Genul epic

Genul epic cuprinde totalitatea creațiilor epice în care autorul își exprimă indirect

sentimentele prin intermediul actiunii si al personajelor.Opera epica este opera literara in

care ideile,sentimtele si gandurile sunt exprimate cu ajutorul personajelor si ale

actiunii.

În general, operele epice sunt structurate după momentele subiectului:Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările conflictului) Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii) Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică) Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)

Deznodământul (momentul rezolvării conflictului)

Structura operelor epice

Categorii

În versuri• Baladă (creație populară inițial, intrată apoi

în setul de specii al literaturii culte) • Legendă (vezi precizarea de mai sus) • Epopee (sau Cântec epic) • Fabulă

Balada Balada (lat. ballare, pe filieră provensală, ballada – „dans“ / „cântec“;

cf. fr. ballade) este o specie a genului epic înfățișându-se ca un amplu poem narativ, fără a exclude și unele accente lirice, unde, în general, se proiectează un eveniment eroic, având protagoniști, fie din timpuri istorice, fie din vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din realitatea imediată.

Exemple :Miorita,Mesterul Manole,TomaAlimos,Constantin Brâncoveanu ,

MioritaMiorița este un poem folcloric românesc, răspândit în toate regiunile

României. Este o creație populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoare . Cântecul a fost zămislit în Transilvania, având la bază un rit de inițiere și interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă. S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul și estul țării), Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești, iar în prezent este un brand cultural național.

Titlul baladei, Miorița, a fost propus pentru prima dată de către Vasile Alecsandri (1850), în mod convențional și ulterior acceptat unanim (la vremea respectivă versiunea primară, Colinda păcurarului nu era cunoscută de către folcloriști).

Originea numelui. Miorița - s.f., "oaie tânără, mială"; în general oaie; diminutiv de la mioară > mia (+ suf. -ioară), din lat. agnella (aniela, niela, nia)

Rezumatul baladeiTrei ciobani coboară cu oile la vale ("Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai") -

tema transhumanței. Fiecare dintre ei este reprezentatul unei regiuni istorice românești : "Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean (transilvănean) / Și unu-i vrâncean (sau muntean)". Doi dintre ei se sfătuiesc să îl omoare pe al treilea (tema complotului) pentru a-și însuși averea acestuia ("Că-i mai ortoman / Ș-are oi mai multe, / Mândre și cornute"). Oaia năzdrăvană îi dezvăluie ciobanului intențiile celor doi tovarăși, sfătuindu-l totodată să își ia măsuri de precauție ("Stăpâne, stăpâne, / Îți cheamă ș-un câne / ... / Că l-apus de soare / Vreau să mi te-omoare").

Replica ciobanului vizează indicații testamentare: dorința de a fi îngropat "în dosul stânii", iar la cap să-i fie așezat un fluier. Intuind bocetul oilor ("Ș-oile s-or strânge, / Pe mine m-or plânge / Cu lacrimi de sânge") și durerea măicuței ("Măicuță bătrână, / Cu brâul de lână, / Din ochi lăcrimând"), ciobanul îi cere mioarei năzdrăvane să le ascundă faptul că a fost ucis ("Iar tu de omor / Să nu le spui lor") și să le ofere drept pretext al dispariției sale, căsătoria sa cu o fată de crai (Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă") - tema alegoria nuntă-moarte.

Tema transhumanței„Strofa aceasta ne arată un tablou viu al

emigrațiilor (pribegirilor) turmelor, ce se coboară în fiecare an, din vârfurile Carpaților și trec prin Moldova de se duc să ierneze peste Dunăre. Sute de mii de oi urmate de mocani, îmbrăcați în sarice albe, ies din gurile munților, îndată ce frigul toamnei sosește, prevestind iarna, și merg să găsească pășuni în câmpiile țării turcești, sub poalele Balcanilor. Unele vin de la Vrancea, altele de pe coastele Ceahlăului, altele de pe văile Bistriței și a Moldovei, iar cele mai multe de prin Carpați, din Transilvania. Deosebitele turme se adună la un loc și formează caravane numeroase, ce se coboară încet spre Dunăre, unind zbieratul lor jalnic cu lătratul câinilor de pază, cu sunetul telincilor animate de gâtul măgarilor, și cu șuieratul pătrunzător al mocanilor călăuzi”.