Generalizarea practicii judiciarecu privire la aplicarea legislaţiei ce reglementează arestarea preventivă şi

arestarea la domiciliu

Conform Planului de activitate a Curţii Supreme de Justiţie pentru anul 2011 (aprobat prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 3 din 28.01.2011), ţinînd cont de importanţa şi actualitatea problemei legate de asigurarea respectării legislaţiei şi a drepturilor persoanelor care se află în stare de arest preventiv şi arest la domiciliu, în cadrul aplicării măsurilor procesuale de constrîngere, Colegiul penal a efectuat controlul asupra examinării în instanţele judecătoreşti din Republica Moldova a demersurilor privind emiterea mandatului de arestare şi prelungirea termenului ţinerii sub arest.

1. Aspecte generaleLa interpelarea Curţii Supreme de Justiţie din 10 martie 2011 cu nr.

12-S.R./11, curţile de apel au expediat note informative cu privire la aplicarea legislaţiei ce reglementează arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu; totodată, au anexat copiile de pe materiale cu diverse soluţii care abordează probleme de drept, de o mare importanţă pentru jurisprudenţa naţională.

În acelaşi timp, analizînd practica judiciară a instanţelor de fond privind examinarea cauzelor penale cu inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv şi arest la domiciliu, putem concluziona că instanţele de judecată nu întotdeauna respectă procedura de înfăptuire a justiţiei, în special procedura de desfăşurare a şedinţelor de pregătire şi fixare a zilei judecării dosarelor ori de examinare în termen rezonabil.

Nota informativă conţine problematici legate de aplicarea măsurilor preventive sub formă de arestare preventivă şi arestare la domiciliu a învinuitului sau inculpatului, astfel realizîndu-se un studiu complex şi aprofundat, finalitatea lui constînd în elaborarea soluţiilor teoretice şi practice în vederea perfecţionării actualului cadru normativ al instituţiei arestului preventiv.

La elaborarea prezentei note, s-a pornit de la reglementările procesuale ale măsurilor preventive, fiind analizate procedura penală şi disfuncţionalităţile ce apar la aplicarea acestor măsuri, or, arestarea preventivă este una dintre cele mai aspre măsuri preventive prevăzute de Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Astfel, nota constă în realizarea unei cercetări complexe a aspectelor teoretice şi practice ale aplicării arestului preventiv sau arestării la domiciliu de către instanţele judecătoreşti, fiind finalizată cu propuneri de eficientizare a aplicării acestei proceduri. În această notă informativă analiza este realizată în baza dreptului intern în coroborare cu exigenţele articolului 5 „Dreptul la libertate şi la siguranţă" din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor

1

omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Scopul prezentei note informative rezidă în cercetarea complexă a instituţiei arestării preventive şi în elaborarea recomandărilor şi propunerilor teoretice şi practice, îndreptate spre formarea bazelor conceptuale ale aplicării măsurilor preventive, interpretarea temeiurilor legale de aplicare a acestora, analiza conţinutului şi structurii lor, perfecţionarea legislaţiei pentru facilitarea unui proces de decizie rapid şi eficient într-o cauză penală, respectîndu-se, în acelaşi timp, drepturile şi libertăţile fundamentale ale inculpatului şi ale altor subiecţi ai procedurii penale.

De către colaboratorii secţiei, în perioada 4 aprilie – 15 iunie 2011, au fost studiate materialele cauzelor referitoare la arestul preventiv şi arestul la domiciliu judecate în perioada anului 2010.

Astfel, pe parcursul anului 2010, în judecătorii au parvenit 3192 de demersuri privind emiterea mandatului de arest, dintre care 2638 au fost admise, iar 552 au fost respinse; inclusiv 116 demersuri repetate privind emiterea mandatului de arest, dintre care 101 au fost admise, iar 15 au fost respinse.

În aceeaşi perioadă, de aceleaşi judecătorii, au fost examinate 2299 de demersuri privind prelungirea termenului ţinerii sub arest, dintre care 271 au fost respinse, iar 2028 au fost admise, respectiv:

- cu prelungirea termenului pînă la 2 luni – 1744;- cu prelungirea termenului pînă la 3 luni – 181;- cu prelungirea termenului pînă la 4 luni – 52;- cu prelungirea termenului pînă la 5 luni – 10.

Totodată, pe parcursul anului 2010, la judecătorii au parvenit 83 de demersuri privind emiterea mandatului de arest la domiciliu, dintre care 55 au fost admise, iar 28 au fost respinse; inclusiv 1 demers repetat privind emiterea mandatului de arest, care a fost admis.

În aceeaşi perioadă, de aceleaşi judecătorii, au fost examinate 86 de demersuri privind prelungirea termenului ţinerii sub arest, dintre care 32 au fost respinse, iar 54 au fost admise, respectiv:

- cu prelungirea termenului pînă la 2 luni – 29;- cu prelungirea termenului pînă la 3 luni – 6.

De la curţile de apel, pe parcursul anului 2010, au parvenit la Curtea Supremă de Justiţie 9 cauze, dintre care 5 au fost examinate, iar 4 au fost amînate pentru anul 2011.

2. Arestarea preventivă la urmărirea penală (art. 185, 188 CPP)

Din punct de vedere al naturii juridice, măsurile preventive sunt măsuri procesuale, caracterizîndu-se printr-un mod concret de aplicare, temeiuri precise, de iniţiere şi grad diferenţiat de constrîngere. Avînd o natură procesuală, ele nu pot fi bazate pe presupuneri, ci pot fi aplicate numai cu respectarea unor condiţii expres prevăzute de lege şi în temeiul unor anumite

2

probe, conform unei anumite proceduri şi pentru anumite termene. Deşi măsura preventivă sub formă de arest implică o constrîngere asemănătoare cu cea de executare a pedepsei închisorii, ea se deosebeşte de aceasta întrucît se aplică doar în cursul procesului penal sau examinării cauzei în judecată, în mod excepţional, în vederea împiedicării învinuitului sau inculpatului să se sustragă de la urmărire, de la judecată sau de la executarea pedepsei ori să zădărnicească aflarea adevărului.

Aplicarea măsurilor cu caracter de constrîngere (măsură, în anumite cazuri, absolut necesară) este orientată spre asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, aceste măsuri fiind impuse de necesitatea împiedicării persoanelor bănuite, învinuite, inculpate de a întreprinde diferite acţiuni negative, cum ar fi: sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată, dispariţia, împiedicarea stabilirii adevărului, săvîrşirea altor infracţiuni, exercitarea presiunii asupra părţilor vătămate, a martorilor şi a altor persoane participante la procesul penal sau nimicirea, deteriorarea şi falsificarea mijloacelor de probă.

În prezenta notă, a fost cercetată şi chestiunea tergiversării examinării cauzelor penale în instanţele judecătoreşti. Astfel, în corespundere cu prevederile Convenţiei Europene şi ale art. 20 CPP al Republicii Moldova, judecarea cauzelor penale trebuie să se facă în termene rezonabile, iar judecarea cauzelor în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, precum şi minori, se face de urgenţă şi în mod preferenţial.

Legislaţia procesuală penală a Republicii Moldova prevede o gamă largă de măsuri preventive (11 la număr), printre care ca fiind cea mai severă este recunoscută arestarea preventivă (art. 175 alin.(3) CPP al Republicii Moldova).

Astfel, în cazul în care organul de urmărire penală constată necesitatea alegerii în privinţa bănuitului, învinuitului a măsurii arestării preventive, procurorul care conduce urmărirea penală sau, după caz, efectuează nemijlocit urmărirea penală, din oficiu sau la propunerea ofiţerului de urmărire penală, înaintează în instanţa judecătorească un demers privind aplicarea acestei măsuri – arestarea preventivă. Obligaţiunea exclusiv a procurorului de a înainta demers privind aplicarea arestului rezultă din poziţia acestuia în procedura penală ca fiind unicul reprezentant al statului, care reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile persoanei, conduce sau efectuează nemijlocit urmărirea penală (art. 125 din Constituţie), precum şi din prevederile art. 305 alin. (1) CPP.

Potrivit prevederilor art. 176 alin. (3) CPP al Republicii Moldova, la soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, inclusiv a arestului preventiv, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare următoarele criterii complementare:

1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;3) vîrsta şi starea sănătăţii;4) ocupaţia;5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;6) starea materială;7) existenţa mijloacelor de trai;8) alte circumstanţe esenţiale.

3

Aceste criterii complementare sunt, de obicei, circumstanţele care determină oportunitatea aplicării unei sau altei măsuri preventive sau a aplicării măsurii mai severe.

La soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele concrete ale cauzei şi de părerile părţilor, este în drept să dispună arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar sau liberarea provizorie pe cauţiune. Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată de către bănuit, învinuit, inculpat sau apărătorul acestuia cu recurs în instanţa ierarhic superioară (art. 185 alin. (4) CPP al Republicii Moldova).

Conform legislaţiei procesuale penale a Republicii Moldova, arestarea preventivă şi măsurile preventive de alternativă arestării se aplică numai în cazurile săvîrşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvîrşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din următoarele acţiuni:

1) se ascunde de organul de urmărire penală sau de instanţă; 2) împiedică stabilirea adevărului în procesul penal; 3) săvîrşeşte alte infracţiuni. De asemenea, arestarea preventivă poate fi aplicată de către instanţa de

judecată în scopul asigurării executării sentinţei, dacă: 1) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe

teritoriul Republicii Moldova; 2) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este în identificat; 3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri

preventive aplicate în privinţa sa (art.185 alin.(2) CPP al Republicii Moldova).

Referitor la aplicarea arestului preventiv în Republica Moldova, procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, emite o ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată (judecătorul de instrucţie) adoptă o încheiere motivată, în care se indică infracţiunea de care este bănuită sau învinuită persoana respectivă, temeiul alegerii măsurii preventive sub formă de arest, cu menţionarea datelor concrete care au determinat luarea acestei măsuri. Copia de pe încheierea instanţei (judecătorului de instrucţie) privind luarea măsurii preventive sub formă de arest se înmînează neîntîrziat persoanei faţă de care ea se aplică şi, totodată, acesteia i se explică modul şi termenul de atac al hotărîrii date.

Arestarea la domiciliu constă în izolarea învinuitului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii. Aceasta se aplică persoanelor învinuite de comiterea unor infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave, precum şi a infracţiunilor din imprudenţă.

Faţă de persoanele care au depăşit vîrsta de 60 de ani, persoanele invalide de grupa întîi, femeile gravide, femeile care au la întreţinere copii în vîrstă de pînă la 8 ani arestul la domiciliu poate fi aplicat şi în cazul învinuirii de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave.

Arestarea la domiciliu se aplică în baza hotărîrii judecătorului de

4

instrucţie sau a instanţei de judecată, în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, însă izolarea totală a bănuitului, învinuitului nu este raţională în legătură cu vîrsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări.

Arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai multe din următoarele restricţii:

1)   interzicerea de a ieşi din locuinţă; 2)  limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii

corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare; 3)   interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva

în locuinţa sa.

Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă obligaţiilor:            1)   de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de

control şi de a le purta permanent;                  2)  de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnale

telefonice de control; 3) de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la

instanţa de judecată la timpul fixat.Supravegherea executării arestării la domiciliu este efectuată de către

organul de stat specializat.Termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei şi de atac al

arestării la domiciliu sunt similare celor aplicate la arestarea preventivă.În caz de nerespectare de către bănuit, învinuit a restricţiilor şi

obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă, la demersul procurorului sau, după caz, din oficiu, de către instanţa de judecată.

În practica judiciară, măsurile procesuale de constrîngere se aplică în mod întemeiat şi legal, însă sunt înregistrate şi cazuri de reţinere a persoanelor fără motive de drept. Aceste fapte, ulterior, sunt apreciate ca reţineri ilegale.

Spre exemplu: 1. Prin încheierea Judecătoriei Bălţi, a fost admis demersul procurorului privind

aplicarea arestării preventive pe un termen de 30 de zile în cauza privindu-l pe U.S., pe motivul punerii lui sub învinuire de către O.U.P. pentru săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 27, 186 alin. (1) CP.

Colegiul penal al Curţii de Apel Bălţi a admis recursul avocatului privind anularea măsurii preventive faţă de U. S. pe motiv că este învinuit de organul de urmărire penală de tentativa săvîrşirii unei infracţiuni uşoare, a cărei sancţiune este amenda în mărime de 300 de unităţi convenţionale sau munca neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau închisoarea pînă la 2 ani; astfel, au fost încălcate prevederile art. 176 CPP;

2. Prin încheirea Judecătoriei Cahul, demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv şi eliberarea mandatului de arest în privinţa învinuitului P. V. a fost respins.

5

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Cahul, a fost admis recursul procurorului,casată încheierea Judecătoriei Cahul, cu pronunţarea unei noi hotăriri, prin care a fost admis demersul procurorului.

În privinţa învinuitului P.V. a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arestare preventivă pe un termen de 20 zile, el fiind luat sub strajă în sala de şedinţă.

Colegiul judiciar a considerat că instanţa de fond, examinînd demersul procurorului, în mod pripit a concluzionat asupra respingerii demersului procurorului, fără să ţină cont de circumstanţele concrete ale cauzei.

Aşadar, după cum rezultă din materialele cauzei, procurorul a anexat la demersul înaintat suficiente materiale privitor la existenţa bănuielilor rezonabile că P. V. a săvîrşit fapta imputată lui. În acest capăt, sunt nefondate concluziile primei instanţe că procurorul nu a prezentat probe referitoare la existenţa unei bănuieli rezonabile că anume P. V. a făcut trafic de influenţă, aplicînd măsura preventivă sub formă de arestare preventivă în privinţa lui P. V., Colegiul judiciar a luat în consideraţie caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei imputate, personalitatea acestuia, faptul că, la moment, nu are loc permanent de trai şi nu este încadrat în cîmpul muncii – criterii direct reglementate în art. 176 alin.(3) CPP. În afară de aceasta, Colegiul a menţionat că urmărirea penală se află în stadiul iniţial de cercetare a cazului penal şi, pentru moment, nu au fost întreprinse toate acţiunile procesuale întru stabilirea adevărului, prin urmare există riscul că învinuitul P. V., aflîndu-se în libertate, poate să influenţeze martorii, împiedicînd astfel stabilirea adevărului;

3. Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui (art. 186 CPP)

Conform art. 186 alin. (1) CPP al Republicii Moldova, în termenul ţinerii bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:

1) a fost reţinută şi arestată preventiv; 2) a fost sub arest la domiciliu; 3) s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie

sau a instanţei, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

Pentru bănuit, termenul ţinerii sub arest preventiv nu poate depăşi 10 zile, iar pentru învinuit – 30 de zile (art. 186 alin.(2) şi art.307 alin.(5) Codul de procedură penală al Republicii Moldova). În faza urmăririi penale, pentru învinuit, acest termen poate fi prelungit, însă fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile, iar pentru inculpat în faza judecării cauzei – 90 de zile.

Exemple din jurisprudenţa naţională:1. Prin încheierea Judecătoriei Cahul, în privinţa lui Ţ.A. a fost aplicată măsura

preventivă sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.După xpirarea termenului de 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Cahul, durata

ţinerii sub arest a inculpatului Ţ.A. a fost prelungită pe un termen de 90 de zile.Inculpatul Ţ.A. a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Cahul, invocînd

că argumentele procurorului precum că Ţ.A., aflîndu-se în libertate, ar putea comite alte infracţiuni şi va împiedica stabilirea adevărului sînt lipsite de temei.

Colegiul penal al Curţii de Apel Cahul a admis recursul declarat de inculpatul Ţ.A., a casat încheierea Judecătoriei Cahul, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care a fost admis parţial demersul procurorului şi a fost prelungită durata arestării preventive în privinţa lui Ţ.A. pe un termen de 60 de zile.

6

Avînd în vedere caracterul şi gradul prejudiciabil sporit ale infracţiunilor imputate recurentului Ţ.A., instanţa de fond corect a concluzionat că aflarea acestuia în libertate este inoportună, ar putea împiedica buna desfăşurare a procesului penal, efectuarea unei proceduri penale obiective şi multilaterale. Totodată, Colegiul a considerat că, instanţa de fond în mod neîntemeiat a prelungit durata arestării preventive a lui Ţ.A. pe un termen de 90 de zile – termenul maxim prevăzut de art. 186 alin.(5) Cod de procedură penală. Ţinînd cont de circumstanţele cauzei, de faptul că inculpatul Ţ. A. se afla în stare de arest o perioadă îndelungată (mai mult de 2 luni), Colegiul a considerat că demersul procurorului privind prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului Ţ. A. urmează a fi admis parţial, cu prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pentru 60 de zile.

Conform art. 186 alin. (8) CPP al Republicii Moldova, după trimiterea cauzei în instanţa de judecată, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa de judecată şi pînă la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 15 ani închisoare, iar 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă. După expirarea acestor termene, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, poate fi prelungit doar în cazuri excepţionale, la demersul procurorului, printr-o încheiere motivată a instanţei care judecă cauza, de fiecare dată cu 3 luni pînă la pronunţarea sentinţei.

În caz dacă este necesar de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului, inculpatului, procurorul, nu mai tîrziu de 5 zile pînă la expirarea termenului de arestare, înaintează judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă cauza un demers privind prelungirea acestui termen. În cazul în care, la data adoptării sentinţei, termenul arestului preventiv rămas este mai mic de 15 zile, instanţa de judecată este obligată, la demersul procurorului, să se pronunţe asupra prelungirii termenului arestului preventiv pînă la pronunţarea sentinţei (art. 186 alin. (6) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova).

Analiza practicii judiciare ne permite să menţionăm că procedura respectivă nu se respectă în totalitate.

3. La 04.10.2010, Judecătoria a admis demersul procurorului privind aplicarea în privinţa lui C.S., învinuit în baza art. 186 alin. (5) CP, a măsurii arestului preventiv şi a eliberat pe numele acestuia un mandat de arest pe un termen de 30 de zile, pînă la 31.10.2010.

La 29.10.2010, la demersul procurorului, Judecătoria a prelungit măsura preventivă în privinţa lui C. S. şi a eliberat pe numele acestuia un mandat de arest pe un termen de 30 de zile, pînă la 30.11.2010.

La 26.11.2010, la demersul procurorului, Judecătoria a prelungit măsura preventivă în privinţa lui C.S. şi a eliberat pe numele acestuia un mandat de arest pe un termen de 30 de zile, pînă la 30.12.2010.

Studiind problematica nominalizată, au fost constatate unele temeiuri, independente de instanţe, care condiţionează tergiversarea judecării cauzelor cu inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv. Pe lîngă temeiurile obiective, cum ar fi complexitatea şi gravitatea infracţiunilor de care au fost învinuite persoanele deţinute mai mult de 6 luni, în majoritatea cauzelor specificate, acestea s-au

7

dovedit a fi infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, săvîrşite de grupuri criminale, cu multe episoade, părţi vătămate. Pe lîngă acestea, la tergiversarea termenelor au mai contribuit şi alte circumstanţe obiective, cum ar fi:

1) suspendarea proceselor pe o anumită perioadă în legătură cu necesitatea dispunerii şi efectuării expertizelor;

2) conexarea cu alte cauze penale; 3) absenţa în proces a părţilor vătămate, a martorilor; lipsa motivată a

procurorului sau avocatului. De asemenea, au fost constatate şi neajunsuri în activitatea instanţelor,

care au dus la tergiversarea neîntemeiată a examinării cauzelor. În Hotărîrea nr. 4 din 28.03.2005, Plenul CSJ a atenţionat preşedinţii instanţelor judecătoreşti asupra necesităţii întreprinderii tuturor măsurilor prevăzute de lege întru neadmiterea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzelor şi deţinerii neîntemeiate a persoanelor, în condiţii de izolare de societate, în contextul prevederilor jurisprudenţei CEDO, iar judecătorii de instrucţie au fost atenţionaţi asupra necesităţii motivării complexe şi temeinice a încheierilor judecătoreşti adoptate privind aplicarea în cazul învinuitului a măsurii arestării preventive sau a prelungirii duratei ţinerii sub arest.

Controlul judiciar al legalităţii încheierii judecătorului de instrucţie privind arestarea preventivă a bănuitului, învinuitului şi prelungirea duratei ei, adoptate în condiţiile prevederilor art. 307-310 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, se efectuează de către instanţa judecătorească ierarhic superioară într-un complet format din 3 judecători. Această instanţă judecă recursul, în decurs de 3 zile din momentul primirii lui, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, apărătorului, bănuitului, învinuitului şi a reprezentantului legal. Neprezentarea bănuitului, învinuitului care nu este privat de libertate şi a reprezentantului legal, care au fost citaţi în modul prevăzut de lege, nu împiedică examinarea recursului.

În timpul judecării cauzelor penale în fond, instanţa de judecată este responsabilă de respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului.

4. Liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute (art. 191 CPP)

Liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv, reţinute sau în privinţa căreia s-a înaintat demers de arestare este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:

1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;

2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;

3) să nu meargă în locuri anume stabilite;4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la

instanţa de judecată ori de cîte ori este citată;5) să nu intre în legătură cu anumite persoane;6) să nu săvîrşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului

8

în procesul penal;7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura

aceleia de care s-a folosit la săvîrşirea infracţiunii. Instituirea altor restricţii decît cele prevăzute de lege nu se admite .

Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi dispusă de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţă în funcţie de următoarele condiţii (premise):

1) natura şi gravitatea infracţiunilor săvîrşite;2) comportamentul penal înainte de declanşarea procesului penal şi

perspectiva acestui comportament după declanşarea procesului penal.Astfel, liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată numai

în cazul infracţiunilor din imprudenţă, precum şi al infracţiunilor cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 10 ani – se are în vedere limita maximă fixată a pedepsei închisorii, fără a se ţine seama de circumstanţele din Partea generală sau specială a Codului penal, care pot influenţa, deseori substanţial, limitele pedepsei aplicate.

Această condiţie este confirmată prin actele emise de organele de urmărire penală sau de procuror, care stabilesc încadrarea juridică a faptei săvîrşite (actul de începere a urmăririi penale, procesul-verbal de reţinere, ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul). Aici, judecătorul de instrucţie nu apreciază dacă încadrarea juridică a faptei prejudiciabile a fost făcută corect, fiindcă nu examinează probele ce stau la baza acestor acte, emise, de regulă, de procuror, dar verifică numai faptul existenţei acestei condiţii din punct de vedere formal.

Instanţa de judecată, la examinarea cauzei în fond, poate da o apreciere nouă probelor, în vederea încadrării juridice în sensul îmbunătăţirii situaţiei inculpatului, soluţionînd cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Potrivit alin. (2) al art. 191 CPP, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul în care acesta are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave sau există date că el va săvîrşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, sau să fugă.

În conformitate cu principiul contradictorialităţii, procurorul este obligat să prezinte date privind existenţa acestor condiţii: antecedente penale nestinse, posibilitatea survenirii consecinţelor negative menţionate.

În sensul alin. (4) al art. 191 CPP, o copie de pe încheierea privind aplicarea liberării provizorii sub control judiciar se trimite organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul, organ care efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. În caz de încălcare a acestor obligaţii, organul de poliţie va informa procurorul, care, la rîndul său, va înainta un demers judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei de judecată privind revocarea liberării provizorii şi emiterea unui nou mandat de arestare.

La cererea persoanei liberate provizoriu, la demersul procurorului sau

9

din oficiu, instanţa de judecată, prin încheiere, poate ridica, total sau parţial, controlul judiciar, pentru motive întemeiate.

Exemple din practica judiciară:1.De către Judecătoria Buiucani a fost aplicată măsura preventivă lui C.I. în formă

de arest preventiv pe un termen de 10 zile, fiind învinuit în comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 187 alin.2 lit.b),e),f), 189 alin.5, 351 alin.2, 360 alin.2 CP.

Procurorul a înaintat în Judecătoria Buiucani demers privind înlocuirea măsurii preventive de la arestate preventivă la arestare la domiciliu pe un termen de 30 de zile.

Apărătorul a solicitat admiterea demersului ca întemeiat cu solicitarea aplicării măsurii preventive non privativă de libertate, invocînd că ambii părinţi ale învinuitului sunt invalizi, nu au capacitate de a munci, necesită îngrijire permanentă, nu se recomandă activitate de muncă, reprezentantul legal va asigura comportamentul corespunzător al învinuitului.

Instanţa de judecată în urma examinării demersului înaintat, audiind părţile, remarcă următoarele:

Reieşind din faptul că învinuitul C.I. este învinuit în comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv în comiterea unei deosebit de grave, dar procurorul consideră necesar de a înlocui măsura preventivă reieşind din finalizarea urmăririi penale şi prezenţa locului permanent de trai, vîrsta tînără a învinuitului, obligarea de a se prezenta la organele de drept şi de a nu influenţa desfăşurarea procesului penale, de asemenea în şedinţa de judecată învinuitul şi-a asumat angajamentul de a avea un comportament corespunzător, iar reprezentantul legal de a asigura comportamentul respectiv, acuzarea nu a prezentat careva probe din care să urmeze intenţia învinuitului de a se eschiva de la urmărirea penală sau de a intenţiona influenţa stabilirea adevărului pe cauză, mai mult ca atît acţiunile strict necesare de acumulare a probelor pe cauză au fost efectuate. Părinţii învinuitului sunt invalizi şi necesită îngrijire, precum şi întreţinere. în asemenea circumstanţe măsura preventivă urmează a fi înlocuită cu una mai blîndă reieşind din faptul că a decăzut necesitatea de a menţine învinuitul în arestare preventivă, acesta este minor şi în cazul lipsei probelor care confirmă necesitatea arestării preventive prevăzută la art. 176 CPP, aesta urmează a fi pus în libertate.

Instanţa de judecată consideră posibilă şi necesară înlocuirea măsurii preventive de la arestare preventivă la altă măsură preventivă prin care ar fi asigurată desfăşurarea normală a procesului penal, inclusiv cu stabilirea anumitor restricţii în privinţa învinuitului cum prevede liberarea provizorie sub control judiciar.

5. Liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei deţinute (art. 192 CPP)

Recurgerea la un sistem de liberare pe cauţiune, sau de garantare, este un mijloc suplimentar, dar necesar pentru jurisdicţiile naţionale, atunci cînd se pune problema limitării arestării preventive. Totodată, refuzul automat al eliberării pe cauţiune este incompatibil cu textul Convenţiei. Doctrina, ţinînd cont de jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, a stabilit patru motive principale pentru care se poate refuza liberarea pe cauţiune în condiţiile art.5 §3 din Convenţie. Acestea sunt: riscul ca persoana acuzată să nu se prezinte la proces; riscul ca acuzatul, în cazul eliberării, să comită fapte care aduc atingere bunei administrări a justiţiei; prevenirea săvîrşirii unor noi infracţiuni sau fapte ilicite.

Liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei arestate preventiv, reţinute sau în privinţa căreia s-a înaintat demers de arestare poate fi acordată în cazul

10

în care este asigurată repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi s-a plătit cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau de instanţă.

Asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune se realizează potrivit art. 203-208 CPP. Condiţia se consideră realizată şi în cazul în care prejudicial a fost reparat, nu există sau nu s-a înaintat acţiunea civilă. În situaţia în care există prejudiciu, dar acţiunea civilă nu a fost înaintată, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată va înştiinţa victima sau partea vătămată despre examinarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune, pentru a stabili dacă acestea nu au pretenţii materiale faţă de învinuit, inculpat.

Dovada depunerii cauţiunii pe contul procuraturii sau, după caz, a instanţei de judecată o face partea care solicită liberarea provizorie. Cauţiunea se achită de către soţul, rudele apropiate sau apărătorul bănuitului, învinuitului, inculpatului, menţionîndu-se acest fapt în cauza penală respectivă.

În perioada liberării pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului. La demersul procurorului sau din oficiu, judecătorul de instrucţie sau instanţa poate aplica faţă de persoana liberată provizoriu pe cauţiune şi alte restricţii prevăzute de alin. (3) al art. 191 CPP, specifice liberării sub control judiciar. În cazul stabilirii unor restricţii prevăzute de alin. (1) al art. 191 CPP, o copie de pe încheierea privind liberarea provizorie pe cauţiune se va trimite organului de poliţie, ca şi în cazul controlului judiciar.

Cuantumul cauţiunii se fixează de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţă de la 300 la 100.000 unităţi convenţionale (de la 6000 la 2 milioane lei), în funcţie de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii. La stabilirea cuantumului cauţiunii, se va ţine cont de starea materială a învinuitului sau a persoanei care depune cauţiunea pentru acesta, cauţiunea fiind fixată în valoare care să constituie o pierdere considerabilă în cazul în care învinuitul se va sustrage de la urmărirea penală şi judecată sau va încălca şi alte obligaţiuni prevăzute de lege.

Stabilirea cuantumului cauţiunii în funcţie de prejudiciul material cauzat nu este un criteriu admisibil, deoarece cauţiunea asigură respectarea de către învinuit a obligaţiilor stabilite, dar nu şi repararea prejudiciului părţii civile.

O astfel de garanţie tinde să asigure prezenţa acuzatului la audienţă, şi nu reparaţia prejudiciului. Mărimea cauţiunii trebuie să fie stabilită în raport cu arestatul, cu resursele sale şi cu legătura lui cu persoanele chemate să plătească cauţiunea.

La soluţionarea chestiunii privind cuantumul cauţiunii, se vor prezenta documente privind venitul anual al familiei celui învinuit (inculpat). Revocarea liberării provizorii pe cauţiune se dispune în aceleaşi condiţii ca şi revocarea liberării provizorii sub control judiciar. În funcţie de temeiul revocării, distingem:

1) revocarea liberării provizorii cu trecerea cauţiunii în bugetul de stat; 2) revocarea liberării provizorii cu restituirea cauţiunii persoanei care

a depus-o.

11

În cazul în care învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau săvîrşeşte o nouă infracţiune cu intenţie, cauţiunea nu se restituie şi se face venit la bugetul de stat de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă.

Hotărîrea de trecere a cauţiunii în beneficiul statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate în conformitate cu art. 194 alin. (4), 302, 321, 437-449 CPP.

Exemple din practica judiciară:1) Prin încheierea Judecătoriei Centru în privinţa lui A. T. a fost eliberat un mandat

de arest pe un termen de 30 zile care este învinuit în temeiul art.362/1 al.2 CP. Avocatul a înaintat cerere, solicitînd înlocuirea măsurii preventive din arest

preventiv în eliberare sub cauţiune în privinţa învinuitului A. T., care este învinuit în temeiul art.362/1 al.2 CP.

Ca temei a invocat următoarele circumstanţe, el se află peste hotarele ţării la muncă, infracţiunea în comiterea căreia este învinuit se califică ca mai puţin gravă, el nu are antecedente penale şi are intenţia de a se prezenta benevol în faţa organului de urmărire penală. Procurorul a cerut respingerea cererii ca fiind nefondate.

Audiind participanţii la proces, examinând confidenţial materialele cauzei penale, instanţa de judecată consideră cererea întemeiată şi necesar a fi admisă din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 176 al.l CPP RM instanţa de judecată poate aplica măsura preventivă sub formă de arest preventiv în cazul cînd: 1)învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată; 2) să împiedice stabilirea adevărului în cadrul procesului penal, 3) să săvârşească alte infracţiuni.

Totodată, în conformitate cu Recomandarea REC(2006) 13 a Comitetului de Miniştri al statelor-membre ale Consiliului Europei, privind detenţia provizorie, condiţiile în care are loc aceasta, precum şi aplicarea garanţiilor împotriva abuzului, Titlul II, par. 7 prevede, că "o persoană poate fi plasată în detenţie provizorie numai dacă sunt întrunite următoarele patru condiţii: a) există motive plauzibile de a suspecta că persoana a comis infracţiunea; b) există motive serioase de a crede, că în caz de eliberare , persoana se va ascunde, sau va comite o infracţiune gravă sau va împiedica buna derulare a justiţiei sau va reprezenta o ameninţare gravă pentru ordinea publică; şi c) nu există posibilitatea de a recurge la măsurile alternative pentru a răspunde temerilor stipulate în punctul b); şi este vorba de o măsură luată în cadrul unui proces penal".

Practica Curţii Europene cu privire la Apărarea Drepturilor Omului denotă condamnarea Republicii Moldova şi altor state pentru aplicarea inoportună a arestului preventiv (cazul V.Şarban versus Moldova, : Labita c. Italiei, Calmanovici c. Romania) a remarcat că Judecătoria Deva a justificat menţinerea măsurii prin complexitatea cauzei şi prin faptul că punerea în libertate a reclamantului ar prezenta pericol pentru ordinea publică şi ar putea influenţa administrarea probelor în cauză. Această motivare, arată Curtea, este prea succintă şi abstractă, limitându-se să menţioneze criteriile prevăzute de lege, fără a arăta cum a aplicat aceste criterii în cazul concret al reclamantului.

De asemenea, Curtea remarcă că motivările sunt stereotipice, repetându-se de-a lungul timpului şi ele contravin exigenţelor art. 5 alin. 3 din Convenţie (Mansur c. Turciei, şi Svipsta c. Letoniei).

Concomitent, art. 195 alin. 1 CPP RM prevede că măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai uşoară dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul adecvat al învinuitului în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

Astfel, la analiza circumstanţelor de fapt rezultă că A. T. are intenţia benevol să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, el a plecat peste hotarele ţării cu scopul

12

angajării la muncă şi nu cu scopul eschivării de prezenţa în faţa organelor de drept, fapta în comiterea căreia el se învinuieşte este calificată conform prevederilor art. 18 CP RM ca una mai puţin gravă, a achitat cauţiunea stabilită de către instanţa de judecată în ordinea art. 192 al.4 CPP în suma de 6000 lei (300 u.c.).

2) Prin încheierea Judecătoriei Centru în privinţa lui B.I. a fost eliberat un mandat de arest pe un termen de 30 zile .

Solicitînd înlocuirea măsurii preventive, avocatul a invocat următoarele circumstanţe: el este cetăţean al Rusiei şi află peste hotarele Republicii Moldova cu traiul permanent, fapt ce face imposibilă extrădarea lui şi respectiv prezenţa în faţa organelor de drept, la moment el are intenţia de a se prezenta benevol în faţa organului de urmărire penală.

Procurorul a cerut respingerea cererii ca fiind nefondate. Audiind participanţii la proces, examinând confidenţial materialele cauzei penale,

instanţa de judecată a considerat cererea întemeiată şi necesară a fi admisă din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 176 al.1 CPP RM instanţa de judecată poate aplica măsura preventivă sub formă de arest preventiv în cazul cînd:1)învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată; 2) să împiedice stabilirea adevărului în cadrul procesului penal, 3) să săvîrşească alte infracţiuni.

Totodată, în conformitate cu Recomandarea REC(2006) 13 a Comitetului de Miniştri al statelor-membre ale Consiliului Europei, privind detenţia provizorie, condiţiile în care are loc aceasta, precum şi aplicarea garanţiilor împotriva abuzului, Titlul II, par. 7 prevede, că "o persoană poate fi plasată în detenţie provizorie numai dacă sunt întrunite următoarele patru condiţii: a) există motive plauzibile de a suspecta că persoana a comis infracţiunea; b) există motive serioase de a crede, că în caz de eliberare , persoana se va ascunde, sau va comite o infracţiune gravă sau va împiedica buna derulare a justiţiei sau va reprezenta o ameninţare gravă pentru ordinea publică; şi c) nu există posibilitatea de a recurge la măsurile alternative pentru a răspunde temerilor stipulate în punctul b); şi este vorba de o măsură luată în cadrul unui proces penal".

La analiza circumstanţelor de fapt rezultă că B.I. avea intenţia benevol să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, el este cetăţean al Rusiei şi nu a avut scopul eschivării de prezenţa în faţa organelor de drept ci se află cu traiul permanent în Rusia, a achitat cauţiunea stabilită de către instanţa de judecată în ordinea art. 192 al.4 CPP în suma de 20 000 lei (1000 u.c.).

6. Revocarea liberării provizorii (art. 193 CPP)

În cazurile prevăzute de art. 193 CPP, liberarea provizorie sub control judiciar se revocă atunci cînd:

1)se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;

2) învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvîrşit o nouă infracţiune cu intenţie.

Astfel, după aplicarea liberării provizorii sub control judiciar în faza de urmărire penală, a fost modificată învinuirea în sensul agravării pentru o infracţiune cu o pedeapsă ce depăşeşte limita legală de acordare a acestei liberări sau, după acordarea liberării, s-a aflat despre existenţa condamnărilor pronunţate în străinătate şi recunoscute de instanţele de judecată ale Republicii Moldova pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional

13

de grave. Revocarea poate fi dispusă atunci cînd există date că învinuitul,

inculpatul ar putea să săvîrşească unele acţiuni prevăzute de alin. (1) al art. 16 CPP, precum şi în scopul executării sentinţei de condamnare la pedeapsă cu închisoarea.

Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de instituţia revocării măsurilor preventive, prevăzută de articolul 195 alineatul (2) CPP, prin faptul că, în prima situaţie, se revine la starea de arest preventiv, iar în a doua, are loc desfiinţarea restricţiilor impuse prin măsura preventivă.

La fel, acest articol se mai referă la împrejurări legate de comportamentul învinuitului, inculpatului liberat, care constau în încălcarea intenţionată a obligaţiilor prevăzute de articolul 191 alineatul (3) CPP şi stabilite în cazul dat, precum şi în săvîrşirea unei noi infracţiuni din intenţie, indiferent de faptul dacă pentru această infracţiune există un temei de încetare a urmăririi penale.

Luînd în calcul caracterul şi consecinţele revocării provizorii, această soluţie se dispune de către instanţa de judecată numai la demersul motivat al procurorului în faza de urmărire penală sau din oficiu în cursul judecării cauzei în primă instanţă, sau la pronunţarea unei sentinţe de condamnare la pedeapsa închisorii.

În cazul revocării liberării provizorii în faza de urmărire penală, judecătorul emite, pe lîngă încheiere, un nou mandat de arestare pentru o durată de cel mult 30 de zile, iar instanţa de judecată dispune arestarea preventivă prin încheiere sau, după caz, prin sentinţă.

Încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată de revocare a liberării provizorii pe cauţiune pentru temeiurile prevăzute de articolul 193 alin.(1) pct.1) va conţine şi dispoziţia de restituire a cauţiunii, iar pentru temeiurile indicate la alin. (1) pct. 2) din acest articol – dispoziţia de trecere a cauţiunii la bugetul statului.

În cazul în care se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie pe cauţiune, se dispune revocarea acestei măsuri cu restituirea cauţiunii conform art. 194 alin. (1) pct. 1) CPP şi eliberarea unui nou mandat de arestare.

Cauţiunea se restituie şi în alte cazuri, prevăzute de art. 194 alin. (1) CPP:

1) cînd judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;

2) când se dispune încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub învinuire sau achitarea acesteia;

3) când instanţa care judecă cauza în fond stabileşte, prin hotărâre definitivă, o pedeapsă.

Prin urmare, chestiunea restituirii cauţiunii se dispune prin actul care constată temeiurile indicate la art. 194 alin. (1) CPP: fie prin ordonanţa procurorului, fie prin încheierea judecătorului de instrucţie, fie prin încheierea sau, după caz, prin sentinţa instanţei de judecată.

14

Exemplu din practica naţională:Judecătoria Ocniţa a eliberat mandat de arest pe termen de 10 zile în privinţa

învinuitului M. Vl. învinuit în baza art. 361 alin. (2) lit. c) şi art. 27, 362 alin. (1) CP Procurorul a înaintat demers privind prelungirea duratei arestării preventive cu 30

zile.Învinuitul şi apărătorii lui au solicitat respingerea demersului ca nefondat şi

liberarea provizorie pe cauţiune.Examinînd materialele procesului penal, audiind procurorul, învinuitul şi apărătorii

lui, luînd în consideraţie faptul că, majoritatea acţiunilor de urmărire penală au fost efectuate, instanţa de judecată a considerat că demersul urma a fi respins, învinuitul M.Vl., urmînd a fi liberat provizoriu pe cauţiune, cu obligarea de a îndeplini unele obligaţii prevăzute la alin. (3) art. 191 CPP.

Totodată, faptul că învinuitul M.Vl. a fost anunţat în căutarea de către organele de drept ale R. Ucraina în şedinţa de judecată nu a fost probat prin documente confirmătoare.

Instanţa a luat în consideraţie starea materială a bănuitului, faptul că nu este încadrat în cîmpul muncii, gravitatea infracţiunilor în comiterea cărora este învinuit, instanţa de judecată a fixat cuantumul cauţiunii în mărime de 300 unităţi convenţionale.

Colegiul Penal al Curţii de Apel Bălţi, a admis recursul declarat de către procuror cu casarea încheierii Judecătoriei Ocniţa şi a prelungit durata arestării preventive pe termen de 30 zile pentru învinuitul M.Vl., motivînd că M.Vl. este cetăţean al R. Ucraina şi că acesta este căutat de organele judiciare al Ucrainei, fapt ce demonstrează că învinuitul este predispus de a se ascunde de organele de urmărire penală, de aceia Colegiul penala considerat că, prelungirea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa învinuitului, la această etapă este necesară.

Faptul că M.Vl. este cetăţian al R. Ucraina şi are viză de reşedinţă în reg. Odesa, pune la îndoială şi face imposibilă îndeplinirea de către acesta a condiţiilor impuse de instanţă, prin aplicarea liberării provizorii sub cauţiune.

7. Revocarea şi încetarea de drept a măsurii preventive (art. 195 CPP)

a. Revocarea de drept a măsurii preventiveRevocarea presupune faptul prezenţei temeiurilor necesare pentru luarea

acesteia şi al inexistenţei temeiurilor de aplicare a altor măsuri preventive. Revocarea măsurii preventive prevede desfiinţarea tuturor obligaţiilor impuse anterior în cadrul acestei măsuri, cu excepţia cazului revocării liberării provizorii.

Odată cu revocarea măsurii preventive, de la inculpat, învinuit se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi de a le informa despre schimbarea domiciliului.

De regulă, oportunitatea revocării măsurii preventive este decisă de procuror, judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată, care apreciază faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. Însă, în privinţa măsurilor privative de libertate, revocarea trebuie interpretată mult mai categoric – prin prisma dispoziţiei constituţionale (art.25 alin.(6) din Constituţie) care prevede că „eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut".

Revocarea măsurii reţinerii poate fi dispusă prin ordonanţa procurorului privind punerea în libertate înainte de expirarea termenului de 72 de ore.

15

Măsura reţinerii poate fi înlocuită sau revocată şi de către judecătorul de instrucţie, prin încheierea privind refuzul de a aplica arestarea preventivă, dacă termenul de 72 de ore nu a expirat. Ordonanţa sau, după caz, încheierea privind revocarea măsurii reţinerii se execută imediat de către administraţia locului de reţinere

Ordonanţă procurorului sau încheierea judecătorului de instrucţie ori, după caz, a instanţei judecătoreşti privind revocarea măsurii preventive nu sînt susceptibile de atac.

Instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin sentinţă la soluţionarea cauzei în primă instanţă ori prin decizie la soluţionarea apelului potrivit articolului 146 CPP sau recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul conform articolului 450 CPP.

În sensul aliniatului (4) al articolului 195 CPP, încheierea, dispozitivul sentinţei sau decizia de revocare a măsurii arestării preventive se execută imediat, învinuitul, inculpatul arestat fiind eliberat în sala şedinţei de judecată şi copiile acestor hotărîri fiind trimise în aceeaşi zi administraţiei locului de detenţie. În cazul în care învinuitul, inculpatul arestat nu este prezent în sala şedinţei de judecată, copia hotărîrii de înlocuire ori de revocare a arestării preventive se înmînează imediat apărătorului sau reprezentantului persoanei arestate, pentru a fi executată de administraţia locului de detenţie.

Studiind practica naţională, menţionăm faptul că se respectă prevederile acestui articol. Ca exemplu:

1.) Judecătoria Briceni, în privinţa învinuitului P.M. a ales măsura preventivă -arestul preventiv şi a emis mandat de arest pe un termen de 10 zile în momentul reţinerii lui P.M. învinuit în baza art. 190 alin. 4 CP.

Prin demersul avocatului a solicitat revocarea măsurii preventive în privinţa învinuitului P.M.

Învinuitul P.M. a declarat instanţei de judecată că locuieşte permanent în oraşul Chişinău şi poate să se prezinte la orice chemare a organului de urmărire penală şi judecată. Pînă în prezent periodic pleca peste hotare dar despre faptul că este căutat de poliţie a aflat cînd a fost reţinut. Învinuitul solicită să nu fie lipsit de libertate deoarece este invalid de gradul doi , este fără un picior starea sănătăţii este foarte grea.

În şedinţa de judecată avocatul a susţinut demersul şi a solicitat admiterea l u i .Instanţa de judecată ascultînd participanţii la proces, studiind materialele

prezentate,a considerat că demersul este întemeiat şi urma să fie admis cu revocarea măsurii preventive – arestul preventiv în privinţa învinuitului P.M. şi eliberat de sub arest din sala de judecată.

b. Încetarea de drept a măsurii preventiveÎncetarea de drept a măsurii preventive prevede situaţia cînd procurorul,

judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată este obligată să revoce orice măsură preventivă la adoptarea anumitor soluţii prevăzute de lege, care sînt incompatibile cu menţinerea măsurilor de constrîngere, precum şi în alte cazuri expres stipulate de lege. Astfel, spre deosebire de revocarea măsurii preventive, care este un act procesual a cărui oportunitate o apreciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurii preventive este un obstacol legal împotriva

16

menţinerii acestei măsuri. Expirarea termenului stabilit de organul competent încetează de drept

măsura preventivă respectivă, chiar dacă termenul stabilit este mai mic decît prevede legea.

La expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de procuror, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată în condiţiile articolului 312 aliniatul (5) CPP în faza de urmărire penală, nu este necesară emiterea unei hotărîri speciale privind încetarea de drept a măsurii preventive.

Măsurile preventive se aplică pînă la intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare şi, odată cu punerea în executare a hotărîrii respective, scopul măsurilor preventive este realizat şi încetarea de drept a măsurii preventive operează prin menţiunea specială în dispozitivul sentinţei. Indiferent de categoria pedepsei penale stabilite prin sentinţă sau de felul sentinţei de condamnare, menţinerea măsurii preventive după punerea în executare a hotărîrii, adică pînă la executarea pedepsei, este contrară legii.

Dacă sentinţa de condamnare la pedeapsa închisorii se pune în executare prin detenţia condamnatului şi epuizarea măsurii preventive este evidentă, în cazul punerii în executare a sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei neprivative de libertate (de exemplu, a amenzii), măsura preventivă neprivativă de libertate urmează a fi încetată din momentul rămînerii definitive a sentinţei în cazurile prevăzute de articolul 466 aliniatul (2) CPP, dar nu după executarea pedepsei.

Pe lîngă situaţia arătată în aliniatul (6) al articolului 195 CPP, măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în alte cazuri analogice: condamnarea cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare (articolul 389 aliniatul (4) punctul 2) CPP); condamnarea fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală (articolul 389 aliniatul (4) punctul 3) CPP); condamnarea la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În asemenea cazuri, inculpatul arestat se eliberează imediat în sala şedinţei de judecată. În dispozitivul sentinţei de condamnare la pedeapsa neprivativă de libertate, precum şi în cazurile enunţate mai sus, în mod obligatoriu se va indica faptul revocării arestării preventive sau arestării la domiciliu, care este executorie din momentul pronunţării sentinţei.

În cazul condamnării la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, copia de pe ordonanţa privind scoaterea de sub urmărire a bănuitului reţinut sau încetarea urmăririi penale ori de pe sentinţa sau dispozitivul acesteia se transmite imediat administraţiei locului de detenţie, pentru executare – pentru eliberarea persoanei reţinute sau arestate.

Exemple din practica judiciară:Prin încheierea judecătoriei Ialoveni a fost respins demersul procurorului privind

aplicarea măsurii preventive-arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privinţa lui S. M. în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 179 alin 2 CP, motivînd că:

În conformitate cu prevederile art. 276 alin. 1 CPP - urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute de art. : 152 alin. 1, 153, 155, 157, 161, 177, 179 alin.1 şi alin.2 C.P. ş.a.. La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în prezentul aliniat, urmărirea

17

penală încetează. Procedura în astfel de procese este general. În conformitate cu prevederile art. 109 CP - împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă . Infracţiunea ce i-a fost încriminată de procuror lui S.M., conform prevederilor art. 16 CP este o infracţiune mai puţin gravă.

Instanţa de judecată a menţionat cu prioritate faptul că prezentul dosar penal a fost ilegal pornit cu încălcări inexplicabile, deoarece la pornirea cauzei penale procurorul a neglijat prevederile art. 276 alin.1 CPP. Din materialele dosarului penal rezultă că partea vătămată pînă la pornirea dosarului în cauză şi-a exprimat dorinţa de a înceta cercetarea cazului dat deoarece dînsa nu doreşte ca S.M. şi S.N. să fie traşi la răspundere penală. Din materialele dosarului penal lipseşte o cerere datată a părţii vătămate C.P. întru tragerea la răspundere penală a cet. S.M. şi S. N., cerere ce este obligatorie pentru pornirea dosarului penal în comiterea unor astfel de infracţiuni.

8. Atacarea hotărîrilor privind măsurile preventive (art. 196 CPP)

Ordonanţa procurorului privind aplicarea sau înlocuirea măsurilor preventive neprivative de libertate ori privind prelungirea măsurii obligatorii de a nu părăsi localitatea sau ţara poate fi atacată cu plîngere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal.

Plîngerea împotriva ordonanţei procurorului se înaintează şi se examinează în termenul şi condiţiile prevăzute de articolul 313 aliniatele (3), (4), (5) CPP.

Printr-o interpretare logică „per a contrario", conchidem că nu pot fi atacate cu plîngere următoarele hotărîri emise de procuror privind măsurile preventive:

1) refuzul de a aplica sau de a înlocui o măsură preventivă;2) revocarea sau refuzul revocării unei măsuri preventive.

Pot fi atacate cu recurs încheierile judecătorului de instrucţie privind:1) aplicarea sau neaplicarea arestării preventive ori arestării la

domiciliu, prelungirea sau refuzul de a prelungi durata măsurilor preventive privative de libertate, aplicarea liberării provizorii sau refuzul liberării provizorii;

2) revocarea liberării provizorii;3) înlocuirea măsurilor preventive privative de libertate sau de

alternativă arestării preventive.Recursul împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie se înaintează

şi se examinează în condiţiile articolelor 311 şi 312 CPP.Nu sînt susceptibile de atac încheierile judecătorului de instrucţie

privind:1) revocarea sau refuzul revocării arestării preventive ori arestării la

domiciliu, precum şi refuzul înlocuirii acestor măsuri;2) ridicrea controlului judiciar conform articolului 191 aliniatul (5)

CPP;3) soluţionarea plîngerilor împotriva ordonanţei procurorului privind

aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive în condiţiile articolului 313 CPP.

18

Instanţa de judecată adoptă hotărîri privind măsura preventivă în faza urmăririi penale cu ocazia examinării recursului împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie în condiţiile prevăzute de articolele 311 şi 312 CPP. Astfel, deciziile instanţei de judecată privind: 1) anularea măsurii preventive; 2) anularea prelungirii duratei acesteia; 3) aplicarea arestării preventive sau aplicarea unei alte măsuri, sau prelungirea duratei acesteia, emise în cazurile prevăzute de articolul 312 aliniatul (5) punctul 1) CPP; nu pot fi atacate decît cu recurs în anulare, numai dacă sînt contrare legii.

În faza judecării cauzei, instanţa de judecată soluţionează toate chestiunile referitoare la măsurile preventive, dar cu recurs separat poate fi atacată potrivit articolului 329 aliniatul (2) CPP numai încheierea privind aplicarea arestării preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive neprivative de libertate cu arestarea preventivă.

Celelalte hotărîri ale instanţei de judecată: privind aplicarea, înlocuirea, revocarea sau refuzul aplicării, înlocuirii ori revocării măsurilor preventive; precum şi alte hotărîri pot fi atacate cu apel sau recurs numai odată cu sentinţa potrivit articolului 400 aliniatul (2) sau articolului 437 aliniatul (2) CPP.

Exemple din practica naţională:

1. Judecătoria Centru a respins demersul procurorului privind aplicarea arestării preventive pe un termen de 30 de zile în privinţa învinuitului G. S. învinuit în baza art. 281 CP, cu înlocuirea acesteia cu arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a admis recursul avocatului în interesele lui G. S.

Colegiul penal a considerat că instanţa de judecată, în încheierea sa, fără menţionarea temeiurilor rezonabile pentru aplicarea măsurii arestării preventive faţă de G.S., s-a limitat doar la citarea prevederilor legale, stipulate la art. 176 CPP, cu privire la aplicarea măsurilor preventive, fără a argumenta de ce ele sunt aplicabile în privinţa lui G.S.

Astfel, în încheiere nu se motivează necesitatea plasării lui G.S. sub arest preventiv, ci doar se invocă, într-o manieră abstractă şi stereotipică, temeiurile formale ale detenţiei, prevăzute de lege, fără a se demonstra pertinenţa acestora în cazul dat.

Colegiul penal a menţionat că instanţa de fond nu a avut nici un motiv, apreciat de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa sa ca fiind acceptabil, de bază, pentru detenţia unei persoane în arest preventiv, atunci cînd aceasta este bănuită sau învinuită de comiterea unei infracţiuni, cum ar fi:

1) riscul eschivării persoanei de la judecată (a se vedea Stogmuller c. Austriei, hotărîrea din 10 noiembrie 1969, Seria A nr. 9, § 15);

2) riscul ingerinţei în cursul normal al justiţiei în caz de eliberare (a se vedea Wemhoff, § 14);

3) riscul comiterii de infracţiuni (a se vedea Matznetter c. Austriei, hotărîrea din 10 noiembrie 1969, Seria A nr. §9);

4) riscul de provocare a dezordinii publice (a se vedea Letellier c. Franţei, hotărîrea din 26 iunie 1991, Seria A nr. 207, § 51).Colegiul penal a constatat că nici unul din aceste riscuri nu şi-au găsit confirmare în

şedinţa instanţei de fond şi nu s-au argumentat bănuielile rezonabile referitor la existenţa acestor temeiuri.

Dimpotrivă, Colegiul penal a relevat că, în materialele dosarului, sunt multiple probe veridice, concludente şi pertinente, care coroborează între ele şi demonstrează cu

19

certitudine că G.S. nu se va eschiva de la urmărirea penală, nu va influenţa martorii şi nu va împiedica efectuarea actelor de urmărire penală şi de judecată. Astfel, Colegiul penal just a concluzionat că nu sunt prezente circumstanţe şi împrejurări care ar da temei de a considera ca G. S., aflîndu-se în libertate, ar putea influenţa martorii, că dînsul va fugi sau se va eschiva de la procesul de judecată, prin urmare arestarea preventivă a învinuitului G.S. se va înlocui cu o altă măsură preventivă, care va constitui nişte măsuri de supraveghere şi care va asigura participarea lui la procesul judiciar, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.

9) Recomandări şi concluzii

1) Considerăm oportună studierea aprofundată, atît teoretică, cît şi practică, a procedurii aplicării măsurilor preventive, în special a reţinerii şi arestării preventive, în vederea reglementării complete, obiective şi multilaterale a unui act procesual penal atît de important, ca cel al aplicării arestării preventive şi a arestării la domiciliu.

2) Este oportun ca judecătorii de instrucţie să practice referirea în încheierile sale la jurisprudenţa CEDO, cu motivarea şi argumentarea profundă a temeiurilor pentru arestarea preventivă prevăzute de lege şi cu demonstrarea pertinenţei acestora.

3) Discutarea la seminarele regionale a rezultatelor generalizării, a calităţii şi datelor statistice privind arestarea la domiciliu, arestarea preventivă şi alte măsuri preventive (liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute, liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei deţinute, revocarea liberării provizorii şi revocarea şi încetarea de drept a măsurii preventive).

4) De recomandat curţilor de apel să generalizeze sistematic practica judiciară privind arestul preventiv cu aplicarea jurisprudenţei CEDO.

Anexă: Raport statistic pentru anul 2010 al judecătoriilor din Republica Moldova referitor la examinarea demersurilor privind emiterea mandatului de arestare şi prelungirea termenului ţinerii sub arest preventiv şi la domiciliu

Coordonator Tudor Popovici

ExecutorŞeful Secţiei penale din cadrul Direcţiei de generalizare a practicii judiciare Stanislav Rău şi analiză a statisticii judiciare

20