE, cetăţenii cărora îşi exercită

dreptul comunitar al libertăţii de mişcare, în timp ce muncitorii din afara Uniunii pot întâmpina

dificultăți la obţinerea vizelor de intrare, permiselor de ședere și de muncă, pe lângă problema

recunoaşterii calificărilor profesionale, care s-ar putea să nu satisfacă cerințele pentru joburile vacante.

Printre alte surse importante de informații utile vizând migrația spre țările UE pot fi menţionate:

Portalul UE privind imigrația - http://ec.europa.eu/immigration/

Site-ul interactiv privind integrarea - http://ec.europa.eu/ewsi/en/

EURAXESS, portalul european al mobilităţii cercetătorului - http://ec.europa.eu/euraxess/

Studiile în Europa, portalul studenţilor - http://www.study-in-europe.org

Rețeaua europeană de migrație - http://emn.intrasoft-intl.com/html/index.html

3.4 Documentele legale

Pentru a pleca legal la muncă în străinătate, potențialii migranți trebuie să aibă țină cont de

pregătirea documentelor necesare:

Pașaportul național se eliberează de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Ca parte a cerințelor obligatorii privind liberalizarea regimului de vize, din 1 ianuarie 2011,

cetăţenilor RM le sunt eliberate doar paşapoarte biometrice. La momentul plecării, valabilitatea

acestora trebuie să fie nu mai puţin de șase luni după intrarea în ţară.

Recunoașterea actelor oficiale, eliberate de către autoritățile moldovenești. Pentru a fi folosite în

faţa autorităţilor unor alte ţări, semnatare ale Convenţiei de la Haga, statele au convenit că aceste

documente trebuie să fie preavizate prin așa-numita procedură de apostilare a actelor de către

Ministerul Justiției.

Viza de lucru. Viza este o autorizație acordată cetățeanului străin de a intra pe teritoriul statului de

destinație și este eliberată de Externele din fiecare stat, prin intermediul ambasadelor și

consulatelor. Viza de lucru este de lungă şedere (simbol/tip D). Dreptul de şedere conferit prin

acest tip de viză constituie de la 90, până la 365 de zile.

Viza de scurtă şedere poate fi eliberată doar lucrătorilor sezonieri, care au contracte de muncă

valabile pentru o perioadă scurtă de timp de, maximum, trei luni. În cazul în care migrantul este

1 http://ec.europa.eu/eures/

23

dispus să lucreze într-unul din statele membre ale UE, el / ea va fi obligat/ă să obțină o viză de

scurtă şedere sau una de lungă şedere, în funcție de durata contractului. De regulă, pentru a obține

o viză de lucru, solicitantul trebuie să prezinte un dosar la secţia consulară a ambasadei. Viza

turistică nu se poate transforma în viză de lucru, în țara de destinație. Trecerea frontierei unui stat

UE fără autorizație sau documente valabile de trecere, neautentice sau falsificate, va fi înregistrată

în Sistemul Informatic Schengen, în scopul refuzării intrării.

Permisul de muncă poate fi obținut în funcție de prevederile legislației interne a fiecărui stat, fie

înainte de intrarea în țara de destinație sau imediat după. Autorizaţia de a lucra poate fi primită, în

baza contractului de muncă depus, la autoritățile competente.

3.5 Contractele de muncă și protecția drepturilor migranților

Cetățenii plecați la muncă în afară trebuie să știe că, contractul individual de muncă (CIM)

constituie un drept fundamental al fiecărui lucrător și că acesta trebuie să fie semnat înainte de a părăsi

hotarele RM. Conform prevederilor Legii cu privire la migraţia de muncă, CIM trebuie să conţină

următoarele clauze:

data şi locul de încheiere a contractului individual de muncă, data de la care contractul

urmează să-şi producă efectele;

date referitoare la angajatorul sau intermediarul străin (denumirea şi adresa juridică a

întreprinderii, numărul şi data înregistrării, denumirea organului de stat care a

autorizat/licenţiat angajatorul, numele şi funcţia persoanei responsabile);

informații referitoare la lucrător (numele şi prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi

domiciliul permanent, starea familială, numărul paşaportului, studiile, profesia pentru care se

angajează, domeniul de activitate);

retribuţia lucrătorului şi echivalentul acesteia într-o valută convenţională, termenele şi modul

de plată a salariului pentru munca prestată în orele de program (opt ore pe zi) şi, după caz,

pentru munca prestată peste orele de program, pe timp de noapte sau în condiţii nefavorabile;

compensaţia pentru munca în zilele de odihnă şi de sărbătoare, concediul anual plătit, alte

suplimente şi indemnizaţii prevăzute de legislaţie;

modul de achitare a cheltuielilor de drum din ţara de origine în cea de destinaţie;

asigurarea cu locuinţă corespunzătoare normelor sanitare, condiţiile de alimentare;

asigurarea medicală (durata, partea responsabilă de achitare şi pe teritoriul cărui stat);

asigurarea contra accidentelor de muncă, compensarea daunelor şi prejudiciilor cauzate, ca

urmare a accidentelor de muncă, transportul accidentatului sau al defunctului în ţara de

origine, cercetarea accidentelor de muncă şi a cazurilor de îmbolnăvire profesională,

întocmirea şi e pedierea actelor corespunzătoare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare

acreditate ale ţării de origine;

obligaţiile lucrătorului.

Dacă contractul semnat în RM înainte de plecare nu va avea putere juridică, din motivul că nu

a fost încheiat în țara de destinație, reprezentanților consulari ai țării noastre li se va solicita

verificarea valabilității ofertei de muncă. Migranții au obligaţiunea de a controla acele contracte,

precum și orice alte documente ce urmează a fi semnate și să se asigure că au înțeles și sunt de

acord cu clauzele actelor în cauză. CIM trebuie să fie semnat în limba maternă, astfel încât

lucrătorii să înțeleagă condițiile de activitate oferite, în totalitate.

3.6 Alte măsuri necesare înainte de plecare

Înainte de migrarea în străinătate, cetățenii au dreptul să se înregistreze la Casa Naţională de

Asigurări Sociale (CNAS), care le va acorda dreptul de a beneficia de toate asigurările sociale, prin

intermediul sistemului public de asigurări sociale din RM, în caz de necesitate. Acestea oferă

următoarele avantaje: prestaţii pentru limită de vârstă, prestaţii de invaliditate, prestaţii de urmaş,

indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în

24

afara muncii, prin accidente de muncă sau boli profesionale, prestaţii de maternitate, indemnizaţii

pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav, ajutoare de deces.

Fondurile de asigurări sociale se formează din contribuţiile plătite în RM sau într-o altă țară, pe

baza acordurilor bilaterale de securitate socială, semnate de țara noastră. Acordurile respective

garantează, că perioadele de activitate profesională în statele semnatare sunt luate în calcul pentru

acordarea dreptului la prestaţie lucrătorilor migranţi și că aceste plăți sunt „exportate” în străinătate / în

țara lor de reședință. Virarea contribuțiilor se efectuează în momentul înregistrării contractului de

muncă la CNAS: www.cnas.md.

Conform cerinţelor legislaţiei ţării de destinaţie, la angajarea provizorie, lucrătorii migranţi pot

fi supuşi unui examen medical de către o comisie, formată din mai mulţi specialiști, în conformitate cu

cerințele țării angajatoare. Persoanele care migrează în țările cu risc sporit de boli infecţioase, vor fi

vaccinate suplimentar contra cost.

Înainte de a pleca peste hotare, migranții trebuie, de asemenea:

să facă o serie de aranjamente cu privire la administrarea bunurilor deţinute în proprietate;

să adopte măsuri adecvate de protejare a copiilor minori, care rămân în ţară.

Dacă un cetăţean al RM se angajează provizoriu în străinătate şi are un copil în îngrijire, trebuie

“să prezinte la ANOFM, în modul stabilit de guvern, documentul de confirmare, emis de organul

competent de protecţie a copiilor din raionul / sectorul de domiciliu al părinţilor, privind luarea în

evidenţă a copiilor minori care rămân în ţară” (art. 16 din Legea cu privire la migraţia de muncă).

O măsură recomandată în interesul superior al copiilor minori, stabilită de administrația publică

locală, în scop de educație și formare, în vederea protecției drepturilor acestora, este tutela sau

curatela. Atât tutela, cât şi curatela, prezintă o sarcină gratuită și obligatorie.

3.7 Informaţii despre ţara de destinaţie

Pentru persoanele aflate la prima experiență de migrație este extrem de important să se

familiarizeze cu regulile și obiceiurile din țara gazdă. Există mai multe surse de astfel de informații.

Periodic, țările de destinaţie şi Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă le difuzează. Într-

un mediu global foarte fluid, după o anumită perioadă de timp, există riscul ca informaţia accesibilă să

nu mai fie actuală. Prin urmare, este întotdeauna recomandabil să se consulte surse de date fiabile,

gestionate de organizațiile publice și private din țările gazdă. În continuare, sunt furnizate anumite

recomandări în acest sens:

AUSTRIA

Site-ul Guvernului Federal privind migrația spre Austria - http://www.migration.gv.at/en/

BELGIA

Biroul de Imigrare - https://dofi.ibz.be/sites/dvzoe/EN/Pages/home.aspx

CANADA

Serviciul pentru Cetăţenie şi Imigrare din Canada - http://www.cic.gc.ca/english/index-int.asp

25

FRANŢA

Oficiul Francez pentru Imigrare și Integrare - http://www.connecting-paris.com/ladefense/en/ofii-

french-immigration-and-integration-office

GERMANIA

Biroul de Imigrare - http://www.workpermit.com/germany/employer.htm

UNGARIA

Biroul de Imigrare și Naționalitate al Ungariei - http://www.bmbah.hu/a_bah_ismertetese.php

ITALIA

Serviciul de Imigrare şi Libertăţi Civile -

http://www.interno.gov.it/mininterno/export/sites/default/en/themes/immigration/

OLANDA

Serviciul de Imigrare şi Naturalizare - http://www.ind.nl/en/Pages/Default.aspx

PORTUGALIA

Serviciul pentru Cetăţenii Străini şi Apatrizi - http://www.sef.pt/portal/v10/PT/aspx/page.aspx

MAREA BRITANIE

Home Office şi Agenţia de Frontieră din Marea Britanie - http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/

STATELE UNITE ALE AMERICII

Serviciul de Cetăţenie şi Imigrare al SUA - http://www.uscis.gov/portal/site/uscis

3.8 Instruirea migranţilor înainte de plecare

În afara informării individuale privind țările de destinație, doritorilor li se recomandă participarea

la unele cursuri privind migrația. Acestea pot fi organizate la inițiativa ONG-urilor sau altor instituții.

Cursurile se pot referi la diferite aspecte ale migrației, precum normele și procedurile ce trebuie

urmate, drepturile și obligațiile lucrătorilor, explicarea prevederilor contractului individual de muncă,

cursuri de comunicare și învăţare a limbii, culturii şi obiceiurilor țarii de destinație.

Acordurile bilaterale privind migrația forței de muncă prevăd obligația părților de a organiza

sesiuni speciale, de orientare a oamenilor, pentru a le fi utile departe de casă la modul practic.

3.9 Recunoașterea diplomelor de calificare profesională a migranților moldoveni în

străinătate

Recunoaşterea diplomelor, titlurilor şi altor calificări academice şi profesionale, obţinute în

instituţiile de învăţământ din RM, ar putea juca un rol important pentru lucrătorii migranţi în

câștigarea unui loc de muncă potrivit, în țările de destinație. Procesul de recunoaştere şi echivalare a

calificărilor este reglementat de către legislaţia internă, convenţiile internaţionale şi recomandările

Consiliului Europei, Comisiei Europene, UNESCO/CEPES. La baza recunoaşterii şi echivalării

actelor de studii superioare în regiunea europeană, stau principiile Convenţiei de la Lisabona, care a

fost semnată de către RM, în anul 1997 şi ratificată la 1 noiembrie 1999.

26

RM a semnat acorduri bilaterale în această direcție cu România (1998), Republica Bulgară

(2000), Ucraina (2001) şi Federaţia Rusă (2003), precum şi un Acord multilateral cu ţările din spaţiul

CSI, privind recunoaşterea reciprocă şi echivalarea actelor de studii din învăţământul mediu general,

secundar profesional şi mediu de specialitate (2004).

Un alt tratat internaţional în acest domeniu încheiat de RM este Convenţia de la Haga cu privire

la suprimarea cerinţei pentru supra-legalizarea actelor oficiale străine (2007).

Cu toate acestea, numărul ţărilor care au semnat acorduri de recunoaştere a documentelor de

studii este mai mic decât cel al statelor gazdă pentru migranţii moldoveni. În plus, nu există

mecanisme practice a acestui proces și nici în vederea angajării migranţilor din RM, potrivit

competenţelor şi nivelului lor de instruire.

O altă înțelegere importantă la același capitol va fi Acordul interguvernamental de cooperare în

domeniul educației, științei și inovării abia în stadiu de proiect, ce urmează a fi semnat cu Albania,

Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

Transpunerea în practică a prevederilor Procesului de la Bologna ar putea facilita, de asemenea,

recunoaşterea calificărilor universitare şi profesionale.

Pentru documentare suplimentară, este recomandabil ca potenţialul migrant să se informeze

despre procedurile de echivalare a diplomelor în ţara de destinaţie, consultând surse credibile, înainte

de plecare.

Reţeaua Europeană a Centrelor de Informare (ENIC) este alcătuită din centrele naţionale de

informare ale diverselor state europene. Rolul acestora este de a furniza recomandări vizând:

recunoaşterea diplomelor obţinute în străinătate, a titlurilor şi a altor calificări academice şi

profesionale;

sistemele de educaţie din alte ţări europene şi din ţara de origine;

oportunităţi de studii în străinătate, inclusiv informaţii despre împrumuturi şi burse de şcolarizare,

cât şi răspunsuri la întrebări concrete, legate de mobilitate şi echivalări.

Reţeaua Centrelor de Informare pentru Recunoașterea Academică (NARIC) are ca scop

îmbunătăţirea procesului de recunoaştere academică a diplomelor şi a perioadelor de studii în statele

membre ale UE, Zona Economică Europeană şi în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru detalii,

accesați: http://www.enic-naric.net/

Detalii referitoare la recunoaşterea calificărilor potenţialilor migranţi în ţările membre ale UE pot

fi solicitate direct la punctele de contact relevante, în țările de destinație.

3.10 Sprijinul ANOFM acordat migranţilor

Una dintre funcțiile principale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

(ANOFM) este de a oferi informații și sprijin persoanelor aflate în căutarea unui job.

Agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă acordă următoarele servicii:

Informarea cu privire la oportunităţile de încadrare într-un loc de muncă și cerințele

angajatorilor;

Posibilitatea de a telefona gratuit angajatorii, utilizând cabinele telefonice;

Accesul la portalul locurilor de muncă, administrat de ANOFM – www.angajat.md, dar și la

alte site-uri, ce conţin informaţii cu privire la posibilităţile de angajare: www.joblist.md,

www.moldovajob.com, www.lucru.md, www.hr.md etc.;

27

Asistenţa în elaborarea unui plan individual de angajare, cu acțiuni ce urmează a fi întreprinse

pentru a crește șansele;

Participarea la ședințele Clubului Muncii, la seminare de instruire privind tehnicile și

metodele de căutare a unui serviciu, în contextul noilor schimbări de pe piață, cum să-ţi menţii

echilibrul în situaţii de stres, cum să redactezi un CV atractiv și o cerere / scrisoare de intenție.

De asemenea, specialiştii agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pot facilita

accesul la cursuri gratuite de formare profesională (pentru calificare, recalificare și

îmbunătățirea competențelor), precum și la târguri specializate, unde s-ar putea să întâlniţi

potențiali angajatori, și să începeţi negocierea unui posibil contract.

Pentru a afla informații operative privind serviciile prestate de ANOFM, prevederile legislației

muncii, locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale, migrația

legală în scop de muncă etc., poate fi contactat Centrul de Apel – Piața Muncii din RM –

080001000 (apel gratuit); din străinătate - +37322838414 (apel taxabil).

Odată cu analiza mai multor opțiuni posibile, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot

decide în favoarea migrației și solicita detalii în ceea ce privește oportunitățile de angajare în afară.

Potențialul migrant trebuie să conștientizeze numeroasele impedimente, ce pot apărea. Lipsa

informațiilor privind ofertele de pe piețele muncii din străinătate constituie una din principalele

provocări. O altă problemă este utilizarea limitată a noilor tehnologii.

Agenția Națională gestionează portalul www.angajat.md, care permite utilizarea unei metode mai

eficiente de colectare și stocare a informațiilor, schimbului de date, dar şi de comunicare pentru clienți.

Această pagină electronică permite celor în căutare de joburi, dar și angajatorilor, să-şi publice CV-urile

și respectiv, noutățile despre locurile vacante, iar ulterior să acceseze instrumentul de corelare a cererii

cu oferta de muncă. Sistemul oferă, de asemenea, baze de date complete ale angajatorilor și

solicitanților, cu posibilitatea de a efectua medierea automată a joburilor vacante. Site-ul conține, de

asemenea, informații cu privire la fenomenul migrației.

Astfel, consilierii - specialiștii agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă - pot fi de

maxim ajutor potențialilor migranți prin:

1. Consultanţa cu privire la modul de accesare a locurilor de muncă vacante atât pe piața muncii

interne, cât și celei internaționale (Nivelul 1: Informații);

2. Furnizarea serviciilor de asistenţă şi consiliere individuală persoanelor aflate în căutarea unui

serviciu, în conformitate cu nevoile lor și în timp util (Nivelul 2: Servicii de bază);

3. Acordarea serviciilor de consiliere individuală profundă acelor clienţi, care necesită asistență

suplimentară și continuă, pentru a-i ajuta să se integreze pe piețele muncii din RM și din afară

(Nivelul 3: Consiliere de specialitate);

4. Consilierea persoanelor în căutare de job în identificarea abilităților și competențelor pe care le

au, prin elaborarea planurilor proprii de angajare;

5. Informarea oamenilor referitor la oportunități de formare profesională și promovarea ocupării

forței de muncă;

6. Asistarea patronilor străini în selectarea potențialilor salariați din RM, în contextul acordurilor

bilaterale sau la solicitarea lor;

7. Cooperarea cu sindicatele din RM, în scopul consolidării protecției cetățenilor noștri la toate

etapele procesului migrațional (călătoria spre ţara de destinaţie, sosirea şi amplasarea în câmpul

muncii şi reintegrarea în societate, la revenire);

8. Promovarea campaniilor de sensibilizare / informare a populaţiei în ceea ce privește riscurile

migrației ilegale, în colaborare cu mass-media;

9. Organizarea unor ateliere de lucru înainte de plecarea în străinătate, pentru a testa capacitățile

lucrătorilor migranţi în acumularea de competențe pentru sporirea şanselor de a avea succes la un

interviu de angajare și, nu în ultimul rând, la redactarea unui CV.

28

Capitolul 4 – Munca şi traiul peste hotare

4.1 Intrarea și înregistrarea lucrătorilor migranți în țara gazdă

Accesul migranților pe teritoriul ţării gazdă este posibil, dacă posedă documente de călătorie

valabile de trecere a frontierei de stat şi vize de intrare, în caz de necesitate.

Cetăţenii RM nu au nevoie de viză pentru a intra în Federaţia Rusă sau în ţările din spaţiul CSI

(cu excepția Georgiei și Turkmenistanului). Pentru a trece hotarele acestor ţări, este suficientă

legitimarea doar cu paşaportul naţional (de călătorie) pentru călătorii peste hotare. Dacă scopul

declarat este angajarea, migrantul trebuie să aibă contractul de muncă și diplomele de studii.

Înregistrarea migranţilor pe teritoriul ţării gazdă se face în timp util, stabilit de autoritățile de

acolo. În marea majoritate a statelor, cetăţenii străini, care solicită să li se aprobe cererile de lungă

ședere ce depăşeşte 90 de zile, trebuie să solicite permise de rezidență de-a se afla acolo legal, pentru

o perioadă definită de timp. Refuzul de înregistrare la reşedinţa temporară constituie o încălcare a

regimului de şedere legală în ţările respective şi se pedepsește prin aplicarea sancţiunilor

financiare / penalităţilor administrative, după caz, până la expulzarea migranților cu

aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriile statelor vizate o anumită perioadă de timp. În unele țări,

permisul de şedere poate specifica şi dreptul la muncă.

Locuința este preocuparea de primă importanță pentru migranţii nou-veniți într-o țară. Deținerea

unei adrese juridice este fundamentală, deoarece urmează a fi indicată pe toate actele juridice,

perfectate pe perioada şederii în ţara de destinaţie.

Dacă cazarea este asigurată de către angajator, în corespundere cu prevederile contractului,

migrantul trebuie să știe, că acela este obligat să-i ofere condiţii decente de trai, spaţiul propus să-i

asigure intimitate pentru recuperare şi odihnă. Dacă patronul nu-i oferă locuință, lucrătorul poate să-și

găsească una, apelând la agenţii imobiliare, consultând anunţuri din presă, internet etc. Condiţiile de

închiriere a gazdei trebuie să fie stipulate într-un contract special, încheiat cu proprietarul imobilului și

înregistrat la un notar public.

4.2 Drepturile şi obligaţiile migranților în țara de destinație

Migranţii cu statut legal în ţara gazdă se bucură de acces la protecţia generală a persoanelor şi

averilor, libera deplasare pe teritoriul acelui stat şi îşi pot stabili reședinţa sau, după caz, domiciliul

oriunde în acel stat, iar în caz de plecare temporară - dreptul de a reintra pe toată durata valabilităţii

permisului de şedere.

Pe lângă drepturi legale, migranții mai au obligaţii şi responsabilităţi în raport cu ţara gazdă.

Prima ţine de respectarea scopului pentru care le-a fost acordat dreptul pentru permisul de şedere.

Acesta nu poate fi transformat în permis de muncă, spre exemplu, dacă migrația este justificată în scop

de studii. Viza pentru studii nu poate fi transformată în permis de muncă. Trebuie respectată perioada

autorizată de rezidență, iar în cazul în care nu se acordă o prelungire a vizei, migranții sunt obligaţi să

revină în RM.

4.3 Drepturile lucrătorilor migranţi în relațiile de muncă

Procedura de angajare variază de la un stat la altul şi este reglementată de legislaţia şi de

actele privind statutul cetăţenilor străini. Paginile web www.migratie.md si www.viza.md oferă suport

informaţional detaliat privind practicile de încadrare în muncă a cetăţenilor străini în diverse state.

Relaţiile de muncă între migrant şi angajator sunt reglementate prin intermediul unui contract

individual. Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie între opt şi nouă ore sau 40 de ore

pe săptămână și două zile libere. Excepţiile cele mai răspândite sunt în sectorul serviciilor comerciale,

29

construcţii şi agricultură. Orele suplimentare lucrate peste program sunt, de obicei, compensate.

Concediul de odihnă anual plătit este stabilit şi se acordă, în dependenţă de activitatea prestată pe

durata unui an calendaristic.

Lucrătorul migrant trebuie să fie informat, că la locul de muncă beneficiază de aceleaşi drepturi

ca şi muncitorii naţionali şi are dreptul la determinarea condiţiilor de lucru cu respectarea standardelor

de protecţie. Toţi angajații urmează să beneficieze de informaţii adecvate cu privire la măsurile

de protecţie colectivă şi de prevenire a accidentelor la locurile de muncă, în limbi cunoscute acestora.

Salariații au dreptul la instruire în ceea ce privește asigurarea sănătăţii şi siguranţa ocupaţională.

Angajatorii trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca lucrătorii migranţi să înţeleagă

instrucţiunile, atenţionările, simbolurile şi alte semne referitoare la riscurile legate de sănătate şi

siguranţă la locul de muncă. Astfel, ei sunt obligaţi să respecte regulile de securitate, în conformitate

cu instrucţiunile primite, utilizând corect aparatele, orice alt mijloc de protecţie, avertizare sau

control. Această sarcină se extinde şi asupra utilizării maşinilor, echipamentului, uneltelor,

substanţelor şi produselor periculoase, pentru a se asigura că utilizarea nepotrivită nu pune în pericol

sănătatea şi securitatea altor angajaţi şi a persoanelor care ar putea fi prezente la locul de muncă.

4.4 Asigurarea drepturilor de securitate socială

Modalitatea legală de-a avea acces la serviciile de protecție socială în ţara de destinaţie este

contractul individual de muncă, ce conferă dreptul de a contribui la sistemul de securitate socială al

țării de destinație, în calitate de persoană asigurată, prin achitarea contribuţiilor. Astfel, lucrătorul

migrant dobândește dreptul la aceleaşi beneficii sociale, ca şi cetăţenii din statul gazdă. În baza

înregistrării, fiecare nou-venit obţine un număr de asigurare socială şi o cartelă / un card de

asigurare de acces la schemele de securitate socială. Astfel, salariul lunar al lucrătorului este

impozitat, conform prevederilor legislaţiei naţionale a statului respectiv.

Beneficiile sociale de care se bucură migranţii angajaţi în baza contractelor de muncă temporară,

sunt prevăzute de acordurile bilaterale şi multilaterale de securitate socială. Acestea se referă, în

general, la: îngrijire medicală, incapacitate temporară de muncă compensată prin prestaţii sociale în

caz de accidente de muncă şi boli profesionale, concediu de maternitate şi paternitate, incapacitate

permanentă de muncă, pensie.

Până în prezent, RM a încheiat acorduri bilaterale de securitate socială cu următoarele state:

Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Italia, Marele Ducat de Luxemburg, Portugalia, Polonia şi România.

Un aspect important îl constituie transferul drepturilor de pensie: este posibil să nu se poată realiza

transferurile acasă a contribuțiilor ce aparțin cetățenilor moldoveni în străinătate, din cauza legilor

restrictive din străinătate.

4.5 Dreptul la asistență medicală în ţara de destinaţie

De cele mai multe ori, accesul lucrătorilor migranţi la sistemele de sănătate în statele gazdă este

condiţionat de legalitatea statutului şi de existenţa contractelor individuale de muncă (CIM).

Conform normelor comune, angajatorul este responsabil pentru asigurarea medicală a

salariatului. Însă, acest drept devine aplicabil doar în cazul dacă CIM prevede, în mod expres,

responsabilitatea patronilor de a contribui la obţinerea asigurării medicale pentru lucrătorii migranţi.

În cazul în care angajatorul nu respectă această obligaţie, migrantul poate solicita direct

înregistrarea sa în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate din ţara gazdă. Va prezenta, în acest

scop, un dosar personal, care va include un document de identitate valabil, cartela beneficiarului de

securitate socială şi dovada adresei de reşedinţă în străinătate. Cartela de identificare individuală

constituie dovada faptului, că migrantul a fost înregistrat la Centrul Naţional de Sănătate.

Dacă o persoană nu este asigurată, costurile suportate de aceasta pentru spitalizare şi proceduri

medicale vor fi foarte mari. De regulă, serviciile medicale nu ţin de competenţa autorităţilor. Astfel,

30

migranţii nereglementaţi nu sunt expuşi riscului de a fi denunţaţi. Indiferent de statutul migrantului,

asistenţa medicală primară este accesibilă tuturor persoanelor, iar serviciile de urgenţă se acordă

oricărei persoane, indiferent dacă are sau nu calitatea de asigurat.

4.6 Veniturile din muncă, remitenţele şi transferul acestora

Teoretic, lefurile migranţilor nu pot fi mai mici decât cele ale conaţionalilor pentru aceleași

genuri de activități.

Câştigurile salariale sunt supuse impozitării şi plăţii obligatorii a contribuţiilor la sistemele de

asigurări sociale. Contribuţiile sunt plătite atât de angajator, cât şi de lucrător. Fiecare angajat achită

taxa pe venit, mărimea căreia este stabilită de legislația națională a statului competent. Migranţii

trebuie să deţină o cartelă cu un număr fiscal, care poate fi obţinut la oficiul fiscal local, prezentând

paşaportul valabil.

De regulă, angajatul este remunerat lunar, în numerar sau prin transfer pe contul bancar, pe baza

fișei de salariu. Migranţii nu trebuie să semneze acte pentru lefurile pe care nu le-au ridicat şi să refuze

ca patronul să le acumuleze ori să le păstreze banii până la expirarea contractului. Se recomandă

administrarea sumelor prin utilizarea contului bancar, deschis la momentul sosirii în ţara de destinaţie.

Deschiderea unui cont bancar în ţara de destinaţie se efectuează direct de către beneficiar, care are

vârsta minimă de 18 ani şi prezintă dovada identităţii (de exemplu, paşaportul), adresa în ţara gazdă şi

codul numeric personal / codul de identificare fiscală. Acesta este necesar şi pentru a plăti serviciile de

întreţinere şi impozitele / taxele. Acelaşi principiu poate fi aplicat pentru a transfera remitenţele acasă.

“Transferurile” prin metode netradiționale (cunoştinţe, alți intermediari) sunt mai puţin

costisitoare, însă nesigure, deoarece există riscul de a pierde banii.

4.7 Protecţia drepturilor migranţilor

4.7.1 Abuzuri posibile în perioada relaţiilor de muncă

Migranţii pot fi expuşi unor abuzuri, cele mai comune dintre ele fiind:

Substituirea contractului de muncă. Chiar dacă migrantul semnează un contract de muncă

înainte de plecare (contractele sunt aprobate de către ANOFM), la sosirea în ţara de destinaţie, acesta

poate fi forţat să încheie altul. În acest caz, trebuie să se asigure că versiunea nouă a documentului nu

conține alte clauze decât cele negociate și acceptate anterior. În caz de divergențe, migrantul trebuie să

apeleze la ANOFM din RM și la serviciile consulare din cadrul Ambasadei RM în ţara respectivă.

Contractul propus spre semnare în țara gazdă trebuie să fie întocmit într-o limbă înţeleasă de migrant

și nu trebuie să semneze niciun act neclar pentru el. La fel, orice alte documente, pe care este rugat să-

și pună semnătura, de un angajator sau de o agenţie intermediară, trebuie să fie studiate cu atenție.

Dacă are dubii, lucrătorul este încurajat să solicite consultanță din partea serviciului consular sau

ONG-urilor de profil, organizaţiilor sindicale sau asociațiilor disaporei.

Reţinerea salariilor, întârzierile la plata lefurilor. Sumele sub nivelul convenit între cele două

părţi nu pot fi justificate, decât în cazurile dacă întârzierile sunt ocazionale și motivate. Acest aspect

este vital, deoarece migranții sunt extrem de dependenţi de veniturile obţinute din munca pentru a

supravieţui în țara gazdă.

Lipsa zilelor de odihnă sau a vacanţelor. Obligarea lucrătorului de a efectua ore sau zile

suplimentare de muncă neremunerate sau care încalcă prevederile legislaţiei muncii prin durata /

numărul lor.

Rezilierea arbitrară a contractului. O formă de practică rea aplicată de către angajator este să

permită muncitorilor să plece acasă în vacanţă și, ulterior, să raporteze autorităţilor migraţionale că,

contractul le-ar fi expirat, invocând motive false, precum „prestarea nesatisfăcătoare a muncii” sau că

au „furat bunuri”.

31

Reţinerea de către angajator sau firma de intermediere a actelor personale de identitate. În

rândul patronilor, este răspândită practica confiscării paşapoartelor sau a documentelor de călătorie ale

lucrătorilor migranţi. Fără acte oficiale, ei devin total dependent de angajatori.

4.7.2 Instituţiile abilitate să supravegheze respectarea drepturilor migranţilor

în ţările de destinaţie

În ţările de destinaţie, funcţionează instituţii specializate abilitate să supravegheze respectarea

prevederilor legale privind relaţiile de muncă. Migranţii supuşi exploatării pot să depună plângeri

acestor autorităţi. Desigur, migrantul ilegal în condiții de exploatare ar putea să nu poată apela la

ajutorul acestora.

În caz de încălcare a drepturilor lor sau a prevederilor contractului de muncă, lucrătorii trebuie să

încerce, întâi de toate, să soluţioneze problema pe cale amiabilă. Dacă angajatorul nu dă curs cererilor

lucrătorului, acesta trebuie să sesizeze Inspectoratul Teritorial de Muncă relevant, care are abilitaţi să

controleze condiţiile în care muncesc angajații, inclusiv sub aspectul protecţiei sănătăţii şi securităţii la

serviciu, să verifice legalitatea contractelor de muncă încheiate şi conformarea acestora la normele

legale.

Lucrătorii care au probleme în relaţiile cu angajatorii pot înainta dosarele la Curţile de Muncă sau

Tribunalele Muncii din ţările gazdă, chiar şi după încetarea raporturilor cu patronii. Procurorul de Stat

este obligat să ofere asistenţă tuturor lucrătorilor, indiferent de statutul legal al acestora. Organizaţiile

neguvernamentale şi sindicatele îi pot consilia în asemenea situații. Cu toate acestea, procedurile la

curte pot dura mult, uneori chiar ani de zile.

În cazul unor abuzuri, cu aplicarea violenţei fizice şi psihologice, migranţii trebuie să apeleze, de

urgenţă, la cea mai apropiată secţie de poliţie şi la Oficiul pentru Imigrări, care acordă sprijin de

specialitate în astfel de situații. De asemenea, reţinerea actelor personale de identitate ale salariaților

de către angajatori sau firmele de intermediere trebuie să fie reclamate la poliţie.

Mult mai anevoioasă va fi procedură de denunţare a angajatorilor care au comis abuzuri, dacă

lucrătorii migranți muncesc fără contracte şi permise de lucru. Chiar şi în aceste condiţii, angajații pot

beneficia de sprijinul autorităţilor, cu suportul sindicatelor şi organizaţiilor neguvernamentale.

Lucrătorii migranţi pot sesiza asociaţiile sindicale în privința unor eventuale ilegalități şi

încălcări ale drepturilor lor. Potrivit Convenției complementare a ILO privind muncitorii migranţi (nr.

143) din 1975, lucrătorii migranți au dreptul la libertatea de asociere şi pot să se afilieze sindicatelor

existente, indiferent de statutul lor legal. În țările de destinație, tot mai multe organizaţii sindicale sunt

implicate în promovarea și protecția drepturilor acestor categorii ai oamenilor muncii, indiferent de

apartenenţa lor. Activitățile cu participarea migranților sunt marcate, deseori, de numeroase probleme,

în primul rând, din cauza lipsei de informații privind beneficiile dreptului la asociere profesională sau

din motivul că muncitorilor le este teamă să lupte pentru a-şi apăra şi proteja drepturile.

Migranții trebuie să beneficieze de protecția ambasadelor, consulatelor și misiunilor diplomatice

ale RM, care joacă un rol important în prevenirea discriminării, exploatării și abuzurilor comise

împotriva propriilor cetățeni. Asistența consulară este acordată şi în caz de arest.

După cum am mai spus, migranții pot beneficia de sprijin şi din partea ONG-urilor din țările de

destinație, precum Organizația „Caritas". Conform datelor oferite de Fundaţia Italiană pentru Servicii

Voluntare, în Italia activează circa o mie de asociaţii în domeniul migraţiei.

De asemenea, cetățenii plecați din RM trebuie să fie încurajaţi să se afilieze diasporei şi

comunităţilor cetățenilor moldoveni din ţările de destinaţie.

32

Activitatea acestora asigură vizibilitatea traiului și muncii cetățenilor noștri în fața opiniei publice

europene, pentru o mai bună înțelegere a condițiilor lor. Asociaţiile migranţilor contribuie esenţial la

menţinerea şi promovarea culturii ţărilor de origine (informaţii detaliate despre organizaţiile

conaţionalilor noștri în ţările de destinaţie pot fi accesate pe site-ul: ww.viza.md)

Capitolul 5 - Reintegrarea migranţilor reveniţi

Întoarcerea în țara de origine și reintegrarea în familie și societate nu reprezintă întotdeauna o

poveste de succes a conaționalilor noștri. Aceasta depinde, în mare parte, de oportunitățile existente pe

piața muncii, posibilitățile investiţionale (de a-şi investi economiile), serviciile adecvate pentru

migranții reveniți și familiile lor. Prin urmare, pentru a aborda provocările legate de această etapă, este

important să fie analizate toate oportunitățile de reintegrare existente și să se ia în considerare

particularitățile individuale ale repatriaților. Acest lucru va reduce riscul de re-migrare și va spori

posibilitățile de reintegrare.

5.1 Modalităţi de revenire în ţară

Reîntoarcerea lucrătorilor migranţi în ţara de origine poate fi voluntară sau involuntară.

Revenirea voluntară implică decizia personală a migrantului de a se reîntoarce în ţara de origine.

Au fost elaborate programe speciale, destinate acestei categorii de oameni, care furnizează, în

general, beneficiarilor stimulente de călătorie și / sau financiare și de consiliere. Unele oferă sprijin

financiar și / sau logistic și asistență pentru reintegrarea în patria lor, prevenind, astfel, o posibilă re-

emigrare.

Programele de repatriere voluntară se adresează imigranților care doresc să se întoarcă acasă și

care îndeplinesc una sau mai multe dintre condiţiile enumerate mai jos:

din cauza nesiguranței financiare și sociale doresc să se întoarcă în țara lor de origine, dar nu

dispun de mijloacele financiare necesare;

au permisul de şedere expirat;

nu şi-au legalizat şederea etc.

De asemenea, de un astfel de program pot beneficia solicitanții de azil, aflaţi în aşteptarea unei

decizii privind statutul lor, solicitanții de azil respinși, refugiați sau beneficiari de protecție temporară,

care doresc să se întoarcă acasă.

Cetăţenii din afara Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, care au fost declaraţi

nedezirabili pe teritoriului statului de destinaţie şi au primit un ordin de deportare sau eliminare sau

au beneficiat anterior de programul de repatriere voluntară, nu pot beneficia de programe de

returnare voluntară.

Revenirea voluntară este mai puțin costisitoare2 și mai acceptată social și politic. Aceasta este

considerată mai durabilă, deoarece se bazează pe decizia migrantului, ce permite pregătirea pentru

întoarcerea sa și decurge, de regulă, în condițiile respectării drepturilor omului. De asemenea, înlătură

stigmatul cu privire la efectele negative cauzate de procesul de repatriere pentru reintegrare.

Informații detaliate despre programele de returnare voluntară pot fi obținute de la Organizația

Internațională pentru Migrație (OIM) sau de la autoritățile de imigrare din țara de reședință a

migrantului.

În pofida fondurilor alocate pentru aceste scheme, experiența arată că programele de returnare

voluntară nu sunt explorate pe deplin de către migranții ilegali, deoarece mulți dintre ei nu vor să

părăsească țara gazdă și sunt gata să-și asume riscul returnării forțate. Acest lucru este valabil, în

33

special, pentru statele de destinaţie, în cazul dacă există o perspectivă de regularizare a situației

migranților ilegali, efectuată frecvent în Italia.

În tabelul de mai jos (Tabelul X) sunt prezentate câteva exemple de programe de returnare

voluntară, concepute și puse în aplicare de către țările de destinație. Sunt denumite programe "pay-to-

go" (R. Negru, R. Black și alții) și au ca scop încurajarea migranților ilegali, în special, de a părăsi țara

gazdă.

2

Estimările recente indică faptul că, în Marea Britanie costurile de returnare forțată variau între £11 000 și £25 600, în timp ce

întoarcerea voluntară poate varia pentru o persoană între £ 600 (doar pentru călătorie) și £5 000 (inclusiv asistența de reintegrare). Oficiul

Național de Audit, "Raport final: costuri flu de lucru - studiu NAO azil", 18 noiembrie 2008. În: Consiliul Europei

3

Europe Report 04 June 2010 - http://assembly.coe.int/ASP/Doc/XrefViewHTML.asp?FileID=12461&Language=EN

34

Tabelul X – Programele de tip “Pay to go” în unele ţări din UE

Ţara Tipul de program Agenţia de implementare Grupul țintă sau țările eligibile / criteriile de

eligibilitate

Franţa

Programul de Asistență privind Reîntoarcerea şi

Reintegrarea (ARER) Finanțat de Biroul francez pentru

Imigrație și Integrare și implementat

în cooperare cu OIM din Franța și

partenerii OIM din țările de origine

Specifice fiecărei țări, însă lista este flexibilă:

Afganistan, Bangladesh, Djibouti, Etiopia, India, Irak

(trei reprezentanțe teritoriale kurde în partea nordică),

Iran, Kosovo, Pakistan, Serbia, Sudan și Sri Lanka

Marea

Britanie

Programul de Reîntoarcere Voluntară Asistată şi

Reintegrare (VARRP)

OIM, Misiunea în Regatul Unit al

Marii Britanii

Solicitanţii de azil

Pachete speciale VAARP OIM, Misiunea în Regatul Unit al

Marii Britanii (subcontractat unele

componente din Planul de activităţi

pentru refugiaţi altor trei ONG-uri,

până în vara anului 2010)

Irak, Afganistan și Zimbabwe

Belgia Reîntoarcerea și Emigrarea Solicitanților de Azil

(REAB)

OIM, Misiunea în Belgia Solicitanţii curenţi de azil, solicitanții de azil respinși,

migranţii nereglementaţi

Austria Programul de asistență, reglementat de Legea privind

azilul din 2005 și programe specifice fiecărei țări

OIM, Misiunea în Austria,

Fundaţia “Caritas Austria” pentru

unele programe de reintegrare

Solicitanţii de azil şi solicitanții de azil respinși.

Programe specifice pentru RM şi Afganistan

Finlanda Programul de Reîntoarcere Voluntară Asistată şi

Reintegrare în Finlanda (DAVRiF) OIM, Misiunea în Finlanda Resortisanții țărilor terțe, deţinători ai permiselor de

ședere, solicitanții de azil respinși

Olanda Program de Imigrare şi Repatriere a Cetăţenilor Străini

din Olanda (REAN)

OIM, Misiunea în Olanda Cetățenii străini din țările eligibile (cele mai multe țări

non-UE), care se conformează ordinului de a părăsi

Regatul Țărilor de Jos pentru totdeauna

Spania Plan de returnare voluntară Oficiul Național Public de Ocupare și

Ministerul Muncii și Imigrației

Migranții șomeri din 20 de țări, cu care Spania are

semnate acorduri bilaterale de securitate socială

Germania

Program de Migrare şi Reintegrare a Solicitanților de

Azil în Germania (REAG); Programul Guvernamental

de Repatriere Asistată (GARP)

OIM, Misiunea în Germania Cetățenii străini, inapţi de a-şi suporta cheltuielile

aferente călătoriei de returnare

Program special de asistență pentru imigranți (SMAP),

Germania

OIM, Misiunea în Germania Migranții care nu sunt eligibili pentru suport, în cadrul

programelor REAG / GARP

Norvegia Programul de Reîntoarcere Voluntară Asistată pentru

Migrantii cu statut Nereglementat din Norvegia

OIM, Misiunea în Norvegia Migranții cu statut nereglementat, aflaţi în Norvegia

35

Sursa: R. Black and al, Pay-to-go-schemes, 2012 2012

36

Programe de revenire voluntară în Republica Moldova

Țările de origine manifestă un interes crescând în stimularea migranților de a reveni pe pieţele lor

de muncă, în vederea dezvoltării social-economice, ca resurse umane valoroase cu noi competențe și

abilități dobândite în statele bogate. Aceasta în condițiile penuriei brațelor de muncă calificate, ca

urmare a amplorii fenomenului migrației. Măsurile optime de-a încuraja migranții să lucreze acasă

rezidă în evoluțiile economice rapide, crearea unui climat de afaceri favorabil și aplicarea în practică a

politicilor adaptate la nevoile cetățenilor reîntorşi.

Guvernul RM a întreprins o serie de iniţiative, orientate spre stimularea cetăţenilor RM aflaţi în

străinătate, de a reveni în ţara lor de origine. Acestea includ, însă nu se limitează la:

Campanii de sensibilizare, târguri ale locurilor de muncă organizate cu scopul de a disemina

informaţii vizând oportunităţile de angajare în RM;

Programe de atragere a remitenţelor în economia ţării, cu scopul de a consolida investiţiile

în afaceri noi şi a stimula revenirea migranţilor;

Programe de întoarcere temporară sau permanentă şi reintegrare profesională a cetăţenilor RM, care şi-au făcut studiile în străinătate, privind transferul de competenţe achiziţionate de tinerii

absolvenţi peste hotare, pe piaţa muncii din RM;

Scheme de returnare "virtuală" destinate membrilor diasporei cu înaltă calificare, pentru a

oferi profesioniștilor din RM oportunități de instruire, schimb de experiență, suport tehnic etc. 4

Programul “PARE 1+1”5 este un program administrat de guvern, cu scopul de a oferi

sprijin migranților moldoveni, care doresc să investească în afaceri proprii. Pentru fiecare leu

moldovenesc investit din remitenţe, programul contribuie cu o sumă echivalentă. În plus,

participanții beneficiază de asistență prin intermediul cursurilor de pregătire antreprenorială,

consultanței în afaceri, precum și prin facilitarea accesului la finanțare.

Mai multe informații pot fi accesate pe pagina web:

http://www.odimm.md/ro/pare/default.htm 4German-Moldovan project “Migrants’ Capacities for the Moldovan Health System Development” implemented within

the Joint EU-UN Initiative “Migration for Development” in October 2009- April 2011 5 Approved by Government Decision no. 972 of 18.10.2010

Returnarea forţată, în mod obişnuit, nu depinde de decizia migrantului.

Revenirea forţată poate fi aplicată migranţilor, care transgresează legile statului gazdă și / sau care

încalcă condițiile lor de intrare și de ședere. Mai exact, sistemele de returnare forțată vizează

următoarele categorii:

imigranţii, care au comis fapte penale;

imigranții, care refuză să se conformeze unui ordin legal de expulzare, emis de autorităţi;

imigranţii nedocumentaţi / nereglementaţi;

persoanele care depășesc termenul de ședere și / sau încălcă condițiile de angajare în muncă şi

de intrare în ţară;

persoanele care au obţinut un permis de şedere prin înşelăciune.

Trebuie remarcat, totuși, că diferitor categorii de imigranți le sunt aplicate diferite scheme de

returnare involuntară. De exemplu, în primele două cazuri, și anume persoanelor care au săvârşit fapte

penale și celor care nu respectă decizia autorităților de a părăsi teritoriul statului competent, țările

gazdă le aplică măsura deportării. Deportarea poate fi individuală şi colectivă (în masă). În ambele

cazuri, persoanelor expulzate le este impusă o interdicție de intrare pentru o anumită perioadă de timp.

O altă procedură de returnare forțată a străinilor este expulzarea. Aceasta este utilizată în cazul

imigranților nedocumentaţi / nereglementaţi, persoanelor care încalcă condițiile de intrare în ţara de

destinaţie și care au obţinut aceste condiții prin căi şi mijloace frauduloase.

37

Uneori, procesul de expulzare prevede detenție pentru o anumită perioadă de timp și pentru

anumite categorii de persoane. Decizia este luată de la caz la caz, în circumstanţele când există dovezi

pentru o astfel de măsură. Potrivit standardelor internaționale, persoanele deținute în cadrul

procedurii de expulzare nu trebuie să fie tratate ca infractori.

În general, principiile și procedurile de returnare forțată a migranților nereglementaţi și

nedocumentaţi sunt similare în diverse țări.

Multe state aplică aşa-numita procedură de tolerare faţă de cetăţenii străini, în cazurile dacă

există motive serioase să se considere, că cei din urmă sunt victime ale traficului de fiinţe umane sau

se află în imposibilitatea de a părăsi temporar teritoriul ţării gazdă din alte motive obiective. De aceea,

este important pentru persoanele supuse abuzurilor să coopereze cu autoritățile competente din țările

de destinație. În unele state, precum Italia şi Belgia, victimelor traficului de fiinţe umane legat de

exploatarea sexuală sau economică, li se acordă un timp de reflecţie, pentru a decide benevol asupra

colaborării cu organele de drept şi denunţării traficanţilor.

5.2 Categorii de migranţi reveniţi

La reîntoarcerea în ţara de origine, unii cetățeni sunt deciși să se integreze în societate și au un

sentiment de mai mare încredere şi afirmare.

Anumite categorii de migranţi reveniţi, însă, se confruntă cu probleme, care îi fac şi mai

vulnerabili sub aspect socio-economic, decât până la momentul plecării. Aceasta se întâmplă, în

special, în urma unei experienţe negative de migrare, asociate cu pierderi financiare, de calificări,

însoțite uneori și cu abuzuri, fraude, etc.

În contextul acestui ghid, migranţii reîntorşi sunt divizaţi convenţional pe următoarele categorii,

în funcţie de experiența din străinătate:

Migranţii repatriați cu experiență pozitivă, care…

au acumulat resursele preconizate;

au obţinut noi competențe și abilități

profesionale;

nu intenţionează să re-migreze;

sunt determinaţi să-şi investească

resursele în afaceri în comunitatea pe

piaţa locală.

nu au reuşit să acumuleze banii prevăzuți, însă

au întors toate datoriile familiei;

au obţinut noi calificări și abilități

profesionale;

nu intenţionează să re-migreze;

sunt determinaţi să-şi găsească un loc de

muncă.

Cetățenii reveniţi cu experiență migrațională negativă, care…

nu au obţinut câştiguri şi au pierdut şi

banii de care dispuneau;

au fost returnați forțat în ţara de

origine;

intenţionează să re-migreze, însă în

condiţii mai sigure.

nu au obţinut câştiguri financiare şi au

pierdut și sumele inițiale;

au suportat diverse forme de abuz, inclusiv

contrabandă cu migranți, trafic de ființe umane,

exploatarea muncii etc.

38

Distribuția de mai sus poate ajuta specialiștii care lucrează cu migranții reîntorși, să adapteze

programele de reintegrare la nevoile individuale ale beneficiarilor. Trebuie să se țină cont de faptul că,

aceste categorii de cetățeni pot varia de la caz la caz.

5.3 Programe de reintegrare pentru migranţii reîntorşi

Procesul de reintegrare a migranților în viața socială și economică a comunității și țării lor de

origine reprezintă un proces complex și depinde de nevoile și capacitățile individuale ale persoanelor,

pe de o parte, și oportunitățile și serviciile de asistenţă disponibile, pe de alta.

Reintegrarea de succes are loc atunci, când migranţii reîntorşi îşi pot valorifica beneficiile

experienței din afară, prin utilizarea veniturilor acumulate, a noilor competențe și cunoștințe

achiziţionate, pentru a obţine locuri de muncă în condiții decente. Acest lucru depinde, în mare

măsură, de capacitățile autorităților și furnizorilor de servicii de a le asigura un mediu propice pentru

reîncadrare.

Deseori, migranţii reîntorşi, în special cei cu experiență migrațională negativă (după cum este

descris detaliat în p. 5.2. “Categorii de migranţi reveniţi”) şi nu doar, se confruntă cu dificultăţi în

procesul de reintegrare, precum:

dificultăţi de comunicare cu familia, inclusiv ostilitatea între soţi şi copii, cauzată de separarea

de durată;

sentimente de izolare, singurătate, anxietate şi depresie;

probleme de sănătate;

economii insuficiente pentru un trai decent în ţara de origine;

pierderea calificărilor;

oportunităţi limitate de integrare pe piaţa muncii;

lipsa posibilităților de iniţiere a unei afaceri;

acces limitat la sistemul naţional de protecţie socială;

povara datoriilor pe care le au, ce ţin de etapa pre-migrare, în cazul returnării forţate etc.

Reintegrarea victimelor exploatării şi abuzului este şi mai dificilă, din cauza traumatismelor, în

urma experienţei migraţionale.

O atenţie cuvenită trebuie acordată şi aspectelor de gen, deoarece acestea pot avea un impact

semnificativ asupra evoluției procesului de reabilitare și obținere a rezultatelor.

Dacă nu vor fi abordate la timp, problemele menţionate se pot transforma în efecte negative de

lungă durată, ce i-ar determina pe cetățenii reveniţi să recurgă la oportunităţi de re-migrare. Acesta

este motivul pentru care este important pentru persoanele vulnerabile returnate să beneficieze de

asistență și servicii de informare relevante.

În RM, nu activează un număr important de instituții ce oferă asistență migranților reîntorşi.

Dintre cele existente sunt instituții de stat, ONG-uri, grupuri religioase, asociații de femei etc.

Serviciile acestora variază, în funcție de tipul și mandatul organizaţiei, fondurile disponibile,

potențialul de acoperire geografică etc.

Multe dintre aceste instituții fac parte din Sistemul Național de Referire (SNR)6 pentru protecția

și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, creat în anul 2006 și

administrat, în prezent, de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu sprijinul OIM și

altor agenții internaționale. Ministerul a instituit o Unitate Națională de Coordonare a SNR,

responsabilă de procedurile de referire şi coordonare a asistenței victimelor și potențialelor victime ale

traficului de persoane, la trei niveluri (internațional, național și local / raional).

6 Aprobat prin decizie parlamentară Nr. 257-XVI din 05.12.2008

39

Încă de la crearea în 2006, SNR a fost extins pentru mai multe categorii de beneficiari, de la

supraviețuitori ai traficului de fiinţe umane - până la victimele violenței în familie, persoane cu

dizabilități, reprezentanți ai minorităților etnice, migranți ilegali etc. Criteriile de eligibilitate țin de

gradul de vulnerabilitate sporit al acestora.

La nivel operațional (local / raional), activitățile SNR se desfășoară prin intermediul echipelor

multidisciplinare (EMD), formate din reprezentanți ai autorităţilor locale de asistență socială, din

sănătate, ordine publică, educație, agenții de ocupare a forței de muncă, inspecția muncii, ONG-uri

relevante. Echipele multidisciplinare asigură identificarea, consilierea și monitorizarea beneficiarilor.

Serviciile de asistență sunt oferite, în funcție de nevoile persoanelor vizate. Funcția de coordonare este,

de regulă, atribuită reprezentantului serviciului de asistență socială de stat.

Programele de reintegrare a migranţilor reîntorşi trebuie să fie accesibile atât celor reveniţi

voluntar, cât şi involuntar, iar participarea lor activă în elaborarea și implementarea planurilor de

reintegrare, constituie o condiție obligatorie.

Programele trebuie să prezinte o abordare individuală şi multidimensională a problemelor pe care

le întâmpină cetățenii întorși acasă. Urmează câteva elemente ale unui posibil plan de reintegrare și

informații utile, ce ţin de:

Serviciile sociale și psihologice specializate, în scopul depășirii efectelor socio-psihologice,

ale unor eventualele traumatisme, schimbării percepției despre sine, ca urmare a migrației. Aceste

servicii sunt, de obicei, prestate de asistenții sociali și psihologii din cadrul instituţiilor de stat și

organizațiilor non-guvernamentale;

Serviciile de asistență / îngrijiri medicale pentru a evalua și a aborda, în caz de necesitate,

problemele de sănătate. Migranților reîntorşi le este recomandată o gamă largă de teste medicale,

inclusiv pentru depistarea infecției HIV/SIDA şi tuberculozei (TBC). Asigurarea medicală este

obligatorie în RM.7 Cu toate acestea, din motivul lipsei cetățenilor din ţară, mulți dintre ei nu-şi

achiziţionează o poliţă de asigurare medicală obligatorie şi, astfel, nu sunt acoperiţi de acest sistem. În

baza unui asemenea document, ei ar putea beneficia de serviciile de urgență gratuite, în caz de

necesitate. Persoanele care nu dispun de poliţă, pot utiliza alte tipuri de servicii medicale doar contra

cost.

Accesul la serviciile de securitate socială. Migranţii pot fi asiguraţi chiar şi retroactiv (până la

cinci ani precedenţi) pe baza contractului individual, încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Astfel, aceste persoane îşi pot menţine evidența vechimii în muncă acumulat și dreptul la măsuri de

protecție socială / beneficii în RM. Acestea din urmă cuprind prestațiile de șomaj, pensia de

invaliditate temporară, indemnizațiile de maternitate, indemnizaţiile pentru creșterea copilului sau

beneficiile de îngrijire a copilului, și o pensie minimă pentru limita de vârstă. Migranții trebuie să fie

informați că, RM a încheiat acorduri bilaterale privind securitatea socială, care garantează valabilitatea

perioadelor de încadrare în muncă în țările semnatare la acordarea dreptului la prestații și că aceste

plăți sunt exportate în străinătate, în statul lui / ei de reședință. Până în septembrie 2013, RM avea

acorduri bilaterale de securitate socială cu Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Italia, Marele Ducat de

Luxemburg, Polonia, Portugalia şi România. În proces de negociere se află documente similare cu

Ungaria şi Letonia.

Servicii de mediere a muncii pentru a facilita reintegrarea economică și profesională a

migranţilor. Agențiile teritoriale sunt principalii furnizori de servicii în acest sens. Mai multe detalii

sunt prezentate mai jos.

7 Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală Nr. 1585 din 27.02.1998

Reprezentanții agențiilor teritoriale de ocupare sunt membri ai echipelor multidisciplinare și

joacă un rol crucial în sprijinirea diverselor categorii de beneficiari, prin furnizarea de servicii

legate de piața forței de muncă, dar, şi prin redirecționarea acestora către alte instituții, servicii,

după caz.

40

Reabilitarea victimelor traficului de ființe umane și persoanelor care au suferit diferite forme de

exploatare ar putea necesita asistență specializată suplimentară.

Competenţele specialistului ANOFM în procesul de reintegrare a cetățenilor

Deseori, migranţii reveniţi apelează la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă,

pentru a se informa referitor la joburile vacante. Specialiştii acestor instituţii trebuie să

răspundă unor astfel de solicitări cu diligenţă, ţinând cont de necesitățile și doleanțele acestor

clienți, după cum este descris anterior. Vor ține cont de următoarele recomandări:

Vor oferi informaţii cu privire la oportunităţile de angajare existente și cerințele

angajatorilor privind ocuparea locurilor de muncă libere.

Le vor pune la dispoziție telefonul fix gratuit, ca să contacteze angajatorii, utilizând

cabinele special amenajate.

Le vor acorda acces la portalul locurilor de muncă, administrat de Agenția Națională

pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) – www.angajat.md, dar și la alte site-uri

specializate privind posibilităţile de angajare: www.joblist.md, www.moldovajob.com,

www.lucru.md, www.hr.md etc.

Vor oferi asistenţă în elaborarea unor planuri individuale de angajare, cu acțiuni ce

urmează a fi întreprinse pentru a crește șansele găsirii joburilor.

Vor solicita participarea clienților la ședințele Clubului Muncii, la seminarele

informative și de instruire în tehnici și metode de căutare a unui loc de muncă pentru a

face faţă noilor schimbări de pe piață. Astfel, migranții vor fi ajutați cum să-și menţină

echilibrul în situaţii de stres, cum să redacteze un CV atractiv și o cerere / scrisoare de

intenție. De asemenea, specialiştii agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de

muncă pot facilita accesul la cursuri gratuite de formare profesională (pentru

calificare, recalificare și îmbunătățirea competențelor), precum și la târguri de joburi,

unde s-ar putea să vină potențiali angajatori, cu care să înceapă negocierile.

Pentru a afla informații operative privind serviciile prestate de către ANOFM, prevederile

legislației muncii, ofertele pieței înregistrate în baza de date a Agenției Naționale, migrația

legală în scop de muncă etc., puteți contacta Centrul de Apel – Piața Muncii: din RM –

080001000 (apel gratuit); din străinătate - +37322838414 (apel taxabil).

Serviciile de mediere a muncii sunt gratuite.

Toate serviciile prestate de ANOFM sunt gratuite.

5.4 Recunoașterea calificărilor dobândite în străinătate

Deseori, cetățenii noștri beneficiază de experienţe valoroase de învățare peste hotare, în

perioada muncii lor, în mod deliberat sau informal, în afara mediilor de instruire oficială. De

exemplu, există o mulțime de femei migrante din RM care, indiferent de profesie, sunt

angajate, ca menajere, mai ales, în Italia și Israel. Astfel, ele deprind secrete ale bucătăriilor

diferitelor popoare sau cum să îngrijească de copii, de persoane în etate, cu dizabilități etc.

Totodată, un număr semnificativ de bărbaţi sunt angajaţi în construcții. Chiar dacă au

pregătire în acest domeniu, ei se familiarizează cu noile tehnologii.

41

Recunoașterea acestor competențe de către autoritățile naționale ar facilita procesul de

reintegrare a migranților moldoveni reîntorşi pe piața forței de muncă din republică. Acest

avantaj ar permite persoanelor vizate să economisească timp și bani în obţinerea unui

certificat profesional / unei diplome. Pe de altă parte, migranții reîntorşi cu competențe

nerecunoscute acasă ar putea fi nedreptățiți la angajare, cu șanse infime de avansare în

meserie, motive din care vor fi frustrați și nu-și vor utiliza potențialul în dezvoltarea

economică, precum li se cere.

Ghidat de necesitatea valorificării capitalului uman, Guvernul RM și-a exprimat

angajamentul de a elabora un Sistem naţional de validare a învăţării non-formale şi

informale. Proiectul de concept a fost elaborat de Ministerul Educației, în colaborare cu

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu Ministerul Economiei, cu partenerii

sociali și organizațiile internaționale. Această activitate face parte din Planul de acţiuni pentru

anii 2011-2015 privind implementarea Strategiei naţionale în domeniul migraţiei şi azilului

(2011-2020).

5.5 Reintegrarea economică a cetățenilor reveniţi prin măsuri de auto-

ocupare

Unii lucrători reîntorşi acasă sunt dispuși să-şi investească economiile din perioada

migrației într-o afacere în RM. În acest scop, ei ar putea apela la specialiștii agențiilor pentru

ocupare din teritoriu pentru a solicita informații şi sfaturi cu privire la oportunități, posibile

cursuri de instruire pentru elaborarea unui plan de business și inițierea acestuia, accesul la

credite etc. În astfel de situații, consilierii vor acorda asistența primară necesară, în limita

competențelor lor și, în caz de necesitate, vor redirecționa clienții la alte instituții de

consultanţă în derularea activităţii de întreprinzător.

Mai jos, sunt prezentate câteva indicaţii pentru informarea clienților la același capitol:

Înregistrarea afacerii se face la oficiile teritoriale ale Camerei Înregistrării de Stat.

Înainte de depunerea cererii de înregistrare, întreprinzătorul trebuie să cunoască prevederile

Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi şi altor acte legislative, după caz, pentru a

decide în privința formei organizatorico-juridice a instituției sale private: societate în nume

colectiv, societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, întreprindere municipală, etc.

Taxa de înregistrare variază în funcţie de forma juridică a întreprinderii. Pentru mai multe

detalii, consultaţi pagina web: http://cis.md.

Patenta de întreprinzător reprezintă un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul

de a desfăşura activitatea de întreprinzător, în decursul unei anumite perioade de timp.

Patenta poate fi eliberată de primăria, în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează

sa-şi desfăşoare afacerea, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat oficiul

inspectoratului fiscal relevant. Pentru mai multe detalii consultaţi site-ul: http://www.fisc.md.

Licenţierea. Licența pentru un anumit tip de activitate este eliberată de Camera de

Licențiere. Aceasta reprezintă un document, care atestă capacitatea și dreptul titularului de a

efectua un anumit tip de activitate. Modul de acordare a licențelor este stabilit prin Legea

privind licențierea unor genuri de activitate (nr. 451-XV) din 30.07.01. Pentru mai multe

detalii, accesaţi site-ul: http://licentiere.gov.md

42

Modul de accesare a fondurilor. Deseori, migranții întreprinzători se bazează doar pe

economiile personale, când lansează afaceri. Totuși, antreprenorii solicită credite de la băncile

comerciale, societăţile de finanţare a afacerilor, asociaţiile de împrumut şi economii.

Informaţii despre băncile comerciale autorizate de către Banca Naţională a Moldovei pot fi

găsite pe site-ul oficial al BNM: http://bnm.md. Despre organizațiile de micro-finanțare se

poate afla pe portalul: www.procredit.md, http://www.microinvest.md,

www.microfinance.md, www.investcredit.md, www.smallbiz.md, www.bizpro.md,

www.infomarket.md, www.agravista.md, www.agroinform.md, www.stroy.md,

www.mepo.net.

În plus, Guvernul RM implementează un program de atragere a remitenţelor în economia

ţării „PARE 1+1”. Este destinat lucrătorilor migranţi sau rudelor de gradul întâi ai acestora,

care doresc să investească în iniţierea sau / şi dezvoltarea unei afaceri proprii. Scopul

programului-pilot constă în mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor

migranţi în dezvoltarea economică a ţării;

Mai multe informații pot fi accesate pe pagina web:

http://www.odimm.md/ro/pare/default.htm.