Geografia Turismului in UE Si Ro Sinteza

Lector univ. dr. Mădălina ANDREI

GEOGRAFIA TURISMULUI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

1. Aspecte generale

Cod curs Denumire curs Geografia turismului în Uniunea Europeană şi în România Tip curs obligatoriu Durata cursului/credite Sem. 5/ credite Perioada de accesare a cursului

Prelegeri – luni, orele 12,30 – 14,00 în sala S2 din B-dul Timişoara nr. 58 Lucrări practice – luni, orele 14,00 – 15,30 Consultaţii I.D. (Mădălina Andrei)

Manualul recomandat Geografia Turismului (2005), autor: Vasile Glăvan., Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. Geografia Turismului în România (1995), Vasile Glăvan, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti

Obiectul principal al cursului

Oferirea unei imagini sintetice asupra turismului românesc şi acelui din statele-membre ale Uniunii Europene: potenţial turistic şi stadiu actual de valorificare prin formele de turism practicate, baza tehnico-materială, fluxurile turistice interne şi internaţionale, principalele destinaţii turistice. Cunoaşterea de către studenţi a principalelor regiuni turistice şi potenţialul lor turistic.

Modul de stabilire a notei finale

De principiu nota rezultă 80% (nota 8) din răspunsurile la examen (scris, oral sau electronic) şi 20% (2 puncte) din verificările (de-a lungul semestrului) indicate (lucrări practice, verificări la cursuri, referate, întrebări din bibliografia indicată în afara cursului; participări la aplicaţii de teren, lucrări de casă şi consultaţii înregistrate în platforma blackbord).

Consultaţii pentru studenţi

- marţi de la 12,00 – 14,00 la Catedra de Geografie umană şi economică (Mădălina Andrei) - consultaţii prin e-mail: [email protected]

Adresa e-mail responsabil pentru contactul cu studenţii

[email protected]

Titularul cursului - lector univ. dr. Mădălina Andrei - adresa e-mail: [email protected] - USH, B-dul Timişoara, nr. 58, sector 6, tel: 4442071 - consultaţii: - marţi, orele 12,00 – 14,00 2. Conţinutul tematic al cursului

Consideraţii generale (definiţii, concepte, principii, factori), etapele de evoluţie ale turismului în Uniune Europeană şi în România, regiunile turistice (potenţial turistic, destinaţie, dotare), tipuri şi forme de turism practicate, baza tehnico-materială a turismului românesc şi a celui din Uniunea Europeană, circulaţia turistică (caracteristicile fluxurilor interne şi internaţionale), turismul românesc şi a statelor-membre U.E. în condiţiile dezvoltării durabile.

3. Bibliografie minimă obligatorie Glăvan, V. (2000), Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti. Glăvan, V. (2000), Resurse turistice pe glob, Editura Economică, Bucureşti. Glăvan, V. (2005), Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. Glăvan, V. (1995), Geografia Turismului în România, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti

4. Bibliografie facultativă Gheorghilaş, A. (2005), Geografia turismului internaţional, Editura Universitară, Bucureşti. Cândea, Melinda, Simon, Tamara (2006), Potenţialul turistic al României, Editura Universitară, Bucureşti. Ciangă, N. (2002), România. Geografia turismului, Presa Universitară Clujeană. Dinu, Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Cocean, P. (1997), Geografia turismului românesc, Editura „Focul Viu”, Cluj Napoca.

5. Prezentarea lecţiei

Tema 1. Consideraţii generale (definiţii, concepte, principii, factori)

5.1. Lecţia introductivă se referă la: definiţiile turismului, a geografiei turismului, conceptele utilizate în geografia turismului, principiile care guvernează acest domeniu, factorii ce au contribuit la evoluţia turismului românesc. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 7-9)

5.2. Obiectivul capitolului este definirea geografiei turismului în România, ca disciplină geografică şi abordarea turismului ca activitate economică, dar şi a legăturii cu mediul înconjurător.

5.3. Concepte cheie: geografia turismului, turismului. 5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Definiţii Definiţia O.M.T. – Turismul include activităţile desfăşurate de persoane în

decursul călătoriilor şi sejururilor , în locurile situate în afara mediului lor obişnuit , pentru o perioadă care nu depăşeşte un an, în scopuri de recreere (loisir), de afaceri sau din alte motive, fără a primi remuneraţie în urma acestor activităţi.

Definiţia Geografiei Turismului – este o ramură a geografiei umane şi economice care studiază, prin metode proprii geografice, turismul ca fenomen economico-social complex şi entitate funcţională şi spaţială în continuă evoluţie, sub următoarele aspecte: răspândirea şi valorificarea resurselor naturale şi create de om, factorilor determinanţi şi de influenţă ai turismului, repartiţiei ofertei de produse turistice şi servicii specifice consumului turistic, distribuţia fluxurilor turistice ca volum, ritm şi direcţie, relaţiilor de intercondiţionare dintre turism, mediu înconjurător (ca suport de materii prime) şi societate, precum şi efectele ecologice, sociale şi economice ale activităţii turistice asupra mediului înconjurător şi a comunităţilor

omeneşti din spaţiul studiat, stabilirea unor tipologii şi clasificări geografice şi turistice în domeniu.

Concepte Potenţialul turistic (oferta turistică potenţială) reprezintă ansamblul

componentelor naturale, culturale şi socio-economice care exprimă posibilităţi de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcţionalitate teritoriului şi constituie premise pentru dezvoltarea activităţilor e turism.

Patrimoniul turistic (oferta turistică reală) se constituie din potenţialul turistic şi din structurile turistice existente (structura de primire şi infrastructura specifică).

Principii Principiile utilizate în cadrul disciplinei geografia turismului în România sunt:

• principiul repartiţiei geografice – toate fenomenele geografice, inclusiv cele turistice, sunt caracterizate prin distribuţie spaţială;

• principiul integrării geografice – orice sistem turistic se încadrează într-un alt sistem turistic superior şi include, la rândul lui, unul sau mai multe subsisteme

• principiul cauzalităţii – un fenomen turistic poate constitui cauza producerii unui alt fenomen turistic;

• principiul regionalismului – în funcţie de anumite criterii se pot delimita regiuni turistice;

• principiul ecologic – reflectă raportul de interdependenţă dintre turism şi mediul înconjurător;

• principiul sociologic – reflectă raportul de interdependenţă dintre populaţia turistică şi populaţia rezidenţială;

• principiul istorismului – orice fenomen, inclusiv cel turistic, are o desfăşurare în timp. Factori Factori ce au contribuit la evoluţia turismului în România:

• potenţialul turistic natural şi antropic – reprezintă factorul fundamental al valorificării turistice, constituindu-se ca ofertă turistică primară. Este un factor bipolar caracterizat prim originalitate, ce atinge deseori unicitatea, care s-a impus mai ales în ultimele două secole, ca urmare a dezvoltări turismului ca ramură economică;

• factorii socio-economici şi istorici – leagă dezvoltarea turismului în România de evoluţia istorică şi de aceea economică. Întrucât, de-a lungul istoriei provinciile româneşti au fost influenţate de dominaţii diferite, se observă o dezvoltare mai timpurie a staţiunilor situate în zonele incluse în Imperiul Habsburgic, apoi Austro-Ungar, decât în cele situate sub influenţă otomană. Creşterea economică şi dezvoltarea activităţilor neagricole au favorizat ca o categorie socială mai largă să beneficieze de serviciile oferite de staţiunile turistice româneşti, crescând rentabilitatea şi complexitatea acestora, pentru ca începând cu anii ’40 ai secolului al XX-lea să apară turismul de masă în România;

• factorul politic – reprezintă elementul esenţial în stabilirea cererii, dar şi a ofertei pe piaţa turistică, mai ales în ce priveşte fluxurile turistice internaţionale. În România, au existat mai multe perioade de ascensiune a turismului (perioada interbelică, anii ’70 - ’80 ai secolului al XX-lea), dar şi perioade de stagnare şi involuţie (perioada postdecembristă prin adaptarea la noile schimbări politico-economice şi la utilizarea pârghiilor economiei de piaţă);

• factorii psihologici – cu rol important în motivarea şi necesitatea efectuării de deplasări în scopuri turistice. 5.5. Concluzii. Geografia turismului în Uniunea Europeană şi în România este

o ştiinţă integrată în geografie, având ca obiect turismul, privit la nivelul ţării noastre şi al statelor-membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al potenţialului turistic şi ca activitate socio-economică.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: definiţiile şi conceptele din geografia turismului, principii şi factori.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Care sunt elemente care constituie patrimoniul turistic? a) potenţialul turistic; b) structurile turistice existente; c) potenţialul turistic şi structurile turistice existente. Factori care influenţează evoluţia turismului în România pot fi: a) factorul cauzalităţii; b) factorul politic; c) factorul ecologic; d) factorul istorismului.

5.8. Răspunsul la testele exemple: c, b. 5.9. Proiecte. Influenţa factorului politic în evoluţia turismului românesc,

Aplicarea principiului repartiţiei geografice privind potenţialul apelor minerale utilizate în scop terapeutic în România, Rolul factorului psihologic pentru turismul european.

5.10. Notaţi într-un caiet 5 – 7 noţiuni (glosar) care vi s-au părut mai greu de definit.

5.11. Lecţia următoare se referă la istoricul dezvoltării turismului în Uniunea Europeană şi în România.

Tema 2. Etapele de evoluţie ale turismului în Uniunea Europeană şi România

5.1. Lecţia se referă la: evoluţia turismului românesc în timp istoric. (Gheorghilaş, A., 2005, Geografia turismului internaţional, Editura universitară, pag. 17-24; Ciangă, N., 2002, România. Geografia turismului, Presa Universitară Clujeană, pag. 12-24)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor etape de evoluţie a turismului românesc şi din Uniunea Europeană

5.3. Concepte cheie: evoluţie, etape, istoricul turismului 5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii)

Potenţialul natural şi antropic a început să fie cunoscut şi să fie valorificat prin forme incipiente de turism încă din antichitate. Ca urmare, în funcţie de caracteristicile şi specificul valorificării turistice a spaţiului Uniunii Europene şi al României se pot distinge cinci perioade.

1. Perioada antică Primele informaţii legate de turism ne parvin de la învăţaţii antichităţii: Herodot,

Strabon, Xenofon ş.a. Principala caracteristică a turismului din această perioadă este predominanţa elementului religios şi a celui medical. Se cunoaşte faptul că, apele minerale au fost utilizate de timpuriu în scop terapeutic, dar acestora li se atribuia şi o acţiune purificatoare, conferindu-se astfel o latură mistică a băilor. De asemenea, existau şi deplasări cu caracter religios în locurile sacre.

În spaţiul european, în funcţie de influenţa culturilor şi civilizaţiilor se pot delimita două subperioade: elenistică şi romană.

Grecia antică era recunoscută pentru deplasările de populaţie cu ocazia unor evenimente importante din viaţa socio-culturală a comunităţii. Existau întreceri şi spectacole care se desfăşurau după un calendar precis, în centre cum ar fi: Delfi, Dordona, Epidauros, Kos etc. De asemenea, un loc important în viaţa grecilor îl constituiau jocurile sportive, localităţi recunoscute erau: Delfi, Corint, Nemeea, Olimpia. La Olimpia s-au desfăşurat cele mai importante şi cunoscute jocuri sportive ale antichiăţii – „Jocurile Olimpice”, dedicate lui Zeus, care au avut loc fără întrerupere între anii 776 î.Hr. – 393 d.Hr. Pentru turism, jocurile olimpice au o importanţă deosebită pentru că se poate spune că, în perioada aceea, apar primele forme de organizare a călătoriilor, întrucât regulile acestor jocuri stipulau că toţi participanţii beneficiau de inviolabilitate la trecerea prin diferite teritorii.

Imperiul Roman se remarcă prin condiţiile favorabile practicării turismului. Dezvoltarea vieţii urbane, a gradului de accesibilitate prin construirea unei reţele de drumuri complexe şi sigure, prosperitatea economică şi o viaţă politică relativ liniştită au determinat apariţia unui interes deosebit pentru activitatea de recreere. Călătoriile cu scop turistic se efectuau atât în jurul Romei, cât şi în alte regiuni, chiar foarte îndepărtate. Mobilitatea era foarte ridicată deoarece drumurile ofereau siguranţă călătorilor şi posibilitatea de a poposi în hanuri, ceea ce permitea deplasarea până la zonele mărginaşe ale imperiului. Pe întinderea Imperiului Roman existau numeroase locuri de vizitare frecventate de patricieni (Ostia, insula Capri), localităţi, dotate cu amfiteatre, în care se desfăşurau jocuri sportive şi spectacole (Roma, Napoli, Pozzuoli), dar, cele mai căutate, erau băile termale, ce aveau o utilizare curativă, cum ar fi: Tivoli (lângă Roma), regiunea Campania (exista o întreagă reţea de termae); Vichy, Royat, Nèris-les-Bains (teritoriul actual al Franţei); Aachen (Germania actuală); Bath – „Acque Sulis” (Marea Britanie); Herculane, Geoagiu (România) etc. Dotările băilor romane erau deosebite, cu captări de izvoare, reţea de transport, termae (băi calde) etc., iar interesul cetăţenilor romani pentru tratamente curative s-a răsfrânt şi asupra populaţiilor colonizate.

În România, dovezi clare de utilizare a apelor termale, mai ales în scop balnear, curativ şi agremental, datează după anul 130 d.Hr. Perioadei daco-romane îi aparţin câteva staţiuni turistice care au rezistat până în perioada actuală: Băile Herculane (Ad aquas Herculi Sacras), Geoagiu – Băi (Germisara, cu Termele Dodonae), Călan (Aque), Ocna Mureş (Salinae), Moneasa (cu ape minerale), Sovata (ape sărate), Borsec (ape carbogazoase) ş.a.

Cele mai cunoscute erau Băile Herculane, cre deţineau şi amenajări spectaculoase, mai ales pentru acea perioadă. Acestea constau în captare, transportul apelor termale prin conducte de olane, termae (băi luxoase), sisteme de încălzire prin metoda hipocaustului (prin podea) etc. Pe lângă dotările specifice băilor existau şi amenajări care îmbunătăţeau viaţa culturală (mai se păstrează numeroase vestigii de temple). La Herculane s-au desoperit dovezi epigrafice (tabule votive) prin care se exprimau mulţumirile faţă de beneficiile apelor miraculoase de aici, iar persoanele care au scris pe aceste tabule erau de pe tot teritoriul Imperiului Roman, ceea ce conferă un statut de staţiune „internaţională”.

Perioada evului mediu până în secolul al XVII-lea O dată cu decăderea Imperiului Roman, la nivel european se constată o involuţie a

fenomenului turistic, determinată în mare măsură de frânarea dezvoltării generale. Interesele economice şi politice ale perioadei respective se îndreaptă spre regiuni tot mai diverse şi mai îndepărtate (este perioada „marilor descoperiri geografice”).

Dezvoltarea unor puternice centre meşteşugăreşti şi comerciale au favorizat extinderea drumurilor şi creşterea numărului de călători (negustori, mesageri, misionari etc.). deplasările cu caracter turistic erau nesemnificative şi antrenau persoanele din clasele bogate. Singura manifestare care se înscrie în ceea ce înţelegem azi prin turism este legată de deplasările în scop religios, în general, spre marile centre de pelerinaj din lumea creştină (Roma, Santiago de Compostela ş.a.).

În această perioadă apar o serie de lucrări cu o concepţie nouă legtă de scopul şi motivaţia de a călători:

a) 1130 – apare primul „ghid turistic”, în care călugărul Aimeri Picaud indică pelerinajele pe cele mai sigure drmuri spre Snatiago de Compostela;

b) 1475 – 1600 sunt publicate, la Roma, 70 de ediţii din lucrarea „Mirabilia Urbis Romae”;

c) 1552 – apare ghidul „Le guide des chemins de France”. Spre sfârşitul perioadei, clasa bogată devine tot mai interesată de vilegiatură şi de

petrecerea timpului liber în afara reşedinţei permanente; se reînvie gustul pentru staţiunile termale.

În România, după o perioadă de peste 1500 de ani, caracterizată prin declinul turismului românesc ca urmare a scăderii nivelului civilizaţiei şi culturii sub a ceea realizase Imperiul Roman, se observă o revigorare abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când sunt redeschise şi utilizate, prin amenajare, apele hidrotermale (Băile Herculane, Moneasa, Băile Episcopiei – 1 Mai).

Perioada secolului al XVIII-lea Pentru Europa, aceasta mai este cunoscută şi sub denumirea de „perioada

engleză”. Secolul al XVIII-lea poate fi considerat perioada de naştere a turismului modern. În această perioadă a re loc o creştere deosebită a călătoriilor efectuate pe continent de către tinerii aristocraţi englezi, în special în Franţa. Aceste călătorii se numeau „faire le tour”, iar când se rezumau numai la regiunea pariziană se numea „petit tour” şi „grand tour”, când se extindea în zona Alpilor, valea Loirei, sudul Franţei. Astfel, cuvântul francez „tour” dă naştere la cel englezesc „to tour” (a călători de plăcere), de unde provin şi temenii de turism şi turist. Însă, în limbajul curent, abia în secolul al XIX-lea intră termenul de turist, o dată cu publicarea, în 1841, a lucrări lui Stendhal – „Les memoires d’un touriste”.

În Franţa, englezi preferau Alpii (în 1783, din cei 1500 de vizitatori înregistraţi în Chamonix, circa 3/4 erau englezi), dar tot ei au fost şi pionierii turismului pe Coasta de Azur. În sprijinul călătorilor englezi, Franţa a fost preocupată să faciliteze dezvoltarea turismului şi, în 1672, apare primul ghid de conversaţie francez-englez.

Tot în această perioadă se vor construi în Marea Britanie primele staţiuni moderne ce aveau să devină modele de referinţă pentru cele ce se vor dezvolta pe continent. Reprezentative sunt: Brighton şi Bath (ultima fiind staţiune tremală de lux, cu clădiri dispuse în amfiteatru, un adevărat model de arhitectură urbană din Marea Britanie).

În România, această perioadă se suprapune pe începutul cristalizării relaţiilor capitaliste din provinciile româneşti, fapt ce duce la intrarea în circuitul turistic, în arealul carpatic, intracarpatic şi pericarpatic, a unor surse hidrominerale şi termale, ca urmare a construirii primelor stabilimente-sanatorii.

În această perioadă, se realizează o serie de investigaţii prin cercetarea resurselor hidrominerale a unor medici, chimişti, geologi români şi străini, care au efectuat analize ale apelor la: Băile Herculane, Borsec, Vatra Dornei, Bălţăteşti, Broşteni, Covasna, Vâlcele, Bazna, Moneasa, Buziaş, Băile Episcopiei.

Aceste investigaţii au condus la constituirea primelor amenajări la Băile Herculane şi Borsec (în ultima partea a secolului al XVIII-lea), Slănic Moldova

(1804), Bălţăteşti, Vatra Dornei şi la utilizarea empirică a apelor minerale de la Covasna şi Borsec.

Perioada modernă (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea) Secolul al XIX-lea s-a derulat sub impactul revoluţiei industriale care a generat

multiple mutaţii şi a creat condiţii favorabile practicării turismului. Dezvoltarea comerţului a implicat evoluţia transportului, refacerea drumurilor, îmbunătăţire amijloacelor de transport, reducrea duratei călătoriilor şi construirea de noi drumuri care oferă deschidere spre regiunile cu potenţial turistic deosebit. Astfel, în Austria, numărul de turişti a crescut spectaculos după ce au fost construite drumurile peste trecătorile alpine. De asemenea, se dezvoltă exploziv transporturile feroviare (mai ales în perioada 1840-1860); apar trenurile de lux (Köln – Salzburg, Orient Expres). Perfecţionarea navigaţiei şi construirea marilor transatlantice a oferit noi posibilităţi de recreere.

În secolul al XIX-lea, în toată Europa, funcţionau 160 de staţiuni turistice axate pe turismul litoral şi balnear:

a) turism litoral: Brighton (Marea Britanie); Ostende (Belgia); Trawemünde, Warnemünde (Germania); Dieppe, Deauville, Biarritz (Franţa); San Remo, Portofino (Italia) etc.;

b) turism balnear: Baden-Baden, Wiesbaden (Germania); Vichy, Luchon (Franţa); Karlsbad, Marienbad (Cehia); Bad Ischl, Badgastein (Austria); Spa (Belgia); Ramlõsa, San Sebastian (Spania) etc.

Alte caracteristici ale turismulu din această perioadă: • se dezvoltă turismul sportiv: 1896 – prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne

desfăşurate la Atena, 1924 – prima Olimpiadă a Sporturilor de Iarnă la Chamonix, 1920 – primul raliu auto de la Monte Carlo ş.a.;

• se dezvoltă reţele hoteliere: Ritz (prototipul hotelului de lux, 1898 – Paris, apoi Londra, Madrid), Grand Hotel, Hotel de Louvre (Paris), Charing Cross Hotel (Londra), Hotel Gellert (Budapesta), Athenée Palace (Bucureşti) etc.;

• se constituie şi se dezvoltă primele forme de organizare a activităţii turistice: prima agenţia de turism a lui Thomas Cook (1845 – prima călătorie de agrement spre Scoţia, organizează croaziere spre Egipt şi India, 1871-1872 – primul voiaj în jurul lumii etc.);

• apar mijloacele de informare turistică: 1836 – „Călătorie de-a lungul Rhinului, de la Strasbourg la Rotterdam” al Editurii Baedecker, 1836 – ghidul englez „Murray”, 1865 – ghidul francez „Joanne” al Editurii Hachette, devenit ulterior cunoscutul „Guide Bleu”;

• înfiinţarea a numeroase asociaţii şi societăţi ce au contribuit la promovarea turismului: asociaţii de alpinism, oficii naţionale de turism (primul în Franţa - 1914);

• apare turismul pentru distracţii, în cazinouri. Pentru România, perioada 1850 – 1918, se caracterizează prin faptul că aria de

cunoaştere a resurselor hidrominerale şi termale se extinde asupra întregului areal carpatic, intracarpatic şi pericarpatic. Se mai dezvoltă amenajări la: Băile Tuşnad, Sovata, Malnaş – Băi, Topliţa, Sângeorz – Băi (Băile Hebe), Govora, Olăneşti, Călimăneşti şi altele din partea vestică a ţării, până în anul 1918 existând 20 de staţiuni care valorificau la scară locală sau regională apele minerale şi termale.

A avut loc recunoaşterea pe plan internaţional a staţiunilor Băile Herculane, Slănic Moldova – „Perla Moldovei” şi a apelor minerale de la Slănic Moldova, Covasna, Borsec.

După anul 1875, un alt domeniu a intrat sub incidenţa activităţilor turistice a fost domeniul montan, existând preocupări concrete în domeniul realizării de amenajări specifice în spaţiul montan, prin construirea castelului Peleş la Sinaia, aceasta devenind, prin noile valenţe, prima staţiune turistică din România. Ca urmare a deschiderii circulaţiei rutiere şi feroviare pe valea Prahovei, s-au realizat amenajări în Buşteni, Predeal. Apar amenajări în acest domeniu în Carpaţii Orientali şi Meridionali, dar şi cluburi de turism.

Tot în această perioadă a început să se dezvolte şi turismul litoral, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea fiind construite primele sanatorii de cură la Techirghiol şi Eforie, pentru ca, în anul 1904 să înceapă construirea staţiunii Mamaia.

În continuare, perioada interbelică (explozia staţiunilor turistice), se caracterizează printr-o dezvoltare unitară a activităţilor turistice, ca urmare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În această perioadă s-au depus eforturi susţinute pentru îndepărtarea urmelor războiului, s-au dezvoltat noi staţiuni care au completat reţeaua deja existentă, dintre care caracteristice sunt:

• în zona carpatică: Zizin, Covasna, Malnaş,, Corund, Topliţa, Ocna Mureş, Ocnele Mari;

• în zona litorală: amenajările de la sud de Constanţa (Techirghiol, Eforie); • apar staţiuni climaterice montane: Lacul Roşu, Cheia, Timiş, Sâmbăta, Stâna

de Vale. S-au introdus în circuitul turistic monumentele cultural-istorice religioase din

zona Neamţului, Bucovinei, Muscelului, Vâlcei, Transilvaniei, dezvoltându-se turismul cultural, care a stimulat construirea de baze turistice în oraşele din apropiere (Piatra Neamţ, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel).

Data de 29 februarie 1936 marchează înfiinţarea O.N.T., primul organism de stat menit să coordoneze întreaga activitate turistică din ţara noastră (construire de cabane, drumuri de acces în Piatra Mare, Postăvaru, Făgăraş, Rodna, Ceahlău, Banat, Apuseni).

Perioada contemporană Caracteristic pentru această perioadă este că apare turismul automobilistic, ca

urmare a dezvoltării reţelei rutiere şi a spaţiilor de cazare de tipul motelurilor. Creşterea explozivă a volumului deplasărilor turistice conduce la lărgirea considerabilă a sferei de atracţie, turismul devenind accesibil tuturor categoriilor socio-profesionale (indiferent de nivelul veniturilor), în acelaşi timp s-a diversificat participarea diferitelor categorii de vârstă (implicarea tot mai largă a tinerilor şi a persoanelor de vârstă a III-a).

Turismul contemporan a devenit un fenomen de masă şi a cunoscut un proces de democratizare în toate structurile sale.

Se pot determina două perioade de evoluţie: 1) 1960 – 1980, caracteristicile acestei perioade sunt conferite de: • elaborarea şi punerea în practică a programelor naţionale de susţinere şi stimulare

a turismului; • dezvoltarea şi diversificarea formelor de turism; • ia o mare amploare turismul organizat; • intensificarea procesului investiţional; • creşterea cheltuielilor individuale pentru turism; • în ţările cu economie dezvoltată, turismul a căpătat un loc tot mai important în

sistemul de valori socio-culturale ale comunităţilor, devenind o adevărată nevoie socială.

2) după 1980:

• are loc internaţioanalizarea şi globalizarea activităţii turistice prin: - consolidarea şi maturizarea pieţei turistice; - creşterea rolului marilor companii de turism cu mare capacitate

financiară şi putere de decizie; • creşte rolul turismului în economiile naţionale:

- creşte ponderea turismului în valoarea exporturilor; - turismul devine un important cretor de venituri (contribuie la PIB); - creează noi locuri de muncă (direct şi indirect, prin ramurile

economice auxiliare); - turismul devine un factor de echilibru şi instrument tot mai eficace în

realizarea programelor de dezvoltarea regională. Pentru România, se delimitează mai multe etape în cadrul acestei perioade:

� etapa 1945-1970 Între anii 1945 – 1948 a avut loc un regres total în turismul românesc, în

condiţiile social-economice şi politice postbelice, unele staţiuni cunoscând fenomenul de autodesfiinţare (Brebu – Maramureş, Corund – Harghita, Zizin - Braşov).

După 1950 se manifestă o perioadă a turismului de tip sindicalist, pe fondul general de sărăcie, începe să se individualizeze turismul de masă.

Anul 1960 se distinge prin începerea investiţiilor în litoralul românesc: Mamaia, Eforie, Mangalia, pentru ca, după 1968 să se construiască Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Năvodari, Costineşti.

După anul 1965 are loc revitalizarea turismului şi staţiunilor: Vatra Dornei, Sângeorz, Băile Tuşnad, Slănic Moldova, Covasna, Băile Herculane, Geoagiu, Moneasa, Băile Felix, 1 Mai, Sinaia, Predeal, Buşteni, Păltiniş, Complex Semenic, Covasna, Poiana Braşov, dar se amenajează şi noi staţiuni: Amara, Lacul Sărat, Călacea, Timiş, Marghita, Bizuşa, Ocna Şugatag, Durău, Izvorul Mureşului, Bâlea-Lac, Pârâul Rece, Soveja, Băişoara ş.a. Ca urmare, s-a iniţiat un vast program de dotare cu unităţi hoteliere (în oraşe şi staţiuni), dezvoltarea căilor de acces spre zonele turistice.

� etapa 1970-1990 Pe fondul degradării vieţii socio-economice a ţării se înregistrează un regres

care se reflectă în stoparea extinderii bazei materiale a turismului , caracterizat printr-un proces continuu de degradare, care se accentuează după 1990.

� transformările din perioada actuală După 1990, baza de cazare a fost afectată sub aspect cantitativ, calitativ şi

tipologic. Circulaţia turistică s-a diminuat. Au apărut iniţiative legislative privind privatizarea, iniţiative cu caracter organizatoric şi instituţional. În ultimii ani turismul românesc a cunoscut o revigorare, prin programele de cercetare ştiinţifică, prin pătrunderea capitalului străin, prin apariţia vilelor de vacanţă, a reşedinţelor secundare, prin dezvoltarea a noi forme de turism (agroturism, turism rural, ecoturism)

5.5. Concluzii. Turismul statelor-membre ale Uniunii Europene şi turismul românesc a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe etape mai mult sau mai puţin favorabile dezvoltării acestuia, în funcţie de condiţiile istorice şi socio-economico-politice.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărei perioade de evoluţie a turismului din Uniunea Europeană şi din România.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):

Care dintre următoarele staţiuni turistice aparţin etapei romane, în România? a) Băile Herculane; b) Mamaia; c) Amara. În perioada 1850-1918, a avut loc recunoaşterea pe plan internaţional a staţiunilor româneşti: a) Izvorul Mureşului, Sinaia. b) Zizin, Techirghiol, c) Băile Herculane, Slănic Moldova. Numele hotelului considerat prototipul hotelurilor de lux este ...... şi a fost construit prima dată în oraşul ...... din ......?

5.8. Răspunsul la testele exemple: a; c; Ritz, Paris, Franţa. 5.9. Proiecte. Analiza staţiunilor turistice din perioada antică. 5.10. Notaţi într-un caiet 5 – 7 noţiuni (glosar) care vi s-au părut mai greu de

definit. 5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din Uniunea Europeană

(Europa Nordică)

Tema 3. Regiuni turistice în Uniunea Europeană (Europa Nordică)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din statele-membre ale Uniunii Europene ce aparţin regiunii turistice Europa Nordică. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 244-246)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Europei Nordice.

5.3. Concepte cheie: potenţial natural, potenţial antropic, accesibilitate, destinaţii.

5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Statele membre ale Uniunii Europene, care aparţin regiunii turistice Europa

Nordică, sunt Danemarca (1973), Finlanda (1995), Suedia (1995), Estonia (2004), Letonia (2004), Lituania (2004).

Danemarca se remarcă prin peisajul de câmpie glaciară şi de insule stâncoase sau morenice. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Copenhaga (1043, capitala,

monumente medievale, muzee, parcuri, pieţe, cheuri, Clădirea Bursei, Palatul Amalienburg, Castelul Christiansbor, Castelul Rosenburg, monumentul „Mica Sirenă”, parcul de distracţii Tivoli), Alborg, Arhus, Odense, Esbjerg. Finlanda ocupă regiuni de podiş jos, cu forme glaciare şi peisaje lacustre (peste

60.000 de lacuri), păduri boreale, peisaje polare. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Helsinki (capitală, port, arhitectură

medievală, fortăreaţa Suomenlinna – 1748, Sala Finlandia, catedrala Kalevala, cartierul Tapiola, muzee, cheuri, parcuri, grădină zoologică – 1889), Turku (catedrală, castel, muzee, parcuri), Naantali (case din lemn, monumente medievale), Tampere (competiţii de caiac-canoe, vestigii istorice, teatru în aer liber), Rovaniemi (aşezat pe Cercul Polar, sub Steaua Polară), Napapuri (oraşul lui Moş Crăciun), Oulu, Kemi.

• staţiuni turistice: Kuusamo (de iarnă). Suedia are un cadru natural variat cu munţi, podişurii şi depresiuni modelate de

gheţari, râuri cu cascade, lacuri tectono-glaciare, păduri boreale.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Stockholm (capitală, numeroase poduri, Palatul Regal, Catedrala Storkystan, Palatul Parlamentului, muzee), Sundsvall, Kramfors, Kiruna (dincolo de Cercul Polar, aurore boreale), Upssala (centru universitar, muzee, catedrala gotică), Götteborg (monumente, catedrale, muzee), Malmö (arhitectură modernă), Visby. Estonia are relief de câmpie litorală şi colinară cu numeroase lacuri şi insule. Se

remarcă prin peisaje deosebite şi nopţile polare. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Tallin (capitala, cetate medievală,

Poarta „Margarita cea Grasă”, Turnul Ravel, Turnul Primăriei, Turnul lui Kalev, biserici, zidul de incintă, Marea Poartă Maritimă, Parcul şi Castelul Kadriorg), Tartu (fortificaţii, Universitate, biserici, muzee), Viliandi (clădiri, palate, biserici), Rokka-al-Mare (parc-muzeu etnografic).

• staţiuni turistice: Piarnu (plaje, peisaj de dune), Haapsalu (clădiri, bisrici medievale, fortificaţii, plaje, nămol terapeutic), Pirita (plaje, yacht-club). Letonia deţine câmpie colinară cu dune de nisip, coline morenaice, păduri boreale.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Riga (Domul cu orgă şi giruetă-cocoş, fortifiaţii medievale, biserici, muzee), Rundola (Palatul- Muzeu).

• staţiuni turistice: Sigulala (balneară, castelul Turaid, peştra Gutman), Iurmala, Pirani. Lituania cuprinde câmpie litorală cu plaje, dune de nisip, lacuri glaciare.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Vilnius (1329, capitală, fortificaţii, turnuri, piaţa Ghediminas, Castelul de Sus, biderici, Pinacoteca, catedrale, Universitatea, Palatul Expoziţiilor), Kaunas (ziduri medievale, muzee, biserici, Colina şi Casa lui Napoleon), Trakai (cetate medievală), Saubai (cetate, castel).

• staţiuni turistice – balneare: Palanga, Birstonas, Lichenas, Druskininkai. 5.5. Concluzii. Turismul în regiunea turistică Europa Nordică se desfăşoară în 6 state-membre ale Uniunii Europene, anume ţările scandinave, exceptând Norvegia, şi cele baltice.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărui stat din Europa Nordică, care este membru al Uniunii Europene, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Următoarele staţiuni turistice Palanga, Lichenas, Birstonas aparţin: a) Letoniei; b) Lituaniei; c) Finlandei. Oraşul lui Moş Crăciun se numeşte .... şi aparţine statului ..... Din punct de vedere turistic, cel mai cunoscut oraş din Scania este ...... şi aparţine statului ...... Sigulala este staţiune ....... din ...... Monumentul „Mica Sirenă” se află situat în oraşul ...... din .......

5.8. Răspunsul la testele exemple: b; Napapuri, Finlanda; Malmo, Suedia; balneară, Letonia; Copenhaga, Danemarca.

5.9. Proiecte. Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Suedia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Finlanda, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Danemarca, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Lituania, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Letonia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Estonia.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din Uniunea Europeană (Europa Vestică).

Tema 4. Regiuni turistice în Uniunea Europeană (Europa Vestică)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din statele-membre ale Uniunii Europene ce aparţin regiunii turistice Europa Vestice. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 246-251)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Europei Vestice.



Vestică, sunt Belgia (1958), Franţa (1958), Luxemburg (1958), Olanda (1958), Irlanda (1973), Marea Britanie (1973).

Belgia se suprapune pe o regiune de podiş şi de câmpie. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Bruxelles (capitala Belgiei şi a

Uniunii Europene, valoroase monumente istorice şi de artă, muzee – pictori flamanzi, catedrale, biserici, parcuri, Grand Palace, Primăria, Palatul Breslelor, Patul Justiţiei, Parlamentul, Palatul Regal), Anvers (edificii în stil gotic, catedrale, muzee, clădiri medievale, palate, „oraşul diamantelor”), Bruges (edificii medievale, pieţe, poduri, canale, oraş al „pictorilor falmanzi”, „artei dantelelor”, „arhitecturii clasice”), Liège (clădiri medievale, fabrici de sticlă), Gand (castelul conţilor,manufacturi), Waterloo, Ostende.

• staţiuni turistice: Kalmthont (litoral). Franţa are trei faţade: atlantică, mediteraneeană şi alpină, ceea ce îi conferă un

privilegiu de mare importanţă economică, dar mai ales turistică. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Paris (capitala, Catedrala Saint

Chapelle, Palatul Justiţiei, Piaţa Concorde, palatele: Elysée, Bourbon, Luvru-Tuileries, Arcul de Triumf, Gara Saint Lazare, Montmartre, Palatul Invalizilor, Centrul Cultural Pompidou, Eurodisney), Saint Denis, Versailles, Fontainebleu, Melun, Chatillon, Rouen, Reims, Champagne, Strasbourg (vestigii romaen şi medievale, catedrala gotică, biseici, Universitatea, Parlamentul U.E.), Ancy, Metz, Thionville, Muelhouse, Clermont-Ferrand, Limoges, Besançon, Dijon, Auxerre, Analcon, Langres, Chatillon-sur-Seine, Lyon, St. Étienne, Vienne, Monttelimar, Orange, Avignon, Arles, Macon, Tarascon, Tarbes, Lourdes, Arachon, Bordeaux, Touluose, Loche, Nantes, Le mans, Nevers, Le Puy, Saumur, Sully, Tours, Oléans, Bourges, Poitiers, Rennes, Le Havre, Brest, Caen, Lille, Roubaix, Dunkerque.

• staţiuni turistice: balneare: Vichy, Narbonne; montane: Chamonix, Le Tour, Les Tignes, Argentière, Vallorcine, Briançon, Albertville, Montiers, Val d’Isére, Les Saisies, Les Arcs Bourg St. Maurice, Plagne, Pralognan la Vanoise, Les Ménuires, Val Thorens, Courchevel, Méribel, Annecy, Aix-les-Baines, Chambery, Grenoble, Gap, Digne; litorale: Port Vendres, Perpignan, Sete, Montpellier, Marsilia, Toulon, Hyeres, Saint Tropez, Heliopolis, Fréjus, Cannes, Antibes, Nisa, Grasse, Biaritz, Bayonne, Boucan, Les Sable, Rochefort, La Rochelle, St. Martin, St.

Adresse, Cristine, St, Malo, Granville, Bayeux, Cayeux, Cherbourg, Boulogne, Calvi.

• alte obiective turistice: Mănăstirea St. Michel (golful St. Malo), Peştera Lascaux (în zona carstică a Munţilor Pirinei, cu picturi rupestre), castele pe Valea Loirei: Amboise, Angers, Villondry, Ussel, Chewnonceaux, Rideau, Blois, Chambord, Chamonix-sur-Loire, Chinon, Azay-Le Clos-Lucé. Luxemburg deţine pe micul său teritriu peisaje deluroase şi montane.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Luxembourg (capitala, monumente de artă, poduri, pieţe, hoteluri de lux, Castelul Comter), Vianden, Wietz.

• staţiuni turistice: Echternach (edificii medievale). Olanda este renumită pentru peisajul de câmpie, poldere, reţeua de canale, diguri,

mori de vânt, muzee, plantaţiile de flori etc. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Amsterdam (capitala constituţională,

centru mondial de şlefuire a diamantelor,, biserici, catedrale, muzee, Palatul Regal, Rijks-Museum, Muzeul Van Gogh, Biblioteca Universitar., moara Bloem, Domul, Casa Rembrandt), Haga (reşedinţă regală şi administrativă, catedrale, palate, muzee, Galeria „Groupil”), Rotterdam (mare port, construcţii medievale şi moderne, biserici, catedrale, muzee, tunelul pe sub râul Maas, turnul Euromast), Utrecht, Eindhoven, Gröningen, Zeeland, Kinderdink (mori de vânt), Keukenhoe (celebre expoziţii de lalele). Irlanda beneficiază de un peisaj variat: câmpie, podiş, montan, cu numeroase

forme glaciare. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Dublin (clădiri de epocă, muzeee,

castele, catedrale), Bushmil (cea mai veche distlerie de whisky), Dunluce (castel). Marea Britanie se impune prin varietatea cadrului natural: munţi vechi,

depresiuni tectonice, podişuri, câmpii. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Londra (capitala, Centrul de afaceri

Ciy, Turnul Londrei, Catedrala St. Paul, Mănăstirea Westminster, Palatul Buckingham, Palatul Eltham, Palatul Parlamentului, Turnul Victoria, Orologiul Big-Ben, British Museum, Observatorul astronomic-Meridian Zero, Hyde Park, pieţe, muzee, teatre, parcuri), Oxford (centru universitar, biserici, catedrale, muzee), Cambridge (centru universitar), Winchester, Sussex, Kent, Windsor, Cantenbury, Ely, Swindon, Bristol, Exeter, Salisbury, Coventry, Leicester, Nottingham, Stratford-upon-Avon (oraşul natal al lui William Shakespeare), Worcester, Derby, Walsall, Dudley, York Lincoln, Leeds, Lancaster, Durham, Manchester, Liverpool, Gloucester, Worcester, Swansea, Cardiff, Edinburgh (Castelul Edinburgh, catedrala gotică St. Gilles, Universitatea, Bulevardul Princess Street, Academia Regală, monumentul scriitorului Walter Scott), Glasgow, Dundee, Aberdeen, Clydeside.

• staţiuni - turistice: litoral: Great Yarmouth, Southend, Brighton, Plymouth, Torguay, Blackpool, Skegness; balneare: Bath.

• alte obiective turistice: Stonehenge, castelele: Balmoral, Holyrood, Duenfermline, Crothes, Craigiavar, Fraser.

5.5. Concluzii. Turismul în regiunea turistică Europa Vestică se desfăşoară în 6 state-membre ale Uniunii Europene, anume ţările Europei Vestice şi cele ale Europei Vestice Insulare.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărui stat din Europa Vestică, care este membru al Uniunii Europene, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Bruge, Liege, Ostende sunt centre turistice importante din:

a) Olanda; b) Belgia; c) Franţa.

Oraşul olandez care este renumit prin celebrele expoziţiii de lalele se numeşte ... Care dintre următoarele staţiuni alpine aparţin Franţei?

a) Val d’'Isere, St. Mauritz, Crans Montana; b) Chamonix, Les Marecottes, Aix-Les-Baines; c) Altbertville, Chamonix, Grenoble.

Balmoral, Holyrood, Duenfermline sunt castele din: a) Ţara Galilor; b) Anglia; c) Middlands; d) Scoţia.

În Irlanda există un oraş renumit prin cea mai veche distilerie de whisky (1608). Care este numele acestui oraş?........

5.8. Răspunsul la testele exemple: b; Keukenhoe; c; d; Bushmil. 5.9. Proiecte. Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Franţa, Potenţialul

turistic şi valorificarea lui în Marea Britanie, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Belgia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Olanda.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din Uniunea Europeană (Europa Sudică).

Tema 5. Regiuni turistice în Uniunea Europeană (Europa Sudică)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii

din statele-membre ale Uniunii Europene ce aparţin regiunii turistice Europa Sudice. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 251-263)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Europei Sudice.



Sudică, sunt Italia (1958), Grecia (1981), Portugalia (1986), Spania (1986), Cipru (2004), Malta (2004), Bulgaria (2007).

Italia are forme complexe de relief, în nord, munţii Alpi, marcaţi de relieful glaciar, care se ridică ca un zid deasupra Câmpiei Padului în partea de Vest. Partea peninsulară este străbătută de Munţii Apenini, fragmentaţi, de altitudine medie, care trec spre litoral, prin câmpii joase, de dimensiuni variate şi cu plaje.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Roma (753 î. Hr., „cetatea eternă” de pe Tibru, capitala, este străjuită de cele şapte coline, monumente romane, castele, palate, arcuri de triumf, biserici, domuri, temple, pieţe, grădini şi parcuri, muzee, catacombe, terme, fântâni, Capitolium, Forumul şi Columna lui traian, Termele lui

August, Caracalla şi Diocleţian, Pantheonul), Veneţia, San Remo, Genova, Milano, Florenţa, Napoli, Salerno;

• staţiuni turistice: Cortina d’Ampezzo (1231 m), Maso Corto (2004 m), Merano (1880 m), Maransa Alba (1480 m), Valle d’Aosta, Rimini.

Grecia ocupă partea sudică, peninsulară, şi insulară a Peninsulei Balcanice, scăldată de apele Mărilor Mediterană, Egee şi Ionică. Are un relief muntos, intens fragmentat de văi şi depresiuni: munţii Pindului ( 2637 m), Câmpia Thesaliei, Munţii Olimp (2911 m), Munţii Rodopi cu Muntele Athos (2033 m).

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Atena (capitala, oraş-muzeu, ansamblu de edificii de pe Akropolis, Marea Bibliotecă a lui Hadrian, , vestigiile teatrelor lui Herodos, Aticus şi Dionysos, templul lui Pericle), Pireu, Delfi, Micene, Sparta, Cnossos, Rhodos.

Portugalia ocupă partea vestică a peninsulei iberice şi are o serie de insule în Oceanul Atlantic. Relieful este de podiş înalt, fragmentat, arid şi variat cu aspecte peisagistice şi de câmpie litorală (Câmpia Portugaliei)

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Lisabona (capitala, vstigii antice şi medievale, palate, biserici, mănăstiri), Porto, Cabo Roca;

• staţiuni turistice: Estoriall, Faro, Lagos, Nazare, Altura. Spania cuprinde 83% din Peninsula Iberică, cadrul natural este reprezentat de

un podiş înalt de 700-1000 m, Cordiliera Montană Centrală, Câmpia Portugaliei, Munţii Cantabrici, Munţii Iberici, Cordiliera Betică, Câmpia Aragonului, munţii Pirinei, Câmpia Andaluziei, Cordobei şi Seviliei.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Madrid (capitala, cu edificii medievale Catedrala Sf Isidor, Palatul Poştelor, Muzeul Prado, biserici, catedrale, parcuri), Barcelona, Toledo, Guadalajare, Sevilla, Cordoba, Granada, Zaragoza, Cartagena;

• staţiuni turistice: Sanlucar de Barra Meda, Chipiona, Cadiz, Torre Molinos, Nerja, Fuengirola, Malaga, Calpe, La Marina.

Cipru ocupă insula omonimă din estul Mării Mediterane. Este o ţară în general montană.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Nicosia (capitala, Zidul cetăţii Veneţiene, Catedrala Sfânta Sofia, muzee, bibliotecă), Lefke, Kyrenia, Famagusta.

Malta beneficiază de cadru natural pitoresc (calcaros). • oraşe importante din punct de vedere turistic: La Valleta (capitala), Tarxiex,

Medina. 5.5. Concluzii. Turismul în regiunea turistică Europa Sudică se desfăşoară în 7

state-membre ale Uniunii Europene, anume ţările din Peninsula Iberică, fără Andorra, Peninsula Italică, exceptând San Marino şi Vatican, şi cele din Peninsula Balcanică, mai puţin Croaţia, Albania, Serbia şi Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Macedonia.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărui stat din Europa Sudică, care este membru al Uniunii Europene, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Oraşul spaniol renumit pentru luptele şi fiestel cu tauri se numeşte .... Peştera Altamira din ........ se află în ţinutul ........ Albano, Latina, Tivoli sunt staţiuni .... din ...... Staţiuni de litoral slovene sunt:

a) Kranjska Gorja, Maribor, Lucija;

b) Dolenjske, Toplice, Slatina; c) Portoroz, Pirano, Izola.

În Grecia, cel mai mare teatru antic se află la .... 5.8. Răspunsul la testele exemple: Pamplona; Spania, Montana-Santander;

balneare, Italia; c; Epidauros. 5.9. Proiecte. Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Spania, Potenţialul

turistic şi valorificarea lui în Slovenia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Italia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Grecia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Bulgaria.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din Uniunea Europeană (Europa Centrale).

Tema 6. Regiuni turistice în Uniunea Europeană (Europa Centrale)


din statele-membre ale Uniunii Europene ce aparţin regiunii turistice Europa Centrală. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 263-271)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Europei Centrale.



Centrală, sunt Germania (1958), Austria (1995), Polonia (2004), Cehia (2004), Slovacia (2005), Ungaria (2005), România (2007). România va fi tratată separat.

Germania. Pe teritoriul său se succed peisaje variate, corespunzătoare unităţilor naturale ce se dispun în benzi paralele de la nord către sud.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Berlin (capitala), München (cel mai important centru turistic, cu monumente istorice şi de artă), Ulm, Worms, Frankfurt am Main, Stuttgart, Freiburg, Nürnberg, Dresda, Leipzig;

• staţiuni turistice: Bad Nald See, Bad Buchau, Bad Tolz, Bad Konig, Bad Neustadt, Bad Kosen.

Austria, ţară alpină şi dunăreană, este alcătuită din trei mari unităţi de relief Alpii de Est, Câmpia estică cu bazinul Vienei şi Podişul Hercinic.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Viena (capitala, castelele Schönnbrunn, Belvedere, Palatul Hofburg, casele Beethoven, Mozart, Schubert), Linz, Leibnitz, Graz;

• staţiuni turistice: Innsbruck, Imst, Hallsta, Sankt Anton, Vengel, Bad Ladis. Polonia. Pe teritoriul ei se succed de la nord la sud o serie de unităţi naturale:

Marea Câmpie Poloneză, podişurile Lublin-Lvov şi Poloniei, Munţii Sudeţi, Subcarpaţii Polonezi şi Munţii Carpaţi.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Varşovia (capitala, oraşul vechi cu Palatul Regal, biserici,, muzee şi oraşul nou cu casa memorială Fr. Chopin), Poznan, Cracovia, Katowice;

• staţiuni turistice: Puck, Hel, Sopot. Cehia are un relief predominant de podiş vechi.

• oraşe importante din punct de vedere turistic: Praga (capitala, cu Cetatea Veche, Castelul Hradcany, catedrala gotică Sf Vit), Plzen, Liberec, Brno;

• staţiuni turistice: Karlovy-Vary, Podebrady, Bilina, Trebon, Dubi, Domazlice, Teplice.

Slovacia are un cadru natural variat, în general montan. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Bratislava (capitala cu cetatea

medievală Devin, muzee, fortul-castel), Tale; • staţiuni turistice: Bezovec, Zilina, Bojnice, Novi Smokovec.

Ungaria are un relief predominant de câmpie şi dealuri joase. • oraşe importante din punct de vedere turistic: Budapesta (capitala, cu amfiteatrul

roman, Clădirea Parlamentului, Catedrala Mathias), Veszprem, Szeged; • staţiuni turistice: Rac, Rudas, Heviz, Gyula.

5.5. Concluzii. Turismul în regiunea turistică Europa Centrală se desfăşoară în 7 state-membre ale Uniunii Europene, exceptând Elveţia şi Republica Moldova.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărui stat din Europa Centrală, care este membru al Uniunii Europene, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7.Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Staţiuni montane austriece pentru sporturi de iarnă sunt:

a) Innsbruck, Ischgal, St. Anton; b) Kramsach, Bad Medraz, Linz; c) Bad Ladis, Graz, Bad Hall.

Cel mai mare şi mai renumit oraş din landul german Bavaria se numeşte ......... Renumita staţiune balneară Karlovy-Vary se află situată în:

a) Polonia; b) Slovacia; c) Cehia.

Parcurile Naţionale Tatra Înaltă, Tatra Joasă şi Pieniny aparţin: a) Cehiei; b) Slovaciei; c) Poloniei.

Parcul Naţional Cumania Mică se află în: a) Polonia; b) Slovacia; c) Ungaria; d) Cehia.

5.8. Răspunsul la testele exemple: a; Munchen; c; b; Ungaria. 5.9. Proiecte. Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Cehia, Potenţialul

turistic şi valorificarea lui în Slovacia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Polonia, Potenţialul turistic şi valorificarea lui în Ungaria.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice în România (Carpaţii Româneşti).

Tema 7. Regiuni turistice în România (Carpaţii Româneşti)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din Carpaţii Româneşti. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 202-209, pag. 209-217, pag. 217-221)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Carpaţilor.


5.5.Rezumatul capitolului (indicaţii) Carpaţii Orientali

Carpaţii Orientali se definesc în spaţiul românesc printr-un bogat potenţial turistic. În cadrul acestei unităţi montane se pot deosebi mai multe subregiuni turistice: Subregiunea turistică Oaş – Maramureş – Obcinele Bucovinei cuprinde în limitele sale grupa nordică a Carpaţilor Orientali, inclusiv culoarul depresionar Dorna – Câmpulung Moldovenesc. Potenţialul natural este pus în evidenţă de potenţialul reliefului vulcanic (M-ţii Oaş, Gutâi, Ţibleş), reliefului alpin cu creste alungite, versanţi abrupţi, văi adânci, circuri glaciare, grohotişuri (M-ţii Rodnei), reliefului calcaros (Peştera de la Izvorul Albastru al Izei), reliefului pe roci sedimentare (M-ţii Rarău – Pietrele Doamnei). Potenţialului reliefului se adaugă cel climatic care permite practicarea sporturilor de iarnă (sezon de schi de 4-5 luni). Bogăţia apelor minerale (carbogazoase, feruginoase, clorurate) completează potenţialul natural, resurse importante fiind întâlnite la Turţ, Vama, Săpânţa, Vatra Dornei, Sângeorz Băi. Potenţialul hidrografic se regăseşte şi în lacurile sărate (Ocna Şugatag), lacuri glaciare (M-ţii Rodnei – Lala, Buhăiescu), lacurile antropice (Firiza). Resursele de vegetaţie şi faună sunt bine reprezentate prin pajiştile alpine, dar mai ales prin pădurile de fag şi conifere, care adăpostesc animale de interes cinegetic. Potenţialul antropic este reprezentativ pentru că această zonă este o veche vatră de locuire românească. Se remarcă zestrea etnografică a zonelor Oaş, Maramureş, Dorna, dar şi Năsăud. Recunoscute sunt „Cimitirul vesel” din Săpânţa, bisericile de lemn din Maramureş (Bîrsana, Moisei, Surdeşti, Ieud, Bogdan-Vodă) şi mănăstirile bucovinene (Voroneţ, Humor, Moldoviţa). Accesibilitatea este facilitată de calea ferată şi şoseaua Năsăud – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc, din care pornesc ramificaţii spre principalele destinaţii turistice. Alte şosele importante sunt: Satu Mare – Sighetul Marmaţiei, Baia Mare – Sighetul Marmaţiei. Aeroporturi sunt la Baia Mare şi Suceava. Baza tehnico-materială include: staţiunile Baia Borşa, Sângeorz Băi, Vatra Dornei, Ocna Şugatag, Izvoarele; complexele turistice Mogoşa, Coştiui, Colibiţa; cabanele şi hotelurile Tihuţa, Prislop, Mestecăniş, Deia, Rarău, Giumalău, Călineşti-Oaş, Baia Mare, Negreşti Oaş, Sighetul Marmaţiei, Câmpulung Moldovenesc. Subregiunea turistică a grupei centrale a Carpaţilor Orientali se remarcă printr-un potenţial recreativ de amploare, bogat în obiective naturale şi antropice. Potenţialul natural se evidenţiază prin resursele reliefului: vulcanic (M-ţii Călimani – Gurghiu - Harghita), relieful pe calcare şi conglomerate în Hăsmaş, Ceahlău (Piatra Singuratică, Cheile Bicazului, Dochia), defileele Oltului şi Mureşului. Potenţialul hidrografic este pus în evidenţă de izvoarele minerale: carbogazoase (Borsec, Bilbor, Biborţeni, Tulgheş, Harghita Băi), mezotermale (Balvanyos); lac vulcanic (L. Sf. Ana), lac de baraj natural (L. Roşu), lacuri antropice (Izvorul Mureşului). Potenţialul climatic favorizează sporturile de iarnă, aici existând şi

domenii schiabile. Potenţialul vegetaţiei şi faunei se detaşează prin oferirea unora din cele mai apreciate fonduri de vânătoare şi pescuit din România. Potenţialul antropic este deosebit de diversificat şi se suprapune în mare parte cu zonele etnografice Neamţ şi Trotuş. Se remarcă schitul Durău, staţiunile Borsec, Tuşnad etc. Accesibilitatea este asigurată de magistrala feroviară Bucureşti – Miercurea Ciuc – Baia Mare, cu ramificaţiile sale spre Adjud, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Bacău, dublate de şosele. Dotările sunt de tipul hotelurilor în oraşele Miercurea Ciuc, Gheorgheni, staţiuni Tuşnad, cabane la Harghita – Mădăraş, Izvorul Muntelui etc. Subregiunea turistică a curburii carpatice are un potenţial natural bine dezvoltat pus în evidenţă de relieful pe fliş (M-ţii Ciucaş – Ţigăile, Sfinxul Bratocei), relieful pe calcare (abrupturi, chei, peşteri). Potenţialul hidrografic este reprezentată prin ape minerale (carbogazoase: Zizin, Covasna, clorurate şi iodurate: Siriu Băi), lacuri (antropice – Paltinul de pe Siriu), mofete (Covasna). Potenţialul climatic este unul din motivele afirmării celei mai cunoscute staţiunii de sporturi de iarnă din România, Poiana Braşov, dotată cu pârtii şi mijloace de transport pe cablu. Potenţialul biogeografic permite dezvoltarea turismului cinegetic.

Resursele antropice definesc potenţialul atractiv al depresiunilor, mai ales Braşov. Obiective căutate de turişti deţine Braşovul: Biserica Neagră, Casa Sfatului, cetatea medievală, muzee, dar şi alte localităţi ale zonei (staţiuni Poiana Braşov, Covasna, Zizin, cetăţi ţărăneşti şi biserici fortificate – Hărman, Prejmer).

Accesibilitatea este susţinută de şoselele Ploieşti – Braşov, Buzău – Întorsura Buzăului – Braşov, cale ferată pe direcţiile Ploieşti – Braşov, Ploieşti – Măneciu, Ploieşti – Nehoiu.

Baza materială este reprezentată de staţiunile climatice Poiana Braşov, Predeal şi de staţiunile balneoclimaterice Covasna, Zizin, fiind completată de hoteluri din oraşe (Braşov, Târgu Secuiesc), cabane (Ciucaş, Babarunca, Piscul Câinelui).

Carpaţii Meridionali Carpaţii Meridionali se deosebesc prin extensiunea teritorială apreciabilă,

individualizarea pregnantă a subunităţilor, potenţialul atractiv de amploare, apariţia unor sisteme de exploatare cu o bună funcţionalitate. Potenţialul natural este susţinut de relieful impunător, aici întâlnindu-se cele mai mari altitudini din România (Moldoveanu – 2544m, Negoiu – 2535 m), dar şi masivitatea cea mai pronunţată. Relieful glaciar este bine reprezentat prin forme glaciare diverse (circuri, văi, morene, custuri). Potenţialul reliefului este completat de crestele şi abrupturile de mari dimensiuni (Piatra Craiului, Vânturariţa – Buila, Iorgovanu), de cele trei platforme de nivelare (Borăscu, Râu Şes, Gornoviţa) favorabile drumeţiilor, dar şi peisajul crestelor alpine cu o bună panoramare a regiunilor înconjurătoare. Relieful pe calcare, cu deosebit rol turistic, este bine reprezentat în munţii: Bucegi, Piatra Craiului, Căpăţânii, Vâlcan, Şureanu, Cernei, cu chei (Tătarului, Zănoagei, Orzei, Olteţului, Cernei, Corcoaiei, Zărneştilor), defilee (Olt, Jiu), peşteri (Ialomiţei, Muierilor, Cioclovina, Peştera lui Adam etc.). Potenţialul climatic se adaugă celui al reliefului pentru a completa potenţialul natural al acestor munţi. Condiţiile sunt favorabile menţinerii stratului de zăpadă 5 – 6 luni pe an, ceea ce permite amenajarea de domenii schiabile şi practicarea sporturilor de iarnă. Potenţialul hidrografic este atractiv prin cele aproximativ 140 de lacuri glaciare din Făgăraş, Parâng, Retezat (Bucura, Zănoaga, Bâlea, Podragu, Gâlcescu), lacuri de acumulare (Vidraru, Vidra), dar şi prin apele minerale, unele termale (Băile Herculane, Cozia, Călimăneşti, Căciulata). Potenţialul biogeografic se impune prin

pădurile de stejar, fag şi conifere, dar mai ales prin întinsul domeniu alpin, fauna de interes cinegetic fiind un alt element de referinţă. Potenţialul antropic este mai bine pus în evidenţă în arealele de veche şi densă populare din culoarul Rucăr – Bran, Valea Prahovei, Culoarul Timiş – Cerna, depresiunile Loviştei şi Petroşani. Obiectivele turistice antropice sunt mănăstirile (Sinaia, Sâmbăta, Cozia), castelele (Peleş, Bran), cetăţi (Poienari), baraje (Vidraru, Vidra), Transfăgărăşanul etc. Pe grupe montane, situaţia se prezintă astfel:

Grupa Bucegi – sunt munţii cu cea mai intensă activitate turistică. De menţionat, sunt platoul Bucegilor pe care se află formele „Babele” şi „Sfinxul”, circurile şi văile glaciare (Mălăeşti, Ţigăneşti, Cerbului, Ialomiţa), cele două abrupturi (prahovean şi brănean), peşteri, chei (Tătaru, Zănoaga), lacurile de pe Ialomiţa (Bolboci, Scropoasa), rezervaţie naturală. De asemenea, deţine el mai mare număr de cabane, hoteluri, instalaţii pe cablu şi trasee cu marcaj turistic din România;

Grupa Făgăraş – deţin culmea cu cele mai înalte vârfuri (şase peste 2000 m), circuri glaciare cu lacuri (Podragu, Bâlea, Capra), povârnişuri, grohotiş, văi glaciare, rezervaţie naturală în bazinul Bâlea, domeniu alpin, domeniu schiabil, domeniu pentru alpinism etc. mai multe cabane, poteci marcate, drumuri forestiere şi Transfăgărăşanul permit desfăşurarea unei intense activităţi turistice.

Grupa Parâng – se remarcă prin M-ţii Parâng cu forme ale reliefului glaciar la obârşia Jiului şi Jieţului, cu defilee impresionante, cu amenajări pentru practicarea sporturilor de iarnă; M-ţii Şureanu deţin platouri de eroziune, circuri glaciare, relief carstic (peşterile Cioclovina, Ponorici, Ohaba-Ponor), sistemul cetăţilor dacice (Blidaru, Piatra Roşie, Grădiştea de Munte, Sarmizegetusa Regia etc.); în M-ţii Cândrel se află staţiunea montană Păltiniş, forme de relief glaciar, iar în M-ţii Lotrului şi Căpăţânii, pe valea Lotrului apar sectoare de chei, lacuri de baraj (Vidra, Mălaia), staţiunea climaterică Voineasa;

Grupa Retezat – Godeanu – posedă relief galciar complex în M-ţii Retezat, cu văi glaciare, cu cele mai multe lacuri glaciare din Carpaţi (peste 80, dintre care Bucura – de 10 ha., cea mai mare suprafaţă, Zănoaga – 29 m, cel mai adânc), Parcul Naţional Retezat (1935, 13000 ha); M-ţii Godeanu au suprafeţe de nivelare cu păşunii alpine, circuri glaciare; în M-ţii Vâlcan, Cernei, Mehedinţi s-a impus un relief calcaros cu chei (Cerna), peşteri; cea mai importantă staţiune este Băile Herculane, cu izvoare termominerale.

Accesibilitatea este facilitată de culoarele morfologice sau hidrologice care traversează aceşti munţi masivi şi este asigurată de şosele modernizate şi căi ferate situate de-a lungul văii Prahova, Jiu, Olt, Culoarul Timiş-Cerna, culoarul Rucăr-Bran, şoselele Transfăgărăşanul, Transalpina, fiind completate de cele de interes judeţean, local sau de cele forestiere.

Baza materială cuprinde staţiuni recunoscute, cum ar fi: Sinaia, Buşteni, Păltiniş, Pârâul Rece, Călimăneşti – Căciulata, Voineasa, Băile Herculane, dar şi cabane (Caraiman, Peştera, Piatra Arsă, Sâmbăta, Muntele Mic) sau complexe turistice (Bâlea Lac – Bâlea Cascadă).

Carpaţii Occidentali Această regiune turistică a Carpaţilor Occidentali poate fi divizată în

următoarele subregiuni: Subregiunea Munţilor Apuseni se individualizează prin prezenţa a numeroase atracţii turistice ale potenţialului natural şi a resurselor antropice de excepţie datorate populării îndelungate şi dense. Potenţialul natural al acestor munţi este asociat cu întinsele platouri de eroziune, cu masive izolate (Pietrele Ampoiţei, Vâlcanul, Bulzul,

Bulzişorul), cu relieful pe calcare (complexul carstic Padiş – Cetăţile Ponorului), cu chei (Turzii, Turului, Râmeţului, Întregalde), defileelor (Crişul Repede, Crişul Alb, Crişul Negru, Arieşului) peşteri (Vântului – 30,6 km, cea mai lungă din ţară, Meziad, Cetăţile Ponorului, Scărişoara, Urşilor), cu spectaculoasele coloane de bazalt de la Detunate sau a peisajului de bad-land de la Groapa Ruginoasă, cu izbucurile de la Moneasa, Vaşcău sau de pe Arieş, cu numeroase rezervaţii geologice (Dealul cu Melci), cu floră şi faună deosebită, dar şi cu frumuseţea lacurilor (unele antropice – Beliş, Fântânele de pe Someşul Cald) şi importanţa apelor minerale (Geoagiu Băi, Moneasa, Vaţa de Jos). Potenţialul antropic este deosebit de bogat, aici existând zone etnografice de rezonanţă: Ţara Moţilor (pe Arieş), Ţara Crişanei (pe Crişuri). Este o zonă cu grad ridicat de umanizare, activităţile forestiere şi de extragere a aurului fiind caracteristice aici, la periferie apărând cetăţi (Bologa, Colţeşti, Piatra Craivii, Şoimuş), iar în interior oraşe vechi, daco-romane (Abrud, Zlatna, Roşia Montană).dintre obiectivele antropice se remarcă bisericile din lemn (Lupşa, Rieni, Gârda de Sus), mănăstirea Râmeţi, Muzeului Aurului de la Brad, muzeul etnografic de la Lupşa, numeroasele statui ale lui Avram Iancu (Câmpeni, Albac, Horea, Avram Iancu), monumentul de la Beliş, dar şi manifestări cum este aceea a Târgului de Fete de pe muntele Găina. Accesibilitatea este facilă, fiind asigurată de căile ferate şi şosele construite pe văile râurilor, aici funcţionând şi linia de cale ferată cu ecartament îngust, cunoscută sub numele de „Mocăniţa”. Baza materială datează chiar din perioada romană (Geoagiu Băi, Moneasa), actualmente existând un număr semnificativ de staţiuni (Geoagiu Băi, Moneasa, Stâna de Vale, Moneasa, Vaţa de Jos, Fântânele – Beliş, Băişoara, Arieşeni), completate cu o serie de cabane (Vadu Crişului, Meziad, Padiş, Cheile Turzii, Gârda de Sus), hoteluri, pârtii de schi, trasee marcate pentru drumeţie montană. Subregiunea Munţilor Poiana Ruscăi se distinge prin potenţialul natural marcat de un relief cu altitudini reduse (1374 m), domol, în zona platformei Luncanilor, manifestându-se forme calcaroase (Peştera de la Româneşti – se susţin concerte de muzică clasică datorită acusticii deosebite), influenţele mediteraneene care se resimt la nivel climatic, coroborate cu caracteristicile reliefului, fac imposibilă întrunirea condiţiilor favorabile sporturilor de iarnă. Potenţialul hidrografic este reprezentat de reţeaua radiară a afluenţilor Mureşului, Streiului sau Bistriţei, de lacul de acumulare de la Cinciş şi de apele minerale de la Călan (descoperite din antichitate). Potenţialul antropic este mult mai bine reprezentat prin zona etnografică a „pădurenilor”, prin bisericile de piatră (Densuş, Sântămăria, Orlea, Streisângeorgiu), cetatea antică Sarmizegetusa Ulpia Traiana, castelul feudal al Corvineştilor, cetatea Devei, muzeele din oraşe. Accesibilitatea este mult mai facilă în zona periferică (unde este dezvoltat turismul cultural)prin magistralele de transport din zonă, dar mai dificil spre interiorul masivului (predomină turismul recreativ). Baza materială este prezentă cu preponderenţă în oraşele de la marginea zonei montane (Deva, Hunedoara, Călan, Haţeg). Subregiunea Munţilor Banatului are peisaje variate, dezvoltate pe culmi formate din roci cristaline (Semenic, Almăj), calcare (cheile Caraşului, Nerei, Minişului, peşterile Comarnic, Ponicova, Gaura cu Muscă, Racoviţă, Veterani, defileul Dunării cu pitorescul Cazanelor, platourile carstice din M-ţii Aninei), sau peisajele deosebite ale depresiunilor Almăjului, Caraş, Reşiţa, Ezeriş. Potenţialul climatic este pus în evidenţă de influenţele climatice de tip mediteranean, dar şi vestice aducătoare de precipitaţii, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă în M-ţii Semenic. Potenţialul hidrografic este sporit de lacurile de acumulare de la Porţile de fier, Văliug, Trei Ape, Marghitaş, Secu, alături de cele naturale (Lacul

Dracului). Potenţialul biogeografic este favorabil practicării turismului, existând totuşi un element de risc, acesta fiind vipera cu corn. Infrastructura este bine evidenţiată de magistralele din sudul ţării ce leagă oraşele dunărene, Bucureştiul de cele vestice (Timişoara), calea fluviatilă fiind reprezentată de Coridorul Dunărean. Baza materială este reprezentată de amenajările din oraşe (Reşiţa, Anina, Oraviţa, Orşova, Caransebeş), staţiunea Semenic (pârtii de schi şi săniuş, telescaun, teleschi), cabane (Crivaia, Trei Ape, Secu, Marghitaş).

5.5. Concluzii. Regiunea turistică a Carpaţilor posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii naturale, dar şi multe obiective antropice, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul fiecărei subregiuni turistice a Carpaţilor, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Care dintre următoarele staţiuni turistice aparţin subregiunii Oaş – Maramureş – Obcinele Bucovinei? a) Băile Herculane, Mamaia, Amara; b) Borşa, Sângeorz Băi, Vatra Dornei; c) Poiana Braşov, Mogoşa, Zizin. Staţiunea Balvanyos se află situată în: a) Subregiunea turistică a curburii carpatice; b) Subregiunea turistică Oaş – Maramureş – Obcinele Bucovinei; c) Subregiunea turistică a grupei centrale a Carpaţilor Orientali. La Rupea se află vestigii de: a) cetate ţărănească; b) biserică fortificată; c) aşezare întărită. Staţiunea Păltiniş se află în Munţii ……………… Cetăţile Ponorului se află în Munţii ……………… Satul etnofolcloric Avram Iancu se află în judeţul ……………

5.8. Răspunsul la testele exemple: b, c, a, Cândrel, Bihorului, Alba. 5.9. Proiecte. Potenţialul antropic al Maramureşului, Potenţialul antropic al

Depresiunii Braşov, Potenţialul antropic al Ţării Dornelor, Potenţialul natural al grupei nordice a Carpaţilor Orientali, Potenţialul natural al grupei centrale a Carpaţilor Orientali, Potenţialul natural al grupei sudice a Carpaţilor Orientali; Potenţialul turistic al Ţării Loviştei, Potenţialul turistic al grupei Retezat – Godeanu, Caracteristicile turismului din Munţii Făgăraş, Munţii Bucegi şi valorificarea lor turistică, Turismul în Culoarul Rucăr – Bran; Potenţialul antropic al Ţării Moţilor, Potenţialul turistic al Ţării Moţilor şi valorificarea lui, Potenţialul natural al grupei Banatului, Turismul în Munţii Poiana Ruscăi, Potenţialul turistic al reliefului carstic din Carpaţii Occidentali şi valorificarea lui.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din România (Depresiunea Colinară a Transilvaniei).

Tema 8. Regiuni turistice în România (Depresiunea colinară a Transilvaniei)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din Depresiunea colinară a Transilvaniei. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 228-235)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Depresiunea colinară a Transilvaniei.


5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Depresiunea colinară a Transilvaniei deţine un loc central prin poziţia pe care

o ocupă în spaţiul românesc, nu numai din punct de vedere geografic, dar şi turistic. În cadrul acestei regiuni turistice predomină obiectivele antropice, cele naturale fiind mai puţin numeroase şi mai puţin spectaculoase în comparaţie cu cele din regiunile menţionate anterior.

Potenţialul natural este reprezentat de peisajul zonelor de contact cu regiunile montane învecinate., al cuestelor (Podişul Someşan, Podişul Târnavelor), prin peisajul de bad-land de la Râpa Roşie (Sebeş), al culmilor prelungi cu pâlcuri de pădure şi al versanţilor cu podgorii sau livezi, al luncilor utilizate agricol. Potenţialul hidrografic este bine evidenţiat de lacurile sărate de la Sovata, Ocna Sibiului, Turda, Cojocna, Ocna Dej, Lacul Ursu de la Sovata fiind recunoscut prin heliotermia sa, de izvoare sărate (Băiţa, Someşeni, Bazna), de iazurile din Câmpia Transilvaniei (Zau de Câmpie). Potenţialul climatic este favorabil practicării turismului în tot timpul anului, prin valorificarea diferitelor forme de turism, însă un element important îl constituie climatul de salină utilizat terapeutic în saline (Turda, Praid, Ocna Mureş). Trebuie menţionată şi rezervaţia ed la Zau de Câmpie (bujor sălbatic).

Potenţialul antropic este foarte bine evidenţiat în această regiune turistică a ţării noastre. Vestigiile istorice susţin vechimea şi permanenţa locuirii în acest spaţiu. Vestigii istorice sunt răspândite pe tot teritoriul regiunii, cum ar fi, cele antice: siturile Tărtăria, Teleac, davele dacice devenite oraşe romane – Napoca (Cluj Napoca), Potaissa (Turda), Apulum (Alba Iulia), castrele romane (Buciumi, Românaşi, Orheiu Bistriţei). Vestigiile feudale sunt numeroase, aceasta fiind perioada care, în Transilvania au înflorit cetăţile fortificate şi cele ţărăneşti. Cetăţi medievale sunt la Sighişoara, Mediaş, Sibiu, Bistriţa, Cluj Napoca, Alba Iulia, Aiud, Făgăraş, iar cetăţi ţărăneşti sunt bine reprezentate în sudul Transilvaniei (Sebeş, Axente Sever, Biertan, Cisnădioara, Cristian etc.). Obiectivele religioase sunt reprezentate de bisericile de lemn din zona Sălajului, de cele ctitorite de Ştefan cel Mare la Vad şi Feleac, de bisericile fortificate din Podişul Târnavelor (Alma, Sachiz, Biertan, Axente Sever), dar şi de impunătoarele catedrale construite în stil gotic (Cluj Napoca, Alba Iulia), catedralele ortodoxe (Alba Iulia, Cluj Napoca, Târgu Mureş), mănăstirile Nicula, Rohia. Muzeele au diferite profiluri: artă (Cluj Napoca, Sibiu), istorie (Alba Iulia, Cluj Napoca), etnografic (Dumbrava Sibiului). Alte obiecte culturale le constituie universităţile (Cluj Napoca, Târgu Mureş, Sibiu), bibliotecile (Alba Iulia, Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Mureş) ş.a.

Principalele oraşe transilvănene reprezintă, în sine, obiective turistice, din care trebuie menţionate: Cluj Napoca (situl arheologic, cetatea medievală – bastionul Croitorilor, Mănăstirea benedictină, catedrala romano-catolică, catedrala reformată, catedrala ortodoxă, casa Matei Corvin, Palatul Banffy, Universitatea, Teatrul Naţional, grădina botanică, muzee), Alba Iulia (castrul roman, cetatea medievală, biserica romano-catolică, catedrala ortodoxă, Palatul princiar, Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie, Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum), Sibiu (fortificaţiile cetăţii medievale, oraşul vechi, primăria, palatul Brukenthal, Palatul Culturii, Casa artelor),

Târgu Mureş (cetatea medievală, casa Teleky, Palatul Culturii, Primăria, Teatrul Naţional), Gherla (castel), Dej (biserică reformată, sec. XVI-XVII) Năsăud (casa memorială Liviu Rebreanu), Bistriţa (urme ale cetăţii feudale), Jibou (castel), Sebeş (ziduri cetate, Casa Zapolya), Aiud (cetate, Colegiul Bethlem), Ocna Mureş (castelul Teleky, staţiune balneoclimaterică), Reghin (instrumente muzicale), Blaj (grup statuar, Câmpia Libertăţii), Sighişoara (cea mai bine conservată cetate medievală şi singura locuită).

La oferta turistică contribuie zonele etnografice Năsăud, Câmpia Transilvaniei, Târnave, parţial Codru, Sălaj, Secuime, Mărginimea Sibiului. Dintre acestea se detaşează Mărginimea Sibiului prin conservarea tradiţiilor culturale şi prin transformarea într-o zonă agroturistică importantă. Se remarcă Tălmaciu (ruine de cetate), Cisnădie (cetate, biserică), Cisnădioara (cea mai veche bazilică romană din ţară), Răşinari (cetate, casa memorială Octavian Goga), Cristian (cetate ţărănească, biserică), Orlat (cetate), Sibiel (cetate), Sălişte (port popular, case din sec. XVIII-XIX), Galeş, Tilişca (cetăţi dacice), Poiana Sibiului (biserica din lemn, Muzeul Păstoritului), Jina (case şi port tradiţional).

Accesibilitatea în zonă are ca suport căile de acces cu aspect circular, acestea fiind amplasate preponderent marginal, în partea sudică, vestică şi nordică a depresiunii. Magistralele feroviare şi rutiere care străbat transversal regiunea permit ramificaţii multiple. Aeroporturile din Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureş constituie căi de acces rapid.

Baza materială este alcătuită din staţiunile turistice (Sovata, Ocna Sibiului, Băile Turda, Bizuşa, Bazna, Miercurea Sibiului), hoteluri (situate mai ales în oraşe – Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureş, Bistriţa, Dej, Năsăud, Sighişoara, Mediaş, Târnăveni, Reghin), dar şi cabane, popasuri, moteluri (situate de-a lungul căilor de acces).

5.5. Concluzii. Regiunea turistică a Depresiunii colinare a Transilvaniei posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii antropice, dar şi multe obiective naturale, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul regiunii turistice a Depresiunii colinare a Transilvaniei, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Muzeul Brukental se află în: a) Braşov; b) Sighişoara; c) Sibiu; d) Cluj Napoca. În Depresiunea colinară a Transilvaniei, la Sebeş se află rezervaţia de interes turistic, numită………………………

5.8. Răspunsul la testele exemple: c, Râpa Roşie. 5.9. Proiecte. Potenţialul antropic Mărginimii Sibiului, Potenţialul natural al

salinelor din Depresiunea colinară a Transilvaniei, Turismul balnear din Depresiunea colinară a Transilvaniei, Turismul cultural din Depresiunea colinară a Transilvaniei, Turismul în Sighişoara.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din România (Câmpia şi Dealurile de Vest).

Tema 9. Regiuni turistice în România (Câmpia şi Dealurile de Vest)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din Câmpia şi Dealurile de Vest. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 236-238)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică a Câmpiei şi Dealurilor de Vest.


5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Identificându-se cu două unităţi fizico-geografice bine conturate, regiunea

Câmpiei şi Dealurilor de Vest se evidenţiază pregnant sub aspectul funcţionalităţii turistice, alcătuind un sistem de baze şi căi de comunicaţie polarizate pe o axă orientată nord-sud, pe aliniamentul Satu Mare – Timişoara, al principalelor centre urbane.

Potenţialul natural are însuşiri recreative mai modeste, ţinând cont de relieful marcat de extinderea mare a câmpiei plane, monotone. O îmbunătăţire o aduc meandrele râurilor care divaghează în zona dunelor de nisip de la Carei – Valea lui Mihai. Mai diversificat morfologic este teritoriul Dealurilor Banato-Crişene, cu măguri cristaline (Măgura Şimleu, Culmea Codru, Dealu Mare), dar şi sectorul de defileu al Barcăului (la Marca).

Resursa naturală cea mai importantă a regiunii o constituie apele minerale cantonate în stratele acvifere ale câmpiei (2 la Oradea, 3 la Timişoara),, dar şi în perimetrul deluros, în Depresiunea Şimleu, Dealurile Crasnei, Dealurile Ghieului. Acestora li se asociază apele minerale de la Buziaş, Lipova, de la Călacea (câmpia joasă). Potenţialul hidrografic este completat prin râuri (Someş, Crişuri, Someş, Mureş, Timiş) utilizate pentru agrement nautic sau pescuit sportiv.

Potenţialul climatic este caracterizat prin influenţele vestice, care imprimă veri călduroase şi îmblânzeşte iarna, climatul fiind favorabil atât turismului estival, cât şi celui de iarnă, prin funcţia recreativă.

Potenţialul vegetaţiei şi faunei contribuie la diversificarea ofertei turistice, prin prezenţa unor păduri de stejar şi a faunei specifice, de interes cinegetic. De reţinut prezenţa, în lacul Peţea, a speciei relicte de nufăr (Nymphaea lotus).

Potenţialul antropic contribuie, în mod deosebit, la sporirea ofertei turistice a regiunii, fiind reprezentat de: castrele romane (Marghita, Porolisum), cetăţile feudale (Biharia, Ardud, Jdioara, Şimleul Silvaniei, Lipova, Şiria), castelele (Carei, Curtici, Macea), obiective religioase (catedralele din Timişoara, Oradea, Satu Mare, mănăstirile Partoş, Săraca, bisericile Acâş, Apa, Stâna, Tileagd), monumente (Carei, Păuliş), muzee (Timişoara, Oradea), statui, precum şi tradiţiile sau obiceiurile zonelor folclorice Sălaj, Bihor, Arad, Banat.

De remarcat că, principalele dotări turistice se află concentrate în principalele oraşe ale regiunii, cum ar fi Timişoara (cetatea medievală, Muzeul Banatului, Primăria, Prefectura, Palatul Deschau, Palatul Dicasterial, Teatrul Naţional, Opera, Palatul episcopal, Mitropolia Banatului, numeroase parcuri cu rol recreativ, îndeosebi în lungul Canalului Bega, în apropiere staţiunea balneoclimaterică Buziaş, oraşul Lugoj), Arad (cetate, clădiri din sec. XIX-XX, monumente), Oradea (cetate, Palatul episcopal, Muzeul Ţării Crişurilor, Catedrala romano-catolică, Catedrala ortodoxă, în

apropiere se află Băile Felix şi 1 Mai, podgoriile Oradei, iar spre nord ruinele cetăţii Biharia).

Accesibilitatea este favorabilă practicării turismului, regiunea fiind poarta de intrare vestică a turiştilor străini, ca urmare sistemul căilor de comunicaţie este bazat pe magistrale feroviare şi rutiere (E60, E70), pe aeroporturile Timişoara, Oradea.

Baza materială are un caracter contrastant, în sensul că, pe lângă unele centre urbane, unde se concentrează baze de mare capacitate din categoria hotelurilor (Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare), s-au afirmat câteva staţiuni, între care Băile Felix şi Băile 1 Mai se situează pe locuri fruntaşe în turismul românesc. Apele termale din regiunea aceasta se exploatează, în scopuri recreative şi curative şi la Betiug, Satu Mare, Carei, Tăşnad, Marghita, Boghiş, Oradea, Timişoara, Teremia Mare (complexe sanatoriale, bazine, ştranduri deschise publicului larg), Băile Tinca, Lipova, Ivanda, Călacea, Buziaş (staţiuni balneoclimaterice, de mai mare sau mai mică importanţă pentru turismul românesc). Reţeaua este diversificată e o serie de cabane, popasuri.

5.5. Concluzii. Regiunea turistică a Câmpia şi Dealurile de Vest posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii antropice, dar şi multe obiective naturale, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul regiunii turistice a Câmpiei şi Dealurilor de Vest, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Muzeul Banatului se află în oraşul: a) Arad; b)Lugoj; c) Timişoara. Staţiuni Balneoclimaterice sunt: a) Băile Felix, Buziaş, Băile 1 Mai; b) Buziaş, Băile Felix, Oradea; c)Timişoara, Oradea, Băile Felix.

5.8. Răspunsul la testele exemple: c, a. 5.9. Proiecte. Potenţialul balnear al Câmpiei şi Dealurilor de Vest, Turismul

urban în Câmpia şi Dealurile de Vest, Vititurismul în Câmpia şi Dealurile de Vest. 5.10. Notaţi într-un caiet 5 – 7 noţiuni (glosar) care vi s-au părut mai greu de

definit. 5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din România (Moldova).

Tema 10. Regiuni turistice în România (Moldova)


din Moldova. 5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care

definesc regiunea turistică a Moldovei. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 223-228)


5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Moldova are un relief predominant de dealuri şi de podiş, potenţialul turistic al

reliefului este mai modest, reprezentat prin aspecte peisagistice legate, mai ales, de

alternanţa dealurilor cu depresiunile şi văile, iar întinsele păduri de foioase şi plantaţii de pomi şi viţă de vie, covorul păşunilor sau fâneţelor, şi bogăţia de ape, mai ales a celor minerale (clorosodice, bicarbonate sau sulfuroase), completează şi îmbogăţesc valoarea turistică a acestuia. Un real interes turistic prezintă unele fenomene geologice ca „Focurile nestinse” (Lopătari, Andreiaşu de Jos), „Vulcanii noroioşi” (Berca – Arbănaşi), sau structurile geologice cum sunt „blocurile de calcar” (Bădila), toate monumente ale naturii. Potenţialul climatic este conferit de climatul sedativ, iar poziţia estică în cadrul ţării permite pătrunderea maselor de aer continental, dar şi baltic, ceea ce face ca verile să fie călduroase, iar iernile aspre, cu multă zăpadă. Crivăţul troieneşte adesea căile de acces, factor receptat negativ în planul transportului cu scop recreativ. Potenţialul hidrografic este bine reprezentat prin prezenţa apelor minerale de la Răducăneni, Nicolina, strunga, Gura Văii, Raiu, dar şi a lcarilor, fie că sunt de tip iazuri, mai frecvente în Câmpia Moldovei (Drăcani, Negreni, Cal Alb), sau lacuri de acumulare (Stânca-Costeşti, pe Prut, Bucecea, pe Siret). Vânătoarea şi pescuitul întrunesc doar izolat condiţii de practicare, mai interesantă pentru turism fiind fauna cinegetică.

Potenţialul antropic este dezvoltat în această regiune turistică. Vechimea populării şi istoria bogată a acestor locuri sunt reflectate de siturile arheologice de la Drăguşeni, Ioneşti-Truşeşti (ceramică aparţinând culturii Cucuteni), cetatea Sucevei, palatul lui Alexandru Ioan Cuza (Ruginoasa), bisericile cu fresce exterioare (Suceviţa, Arbore), mănăstiri (Putna, Dragomirna, Trei Ierarhi, Golia, Cetăţuia), statui (predomină ale domnitorului Ştefan cel Mare), case memoriale (Ipoteşti – M.Emineascu, Mirceşti – V. Alecsandri, Liveni – G. Enescu, Mălini – N. Labiş, Stupcani – C. Porumbescu, Ticău – I. Creangă), muzee (Iaşi, Suceava, Vaslui, Botoşani, Roman etc.), zonele etnografice (Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bârlad).

Obiectivele turistice întâlnite în Podişul Moldovei, aparţin, în mare parte oraşului Suceava (ruinele cetăţii, parc dendrologic, biserici, parcul Arini, muzeu), dar şi, spre nord, Mănăstirea Dragomirna, staţiunea climaterică Solca, centrul de ceramică de la Marginea, herghelia de la Rădăuţi, iar la sud se află rezervaţia floristică de la Bosanci-Ponoare, Fălticeni, mănăstirea Probota.

În Subcarpaţii Moldovei se află următoarele obiective turistice, oraşele Târgul Neamţ (unde se găsesc ruinele cetăţii, ridicate de Petru Muşat şi Ştefan cel Mare), Roman (cetate), Bacău (Catedrala Precista, edificii din sec. XIX-XX), casa memorială Ion Creangă, mănăstirile Agapia şi Văratec, staţiuni balneoclimaterice importante (la contactul cu muntele – Oglinzi, Bălţăteşti, Târgu Ocna).

În Câmpia Moldovei, cel mai important obiectiv îl constituie „capitala moldavă”, oraşul Iaşi, cu numeroase clădiri şi monumente cu valoare istorică şi arhitectonică (sec. XV-XX), cum ar fi: ziduri din curtea domnească, biserici şi mănăstiri renumite (Sf. Nicolae, Galata, Trei Ierarhi, Golia, Cetăţuia), palate (sec. XIX), Teatrul Naţional, Universitatea, Palatul Culturii, multe muzee şi case memoriale, amenajările balneare de la Nicolina, Parcul Copou, Grădina Botanică, numeroase statui şi monumente, iar în vecinătatea Iaşului se găsesc locuri de agrement (Ciric), rezervaţii naturale (Valea lui David, Repedea). Tot în câmpia Moldovei se remarcă: Muzeul memorial Al. I. Cuza de la Ruginoasa,muzeul culturii neolitice de la Cucuteni, ctitoriile lui Ştefan cel Mare de la Hârlău, renumita podgorie de la Cotnari, oraşul Botoşani cu biserici (sec. XVI), casa memorială N.Iorga, edificii deosebite (sec. XIX-XX), dar şi la Ipoteşti (casa memorială M. Eminescu), la Dorohoi (biserică din lemn, muzeul memorial G. Enescu).

O dispersie a obiectivelor turistice se observă în sudul Podişului Moldovei, fiind întâlnite în câteva localităţi: Vaslui (biserică ridicată de Ştefan cel Mare,

monumentul domnitorului, ansamblul monumental de al Podu Înalt), Bârlad (monumente religioase din sec. XVI-XVII, parc, edificii de sec. XIX-XX), Huşi (podgorie, vinotecă, edificii din sec. XV-XIX).

Accesibilitatea regiunii este asigurată de magistrala feroviară Bucureşti – Paşcani – Siret, cu ramificaţiile Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi, Bârlad – Vaslui (spre est), Paşcani – Suceava – Vatra Dornei (spre vest). Şoseaua internaţională E80 însoţeşte magistrala feroviară nord-sud, având, în mare, cam aceleaşi ramificaţii principale. Sistemul de transport este completat de aeroporturile din Iaşi, Suceava şi Bacău.

Baza materială este asigurată de hotelurile din principalele oraşe (Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, Bîrlad, Siret, Paşcani, Târgu frumos, Huşi, Dorohoi etc.), apoi staţiunile Nicolina, Bălţăteşti, Oglinzi, Slănic Moldova, sau cabanele şi moteluri (Albiţa, Putna, Suceviţa, Solca).

5.5. Concluzii. Regiunea turistică a Moldovei posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii antropice, dar şi multe obiective naturale, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul regiunii turistice Moldova, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): În Moldova, vestigii arheologice preistorice cu potenţial turistic aparţin culturii: a) Boian; b) Cucuteni; c)Hamangia; d) Gumelniţa. Suceviţa şi Putna sunt sate: a) cu monumente istorice şi de artă; b) etnofolclorice; c) de creaţie artistică şi artizanală.

5.8. Răspunsul la testele exemple: b, a. 5.9. Proiecte. Potenţialul antropic al Moldovei, Potenţialul antropic

Subcarpaţilor Moldovei, Turismul în Câmpia Moldovei, Turismul cultural în Moldova, Turismul balnear al Moldovei şi valorificarea sa.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din România (Muntenia – Oltenia).

Tema 11. Regiuni turistice în România (Muntenia – Oltenia)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din Muntenia – Oltenia. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 235-238)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică Muntenia – Oltenia.


5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii)

Această regiune sudică a României include obiective turistice răspândite în Subcarpaţii Getici, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi şi câmpia Română. Pentru partea înaltă a regiunii, potenţialul natural este bine reprezentat de relieful variat, de la dealuri înalte, acoperite cu păduri de fag şi de gorun, la dealuri joase, unde alături de terenuri de cultură, păşuni se păstrează şi pâlcuri de păduri de stejar, cer şi gârniţă, cu depresiuni (în nord) şi culoare de vale ce se lărgesc tot mai mult spre câmpie oferă un cadru propice pentru desfăşurarea unor activităţi turistice. În acest cadru general se remarcă relieful de dizolvare şi tasare în sare de la Slănic Prahova, Telega, Ocnele Mari etc., relieful carstic din Podişul Mehedinţi (Topolniţa, Ponoarele, Zăton etc.), unele chei sau chiar defilee (Doftana, Dâmboviţa la Cetăţeni, Topolniţa, Cosuştea), bioclimatul sedativ şi microclimatul specific ocnelor de sare (Slănic Prahova) resursele de ape minerale (Govora, Ocnele Mari, Bala, Băile Olăneşti, Pucioasa etc.), lacurile cu apă sărată, unele cu nămol sapropelic (Slănic Prahova, Telega, Ocniţa), lacurile de baraj de pa Argeş, Olt, pe malurile cărora sunt amenajări pentru turism.

Partea joasă, alcătuită din Câmpia Română, are o desfăşurare vastă, cu toate acestea, turismul s-a implantat doar în anumite areale, existând teritorii extinse unde astfel de activităţi lipsesc sau au o prezenţă nesemnificativă. Această situaţie se datorează unui cumul de factori restrictivi, cum ar fi: repartiţia heterogenă a resurselor atractive, cu concentrări în anumite zone şi disipări în altele, slaba popularea a unor compartimente, infrastructură turistică dezvoltă discrepant etc. potenţialul natural este reprezentat prin rolul reliefului redus la meandrele râurilor, la dunele de nisip din câmpia Olteniei, la albia majoră a râurilor din Bărăgan, la crovurile şi padinile zonelor cu loess, prin bioclimatul excitant-stimulent (favorizează cura antireumatismală în staţiunile de câmpie). Se adaugă potenţialul hidrografic, care îşi aduce o contribuţie substanţială la diversificarea ofertei turistice a regiunii. Lacurile sărate din Bărăgan (Amara, Balta albă, Movila Miresei, Lacu Sărat etc.), lacurile de crovuri şi dintre dunele de nisip ale Câmpiei Olteniei, limanele fluviatile ale Dâmboviţei, Colentinei, Ialomiţei, Buzăului (Floreasca, Tei, Snagov, Călăruşani, Mostiştea etc.) şi lacurile antropice de pe Jiu, Olt, Argeş se înscriu ca obiective turistice importante. Apele termominerale (70-80°C), oligominerale, slab sulfuroase descoperite la Bucureşti – Băneasa, Bucureşti – Casa Presei Libere, Otopeni, Snagov completează această formă de potenţial. Potenţialul biogeografic este deosebit de apreciat, mai ales pădurile de stejar, vestigii ale renumiţilor „Codrii ai Vlăsiei”, care reprezintă cele mai căutate locuri de odihnă şi recreere (pădurile: Pustnicu, Cernica, Băneasa, Snagov, Comana etc.) sau fonduri de vânătoare din apropierea capitalei.

Potenţialul antropic este foarte bine reprezentat, deţinând preponderenţa în această regiune. Cele mai multe obiective sunt situate în oraşele mari, astfel:

• în zona de deal şi podiş: - Câmpulung - a fost prima reşedinţă a domnului Ţări Româneşti (Basarab I), aici există complexul feudal Negru vodă, biserici din sec. XVI-XVIII, iar în vecinătate: castrul de la Jidava, mausoleul eroilor de la Mateiaş, staţiunea de la Bughea; - Curtea de Argeş – fostă reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti, cu principalele obiective: biserica Sf,. Nicolae Domnesc (1352), ruinele curţii domneşti, Mănăstirea Curtea ed Argeş (ctitoria lui Neagoe Basarab),Fântâna meşterului Manole etc.; - Râmnicu Vâlcea – deţine ctitorii domneşti din sec. XVI-XVIII, muzeul memorial Anton Pann, edificii mari din sec. XIX-XX, iar în apropiere Complexul muzeistic Gh. Magheru şi Muzeul arhitecturii populare de la Bujoreni; - Târgu Jiu – cel mai însemnat centru turistic din nordul Olteniei, în care se află ansamblul sculptural aparţinând lui Constantin Brâncuşi (construit între 1936 – 1938),

monumentul şi sarcofagul Ecaterinei Teodoroiu, edificii din sec. XVII-XX, monumentul Tudor Vladimirescu, iar în apropierea oraşului, la Curţişoara, un muzeu etnografic gorjean; - Drobeta Turnu Severin – se remarcă prin ruinele castrului roman Drobeta (sec. II-V), ale termelor şi podului ridicat de Apolodor din Damasc, vestigii din cetatea Severinului (sec. XIII), edificii din sec. XIX-XX (Palatul Culturii); Aşezările rurale se fac remarcate în această zonă prin numeroase elemente istorice şi etnofolclorice de interes turistic. Sunt renumite portul şi tradiţiile populare din satele Dragoslavele, Muşeteşti, Berevoieşti, Lereşti (Muscel), Vaideeni, Pietrari, Novaci, Dobriţa, Tismana (Oltenia), iar unele aşezări, precum Horezu, Vlădeşti, Oboga, Glogova, Sişeşti ş.a., sunt recunoscute ca însemnate centre de ceramică populară. La acestea se adaugă numeroase biserici şi mănăstiri (Tismana, Baia de fier, Polovragi, Govora, Horezu, Bistriţa), construcţii vechi de tipul culelor (Măldăreşti, Bujoreni, Glogova etc.), monumente istorice (Padeş), case memoriale (Hobiţa – C. Brâncuşi) etc.

• în Câmpia Română: - Bucureşti – cel mai important centru turistic al ţării. Aici sunt concentrate numeroase obiective turistice, multe cu valenţă culturală, cum ar fi. Ateneul, Opera, Teatrul Naţional, Biblioteca Centrală Universitară, Universitatea, Academia Română, casa Presei, muzee (Muzeul de Istorie al României, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeul Ţăranului Român etc.), colecţii de artă, monumente (Arcul de Triumf, Monumentul Eroilor), numeroase statui ş.a. Oferta turistică este completată de metroul bucureştean, cimitirul Belu, parcurile capitalei (Cişmigiu, Herăstrău, Tineretului, Floreasca, Carol, Tei etc.), edificii economice impozante (Palatul Telefoanelor, Banca Naţională, Târgul Internaţional Bucureşti, Tribunalul Suprem), Grădina Botanică Grădina Zoologică, Circul de Stat, biserici de valoare arhitectonică din sec. XVII-XIX (Sf. Apostoli, Patriarhia, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou, Creţulescu, Stavropoleos, etc.), ruinele palatului şi curţii domneşti ş.a.. În jurul capitalei, cele mai multe obiective şi amenajări de interes turistic sunt grupate în câteva complexe: Snagov (lac, pădure cu rezervaţie naturală, mănăstirea, bază de agrement), Căldăruşani (lac, cabană, mănăstire), Bălteni (lac, mănăstiri, palatul şi parcul Scroviştea, centrul ceramic Piscu etc.), Mogoşoaia (palatul brâncovenesc), Pasărea – Cernica (mănăstiri, lacuri, pădure, puncte de agrement) etc.; - Craiova – situri arheologice ale cetăţii dacice şi romane Pelendava, Muzeul Olteniei, biserici – monumente de arhitectură (sec. XVII-XVIII), edificii impunătoare (sec. XIX-XX), Parcul Ştirbei, Universitatea, Casa Albă, noul centru civic etc.; - Piteşti – biserici din sec. XVI-XVII, Parcul Trivale, Sărbătoarea Lalelelor, iar în apropiere, la Goleşti, există un conac din sec. XVII în care este amenajat un complex muzeal; - Târgovişte – fosta capitală a Ţării Româneşti, se remarcă prin complexul Curtea Domnească, mai multe biserici vechi, Muzeul scriitorilor târgovişteni, mănăstirea Dealu etc.; - Ploieşti – se distinge prin prezenţa unor muzee cu specific aparte: „Ceasul de-a lungul vremii”, Muzeul Petrolului, dar şi prin casele memoriale I.L. Caragiale şi Nichita Stănescu; - alte oraşe: Buzău – se află complexul episcopal (sec. XVII-XIX), Palatul comunal, parcul Crâng; Brăila – ruinele cetăţii, staţiunea Lacu Sărat, esplanada din port; Galaţi – faleza de-a lungul Dunării, clădiri monumentale (sec. XIX), portul; Giurgiu – „Cetatea din Insulă”, punctul arheologic Malu Roşu, portul; Slatina – centrul,

amenajarea Oltului; în celelalte oraşe, mai ales reşedinţele de judeţ, deţin ca obiective turistice principale muzee, biserici, construcţii de valoare arhitecturală. Accesibilitatea este foarte bine pusă în evidenţă de densitatea reţelei de căi de comunicaţie, având în vedere că aici se află cel mai mare nod ce comunicaţii al ţării, Bucureşti, fiind reprezentate toate tipurile de transporturi. Baza materială are o dispoziţie dictată de tipologia resurselor turistice, concentrate, în special, în oraşe. În consecinţă, hotelurile din Bucureşti (Marriot, Sofitel, Intercontinental, Athene Palace, Ibis ş.a.), Craiova, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Buzău, Slatina, Târgovişte, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu ş.a. găzduiesc un număr mare de turişti aflaţi la sejur sau în tranzit. La acestea se adaugă staţiunile Amara, Balta Albă, Pucioasa, Slănic Prahova, Olăneşti, Bala etc., complexele turistice din vecinătatea lacurilor sau de la periferia marilor oraşe, moteluri, campinguri etc.

5.5. Concluzii. Regiunea turistică Muntenia – Oltenia posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii antropice, dar şi obiective naturale, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism, concentrate mai ales în jurul capitalei.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul regiunii turistice Muntenia – Oltenia, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Ansamblul Memorial creat, în anii 1937-1938, de sculptorul Constantin Brâncuşi, dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial se află în localitatea …………………… Rezervaţiile Snagov şi Căldăruşani se află în Câmpia ……………………

5.8. Răspunsul la testele exemple: Târgu Jiu, Vlăsiei. 5.9. Proiecte. Potenţialul antropic al Olteniei de Nord, Potenţialul antropic al

municipiului Bucureşti, Potenţialul natural al Câmpiei Române, Turismul urban în Oltenia, Turismul urban în Muntenia.


5.11. Lecţia următoare se referă la regiuni turistice din România (Dobrogea).

Tema 12. Regiuni turistice (Dobrogea)

5.1. Lecţia se referă la: potenţialul turistic, accesibilitatea, dotări şi destinaţii din Dobrogea.

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor elemente care definesc regiunea turistică Dobrogea. (Glăvan, V., 2005, Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 238-241, pag. 241-245)


5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Regiunea turistică a Dobrogei cuprinde trei subdiviziuni: podişul dobrogean,

litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, cu valenţe turistice diferite. Podişul Dobrogei –înglobează în perimetrul său partea sudică, centrală şi

nordică (exceptând versantul dunărean, spre deltă). Potenţialul natural deţine o pondere însemnată, prin participarea elementelor hidrografice, morfologice şi climatice. Se impun aspectele peisagistice pitoreşti date de munţii hercinici ai

Măcinului, de peisajele carstice ale Dealurilor Tulcei şi Podişului Babadag, podgoriile renumite de la Murfatlar, Niculiţel (pentru vinuri) şi Ostrov (pentru struguri de masă), unde se realizează interesante programe turistice, unele rezervaţii naturale (geologice – Hârşova, Topalu, Cernavodă, Alimanu, Cheia, Seimenii Mari, peşteri – Liliecilor de la Gura Dobrogei, pădurile – Luncaviţa, Babadag, Hagieni), apele mezotermale sulfuroase ed la Hârşova, lacurile de pe latura dunăreană (limane fluviatile – Oltina, Bugeac) sau dinspre complexul Razim, cu un bogat fond piscicol.

Potenţialul antropic abundă în obiective cultural-istorice, deosebit de bogate şi de valoroase, dată fiind vechimea locuirii şi rafinamentul culturii materiale şi spirituale pe aceste meleaguri. Trebuie menţionate: vestigiile culturale neolitice Hamangia (cu vestitele sculpturi „Gânditorul”, „Femeie şezând”), Cernavodă şi Gumelniţa; ruinele cetăţilor dacice (sec. IV î.Hr.), apoi devenite cetăţi daco-romane (sec. II-III): Heracleea (Enisala), Aegysus (Tulcea), Dinogeţia (Garvăn), Noviodunum (Isaccea), Arrubium (Măcin) ş.a.; monumentul istoric şi de artă „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi (sec. I); monumentele istorice şi de artă religioasă de factură creştină: mănăstirile Cocoş (sec. XII-XVI), Celic Dere (sec. XIX), monumentul paleocreştin de la Niculiţel (bazilică şi criptă, după 370 d. Hr.), sau de factură islamică: geamia Ali Gaza-Paşa (sec. XVII) din Babadag, geamiile din Medgidia şi Cernavodă; muzeul de artă orientală din casa Panaghia (sec. XVII, Babadag). Nu trebuie uitate elementele etnografice şi de folclor din zona etnografică de factură dobrogeană, turcească, bulgărească, tătară etc., în toate aşezările rurale din Dobrogea.

Litoralul românesc al Mării Negre cuprinde un teritoriu de 244-245km lungime (între braţul Chilia şi Vama Veche) şi o lăţime ce variază între 4-8 km. În funcţie de caracteristicile morfometrice, morfologice, grad de locuire şi de utilizare etc., se diferenţiază două sectoare, despărţite de promontoriul Capul Midia (ofertă turistică evident diferenţiată).

• sectorul nordic – caracterizat prin ţărmuri joase, deţine plajă mai îngustă, neamenajată, cu nisip grosier, şi predominanţa resturilor cochilifere (excepţie Portiţa - Perişor). Pe o distanţă de 40 km, prezintă ţărm deltaic (între braţele Chilia şi Sf. Gheorghe – limita estică a Deltei Dunării). Spre sud, până la Capul Midia, prezintă o zonă joasă de nisipuri, cu numeroase cordoane litorale, areale înmlăştinite, dominate de complexul lagunar Razim. Zona este favorabilă practicării pescuitului sportiv şi agrementului nautic;

• sectorul sudic – situat între Capul Midia şi Vama Veche, prezintă un ţărm relativ înalt, de tip faleză (cu tendinţă de retragere din cauza abraziunii maritime, întreruptă de limane) şi plaje deschise, protejate de sistemul digurilor, amenajate în scopuri turistice. Amenajarea turistică complexă rezultă din punerea în valoare a resurselor turistice naturale şi antropice deosebit de variate. Un element favorabil practicării turismului este panta de imersiune mică, care permite baia pentru toate categoriile de persoane (copii, neiniţiaţi în înot). Plaja prezintă un mare avantaj, fiind orientată spre est, ceea ce determină expunerea ei la soare în tot timpul anului şi pe toată durata zilei de vară (cca. 10 ore/zi), fiind în general naturală, formată din nisip cu o puritate ridicată şi o granulaţie fină, aproape tot timpul uscat. Potenţialul hidrografic este asigurat de apa mării şi de apele mineralizate. Apa mării are importanţă turistică prin compoziţia chimică, salinitatea redusă, contrastul termic apă-aer favorabil, acţiunea valurilor (1-3 m), lipsa mareelor. Apele mineralizate sunt fie de adâncime (Mangalia, Venus, Neptun, Eforie), fie din lacurile sărate (Techirghiol). Bioclimatul marin este rezultatul dintre interferenţa climatului de stepă şi cel maritim (influenţa pontică), fiind

excitant – solicitant (tratamentul bolilor reumatismale, neuroendocrine, cură heliomarină). Nămolul terapeutic este unul dintre cei mai importanţi factori de cură, fiind de două tipuri: sapropelic (L. Techirghiol) sau de turbă (L. Mangalia). Alte obiective naturale pot fi menţionate: lacurile cu apă dulce (Siutghiol, Belona), rezervaţia de la Agigea, pădurile protejate (Comorova, Hagieni). Fauna contribuie pin prezenţa sturionilor, a delfinilor, iar un element favorabil practicării turismului este lipsa rechinilor în apele Mării Negre. Potenţialul antropic este asigurat ed cele 13 staţiuni turistice, alături de alte localităţi turistice (Constanţa, Vama Veche, 2 Mai):

- Năvodari – situat la sud de L. Taşaul, pe albia canalului Poarta Albă – Midia – Năvodari, este dotat cu un complex de odihnă pentru copii (1959) ce cuprinde tabere, biblioteci, cluburi, baze sportive; - Mamaia – staţiune inaugurată în 1906, când s-a dat în folosinţă primul stabiliment balnear. Este situată pe perisipul ce separă L. Siutghiol de mare. Obiectivele turistice sunt: Satul de vacanţă, waterland, Teatrul de Vară (festival de muzică uşoară românească), terenuri de sport (mai nou - minigolf), centre de agrement pe lac şi pe mare, Insula lui Ovidiu (mormântul poetului), telegondolă. Este staţiunea cu cel mai ridicat standard turistic: 3 hoteluri cu cinci stele (Club Scandinavia, Mamaia, Palm Beach), 6 hoteluri de patru stele (Best Western Savoy, Coral Beach, Iaki, Majestic, Palas, Rex); - Constanţa – cel de-al doilea oraş al ţării ca mărime demografică, reprezintă un important oraş turistic şi o poartă de legătură pin toate tipurile de transport pe plan naţional şi internaţional. Obiective turistice importante sunt: cartierul antic din Parcul Catedralei, edificiul roman cu mozaic din Piaţa Ovidiu, termele de pe faleza de vest, galeriile subterane cu apeducte, zidul cetăţii Tomis, Farul genovez amplasat pe faleza Cazinoului, biserica grecească „Metamorfosis”, clădirea hotelului Tomis, Catedrala ortodoxă, vila Şuţu, Casa cu lei, Cazinoul, Moscheea din Piaţa Ovidiu, geamia Hunchiar, bazilicile antice, Mormântul pictat, dar şi muzeele: de istorie naţională şi arheologie, Marinei Române, Muzeul Mării, de artă, de artă populară, Militar Central, Complexul muzeal de ştiinţe ale naturii (Acvariu, Planetariu, Delfinariu) etc.; - Techirghiol – situat în partea nord-vestică a lacului omonim, este din 1899 staţiune balneoclimaterică permanentă. Deţine următoarele obiective turistice: Biserica din lemn, schitul Sf. Maria, Muzeul „Mărturii de viaţă creştină pe pământul Dobrogei” ş.a.; - Eforie Nord – situat pe porţiunea dintre L. Techirghiol şi mare, este cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc (1829), atrage prin sanatoriul Efosan şi baza de tratament a hotelului Europa (printre cel mai moderne din România); - Eforie Sud (Carmen Sylva) – era cea mai căutată staţiune estivală din perioada interbelică, are un centru balnear „Băi Reci”; - Costineşti – staţiunea tineretului, beneficiază de o plajă generoasă, emblemele staţiunii fiind Obeliscul , epava, promenada luminată etc.; - Neptun – „grădina litoralului”, situat într-o ambianţă deosebită (pădurea Comorova, lacurile Tatlageac, Neptun), recunoscută prin vilele de protocol; - alte staţiuni: Olimp, Cap Aurora (cea mai mică staţiune de pe litoral), Venus, Saturn - Mangalia – staţiune balneoclimaterică permanentă, atracţii turistice: peştera de la Movile, Serbările Mării, Festivalul Callatis, obiective turistice: biserici, Muzeul de Arheologie, geamia Esmahan Sultan, necropola romano-bizantină, necropola elenistică, portul antic Callatis, portul turistic, izvoarele Callatis, Hercules ş.a.;

- comuna Limanu – cu satele 2 Mai şi Vama Veche, reprezintă un areal agroturistic protejat. Accesibilitatea este favorabilă turismului, însă fluxul principal este canalizat pe autostrada Bucureşti – Constanţa, magistrala feroviară ce urmăreşte această şosea, dar şi pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, porturile maritime (Constanţa, Mangalia), aeroportul Mihail Kogălniceanu (Constanţa).

Baza materială este deosebit e bine dezvoltată, mai ales pe litoral, judeţul Constanţa clasându-se pe primul loc în ceea ce priveşte locurile de cazare (aproape jumătate din totalul naţional), însă aici apare pregnant fenomenul de sezonalitate, întrucât iarna majoritatea nu sunt folosite.

Delta Dunării Delta Dunării, cel mai nou pământ românesc, este o zonă permanent umedă,

declarată rezervaţie a biosferei, care se remarcă prin originalitatea ei peisagistică, geologică, morfohidrologică, climatică şi biogeografică, fiind un unicat european atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediu deltaic. Din punct de vedere turistic este una dintre cele mai reprezentative şi valoroase regiuni din ţară.

Potenţialul turistic este dominat de elementele cadrului natural, care prin îmbinarea lor armonioasă dau o mare varietate peisajului, suprafeţele acvatice alternând cu terenurile mlăştinoase şi grindurile, sau cu dunele de nisip şi plaja – cu aspect arid, dar exotic.

Potenţialul natural este conferit de o reţea de braţe, canale, bălţi şi lacuri (Furtuna, Isac, Gorgova, Puiu, Roşu ş.a.), care constituie căi de acces şi de circulaţie în Delta Dunării, dar şi locuri pentru excursii, agrement sportiv, pescuit sportiv, dar şi porţiuni de uscat, reprezentate de grinduri de toate tipurile (Letea, Caraorman, Sărăturile, Chilia, Stipoc). Litoralul marin oferă întinse plaje cu nisip fin, mai ales în sectoarele Sulina, Sfântu Gheorghe. O notă de originalitate o dau dunele de nisip de la Caraorman, Letea sau Sărăturile, cu vegetaţie rară sau chiar lipsite de vegetaţie. O notă de originalitate o constituie vegetaţia, specifică şi deosebit de variată, originală prin aspectele peisagistice: întinse stufării (cele mai compacte din lume), plante de baltă (nuferi albi şi galbeni), plauri, zăvoaie de sălcii seculare, plopi negrii care au aspect de păduri – galerii, codrii de stejar termofil, liane etc. Fauna este deosebit de importantă pentru turism, impunându-se fauna ornitologică (autohtonă şi de pasaj) cu peste 280 de specii, multe ocrotite de lege (pelicanul, egreta, stârcul cenuşiu, cocorul etc.), dar şi unele de interes cinegetic. Fauna piscicolă este variată şi bogată, de interes ştiinţific şi economic, dar mai ales pentru pescuitul sportiv (crap, somn, ştiucă, scrumbie, sturioni – nisetru, păstrugă, cegă, morun). Sub aspect cinegetic prezintă interes mamiferele de uscat şi apă (mistreţ, căprior, vidra, bizam). Condiţiile de climă favorizează practicarea turismului din primăvară până în toamnă, dar şi iarna pentru peisaj şi pescuit la copcă.

Zonele protejate deţin un loc central în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (cuprinde în administrare şi complexul Razim), nu numai din punct de vedere ecologic, dar şi turistic, cele mai importante fiind:

- Roşca-Buhaiova – cea mai mare colonie de pelican din Europa; - Letea – păduri de tip „haşmac”, păduri de stejari seculari; - Răducu – lac izolat din delta maritimă, loc de protecţie pentru peşti, păsări,

mamifere; - Sărături-Murighiol – complex de locuri de popas, se protejează locurile de

popas ale unor specii e păsări; - Erenciuc – pădure de arin negru; - Popina – loc de cuibărit şi de popas;

- Sacalin-Zătoane – zonă de hrănire şi de popas a peste 200 de specii de păsări; - Periteaşca-Bisericuţa-Portiţa – zonă de popas, hrănire, cuibărit; - Capul Doloşman – loc de cuibărire; - Grindul Lupilor – loc de popas şi de hrănire pentru păsări migratoare; - Istria-Sinoie – zonă de cuibărit şi de hrănire; - Grindul Chituc – loc de hrănire şi popas; - Rotundu – lac de luncă din zona inundabilă Somova. Potenţialul antropic deţine interesante obiective cultural – istorice situate în

apropiere, cum sunt: urmele cetăţilor greceşti de la Histria (sec. VII î.Hr.), Argamum (sec. VI-V î.Hr.), ale cetăţilor dacice Aegyssus (sec. VI-III î.Hr.), cetatea bizantină de la Enisala, oraşul Tulcea cu Muzeul „Delta Dunării” şi alte monumente istorice, numeroase elemente etnofolclorice, precum şi aşezări omeneşti cu specific deltaic etc.

Principalele zone turistice unde se pot organiza diferite activităţi turistice specifice spaţiului deltaic (acceptate de R.B.D.D.) sunt: Letea – C.A. Rosetti (spaţii de cazare la Sulina şi în localităţile rurale existente), Chilia – Padina (cazare în circa 15 gospodării din localitatea Chilia), Mila 36-23, Matiţa – Bogdaproste, Gorgova – Uzlina, Roşu – Puiu, Razim – Dranov (complexul turistic Murighiol, hotel Jurilovca, camping Portiţa), Grindul Lupilor – Chituc (cazare la particulari), litoral (cu plajele de la Sulina, Sf. Gheorghe, Canalul Sondei, Chituc, Portiţa).

Accesibilitate se face prin localităţile marginale, mai ales din oraşul Tulcea, pe cele 7 trasee turistice pentru circulaţia fluvială, care asigură şi monitorizarea fluxurilor turistice de către Administraţia R.B.D.D.

Baza materială a cunoscut modificări cantitative şi calitative numeroase în ultimii ani. Rolul de centru polarizator al turismului deltaic revine oraşului Tulcea, aici aflându-se hoteluri, mijloace de transport nautic necesare pătrunderii pe canalele şi braţele fluviului. Sulina este un alt oraş cu spaţii de cazare importante. La acestea se mai adaugă localităţile din interiorul deltei (cabane, campinguri etc.) la Lebăda, Roşu, Maliuc, Iglani, Matiţa, Mila 23, Mahmudia, Murighiol, Uzlina ş.a.

5.5. Concluzii. Regiunea turistică Dobrogea posedă un potenţial turistic deosebit de dezvoltat, cu numeroase atracţii antropice, dar şi multe obiective naturale, cu dotări pentru favorizarea activităţii de turism.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile şi specificul regiunii turistice Dobrogea, din punct de vedere al potenţialului natural şi antropic, dotărilor, accesibilităţii.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): În Dobrogea, vestigii arheologice preistorice cu potenţial turistic aparţin culturii: a) Boian; b) Cucuteni; c)Hamangia; d) Gumelniţa. Muzeul Marinei se află în: a) Mangalia; b) Tulcea; c) Galaţi; d) Constanţa. Unele dintre principalele zone turistice din cadrul R.B.D.D. sunt: a) Letea – C.A. Rosetti; b) Letea – Lacu Roşu – Puiu;

c) Murighiol – Chilia – Padina. Centrul polarizator al turismului deltaic îl constituie ………………

5.8. Răspunsul la testele exemple: c, d, a, Tulcea. 5.9. Proiecte. Potenţialul antropic al Dobrogei, Potenţialul natural al Dobrogei,

Turismul litoral, Turismul cultural în Dobrogea, Turismul în Munţii Măcinului, Potenţialul turistic al Deltei Dunării, Potenţialul natural al Deltei Dunării, Valorificarea turistică a Deltei Dunării.


5.11. Lecţia următoare se referă, în special, la structurile de cazare destinate turismului (Baza tehnico-materială a turismului din Uniunea Europeană şi din România).

Tema 13. Baza tehnico-materială a turismului din Uniunea Europeană şi din România

5.1. Lecţia se referă la: baza tehnico-materială a turismului, dotările pentru

cazare, alimentaţie, pentru recreere şi tratament, distracţii şi sport sau de transport turistic. (Ciangă, N., 2002, România. Geografia turismului, Presa Universitară Clujeană, pag. 142-175)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea principalelor caracteristici ale bazei tehnico-materiale a turismului românesc şi din Uniunea Europeană.

5.3. Concepte cheie: structuri de cazare, structuri de alimentaţie, structuri de tratament, structuri de agrement, căi de comunicaţie.

5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Potenţialul turistic, condiţiile istorice şi social-economice au condiţionat, în

timp, edificarea unei baze materiale. Baza materială cuprinde ansamblul mijloacelor de cazare, balneare, de agrement, alimentaţie, transport şi comunicaţii, destinate satisfacerii cererii turistice. Caracteristicile bazei materiale implicate în dezvoltarea turismului din România

1. Baza de cazare turistică – componentă principală a bazei tehnico-materiale, prin numărul său important de locuri şi prin structura acestora, se află într-o permanentă adaptare la evoluţia cererii turistice, constituind un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din România.

La nivelul judeţelor se remarcă o concentrarea bazei de cazare în unităţile administrative care dispun de un potenţial turistic divers şi valoros, amenajat complex. Se detaşează în acest sens judeţul Constanţa, care concentrează peste 46% din capacitatea de cazare a ţării, urmat de judeţele cu un potenţial turistic montan şi balnear amenajat complex: Vâlcea (5%), Braşov, Harghita, Prahova, Suceava, dar şi Bucureşti (4%).

Din punct de vedere al complexităţii bazei de cazare se pot distinge următoarele grupări de baze turistice: staţiuni turistice de importanţă naţională şi internaţională (Sovata, Tuşnad, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti, Govora, Băile Herculane, Geoagiu Băi, Felix, 1 Mai, Poiana Braşov, Sinaia, Predeal, Buşteni), staţiuni de importanţă naţională, cu un valoros fond turistic, dar cu o bază de cazare limitată tipologic şi depăşită din punct de vedere al confortului şi serviciilor oferite, din care cauză sunt astăzi în regres (Borsec, Lacu Roşu, Păltiniş, Sângeorz-Băi, Covasna, Jupiter, Saturn, Cap Aurora etc.), staţiuni balneoclimaterice de importanţă naţională şi locală a căror bază de cazare este dominată de categoria

vile (Balvanyos, Pârâul Rece, Beliş-Fântânele) sau hoteluri (Borşa, Soveja, Durău, Voineasa, Semenic), oraşe reşedinţă de judeţ şi capitala ţării, obiective cu bază de cazare de tip hotel, cabană, motel, popas amplasată pe căi rutiere în localităţi rurale cu potenţial turistic.

O altă clasificare şi ierarhizare se poate face în funcţie de mărimea bazei de cazare: staţiuni cu peste 20.000 locuri de cazare (Mamaia), 10.000 – 20.000 locuri de cazare (Eforie Nord, Neptun), 5.000 – 10.000 locuri de cazare (Sovata, Sinaia, Băile Herculane, Băile Felix, Venus, Saturn), 2.500 – 5.000 locuri de cazare (Tuşnad, Covasna, Poiana Braşov, 1Mai), 1.000 – 2.500 locuri de cazare (Vatra Dornei, Buşteni, Sângeorz Băi, Geoagiu Băi, Voineasa), sub 1.000 locuri de cazare (Lacu Roşu, Durău, Cheia, Soveja, Slănic Prahova, Borşa, Semenic, Moneasa etc.).

Din analiza structurii locurilor de cazare pe tipuri de unităţi se observă, la nivelul anului 2005, în multe judeţe, predominarea locurilor oferite de hoteluri. Între acestea se află Municipiul Bucureşti (97,2%) – dotat cu numeroase hoteluri de categorie superioară, Constanţa – reţeaua unităţilor de cazare de pe litoral fiind alcătuită în majoritate din hoteluri, judeţe precum Vâlcea, Bihor, Timiş, Cluj – dezvoltate din punct de vedere economic, cu oraşe importante ale ţării, dar şi judeţe din Câmpia Română şi o parte a Podişului Moldovei, în care structurile de primire sunt axate în general pe oraşele reşedinţă de judeţ. O mai mare diversitate de structuri de primire se observă în judeţele cu o varietate a condiţiilor naturale şi cu un potenţial turistic ridicat, aici reţeaua unităţilor de cazare cunoscând modificări în ultimii ani (modernizare şi extindere) şi fiind mai uniform repartizată în teritoriu decât în judeţele de câmpie. Se pot scoate în evidenţă judeţele care dispun de cele mai multe locuri de cazare, pe principalele tipuri de unităţi. Dacă Municipiul Bucureşti se află pe primul loc la categoria hoteluri, judeţele Constanţa, Vâlcea, Prahova, Braşov, Mureş au valori ridicate şi alte tipuri de unităţi (la moteluri, vile turistice, pensiuni turistice etc).

Capacitatea de cazare a României în întreg anul 2005 s-a ridicat la aproape 55 milioane locuri-zile, repartiţia teritorială a acestora punând în evidenţă o anumită ierarhie la nivelul judeţelor ţării. Pe primul loc s-a plasat Constanţa (cu 10,9 milioane locuri), urmat de Braşov (4,2 milioane), Municipiul Bucureşti (3,4 milioane), Prahova (3,2 milioane), Vâlcea (2,6 milioane), Bihor (2,5 milioane). O analiză la nivelul categoriilor de clasificare a unităţilor de cazare evidenţiază predominarea în cadrul capacităţii totale în funcţiune, a unităţilor de categorie inferioară (în principal a celor de 2 stele – 45%), structurile de 5 şi 4 stele însumând doar 9%. Remarcabil este că doar hotelurile, pensiunile şi vilele turistice deţin locuri de categorie superioară (5 şi 4 stele).

2. Baza de alimentaţie pentru turism – spaţiile de alimentaţie pentru turism aparţin, de regulă, marilor hoteluri, dar şi unităţilor independente. Unităţile de alimentaţie publică pentru turism prezintă o structură foarte variată: restaurant (peste 75% din totalul unităţilor), bufet - bar, cofetărie – patiserie, fast food.

3. Baza de tratament – dezvoltat îndeosebi în staţiunile balneare. După amplasamentul în cadrul staţiunilor există: structuri turistice de tratament independente, structuri turistice de tratament arondate unor hoteluri (complex hotelier balnear). Corespunzător modului în care se efectuează tratamentul există: structuri turistice de tratament pentru cură internă, structuri turistice de tratament pentru cură externă. Sub aspectul corelării dintre structurile de tratament şi cele de primire pot fi: staţiuni în care capacitatea structurilor turistice de tratament este mai mare decât aceea a structurilor de primire (Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Moneasa), staţiuni în care capacitatea structurilor turistice de tratament este mai mică decât aceea a

structurilor de primire (Olăneşti, Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata), staţiuni în care există o situaţie satisfăcătoare (Vatra Dornei, 1 mai, Slănic Prahova).

4. Baza pentru agrement – cuprinde o gamă de mijloace şi dotări destinate să asigure posibilităţi cât mai largi şi diversificate pentru petrecerea timpului liber pentru turişti. Se disting structuri de agrement în staţiunile montane (legate în special de domeniul schiabil), structuri de agrement în staţiunile balneare (ex. ştranduri, piscine), structuri de agrement în staţiunile de litoral (legate de cura heliomarină, psamoterapie, thalasoterapie), structuri de agrement în centrele urbane.

5. Baza de transport turistic – cuprinde mijloacele de transport destinate în exclusivitate turismului. Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice; el asigură, în principal, deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la locul de petrecere a vacanţei, asigură mobilitatea turiştilor în teritoriul de sejur şi contribuie (transporturile speciale mai ales) la împlinirea actului turistic.

Caracteristici ale structurilor de cazare turistică în statele-membre ale Uniunii Europene

Turismul în Uniunea Europeană se caracterizează printr-un nivel ridicat de integrare. În anul 2005, 87,5% din totalul de înnoptări în structuri colective de cazare au aparţinut rezidenţilor din statele membre, restul de 12,5% revenind turiştilor din statele din afara Uniunii Europene. Numărul total al înnoptărilor, la nivelul Uniunii Europene, a fost de 2 235 952 000. Turiştii străini au petrecut mai mult de 880 milioane de nopţi în structurile de cazare colective ale statelor membre. Aceasta reprezintă aproape 41% din totalul înnoptărilor turiştilor din Uniunea Europeană. Astfel, 75% dintre acestea revin hotelurilor şi numai 25% sunt caracteristice pentru celelalte structuri colective de cazare (hosteluri, campinguri ş.a.). în general, hotelurile şi structurile de cazare similare (ex. hosteluri, hanuri) sunt preferate de către turiştii non-rezidenţi, comparativ cu celelalte structuri de cazare colective. Acest fenomen poate fi explicat prin dezvoltarea turismului de afaceri sau prin faptul că hotelurile sunt, în general, mai uşor de reperat din afara graniţelor statelor decât alte unităţi de cazare. În Uniunea Europeană, turiştii non-rezidenţi deţin 45,5% din înnoptările în hoteluri şi alte structuri de cazare similare, numai 32% din înnoptări revenind celorlalte unităţi de cazare colective, restul de 22,5% revenind structurilor de cazare individuale.

5.5. Concluzii. Baza materială cuprinde o diversitate de dotări pentru cazare, alimentaţie, pentru recreere şi tratament sau distracţii şi sport, care reprezintă o premisă a realizării circulaţiei turistice.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: caracteristicile bazei tehnico-materiale a turismului din România şi din Uniunea Europeană.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Alimentaţia pentru turism reprezintă o componentă a: a) bazei tehnico-materiale; b) infrastructurii pentru turism; c) fluxurilor turistice. Baza pentru agrement destinată domeniului schiabil (telecabine, telescaune, teleschi etc.) aparţine: a) bazei de transport turistic; b) bazei tehnico-materiale; c) ambelor.

5.8. Răspunsul la testele exemple: a, b.

5.9. Proiecte. Evoluţia bazei tehnico-materiale a turismului românesc, Evoluţia bazei de transport a turismului românesc, Baza de cazare din România – caracteristici, evoluţie, perspective, Baza de cazare din România – caracteristici, evoluţie, perspective. Caracteristicile structurilor de cazare pentru turism din Uniunea Europeană.


5.11. Lecţia următoare se referă la circulaţia turistică din Uniunea Europeană şi din România.

Tema 14. Dezvoltarea turismului şi circulaţia turistică

5.1. Lecţia se referă la: factori care influenţează circulaţia turistică, caracteristicile circulaţiei turistice din Uniunea Europeană şi din România, fluxurile turistice. (Ciangă, N., 2002, România. Geografia turismului, Presa Universitară Clujeană, pag. 175-179)

5.2. Obiectivul capitolului este prezentarea modului de valorificare a potenţialului turistic al României prin caracteristicile circulaţiei turistice.

5.3. Concepte cheie: circulaţie turistică, grad de utilizare a capacităţilor turistice, turism intern, turism internaţional.

5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii) Element definitoriu al fenomenului turistic, alături de potenţialul turistic şi de

structurile de primire (baza tehnico-materială), circulaţia turistică antrenează temporar segmente considerabile din populaţie, persoane de toate vârstele şi din cele mai diferite categorii sociale, reflectând în mod direct modalităţile şi nivelul valorificării potenţialului turistic şi antropic.

Dimensiunile circulaţiei turistice, repartiţia spaţială, intensitatea pot fi redate prin analiza unor indicatori caracteristici: numărul de nopţi de cazare realizat, numărul persoanelor participante la fenomenul circulaţiei turistice, durata sejurului, gradul de ocupare a capacităţilor turistice de cazare.

Circulaţia turistică în Uniunea Europeană Deşi la nivel mondial se poate vorbi despre o repartiţie echilibrată în spaţiu a

potenţialului turistic, Europa se detaşează net între continentele lumii. În ierarhia mondială a pieţelor turistice, realizată de Organizaţia Mondială de Turism (WTO), ea se situează pe primul loc, cu cele 55 de procente deţinute. Această poziţie fruntaşă este net distanţată de restul, celelalte continente deţinând proporţii mult mai reduse: Asia şi Pacific – 20%, America – 15%, Orientul Mijlociu (cca. 5%), Africa (cca. 5%).

Spaţiul european este, însă, la rândul său fragmentat din acest punct de vedere. În cadrul continentului se detaşează net ţările Uniunii Europene (U.E.) şi, în mod special, cele din Europa Mediteraneană şi Europa de Vest. Acest organism superstatal, se constituie în prezent într-un real suport pentru dezvoltarea economică şi socială complexă a ţărilor membre (27), pentru susţinerea eforturilor în această direcţie a unor state recent aderate, precum România şi Bulgaria. Este un mecanism important de propulsare şi menţinere a Europei pe primele locuri în ierarhia economică a lumii. Turismul a devenit una dintre activităţile esenţiale ale economiei mondiale, cu reale perspective de continuă dezvoltare în viitor, fapt ce determină organismele statale să îşi concentreze atenţia asupra sa, să promoveze importante politici de dezvoltare în domeniu. De aceea, studiile cu privire la caracteristicile acestei ramuri economice sunt din ce în ce mai numeroase şi mai diversificate. Analizele geografice vin astfel să completeze gama largă de studii.

Poziţia fruntaşă a turismului european pe plan mondial este rezultatul eforturilor depuse de toate statele, cu precădere de cele care aparţin U.E. Această stare de fapt este vizibilă în ierarhia mondială a destinaţiilor turistice, ţări europene din spaţiul mediteranean şi din cel vestic situându-se pe primele zece locuri. Prima poziţie este ocupată de Franţa, cu 75,9 milioane de turişti în anul 2005, urmată de Spania (locul 3), Italia (5), Marea Britanie (6), Germania (8) şi Austria (9). O situaţie asemănătoare există şi la nivelul veniturilor din turism, ţările europene înscriindu-se pe locuri fruntaşe la încasări, S.U.A., prima în ierarhie, fiind urmată de Spania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Germania şi Austria.

Fenomenul turistic se manifestă diferit în cadrul statelor din Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte destinaţia turistică, U.E. a înregistrat, în anul 2005, un număr de 907 058 000 de înnoptări, principalele 10 ţări receptoare deţinând 85,6% din totalul celor 27 de state membre. Astfel, Spania se situează pe primul loc cu 23,1%, urmată de Italia (16,3%), Franţa (11,9%), Marea Britanie, Austria, Germania, Grecia, Portugalia, Olanda, Cehia. Comparând datele cu cele ale emiterii de turişti, se constată că, locuitorii ţărilor Uniunii Europene călătoresc foarte mult peste hotare în scop turistic. În anul 2005, turiştii din Uniunea Europeană au înregistrat 2 104 866 000 de înnoptări în vacanţe petrecute în afara ţării. Primele 10 state emitente de turişti deţin un procentaj impresionant de 87,8%, primul loc fiind ocupat de Germania (36,3%), Marea Britanie (18,8%), Franţa (7,6%), Olanda, Italia, Belgia, Spania, Austria, Suedia, Polonia.

Turismul în Uniunea Europeană se caracterizează printr-un nivel ridicat de integrare. În anul 2005, 87,5% din totalul de înnoptări în structuri colective de cazare au aparţinut rezidenţilor din statele membre, restul de 12,5% revenind turiştilor din statele din afara Uniunii Europene. Numărul total al înnoptărilor, la nivelul Uniunii Europene, a fost de 2 235 952 000. Turiştii străini au petrecut mai mult de 880 milioane de nopţi în structurile de cazare colective ale statelor membre. Aceasta reprezintă aproape 41% din totalul înnoptărilor turiştilor din Uniunea Europeană. Astfel, 75% dintre acestea revin hotelurilor şi numai 25% sunt caracteristice pentru celelalte structuri colective de cazare (hosteluri, campinguri ş.a.). în general, hotelurile şi structurile de cazare similare (ex. hosteluri, hanuri) sunt preferate de către turiştii non-rezidenţi, comparativ cu celelalte structuri de cazare colective. Acest fenomen poate fi explicat prin dezvoltarea turismului de afaceri sau prin faptul că hotelurile sunt, în general, mai uşor de reperat din afara graniţelor statelor decât alte unităţi de cazare. În Uniunea Europeană, turiştii non-rezidenţi deţin 45,5% din înnoptările în hoteluri şi alte structuri de cazare similare, numai 32% din înnoptări revenind celorlalte unităţi de cazare colective, restul de 22,5% revenind structurilor de cazare individuale.

Cel mai mare număr de înnoptări ale non-rezidenţilor se înregistrează în Spania, Italia şi Franţa, urmate de Marea Britanie, Austria, Germania şi Grecia. (fig. 4) Dacă ne referim la valorile relative, în procente, ale înnoptărilor non-rezidenţilor, la nivel de ţară ierarhia se modifică. Astfel, ţări mici ca Malta, Cipru şi Luxemburg trec în fruntea listei, cu mai mult de 90% fiecare. Pentru Malta şi Luxemburg acest fapt se explică prin suprafaţa mică a statului. Procente ridicate se înregistrează şi în cazul Greciei (73,7%), Estoniei (72,6%) sau Austriei (71,9%). Cele mai mici procentaje aparţin Finlandei (26,1%), Suediei (22,4%), Poloniei (21,7%), pe ultimul loc situându-se Germania (14%).

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor la nivelul statelor membre al e Uniunii Europene, în anul 2005, s-a înregistrat un total de 710 655 000 de turişti (fig. 5). Cei mai mulţi au sosit în Franţa (125 302 000, adică 17,63%), Germania (120 573 000), Marea Britanie, Italia Spania. Cel mai mare număr de sosiri non-rezidenţi numără

Franţa (38 055 000), urmată de Spania, Italia, Germania, Marea Britanie. Situaţia sosirilor de rezidenţi se prezintă astfel: pe primul loc Germania (99 073 000), Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania. În procente poziţiile ierarhice se modifică. Cele mai importante state generatoare de turişti sunt Germania, Marea Britanie şi Olanda. Ca destinaţii pentru turismul extern preferate sunt Spania, Italia şi Franţa. În afara acestora, există şi tări în care turismul extern ocupă un loc important (peste 50% din total), cum sunt: Cipru, Portugalia, Irlanda, Belgia. În cadrul uniunii Europene se constată că fluxurile se manifestă între statele vecine. Spre exemplu, Germania constituie principala piaţă turistică pentru Cehia, Danemarca, sau Olanda este piaţă turistică principală pentru Belgia, Germania şi Luxemburg, iar Franţa pentru Marea Britanie, Olanda şi Germania. De asemenea, principala piaţă pentru Slovenia este Italia, pentru Slovacia este Cehia, pentru Finlanda este Suedia şi pentru Suedia este Norvegia (stat nemembru), urmată de Germania şi Danemarca.

Circulaţia turistică în România Evoluţia numărului de turişti – este semnificativă pentru tendinţele care s-au

manifestat în cadrul turismului românesc. Pentru turismul autohton s-a înregistrat o perioadă de vârf în anul 1989, după care volumul acestui indicator s-a redus cu mai mult de 50%. Dintre numeroasele cauze ale fenomenului pot fi menţionate: restrângerea drastică a turismului de vară, practicat în vechiul regim sub subvenţii sociale masive, reducerea continuă nivelului de trai al populaţiei cu efecte decisive asupra ponderii turismului intern, antrenarea majorităţii populaţiei ţării în activităţi polivalente, mari consumatoare de timp liber destinat, în general, turismului, starea de insecuritate socială şi imaginea defavorabilă creată României pe plan internaţional, cu impact major asupra turiştilor străini, creşterea preţurilor serviciilor turistice într-o manieră galopantă, necorelată cu calitatea, adeseori modestă a ofertei etc. Există în prezent semne de relativă stabilitate şi un început de creştere, după anul 1998.

Dintre numărul de clienţi sosiţi în unităţile de cazare, 85% reprezintă turiştii românii, restul de 15% revenind turiştilor străini. Din numărul total de turişti care au participat la derularea fenomenului turistic pe teritoriul ţării 45% s-au orientat spre Bucureşti şi spre oraşele reşedinţă de judeţ, 15% au preferat staţiunile din zona montană, cu un potenţial turistic deosebit de variat, aproape 15% dintre turişti au participat la turismul litoral, 14% au revenit localităţilor (altele decât reşedinţele de judeţ) sau structurilor de primire turistică ce însoţesc traseele turistice, 11% au deţinut staţiunile balneare, iar Delta Dunării a primit sub 1% din numărul total al turiştilor. În ce priveşte situaţia sosirilor turistice,la nivel naţional, în anul 2005 au fost înregistraţi 5 805 096 turişti, dintre care 4 375 185 erau români. Cea mai mare parte a acestora au preferat ca loc de cazare hotelurile (77%), urmând apoi pensiunile urbane (5,3%), motelurile (4,1%), vilele turistice (3,4%) etc. Judeţele care au atras cel mai mare număr de turişti se remarcă printr-un potenţial turistic deosebit, natural şi antropic dar şi o bază tehnico-materială semnificativă. Pe primul loc se plasează Constanţa (821 349 turişti), importanţa turismului estival fiind remarcabilă pentru locuitorii ţării, pe locul al doilea municipiul Bucureşti (739 012 persoane), urmând apoi Braşov, Prahova, Sibiu, Mureş. Cel mai mic număr de turişti se înregistrează în zona de câmpie, în judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi.

Din cei 1 429 911 turişti străini, majoritatea a fost reprezentată de către locuitori ai Uniunii Europene (89%), cele mai însemnate fluxuri pornind din Italia, Germania, Franţa, Ungaria, Marea Britanie iar în afara continentului nostru din S.U.A şi Israel. Cel mai mare număr de turişti străini este înregistrat în Municipiul Bucureşti (reprezentând circa 31% din total pe ţară) la mare distanţă urmând Constanţa, Cluj, Braşov, Sibiu, Mureş, Timiş. La polul opus se află unele judeţe din sudul şi estul ţării

însă surprinzător în aceeaşi categorie se înscriu şi judeţe cu potenţial turistic însemnat (Gorj, Vâlcea, Vrancea) .

Numărul înnoptărilor – evidenţiază aceeaşi tendinţă de scădere cu peste 50% pe ansamblu şi depăşind acest procent în cazul înnoptărilor realizate de turiştii străini. Ponderea înnoptărilor, la nivel de mari regiuni polarizatoare, se prezintă astfel: pe primul loc se situează litoralul Mării Negre (30%), urmat de staţiunile balneoclimaterice (aproximativ 30%), municipiul Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (25%). Acest fenomen se datorează duratei sejurului în staţiuni care este incomparabil mai mare (de la câteva zile la săptămâni) în conformitate cu specificul turismului practicat în zona litorală sau a turismului cu o motivaţie precisă, în cazul staţiunilor balneoclimaterice.

În România, numărul total de înnoptări, înregistrat de structurile de cazare turistică, a fost în anul 2005 de 18 372 988, din care 81,1% au aparţinut românilor. Se observă în ultimii ani o uşoară tendinţă de creştere a acestui indicator (cu circa 6% faţă de anul 2002). Cel mai însemnat număr al înnoptărilor este Constanţa, la distanţă mare fiind urmat de Braşov, Vâlcea şi Bihor. Cele mai puţine înnoptări sunt înregistrate în judeţele din sudul ţării, din Moldova dar şi în Alba, Sălaj, Satu Mare. Faţă de numărul sosiri apar unele modificări, datorate diferenţierilor legate de durata sejurului.

Gradul de utilizare a capacităţilor de cazare – este un indice real care reflectă intensitatea valorificării potenţialului turistic natural şi antropic şi a bazei de cazare prin care este utiliza acest potenţial. În toate categoriile de amenajare turistică, dar şi la nivelul unităţilor naturale şi a celor administrative se manifestă o tendinţă de scădere a acestui indice, ceea ce conduce la o subutilizare cronică şi acumularea de deficite financiare. Media pe ţară a gradului de ocupare este de circa 30%. Judeţe care depăşesc această valoare pot fi menţionate: Ilfov, Covasna, Iaşi, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Călăraşi, Vâlcea, la acestea adăugându-se municipiul Bucureşti. Se observă că nu întotdeauna există o corelaţie între potenţialul turistic existent şi gradul de utilizare a structurilor de primire, fapt ce se datorează, în mare măsură, turismului itinerant şi a celui profesional – de afaceri.

Fluxuri turistice – se observă că majoritatea absolută a turiştilor (aproape 90%) provin din cadrul populaţiei autohtone, turiştii străini deţinând o pondere modestă (cu puţin peste 10%). Atât românii, cât şi străinii preferă ca unităţi de cazare hotelurile şi motelurile, unde serviciile au nivel calitativ superior. Fluxurile turistice pot fi interne (realizate în interiorul ţării) şi internaţionale (fie din exterior spre România, fie fluxuri româneşti spre ţări străine).

Fluxurile turistice interne au ca principale destinaţii turistice Carpaţii Româneşti (zonele: Oaş, Maramureş, Bucovina, Bistriţa, Mureş – Olt, Munţilor Banatului, Haţeg – Hunedoara, Munţilor Apuseni), Dobrogea (litoralul românesc al Mării Negre şi Delta Dunării), Transilvania, Muntenia, Oltenia de Nord, Câmpia Română.

Fluxurile turistice internaţionale spre România au atins un maxim în anul 1990, când a crescut exploziv numărul de turişti, ca urmare a interesului reprezentat de evenimentul „decembrie 1989”, care a polarizat interesul unui mare număr de turişti străini, pentru ca apoi să se înregistreze o scădere semnificativă. În structura turiştilor străini sosiţi în România, după principalele scopuri ale vizitelor, domină turiştii care au intrat în ţară pentru petrecerea vacanţei, odihnă şi recreere (aproximativ 60%), urmează turiştii aflaţi în tranzit (circa 30%), restul turiştilor participând la micul trafic de frontieră sau având ca scop afacerile. Între ţările care au emis spre România un număr însemnat de turişti se situează: Republica Moldova, Ungaria,

Bulgaria, Ucraina, Turcia, Germania, Italia, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Polonia ş.a. Majoritatea turiştilor străini sosesc în ţara noastră utilizând transportul rutier (peste 70%), urmat de cel feroviar, aerian, naval.

Fluxurile româneşti spre străinătate a cunoscut o creştere după anul 1990, deoarece au fost ridicate unele interdicţii existente anterior. Scopul deplasării românilor în străinătate este variat, predominând odihna şi vizitele (peste 80%), urmat de personalul însoţitor, de turismul legat de afaceri şi motive profesionale, pe ultimul loc situându-se micul trafic de frontieră. Între destinaţiile externe ale românilor se numără: Ungaria, Serbia, Turcia, Bulgaria, Germania, Republica Moldova, Ucraina, Austria, Israel, Italia, Polonia, Grecia etc. Mijloacele de transport cele mai utilizate de turiştii români în străinătate sunt cele rutiere şi feroviar, celelalte având o pondere nesemnificativă.

Dezvoltarea turismului trebuie să ţină cont de impactul pe care îl are această activitate asupra mediului înconjurător. Relaţia turism – mediu înconjurător este mai complexă, ea incluzând şi situaţiile în care, prin acţiunile întreprinse în vederea desfăşurării activităţilor turistice sunt cuprinse şi măsuri care duc la sporirea atractivităţii unora dintre componentele mediului înconjurător. În condiţiile actuale, turismul trebuie să evolueze ţinând seama de dezvoltarea durabilă.

5.5. Concluzii. Fenomenul circulaţiei turistice depinde, în foarte mare măsură, de particularităţile ofertei turistice. Toate elementele componente ale ofertei turistice au un caracter funcţional, ar şi de atractivitate pentru diferitele segmente ale cererii turistice.

5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute întrebările tip grilă: circulaţia turistică, fluxuri turistice interne şi internaţionale.

5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen): Majoritatea turiştilor străini care vin în România au ca scop al călătoriei: a) afacerile; b) micul trafic; c) recreerea şi odihna. Din numărul total de turişti care au participat la derularea fenomenului turistic pe teritoriul ţării 45% s-au orientat spre municipiul ……………… Care este statul, membru al Uniunii Europeană, care primeşte cel mai mare număr de turişti? 5.8. Răspunsul la testele exemple: c, Bucureşt, Franţa.

5.9. Proiecte. Evoluţia numărului de turişti în perioada postdecembristă, Evoluţia numărului de înnoptări în perioada postdecembristă, Evoluţia gradului de ocupare în perioada postdecembristă, Caracteristicile fluxurilor turistice interne, Caracteristicile fluxurilor turistice internaţionale.


5.11. Aceasta reprezintă lecţia finală a cursului de Geografia turismului în Uniunea Europeană şi în România.

Geografia Turismului in UE Si Ro Sinteza

Documents

Transcript of Geografia Turismului in UE Si Ro Sinteza