Sesiunea 11

Geneza cap. 2:23-3:7

Dragi prieteni, revenim la cel de al doilea capitol al cărţii Geneza, acolo

unde aflăm informaţii despre apariţia primei perechi de oameni. Vă spuneam că

după ce a fost creat bărbatul a fost creată şi femeia iar Adam este impresionat de

ce vede:

v.23 Şi omul a zis: Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi

carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om.

Cuvântul femeie în lima ebraică este foarte asemănător cu cuvântul

bărbat. În limba ebraică bărbat se spune “Ish” iar femeie “Ishhah”. Deci ea este

jumătatea bărbatului este cea care răspunde bărbatului. Dumnezeu a făcut în aşa

fel încât bărbatul este de obicei iniţiatorul iar femeia este cea care răspunde.

Chiar şi din punct de vedere psihic lucrurile se desfăşoară sub această formă.

Să nu-mi spuneţi mie că soţia trebuie să-şi iubească soţul. Eu unul nu am

citit ca Dumnezeu să fi spus aşa ceva. Dumnezeu spune ca ea să răspundă

acţiunilor bărbatului. Dacă soţul îi spune soţiei “ Te iubesc!” atunci şi ea va

răspunde “ Şi eu!”. Atunci când un bărbat vine şi mi se plânge că soţia lui este

foarte rece faţă de el acela este un semn pentru mine că el nu este ceea ce ar

trebuie să fie. Dacă el ar fi aşa cum trebuie, sunt sigur că şi răspunsul ei este pe

măsură. Dar, bărbatul este cel care are responsabilitatea iniţiativei. Mai departe

Cuvântul Sfânt:

v.24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se va lipi de

nevastă-sa, şi se vor face un singur trup.

Cu alte cuvinte, de acum soţul este supus soţiei. În sensul că el este de

acum responsabil pentru ea şi el nu mai este sub controlul părinţilor lui. Aş dori să

observaţi bine acest aspect pentru că neascultarea lui aduce de foarte multe ori

multe necazuri. Nu de puţine ori, pentru că soţul nu şi-a luat în serios această

responsabilitate căsătoria a avut viaţă scurtă. Atunci când părinţii au intervenit

între cei doi, din nou, au fost probleme. Cuplul este de acum responsabil pentru

el însuşi iar soţul este responsabil pentru soţie.

Următorul verset este unul care nu-l citim cu uşurinţă şi lucrul acesta se

petrece datorită a ceea ce se întâmplă în jurul nostru în ceea ce priveşte trupurile

pe care ni le-a dat Dumnezeu.

1

v.25 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine.

Trupurile noastre sunt astăzi transformate în tot felul de lucruri, reclame,

marfă, şi tot ceea ce minţile pervertite au putut inventa. Ne este teamă să mai

vorbim despre astfel de lucruri, am ajuns să ne ruşinăm şi aceasta pentru că

există atâtea lucruri care ne fac să ne ruşinăm. Dar, ce să spun, eu cred că totuşi

Adam şi Eva erau îmbrăcaţi într-un fel de lumină. Eu cred că acesta este cel mai

frumos moment pe care Biblia îl surprinde în ceea ce priveşte bărbatul şi femeia.

Acesta este un cuplu pe care Dumnezeu I-a unit cu adevărat. Sunt anumite

lucruri pe care Dumnezeu le dat poporului Său şi pe care ei ar trebuie să le

asculte. Unul din acestea este căsătoria. El a dat rasei umane acest lucru

deosebit căsătoria. Din păcate, în lumea modernă ea nu mai este privită cu

respect. Fără să-şi dea seama omul de apt nu vrea doar să desfiinţeze căsătoria

ci şi pe Dumnezeu care a instituit-o.

Crearea femeii a fost o creare indirectă, Dumnezeu luând-o din bărbat

pentru a arăta că ea este o parte a lui. Istoria aceasta a modului în care au fost

creaţi bărbatul şi femeia este un din cele mai frumoase istorii. Oamenii ar trebuii

să accepte acest lucru. Atunci când nu este acceptat, se produc atâtea drame.

Drame care au la bază faptul că Dumnezeu nu este acceptat, pentru că în cele

din urmă aceasta este problema - noi nu respingem numai o relatare a creaţiei ci

noi îl respingem pe Creator Însuşi.

Fie ca Dumnezeu să aibă îndurare de om iar Duhul lui Cel Sânt să ne facă

cunoscut harul Mântuitorului nostru tot mai mult.

Aşadar, în acest al doilea capitol am văzut câteva aspecte foarte

importante de la începutul istoriei omului. Amintesc aici faptul că omul conducea

cu Dumnezeu peste pământ, omul se închina lui Dumnezeu, părtăşia lui cu

Dumnezeu, slujirea lui faţă de Dumnezeu, loialitatea lui, autoritatea pe care

Dumnezeu a delegat-o omului, precum şi viaţa omului în primele lui zile de

existenţă.

Ajungem acum să reflectăm la unul din cele mai importante capitole din

Biblie. Cei mai mulţi comentatori sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat în acest

capitol a afectat întreaga istorie a acestui univers. Ceva s-a întâmplat în cest

capitol încât a afectat în mod dramatic existenţa nu doar a omului ci a universului.

În capitolele 1 şi 2 găsim armonie, inocenţa omului, totul este caracterizat de

perfecţiune şi de părtăşie între om şi Dumnezeu. Poţi să nu citeşti capitolul 3 şi

vei descoperi în capitolul 4 şi v-a continua până în 11, că deja apare gelozie, ură,

2

crimă, minciună, corupţie răzvrătire. Întrebarea pe care ţi-o vei pune este de unde

au apărut toate acestea? Cum a început? Unde este originea păcatului?

Eu nu cred că originea păcatului este în capitolul 3 din Geneza decât în

ceea ce priveşte rasa umană. Doresc să vă dau acum un citat cu privire la

capitolul 3:

“Ajungem aici la sursa multora dintre adevărurile divine. Aici începe marea

dramă a omenirii care după aproape 6000 de ani nu este încă terminată. Aici

găsim explicaţia divină cu privire la decăderea şi ruina prezentă a rasei umane.

Tot aici învăţăm despre subtilităţile inamicului nostru diavolul. Aici vedem

neputinţa omului de a umbla pe calea neprihănirii atunci când îi este retras harul

divin. Aici descoperim efectele spirituale ale păcatului, omul încercând să fugă de

Dumnezeu. Aici discernem atitudinea lui Dumnezeu faţă de păcătosul vinovat.

Tot aici remarcăm atitudinea universală a naturii umane de a acoperi păcatul

personal prin lucrări umane. Aici suntem învăţaţi despre harul pe care Dumnezeu

l-a pregătit pentru a rezolva problemele noastre. Aici este începutul profeţiilor

care merg apoi prin toată Biblia. Aici aflăm că omul nu se poate apropia de

Dumnezeu decât printr-un mediator”

Cred că este o cuprinzătoare prezentare a acestui capitol.

În prima secţiune a acestui capitol avem relatată capcana pe care diavolul

o întinde omului. Să vede dar primul verset:

v.1 Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse

Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: “Să nu

mâncaţi din toţi pomii din grădină?

O întrebare care apare în mod firesc este “De ce ispitire?” Dacă mergem

înapoi la capitolul 1 şi 2 găsim că omul a fost creat cu inocenţă dar nu a fost creat

neprihănit. De fapt, îmi dau seama că mai vorbit despre acest lucru dar nu cred

că am explicat despre ce este vorba. Dar să o facem acum. Neprihănirea este

inocenţa păstrată în ciuda ispitelor, înseamnă curăţie, fără păcat. Vedeţi, ispita nu

poate face decât două lucruri: fie contribuie la dezvoltarea ta, maturizarea ta, fie

la distrugerea ta. Edenul nu era o seră iar omul un produs de seră. Caracterul

este ceva ce se dobândeşte, se conturează, se dezvoltă iar ispita este cadrul în

care se face aceasta. Omul a fost creat o fiinţă responsabilă şi el era responsabil

pentru a asculta, pentru a sluji şi pentru a se supune guvernării divine.

Omul nu s-a creat pe sine –cred că nimeni nu poate pretinde acest lucru –

Dumnezeu a fost Cel care l-a creat . Dumnezeu nu a fost neutru în condiţiile pe

3

care I le-a pus. Condiţia de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului nu

a fost un formală. Acela nu era singurul pom din grădină. Mai erau mulţi alţii din

care putea mânca.

Omul nu avea nevoie în cele din urmă deloc de acel pom. De aceea cred

este evident că omul era responsabil de alegerea lui.

În acest prim verset ne este prezentat şarpele. Întrebarea imediată care

poate pusă este “De unde a mai apărut şi el?” Cum de a ajuns în grădina

Edenului?” din ceea ce putem şti din Cuvântul lui Dumnezeu şarpele nu era acolo

ca o creatură lunecoasă. De fapt nici nu ni se spune cum a ajuns el acolo ştim

doar că era acolo. Cuvântul lui Dumnezeu omite din nou să ne dea informaţii

exhaustive despre aceasta. Şarpele era o creatură pe care Satan putea să o

folosească şi a făcut-o. Nu este oare aceeaşi metodă pe care o foloseşte şi

astăzi? Pavel le scrie Corintenilor: ”Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se

preface într-un înger de lumină.” În Apocalipsa găsim mult mai multe cuvinte

despre Satan decât găsim oriunde altundeva în Biblie: “Şi balaurul cel mare,

şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a

fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui”.

(Apocalipsa 12:9)

Vedeţi, aceasta nu mai este acea creatură alunecoasă cum credem noi.

Nu este această imaginea pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o dă despre el. Mai

departe, tot în Apocalipsa la capitolul 20 este scris: “El a pus mâna pe balaur, pe

şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.”

Această creatură are numeroase abilităţi. Nu este scris nimic despre

originile lui aici în cartea Geneza, dar cred că ceea ce este scris în cartea Isaia

14 şi Ezechiel 28 ne dă o bună imagine asupra originilor acestei creaturi.

Mai departe:

v.2-3 Femeia a răspuns şarpelui: Putem să mâncăm din rodul tuturor

pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a

zis: Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.

Oare de ce s-a apropiat şarpele de femeie şi nu de bărbat? Când

Dumnezeu l-a creat pe Adam Dumnezeu I-a informat cu privire la situaţia pomilor

din grădină, din care putea să mănânce şi din care nu, dar Eva a fost creată mai

pe urmă şi ea nu a auzit lucrul acesta direct de la sursă, de la Dumnezeu. Ea a

auzit despre aceasta de la Adam. Aşa că şarpele se apropie de femeie mai întâi.

Personal cred că femeia a fost înzestrată cu mai multă compasiune şi milă decât

4

bărbatul. Ea era mult mai deschisă şi mai comunicativă decât bărbatul. Chiar şi

astăzi ele sunt primele care duc spre orice mişcare religioasă. Multe din mişcările

religioase au femei ca fondatori.

Deci Satan ştia foarte bine ce face. Observaţi ce a făcut. Metoda lui este

foarte subtilă. Întrebarea pe care el o pune femeii este menită să arunce îndoiala

asupra cuvintelor lui Dumnezeu. “ Chiar a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din toţi

pomii din grădină?” Dintr-o dată, îndoiala, dar şi curiozitatea apare în mintea lui

Eva. Ea spune: ”Putem să mâncăm din toţi pomii din grădină dar despre acest

pom Dumnezeu ne-a spus “Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el,

ca să nu muriţi.” La aceasta şarpele spune:

v.4,5 Atunci şarpele a zis femeii: Hotărât, că nu veţi muri: dar Dumnezeu

ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca

Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.

Este foarte interesantă implicaţia din cuvintele şarpelui. Ceea ce el pune

aici la îndoială este dragostea şi Dumnezeirea lui Dumnezeu. El afirmă ceva de

genul, Dacă Dumnezeu este într-adevăr bun, de ce a pus această restricţie?

Atunci când le spune oamenilor că nu vor muri, şarpele afirmă că Dumnezeu nu

este neprihănit, iar atunci când le promite oamenilor că ei înşişi vor fi ca

Dumnezeu, diavolul pune sub semnul întrebării chiar sfinţenia lui Dumnezeu. Prin

subtilitate, Satan a vrut să-L contrazică pe Dumnezeu şi el înlocuieşte cuvântul lui

Dumnezeu cu cuvântul său. Credinţa, aşa cum aflăm şi în scrisoarea lui Pavel

către Romani, este cea care conduce la ascultare. Necredinţa, îndoiala duce

întotdeauna la neascultare.

Următorul verset ne arată neascultarea femeii şi a bărbatului de Cuvântul

lui Dumnezeu:

v.6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că

pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a

mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Observaţi, vă rog, că modul în care se adresează şarpele este foarte

interesant. Este o adresare făcută simţurilor. “Pomul era bun de mâncat”. Numai

că aceasta nu este totul. Nu acesta este lucrul cu adevărat important. El face apel

chiar şi la factorul psihologic: pomul era plăcut de privit. Dar merge mai departe şi

se adresează şi dimensiunii sale spirituale: “Pomul era de dorit să deschidă cuiva

mintea.”

5

Studiind cu atenţie veţi observa că exact acestea sunt domeniile pe care

Satan le aduce şi în atenţia Domnului Isus atunci când îl ispiteşte. Citiţi vă rog

pasajele din Evanghelia după Matei, capitolul 4, capitolul 1 din Evanghelia după

Marcu şi capitolul 4 din Evanghelia după Luca.

În primul rând el se adresează Domnului Isus spunându-i să facă pâini din

pietre. Acesta este un apel clar făcut nevoilor trupeşti. Domnul Isus venea după

patruzeci de zile de post. Diavolul ştia ce să atace, numai că nu ştia prea bine cu

cine are de a face. După aceea îi arată Domnului Împărăţiile acestei lumi şi I le

oferă.. Aceste este un apel făcut minţii aşa cum prezintă pomul ca fiind plăcut de

privit. În cele din urmă îi spune Domnului Isus : “Aruncă-te de pe templu!” Este

apelul făcut omului religios. Eu unul nu cred că Diavolul şi-a schimbat tacticile nici

astăzi. El foloseşte aceleaşi metode cu fiecare dintre noi, iar motivul pentru care

le foloseşte mereu pe aceleaşi este că ele funcţionează. Nu a fost nevoie să

schimbe ceva pentru că, se pare, noi toţi cădem la acelaşi examen.

Apostolul Ioan scrie: “Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta

ochilor şi lăudăroşenia vieţii, nu este de la Tatăl. Ci din lume.” Este vorba de

textul din Prima epistolă a lui Ioan capitolul 2 versetul 16. “Pofta firii pământeşti”

este tocmai prima ispită a Diavolului – pomul era bun de mâncat. Pofta ochilor –

pomul era plăcut de privit. Lăudăroşenia vieţii - pomul era de dorit să deschidă

cuiva mintea. Cât de clar este Ioan - acestea nu sunt de la Tatăl ci din lume.

Domnul Isus a spus că aceste păcate ale trupului vin din inima omului, din

adâncul ei. Acela este locul unde Satan îşi lansează săgeţile. Aceasta este

metoda pe care el o practic pentru a îndepărta omenirea de Dumnezeu, de

Creatorul ei. Şi nu putem să nu recunoaştem că are succes. Oamenilor li s-a

spus că vor cunoaşte binele şi răul şi ce s-a întâmplat de fapt? Avem rezultatele

căderii omului. Primele semnale sunt prezente în versetul următor:

v.7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi, au cunoscut că erau goi, au cusut

laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

Cred că această deschidere a ochilor se referă de fapt la conştiinţa lor.

Înainte de cădere omul era inocent - nu avea conştiinţă. Inocenţa este ignorarea

răului. Trebuie să spune că nu omul a făcut conştiinţa. Ea este în interiorul nostru.

Un celebru cercetător în domeniul psihologiei a spus despre conştiinţă că ea face

parte din noi aşa cum face parte un braţ sau alte părţi ale trupului nostru. Cu alte

cuvinte, noi nu putem scăpa niciodată de ea. Complexul vinovăţiei nu va putea fi

înlăturat niciodată prin tehnici psihice. Numai iertarea pe care o dă Dumnezeu

6

este capabilă să dea la o parte vinovăţia. Numai Dumnezeu poate să de iertare

pentru că El este Cel împotriva căruia păcătuim. Nimeni nu poate deci să ne dea

această iertare în locul Lui.

7

Imediat după deschiderea ochilor au observat că sunt goi şi şi-au făcut

şorţuri din frunze de smochin. Aţi observat că smochinul este singurul pom

menţionat în mod specific? Sun unii oameni care cred că pomul cunoştinţei

binelui şi răului era un măr. Eu nu ştiu ce pom a fost dar nu cred că a fost măr.

Aceste frunze de smochin reuşeau să ascundă dar nu să acoperă în întregime.

Adam şi Eva nu au mărturisit ci doar au încercat să ascundă păcatul lor. Nu erau

gata să recunoască că au pierdut. Aceasta este condiţia omului de astăzi în ceea

ce priveşte religia. El trece prin tot felul de exerciţii, ritualuri, frecventează biserici

şi devine un om foarte religios. În această încercare, Satan a intervenit între

sufletul omului şi Dumnezeu. Cu alte cuvinte el a vrut să despartă omul de

Dumnezeu, să câştige omul pentru sine şi să devină dumnezeul omului. Ispitele

lumeşti nu ar fi avut succes asupra omului în acea zi. El nu a fost ispitit să fure

sau să înşele. El a fost ispitit să se îndoiască de Dumnezeu. Cunoaşteţi pilda

neghinei? Neghinele îi reprezintă pe cei ce nu cred în Dumnezeu. Observaţi

metoda Diavolului. Mai întâi, Eva vede că pomul este bun de mâncat; apoi că

este plăcut de privit, în cele din urmă, era de dorit să facă pe cineva înţelept.

Lucrările Satanei de obicei sunt din afară spre interior.

Pe de altă parte, Dumnezeu începe cu inima omului. Religia este ceva ce

atinge de obicei exteriorul, dar Dumnezeu nu începe cu religia. Creştinismul nu

este o religie. Creştinismul înseamnă Hristos. Sunt foarte multe religii care

acţionează din afară spre interior. Ele propun practici care să ducă la desăvârşire.

Domnul Isus atacă chiar miezul problemei – inima. Inima nu poate fi regenerată

decât prin naşterea din nou. În discuţia lui cu Nicodim, discuţie pe care apostolul

Ioan o descrie în capitolul 3 din Evanghelia pe care o scrie, Domnul Isus vorbeşte

despre această nevoie a naşterii din nou. Acest lucru l-a spus fariseilor care erau

foarte religioşi în practicile lor. Domnul Isus le spune că ei curăţă partea din afară

a vasului în timp cea din interior rămâne murdară. Ei erau asemenea unui

mausoleu, care este frumos pe din afară, împodobit cu marmură şi arhitectură

sofisticată dar în interior este plin de oase de oameni. Ce imagine! Iar Adam şi

Eva în loc să recunoască păcatul lor, au cusut frunze de smochin pentru a se

acoperi cu ele. Oare nu este aceasta o practică contemporană? Oamenii merg la

Biserică, sunt dispuşi să practice tot felul de exerciţii religioase în loc să

mărturisească păcatul din inimile lor.

Fiţi binecuvântaţi!

8