George Calinescu Cartea nuntii

3
George Cãlinescu Cartea nuntii Cartea nuntii este primul roman al lui G. Cãlinescu în care autorul realizeazã o adevãratã monografie a familiei ca institutie. Tema principalã – familia – este corelatã cu alte mari teme: iubirea, cãsãtoria, moartea. Familia este o temã binecunoscutã a artei din toate timpurile. Ea defineste o societate într-un anumit stadiu de civilizatie, dar marcheazã profund si destinul fiecãrui individ. Literatura urmãreste cu precãdere traseul parcurs de om de la familia în care se naste pânã la familia pe care si-o întemeiazã, fixându-si astfel statutul social. Familia reprezintã o reunire a vârstelor dar si un potential conflict între generatii. Societatea traditionalã impune individului, ca o cale de integrare în comunitate, dar si de împlinire individualã, întemeierea unei familii. Modelul acesteia este adoptat sau respins, în functie de propria experientã de formare dar si de spiritul epocii. Familia, mai mult sub aspectul ei pitoresc si evocativ, reprezintã o preocupare vãditã si în acest roman al lui Cãlinescu. Bãtrânele asexuate din “casa cu molii” si profesorul Silvestru Capitanovici alcãtuiesc un clan interesant si ar fi putut singur sã formeze substanta unui roman. Eroul, Jim Marinescu, îsi cautã perechea idealã printre prietenele apropiate. Cãutarea se încheie prin cãsãtoria cu Vera, care îi aduce împlinirea ca fiintã. Cuplul nou format depãseste atât modelul matriarhal si static al “casei cu molii”, cât si mondenitatea familiei Policrat, integrându-se firesc în societatea în care trãieste.

description

comentariu literar

Transcript of George Calinescu Cartea nuntii

Page 1: George Calinescu Cartea nuntii

George Cãlinescu Cartea nuntii

Cartea nuntii este primul roman al lui G. Cãlinescu în care autorul realizeazã o adevãratã monografie a familiei ca institutie. Tema principalã – familia – este corelatã cu alte mari teme: iubirea, cãsãtoria, moartea.

Familia este o temã binecunoscutã a artei din toate timpurile. Ea defineste o societate într-un anumit stadiu de civilizatie, dar marcheazã profund si destinul fiecãrui individ. Literatura urmãreste cu precãdere traseul parcurs de om de la familia în care se naste pânã la familia pe care si-o întemeiazã, fixându-si astfel statutul social. Familia reprezintã o reunire a vârstelor dar si un potential conflict între generatii.

Societatea traditionalã impune individului, ca o cale de integrare în comunitate, dar si de împlinire individualã, întemeierea unei familii. Modelul acesteia este adoptat sau respins, în functie de propria experientã de formare dar si de spiritul epocii.

Familia, mai mult sub aspectul ei pitoresc si evocativ, reprezintã o preocupare vãditã si în acest roman al lui Cãlinescu. Bãtrânele asexuate din “casa cu molii” si profesorul Silvestru Capitanovici alcãtuiesc un clan interesant si ar fi putut singur sã formeze substanta unui roman.

Eroul, Jim Marinescu, îsi cautã perechea idealã printre prietenele apropiate. Cãutarea se încheie prin cãsãtoria cu Vera, care îi aduce împlinirea ca fiintã. Cuplul nou format depãseste atât modelul matriarhal si static al “casei cu molii”, cât si mondenitatea familiei Policrat, integrându-se firesc în societatea în care trãieste.

-Argumentati “caracterul regresiv” al familiei lui Jim, luând în consideratie urmãtoarele aspecte: îmbrãcãmintea, darurile aduse mirilor, modul de deplasare, atitudinea fatã de eveniment.-Comparati pregãtirile pentru nuntã care au loc în fiecare familie.-Observati modul de distribuire a personajelor în “convoiul” nuptial si corelati-l cu ierarhia creatã în familie în functie de criteriul autoritãtii.-Motivati de ce nunta nu se desfãsoarã la bisericã, ci în casa familiei Policrat.-Precizati care este starea de spirit a mirelui si a miresei.Alegeti o explicatie pentru reactiile contradictorii ale lui Jim: -dorinta de a celebra cãsãtoria într-un cadru intim, -rãzvrãtirea împotriva autoritãtii propriei familii, -personalitatea sa excentricã, - teama de ghinion, -refuzul conventiilor si nevoia de autenticitate.-Identificati contrastul dintre ceremonia realã si viziunea lui Jim asupra nuntii.-Prezentati portretul miresei.-Distingeti perspectivele diferite din care este privitã mireasa de cãtre participantii la ceremonie.-Precizati componenta familiei lui Jim si relatiile acestuia cu fiecare membru al familiei sale.

Page 2: George Calinescu Cartea nuntii

-Caracterizati membrii familiei dupã urmãtoarele aspecte: -locul în familie si starea civilã’ –înfãtisarea (îmbrãcãminte, gesturi, atitudini), -camera, mobilierul, obiectele favorite, -tabieturile, ticurile verbale, fixatiile maniacale.-Justificati atributele familei din “casa cu molii”: matriarhalã, regresivã, devirilizantã.-Gãsiti trei atribute pentru familia Verei si justificati-le.-Argumentati apelativul “nebunul” pe care mãtusile i-l aplicã frecvent lui Jim, având în vedere: vârsta si gusturile; deprinderile igienice; preocupãrile; orizontul intelectual.-Puneti în relatie tipurile feminine care suscitã interesul lui Jim (Dora, Lola, medy, Vera) cu strategiile de cucerire folosite de acesta.-Jim îsi cautã viitoarea sotie dupã criterii precise: -sã corespundã simtului sãu estetic, -sã accepte conditia de “proprietate afectivã”, -sã fie docilã, maleabilã, atentã la dorintele bãrbatului, -sã fie ingenuã si sã accepte maternitatea. Urmãriti adecvarea fiecãrei fete curtate de Jim la aceste criterii.-Realizati o paralelã între “cãutãrile” lui Jim si cele ale lui Silvestru Capitanovici, explicând succesul si esecul fiecãruia.-Identificati semnele destinului si importanta lor pentru cei doi candidati la cãsãtorie.-Deliberati asupra rolului paternitãtii în conceptia de viatã a lui Jim si a lui Silvestru.-Recunoasteti modificãrile suferite de Jim si Vera dupã cãsãtorie, din douã perspective: interioarã si exterioarã.-Identificati pasajele care proiecteazã cuplul Jim-Vera în ordinea macrocosmicã.-Puneti în relatie stilul de viatã citadinã de la începutul secolului al XX-lea cu cel contemporan, ghidându-vã dupã urmãtoarele aspecte: -preferintele tinerilor pentru anumite distractii, -interdictiile de vârstã si de sex, -moda, -viata publicã (bar, tren, croazierã, hotel etc.).-Realizati o comparatie între felul de a se îmbrãca al mãtusilor lui Jim si cel al fetelor din roman, subliniind adecvarea vestimentarã la vârstã si la personalitate.