Gheorghe Titeica

Soiman Anca, clasa a X-a B

GHEORGHE TITEICA

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%9Ai%C8%9Beica

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%9Ai%C8%9Beica


Gheorghe Ţiţeica (4/46 octombrie 1873—5 februarie 1939) s-a născut la Turnu Severin, ca fiu al lui Radu Ţiţeica şi al soţiei acestuia Stanca, născută Ciolănescu. Radu Ţiţeica. originar din Cilibia-Buzău, a fost la început fochist pe vapoare austriece, mai pe urmă mecanic pe vapoarele „Navigaţiei fluviale române", întreprindere de stat care făcea transporturi pe Dunăre. A murit relativ tînăr, la 10 iulie 1892, cînd fiul său Gheorghe împlinise 18 ani, dar nu-şi trecuse încă bacalaureatul.


La terminarea liceului, la examenul de bacalaureat dat la 1 septembrie 1892, a

excelat şi a atras atenţia examinatorilor. în 1892 a dat examen de intrare în cunoscuta Şcoală normală superioară de la Bucureşti,

condusă de literatul Alexandru Odobescu, cu examene de intrare extrem de riguroase şi cu

număr redus de locuri (30 pentru toate disciplinele universitare); cu acest prilej Ţiţeica

a avut iarăşi un strălucit succes. A urmat la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de

ştiinţe, secţia de matematici, avînd ca profesori pe Spiru Haret, David Emmanuel,

Constantin Gogu, Dimitrie Petrescu şi generalul Iacob Lahovary. Dintre aceştia 1-a

impresionat .


Trei ani după intrarea în universitate, în iunie 1895, îşi ia licenţa în matematici (fig), iar în

noiembrie, acelaşi an, Ţiţeica este numit profesor suplinitor de

matematici la seminarul Nifon. In 1896 se prezintă la examenul de capacitate pentru profesorii de

matematici din învăţămîntul secundar, obţinînd post la Liceul

Yasile Alecsandri din Galaţi.


Ţiţeica era întotdeauna luminos şi inspirator de dragoste pentru ştiinţă. După ce-1

auzeai o dată pe Ţiţeica aşa cum au putut remarca toţi cei care l-au ascultat după ce erai fermecat de arta cuvîntului şi ştiinţei

sale, aşteptai cu nerăbdare lecţiile sau conferinţele anunţate fie de ştiinţă pură, fie

de sfaturi morale sau chiar gospodăreşti. De multe ori în viaţa noastră cînd am făcut

o prelegere universitară sau am ţinut o conferinţă publică, ne-am gîndit cum s-ar

putea atinge oare perfecţiunea prelegerilor lui Ţiţeica, cu fraza atît de cizelată, cu vocea atît de caldă, cu sensul atît de

profund.


ŢIŢEICA este primul matematician român care publică un mare număr

de lucrări ştiinţifice, iar valoarea acestor lucrări, recunoscută în toată

lumea constituie o cinste ce se răsfrânge asupra ţării noastre. Nu putem prezenta într-o revistă cu caracter elementar, o expunere

despre suprafeţele Ţiţeica, despre curbele Ţiţeica, despre modelele noi

folosite de Ţiţeica şi despre importanţa tratatelor scrise de el.

x = A (u + a)2 (v + a)2

y = B (u+b)2 (v + b)2


Opera principală

Geometria diferenţială proiectivă a reţelelor, 1924

Introducere în geometria diferenţială proiectivă a

curbelor, 1931


Lecţiile lui Ţiţeica erau de o desăvârşită artă a pedagogiei. La începutul fiecărei ore de curs el recapitula ideile principale ale lecţiei anterioare; lecţia predată era completă şi se încheia cu o privire generală; expunerea era logică, clară,

precisă, în stil foarte îngrijit fără să se folosească de nicio notiţă, rezultatele importante erau

subliniate prin variaţia intonaţiei; toate calculele se sprijineau pe o puternică intuiţie geometrică. El îşi ţinea întotdeauna cursul la nivelul de înţelegere al studenţilor şi punea suflet în predare, atâta caldă convingere în tot ceea ce expunea încât lecţia lui

te cucerea de la început, te determina să-l urmăreşti cu viu interes până la sfârşit şi să pleci

de la curs cu lecţia învăţată.


În anul întâi Ţiţeica preda geometria analitică al cărui curs îl reînnoia în fiecare an, privindu-l de fiecare dată sub alt

aspect. În anul trei, la cursul de geometrie superioară, el preda de fiecare dată, câte un capitol de geometrie diferenţială, făcând accesibile problemele cele mai

delicate, prin puterea sa de expunere. Acest curs era frecventat şi de absolvenţi, de profesori din învăţământul

secundar, de ingineri, încât sala „Spiru Haret” era întotdeauna plină.

Dragostea lui Ţiţeica pentru învăţământ se reflectă şi în activitatea lui la Gazeta Matematică; împreună cu I.

Ionescu, A. Ioachimescu şi V. Cristescu, el ia parte la munca redacţională încă de la înfiinţarea „Gazetei” din 1895. Întors de la Paris, el reia această colaborare. În afară de faptul că publică note, probleme, recenzii,

culegeri de probleme, Ţiţeica era un permanent raportor al Gazetei. El asista regulat la concursurile anuale şi era o cinste pentru elevii asupra cărora se oprea atenţia lui. Când făcea caracterizările premianţilor, el sublinia nu

numai calităţile, dar în aceeaşi măsură şi lipsurile, ca un judecător sever şi drept şi de aceea atât de stimat.


Ţiţeica urmărea dezvoltarea şi răspândirea ştiinţelor sub toate formele. Împreună cu G. Longinescu fondează revista Natura, unde publică un

mare număr de note de popularizare; în plus conduce aproape întreaga muncă redacţională şi administrativă.

Ca fondator al Societăţii Amicii Ştiinţelor Matematice, publică în 1895 un buletin.

Din 1913, urmând lui Spiru Haret, este membru al Academiei iar din 1929, secretar general. În cadrul activităţii sale la Academie el iniţiază o serie

de monografii ştiinţifice.Ţiţeica avea o ţinută modestă; era de statură mijlocie, blond, cu fruntea

pronunţată, privirea senină.Mai presus de orice, admirăm la Ţiţeica exemplul vieţii sale.

Ţiţeica era deosebit de pretenţios faţă de el însuşi; nu întârzia niciodată la curs sau la examene; îşi respecta integral cuvântul dat. Dotat cu o

minte clară şi o intuiţie puternică, Ţiţeica este un exemplu de ceea ce poate aduce munca disciplinată, prin eforturile permanent depuse, în ridicarea continuă a nivelului muncii creatoare. Ţiţeica îşi pregătea

minuţios toate lecţiile pe care le redacta ordonat în caiete sistematizate; lucrările sale ştiinţifice le studia sub toate aspectele înainte de a le

publica. Toată viaţa Ţiţeica este un exemplu de corectitudine şi moralitate.


Pentru autoritatea pe care i-o dădea pregătirea ştiinţifică, puterea de muncă şi judecata sa dreaptă, i-au fost încredinţate mai multe posturi de răspundere: decan al facultăţii de ştiinţe, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe, vice preşedinte al Societăţii Politehnice, membru, apoi Preşedinte al Consiliului Permanent pe atunci cel mai înalt for al

Ministerului Instrucţiunii Publice. Ţiţeica judeca cu asprime superficialitatea şi incorectitudinea; încuraja numai sforţările meritorii;

nu pierdea nicio ocazie de a mustra pe cei ce nu aveau simţul datoriei şi al ordinei; de aceea este uriaş rolul său de educator, atât la catedră cât şi la Gazeta Matematică. Studentul care ştergea tabla

lăsând unele resturi de litere; lăsa capul în jos să reconstituie din memorie rândurile din curs; ori nu scria ordonat; cât şi candidatul la

concursul „Gazetei”, care absenta nemotivat, etc., primeau observaţii pe care nu le mai uitau.

Era covârşitoare impresia pe care o lăsau cuvântările morale ţinute de Ţiţeica la masa comună, care încheia concursurile anuale ale

Gazetei Matematice. În cuvinte care trădau marea lui dragoste pentru tineret, pentru tot ce este frumos şi înălţător, el scotea în

evidenţă puterea educativă a matematicilor şi critica cu severitate lipsurile constatate la concurs. Tot el dădea semnul încheierii

reuniunii, la 12 fără un sfert.


Rolul lui Ţiţeica în dezvoltarea geometriei în ţara noastră este considerabil. Opera lui a

găsit numeroşi continuatori, ei înşişi matematicieni vestiţi. Este suficient să amintim pe marii profesori dispăruţi: N.

Abrastescu şi Al. Pantazi.Stilul de expunere al lui Ţiţeica a rămas

drept model ideal; încât când vezi un profesor ori un autor expunând clar, metodic şi elegant cea mai frumoasă

menţiune cu care îl poţi distinge este să recunoşti: acesta este un elev al lui

Ţiţeica.


Recunoaşterea meritelor sale

Membru corespondent din mai 1909, apoi Membru titular al Academiei Române din 15 mai 1913, ajungând în 1929

secretar general al acestui înalt for ştiinţific, după ce în 1928 ocupase funcţia de vicepreşedinte. A fost ales membru

corespondent al Societăţii de ştiinţe din Maryland - SUA, din Liège- Belgia. În 1934 a primit titlul de Doctor Honoris

Causa al Universităţii din Varşovia.Între 1919 şi 1923 a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe din

Bucureşti.Liceul Teoretic din Drobeta Turnu Severin, Şcoala Generală nr. 21 din Craiova, o altă şcoală din Constanţa, concursuri

de matematică, străzi, inclusiv o stradă din Craiova, cartierul Rovine, poartă numele „Gheorghe Ţiţeica“.

S-a stins din viaţă pe 5 februarie 1939, în Bucureşti. Avea aproape 66 de ani.


LA MORMÂNTUL LUI GHEORGHE TITEICA

INTRISTATÃ ADUNARE

OCTAV ONICESCU

Societatea Română de Stiinte si-a pierdut un Rector. Societatea Română de Matematică, întemeietorul si un îndrumător permanent.

Stiinta românească a pierdut pe unul din marii săi preoti, Matematica românească pe cel care-i purta bucuros culorile, iluminat de constiinta că o reprezintă, responsabil de succesele sau înfrângerile ei. Muncitor neobosit el însusi, în primele rânduri , entuziast de fiece cucerire, pasionot pentru orice noutate, profesorul Titeica era în aceste tovărăsii de muncă pe care le constituie Societatea Românã de Stiinte si sectiile ei, cel dintâi, prezent de câte ori adevãratele interese ale stiintei erau

în joc purtând prin nu stiu ce delegatie misticã, nemãrturisitã, sentimentul rãspunderii acelor interese.Opera matematicã a lui Titeica, încorporatã în stiinta contimporanã, are o existentã durabilã, cât aceastã stiintã însãsi,

independentã de cel care a creat-o. In alte locuri si împrejurãri se va vorbi despre aceasta operã.Noi sântem aici, alături de nemângâiata Doamnă, de îndureratii săi copii, toti oameni de stiintă, de familia sa întreagã surprinsă

de această îndrazneata cucerire a mortii, de colegi si prieteni, de studenti ai atâtor generatii, sa plângem încetarea brutală, neînteleasã a acelei Opere vii, de creatiune continuă, tesut mereu variat din fire de luminã, de entuziasm, de

dragoste pentru oameni, de nemărginită încredere în destinele tãrii pe care o constituia existenta printre noi a lui Gh.Titeica.

A aceluia care astepta cu o nerãbdare, ce nu si-a schimbat nici odatã vârsta, bucuria înãltimilor Bucegilor, bucuria ostenelii de a ajunge acolo unde aerul este pur, unde orizontul are adâncimi înfricosãtoare, unde cerul senin este mai aproape, unde

singuratatea este o voluptate.Omul de stiinta este în general un singuratic. Urmărirea volutelor gândului, lãmurirea neasteptatelor surprize pe care disciplina

cea mai strânsã a deductiilor ca si libertatea cea mai desãvârsitã a intuitiilor le creazã acestor gânduri, obligã la singuratate, impune tãcere, duce la izolare.

Titeica era salvat din această izolare de armonia mediteraniana a sufletului sãu, de pasiunea cunoasterii, de nelinistea pe care i-o dãdeau problemele vietii. Extrem de sensibil la ideile care frãmântã si rãstoarnã atâtea asezări ale societătii omenesti, îsi broda pânza gândului sãu matematic pe fondul adânc uman al unor interese care-l readuceau necontenit, din izolarea

lui, către viată.Un singur lucru adânc omenesc îi era străin. Inviersunat de strãin : Mortii. Ea nu avea loc în armoniile care-i purtau existenta.

Nu a vrut sã stie că Moartea nu vine din afară, cã omul o poartã cu el pânã în înăltimile ametitoare ale creatinilor spirituale ca si în ritmul domol al activitătii celei mai comune.

Se pare totusi că si această cucerire a întelepciunei i-a fost, până la urmă, datã : mărturiile unor prieteni ne fac să credem cã stia, în sfârsit, de unde vine Moartea, care este puterea neîntrecută a Neanatului, -si de aceia ultimul nostru gând sã fie

cã Gh. Titeica a părăsit această lume deplin împăcat cu toate posibilitătile existentii.

Gheorghe Titeica

Documents

Transcript of Gheorghe Titeica