Ghid Turistic, Muntii Capatinii Si Coziei - Nic. Popescu [1968]

8/4/2019 Ghid Turistic, Muntii Capatinii Si Coziei - Nic. Popescu [1968]

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-turistic-muntii-capatinii-si-coziei-nic-popescu-1968 1/52

CUVÎNT ÎNAINTE

Cu fiecare an, mai mulţi îndrăgostiţi ai munţilor caută noi itinerare, înfruntă înălţimile pentru satisfacţia de a admira zarea largă sau complicata arhitectură a stîncilor. Drumeţi pasionaţi parcurg cu

entuziasm potecile Bucegilor, ale Făgăraşului, Rodnei, Iezerului, Parîngului sau Retezatului, munţi înalţi, semeţi, tot mai cunoscuţi şi mai umblaţi intraţi mai de mult în sfera turismului de munte.

Totodată însă, dorinţa de a cunoaşte frumuseţi încă necercetate ale patriei le îndreaptă privirea şi spre alţi munţi mai scunzi, dar la fel de interesanţi, de atrăgători. Aşa sînt munţii Căpăţînii şi Coziei, carecăptuşesc latura sudică a Carpaţilor Meridionali, acolo unde Oltul luptă cu stîncile ca să-şi facă drum sprebătrînul Danubiu.

Nu prea înalţi, nici prea întinşi, aceşti munţi, care parcă stau de strajă în defileul Coziei, veghind la învolburarea apelor, reprezintă o necunoscută pentru majoritatea turiştilor. Dar localnicii îşi poartă adeseori paşii pe aceste meleaguri frămîntate. Ei au descifrat tainele muntelui încă din vechime, croind făgaşe spre înălţimi.

Pentru drumeţi, Munţii Căpăţînii - mai puţin cei ai Coziei - reprezintă un domeniu virgin. Lipsacabanelor, a potecilor marcate dă naştere unui gen aparte de turism - al celor cutezători, în stare să învingă şi nevăzutul şi natura virgină. Dar într-un viitor apropiat multe se vor schimba şi în aceşti munţi.

Organizarea turistică, care în Cozia a şi început prin construcţia cabanei de pe vîrf, prin marcarea unor poteci principale, va cuprinde şi acest spaţiu muntos, împreună cu Căpăţina, racordîndu-l la vecinii săi maibine gospodăriţi: munţii Făgăraşului şi Cibin-Lotru.

Cu dragoste pentru munte, pentru cei ce urcă pe cărările sinuoase consacrîndu-şi timpul liber eforturilor pentru atingerea înălţimilor am „scotocit" ungherele Căpăţinii şi Coziei umblîndu-le în lung şi înlat, am înnoptat fie în cort, la stîne, la cabanele muncitorilor sau pădurarilor, fie chiar în mijlocul pădurii,întrebînd, măsurînd, desenînd sau pur şi simplu fixînd pe peliculă tot ce am crezut că poate fi de folosturiştilor.

Din noianul de materiale am ales o parte, cea mai interesantă: text, schiţe, hărţi, fotografii,cuprinse în paginile următoare. N-aş putea spune că aceasta este totul, că nu mai sînt şi alte frumuseţi devăzut, de descris. Însă creasta principală, munţii stîncoşi ai Tîrnovului, Builei, Vinturariţei, Narăţului,Coziei, Durducului, Bulzului şi Foarfecii Coziei, văile minunate ale Oltului, Lotrului, Latoriţei, Olteţului, Bistriţei, Costeştilor şi ale multor altor ape au fost trecute în revistă, pe itinerare mai mult sau mai puţinlungi, mai mult sau mai puţin grele.

Atragem atenţia turiştilor asupra dificultăţilor de orientare, iar în unele cazuri şi asupra greutăţilor tehnice ale traseelor descrise, pentru ca fiecare grup să-şi aleagă după puteri itinerareleconvenabile. Împreună cu călăuzele munţilor Lotru-Cibin şi Parîng-Şurean, această călăuză întregeştecunoştinţele noastre turistice despre munţii cuprinşi intre Olt, Jiu şi Strei.

Munţii Căpăţînii şi Coziei vă aşteaptă să le descoperiţi frumuseţile.

AUTORUL

MUNŢII CĂPĂŢÎNll

PREZENTARE GEOGRAFICĂ

Dacă privim harta României, observăm, în Carpaţii Meridionali, între văile adînci ale Oltului, Jiuluişi Streiului, o grupă de munţi destul de extinsă ca suprafaţă, Parîngul. În cadrul acestui spaţiu muntos, înalt şifoarte compartimentat, se distinge, în partea de sud-est, o culme bine individualizată, prelungită, lipsită deşei adînci, cunoscută sub denumirea de culmea (munţii) Căpăţînii. Această culme, orientată de la vest la est,constituie una din cele 5 diviziuni ale munţilor cuprinşi între Olt, Jiu şi Strei, şi anume: Parîng (cel maiînalt), Şurean, Cibin şi Lotru.

Înălţimea maximă se află în vîrful Nedeia (2 130 m), situat în zona de vest a culmii principale.Vîrfurile Căpăţîna-Balota (2 113 m) şi Ursu (2 124 m) marchează, cu acoperişurile lor golaşe, zona centralăînaltă a culmii principale şi se observa mai uşor mai ales dinafară acestor munţi. Intr-adevăr, atît din valeaLotrului, cît şi de pe vîrful Cozia, sau de pe măgura Slătioarei (o înălţime caracteristică din preajmalocalităţii Hurezu), apar, ca cele mai înalte, vîrfurile Ursu şi Căpăţîna-Balota. De la ultimul, avînd forme de

căpăţînă bombată, şi-a luat numele întregul masiv. Situaţia este asemănătoare celei din masivul Retezat,unde vîrful Retezat (2 484 m), foarte caracteristic şi mai ales vizibil din Ţara Haţegului, a dat numele său



munţilor din jur, deşi înălţimea sa este mai mică cu 25 m faţă de Peleaga.Munţii Căpăţînii se află în prelungirea crestei principale a masivului Parîng, menţinîndu-si

înălţimea, caracterul alpin şi subalpin pe aproape toată întinderea culmilor acestora. În afară de punctul deseparaţie din afunda curmătură a Olteţului (1 640 m) şi de curmătura Muntişorul (l 160 m), linia culmii lor,care măsoară cea 65 km, prezintă un profil destul de puţin accidentat. Lăţimea medie, măsurată pe direcţianord-sud, este de cea 22 km, culmea principală fiind însă aşezată asimetric în raport cu această dimensiune.

Rezultă că versanţii nordici sînt mult mai scurţi (4-9 km) şi mai povîrniţi, iar cei sudici mai prelungi (13-15km) şi domoli, caracteristici de care turiştii trebuie să ţină seama. Suprafaţa munţilor Căpăţînii este de cca900 km2, ea situîndu-i printre unităţile alpine şi subalpine de întindere medie, cum sînt munţii Ţarcu, Vîlcan,Ceahlău, lezer-Păpuşa etc.

Munţii Căpăţînii, deşi nu depăşesc cu mult limita celor 2 000 m care să-i consacre ca munţi înalţi(pentru România), prezintă totuşi întinse păşuni alpine şi subalpine, iar către periferiile lor se închid cu zoneaccidentate, de mare interes turistic: culoarul Oltului, blocul Narăţu-Foarfeca, creasta Piatra-Buila-Vînturariţa, care se continuă cu lanţul de carsturi al cheilor Costeştilor, Bistriţei şi Olteţului, iar în zona nord-vestică, ca o compensaţie a echilibrului geoturistic, cu creasta calcaroasă a Tîrnovului Mare, mărginită lanord de ulucul stîncos al Latoriţei. Turiştii se pot orienta relativ uşor pe creasta principală, a cărei direcţieest-vest este aproape invariabilă, ea ramificînd mai cu seamă culmi pe direcţia nord-sud, cu excepţiaextremelor de est, de sud-est şi de nord-vest.

Limitele munţilor Căpăţînii sînt formate, în mare parte, de ape curgătoare, cunoscute turiştilor prinneasemuita lor frumuseţe: Oltul, Lotrul, Latoriţa etc.

Oltul, unul din rîurile mari ale României, formează limita de est, începînd de la gura Lotrului(Golotreni) şi continuîndu-se prin defileul Coziei pînă la ieşirea lui din munţi, în apropiere de Gura Văii(pîrîul Muiereasca). Pe această porţiune, munţii Căpăţînii se învecinează la est cu Cozia, respectiv cu munţiiFăgăraşului; la sud ei se termină în depresiunea subcarpatică oltenească (Hurezu-Polovragi), dincolo de carese aşterne platforma deluroasă a Olteţului. Limita sudică a munţilor Căpăţînii poate fi considerată ca trecînd pe lîngă localităţile Gura Văii Muiereasca, Pietreni, Vaideeni, Polovragi, ea fiind întretăiată de numeroasevăi, care la ieşirea din munte formează în multe cazuri chei strîmte. În lungul acestei limite este trasatăşoseaua naţională (D.N. 67), care traversează de la est la vest zona dopresionară legînd Rîmnieu Vîlcea deBuneşti, Tomşani, Hurezu, Polovragi; spre vest şoseaua continuă pe la poalele munţilor Parîngului pînă laTîrgu Jiu.

De la Polovragi limita munţilor Căpăţînii este preluată spre nord de Olteţ pînă la izvoarele sale, iar

mai departe dincolo de curmătura Olteţului (l 640 m), pe versantul nordic, de pîrîul Curmăturii. Pe toatălungimea limitei vestice munţii Căpăţînii se învecinează cu munţii Parîngului (în sensul restrîns al noţiunii).

De la Petrimanu (gura pîrîului Curmăturii), hotarul turistic şi geografic de nord al munţilor pe careîi prezentăm se stabileşte pe Latoriţa pînă la vărsarea sa, iar de aici pe Lotru pînă la Golotreni. La nord deLatoriţa se întinde zona turistică a micului masiv al Latoriţei, iar la nord de Lotru, munţii Lotrului, o altădiviziune a masivului Parîngului (în sensul larg munţii dintre Olt, Jiu şi Strei).

Lotrul în apropiere de vărsarea sa, curge prin depresiunea Brezoi-Titoşti (Ţara Loviştei), depresiunecare se întinde şi la nordul munţilor Coziei.

Din punct de vedere orografic, munţii Căpăţînii prezintă o culme (creastă) principală înaltă, golaşă,orientată pe direcţia est-vest, din care se ramifică, atît spre nord, cît şi spre sud, numeroase muchii şi culmi,denumite de către localnici „plaiuri".

Culmea principală se ridică iniţial din dreptul „Cîrligului Mare" al Oltului în vîrful Foarfecă (831m) şi apoi în vîrful Narăţu (1510 m). După o inflexiune cu concavitatea axată pe direcţia nord, culmea îşireia direcţia vestică, atingînd vîrfurile: Plaiul lui Stan (l 491 m), Folca (l 641, m), Smeurătul (l 938 m),Văleanu (l 840 m), Ursu (2 124 m), Căpăţîna-Balota (2 113 m), Beleoaia (2 100 m), Nedeia (2 130 m), Negovanu (2 064 m) şi Boul (l 960 m), coborînd apoi în curmătura Olteţului (l 640 m), la limita vestică aacestor munţi. În continuare, spre vest, se ridică pantele repezi ale munţilor Pristosul, Micaia (2 179 m) etc.,anunţînd altitudinile tot mai mari ale Parîngului.

Dintre crestele nordice, cea mai importantă este cea care se desprinde din vîrful Negovanu sprenord-est, aproape paralel cu Latoriţa, legînd plaiurile alpine cu stîncile golaşe ale Tîrnovului. Alte ramificaţiinordice remarcabile sînt muchia Groşetu, desprinsă din vîrful Ursu şi Plaiul lui Stan. Pe versantul sudic ieseîn relief creasta calcaroasă accidentată Vînturariţa-Buila, desprinsă din vîrful Govorii şi trecînd peste„plaiurile" Lespezilor şi Scînteii. Această frumoasă creastă, de un alb imaculat, se înrudeşte ca aspect şidezvoltare cu Oslea, strajă de piatră la izvoarele Jiului Românesc.

Rezultă deci că, pe măsură ce parcurgem culmea principală spre vest, înălţimile vîrfurilor sînt totmai mari. Creasta Vînturariţa-Buila are, împreună cu creasta Negovanu-Tîrnovul Mare, o poziţie simetricăfaţă de culmea principală. De pe vîrfurile înalte ale Builei (l 869 m) şi Pietrei Tîrnovului (l 880 m) sedesfăşoară o privelişte largă, favorizată mai ales de amplasarea excentrică, degajată faţă de linia crestei



principale. În sudul munţilor, zona carstică continuă din marginea Builei peste muntele Arnota şi MăguraAlbă, reapărînd tocmai la Piatra Polovragilor şi piscul Sohodolului în colţul vestic, fragmentată de apelecurgătoare ale Costeştilor, Bistriţei şi Olteţului.

Apele curgătoare din munţii Căpăţînii sînt, fără excepţie, tributare Oltului, fie direct, fie prinintermediul a doi afluenţi: Lotrul la nord (lungimea totală 80 km) şi Olteţul la sud (lungimea totală 175 km).

Oltul primeşte din munţii Căpăţînii o serie de pîraie şi rîuri din sectorul estic şi sudic al acestora,

dintre care amintim: Lotrişorul-Cîrligea, Căciulata, Muiereasca, Govora, Bistriţa şi Luncavăţul, fiecare dinele avînd mai mulţi afluenţi. Olteţul îşi culege apele din partea de sud-vest a munţilor Căpăţînii; afluenţii săimai însemnaţi sînt: Tărîia şi Cerna. Pe versantul nordic, Latoriţa şi Lotrul captează toate pîraiele scurte pînăîn Valea Oltului.

Pîraiele nordice mai importante sînt: Repedea, Malăii, Pîrîul Satului, Pîrîul lui Stan.O mare parte din apele curgătoare care străbat munţii Căpăţînii formează cascade, repezişuri şi

străbat chei, de cele mai multe ori foarte atrăgătoare pentru turişti. Un caracter aparte îl prezintă şi cascadelecare barează toţi afluenţii de origină ale pîrîului Lotrişorul-Cîrligea, punînd în mare dificultate pe drumeţiicare încearcă să urmărească un itinerar în această zonă.

Vom mai consemna prezenta unor lacuri de baraj: pe valea Latoriţei Ia Prejbeni, pe valeaLuncavăţului (l. Ursu), precum şi pe alte văi unde încă se mai plutăreşte1.

Valea Oltului, şi în special defileul pe care-l străbate de-a latul Carpaţilor, este cunoscută ca una dincele mai frumoase rute turistice (şosea şi cale ferată) din ţara noastră. Rîul izvorăşte din munţii Hăşmaşul

Mare parcurgînd cei peste 670 km pînă la Dunăre prin defileuri şi depresiuni, munţi şi cîmpii. Este singurulrîu din România care reuşeşte să traverseze Carpaţii de pe un versant pe celălalt; venind din Transilvania pînă în sudul ţării, el se strecoară prin defileurile Turnu Roşu-Cîineni şi Cozia. Pe tot parcursul lui, Oltul adăltuit una din cele mai frumoase trecători din Carpaţi, prin care şoseaua şi calea ferată construite aici dau posibilitatea sutelor de mii de călători şi turişti să-i admire frumuseţea, încă de la Turnu Roşu. Oltul pătrundeîntre munţii înalţi, tăindu-şi calea prin defileul care îşi desface întrucîtva chingile în aval de Cîineni. După unscurt răgaz în care apele şiroiesc molcom dintr-un mal într-altul, rîul îşi adună din nou energiile la poalelesemeţelor creste înveşmîntate cu păduri, ale Coziei şi Naratului, pregătit să străbată ultimul defileu în caleasa snre Dunăre. În apropiere de gura Lotrului. Oltul descrie un mare „cîrlig"; ocolind muntele Podişorul,acest „cîrlig" nu prezintă însă aspectul sălbatic al celorlalte „cîrlige" din aval. Strîns între pantele abrupte alemunţilor Foarfecă şi Armăsaru-Cordoaia, el este silit să se strecoare pe lîngă stînci puternice, să se zbată dinnou cu furie dintr-un mal în celălalt. Apa „fierbe" pe alocuri din cauza pragurilor stîncoase, pentru ca apoi sădevină liniştită, prevestitoare de noi viitori. Abia sub zidurile mănăstirii Cozia, Oltul îşi lărgeşte din nou

albia şi scapă treptat din strînsoarea munţilor.Străpungerea puternicii creste a Carpaţilor Meridionali de către Olt a fost subiectul unor ipoteze

elaborate de specialişti, ipoteze care interesează şi pe turiştii care străbat aceste locuri încîntătoare. Una dinexplicaţii arată că Oltul s-a format prin captarea apelor din nord de către apele de pe versantul sudic alCarpaţilor. Acest fenomen s-a petrecut în zona situată imediat la nord de gura Lotrului (Podişor). PîrîulBăiaşului (la nord de Cozia), care se îndrepta iniţial spre nord, a fost captat de rîul din sud, datoritămişcărilor orogenetice care au nivelat depresiunile Brezoi şi Titeşti.

O altă ipoteză spune că formarea cursului actual al Oltului ar fi fost favorizată de ridicarea podişului Transilvaniei şi lăsarea platformei Munteniei şi Olteniei, iar apoi valea nouă a fost adîncită şiconsolidată (Călineşti-Golotreni).

Specialiştii mai susţin că străpungerea Carpaţilor de către Olt ar fi avut loc încă înainte de ridicareamunţilor; rîul a existat ca atare şi a reuşit să-şi menţină valea cea veche. Turiştii pot urmări traseul pitoresc alacestei văi dtît de îndrăgite, de la care se răsfiră o serie de poteci spre munţii din preajmă, cunoscînd cîteceva, în plus despre modul de formare a acestei treceri, atît de spectaculoase, în care s-a angajat Oltul.

Fenomene asemănătoare primului caz (captare) au mai avut loc pe teritoriul munţilor Căpăţînii curîurile Olteţ şi Tărîia în depresiunea Polovragi. cu pîrîul Iezerul etc.

Regiunea carstică din extremităţile nord-vestice, sudice şi sud-estice ale Căpăţînii dezvăluieturiştilor, pe lîngă cheile înguste, adînci, tăiate de ape în carnea albă a munţilor, şi cîteva peşteri frumoase,încă prea puţin cunoscute de către turişti. Pot fi amintite astfel: peştera Polovragi (mai accesibilă), peşteradin muntele Stogu, apoi cea din Stogşoarele, ca şi o serie de peşteri mai mari sau mai mici în pereţii Builei,în cheile Bistriţei, Pietrenilor, Tîrnovului etc.

Din punct de vedere geologic, munţii Căpăţînii pot fi împărţiţi, după formaţiile care predomină înfiecare din acestea, în 3 sectoare distincte. În sectorul vestic (pîrîul Olteţ-pîrîul Hurezu) şi cel mai înalt seîntâlnesc graniţe, gnaisuri, calcare (mai ales la limitele sudice şi nordice), serpentine în sectorul mijlociu(pîrîul Hurezu-Pîrîul lui Stan) predomină şisturile cristaline, iar în zona estică apar mai evidente calcare jurasice, marne senoniene şi conglomerate.

1 ,,Plutăritul sălbatic" va fi desfiinţat. Transportul buştenilor se face în proporţie tot mai mare pe noile şosele forestiere.



În zona cea mai înalta a munţilor Căpăţînii, din jurul vîrfurilor Negovanu, Nedeia, Căpăţîna şi Ursu,se păstrează urme slabe ale activităţii glaciologice din trecutul geologic nu prea îndepărtat. Astfel, o zănoagăse poate observa pe latura estică a vîrfului Ursu, iar alta lîngă vîrful Turcinul Negovanului (ZănoagaTurcinului).

Clima blîndă a Olteniei se răsfrînge simţitor asupra munţilor Căpăţînii. Vîntul dominant bate dinsud-vest şi aduce mase de aer cald şi umed din bazinul Adriaticii, în timp ce vîntul din sectorul nordic este

reţinut de crestele înalte ale Lotrului şi Făgăraşului. Totuşi, iarna cad mari cantităţi de zăpadă care seacumulează în părţile înalte ale munţilor. Avalanşele sînt destul de frecvente în zonele alpină şi subalpină,acolo unde pantele repezi creează condiţii favorabile, cum ar fi versantele nordice în majoritatea lor, ca şiunele versante expuse spre sud pe munţii Smeurătul, Ursu, Căpăţîna-Balota, Beleoaia, Nedeia, Turcinul Negovanului, Tîrnovul Buila-Vînturariţa etc. Deşi altitudinea abia depăşeşte 2 000 m pe unele vîrfuri, varamai pot fi întâlnite petice de zăpadă pe feţele nordice, pe firul râpelor sau în mici zănoage. De semnalat că înaceastă zonă a Carpaţilor primăvara bate „Vîntul Mare", un curent de aer puternic, ce stîrneşte deseorifurtuna.

Flora munţilor Căpăţînii este asemănătoare celei din Parîng, Vîlcan etc. Coniferele sînt prezente caun brîu subţire abia la limita superioară a pădurii, chiar şi pe versantele nordice. Uneori foioasele se găsescla limita superioară a vegetaţiei lemnoase de la care se întinde golul de munte. În valea mijlocie şi inferioarăa Lotrului predomină foioasele, din care mai des întîlnite sînt fagul, carpenul, paltinul, mesteacănul. Zona pastorală este bine dezvoltată în aceşti munţi. Aproape toate vîrfurile, platourile de altitudine, plaiurile

permit păşunatul, determinînd ca pe picioarele de munte, fie nordice, fie sudice, să-şi facă loc stînele, ceea ceeste foarte important pentru turişti. În afară de prezenţa acestor adăposturi mai întîlnim reţeaua de poteciciobăneşti, care leagă între ele aceste aşezări. Pe suprafeţe mari se întind tufe de smirdar, afine, coacăze, iar în tăieturile de pădure zmeura şi murele atît de apreciate de turişti.

Pereţii calcaroşi ai Builci, Vînturariţei, Tîrnovului sau cei ai cheilor Bistriţei, Cheii şi Olteţuluiadăpostesc minunata şi gingaşa floare-de-colţi, monument al naturii.

Fauna din munţii Căpăţînii se aseamănă cu cea din restul Carpaţilor. Ursul se simte în largul săuînfruptîndu-se din belşug cu fructe de pădure sau dînd tîrcoale stînelor. Retrasă aici (Narăţu-Foarfeca, Buila-Vînturariţa) datorită climei blînde şi locurilor liniştite, vipera poate fi întîlnită des prăjindu-se la soare înzilele lungi de vară (se impune o atenţie deosebită turiştilor care parcurg trasee în aceşti munţi).

Apele munţilor Căpăţînii, bogate în peşte, dau posibilitatea turiştilor să-şi completeze pasiuneadrumeţiei cu cea a pescuitului sportiv. Sprintenul şi atît de gustosul păstrăv se zbenguie în apele limpezi alelacurilor Prejbeni-Latoriţa (94 ha), Galbenu, Voineşiţa (0,5 ha), sau în undele repezi ale Lotrului, Mălăii sau

Latoriţei, ca şi spre izvoarele Olteţului. În albia mijlocie şi spre vărsarea acestor rîuri şi pîraie pot fi desîntîlniţi scobarul, cleanul, mreana. În zona defileului Coziei, în rîul Olt, care intră pe teritoriul Coziei lamănăstirea Cornetu, mărginind Căpăţîna de la gura Lotrului, se poate pescui uneori, în afară de speciileenumerate mai sus, şi ştiuca, somnul sau crapul.

Bazinele bogate în peşte ale munţilor Coziei şi Căpăţînii aparţin filialelor de vânătoare şi pescuitsportiv teritoriale. Astfel, Lotrul mijlociu şi inferior aparţine Filialei de vînătoare şi pescuit sportiv RîmnicuVîlcea, pîraiele Cerna, Luncavăţul, Romanilor şi Bistriţa, de pe versantul sudic al Căpjiţînii, aparţin Ocoluluisilvic Rîmnicu Vîlcea, iar pîrîul Lotrişorul-Cîrligea, de Ocolul silvic Jiblea.

Oamenii au populat încă din timpuri străvechi munţii Căpăţînii. Ocupaţia principală perpetuată cudezinvoltură încă de la daci este păstoritul, determinat de întinsele suprafeţe ale păşunilor alpine. Aproape pefiecare munte sau chiar versant se află cîte o stînă sau măcar un bordei. Oile, şi mai puţin vitele mari, sîntaici în elementul lor de la sfîrşitul primăverii şi pînă la începutul lunii septembrie, popularea munţilor fiindastfel de natură temporară.

Pentru locuitorii din Polovragi, Vaideeni, Romani, Bistriţa, Bărbăteşti etc., ocupaţia de bază a fostşi este creşterea oilor. Mai toate stînele, chiar şi cele de dincolo de Latoriţa şi Lotru sînt gospodărite de ei.Dintre stînele mai importante pot fi citate cele din curmătura Olteţului, Tîrnovul Mic, Dîrjala, Piscu-Lung,Zănoaga, Smeurătul, curmătura Builei etc. Interesant este faptul că oile urcă la munte la începutul verii (15-25 iunie) şi părăsesc muntele în jurul datei de 8 septembrie, cînd are loc sărbătoarea împărţirii produselor.

Pădurile ocupă suprafeţe întinse în munţii Căpăţînii. Oamenii lucrează în sectorul silvic, fie laexploatare (I.F.-uri), fie la întreţinerea patrimoniului (cantoane silvice, pepiniere, plantaţii etc.). Acesteocupaţii au un caracter permanent şi bine organizat, cu o reţea de cabane şi şosele ce pot fi folosite de turiştiîn orice anotimp.

Dintre ocupaţiile sezoniere, vînatul şi pescuitul sportiv atrag destui amatori, atît pe văi, cît şi pecoastele împădurite. În ultima vreme, mai ales în zona estică a Căpăţînii, au fost construite pentru aceşti pasionaţi mici adăposturi din bîrne.

Mineritul, o ocupaţie importantă, şi-a făcut apariţia încă în trecutul îndepărtat (cînd se extrăgea aur,argint, mică pe Valea lui Stan). Astăzi întîlnim mai multe puncte în care oamenii sfredelesc munţii, scoţîndla iveală mineralele de care are trebuinţă industria, calcare la Pietreni, gresii lîngă Rîmnicu Vîlcea, şisturi



cristaline la „Cîrligele" Oltului, grafit pe valea Olteţului (Cătălin-Rîbai) etc.La poalele munţilor Căpăţînii şi-a făcut loc şi industria prelucrătoare. Mai întîi s-a dezvoltat

industria care prelucra masa lemnoasă extrasă din întinsele păduri ale muntelui, la Brezoi, Rîminicu Vîlcea,şi care ia amploare din ce în ce mai mare. Apare apoi industria materialelor de construcţie la Călimăneşti,industria alimentară la Rîmnicu Vîlcea şi Rîureni, iar în apropiere industria chimică îşi face simţită prezenţa prin Uzinele sodice Govora. La Băbeni se află o zonă extractivă petroliferă, care conferă acestei părţi a ţării

un pronunţat caracter economic. Pentru viitor, mai ales pentru zona oraşului Rîmnicu Vîlcea se prevede odezvoltare industrială tot mai mare.Oltul şi Lotrul reprezintă potenţiale energetice importante pentru ţara noastră. Construcţia

hidrocentralei de pe Lotru (putere instalată: 510 megawaţi în primă fază), precum şi a salbei de hidrocentraledin aval sau de pe Latoriţa, vor sluji şi intereselor turismului prin amenajările rutiere ce se vor face, ca şi princonstrucţia unor complexe turistice la înălţimea monumentalei lucrări hidroenergetice.

Agricultura este, în general, mai puţin răspîndită în preajma munţilor, în schimb pomicultura a preocupat totdeauna pe locuitori; suprafeţe întinse pe poalele sudice şi chiar pe văile mai importante aleCăpăţînii fiind ocupate de pruni şi meri. La poalele sudice ale munţilor Căpăţînii turiştii au posibilitatea săviziteze o serie de monumente arhitectonice, mănăstiri, care constituie totodată şi pagini din istoria patrieinoastre.

In cadrul acestei lucrări va fi semnalată prezenţa mănăstirilor, poziţia pe care acestea o au faţă detraseele turistice, scurte informaţii şi cadrul geografic. Pe traseele ce le vom străbate vom întîlni mănăstirile:

Polovragi, Hurezu, Bistriţa, Arnota, Cozia.

LOCALITĂŢI Şl DRUMURI DE ACCES

Munţii Căpăţînii se află în preajma Oltului şi deci în preajma arterelor importante de comunicaţieferoviară şi rutieră care însoţesc această vale. Cele mai lesnicioase drumuri de acces pornesc din răsărit(Valea Oltului) şi din sud (depresiunea Hurezu). Ca să ajungem pe Valea Oltului vom veni fie pe calea feratăPiatra Olt - Sibiu, fie pe şoseaua naţională nr. 7 Bucureşti - Rîmnicu Vîlcea - Sibiu, de la care încep potecileturistice spre munţi. Pentru potecile depărtate de Valea Oltului vom folosi şoselele locale sau drumulnaţional nr. 67: Rîmnicu Vîlcea - Tg. Jiu, recent modernizat.

Din latura nordică munţii Căpăţînii pot fi aşor atacaţi pe valea Lotrului, pornind de la şoseauaregională Golotreni - Brezoi - Voineasa. Paralel cu această şosea se află şi o cale ferată îngustă, pe careturiştii o pot folosi spre locurile de acces (Malaia, Gura Latoriţei etc.). Versanţii zonei apusene a munţilor

Căpăţînii pot fi urcaţi numai urmărind traseul crestei principale din munţii Parîngului sau pe valea Latoriţei. Rîmnicu Vîlcea (230 m alt.), menţionat în hrisoave ca oraş încă pe vremea lui Mircea cel Bătrîn

(1389), este astăzi o aşezare urbană importantă la poalele munţilor Coziei şi Căpăţînii. Oraşul se află pemalul Oltului, la gura pîrîului Olăneşti. Are un aspect pitoresc şi o climă sănătoasă, în 1960 avea 23880locuitori. Fiind situat la mică distanţă de staţiunile Olăneşti (20 km), Govora (18 km), Călimăneşti-Căciulata(18-20 km) şi avînd bune legături de autobuze, Rîmnicu Vîlcea este oraşul prin care trec numeroşi oameni aimuncii spre locurile de odihnă şi tratament. Turiştii folosesc la rîndul lor liniile de autobuze, de la autogaraoraşului spre punctele de acces ale traseelor alese. Autogara de călători Rîmnicu Vîlcea se află în apropiereagării feroviare.

Legăturile directe pe calea ferată spre: Bucureşti (293 km), Craiova (131 km), Sibiu (99 km), ca şicele rutiere: Bucureşti (174 km), Craiova (122 km), Tg. Jiu (114 km), Sibiu (100 km) uşurează accesulturiştilor spre poalele munţilor.

Olăneşti-Băi (450 m alt.), 4700 locuitori, este un orăşel cu tradiţii vechi de staţiune balneoclimaterică permanentă. În apropierea lui se află cea 30 de izvoare cu ape minerale clorurosodice,calcaroase, magneziene, sulfuroase, folosite cu succes în tratamentul bolilor de stomac, rinichi, nutriţie,reumatism. Oraşul serveşte ca punct de plecare pe traseul nr. 12, spre cantonul silvic Valea Cheii. Pe valeaOlăneşti, de-a lungul căreia se desfăşoară traseul, s-a construit o şosea forestieră care înlesneşte pătrundereaturiştilor pînă dincolo de I. F. Mînzu.

Pietreni (580 m alt.), un sat la poalele Builei, aşezat acolo unde apa Costeştilor iese din strînsoareamunţilor, serveşte ca punct de plecare pe traseele nr. 14, 16 şi 18. La Pietreni se poate ajunge pe şoseauanaţională nr. 67, pornind din Rîmnicu Vîlcea şi trecînd apoi prin Govora-Băi, Buneşti pînă la „ramificaţiaCosteşti" (km 38). De la această ramificaţie se desprinde spre nord un drum secundar, lung de cca 7 km, spresatul amintit. „Deasupra" Pietrenilor se află o mare carieră de piatră de var; mai departe, ascunsă de pădure,vom identifica chiar de la depărtare zidurile albe ale mănăstirii Arnota. Incepînd din Pietreni, turiştii potfolosi şoseaua forestieră care, după ce străbate cheile Costeştilor, urcă în continuare pe această vale cea 11km (traseul nr. 18), pînă dincolo de cabana I. F. Pîrîul lui Ignat.

Bistriţa (540 m alt.), pe valea cu acelaşi nume, se află în apropierea frumoaselor chei, socotite printre cele mai înguste din ţara noastră. Din dreptul mănăstirii Bistriţa începe traseul nr. 19, care urcă pe



valea Bistriţei prin chei, apoi pe culmea muntelui Zănoaga, pînă în curmătura Rodeanu din creasta principală. La Bistriţa, ca şi la Pietreni, se poate ajunge pe şoseaua secundară, aflată la nord de „ramificaţiaCosteşti", a drumului naţional nr. 67. În plus, la Bistriţa mai putem ajunge şi pe linia ferată îngustă, pe carese transportă piatra de var de la cariera Arnota la Uzinele sodice Govora.

Mănăstirea Hurezu (cea 550 m alt.), situată pe valea Romanilor (Hurezu), în imediata apropiere acomunei Romanii de Jos, este punctul de plecare în traseul nr. 20, care ne va conduce pînă la cantonul

pastoral Piatra Roşie. De-a lungul văii Romanilor urcă o şosea forestieră pînă la cabana I. F. Ludeasa.Această şosea lasă ramificaţia pe v. Lunga şi v. Bistricioarei. La mănăstirea Hurezu se poate ajunge peşoseaua naţională nr. 67, care la km 40 se ramifică spre nord cu o şosea secundară (6 km).

La km 44 pe DN 67 se află oraşul Hurezu (550 m), centru administrativ, aflat la răscrucea maimultor drumuri din această frumoasă depresiune. La sud-vest de oraş se ridică culmea prelungă şi împădurităa Slătioarei, interesantă şi accesibilă.

Urşani (cea 600 m alt.), un mic sat cu livezi bogate, serveşte ca punct de acces pe traseul nr. 22 A,ducînd la cantonul pastoral Piatra Roşie. Din oraşul Hurezu se poate ajunge în Ursarii fie direct (cea 6 km),fie prin Vaideeni (oca 9 km). Pe valea Urşanilor s-a construit de curînd o şosea forestieră, pînă cătreizvoarele sale.

Vaideeni (550 m alt.), comună mare la poalele munţilor, se află la începutul unei mari artere pastorale (traseul nr. 22), care trece prin apropiere de vf. Romanu şi cantonul pastoral Piatra Roşie şi facelegătura cu potecile ciobăneşti din creastă, chiar sub vf. Ursu. La Vaideeni se ajunge din oraşul Hurezu, pe o

şosea secundară lungă de cea 7 km sau cu trenul forestier. Polovragi (570 m alt.) locul unor mari iarmaroace la 20 iulie, este o comună vestită, aşezată în

valea Olteţului; ca şi comunele Bistriţa şi Pietreni, Polovragii sînt străjuiţi la nord de despicătura prin care sestrecoară din munţii stîncoşi apele iuţi ale Olteţului. Chiar aici se află limita de separaţie a drumurilor ceaparţin munţilor Căpăţînii (est) de cele ale Parîngului (vest). Din Polovragi încep traseele nr. 1 şi nr. 6 careconduc pe turişti în zona alpină a munţilor . La marginea de nord a comunei lîngă cheile Olteţului se aflămănăstirea Polovragi. Din dreptul său începe vestita şosea forestieră care străbate cheile şi se înfundă pevalea Olteţului abia în zona alpină (19 km). Ca să ajungem în Polovragi ne abatem din DN 67 de la„ramificaţia Polovragi" (km 63), pe o şosea secundară, cale de 2 km.

Ciungei (600 m alt.) este o localitate intramontană pe valea Latoriţei, aşezată la „furcitura" ei cuRudăreasa, care în ultimul an a devenit un centru muncitoresc. De la Ciunget pornesc traseele 2, 4, 5, 21 spreinima munţilor Căpăţînii, dar şi alte trasee spre munţii Parîngului, toate fiind încă nemarcate.Ca să ajungem în Ciunget vom părăsi şoseaua naţională nr. 7 la km 206 (Gura Lotrului) şi vom urmări

şoseaua Brezoi - Voineasa pînă la Gura Latoriţei (km 32). Din acest punct se ramifică pe valea Latoriţei oşosea forestieră spre Ciunget (km 8) şi mai departe pe aceeaşi vale principală, pînă către cantonul sdlvicPetrimanu. Pe distanţa Gura Lotrului - Gura Latoriţei - Voineasa circulă autobuze D.G.T.A. Dacă coborîmdin tren la gara Lotru şi dorim să pătrundem pe valea Lotrului, fie că vom aştepta autobuzul de Voineasa,care întoarce chiar la gară, fie că vom parcurge pe jos cea 2 km, traversînd Oltul şi îndreptîndu-ne pe DN 7,spre sud, pînă la ramificaţia Gura Lotrului (post de control).

Malaia (470 m alt.), sat pe valea Lotrului, la km 25 pe şoseaua Gura Lotrului - Voineasa, este punctul de plecare în ascensiune la stîna Smeurătul şi creasta Căpăţînii (traseul nr. 7).

Valea lui Stan (340 m alt.), un cătun aparţinînd administrativ de Brezoi, se află la km 9 pe şoseauaGura Lotrului - Voineasa. El este locul de plecare în traseele de culme 8, 13 şi 17.

Brezoi (335 m alt.) este o comună mare, aşezată în valea Lotrului, la km 5 al şoselei Gura Lotrului -Voineasa. După cum arată numele, ea a împrumutat denumirea sa întregii depresiuni a Brezoiu-lui de ladebuşeul Lotrului în Olt, soră geamănă cu depresiunea Titeştilor. Localitatea serveşte ca punct de plecare atît pentru cei care urcă pe sălbaticul munte Narăţu (traseul nr. 11), cît şi pentru cei care călătoresc cu trenuleţulforestier spre valea superioară a Lotrului, în direcţia Căpăţînii, Parîngului sau munţilor Lotrului, în aval decentrul comunei se întinde întreprinderea forestieră Brezoi, cu fabrica de cherestea, care prelucrează masalemnoasă adusă aici fie pe şosea, fie (din ce în ce mai rar) pe apele Lotrului.

Călimăneşti-Căciulata (280-300 m alt.), vestitele localităţi de cură şi odihnă din Valea Oltului, sînt,la rîndul lor, puncte de plecare spre munţii Căipăţînii şi Coziei. Imediat la nord de Sanatoriul de silicozăCăciulata începe pe plaiul Priboieni poteca traseului nr. 13 (care însă nu este accesibil turiştilor începători şide pregătire medie decît pînă la Fruntea lui Dat). În afară de această excursie sau de plimbările pe pitoreascavale a Oltului spre mănăstirea Cozia, gura Lotrişorului - Cîrligelor şi la teribilele „cîrlige" din Călimăneşti-Căciulata, putem traversa peste deal la mănăstirea Frăsinet, în valea Muiereasca. Oraşul Călimăneşti-Căciulata are 6 800 locuitori şi poate primi permanent la odihnă şi tratament numeroşi oameni ai muncii.Izvoarele minerale din jurul localităţii conţin ape clorurosodice, sulfuroase şi iodurate, folosite mai ales latratarea bolilor de rinichi, ale aparatului digestiv etc.

Mănăstirea Cozia (315 m alt.), aflată la 3 km nord de Călimăneşti, atrage numeroşi excursionişti,atît pentru frumuseţea arhitecturii sale, pentru peisajul unic, încîntător, al defileului Oltului, la ieşirea căruia



este plasată, cît mai ales pentru importanţa sa istorică. Este o ctitorie de seamă a voievodului Mircea celBătrîn din anii 1380-1386. Intre Călimăneşti şi mănăstirea Cozia, ca şi pînă la gura văii Lotrişorului -Cîrligei circulă autobuze.

PUNCTE DE ADĂPOST. POTECI TURISTICE

Pînă în prezent munţii Căpăţînii sînt lipsiţi de cabanele şi marcajele turistice obişnuite altor munţidin ţara noastră. Cu toate acestea circulaţia turistică pe culmea principală şi în unele sectoare mărginaşe esteintensă; tot mai mulţi drumeţi sînt dornici de noi orizonturi, de noi peisaje şi vin în munţii Căpăţînii. Poteci bune, aşezări omeneşti, cabane de tot felul, în afară de cele turistice, există însă şi ele pot fi folosite de cătreturişti, mai ales că locuitorii sînt foarte primitori, în proiectele de viitor ale O.N.T. se prevăd amenajărituristice corespunzătoare, care să aducă la nivelul cerinţelor actuale patrimoniul turistic al Căpăţînii, cunimic mai prejos decît cel al vecinilor săi. Filiala O.N.T. din Rîmnicu Vîlcea, în raza de activitate în careintră acest teritoriu de munte, va avea un cuvînt important de spus pentru ,,desţelenirea" turistică afrumuseţilor naturii, din această parte a Carpaţilor.

Campingul de lîngă mănăstirea Cozia (km 196, DN 7) este situat chiar pe malul Oltului. Cazareaeste asigurată în corturi şi căsuţe numai în timpul sezonului cald. Acest camping poate fi folosit de turişti caadăpost, fie pentru intrarea în munţii Căpăţînii, fie în cei ai Coziei, sau chiar pentru vizitarea minunatei văi aOltului. Capacitatea de cazare: 50 locuri (în căsuţe).

Campingul Lotrişor - plasat la gura pîrîului Lotrişorul-Cîrligea - are aceeaşi capacitate de cazare caşi cel de la Cozia.

Complexul turistic Hurezu, din preajma monumentelor arhitectonice din zona sud-centrală amunţilor Căpăţînii, va avea o capacitate de cea 200 locuri şi este în curs de construcţie. Cantonul pastoralPiatra Roşie (l 625 m) este singura cabană importantă din munţii Căpăţînii, care, deşi nu este rezervatăturiştilor, poate oferi totuşi o bună găzduire grupurilor mici (3-5 persoane), pentru timp limitat. Cabana are o bucătărie în care se pot pregăti, bineînţeles cu îngăduinţa celor în drept, alimentele aduse de turişti.

Cantonul silvic Petrimanu (l 140 m), situat în imediata apropiere a confluenţei pîrîului Curmăturiicu Latoriţa, beneficiază de vecinătatea unui magazin alimentar pentru muncitorii forestieri, precum şi de ocabană nouă pe malul stîng.

Cantonul silvic Valea Cheii (830 m), aşezat la confluenţa pîrîului Comarnice cu pîrîul Cheia, poateservi ca adăpost pentru grupuri mici de turişti, constituind baza de plecare atît pentru traseele din Buila-Vînturariţa, Stogu-Stogşoarele, cît şi pentru creasta principală (zona estică).

Cantonul silvic Ursu (cea 1 650 m), situat pe panta de vest a muntelui Romanu, este mai puţinimportant pentru turişti, fiind aşezat în preajma cantonului pastoral Piatra Roşie.

Refugiul Lespezi (l 640 m), plasat pe versantul estic al muntelui cu acelaşi nume, cu o capacitate decea 12 locuri, serveşte ca un bun adăpost pentru turiştii care parcurg traseul nr. 18.

Refugiul de vinătoare Netedu (cea 1 450 m), aşezat pe Muntele lui Ignat, ramificaţie sudică amuntelui Netedu, se află în apropierea traseului nr. 18.

Refugiul Curmătura Builei (refugiul Popii, 1540 m) este plasat, după cum arată şi numele, în zonadespărţitoare între Piatra şi muntele Buila. Capacitate: cca 8 locuri. Poate fi folosit pentru turiştii care seinteresează de frumuseţile crestei calcaroase a Builei. Stînele, numeroase şi uneori bine construite, sîntaşezate în zona păşunilor alpine şi subalpine, în locuri vizibile de pe culme, ceva mai sus de limitasuperioară a pădurii. Ele oferă adăpost micilor grupuri de drumeţi.

Dintre aşezările ciobăneşti, cele mai importante pentru turişti, sînt următoarele stîne: CurmăturaOlteţului, Groapa, Gropiţa, Tîrnovul Mic, Rodeanu, Zănoaga, Smeurătul, Dîrjala. O altă posibilitate deadăpost o constituie şi cabanele muncitoreşti ale întreprinderii forestiere, pe lîngă care funcţionează uneori şimici magazine. Aceste cabane sînt plasate pe văile importante, la capătul sau în lungul şoselelor forestiere.

Dintre cabanele I.F.-ului amintim pe cele de la Cujba, Strîmtori şi Urlieşul pe valea Olteţului;Stînişori pe valea Tărîia; Petrimanu şi Prejbeni pe valea Latoriţei; Funicelul pe valea Repedea; Bolea pevalea Piesa; Ludeasa pe valea Romanilor; „între Rîuri" pe valea Bistriţei; Gura Pîrîului lui Ignat pe valeaCosteştilor; Fîntînele şi Mînzu pe valea Olăneşti ş.a.

Magazine alimentare, numite de localnici S.A.M.-uri, pot fi întîlnite la Cujba şi Strînsori pe Olteţ,Prejbeni şi Petrimanu pe Latoriţa, Gura Curmăturii pe valea Costeştilor, Curmătura Lunga (pe MăguraPuţului, traseul nr. 20). In timpul iernii putem găsi adăpost numai la cantoanele pastorale sau silvice, ca şi launele cabane ale I.F.-ului. Nu putem încheia problema adăpostului fără să arătăm că munţii Căpăţînii se pretează pentru turismul cu cortul. În acest caz rezolvarea cazării pentru noapte se reduce la stabilirea loculuide tabără, care este mai dificilă, mai ales la prima excursie în aceşti munţi. Ca indicaţie generală este dereţinut că cele mai bune locuri de tabără sînt cele din preajma stînelor.

Potecile din munţii Căpăţînii sînt nemarcate. Traseele descrise în această călăuză folosesc, în ceamai mare parte, şoselele forestiere, potecile pastorale şi numai pe alocuri poteci secundare, sau porţiuni de



munte fără potecă. În cele 22 de trasee descrise sînt cuprinse cele mai frumoase şi interesante zone turisticedin munţii Căpăţînii. grupate în 4 mari capitole:

- I Trasee în sectorul vestic şi nordic: l, 2, 3, 4, 5, 6, 7.- II Trasee pe culmea principală: 8, 9, 10.- III Trasee în sectorul estic: 11, 12, 13.- IV Trasee în sectorul sudic: 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22.

Ţinînd seama de diferenţa de nivel, lungimea şi durata parcursului, traseele au fost notate cu cifrede la 1 la 4, cifrele mai mari arătînd un grad mai mare de dificultate (tabelul 1).

O clasificare identică a fost necesară şi pentru efortul de orientare în teren. Astfel traseele cu gradmic de efort au fost notate în tabel, cu cifra 1. Cele care necesită orientări foarte atente pretenţioase au fostnotate cu cifra 4. Prin însumarea celor două cifre, ale gradului de efort şi ale dificultăţii de orientare, rezultănumere de la 2 la 8, care caracterizează în general traseul respectiv. Astfel, traseele cu cifra caracteristicăcuprinsa între 2 şi 4 sînt accesibile turiştilor începători, traseele cu cifra caracteristică 5 sau 6, celor cu pregătire medie, iar ce!e cu cifra caracteristică 7 sau 8 revin turiştilor buni cunoscători ai munţilor, rezistenţişi bine echipaţi.

Pentru o înţelegere practică a tabelului şi a utilităţii lui vom urmări două exemple: unul pentruun traseu obişnuit, iar altul pontru un traseu greu accesibil turiştilor începători.

Exemplul A: Traseul nr. 7, Malaia - stîna Smeurătul, este cotat la orientare cu cifra 1(orientare uşoară) şi la efort cu cifra 2 (orientare de grad mediu). Insumînd cifreleorientării cu cea a efortului: 1 + 2 = 3, rezultă caracteristica generală a traseului: accesibilturiştilor începători (cifra rezultată fiind cuprinsă între 2 şi 4).

Exemplul B: Traseul nr. 4, Ciunget - valea Repedea - curmătura Vătăşelul - PiatraTîrnovu-lui - stîna Groapa, este cotat la orientare cu cifra 3 (orientare grea) şi la efort cucifra 3 (4) (efort îndelungat) Preferăm în ultimul caz cifra 3 pe vreme favorabilăascensiunii. Insumînd cifrele orientării cu cea a efortului 3+3 = 6, rezultă caracteristicagenerală a traseului: accesibil turiştilor cu pregătire medie (cifră cuprinsă între 5 şi 6).Dacă preferam cifra 4 pentru gradul de efort (vreme nefavorabilă), atunci suma devenea3+4=7 şi deci caracteristica generală îngloba traseul ca accesibil numai turiştilor avansaţi.

Deoarece orientarea după repere pe teren se face bine numai pe vreme clară, lipsită de ceaţă, estenecesar ca, pe lîngă schiţa de hartă, turiştii să aibă asupra lor o busolă, o riglă mică şi eventual un altimetru,care vor uşura considerabil mişcarea şi orientarea pe traseu în direcţiile corecte.

Aceeaşi clasificare la care se referă tabelul 1 a fost făcută şi pentru traseele turistice din munţiiCoziei.

Tabel cu traseele turistice din munţii Căpăţînii şi Coziei

Nr. TraseulLung[km]

Durata[ore]

Grad de dificultateturistică

orient. efort1 Polovragi - curmătura Olteţului 22 6-6 ½ 1 2

2

Ciunget - Prejbeni - casa Petrimanu - curmătura Olteţului - şaua Negovanu - muntele Tîrnovul - curmătura Vătăşelul

Varianta A: valea Repedea - Ciunget 50 14-16 2 3Varianta B: Ciunget 45,5 12-14 2 3

3Ramificaţia Borogeana Răgăliei - şaua Gropiţa - stîna GroapaVarianta A: vf. NedeiaVarianta B: obîrşiile Repedea - curmătura Funicelul - munteleUrsu - cantonul Piatra Roşie

23,5 9-10 3 3

4 Ciunget - valea Repedea - curmătura Vătăşelul - Piatra Tîrnovului- stîna Groapa

20 9-10 3 3(4)

5 Ciunget - valea Repedea - stîna Funicelul 15 5-6 2 2

6Stîna Funicelul - curmătura Funicelul - curmătura Beleoaia -muntele Corşorul - Poiana Ascunsă - pîrîul Tărîia - Polovragi

28 8-9 2 2

7 Malaia - stîna Smeurătul 3-4 10 [?] 1 28 Valea lui Stan - Vîrful lui Stan - vf. Gera - stîna Smeurătul 23,5 9-10 2 39 Stîna Smeurătul - curmătura Rodeanu - muntele Văleanu -

curmătura „La Piatra Roşie" - cantonul Piatra Roşie

16 6-6½ 2 2

10 Cantonul Piatra Roşie - muntele Ursu - curmătura Funicelul - vf. 22 7-9 2 2



Nedeia - curmătura Olteţului11 Brezoi - Valea Satului - vf. Narăţu - Brezoi 16 9-11 3 3(4) 16 9-11 3 3(4)12 Olăneşti-Băi - valea Olăneşti - muntele Stogu - cantonul Cheia. 24 5-6 3 313 Valea lui Stan - Vîrful lui Stan - Claia cu Brazi - plaiul Priboieni -

Căciulatacca.30

12½-14

14 Pietreni - poiana Văcăriei - vf. Piatra - refugiul Buila 12 4½ -4¾

3 3

Refugiul Buila - vf. Buila - vf. Vînturariţa - refugiul Buila - 16 4-5 3 3(4)15 - vf. Tucla 2,5 1 2 4

- racord „Poiana Icoanei" traseul nr. 16 0,8 ¼ 1 116 Pietreni - poiana Văcăriei - muntele Piatra - Poiana de Piatră -

curmătura Comarnice - cantonul Cheia19,5 7-9 3 3

17 Cantonul Cheia - muntele Căprăreaţa - muntele Stîna Bătrînă -Vîrful lui Stan - Valea lui Stan

24 8-9 3 2

18 Stîna Smeurătul - refugiul Lespezi - plaiul Netedu - valea Costeşti- Pietreni

25 7-9 2 2

19 Mănăstirea Bistriţa - „între Rîuri" - muntele Cuca - munteleZănoaga - curmătura Rodeanu

17,5 4-5 2 2

20 Mănăstirea Hurezu - pîrîul Lunga - I.F. Bolea - muntele Romanu -cantonul Piatra Roşie

24 4½-5½

1 2

21 Cantonul Piatra Roşie - vf. Ursu - ,,La Iezer" - şaua Groapa Malăii- Ciunget

18 4½-5 2 2

22Canton Piatra Roşie - muntele Romanu - Poiana lui Dincă - dealulFrăsinet - VaideeniVarianta A: Poiana lui Dincă - poiana Socilor - Urşani

149(14)

33-4

42

22

23 Gara Turnu - şaua „La Troiţă" - muchia Scorţaru - cabana Cozia 10,5 4½-5½

2 3

24 Mănăstirea Cozia - poiana „La Muşeţel" - şaua „La Troiţă" -mănăstirea Stînişoara

6 2-2½ 1 1

25 Mănăstirea Stînişoara - muchia Vlădeşii - muntele Durduc -cabana Cozia - stîna Rotunda - stîna Urzica - Vărateca

12,5 6-8 3 3

26 Păuşa - şaua „La Troiţă" - mănăstirea Stînişoara -- Mănăstirea Stînişoara – cascada Gardului- Mănăstirea Stînişoara – peştera Sălbaticul

7,5

1,01,5

2¼-2¾½½

1

21

1

2(3)1

27 Cabana Cozia - poiană Babolea - şaua Mocirlele - vf. Omul -Pripoare - Băiaşu

12 4,5 2 2

1. Traseu uşor.2. Traseu mediu.3. Traseu greu.4. Traseu alpin (uşor).

TRASEE TURISTICE

TRASEE ÎN SECTORUL VESTIC Şl NORDIC

1. POLOVRAGI - CURMĂTURA OLTEŢULUITimp de mers: 6-6½ ore. Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 2, 6, 10.Fig01Polovragi, comună mare la poalele munţilor, serveşte ca punct de plecare atît spre Parîng, cît şi spre

Căpăţîna. Este traseul cel mai accesibil din zona sud-vestică a munţilor Căpăţînii, pînă la creasta principală,şi se desfăşoară de-a lungul Văii Oltului, pe şoseaua forestieră care se întinde cale de 19 km, începînd de lamănăstirea Polovragi şi pînă dincolo de Urlieşul.

Pornim din Polovragi (cea. 600 m alt.) spre nord lăsînd chiar în comună o ramificaţie a şoselei spreBaia de Fier şi peştera Muierii (5 km vest). Ieşim din localitate lîngă mănăstirea Polovragi (610 m), de unde putem privi nestînjeniţi intrarea monumentală a cheilor Olteţului, poarta de intrare în munte. Şoseaua face o buclă la dreapta, ocolind mănăstirea, şi traversează o pădure mică. Ne aflăm la km O al noii şosele forestiere,care de aici în sus ne va conduce cu uşurinţă la hotarul munţilor Parîng şi Căpăţîna1.

Şoseaua coteşte brusc la stîngă, pe sub pereţii calcaroşi răsăriţi deodată înaintea noastră. După şipot

intrăm direct în chei, o lume aparte, în plin contrast cu poalele muntelui. Apa Olteţului se aude jos în genune1 Vezi şi traseul nr. 9, pag. 86, 87, din “Călăuza turistului - Parîng-Şurean”.



zbătîndu-se între „cleştii" de piatră, în timp ce şoseaua fură muntelui netezimea verticalei, tăind-o brutal în punctele sale cele mai straşnice. Odinioară, ca să trecem de cheile Sohodolului, sau, cum le zicem noi azi,ale Olteţului, trebuia să ne luam inima-n dinţi să facem alpinism şi chiar. .. baie. Azi ne plimbăm cu mîinilela spate admirînd ascunzişurile îmblînzite ale muntelui, datorită inteligenţei, curajului şi muncii omului nou.

Ne mai încearcă şi pe noi teama de mânia muntelui, căci din cînd în cînd scutură din fruntea-i albă bucăţi de stîncă pînă în şosea, sau chiar peste parapete direct în Olteţ. Aceasta se întîmplă însă destul de

rar ... Cam la 1 km, deci pe la mijlocul cheilor, se află intrarea în peşterea Polovragi, neamenajată încă,dar cu posibilităţi de a fi vizitată, mai des, în prima sa parte. După o curbă strînsă între munţi, din care putemarunca o privire retrospectivă asupra cheilor, traversăm Olteţul pe un pod de piatră. După scurtă vremerevenim pe malul stîng. Spre capătul nordic al cheilor, stîncile se „retrag" departe, pentru ca vegetaţia să seinstaleze de-a lungul şoselei.

La km 3 ieşim în „luncile Olteţului", lîngă cantonul rutier şi cabana I. F. (735 m). Incepînd de aiciintrăm în pădure, de-a lungul rîului. La km 6 se află cabana I. F. Izmana, dincolo de care şoseaua sestrecoară pentru scurtă vreme pe malul apusean al văii. Mai sus trecem pe lîngă cabana I. F. Ţeperig, încontinuarea căreia se înşiră exploatarea minieră Rîbai. După 8 km (Leurda) şoseaua se instalează pentrumultă vreme pe malul apusean, străbătînd „Strîmtorile", chei mai puţin spectaculoase, săpate în cristalin. Maideparte valea se lărgeşte din nou într-o luncă, la capătul căreia o nouă cabană, I.F. Strîmtori. ne reţine atenţia(l 040 m alt., km 12). La km 13 lăsăm în stînga o ramificaţie pe valea Ungurelul, iar dincolo de km 14, la

S.A.M. Cujba, revenim pe malul stîng al Olteţului. La gura pîrîului Beleoaia traversăm din nou pentru a parcurge ultimul kilometru; sosim astfel la km 18 (l 190 m), punct în care părăsim şoseaua forestieră, careurcă la dreapta deasupra văii Urlieşul încă 1 km.

Trecem peste pod şi imediat la stînga urcăm un dîmb pînă lîngă cabana I.F. Urlieşul. Din faţacabanei pornim spre puntea pe care traversăm Olteţul (stîngă); intrăm pe un drum de tractor, urcînd apoi de-alungul văii spre nord timp de cîteva minute. În „poiana funicularului" drumul se termină. Trecem din nouapa şi urcăm direct pe firul ei, pînă la o confluenţă. În dreapta (est) se află o vale îngustă, la fel ca şi înstînga. Exact spre nord se ridică o muchie defrişată, pe care se întinde cablul unui funicular-pisică. Începemurcuşul pe această muchie. După cea 25 min poteca principală părăseşte muchia (atenţie) şi se strecoară spredreapta, pieziş, prin pădure. Traversăm cîteva izvorăsc, apoi Olteţul şi urcăm repede deasupra unui pragstîncos. Poteca coteşte brusc la stînga şi după o poieniţă intră într-o vastă zonă defrişată, acum plantată cumolid tînăr. Canalul adînc al potecii urcă pieptiş direct spre nord. La cea 1 570 m alt. pătrundem în zona de protecţie a molidului, după traversarea căreia (3-4 min) răzbatem la golul de munte, în imediata vecinătate a

stînei din curmătura Olteţului (1 610 m alt.). Grupuri mici de turişti pot fi găzduiţi cu multă ospitalitate laaceastă stînă. Ceva mai sus, se profilează vestita curmătură a Olteţului (l 640 m), locul de despărţire turisticăa munţilor Parîng şi Căpăţîna.

Pentru continuarea excursiei ne stau la dispoziţie trasee interesante: spre vest, în lungul crestei principale peste vf. Micaia şi Galbenu, la cabana Rînca (traseul nr. 9, din Parîng-Şurean) şi circuitul valeaLatoriţei - curmătura Olteţului - Tîrnovul (traseul nr. 2).

Fig02

2. CIUNGET - PREJBENI - CASA PETRIMANU - CURMĂTURA OLTEŢULUI - ŞAUANEGOVANUL - MUNTELE TÎRNOVUL - CURMĂTURA VĂTĂŞELULVarianta A: Valea Repedea-Ciunget 14-16 oreVarianta B: Ciunget 12-14 oreTraseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: l, 3, 4, 5, 10, 21.

Traseul nr. 2 cuprinde într-un circuit turistic pe vale şi pe culme zona frumoasă situată în nord-vestul munţilor Căpăţînii. Lungimea itinerarului impune împărţirea lui în două semietape, cu înnoptare, fie lacantonul silvic Petrimanu, fie la stîna din curmătura Olteţului. Alte posibilităţi pentru vreme rea, sau pentrunoapte, mai există la stînele Gropiţa, Tîrnovul mic şi Tîrnovul mare, plasate lîngă poteca pastorală.

Ciungetul (600 m alt.) este punctul de plecare în traseu. Şoseaua forestieră tăiată recent în lungulversanţilor înclinaţi ai văii Latoriţei ne va uşura mult orientarea în mers. La Ciunget ajungem urcînd pe valeaLatoriţei, punctul de ramificaţie din valea Lotrului fiind km 32 al şoselei Brezoi - Voincasa (punctul GuraLatoriţei). Distanţa Gura Latoriţei-Ciunget este de 8 km.

Semietapa I: Ciunget - casa Petrimanu - curmătura Olteţului.Timp de mers: 5-5½ ore.Urcăm pe şoseaua forestieră care însoţeşte valea Latoriţei. Rîul, lat, cu ape bogate şi vijelioase, este

cel mai de seamă afluent al Lotrului. Deşi în acest loc se află la depărtare mare de izvoarele sale, el semenţine pe o vale strîmtă şi întortocheată. După o oră de urcuş lent, pe şosea pătrundem în Cheile Latoriţei,



vestite prin frumuseţea lor. Lungimea strîmtorilor nu trece de 1,5 km, dar vom zăbovi mai mult asupra peisajului sălbatic pe care nici şoseaua nu-l poate îmblînzi prea mult. Malurile stîncoase, pereţii şi rîpeleanunţă apropierea marilor înălţimi ale munţilor din jur: Latoriţei la nord şi Tîrnovului la sud. La capătul desus al cheilor vom afla lacul de baraj Prejbeni (870 m), pe malul căruia au fost construite cabane I.F., acum părăsite. De la Ciunget pînă la Prejbeni drumul măsoară 7 km.

Reluăm traseul în lungul şoselei. Chiar la baraj traversară Latoriţa pe malul drept, urmărind drumul

care ne va călăuzi pe acest mal pînă la cantonul Petrimanu. Pe măsură ce urcăm, valea devine tot maifrumoasă, mai sălbatică. De la gura Pîrîului lui Duminecă (830 m), unde reţinem prezenţa unui şipot, valease lărgeşte doar atît cît să cuprindă confluenţele pîraielor Borogeana Mare şi Mică (km 10,5 de la Ciunget),iar ceva mai sus şi confluenţa pîrîului Borogeana Răgăliei (960 m alt.). La această ultimă confluenţă seramifică spre sud, pe lîngă o veche pepinieră, poteca traseului nr. 3, în direcţia muntelui Gropiţa. Aci se aflăo cabană a muncitorilor forestieri şi un mic magazin alimentar.

In amonte, pe Latoriţa, valea se strîmtează din nou. Apele spumegă formînd cascade şi praguri,silind poteca şi şoseaua să se „caţere" mai sus, la locuri mai ospitaliere. În dreptul muntelui Huluzu, începîndde la gura Pîrîului Crucii, intrăm în alte chei, mai înguste, care strîmtează atît de mult valea, încît Latoriţacade pe sute de metri lungime din treaptă în treaptă, formînd ochiuri limpezi, al-tcrnînde cu gulereînspumate.

In aceste locuri ia sfîrşit şoseaua forestieră (în construcţie). De aici înspre izvoarele Latoriţei seaşterne o frumoasă potecă, uşor de urmărit prin pădure. Traversăm un cot al văii, la gura pîrîului Huluzu

(cascadă), apoi la cîteva sute de metri întîlnim o poiană în mijlocul căreia se află o baracă veche. Lărgimealuminişului ne oferă o foarte frumoasă privelişte asupra abruptului nordic al Pietrei Tîrnovului. Feţele albeale stîncilor reflectă puternic lumina zilei deasupra pădurilor de conifere, adăugind azurului cerului şismaragdului apelor Latoriţei un plus de contraste şi vioiciune. Durata parcursului din Ciunget şi pînă aci estede cea 3 ore (14,5 km).

După aproape 1 km depărtare de acest luminiş traversăm o nouă poieniţă aflată în dreptul văii pîrîului înşirată (nord), lîngă care pereţii stîncoşi „se reped" din nou în calea Latoriţei. După vreo 3½ ore deurcuş vom sosi într-un punct deosebit de interesant al traseului. De pe malul stîncos aflat la nord, cade de lacca 25 m înălţime, direct în Latoriţa, spumoasa cascadă Turcinul. Cu greu ne putem alege un loc pentru ca să prindem în întregime splendoarea cascadei cu ajutorul aparatului de fotografiat, într-atît este de strîmt şiîmpădurit acest loc. După încă 20 minute de mers, timp în care traversăm pîrîul Spînzuratei din Dos, sosimla confluenţa pîrîului Petrimanu (nord). În apropiere de vărsarea sa se află o punte peste care traverseazăturiştii dornici să urce la muntele Puru (Parîng-Latoriţa), sau care aleg malul stîng al Latoriţei pentru

continuarea excursiei spre izvoare.In ceea ce ne priveşte, vom urca mai departe; urmărim poteca de pe malul drept încă 500 m pînă la

gura pîrîului Curmăturii (l 140 m), de unde traseul va părăsi frumoasa vale a Latoriţei îndreptîndu-se spresud, pînă la curmătura Olteţului. Deci am sosit la marginea nord-vestică a munţilor Căpăţînii, acolo de undeîncepe domeniul Parîngului. Dacă dorim să înnoptăm la casa silvică Petrimanu, vom traversa pîrîulCurmăturii, înaintînd pe valea Latoriţei încă 200 m (la vest); în casa pădurarului, sau în cabana nouă de pemalul celălalt, se pot adăposti grupuri mici de turişti. La mică distanţă în amonte, dar pe malul drept, se aflăun magazin alimentar (gura Pîrîului Morii).

De la casa Petrimanu putem pătrunde pe valea Latoriţei în munţii Parîngului spre lacul Galbenu,cascada Moara Dracului, ca să ieşim, în cele din urmă, la şoseaua alpină Novaci - Sebeş. Poteca sprecurmătura Olteţului începe de la gura pîrîului Curmăturii, pe malul drept (estic). În timpul urcuşului iute, prin pădure şi prin „tăieturi", vom traversa mici pîrîiaşe. La cea 1300 m alt. traversăm o vîlcea mai mare. Pe parcursul urcuşului, prin poieniţe, ni se oferă frumoase privelişti asupra munţilor din preajma Latoriţei.Plaiurile înclinate uşor către creştetul munţilor Petrimanu şi Puru se termină în marginea pădurilor, lîngăstîne cu acoperişuri scînteietoare în bătaia soarelui; de la nivelul pădurii, munţii se înclină tot mai mult spreadîncul văilor, lăsînd ferestre albite de abruptul brîielor de stîncă să se înlănţuie într-un uriaş zigzag pînădincolo de Părăginosu şi Repedea. Spre stînga (sud-est), din poteca noastră se desprinde o potecăciobănească spre muntele Huluzu, pe care o evităm. La cea 1 445 m traversăm aproape de sfîrşitul ei o valemai mare, şi anume cea a Pîrîului lui Petricu (est). Pe muchia care desparte acest pîrîu de obîrşia Curmăturii,începem urcuşul final printr-o pădure de brad, apoi prin poiene, pînă la golul de munte din curmăturaOlteţului (l 640 m), unde poposim la capătul a 1½ oră de urcuş. Ne aflăm pe creasta principală, la joncţiuneadintre Căpăţîna şi Parîng. Pe faţa sudică, ceva mai aproape de liziera pădurii, se găsesc stînele din curmăturaOlteţului, la care putem găsi adăpost.

Semietapa a II-a: curmătura Olteţului-Muntele Piatra Tîrnovului - curmătura VătăşelulTimp de mers: 5½- 6½ ore.Din curmătura Olteţului, traseul nr. 2 intră spre est, în lungul crestei principale, pe o potecă foarte

bună. La început urcuşul ne va purta pe versantul de nord-vest al muntelui Boul. La cea 15 minute de urcuş



ne găsim pe creştetul culmii lui Maxim, o ramificaţie nordică din muntele Boul, de sub care izvorăşte Pîrîullui Petricu, amintit mai sus. În acest sector al traseului ne apropiem din nou pentru puţin timp de limita pădurii. Imediat după aceasta poteca se îndreaptă, în unghi de 45°, spre dreapta faţă de vechea direcţie demers, traversînd muchia şi aliniindu-se cu linia culmii în uşor urcuş spre sud-est. Urmărim mai bine de 2 kmfăgaşul de pe faţa nordica a muntelui, pînă cînd vom atinge culmea în şaua Turcinul Mic (l 830 m), marcatăde o mică troiţă. Traversăm pieziş şaua spre sud-est, urmărind în continuare poteca pe versanţii sudici ai

muntelui Turcinul Negovanului. Apoi vom înainta pe curba de nivel la oca 1800 m alt., întâlnind pe parcursmai multe izvoare. La 50 minute de mers din curmătura Olteţului ajungem din nou pe culme; în stînga seadînceşte căldarea Zănoagei Turcinului, primul loc mai abrupt al crestei pe care îl remarcăm în lungulacestui traseu. Poteca urmăreşte îndeaproape cumpăna apelor de data aceasta din nou pe faţa nordică. Cîtevasute de metri de la şaua Zănoaga Turcinului vom întîlni spre est şaua mare şi netedă a Negovanului (l 925m). Timp de mers: cca. 1 oră şi 40 minute. Ne găsim la o mare ramificaţie pastorală şi turistică: o ramură a potecii trece pe versantul sudic spre Nedeia şi Funicelul (traseul nr. 10), iar cealaltă pe versantul nordic,ocolind pe la nord culmea turtită a vf. Negovanu (2064 m).

Poteca traseului nr. 2 urmăreşte versantul nordic, căruia îi dă ocol pentru ca să „prindă" culmearamificată din Negovanu spre Gropiţa şi Tîrnovul (nord-est). După 300 m de la ramificaţie întîlnirn o rîpăseacă, apoi un izvor cu apă bună, al cărui căuş e orientat spre adîncul văii Huluzu; în continuare ocolimtreptat spre dreapta fruntea nordică a muntelui Negovanu, presărată cu lespezi şi jnepeni. Atingem mijloculmuchiei nordice (l 850 m) în locul de unde o potecă secundară se desprinde spre stîna Huluzu, direct spre

nord, pînă la liziera pădurii (Atenţie !)Fig03Lăsăm, deci, în stînga, poteca spre stînă şi urmărim spre dreapta (est), pe curba de nivel, poteca de

culme. Intîlnind piciorul nord-estic al muntelui Negovanu, poteca începe să coboare printre jnepeni spremuntele Gropiţa (l 780 m), marcat natural cu stînci şi lespezi în chip de redută în mijlocul jnepenişului şi poieniţelor. Priveliştea care se desfăşoară începînd de aici este magnifică. Dincolo de adîncitura pădurilor seaşterne fruntea dalbă a Pietrei Tîrnovului, împodobită bogat cu şiraguri de grohotiş pînă în adînculCiungetului. Muchia ascuţită a muntelui, în lungul căruia vom merge, cumpăneşte elegant, dar ferm, bazinele Latoriţei şi văii Repedea, care se ascund jos, în străfunduri de văi, încît aproape că nici nu le bănuim existenţa.

Pe versantul sudic al muntelui Gropiţa se zăresc acoperişurile stînelor chiar în apropierea pădurii.Dincolo, pe piciorul muntelui Groapa, ţuguiele acoperişurilor trădează aşezarea pastorală cu acelaşi nume.Poteca coboară pe culmea muntelui Gropiţa, la început pe muchie, apoi ocolind stîncile pe versanţi pînă cînd

se fixează lîngă marginea pădurii, care ne învăluie din stînga. Ceva mai jos intrăm de-a binelea în pădureafrumoasă de conifere, evitînd poteca de acces la stînele Gropiţa (traseul nr. 3).

Cîteva sute de metri mai jos, coborîrea se termină într-o poiană plăcută, care încadrează şauaGropiţa (l 637 m). Dacă observăm cu atenţie flancul nordic, identificăm poteca coborîtoare spre Borogeanaşi Latoriţa (traseul nr. 3). Din şaua Gropiţa traseul nostru urmăreşte mai departe muchia împădurită sprenord-est. Urcăm un vîrfuleţ, apoi coborîm repede în curmătura Pietrei (l 645 m), de unde începe domeniulfrumosului munte Tîrnovul. La cîteva zeci de metri spre dreapta (versantul sudic) se află ramificaţia traseelor nr. 2 şi 4. În timp ce poteca traseului nr. 4 va urca în zona alpină, traseul nostru se va strecura pe sub pereţi lacea 250-300 m de creastă.

Din punctul de ramificaţie poteca iese curînd într-o rarişte. Incepînd de aici zona stîncoasă îşi facetot mai simţită prezenţa prin şiragurile de grohotişuri care mărginesc poalele abruptului. Sosim în dreptul primului bastion de piatră al muntelui Tîrnovul, de unde reintrăm în pădure pentru puţină vreme. O nouărarişte deschide o altă privelişte interesantă. Jgheaburi mici „izvorăsc" din gîtlejul strîmt al stîncilor,îndreptîndu-se direct spre potecă prin culoarul tăiat în pădure; această „cale” ne îmbie parcă să ne abatemspre secretele alpine ale muntelui ... Aspectul general al potecii, bine conturată pe toată lungimea traversăriiTîrnovului, se menţine acelaşi: traversări pe sub pereţi, peste grohotişuri, „odihne" prin pădure. După jumătatea zonei alpine vom găsi în calea potecii un binecuvîntat izvor (l 620 m). Chiar în dreptul săuobservăm cu admiraţie pereţii care cad din vîrful Pietrei Tîrnovului (l 880 m), porţiunea cea mai înaltă şiabruptă a muntelui alb .

După scurtul popas la izvor, parcurgem, pe brîne înguste şi scurte, încă o zonă stîncoasă, apoiîncepem o coborîre lentă prin pădure, timp de 15 minute pînă în marea şi pitoreasca poiană a Tîrnovului Mic(timp de mers: 3½ ore). Stînele se află ceva mai departe de potecă (200-300 m), spre sud-est. Traversăm poiana pe curba de nivel, ocolind spre stînga piciorul muntelui Tîrnovul Mic. Aici muntele este mai domol.Abia sus, spre creste, stîncile rămase acum în urmă ne mai amintesc de peisajul frumos pe lîngă care am păşit.

In poiană, poteca se pierde pe pantele cu iarbă, dar reapare aproape de liziera pădurii, spre nord-estde locul în care am pătruns în poiană, înainte ca să reintram în pădure fixăm în memorie poziţia stîneiTîrnovul Mare, profilată sus pe o muchie secundară, în direcţia nord-est, la cea 1,5 km. Chiar la lizieră vom



traversa un şipot bogat. Urcuşul lent care urmează nu ne solicită prea mult; în schimb traversarea unei„tăieturi" de pădure pe lîngă cabanele muncitoreşti ale I.F.-ului ne va cere mai multă răbdare. Poteca serăsfiră, se ... adună, e blocată cu trunchiuri sau resturi de la corhăneală. Ieşim în golul „curat" al stîneiTîrnovul Mare (cea 1600 m), de unde reţinem că se ramifică spre zona alpină traseul nr. 4.

Ocolim stînele şi pătrundem pe lîngă sipetele ciobanilor din nou în pădure. Incepînd de la stîne,vom traversa pe versantele sudice ale muntelui Tîrnovul Mare, în uşor coborîş prin pădure, sau golişte, prin

poieniţe. La o veche baracă din preajma potecii, vom privi adîncitura văii Repedea, Groapa Malăii, iar dincolo de Smeurătul, vestita vale a Lotrului, închisă, în zare, de Cozia cea stîncoasă. La capătul defrişării,acum plantată cu puiet tînăr, trecem un pîlc de pădure (l 450 m). La cea 1¼ oră de mers de la stîneleTîrnovului Mic, depăşim o mică strungă stîncoasă peste o muchie dincolo de care răzbatem într-o poianălargă presărată cu lespezi. Culmea muntelui este din nou în apropierea noastră. Dacă dorim să aruncăm o privire înspre Prejbeni şi cheile Latoriţei, urcăm cea 3 minute pînă sus, pe culme, la marginea prăpaistiei.Pereţii Tîrnovului Mare cad aproape verticali pînă în .,creştetul" pădurilor, iar de acolo se rup încă o dată pînă în chei. Dincolo, din pereţii cheilor Latoriţei, se semeţesc pante dure ale munţilor Părăginosul şiRepedea; fundul cheilor şi apele Latoriţei încă nu se zăresc.

După această scurtă privire în adîncurile văii Latoriţei, ne reîntoarcem la potecă. Mai departe pădurea ne învăluie pe toată durata coborîrii pînă în şaua Vătăşelul (l 330 m); timp de mers din curmăturaOlteţului: 5½ ore. Din acest punct al traseului alegem una din cele două variante, care au acelaşi ţel:localitatea Ciunget. Una din ele este scurtă, dar incomodă, urmărind coborîrea pe pantele nordice pînă la apa

Latoriţei, iar cealaltă (sud), pe şosea, este mai lungă, dar comodă.

VARIANTA ADin curmătura Vătăselul coborîm pe versantul sudic în lungul unei poteci (plaiul Vătăşelului Mare),

străbătînd livezile şi pajiştile localnicilor. Coborînd însă direct spre sud, sosim după 30 minute în valeaRepedea; cam la jumătatea coborîrii traversăm o potecă ce se îndreaptă spre stînga, pe lîngă case, pînă laCiunget şi pe care o putem eventual urmări, pînă la şoseaua forestieră (720 m alt.). Incepînd de aici coborîm pe şosea (traseul nr. 5), cale de 3,5 km, distanţă care ne desparte de gura văii Repedea (580 m). Ne aflăm învalea Latoriţei, pe care urcăm, tot pe şosea, cea 1 km, pînă ce intrăm în localitatea Ciunget. Timp de mers:1¾ oră.

VARIANTA BDin curmătura Vătăşelul coborîm spre nord pe potecă firavă; mai jos, ea se fixează pe direcţia nord-

est, pe pantele iuţi ale muntelui împădurit, pe lîngă un scoc „uscat", apoi pe lîngă un bordei. Dupănumeroase serpentine şi scurtături, ajungem la malul Latoriţei, chiar la marginea Ciungetului (timp de mers:1¾ oră).

Fig04

3. RAMIFICAŢIA BOROGEANA RAGĂLIEI (LATORIŢA) - ŞAUA GROPIŢA -[..]diagrama.jp2- CANTONUL PIATRA ROŞIETimp de mers pe ambele variante: 9-10 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee delegătură: 2, 4, 5, 6, 9, 10, 21.

La deschiderea traseului nr. 2 este indicat un punct de ramificaţie al traseului nr. 3 la gura pîrîuluiBorogeana Răgăliei (980 m alt., km 11,5), în imediata vecinătate a Latoriţei. Firul potecii traseului nr. 3 urcă pe lîngă pepinieră, cabana I.F. şi funicular spre sud, intrînd imediat în pădure. La început serpentinele neîndrumă uşor spre dreapta, pe panta muntelui Crucii. După 20 de minute de urcuş substanţial dar treptat,revenim spre mijlocul văii Borogenei (stînga), pentru ca la aproximativ 40 minute să o traversăm. Trecemapoi şi pe sub funicular. Urcuşul continuă pe malul drept al văii, în apropierea firavului pîrîiaş. După o scurtă porţiune de mers pe lîngă firul văii, găsim în stînga o muchie, în lungul căreia poteca urcă pieptiş. La cea 1¼oră de la plecare remarcăm în timpul urcuşului un început de vîlcel (reper în stînga). În continuare urcuşul semenţine pieptiş, pe o potecă uneori bună, alteori aproape pierdută prin frunziş. Direcţia generală a parcursului se menţine spre sud. Pătrundem înţr-o poiană cu vegetaţie luxuriantă, în mijlocul căreia st află omică cabană silvică nelocuită (l 430 m), în apropire curge un izvoraş, binevenit pentru turiştii însetaţi dincauza urcuşului. După un mic popas reluăm traseul, căutînd continuarea firului potecii dincolo de pîrîiaş (înstînga şi în sus). Poteca devine tot mai bună. Ea ne conduce prin pădurea de molid, primitoare, tapisată cumuşchi moale şi decorată cu ciuperci ale căror pălării roşii răsar pretutindeni în jur. Panta muntelui devinemai blîndă. Micile poieniţe se ţin lanţ, îndulcind urcuşul pînă acum destul de obositor. După aproape 2¼ orede la plecarea în traseu poposim în şaua Gropiţa (l 637 m), unde întîlnim poteca de creastă a Tîrnovului(traseul nr. 2).



Urcăm la dreapta (S-SV). chiar pe muchia principală a muntelui Gropiţa, folosind potecaciobănească cca 10 minute pînă la liziera superioară a pădurii. In preajma golului alpin poteca se împarte îndouă ramuri. Traseul nr. 2 continuă pe ramura în urcuş, în timp ce traseul nostru foloseşte poteca ce coboară pe deasupra limitei pădurii spre stîna Gropiţa (cea 300 m distanţă).

In preajma stînei traversăm cîteva şipote, iar la stînă (l 660 m) facem un scurt popas. Din flancul desud-vest al stînei începe o potecă interesantă - în continuă traversare spre stîna Groapa, ale cărei căsuţe cu

acoperiş şindriluit le observăm dincolo de firul văii pe muchia înaltă a muntelui Groapa (piciorul NE al vf. Nedeia).Intrînd în pădure coborîm puţină vreme, ca să traversăm primul pîrîu într-un loc convenabil.

Dincolo, pe malul opus, urcăm cîteva serpentine, pe care le urmărim cu stricteţe; după urcuşul scurt urmeazăo nouă traversare prin poiană, peste fruntea unui picior de munte, o curbă la dreapta în direcţia obîrşiei pîrîului Gropii, în a cărui vale ne pregătim să intrăm. În această porţiune poteca se pierde pe alocuri în iarbaînaltă. „Tăiem" peste cîteva şipote, apoi ne apropiem spre stînga de firul văii. Dacă privim în sus spre vf. Nedeia, observăm, abia schiţată, o căldare aridă de la care se formează şiruri de rîpe argiloase, roşietice ce se prelungesc mai jos de nivelul la care ne aflăm. Traversăm cu atenţie tăietura rîpei principale şi urcăm pemalul înclinat printre jnepeni. Ne aflăm de acum pe muntele Groapa, în lungul căruia mai avem de urcat de-acoasta cca ½ oră pînă la stîna Groapa (Gropile Mari). Poteca se abate la stînga, mai întîi printre jnepeni, apoi prin pădurea deasă de brad, pînă ce răzbatem din nou la gol, în dreptul stînei Groapa (l 710 m). Aici putemînjgheba o frumoasă tabără pentru cort, bineînţeles în cazul în care dorim să împărţim acest traseu în două

părţi aproximativ egale.In acest loc alegem una din cele două variante care ni se oferă: traseul principal (varianta A) urcă

direct pe muchia Gropii la vf. Nedeia, în timp ce varianta B evită creasta înaltă, menţinîndu-se în continuare pe curba de nivel pînă la muntele Funicelul (această variantă este indicată pentru vreme rea).

VARIANTA APe traseul variantei A timpul de mers rămîna aproape acelaşi ca şi pe varianta B: cea 3 ore faţă de

2½ -2¾ ore. De la stîna Groapa, de unde regăsim golul alpin, urcăm direct pe muchie spre SV. Pe o platformă ierboasă întîlnim firul vizibil al potecii de culme. Ne vom acorda un scurt răgaz ca să admirămsplendida panoramă a Tîrnovului şi a văii Repedea, a zonei alpine Ursu - Căpăţîna. Muchia înaltă a munteluiGroapa se află în prelungirea contrafortului nord-estic al celui mai înalt vîrf - Nedeia, cu spinarea-i pleşuvă,înveşmîntată pînă jos într-o mantie neîntreruptă de păduri; ea se află în cumpăna principalelor izvoare alevăii Repedea. De aici, de sus, privirea urmăreşte în prelungirea culmii firul destul de neted al văii pe care

şoseaua forestieră se derulează ca o panglică albă însoţind apele pîrîului. În stînga, culmea stîncoasă aTîrnovului străjuieşte orizontul, lipsindu-ne de posibilitatea de a privi în valea Latoriţei. În dreapta se ridică puternice culma paralele, întretăiate de pîrâie care-şi sorb puterea din piepturile bombate ale vîrfurilor Ursuşi Căpăţîna-Balota. Pe vreme frumoasă fundul văii este decorat de dantela crestei munţilor Făgăraşului.

Urcînd pe muchie întâlnim, cam la jumătatea urcuşului, o zonă cu jnepeniş şi lespezi, dincolo decare traversăm o şa puţin adîncă. După aproape 45 minute de urcuş de la stînă, poteca se desprinde demuchie şi se abate spre stînga, pe sub vîrful Nedeia; urcăm o pantă domoală, apoi una ceva mai „tare", pînăîn buza şeii Nedeia (2 058 m) aflată de fapt la marginea unui platou întins. Pe netezimea platoului potecanoastră se pierde. Singurul reper folositor care ne rămîne este baliza vîrfului Nedeia, la care vom urcanegreşit. Priveliştea foarte largă, care se desfăşoară de acolo, ne va încînta foarte mult. De jur împrejur toateînălţimile munţilor Căpăţînii îşi dezvăluie cea mai mare parte din secretele lor. Ne aflăm doar pe cel maiînalt vîrf: 2130 m. Dar pe lîngă latura subiectivă a acestei ascensiuni mai beneficiem de o bună orientareasupra poteci pastorale care însoţeşte în apropiere culmea principală (traseul nr. 10). Într-adevăr, linia precisă a acestei mari poteci poate fi urmărită din dreptul muntelui Beleoaia, apoi pe sub vîrful Nedeia(vest), pînă dincolo de Turcinul Negovanului, în preajma curmăturii Olteţului. La vest se înşiră una lîngă altaînălţimile tot mai mari ale munţilor Parîngului, culminînd în zare cu Parîngul Mare, uriaşul care dominătoate înălţimile de la Olt la Dunăre. Din vf. Nedeia putem privi cu uşurinţă dincolo de culmea Tîrnovului şi Negovanului spre adâncurile văii Latoriţei, către care se înclină pereţii sclipitori, dungaţi de brîiele mohorâteale pădurilor. Dincolo de Latoriţa, noi culmi cu plaiuri din care „ţîşnesc" slobode căciuli de piatră, încearcăsă interpună vălul lor opac asupra liniilor dulci ale munţilor de dincolo de Lotru. Spre răsărit, prindeschizătura incisivă a văii Repedea, apoi peste strîmtorile văii inferioare a Lotrului, se disting munţi văluriţiîntr-o infinitate de direcţii, care lasă cu greu să se ghicească marele defileu al Oltului, dar care nu împiedicăde loc, mai ales cînd atmosfera e limpede, să ne odihnim privirile pe dinţii crestei Făgăraşului. Iată numaicîteva din frumuseţile ce ni se dezvăluie din vf. Nedeia, fără prea mari eforturi printr-o ascensiune uşoară şi plăcută.

Coborîm din vîrf spre sud, intrînd pe poteca traseului nr. 10, chiar în şaua Nedeii (2078 m). Vomavea grijă ca să menţinem cu stricteţe poteca, de altfel foarte bună pe tot parcursul spre sud; după cea 10minute trecem prin dreptul vîrfului teşit al Beleoaiei (2100 m), în tot acest timp traversăm un platou mare, în



care apele din ploi şi zăpezi şi-au săpat ogaşe adînci, greu de traversat, ocolite de potecă prin locuri binealese. Menţionăm acest lucru, deoarece unii turişti au tendinţa să scurteze acest „cot la 90° al potecii,scurtătură care îi va împotmoli în rîpele ascunse, adînci, ca nişte canioane în netezimea platoului.

In curmătura Beleoaia (troiţa la 2 010 m), vom, evita poteca din dreapta spre muntele Corşorul(traseul nr. 6) şi ne vom orienta treptat spre est, urmărind în continuare poteca. Coborîm lent, avînd tottimipul la discreţie frumoasa privelişte a vîrfurilor Căpăţînii, Balotei şi Ursului, înălţate impetuos din

jnepenişurile Funicelului. Înainte de o şa plată, ierboasă (cu un lăcuşor), se desprinde spre stînga o potecălargă spre Puţu-Piscului şi Vaideeni, care va rămîne însă în dreapta traseului nostru. Poteca traseului nr. 3devine însă spre est, pe o bună porţiune a muntelui Funicelul, ceva mai puţin conturată.

Traversăm şaua amintită şi urcăm cîteva minute pe faţa nordică a muntelui Funicelul. Dupăaproximativ 300 m, poteca îngustă se va racorda cu sora ei ceva mai vizibilă, pe care soseşte traseul nr. 3 Bde la stîna Groapa pe sub vîrfuri (punctul de racord 1 935 m). Ne aflăm în apropiere de curmătura Funicelul,spre pare traseele variantei A şi variantei B merg de aici înainte împreună.

VARIANTA BChiar de la stîna Groapa poteca continuă pe acelaşi palier, pe deasupra lizierii pădurii, oferindu-ne

pe tot parcursul privelişti frumoase. La cca 5 minute distanţă de stînă traversăm un mic izvor, de la care nevom aproviziona cu apă. Părăsim poteca de lîngă izvor şi urcăm cea 30 m diferenţă de nivel ca să găsim poteca mare. Poteca, urmărind cotul muntelui Groapa, se afundă spre vest pe lîngă jnepeni, intrând pe primul

izvor al Repezii, fără să urce însă deloc. Astfel că, după aproximativ 15-20 minute de la ramificaţiavariantelor, vom traversa pîrîul la cca 1 700 m pe fundul unei văi liniştite şi plăcute. Dincolo, un nou picior de munte (mult mai ramificat) ne sileşte să-i urmărim muchiile şi vîlcelede în traversare, în cale vom observao mică căldăruşă plină cu lespezi, în mijlocul jnepenilor. După ce traversăm vîlcelul acestui intrînd, începemun urcuş printre pîlcuri de jnepeni spre izvorul principal de obîrşie a văii Repedea-izvorul Roşia. Traversămo serie de rîpe mai mici, pe fruntea muntelui Senărările o rîpă importantă lîngă Zănagota, traversăm în final pe cea mai adîncă dintre „hoage", cea a pîrîului principal, de la care ne îndreptăm tot mai spre stînga, atacînddirect panta convexă a muntelui Fuinicelul. La capătul unui urcuş final de aproape 20 minute ne aflăm larăscrucea de poteci de sub vîrf (l 935 m), unde regăsiim traseul variantei A.

Pînă la curmătura Funicelul vom coborî în 15 minute pe lîngă pîlcuri de jnepeni sau pajişti alpine.Aproape de fundul şeii se desprinde spre dreapta şi înapoi o mare potecă, trasată pe curba de nivel spreracordul ei de pe muntele Puţu-Piscului şi Vaideeni. Evităm, deci, această potecă ramificată, coborând încă 1minut pînă la curmătura Funicelul (l 820 m). In afunda curmătură se ramifică din nou poteca pastorală. O

mare potecă se desprinde spre stîna Funicelul (stingă), pe care, de altfel, am văzut-o de sus de pe munteleFunicelul, coborînd cîteva zeci de metri pe căuşul superior al văii Funicelul. În această direcţie este descris şitraseul nr. 6.

Incepînd din şaua Funicelul, vom reintra din nou m zona altitudinilor maxime, la peste 2 000 m,care încep de aici o dată cu pantele aspre ale munţilor Căpăţîna-Balota. Din cauza versantului său vestic,impropriu pentru o bună circulaţie, ciobanii au croit drum pe latura sudică, ocolind porţiunile aspre; în felulacesta vom fi şi noi obligaţi să ocolim toată zona alpină do maximă altitudine, care se aşterne între vf.Balota, vf. Căpăţîna şi vf. Ursu. Urcăm 20-25 m diferenţă de nivel, direct spre est, pe mijlocul culmii, apoiregăsim poteca, mult mai firavă decît pînă acum, care coteşte la dreapta, urcînd din ce în ce mai tare.Traversăm o porţiune de grohotişuri, ne căţărăm pe o spălătură şi înainte ca să ieşim pe faţa sudică traversămo strungă stîncoasă. Urcuşul continuă pe pantele muntelui Balota (capul vestic al nodului alpin), într-o zonăcu tufe pitice de jnepeni, în care poteca se pierde lesne. Pe ceaţă putem greşi traseul, pierzînd direcţia curbeide nivel cînd intrăm pe unul din multele firişoare care se strecoară în paralel spre adînca vale a pîrîuluiBalotei. Ca recomandare pentru a evita rătăcirea, reţinem că în acest sector vom urca aproape 100 mdiferenţă de nivel, traversând izvorul Balotei sus de tot, aproape de obîrşia sa. După ce trecem de adînca rîpăa izvorului urcăm printre lespezi, spre piciorul Balotei, pînă la cota 2 025 m. Spre sud se distinge, în prelungirea muntelui, poiana şi stîna Balota. Deasupra noastră (nord) se ridică culminaţia piciorului în vf.Balota (2113 m), al 3-lea vîrf ca înălţime din munţii Căpăţînii. În privinţa acestui munte sînt necesare cîteva precizări. Culmea cea mai înaltă se prezintă sub forma unui platou (cea 1 km lungime), însemnat simetric cu3 cocoaşe proeminente. Cocoaşa vestică (2 091 m) este situată deasupra şeii Funicelul şi o numim Balota-vest. În centru se ridică cocoaşa cu baliza la 2113 m (vf. Balota), din care se desprinde spre sud piciorulBalotei. La extrema de est se află cocoaşa vf. Căpăţîna (2 094 m), din care se desprinde spre sud „craculCăpăţînii". După cum constatăm, numele întregului masiv a fost luat de la acest munte, care apare maievident privit din vf. Romanu (sud-est). Pe lîngă acel vîrf trece unul din cele mai mari drumuri din munţi,folosit încă din vechime de ciobanii din Vaideeni şi Hurezu, Miloştea, Slătioara etc. Intr-adevăr profilulmuntelui Căpăţîna este acela al unei... „căpăţini" de om, ce e drept puţin... cucuiată !

Pe versantul nordic, foarte povîrnit, uneori cu mici abrupturi, picioarele de munte sînt scurte,ferăstruite în lungime de pîraie repezi . Urcînd, deci, pe o creastă ca o abatere de la traseu, vom constata că



zona Căpăţîna - Balota este pleşuvă, cu forme rotunjite, care se leagă prin şei înalte de vf. Ursu. Poteca pastorală pe care este trasat itinerarul nostru se menţine la peste 2 000 m, evitând obstacolele de la izvoarele pîraielor ce se formează ceva mai jos. Traversăm „cracul Căpăţînii" care abia se schiţează la aceastăaltitudine şi revenim pe culmea principală în şaua Căpăţînii (2 030 m). Incepînd de aici, avem de ales întredrumul exclusiv pe culme, sau poteca pastorală care pierde din înălţime pe faţa de sud a munţilor.

In primul caz vom urca spre „culminaţia muntelui Coşana" (2 039 m) - identificat uşor prin stîna

frumos aşezată pe piciorul nordic. Mai departe, spre est, parcurgem un mare „podiş" alpin, în care nu lipsescizvoarele de mare altitudine, şi după 2½ ore din şaua Funicelul sosim la baliza de pe vf. Ursiu (2124 m).Poteca lipseşte pe ultima porţiune, începînd din şaua Căpăţînii. Din importantul vîrf vom putea urmări parcursul traseului nr. 21 (nord), dar şi toată panorama munţilor Căpăţînii.

Părăsind vf. Ursu, coborîm spre sud cea 120 m diferenţă de nivel pînă în şaua Ursu, iar de aici, totfără potecă, în aceeaşi direcţie, vom trece pe culmea muntelui „Piatra Roşie" (de fapt capul nordic almuntelui, care se prelungeşte apoi spre sud cîţiva kilometri). Acest munte, la fel de plat şi ierbos ca şi Ursu,se ramifică la cota 1 910 m, atît spre sud (Piatra Roşie), cît şi spre est (creasta principală). Urcăm deci pecocoaşa cea mai înaltă a ramificaţiei, ca să observăm cu atenţie terenul. Marile poteci pastorale care se adunăde pe toate culmile se înmănunchează la sud de locul nostru de observaţie. Tot acolo se îndreaptă şi potecadin şaua Căpăţînii (2030 m) pe care am părăsit-o de curînd. Semnalăm două puncte de adăpost, care pot fialese de turişti pe vreme rea, sau pentru noapte: stîna Dîrjala, pe muntele cu acelaşi nume, la sud-vest (cea 2km distanţă), recunoscută după un saivan în formă de potcoavă, plasat la est de stîna; cantonul pastoral Piatra

Roşie (cea 4,5 km pe direcţia sud), la 1625 m alt, şi al doilea adăpost şi cel mai bun, care este mai greuvizibil de aici. Coborînd direct, la potecile care se încrucişează la 300-400 m mai jos, intrăm pe traseul nr. 9,a cărui descriere o vom urmări în coborîrea noastră, de aici de altfel foarte lesnicioasă, pînă la cantonul pastoral Piatra Roşie. Din curmătura Funicelul şi pînă aici am consumat din timpul de mers 3½-3¾ ore, încare am socotit şi abaterea la vf. Balota.

Fig05

4. CIUNGET - VALEA REPEDEA - CURMĂTURA VĂTĂŞELUL - PIATRATÎRNOVULUl – STÎNA GROAPATimp de mers: 9-10 ore. Traseul nu este accesibil iarna. Trasee de legătură: 2, 3, 5, 21.

Prima parte a traseului: Ciunget - valea Repedea - curmătura Vătăşelul - stîna Tîrnovul Mare estecomună cu traseul nr. 2 (în sens invers), unde se întîlnesc detalii. Timpul necesar urcuşului plnă la stîna

Tîrnovul Mare (l 600 m) este de 4- 5 ore. Iată pe scurt descrierea acestei porţiuni a traseului. Din Ciungetcoborîm pe şoseaua paralelă cu Latoriţa pînă la gura văii Repedea (l km), de unde intrăm pe şoseauaforestieră la dreapta, cale de 3,5 km, pînă la ramificaţia potecii spre curmătura Vătăşelul (în apropiereacabanei muncitoreşti). Urcăm prin livezile Vătăşelul spre nord, pînă în curmătura cu acelaşi nume (diferenţăde nivel cea 600 m). Incepînd de aici, intrăm pe poteca ciobănească la stînga, de unde urcăm continuu pînăla stîna Tîrnovul Mare, loc din care traseul nr. 4, datorită unor dificultăţi, este recomandabil mai alesturiştilor bine pregătiţi.

De la stîna suim direct spre culmea muntelui, pe golul alpin, ocolind spre dreapta (NE) o mică zonăcu stînci. După aproape 45 minute de urcuş pieptiş sosim pe culme, la marginea şirului neîntrerupt deabrupturi nordice care bordează muntele Tîrnovul aproape de la un capăt la celălalt. Priveliştea e foartefrumoasă. Deoarece nu reuşim să ieşim exact la vârful cu baliză, greu de observat de jos, vom găsi punctulculminant, 1847 m, printr-o scurtă plimbare pe plai spre nord-est. Incepînd din acest loc de unde pereţii„cad" sute de metri pînă la covorul vîrfurilor de brazi din adîncuri, vom înainta numai pe creastă; depărtărileşi adîncimile ne vor dezvălui atît valea Latoriţei şi versanţii ei, cît şi valea Repedea şi marii ei vecini Ursu,Căpăţîna şi Nedeia. Cea mai interesantă privelişte o vom remarca spre nord, în direcţia munţilor Cibinului şiLotrului, din care silueta trapezoidală a vf. Cindrelul se remarcă mai cu osebire.

Pe creasta „noastră" se înalţă spre vest căciula de piatră a Pietrei Tîrnovului, spre care ne vomîndrepta paşii urmărind acest traseu. Atragem însă atenţia asupra greutăţilor pe care le vom întâmpina încurând, atât din lipsa unei poteci continue, cît mai ales din cauza unor dificultăţi de ordin alpin, dificultăţicare rămîn totuşi la nivelul puterilor turiştilor încercaţi.

Începem deci parcurgerea crestei spre vest, trecînd cu uşurinţă peste plaiul încîntător. Dacă s-ar afla prin apropiere un izvor cît de mic, s-ar putea plasa o foarte frumaosă tabără cu corturi. Trecem pe rînd pestecele 3 unde ale vf. Tîrnovul Mare, apoi prin şaua sa vestică (l 792 m), de la care ocolim prin apropiere (faţanord) vf. Tîrnovul Mic (l 833 m); aici abruptul se retrage mai departe spre nord, lăsînd un bun loc de trecere.Dincolo de vîrf depăşim cîteva grămezi de lespezi, apoi intram pe şaua Tîrnovului Mic (l 797 m), de unde privim în jos la stînga şi vedem stînele din Tîrnovul Mic. Incepînd de aici muchia muntelui se ascute peambii versanţi, înveşmîntîndu-se în haina deasă a pădurii de brad. Poteca începe să se şteargă. Pe muchierămîne deocamdată un culoar, apoi după cîteva zeci de metri pădurea învăluie totul. Ne menţinem pe muchie



urmărind un făgaş de căprioare, pînă într-o şa strîmtă, din care „ţîşneşte" primul perete stîncos. Se poateataca un traseu direct pe verticală (12-15 m diferenţă de nivel), urmată de o traversare greoaie pestedespicături şi ţancuri, după care începe un nou perete. Dar... pentru ca să economisim forţele, vom evita prima parte a stîncilor, trecînd pe versantul sudic pe la baza peretelui, urmărind conturul unui hăţaş. Trecemîn lungul unei brîne foarte înguste, care ne aduce în dreptul unui horn ierbos, întretăiat de praguri de piatră,care răspunde în creastă. Este unul din punctele-cheie ale traseului. Urcăm cîţiva metri spre baza peretelui,

folosind numeroase trepte naturale. Atenţie la iarba mare ! Ceva mai sus trebuie trecute două porţiuni mainesigure, cu stînci mărunte, din sus de care înclinaţia muntelui scade. Regăsim creasta cam la 2 ore de urcuşde la stîna Tîrnovul Mare.Vîrful Piatra Tîrnovului se află în vecinătate. Ne strecurăm pe creasta îngustă, năpădită de jne-peni; trecem printr-o şa îngustă în lungul unui fir de potecă abia desluşit sub ramurile jnepenilor, care ne conduce uşor lastînga, apoi direct la baliza de pe vîrf (l 880 m).

Abruptul sud-vestic, muchia ascuţită la vest. abruptul nordic, larga panoramă răsplătesc din plinefortul, pe care de altfel sîntem încă departe de a-l epuiza. Intrăm pe muchie în continuare spre vest. Creastae foarte ascuţită, încît abia putem păşi; în schimb ea este lipsită de ace şi spintecături pe această porţiune.Coborîm într-o şa, din dreptul căreia se prăvăleşte în dreapta un horn, deschis pînă în grohotişul întins la poalele pereţilor. Din şa urmează o traversare a 2 clăiţe, apoi o nouă şa, de asemenea cu horn adînc spredreapta. Diferenţa de nivel a pereţilor spre nord atinge pe alocuri 250-300 m. „Marele grohotiş" alTîrnovului pare nestăvilit de pădurea deasă de jos, creînd breşe în covorul mohorît, sau punctînd cu albul

strălucitor poieniţele din adîncul acestei genuni.Urmează o muchie mai prelungă, o coborîre „tare" pînă într-o strungă întortocheată, din care ne

impresionează înălţimea unui perete uriaş, care se răsfaţă spre nord-est. Firul potecii de culme, fiindcă într-adevăr există aici şi o mică potecă, ocoleşte pe la sud acest uriaş de piatră, împodobit cu 2 ace frumoase, casă reapară din nou pe creastă mai jos. Ne aflăm pe „coada Pietrei". O muchie finală, în coborîre, ne maisupune la echilibristică cîteva minute, chiar deasupra zonei de separare a traseelor nr. 2 şi 3 şi de racord atraseului nr. 4 cu lunga şa a Gropiţei. Piatra Tîrnovului se termină cu un perete în trepte, pe care vom facecoborîrea finală, folosind numeroasele lespezi, risipite în toate direcţiile. De la baza stîncii muchia continuăînclinată, netedă, însă brăzdată de numeroşi „berbeci" de calcare, bine consolidaţi în spinarea muntelui, carefac coborîrea foarte obositoare. După mai bine de 45 minute de traseu dificil peste vf. Tîrnovului sosim pecovorul moale al ierbii din şaua Pietrei (l 645 m), unde reîntîlnim poteca traseului nr. 2. Urmînd încontinuare descrierea în sens invers a traseului nr. 2 pină în şaua Gropiţa (l 637 m), ajungem după aproape 2ore de mers la locul de adăpost ales pentru noapte. Izvorul cu apă se află la 5 minute de la stână, pe poteca

traseului nr. 3B. Poziţia extraordinară a stînei, priveliştea încîntătoare a Pietrei Tîrnovului, asupra căruiaaruncăm cu ochi de cunoscători o privire retrospectivă, adîncirea văii şi înălţimile la fel de interesante aleUrsului şi Căpăţînii ne îmbie la un popas mai lung pe aceste locuri. Este un minunat loc de amplasare al uneiviitoare cabane turistice !

Fig06

5. CIUNGET - VALEA REPEDEA - STÎNA FUNIGELULTimp de mers: 5-6 ore. Traseul este puţin recomandabil iarna. Trasee de legătură: 2, 4, 6, 21.

Ciungetul este şi de această dată punctul de plecare într-un nou traseu, comun pînă la gura plaiuluiVătăşelul cu traseul nr. 4. Din Ciunget (600 m alt.) urmăm aceeaşi şosea spre est, pe valea Latoriţei, aproape1 km pînă la gura văii Repedea (580 m). De aici părăsim valea Latoriţei şi intrăm pe valea Repedea,urmărind şoseaua forestieră. După 3,5 km de la confluenţă, ajungem în dreptul gurii plaiului Vătăşelul, nuînainte însă de a lăsa în stînga ramificaţia potecii traseului nr. 21, care urcă prin Groapa Malăii la Iezer şi lavf. Ursu. Deci vom lăsa şi ramificaţia traseului nr. 4 să urce la dreapta, iar noi vom continua urcuşul peşoseaua forestieră.

In apropiere de cabanele I.F.-ului, şoseaua traversează pe malul opus. În stînga se ridică, acum, pantele împădurite ale muntelui Ursu şi Groşetu, iar în dreapta pantele nu mai puţin iuţi ale Tîrnovului Mare.După cea 2½ ore de la plecare, trecem prin dreptul cabanelor I.F. la poalele Tîrnovului Mic, de la oareîncepe poteca spre parchetele de exploatare de pe acest munte.

Ne aflăm la gura pîrîului Izvorului Mare (sud), de unde pe partea stînga a văii se ramifică pantelemuntelui Coşana. Pînă la gura văilor Groapa şi Funicelul mai parcurgem încă 2,5 km. Timp de mers pînăaici: aproximativ 3½ ore. Intrăm pe valea din stînga (izvorul Funicelul), în continuarea şoselei care ne maiînsoţeşte încă 600 m pînă la cabanele I.F. Funicelul. Din acest loc începe ascensiunea pe potecă. Traversămapa Funicelului pe malul drept şi intrăm pe valea unui mic pîrîu spre est, mergind cam 2 minute de-a lungulsău. Poteca părăseşte valea şi începe să urce direct pe muchia muntelui Funicelul prin pădure. Ceva mai susvom avea o bună vizibilitate spre vf. Nedeia, prin defrişarea de pe versantul vestic al muntelui.

După mai bine de 1½ oră de urcuş, pe alocuri destul de iute, pătrundem pe muchie în poiana



Funicelul, la marginea golului alpin. Stîna Funicelul, punctul terminus al acestui traseu de acces în zonacentrală, se află pe muchie la 1 760 m altitudine. Ieşirea în creastă spre vf. Căpăţîna, sau Nedeia, se poateurmări la descrierea traseului nr. 6, completat cu traseele 3 sau 10. La stîna Funicelul putem cere găzduirenumai pentru grupuri mici de turişti. Dacă dorim să montăm cortul, vom găsi un loc potrivit ceva mai sus, în poiană.

Fig07

6. STÎNA FUNIGELUL - CURMĂTURA FUNIGELUL - CURMĂTURA BELEOAIA -MUNTELE CORŞORUL - POIANA ASCUNSĂ - PÎRÎUL TĂRÎIA - POLOVRAGITimp de mers: 8-9 ore. Traseul nu este indicat iarna. Trasee de legătură: l, 3, 5, 10.

Traseul nr. 6 este de fapt continuarea traseului nr. 5, care, pornind din Ciunget, urcă pe valeaRepedea, ajungînd la stîna funicelul. Poleca itinerarului descris mai jos leagă astfel centrul masivului demarginea sudică a munţilor, unde se găseşte comuna Polovragi. Pe prima parte de creastă, traseul nr. 5 ecomun cu traseele 3 şi 10. Urcuşul începe de la stînă (l 760 m), chiar pe poteca pastorală, foarte bineconturată, care se desfăşoară spre sud pe lîngă vf. Balota. În cale trecem prin zone cu tufe de jneapăn, apoi peste porţiuni de gol alpin, pătrunzînd tot mai adînc în căuşul văii de obîrşie a pîrîului Funicelul. Traversămdouă pîraie pe fundul văii, de la care în cîteva minute urcăm direct în curmătura Funicelul (l 820 m). Pînăaici durata timpului de mers este de ½ oră.

Pe mijlocul curmăturii găsim firul potecii de creastă (traseele nr. 3 şi 10). La cîteva zeci de metriremarcăm o prirnă ramificaţie spre sud-vest (spre Puţu-Piscului - Vaideeni), pe care o evităm. Dupăaproximativ 45 minute de la plecare, cînd urcăm uşor spre vf. Funicelul, atingem din nou linia crestei (laaproape 1 940 m alt.). Pe versantul nordic se desprinde imediat o potecă de coastă, pe care se vor duceturiştii care aleg traseul 3 B, în direcţia stînei Groapa. Urcăm pe plaiul Funicelul încă 15 minute, pînă la o şaînaltă (lăcuşor în stînga). Mai sus de şa (vest) poteca lasă a doua ramificaţie spre sud tot spre plaiul, munteluiPuţu-Piscului. De aici urcăm pantele moderate ale muntelui Beleoaia, pînă în curmătura sa (2 010 m); în preajmă zărim o troiţă aşezată într-o nouă răspîntie; traseul nr. 10 şi 3 A urmează poteca principală spre vf. Nedeia (nord), în timp ce traseul nr. 6 se desprinde spre sud, ocolind pe coastă plaiul înalt al Beleoaiei. Timpde mers pînă aici: 2-2½ ore.

Depăşim, deci, vîrful sudic al Beleoaiei şi coborîm pe culmea prelungă şi golaşă, trecînd pentruînceput pe faţa estică. După aproximativ 20 minute, ajungem în dreptul şeii Corşorului (dreapta), de la carese formează plaiul întins al muntelui Corşorul. Ne menţinem încă la altitudinea de cea 2 000 un. Pe stînga se

formează bazinul alungit al văii Cerna (Olteţului), care adună toate pîraiele ce brăzdează latura răsăriteană amuntelui. Cealaltă latură, vestică, e brăzdată de alte pîrîuri, toate fără excepţie, fiind tributare Olteţului.

După aproape 3½ ore de mers de la plecare ajungem în dreptul vîrfului Corşorul (2 065 m), de lacare muntele începe să scadă în înălţime mult mai vizibil. La sud de vîrf trecem prin dreptul şeii Lespezi(vest), de unde se desprinde o unică potecă spre stîna Lespezi (vest). Coborîm de-a lungul crestei şi trecem prin dreptul stînei Bucium (est), în apropierea căreia poteca se desface în două ramuri, ocolind cota maximă(l 670 m) pe la vest şi pe la est. Varianta estică, ceva mai scurtă, e mai indicată. Din vîrful cu cota 1 670 m plaiul Corşorului - se bifurcă: la vest culmea împădurită a Piscului Fîntînii, iar la sud, muchia spre PoianaAscunsă. Poteca pătrunde în pădure şi, după ce depăşeşte vîrful (1670 m), ajunge într-o şa (1462 m), înapropierea unei poieni, în care reîntâlneşte şi varianta vestică a potecii ciobăneşti. La cîteva minute de mersde la joncţiunea celor două poteci sosim în Poiana Ascunsă (l 490 m). Timpul de mers pînă aici este de 5-5½ore. În dreapta noastră, stînd cu faţa spre sud, se adînceşte Valea Seacă, una din văile de obîrşie ale Tărîii.Părăsim muchia principală a muntelui care se îndreaptă spre sud şi ne abatem pe o potecă bună spre sud-vestcca ½ oră, timp în care coborîm în firul Văii Seci, în apropiere de cabana I.F. Stînişori (l 100 m alt.). De aici,în vale, se aşterne o şosea forestieră, în lungul căreia înaintăm aproapte 2 km pe Valea Seacă, pînă la gura pîrîului Valea Verde (930 m). De la confluenţă la vale pîrîul se numeşte Tărîia. Vom continua marşul nostruîncă 7 km, pînă la marginea comunei Polovragi. Ajunşi în dreptul ei, vom avea încă puţin de urcat către vest(cea 1 km), ca să atingem centrul comunei Polovragi (600 m alt.)

Fig08

7. MALAIA - STÎNA SMEURATULTimp de mers: 3-4 ore. Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 8, 9, 18.

Malaia (470 m alt.) se află în frumoasa vale a Lotrului, la km 25 al şoselei Golotreni - Brezoi -Voineasa. Acest traseu permite cel mai scurt acces al turiştilor în zona înaltă a munţilor Căpăţînii, mai alescă pînă la punctul de unde începe ascensiunea mijloacele de transport pe valea Lotrului (trenuleţ. autobuze)sînt suficiente, ele legînd Malaia cu Brezoiul şi cu Valea Oltului.

Traseul începe sau din centrul satului, sau de la gura pîrîului Grotului (est), ori a Pîrîului Satului



(vest). După un scurt urcuş prin livezile gospodarilor poteca unificată intră în pădure. După cea 20 minute deurcuş ajungem la luminiş, în apropierea unui izvor cu apă (fîntînă). Mai departe poteca, foarte bine bătută,se angajează în urcuş dur pe pantele înclinate ale muntelului Smeurătul, străbătînd o frumoasă pădure de fag.Cam la jumătatea urcuşului trecem printr-un luminiş mare, cu perspectivă largă spre Groapa Malăii şi vf.Ursu. În lungul potecii se înşiră ruguri de mure şi tufe de smeură. Reintrăm în pădure. Serpentinele lungi ne poartă tot mai sus, pînă în zona bradului. Atingem iarăşi marginea unui luiminişi, apoi reintrăm în liniştea

codrului des de brazi şi molizi. Diferenţa de nivel parcursă pe acest traseu este destul de mare şi de aceeaturiştii care urcă „în prima zi" la munte se simt obosiţi din cauza efortului.După 3-4 ore de urcuş continuu, ieşim din pădure în golul muntelui Smeurătul, care se aşterne

nestînjenit pînă sub vîrf. Stânele au în vecinătate un vechi refugiu de vînătoare care se află lîngă liziera pădurii pe muchia muntelui la 1 640 m. Putem să ne oprim aici pentru noapte, sau să urcăm spre culmea principală, fie pe traseul nr. 8, fie pe traseul nr. 9.

TRASEE PE CULMEA PRINCIPALĂFig09

8. VALEA LUI STAN - VÎRFUL LUI STAN - VÎRFUL GERA - STÎNA SMEURATULTimp de mers: 9-10 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 13, 17.

Valea lui Stan (340 m alt.), cătun aparţinînd de Brezoi, este considerat de majoritatea turiştilor loculde unde începe marea traversare în lungul crestelor Căpăţînii şi Parângului. Deşi culmea principală amunţilor Căpăţînii începe cu Colţii Foarfecii şi Narăţu, ridicaţi impetuos din Olt, traseele turistice pentrudrumeţii cu pregătire obişnuită ocolesc această zonă accidentată. Dacă vom studia harta, dar mai alesrealitatea pe teren a munţilor Foarfecii şi Narăţului, care se interpun între Olt şi bazinul Văii lui Stan,caracterizaţi prin abrupturi şi stîncării semeţe, păduri cu desişuri greu accesibile, văi strîmte (vezi traseele nr.11 şi 13), atunci vom înţelege de ce trebuie să renunţăm să pătrundem aici cu bagaje mari în spate, sau fărăun bun antrenament.

Ascensiunea pe Plaiul lui Stan începe din valea Lotrului, chiar din şoseaua Brezoi - Voineasa (km9). Intrăm pe Plai chiar din sat, urmărind muchia prelungă şi înclinată, în cea mai mare parte împădurită.Poteca bună ne va purta, fără greş, prin apropierea muchiei, sau pe muchie, prin poieni şi rarişti, din carezărim cîte ceva din ascunzişurile Vîlturesei şi Narăţului.

După aproape 3 ore de urcuş facem un scurt popas la stîna din Plaiul lui Stan (l 340 m); reîncepem

urcuşul prin pădure, în aceeaşi direcţie. sud-vest. După cca ½ oră ajungem în poiana Vîrfului lui Stan, lîngăfoişorul înalt, pe care se găseşte baliza (l 491 m). De sus, din foişorul acesteia, putem admira nestingheriţi devălul pădurii zona frământată a munţilor din jur, în mijlocul căreia Vîrful lui Stan se ridică abia cu oşchioapă ceva mai sus. La răsărit se înalţă din adîncul sălbaticei Văi a lui Stan, împăienjenită de rîpe, pantelerepezi ale Narăţului. Către culme, pantele împădurite devin tot mai înclinate, pentru ca să sfîrşească la bazaunor pereţi stîncoşi, ca nişte brîie colorate. Creasta formată din cremeni de piatră, clăi şi ace are ici şi colocîte o platformă primitoare, cu iarbă sau vegetaţie pitică. Ca să ajungi însă acolo, trebuie să străbaţi zeci deobstacole prin desişuri şi să descui secretele stîncilor abia proptite între pereţii hornurilor.

Din direcţia acestei cetăţi de piatră, părăsită parcă de oameni în mijlocul naturii impetuoase, neîntoarcem privirea spre sud, peste pădurile nesfîrşite care acoperă munţii mărunţi din bazinul Olăneşti.Monotonia acestei pînze neîntrerupte de făget este punctată de cuşmele ciudate ale stâncilor care răzbat lalumină, înecate pe flancuri cu verdeaţă. O rază de lumină aruncă însă asupra acestui peisaj de junglăfrumoasa cuşmă a Builei-Vînturariţei, ţîşnire impetuoasă a calcarelor albe spre înaltul cerului. Deşi de aici,din Vîrful lui Stan, prelunga custură nu apare decît ca o căpăţînă de zahăr, ea ne atrage atenţia cu înălţimeaei trecută mult peste munţii vecini. Din ea dîrele de grohotiş şi vîlcelele alpine, prăpăstioase, dispar undevaîntr-o vale, căreia sîntem nevoiţi sa-i ghicim prezenţa. Alături de acest munte, Stogşoarele, ca nişte căpăţînide zahăr ceva mai ... mâncate de ploaie, îşi dezvăluie prezenţa prin strălucirea, la fel de puternică ca şi asurorii lor mai mari. De la aceşti munţi spre vest aspectul peisajului se schimbă vădit, devenind mai blînd,mai obişnuit munţilor Căpăţînii. În această parte putem urmări şi porţiunea apropiată a traseului nr. 8 pestemunţii Cîndoaia şi Folea; în ultim plan spinarea lată a muntelui Gera acoperă restul munţilor spre vest.Coborîm apoi din foişor şi vom relua traseul spre vest, de data aceasta prin pădure 5-7 minute, pînă în poianaşeii „La Suhăioasa" (l 403 m). De aici înainte vom avea ca tovarăş de drum o potecă largă, impracticabilă pentru vehicule, dar minunată pentru turişti. Acest făgaş important se menţine cu stricteţe alături de creastă pînă la muntele Stîna Bătrînă.

Din această şa se ramifică la stînga (sud-est) traseul nr. 13.Pentru început poteca ne conduce pe pantele sudice ale muntelui Suhăioasa, prin pădure, ocolind

vîrful spre vest. Ieşim într-o altă poiană (l 476 m) la poalele vf. Cîndoaia. Aproape pe tot traseul, pînă laStîna Bătrînă, vizibilitatea este extrem de redusă datorită pădurii. De pe culme trecem pe faţa nordică. Cînd



revenim pe culme, după o golişte prelungă, întâlnim în preajma potecii casele vechi ale funicularuluiCîndoaia (l 542 m). Timp de mers pînă aici 4¼ ore.

Urcuşul continuă lent, dar fără încetare. După aproape 10 minute de la casele funicularuluitraversăm o şa (l 520 m) cu un luminiş, de unde încep pantele muntelui Folea. În şaua imediat următoare (7-8 minute) ne oprim la o răspîntie ( poiană). O potecă pătrunde pe faţa sudică a muntelui Folea, chiar în loculunde se află o placardă a ocolului silvic de care aparţine muntele Folea . Poteca traseului nr . 8 se abate însă

pe faţa nordică a muntelui Folea. După o serie de intrînduri spre izvoarele de obîrşie ale pîrîului Şasa(afluent al Lotrului), întîlnim o rarişte cu o stînă veche (privelişte spre munţii Lotrului), de la care în cîtevaminute atingem din nou culmea principală la marginea golului alpin. În apropiere de marginea păduriişoseaua se ramifică la stînga, trecînd un braţ pe versantul sudic al muntelui Folea. Urcăm în continuare sprevest, pe lîngă şirul brazilor, pînă ce răzbatem cu adevărat la golul munţilor Căpăţînii. Ne aflăm în curmăturala Stîna Bătrînă (l 570 m), de unde poteca se estompează, transformându-se în mai multe poteci. Una dinacestea se desprinde spre stînga, intrînd pieziş spre izvoarele Folei (traseul nr. 17). Alta urcă pieptiş pantele mai tari ale muntelui Gera, direct spre vest, urmărind linia culmii principale. Pe această direcţie vomcontinua traseul nr. 8 urcînd tot mai mult, ca să depăşim şi ultimele vlăstare curajoase ale brazilor. Pe vremefrumoasă orientarea este uşoară. Pe ceaţă, însă, culmea lată, care începe de aici, solicită mai mult orientareacu busola. Trecem de un vîrf mic (l 759 m), apoi dincolo de el de o mică şa, de la care atacăm prelung primul vîrf însemnat al traseului, vîrful Gera (l 885 m). Pe platoul uşor bombat al acestuia vom observa oramificaţie a potecii ciobăneşti spre sud, către muntele Bogdana şi muntele Căprăreaţa. Tot de aici, dacă

privim atent spre vest, observăm vf. Preota, de care sîntem despărţiţi de o zonă mai scundă, punctată de douămici şei. Pe sectorul sudic al şeilor îşi culege apele pîrîul Căprăreaţa, iar pe cel nordic pîrîul Pleştioara.Coborîm în prima şa. Traversăm un mic platou şi poposim pentru scurt timp în cea de a doua şa (l 795 m),unde observăm o altă ramificaţie a potecii pastorale spre sud-vest, în direcţia curmăturii Govorii.

Incepînd din şa, refacem altitudinea pierdută din vîrful Gera pînă în vîrful Preota (l 970 m), din care priveliştile spre sud, orientate către creasta Builei-Vînturariţei, sînt cele mai frumoase. Dincolo de vîrf coborîm spre vest într-o şa, de unde vom începe un mare ocol pe versantul nordic al muntelui Ionaşcu (l 979m); cam la 50 m diferenţă de nivel pe sub acest vîrf (mai bine-zis platou) poteca evită creasta, pe o mare porţiune a ei, chiar în dreptul unor şei, prea puţin semnificative ca peisaj. Abia în şaua Smeurătul (l 898 m) poteca revine pe culme. Un scurt popas în acest loc ne permite să observăm spre sud-est poteca traseului nr.18 spre plaiul Netedul, înaintea noastră, spre vest, se ridică cupola pleşuvă a vîrfului Smeurătul (l 938 m), pecare desigur că-l putem evita urmărind poteca în coborîre uşoară pe faţa nordică. Cam la jumătateatraversării, remarcăm mai jos de potecă un bordei de piatră. La liziera pădurii, pe muchia nord-vestică a

Smeurătului, se zăresc, în fine, stînele Smeurătul, ţelul final al traseului nr. 8După ce traversăm în întregime cupola vf. Smeurătul, poposim pe muchia vestică la aproximativ 1

760 m altitudine. Culmea principală coboară foarte mult, începînd de aici pînă în curmătura Rodeanu. Pentrunoi, însă, traseul se apropie de sfîrşit. Părăsim culmea principală şi poteca sa, îndreptîndu-ne la dreapta (N- NV) pe panta repede şi presărată cu lespezi şi tufe de ienupăr. Coborîm prelung aproape 30 de minute, pînăla nivelul pădurii unde poteca se conturează din nou ferm. În apropierea pădurii, chiar în mijlocul poieniilungi de pe muchie, găsim primitoarele stîne şi vechiul refugiu de vînătoare de pe muntele Smeurătul (l 640m).

Fig10

9. STÎNA SMEURATUL - CURMĂTURA RODEANU - MUNTELE VĂLEANU -CURMĂTURA PIATRA ROŞIE - CANTONUL PIATRA ROŞIETimp de mers: 5½ - 6½ ore. Traseul este greu accesibil iarna. Trasee de legătură: 3, 7, 8, 10, 18,19, 21.

Fie că am urcat pînă la stîna Smeurătul direct din Malaia (traseul nr. 7), fie că am sosit aici de laPlaiul lui Stan, sau poate de pe plaiul Netedu (traseele nr. 8 şi 18), am poposit obligatoriu la ospitaliereleconstrucţii de la poalele vf. Smeurătul. Pornim deci în traseu de la altitudinea de 1640 m, pe muchia golaşă, pe lîngă liziera pădurii, care o însoţeşte încă o bucată de vreme. Ca să ieşim în culmea principală avem deoptat pentru una din următoarele soluţii: fie să urcăm direct la cota 1 760 m, unde întîlnim poteca de creastă,fie să ne strecurăm pe curba de nivel prin pădure, pînă în curmătura Zănoagei.

În prima alternativă, după ce am atins palierul potecii la 1 760 m, coborîm spre vest pe o pantăgolaşă, timp de 15 minute, pînă în curmătura Zănoagei (l 698 m). Ca indicaţie generală menţinem la coborîremijlocul plaiului vestic, deoarece poteca se mai pierde pe unele porţiuni.

In cea de a doua alternativă, intrăm în pădure, nu departe de stîne, în direcţia vest - nord-vest, pe o potecă foarte bună, care începe un traverseu prelung. Ne menţinem pe curba de nivel, intersectînd un vîlcelde obîrşie al Pîrîului Satului, de la care pădurea lasă loc treptat jnepenişului. Urcăm lesne printre tufe pînă încurmătura plată a Zănoagei, unde ajungem după mai bine de 30 minute de la plecarea în traseu. A doua



variantă este mai economică în timp, dar ne lipseşte de posibilitatea privirii de la înălţime a traseului pestecurmătura Rodeanu şi muntele Văleanu.

Incepînd din curmătura Zănoagei, poteca pătrunde printr-o poiană prelungă din nou sub acoperişul pădurii. La aproape 8 minute de urcuş foarte lent, poteca se abate pe versantul sudic al Crestei Cocoşului, tot prin pădure, lăsînd o ramificaţie să coboare la dreapta în valea Malăii. După o scurtă coborîre pe faţa sudicăcotim puţin la dreapta, paralel cu culmea est-vest a muntelui şi continuăm parcurgerea prin luminişuri şi

pilcuri de pădure, unde întîlnim un enorm brad răsturnat de-a curmezişul potecii (ramificaţia potecii latraseul nr. 19), iar de aici pătrundem în poiana mare a curmăturii Rodeanului (cea 1 650 m). Poteca revine pemijlocul culmii, traversând toate onduleurile curmăturii pe o întindere de aproape 1 km. În stînga (sud) seaflă, ceva mai jos de noi, stînele curmăturii Rodeanu; spre capătul vestic al curmăturii depăşim o baliză,chiar la marginea pădurii. Incepînd de aici poteca ciobănească face un mare ocol pe versantul sudic alimensei cupole Văleanu. Pentru început traversăm izvoare (jos sînt alte stîne), apoi urcăm pieziş spre muchiasudică, pînă în apropiere de vîrf, la ramificaţia cu cota 1 795 m. Vîrful se află la nord-nord-vest şi măsoară 1840 m, avînd ca reper o mare baliză cu foişor. Timpul de mers pînă aici: cca 2 ore.

Spre sud remarcăm prezenţa a două culmi plate şi oblic trasate faţă de direcţia est-vest, care îşi arefiecare poteca ei: la vest muchia Bîrcaciului (cu stîna mare), iar la est muchia Văleanu-Clăbucet (cu stînaVăleanu). Din acest munte se mai desprinde şi plaiul Mic, important prin faptul că face cumpăna bazinelor Hurezului (Romanilor) şi Bistricioarei.

In sens invers, mai ales pe ceaţă, vom avea grijă să nu ne abatem din importanta ramificaţie a

potecilor, spre dreapta (SE), direcţie care ne depărtează de culmea principală. Continuăm traseul spre vest.După ce depăşim locul de răscruce a potecilor cotim la dreapta, „tăind" pe curba de nivel vf. Văleanu, pînăîn şaua plată a Cocorii (l 840 m). Abătîndu-ne spre nord, observăm pe piciorul nordic al muntelui Văleanuun grup de stîne spre care se desprinde şi o potecă. Traseul nr. 9 se menţine pe curba de nivel, tăind faţasudică a golaşului vf. Cocora (1895 m); pentru ca să răzbatem în şaua următoare, mai scundă (l 835 m),urcăm pe mijlocul culmii fără potecă. Din acest punct al traseului şi pînă la curmătura Piatra Roşie putemînainta fie pe culme (fără potecă), mai interesantă pentru doritorii de privelişti, fie pe poteca ciobănească de pe versantul sudic, trasată cam la acelaşi nivel pe sub vîrfuri. Culmea este ondulată uşor şi nu prezintăgreutăţi de orientare sau de efort, diferenţele de nivel între vârfuri şi şei fiind de aproximativ 20-30 m.

Trecem, deci, pe la înălţime, prin dreptul muchiilor sudice Brăduleţ, Afumata şi Piscu-Lung, toatecu stîne la nivelul superior al pădurii. Cea mai însemnată, mai mare, este stâna din Piscu-Lung (l 700 m),care poate oferi adăpost la grupuri de 4-6 persoane în caz de vreme rea. O scurtă privitre spre nord ne arată picioare scurte şi mult mai înclinate, sfîrşind într-un bazin larg, adînc, denumit de localnici în general

Groapa Malăii. Din vf. Piscu-Lung coborîm în curmătura largă „La Piatra Roşie" (l 890 m). Pînă aici amfăcut aproximativ 1½ oră de la muntele Văleanu, deci în total cu popasuri şi orientare în jurul a 4 ore de lastînele Smeurătul. Ne aflăm la poalele muntelui Ursu (2 124 m), care se ridică mult peste semenii săi sprenord-vest. Dar pînă acolo ne desparte vîrful rotund al „capului" Pietrei Roşii, peste care va trece potecatraseului nostru, înainte de a părăsi curmătura La Piatra Roşie, vom zăbovi cîteva clipe pentru ca săidentificăm numeroasele poteci şi „drumuri de căruţă", încrucişate pe adîncitura în care ne aflăm. Cel maiimportant „drum" soseşte de la sud-vest şi, după ce traversează curmătura, coboară pe versantul nordic sprestîna Groşetu şi Groapa Malăii. O potecă bine conturată urcă spre vest, în direcţia vf. Ursu. Potecaînsoţitoare a traseului nr. 9 pe curba de nivel lăsată de noi lîngă Cocora apare şi ea din stînga, după ce lasă ovariantă vizibilă spre stîna Piscu-Lung. După micul popas, necesar pentru orientare, reluăm marşul deapropiere spre cantonul Piatra Roşie, mai întîi ocolind pe la sud capul Pietrei Roşii. Coborîm deci spre sud-vest, pe poteca în arc de cerc, oarecum pe curba de nivel, pînă întîlnim o zonă cu multe izvoare, apoi cevamai încolo o rîpă adîncă prin care curge izvorul Ponoru, pe care îl traversăm. După 20 minute din curmăturăieşim pe muchia dirijată nord-sud a Pietrei Roşii, o coamă, plată, înaltă, care leagă vf. Ursu (nord) cu vf.Romanu (sud). De aici înainte folosim la coborîre acelaşi itinerar ca la traseele nr. 3, 10 şi 21. O dată ceatingem muchia vom fi atenţi să înaintăm exact spre sud, pe drumul de căruţă de pe culme, evitîndsumedenia de poteci care coboară de o parte sau de alta a muntelui.

Traseul are în continuare un aspect uniform, în uşor coborîş, fără schimbări de direcţie. Dupăaproape 4 km, deci cca 1 oră de mers, ajungem într-o mică şa (l 710 m), de la care muntele se mai ridică oultimă dată la 1789 m, prin vf. Romanu (sud), pentru ca apoi să coboare, treptat, pînă în depresiunea Hurezu.Înainte de urcuşul la vf. Romanu (baliză), remarcăm, privind în stînga (est), clădirea cantonului pastoralPiatra Roşie, situată în apropierea pădurii, chiar pe muchia estică.

Pînă acolo coborâm cam 10 minute de-a lungul pantelor ierboase ale golului de munte. Sosim astfella cantonul pastoral, singurul adăpost mai bun, la ora actuală, în munţii Căpăţînii, amplasat în zona centrală,la altitudinea de 1625 m. De aici putem reveni pe culmea principală folosind acelaşi drum, în urcuş, saucoborând la poalele munţilor pînă la Vaideeni, ori Urşani, pe unul din traseele nr. 21, 22 sau la mănăstireaHurezu, pe traseul nr. 20.

Fig11



10. CANTONUL PIATRA ROŞIE - MUNTELE URSU - CURMĂTURA FUNIGELUL -VÎRFUL NEDEIA - CURMĂTURA OLTEŢULUITimp de mers: 7-9 ore. Traseul nu este recomandabil iarna decît pe porţiunea: cantonul PiatraRoşie - vf. Ursu - vf. Căpăţîna. Trasee de legătură : 1,2, 3, 6, 9, 20, 21, 22.

Acest frumos traseu se recomandă să fie parcurs în continuarea traseelor 8 şi 9. Pe anumite porţiuni,el este descris, în sens invers, şi la traseele 2 şi 3. Caracteristica generală a itinerarului este că atinge cele maimari înălţimi ale munţilor Căpăţînii, de unde se dezvăluie unele din cele mai interesante privelişti; la capătulsău traseul se leagă, prin curmătura Olteţului, cu traseul de creastă al munţilor Parîng.

Pornind de la cantonul pastoral Piatra Roşie (l 625 m), urcăm direct spre culmea prelungă a PietreiRoşii. În şaua mică, aflată la nord de vf. Romanu ( l 710 m alt.), intrăm pe direcţia nord, urcînd cu asiduitate panta lungă de aproape 4 km. Intre timp remarcăm, în dreapta, stîna din Piatra Roşie şi, mai spre nord, vîrfulcu cota 1805 m, situat chiar pe traseu, dincolo de care se ramifică o potecă spre stîna Dîrjala (vest). Dupămai bine de 1 oră de urcuş se desprinde spre dreapta o altă potecă importantă (l 800 m), menţinînd curba denivel spre stîna Piscu-Lung. Ceva mai sus, spre nord, o nouă ramificaţie se desprinde spre est, trecînd pe laizvoarele Ponorului, spre curmătura „La Piatra Roşie" (traseul nr. 9).

Cam din acelaşi loc se formează şi poteca ciobănească spre muntele Căpăţîna, care, pentru turişti,se menţine mult sub nivelul crestei, pe versantele sudice. Dacă dorim să urcăm pe vf. Ursu, trebuie să

continuăm urcuşul fără potecă, tot spre nord, pe pantele ierboase. Mai întîi ajungem pe un platou cu douămameloane (l 910 m) numite capul Pietrei Roşii, dincolo de care se formează o şa lată, aflată chiar la poalelevf. Ursu. În dreapta putem privi prima căldare periglaciairă din calea noastră, adîncită la izvoarele pîrîuluiCîrpănoasa. Ne continuăm ascensiunea pe faţa sudică, presărată cu bolovăniş, pînă sus pe culmea vf. Ursu,în preajma stîncilor şi a balizei (2 124 m). De aici se deschide o largă privelişte spre nord, cuprinzînd detaliiale reliefului din muntele Tîrnovul şi munţii de dincolo de Latoriţa, pînă spre munţii Cibinului şi Lotrului, bachiar pînă spre depărtaţii munţi ai Făgăraşului.

Din vîrf se formează spre nord un picior plat, dar foarte înclinat, pe care coboară traseul nr. 21, pe prima sa parte, fără o potecă vizibilă. Imediat la vest de baliză, între lespezi, se găsesc două izvoraşe cu apă bună de băut, spre care ne vom abate, pentru reaprovizionare. Coborîm lin, în continuare, pînă la o şa lată,situată la altitudine mare, de la care pătrundem pe platoul întins pînă pe partea mai înaltă a muntelui Coşana(nord, 2 039 m); acest vîrf are pe el ca reper un „om de piatră". Din acest loc se poate coborî pe potecă(nord) în serpentine dese pînă la atrăgătoarea poziţie a stînei Coşana, situată la liziera pădurii. Mai departe

parcurgem culmea principală spre vest, „coborînd" cîţiva metri într-o şa (2 027 m). Traversăm un alt platou,de dimensiuni mult mai reduse. O ultimă şa ne anunţă că ne aflăm la începutul urcuşului final spre vf.Căpăţîna. Ajunşi sus, depăşim o primă cotă (2 094 m), apoi poposim sub baliză, la cota 2 113 m (vezi şidescrierea la traseul nr. 3). Panorama din acest vîrf cuprinde cam aceleaşi detalii ca şi din vf. Ursu, dar cu omai bună perspectivă asupra zonei Corşorul-Beleoaia-Nedeia, şi deci şi a următoarei părţi a traseului nr. 10.Această parte a munţilor Căpăţînii se poate urmări cel mai bine, însă, de pe gurguiul vestic al Balotei (2 092m), aflat la cea 200 m mai la vest. De acolo se zăreşte şi curmătura Funicelul.

Pînă în acest loc am parcurs traseul în aproximativ 2½-2¾ ore. Intrucît panta vestică a Balotei esteaccidentată, este recomandabil să regăsim poteca pastorală, trasată pe versantul sudic la cîteva minute decoborîre din culme, pînă la cea 2 000 m altitudine.

Următoarea porţiune a traseului contrastează, ca aspect, cu porţiunea precedentă, fiind mult maistîncoasă, mai povîrnită. Chiar în calea potecii, rîpa prin care curge pîrîul Balotei traversează brutal de sus în jos muntele, silindu-ne să parcurgem un coborîş şi un urcuş mai iute. Avantajul este, însă, de partea noastră,întrucît putem să ne reaprovizionăm cu apă proaspătă. De la „hoaga" Balotei vom începe o traversare lungă,în coborîre uşoară, pe poteca ceva mai slab conturată, pînă ce ajungem lîngă o strungă, tăiată în piatră. Aicischimbăm brusc direcţia spre nord-vest, privind direct în adîncul şeii Funicelul. Traversăm, o porţiune aridă,cu bolovani şi spălaturi, apoi terminăm coborîrea pe pajiştea verde din curmătura Funicelul (l 820 m).

In această curmătură vine, din dreapta, poteca de la stîna Funicelul (traseul nr. 6). În stînga seramifică spre sud-vest o potecă bine bătută, servind de racord spre Puţu-Piscului şi Vaideeni. Traseul nr. 10urmează însă muchia spre vest, printre tufe de jnepeni sau zone curăţate, împreună cu traseul nr. 6.

După aproape 15 minute de urcuş potrivit revenim de pe latura sudică pe culme, apoi trecem pelatura nordică, în stînga se înalţă vf. Funicelul (l 950 m), pe care îl ocolim îndeaproape. Sosim în şauavestică a acestuia, după ce remarcăm, în dreapta, poteca traseului nr. 3 B, pe curba de nivel spre stînaGroapa. In şaua sus-amintită (l 925 m) lăsăm spre sud o altă potecă, spre Puţu-Piscului şi Vaideeni, ca săurcăm cu perseverenţă spre vest, de această dată pe o potecă mult mai largă, pînă în curmătura Beleoaia (2010 m), lîngă o mică troiţă. Pe dreapta observăm o rîpă mare, adîncă şi foarte lungă, pe care o ocolim laînălţime, schimbînd şi direcţia de mers spre nord. La troiţă vom lăsa în urmă (sud) poteca traseului nr. 6 careduce spre munţii Corşorul şi Polovragi.



Incepînd din curmătura Beleoaiei intrăm pe un platou imens, uşor înclinat spre nord, unde, mai ales pe ceaţă, nu ne este îngăduit să pierdem poteca, în stînga se înalţă cocoaşele gemene ale vîrfului Beleoaia(2100 m), din dreptul cărora poteca iese din nou pe culme în şaua Nedeii (2 074 m). Chiar în faţa noastră,spre nord, se ridică culmea uşor bombată a vf. Nedeia. cel mai înalt din munţii Căpăţînii. Pentru că de la baliză se deschide o perspectivă foarte instructivă, vom părăsi poteca pastorală, care din şa ocoleşte vîrful lavest şi vom urca 15 minute pînă pe vîrf (2 130 m). Timpul scurs de la plecare şi pînă aici este de aproape 5

ore. Ceea ce vedem nou de aici, faţă de panorama din vîrfurile Ursu şi Căpăţîna-Balota, este priveliştea spre Negovanu şi curmătura Olteţului, precum şi primele înălţimi ale Parângului (Micaia). La est ne încîntă privirea o amplă şi, mai ales, adîncă perspectivă asupra văii Repedea şi a celor doi munţi mărginaşi: Tîrnovul(stînga) şi Ursu-Căpăţîna (dreapta).

Din vîrful Nedeii se desprinde pe muchia nord-estică traseul principal nr. 3, pînă la stîna Groapa.Din vf. Nedeia revenim spre vest în poteca de culme, de unde reluăm firul traseului spre curmătura Olteţului.începem o lungă traversare, care ocoleşte colţii Nedeii şi vîrful Negovanu (2 064 m). Ajungem astfel în şaua Negovanului (l 975 m), unde atingem din nou culmea. Dinspre nord se leagă de aici şi ,,poteca Tîrnovului"(traseul nr. 2). Trecem pe faţa nordică, revenind la vechea direcţie generală spre vest şi menţinem cuaproximaţie curba de nivel. Traversăm curmătura Zănoagei Turcinului, din care privim o căldare adîncă parţial înderbată (nord).

Incepînd din acest loc, culmea principală este uşor de parcurs, poteca menţinîndu-se fără sinuozităţiaccentuate la altitudine în jur de 1 900 m; trecem mai întîi pe faţa sudică a muntelui Turcinul-Negovanului (l

963 m), pînă în curmătura Turcinul Mic (l 830 m), avînd ca reper o troiţa, apoi traversăm pe faţa nordică amuntelui Boul; firul potecii începe să coboare lent, atingînd după oca 15 minute de la troiţă Culmea luiMaxim, o ramificaţie nordică a muntelui Boul. Altitudinea descreşte sub 1 800 m; începînd de pe Culmea luiMaxim vom avea ca tovarăş de drum liziera pădurii. Coborîm pe faţa nordică, în lungul său, spre vest,deasupra nivelului pădurii, pînă în afunda şi rotunjită curmătură a Olteţului (l 640 m), la capătul traseului şial crestei principale a Căpăţînii.

Din vf. Nedeia şi pînă aici am mers aproximativ 2-2½ ore. În total de la plecare s-au scurs 7-9 ore.Ca să ne adăpostim pentru noapte, fie că instalăm un bivuac pe sa, fie că vom coborî cîteva minute

la stînga, pînă la stîna Curmătura Olteţului, ca şi în cazul traseelor nr. 1 sau 2; turiştii pot alege şi continuareatraseului de creastă spre vest (munţii Parîngului), urcînd pe o potecă bună muntele Pristos, apoi marelemunte Micaia (2 179 m), urmărind în continuare o succesiune de şei şi vîrfuri pînă sub vf. Păpuşa, locul deramificaţie al traseelor spre cabana Rînca şi spre Urdele - Obîrşia Lotrului.

TRASEE ÎN SECTORUL ESTICFig12

11. BREZOI - VALEA SATULUI - VÎRFUL NARĂŢU - BREZOITimp de mers: 5-6 ore dus, 4-5 ore întors. Traseul este inaccesibil iarna.

Mica cetate de stînci a Narăţului pare ca face „opinie" separată de restul munţilor Căpăţînii. Din punct de vedere geologic, Narăţu-Foarfeca continuă cu aceleaşi caracteristici şi dincolo de Olt, în munţiicozia. Din păcate acest munte frumos, prezentînd multe creste alpine, pereţi, rîpe şi hornuri, este greuaccesibil, sau chiar neindicat în multe locuri turiştilor începători şi de pregătire medie. Cuprins între Lotru lanord, Valea lui Stan la vest, zona păduroasă Cîndoaia, Lotrişorul-Cîrligea la sud şi Olt la est acest munte permite accesul în cîteva puncte, din care cel pe Valea Satului este cel mai scurt şi destul de accesibil. Înrest, cu excepţia unei escalade pe versantul sudic şi o traversare a crestei estice, traseele eventuale nu sînt deloc uşoare şi nu fac obiectul lucrării de faţa.

Ca o concluzie se desprinde faptul că traseul 11, ca şi accesul sudic din traseul nr. 13 (curmătura Narăţului) sînt recomandate numai turiştilor bine pregătiţi şi cu elementare cunoştinţe de alpinism. Unobstacol în plus îl constituie vegetaţia foarte bogata, uneori luxuriantă, şi prezenţa viperelor, din care cauzărecomandăm multă atenţie.

Urcuşul începe din Brezoi (335 m), de lîngă podul peste Pîrîul Satului. Intrăm pe uliţa de lîngă biserică pentru ca după 15 minute să ieşim la marginea satului, pe un platou. În drum spre sud, pîrîul îşi sapăo vale adîncită, care continuă în munte printr-un defileu strîmt. La intrarea în strîmtoare traversăm apa pemalul stîng, apoi urcăm pe potecă de-a lungul apei. Ceva mai sus traversăm o limbă de grohotiş, o avalanşăde pietre, prăbuşită de pe pantele vestice. De aici vom străbate locuri şi mai strîmte, traversînd des apa de peun mal pe celălalt. Urmează, în cale, chei stîncoase, prin care pîrîul se strecoară formînd mici cascade. Lacea 1¼ oră de urcuş sosim în dreptul unei confluenţe (590 m). În stînga se adînceşte o vale secundară la felde strîmtă. Continuăm să urcăm pe Valea Satului spre sud. După cca 100 m, valea se strîmtează între maluriînclinate; revenim pe stînga apei, pînă în dreptul unui punct de prelucrare a lemnelor.

De la stivele de lemne, urcuşul continuă pe malul drept, pînă aproape de pîrîul Vîltureasa (vest). Cu



drept cuvînt strîmtoarea munţilor este apăsătoare. Tot mai des apar din desişurile de fag stînci cu formeciudate, amplificînd atmosfera de sălbăticie, care nu este însă lipsită de frumuseţe. Trecem dincolo de pîrîulVîlturesei, ocolim timp de cîteva minute botul muntelui care mărgineşte la sud acest pîriu (muchiaVîlturesei) şi după aproape 2 ore de la plecare în traseu ne aflăm la o ramificaţie vizibilă (660 m). O potecăurmăreşte mai departe valea Pîrîului Satului1, iar poteca traseului nostru urcă brusc spre vest printre tufe dealuni şi fagi pitici, ajungînd după cîteva serpentine pe muchia îngustă a piciorului Vîlturesei. De aici de sus

vom admira panorama interesantă a văii pe care am urcat. Chiar în rariştea în care ne aflăm vom identifica bordeiul unei stîne vechi (720 m). Incepînd de la stînă, poteca, deocamdată clară, urcă pieptiş pe muchie.După 45 minute de urcuş „greu" ajungem în dreptul unui fag uscat, lîngă care poteca începe să se piardă, iar muntele să se înalţe impetuos, cu pereţi stîncoşi (980 m). În continuare ne aşteaptă un traseu alpin, care, înlinii generale, constă din căţărări pe stîncă şi urcuşuri pe pante înclinate pînă sus pe vîrful Vîlturesei.

De la pomul amintit se formează către stînga un horn pe care urcăm la o platformă înclinată şi nu prea netedă. Urmează un alt prag, apoi o zonă înclinată, cu fagi, o succesiune de praguri, hornuri, despărţitede mici platforme. Trebuie menţinută direcţia urcuşului cît mai pe mijlocul muchiei, ca să putem ajunge pecreştetul vf. Vîltureasa (cea 1 350 m). Timpul de mers pînă aici este de aproape 3½ ore.

Din vîrf, direcţia de mers se schimbă către sud, de-a lungul unei creste accidentate, însă accesibile, pe care se strecoară un hăţaş. Traversăm o şa, apoi printre pîlcuri de fagi sau prin pădure, pe lîngă stînci sau prin poieniţe, urcăm panta finală pînă pe acoperişul de piatră al vf. Narăţu. Ne găsim la capătul a 4½-5 orede urcuş continuu2. Panorama foarte cuprinzătoare din acest vîrf ne va încîntă. Atît dincolo de Olt, spre

Cozia, adîncurile Văii Oltului, dar mai ales culmea Căpăţînii şi Buila ne vor rămâne întipărite ca peisajefoarte frumoase. Din pădurea care covîrşeşte muntele, lăsînd prea puţine poiene, răzbate forţa de piatră a Narăţului, stînci roşiatice, punctînd linia crestelor. Dintre vîrfurile acestea, rare ascund între ele mici şei,unele mai primitoare, altele ferite cu multă dibăcie, se despică spre adîncuri rîpe întretăiate de săritori, care-şi deşartă prinosul de pietrărie în poala pădurilor întunecoase. Brîie de piatră înconjură această cetate şi, dacănu ai fi sigur că ai reuşit s-o pătrunzi pe undeva, te-ai crede izolat fără scăpare pe o insulă prăpăstioasă înmarea furtunilor ...

Din vf. Narăţu se poate continua traseul pe o porţiune cu caracter alpin, foarte dificilă (acoperişul Narăţului), în direcţia sud, coborînd apoi pereţii sudici pînă în afunda curmătură a Narăţului (l 195 m), undene va fi lesne să facem legătura cu traseul nr. 13, care atinge vf. Claia cu Brazi3.

Pentru majoritatea celor care urcă pînă aici, traseul de înapoiere va fi acelaşi ca şi la urcuş (timp demers 4-5 ore). Ca indicaţie generală, turiştii pot parcurge creasta Narăţu-Foarfeca, de asemenea un traseudificil, cu o coborîre la fel de greu accesibilă pînă în Valea Oltului.

Fig13

12. OLĂNEŞTI-BĂI - VALEA OLĂNEŞTI - MUNTELE STOGU - CANTONUL CHEIATimp de mers: 6-7 ore.; Traseul este greu accesibil iarna. Trasee de legătură: 16, 17.

Staţiunea de odihnă şi de tratament Olăneşti-Băi (450 m), cunoscută pentru frumuseţea sa, precumşi pentru condiţiile excelente de tratament, este punctul de plecare într-un traseu de acces spre munţii Stoguşi Coada Builei.

In afară de acest itinerar mai lung, din staţiune se mai pot înjgheba cîteva rute turistice de micăîntindere spre Comanca, Gropile, Suta - mănăstirea Frăsinet, valea Cheia - mănăstirea Iezer etc. În cele ceurmează vom prezenta cel mai interesant dintre itinerarele turistice cu plecare din Olăneşti-Băi. Itinerarulnostru se desfăşoară cale lungă pe valea rîului Olăneşti, pe care a fost construită o şosea forestieră. Din loc înloc întîlnim pe parcurs cabane ale I.F.-ului, mici magazine alimentare, aşezări temporare (de vara) etc.

Pornind din centrul staţiunii spre munte, vom atinge după cca 1 oră de mers cabana I.F. Comanca,la gura văii respective. Lăsăm în dreapta o ramificaţie a şoselei şi continuăm traseul în lungul văii Olăneşti.Mai departe, la 1½ oră de mers, valea se bifurcă, ca de altfel şi şoseaua: la stînga se află pîrîul Olăneşti, înschimb la dreapta ramificaţia şoselei intră în valea Rărită.

Pătrundem, deci, pe valea din stînga, întîlnind în curînd cabana I.F. Fîntînele, în dreptul muntelui cuaceiaşi nume. Mai în amonte cu 4 km, o nouă cabană ne apare în cale: I.F. Mînzu, la confluenţa pîrîuluiOlăneşti cu pîrîul Mînzu. Timp de mers: 3 ore. Înspre apus se ridică pantele prelungi ale muntelui PiatraTăiată, împădurit şi vălurit. De la I.F. Mînzu valea Olăneşti este tot mai îngustă, strînsă între munţii Prislopulşi Sterpul la vest şi plaiul Icoanei la est. Ne apropiem de capătul şoselei, în viitor se prevede ca şoseauaforestieră să „urce" pînă la gura izvorului Folea. Din capătul şoselei continuăm drumul pe o potecă bună,care traversează de pe un mal pe celălalt, căutînd locuri mai netede. După 1½-1¾ oră de mers de la I.F.

1

Această potecă urmăreşte firul văii pînă la stîna Tîrsa, de unde, pe creastă, se poate urca vf. Narăţu, pe muchia estică.2 Timpul de mers include şi timpul de orientare, absolut necesar în unele puncte ale traseului.3 Acest traseu (13) este de asemenea indicat numai turiştilor foarte rezistenţi şi cu o bună orientare în teren.



Mînzu ajungem la o nouă confluenţă, la care vom pătrunde, după o scurtă orientare, pe valea Folea (stînga).În cîteva minute de urcuş, pe lîngă pîrîu, sosim lîngă un mic lac de baraj folosit tot pentru transportullemnelor. Pe mal şi-a făcut loc o mică pepinieră, care ne serveşte ca punct de orientare. Traversăm pîrîulFolea pe la marginea de jos a lacului (750 m alt.), ca să urcăm pe versantul apusean prin pădure; urmărim o bună potecă, care domol ne scoate, după un ocoliş pe la sud a impunătoarei „pietre a Stogului" (l 494 m),într-o mică şa (cea 885 m). Timp total de mers: aproximativ 5 ore. Chiar aici, pe culmea muntelui,

intersectăm o potecă ciobănească ce urcă pe direcţia SE-NV de la Olăneşti-Băi, la Tîrsa şi pînă pe munteleCăprăreaţa. Vom ajunge pe curba de nivel spre S-SV, pînă la şaua Stogşoarele (875 m), aflată la micădistanţă de punctul în care am ieşit în poteca mare.

La baza celor două „Clăi ale Stogşoarelor" se adînceşte spre vest valea foarte interesantă a Cheii.Poteca traseului nostru se lasă pe un horn prin pădure, în direcţia vest. După cea 10 minute de coborîre iute poposim pe valea Cheii, lîngă o pepinieră bine întreţinută.

In imediata apropiere se află o baliză. Traversăm, fără punte, pîrîul Cheia în dreptul balizei, căutîndlocuri mai accesibile, iar pe malul celălalt pornim la stînga în aval pe o potecuţă, care, după aproximativ 200m, ne aduce la cantonul silvic Valea Cheii (830 m). Am parcurs astfel un traseu combinat, şosea şi potecă în6-7 ore. Cantonul silvic Valea Cheii se află în apropiere de vărsarea pîrîului Comarnice (SV) în pîrîul Cheiaşi la intrarea acestuia în impresionantul canion al Cheii, în aceste locuri, la sud-vest, se ridică căciula imensă,verticală, botezată de localnici Claia Strîmbă, ultima zvîcnire de forţă a masivului calcaros Buila-Vînturariţa.Spre sud-est se înşiră pereţii brăzdaţi ai Stogşoarelor, care răpesc orice posibilitate drumeţilor să iasă prin

chei spre depresiunea olteană. În partea inferioară a acestor pereţi se află o peşteră despre care localnicii povestesc foarte multe lucruri interesante, despre haiduci şi comori. Ca să scape din strâmtoarea muntelui,apei nu-i rămîne decît să străbată un masiv de piatră, o uriaşă cheie (pe verticală), în care se pulverizează, iar apoi se regăseşte în şuviţe şi în bulboane. Abia la 1 km mai jos, pereţii se depărtează şi dispar lăsînd loc pantelor mai accesibile; pîrîul îşi continuă însă zbuciumul prin strîmtori ceva mai primitoare. Zona stîncoasăa cheilor este o adevărată oază a caprelor negre, a florilor-de-colţi, şi... un teren virgin pentru alpinişti.

După cum am semnalat mai sus, din Olăneşti-Băi se poate veni şi pe coama prelungă, paralelă curîul Olăneşti, trecînd peste vîrfurile Prislopelul, Piatra Tăiată, Gurguiata. Timpul de mers este ceva mai lung(cu o oră în plus), din cauza problemelor de orientare mai complicate. Traseul începe din staţiune şi urcă princătunele Tîrsa şi Gurguiata, apoi peste Pietrele lui Bot, munţii Fîntînele, Alionte, Piatra Tăiată, GenunchiulCalului, Prislopel, Prislop, pînă sub vf. Stogul (imensa piramidă de calcar) în curmătura cu cota 885 m, undeîntîlneşte traseul nr. 12. De la cantonul Cheia putem părăsi valea Cheii, fie în direcţia muntelui Comarnice(traseul nr. 16), fie în direcţia muntelui Căprăreaţa (traseul nr. 17).

Fig14

13. VALEA LUI STAN - VÎRFUL LUI STAN - CLAIA CU BRAZI - PLAIUL PRIBOIENI -CĂCIULATATimp de mers: 12½-14 ore (cifre orientative). Traseul este accesibil numai vara, pentru turiştii bine pregătiţi. Trasee de legătură: 8, 17.

Traseul nr. 13 face de fapt legătura între creasta principală a culmii Căpăţînii, versantul sudic al Narăţului şi Căciulata-Călimăneşti, întregind simetria schemei de poteci turistice din extremul estic alacestor muinţi. Atragem atenţia turiştilor asupra greutăţilor de orientare în pădure, datorate unor poteci slabconturate, pe alocuri inexistente, a unor regiuni înconjurătoare greu accesibile. Mai ales regiunile accidentatevecine impun eliminarea pe cît posibil a rătăcirilor, sau abaterilor de la traseu. Pentru siguranţă, în ceea ce priveşte eventuala prelungire a timpului de mers peste limita orelor de lumină în plină vară, vom fi echipaţicu materiale pentru camping (cort, saci de dormit).

Accesul la Vîrful lui Stan (l 491 m), din Valea lui Stan, decurge ca şi la parcurgerea traseului nr. 8.Ajunşi în vîrf vom face o observaţie amănunţită cu harta şi busola asupra desfăşurării generale a traseului peste curmătura afundă de la izvoarele Pîrîului lui Stan, Claia cu Brazi, Narăţu. Din vîrf coborîm pe acelaşitraseu nr. 8, prin pădure, cam 7 minute, pînă în şaua „La Suhăioa" (l 403 m), de unde traseul nr. 13 sedesprinde la stînga, ca să intre pe poteca lată care înconjură pe pantele sudice Vîrful lui Stan (vezi şi traseulnr. 17). Coborîrea domoală pe coastă ne aduce după 7 minute de mers de la ramificaţie la cea 1360 maltitudine, lîngă un vîlcel. Dincolo de el, la mică distanţă, se află punctul de desprindere al potecii traseuluinr. 13 de poteca mare, care coboară spre nord în Valea lui Stan. În punctul de ramificaţie se află ca „reper"un copac răsturnat (l 345 m alt.). Daca din greşeală am pierdut din vedere ramificaţia şi mergem mai departe pe poteca principală, la numai 5 minute de mers remarcăm la stînga o colibă veche. Prezenţa acesteia ne vaindica depăşirea punctului de ramificaţie şi ne vom reîntoarce pînă la reperul semnalat.

Poteca secundară, a traseului nr. 13, coboară pe o pantă repede, pe o brînă scurtă, ieşind pe muchiade legătură Vîrful lui Stan - Claia cu Brazi (S-SE). După cca 15 minute de coboare iute atingem punctulinferior al unei şei înguste (l 160 m). Din acest loc ocolim vîrful următor pe la vest, apoi traversăm culmea şi



depăşim o ,,căciulă” împădurită (l 308 m). Urmează o traversare mai îndelungată pe parcursul căreia o potecuţă se desprinde pe nesimţite la stînga (de evitat), apoi revenim pe culme. Poteca se pierde pe cîtevazeci de metri (chiar pe această porţiune). Prima problemă de orientare e să intrăm corect pe direcţia sudică,în lungul muchiei principale a crestei de legătură. Muchia pe care coborîm este îngustă şi aproape fărăramificaţii importante. După o oră de mers de la ramificaţia de pe Muntele lui Stan sosim într-o mică şa (l275 m), după care altitudinea creşte din nou pentru puţină vreme, apoi scade pînă ia locul numit „La

mocirlă" (l 150 m). Dacă observăm atent, din muchie se formează o nouă ramificaţie. Intre culmileramificate remarcăm ca reper o băltoacă de la care începe o vîlcea. Traseul corect urmăreşte muchia dinstînga (E-SE). Un nou reper chiar în dreptul mocirlei - un ţarc pentru oi - ne indică cu certitudine că ne aflăm pe itinerarul cel bun. Poteca de creastă, un hăţaş greu de urmărit, ne serveşte doar, în parte, ca fir călăuzitor.Muchiile, în general marcate cu bandă roşie (semn forestier), delimitează diversele parcele de pe cuprinsulocolului silvic. De remarcat este faptul că aceste semne roşii sînt trasate, mai des, pe muchiile despărţitoarede bazine hidrografice mai importante. Coborîm prelung, într-o şa îngustă atingem cota 1000 m, de la carereîncepem urcuşul pînă într-un vîrf stîncos (l 090 m) cu rarişte în stînga, de unde, în sfîrşit, putem privi spre pereţii interesanţi ai Narăţului. Este prima „fereastră" cu privelişte de la şaua „La Suhăioasa". Ne strecurăm printr-o mică strungă dincolo de vîrf (abrupt în stînga), pentru ca să revenim pe muchia coborîtoare într-o şa.Aici vom avea a doua privelişte frumoasă. Traseul atacă acum poalele muntelui Claia cu Brazi. Ne angajăm pe un versant mai dur (vest). Pe muchie apare alt semn roşu, reprezentînd litera H, care ne va servi de aiciînainte cale lungă pentru orientare pînă în curmătura Narăţului. La începutul Clăii poteca mică urcă direct în

sus, apoi, fără potecă, ne îndepărtăm uşor spre dreapta, tot în urcuş, ca să regăsim muchia şi H-urile. Dupăcea 3-3½ ore de mers de la şaua „La Suhăioasa" sosim la baza hornului stîncos de la vîrful secundar al Clăiicu Brazi. În stînga şi în dreapta stîncile răzbat prin pădure, semnalînd cu prezenţa lor apropierea zoneiaccidentate a Narăţului. După urcarea hornului, ne aflăm pe o muchie îngustă (l 330 m), de unde în sfîrşitvom avea din nou prilejul să privim altceva în afară de pădure (priveliştea spre vîrful principal Claia cuBrazi şi Dosul Pămîntului, un munte cu abrupturi pe versanţii nordici şi vestici). În stînga (nord) se ridicăcreasta ascuţită, inundată de vegetaţie pitică, din care răsar noi zone stîncoase. Toată latura nordică a crestei,care se frînge imediat pe direcţia est-vest, este brăzdată de abrupturi terminate în desişuri greu de pătruns.

De pe culmea îngustă înaintăm pe firul potecii înecat în vegetaţie cîteva zeci de metri spre nord, pefaţa sudică; ne străduim să recîştigăm nivelul crestei, la poalele vîrfului principal Claia cu Brazi. Urmează ocreastă cu numeroase obstacole, în lungul căreia urcăm cam vreo 15 minute pînă lîngă vîrful Claia cu Brazi(l 405 m). Ne orientăm cu atenţie, deoarece la această cotă se află una din „cheile" traseului. Incepînd de aicituriştii bine pregătiţi vor proba din plin calităţile dobîndite de trasee mai complicate din punct de vedere al

orientării, dar şi al numeroaselor obstacole. Timipul de mers este de 6½-7¼ ore, socotit de la plecarea dinvalea Lotrului.

Înainte de a descrie sumar drumul spre Căciulata, vom da cîteva indicaţii celor care doresc să atace Narăţu pe la sud. Din micul platou al Clăii cu Brazi (lipsit de vizibilitate) apucăm o muchie priporoasă, prin pădurea deasă, fără potecă; urmărim în continuare pe arbori litera H roşu. După o coborîre prelungă (15-20minute) poposim în curmătura sudică a Narăţului (l 195 m). În rariştea ei ne aflăm în imediata apropiere a pereţilor greu accesibili ai vestitului munte. Stîncile, pădurea, vegetaţia luxuriantă, reptilele, în general,sălbăticia locurilor atrag aici numai pe turiştii şi alpiniştii temerari. Fie că atacăm la dreapta pe o brînă carese strecoară pe la baza stîncilor într-o zonă alpină cu grohotişuri şi vîlcele greu accesibile, care conduc la ostrungă foarte frumoasă, de unde fiecare îşi alege traseul alpin cum consideră mai bine, fie că atacăm prinstînga, spre unul din hornurile cu săritori, care se înşiră pe abruptul vestic, ajungem astfel cu mare greutate pe creastă.

Odată ajunşi sus (cca 1 300 m) vom avea în continuare „de furcă" cu creasta sinuoasă şi aspră pînăla vf. Narăţu (l 510 m). La capătul unei traversări grele, dar extrem de interesante, atingem cel mai înalt vîrf al acestei „cetăţi alpine", unde ne bucurăm de o privelişte foarte frumoasă, inedită, atît asupra munţilor Căpăţînii, cît şi asupra văii Oltului şi munţilor Coziei. Dacă dorim să coborîm în Brezoi, urmăm creastanordică pe muntele Vîltureasa (traseul nr. 11).

Din vf. Claia cu Brazi creasta de legătură cu muntele Dosul Pământului se desprinde spre sud-est(atenţie !)

In prima parte a coborîrii traversăm prin desiş o muchie iute presărată cu stînci. Apoi coborîreadevine mai lesnicioasă şi prelungă pînă în dreptul Poienii din Jilişti (l 040 m). În dreapta, mai jos de creastă,se află, într-o poiană cu urzici bordeiul stînei cu acelaşi nume. Lipsa unei poteci bune şi mai ales continue nedetermină să facem foarte des halte pentru orientare. Reperele pentru orientare sînt foarte rare din cauza pădurii nesfîrşite. În preajma cuşmei deosebite ca înfăţişare a vf. Dosul Pămîntului (l 206 m), acolo undestîncile ferăstruiesc desişul, putem privi cîte ceva din panorama Narăţului. Timp total de mers: 8¼-9 ore. Dindreptul Poienii din Jilişti, care rămîne pe pantele vestice, coborîm muchia îngustă vreo 4 minute, pînă la ointersecţie de poteci. În acest loc poteca de la stîna Jilişti trece peste muchie de la dreapta la stînga şi seafundă înspre izvoarele pîrîului Lotrişorul-Cîrligea, pentru ca apoi să urce printre stînci lîngă vf. Narăţu la



stîna Tîrsa.De la acest triunghi de poteci coborîm pe muchie spre sud, folosind o potecă bună, marcată şi cu

litera H. Ajungem în punctul cel mai de jos al crestei împădurite (l 040 m), de unde poteca foarte vizibilăatacă pantele muntelui Dosul Pămîntului, unul din cei mai interesanţi şi sălbatici din cuprinsul Căpăţînii.Intrăm în diagonală la stînga pe sub stînci şi răzbatem după un urcuş scurt într-o strungă foarte frumoasă,situată pe o muchie neaşteptat de alpină. O lespede mare se prăvale spre sud, pînă spre fundul Rariţei,

tocindu-se în colţarii ciudaţi peste covorul fără sfîrşit al făgetului.Din strungă poteca îngustă, dar foarte vizibilă, ne conduce la stînga pe brîne ameţitoare, abia tăiateîn stîncile sure, sau roşcate, traversînd două jgheaburi; ultimul este umezit de un firav izvor. În sus se află ostîncă boltită, care stă parcă să cadă în vale. După serpentine strînse, pe pante mari, răzbatem lîngă izvorulîntîlnit mai jos, aflat acum chiar în punctul său de formare. Dacă desfrunzim micul căuş, vom obţine dupălimpezire apa necesară pentru băut. După o ultimă serpentină ajungem în buza muntelui, lîngă o troiţă. Lîngăel se află protejat de troc un izvor cu apă minerală feruginoasă, puţin sulfuroasă, de unde putem să gustăm.Poteca bună, care ne-a călăuzit pînă aici, se îndreaptă spre sud spre, vf. Cânelui, Gropile, Comanca şiOlăneşti-Băi, în timp ce firul traseului nr. 13 urmăreşte nemijlocit muchia muntelui spre Fruntea lui Dat, îndirecţia est.

Fig15De la paraclis urcăm pe muchie spre nord pînă la. vf. Dosul Pămîntului, unde regăsim muchia

principală şi marcajul cu H, dar nu mai regăsim poteca cea bună. Un fir de potecă, abia conturat, care pe

alocuri dispare, ne însoţeşte la est.Deci, începînd din vîrful amintit, direcţia de mers se schimbă spre est pînă în platul vîrf Fruntea lui

Dat (1 188 m). În acest sector al traseului străbatem o creastă frămîntată, cu abrupturi la stînga (nord).Traversăm astfel 3 clăi nu prea înalte şi o şa relativ adîncă, la altitudinea de 1 090 m, înainte de a începeurcuşul spre vf. Fruntea lui Dat. Timp de mers aproximativ 10 ore. Din culmea acestuia (pădure ruptă defurtuni) se desprind, radiar, o serie de picioare de munte. Vizibilitatea e foarte redusă şi trebuie să neorientăm cu harta şi busola. Pornim spre est pe culmea lată, găsind la 1-2 minute de înaintare o potecătraversînd muchia principală, în vecinătate culmea se desface în două ramuri. Poteca din dreapta intră pe plaiul Frăsinet şi ne conduce după aproximativ 2 ore la mănăstirea Frăsinet. Poteca din stînga (traseul nr. 3)se îndreaptă spre est, către Căciulata. Coborîm puţin într-o şa, apoi după încă 30 minute de mers răzbatemîntr-o regiune defrişată, care începe de pe culmea muntelui pe versantul vestic. Pe lîngă poteca mai vizibilăde acum înainte se află, ca repere înşiruite de-a Lungul ei, stive de lemne. Menţinem linia crestei, urcînd cuuşurinţă pe vîrful secund al Sturului Olăneştilor (l 105 m). Poteca face un larg ocol pe la sud şi revine pe

muchia golaşă, la un culoar cu tufe de mure şi fagi răzleţi, ceva mai jos do ramificaţia coamei muntelui. Intr-adevăr am lăsat în stînga un nod de separare a două creste nordice (muchia Ţapului şi muchia LaculDoamnei), care trebuie neapărat evitate. Ele ne-ar conduce, ca de altfel toate ramificaţiile estice şi nord-estice dintre Claia cu Brazi şi Sturul Olăneşti, în bazinele aproape inaccesibile ale Lotrişorului-Cîrligea şiPutoroasei1.Coborârea care urmează este din ce în ce mai comodă, aducîndu-ne într-o rarişte. De aici înainte parcurgem poteca transformată în drum de căruţă pînă la o bifurcaţie. Timp de mers: 11- 11½ ore. Pentru a ne menţine pe traseul nr. 13 cotim la stînga cu 90° şi, după un pîlc de pădure, ieşim într-o poieniţă cu rugi de mure; poteca regăseşte muchia ramificată ceva mai sus. Coborîm printr-o pădure foarte întunecoasă şi trecem prindreptul obîrşiei mlăştinoase a izvorului Căciulatei. Drumul de căruţă coboară pe plaiul Priboieni (650 m alt.la ramificaţie), ajutîndu-ne cu multă îngăduinţă să ne orientăm spre Valea Oltului şi deci spre şoseauanaţională. După un parcurs final mai comod răzbatem peste capătul plaiului Priboienilor la gura pîrîuluiCăciulatei, cu 200 m mai la nord de Sanatoriul de Silicoză (305 m alt.). Am parcurs în 12½-14 ore (duratadepinzînd mult de capacitatea de orientare a conducătorului de grup), traseul nr 13, fiind recomandabilnumai acelora care doresc să-şi desăvîrşească cunoştinţele de orientare turistică în condiţii grele, în viitor, odată cu realizarea unor şosele pe văile vecine şi cu amenajarea pădurilor prin curăţire de lăstărişuri, prinrefacerea potecilor, acest sector al munţilor Căpăţînii (zona Narăţu - valea Lotrişorului), de o deosebităimportanţă turistică, va putea fi străbătut şi de grupuri de turişti cu pregătire obişnuită.

Fig16

14. PIETRENI - POIANA VĂCĂRIEI - VÎRFUL PIATRA - REFUGIUL BUILATimp de mers: 4½ - 4¾ ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 15, 16, 18.Pietreni (580 m), o aşezare la poalele sudice ale munţilor Căpăţînii, poate fi socotit un punct de

plecare ideal pentru ascensiunile din zona calcaroasă Buila-Vînturariţa, cea mai spectaculoasă creastă dinîntreg masivul.

1 Pîrîul Lotrişorul - Cîrligea, extrem de ramificat, îşi culege apele într-o zonă frămîntată şi aproape fiecare afluent ca şivalea principală sînt strangulate de chei şi cascade foarte frumoase, sălbatice, dar din păcate aproape inaccesibile



Ca să ajungem în Pietreni părăsim şoseaua naţională nr. 64 R. Vîlcea-Tg. Jiu în comuna Costeşti,urmărind un drum local spre Bistriţa şi Pietreni (cea 8,5 km). Accesul spre Buila poate fi ales fie pe valeaCosteştilor (traseul 18, derivat pe pîrîul Curmăturii), fie pe valea Pîrîului Sec, pe la sud; această variantă esteluată în consideraţie în cadrul traseului nr. 14.

Traseul începe din punctul de ramificaţie al şoselei forestire pe valea Pîrîului Sec, din şoseauaforestieră a văii Costeştilor. Din marginea satului intrăm pe acest drum spre est, străbătînd ultima parte a

zonei locuite. Traversăm pîrîul pe malul drept. Valea îngustă ne conduce spre nord-est, apoi spre nord,împreună cu şoseaua, cale de 2,5 km, pînă la o rampă de încărcare pentru buşteni (715 m). Din acest punct părăsim firul văii şi şoseaua (care se termină) şi ne abatem pe versantul apusean al văii, fără însă ca să nedepărtăm, la început, prea mult de firul apei. La cîteva zeci de metri de rampă lăsăm în stînga o ramificaţie a potecii care urcă spre zone mai înalte ale muntelui Cîrliga. După cîteva minute de mers traversăm un pîrîiaşafluent (740 m), care vine molcom din stînga, Urcăm cîteva zeci de metri pe lîngă el, apoi ne angajăm într-un urcuş prin pădure, perpendicular pe vîlcelul abia părăsit ca să răzbatem în direcţia izvoarelor principaleale Pîrîului Sec.

După cca. 90 minute de la plecare începem o traversare mai însemnată de pe versantul vestic pe celestic al văii, ca să atingem culmea răsăriteană (cota 910 m), tot împădurită. Pînă acolo urcuşul nu este de locuşor, pe alocuri trebuind să ocolim numeroşi copaci doborîţi de furtună. Sus, pe culme, întîlnim o potecămare de-a lungul muntelui, care urcă din direcţia satului Bărbăteşti înspre Buila.

Intrăm la stînga, urcînd în continuare pînă la un paraclis al cărui acoperiş adăposteşte un şipot (980

m). Acest izvor este o adevărată binefacere pentru drumeţii aflaţi la poalele „muntelui alb", în general lipsitde izvoare, mai ales, la înălţimi de peste 1000 m. Din apropierea paraclisului, de unde vom răzbate într-ominunată poiană, ni se deschide pentru prima dată o privelişte strălucitoare asupra munţilor spre care neîndreptăm.

Urmărim mai departe poteca, în urcuş uşor, pînă sus pe muchia liberă. Zona stîncoasă îşi facesimţită prezenţa prin grohotişul „presărat" de-acum încolo, pe potecă şi vecinătăţile sale. Ne dirijăm puţinspre stînga şi reintrăm în pădure. O porţiune a potecii, transformată în brînă tăiată în stîncă, este protejată deo balustradă. Observăm o nouă schimbare de direcţie imediat după traversarea unui vîlcel sec: poteca părăseşte nivelul la care părea că se stabilise şi începe să urce la stînga, pe lîngă vîlcel. Undeva mai sus, la20-25 m diferenţă de nivel, trecem din nou peste vîlcel şi continuăm să urcăm pe serpentine, pînă ce regăsimmuchia, în poieniţa de pe culme (l 115 m) ne întoarcem cu aproximativ 90° la dreapta, urmărind prin păduremuchia în urcuş pînă sosim Intr-o poiană cu aspect sălbatic, în mijlocul căreia răzbate din brusturi acoperişulunei stîne vechi: Şoprul Ţolii (l 140 m), în stînga se află un izvoraş.

De la stînă continuăm urcuşul pe mijlocul poienii, spre vest, pînă într-o curmătură mică (şauaŢolii). Coborîm prin pădure cîţiva paşi, ca să ieşim într-o altă poiană, mai mult o rarişte … În mijlocul ei unfag mare stă de strajă la ramificaţia potecii noastre (l 175 m), în timp ce varianta din stînga nu ne interesează, poteca ramificată înainte şi spre dreapta urcă lent prin pădure, încercînd să răzbată spre nord-est pe faţavestica a marii culmi. În această porţiune a traseului traversăm culmea Builei de pe versantul estic pe celvestic. Timpul de mers de la plecare şi pînă în curmătura Ţolii: 3 ore. Traseul continuă să urce lent,traversînd pieziş o muchie pe direcţia nord, dincolo de care firul călăuzitor răzbate într-o poiană mare,numită „La Văcărie", în preajma stînei cu acelaşi nume.

De lîngă stînă vom distinge mai greu traseul potecii, însă el rămîne în continuare pe acelaşi plan deînălţime, chiar şi după ce traversează un izvor sec (pîrîul Cacova). Mai jos se află un şipot. Dincolo de vîlcelîncepem un urcuş mai substanţial pe dreapta, cînd serpentinele ne scot la cca. 130 m mai sus. Toată această porţiune se află la gol alpin. Chiar pe muchia importantă a muntelui Cacova, cu spinări prelungi şi ramificatespre vest, poteca se desparte de traseul nr. 14. Ea continuă pe curba de nivel, intrînd în pădure şi estedescrisă la traseul nr. 16. În schimb traseul nostru spre vf. Piatra urcă direct spre culmea pleşuvă. Potecadispare o bună bucată din urcuş, aşa că ne orientăm după marginea abruptului, care se formează treptat sprestînga (nord-vest).

După o oră de la părăsirea potecii, în care urcăm o pantă destul de obositoare, ieşim în imediatavecinătate a vf. Piatra. În timpul urcuşului, mergînd pe lîngă abruptul interesant, care, de aici înainte„căptuşeşte" întreg masivul calcaros, ni se relevă o splendida panoramă asupra întregii zone accidentate devest a Builei-Ştevioarei, Vînturariţei cu şiragurile sale de grohotiş. Poteca traseului nr. 16 apare ici şi colodin covorul pădurii, şerpuind ca o linie albă de-a lungul muntelui, pînă dincolo de Poiana de Piatră.

Urcuşul se termină în apropiere de platoul alpin al muntelui Piatra, lîngă baliză (l 641 m), într-odolină, la sud-est, licăresc undele unui mic lac, care ne poate servi ca reper secundar pe toată întinderea plaiului presărat cu berbeci albi de piatră.

Priveliştea din vîrf este foarte frumoasă. Dincolo de adîncul văii Costeşti se înalţă şirul plaiurilor sudice ale Căpăţînii: munţii Zănoaga şi Netedu, apoi culmile înalte ale Smeurătului şi Lespezilor. Înapropiere, urmărim cu interes detalii asupra jumătăţii nordice a acestei creste frumoase: Buila-Vînturariţa.Spre sud se văluresc la nesfîrşit dealurile subcarpatice, întocmai unei mări furtunoase, în care, ca nişte insule



izolate, strălucesc satele înşirate pe văi.Capătul traseului nr. 14 se află în apropiere. Din vîrf mergem pe creasta pietroasă spre nord, în

lungul marilor abrupturi; după aproape 5 minute ajungem la marginea unei mari rupturi de pantă, care ne barează calea din 3 părţi, în stînga, înainte şi în dreapta, prăpăstii adînci lasă impresia că ne-am înfundat ...Cam la 150 m în adînc, pe fundul curmăturii Builei, distingem la marginea pădurii o mică construcţie din bîrne. Este refugiul Buila sau „Refugiul Popii".

Ca să coborîm pînă acolo, va trebui să alegem între două variante, ambele dure, în genul hornurilor Mălăieştilor din Bucegi, însă mai înguste ca acestea. Ciobanii le-au denumit foarte hazliu ,,hududăuri"1. Celmai accesibil dintre hududăuri este cel vestic, purtînd un nume la fel de ciudat: Bucinişul Mare. Pe aici îşiscot ciobanii oile spre culme. Poteca reapare viguros abia în buza hududăului şi se lasă în serpentine strînseîntre pereţii răcoroşi pînă către mijlocul hornului, unde dispare între lespezi şi grohotiş mărunt. Ajunşi aicicoborîm peste lespezile lunecoase pînă ce hududăul se mai lăţeşte, lăsînd loc unei pante ierboase. După 6minute de coborîş vijelios ne vedem, în fine, pe muchia îngustă a curmăturii Builei (l 540 m). Ceva maideparte (vest), pe latura stînga, se află amintitul refugiu Buila, putînd oferi drumeţului avantajul unui bunacoperiş şi al unei laviţe. Capacitatea de adăpostire a refugiului este de 3-4 persoane. Pînă aici am parcurs înurcuş de la Pietreni un traseu foarte interesant, care a durat mai bine de 4½ ore.

La cîteva minute de coborîre pe versantul estic, chiar din mijlocul curmăturii, vom da de stîna Albu,sau curmătura Builei, de unde muntele se acoperă iar cu pădure pînă spre poale, în apropierea acestei aşezăriciobăneşti se află şi un izvor cu apă. Descrierea frumoaselor locuri din preajma curmăturii (Claia Ţucla,

accesul la traseul nr. 16, drumul la Vînturariţa) o vom putea urmări în cadrul traseului nr. 15.Fig17

15. REFUGIUL BUILA-VÎRFUL BUILA-VÎRFUL VÎNTURARIŢA-REFUGIUL BUILATimp de mers: 4-5 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 14, 16.

După ce am urmărit traseul nr. 14, care are ca punct final refugiul din curmătura Builei, adînc punctde separaţie distinctă a acestei frumoase creste în două părţi, putem urmări traseul de creastă din zona nord-estică, spre vîrfurile mari şi zonele stîncoase. Ca şi la traseul anterior, dificultăţile de orientare şi de efort peanumite porţiuni ale muntelui se menţin la un nivel mai mare decît la traseele obişnuite din munţii Căpăţînii.Recomandăm, de asemenea, prudenţă şi atenţie turiştilor, mai ales în extrema de nord-est (Vînturariţa), undecirculaţia pastorală e mai slabă, iar posibilităţile de a întîlni vipere sînt mai mari.

Traseul nr. 15 începe de la refugiul Buila (l 540 m), pe poteca din spatele său. La început urcăm

pieptiş prin poiană, apoi pe serpentine în pădure (spre nord-est). Zona stîncoasă reapare intercalîndu-se printre brazi. După 15 minute de urcuş cotim la dreapta, în direcţia goliştei, la marginea căreia trecem printr-o strungă. O privelişte atrăgătoare se desfăşoară spre sud: Claia Ţuclei, vf. Piatra, peretele curmăturii Buileicu „hududăurile" sale, adîncitura văii Albu - toate ne ţintuiesc multă vreme pe loc în admiraţie şi încîntare.Frumuseţile nebănuite la început de traseu ale Builei-Vînturariţa încep să se dezvăluie treptat.

Din strunga situată pe versantul sudic al muntelui Albu schimbăm direcţia de mers, la stînga,căutînd să ne apropiem din nou de muchie. Muntele Albu, pe care ne aflăm, îşi trage denumirea de laaspectul „nins" al covoarelor de lespezi calcaroase, care-i înveşmîntează pantele. Ieşind pe întinderea acestuiacoperiş, poteca se răsfiră în firicele din ce în ce mai greu de urmărit. Vizăm baliza Buila şi pornim îndirecţia ei. Pe stînga, în timpul urcuşului, vom indentifica un canion relativ adine, paralel cu creasta, prelungit pînă sub streaşină vîrfului. O dată intraţi pe linia crestei, continuăm ascensiunea pe lîngă margineaabruptului aflat în stînga, pînă la cota maximă de 1869 m. Timpul de mers din curmătura Builei şi pînă aicieste de 1¼ oră. Spre est Buila formează un „platou" înclinat, terminat şi el cu abrupturi mai scurte în zona dealtitudine medie.

Spre nord-est muchia de calcare este din ce în ce mai accidentată, iar piscurile tot mai ascuţite. Înimediata vecinătate se ridică foarte semeţ un vîrf cu profil triunghiular, despărţit de vf. Buila printr-o şaînaltă (l 780 m). Chiar din adîncitura acestei înşeuări se formează la vest un horn strîmt şi aproape vertical.Urcuşul spre vîrful cu profil triunghiular denumit Ştevioara I (l 847 m) se face chiar pe muchie, de unde nise relevă cea mai frumoasă perspectivă. Imediat la nord-est se află un vîrf geamăn Ştevioara II (l 843 m),care ţine tovărăşia celeilalte Ştevioare; dintre ele pornesc în jos abrupturi mari. La baza pereţilor, dincolo de pînzele de grohotiş, se aşterne un umăr de munte pe care se zăreşte „Poiana de piatră" şi poteca traseului nr.16, Mai spre vest, într-o poiană „decupată" în mijlocul pădurii dese, se vede acoperişul unui mare saivan pentru vite.

Dar, să ne continuăm drumul de-a lungul crestei. Ne aşteaptă o coborîre destul de iute, pînă în şauanordică a Ştevioarei (1 790 m), şa lată, ierboasă, de unde, după spusele ciobanilor, se strecoară o „lăsătoare" pînă la poteca traseului nr. 16. De altfel, începînd de aici, această potecă poate fi observată mult mai uşor

1 li se mai spune şi „hoage".



prin poiana de sub vf. Vînturariţa, pînă ce se înfundă în pădurea de pe muntele Comarnice dincolo de PoianaFrumoasă. Din şaua cu cota de 1790 m se ridică înaltul munte Vînturariţa, cel mai interesant şi maiaccidentat, dar şi cel mai prielnic loc pentru reptile şi capre negre. Pînă în vîrful sudic urcuşul este potrivit degreu şi ne ţine ceva mai departe de linia abrupturilor. Intre piscul sudic, ascuţit, şi vîrfurile cu baliză seintercalează o strunga de la care „cade" un perete pînă în adîncimile de la poalele muntelui. La cca. 20minute de urcuş din şa sosim lîngă baliza din vf. Vînturariţa (l 885 m), situată pe marginea unui abrupt mare.

Direct pe verticală se desprind pereţii, muchiile şi hornurile care brăzdează pieptul muntelui, terminate toateîntr-un cîmp larg de grohotiş. Chiar de aici, putem distinge enorme blocuri „rostogolite" de sus. În total dincurmătura Builei pînă aici am parcurs creasta în aproximativ 2 ore. Priveliştea foarte întinsă, cuprinzătoare,nu este reţinută decît spre nord-est de vf. Vînturariţa II. De la îndepărtatul Parîng, peste toată culmeaondulată a Căpăţînii şi pînă la turlele cetăţilor Narăţului, totul defilează ca pentru o lecţie de geografie.Putem urmări cu mare interes firul traseelor nr. 16, 17, 18, 19, pentru parcurgerea cărora ne vor fi de marefolos observaţiile şi studiul asupra terenului. Bineînţeles, toate acestea sînt condiţionate de o vreme bună şide o vizibilitate corespunzătoare.

Pe Vînturariţa I, traseul pare închis spre nord-est. Un perete straşnic separă vîrful de restul crestei,din ce în ce mai accidentată şi mai înecată în jnepeniş, pînă dincolo de cele două vîrfuri gemene aleVînturariţei II. Dar să ne încumetăm totuşi la drum, echipîndu-ne pentru precauţie cu pantaloni lungi şi un baston (care, ce e drept, uneori ne încurcă). Aceasta, desigur, pentru eventuale întîlniri cu reptilele. O altărecomandare: e bine să ţinem seamă că dimineaţa pe răcoare, în zonele umbrite, acest pericol este mult mai

mic. De asemenea, toamna tîrziu, surprizele sînt minime, deoarece viperele intră la iernat. Se impuneneapărat o supraveghere foarte atentă a locurilor prin care ne strecurăm.

Din vîrful Vînturariţei I coborîm chiar pe muchia ascuţită, cam 30 m uşor spre dreapta, cînd muchiase desface în două. Intrăm exact pe ascuţişul celei din stînga, care coboară repede. Vom păstra toate regulilede coborîre care se recomandă pe traseele turistice grele. După vreo 15 minute de coborîre poposim într-o şamică, ierboasă, situată între metereze de calcar năpădite de tufe cu jnepeni.

Mai departe, linia crestei, brodată de mari şi încîlcite tufe de jnepeni, este mai greu de urmărit. Celedouă variante posibile îmbrăţişează fiecare cîte un versant. Pe la sud-est, mai expusă dimineaţa la soare,varianta traversează cîteva vîlcele şi muchii nu prea grele, însă ne scoate chiar pe culoarul din dreptulvîrfului. Acolo sîntem nevoiţi să facem numeroase ocoluri şi traversări ca să ieşim pe feţele foarte înclinate, printre „ciucurii" de jnepeni.

Cealaltă variantă e mai întortocheată, mai alpină: urmărim pe alocuri un făgaş de capre negre, cumici escalade şi traversări. Ceva mai încolo de jumătatea parcursului ieşim pe muchie într-o strungă şi

sîntem nevoiţi să urmărim fie creasta (foarte dificilă), fie să ieşim pe feţele sud-estice ale muntelui. Fiecareturist sau grup de turişti va alege cu grijă itinerarul, după puteri. Poieniţele, care pînă sub Vînturariţa II seţineau lanţ, dispar spre ghinionul nostru. Vîrful şi chiar baliza sînt „îngropate" sub tufele de jnepeni şi doar stîncile răzbat ceva mai curajos deasupra. După 60 minute de traversare din Vînturariţa I ne aflăm în afîrşit şi pe vîrful frate, la 1866 m.

Priveliştea inedită spre covorul „luxuriant" al pădurilor din bazinul rîului Olăneşti şi Cheia neuimeşte. Desişuri multe, şi ici şi colo cîte un vîrf stâncos, care străpunge covorul verde. Creasta pe care amvenit nu sfîrşeşte nici ea aici. Coboară rapid, înecată pur şi simplu în jnepeniş şi abrupturi, care iau sfîrşitabia în valea Cheii, cu cele două „Clăii Strîmbe" şi pereţii mari ai cheilor Cheii.

Narăţul şi Cîrligele Olăneşti, impetuoasa piramidă a Stogului, ne amintesc de cetăţi puternice carese înălţau în mijlocul talazurilor înfuriate, pe insule stîncoase, risipite peste tot. Revenim din nou la imensele păduri, care privite de sus amintesc de imagini luate din avion deasupra pădurilor tropicale. Coamele înalte,golaşe, ale crestei principale din munţii Căpăţînii, mărginesc la orizont acest teren, pe care imaginaţia ne poartă atît de lesne în depărtări.

După un scurt popas, în poziţii de loc odihnitoare, ne reîntoarcem pe acelaşi traseu în vf. VînturariţaI (cca 1 oră), iar de aici, pe creastă, mai departe, pînă în curmătura Builei, mai bine de 1½ oră.

Din traseul nr. 15 se pot desprinde o serie de trasee scurte către cele mai frumoase puncte de interesturistic din creasta Builei. Un astfel de traseu scurt este descris mai jos.

Claia Ţuclei (l 582 m), aflată la sud-est de refugiul Buila, poate fi escaladată pe traseu turistic dificil(alpin uşor). Pentru ca să ajungem la baza peretelui, vom coborî pe potecă spre stînă (est) aproximativ 5minute, apoi la dreapta, pe lîngă pădure şi peste grohotiş, traversăm încă 10 minute. În apropiere de „Claie"urcăm pe o brînă la baza unui vîlcel sec; aici poteca ne călăuzeşte în serpentine pînă în jugul scurt al şeii,care desparte Tucla de muntele Piatra. De aici alegem fie urcuşul pe stîncă, fie un hăţaş prin spatele clăii,care ne poartă pînă sus pe creştet, unde ne aşteaptă o privelişte interesantă asupra versantului sud-estic alBuilei. Timp de urcuş: cca 40 minute.

De la refugiul Buila se formează două poteci care fac legătura cu traseul nr. 16. Ambele poteciîncep din apropierea refugiului şi sfîrşesc pe versantul vestic în poteca traseului nr. 15. Cel mai indicat esteca să găsim capătul mai larg al potecii de cai, care începe cam din mijlocul şeii, intrînd imediat în pădure.



Porţiunea iniţială este mai greu de observat. În jos poteca devine însă foarte clară şi, după ce traverseazăcîteva luminişuri, ne scoate în aproape 15 minute într-o poieniţă cu troiţă. Prin poieniţa în care ne aflăm trecemarea potecă ciobănească, pe care se desfăşoară traseul nr. 16. Chiar la întîlnire, sub steiul mare de piatră,ţîşneşte un izvor cu apă limpede şi rece.

Fig18

16. PIETRENI - POIANA VACARIEI - MUNTELE PIATRA - POIANA DE PIATRA – CURMĂTURA COMARNICE - CANTONUL CHEIATimp de mers: 7-9 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 12, 14, 15, 17, 18.

Ca să putem pătrunde la baza abrupturilor din vestul Builei şi Vînturariţei, dar mai ales ca săatingem zona mijlocie a interesantei văi a Cheii, vom urmări traseul nr. 16, care, ca şi traseul nr. 14, începedin Pietreni. Porţiunea de urcuş pînă pe muntele Cacova este comună cu cea a itinerarului nr. 14 şi sedesfăşoară pe poteca pastorală, în zona golului, începînd din poiana Văcăriei (timp de mers: 3 ore);altitudinea în punctul de ramificaţie cca. 1 390 m.

In acest punct poteca ciobănească se angajează în ocolirea întregului munte Buila-Vînturariţa, cam pe aceeaşi curbă de nivel, în cadrul limitei superioare a pădurii, în timp ce traseul nr. 14 urcă direct ladreapta, pe gol alpin, la vf. Piatra.

După ce depăşim piciorul muntelui Cacova, traversăm un fir de vale şi începem urcuşul lent prin

pădure, pe lîngă pereţii Pietrei. După mai bine de 30 minute de Ia ramificaţie ieşim într-o poieniţă frumoasă,în mijlocul căreia, lîngă o troiţă, se află un izvor cu apă rece, la poalele unui enorm stei de piatră. Ca punctde reper ne mai serveşte o troiţă-paraclis, monument de artă locală a băştinaşilor din Bărbăteşti. Din spatelesteiului se formează în sus (est) o potecă bună, care urcă în serpentine la refugiul Buila în vreo 20 de minute(vezi şi traseul nr. 15).

Ne păstrăm direcţia de mers, astfel încît să menţinem în continuare poteca de-a lungul Builei.Urcăm uşor prin pădure, apoi prin apropierea pereţilor vîrfului Buila. Locurile devin tot mai frumoase, maiatrăgătoare. Pe aleea care şerpuieşte sub cetina brazilor înalţi, plini de parfumul răşinilor, răzbate lumina viea pereţilor Builei şi Ştevioarei, iar şiraguri de pietre rostogolite se rînduiesc pe vîlcele căptuşite cu muşchimoale. Traversam un izvoraş abia răsărit, aparţinînd bazinului văii Curmăturii, apoi reperăm o ramificaţie a potecii, care coboară ademenitor la stâna din preajma Poienei de sub Piatră. Ne menţinem cu stricteţe pe poteca principală (dreapta), urcînd din ce în ce mai mult spre Poiana de Piatră (l 610 m) printr-o golişteminunată în care, spre satisfacţia noastră, stîncile, pereţii, pădurea, pajiştea îşi dau întîlnire. Ajungem aici

cam după 70-80 minute de mers de la ramificaţia de la paraclis. Deasupra, se înalţă hornurile înguste careîmpart în „trigoane" vf. Ştevioara şi chiar alba Builă, Culmea împădurită care se formează de aici, spre vest,desparte bazinele pîraielor Curmăturii, pe care tocmai le-am depăşit, de cel al Ghelălăului, al cărui bazinurmează să-l traversăm în curînd.

Localnicii cunosc în aceste abrupturi mici grote despre care, în trecut, superstiţioşii povesteau căsînt pline de comori uitate cu sute de ani în urmă de haiduci. La poveştile iscate în preajma focului de searăla stînă, bătrînii mai pomenesc de „acele focuri" galbene care joacă pe ici pe colo la poala stîncilor, chipurile„arătînd" locul comorilor. Pornim mai departe, traversând pentru început în lărgime toată poiana, pînă ce panta se înclină uşor spre nord. Reintrăm în pădure. La cîteva minute traversăm o vîlcea strîmtă (obîrşia pîrîului Ghelălăul), întretăiată de praguri şi bolovâniş, vîlcea care începe tocmai de sus din hornul Ştevioarei.Urcăm pe malul opus pătrunzînd în semiîntunericul pădurii dese. Porţiunea de traseu care urmează este maiaccidentată, datorită copacilor din preajmă răsturnaţi peste firul potecii. O nouă poieniţă, apoi o altă vîlceasînt noile repere pe care le înregistrăm în continuarea traseului.

Pierdem treptat din înălţime. În aceste locuri altitudinea scade sub 1 550 m. Chiar în preajma potecii apar mai des şipote care se preling pe lespezi calcaroase; vom fi însă contrariaţi cînd vom găsi tot maides printre pietrele albe, strălucitoare, martori din ce în ce mai numeroşi ai rocilor cristaline. Ne apropiem delimita zonei calcaroase faţă de cristalin, deşi în sus, spre creastă, pereţii de calcar sînt parcă şi mai impetuoşisub vîrfurile Vînturariţei. Un mare perete se îndreaptă spre traseul nostru tocmai din jugul dintre cele douăVînturariţe, prezentînd enorme cocoaşe şi colţi, din hornurile cărora se desprind blocuri mari, albe.

După ce terminăm traversarea muchiei Ghelălăului, ieşim la o vîlcea cu privelişte bună spre creastă,dincolo de care un pîlc de brazi înconjură Poiana Frumoasă (l 530 m). Pînă aici am mers de la începutultraseului 5 ore. De pe umărul de munte pe care ne aflăm mai putem privi încă o dată semeţul vîrf Vînturariţa,continuat prin custura de legătură cu surioara lui mai nordică. Insă, pe măsură ce ne afundăm pe faţa opusă,orizontul se reduce treptat numai la lărgimea văii Piscul cu Brazi, împădurită din belşug, care ascundedincolo de ea curmătura Comarnice.

Coborâm spre izvoarele pîrîului Piscul cu Brazi, unde cristalinul pune stăpînire cu autoritate pemunte, iar pietrele calcaroase devin simple curiozităţi. Abia acum parcă intrăm în munţii Căpăţînii! Toatăcoborîrea noastră pînă la bogatele izvoare amintite trebuie refăcută în urcuş prin pădurea deasă. Toate



frumuseţile Vînturariţei se ascund sub zăbranicul cetinei, deşi ea e undeva aproape, spre dreapta.După un ultim kilometru prin pădure, urcuşul încetează şi ieşim pe culmea de legătură Vînturariţa-

Lespezi, în curmătura Comarnice (l 570 m). Timp de mers: 5½ ore. În apropiere de mijlocul şeii se află omasă cu bănci. Dacă pădurea acoperă totul spre sud, vest şi nord, spre est, în schimb, prin goliştea unei plantaţii tinere ni se dezvăluie alte minunăţii ale peisajului. Mai întîi o nouă „izbucnire" de piatră: Stogul şiStogşoarele, piramide de calcar, care reflectă puternic lumina peste platoşa verde-închis a pădurii care le

năpădeşte.O vale adîncă (est) ne separă de aceste stînci. Este vestita vale a Cheii, părînd izolată de restullumii. Dincolo de munţii albi, culmi paralele, scunde se înşiră una după alta pînă la Narăţul, albă şiredutabilă cetate de piatră a Căpăţînii.

Stogşoarele par să se unească cu pereţii interminabili ai „cozii Builei", dar acest mister alstrăpungerii Cheii îl vom dezlega abia jos, la cantonul silvic Cheia. Deocamdată să ne orientăm. Curmăturaeste punctul de ramificare a potecii pe care am venit. O potecă de culme începe pe muchia păduroasă sprenord-vest (potecă de legătură cu traseul nr. 18, spre creasta principală) prin Poiana Lungă (l 580 m), cantonulGroşii, Poiana Rotundă, Coada Scînteii (ieşire la golul alpin, 1 685 m), curmătura Lespezi. Timp de mers 2-2½ ore.

Din curmătura Comarnice vom coborî pe traseul nr. 16 în valea Cheii, începînd chiar de lîngă masa(săgeată pe un arbore mare). Vom lua ca reper acoperişul vechii stîne din Comarnice. Coborîm pe o potecăfiravă, prin plantaţie, spre stîna veche (l 530 m). Lîngă clădire poteca se împarte în 3 fire. Unul din ele

porneşte la dreapta (sud-est). Altul, pe după stînă urcă printre brusturi la stînga, înapoi la creastă, pînă laPoiana Lungă. Ultimul hăţaş coteşte la stînga (nord-est) şi se desfăşoară cam pe curba de nivel aproximativ200 m. Avansăm pe acesta din urmă cu mare atenţie. După porţiunea netedă printre brusturi începem săcoborîm, mai întîi printr-o poieniţă „curată", unde hăţaşul este mai vizibil. Mai jos începe să ne înconjure pădurea deasă, tînără. După un brîu îngust cu brazi, pătrundem în făgetul întins pînă în valea Cheii.Continuăm coborîrea cu tendinţa de a ţine direcţia uşor spre dreapta. După 25 minute de coborîre sosim într-o poiană cu brusturi, la o baracă (l 335 m).

In acest loc trebuie să ne orientăm cu mare atenţie ! Intre brusturi se formează o răspântie de poteci;cea din stînga nu ne interesează. Intrăm deci la dreapta, traversînd pentru început un pom putred (înapropierea lui se află o placardă cu recomandări pentru păstrarea liniştii şi ocrotirea vînatului).

Reintrăm în pădure pe o muchie plată. După cîteva minute de coborîre ieşim într-o nouă poiană,folosită mai de mult ca pepinieră (l 325 m). Coborîm mai departe prin pădure, pe serpentină, pînă traversămun vîlcel. După împlinirea unui ceas de coborîre din curmătura Comarnice reperăm, într-o altă poieniţă, o

veche casă de bîrne (l 270 m). Incepînd de aici poteca, deşi îngustă, ne conduce lesne prin pădure, peserpentine, mai întîi pe lîngă o bancă la un şipot (l 160 m), apoi pe lîngă un alt şipot, tot mai aproape de firulvăii Comarnice. Intr-adevăr, după mai bine de 90 minute de coborîre continuă, ieşim la firul apei, îltraversăm, apoi coborîm în continuare încă 10 minute, pînă ce trecem pe malul stâng. În imediata apropierese zăreşte cantonul silvic Cheia (830 m), o cabană încăpătoarp, în care cu bunăvoinţa pădurarului pot înnoptagrupuri mici de turişti. Mai jos de cabană, pîrîul Comarnice se aruncă în undele pîrîului Cheia, care vinenăvalnic din munte. Pereţii Stogşoarelor (nord-est) şi cei ai Clăii Strîmbe (coada Vînturariţei) se apropie atîtde mult, încît se confundă. Abia dacă lasă o fantă, ghicită cu greu, înaltă şi adîncă, în care apele se aruncă cufurie, făcîndu-şi loc prin acest „gîtlej" de piatră spre ţinuturi mai primitoare. Cascade, pereţi, brîne, peşteri,capre negre, floare-de-colţi. ..! Toate se adună aici, chemînd cu mare atracţie pe turişti-alpinişti.

Spaţiul nu ne îngăduie să dăm mai multe explicaţii asupra acestei părţi atît de accidentate din munţiiCăpăţînii. Turiştii ajunşi însă aici vor descoperi ei înşişi, pe rînd, toate locurile frumoase care merită să fievizitate sau escaladate. La canton se adună printre alte poteci pastorale, sau forestiere, şi potecile traseelor nr. 12 şi 17.

Fig19

17. CANTONUL VALEA CHEII - MUNTELE CĂPRĂREAŢA - MUNTELE STÎNABĂTRÎNA - VÎRFUL LUI STAN - VALEA LUI STANTimp de mers: 8-9 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 8, 12, 13, 16.

Prima porţiune a acestui traseu: canton Valea Chei - şaua „La Hădărău" prezintă unele problemeinteresante de orientare. Mai departe traseul se desfăşoară de-a lungul unei mari poteci pastorale.

Punctul de plecare îl constituie cantonul silvic „Valea Cheii", situat la gura pîrîului Comarnice (830m). Mergem în amonte aproximativ 200 m pe malul drept al Cheii, apoi traversăm (fără punte) pîrîul îndreptul unei balize trigonometrice. Urcăm pe malul stîng şi pătrundem printre pomii din luncă pînă la o pepinieră bine îngrijită, pe lîngă care se ramifică poteca traseului nr. 12 spre Stogu şi valea Olăneşti (sud).

Trecem de pepinieră, urcînd pe vale de-a lungul fostului terasament al căii ferate înguste, şi dupăcea 800 de paşi (e bine să-i măsurăm), ajungem lîngă un fag imens, care ne stă chiar în cale (săgeată). De jur



împrejur ne înconjură lăstărişuri. Terasamentul continuă să urmărească valea, dar noi începînd din acest locne abatem la dreapta printr-o rarişte, păşind pe o potecă mică. Atenţie! Aici se încrucişează mai multe hăţaşerăzleţe! Pentru ca să apucăm firul bun al potecii de urcuş, ne apropiem în unghi de 45° (faţă de vecheadirecţie a terasamentului) de malul înclinat al muntelui. Printre tufe mari, răzbatem lîngă gura unui pîrîiaş laînceputul „potecii Hădărăului", Imediat ce intrăm pe această potecă cotim la dreapta, urcînd pieziş spre est.Pătrundem astfel în pădure şi cîştigâm repede înălţime. Traversăm pîrîiaşul, la gura căruia am găsit poteca

Hădărăului. De aici firul potecii devine clar şi ne conduce în serpentine strînse, direct pe pantele munteluiHădărăului, spre nord-est. Atingem din nou vîlcelul pîrîiaşului, pe un alt palier, apoi, pentru a treia oară şimai sus, după care ne despărţim de el definitiv în direcţia nord. O nouă serie de serpentine ne aduc într-o poieniţă (l 060 m), în care poteca ne... păcăleşte puţin. Dacă urmărim corect serpentinele, atunci evităm poeniţa. O ramificaţie secundară, o scurtătură destul de vizibilă ne abate fără să fie necesar în poeniţa.Oricum de aici ne orientăm iarăşi spre nord, regăsind poteca bună după un urcuş pieptiş printre tufe şi rarişti;sosim astfel pe un tăpşan cu vizibilitate înapoi spre cantonul Cheia (l 083 m). De-acum înainte poteca devineiarăşi unitară, deşi destul de îngustă. Urmează serpentine foarte dulci, traversăm două vîlcele (l 120 m), pentru ca după cîteva minute de la pîrîiaşe o nouă serpentină să ne aducă din nou la vîlcelele amintite,desigur şi mai sus (l 185 m). O alee mai largă ne conduce pe muchia nord-vestică a Hădărăului, la o baracă părăsită (l 205 m). În acest luminiş la banca din faţa bordeiului facem o scurtă pauză pentru odihnă.Observam o potecă secundară care urcă direct pe muchie, sus pe culme.

Continuăm însă urcuşul domol pe lunga potecă în serpentină, din nou spre vîlcelele amintite,

apropiindu-ne de izvoarele lor. După ce depăşim izvoarele şi o zona mlăştinoasă de pădure, mai urcăm încătimp de 12-15 minute, pentru ca să sosim în fine pe golul muntelui Hădărău (l 300 m), lîngă fundaţia unuivechi funicular. Pînă aici am urcat 2-2½ ore. Culmea maximă a muntelui se află în apropiere. Facem oîntoarcere la stînga (nord) şi după ce parcurgem 150 m, ieşim pe culme în şaua „La Hădărău" (l 308 m).Chiar pe mijlocul său observăm marea potecă care vine din Prislopel (legătură cu traseul nr 12) pe subşuncile Stogului şi se îndreaptă spre muntele Căprăreaţa.

Poteca largă, aproape folosibilă pentru căruţe, străbate şaua şi intră la dreapta, pe faţa estică amuntelui Căprăreaţa, prin pădure. Urcuşul e abia simţit, o adevărată plimbare faţă de efortul depus la urcuşul pe Hădărău. Din loc în loc beneficiem de anumite ferestre prin pădure, spre zona alpină Stîna Bătrînă -Folea. După 40 de minute de mers din şaua „la Hădărău" ieşim într-o mare defrişare (l 440 m), cu perspective mai largi. Urcăm o serpentină mai „tare" şi reluăm „plimbarea" în lungul muntelui, prin golişte,sau prin pîlcuri de pădure pînă la un şipot însemnat (l 555 m). Dincolo de el poteca coboară puţin pînă îndreptul unui vîlcel.

In stînga se ridică muntele Căprăreaţa (l 799 m) cu plai mare, dar şi cu „ochiuri" de piatră pe ici şi pe colo. Caracterul drumului se menţine acelaşi pînă în dreptul şeii Căprăreaţa, lîngă stînă (cea 1 600 m)unde se ramifică o potecă spre muchia înaltă a munţilor Bogdana (l 821 m) şi Gera (l 855 m). După un mic platou coborîm puţin pînă la nivelul pădurii. Traversăm primul dintre pîraiele de obîrşie ale izvorului Folea,aflate în calea noastră (est), iar mai apoi o succesiune de alte izvoare. Primul din ele se poate trece fără pod.Din şaua Căprăreaţa, traseul nr. 17 se arcuieşte spre est, pe sub muntele Gera, tinzînd spre culmea principală.După ultima traversare reintram în pădure, coborînd lent prin rarişte şi defrişări. După aproape 5 ore de mersde la cantonul Cheia ieşim în golul muntelui Stîna Bătrînă (l 570 m), chiar pe creasta principală a Căpăţînii.Aici vom întâlni poteca pastorală pe care se desfăşoară traseul nr. 8.

In continuare coborîm spre est, în sens contrar descrierii traseului nr. 8. Drumul de căruţă (poteca selăţeşte mult) traversează pentru scurt timp culmea şi după o serpentină coboară de-a lungul ei pînă dincolode vf. Stîna Bătrînă (l 581 m), într-o mică curmătură pitorească. Aici se desprinde, spre dreapta, o ramificaţiea drumului care intră pe faţa sudică a muntelui Folea, pînă la vechile case ale funicularului.

Traseul nostru intră pe faţa nordică la stînga, de unde se poate admira o splendidă panoramă asupravăii Lotrului şi munţilor săi. Intr-o jumătate de oră ocolim pe coastă vf. Folea (l 485 m), ieşind la est într-o poieniţă. La dreapta se formează o altă potecă, pe care însă o evităm. Drumul care ne interesează coboarăspre răsărit în imediata apropiere a culmii principale şi după 20 de minute ajungem în dreptul unui grup decase ale vechiului funicular, pe muntele Cîndoaia (l 542 m). Timp de mers: cca. 6 ore. Menţinem creasta încontinuare pe drumul descris la traseul nr. 8, cu aceeaşi direcţie de mers, traversînd pe rînd o şa, apoi o micăculme, din nou o şa cu poiană (1476 m); aici în şaua Cîndoaia, drumul se abate făţiş pe versantul sudic, prin pădure. După un ocol de cea 20 minute ieşiim în şaua „La Suhăioasa" (l 403 m). Ne aflăm la poalele Vîrfuluilui Stan. „Drumul Mare" se desprinde din nou şi definitiv la dreapta (traseul nr. 13), iar traseul nr. 17 intră pe poteca de coastă, care urcă direct la Vîrful lui Stan (l 491 m) în aproximativ 15 minute. Timp de mers: 7 ore(este, de fapt, traseul nr. 8 în sens invers). Reperul vîrfului este un foişor, din care se desfăşoară spre Narăţuşi Buila o frumoasă privelişte (vezi şi traseul sus-amintit).

Pînă la cătunul Valea lui Stan (comuna Brezoi), situat în valea Lotrului la cea 340 m alt., neaşteaptă o coborîre prelungă pe Plaiul lui Stan, pe poteca ciobănească care ne va scoate după 2 ore la bazamuntelui, în total, pentru acoperirea acestui traseu sînt necesare 8-9 ore de mers, în care ne vom încadra,



datorită orientării bune, în locurile semnalate ca puncte de răspîntie, sau la schimbările de direcţie.Fig20

18. STÎNA SMEURĂTUL - REFUGIUL LESPEZI - PLAIUL NETEDU -VALEACOSTEŞTI - PIETRENITimp de mers: 7-8 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 7, 8, 9, 14, 16.

Dacă intenţionăm să traversăm munţii Căpăţînii de la nord spre sud, din valea Lotrului la Pietreni,în preajma frumoasei Buila, putem cupla traseele nr. 7 şi 18. Cum traseul nr. 7 a fost descris mai înainte,rămîne să urmărim în prelungire acest intinerar turistic atrăgător, de-a lungul căruia avem posibilitatea să ne bucurăm de priveliştile largi ale culmilor alpine, ca şi de o serie de amănunte proprii abruptului vestic alBuilei. Chiar la sfîrşitul parcursului vom străbate minunatele chei ale Pietrenilor, tăiate de apa Costeştilor laieşirea sa dintre Buila şi Arnota.

Urcuşul începe chiar de la stîna Smeurătul (l 640 m) şi se desfăşoară pe culmea golaşă, în direcţiavîrfului Smeurătul (S-SE) pînă la poteca de culme, care aici ocoleşte vîrful (palier de cca. 1 760 m). Parteainiţială a traseului nr. 18 este comună cu traseele nr. 8 şi 9.

Ajunşi la altitudinea potecii de creastă ne orientăm spre est, apoi sud-est, ocolind vîrful Smeurătul (l938 m), pînă în şaua sa răsăriteană (l 808 m), unde ajungem după cea 1 oră de la plecare. Aici se află unimportant punct turistic de ramificaţie. Poteca principală (traseul nr. 8) este orientată continuu spre est,

ocolind pe versantul nordic muntele Govorii. Traseul nr. 18 traversează şaua spre sud (poteca e mai slabă),încă din şa cotim uşor la stînga, strecurîndu-ne pe lîngă cupola plată a vf. Govorii (1957 m); coborîm pedirecţia generală sud-est, în lungul culmii, care scade şi ea treptat în înălţime. Admirăm în continuarea parcursului priveliştile largi, datorate golului alpin. Traversăm 2 izvoraşe prin aflnişul intens pe aceste feţesudice (5-10 minute de mers din şa), apoi ceva mai jos ieşim chiar pe muchia Govorii. Coborîrea continuă pemuchia tot mai îngustă, pînă în curmătura afundă a Govorii (l 670 im). Am ajuns într-o zonă turistică foarteinteresantă, în care dacă avem răgaz să zăbovim încă o zi, putem vizita izvoarele Cheii, muntele lonaşcu şistîna Govorii (toate la est), urmînd poteca mare ce se desprinde din curmătură. Nu vor lipsi din cale panterepezi, stîncării, sau mici chei.

Traseul nr. 18 parcurge, începînd de aici, pantele înclinate ale muntelui Lespezi. Dincolo deîngustimea curmăturii poteca atinge limita pădurii de brad, aici se ramifică două variante.

Una urcă direct pe muchie la vf. Lespezi (l 819 m), apoi traversează o şa înaltă pînă la vf. Neteducea: (l 767 m), coborînd în curmătura Netedu (cea 1 620 m). Acolo întretaie poteca traseului nostru. Drumul

pe creastă va fi folosit de acei turişti care preferă traseele pe culmi, mai scurte, dar mai... obositoare !Alta, o potecă comodă, se desprinde spre stînga din curmătura Govorii, traversînd pieziş versantul

estic al muntelui. După ramificaţie urcăm cea 15 minute prin pădure printre lespezi, fără însă ca să neapropiem de vîrf. Urmează o porţiune orizontală a potecii, apoi o uşoară coborîre de cîteva minute, ca săieşim din nou în poienile golului alpin, în stînga, cam la 25 m diferenţă de nivel, sub potecă, zărim noulrefugiu Lespezi (l 640 m), cu destinaţie iniţială pentru vînătoare. Desigur că putem obţine găzduire, încamera de 10 locuri, în condiţiile aspre ale unui simplu refugiu, binevenit şi aşa pentru turiştii prinşi pe parcurs de vreme rea sau de noapte. Izvorul cu apă trebuie căutat pe o mică potecă mai jos, în pădure, sprenord. Pînă aici am mers cca. 2½ ore.

Continuăm drumul pe potecă, pe deasupra nivelului refugiului. După aproximativ 5 minuteajungem în curmătura Lespezi (l 600 m). Chiar pe muchie poteca se ramifică din nou. O variantă (nedescrisăîn această lucrare) urmează spre sud-est muchia Lespezilor peste Coada Scînteii, Poiana Rotundă, cabanaI.F. Groşii Bodeştilor, pînă în curmătura Comarnice (l 570 m), unde) se uneşte cu poteca traseului nr. 16,chiar sub pereţii Vînturariţei (timp de mers: 2-2½ ore).

Varianta potecii care ne interesează pe noi în descrierea acestui traseu se orientează spre dreapta, pesub pieptul golaş al muntelui Lespezi, în direcţia sud-vest. Poteca, ceva mai puţin vizibilă, îşi croieşte drum pe deasupra nivelului stînei Scînteia, trece peste un izvor (al pîrîului Lespezi), urcă lesne Muchia lui Ignat,apoi o traversează scurt la dreapta. De aici poteca devine mult mai bătută şi intră în traversare spre vest pemuntele Netedu. După vreo 200 m parcurşi din Muchia lui Ignat atingem creştetul muchiei Netedu, încurmătura Netedu (1 620 m). De sus se poate urmări firul potcii de creastă, care uneşte curmătura Govorii cuvf. Lespezi şi vf. Netedu. Recapitulînd porţiunea curmătura Lespezi - curmătura Netedu, notăm că, părăsindculmea Lespezi, traversăm capul nordic al Muchiei lui Ignat şi atingem muchia Netedu. Toate aceste muchiise răsfiră în evantai din imediata vecinătate a vf. Netedu (aflat la nord de potecă). De pe această porţiune atraseului se deschide o privelişte extraordinară asupra Vînturariţei-Ştevioarei şi Builei. Timpul de mers de la plecarea în traseu şi pînă în curmătura Netedu este în jurul a 3 ore.

Plaiul Netedu se aşterne golaş, comod în coborîre spre sud. Vom urmări cu uşurinţă potecaciobănească, chiar pe mijlocul culmii, în stînga plaiului (est) se formează Izvorul lui Ignat, cu o valeîmpădurită bogat, înspre vest se admceşte valea Bistriţei Olteneşti, unul din rîurile care îşi au obîrşia în



munţii Căpăţînii.După 10 minute de coborîre ajungem la Gura Plaiului, o „movilă" cu baliză (1510 m). Pe versantul

estic, o potecă leagă drumul de culme cu stîna Netedu, iar în continuare, dincolo de apă, cu cantonul devînătoare Netedu, situat într-o poiană. Atît de la canton, cît şi de la stînă coborîm pe potecă, pe lîngă pîrîullui Ignat, vreo 30 de minute pînă la şoseaua forestieră (în amonte, drum de tractor). De aici în jos vom ţineşoseaua, pe distanţă de 1,5 km, pînă la gura pîrîului, la cabana mucitorească I. F. Lespezi (gura Pîrîului lui

Ignat 950 m).Dacă, însă, dorim să menţinem plaiul Netedu, mergînd la înălţime şi admirînd rarele dar,frumoasele privelişti prin deschizătura poienilor spre abruptul Builei, parcurgem poteca ciobănească de pemuchie. Firul său, bine conturat, ne conduce în şaua Gura Plaiului (l 430 m); dincolo de şa intrăm imediat în pădure. Ocolim vîrfurile tot mai scunde, mai puţin grele, cînd pe versantul estic, cînd pe cel vestic. Coborîmmereu, în cale remarcăm o poieniţă (la cca. 12 minute din şaua Gura Plaiului), apoi o adîncitură a terenuluiîn pădure, chiar sub linia crestei (l 285 m). După aproape o oră de mers, numai prin pădure, ajungem într-un punct de ramificaţie important. Poteca de culme continuă la nivelul crestei, sau în apropiere de aceasta, maiales pe versantul estic (la cea 5 minute porţiune defrişată), răzbătînd după 1,5 ore în curmătura Arnotei (875m). Din acest loc se poate coborî fie la vest, în valea Bistriţei, la „Între Rîuri" (670 m), fie la est, în valeaCosteştilor, la vechiul depou de la gura pîrîului Cacovei (820 m).

Varianta cea mai comodă tinde însă ca să coboare pe o potecă largă (lucrată de muncitoriiforestieri), pe acelaşi versant estic, însă din ce în ce mai jos. Traversăm astfel două vîlcele pe lîngă linia unui

funicular-pisică. După traversarea celei de a 2-a vîlcele, poteca începe să coboare în serpontine dese pe o pantă rapidă, prin pădure, pînă la şoseaua de pe valea Costeştilor. Atingem firul şoselei lîngă rampa deîncărcare a buştenilor de la Ghelălău (km 8,5, alt. 915 m), acolo unde se termină funicularul întîlnit mai sus,în pădure. În amonte cu aproximativ 1 km pe valea Costeştilor se află cabana I.F. Lespezi (gura Pîrîului luiIgnat), unde există posibilităţi de cazare.

Tot la această cabană ajungem dacă coborîm pe Valea lui Ignat. Ca să ieşim la Pietreni, fie de lacabana I.F-ului, fie de la rampa Ghelălău, vom urmări spre sud şoseaua forestieră. La cîteva sute de metrispre sud şoseaua răzbate într-o luncă largă, pentru ca la km 7,5 să ajungă la cabana şi magazinul I. F.Curmătura. Numele locului se datoreşte pîrîului Curmăturii (Builei), al cărui debuşeu în pîrîul Costeştilor seaflă în imediata apropiere. Dacă dorim să urmărim poteca în lungul văii Curmăturii, putem urca în caleatraseului nr. 16, şi mai departe la refugiul Buila.

Coborîm în continuare pe şosea încă 1,6 km, traversăm pîrîul pe malul stîng, în lungul căruiadepăşim o pepinieră cu brăduţi. La km 5 trecem din nou pe malul drept. La km 4 ajungem lîngă vechiul

depou de locomotive decovil1; în dreapta se formează o potecă spre curmătura Arnotei (vest). Pînă acolourcăm cea 10 minute, dacă dorim, spre exemplu, să traversăm „plaiul" în valea Bistriţei. Ţelul traseuluinostru rămîne însă satul Pietreni, aflat dincolo de cheile înguste şi monumentale care ne barează calea spresud.

Trecem pe pod pentru ultima oară pîrîul Costeştilor şi înaintăm pe malul stîng, urcînd pe panta lentăa şoselei, care, ca să scape de strînsorile prin care pătrunde apa, se caţără pe nesimţite de-a lungul coastei.După şipotul de la intrarea în chei (capătul lor superior), munţii se apropie mult şi o curbă strînsă a şoselei„înlănţuie" un pinten stîncos. Pereţii cheilor sînt formaţi de muntele Arnota la vest şi de muntele Cîrliga laest. Pe parcurs vom întîlni minunate locuri în care stîncile albe şi cu forme ciudate răsar din covorul pădurii,dominînd căuşul îngust al văii. Apa pîrîului Costeşti se aude zbătîndu-se cu zgomot în jgheaburi tot maiadînci, întretăiate de praguri şi cascade. Urmărim cu interes crescînd parcursul şoselei, care se apropie delocul cel mai dur al cheilor, în dreptul vf. Arnota (vest) se află la mare înălţime o carieră de piatră de var, dindirecţia căreia se înşiră vîlcele cu „steril"2, din care din cînd în cînd se prăvălesc mici avalanşe. Aceastăcarieră asigură cu materie primă uzinele sodice Govora.Pe malul răsăritean, locul pădurii este preluat de stînci. Şoseaua sfîrşeşte de urcat şi se încovoaie după profilul versantului cu pereţi, grohotişuri şi vîlcele prăpăstioase. Unele dintre aceste vîlcele se pierd înstrăfundul văii, în direcţia ulucului prin care curge pîrîul Costeştilor, şi aceasta la zeci şi chiar sute de metriadîncime sub noi.

Traversăm o mică spintecătură, străpunsă de şosea într-un pinten alb de dolomită, din care, ca ocreastă de cocoş, se zimţuieşte spre abis o „lamă" stîncoasă, apoi ne oprim cîteva minute să admirăm osplendidă panoramă. O perspectivă largă asupra depresiunii subcarpatice oltene, înveşmîntată bogat învegetaţia foioaselor, ne dezvăluie şiruri de văi şi dealuri. Pete albe şi roşii, turle de biserici, panglici argintiide drumuri, toate în ansamblu cu natura îmbelşugată şi frămîntată de nu găseşti un colţişor mai neted, nefarmecă privirile, într-adevăr este cea mai bogată şi mai frumoasă privelişte pe care o vreme însorită ne-o

1 Mai înainte de construcţia şoselei forestiere, pe vale circula un trenuleţ. Datorită cheilor de nepătruns, buştenii erautrecuţi de aici peste munte cu funicularul.2 Materialul nefolositor, rezultat din procesul de prelucrare a minereurilor (în cazul de faţă argile şi silice).



poate da în lungul traseului nr. 18.Traseul este pe terminate. La poalele pereţilor acestor chei, abătuţi brusc, parcă pe... acoperişurile

caselor din Pietreni se aştern dealuri paşnice răsfirate în fel şi chip; şoseaua forestieră descinde şi ea în curbelargi şi... repezi, pînă în satul Pietreni (alt. medic 580 m), uncie traseul nostrul ia sfîrşit.

Înainte de a părăsi aceste locuri, putem vizita însemnate monumente istorice şi arhitectonice învecinătatea Pietrenilor: iar dacă după aceea Buila ne va atrage cu splendorile sale sculptate în stîncă, putem

urca din nou pe unul din traseele nr. 15 sau 16.Pe muntele Arnota se află mănăstirea Arnota, monument istoric şi arhitectonic cunoscut de turiştiîncă de pe băncile şcolii. Vom avea prilejul să vizităm ctitoria lui Matei Basarab, pe care a zidit-o în anul1653. Mănăstirea este aşezată ca un cuib de vulturi, aproape de vîrful muntelui Arnota, la 820 m altitudine,în mijlocul livezilor şi pădurilor de la marginea stîncilor. Pentru ca să ajungem acolo avem nevoie de cca. 1oră. Pornim deci spre vest, pe drumul care leagă Pietrenii de comuna Bistriţa. După 1 km şi jumătate, timp încare urcăm pantele domoale ale unui deal cu livezi de meri, ajungem pe creştetul său scund. Şoseaua coboarăapoi în continuare spre vest, în valea Bistriţei. Noi ne îndepărtăm însă spre dreapta (nord), pe şoseaua careurcă la carieră şi la mănăstire (indicator rutier). Urcuşul începînd de la poalele muntelui este destul deaccentuat. Şoseaua are aici cîteva serpentine strînse prin pădure. La aproape 800 m altitudine şoseaua se bifurcă. În dreapta merge spre carieră, iar în stînga, după încă 3-400 m, ajungem pînă la micul platou de la poarta mănăstirii, ocolind livezile cu pomi fructiferi. La aproximativ 1 oră de la plecarea din Pietreni negăsim în faţa unui monument istoric auster, aşezat într-o splendidă poziţie faţă de munte, dar mai ales faţă de

adîncul depresiunii subcarpatice. Nu descriem interiorul mănăstirii, care merită cu prisosinţă micul efort de aurca pînă aici, întrucît lucrările de specialitate oferă suficiente amănunte.

După vizita şi popasul cuvenit, putem să ne reîntoarcem în Pietreni pe acelaşi drum, după ce bineînţeles vizităm şi mănăstirea Bistriţa, aflată jos, în valea Bistriţei, nu prea departe de aici. Pentru aceastacăutăm începutul potecii, care coboară chiar din poarta mănăstirii, îndreptîndu-se spre dreapta (sud-vest), pesub stînci şi pripoare, peste o vîlcea. Ieşim prin rarişte într-o zonă pietroasă, traversăm spre vest o nouăvîlcea seacă, jgheburoasă şi continuăm coborîrea pe o brînă destul de anevoioasă tăiată în piatră, pînăaproape de pereţii cheilor Bistriţei (priveliştea de sus asupra văii şi mănăstirii Bistriţa).

Coborîm pe serpentine, pe malul Bistriţei, pe care o traversăm folosidu-ne de o punte îngustă. Înimediata vecinătate se ridică zidurile şi mai austere ale mănăstirii Bistriţa (550 m), capătul sudic al traseuluinr. 19. Chiar pe malul rîului trece poteca şi calea ferată îngustă, care însoţesc, în amonte, Bistriţa. Dupăvizitarea mănăstirii putem să ne înapoiem pe şosea în Pietreni (cca. ¾ - 1 oră), sau să alegem traseul nr. 19.Alternativa ieşirii în Valea Oltului se realizează pe şosea sau pe calea ferată îngustă (Govora sau R. Vîlcea).

Fig21

19. MĂNĂSTIREA BISTRIŢA - ÎNTRE RÎURI - MUNTELE CUCA -MUNTELEZĂNOAGA STÎNA CURMĂTURA RODEANUTimp de mers: 4-5 ore. Traseul este greu accesibil iarna. Traseu de legătură: 9.

La poalele sudice ale munţilor Căpăţînii, pe muntele Arnota, se află mănăstirea cu acelaşi nume,situată la mare înălţime, deasupra depresiunii. Pe valea Bistriţei, la cca. 550 m, este mărăstirea Bistriţa, careconstituie punctul de plecare în acest traseu, înainte de a porni însă pe culmile Căpăţînii, facem o scurtăvizită la mănăstire pentru a admira picturile executate de Gh. Tattarescu. Acest lăcaş a fost construit însecolul al XV-lea şi reconstruit de fraţii Craioveşti, iar mai apoi de Şerban Contacuzino.

Drumul este uşor; urmează iniţial valea Bistriţei, apoi muchia munţilor Cuca-Zănoaga, sfîrşind înîntinsa poiană din afunda curmătură Rodeanu. Primii paşi îi facem în susul Bistriţei, pe calea ferată ceînsoţeşte rîul. Valea se îngustează brusc, în dreapta se înalţă pereţi vineţi de piatră, iar în stînga o „muşcăturăde căpcăun" arată o carieră de piatră. Nu departe de aici se află deschiderea peşterii Grigore Decapolitul,care a servit călugărilor şi ţăranilor din împrejurimi drept ascunzătoare în timpul invaziilor turceşti. Dupădouă minute de mers trecem peste un pod pe malul stîng al Bistriţei. Pereţii de piatră se înalţă solitari şinetezi. De aici încep cheile scurte dar frumoase ale Bistriţei. Fagii crescuţi pe cîte un colţ de stîncă rezistătumultuoaselor furtuni, apropiind cu frunzişul lor verticala pereţilor vineţii, în unele locuri aceşti pereţi par afi atît de apropiaţi, încît te crezi în stare să-i sprijini cu ambele mîini. Desigur - o iluzie optică ! Apa seînvolburează cu zgomot prin albia adîncă, săpată chiar la marginea terasamentului. Locul cel mai strîmt dinchei se află la aproximativ 200 m distanţă de intrare, unde rîul abia îşi face loc între miniaturala cale ferată şi pereţii de pe latura opusă. În curba cea mare, rîul se zbate dintr-un perete în altul, spumegînd pe mici praguride cascadă. Pînă la traversarea rîului pe malul său drept parcurgem de abia 0,5 km, dar priveliştea cheilor scurte ne încîntă privirile pentru multă vreme. Localnicii pomenesc de existenţa, în aceste locuri strîmte, aunor grote, sau peşteri, fiecare avînd povestea sa.

În sus valea Bistriţei nu mai este atît de stîncoasă, pantele abrupte, împădurite, luînd locul stîncilor.Dar din loc în loc cîte un stei sau perete răsare răzleţ din desişuri, căutînd să răsucească apa împrejurul lor.



Cheile se termină cu totul după vreo 2 km într-o vale strîmtă, dar liniştită. După ce traversăm apa pe malulstîng, ajungem la un şipot, dincolo de care la un pod trecem din nou pe malul drept al rîului. Drumul nostruurcă uşor prin pădure pînă într-o poiană întinsă, acoperită cu fineţe, situată la cea 3,5 km distanţă de punctulde plecare. Terasamentul ne conduce din nou pe malul stîng al rîului, pentru a urca ultimii 200 m pînă lalocul numit „Intre Văi", sau „Intre Rîuri" (670 m), la borna kilometrului 4,3. Aici se află o cabanămuncitorească şi un magazin alimentar. Lîngă clădire îşi adună apele pîrîul Gurghiului (nord-vest) şi rîul

Bistriţei (nord-est), pe ale căror văi calea ferată îngustă îşi trimite cîte o ramificaţie (pe valea Bistriţei caleaferată se termină după 4 km).Poteca de culme spre Zănoaga, traseul nr. 19, începe de pe un platou adăpostit de botul muntelui,

unde se află de altfel şi cîteva cabane muncitoreşti. Din spatele magazinului începe o altă potecă sprecurmătura Arnotei (875 m), aflată la est, iar de acolo iese în valea Costeştilor (vezi şi traseul nr. 18).

Trecem apa Bistriţei şi urcăm pe botul muntelui dintre rîuri, traversînd dîmbul. Incepînd de aici,traseul nostru urcă destul de susţinut pe o mare potecă pastorală, parcurgînd pantele repezi ale muchiei„Dintre Rîuri". După cea 1 oră atingem un prim vîrf şi imediat, la nord, sosim în mica poiană de pe vf.Fruntea Răchitei. Urcuşul, destul de prelung, traversează spre nord o serie de vîrfuri din ce în ce mai răsărite,dintre care amintim vf. Chi-ciorea, Jariştea Dogăriei şi Jariştea din Plai, pentru a coborî apoi în şaua Cuca.Mai jos de culme se află un izvor cu apă; spre dreapta (sud-est) se adîn-ceşte valea Cuca, un afluent alBistriţei. Poteca urcă spre nord, ocolind vf. Cuca, împădurit şi ramificate Pînă aici am mers cam 3 ore. Largăşi des circulată, poteca îşi schimbă uşor direcţia spre N-NV, apoi spre nord, menţinîndu-se pe lîngă muchie.

Intrăm pe muntele Zănoaga. După ce străbatem o mică şa, ieşim la golul Zănoagei. Culmea relativ netedă amuntelui Zănoaga se desfăşoară spre nord, pînă la legătura sa, pe culmea principală, cu „CreastaCocoşului"1.

După aproximativ 15 minute de urcuş lent poposim în marea poiană de pe culme, unde se află stînaşi saivanul din curmătura Zănoagei (est) şi de unde pornesc două poteci pastorale, ambele atingînd traseul nr.9. Cea care se abate uşor spre est iese în curmătura Zănoagei, în preajma muntelui Smeurătul, cealaltă mergespre nord-nord-est, care de altfel constituie şi drumul nostru. Mergem cea 20 minute prin pajişte, apoi prin pădure şi rarişti, urcuşul final scoţîndu-ne în poteca de creastă (traseul nr.9), lîngă un enorm pom răsturnat,caracteristic punct de reper pentru cele două trasee adiacente. Coborîm spre vest, la stînga, pe potecatraseului nr. 9 şi ajungem în poiana din curmătura Rodeanu (cea. 1 650 m), după ce am străbătut un pîlc de pădure, poieniţe şi o ultimă „barieră" de brazi. Ne putem adăposti pentru noapte la stînele aşezate la jumătatea întinsei şi văluritei curmături, pe versantul sudic.

De la stînele din curmătura Rodeanu vom putea continua excursia noastră într-o altă etapă, fie spre

vest la cantonul Piatra Roşie (traseul nr. 9), fie spre est, spre Stînele Smeurătul şi Malaia, sau plaiul lui Stanşi Brezoi (traseul nr. 8).

Fig22

20. MĂNĂSTIREA HUREZU - PÎRÎUL LUNGA -I.F. BOLCA - MUNTELE ROMANU – CANTONUL PIATRA ROŞIETimp de mers: 4½ - 5½ ore. Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 3, 9, 10, 21, 22.

Acest traseu de acces, din sud, începînd cu vizita mănăstirii Hurezu şi terminînd cu ascensiunea lacantonul Piatra Roşie, în centrul munţilor Căpăţînii, ne conduce prin locuri foarte frumoase şi interesante.Cantonul pastoral Piatra Roşie este deocamdată cea mai însemnată şi confortabilă posibilitate de adăpost înmunţii Căpăţînii, şi cu toate că nu este administrat de vreun for turistic, poate fi utilizat de turişti ca loc de popas pentru o noapte.

Traseul este uşor; ¾ din lungimea sa se desfăşoară în lungul unei şosele forestiere, existînd astfel şi posibilităţi de transport auto, pînă la I. F. Bolea (cea 11 km); restul drumului este o excursie uşoară la golalpin, pînă la canton. La mănăstirea Hurezu se poate ajunge pe şoseaua secundară ramificată la km 40 dinşoseaua naţională nr 67 (R .Vîlcea-Tg. Jiu) 2, pe care vom merge cea 6 km. Dacă pornim pe jos din comunaHurezu, intrăm pe şoseaua secundară la km 2, după ce am traversat apa Luncavăţului, iar după cca. 2,5 kmajungem în satul Romanii de Jos. La capătul sau nordic se află vestitul lăcaş, monument istoric şiarhitectonic.

Mănăstirea Hurezu a fost construită între anii 1691 şi 1693, fiind reprezentantă fidelă a stilului brîncovenesc în totalitatea arhitecturii sale, de la interior şi pînă la foişorul lui Dionisie Bălăceanu.

Luînd ca punct de plecare mănăstirea situată pe malul stîng al pîrîului Hurezu (Romanilor), drumulnostru se desfăşoară pe şoseaua forestieră existentă pe vale. La cca. 500 m trecem pe lîngă mănăstirea

1 „Creasta Cocoşului" este o denumire nepotrivită cu aspectul domol al acestei porţiuni a munţilor Căpăţînii.2 înainte de a urca, se poate face o excursie la măgura Slătioriilui (767 m), o culme înaltă, împădurită, situată la sud decomuna Hurezu şi la care se poate ajunge tot din şoseaua naţională comuna Slătioara, km 51.



Scărişoara. Şoseaua ne conduce prin izlazul Romanilor-Scărişoara, situat pe malul stîng. Ajungînd după cea2,8 km de mers la gura pîrîului Lunga (710 m), şoseaua se ramifică: cea din stînga urcă pe pîrîul Lunga, ceadin dreapta se termină, după 9 km de urcuş, la I. F. Ludeasa.

Urcăm pe valea îngustă a pîrîului, pe malul stîng, pe sub muntele Seciul Romanilor (est) şi apoi prindreptul poienilor Ştevioarei (vest). Şoseaua trece tot mai des de pe un mal pe celălalt, panta devine maiînclinată, pentru a răzbate în cele din urmă în şaua Lunga, în imediata apropiere a şoselei se află un mic

magazin alimentar. Drumul forestier se caţără pe versantul estic al muchiei Ţiganului, pe coamă „defilează"în stînga poiana Stoicului şi muchia împădurită şi puternic înclinată a muntelui. Traversăm o serie de„hoage", dintre care cea mai accidentată este „Hoaga Bisericii". La 1350 m altitudine, şoseaua atinge firulvăii superioare Piesa, înaintează pe aceasta încă 2 km spre nord-vest' şi se termină la I.F. Bolea (l 400 m), înviitor şoseaua forestieră va fi prelungită pînă pe coama pleşuvă a Pietricelei, sub vf. Romanu.

Urcuşul nostru continuă pe o potecă spre izvoarele pîrîului Piesa, urcînd spre gol pe lîngă o stînă peculmea Piatra Pietricelei (l 650 m). Poteca ciobănescă se menţine pe culmea lată pînă în vf. Romanu (l 780m), mare nod de culmi, sub care se ramifică în mai multe direcţii. Varianta principală, la stînga, ocoleştevîrful, racordîndu-se traseului nr. 22, coboară din şaua Romanu spre nord, lasă culmea principală de unde seramifică o potecuţă spre cantonul Piatra Roşie; ajungem acolo în cîteva minute.

Varianta secundară trece prin dreapta vf . Romanu, traversînd muchia Ludeasa (est), de undecoboară prin pădure o potecuţă spre I. F. Ludeasa. Ocolim vf. Romanu spre stînga, coborîm prin pădure pefaţa nordică a vîrfului şi după ce traversăm un şipot, ocolim vîlcelele izvorului pînă ce ieşim la golişte în

poiana în care se află cantonul Piatra Roşie (l 625 m).Fig23

21. CANTONUL PIATRA ROŞIE -VÎRFUL URSU – “LA IEZER" - ŞAUA GROAPAMĂLĂII - CIUNGETTimp de mers: 4½ - 5 ore. Traseul nu este recomandabil iarna. Trasee de legătură: 2, 3, 4, 5, 9, 10,20, 22.

Acest traseu plasat în continuarea traseului nr. 20 traversează, de la sud la nord, zona centrală şiatinge cel de-al doilea vîrf al munţilor Căpăţînii, vf. Ursu (2 121 m). Porţiunea iniţială, catonul Piatra Roşie -vf. Ursu, este comună cu traseul nr. 10, unde se poate urmări şi descrierea.

Ajunşi în vf. Ursu, facem un scurt popas pentru a admira minunata privelişte ce ne înconjura;remarcăm Piatra Tîrnovului, frumoasa poziţie a stînei Groşetu (N-NE), ca şi aspectul culmilor împădurite, ce

se aştern mai departe spre muchia plată, foarte originală, a Iezerului. De aici, de sus, munţii înconjurători nise par a fi aşezaţi la acelaşi nivel.

De la baliza de pe vîrf, drumul nostru coboară spre nord pe panta golaşă şi povîrnită a vf. Ursu. Nuexistă o potecă bătută, pentru că ciobanii îşi aleg de fiecare dată alt drum, astfel că numeroasele cărări seîntretaie, făcînd inutilă intenţia de a le urmări; de aceea coborîrea este destul de obositoare prin lespezi,muşuroaie de iarbă, mici zănoage cu pietre, sau jnepeni. După ce coborîm cca. 100 m diferenţă de nivel,ocolim două mici zănoage cu pereţi stîncoşi, povîrniţi pe alocuri, iar după aproximativ 25 minute de mers poposim pe capătul unui picior de munte ce începe să se contureze spre nord-est. Este culmea pe care se aflăsituată stîna Groşetu (l 680 m), spre care de altfel vom coborî pe o potecă din ce în ce mai bătută. PîrîulIezerul îşi face loc pe lîngă stînă şi după ce înconjură piciorul muntelui Groşetu, îşi continuă cursul sprenord. Drumul nostru străbate o potecă bună, care ne conduce spre valea Repedea, mai întîi prin pădure sprerăsărit, apoi spre nord, paralel cu pîrîul. Coborîşul destul de repede este îndulcit de cîteva serpentine ce neconduc la pîrîu. Pe firul văii ocolim spre nord-est culmea terminală a muntelui Groşetu, culme care setermină în mod cu totul accidental în poiana Iezerului. Pînă aici au trecut cam 1½-2 ore din timpul total demers. Harta şi aspectul terenului ne dau impresia că pîrîul Iezerul se strecoară spre răsărit, în continuare cu pîrîul Groşetu. Ajunşi însă aici, vom observa cu totul altceva: un mic lac într-o poieniţă (l 368 m), undeanele pîrîului Iezer se plimbă nehotărîte parcă, pentru ca apoi să-şi continue supuse drumul spre nord pe panta mare, direct spre valea Repedea. Această schimbare de direcţie se datoreste fenomenului de captarecare a avut loc în trecutul geologic nu prea îndepărtat, atît datorită micului baraj, interpus în calea apelor de o probabilă alunecare de teren, cît şi lacului favorizat de poziţia joasă a şeii nordice. Umplînd bazinetul, apeleşi-au găsit o albie adoptivă spre nord. Facem un scurt popas şi reintrăm pe poteca din pădure, spre nord-est,urmînd muchia muntelui Groşetu, paralelă cu Izvorul Groşetu (sud). Este de preferat să se meargă pe faţasudică a muchiei, de unde priveliştea ce se deschide în faţa ochilor este mult mai frumoasă, iar drumul nostrustrăbate Doieniţe pe sub stînci sau plantaţii tinere de conifere. După depăşirea vîrfului stîncos al Croşetului(timp de mers cca. 2¼ ore), poteca coboară destul de iute chiar pe muchie pînă în poiana din şaua GroapaMalăii, adîncă, frumos arcuită, în apropierea căreia se află o stînă (970 m).

Poteca noastră se ramifică chiar în mijlocul şeii - hăţaşul de creastă îşi continuă urcuşul, pe muchieîn direcţia Malaia, iar poteca coborîtoare se abate la stînga, pe serpentine dese de pe faţa nordică a muntelui.



Pînă în valea Repedea (720 m) coborîm pe golişte, prin poieni, ajungînd la grupul de cabane ale I. F.-ului.De aici, după ce parcurgem 2½ km pe şoseaua forestieră, pînă la gura rîului Repedea (580 m) şi încă 1½ kmîn susul văii Latoriţei, tot pe şosea, ajungem în Ciunget (600 m), după mai bine de 4½ ore de mers.

Fig24

22. CANTONUL PIATRA ROŞIE – MUNTELE ROMANU - POIANA LUI DINCĂ –

DEALUL FRĂSINET – VAIDEENITimp de mers pe ambele variante: 3½ - 4 ore. Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 3,9, 10, 20, 21.

Pentru a ieşi din zona centrală a munţilor Căpăţînii în limita lor sudică, în depresiunea Hurezu-Vaideeni, în afara traseului nr. 20 mai poate fi folosit traseul de acces nr. 26, ce leagă cantonul pastoralPiatra Roşie de Urşani şi Vaideeni. Dacă Urşanii este un sat mic de păstori şi pomicultori, agricultura fiindmai redusă, Vaideeni este o comună mare, aşezată favorabil la ieşirea Luncavăţului din munţi. Ocupaţia de bază a locuitorilor este păstoritul. Ciobanii din Vaideeni sînt răspîndiţi nu numai la stînele din zona centralăa Căpăţînii, dar şi la cele din curmătura Olteţului, din Latoriţa sau chiar Petrimanu şi Groşetu.

De la cantonul pastoral (l 625 m) spre comuna Pietrei Roşii plecăm aşa cum am arătat la traseul nr.10. Ajunşi însă la nivelul potecii mari de pe culmea de nord-sud, urcăm uşor spre sud pînă în şaua Romanu.De aici părăsim definitiv zona alpină, făcînd un scurt popas pentru a admira încă o dată întregul ansamblu al

culmii Căpăţînii, de la Corşorul şi pînă dincolo de Smeurătul.Urmărind marea potecă spre sud, traseul coboară într-o altă şa (2-5 minute de mers), unde lăsăm

spre muntete Petriceana (stînga) ramificaţia traseului nr. 20. Menţinînd direcţia spre sud, ocolim vf.Ursuleţul (stîna Ursuleţul se află la vest) pe versantul său estic şi revenim pe muchie, de unde coborîşuldevine mai accentuat pînă în şaua Colţişorul Marginii (l 470 m). Din această şa se ramifică la dreapta şiînapoi poteca spre stîna Ursuleţul1. Coborînd spre sud pe culme, cu tendinţa de a păstra latura estică amuntelui Marginii (stîna la stînga), ajungem la liziera pădurii, după ce am trecut prin două şei mai joase.Legenda spune că într-una din scorburile fagilor falnici de la lizieră şi-a ascuns cîndva haiducul Ciortobelcomoara agonisită. De altfel localnicii sînt gata oricînd să-ţi istorisească din isprăvile haiducilor, ale poterelor sau ale contrabandiştilor de altădată. Pe acest drum au trecut pandurii lui Tudor. pe aici au trecut şitrimişii români din bănia Craiovei care îşi duceau solia lor de pace la cetatea Sibiului.

Intrăm în pădure: Spre stînga observăm cracul Tănăseştilor, ramificat dintr-un vîrf mic. Mergînd pemuchia din dreapta (sud), traversăm vîrful de ramificaţie şi ajungem într-o poiană izolată, din care se despart

drumurile spre Urşani şi Vaideeni. Ne aflăm în ,,Poiana lui Dincă", al cărui renume răzbate la noi din vremeahaiduciei. Aici în poiană exista un han, unde haiducii îşi dădeau întîlnire. Timp de mers: 1¾ oră.

Ne abatem cam 1 km spre sud-vest, lăsînd în stînga poteca Urşanilor şi intrăm pe drumul lat de carece coboară uşor. Urmărim prin pădure muchia Cocoşului pe care ne aflăm pînă ce ajungem în şaua „LaSipete" (cca. 1110 m), unde se află un izvor. Reluînd direcţia spre sud, avem de făcut un lung marş pe lîngăculmea Jariştei Vaideenilor, apoi pe lîngă culmea dealului Frăsinetul (l 107 m). Aceasta devine tot maiscundă şi nu prezintă dificultăţi de orientare. Abia în apropiere de comuna Vaideeni coborîm Dealul Mare, pe plaiul Vaideenilor şi, în sfîrşit, după 3½ - 4 ore de la plecare, ajungem în marea comună de la poalelemunţilor. În centrul comunei (550 m alt.) se află o staţie de autobuze, de unde se poate ajunge pînă laBîrzoteni, Hurezu sau Rîmnicu Vîlcea. Pentru a ajunge la Hurezu sau chiar la Băbeni în Valea Oltului, dinVaideeni poate fi folosită şi calea ferată îngustă.

VARIANTA ASă urmărim acum şi poteca Urşanilor, ramificată din traseul principal în Poiana lui Dincă şi care se

aliniază pe mijlocul unei „firide" a poienii spre sud-est. După o scurtă coborîre prin pădure traversăm poieniţa Bunget, de unde pădurea se îndeseşte. La muchia Socilor (ramificată din Piscul lui Cocoş-sud sauPoiana lui Dincă) ajungem după aproximativ 20 de minute de la ramificaţie. Coborîm pe această muchieavînd ca punct de control Poiana Soci, unde se află o mică cabană a I.F.-ului. Poteca coboară la stîngacabanei pe o faţă în curs de defrişare, traversînd două vîlcele. După ulucul strîmt în care intrăm, coborîm pe poteca în lungul căreia se trag buştenii spre rampa I.F.-ului de la „botul Cracului Mic". După ce am coborîtîn ritm susţinut din Poiana lui Dincă timp de aproape 1 oră, ajungem la rampa amintită mai sus. Drumulnostru continuă la vale în lungul şoselei forestiere ce începe din faţa cabanei pînă la cca. 2 km, unde pe omuchie priporoasă ocolită de şosea se află un magazin alimentar muncitoresc. Ne aflăm la confluenţa pîrîului Urşanilor cu pîrîul Sipetelor (830 m). În acest punct folosim o potecă de scurtătură. Şoseaua urmeazăapoi cursul pîrîului Urşanilor şi la cca. 3,5 km de magazin intrăm în satul Urşani, aşezat pe laturile văii, în

1 Din vf. Ursu se desprinde spre sud culmea Piatra Roşie sau Ursu, prelungită pe cca. 6 km. Abia în vîrful cu cota 1 525m, muntele primeşte denumirea Ursuleţul.



mijlocul livezilor de meri şi pruni. Traseul variantei A se sfîrşeşte în dreptul bisericii din centrul satului.Pentru a ajunge în Vaideeni traversăm apa Urşanilor şi după ce trecem dealul aflat la vest pe un

drum de căruţă (ocol) sau potecă (direct), coborîm în marea comună din valea Luncavăţului (cca. 3 km demers).



MUNŢII COZIEI

PREZENTARE GEOGRAFICĂ

Munţii Coziei, aflaţi la răsărit de defileul cu acelaşi nume al Oltului, fac parte integrantă din grupaimportantă a munţilor Făgăraşului (în sensul larg al noţiunii), reprezentînd în cadrul acesteia subdiviziuneasud-vestică. Munţii Coziei sînt despărţiţi de munţii Căpăţînii de adînca vale a Oltului. În prezenta călăuzădescrierea turistică a munţilor Coziei însoţeşte descrierea munţilor Căpăţînii numai din considerente de ordinturistic. Valea Oltului, localităţile balneo-climaterice Călimăneşti-Căciulata, ca şi filiala O.N.T. RîmnicuVîlcea îşi întind sfera lor de influenţă atît asupra munţilor Căpăţînii, cît şi a munţilor Coziei. Drumeţii ceimai numeroşi urcă în Cozia venind de la Păuşa sau de la mănăstirea Cozia, şi sînt foarte rari aceea care leagătraseele din aceşti munţi de creasta Făgăraşului sau de munţii Frunţi.

Munţii Făgăraşului sînt caracterizaţi prin prezenţa a două compartimente distincte: culmea înaltă şi prelungă, cu cele mai înalte vîrfuri ale României, la nord, şi o culme mai scundă, întretăiată de apeleTopologului, Argeşului, Vîlsanului şi Doamnei, la sud. Această culme sudică fragmentată de apele amintitemai sus înglobează munţii Cozia, Frunţi, Ghiţu, Iezer-Păpuşa, aşezate în această ordine de la vest la est.

După o propunere mai recentă1, munţii Coziei ar îngloba atît muntele propriu-zis, cît şi munţii dinest: Frunţi şi Ghiţu, pînă la apa Vîlsanului.

Munţii Coziei, sînt cei mai interesanţi din punct de vedere turistic dintre munţii înşiruiţi la sudulculmii Făgăraşului. Denumirea a fost preluată de la numele vîrfului cel mai înalt: vîrful Cozia (l 664 m).Locuitorii din preajmă mai numesc acest vîrf Ciuha Mare, sau Ciuha Neamţului. Se pare că numele de Coziaar proveni fie din limba turcă cozi = nucă, explicat prin faptul că turcii, care urcau pe Valea Oltului după prădăciuni, observau la poalele munţilor Coziei livezi întinse cu nuci - nucetele, fie din limba slavonă cozi =capre (negre, sau domestice), datorită abundenţei acestor animale în zona Coziei2.

Cealaltă denumire - Ciuha Mare - este mai... pastorală. În general ciuhă reprezintă denumirea unuivîrf proeminent, o terminaţie accidentată a muntelui. În 1916, cînd după lupte îndîrjite nemţii au reuşit săstrăpungă trecătoarea de la Cîineni, au instalat pe vf. Cozia o baterie de tunuri, ameninţînd astfel oraşul R.Vîlcea. De aici ar rezulta şi explicaţia toponimică a celei de a 3-a denumiri a vîrfului Cozia, de Ciuha Neamţului.

Munţii Coziei se întind pe stînga Oltului începînd de la gura pîrîului Băiaşul şi pînă la contactul cu

Subcarpaţii. Culmea principală, foarte îngustă în zona centrală, este orientată de la vest la est. Ca şi culmea principală a munţilor Căpăţînii, culmea principală a Coziei se ridică din dreptul „cîrligelor" Oltului tot aşa deimpetuos, pantele munţilor fiind abrupte sau foarte înclinate. Ea leagă vîrfurile Turneanu (l 083 m), Rotunda,Cozia, Babolea (l 603 m), „La Leurde", apoi şaua Gresiilor (830 m), de unde ea se fixează spre nord îndirecţia crestei înalte a munţilor Făgăraşului.

Apele care au ferăstruit roca tare formată din gnaisuri de injecţie au creat văi strîmte, aproapeimpracticabile, defilee foarte frumoase, însă greu circulabile. Valea Oltului este gîtuită puternic în ,,defileulCozia", format între cleştii munţilor Narăţu-Foarfeca la vest şi Cozia la est. Privită din apropiere, culmeaCoziei se prezintă ca un munte extrem de interesant, cu pante foarte înclinate, cu zone stîncoase care răzbat prin desişurile pădurilor dese ce-i îmbracă flancurile. Versantele nordice şi nord-vestice sînt abrupte,depăşind adeseori 50°, în timp ce versantul sudic în zona alpină este prăpăstios pînă la circa 1 300 m, cotă dela care pantele se domolesc în lungul unor culmi domoale. Abruptul sudic cuprinde jgheaburi seci sau cucascade. Cel mai interesant „accident" al abruptului îl formează „creasta Foarfecii", o formaţie puternică de

stînci, terminată cu ace şi muchii ascuţite. Energia maximă a reliefului este mai evidentă în arcul geometriccuprins între văile Păuşa-Armăsarul şi Lotrişor, în care potecile turistice se strecoară cu greutate prin„puncte-cheie", contribuind la încîntarea drumeţilor.

Suprafaţa munţilor Coziei considerată în cadrul limitelor turistice (vezi mai departe despre limite)este de aproape 100 km2. Din punct de vedere turistic vom limita aria drumeţiei la extremitatea vestică aCoziei, cea mai înaltă şi interesantă din vecinătatea Oltului. Porţiunea de munţi spre care ne îndreptămatenţia este cuprinsă între Olt la vest, Ţara Loviştei la nord (depresiunea Titeşti-Brezoi), linia pîraielor Gresiile şi Dîngeşti la est şi depresiunea Jiblea-Berislăveşti la sud.

Hotarul nordic este format de cursul pîrîului Băiaşu, începînd de la confluenţa sa cu Oltul şi pînă însatul Băiaşu. De aici limita turistică este continuată spre sud-est şi sud de pîrîul Roşiei şi de pîrîul Gresiilor,apoi demarcaţia trece prin şaua Gresiilor (830 m). In continuare, limita se prelungeşte spre sud de pîrîulDîngeştilor pînă la gura acestuia. Din acest loc limita sudică e preluată de pîrîul Coisca pînă la vărsarea sa înOlt, la nord de Jiblea Veche. Hotarul apusean este format de adînca vale a Oltului, pînă la gura pîrîului

1 V. Mihăilescu, Carpaţii sud-estici, Editura ştiinţifică, 1963, pag. 266.2 Gh. Epuran, Circuitul marilor trecători, Editura Meridiane, 1965, pag. 99.



Băiaşu.Masivul Cozia se învecinează la nord cu creasta înaltă a munţilor Făgăraşului, iar la est cu

înălţimile împădurite ale masivului Frunţi. La sud, zona muntoasă ia stîrşit şi locul său este preluat de Dealul Negru, ridicat la marginea depresiunii Jiblea-Berislăveşti. Turiştii care sosesc în Valea Oltului, coborîndDealul Negru, pe şoseaua naţională Piteşti-Rîmnicu Vîlcea, observă lesne cetatea de stînci a Coziei, din carestînca imensă a Bulzului se distinge „rezemată" de vîrful Coziei, întocmai unui deget.

Oltul face demarcaţia munţilor Coziei, între Jiblea Veche şi Gura Lotrului, faţă de munţii Căpăţînii,iar mai departe în sus pe rîu, pînă la gura pîrîului Băiaşu, faţă de munţii Lotrului.In munţii Coziei păienjenişul crestelor ascuţite sau domoale, sinuoase sau rectilinii „gravitează" în

jurul piscului central, dominant, al vf. Cozia (l 664 m). De acolo se ramifică 3 culmi principale, care, larîndul lor, se despletesc în alte subdiviziuni descrescînde ca înălţime.

Spre vest se evidenţiază creasta care leagă vf. Cozia de vf. Rotunda (l 605 m), Claia cu Brazi,Boldanul, muntele Purcărel (646 m), Podişor (385 m).

In vîrful Rotunda se formează o altă creastă spre sud, peste vf. Mării (l 300 m), vf. Scorţaru (l 020m), muntele Troiţa, dealul Păuşa, în lungul căreia sînt trasate şi poteci turistice marcate. Din vîrful Cozia sedesprinde spre sud - sud-est o culme înaltă spre Ciuha Mică, vf. Durducul (l 550 m), dealurile Ursoaia şiSălătruc. În zona alpină turiştii vor remarca prezenţa cabanei Cozia (l 570 m), o staţie meteorologică şi poteca turistică marcată spre mănăstirea Stînişoara. Din Ciuha Mică se desprinde spre sud creasta munteluiFoarfecă, extrem de accidentată şi sălbatică.

Spre est - nord-est putem urmări a treia mare ramificaţie care porneşte din vîrful Cozia pestemuntele Babolea, muntele Mocirlele (l 603 m), vf. Omul (l 568 m). Aici creasta se împarte în 3 ramuri,coborînd toate în bazinul pîrîului Băiaşu. Cea mai circulată din ele este cea aflată la nord-est spre stînaPerişani şi muntele Surul.

Din muntele Mocirlele, important nod orografic, porneşte spre est o muchie tot mai scundă, făcîndlegătura cu zona răsăriteană a Coziei. Astfel, din muntele Mocirlele (l 603 m) culmea trece peste muntele„La Leurde", vîrful dealului ,,Cu Coacăze", şaua Gresiilor. De aici, spre est, peste muntele Tocei, începezona estică, încă nedezvoltată din punct de vedere turistic, a Coziei, dominată de vf. Cheanţu (l 072 m). Dinacest vîrf aflat pe o culme dirijată nord-sud se poate urmări legătura de creastă a munţilor Coziei cu creasta principală a munţilor Făgăraşului. Creasta de legătură foarte lungă (circa 35 km), paralelă cu Topologul,aflat imediat la est, trece peste vf. Pietrosul (l 357 m), Miglele (l 298 m), Clăbucet, Zănoaga (l 552 m),Bulgărul (l 710 m), Faţa Sfîntului Ilie (l 948 m), Titescu, Ciortea (Capul Bilei 2 426 m).

In munţii Coziei, Oltul şi Topologul captează în întregime toate apele curgătoare. Topologul culege

însă numai o serie de pîrîiaşe scurte (cca. l-2 km lungime fiecare), care curg pe versantele estice ale munţilor Cheanţu şi Sulele, pe cînd Oltul le culege pe toate celelalte, fie direct (Lotrişorul, Armăsarul, Turnul, Păuşaetc.). fie prin intermediul pîrîului Băiaşu (Piatra Arsă, Oii, Călugăresii, Gresiilor) la nord sau prin pîrîulCoisca (Păteştilor, Pîrîul Mare, Turburoasa) la sud. În general, pîraiele sînt repezi, cu cascade şi praguri,transportînd bogate aluviuni pe care le depun la vărsare, creînd conuri de dejecţie (valea Păţeşti, valeaTurburoasa).

In dreptul mănăstirii Cozia, pe versantul răsăritean al Văii Oltului, se află izvoarele Bivolari, alecăror ape termale, aflate în apropiere, au fost folosite încă de pe vremea romanilor. În prezent ele sînt captate pentru staţiunile balneare Călimăneşti - Căciulata. Din punct de vedere geologic, Cozia este clasificată ca unmunte cristalin, în care predomină gnaisul „de Cozia". În afară de această rocă se mai întîlnesc micaşisturi cu biotit (mica neagra). Sub vf. Cozia şi în preajma vf. Omul apar „insule" de conglomerate. Altitudinea relativmică (l 664 m) n-a permis glaciaţiei să lase urme adînci pe teritoriul munţilor Coziei .

Clima Coziei este asemănătoare celei din munţii Căpăţînii, cu nuanţe ceva mai aspre datoritădistanţei mai mari faţă de bazinul Mării Adriatice. Iernile nu sînt tot aşa de reci ca în munţii Făgăraşului, peculmile cărora se opresc de cele mai multe ori vînturile din sectorul nordic şi precipitaţiile cele mai bogate .

O răspîndire foarte interesantă o are în Cozia flora. Urcînd pe versantele nordice, vom observa oetajare normală de la fag la molid, în schimb pe feţele sudice, datorită influenţelor meridionale, situaţia estecu totul alta. Stejărişul urcă pînă aproape la 1 300 m altitudine, una din cele mai înalte limite din ţara noastrăatinsă de acest arbore. Sub 1 000 m, uneori chiar pînă la 400 m, pe unele văi sudice mai puţin expuse lasoare, fagul ia locul stejarului! Coniferele se întîlnesc abia spre vîrfurile înalte, mai ales pe feţele nordice. Se poate constata lesne că munţii Coziei sînt bine împăduriţi şi că în afară de golurile din jurul stîncăriilor şi de poieni mici, destul de rare, posibilităţile de a privi peisajul înconjurător sînt reduse. Păşunile au o micărăspîndire şi deci şi stînele sînt mai puţine la număr.

Pe colţii Foarfecii, pe muntele Bulzu şi pe muntele Durduc, acolo unde pereţii şi vegetaţia deosebitde bogată formează desişuri de nepătruns, creşte frumoasa floare-de-colţi (albumiţa), simbolul iubitorilor drumeţiei la munte.

Fauna munţilor Coziei este asemănătoare celei din munţii învecinaţi. Păstoritul este mai puţin prezent în aceşti munţi, pe de o parte datorită lipsei de păşuni, pe de altă



parte datorită posibilităţilor oferite de condiţiile naturale ale zonelor învecinate, favorabile păşunatului.Micile cătune din depresiunile Brezoi-Titeşti, Jiblea-Berislăveşti dispun în apropierea lor de locuri de păşunedestul de întinse pe dealurile care văluresc regiunea. Din acest motiv, ciobanii urcă cu oile pe culmile Cozieitîrziu spre iulie, şi după prima jumătate a lunii august coboară din nou la şes. Turiştii vor găsi în generalstînele părăsite chiar şi după 15 august. Sînt însă ani cînd păşunatul se prelungeşte şi mai tîrziu. Dintre celemai importante stîne ce interesează pe turiştii care urcă în masiv amintim pe cele din Mocirlele şi Rotunda.

Pe versanţii sudici ai munţilor Coziei se află două mănăstiri vestite, monumente de arhitectură şi deistorie, des vizitate de turiştii veniţi la odihnă în staţiunile Călimăneşti şi Căciulata . Mînăstirea Turnu seadăposteşte într-o poiană din preajma căii ferate, iar mănăstirea Stînişoara se ascunde la poalele semeţilor colţi ai Foarfecii, la capătul unei poteci care ne conduce prin locuri fermecătoare.

LOCALITĂŢI ŞI DRUMURI DE ACCES

Munţii Coziei ca şi cei ai Căpăţînii se află în imediata vecinătate a Văii Oltului şi deci a căii ferateşi a şoselei naţionale; turiştii pot începe traseele de acces din localităţile Călimăneşti sau Căciulata (de peşoseaua naţională), sau din Jiblea Veche, Călimăneşti-Băi (haltă), gara Turnu, gara Lotru, gara Cornetu etc.La capitolul „Localităţi şi drumuri de acces” în munţii Căpăţînii se găsesc indicaţii atît pentru RîmnicuVîlcea, cît şi pentru Călimăneşti-Căciulata şi mănăstirea Cozia. În vederea trecerii Oltului pe malul stîng, deunde încep traseele nr. 23, 24, 26, spre munţii Coziei, există mai multe puncte unde turiştii pot folosi bărcile

localnicilor: la 200 m nord de mănăstirea Cozia (spre Bivolari), în dreptul izvorului nr. 1 Căciulata (sprehalta de la gura pîrîului Păuşa); la Călimăneşti, trecerea se face cu bacul, sau pe pod. Mai departe, spre nordde mănăstirea Cozia, traversarea Oltului se mai poate face abia la gara Lotru.

Mănăstirea Turnu (375 m alt), în apropiere de gara Turnu şi de Olt, este punctul de plecare petraseul turistic nr. 23, care ne va conduce pe marcaje cu bandă roşie pînă la cabana Cozia. Distanţa de la garăla mănăstire se parcurge în aproximativ 10 minute.

Panta (300 m alt.), un mic sat pe malul stîng al Oltului, se răsfiră chiar la gura văii cu acelaşi nume,vale pe care se desfăşoară o şosea forestieră pînă la I. F. Dealul Călimanul. Păuşa constituie capătul traseuluinr. 26. La Păuşa putem sosi urmărind şoseaua pînă la Căciulata, iar de aci cu barca peste Olt, sau pe caleaferată pînă la halta Călimăneşti-Căciulata, sau la P.O. (punct de oprire C.F.R.) km 313. Distanţa de la haltaCălimăneşti-Căciulata la gura pîrîului Păuşii este de cca. 1,3 km.

Băiaşu (455 m alt.) este punctul terminus al traseului nr. 27, care coboară de la cabana Cozia pestevf. Omul în depresiunea Titeştilor. În acest sat se poate ajunge din Valea Oltului pornind de la mănăstirea

Cornetu (şoseaua naţională nr. 7, km 218), sau de la staţia C.F.R. Cornetu; mai întîi traversăm Oltul pe noul pod, arcuit atît peste şoseaua naţională şi calea ferată, cît şi peste rîu; de la gura pîrîului Băiaşu urcăm peşoseaua forestieră cale de cea 9 km pînă în localitatea Băiaşu.

Vărateca (325 m alt.), cătun situat în nord-vestul munţilor Coziei, chiar lîngă Olt, este capătulinferior al traseului nr. 25. Casele cătunului sînt înşirate la ieşirea din munte a pîrîului Vărateca. Ca săajungem aici, fie că venim cu trenul, fie pe şosea, vom porni din gara Lotru spre sud, pe lîngă calea ferată,distanţă de 1 km pînă în dreptul unei biserici (Vărateca), situată pe malul Oltului. Incepînd de aici întîlnimcasele cătunului şi poteca traseului sus-amintit.

CABANA COZIA. PUNCTE DE ADĂPOST, POTECI. MARCAJE

In munţii Coziei a fost construită recent (1966), în apropiere de vîrful cel mai înalt, o cabană turistică, de la care se pot parcurge toate traseele turistice importante, sau către care converg traseele deacces.

Situată la aproximativ 1 570 m altitudine, într-o pitorească poiană, chiar în şaua dintre vf. Cozia şiCiuha Mică, cabana oferă adăpost pentru 30 de turişti. Cabana are regim de funcţionare de restaurant şi de bufet în timpul verii. Izvoarele cu apă se află unul la 5 minute de coborîre, pe faţa sudică a şeii, iar celălalt la5 minute pe o potecă în direcţia nord-est, prin pădure.

Mănăstirile Turnu şi Stînişoara, vechi lăcaşe ale călugărilor, se află în calea traseelor nr. 23-26; ele pot fi folosite ca loc de popas, sau chiar pentru adăpost în caz de vreme rea, cunoscută fiind ospitalitateacelor care le îngrijesc.

Stînele Rotunda şi Mocirlele, aflate pe traseele nr, 25 şi respectiv 27, pot să ofere o găzduiremodestă turiştilor surprinşi de vreme nefavorabilă pe parcurs.

Potecile din munţii Cozia sînt mai puţin conturate faţă de cele din munţii Căpăţînii, datorităcirculaţiei pastorale mai puţin intense. În schimb, cîteva din itinerarele prezentate (24,25, pe prima porţiune,26) sînt foarte solicitate, iar potecile sînt largi şi uşor de urmărit. Cabana Cozia, şi în parte mănăstireaStînişoara, constituie locul de întretăiere al traseelor principale, care pot fi parcurse după descrierearespectivă, sau pot fi combinate după alegere de către turişti.



Ca şi în cazul traseelor din munţii Căpăţînii, traseele din munţii Coziei (nr. 23-27) sînt cuprinse întabelul nr. 1 (pag. 26), urmînd ca turistul să determine caracterul traseului (de la uşor, la alpin) cu ajutorulgradului de dificultate la efort şi gradului de dificultate la orientare.

In Cozia s-au marcat, de curînd, cîteva poteci, după sistemul obişnuit în Carpaţi, însă fără tableexplicative şi săgeţi îndrumătoare. Pe alocuri marcajul nu este bine aplicat, sau lipseşte. Toate indicaţiile privind aceste marcaje, care constituie de fapt un început de îndrumare turistică în aceşti munţi, sînt date în

text la descrierea traseelor respective (23, 24, 25, 26).

TRASEE TURISTICEFig25

23. GARA TURNU - ŞAUA „LA TROIŢA" -MUCHIA SCORŢARU - CABANA COZIAMarcaj: bandă roşie. Timp de mers: 4½-5½ ore. Traseul este greu accesibil iarna. Trasee delegătură: 24, 25, 26, 27.

Traseul nr. 23 este folositor pentru turiştii care urcă direct din Valea Oltului (gara Turnu) la vîrfulcel mai înalt al munţilor Coziei, parcurgînd o diferenţă de nivel de 1334 m. Ca şi celelalte drumuri turistice,sau pastorale, din aceşti munţi, zonele stîncoase şi pădurea sînt nelipsite. Golurile de munte, poienile, înschimb, sînt restrînse ca suprafaţă şi puţine la număr. Acelaşi lucru poate fi observat şi dincolo de Olt, pe

Narăţul şi Dosul Pămîntului, unde poienile sînt o raritate, iar munţii se aseamănă ca fraţi gemeni cu Cozia,deşi albia adîncă a marelui rîu îi desparte atît de brutal.

Gara Turnu, situată în mijlocul defileului Coziei, este cel mai indicat punct de plecare în acesttraseu. Pentru început pornim din gară în lungul căii ferate spre sud (aval), cîteva zeci de metri (semn demarcaj bandă roşie pe stîlpi), apoi urcăm în stînga pe tăpşanele cultivate, care anunţă intrarea pe valeaTurnu. Urcăm perpendicular pe linia ferată prin pajiştile din preajma livezilor şi după 10 minute de la plecare ajungem în curtea mănăstirii Turnu (375 m alt.). Fiindcă traseul nostru străbate incinta mănăstirii,vom face un scurt popas pentru vizitarea acestui interesant monument istoric. Mănăstirea, pe lîngă clădirilede locuit, şi gospodăriile călugărilor, posedă o biserică, iar în preajma chiliilor noi adăposteşte chiliistrăvechi tăiate în stîncă, încă din secolul al XVI-lea. Mănăstirea propriu-zisă a fost construită în secolul alXVII-lea de către călugării de la mănăstirea Cozia refugiaţi aici, în strîmtoarea munţilor, din calea circulaţieiotomane, tot mai intense prin Valea Oltului. Aşezămîntul a fost refăcut în 1932 şi astfel îl găsim şi astăzi.

Reluăm traseul nostru. Traversăm pîrîul Turnu chiar în curtea mănăstirii. Imediat poteca marcată

începe să urce pe lîngă pîrîu, apoi tot mai sus pe pantele estice ale văii. Ajungînd la o „spălătură", vom faceo întoarcere pe serpentină în direcţia sud, cîştigînd altitudine pe pantele muntelui Troiţa.

La început prin pădure, apoi prin tufişuri urcăm continuu pe potecă bună. La vreo 30 minute deurcuş, intrăm într-o frumoasă pădure de pini, prin care reuşim să cuprindem privelişti frumoase asupra VăiiOltului. În pădurea prin care la început urcăm spre nord, ne abatem pe linia maximă a urcuşului (dreapta).Ieşim din nou în lăstărişuri, spre izvoarele unei văi secundare, tributară Turnului; urcuşul devine mai uşor şiînainte ca să atingem şaua „La Troiţă" regăsim pădurea de fag şi stejar. Troiţa şi o masă cu bănci se află cevamai sus de şa, în direcţia nord. Facem un scurt popas pentru odihnă şi orientare. Din locul unde ne aflăm sedesprind două poteci turistice: una coboară spre sud-vest, prin pădure, spre mănăstirea Cozia (traseul nr. 24),cealaltă se menţine pe culmea pe jumătate defrişată a dealului Păuşa şi coboară la Olt abia în cătunul Păuşa(traseul nr. 26).

In continuarea traseului, pe o scurtă porţiune, înaintăm pe marcaje comune, bandă roşie şi albastră 1. De la Troiţă traversăm muchia muntelui pe versantul răsăritean, urcînd moderat prin porţiuni de pădure,alternînd cu lăstărişuri. În dreapta se adînceşte valea Păuşa. După 10 minute de mers, de la reluare, sosim la bifurcaţia marcajelor şi deci a traseelor, în timp ce traseul nr. 24, marcat cu bandă albastră, se dirijează maideparte pe curba de nivel, cel cu bandă roşie se îndreaptă pieziş la stînga, pe lîngă o lespede uşor deremarcat, atacînd panta înclinată a muntelui. Este drumul traseului nr. 23 pe care-1 urmărim în continuare.

Urcăm, deci, pe poteca îngustă, dar perfect conturată, marcată cu bandă roşie, începînd o traversare piezişă a coastei; după aproximativ 12 minute de la bifurcaţie vom poposi în poiana ce înconjură şaua „LaMeliţă". Remarcăm spre dreapta (valea Păuşii) o scurtătură a potecii care face legătura cu poteca mănăstiriiStînişoara.

Ca să putem pătrunde în zona subalpină a munţilor Coziei prin acest sector sudic, vom fi nevoiţi să părăsim muchia Scorţarului, pe care ne aflăm momentan, fiindcă ea devine improprie unui obişnuit traseu deacces spre culmea muntelui. Intrăm deci pe versantul vestic al muntelui Scorţaru, urmărind atent potecamarcată, înaintăm aproape la acelaşi nivel, cotind treptat spre stînga, ca să ocolim stîncăriile tot mainumeroase. Depăşim o strungă stîncoasă nu prea mare, coborînd apoi spre vîlceaua aflată în imediata

1 Marcajele turistice din munţii Cozlei sînt în curs de definitivare şi completare.



apropiere (nord-vest). Urcăm pe malul opus al vîlcelei, ocolim un bot de munte şi pătrundem într-un micluminiş în care susură un izvor. Ne aflam în locul numit „La Troc", de unde luăm apă în bidon pentru totrestul traseului.

Mai departe, urcuşul devine accentuat. Traversăm pieziş muchia Haiducului şi ne lăsăm la firulunui izvor secundar al pîrîului Turnu. Urcăm pe malul opus cîteva serpentine, traversăm muchia respectivă,înspro nord-vest apoi roborîm pînă pe firul principal al pîrîului Turnu. Găsim şi aici apă, nu însă permanent.

Urcăm pe firul văii direct spre obîrşie. La cca. 3 ore de la plecare ieşim din pădure pe un versant plin deurzici, prin care pe două serpentine aflate la stînga noastră sosim, în fine, pe culmea muntelui Turneanu,Ungă stîna cu acelaşi nume. Chiar în mijlocul şeii vom găsi o potecă de creastă care urcă de la sud, venind pe muchia muntelui Turneanu, începînd chiar de la Cîrligul Mic al Oltului. Poteca aceasta continuă pemuchie înspre nord, pînă la vf. Rotunda.

După scurtul popas la stînă, care ni-l acordăm după urcuşul greu, ne angajăm mai departe în urcuşspre nord, pe poteca sus-amintită. Marcajul bandă roşie, deşi rar, ne va fi de folos şi mai departe. Poteca urcă pe versantul vestic prin pădure pînă dincolo de stîna Mării, care rămîne sus în dreapta, ajungînd din nou pemuchie într-o poiană. Ocolim linia crestei tot pe faţa apuseană şi revenim pe muchie într-o altă şa mai înaltă(l 265 m). Poteca se fixează începînd de aici chiar pe culmea îngustă, dîndu-ne posibilitatea să privim în voie peisajul alpin al Coziei, dar mai ales vertiginoşii colţi ai Foarfecii (est). Zonele de abrupt aproape că neînconjură cu totul pornind din Olt, peste abrupturile Turneanului, întrerupîndu-se prin spaţiul prin care amurcat, reapărînd copleşitoare pe muntele Scorţaru, dar mai ales pe Foarfecă. Brîul de piatră se termină abia

dincolo de Durduc şi de Bulz, apărînd cu străşnicie redutabilele vîrfuri ale munţilor Coziei.Urcăm pe gol spre vf. Mării (l 400 m), însemnat cu stînci şi baliză. Mai sus de acesta poteca şi

marcajul îşi pierd din continuitate, pînă dincolo de vf. Rotunda, deoarece poteca pastorală, mai frecventatăde ciobani, coteşte la stînga, pe faţa sud-vestică, spre stîna Rotunda. Cunoscînd acest amănunt, urcămneabătut spre nord, pe mijlocul culmii, care se lăţeşte mult faţă de muchia muntelui Măriii, cu tendinţa saatacăm cocoaşa împădurită cu brazi a vf. Rotunda (l 605 m). Pe această porţiune se desprinde, spre stînaRotunda, traseul nr. 25, care coboară apoi în Valea Oltului la Vărateca. De aici în sus, drumul este comun cutraseul nr . 25 pînă la cabana Cozia. Aproape de vf. Rotunda, sub liziera pădurii compacte, ne abatem printr-vm culoar spre est, în direcţia crestei.

24. MĂNĂSTIREA COZIA - POIANA „LA MUŞEŢEL" - ŞAUA „LA TROIŢA" – MĂNĂSTIREA STÎNIŞOARATimp de mers: 2-2½ ore. Marcaj: bandă albastră (bandă roşie); prima porţiune este nemarcată.

Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 23, 25, 26.

Mănăstirea Cozia (315 m), aflată lîngă şoseaua naţională Rîmnicu Vîlcea-Sibiu, este cel mailesnicios punct de pornire de pe malul drept al Oltului spre munţii Coziei. La mănăstirea Cozia se poateajunge comod pornind cu autobuzul din Călimăneşti (curse regulate).

Traversăm Oltul cu barca într-un punct aflat la 200-300 m în amonte de mănăstire, apoi ieşind lacalea ferată, mergem încă 100 m spre nord. La borna km 314,5 ne abatem la dreapta din poteca ce însoţeştecalea ferată pe o cărăruie, în lungul lizierei care se întinde pînă la poalele dealului (est). Poienile din acestelocuri se mai numesc „La Bivolari". Arheologii au descoperit aici un castru roman (Arutela). În apropieresînt semnalate încă de pe vremea romanilor izvoare cu ape termale. Ajunşi în apropiere de marginea pădurii,ne îndreptăm la stînga, pentru traversarea unei vîlcele. Urcuşul începe brusc cu cîteva serpentine prin pădure, pe care ajungem la marginea unei poieni mari. Pînă aici facem cam 20 minute de la plecare. Urcăm direct pemijlocul poienii prin fîneţele mirositoare, urmînd poteca bine conturată. Aproape la mijlocul poienii, lîngă ofîntînă cu cumpănă, se află un grup de case. Poiana „La Muşeţel", ca şi micul cătun îşi trag denumirea de lalocurile frumoase în care nu lipseşte muşeţelul, înainte de a depăşi cătunul cotim brusc la stînga, pe curba denivel, trecînd prin faţa caselor; după 250 m intrăm în pădure.

Poteca se lăţeşte şi ne conduce în direcţia nord-est, urcînd treptat pe sub muchia dealului Păuşii; laaproape 1½ ore de urcuş plăcut, răzbatem în şaua „La Troiţă", unde vom putea poposi pe băncile dinapropierea paraclisului cu troiţă. Tot aici se racordează şi poteca traseului nr. 23, care urcă din gara Turnu, pe la mănăstirea Turnu. În şaua pe care tocmai am traversat-o, am remarcat o altă potecă mare, venind de peculmea Păuşii (traseul nr. 26). Incepînd de la „Troiţă", poteca este marcată spre Stînişoara cu semne roşii şialbastre. De altfel marcajul cu bandă albastră ne va călăuzi pînă la mănăstirea Stînişoara, unde ajungem dupăalte 45 de minute de mers.

Urcăm lent, prin pădure, pe poteca largă. După aproape 10 minute traseul nr. 23 se desparte lastînga, marcajul roşu al acestuia urmărind în continuare muntele, în urcuş spre şaua „La Meliţă".

Traseul marcat cu bandă albastră se menţine la acelaşi nivel, avînd un umăr pietros, apoi traversîndo vîlcea seacă, dincolo de care ne conduce într-o neaşteptat de frumoasă strungă. Faptul că de aici putem săne abatem pe balconul stîncos (golişte) şi să privim din adîncul văii Păuşa, pînă la formidabila aşezare a



mănăstirii Stînişoara, nu ne va pune în cumpănă să mai facem un efort. De altfel priveliştea atît de variată şisălbatică a căuşului în care este adăpostită mănăstirea Stînişoara este completată de măreţii şi înfiorătoriicolţi ai Foarfecii, care în acest loc domină, de la înălţime, toate celelalte amănunte ale peisajului. De pe balconul pe care ne aflăm, stînca coboară vertiginos pînă jos în cheile strîmte ale Păuşii, sprijinite dincolo de pereţii şi pantele povîrnite ale căciulii muntelui Sălbaticul.

Din strungă coborîm pe poteca pietroasă, trasată peste o vîlcea seacă: dincolo de firul acesteia, aleea

[..] – pagina 193/195 - ruptă

25. MĂNĂSTIREA STÎNIŞOARA - MUCHIA VLĂDESII - MUNTELE DURDUC -CABANA COZIA - STÎNA - ROTUNDA - STÎNA URZICA – VĂRATECATimp de mers: 6-8 ore. Marcaj: bandă albastră (bandă roşie) şi potecă nemarcată. Traseul nu esteindicat iarna. Trasee de legătură: 23, 24, 26, 27.

Pe acest traseu traversăm munţii Coziei din zona sudică şi de centru peste vîrful cel mai înalt, pînăla poalele lui nord-vestice. Prima semietapă Stînişoara - cabana Cozia este mai grea, prezentînd în zona deabrupt unele dificultăţi, mai ales pe vreme rea şi pe zăpadă.

Pînă la cabana Cozia şi vf. Cozia (Ciuha Neamţului), poteca este marcată cu bandă albastră. Dincurtea mănăstirii poteca iese în livadă spre est, pînă în dreptul unei stînci, care parcă barează calea (cca. 200m depărtare). De aici poteca coteşte brusc la stînga, urcînd direct muntele Fruntea Oii. Urcuşul se desfăşoară

prin pădure. După 15 minute traversăm o vîlcea, apoi o muchie împădurită, după care coborîm în 2-3 minute pînă la firul pîrîului Bulzu (940 m). Aici ne vom putea aproviziona cu apă. Dincolo de pîrîu intrăm pe panteînclinate, urmărind poteca în serpentine dese, care după o serie de schimbări generale de direcţie ne aduceîntr-o rarişte; urcăm pe o platformă stîncoasă, un fel de balcon, de unde avem o amplă privelişte asupraversantului sudic al Coziei. Locul se cheamă „Colţul lui Damaschin" (l 010 m).

Pînă aici au trecut din timpul de mers aproximativ 50 minute. În continuare urcăm mai greu, pe omuchie înclinată spre nord-est pînă la întîlnirea cu muchia Vlădesii. Pe creştetul acestui munte se află o bună potecă ciobănească. Marcajul cu bandă albastră se desfăşoară pe această potecă la stînga, pe direcţia generalăsud-nord. La cîteva zeci de metri de urcuş, pe muchia Vlădesii, traversăm printr-o poieniţă situată pemuchie. Ceva mai sus poteca evită coama, abătîndu-se pe versantul vestic, nu prea departe de cumpănaapelor. Mergînd astfel pe coastă, în curînd ajungem într-o şa importantă (l 230 m), din apropierea abruptuluimuntelui Bulzu. Pînă aici s-a împlinit 1½ oră de mers.

Spre nord, muchia devine tot mai inaccesibilă, fapt pentru care poteca se abate din nou pe faţa

vestică, la stînga (45°). Coborîm puţin spre fundul văii Bulzului, ieşind din pădure pe o brînă, care străbatelăstărişuri şi zone stîncoase. În porţiunea de traseu următoare traversăm vîlcelele alpine adiacente de laobîrşia Bulzului, în apropiere se află un mic izvoraş cu apă. De data aceasta urcuşul, care urmează de-alungul pîrîului vestic, este mai forte. Ceva mai sus traversăm din nou firul văii pe versantul stîng. O pantăfoarte înclinată, aspră, se termină sub pereţii Bulzului, care se înalţă parcă pînă la cer, copleşind totul cumasivitatea sa. Canionul alpin în care ne aflăm este şlefuit în stîncă, fiind brăzdat pe laturi de multe rîpe şi jgheaburi; din loc în loc stînci modelate în fel şi chip de vînt, de ploi şi de zăpezi dezvăluie forme ciudate,care ne reţin atenţia.

Intr-un loc o stîncă înaltă şi ascuţită înţeapă ca un creion bolta cerului, în altul un ,,bulz" turtitseamănă cu un sfinx ...

Pe versantul apusean şi-au făcut loc într-o crăpătură adîncă pîlcuri de arini ale căror coroane sezbuciumă deasupra abisului. Toate stîncile sînt învăluite într-o vegetaţie bogată, variată, pînă aproape decreştetul aspru al Bulzului. Poteca se agaţă în serpentine pe pantă folosind un spaţiu din ce în ce mai strîmt şine sileşte să urcăm repede diferenţe mari de nivel (cca. 130 m). Revenim lîngă firul văii de abrupt alBulzului, la această înălţime cu desăvîrşire lipsită de apă. Pe mijlocul văii se deschide direct în sus un hornîngust, care pare ispititor pentru urcuş, însă mai departe se dovedeşte nu tocmai indicat pentru turişti. Potecamarcată se îndreaptă iniţial spre acest horn, apoi coteşte la stînga ocolind printr-un alt horn alunecos, cu pămînt, baza stîncii care străjuieşte hornul central. Drumul pare foarte prost şi alunecos. După această scurtă porţiune de cîţiva metri, cînd urcăm pe pante lipsite de ,,prize", poteca prinde din nou un contur comod şiurcă pe serpentine în spatele stîncii. Pe creştetul ţancului ne putem odihni într-o poieniţă frumoasă. Amajuns, în sfîrşit, în zona coniferelor. Urcăm în direcţia „spintecături Bulzului" pe lîngă liziera pădurii, pînă înapropierea capătului superior al vîlcelei, care sfîrşeşte în mijlocul spintecături. Spintecătura, o brutalătăietură în grumazul muntelui, „dezleagă" zona circulabilă a Coziei de creştetul izolat al vîrfului Bulzii.

Înainte de a ne apropia, însă, de zona periculoasă a abruptului, poteca se redresează în serpentine printre molizi, direct în sus, spre creasta principală, ajungînd în final la vest de „spintecătură" pe un tăpşansuficient de îngust, totuşi ospitalier. Timp de mers pînă aici: 2½ ore.

Lăsăm în spate vf. Bulzu (est, 1 660 m) şi urcăm pe muchia principală. De sus, priveliştea estefoarte frumoasă, atît spre nord, cît şi spre sud. Vom avea însă prilejul s-o admirăm mult mai bine din vf.



Durduc, sau vf. Cozia. După vreo 5 minute de mers pe creastă ajungem în dreptul muchiei înguste, din carese ramifică o altă creastă de legătură cu vf. Durduc (sud). Pînă la aceasta ne vom abate din traseu, traversîndamintita creastă de legătură, precum şi o şa scurtă. Din vîrful Durduc (l 550 m), situat pe o stîncă imensă,rotunjită, se dezvăluie zona de sud a munţilor Coziei, traseul pe care am urcat, iar în apropiere panoramaimpresionantă a Colţilor Foarfecii, acum rămaşi sub nivelul nostru. Mai observăm cu uimire o brînă foarteîngustă, întreruptă de spălaturi pe care se caţără cu îndrăzneală o mică potecă, lipindu-se de abruptul sudic al

muntelui Ciuha Mică: firul acelei poteci reuşeşte să iasă cu bine pînă sub Colţii Foarfecii, la stîna din Colţi.Din dreptul vf. Durduc poteca marcată urcă, reintrînd în pădure pe pantele muntelui Ciuha Mică,fără să atace vîrful (l 625 m). Păşim apoi pe golul muntelui, dincolo de vîrf, de unde vom coborî în şaua careleagă Ciuha Mică1 de vf. Ciuha Mare. Chiar din poiana rotundă, lîngă marginea pădurii, vom găsi cabanaCozia, singurul adăpost turistic la ora actuală din aceşti munţi. Din locul în care începem coborîrea sprecabană se deschide o frumoasă perspectivă asupra vîrfului ascuţit al Coziei, care domină împrejurimile.

Fig26La cabană (l 570 m) putem poposi cu gîndul să înnoptăm şi să continuăm restul traseului a doua zi.

Putem însă ca, după un popas satisfăcător, să pornim din nou la drum. Pînă aici au trecut 3-3½ ore de mersde la mănăstirea Stînişoara şi dacă nu am depăşit prea mult ora prînzului, vara vom avea destulă vreme săterminăm coborîrea la Vărateca.

La cabană aprovizionarea cu apă constituie o problemă; de aceea coborîm vreo 5 minute pe faţasudică a muntelui, în pădure, ca să găsim izvorul respectiv. Un alt izvor, tot aşa de depărtat, se află de partea

cealaltă a muntelui, pe poteca spre stîna lui Doagă (marcaj neterminat, cu punct roşu). Începînd de la cabanăîntîlnim pînă la muntele Rotunda şi marcajul cu bandă roşie al traseului nr. 23. Mai cu seamă din vf. Cozia,vom rămîne numai cu aceste semne.

La reluare pornim spre vest, urcînd prin pădure spre vf. Cozia. După aproximativ 15 minute deurcuş moderat răzbatem deasupra pădurii în apropierea vîrfului Cozia, pe care urcăm fără dificultate. La baliză (l 664 m) vom zăbovi iarăşi, reţinuţi de priveliştea largă, datorată poziţiei izolate a acestor munţi faţăde vecinii săi.

La sud, vest şi nord, valea minunată a Oltului şerpuieşte cu sclipiri de oglindă, legînd ca pe aţălocalităţile Călimăneşti, Căciulata, Golotreni, Drăgăneşti, Cornetu, Rîul Vadului. Dincolo de Olt „răsar" din puzderia de culmi a Căpăţînii, Narăţu şi Buila-Vînturariţa, stîncoase, ispititoare. Direct spre apus putem privicu indiscreţie toate cotloanele văii Lotrului, pînă către Malaia şi gura Latoriţei. Ochii pătrunzători vor distinge pe vreme limpede culmile Parîngului, nemaivorbind de cele ale Lotrului din care vf. Robu, vf. Mareşi Prejba se disting cu uşurinţă. Dincoace de Olt, o altă „mare" de munţi ne cheamă privirile: valurile

Făgăraşului, începînd din Turnu Roşu şi pînă la Iezerul şi Păpău, Ciortea, Negoiu, Vînătoarea, Muşeteica,Moldoveanu, se disting mai lesne datorită formelor caracteristice ale vîrfurilor respective.

În apropiere de munţii Coziei se adînceşte la peste 1000 m depresiunea Titeştilor şi a Perişanilor, încare satele, ca nişte puncte albe, împestriţează covorul verde-pal de pe acest „fund de lume". La est răsar dincolo de Topolog munţii Ghiţu şi Frunţi, spinări întunecate, năpădite de pădure, care ascund marele lac de baraj de pe Argeş (Vidraru).

Am mai zăbovi pe vîrf, dar timpul nu ne îngăduie. O scurtă privire spre vf. Rotunda ne permite săobservăm prima parte a coborişului. După ce terminăm de coborît vîrf ui Cozia, înaintăm spre vest pe culme,în dreapta se adînceşte o mică zănoagă la izvoarele Vamvurei, afluent al Lotrişorului Coziei. Traversăm pesub stînci vîrfuleţul Steiul, apoi ne apropiem pe culme de vîrful Rotunda (împădurit). Ocolim cota maximă (l605 m) pe la sud înaintînd puţin pe poteca cu bandă roşie, care duce spre muchia Scorţarului. După aproape300 m de coborîre la sud de vîrful Rotunda, ajungem în dreptul stînei Rotunda, care se află pe faţa sud-vestică a muntelui. Părăsim marcajul cu bandă roşie al traseului nr. 23 (sud) şi ne abatem la dreapta, sprestînă. Pînă aici am parcurs de la cabană cale de cea 45 minute. Intrăm pe poteca stînei, nemarcată, carecoboară sinuos în Valea Oltului în dreptul gurii Lotrului, la cătunul Vărateca.

De la stînă mergem pe potecă pe sub muntele Rotunda (faţa vestică) pînă în şaua de apus a acestuia.De aici înaintăm pe lîngă culme spre vest - nord-vest, ocolind vîrful stîncos al Clăii cu Brazi. Mai departecoborîm spre vest pe culme pînă la stîna Urzica, aflată într-o poiană la poalele vf. Turţudanul (vest). Acestmunte deosebit de stîncos se prăvale spre vest în apele Oltului. De la stînă părăsim culmea şi coborîm sprenord-vest, în lungul muntelui Gruiul Jangului, pînă pe firul văii Slamna, un pîrîiaş afluent al Oltului.Majoritatea traseului pe această porţiune se desfăşoară prin pădure sau prin mici rarişti. Coborîm apoi pefirul văii Slamna cca. 1,2 km pînă la calea ferată din Valea Oltului; de aici ne îndreptăm spre nord 300 m, pînă la cătunul Vărateca, unde ia sfîrşit traseul nr. 25. Atragem atenţia că traseul se strecoară prin apropiereazonelor dificile cu pante abrupte, care descind în Olt. Este recomandabil ca porţiunea cuprinsă între poalelevf. Rotunda şi Vărateca să se parcurgă în sensul de coborîre şi pe vreme bună; punctele cheie de orientare seaflă, după descrierea de mai sus, la vest de vf. Rotunda şi pe muntele Claia cu Brazi.

1 Pe creştetul său golaş se află o staţie meteorologică automată.



Ca să ieşim la gara Lotru, parcurgem cea 1,5 km de-a lungul căii ferate spre nord, trecind la ieşireadin Vărateca prin dreptul confluenţei Oltului cu Lotrul, apoi pe lîngă zidurile unei frumoase biserici.

26. PĂUŞA - ŞAUA „LA TROIŢĂ" - MĂNĂSTIREA STÎNIŞOARATimp de mers: 2¼ -2¾ ore. Marcaj: potecă nemarcată şi bandă albastră (bandă roşie). Traseul esteaccesibil şi iarna. Trasee de legătură: 23, 24, 25.

Păuşa (300 m alt.) este un cătun pe malul stîng al Oltului, în dreptul izvorului mineral nr. 1 Că-ciulata. În imediată apropiere de acest izvor se poate face traversarea Oltului cu barca, iar la cîteva zeci demetri de rîu, pe malul stîng, se află halta Păuşa, situată pe calea ferată Piatra Olt-Podul Olt.

Traseul nr. 26 începe de la halta Păuşa (km 313), din apropierea gurii pîrîului Păuşa. Pînă la mitoculPăuşa (350 m alt.) ne va călăuzi un drum de căruţă, în continuarea căruia o potecă mare se avîntă spre pădurea pe muchia dealului Păuşa (nord-est). După ce intrăm în pădure, urcuşul se desfăşoară invariabil sprenord-est, în lungul unei pante de înclinare medie. Cam la jumătatea urcuşului întîlnim o bancă pentru odihnă.La o oră de la plecare sosim pe culmea defrişată a dealului Păuşa (047 m), de unde vom avea o frumoasă privelişte spre abruptul sudic al munţilor Cozia şi asupra potecii traseului nostru. La răsărit se adînceştelunga vale a Păuşii, pe care urcă o şosea forestieră pînă la I. F. Călimanul.

Din capul dealului Păuşii traseul devine o plimbare de aproximativ 30 minute pînă în şana „LaTroiţă" (673 m), de-a lungul lizierei de pădure (vest) şi a defrişării (est). În continuare, pînă la mănăstirea

Stînişoara, putem urmări descrierea traseului nr. 24, marcat cu bandă albastră. Mănăstirea Stînişoara poateconstitui un punct de plecare în alte două excursii uşoare, dar frumoase.

Prima cu circuit în jurul culmii de piatră a muntelui Sălbaticul, pe marcaj cu cruce albastră, dureazăceva mai mult de 30 minute. Poteca începe din dosul cantinei mănăstirii şi urcă pe un făgaş pînă pe culmeadealului (3-4 minute). De aici poteca marcată cu cruce albastră ne conduce la dreapta, prin pajiştea sudică amuntelui Sălbaticul, pînă la peşteră, unde vom întîlni un mic locaş cu troiţă. De pe stîncile din apropiere vom privi panorama cheilor Păuşii, balconul de pe stînca cu strungă, descris la traseul nr. 24, adîncimeaîntunecoasă a văii Gardului, cascada sa firavă, dar înaltă, precum şi abruptul Colţilor Foarfecii.

Ca să ne înapoiem la mănăstire, traversăm muchia stîncoasă la dreapta (de aici fără marcaj) şicoborîm pe o potecuţă abia schiţată prin pădure pe faţa nordică a muntelui Sălbaticul. După vreo 10 minutene aflăm pe pajiştile cu nuci de la poarta mănăstirii.

A doua excursie, ceva mai grea, are drept ţintă cascada Gardului, pe care am semnalat-o mai sus şicare e vizibilă de la pajiştile cu fîneţe ale mănăstirii. Cea mai amplă privelişte asupra ei o vom avea, însă,

dacă ne căţărăm la nord de mănăstire, pe pantele pietroase ale muntelui Fruntea Oii, pînă la margineaabruptului.

De la mănăstire coborîm cca. 2 minute pe potecă, spre şipotul din valea Gardului (traseul nr. 24).Apoi părăsim marcajul şi intrăm la dreapta pe un drum de căruţă. Acesta se termină însă curînd, în loculunde valea se îngustează brusc. De aici în sus un hăţaş aproape invizibil se strecoară pe lîngă pîrîu,traversîndu-1 în două rînduri. Urcăm prin pădure pînă la un luminiş, de unde apar pereţi stîncoşi, atît îndreapta, cît şi în stînga. Urcăm printre urzici, tufe de scoruşi, rugi cu mure şi lespezi (atenţie la vipere !).Cascada se aude în apropiere şi, ca să pătrundem la baza ei, ne strecurăm printre stînci uriaşe acoperite cumuşchi. Ea se află la 830 m altitudine (baza ei inferioară) şi se formează pe pragul de piatră înalt şi verticaldintre Colţul Mic al Foarfecii şi capătul vestic al muntelui Fruntea Oii. Timp de mers de la mănăstire cca. ½oră. Întoarcerea o putem face pe acelaşi drum. Ascensiunea în continuare a pereţilor necesită cunoştinţetehnice şi materiale corespunzătoare.

Fig27

27. CABANA COZIA - POIANA BABOLEA – ŞAUA MOCIRLELE - VÎRFUL OMUL -PRIPOARE - BAIAŞUTimp de mers: 4-5 ore. Traseul este accesibil şi iarna. Trasee de legătură: 23, 25.

Traseul este indicat pentru coborîre, el făcînd legătura între zona centrală, înaltă, a munţilor Coziaşi zona nordică, învecinată cu depresiunea Titeştilor. De la punctul inferior al acestui traseu, Băiaşu, se poate porni mai departe de-a lungul văii Cîmpului spre Mlăceni, Clăbucet, Zănoaga, pînă la creasta principală amunţilor Făgăraşului (Ciortea).

Poteca nemarcată începe din spatele cabanei Cozia (l 570 m) şi se desfăşoară iniţial pe sub coamavîrfului Cozia, prin pădure. Păstrăm curba de nivel cît timp ocolim izvoarele văii Păteştilor, străbătînd, dinloc în loc, cîte un mic luminiş. După aproape 15 minute de mers ieşim la stînga pe culmea împădurită, într-omică poiană. De aici ne menţinem puţin pe muchie, apoi ocolim o cotă (l 045 m) prin stînga ei. În continuarecoborîrea se accentuează pînă ce ieşim în marea poiană Babolea, într-o şa lată (40 minute de mers, 1450 malt.). Dacă privim spre sud, vedem o frumoasă privelişte asupra piramidei retezate a Bulzului şi a



spintecăturii ascuţite care-1 separă atît de brusc de Ciuha Mică.În continuare, ocolim pe la nord-vest vf. Babolea, intrînd din nou în pădure; după cîteva minute

panta începe să se încline coborînd lent pînă în şaua Mocirlele, îngustă, cu poiană mare (60 minute de mers,1420 m alt). În dreapta potecii de creastă zărim stîna Mocirlele. Mai jos, lîngă pădure, se află un izvor. De lastînă se ramifică o mare potecă ciobănească spre Păţeşti (2½-3 ore de mers pe un traseu uşor).

Incepînd din şaua Mocirlele, poteca de creastă e mai puţin umblată, mai ales că muntele creşte din

nou în înălţime spre vf. Omul şi Căprăriile, avînd din ce în ce mai multe obstacole stîncoase, ascunse subhaina misterioasă a pădurii de brad.Prima înălţime „Poarta de Piatră" (l 502 m) o atacăm direct prin şirul de poieniţe cu care este

presărat creştetul muntelui. Dincolo de ea o şa, înaltă (l 490 m) ne desparte de vf. Omul (l 568 m). Urcăm puţin pe culme, apoi ne abatem pe faţa estică, intrînd din nou în pădure. După cca. 10 minute de urcuşrevenim pe muchie, în rariştile vîrfului Omul. Baliza este situată într-un brad, iar vizibilitatea în jur esteextrem de redusă din cauza pădurii. Doar prin culoarul prin care am venit putem vedea cîte ceva dinîmprejurimi în direcţia Bulzului, Durducului şi vf. Cozia. Pînă aici au trecut l¾ - 2 ore din timpul de mers.

In vf. Omul vom face o riguroasă orientare, deoarece de aici se desfac spre vest, nord şi est 3muchii împădurite. Spre vest se află muchia stîncoasă a Căprăriilor, greu accesibilă. Spre nord - nord-est sedesprinde muchia Măţăriilor, ademenitoare la început, apoi cu obstacole de netrecut în zona inferioară. Sprenord-est se desfăşoară culmea Perişanilor, sau a Roşiei, peste care poteca se strecoară de-a lungul coamei.

Din vîrf înaintăm spre nord-est, cca. 100 m. În felul acesta prima culme este evitată. În punctul în

care ne aflăm apar pe sub cetinile brazilor mai multe fire de potecă. Intrăm pe poteca din extrema dreaptă,măsurînd pe busolă direcţia de mers spre est-nord-est; abia după vreo 150 m sîntem siguri că am depăşitramificaţia Măţăriilor. În continuare coborîm prin pădure şi prin poieni, pe coamă, sau pe lîngă ea, timp de25 minute, cînd poteca începe să ocolească pe versantul sud-estic (la dreapta o ramificaţie) un vîrf mairăsărit. Dincolo de vîrf ajungem într-o şa cu poiană, în stînga căreia se află la cea 300 m stîna Perişani(Roşia). În continuare traversăm spre dreapta o vîlcea şi revenim pe muchia părăsită mai sus (în şaua stînei).Poteca coboară uşor pînă într-o mică şa, unde ajungem după aproximativ 3½ ore de mers de la cabană. Dinşa ocolim pe sub vf. Suru (nord) un interesant munte, cu multe ramificaţii. Mai ales spre nord el sfîrşeşte cuabrupturi fotogenice, dar... de evitat.

Deci, cotim imediat pe sub vîrf pe muchia estică, coborînd pe pante repezi direct spre fundul văiiRoşia, pînă în cătunul Pripoare (520 m). După 4 ore de coborîre pe acest traseu ne aflăm pe o şosea locală, lamarginea depresiunii Titeştilor. Traversăm apa Roşiei şi mergem la vale pe şosea, prin strîmtorile Roşiei;după 2,5 km din Pripoare, intrăm în satul Băiaşu (450 m), la poalele nordice ale munţilor Cozia. De la

Băiaşu la gara Cornetu (Valea Oltului) sînt 9 km pe şoseaua forestieră (pe care circulă şi autobuzeD.G.T.A.). La ieşirea din Valea Oltului, lîngă Copăceni, se află un pod modern, în formă de arc de cerc. Pelîngă interesul pe care-1 prezintă această construcţie nouă, mai reţinem că el marchează şi colţul nord-vestical masivului Cozia.

Din Răiaşu şoseaua se ramifică şi spre nord poşte dealul Cireşu, ca să coboare apoi la Titeşti.

TRASEE TURISTICE DE IARNĂ

In timpul iernii, traseele din munţii Căpăţînii şi Coziei capătă un plus de dificultate din cauza climeireci şi a zăpezii mari. Majoritatea traseelor devin inaccesibile sau nerecomandabile, fie din cauza pericolelor datorate unor porţiuni de munte expuse avalanşelor, fie din lipsa adăposturilor călduroase. In munţiiCăpăţînii iarna favorizează turismul pe schiuri, însă numai pentru schiorii buni. Uneori creasta prelungă afost străbătută de echipe de alpinişti în cadrul alpiniadei republicane. Noi, însă, ne vom rezuma itinerare, lacîteva incursiuni alese pe traseele cu cabane sau cantoane, ce pot oferi adăposturi siaure. Singura posibilitatede cazare în condiţii satisfăcătoare în timpul iernii este cantonul pastoral Piatra Roşie. Pentru aceasta, atîttraseul nr. 20, cît şi nr. 22 sînt accesibile pentru urcuşul la cabană. Cel mai indicat rămîne, însă, traseul nr.20, mult mai comod, datorită şoselei forestiere pînă la I. F. Bolea.

In afară de aceste trasee de acces, în zona alpină centrală mai pot fi încercate şi traseele nr. 1 şi 7.

I. POLOVRAGI - VALEA OLTEŢULUl - I.F. URLIEŞUL - CURMĂTURA OLTEŢULUl -VÎRFUL NEDEIA ŞI ÎNAPOITimp de mers: Polovragi - I.F. Urlieşul: 4-5 ore. I.F. Urlieşul - curmătura Olteţului - vf . Nedeia şiînapoi: 9-10 ore.

Traseul I este accesibil pe toată lungimea sa, însă cu înnoptarea la cabana I.F. Urlieşul, interesîndu-ne în prealabil la luncile Olteţului de posibilităţile de adăpostire. Urcuşul prin pădure spre curmătură necesităun plus de 30 minute faţă de timpul de vară.

Din curmătura Olteţului putem coborî la casa Petrimanu, iar de aici la Ciunget, făcînd o veritabilă



traversare de iarnă a munţilor Căpăţînii. Urcuşul la vîrfurile Nedeia sau Negovanu (traseul nr. 10) este posibil cu reîntoarcerea la I.F. Urlieşul pînă seara; pe parcurs vom urmări cu stricteţe culmea cea mai înaltă pentru a ieşi din zona avalanşelor, între vf. Negovanu şi vf. Nedeia creasta este mai ascuţită cu trei colţi uşor de evitat pe versantul vestic.

II. MALAIA - STÎNA SMEURATUL - VÎRFUL SMEURATUL ŞI ÎNAPOI

Timp de mers: 9-11 ore.

Vom urmări itinerarul traseului de vară nr. 7 pînă la stîne, iar de aici traseul nr. 8, în urcuş, pînă lacota 1 760 m, unde poteca ciobănească de creastă „taie" faţa nordică în direcţia şeii Smeurătul. Incepînd deaici urcăm pe versantul nord-vestic al vîrfului pînă la cota 1038 m, de unde vom avea o splendidă panoramăasupra munţilor Căpăţînii şi Lotrului.

Întoarcerea o vom face la Malaia pe acelaşi drum. Vom fi atenţi în special, la golul din preajmavîrfului, după starea zăpezii.

III. MĂNĂSTIREA HUREZU - PÎRÎUL LUNGU - I.F. BOLCA - MUNTELE ROMANU – CANTONUL PIATRA ROŞIETimp de mers: 5-6 ore.

E un traseu accesibil iarna. Pe porţiunea mănăstirii Hurezu - I. F. Bolea, dacă zăpada permite,circulă autocamioanele întreprinderii forestiere. La golul muntelui urmărim cu grijă direcţia de mers, maiales pe muntele Petriceaua, deoarece poteca nu este vizibilă, singurul reper fiind vf. Romanu cu baliză la1789 m.

IV. CANTONUL PASTORAL PIATRA ROŞIE - VÎRFUL URSU - VÎRFUL CĂPĂŢÎNA ŞIÎNAPOITimp de mers: 4-6 ore.

Este cel mai interesant traseu de iarnă, care atinge două vîrfuri importante ale munţilor Coziei.Descrierea traseului este aproape identică cu cea a traseului de vară nr. 10. Recomandarea de bază estemenţinerea cu stricteţe a liniei de creastă pe direcţia cea mai scurtă, pînă la vf. Ursu. Traseul poate fi parcursîn condiţii excelente pe schiuri, mai ales la întoarcere.

Din vf. Ursu, şi din cele două vîrfuri gemene Căpăţîna-Balota, descifrăm, pe vreme bună, una dincele mai frumoase privelişti de iarnă, atît spre valea Lotrului şi a Oltului, cît şi a „valurilor" de munţiînzăpeziţi ai Lotrului şi Parîngului. Piatra Tîrnovului sclipeşte orbitor în lumina soarelui şi cu greu îţi poţi daseama unde se termină cuşma zăpezii de unde răzbate spre cer stînca albă.

In privinţa munţilor Coziei, semnalăm că iarna zona centrală alpină devine foarte greu accesibilă;accesul la cabana Cozia pe traseele nr. 23 şi 25 nu este de loc recomandabil, mai ales cînd starea zăpezii estedefavorabilă. Singura variantă de acces, lipsită în general de pericole, este traseul nr. 27, fie din Păţeşti prin plaiul Hăidăului şi Leurde pînă la şaua Mocirlele, fie din Băiaşu peste vf. Omul şi şaua Mocirlele. În cazultraseului nr. 27 parcurs în urcuş în timp de iarnă (martie), durata va fi calculată cu un plus de 2½ ore faţă detraseul de vară, adică în total 6½-7½ ore.

Traseul nr. 26, Păuşa-mănăstirea Stînişoara, este accesibil în timpul iernii, cu o majorare a timpuluide mers cu aproximativ 1 oră. În dreptul strungilor de piatră, dar mai ales la traversarea jgheaburilor, vom fimai atenţi pentru a evita avalanşele de „culoar", care ar putea ameninţa poteca.

PANTE PENTRU SCHI

In aceşti munţi nu sînt amenajate în prezent pîrtii de schi. În schimb cele naturale nu lipsesc, deşisînt destul de depărtate de localităţile limitrofe. Excepţie face cantonul pastoral Piatra Roşie, în preajmacăruia pantele permit schiorilor să amenajeze pîrtii bune. Perioada cea mai favorabilă pentru schi este 15ianuarie-15 martie. Excursiile pe schiuri sînt foarte indicate, atît de-a lungul crestei principale, cît şi peramificaţiile nordice sau sudice. Rămîne la alegerea schiorilor (medii sau avansaţi) să-şi pregătească itinerarecare să le satisfacă exigenţele pentru o excursie reuşită.

CUPRINS

Cuvînt înainte



MUNŢII CĂPĂŢÎNII

Prezentare geograficăLocalităţi şi drumuri de accesPuncte de adăpost. Poteci turistice

Trasee turistice

Trasee în sectorul vestic şi nordic

1. Polovragi-curmătura Olteţului2. Ciunget – Prejbeni - casa Petrimanu - curmătura Olteţului - şaua Negovanu - muntele Tîrnovul -curmătura Vătăşelul3. Raniificaţia Borogeana Răgăliei-şaua Gropiţa-stîna Groapa - vf. Nedeia - Obîrşiile Repedea - curmăturaFunicelul-muntele Ursu-cantonul Piatra Roşie4. Ciunget-valea Repedea-curmătura Vătăşelul-Piatra Tîrnovului-stîna Groapa5. Ciunget-valea Repedea-stîna Funicelul6. Stîna Funicelul-curmătura Funicelul-curmătura Beleoaia-muntele Corşorul-Poiana Ascunsă-pîrîul Tărîia-Polovragi

7. Malaia-stîna Smeurăt

Trasee pe culmea principală

8. Valea lui Stan-Vîriul lui Stan-vf. Gera- stîna Smeurătul9. Stîna Smeurătul-curmătura Rodeanu-muntele Văleanu-ourmătura Piatra Roşie cantonul Piatra Roşie10. Cantonul Piatra Roşie-muntele Ursu-curmă-tura Funicelul-vf. Nedeia-curmătura Olteţului

Trasee în sectorul estic

11. Brezoi-Valea Satului-vf. Narăţu-Brezoi12. Olâneşti-Băi-valea Olăneşti-muntele Stogu-cantonul Cheia13. Valea lui Stan-Vîrful lui Stan-Claia cu Brazi-plaiul Priboieni-Căciulata

14. Pietreni-poiana Văcăriei-vf. Piatra-refugiul Buila15. Refugiul Buila-vf. Buila-vf. Vînturariţa-refugiul Buila16. Pietreni-poiana Văcăriei-muntele Piatra-Poiana de Piatră-curmătura Comarnice-cantonul Cheia17. Cantonul Valea Cheii-muntele Căprăreaţa-muntele Stîna Bătrînă-Vîrful lui Stan-Valea lui Stan18. Stîna Smeurătul-refugiul Lespezi-plaiul Netedu-valea Costeşti-Pietreni19. Mănăstirea Bistriţa-Între Rîuri-muntele Cuca-muntele Zănoaga-stîna Curmătura Rodeanu20. Mănăstirea Hurezu-pîrîul Lunga-I.F. Bolca-muntele Romanu-cantonul Piatra Roşie21. Cantonul Piatra Roşie-vf. Ursu-„La Iezer"-şaua Groapa Malăii-Ciunget22. Cantonul Piatra Roşie-muntele Romanu-Poiana lui Dincă-dealul Frăsinet-Vaideeni

MUNŢII COZIEI

Prezentare geograficăLocalităţi şi drumuri de accesCabana Cozia. Puncte de adăpost. Poteci.MarcajeTrasee turistice23. Gara Turnu-şaua „La Troiţă"-muchia Scorţaru-cabana Cozia24. Mănăstirea Cozia-poiana „La Muşeţel"-şaua „La Troiţă"-mănăstirea Stînişoara25. Mănăstirea Stînişoara-muchia Vlădesii-muntele Durduc-cabana Cozia-stîna Rotunda-stîna Urzica-Vărateca26. Păuşa-şaua „La Troiţă"-mănăstirea Stînişoara27. Cabana Cozia-poiana Babolea-şaua Mocirlele-vf. Omul-Pripoare-Băiaşu

Trasee turistice de iarnă

I. Polovragi-valea Olteţului-I. F. Urlieşul-curmătura Olteţului-vf. Nedeia şi înapoiII. Malaia-stîna Smeurătul-vf. Smeurătul şi înapoi



III. Mănăstirea Hurezu-pîrîul Lungu-I. F. Bolca-muntele Romanu-cantonul Piatra RoşieIV. Cantonul pastoral Piatra Roşie-vf. Ursu, vf. Căpăţîna înapoi

Pante pentru schi

Redactor responsabil: URSU DIDONA Tehnoredactor: BADEA PETRE

Dat la cules 15.IV.1968. Bun de tipar 13.VIII.1968.Apnrut 1968. Tiraj 4700 + 140 hîrtia scris 1 A5 6 g/m2.Coli editoriale 9.47. Coli tipar 6,875 plante 2 offset - 1 culori.

C. Z. 52 pentru bibliotecile mari. Întreprinderea Poligrafică OlteniaRepublica Socialistă România. Comanda nr. 102.

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi [email protected] titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/

mailto:[email protected]

http://groups.yahoo.com/


mailto:[email protected]


Ghid Turistic, Muntii Capatinii Si Coziei - Nic. Popescu [1968]

Documents

Transcript of Ghid Turistic, Muntii Capatinii Si Coziei - Nic. Popescu [1968]