http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/dosar-gaseste-calea-interviu-cu-dr-michel-lacroix-

INTEROGAREA

CARE ERA VISUL TAU DIN COPILARIE?

„Intreaba-te asupra idealului din copilarie, daca l-ai realizat cat de cat, ceva mai mult sau deloc.

Acest fapt te va ajuta sa intelegi care au fost motivatiile tale, de ce esti aici“, spune Luce Janin-Devillars, psihanalist si coach.

Ai ascultat de propriile tale dorinte ori de inconstient, te-ai pliat pe asteptarile familiei?

Esti autorul acestui vis ori esti, in continuare, incarcat de dorintele altcuiva?

„Nu este simplu sa ne debarasam de imaginea unui bunic maestru muzical, care a renuntat la visurile sale pentru a-si hrani familia, de exemplu…

Poate ca de aici vine dorinta de a fi meloman si de a compensa aceasta nedreptate…

Visurile de copil nu sunt spontane, ele sunt impregnate de istorie familiala“, aminteste psihanalistul.

Aceasta prima intrebare te va ajuta sa distingi ceea ce este personal de ceea ce este fantasma.

CE TE BUCURA?Inainte de a-ti da peste cap existenta, Pascale Molho, formator in comunicare nonviolenta, propune sa incercam „ceea ce ne face fericiti in ziua de azi“.

„Ce te hraneste afectiv, ce te face sa te simti viu? Fii atent la tot ceea ce este important pentru tine, la ceea ce te motiveaza, te emotioneaza.

Sa iti distrezi apropiatii, sa faci lectii cu copiii, sa fii alaturi de amicii tai atunci cand sufera sau sa alergi dupa contracte?

Ai, ca toata lumea, nevoi existentiale, de sens, de recunoastere, de valorizare, de iubire“, spune formatoarea.

„Fugi de aceasta falsa umilinta pentru a-ti recunoaste talentele si pentru a-ti satisface nevoile.

Vei castiga stima de sine si te vei simti capabil. Capabil de a fi fericit, de a face sa traiasca anumite valori, de a merge mai departe.“

CE AI FACE DACA NU AI AVEA DECAT CATEVA ZILE DE TRAIT?

Este exercitiul propus de psihiatrul Fr¨deric Fanget: „Stii ca vei muri in cateva minute. Fara sa reflectezi, care este lucrul pe care regreti cel mai mult ca nu l-ai realizat?“.

Dramele sunt adesea revelatoare, pentru ca urgenta accelereaza reflectia asupra sinelui.

„Este un mijloc de a face diferenta intre ceea ce este important si ceea ce conteaza mai putin“, spune Luce Janin-Devillars.

„Dar si de a discerne intre ceea ce realmente iti trebuie si ceea ce nu ai.

Si aici este vorba despre onestitate si despre iesirea din reprezentarile sociale, din «asta se sau nu se face», din fantasma.

Daca raspunzi: «Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu cei apropiati» pentru ca acesta este raspunsul corect. Dar acesta este realmente ceea ce simti?“

CARE ESTE CEA MAI URATA AMINTIRE?

„Aceasta intrebare permite ceea ce nu mai doresti sa faci, sa fii sau sa gandesti“, spune Luce Janin-Devillars.

„Dar, mai ales, sa afli cum de te regasesti in aceasta postura nedorita.

Ai, cu siguranta, o anumita responsabilitate, pentru ca ai ajuns aici – asadar, ce ai cautat?

Amintirea cea mai rea sa fie oare momentul cand te-ai simtit devalorizat, neutralizat? In familie sau la slujba?“

Poate ca „imaginea de sine a fost atat de rea, incat ai incercat, inconstient, sa confirmi acest sentiment“, explica psihanalista.

„Vestea buna este ca, fiind responsabilitatea ta la mijloc, poti schimba lucrurile“.

DACA TOTUL AR FI POSIBIL, CE EROU AI FI?

„Ia pixul si scrie povestea in care totul este posibil iar tu esti personajul principal“, propune Dominique Sciacca, coach.

Obiectivul este sa te vizualizezi in viitor pana la senzatie. „Conecteaza-te la simturile tale si incearca sa simti mirosul, sunetele, ceea ce vezi“, sugereaza psihologul.

Acest exercitiu te ajuta sa te familiarizezi cu o stare pe care nu ai experimentat-o inca. Si sa te eliberezi de frica de schimbare.

Tindem sa ramanem in zona noastra de confort, cea pe care o cunoastem pe de rost. Imaginand ceea ce urmeaza sa simti, nu prezinta niciun risc.

Analiza lui Michel Lacroix

„Este important sa ne intrebam asupra celor doua motoare ale realizarii de sine: cel al aptitudinilor si cel al motivatiilor.

In acelasi timp, experienta arata ca motorul dorintelor este mai important decat cel al aptitudinilor.

Multi sunt cei care au reusit, in ciuda unui handicap (un timid devenit conferentiar, un stangaci devenit muzician…).

Trebuie, deci, sa punem aspiratiile pe primul loc, dar nu inainte de a le interoga de unde vin. Sunt ele realmente ale mele?

Obiectivul este eliberarea dorintelor. «Nimic important nu s-a realizat fara entuziasm», spunea Hegel.“

REPEREAZA BLOCAJELE

In romanul Procesul, care pune in scena absurditatea existentei, Kafka vine cu o parabola.

Sa rezumam: un om ii cere paznicului dinainte portii legii permisiunea de a intra.

„Este posibil, dar nu acum. Daca vrei cu adevarat, incearca sa intri in pofida prezentei mele aici. Dar tine minte: sunt puternic.“

Omul se instaleaza pe un scaun si asteapta permisiunea. Deceniile se scurg.

In pragul mortii, el il intreaba pe paznic: „Cum se face ca, in toti anii astia, nimeni altcineva nu a vrut sa intre?“.

„Nimeni nu a cerut sa intre pentru ca intrarea era pentru tine. Acum voi pleca si voi inchide poarta“, ii raspunde paznicul.

Multi dintre noi se vor recunoaste in acest personaj care se condamna sa ramana alaturi de propria sa viata.

VINA

De ce ii este frica acestui om? De ce ne este frica atunci cand ne impiedicam singuri in a urma propria noastra cale?

Dorinta presupune confruntarea cu lipsa, cu riscul de a fi refuzat. Prin vina, aflam despre complexul Oedip, spune Freud.

Primele noastre dorinte sunt transgresive, pentru ca ne-am ales ca obiect al iubirii un tata si o mama interzisi.

Viata noastra de oameni incepe prin frustrare, asadar.

Aceasta prima experienta este pentru unii atat de dureroasa, incat opteaza pentru pasivitate, asteptand ca altcineva sa le dea posibilitatea de a exista.

Sa se produca un miracol. Pentru a bloca stima de sine si increderea, instrumente esentiale ale autorealizarii, nimic mai rau decat parintii infantilizanti, incapabili sa dea copilului iluzia ca poate controla ceva.

Observand copiii rezultati din acesti parinti, Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, a elaborat notiunea de „neputinta invatata“.

El a constatat ca acesti parinti aveau in comun gandirea, ca marja lor de actiune asupra propriului destin era inexistenta si ca nimic nu ii facea sa iasa din aceasta gandire.

OBLIGATIA DE A ALEGE

„Sa decizi ceva implica mereu sa renunti la altceva“, scria psihiatrul american Irvin Yalom in Psihoterapia existentiala (Ed. Trei, 2010).

Si, mai ales, revelatia ca sunt singurul care poate actiona asupra lumii pe care am creat-o. Deci, sa devin responsabil de viata mea proprie.

Si daca marii nevrozati trec adesea pe langa propria lor viata, asta se intampla pentru ca, in strafundurile lor, ei raman copii dependenti.

FRICA DE ESEC

„Ascultandu-i pe pacientii mei, imi dau seama ca principalul obstacol in calea realizarii de sine este frica de esec“, spune Jaques Ar¨nes, psihanalist.

„Individul stie ca, daca rateaza, va deveni lamentabil.“ Aceasta frica se exprima de obicei prin judecati negative („Sunt prea prost ca sa reusesc“) sau prin pretexte slabe, pentru a nu intreprinde nimic („Inutil sa incerc, nu e genul meu“).

Trebuie, de asemenea, sa invatam sa ne ferim de idei fixe, cum ar fi: „Voi fi fericit in ziua in care voi gasi partenerul perfect sau jobul perfect“.

Certitudini care ne condamna la inactiune. Mai ales daca acestea sunt intarite de vorbele asasine ale celor apropiati.

Imaginea eroului care triumfa in fata adversitatii este doar o imagine.

„Chiar daca suntem principalii artizani ai drumului nostru prin viata, influenta anturajului apasa incontestabil“, aminteste psihanalistul.

„Sa continui sa ai incredere in tine cand nimeni nu te sustine, nu e deloc usor. Mai ales cand ai venit dintr-o familie de mari anxiosi.“

DORINTELE CELOR DIN JUR

Intre obstacolele aflate in calea implinirii personale, unul dintre cele mai grele este dificultatea de a afla pentru ce suntem facuti.

Conform psihanalistului Jaques Lacan, suntem programati sa confundam dorintele noastre cu ale altora.

Absorbim ca niste bureti asteptarile parintilor, care vor sa traiasca prin noi ceea ce nu au putut trai singuri: „Fiul meu va fi chirurg, fiica mea – balerina.“

Si multi copii se pliaza efectiv pe aceste dorinte si le ignora pe cele proprii. Si ajung sa se planga de o senzatie de vid de care nu mai scapa…

Analiza lui Michel Lacroix

„De ce aceasta etapa? Pentru ca nu putem edifica un proiect de viata pe o baza imprumutata. Realizarea de sine se face mult mai greu pe un fundal nevrotic.

De exemplu, o vocatie de cercetator motivata de fuga din fata lumii sau celibatul ales din cauza greutatilor relationale…

Psihologul Abraham Maslow spune ca «inainte de a ne angaja intr-o munca de dezvoltare personala este bine sa vedem cum eliminam negativitatea din noi insine.

Numai in acest mod implinirea va fi mai mare si mai armonioasa»“.

 Editare de: Raluca Stan

ACORDA-TI SUFICIENT TIMP

Daca cunoasterea de sine si realizarea de sine reprezinta ceva mai greu de apreciat decat gasirea unui job sau a unui hotel de dormit peste noapte, daca ele au legatura cu viata unei persoane, in ansamblu, timpul reprezinta materialul indispensabil pentru fiinta ta interioara si pentru a-i asigura acesteia fundatiile.

Sa iti dai timp nu inseamna sa nu faci nimic, ci sa pornesti in aventura. Sa te descoperi, sa apreciezi resursele tale personale, sa-ti masori slabiciunile, sa-ti dezvolti calitatile (ascultare, rabdare, atentie, discernamant), sa studiezi si sa aprofundezi toate acestea.

De asemenea, inseamna sa iei distanta de cotidian, de modele si de modelele impuse. Este calea libertatii.

Nimic bun nu iese din graba. Cunoastem povestea regelui Midas, caruia, pentru ca l-a ajutat pe Bacchus, i se indeplineste o dorinta.

Fara sa se gandeasca prea mult, Midas cere ca tot ceea ce atinge sa se transforme in aur. Si regele cel copilaros se bucura ca poate transforma o piatra in aur, pana in momentul in care i se face foame.

In contact cu mainile sale, bautura si mancarea devin de aur – deci, de nemancat. Iar Midas il roaga pe zeu sa ii ia inapoi darul acesta blestemat.

Calea cea lenta pare hazardata si riscanta, insa ea este deschisa si dinamica, propice neasteptatului, intalnirilor favorabile.

Deja acest timp de recul si de reflectare permite degajarea de conditionari si iluzii. A deveni ceea ce suntem in profunzime inseamna sa ne eliberam de imitare, de repetare, si sa ne cream propriul drum.

Se pune, asadar, intrebarea principala: care este dorinta mea esentiala? Ceea ce nu inseamna: „Cum sa raspund acestor asteptari“, „Cum sa le fac placere celor apropiati?“.

Aceasta dorinta, proprie fiecaruia dintre noi, deschide noi orizonturi. Cum afirma marii mistici, este setea care deschide izvorul.

Sa ramanem in liniste, sa inchidem ochii, sa ascultam, nu inseamna sa ne inchidem, sa ne rupem de altii si de lume, ci sa mergem catre sine, sa devenim atenti si disponibili; asta inseamna sa ascultam mica noastra muzica, sa primim semnele si visurile care sunt mai fiabile decat un GPS.

Ca in legenda lui Tristan si Isolda, in care regele Marc refuza sa se casatoreasca in ciuda sfaturilor celor apropiati, care ii propun tot felul de partide bune.

Pana in momentul in care o randunica intra pe fereastra si pune pe umarul regelui o suvita blonda care straluceste la soare. Regele declara ca se va insura cu cea careia ii apartine suvita. Si o va gasi.

Nu este chiar simplu sa nu te grabesti. E greu sa rezisti ritmului ambient si sa dai dovada de o nobila rabdare.

Oare virtutea rabdarii este inteleasa zilele astea? Este inteleasa mai degraba ca o restrictie, ca o resemnare, o viata la foc mic. Dar rabdarea este pusa la incercare de graba si ea permite rafinarea dorintei.

„Ai rabdare, inima mea“, spune Ulise, dupa ce ajunge in Itaca, la sotia sa, dupa 20 de ani. O furie intempestiva, un moment de neatentie risca sa distruga tot ceea ce a facut si sa indeparteze iubirea de odinioara.

Sa lasi timpul sa-si faca treaba este o dovada de mare intelepciune. Numai traditia poate da seama despre asta. Lao Tze spune: „Marea muzica este dincolo de sunet“.

Evanghelia spune ca, inainte de o mare batalie, este bine sa te asezi si sa meditezi pentru a-ti atinge mai bine scopul.

Este si principiul inteleptilor Renasterii (festina lente). Socrate, condamnat la moarte, isi acorda timp pentru a-si aduna prietenii si vorbeste cu ei, in timp ce otrava ii cucereste corpul, dar nu ii afecteaza sufletul nemuritor.

Este, mai simplu, povestea calugarului zen care pleaca sa se plimbe la munte. La intoarcere, un discipol zelos il intreaba unde a fost, pe ce drum. Si calugarul raspunde simplu: „Am fost pe urma mirosului florilor si m-am plimbat pe unde creste iarba noua…“.

Viata este vasta, atat de vasta… Noi insa, cu proiectele noastre, cu calculele si planurile o facem repetitiva si trista. Realizarea de sine inseamna sa respiri parfumul florilor.

Analiza lui Michel Lacroix

„Sa iti dai timp este esential, asta permite alegerea cea buna. Adica nu aleg, raman in virtual si in visul de adolescent in care totul este posibil.

Existenta se construieste prin alegerile pe care le facem. Cea a partenerului, a meseriei, a locului in care vom locui…

Filozoful Soren Kierkegaard vorbeste despre «botezul alegerii», pentru a sugera ca personalitatea noastra este aruncata in apa din momentul alegerii.

Dar filozoful imi pare imprudent atunci cand afirma ca orice alegere este buna.

Eu cred ca, dimpotriva. Alegerea cere un mare discernamant, maturitate si cernere. Asta nu ne impiedica, desigur, sa ne si inselam, dar macar alegerea este constienta.

Si asta inseamna sa fii autorul propriei vieti.“

TRECI LA ACTIUNE

„Acul timpului este, poate, impulsul care ne impinge la actiune in ciuda fricilor noastre“, afirma psihanalistul Jaques Ar¨nes.

„Daca am fi nemuritori, am amana la nesfarsit momentul actiunii.“

Dar nevoia prezenta de a trece la actiune si de a inceta sa mergi alaturi de viata proprie nu este suficienta.

„Anumiti indivizi sunt inhibati de multa vreme si nu stiu cum sa apuce“, afirma psihiatrul Fr¨deric Fanget.

Asta inseamna ca este nevoie sa invete, prin intermediul unui travaliu personal, sa deblocheze frana de mana a gandurilor negative („Sunt prea prost“) si sa exploreze fricile care ne mentin in pasivitate („Ce se va intampla daca plec de la job-ul acesta care nu imi place?“).

Perfectionistii, care nu isi acorda niciun drept la eroare, trebuie sa realizeze ca rigiditatea lor mentala inhibitoare ascunde un sentiment de inferioritate.

Trebuie, de asemenea, sa punem sub semnul intrebarii toate modelele de realizare de sine instituite de societate (sa fii musai in cuplu, sa fondezi o familie, sa detii o pozitie profesionala valorizanta, etc.), care ne incita sa uitam de propriile noastre idealuri.

IA-TI VIATA IN MAINI

Cum sa iesi din cercul vicios al inhibitiei si inactiunii si sa intri in cel virtuos, al actiunii si reusitei? Avansand progresiv.

„Decid sa fac ceva usor si care imi place, cred ca voi putea sa reusesc, incerc, reusesc, ma simt eficient. Apoi am chef sa merg mai departe“.

Este mereu posibil sa reinnodam legatura cu firul dorintei si sa fim artizanii propriei vieti.

Si daca pentru unii psihoterapia este ceva obligatoriu, altii sunt eliberati de o anumita intalnire: un cuvant, un declic salvator. Sau de cineva apropiat care crede in ei.

Pentru a actiona, avem nevoie de visuri. „Sa te intreci pe tine insuti inseamna sa privesti catre viitor“, afirma psihoterapeutul Alain Delourme.

Gratie proiectelor pe care le facem, nu vom repeta trecutul si nici nu vom urma, mecanic, prezentul.

Avem, de asemenea, nevoie sa ne simtim responsabili din plin de vietile noastre.

Fritz Perls (1893-1970), psihiatru si psihanalist german, inventator al Gestalt terapiei, ii invita pe pacientii sai sa se antreneze: „Sunt constient ca imi misc piciorul si sunt pe deplin responsabil de asta“, „Nu stiu ce raspuns sa dau si imi asum si aceasta responsabilitate“.

Progresiv, aceste exercitii vin sa puna capat tendintei umane de a considera ca altii sunt de vina sau responsabili de ceea ce ni se intampla.

Analiza lui Michel Lacroix

In Antichitate sau in Evul Mediu, implinirea personala era mai degraba prin pasivitate decat prin actiune. Era eliberat cel care putea sa se desprinda de concret si de nevoile materiale.

Lucrurile s-au schimbat prin secolul XIX. Din acel moment, actiunea este valorizata, ca o conditie sine qua non a realizarii de sine.

A te realiza inseamna sa tinzi catre perfectiunea sinelui, ceea ce implica automat si trecerea la actiune.

«Omul este suma actelor sale», scria Malraux. Acestea fiind spuse, atentie la hiperactivitate! Provocarea este sa echilibrezi momentele de actiune cu cele de relaxare.“

PASTREAZA DIRECTIA

EXERCITIUL 1: ASCULTA-TI CORPUL

„Corpul nu minte“, spune Marc Maillard, coach. „El stie instinctiv ce e bun pentru tine si ce nu, daca simti ca ai nevoie de aer sau de odihna, daca ai nevoie sa alergi sau sa te odihnesti, daca esti in acord cu tine sau in dizarmonie.

Pentru a detecta aceste semne, exerseaza relaxarea regulat. Revino la momentul prezent.

Invatand sa te recentrezi, respirand profund, prin primirea senzatiilor si acceptarea emotiilor asa cum vin ele, vei simti energie si incredere.“

EXERCITIUL 2: REDEVINO ACTIV

„Daca simti dintr-o data ca iti lipseste curajul, timpul sau energia, nu lasa pe maine o actiune majora, care cere eforturi mari“, spune Fabrice Lacombe.

„Opteaza pentru o actiune mica, de efort mic. Fiecare zi este o ocazie de a face ceva coerent in legatura cu aspiratiile tale.“

Vrei sa te apuci de cantat, insa nu ai chef azi? Forteaza-te sa canti o ora in plus maine. Fa cinci minute de vocalize astazi. Aceasta initiativa va amorsa miscarea.

EXERCITIUL 3: CERE AJUTOR

„Orice schimbare de sine antreneaza o schimbare la nivel de anturaj“, previne Dominique Sciacca.

„Este important sa ii includem pe cei care ne pot ajuta in acel proces: sa povestim lucrurile la care ne gandim, sa il prevenim pe partener de schimbarile la care ne gandim si care il pot afecta.

Vei favoriza astfel si ajutorul de care ai nevoie in momente de slabiciune.

Lasa deoparte orgoliul de copil, cel care te face sa accepti ajutorul, si mergi catre teritorii necunoscute.“

EXERCITIUL 4: REVIZUIESTE PLANUL DE ACTIUNE

Cum sa te descurci cu neprevazutul? „Sa modifici traseul pastrand insa drumul principal este normal“, spune Dominique Sciacca.

„Revezi regulat lista de etape de depasit si deseneaza un nou plan de actiune mai bine adaptat, fractionat in faze si dotat cu indicatoare de progres (ziua in care ai reusit pana la…).

Mai ales, adreseaza-ti felicitari pentru fiecare obiectiv atins. La fiecare etapa depasita cu succes, fa-ti un mic dar.“

EXERCITIUL 5: VORBESTE POZITIV PENTRU A GANDI POZITIV

„Simplul fapt de a spune «trebuie» este perceput de psihic drept un efort“, explica Marc Maillard. Pentru a castiga in siguranta, este bine sa ne mentinem placerea de a actiona.

Vorbeste, asadar, pozitiv: „Voi face“ sau „pot sa fac“ – este mai constructiv. Dominique Sciacca confirma: „Prin inlocuirea lui «dar» cu «si», iti deschizi un camp de posibilitati.

Inceteaza sa spui „as vrea sa fac asta, dar e dificil“. Schimba maniera in care vezi lucrurile.

EXERCITIUL 6: IA-O DE LA CAPAT

„A fi in ascultare de sine si mai aproape de aspiratiile proprii nu este o dinamica liniara si fixa,“ spune Fabrice Lacombe.

„Acest proces este mai degraba o spirala. O spirala care ne face sa revenim in acelasi loc, cel care nu este exact la fel pentru ca vom fi mai plini de ceea ce am experimentat.

Cu cat crestem, cu atat mai mult aptitudinea de a ne repera blocajele va creste si vom fi in masura sa actionam. Vom fi treji fata de noi insine.“

Analiza lui Michel Lacroix

„Trebuie sa fim mereu neincrezatori fata de satisfactia, de multumirea de sine a persoanei «ajunse». Realizarea de sine trebuie sa ramana un proiect viu. Nu este niciodata gata facut sau terminat.

Ceea ce este mai important, este sa mergem catre scop, mai degraba decat sa il atingem, sa tinem aprinsa flacara dorintei.

Persoanele in varsta care isi pastreaza entuziasmul sunt mereu pline de vitalitate, nu au pierdut gustul actiunii, continua sa faca proiecte.

In orice caz, singurul final sigur este moartea. Poate ca in aceasta lumina, dorinta de realizare de sine este o fuga de moarte.

Fara constiinta acestui final, nu ar exista nici aceasta presiune care ne mana inainte.“

Editare de: Violeta Rusu

Dosar: Gaseste calea – Interviu cu dr. Michel LacroixAutor: psychologies

Psychologies: Ce vrea sa insemne realizarea de sine?

Michel Lacroix: Mai intai, sa ne percepem ca un ansamblu de aptitudini si aspiratii. Apostolii dezvoltarii personale vorbesc despre potential. Eu prefer sa vorbesc despre „posibile“.

Apoi, inseamna sa te vezi in stare sa realizezi aceste posibilitati. Asta voia si Nietszche sa spuna in faimoasa sa formulare: „Devino ceea

ce esti“.

Si prin ce este diferit de fericire sau cel putin de sentimentul ca ducem o viata agreabila?

M.L.: Daca ne percepem ca o mina de posibilitati care asteapta sa fie actualizate, ne punem in tensiune, mergem pe drumul perfectionarii de sine.

Nu vizam fericirea sau placerea cu o forma de excelenta.

Fericirea si viata agreabila vor veni dupa, ca o recompensa a faptului ca avem sentimentul propriei realizari.

Ceea ce este important este drumul.

Asadar, realizarea de sine inseamna o devenire permanenta?

M.L.: Este vorba despre inscrierea intr-un proiect de viata, ceea ce are legatura cu devenirea mai mult decat cu ajungerea intr-un loc.

Victor Hugo spunea: „Nimeni nu termina, nimeni nu ajunge“. Niciodata nu incetam sa incercam.

Din aceasta cauza, notiunile de implinire personala si de plenitudine ma pun pe ganduri, pentru ca ele sugereaza ca este posibil sa atingi un final.

Nu exista decat o singura modalitate de realizare?

M.L.: Nici vorba! Putem avea proiecte de viata in domenii multiple. La locul de munca sau in zona relaxarii, in viata intima sau familiala, in angajamentul umanitar, politic…

Nu exista riscul sa ne dispersam?

M.L.: Desigur. Trebuie sa avem un proiect dominant. Aceasta nu inseamna ca celelalte domenii vor fi neglijate – realizarea de sine la locul de munca nu trebuie sa se faca in detrimentul vietii personale, de exemplu.

Pur si simplu, trebuie sa urmezi in principal o carare, pentru a nu deveni un diletant al realizarii de sine.

De altfel, proiectele se inradacineaza in aspiratii nascute in adolescenta, atunci cand am inceput sa ne proiectam in viitor sub forma unui ideal.

Dar realizarea de sine cere o depasire a acestui spirit adolescentin care ne incita la a pastra totul.

Asadar, este vorba despre a fi fidel spiritului din tinerete, pasiunilor care ne-au animat

in adolescenta, dar si destul de copt pentru a accepta restrictia, prin renuntarea la ideea de atotputernicie.

Dar cum stim pentru ce proiect de viata suntem facuti?

M.L.: In primul rand, trebuie sa fim siguri ca nu mergem spre cutare sau cutare activitate, din ratiuni negative: alegerea unei meserii facuta in ciuda celor din jur sau o vocatie religioasa pentru ca viata noastra sentimentala este dezastruoasa.

Apoi, trebuie sa fim siguri ca nu urmam vreo comanda exterioara („Mi s-a spus adesea ca sunt facut ca sa predau“).

Sa fim siguri ca nu ne ghideaza un sentiment de vanitate sau dorinta de recunoastere, sau de celebritate.

In lista semnelor pozitive se afla dorinta, atractia pentru ceva. Putem sa ne intrebam, de asemenea: „In ce domeniu am sentimentul ca am reusit?“.

Sa tinem cont de reusitele noastre poate fi revelator, cu conditia sa fie implicata si placerea.

In fine, sunt si modelele noastre din tinerete, apropiati sau personalitati, pe care le admiram mereu. De ce? Ce reprezinta ei?

Raspunsul la aceasta intrebare poate vorbi despre vocatia proprie. Cu toate acestea, nimic nu ne impiedica sa ne schimbam drumul pe parcursul unei vieti.

Trebuie sa ne acordam dreptul la o noua sansa, fara sa estimam ca va fi necesarmente un esec.

Esecul inseamna sa te inchizi intr-un stil de viata valabil la 20 de ani si care nu iti mai corespunde la 50.  

Vorbiti despre o anumita realizare de sine. Nu exista pericolul de a cadea in perfectionism?

M.L.: Desigur, dar cred ca se poate evita, nu trebuie decat sa concepem realizarea de sine ca pe o recolta nu doar in campul exceptionalului, ci si al actiunii cotidiene. Trebuie sa ne impacam aspiratiile cu realitatea.

Care sunt celelalte pericole?

M.L.: Hiperactivitatea. Unii concep realizarea de sine ca pe o frenezie activa.

Dar viata este miscarea mai mult sau mai putin echilibrata dintre activitate si relaxare.

Exista riscul de a ne izola, considerandu-ne singurii autori ai vietii proprii.

Goethe vorbea despre „egoismul superior“. Nietzsche spunea ca totul se face in singuratate si pe seama altora.

Dar nu, noi facem lucrurile gratie prieteniei, relatiilor de la locul de munca, sustinerii familiale etc.

Suntem egali in fata dorintei de realizare personala?

M.L.: Abraham Maslow spunea ca exista o dorinta de actualizare de sine inscrisa in fiecare dintre noi.

Din punct de vedere filozofic, suntem fiinte ale dorintei, ale proiectului.

Fiinta umana nu se multumeste cu ceea ce este, ci este mereu in neliniste, are un sentiment de lipsa care o impinge catre altceva.

„Omul este ceea ce nu este si nu este ceea ce este“, scria Sartre. Acesta este resortul realizarii personale. Sa te percepi mereu in „a trebui sa devii“.

Asadar, la baza este mereu un sentiment de insatisfactie.

M.L.: Da, cred ca da. Si acest sentiment ne poate face sa basculam fie in depresie, fie in asumarea fiecarui strop de energie spre a merge mai departe.

Dar nu toti au posibilitatea de a se intreba ce vor cu adevarat sa faca in viata…

M.L.: Nu accept ideea ca realizarea de sine este privilegiul unor happy few, al unor privilegiati, pentru ca ea se poate face in toate domeniile, nu doar in al celor celebri si mediatizati.

Dar o perioada de criza, ca cea pe care o traversam, nu pune sub semnul intrebarii dorinta individuala de a ne implini?

M.L.: Starea societatii are o influenta asupra dorintei noastre de a actiona.

Cu toate acestea, in orice epoca, implinirea de sine inseamna sa faci o medie intre principiul realitatii, constient de situatia in care esti, si principiul dorintei.

Adica ceea ce vrem cu adevarat sa facem din viata noastra.

Criza economica si pesimismul ambiant sunt reale obstacole, pe langa cele din interiorul nostru, cum ar fi greutatea trecutului, a copilariei, a educatiei, a psihogenealogiei…

Orice proiect al implinirii de sine trebuie sa tina cont de toate acestea.

Mai mult: veti constata ca nu in perioadele cele mai faste si mai calme suntem mai activi – dimpotriva, atunci avem tendinta de a ne lasa prada valului.

Sa transformi piedicile in „carburant“, sa optezi pentru un spirit voluntarist si nu victimizant, iata demersul propice realizarii de sine.

„Tot ce e bun se afla in lupta“, scria Nietszche.

Cum ne dam seama ca am reusit?

M.L.: Cred ca trebuie sa avem incredere intr-un sentiment interior si nu in criterii exterioare.

Intr-o anumita forma de satisfactie. Sentimentul ca ai facut tot ce ti-a stat in putere.

Nu ca am facut tot ceea ce voiam sa facem, pentru ca este imposibil in decursul unei vieti, ci macar ca am dus la capat anumite proiecte dragi.