GHID ÎMPOTRIVA PLAGIATULUI -...
23
GHID ÎMPOTRIVA PLAGIATULUI
Transcript of GHID ÎMPOTRIVA PLAGIATULUI -...
GHID ÎMPOTRIVA PLAGIATULUI
A , , , ,
U B . G C C E
A F F U B . E
, , , - .
3
Cuprins: Calităţile unei lucrări academice 4
Cum să scriem etic ? 5
Este plagiatul o fatalitate? 6
De ce este rău plagiatul? 7
Definiţia plagiatului 8
Autoplagiatul 10
Plagiatul şi drepturile de proprietate intelectuală 11
Exagerări 12
Forme de plagiat 14
Pedepse 20
Sinteză 21
Surse consultate 22
4
Calităţile unei lucrări academice
Orice lucrare academică (eseu, lucrare de licenţă, dizertaţie de master, lucrare de doctorat, referat doctoral, ar col sau carte date spre publicare etc.) dar şi studiile oferite revistelor de cultură, trebuie să aibă anumite calităţi s lis ce şi de conţinut la care studentul, profesorul sau cercetătorul trebuie să ţină. E vorba de claritatea scriiturii, de caracterul ei concis, argumentat, corect grama cal, dacă se poate de o eleganţă s lis că proprie autorului. Traducerile trebuie să redea numai ceea ce credem că a intenţionat să spună autorul într-o formă cât mai apropiată de felul în care el a spus-o. Lucrările ş inţifice sau rapoartele de laborator au canoane şi mai exacte de compoziţie şi s l. Aceste calităţi sunt judecate de profesorii sau de colegii care evaluează lucrările sau proiectele de cercetare (peer-reviewers) şi în funcţie de aceasta ele sunt notate ori admise sau nu spre publicare, premiate etc. Nu vom avea în vedere aici operele muzicale sau de artă plas că, cinematografice sau teatrale, ci numai lucrările academice cu conţinut conceptual-teore c: ş inţifice, filosofice, filologice etc. Autorii lor sunt profesori, studenţi, cercetători ş inţifici. Toate aceste calităţi se cons tuie în ceea ce se cheamă s lul academic. Chimiş i au canoanele lor de redactare, filologii cer lucrări care se remarcă şi prin frumuseţea limbajului u lizat (frumuseţe care nu se defineşte prin reguli), ş inţele cer o proză sobră care nu alunecă deloc spre literar, filosofii sunt undeva la mijloc, în cazul lor, calitatea scriiturii făcând parte din din calitatea lucrării. Apoi mai sunt criteriile de compoziţie şi conţinut ş inţific – pe care le stabileşte profesorul.Deşi nu face parte din zona explicită a tradiţiei academice româneş , trebuie spus că lucrările academice trebuie să aibă şi însuşiri morale. De exemplu să nu fie plagiate.
5
Cum să scriem etic ? Există trei principale forme de conduită imorală în scrierea lucrărilor academice:
falsificarea datelor cercetării, fabricarea lor (1), respectiv plagiatul. Alte forme de
conduită imorală în redactarea lucrărilor sunt ignorarea voită a argumentelor
contrare tezei pe care o susţinem şi selectarea din bibliografie doar a
argumentelor favorabile, asumarea, conştientă sau nu, a unor idei rezultate
dintr-o dezbatere unde ele au fost sugerate aluziv sau complet de alte
persoane, neglijarea mulţumirilor adresate tuturor celor ce ne-au făcut sugestii
sau ne-au ajutat în vreun fel la realizarea unei lucrări sau a unui proiect de
cercetare, asumarea de către peerreviewer a ideilor celor evaluaţi sau de către
profesor a ideilor noi din lucrările studenţilor etc. Una dintre formele cele mai
clare, frecvente şi grave de conduită neetică în scrierea lucrărilor academice
este plagiatul. El e prezentat în forme diverse, unele subtile, altele
controversate, altele exagerate. El e, în esenţă, o substituţie abuzivă de autor.
Nu e neapărat un furt intelectual (de proprietate) căci poţi plagia şi o lucrare
asupra căreia nimeni nu mai are drepturi de proprietate intelectuală. El e o
înşelare (minţire) a cititorului cu privire la adevăratul autor şi o încălcare a
demnităţii autorului. Plagiatul e, în genere, aspru pedepsit deoarece prejudiciile
aduse părţilor interesate sunt mari. Plagiatul are un sens mai larg decât copiatul
în ciuda identificării lor curente. Căci el include parafrazele şi sintezele făcute
incorect, fie şi din greşeală, ca şi diverse forme de auto-plagiat.
(1) Studentul şi cercetătorul nu au voie să inventeze sau să falsifice informaţii sau date de laborator în cursul ac vităţilor lor academice ori de cercetare incluzând rapoarte de laborator, rapoarte de cercetare, acceptarea unui ajutor neregulamentar în efectuarea lucrărilor de laborator sau în scrierea unei lucrări, copierea la examen etc.
6
Este plagiatul o fatalitate?
Deşi SUA prac că măsurile cele mai dure împotriva plagiatului, situaţia pe teren nu e deloc încurajatoare. Josephson Ins tute Center for Youth Ethics a inves gat problema plagiatului pe un eşan on de 24.000 de studenţi şi aconstatat că 64% dintre ei au înșelat la un test, 58% au plagiat și 95% recunosc că au înșelat într-un fel sau altul. 56% dintre studenții care au terminat Business School , 54% absolvenți ingineri și 45% absolvenții de Drept recunosc că au plagiat.
Un alt studiu ce a vizat 63.700 de studenți aflați la licență între 2002-2005 a surprins următoarele lucruri: 36% dintre studenți admit că au copiat fraze de pe internet fără a trimite exact la sursă;14% mărturisesc că au falsificat bibliografia;7% au mărturisit că au copiat cuvânt cu cuvânt dintr-o sursă fără să o citeze și că au predat lucrări realizate de altcineva.
Înseamnă oare aceasta că urmărirea electronică a plagiatului, pedepsele mari şi mul tudinea de traininguri an -plagiat nu sunt calea de atac eficientă? Riscăm şi noi să parcurgem un drum sor t eşecului?
În România perioadei comuniste plagiatul nu era un subiect dezbătut, poate şi pentru că el era o poli că de stat (se plagiau masiv tehnologiile străine sustrase de serviciile de informaţii). Se apreciază că numărul plagiatelor, mai ales în domeniul tehnic, realizate în acest mod se ridică la zeci de mii. Nici în prezent nu există o cultură an -plagiat în universităţile româneş .
7
De ce este rău plagiatul?
Pe lângă faptul că e un delict moral grav, plagiatul presupune costuri sociale evitabile, între care salariile plă te unor oameni a căror calificare e obţinută fraudulos. Plagiatorii pot ocupa pe nedrept locul altor persoane care şi-au obţinut calificarea corect. Publicul plăteşte sume mari sub formă de taxe şi impozite spre a acoperi cheltuielile pentru găsirea şi pedepsirea plagiatorilor. Cei mai periclitaţi sunt posesorii drepturilor de proprietate intelectuală atunci când plagiatul e folosit ca instrument prin care se aduce a ngere drepturilor patrimoniale ale autorilor, editurilor, revistelor ş inţifice. Prin descoperirea acestei prac ci, imaginea universităţii şi a oricărei alte organizaţii se deteriorează, pres giul ei coborând periculos de mult. Dar costurile sociale nu se reduc doar la costuri financiare, căci mai sunt și costurile de mp în descoperirea plagiatului și a autorului originar, costul de încredere (pe care îl suportă întreaga comunitate academică unde a fost dovedit plagiatul), costul de tranzacție etc. Cunoaşterea faptului că un coleg sau profesor a plagiat descurajează efortul celorlalţi de a munci cins t. Prin implicaţiile sale mul ple, plagiatul e considerat una dintre conduitele imorale cele mai grave din viaţa universitară şi este sau ar trebui pedepsit ca atare.
8
De iniţia
Nu există o definiţie standard a plagiatului. Comisia de e că a Universităţii din Bucureş a stabilit următoarea definiţie, adoptată de Senatul Universităţii:
Plagiatul este ac vitatea prin care cineva își însușește prin copiere, parafrazare sau rezumare o idee, concepție, expresie, text, schemă, par tură etc., publicate sau nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o drept a sa, fără a menționa explicit sursa la care a apelat.
Pe scurt, plagiatul e o subs tuire imorală de autor. E imorală pentru că nu respectă demnitatea veritabilului autor, transformat într-un instrument exploatabil de către plagiator; e totodată o minciună adresată publicului cu privire la sursa ideilor dintr-o lucrare academică; profesorul examinator e folosit ca mijloc pentru obţinerea frauduloasă a notei şi desconsiderat ca expert în vederea obţinerii, fără merit, a unei note mari – ceea ce reprezintă un act de nedreptate; e totodată o sfidare şi discriminare a colegilor care nu au plagiat.
9
Ce spune de iniţia?
� Se pot plagia atât textele cât şi ideile, dar şi operele de artă, graficele, schemele etc. Una dintre formele cele mai frecvente de plagiat e parafraza incorect făcută, nu numai copierea cuvânt cu cuvânt.
� „Prezentând-o drept a sa”: în mod intenţionat sau neintenţionat. O condiţie a
plagiatului indubitabil e intenţia de a înşela. Dar există şi plagiat neintenţionat. Acesta poate fi comis din greşeală (plagiatorul a ignorat, deşi putea şi avea obligaţia să nu o facă, faptul că textul aparţine altui autor, consideră că nu e nevoie să mai citeze sursa, crede greşit că textul e în patrimoniul public, nu e familiarizat cu regulile citării academice etc.) Acest plagiat nu se trece cu vederea, de regulă, dar pedeapsa trebuie modulată în funcţie de evaluarea responsabilităţii persoanei în comiterea respectivei greşeli: pot fi situaţii în care ignorarea circumstanţelor nu i se poate imputa. Dar nu numai individul, ci şi universitatea e vinovată pentru facilitarea acestor erori atunci când ignoră lipsa reglementărilor pe această temă şi neglijează difuzarea ori explicarea lor. Iată de ce training-urile etice pe tema plagiatului sunt indispensabile în universităţi. Mai este, apoi, plagiatul făcut dintr-un accident nefericit (spre deosebire de cazul anterior, când plagiatorul putea şi trebuia să ştie, în principiu, ceea ce nu a ştiut), în acest caz plagiatorul nu ştie şi nici nu poate şti, chiar dacă ar vrea, condiţiile în care el comite plagiat din cauze independente de conştiinţa şi voinţa lui (a fost drogat, a suferit un accident cerebral, i s-a întins o cursă etc.). În acest caz, el nu poate fi făcut responsabil pentru plagiat, ci trebuie iertat sau pedepsit pentru că s-a drogat sau îmbătat (dar nu poate fi pedepsit dacă a fost drogat sau manipulat).
� „A menţiona explicit sursa” înseamnă a cita explicit autorul şi opera originară. Nu
excludem, în cazuri mai bine cunoscute, citarea vagă, fără întreg aparatul. Nu agreăm însă folosirea ambiguă a două forme de citare în acelaşi text: ghilimelele şi indentarea textului citat fără ghilimele. Pe lângă ambiguitatea indusă, ea ne interzice să procedăm ca mai sus cu sublinierea unui text propriu, important, prin indentare. Preferăm citarea la subsolul paginii (ca şi notele), fiind mai uşor de citit decât notele şi bibliografia finale. O listă finală cu bibliografia folosită e necesară, totuşi, la sfârşitul lucrării.
� Pentru orice fel de sprijin, material, logistic sau intelectual acordat pentru
realizarea lucrării, autorul trebuie să aducă „mulţumiri” într-o rubrică specială sau la subsolul paginii. Se vor marca astfel sugestiile importante obţinute în cursul unei discuţii sau cu ocazia prezentării unei comunicări ş inţifice nepublicate.
10
Autoplagiatul Nu există o definiţie unanim acceptată a auto-plagierii. Autoplagiatul ca fenomen realmente imoral, periculos, care trebuie interzis şi sancţionat drastic. Autoplagiatul constă în folosirea aceloraşi rezultate ale cercetărilor proprii de mai multe ori, fără a menţiona acest lucru, pentru a obţine mai multe foloase distincte.Se creează impresia falsă că eşti autorul mai multor opere (când de fapt e vorba doar de una) şi deci că ai dreptul la mai multe beneficii (când, în fapt, pentru acele beneficii suplimentare trebuia muncit în plus). Forma clasică: folosirea aceluiaşi eseu (poate cu titlul schimbat) pentru a trece mai multe examene. Variațiuni: x� folosirea aceleiaşi lucrări pentru a lua două titluri de doctor; x� folosirea aceluiaşi articol, cu mici modificări de titlu şi de conţinut pentru a îngroşa
fictiv lista de publicaţii; x� utilizarea propriului text publicat deja într-o revistă sau volum fără a cere editorului
dreptul de publicare (acesta nu este doar autoplagiat, ci şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală);
x� omiterea menţionării faptului că un anume fragment sau capitol a mai fost publicat undeva;
x� traducerea tezei de doctorat pentru a fi publicată într-o altă ţară nu constituie autoplagiat, dar utilizarea ei pentru a obţine un nou titlu de doctor în acea ţară e o fraudă. republicarea într-un volum personal sau într-o antologie tematică unui articol publicat deja într-o revistă academică e permisă numai cu acordul revistei, menţionând locul unde a apărut iniţial articolul şi mulţumind pentru bunăvoinţa de a accepta preluarea;
x� uneori revistele te invită să publici ca articol-sinteză un rezumat al unui volum per-‐sonal. De multe ori lucrarea de bază este prezentată preluând fragmente din textul acesteia; acesta nu e un auto-plagiat;
x� dacă public patru recenzii ale unor cărți dintr-un sub-domeniu specific şi apoi scriu un articol-recenzie în care tratez toată literatura din acel sub-domeniu din ultimii 5 ani reluând ce am scris în recenziile precedente, nu am comis un auto-plagiat cu condiţia să menţionez unde a avut loc publicarea iniţială a articolelor şi că reproducerea s-a făcut cu acordul acestora;
x� public un dialog cu un alt cercetător. Reiau fragmente din el (formulate de mine inițial) într-un articol de cercetare – nu e auto-plagiat cu condiţia menţionării sursei.
x� particip la o masă rotundă. Participarea mea e importantă, cam 30% din volumul celor spuse acolo. Scriu apoi un articol care conține acel 30%. Nu e auto-plagiat cu condiţia menţionării ocaziilor în care a mai fost prezentat articolul şi, eventual, cu menţionarea principalelor critici.
x� o lucrare tipărită înainte de înscrierea la doctorat e interzis să fie predată ca teză de doctorat (tentativa se pedepseşte);
x� articolele scrise şi publicate în timpul stagiului doctoral pot fi preluate în teză (cu ajustările de rigoare) cu condiţia să fie indicată explicit revista în care au apărut şi să existe acordul deţinătorului de copyright;
11
Plagiatul şi drepturile de proprietate intelectuala Uneori plagiatul se combină cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (fiind un fel de furt), dar nu întotdeauna. Poţi să prezinţi ideile altora ca fiind ale tale (şi să comiţi astfel plagiat) chiar dacă nu lezezi drepturile de proprietate intelectuală ale persoanei plagiate (e.g. poţi plagia o carte mai veche de 70 de ani, care a intrat în „domeniul public”, fără a te atinge de aceste drepturi). Apoi, poţi aplica sau încălca legislaţia privind dreptul de proprietate intelectuală fără a comite plagiat, e.g. a moşteni, a vinde etc. dreptul de proprietate intelectuală nu are nimic de-a face cu plagiatul; la fel, poţi scana ilegal o carte şi s-o plasezi pe internet, poţi folosi fotografii fără să plăteşti drepturi de autor - toate acestea sunt încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală care nu au legătură cu plagiatul. Deci tema drepturilor de proprietate intelectuală nu e identică cu tema plagiatului. Dar de cele mai multe ori a-ţi însuşi ideile altora lezează, prin aceasta, şi drepturile de proprietate intelectuală ale celor plagiaţi, în speţă drepturile patrimoniale. Căci îţi însuşeşti pe ascuns bunuri sau sume de bani care, de drept, ar reveni autorului din comercializarea operei. Însă lezarea drepturilor de proprietate intelectuală nu e, totuşi, o condiţie defini-‐torie pentru „plagiat”. Legea nr. 8/1996 stabilește cadrul juridic în România privind dreptul de autor și drepturile conexe. Legea prevede ca autorul unei opere (literară, artistică, muzicală etc.) să dețină dreptul asupra respectivei opere pe toată durata vieții sale plus încă 70 de ani. Drepturile de autor se moștenesc de către urmașii legali ai autorului. În cazul operelor realizate prin colaborarea mai multor autori, drepturile de autor expiră la 70 de ani de la moartea ultimului dintre aceștia. În cazul operelor publicate sub pseudonim sau anonim, dreptul de autor durează 70 de ani de la publicarea respectivei opere. Legea se aplică și pentru operele create înainte de publicarea legii. În cazul programelor pe calculator, termenul este de 50 de ani în loc de 70. Dreptul de autor are rolul de a proteja creatorul și operele lui prin ansamblul prerogativelor oferite acestora: de a le reproduce, distribui,executa, afișa ca rezultat al muncii creative depuse. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții. (art.12).Dacă paternitatea unei opere e însuşită ilicit prin plagiat, plagiatorul poate să-şi însuşească ilicit şi dreptul patrimonial asupra operei şi să producă daune materiale autorului. Susţinerea uneiconferinţe plagiate şi încasarea drepturilor financiare e un exemplu. Reproducerea şi vânzarea unei opere sub un alt nume, cu modificarea titlului şi alterarea minoră a textului original pentru a-şi însuşi ilicit drepturile de exploatare, de reproducere şi vânzare e un alt exemplu de plagiat care are repercusiuni în drepturile de proprietate intelectuală. Plagiatul în vederea însuşirii drep-‐turilor patrimoniale ale autorului constituie infracţiune penală.
12
Exagerări
În legătură cu plagiatul se produc şi multe exagerări care ar trebui, în mod normal, evitate. Pledăm pentru o atitudine moderată în raport cu acest comportament imoral; adică fără excese. Importanţa exagerată acordată fenomenului, ambiguităţile lăsate să plutească în aer, ex-‐cesele de imaginaţie ce frizează ridicolul sunt parte a ideologiei „Publish or Perish” care serveşte exclusiv profitului proprietarilor de afaceri cu idei, nu cercetătorilor, nici ştiinţei. Iată câteva asemenea excese: x� să nu poţi citi o comunicare ştiinţifică la mai multe conferinţe; în cazul comunicărilor,
avem de-a face cu un text neterminat care e bine să fie supus criticii în cât mai multe locuri;
x� să nu publici traducerea unui articol apărut în limba română sau prelucrat pentru a servi scopuri didactice;
x� să nu-ţi culegi articolele în volume (decât cu menţionarea faptului că au fost publicate, unde au fost publicate şi obţinerea copyright-ului, dacă e cazul) ;
x� să nu-ţi foloseşti referatele publicate în cuprinsul tezei de doctorat (decât cu condiţia menţionării faptului că au fost publicate, unde anume şi că s-a obţinut copyright-ul);
x� să nu reiei un subiect într-o formă mai rafinată; x� să nu publici ediţia a II-a revăzută şi adăugită etc. În genere, trebuie sa existe regula ca orice reluare a unui text sau fragment de text să aibă o justificare ştiintifică sau didactică specială. Se distinge uneori între plagierea de sine (self-plagiary), care e utilizarea aceloraşi rezultate pentru a obţine mai multe foloase în mod fraudulos şi auto-plagiere (auto-plagiary) care constă în omiterea faptului de a te autocita atunci când foloseşti un rezultat obţinut şi publi-‐cat anterior. Auto-plagierea are a face mai ales cu interesele editorilor deoarece, odată publicat un articol, copyright-ul lui nu mai aparţine autorului, ci editorului, şi orice folosire a unor fragmente trebuie plătită. De asemenea se consideră că a propune un articol la mai multe reviste e o formă de auto-plagiere. Aceasta e o mostră de abuz de interpretare specifică afacerilor cu idei. Poate fi înţeleasă o asemenea restricţie severă numai atunci când un autor publică un articol în mai multe reviste (îşi multiplică fraudulos opera), dar nu când propune doar spre publicare. Criptomnesia e o altă formă de autoplagiat, de regulă neintenţionată: o persoană crede că a avut o idee originală dar, în realitate, ideea îi venea din memoria unei experienţe pe care a uitat-o.
13
A pretinde că citarea vagă (2) cu indicarea autorului, eventual a titlului operei, dar fără apa-‐ratul tehnic al citărilor standard, nu ne scuteşte de acuza de plagiat sau auto-plagiat, e o altă probă de abuz în interpretarea plagiatului. Evident, aici nu s-a produs nicio substituţie de autor. E drept că ea vădeşte o slabă familiarizare cu regulile practicii academice deoarece nu dă posibilitatea cititorului să identifice rapid locul respectiv pentru a verifica trimiterea. Citarea vagă sau incompletă se justifică in unele cazuri cum ar fi: notorietatea ideii citate, rolul ei minor sau auxiliar in economia demersului, dificultatea identificarii exacte a sursei etc. Atenţie la semantică. Uneori formulările sunt eliptice. Se blamează, bunăoară, ca autopla-‐giat, traducerea unui articol propriu într-o limbă străină, ceea ce e ridicol. Dar când traducerea e folosită pentru a obţine două titluri de doctor, atunci e autoplagiat. Când traducerea e folosită pentru a crea impresia că nu e vorba de una şi aceeaşi lucrare, ci că ai două lucrări care pot fi trecute distinct pe lista de lucrări din CV, atunci e autoplagiat. Când vrei să obţii două finanţări din aceeaşi sursă de finanţare cu acelaşi proiect de cercetare, e autoplagiat. Utilizarea multiplă a aceluiaşi produs de cercetare e autoplagiat în funcţie de scopul urmărit. Dacă scopul e de a înşela un evaluator sau a aduce atingere proprietăţii intelectuale a altora atunci actul este imoral. Altfel, o lucrare poate fi republicată de n ori cu acordul posesorului de copyright şi cu menţionarea locului unde a fost publicată prima oară. Evident, ea poate fi tradusă în aceleaşi condiţii. Sunt permise, fără consimţământul autorului, reproducerea: � unor scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu şi critică ori cu titlu de
exemplificare; � utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii destinate exclu-‐
siv învăţământului precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de
scopul urmărit. (Legea 8/1996, art. 33).
2. Ex: În Metafizica moravurilor Kant susţine caracterul a priori al datoriei de a nu te sinucide.
Alte exagerări
14
Există trei modalităţi frecvente de plagiat: prin absenţa citării, prin parafrazare inadecvată şi prin sinte zarea inadecvată a textului.
FORME DE PLAGIAT
Complicitatea la propria ta plagiere. Acceptul dat unui coleg să-şi copieze referatul după al tău şi să-l prezinte în seminar sau la examen, cu ştiinţa ta, înseamnă a coopera la înşelarea profesorului şi a accepta sau chiar încuraja plagiatul al cărui subiect eşti. Se poate spune că, prin complicitatea ta, eşti nu mai puţin un plagiator indirect. În aceeaşi categorie intră cazul substituirii de persoane la un examen oral sau scris (evaluatorul nu mai distinge veritabilul autor sau candidat la examen), înfăptuirea de către o altă persoană a unor lucrări sau teste de laborator care sunt supuse notării (substituţie de autor), oferirea sau solicitarea de informaţii în timpul examenului (cine e autorul lucrării de examen?), modificarea notei sau presiunile exercitate cu acest scop, utilizarea lucrărilor altor colegi pentru a obţine un calificativ etc. O problemă se ridică în legătură cu lucrările având mai mulţi autori. Ei trebuie menţionaţi în ordinea importanţei contribuţiei, eventual menţionând responsabilităţile fiecăruia în scrierea textului. Dacă o persoană nu au avut o contribuţie majoră, dar a participat la realizarea proiectului, ea trebuie menţionată la rubrica “mulţumiri”. Copierea cuvânt cu cuvânt. Este cea mai clară formă de plagiat: preluarea unui text din opera altui autor, care nu e în patrimoniul public, fără a cita exact sau vag autorul şi opera respectivă. În aceeaşi categorie se înscrie traducerea unor fragmente din lucrări diferite, fără a menţiona sursa, şi „montarea” lor în aşa fel încât ansamblul să aibă sens şi să nu se mai recunoască autorul. Acest “mozaic” se poate realiza şi cu fragmente luate din lucrări româneşti. Citarea vagă poate favoriza acuzaţia de lejeritate în redactare şi poate fi sancţionată pentru aceasta deoarece ea nu oferă cititorului posibilitatea de a verifica locul respectiv. Există diferite stiluri de citare. Preferăm stilul Universităţii din Bucureşti din motivele următoare:
¡� operele folosite şi notele se vor menţiona la subsolul paginii prin funcţia „footnote”. Motivul: uşurinţa citirii acestora fără epuizantul efort de a căuta notele şi bibliografia la sfârşitul lucrării (end notes).
¡� o listă bibliografică (numai lucrări folosite) se va pune în ordine alfabetică la
sfârşitul lucrării pentru a avea o imagine globală asupra efortului bibliografic al autorului.
15
¡� citarea cărţilor se va face astfel: Ion Popescu, Basme populare, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 15.
¡� articolele din reviste se vor cita astfel: Ion Popescu, “Analiticitatea la Kant”, Revista română de filosofie, nr. anul. vol., pagina.
¡� când citarea anterioară e din aceeaşi lucrare şi pagină se poate face trimiterea cu Idem.
¡� când citarea anterioară e din aceeaşi lucrare dar de la altă pagină, trimiterea se face cu Ibidem, p. 34.
Plagiat total şi plagiat partial. Copierea sau parafrazarea frauduloasă integrală a unei lucrări – articol sau carte - fără indicarea sursei este plagiat total şi e forma cea mai gravă de plagiat. Oare vom considera la fel de gravă plagierea a 50 de pagini din 300? Sau a unei pagini din 1000? Unii susţin că da, că nu contează cantitatea. Dacă o pagină e pla-‐giată, lucrarea e un plagiat întrucât se pedepseşte infracţiunea morală comisă (necinstea), necontând extensia ei.Noi dorim să fim mai nuanţaţi. Acuza de plagiat în cazul unei cărţi, teze de doctorat etc. trebuie gradată în funcţie de caracterul marginal/central al părţilor plagiate în raport cu calitatea de ansamblu a lucrării. O teză cu X% pagini plagiate (substituiţi X cu o cifră rezonabil de mică) (şi mai ales) în legătură cu care nu s-a putut dovedi intenţia (cauza fiind superficiala îndrumare, lipsa trainingurilor etice etc.) e o mostră de plagiat mai puţin culpabilă decât una plagiată cu intenţie şi masiv. De asemenea, dacă paginile plagiate privesc o parte mai puţin importantă a lucrării, de sinteză bibliografică, partea novatoare fiind de neatacat, vom vorbi de plagiat parţial. O asemenea lucrare ar putea fi returnată spre refacerea părţilor plagiate, cu sancţiuni adecvate aplicate pentru aceasta, dar şi cu dreptul de a o mai susţine o dată (eventual cu interdicţia de a primi calificativ maxim – aceasta e decizia Comisiei de etică).
Regulă: Dacă o lucrare e plagiată parţial, în părţile ei nesemnificative sau în cantităţi suficient de mici pentru a nu confunda, la lectură, pretinsul autor (plagiatorul) cu autorul veritabil, atunci cel ce a plagiat trebuie să aibă posibilitatea să se corecteze şi să-şi mai susţină o dată teza de doctorat. Dimpotrivă, dacă din lectura lucrării – datorită amplorii şi importanţei în economia acesteia a fragmentelor plagiate – suntem înclinaţi să-l considerăm pe plagiator drept autor veritabil, deşi nu este, atunci el se face culpabil de cea mai gravă formă de plagiat; în acest din urmă caz, cititorii nu pot, în final, atribui corect paternitatea operei.
16
Parafrazarea. Parafrazarea incorectă, care poate fi considerată plagiat, se face prin schimbarea câtorva cuvinte sau a ordinii acestora, păstrând însă ideile şi linia de argumen-‐tare ale autorului plagiat, a cărui identitate e trecută sub tăcere de plagiator. Parafrazarea corectă e aceea în care se citează exact sursa, ideile autorului citat sunt corect redate în cuvintele celui ce-l citează. Citarea vagă în acest caz lasă impresia că textul care reprezintă parafraza aparţine în între-‐gime plagiatorului, ceea ce nu e cazul. De aceea e mai bine să facem un rezumat al tezelor autorului din care ne inspirăm, în propriile noastre cuvinte, decât să schimbăm câteva cuvinte şi să insinuăm că textul lui astfel modificat e al nostru.
EXEMPLU
Sursa: “În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate din două mo ve: să îi atenționezi pe ci tori cu privire la originea informației tale și să citezi autorii de la care ai împrumutat cuvintele și ideile.” ( Hacker 1995,pag. 260). Parafrazare incorectă: În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate dintr-o serie de mo ve: să aver zezi ci torii cu privire la originile informației noastre și să oferi credit celor de la care ai împrumutat. Observaţie: aici doar câteva cuvinte sunt înlocuite cu altele:două-serie;atenționezi-aver zezi,tale-noastre, a cita- a credita. Deşi textul e aproape acelaşi, nu se face nicio trimitere la original. Parafrazare corectă: Un autor/cercetător îşi citează sursele pentru a se asigura că ci torii săi ș u de unde a preluat informația și pentru a recunoaște munca depusă de veritabilul autor (Hacker, 1995, p. 260). Observaţie: aici studentul a parafrazat textul în cuvintele sale, redându-i corect sensul şi făcând trimitere la lucrarea după care a parafrazat.
Rezumatul unui text e asemănător parafrazei, dar mai condensat, deci mai scurt decât aceasta.
17
Exemplul1 Textul de bază: “Creșterea industriei, a orașelor și expansiunea populației au fost cele trei realizări ale sfârșitului secolului al XIX-lea din istoria americană. Fabricile noi, mari, bazate pe aburi devin o caracteristică a peisajului american din Est; ele au transformat fermierii în muncitori manufacturieri şi au oferit slujbe în vremea în care creştea populația imigranților. Industria a permis urbanizarea- progresul orașelor mari (ca Fall River, Massachusetts, unde trăia familia Borden) , oraşe care au devenit centrul producției, al comerțului și schimbului”. (Lizzie Borden: A CaseBook of Familyand Crime in the 1890s, Blackwell: Oxford, 2001, p.15)
INCORECT CORECT
Creșterea industriei, creșterea orașelor si explozia populației au fost cele trei evoluţii de la sfârșitul secolului al XIX-lea din istoria ameri-‐cană.Companiile bazate pe aburi devin o caracteristică a estului american ce a transformat fermierii în industriași și a oferit locuri de muncă unui val mare de imigranți. Industria a permis progresul orașelor mari ca Fall River, Massachu-‐setts, unde trăia familia Borden, ce s-au transformat în centru al producției, al comerțului și schimbului.
Fall River, unde trăia familia Borden, era un oraș tipic industrial din nord-estul american al secolului al XIX-lea. Producția bazată pe aburi oferea slujbe noi agricultori-‐lor slujbe de muncitori manufacturieri, și odată ce imigranți au ajuns în America au găsit asemenea slujbe în aceste fabrici. Ca rezultat al imigrării, populația a crescut și o multitudine de arii urbane s-au dezvoltat şi ele.Fall River a fost unul din aceste centre comerciale și manufacturiere. (cf. Bowen, p. 15).
Este plagiat din două motive: 1. Autorul a schimbat doar câteva cuvinte,
modificând însă ordinea propozițiilor. 2. Nu a citat nici o idee sau fapt din acest
pasaj, dând impresia că e al său.
Este acceptabil pentru că autorul: 1. Folosește în parafrază propriile cuvinte; 2. Citează la sfârşit sursa; 3. Prezintă corect informația din original.
Fall River, unde trăia familia Borden, era un oraș tipic industrial din nord-estul american al secolulului al XIX.lea. Producția bazată pe aburi oferea slujbe de muncitori manufacturieri agricultorilor iar cererea de asemenea locuri de muncă “a transformat munca bazată pe agricul-‐tură într-una industrială”,creând şi slujbe pentru imigranți. În schimb , populația în creștere a creat în partea sud-estică, mai ales, un fenomen de urbanizare. Fall River a devenit “ centrul producției, al comerțului și schimbului.” (L. Bowen, CaseBook of Familyand Crime in the 1890s, Blackwell: Oxford, 2001,Bowen, p. 15
Parafrazarea este corectă deoarece: 1.Este oferită sursa; 2. Prezintă bine informația; 3. Indică ce părți sunt luate direct din sursă punând acele pasaje între ghilimele.
18
Exemplul 2
Text original: “Acestea sunt, aşadar, aporiile care apar. Trebuie să eliminăm unele dintre aceste susţineri iar pe altele să le lăsăm intacte; căci soluţia aporiei e descoperirea [a ceea ce căutam]” (Aristotel, Etica nicomahică, 1146b, 10). �� acesta e un text pentru care nu mai există drepturi de autor dar plagierea se
poate face. �� dar sunt şi texte protejate prin copyright, în acest caz, preluările mai extinse
trebuie să aibă acordul proprietarului.
INCORECT CORECT
Parafraza
Putem întotdeauna constata ce aporii apar în discuţie. Noi trebuie să eliminăm unele dintre tezele susţinute şi pe altele să le lăsăm; căci soluţia unei aporii este descoperirea a ceea ce căutăm. Plagiat pentru ca: 1. e o parafrază inabilă, incorectă, cu
schimbarea câtorva cuvinte. 2. nu se spune că textul aparţine lui
Aristotel, nu celui ce ascris lucrarea.
3. nu se face nici o trimitere controlabilă la sursă.
4. intervenţiile proprii vădesc necunoaşterea sau nestăpânirea subiectului.
Aristotel susţine că aporiile ce apar în legătură cu nestăpânirea de sine au fost menţionate mai sus. Procedura dialectică de eliminare a aporiilor(contradicţiilor,dificultăţilor) constă în modificarea totală sau parţială a unor teze ale argumentării pentru a le compatibiliza. Căci soluţia unei aporii constă în compatibilizarea unor teze opuse pentru a găsi ceea ce căutăm, i.e. principiul. (1146b,5-10, trad. T. Irwin). Corect pentru ca: 1. Parafrazarea e făcută cu propriile
cuvinte, e explicativă. 2. se indică sursa (prin trimiteri la
paginarea standard a operei aristo-‐telice, cu condiţia menţionării traducătorului şi a lucrării în biblio-‐grafia finală)
Rezumat
Rezolvarea aporiilor se face compatibilizând diferite teze care nu se potrivesc şi ajungând la ceea ce căutam 1. rezumat lacunar. 2. fără menţionare autorului şi
lucrării.
1. În dialectica aristotelică, rezolvarea aporiilor se face prin compatibilizarea reciprocă a tezelor conflictuale în vederea descoperirii principiului (cauzei). 2. trimitere vagă, dar de multe ori suficientă (eventual cu adăugarea paginii).
19
Copy-Paste. O formă frecventă de pla-‐giat este aceea prin preluarea nemodificată a unor texte de pe internet și nu numai fără menţionarea sursei. Trimiterile la textele de pe internet trebuie făcute prin citarea obişnuită şi trecerea lucrărilor în lista bibliografică de la sfârşit. O atenţie suplimentară trebuie acordată calităţii textelor care nu sunt revizuite de experţi. De aceea sunt de preferat siturile academice cum sunt Google-academic, Google-scholar, Google-books etc.
Citarea vagă. Citarea vagă ne scuteşte de acuza de plagiat, dar nu şi de cele de superficialitate sau neglijenţă. E de preferat de aceea, în lucrările cu caracter ştiinţific, strict profesional, citarea precisă, pentru a putea fi verificată de cititor. Se citează numai operele citite şi utilizate în lucrare. Atunci când cităm un text după o altă lucrare, o vom face utilizând sintagma apud.
Totuşi, citarea vagă, chiar foarte vagă (ex: “unii autori susţin că…”) nu e neapărat toxică din punctul de vedere al plagiatului iar din punct de vedere stilistic e uneori necesară. Cu toate acestea, citarea fără recunoaşterea clară a sursei trebuie evitată pe cât se poate. Dar nici nu trebuie să exagerăm: există – mai ales în comunităţile de specialişti – anumite opere, fraze, rezultate atât de cunoscute în ceea ce
priveşte paternitatea, încât citarea vagă nu produce nicio confuzie. Există informaţii aflate în patrimoniul comun (fapt menţionat pe ele) care nici nu mai trebuie citate formal. Dar acolo unde e cazul, citările trebuie evidenţiate prin ghilimele în aşa fel încât să fie clar ce parte din text ne aparţine şi care nu. Pentru sublinierea unei părţi dintext sau evidenţierea unor cuvinte se folosesc italicele sau indentarea. Ghilimelele nu se folosesc pentru a sublinia o parte a textului.
Mulţumirile. Trebuie recunoscute toate contribuţiile la realizarea lucrării, de la burse până la sugestiile colegilor făcute într-o sesiune de comunicări sau în privat. Aceasta e o formă de citare vagă lăudabilă.
20
PEDEPSE
Ca orice faptă rea, în funcţie de intenţie şi de natura delictului, plagiatul va fi pedepsit. Cum plagiatul are loc adesea în mediul academic, pedepsele vor fi aplicate de membrii instituției. Dacă plagiatul presupune bani, atunci rezolvarea acestuia va avea loc în sala de judecată.Majoritatea universităților au zero toleranță în ceea ce privește plagiatul: de regulă eşti fie exmatriculat, fie picat la acel curs. Angajaţilor li se desface contractul de muncă. Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 (art.318) prevede următoarele sancţiuni pentru încălcarea normelor morale:
i� avertisment scris;
i� diminuarea salariului de bază (precedată de o discuţie la con-‐
ducerea universităţii sau facultăţii);
i� suspendarea temporară dint-o funcţie de conducere;
i� destituirea dintr-o funcţie de conducere;
i� desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Pentru studenţi şi doctoranzi sunt prevăzute următoarele pedepse:
i� avertisment scris;
i� exmatriculare;
i� alte sancţiuni prevăzute în Carta Universităţii;
Tipul sancţiunii este stabilit de Comisia de Etică şi aplicat de Rector sau Decan în cel mult 30 de zile. Cazurile indubitabile de plagiat total vor fi sancţionate cu desfacerea contractului de muncă sau exmatricularea. În general, sancţiunile vor fi nuanţate în funcţie de circumstanţele cazului.
21
În sinteză, sfaturi
� Plagiatorul copiază cuvânt cu cuvânt lucrarea și o asumă ca fiind a sa. � Plagiatorul copiază părți semnificative de text, fără a le modifica, folosind o singură
sursă. � Plagiatorul încearcă să ascundă plagiatul copiind din surse diferite, luând propoziţii
de ici şi colo şi făcându-le să se potrivească împreună dar nemodificând frazarea iniţială (plagiatul mozaicat).
� Plagiatorul păstrează conţinutul esenţial al sursei dar îi modifică forma prin schim-‐barea unor cuvinte şi teze cheie.
� Plagiatorul parafrazează după mai multe surse şi pune fragmentele în mozaic pentru a da iluzia că el e autorul ideilor.
� Plagiatorul repetă lucruri deja publicate fără a menţiona acest lucru. � Plagiatorul oferă intenţionat informații greșite cu privire la surse, făcând imposibilă
verificarea lor.
Pentru a evita plagiatul x� gândeşte cu capul propriu, nu te gândi cum să iei ideile altora; x� foloseşte ideile altora numai pentru a te inspira sau a verifica ideile tale; x� fă conspecte complete, menţionând citatele şi deosebindu-le de propriile gânduri
notate pe conspect; x� foloseşte ghilimelele pentru a trimite la ideile şi textele altora, chiar şi când faci un
rezumat sau o parafrază; x� citează ideile şi textele culese de pe internet; x� nu ezita să mulţumeşti tuturor celor ce te-au ajutat.
* * * Ghid realizat de Centrul de Etică Aplicată al Universităţii din Bucureşti. Realizatori: Constantin Vică, Radu Uszkai, Ana Maria Petrescu, Costin Lucian Zisu, Doru Moraru și Valentin Mureşan. Aceștia s-au inspirat din materiale similare care surprind experienţa altor universităţi precum Stanford University, Oxford University, Imperial College, Duke University, Georgetown University, Indiana University, Princeton University, atât în definirea noţiunilor, cât şi în tratarea problemei. Multe opţiuni nu sunt preluate din ghidurile acestor universităţi ci reprezintă propunerile realizatorilor. Broşura a fost discutată cu studenţii şi cadrele didactice din Facultatea de filosofie. Mulţumiri pentru critici şi sugestii: Adrian-Paul Iliescu Design : Costin-Lucian Zisu
22
Surse pentru realizarea acestui ghid
1. ROIG, Miguel, Avoiding plagiarism, self-plagiarism, and other questionable writing practices: A guide to ethical writing, http://facpub.stjohns.edu/~roigm/plagiarism
2. BACHELET, Rémi, Voler des idées : Le plagiat,ÉcoleCentrale de Lille, Coursdis-‐poniblehttp://plagiat.ec-lille.fr
3. TODD, Peter A., LADLE, Richard J., Hidden dangers of a ‘citation culture’,Ethics in Science and Environmental Politics, Vol. 8: 13–16, 2008.
4. HEXHAM, Irving,The High Cost of Plagiarism,Department of Religious Studies, Uni-‐versity of Calgary Copyright IrvingHexham 2000 & 2005, http://people.ucalgary.ca/~hexham/content/articles/plagiarism-cost.html
5. ROBINSON, George, Plagiarism, „Encyclopedia of Ethics”, 2nd Edition, L. & C. Beck-‐er, Garland Publishing, 2001, http://sophia.smith.edu/~jmoulton/plagiarism.pdf
6. RUGHNIȘ, Cosmina, Plagiatul, Februarie 2010
7. ISOC, Dorin, Ghid de acțiune contra plagiatului, EcouTransilvan, Cluj-Napoca, 2012.
8. FOWLER, J., Avoiding plagiarism: A student survival guide, 2003, http://grad.msu.edu/researchintegrity/docs/Plagiarism_Avoiding_Unintentional_Plagiarism.pdf
9. Code of Students Rights, „Responsabilities and Conduct Indiana University”, June 2004, http://www.iu.edu/~code
10. Universitatea din București, Codul de Etică al UniversitățiiBucurești, http://www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php
11. Stanford University,Standford Code of Conduct, http://studentaffairs.stanford.edu/judicialaffairs/policy/honor-code
12. Indiana University, Howtorecognizeplagiarism?, http://search.iu.edu/?q=plagiaris#gsc.tab=0&gsc.q=plagiaris&gsc.page=1
13. Universite de Montreal, Recueil officiel, règle-‐ments, directives, politiques et procédures , Plagiat, no. 30.3.
14. American Psychological Association, Publication Manual of the American Psychologi-‐cal Association (5th ed.). Washington, DC, 2001, http://www.apa.org/ethics/code/92-02codecompare.pdf
15. Ohio University, Student Code of Conduct Policy, 2006, http://www.ohio.edu/judiciaries/conduct_policy.cfm
16. Liviu Răducan, Manual anti-fraudă, site CCEA.ro
17. Indexul operelor plagiate în România, Asociaţia Graur, http:// www.plagiate.ro/
23
Această broșură a fost părită cu sprijinul SOCIETĂȚII ROMÂNE DE PSIHOLOGIE
EXPERIMENTALĂ APLICATĂ
ADRESA: Facultatea de Psihologie și Ș ințele Educației, Șos. Panduri, nr. 90, sector5, Bucureș WEB: x� Romanian Journal of Experimental Applied Psychology
WWW.RJEAP.RO x� Interna onal Journal of Traffic and Transporta on Psychology
WWW.IJTTP.RO x� The Interna onal Conference “Psychology and the reali es of the con-‐
temporary world ” WWW.PSIWORLD.RO
Ghid realizat de CCEA
