Ghidul

21
Pavel Coruţ Ghidul Succesului Aplică în viaţa de zi cu zi ce te învaţă acest program! Dedică-ţi întreaga viaţă pentru fericirea, prosperitatea şi progresul familiei tale! Viaţa ta e minunată, eşti fericit, sănătos, optimist, te simţi extraordinar! Ai o fiică minunată, o soţie excepţională şi părinţi extraordinari! Doar tu deţii controlul asupra imaginilor care îţi ocupă mintea. Mă trezesc uşor dimineaţa la ora 6! Nimic nu se întâmplă de la sine. Ceea ce-ţi doreşti va veni la tine atunci când vei înţelege că tu eşti acela care trebuie să determine lucrurile să-ţi răsară în cale, prin propria străduinţă. Zâmbeşte, acceptă cinstit şi calm problemele aşa cum se prezintă, învaţă să le rezolvi. Secretul fericirii este să-ţi aduni binecuvântările, în timp ce alţii îşi numără necazurile! Succesul este o stare mintală. Dacă îţi doreşti să ai succes trebuie să te gândeşti la tine însuţi ca la o persoană de succes. Gândurile frecvente despre succes te vor face să te gândeşti la succes! Umple-ţi mintea cu mesaje pozitive şi vei deveni o persoană pozitivă!

Transcript of Ghidul

Page 1: Ghidul

Pavel Coruţ

Ghidul Succesului

Aplică în viaţa de zi cu zi ce te învaţă acest program! Dedică-ţi întreaga viaţă pentru fericirea, prosperitatea şi progresul familiei tale! Viaţa ta e minunată, eşti fericit, sănătos, optimist, te simţi extraordinar! Ai o fiică minunată, o soţie excepţională şi părinţi extraordinari! Doar tu deţii controlul asupra imaginilor care îţi ocupă mintea. Mă trezesc uşor dimineaţa la ora 6! Nimic nu se întâmplă de la sine. Ceea ce-ţi doreşti va veni la tine atunci când vei înţelege că tu eşti acela care trebuie să determine lucrurile să-ţi răsară în cale, prin propria străduinţă. Zâmbeşte, acceptă cinstit şi calm problemele aşa cum se prezintă, învaţă să le rezolvi. Secretul fericirii este să-ţi aduni binecuvântările, în timp ce alţii îşi numără necazurile! Succesul este o stare mintală. Dacă îţi doreşti să ai succes trebuie să te gândeşti la tine însuţi ca la o persoană de succes. Gândurile frecvente despre succes te vor face să te gândeşti la succes! Umple-ţi mintea cu mesaje pozitive şi vei deveni o persoană pozitivă! Atitudinea pozitivă reprezintă o putere secretă care funcţionează 24 de ore pe zi, spre binele tău. Priveşte eşecul cu multă deschidere şi consideră-l ca pe o parte firească în drumul către reuşită. Spune-ţi că eşti bine, că toate sunt în regulă cu tine şi Dumnezeu Îţi va auzi cuvintele şi le va transforma în realitate. Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri mari! Nu te lamenta! Devino un om de acţiune! Creează-ţi o atitudine de învingător!

Page 2: Ghidul

Participă activ la activitatea unor grupuri şi organizaţii! Serveşte-i pe ceilalţi din reţeaua ta! Dacă-i recomanzi cuiva o persoană, asigură-te că cel trimis de tine va menţiona că tu eşti persoana care a făcut recomandarea. Fii selectiv. Nu fă recomandări la toate cunoştinţele! Fii un bun ascultător! Sună-i pe oameni din când în când doar pentru că îţi pasă! Foloseşte-te zilnic de ocaziile de a cunoaşte oameni! Tratează pe oricine ca pe o persoană importantă! – nu doar pe aceia cu influenţă! La întruniri şi seminarii fă-ţi un scop din a întâlni diferiţi oameni. Fii dispus să-ţi depăşeşti zona de confort. Dacă simţi imboldul să i te prezinţi cuiva, prezintă-te! Cere ceea ce-ţi doreşti! Trimite-i rapid un mesaj acelei persoane cu care te-ai întâlnit pentru prima oară. De câte ori îţi este trimis cineva sau primeşti diferite materiale care îţi sunt de ajutor, trimite întotdeauna o notă de mulţumire sau dă un telefon pentru a-ţi exprima recunoştinţa. Trimite felicitări şi scrisori! Construieşte-ţi o bază solidă de relaţii şi continuă să ţi le multiplici şi să le întăreşti. Acţionează ca şi cum ţi-ar fi imposibil să dai greş! Familia este cel mai bun prieten! Nu întotdeauna poţi controla împrejurările, dar îţi poţi controla propriile gânduri. Este pur şi simplu inutil să te superi în legătură cu lucruri asupra cărora nu ai nici o putere şi care nu au un impact deosebit asupra vieţii tale. Reflectează la binecuvântările prezente, acelea din care orice om are din belşug, nu la necazurile trecute, acelea din care orice om a avut măcar o parte. Exerciţiul mental bine făcut sporeşte şansa de a fi bogat. Fii o persoană optimistă şi entuziastă şi oamenii vor dori să-şi petreacă timpul cu tine! Zâmbetul reprezintă o metodă necostisitoare de a îmbunătăţi felul în care arăţi! Îţi place să înveţi ceva nou şi să-ţi regăseşti plăcerea de a trăi. Un drum de o mie de leghe începe cu un pas mic. Mintea seamănă cu un muşchi. Se dezvoltă numai dacă este mereu folosită. Viaţa este un cadou nepreţuit! Bucură-te de ea şi învaţă-i şi pe ceilalţi să o facă!

Page 3: Ghidul

Acest program te va ajuta să-ţi dezvolţi personalitatea şi să obţii mai mult de la viaţă împreuă cu familia. Tu şi familia formaţi o echipă! Condu-o spre victorie! Imaginează-te într-o realitate unde nu eşti nevoit să îţi iei o slujbă sau să accepţi salariul în fiecare lună. Vei avea un viitor luminos, fericit, prosper şi fericit alături de familie! Transformă nenorocul în succes! Vei deveni un uriaş preluând mentalitatea unui uriaş. Cunoaşterea înseamnă putere! Fii discret în ceea ce faci! Eşti optimist! Eşti puternic! Nu distruge, construieşte! Eşti cineva, vei fi cineva. Eşti puternic, tenace şi rezistent în procesul de autoeducaţie! Scopul: independenţa financiară, sănătatea fizică şi psihică, fericirea ta şi a familiei tale! Alegerea, nu şansa îţi determină destinul! Dezamăgirea face parte din procesul de învăţare. Cuvintele sunt instrumente de mare putere. Foloseşte-le cu atenţie! Cele mai costisitoare sfaturi sunt cele primite pe gratis din partea oamenilor săraci şi care nu au de gând să se îmbogăţească. Viitorul e în mâinile tale. Ai grijă cum îl modelezi! Învaţă să stăpâneşti riscurile! Viitorul depinde de ceea ce faci astăzi, nu de ceea ce faci mâine! Îmi place munca intelectuală. Nimeni nu îţi stă în cale decât tu însuţi şi îndoielile tale. Munceşte ca să înveţi, nu munci pentru bani! Deblocarea şi cultivarea forţelor mentale este cheia creării propriului viitor. Foloseşte mintea în favoarea ta. Cea mai puternică forţă pe care o ai la dispoziţie este forţa minţii tale. Dezvoltă şi cultivă simţul proprietăţii. Oamenii se împart în 4 tipuri: -oameni care trebuie să aibă dreptate. — oameni care trebuie să câştige. — oameni care trebuie să se facă plăcuţi. – oameni care trebuie să se simtă confortabil. Trebuie să fii din cei care trebuie să câştige. Raţiunea te va elibera din încleştarea temerilor şi îndoielilor. Eşecul este o parte a succesului. Modelează-ţi îndoielile şi indolenţa şi vei găsi calea spre libertate.

Page 4: Ghidul

Părăseşte sfera de confort atunci când trebuie. Eşti curajos! Educaţia reduce sentimentul de teamă şi tendinţa de a-ţi pierde autocontrolul. Concentrează-te atunci când trebuie! Scuzele sunt apanajul personajului ratat care există în tine. De fiecare dată când cauţi scuze te porţi ca un copil. Pretextele te trag înapoi. Fiind cinstit cu tine însuţi îi permiţi învingătorului din tine să preia controlul asupra personalităţii tale. Scuzele nu sunt decât simple minciuni pe care ţi le spui singur. Scopul tău principal este să fii fericit şi bogat împreună cu familia! Familia este cel mai important lucru. Afirmaţiile puternice pe care le repeţi permanent în mod conştient, vor fi percepute de către subconştientul tău drept comenzi! Cu cât înveţi mai mult, cu atât poţi învăţa mai mult. Fii perseverent! Formează-ţi o voinţă de fier! Programează-ţi mintea pentru succes! Foloseşte afirmaţii pozitive pentru a-ţi programa subconştientul şi a rămâne optimist şi încrezător! Preia controlul asupra gândurilor, sentimentelor şi faptelor tale, în esenţă asupra viitorului tău. Dezvoltă-ţi aptitudinile de antreprenor! Fă mai multe afaceri simultan! Procesul de maturizare cunoaşte o mai mare amploare dacă vocea învingătorului din tine este predominantă. Analizează-ţi gândurile pe care nu le doreşti şi schimbă-le cu cele pe care le doreşti! Analizează-ţi sentimentele pe care nu le doreşti şi schimbă-le cu cele pe care le doreşti! Treci la acţiune şi nu te opri niciodată din drum până ce obţii ce doreşti, nu ce nu doreşti! Învingătorii se concentrează asupra a ce vor de la viaţă, în timp ce rataţii se concentrează asupra a ceea ce nu vor de la viaţă. Tu eşti un învingător. Nu Înveţi nimic dacă urmezi sfatul învinsului din tine. Ţine-te de promisiuni. Păstrează în stare bună lucrurile pe care le foloseşti! Fii consecvent în ceea ce faci! Respectă-i pe ceilalţi şi vei fi respectat.

Page 5: Ghidul

Învingătorii îşi păstrează gândurile şi sentimentele optimiste legate de posibilitatea unei victorii certe, chiar dacă nu câştigă întotdeauna. Vei avea bani dacă nu faci din lipsa banilor o scuză. Lumea este condusă de informaţie. Îţi poţi controla emoţiile, şi-ţi poţi controla banii. În loc să dai vina pe alţii pentru eşecurile tale sau să-ţi îndrepţi mânia sau nebunia asupra propriei tale persoane sau a altora, cercetează-ţi defectele şi calităţile şi încearcă să le îmbini într-un mod cât mai armonios cu putinţă. După acumularea unei anumite experienţe de viaţă îţi va fi uşor să rămâi calm, chiar dacă lucrurile nu merg cum ţi-ai dori. Poţi citi mai repede şi memora mai bine. Orice problemă cu care te confrunţi a fost deja rezolvată de cineva, iar soluţia se află într-o carte, revistă sau pe internet şi îţi stă la dispoziţie cu condiţia să o descoperi. Tăcerea e de aur în momentele tensionate. Spune ce ai de spus în mod raţional şi civilizat. Păstrează-ţi calmul în orice împrejurare, gândeşte mereu într-un. mod cât mai raţional cu putinţă şi concentrează-te asupra misiunii tale, indiferent ce se întâmplă în jurul tău. Dacă vrei să devii căpitanul arcei tale, atunci trebuie să înlături din viaţa ta scuzele şi pretextele. Extinde-ţi graniţele realităţii! Domină sau vei fi dominat. Nu mai încerca să schimbi lumea! Schimbă-te tu! Fă un efort, nu căuta scuze. Fă tot ce îţi stă în putere să-ţi faci familia fericită. Nu-i răni pe semenii tăi nici cu gândul, nici cu vorbele, nici cu. faptele! Preia controlul asupra vieţii tale! Dedică-te trup şi suflet dobândirii cunoştinţelor financiare! Dacă vrei să devii bogat începe prin a investi foarte mult timp din viaţa ta înainte de a investi foarte mulţi bani. Investiţia în timp şi bani în pregătirea financiară îţi poate aduce ulterior un câştig uriaş! Fii stăpânul schimbării, nu victima! Formează-ţi coloana vertebrală şi o personalitate puternică! Un obiectiv bine stabilit îţi poate călăuzi drumul în întreaga activitate! Adoptă o atitudine pozitivă, optimistă şi încrezătoare indiferent ce s-ar întâmpla. Formează-ţi atenţia distributivă. Asumă-ţi întreaga responsabilitate pentru viaţa ta!

Page 6: Ghidul

Concentrează-te asupra soluţiilor, nu asupra problemelor! Gândeşte şi vorbeşte permanent despre soluţii posibile şi reacţiile şi răspunsurile tale vor fi mai optimiste, mai calme, mai creative. Orice dezavantaj sau obstacol este punctul de plecare al unui avantaj sau a unei binefaceri la fel de mari. Cu cât generezi mai multe soluţii pornind de la o definiţie corectă a problemei şi a cauzelor acesteia, cu atât vei avea şanse mai multe de a găsi o soluţie sau o combinaţie de soluţii ideală. O soluţie bine gândită e mai bună decât ezitarea. Fii disciplinat! Disciplina este capacitatea de a te hotărâ să faci ceea ce trebuie, atunci când trebuie, indiferent dacă îţi place sau nu. Devino o persoană orientată spre soluţii. Devino o persoană ordonată! Devino o persoană harnică! Fii serios în tot ceea ce faci! Păstrează secretele care îţi sunt încredinţate! Fii precaut! Fii ponderat! Fii echilibrat! Fii loial! Nu fi naiv! Fii discret! Nu bârfi! Fii civilizat! Fii fair play! Fii vesel! Fii jovial! Fii comunicativ! Fii un bun familist! Fă duş în fiecare zi! Bărbiereşte-te în fiecare zi! Spală-te pe dinţi în fiecare zi! Fă mişcare în fiecare zi! Mănâncă bine dimineaţa! Fii punctual! Fii grăbit numai atunci când trebuie! Mănâncă fructe, legume şi produse din cereale integrale! Nu mânca după ora 17! Bea doi litri de apă în fiecare zi! Tunde-te o dată la două săptămâni! Fă ceea ce faci cu simţ de răspundere! Nu ţipa! Nu fă improvizaţii!

Page 7: Ghidul

Cheia pentru atingerea statutului de milionar presupune o îmbinare armonioasă între perspectiva ta asupra vieţii şi capacitatea de a amâna obţinerea câştigului imediat. Asociază-te cu oameni optimişti şi fericiţi care au ţeluri înalte şi păşesc înainte. Când ai de a face cu un om pesimist, fii tu motorul optimist al întâlnirii pentru a-i modifica starea de spirit. Nu te lăsa influenţat de persoanele negativiste şi pesimiste! Descoperă persoanele cu care trebuie să faci cunoştinţă! Nu fi timid! Cheia fericirii este o minte sănătoasă într-un corp sănătos! Zâmbeşte mereu! Când vorbeşti cu cineva, condu discuţia! Fii impecabil! Fii echilibrat! Foloseşte un parfum care să te reprezinte! Ajută-i pe oameni şi vei fi ajutat! Nu vorbi urât şi nu folosi cuvinte obscene! Ascultă-ţi interlocutorul cu atenţie şi-l vei face să se simtă dator! Uită-te în ochii interlocutorului când vorbeşte, observă-i gesturile, modul în care stă, zâmbetul sau încruntarea, tot ce indică starea de spirit din acel moment! Nu-ţi întrerupe niciodată interlocutorul, nu încheia niciodată o propoziţie sau un gând începute de acesta! Când stai de vorbă cu interlocutorul tău, arată-i cât mai mult palmele şi vei fi mai credibil. Majoritatea oamenilor ascultă cu aceeaşi viteză cu care vorbesc! Când discuţia ajunge într-un punct cheie cu interlocutorul, cel care vorbeşte primul pierde din punct de vedere psihologic! Dacă persoana cu care vorbeşti clipeşte rar din ochi, se crede superioară ţie. Dacă persoana cu care vorbeşti stă cu mâinile încrucişate înseamnă că nu este deschisă la lucrurile pe care i le spui. Dacă persoana cu care stai de vorbă pune mâna la ceafă înseamnă că e o persoană care crede că ştie totul. Fericirea nu înseamnă plăcere, ci victorie! Găsirea potenţialilor viitori parteneri de afaceri poate avea loc oriunde există oameni! Când faci afaceri, ai grijă ca şi partea cealaltă să iasă în câştig! Să nu-ţi pierzi niciodată omenia! Oamenii cu adevărat eficienţi sunt în permanentă stare de veghe, cu ochii şi urechile deschise spre afaceri! Priveşte şi ascultă tot ce se întâmplă în jurul tău.

Page 8: Ghidul

Învaţă să stabileşti relaţii, cultivă-le pe cele existente şi obţine noi referinţe. Cere ajutor când ai nevoie de el! Menţine relaţiile în care te simţi bine! Încearcă să fii ocupat tot timpul cu ceva care să ducă la scopurile pe care ţi le-ai propus! Fii flexibil atunci când trebuie! Ia taurul de coarne când e cazul! Ia în considerare partea bună a lucrurilor! Când eşti deprimat, transformă starea psihică negativă într-o stare pozitivă de aşteptare! Nu fi superficial în ceea ce faci! Transformă-te din consumator în producător de active! Ai grijă de sănătatea ta fizică şi psihică! Iartă şi uită! Rezervă-ţi timp pentru tine şi familia ta! Bucură-te de ce este bun şi frumos în viaţă! Când vorbeşti spui o poveste, când asculţi aduci mângâiere! Perspectiva pe termen lung îmbunătăţete capacitatea de a lua decizii pe termen scurt. Un învingător nu renunţă niciodată! Dragostea învinge întotdeauna! Îţi place cum eşti! Eşti cel mai bun! Eşti un maestru în domeniul în care vrei să fii! Aptitudinile şi cunoştinţele sunt cheia independenţei financiare! Toate realizările şi toate bogăţiile de pe Pământ îşi au începutul într-o idee sau un vis. Ideile sunt germenii tuturor averilor! Dorinţa transpusă în echivalentul ei monetar este agentul prin care se fac bani! De multe ori oamenii nu fac bani din cauză că se tem să nu piardă bani decât s-ar bucura făcându-i. Nu considera niciodată că eşecul este un eşec, ci doar o experienţă din care poţi învăţa ceva! Descoperă date de corectare a acţiunilor pe care le întreprinzi în fiecare acţiune nereuşită! Fii întotdeauna gata să vezi partea comică a unei acţiuni nereuşite! Nu considera niciodată că eşecul este un eşec, ci doar ocazia favorabilă de a-ţi exersa tehnicile şi de a-ţi perfecţiona modul de lucru. Nu considera niciodată că eşecul este un eşec, ci doar o partidă pe care trebuie să o joci pentru a câştiga! Pe Pământ şi în afaceri este loc pentru toată lumea!

Page 9: Ghidul

Învaţă în permanenţă pentru a putea obţine succesul! Fii un tată bun! Fii un soţ bun! Fii un fiu bun! Gândeşte-te tot timpul la lucrurile pe care le doreşti! Viaţa şi afacerile sunt un maraton, nu un sprint. Învaţă să ai răbdare! Nu fi împrăştiat, fii ordonat! Nu fi lacom! Nu fi egoist! Nu fi fricos! Nu fi laş! Nu fi leneş! Nu fi crud! Nu fi sadic! Nu fi nebun! Nu fi violent! Fii atent! Fii îngrijit, atât fizic, cât şi psihic! Fii exigent! Fii bun! Fii responsabil! Fii curajos! Fă contracţii musculare în fiecare zi! Nu fi interesat decât de afacerile tale! Nu fi pesimist! Nu fi deprimat! Fii comunicativ! Fii uman şi omenos! Fii puternic ca stânca! Fii perseverent şi ambiţios ca cei mai perseverenţi şi ambiţioşi oameni pe care îi cunoşti! Fii dăruit ca cei mai dăruiţi oameni pe care îi cunoşti! Fii hotărât ca cei mai hotărâţi oameni pe care îi cunoşti! Fii inteligent şi perspicace! Nu mai fi invidios! Fii un bun om de afaceri! Fii un bun administrator! În timpii morţi, în loc să te enervezi, pune mâna şi fă ceva care să-ţi folosească. Tratează cu demnitate şi respect orice persoană pe care o întâlneşti. Sună-i pe oameni din când în când doar ca să arăţi că îţi pasă. Gândeşte pozitiv!

Page 10: Ghidul

Nu mai fi morocănos! Nu mai fi negativist! Eşti fericit, eşti sănătos, te simţi extraordinar! Prefă-te că eşti optimist şi entuziast până când devine realitate! Înlocuieşte gândurile negative cu gânduri pozitive! Când ai o problemă, gândeşte-te la soluţii! Devino pozitiv şi constructiv! Orice schimbare pozitivă din viaţa ta începe cu o transformare a imaginilor mentale! Unul din secretele însuşirii unei noi aptitudini este capacitatea de a te vizualiza folosind acea aptitudine. Cheia unei forme fizice este puterea de a vizualiza trupul pe care ţi-l doreşti. Un aspect esenţial al încrederii în propria persoană este capacitatea de a te vedea abordând cu încredere un aspect important al vieţii tale! Pentru a-ţi consolida capacitatea de vizualizare şi afirmare, cumpără reviste ce conţin imagini ale lucrurilor de care vrei să te bucuri într-o zi! Gândeşte-te la ele şi păstrează tot timpul în minte imaginea lor! Îţi poţi programa subconştientul dacă acţionezi ca şi cum ai avea deja calităţile şi trăsăturile pe care le doreşti cel mai mult! Dacă pretinzi în mod intenţionat că eşti optmist şi încrezător, după câteva minute vei începe să te simţi astfel. Poartă-te ca şi cum ai repeta rolul unei persoane pozitive, vesele şi simpatice! Vorbeşte cu cei cu care te întâlneşti ca şi cum ai fi câştigat la loto! Devino propriul tău suporter! Hrăneşte-ţi mintea cu imagini captivante! Caută mai întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles! Manifestă empatie faţă de interlocutor, caută să-l înţelegi şi apoi acesta te va simpatiza şi va colabora cu tine! Fii pozitiv tot timpul! Învaţă să-ţi manageriezi stressul! În fiecare zi, în orice privinţă, te simţi mai bine! Viaţa ta va fi mai bună dacă tu vei fi mai bun! Fă-i pe ceilalţi să se simtă importanţi! Caută metode de a-i face pe oameni să se placă mai mult pe ei înşişi! Oamenii care se bucură de cel mai mult succes au un aspect exterior plăcut! Ai patru secunde la dispoziţie ca să formezi celui cu care te întâlneşti prima impresie, care e cea mai importantă.

Page 11: Ghidul

Observă-i în permanenţă pe oamenii de succes şi străduieşte-te să le semeni! Oamenii de succes pot recunoaşte într-o încăpere aglomerată alţi oameni de succes! Dacă vrei să fii luat în serios este necesar să arăţi ca o persoană care trebuie să fie luată în serios! Ţinuta trebuie să fie impecabilă şi pantofii bine lustruiţi! Trebuie să arăţi şi să te porţi ca un director de mare companie! Cu cât eşti mai binevoitor cu ceilalţi, cu atât mai binevoitori şi amabili vor fi şi aceştia cu tine! Cu cât te străduieşti mai mult să fii un bun prieten, cu atât vei avea mai mulţi prieteni! Fă cât mai multe complimente! Când dăruieşti mai mult de la tine, fără a te aştepta să primeşti ceva în schimb, cu atât vei primi din cele mai neaşteptate surse. Eşti un magnet care atragi oameni şi oportunităţi conform scopurilor tale. Generozitatea declanşează în viaţa noastră evenimente fericite. Poţi face afaceri şi mici şi mari. Dezvoltă-ţi doar simţul afacerilor! Cu cât oamenii au mai multă încredere în tine, cu atât le este mai uşor să lucreze şi să facă afaceri cu tine! Aurul aparţine numai celor care îl cunosc şi îi respectă regulile. Pentru a avea succes ca investitor sau ca proprietar de afaceri, trebuie să-ţi păstrezi neutralitatea emoţională faţă de câştig sau pierdere. Câştigul şi pierderea nu sunt decât o parte a jocului. Transformă caracteristicile produsului pe care vrei să-l vinzi în beneficii! Cu cât o persoană te simpatizează mai mult, cu atât va fi mai uşor să o influenţezi într-un mod sau altul! Cheia succesului în viaţă este să construieşti relaţii mai multe şi mai bune! Poţi obţine independenţa financiară numai cu forţa gândului! Devino un uriaş financiar. Cu cât mai repede vrei să ai succes, cu atât trebuie să fii mai exact. Cu cât mai repede vrei să te îmbogăţeşti, cu atât trebuie să fii mai exact cu cifrele. Există destule bogăţii pentru oricine ştie să le obţină! Gândeşte-te suficient de mult la succesul financiar şi îl vei obţine! Dacă te vei gândi tot timpul să câştigi mai mulţi bani şi să devii independent financiar, automat vei atrage mai multe oportunităţi de a face bani şi de a-i păstra.

Page 12: Ghidul

Succesul tău depinde de măsura în care ştii ce fac ceilalţi oameni de succes şi aplici aceleaşi strategii în mod repetat. Poţi construi afaceri! Nu mai fi comod! Oamenii cumpără beneficii. Învaţă din experienţa altora! Găseşte o idee care să servească consumatorii cu 10% mai repede decât concurenţa! Sporeşte calitatea muncii tale ţinând seama de dorinţele clienţilor! Dacă vrei să fii bogat, trebuie să ştii să prezici viitorul. Încearcă să-ţi creşti valoarea! Fă lucrurile simple şi comode! Îmbunătăţeşte modul de deservire al clienţilor şi felul cum îi tratezi! Atrage clienţi pe viaţă! Urmează tendinţele! Caută să vinzi o cantitate mai mare de produse sau servicii unui număr mai mare de oameni, la preţuri mai mici. O singură idee inedită prin care poţi oferi clienţilor un avantaj poate fi rampa ta de lansare către o viaţă de succes şi realizări financiare. Dacă vrei să te îmbogăţeşti creează o reţea şi conecteaz-o la alte reţele! Pentru a deveni independent financiar, fă din reuşită scopul tău principal! Treci de la gândirea optimistă la convingerea pozitivă. Micşorează cât se poate datoriile şi pasivele. Nu-ţi depăşi mijloacele de trai, dar încearcă să le creşti. Foloseşte forţa gândirii pozitive! Fii pacifist! Dezvoltă-ţi autodisciplina şi autocontrolul prin forţa economisirii. Dacă economiseşti bani vei deveni o persoană mai înţeleaptă şi mai chibzuită în orice domeniu al vieţii tale. Învaţă-te să te capitalizezi şi să nu consumi toţi banii pe care îi faci! Apelează la specialişti pentru problemele pe care nu le poţi rezolva singur. Nu contează cât câştigi, ci cât păstrezi! Investeşte în tine însuţi! Îmbunătăţeşte-ţi talentul în afaceri. Îmbunătăţeşte-ţi talentul în domeniul investiţiilor. Devino un expert în gestionarea banilor! Tu eşti cel mai important activ pe care îl ai!

Page 13: Ghidul

Entuziasmează-te la ideea că poţi câştiga milioane, decât să te sperii că nu ţi se măreşte leafa! Asculta casete cu materiale informative si. citeşte cărţi de educaţie financiară! Îţi poţi schimba viitorul financiar schimbându-ţi mai întâi vocabularul şi apoi modul de gândire. Banii sunt o idee, tratează-i cu mare atenţie! Stăpâneşte puterea banilor, nu te teme de ei! Obişnuieşte-te cu ideea că trebuie să şi dai bani! Activele sunt lucrurile care îţi aduc bani, pasivele sunt lucruri care îţi consumă bani. Transformă-ţi dezamăgirea în activ! E uimitor cât de rapid se dezvoltă inteligenţa când ai ceva bani la îndemână. Diferenţa primordială dintre cei bogaţi şi cei săraci este că cei săraci spun mai des „Nu-mi pot permite.” Înţelege şi învaţă principiul pârghiei. Pârghia este capacitatea de a face din ce în ce mai mult cu un efort din ce în ce mai mic. Foloseşte pârghia financiară şi pârghia educaţiei financiare pentru a te îmbogăţi. Învaţă să colecţionezi, colecţionează şi foloseşte pârghiile financiare. Nu te implica emoţional când este vorba despre bani. Foloseşte forţa multiplicării intelectuale şi spirituale. Pârghia înseamnă putere. Tratează cu foarte mare grijă datoriile, ca şi cum ai avea în mână o armă. încărcată. Dacă vrei să devii bogat şi să păstrezi pasul cu cei bogaţi trebuie să înţelegi puterea pârghiei. Învaţă să creezi pârghii financiare. Puterea minţii este o formă vitală de pârghie. Găseşte şi acţionează pârghiile corespunzătoare. Găseşte răspunsul la următoarea întrebare şi te vei îmbogăţi: Cum poţi face ceea ce vrei să faci pentru un număr cât mai mare de oameni, dar cu mai puţină muncă şi cu un câştig mai mare? Îmi place să fac hârtii şi să muncesc! Nici un milion de dolari pus în bancă nu te îndrepăţesc să renunţi să mai înveţi ceva nou. Gândeşte-te mereu cum să câştigi din ce în ce mai mult cu un efort din ce în ce mai mic. Banii nu te fac bogat. Numai oamenii săraci muncesc din greu pentru bani. Oamenii bogaţi nu muncesc pentru bani.

Page 14: Ghidul

Oamenii săraci muncesc pentru un tip greşit de bani. Cei care nu vor să muncească trebuie să investească. Dacă vrei să devii bogat trebuie sa ai câştiguri pasive. Cumpără terenuri cu banii băncii şi aşteaptă să crească preţurile. Trebuie să munceşti pentru a crea portofolii şi pasive. Activele provenite din investiţii te vor face bogat. Cumpără active care să genereze lunar un flux de numerar care să-ţi acopere cheltuielile! Trebuie să ai bani, oameni şi sisteme care să muncească pentru tine. Cumpără şi creează active care să genereze venit pasiv! Învaţă ceva în fiecare zi şi perfecţionează-te. Lumea arată diferit în funcţie de locul din care o priveşti. Diferenţa dintre oamenii bogaţi şi cei săraci o constituie cuvintele. Foloseşte timpul altor oameni şi banii altor oameni pentru a te îmbogăţi. Banii trebuie să producă bani. Învaţă să manipulezi riscul. Asumă-ţi riscul cu multă cumpătare. Poţi acţiona ca angajat, liber profesionist, patron sau investitor. Ideile simple aduc prosperitatea. Ţine-ţi mintea, deschisă, receptivă, dar fii atent de la ce fel de persoană îţi vine sfatul respectiv. Ca să obţii succes trebuie să-ţi învingi frica de a fi respins şi să încetezi să te mai întrebi îngrijorat ce crede lumea despre tine. Învaţă să conduci oamenii şi vei găsi prosperitatea. Afacerile mici te conduc spre cele mari. Trebuie doar să începi. Când afacerea începe să se poticnească în drumul ei către succes, cheltuieşte cât mai mulţi bani pentru reclamă. După ce se redresează sistează cheltuielile şi plăteşte-ţi datoriile din banii de pe urma reclamelor. Capitaliştii ştiu să facă bani fără nici un ban. Nu munci pentru bani, ci pentru a obţine independenţa financiară. Investeşte în ceea ce îţi provoacă plăcere şi păstrează pentru totdeauna. Nu înceta să te străduieşti să devii cineva. Pasiunea şi un sistem bun înving teama din trecut. Totul depinde de cât de hotărâţi suntem să obţinem succesul. Viaţa e mult mai sigură atunci când eşti patron sau investitor. Companiile mari sunt conduse de cineva cu calculator în loc de cap. Exersează-ţi creierul pentru calcule mentale!

Page 15: Ghidul

Sistemul este deosebit de important, nu produsul. Calea spre o avere extraordinară este simplă. Nu o complica! 90% din oameni deţin 10% din bani şi 10% din oameni deţin 90% din bani. Gândeşte independent, nu te lua după mulţime. Sunt datorii bune şi datorii proaste. Oamenii bogaţi gândesc altfel decât ceilalţi. Gândeşti-acţionezi-ai. Devino un generator de bani. Învaţă să mânuieşti riscul. Pune banii să lucreze pentru tine! Poţi construi afaceri! Ceea ce pare a fi logic pentru un angajat sau liber profesionist, nu este logic pentru un patron sau investitor. Gândurile bazate pe emoţii se pot schimba cu ajutorul unor prieteni noi, idei noi şi timp. Păstrează-ţi calmul, fii limpede, fii receptiv, mergi mai departe şi cere sfatul unui om care a mers înaintea ta pe acelaşi drum. Păstrează-ţi credinţa într-o forţă superioară care îţi vrea binele ţie şi familiei tale. Drumul la mentalitatea şi gândirea de patron şi investitor e ca mersul pe bicicletă. Odată învăţat nu se mai uită. Am fost programaţi să fim laşi. Schimbă-te! Fii banca, nu bancherul. Nu uita cuvintele magice: casă de vânzare, proprietarul disperat. Fără restricţii bancare. Avans mic, rată lunară mică. Cei bogaţi rareori deţin ceva pe numele lor. Singura diferenţă dintre o afacere de 60.000 de dolari şi una de 600.000 de dolari este un zero. Să vezi 5% cu ochii şi 95% cu mintea. Atenţie: când lăcomia şi teama se întâlnesc şi pierzi o valoare mare, următorul sentiment uman care apare este depresia. Jocul din dreapta cadranului nu este corect. Foloseşte legea în avantajul tău. E mai uşor să faci bani legal, decât să încalci legea. Când se modifică legile, averile îşi modifică stăpânii. Construieşte-ţi afacerea şi apoi cumpără proprietăţi imobiliare. Cei care învaţă vor moşteni pământul. O călătorie de o mie de leghe începe cu un pas de copil. Cum mănânci un elefant: muşcătură cu muşcătură. Obişnuieşte-te cu ideea recompensei întârziate. Visează visuri mari, îndrăzneţe şi apoi realizează-le câte puţin în fiecare zi. Începe să gândeşti ca un om bogat.

Page 16: Ghidul

Profitul, nu banii alină anxietatea. Educă-te în spiritul ştiinţei de gestionare a fluxului monetar. Dacă faci datorii, asigură-te că plătesc alţii pentru ele. Plăteşte-te mai întâi pe tine. Preia controlul asupra fluxului tău financiar. Începe cu afaceri mici şi începe să înveţi să rezolvi problemele. Sunt reguli pentru bogaţi şi reguli pentru restul lumii. Caută să rezolvi probleme majore, pentru că numai în interiorul lor vei găsi oportunităţi financiare uriaşe. În loc să trăieşti sub nivelul mijloacelor de trai, fă să crească mijoacele de trai. Multe probleme financiare se ivesc din cauza dorinţei de a poseda bunuri fără valoare. Schimbă dezamăgirea în putere. Nu da posibilitatea nerăbdării să se transforme în dezamăgire. Succesul are nevoie de timp ca să se materializeze. Dimensiunea succesului e dată de dimensiunea viselor tale şi de felul cum manevrezi dezamăgirea de-a lungul călătoriei prin viaţă. Obişnuieşte-te cu recompensa întârziată. Banii stau la cei care au încredere în ei înşişi. Învaţă ceva nou în fiecare zi şi redescoperă plăcerea de a trăi. Pregăteşte-te zilnic să devii mai mare decât micimea ta. Învaţă să păstrezi echilibrul şi armonia! Visează să-ţi spui povestea de succes la cât mai mulţi oameni şi o vei spune! Cei care îşi ţin cel mai bine în frâu sentimentele, care nu le permit emoţiilor să le pună piedici şi care au maturitatea emoţională de a învăţa noi procedee financiare, aceia vor prospera în anii care vin. Mergi înainte. Crede în tine. Ai curajul şi perseverenţa să-ţi urmezi visurile. Şi mai mult decât orice, să nu uiţi niciodată că Atitudinea este totul.

Aplică în viaţa de zi cu zi ceea ce ai citit şi vei merge către succes împreună cu familia.

SFÂRŞIT