Sfântul Gherman

Arhiepiscopul Constantinopolului

Tâlcuirea Sfintei Liturghii

Despre Biserică, lăcaşul divin şi despre toacă

Mediul de manifestare a rânduielilor dumnezeieşti, însumând deopotrivă activitatea

Mântuitorului şi lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, precum şi împreuna locuire a Sfinţilor,

Biserica constituie forma cea mai cuprinzătoare a elementelor eshatologice, ctitorie a sacrului în

spaţiul efemer, o dimensiune atemporală exprimată prin unitatea prezentului continu, pe care

trâmbiţele îngerilor (toaca) îl confirmă categoric, astfel că Biserica se prezintă drept „cer

pământesc, întru care umblă Dumnezeul Cel ceresc”.

Despre primele două Taine: Botezul şi Mirungerea

Închipuită încă din perioada Vechiului Testament, şi asigurându-se prin aceasta moştenirea

împărăţiei cerurilor, încredinţată Bisericii şi afirmată drept lucrare curăţitoare a Sfântului Duh,

Taina Botezului comportă caracterul sfinţitor al înfierii, prin asumarea Morţii şi Învierii lui Hristos,

asigură dobândirea harului şi ieşirea de sub stăpânia păcatului şi a morţii, ba chiar mai mult, prin

însemnarea trupului cu Sfântul Mir şi pecetluirea Duhului Sfânt, se arată dobândirea făgăduinţelor

şi împroprierea efectelor produse: „...pentru ca să le fie însemnată lor lumina feţei Mele şi ca ei să fie

renumiţi în tot pământul”.

Despre Absida Altarului, despre obiectele din Altar.

Strâns legate de viaţa Mântuitorului, de locurile şi împrejurările în care s-au petrecut, prin

simbolistică, Biserica, în unitatea ei, prin ridicarea părţilor componente şi prin aşezarea elementerol

ce constituie conţinutul acesteia, înfăţişază întreaga activitate mântuitoare a lui Hristos, constituie

istoria Întrupării şi închipuie principalele elemente care definec acesasta, astfel că peştera din Betleem

este înlocuită de absida altarului, sfânta masă ţine locul mormântului, fiind şi scaun al lui Dumnezeu, pe

care se săvârşeşte jertfa nesângeroasă, înfăţisată prin pâinea cea adevărată şi cerească, chivotul locul

răstignirii, jerfelnicul după numirea jertfelnicului ceresc, preoţii adunaţi în jurul lui ierarhiile cereşti, iar

jeţul din altar locul în care Hristos stă împreună cu Apostolii, sau altfel spus evenimentele principale şi

întreaga viaţa a Mântuitorului sunt redate prin vederea materială a obiectelor de cult.

Despre iconostas şi naos

Cuprinderea omenească în spaţiul liturgic, în corabia celor care formează poporul lui

Dumnezeu, a Sfinţilor şi a îngerilor, în Biserica drept-măritoare a lui Hristos, este redată prin

ridicarea elementelor de arhitectură, mai exact prin simbolistica coloanelor care despart altarul de

restul bisericii, si folosirea grilajelor, aducând aminte de cortul sfânt al Vechiului Testament, această

împărţire fiind doar o delimitare temporară prin care jertfirea în faţa lui Dumnezeu să se facă după

rânduiala potrivită şi prin aşezarea într-o ierarhie bine stabilită, închinarea fiind adusă lui

Dumnezeu în parte, după măsura fiecăruia, iar amvonul, locul de unde vestea cea bună a Învierii, să

ajungă deplin în inimile tuturor.

Despre încchinarea către răsărit şi despre îngenunchiere

Dar pentru a înţelege mai bine cele transmise de la Sfinţii Apostoli şi pentru a cunoaşte aceea

că Hristos Mântuitorul este Dumnezeu adevărat, despre Care aflăm că nu de la Sine a venit ci cu

puterea Celui mai presus de toată făptura şi de la răsărit, în modul cel mai deplin şi prin

ciuprinderea fiască în ipostasul Său dumnezeiesc, cu înţeleaptă socotinţă şi prin iconomie, s-a

rânduit, ca închinarea să fie îndreptată spre Soarele dreptăţii, Hristos, iar zilele Cincizecimii să se

cinstească, după rânduială nu prin plecarea genunchilor, afirmând prin aceasta ridicarea firii

omeneşti căzute, înnoirea noastră şi nădăjduirea învierii celei nădăjduite.

Despre veşmintele preoţeşti şi despre simbolismul lor

Cât priveşte însă însemnătatea veşmintelor preoţeşti, asemenea celor purtate mai dinainte de

patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, arătate fiind prin elementele ce alcătuiesc în unitatea lor

motivele principale ale cuprinderii omeneşti în firea dumnezeiască, atribuite cultului divin şi

manifestării sfinţiţilor slujitori prin acestea, fiecare şi împreună laolaltă, descriu, prin exactitate şi

analogie momentele cutremurătoarelor patimi ale Mântuitorului Hristos astfel că, tivitura marginii

mânecilor cu şnururile arată legătura lui Hristos în drumul de la Caiafa la Pilat, şnururile de la

margini sângele care a curs din coasta lui Hristos pe cruce, epitrahilul cu cele două parţi – partea

dreaptă trestia pe care I-aou dat-o batjocoritorii în mâna dreaptă lui Hristos; partea stângă povara

crucii, brâul arată buna-cuviinţă cu care Hristos a împărăţit, felonul haina purpurie pe care a

primit-o Hristos de la batjocoritori (sau haina lungă a Botezului), omoforul arhiereului asemenea

veşmântului lui Aaron (pe care îl purtau arhiereii Legii Vechi), schima monahicească spre imitarea

Pustnicului şi Botezătorului Ioan, iatr pânza de in purtată de diaconi exprimă smerenia lui Hristos

(dovedită la spălarea picioarelor Ucenicilor).

PARTEA A-II-A

PROSCOMIDIA

Centrul vieţii creştine, asigurând totodata garanţia bunurilor viitoare, dar şi o perspectivă

alta decât aceea a perpetuării, a devenirii în spaţiul omenesc lipsit de sensibilizarea celor

dumnezeieşti, Sfânta Liturghie, prin manifestarea părţii centrale, a mijloacelor ce însoţesc săvârşirea

acesteia şi prin unitatea lor, afirmă întreaga activitate răscumpărătoare a Mântuitorului, oferă

posibilitatea fiecăruia de a se uini cu Hristos Cel înviat, ba mai mult, prin elementele consacrate

scopului pentru care s-au rânduit a fi săvârşite, proscomidia face prezentă în mod continuu afirmarea

tot mai deplină a operei mântuitoare a lui Hristos, arată depăşirea tainică a spaţiului liturgic şi

imprimă în acelaşi timp sensul vieţii duhovniceşti, a rămânerii şi trăirii în Hristos, a mişcării în

Dumnezeu, forma celor folosite în acest sens fiind o preînchipuire palpabilă a celor ce alcătuiesc

această petrecere, astfel că: proaducera (punera înainte a pâinii) arată trupul Domnului, pironitt

pentru mântuirea noastră, pâinea consacrată punerii înainte închipuie curăţirea lumii şi neîntrecuta

bogăţie a bunătăţilor lui Dumnezeu, copia în locul celei care a împuns coasta Domnului, scoaterea

agneţului din prescură după cuvintele „ca o oaie spre junghiere S-a adus”, discul năsălia pe care este

aşezat trupul Domnului de către preot şi diacon (aceştia sunt Iosif şi Nicodim), vinul închipuie sângele

care a curs din coasta Domnului, apa asemenea apei care a curs din coasta Domnului, iar prin

încălzire arata căldura Duhului Sfânt, pâinea şi potirul propriu sunt spre imitarea Cinei celei de

Taină, prescura numită şi artos sau binecuvântare închipuie pe Preasfânta şi pururea Fecioara Maria,

proscomidia mai simblizează locul vieţii (Domnului Hristos în Capernaum), proscomidiarul dinspre

miază-noapte unde se săvârşeşte proscomidia este locul Căpăţânii, ilitonul înseamnă giulgiul cu care a

fost învelit Trupul lui Hristos, coborât de pe cruce şi pus în mormânt, perdeaua sau aerul este în locul

pietrei cu care Iosif a întărit mormântul, cădelniţa aducându-se îndată arată înmormântarea lui

Hristos iar focul dumnezeirea Sa, tămâia în locul uleiurile aromate pe care le-au adus să ungă trupul

lui Hristos, iar preotul care începe Liturghia îl arată pe Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Ioan.

PARTEA A-III-A

LITURGHIA CATEHUMENILOR

Instituţie a Bisericii primare, cunoscută mai ales prin scopul pe care aceasta îl afirma, anume

acela de a devenii membrii deplini ai Bisericii, cu o tradiţie care trasează coordonatele dobândirii

calităţii de fii duhovniceşti, de „mădulare fiecare în parte” după cuvântul Apostolului Pavel,

catehumenatul a devenit în scurt timp obiceiul firesc prin care cei nebotezaţi întru credinţa creştină

erau instruiţi şi pregătiţi în sensul cuprinderii, al înferii, al petrecerii întru dreaptă credinţă,

dobâdind statutul de creştini şi rămânând întru mişcarea continuă cea către Dumnezeu, astfel că,

potrivit cu aceasta, partea primă a Sfintei Liturghii aşa cum o săvârşim până în prezent, se constituie

drept Liturghie a catehumenilor, a celor care nu au cunoaşterea necesară pentru definirea exactă si

afirmarea cea mai cuprinzătoare despre fiinţa şi lucrările lui Dumnezeu, nu au formulată definitiv

mărturisirea prin care Creatorul a toate şi întru El, cu bună socotinţă, să dobândească mântuirea.

În acest context, formula Binecuvântării rostită de către preot la începutul Sfintei Liturghii

constituie expresia preaslăvirii lui Dumnezeu în trei feţe, a Sfintei Treimi Celei deofiinţă, Ectenia

mare rostită de către diacon şi care urmează imediat de aceasta, se adresează cu precădere

catehumenilor şi le solicită atenţia pentru a fi cu luare aminte la modul cum trebuie să se roage, la

ordinea şi felul cererilor pe care trebuie să le adreseze în rugăciune lui Dumnezeu şi trebuinţele

pentru care se fac, apoi Antifoanele simbolizează precizările Profeţilor Vechiului Testament despre

venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, despre întruparea Mântuitorului şi cuprinderea omenească

în ipostasul său dumnezeiesc, Ectenia mică de asemenea îndeamnă la rugăciune în linişte şi mai cu

sârguinţă, aducerea firii omeneşti căzute lui Dumnezeu, Ecfonisul de la sfârşitul ei Îl arată pe

Dumnezeu singur Creator a toate şi Îi confirmă calitatea paternă, Antifonul al doile afirmă şi

mărturiseşte fiinţa şi lucrarea Fiului lui Dumnezeu, necuprinsa şi negrăita lucrarea a întrupării, a

asumării firii omeneşti cu toate afectele ei, Vohodul mic rezumă învăţătura despre a doua venire a

Mântuitorului, Imnul Trisaghion este după cântarea îngerească care laudă pururea numele lui

Dumnezeu, Pecetluirea (binecuvântarea) arhiereului de după Trisaghion arată plinirea profeţiilor

despre venirea lui Hristos în trup, Prochimenul asemenea acestuia, prevesteşte venirea Împăratului

Hristos, întruparea Mântuitorului din Fecioară şi petrecerea în slava cea de negrăit, Cântarea Aliluia

constituie întreita laudă sfântă adusă Treimii, Tămâia din cădelniţă dă mărturie despre umanitatea

lui Hristos, Citirea Sfintei Evanghelii se constituie drept mărturie clară despre venireaFiului lui

Dumnezeu, astfel că cei patru Evanghelişti, despre care aflăm că Matei înseamnă mir, Marcu vin, Luca

lapte şi Ioan untdelemn, simbolizează cele patru vânturi universale dinspre răsărit, apus, miază-zi şi

miază-noapte, precum şi Heruvimii pe care şade Domnul tuturor, Rugăciunile şi cererile de după

citirea Evangheliei până la imnul Heruvic, stau mărturie despre învăţătura lui Hristos şi Domnul

nostru în timpul celor 3 ani şi catehizarea celor care urmează să fie Botezaţi, Ectenia celor chemaţi

arată modelul şi felul în care fiecare după vrednice şi după nevoinţă se fac loruşi vase de aducere a

vinovăţiei şi totodată tind spre asemănarea cu Dumnezeu, spre scopul pentru care au fost creaţi.

PARTEA A-IV-A

LITURGHIA CREDINCIOŞILOR

Partea a dpua a Sfntei Liturghii, cuprinsă în aceeaşi rânduială cultică din Liturghier şi

urmărind acelaşi scop pentru care a fost rânduită încă dintru început, anume sfinţirea darurilor şi

împărtăşirea credincioşilor, Taina prin excelenţă a Bisericii şi care comportă caracterul

comemorativ şi anamnetic al Morţii şi Învierii lui Hristos, întreaga operă de mântuire şi care afirmă

în acelaşi timp roadele vieţii duhovniceşti (tămăduirea trupului şi a sufletuli şi iertarea păcatelor),

Liturghia credincioşilor, rezumă în forma cea mai cuprinzătoare activitatea Mântuitorului, arătarea

deplină în lume şi trasează în linii generale învăţătura Sa, afirmând săvârşirea continuă şi peste

veacuri a jertfei celei nesângeroase după îndemnul adresat Sfinţilor Apostoli: „Căci decâte ori veţi

mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului vestiţi, până când va veni” (I

Corinteni XI,26).

Aşadar, prin cântarea Imnului heruvimic se arată prin mergerea înainte a diaconilor şi prin

ripide (istoria reprezentărilor Serafimilor), intrarea tuturor sfinţilor şi drepţilor, care intră

împreună cu Cel Care este Sfântul Sfinţilor (Marele Împărat Hristos), înaintea Puterilor heruvimice

şi a oştilor îngereşti cele netrupeşti, îndeamnă ca până la sfârşitul Sfintei Liturghii să fim cu minte

liniştită şi să lăsăm grijile lumeşti afară de cele ce se săvârşesc, Depunerea Sfintelor pe Sfânta Masă

arată îmitarea foişorului Celui care a fost răstignit şi în acelaşi timp depunerea pe cruce, îngroparea

şi învierea şi înălţarea de acolo, Discul ţine locul mâinilor lui Iosif şi Nicodim, care au pregătit pe

Hristos pentru înmormântare, Potirul asemenea vasului care a primit sângele ţâşnit din preacurata

coastă împreună şi mirul din mâinile şi picoioarele lui Hristos, precum şi cupa pe care o descrie în

mod special Înţelepciunea, Acoperământul Discului este în locul năframeio (giulgiului) care era pe faţa

Sa acoperind-o în mormânt, iar Acoperământul cel mai mare , peste Potir şi Disc, adică aerul, piatra cu

care a întărit Iosif mormântul, Spălarea mâinilor arhiereului asemenea celui care spălându-se pe

mâini a strigar: „Nevinovat sunt”, Ectenia pentru cistitele daruri ce s-au adus şi s-au sfinţit şi perioada

cunoscută drept Anafora (sau Răspunsurile Mari) afirmă sau mai bine zis arată aducerea stării noastre

căzute în faţa lui Dumnezeu, îndreaptarea minţii spre Hristos şi eliberarea de păcate, îngrijirea

pentru cele viitoare şi rămânerea întru această nouă rânduială, Rostirea Simbolului de credinţă

exprimă luarea aminte la înţelepciunea şi sensul celor cuprinse în exprimarea acestuia, Închiderea

uşilor şi tragerea Perdelei exprimă noaptea în care s-a produs trădarea din partea lui Iuda, însumând

totodată evenimentele petrecute (ducerea la Caiafa, înfîţişarea la Ana şi mărturiile mincinoase,

batjocurile şi lovirea cu palma peste obraz), Ridicarea Aerului şi strângerea Perdelei, deschiderea

uşilor –dimineaţa în care Hristos a fost dus şi predat lui Pilat, Cântarea Pre Tine Te lăudăm, precum

şicântarea Axionului arată împreuna lucrare a Sfintei Treimi precum şi dumnezeirea acesteia,

cântarea de laudă ce se cuvine a fi adusă şi modul în care Persoanele Sfintei Treimi săvârşesc

lucrarea sfinţitoare şi de mântuire, iar cântarea Axionului o arată pe Preasfânta Născătoare de

Dumnezeu mijlocitoare a neamului omenesc către Dumnezeu, Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru)

arată Dumnezeirea Tatălui Celui ceresc, cuprinderea noastră în planul mântuirii şi predarea noastră

întru milostivirea Sa, apoi Cântarea „Unul Sfânt Unul Domn Iisus Hristos” dă mărturie despre faptul

că Hristos este Împăratul Însuşi şi Domnul şi Capul Bisericii, Împărtăşirea preotului arată şi gustarea

din Cina cea nouă, împărtăşirea cu noul Legământ instituit de Mântuitorul la cina cea de Taină,

Rugăciunea de după împărtăşirea preotului se referă la masa cea cerească, hrana duhovnicească pe

care Hristos a pregătit-o tuturor întru viaţa cea veşnică, Rugăciunea amvonului întăreşte cererile

îndreptate către Dumnezeu, recapitulează într-o ordine rânduită întreaga jertfă adusă lui

Dumnezeuprin săvârşirea Sfintei Liturghii, astfel că, întreaga Sfântă Liturghie, ca opârgă a firi

noastre şi lucrare cea mai de preţ adusă Ziditorului a toate, asumă întreaga operă mântuitoare fiind

doar un act al cuprinderii omeneşti în timpul duhovnicesc, în universalitatea spaţială a dumnezeirii.