Gătitul acasă mai sănătos.doc

1
Gătitul acasă mai sănătos Profesorul doctor chimist Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, subliniază importanţa alimentelor ecologice pentru sănătate, fiind de părere că trebuie să ne reobişnuim să mâncăm mai mult acasă, în familie. După cum a declarat specialistul pentru AGERPRES, nici alimentele ecologice nu sunt sută la sută sănătoase, întrucât conţin ingrediente care nu sunt verificate. Mai mult, 46 de aditivi alimentari sunt acceptaţi în compoziţia produselor bio. Prof. Gheorghe Mencinicopschi apreciază că cea mai sănătoasă soluţie este să consumăm în mod special ceea ce gătim acasă. În plus, o problemă o constituie şi marile lanţuri de hipermarketuri, care comercializează produse cu valabilitate cât mai mare, dar care nu sunt sănătoase, a arătat specialistul. Pentru a produce alimente care să reziste mai mult, sunt folosiţi conservanţi şi antioxidanţi care au efecte nocive asupra sănătăţii. El a adăugat că nu ceea ce este mai ieftin este sănătos, în timp, astfel de produse afectând sănătatea. În opinia lui Mencinicopschi, produsele ecologice nu ar trebui să aibă preţuri foarte mari în România, ci la fel ca în alte ţări europene, unde sunt mai scumpe decât alte produse cu 10%- 20%. Specialistul mai atrage atenţia că sănătatea este afectată şi de calitatea mediului, de stres şi de lipsa de mişcare.

Transcript of Gătitul acasă mai sănătos.doc

Page 1: Gătitul acasă  mai sănătos.doc

Gătitul acasă mai sănătosProfesorul doctor chimist Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, subliniază importanţa alimentelor ecologice pentru sănătate, fiind de părere că trebuie să ne reobişnuim să mâncăm mai mult acasă, în familie.

După cum a declarat specialistul pentru AGERPRES, nici alimentele ecologice nu sunt sută la sută sănătoase, întrucât conţin ingrediente care nu sunt verificate. Mai mult, 46 de aditivi alimentari sunt acceptaţi în compoziţia produselor bio. Prof. Gheorghe Mencinicopschi apreciază că cea mai sănătoasă soluţie este să consumăm în mod special ceea ce gătim acasă. În plus, o problemă o constituie şi marile lanţuri de hipermarketuri, care comercializează produse cu valabilitate cât mai mare, dar care nu sunt sănătoase, a arătat specialistul.

Pentru a produce alimente care să reziste mai mult, sunt folosiţi conservanţi şi antioxidanţi care au efecte nocive asupra sănătăţii. El a adăugat că nu ceea ce este mai ieftin este sănătos, în timp, astfel de produse afectând sănătatea. În opinia lui Mencinicopschi, produsele ecologice nu ar trebui să aibă preţuri foarte mari în România, ci la fel ca în alte ţări europene, unde sunt mai scumpe decât alte produse cu 10%-20%. Specialistul mai atrage atenţia că sănătatea este afectată şi de calitatea mediului, de stres şi de lipsa de mişcare.