Garda Financiara-referat Finante

16
Activitatea de control desfasurata de Garda Financiara Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Istoric Confiscari(1945)

Transcript of Garda Financiara-referat Finante

Page 1: Garda Financiara-referat Finante

Activitatea de control desfasurata de Garda Financiara

Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Istoric

Confiscari(1945)

1918 – înfiinţarea Gărzii Financiare – organizaţie fiscală militarizată ale cărei atribuţii principale erau: „prevenirea şi descoperirea contravenţiilor la legile şi normele financiare, precum şi sprijinul organelor financiare în procedura lor oficială”. Garda Financiară a funcţionat până în 1927, exercitând atribuţii de control al bilanţurilor contabile şi descărcarea gestiunii, al veniturilor statului, asupra oricărui mijloc de transport cu produse de orice fel, de la petrol până la băuturi spirtoase, precum şi a unităţile de producţie.

Page 2: Garda Financiara-referat Finante

1932 – după ce timp de doi ani a funcţionat ca un serviciu cu atribuţii în verificarea respectării fiscalităţii în producerea şi comercializarea spirtului şi a băuturilor alcoolice, Garda Financiarăa fost reînfiinţată, atribuţiile sale de control fiind extinse şi asupra altor impozite. În 1933 Garda Financiară a fost subordonată direct secretarului general al Ministerului de Finanţe, iar atribuţiile sale au fost extinse inclusiv la colectarea unor impozite. Conform „Regulamentului de serviciu şi organizare” din anul 1935, Garda Financiară făcea parte din administraţia centrală a Ministerului de Finanţe şi îndeplinea toate condiţiile pentru a fi considerată o unitate specială cu misiunea de a reprima evaziunea fiscală, fiind un “corp de control militarizat” ale cărui atribuţii principale constau în prevenirea fraudelor, abuzurilor şi abaterilor fiscale, având “împuternicire să confişte obiectele şi mărfurile (corpuri delicte) sustrase de la plata impozitelor şi taxelor”. Garda Financiară funcţiona în condiţii similare cu instituţii omoloage din Austria, Serbia, Italia etc. În această formă Garda Financiară a funcţionat până în 1948, când atribuţiile sale au fost preluate de Miliţia economică.

  1991 – Garda Financiară a fost reînfiinţată în subordinea Ministerului

Finanţelor. În 2003 a fost reorganizată ca instituţie publică de control în subordinea Autorităţii Naţionale de Control. În 2005 Garda Financiară a trecut în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, iar din 2007 a trecut în subordinea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În general, actualele atribuţii ale instituţiei sunt aceleaşi cu cele îndeplinite în perioada interbelică, respectiv: controlul operativ şi inopinat pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală.

Garda Financiară este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Rol si atributii

Conform prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Garda Financiară este înregistrată în Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal sub nr.5549/2007.

  Garda Financiară este condusa de un comisar general – înalt functionar public

numit prin ordin al ministrului economiei si finantelor. Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale comisarul general emite decizii, asigurând astfel îndeplinirea corespunzatoare a atribuţiilor ce revin Gărzii Financiare, şi răspunde în faţa ministrului finanţelor publice şi a preşedintelui ANAF pentru întreaga activitate a Gărzii Financiare. Comisarul general este ajutat în activitate de către doi comisari generali adjuncţi, care au calitatea de funcţionari publici de conducere.

 

Page 3: Garda Financiara-referat Finante

Comisarul general are calitatea de ordonator terţiar de credite şi exercită atribuţiile legale pentru toate unitatile din structura Gărzii Financiare. Comisarul general reprezintă Garda Financiară în relaţiile cu terţii, numeşte, angajează, promovează, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul de execuţie din Garda Financiară, precum şi personalul de conducere dinComisariatul General, secţiile judeţene şi secţia municipiului Bucureşti, cu excepţia comisarilor generali adjuncţi, comisarilor şefi de secţie şi comisarilor şefi de secţie adjuncţi ai secţiilor judeţene şi ai secţiei municipiului Bucureşti, precum şi comisarilor şefi de divizie din cadrul Comisariatului General, care sunt numiţi în condiţiile legii, prin ordin al preşedintelui ANAF, la propunerea comisarului general.

  Sub conducerea comisarului general, Comisariatul General este structura

centrală a Gărzii Financiare, care asigură implementarea strategiei de control, urmăreşte modul de realizare a atribuţiilor încredinţate secţiilor judeţene şi secţiei municipiului Bucureşti, stabileşte măsuri operative pentru eficienţa controlului curent şi a controlului tematic.

  Comisarii din Comisariatul General al Gărzii Financiare au competenţă de

control operativ şi inopinat pe întregul teritoriu al României. Secţiile judetene au competenţe de control limitate la teritoriul judeţului în care sunt organizate, cu excepţia unei alte dispoziţii a comisarului general sau cu aprobarea acestuia, la cererea comisarilor şefi de secţie.

  Comisarii şefi ai secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti sunt

responsabili pentru rezultatele şi coordonarea activitatea secţiilor pe care le conduc. 

Comisarii Gărzii Financiare efectuează control operativ şi inopinat pentru asigurarea respectării normelor de comerţ şi a reglementărilor referitoare la modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor,  în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici, urmărind prevenirea, descoperirea şi combaterea operaţiunilor ilicite, a fraudelor şi evaziunii fiscale. Comisarii Gărzii Financiare sunt împuterniciţi să realizeze în mod permanent control, fără preaviz sau notificare prealabilă, sub forma controlului curent sau tematic, după caz. Controlul tematic se dispune de către ministrul finanţelor publice, preşedintele ANAF sau de către comisarul general, stabilind obiectivele de verificat, entităţile supuse controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, precum şi durata controlului

Atribuţiile şi obligaţiile Comisariatului General

Comisariatul General este subordonat direct, în mod ierarhic, preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi are în subordine întregul aparat al Gărzii Financiare.

Comisarul general are următoarele atribuţii:

1. reprezintă Garda Financiară în relaţiile cu terţii;

Page 4: Garda Financiara-referat Finante

2. este ordonator terţiar de credite, exercitând atribuţiile legale în această calitate pentru toate unităţile din structura Gărzii Financiare, şi poate delega această calitate altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării;

3. conduce structura centrală a Gărzii Financiare - Comisariatul General, care asigură realizarea strategiei de control, urmăreşte modul de realizare a atribuţiilor încredinţate secţiilor judeţene şi Secţiei Municipiului Bucureşti, stabileşte măsuri operative pentru eficienţa controlului curent şi a controlului tematic;

4. asigură, prin deciziile luate, îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce revin Gărzii Financiare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde în faţa preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de întreaga activitate desfăşurată de unităţile din structura Gărzii Financiare;

5. asigură conducerea unitară a activităţii de control desfăşurate de comisarii Gărzii Financiare;

6. asigură controlul propriu, coordonează şi îndrumă activitatea Comisariatului General şi a tuturor structurilor teritoriale din subordine;

7. dispune efectuarea de controale tematice, stabilind obiectivele, durata şi momentul declanşării controlului;

8. asigură corelarea şi coordonarea planurilor de control anuale, pe domenii de activitate, pentru structurile din subordine;

9. elaborează strategia şi obiectivele activităţii Gărzii Financiare pe termen scurt şi mediu, în strânsă corelare cu strategia şi cu obiectivele Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

10. monitorizează realizarea programului de acţiuni şi prezintă preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rapoarte periodice privind stadiul de realizare a obiectivelor şi informează asupra rezultatelor deosebite obţinute din activitatea de control;

11. urmăreşte, coordonează şi monitorizează realizarea obiectivelor de control şi a programului de activitate, în vederea asigurării operativităţii şi eficienţei în domeniile specifice în care acţionează;

12. emite norme de lucru, metode şi proceduri privind executarea controlului de către comisarii Gărzii Financiare, raportarea rezultatelor, executarea serviciului de permanenţă, utilizarea mijloacelor tehnice din dotare, folosirea echipamentului, pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a comisarilor, precum şi alte dispoziţii necesare îndeplinirii atribuţiilor funcţiei;

Page 5: Garda Financiara-referat Finante

13. numeşte, angajează, promovează, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul din structura Comisariatului General, precum şi pe cel de conducere din teritoriu, cu excepţia comisarului general prim-adjunct, a comisarilor generali adjuncţi şi a comisarilor şefi de secţie ai secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti;

14. organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea de propuneri pentru bugetul Gărzii Financiare şi răspunde de buna execuţie a acestuia potrivit dispoziţiilor legale şi metodologiei stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor;

15. aprobă repartizarea de credite bugetare pentru secţiile judeţene, Secţia Municipiului Bucureşti şi aparatul propriu al Comisariatului General, cu respectarea limitelor stabilite prin bugetul aprobat de ordonatorul secundar de credite;

16. aprobă programul de investiţii pentru Comisariatul General şi defalcarea acestuia pe structurile teritoriale ale Gărzii Financiare, în limitele stabilite prin bugetul aprobat;

17. organizează controlul financiar-preventiv propriu şi activitatea de audit public intern;

18. propune spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală statul de funcţii pentru Comisariatul General şi statele de funcţii pentru secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti;

19. organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea Gărzii Financiare, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;

20. urmăreşte şi răspunde de utilizarea cu eficienţă a fondurilor primite de la bugetul de stat, potrivit legii;

21. organizează şi răspunde de activitatea contabilă, precum şi de întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

22. răspunde de organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, în condiţiile legii;

23. răspunde de organizarea efectuării plăţilor integrale şi la timp ale drepturilor băneşti cuvenite personalului Gărzii Financiare;

24. aprobă, cu avizul conducerii Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi al AgenţieiNaţionale a Funcţionarilor Publici, împuternicirea comisarilor dinaparatul central sau teritorial al Gărzii Financiare de a exercita, pe perioadă determinată, atribuţiile funcţiilor publice de conducere;

25. propune spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală constituirea de servicii, birouri, compartimente, respectiv divizii, altele decât cele prevăzute înHotărârea Guvernului nr. 533/2007 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii

Page 6: Garda Financiara-referat Finante

Financiare, cu modificările ulterioare, în cadrul structurii organizatorice a Comisariatului General şi, respectiv, a secţiilor judeţene şi a Secţiei Municipiului Bucureşti, concomitent cu aprobarea posturilor de conducere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

26. analizează şi aprobă fişele posturilor pentru personalul de conducere şi de execuţie din Comisariatul General, pentru comisarii şefi şi comisarii şefi adjuncţi din cadrul secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti, stabilind totodată atribuţiile, sarcinile şi limitele de competenţă ale acestora;

27. coordonează activitatea de întocmire a raportului privind bilanţul activităţii anuale a Gărzii Financiare, pe care îl prezintă Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

28. participă la prezentarea raportului anual de activitate al structurilor Gărzii Financiare;

29. organizează activitatea de evaluare a performanţelor profesionale pentru personalul Gărzii Financiare, în condiţiile legii;

30. aprobă stimulentele pentru comisarii şefi adjuncţi ai secţiilor judeţene şi ai Secţiei Municipiului Bucureşti, pentru comisarii şefi de divizie, şefii de serviciu, şefii de birou, precum şi pentru personalul de execuţie din aparatul Comisariatului General al Gărzii Financiare, la propunerea şefilor ierarhici ai acestora;

31. propune spre aprobare reşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală stimulentele pentru comisarul general prim-adjunct, comisarii generali adjuncţi şi comisarii şefi ai secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti;

32. dispune, în condiţiile legii, verificarea sesizărilor şi reclamaţiilor privitoare la personalul cu funcţii de conducere şi cel cu funcţii de execuţie din cadrul Comisariatului General şi din structurile teritoriale;

33. emite decizie de imputare în vederea recuperării pagubelor aduse instituţiei de personalul cu funcţii de conducere, personalul de execuţie şi contractual din cadrul Comisariatului General şi al structurilor teritoriale, în condiţiile legii;

34. emite decizie de imputare a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de netransmiterea titlurilor executorii în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege;

35. aprobă programarea anuală a efectuării concediilor de odihnă pentru întregul personal al Comisariatului General şi pentru cel cu funcţii de conducere din structurile teritoriale;

36. aprobă prin decizie regulamentul privind dotarea, păstrarea şi utilizarea armamentului din dotare, conform legii;

Page 7: Garda Financiara-referat Finante

37. aprobă acreditarea ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la nivelul Comisariatului General;

38. furnizează presei, prompt şi complet, orice informaţie de interes public care priveşte activitatea Gărzii Financiare, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare;

39. încheie şi semnează protocoale sau convenţii de colaborare între Garda Financiară şi organe cu atribuţii similare din ţară şi din alte state, pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, precum şi cu organismele de combatere a fraudei din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes comun;

40. desemnează, cu acordul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, persoanele competente în vederea perfecţionării personalului Gărzii Financiare sau pentru susţinerea tematică la diferite acţiuni organizate de Garda Financiară sau la invitaţia organismelor similare din alte state;

41. desemnează, cu acordul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, persoane din cadrul Gărzii Financiare ca reprezentanţi ai acestei instituţii în diverse colective, comisii sau organisme interministeriale;

42. convoacă conducerea structurilor teritoriale pentru prezentarea raportului privind bilanţul anual de activitate sau ori de câte ori se impune;

43. exercită orice alte atribuţii de serviciu care îi revin, potrivit legii.

Directia Corpul de Control

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în subordinea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, funcţionează Direcţia Corpul de Control.

Structura organizatorică a Direcţiei Corpul de Control

Direcţia Corpul de Control este condusă de director, în subordinea căruia funcţionează:

Serviciul de revizie a activităţii de inspecţie fiscală şi de administrare fiscală; Serviciul control intern şi anticorupţie în organele fiscale şi în sistemul vamal şi al

Gărzii Financiare.

Managementul Direcţiei Corpul de Control este asigurat de:a)director;b) şefii de servicii.

Page 8: Garda Financiara-referat Finante

Obiectul de activitate al Direcţiei Corpul de Control

Obiectul de activitate al Corpului de Control îl reprezintă ansamblul operaţiunilor de control, verificare şi monitorizare a activităţii desfăşurate de către structurile centrale şi teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Atribuţiile Direcţiei Corpul de Control

Atribuţiile Corpului de Control sunt următoarele:

controlează, verifică şi monitorizează activitatea desfăşurată de structurile centrale şi teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sub aspectul legalităţii, oportunităţii, integrităţii personale profesionale şi morale; în cazul constatării abaterilor de la legalitate aplică măsuri pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi pentru repararea prejudiciului produs, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

verifică respectarea legalităţii activităţii de realizare a atribuţiilor specifice de către structurile centrale şi teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

verifică realizarea activităţilor de către structurile centrale si teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

verifică oportunitatea (în timp şi spaţiu) a activităţilor desfăşurate de structurile centrale şi teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

verifică conformitatea comportamentului personalului încadrat în aparatul central şi teritorial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în raport cu principiile morale şi criteriile de imagine ale instituţiilor statului;

desfăşoară acţiuni de revizie, control intern, inspecţie, verificare, monitorizare, avizare, informare şi sinteză;

întocmeşte, ca urmare a activităţii specifice desfăşurate şi în funcţie de constatări, următoarele acte: rapoarte, rapoarte de revizie, procese verbale de inspecţie, procese verbale de contravenţie, note de control, sinteze, note de constatare, informări, etc.;

asigură informarea periodică a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la aspectele constatate în urma acţiunilor desfaşurate;

emite propuneri cu privire la perfecţionarea, modificarea sau introducerea de noi norme, instrucţiuni şi metodologii, rezultate în urma activităţilor specifice de control şi verificare;

participă la elaborarea proiectelor de acte normative, metodologii sau instrucţiuni, iniţiate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în scopul asigurării unui control eficace şi eficient în aplicarea acestora;

participă la elaborarea/modificarea organigramelor sau R.O.F.-urilor care privesc organizarea şi funcţionarea diferitelor structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

Page 9: Garda Financiara-referat Finante

participă de drept în comisiile de concurs constituite pentru ocuparea posturilor din cadrul aparatului central şi teritorial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

elaborează următoarele lucrări: proiectul planului de revizie şi control intern, pe care îl supune aprobării preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; tematici de revizie şi control intern; rapoarte privind procesele verbale, rapoartele de inspecţie, notele de constatare, informările şi notele de evaluare, destinate preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; rapoarte privind propuneri de perfecţionare, modificare sau introducere de norme, metodologii, instrucţiuni sau structuri organizatorice, destinate preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; rapoarte privind eficienţa activităţii de control a organelor specializate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, destinate preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ministrului finanţelor publice sau altor structuri ierarhic-superioare cu atribuţii de raportare centralizată; orice alte lucrări solicitate de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

propune măsuri de corectare şi/sau sancţionare a disfuncţionalităţilor sesizate ca urmare a desfăşurării activităţii specifice;

propune măsuri de atragere a răspunderii disciplinare, contravenţionale, civile sau penale, după caz, a persoanelor găsite vinovate de încălcarea prevederilor legale;

susţine sesizările în faţa Comisiei de disciplină în cazurile în care se constată săvârşirea de către personalul controlat, a unor fapte care, potrivit legii, se sancţionează disciplinar;

competenţa materială a Corpului de control se întinde asupra întregii activităţi profesionale a personalului încadrat în aparatul central şi teritorial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

competenţa teritorială a Corpului de control se întinde asupra: direcţiilor generale şi direcţiilor din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; D.G.F.P.-urilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti; Autorităţii Naţionale a Vămilor şi structurilor teritoriale ale acesteia; Gărzii Financiare Centrale şi structurilor teritoriale ale acesteia; reprezentanţilor altor entităţi, persoanelor fizice sau juridice care deţin informaţii sau care au ori au avut legătură cu subiecţii supuşi verificărilor;

colaborează cu structurile centrale şi teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Page 10: Garda Financiara-referat Finante

Organizare

Page 11: Garda Financiara-referat Finante

Bibliografie:

http://gardafinanciara.ro/despre-noi http://www.euroavocatura.ro/print2.php?

print2=lege&idItem=138 http://www.anaf.ro